Experimentăm pe Cristos

Să iubim apariția Domnului, să-L urmărim pe Cristos împreună cu sfinții și să fugim de poftele tinereții

11/09/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Pe de o parte, Îl urmărim pe Cristos, umblăm prin credință și Îl dăm pe Dumnezeu ca hrană sfinților din casa lui Dumnezeu; pe de altă parte, trebuie să iubim apariția Domnului, să nu ne purtăm rău cu ceilalți credincioși și să nu ne asociem cu oamenii lumești în timp ce Îl slujim pe Domnul ca sclavi credincioși pentru a deveni primele roade.

Doamne Isuse, vrem să Te urmăm în mod pozitiv, să Te savurăm și să facem toate lucrurile în părtășie cu Tine! Amin, Doamne, fie ca viața noastră creștină să fie prin credință și umblarea noastră creștină să fie cu Dumnezeu, în credință. Vrem să fim sclavii credincioși ai lui Dumnezeu care Îl împart pe Dumnezeu ca hrană sfinților din casa Lui. Salvează-ne, Doamne, de a nu iubi apariția Ta, de a ne purta rău cu ceilalți credincioși și de a ne asocia cu oamenii lumești! Amin, Doamne, vrem să fim primele roade pentru Dumnezeu și pentru Miel! Amin!

Cât de minunat este să-L vedem și să Îl savurăm pe Cristos ca Miel, Cel pe care Îl urmează primele roade biruitoare. Aspirăm să fim primele roade, cei care se coc mai devreme; pentru aceasta, Îl urmăm pe Miel oriunde merge El! Amin! Vrem să fim răpiți curând, chiar înainte de marele necaz; de aceea Îl urmăm pe Domnul în dragoste, trăim înaintea Lui, umblăm cu Dumnezeu și facem toate lucrurile în unirea organică cu El.

Așa cum în Vechiul Testament primele roade Îi aparținea lui Dumnezeu, iar poporul Său trebuia să aducă primele roade în casa Lui pentru satisfacția Sa, tot astfel și astăzi Dumnezeu dorește să fie satisfăcut de niște biruitori vii care vor fi cu El pe Muntele Sion.

Pentru aceasta, trebuie să umblăm cu Dumnezeu prin credință, pentru a scăpa de moarte și a primi mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu. Așa cum Enoh a umblat cu Dumnezeu prin credință timp de trei sute de ani până când nu a mai fost, căci Dumnezeu l-a luat, tot astfel și noi trebuie astăzi să umblăm cu Dumnezeu prin credință pentru a scăpa de moarte.

Aceasta înseamnă că trebuie să-L luăm pe Cristos ca și centru și ca totul pentru noi și să facem toate lucrurile potrivit cu Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu. Umblăm prin credință, adică credem că Dumnezeu este, iar noi nu suntem. El este totul, iar noi nu suntem nimic. Nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi.

El este totul pentru noi, iar noi devenim nimic; pur și simplu Îl lăsăm pe Cristos să trăiască în noi. Aceasta este aspectul personal. În ceea ce privește aspectul corporativ, pe măsură ce Îl savurăm pe Domnul și suntem constituiți cu bogățiile Sale, trebuie să fim sclavi credincioși ai lui Dumnezeu, credincioși în slujire și în îndeplinirea însărcinării primite de la Domnul: aceea de a-L oferi pe Dumnezeu ca hrană membrilor casei Sale.

Ne aflăm în mijlocul sfinților și Îl împărțim pe Cristos ca hrană acestora, la timpul potrivit. Îi mulțumim Domnului că suntem sclavii Săi – cei care rămân sub lucrarea Sa de împărțire a harului pentru a fi umpluți cu El și care se exersează să împartă și altora bogățiile lui Cristos.

Să fim atenți să nu iubim epoca aceasta rea ci să iubim apariția Domnului

Trăind la sfârșitul acestei epoci și aspirând să fim biruitori vii ai Domnului – acele „primele roade” adusă spre satisfacția lui Dumnezeu – trebuie să luăm aminte la anumite aspecte negative.

Domnul ne-a avertizat în Matei 24:48 că, deși suntem sclavii Săi, am putea deveni sclavi răi, spunând în inima noastră că Stăpânul întârzie; astfel, ajungem să iubim epoca aceasta rea și să nu iubim apariția Domnului (2 Tim. 4:8, 10; comp. cu Fapte 26:16).

Dacă privim spre exterior, la istoria lumii, pare că răul predomină; iar dacă privim situația din biserică, nu vedem o zidire suficientă a Trupului. Putem ajunge să credem că Domnul cu siguranță nu va veni curând și, astfel, să avem o inimă rea.

Să nu cădem în capcana de a fi un rob rău care spune: „Stăpânul meu întârzie”. Să trăim în lumina arătării Sale. Să fim salvați de la a nu iubi apariția Sa. El este cu noi, El dorește să ni Se arate, dar trebuie să primim cu bucurie apariția Sa și să o iubim.

În ultima sa scriere, în ultima sa epistolă – cea către Timotei (a doua epistolă) – spre sfârșitul acesteia, Pavel a spus că este pregătit: a luptat lupta cea bună, a păzit credința, iar acum așteaptă cununa dreptății, pe care Domnul, Judecătorul cel drept, i-o va da în acea zi.

Dar, continuă el, nu doar el va primi această răsplată, ci și toți cei care au iubit apariția Sa. Însă două versete mai târziu, Pavel a spus că Dima, unul dintre conlucrătorii săi, l-a părăsit, iubind epoca de acum.

Acesta este un lucru care ne îndeamnă la o considerare interioară serioasă. Dima a fost unul dintre conlucrătorii Domnului, dar, la un moment dat, a ajuns să iubească epoca rea de acum, așa că l-a părăsit pe Pavel. O, Doamne!

Dacă privim în jurul nostru și la istoria noastră în viața de biserică, vedem că au existat lideri sau conlucrători printre noi care au fost alături de noi și ne-au fost de ajutor, dar apoi s-a întâmplat ceva și au încetat să-L mai iubească pe Domnul. Fie ca să ne smerim înaintea Domnului. Să-I cerem să ne păzească și să nu ne ducă în ispită.

Din partea noastră, să ne păzim inima; iar din partea Lui, să ne rugăm să nu ne ducă în ispită. Să fim atenți legat de lăcomie, să nu ne strângem comori aici pe pământ, ci să fim bogați față de Dumnezeu (Luca 12:15-20; 2 Cor. 6:10; Efes. 3:8).

Trebuie să fim atenți la gândurile noastre despre viitor, la sentimentele față de bunurile noastre și chiar la grija și dragostea pentru propriii copii și nepoți. Cu siguranță ne iubim copiii și pe toți membrii familiei și avem o grijă adecvată față de ei; totuși, noi iubim apariția Domnului și ne îngrijim de ei în Domnul.

Trebuie să ne amintim de soția lui Lot; Acesta este un avertisment solemn pentru credincioșii care iubesc lumea (Luca 17:31-32; comp. cu Rom. 1:21, 25). Ea era pe cale de a fi salvată, dar a aruncat o privire în urmă; trebuie să fi existat acolo ceva la care ținea. Fie ca noi să fim veghetori și stăruitori în rugăciune, astfel încât ziua venirii Domnului să nu vină peste noi pe neașteptate, ca o cursă (Luca 21:34-36; comp. cu Mat. 2:3).

Fie ca întoarcerea Domnului să nu ne ia prin surprindere; răpirea va fi bruscă, dar nu ar trebui să fie o surpriză. Fie ca noi să stăruim cu adevărat înaintea Domnului cu privire la aceste lucruri, căci pe măsură ce trece timpul, trăind în această lume, ascultând una și implicându-ne în alta, inima noastră s-ar putea înclina să iubească epoca de acum și să nu iubească apariția Domnului.

Fie ca noi să ne smerim cu adevărat înaintea Domnului și să ne rugăm:

Doamne Isuse, salvează-ne de la a fi un sclav rău care spune în inima sa: „Stăpânul meu întârzie”. O, Doamne, fie ca noi să iubim apariția Ta astăzi! Arată-ni-Te. Vrem să rămânem în prezența Ta. Prețuim prezența Ta. Vrem să fim atenți privitor la lăcomie, neadunând comori pentru noi înșine, ci să fim bogați față de Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca noi să căutăm bogățiile Tale și să acordăm mai multă atenție bogățiilor Tale decât celor pământești. Fie ca istoria soției lui Lot să ne servească drept avertisment, ca să nu iubim epoca de acum, ci să ne îndreptăm inima spre Tine! O, Doamne, păstrează-ne inima! Păzește-ne inima ațintită asupra Ta și iubindu-Te. Vrem să fim veghetori și stăruitori în rugăciune, ca ziua venirii Domnului să nu vină peste noi pe neașteptate, ca o cursă! O, Doamne, Te iubim și dorim apariția Ta! Arată-ni-Te nouă astăzi!

Să fim atenți să nu să-i maltratăm pe ceilalți credincioși sau să domnim peste ei

În Matei 24:49, vedem că robul rău, care spune în inima sa că Stăpânul întârzie, îi bate pe ceilalți sclavi. Ce înseamnă acest lucru? Este oare posibil, în viața de biserică, să-i „batem” pe ceilalți sclavi? A-i lovi pe ceilalți sclavi înseamnă a ne purta rău cu ceilalți credincioși (Matei 18:3-7; Fapte 9:4).

Este posibil să ne purtăm rău cu ceilalți credincioși și, astfel, să pierdem privilegiul de a fi primele roade. În loc să-i judecăm sau să-i condamnăm pe ceilalți credincioși, ar trebui să fim buni și plini de compasiune față de ei, iertându-i, așa cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi în Cristos (Luca 6:37; Efeseni 4:31-32).

În timp ce trăim viața de biserică, s-ar putea să spunem lucruri unii altora sau să avem o anumită atitudine care îi jignește sau îi supără pe ceilalți. Îi putem trata greșit pe alții vorbind negativ despre ei, adoptând o atitudine distantă față de ei sau bârfindu-i. O, Doamne!

S-ar putea să avem dreptate în ceea ce spunem despre alții – căci poate au făcut cutare lucru rău sau au cauzat o problemă – însă faptul că vorbim de rău despre ei înseamnă că îi maltratăm, îi tratăm în mod greșit.

Indiferent ce fac ceilalți, trebuie să ne amintim că, într-o zi, cu toții vom fi înfățișați înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu (2 Cor. 5:10; Rom. 14:10); acolo vom da socoteală pentru lucrurile pe care le-am făcut prin trup.

Vom da socoteală pentru ceea ce am privit cu ochii noștri, pentru ceea ce am ascultat cu urechile noastre, pentru ceea ce am rostit cu buzele noastre, pentru ceea ce am făcut cu mâinile noastre și pentru locurile în care am mers cu picioarele noastre.

Nu trebuie să ne judecăm fratele și nici să-l disprețuim, căci toți vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Cristos. Trebuie să fim atenți în relațiile noastre unii cu alții, deoarece cuvintele, tonul vocii, gesturile și atitudinea noastră pot însemna o purtare greșită față de ceilalți credincioși.

Nu trebuie să-i ocărâm sau să-i criticăm pe frații noștri, ci, dimpotrivă, să-i considerăm mai presus de noi înșine (1 Cor. 6:10; Fil. 2:2-3, 29). A ocărî un frate înseamnă a-l critica sau a-l înjosi aspru, folosind un limbaj jignitor (Luca 17:2).

S-ar putea să vorbim aspru cu cineva despre ceea ce a făcut sau să ne adresăm într-un mod jignitor soțului sau soției acasă – co-părtașul nostru la har; aceasta înseamnă să-i batem pe ceilalți sclavi. O, Doamne! Cei care rostesc astfel de cuvinte își pierd privilegiul de a fi primele roade, iar cei care primesc cuvinte de ocară poartă aceeași responsabilitate ca și cei care le rostesc.

Rostirea unor astfel de cuvinte aduce daune Trupului, iar Dumnezeu nu va încredința niciodată autoritate celor cărora le place, din natura lor, să-i critice pe alții.

Mai mult, nu trebuie să ne purtăm ca niște stăpâni față de ceilalți credincioși; în schimb, trebuie să le slujim sfinților ca niște sclavi, hrănindu-i cu Cristos cel înviat, care este Duhul dătător de viață (1 Pet. 5:3; Mat. 20:25-28).

A domni peste alții înseamnă a-L înlocui pe Domnul în viața lor; ei pot veni să părtășească cu noi, iar noi, în loc să-i îndrumăm pe sfinți să meargă la Domnul pentru decizia Sa, am putea lua noi o decizie în locul lor.

Putem chiar să le spunem sfinților să se mute aici sau acolo, să se căsătorească cu o anumită persoană sau să facă un anumit lucru. O, Doamne! Acest lucru atinge autoritatea lui Cristos de Cap și Domn.

Dacă le spunem altora unde să meargă sau ce să facă, fără a-i încuraja să se roage, să caute călăuzirea Domnului și să aibă o părtășie adecvată în Trup, aceasta este o mare ofensă adusă Domnului!

Fie ca noi să nu-L înlocuim niciodată pe Domnul în viața nimănui, ci, dimpotrivă, să-i ajutăm pe sfinți să meargă la Domnul cu toate întrebările și problemele lor.

Doamne Isuse, Te iubim și îi iubim pe sfinții din viața de biserică, pe ceilalți credincioși în Cristos! Salvează-ne de la a-i judeca sau condamna pe frații noștri în credință. Fie să fim plini de bunătate față de sfinți, cu inimă plină de compasiune, iertându-i, așa cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi în Cristos. Fie să nu-i ocărâm sau să-i criticăm pe frații noștri, ci să-i considerăm mai presus de noi înșine. Amin, sfinții sunt minunați! Sfinții sunt plini de viață! Privim spre Cristosul din sfinți și dorim să-L cunoaștem pe Cristos din sfinți! Amin, Doamne Isuse, salvează-ne de la a domni peste sfinți luând decizii în locul lor sau spunându-le să meargă acolo ori să facă acel lucru. Fie să-i conducem întotdeauna pe sfinți la Domnul, pentru a consulta voia Sa, și la Trup, pentru părtășia în Trup! O, Doamne Isuse, păstrează-ne să nu ne purtăm urât cu frații noștri în credință și să nu domnim peste ei!

Feriți-vă de anturajul oamenilor lumești: fugiți de poftele tinereții și urmăriți-L pe Cristos împreună cu sfinții!

Trebuie să fim atenți să nu fim în anturajul oamenilor lumești; sclavul rău, care spune în inima sa că stăpânul său întârzie, a mers și a mâncat și a băut cu cei beți (Mat. 24:49), ceea ce semnifică faptul că un credincios poate frecventa locuri unde sunt oameni care sunt îmbătați de lucrurile lumești.

Suntem un popor sfânt, un neam ales, un popor dobândit ca proprietate; suntem sfințiți pentru Domnul. Dar dacă socotim că Stăpânul nostru întârzie, devenim slujitori răi și ajungem să ne însoțim cu oamenii lumii, care sunt îmbătați de lucrurile lumești.

Datorită naturii noastre divine și a poziției noastre sfinte, noi, cei care credem în Cristos, nu trebuie să fim înjugați împreună cu necredincioșii (2 Cor. 6:14; 1 Cor. 15:33; comp. cu Prov. 13:20). Acest principiu trebuie aplicat tuturor relațiilor intime dintre credincioși și necredincioși, nu doar căsătoriei și afacerilor.

Mai ales când suntem tineri, am putea crede că este în regulă să fim înjugați cu un necredincios în afaceri sau în relații, ori să le fim prieteni și să-i urmăm în lucrurile pe care le fac. Însă este atât de ușor să nu ne păzim inima în astfel de lucruri și să fim pur și simplu luați de valul de destrăbălare al acestei lumi.

Tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Dacă umblăm cu oameni înțelepți, vom fi înțelepți, dar cel ce se însoțește cu nebunii va avea necazuri.

În loc să ne însoțim cu oameni lumești, fie ca noi să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristosul atotinclusiv împreună cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură (2 Tim. 2:22).

Fie să ne petrecem timpul, să fim împreună cu și să ne însoțim cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură și să-L urmărim pe Cristos împreună cu ei.

Dacă facem acest lucru, vom fi păstrați, Îl vom iubi pe Domnul, vom crește în viață și vom fi produși ca biruitori vii ai Domnului, ca primele roade de astăzi!

Doamne Isuse, salvează-ne de la a mânca și a bea împreună cu cei beți, adică salvează-ne de a ne însoți cu oameni lumești! Amin, Doamne, fie să fim cei care conștientizăm natura noastră divină și poziția noastră sfântă și să stăm departe de orice ne-ar putea întina. Salvează-ne de a avea relații intime, de căsătorie sau de afaceri cu necredincioșii. Fie să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristos împreună cu sfinții! Amin, Doamne, alegem să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristosul atotinclusiv împreună cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură! Te iubim, Doamne!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Love the Lord’s Appearing, Pursue Christ with the Saints, and Flee Youthful Lusts, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 45 cu tema: Mielul pe care Îl urmează primele roade care biruie (ziua 6) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Să fim credincioși în slujire pentru a-L da pe Dumnezeu ca hrană sfinților din casa lui Dumnezeu

10/09/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Dacă vrem să urmăm Mielul și să mergem spre maturitate pentru a deveni primele roade, trebuie să fim credincioși în slujire Domnului în misiunea Sa de a-L da pe Dumnezeu ca hrană membrilor casei Sale, astfel încât să-L putem câștiga pe Cristos ca răsplată în împărăția Sa viitoare; trebuie să fim canale de alimentare pentru a da poporului Său hrană la timpul potrivit.

Doamne Isuse, Te iubim și venim la Tine în cuvântul Tău cu exersarea duhului nostru. Cât de mult ne place să petrecem timp cu Tine citind Biblia și slujba, astfel încât să putem fi umpluți cu bogățiile lui Cristos! Amin, Doamne, umple-ne și saturează-ne cu bogățiile Tale. Fie ca noi să fim umpluți de Tine până la refuz, astfel încât să-L putem administra pe Dumnezeu ca hrană sfinților. Fie ca să existe o curgere a vieții, o curgere a bogățiilor lui Cristos, ieșind din ființa noastră cea mai profundă pentru a-i hrăni pe alții! Amin!

Pe de o parte, pentru a fi primele roade, trebuie să petrecem timp cu Domnul, să-L savurăm, să-L iubim, să creștem în viață spre maturitate și să avem o umblare personală cu Dumnezeu prin credință. Pe de altă parte, faptul că suntem primele roade este o umblare corporativă, căci nu trăim ca creștini individuali, ci ca membre ale Trupului lui Cristos.

Ca membre ale Trupului, suntem interconectați, avem părtășie unii cu alții și depindem unii de alții. Așa cum trupul omenesc este compus din multe membre și fiecare membru crește, dar împreună trupul crește și, de asemenea, toate membrele funcționează interconectate, tot așa este și în Trupul lui Cristos.

Umblarea noastră cu Domnul prin credință nu este ceva ce facem individual pentru noi înșine; facem acest lucru în și pentru Trup, căci suntem aici pentru zidirea Trupului lui Cristos. Domnul ne-a așezat în viața de biserică, unde suntem relaționați cu sfinții, avem părtășie cu sfinții și învățăm să le împărțim viață sfinților.

Pe de o parte, trebuie să umblăm cu Dumnezeu, având o umblare personală, intimă și dulce cu Dumnezeu prin credință, încrezându-ne întotdeauna în El și renegându-ne pe noi înșine, pentru ca Cristos să trăiască în noi. Umblăm cu Dumnezeu în sus, apropiindu-ne zilnic de Dumnezeu până când într-o zi vom fi pe deplin în prezența Lui.

Pe de altă parte, umblarea noastră cu Dumnezeu și trăirea unei vieți pentru satisfacția lui Dumnezeu se face în Trup, în casa lui Dumnezeu, iar ca membri ai casei lui Dumnezeu, trebuie să învățăm să împărțim viață sfinților, chiar să le dăm hrană la timpul potrivit.

Fie ca noi să fim cei care nu numai că umblăm cu Dumnezeu personal, ci, mai mult decât atât, învățăm să-L împărtășim pe Dumnezeu sfinților pentru zidirea bisericii.

Să fim credincioși în slujire în misiunea Domnului de a-L da pe Dumnezeu ca hrană sfinților din casa lui Dumnezeu

În Matei 24:45-51 vedem că trebuie să fim credincioși în slujire în misiunea Domnului de a-L da pe Dumnezeu ca hrană membrilor casei lui Dumnezeu, pentru a-L putea câștiga pe Cristos ca răsplată în împărăția viitoare.

Dacă vrem să-L urmăm pe Miel astăzi și să mergem spre maturitate pentru a deveni primele roade, trebuie să fim cei credincioși în slujire pentru a-L da pe Cristos ca hrană celor din casa lui Dumnezeu. Casa este formată din credincioși (Efeseni 2:19) care constituie biserica (1 Timotei 3:15).

A da hrană sfinților înseamnă a împărți cuvântul lui Dumnezeu și al lui Cristos ca rezervă de viață credincioșilor din biserică. Cu toții trebuie să învățăm cum să împățim rezerva de viață casei Domnului la timpul potrivit.

Pe de o parte, în ceea ce privește viața, trebuie să avem o umblare personală cu Domnul, o căutare personală și intimă a lui Cristos ca fiind Cel mai prețios. În acest aspect, suntem la fel ca fecioarele care Îl iubesc pe Domnul și vor ca El să vină curând.

Pe de altă parte, în ceea ce privește slujirea, trebuie să fim sclavii credincioși ai lui Dumnezeu care Îi slujesc Domnului. Îi slujim Domnului nu în principal făcând lucruri în biserică sau în exterior; Îi slujim dând hrană poporului Său.

Aceasta este pentru ca noi să-L putem urma pe Miel oriunde merge El și pentru ca noi să fim aduși la maturitate. Îl primim pe Domnul ca viață, Îl savurăm ca viață în cuvântul Său și pregătim ceva pentru a da și altora. Vrem să dăm poporului lui Dumnezeu hrană la timpul potrivit.

Cine este deci robul credincios și prudent, pe care stăpânul l-a pus peste casa Lui ca să le dea hrană la timpul potrivit? Fericit este robul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând așa; El îl va pune peste toate bunurile Sale.

Dumnezeu are o casă și, pentru a avea grijă de toți cei din casa Lui, El are o administrație a casei, o economie. Dumnezeu are o economie pentru a Se distrui ca hrană membrilor casei Sale pentru expresia Sa (1 Timotei 1:4; 3:15; Efeseni 2:19).

El ne dă hrană nu numai El însuși direct, ci în principal prin alți membri ale casei Sale. Nu Dumnezeu Însuși strălucește din cer ca să ne predice Evanghelia sau să ne vorbească individual; El ne vorbește prin membrele Trupului Său, iar bogățiile Sale ne sunt împărțite de către sfinții din jurul nostru.

Dumnezeu a pus sclavi credincioși și înțelepți peste casa Sa ca administratori ai casei, ispravnici, canale de alimentare, astfel încât aceștia să dea poporului Său hrană la timpul potrivit (Matei 24:45; 1 Corinteni 9:17; Efeseni 3:2; 1 Corinteni 4:1; 1 Petru 4:10; Filipeni 1:25).

Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul, ne deschidem către El, avem părtășie cu El, cugetăm cu rugăciune la cuvântul Său și Îl savurăm în viața noastră de zi cu zi, suntem constituiți cu bogățiile lui Cristos.

Aceste bogății devin însăși ființa noastră, căci suntem umpluți și saturați de Domnul. O astfel de constituție și savurare nu este doar pentru noi, pentru a crește în viață spre maturitate, ci, mai mult decât atât, pentru ca noi să le împărtășim celor din jurul nostru.

Trăim în casa lui Dumnezeu și suntem cu toții puși de Domnul să le dăm altora hrană la timpul potrivit. Nu doar prezbiterii, conlucrătorii, cei mai în vârstă sau cei responsabili ar trebui să-L împartă pe Cristos altora; fiecare dintre noi are o porție din Cristos!

După cum spune 1 Petru 4:10, fiecare dintre noi a primit un dar și ar trebui să-l administrăm între noi, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu. Fiecăruia ni s-a dat un dar, o porție din Cristos; trebuie să învățăm să-L împărțim pe Cristos ca hrană pentru sfinți.

Ce înseamnă să dai hrană sfinților, membrilor casei lui Dumnezeu? Înseamnă oare ca să pregătim o predică sau să scriem o distribuire bună și solidă din cuvântul lui Dumnezeu pentru a o recita sau a le citi? Nicidecum!

A le da hrană se referă la împărțirea cuvântului lui Dumnezeu și a lui Cristos ca rezervă de viață pentru credincioșii din biserică. Îl savurăm pe Cristos ca Duh dătător de viață în cuvânt ca hrană a noastră, căci ne împărtășim din bogățiile Lui în cuvântul vieții (Ioan 6:57, 63, 68; Fapte 5:20).

Înainte de a-i putea hrăni pe alții, trebuie mai întâi să mâncăm și să fim constituiți cu cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să petrecem mult timp cu Domnul în cuvântul Său, cugetând cu rugăciune la cuvântul Său și cugetând asupra lui. Trebuie să ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu și să cugetăm asupra lui, gustându-l și savurându-l printr-o analiză atentă (Efeseni 6:17-18; Ps. 119:15; Ezechiel 3:1-4).

Pe măsură ce facem acest lucru, pe măsură ce ne dedicăm rugăciunii și slujbei cuvântului (Fapte 6:4; 2 Corinteni 3:6, 8; Ioan 7:37-39; comp. cu Evrei 7:25; 8:2), suntem constituiți cu bogățiile lui Cristos și putem împărți aceste bogății și altora.

Fie ca noi să fim sclavii credincioși, sclavii prudenți, care împart bogățiile lui Cristos ca hrană sfinților din casa lui Dumnezeu pentru creșterea lor în viață, pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos!

Fie ca noi să-L urmăm în felul acesta pe Miel, Mielul care ne păstorește, pentru ca să-i putem păstori și pe sfinți în casa lui Dumnezeu și să fim produși ca primele roade spre satisfacția lui Dumnezeu!

Doamne Isuse, vrem să-L urmăm pe Miel și să mergem spre maturitate pentru a deveni cele dintâi roade! Amin, Doamne, fă-ne sclavii credincioși și prudenți în casa Ta, cei care dau hrană poporului lui Dumnezeu la timpul potrivit. Fie ca noi să fim credincioși în slujire în misiunea Domnului de a-L da pe Dumnezeu ca hrană membrilor casei Sale, astfel încât să-L putem câștiga pe Cristos ca răsplată în împărăția viitoare! O, Doamne Isuse, Te lăudăm că ne-ai pus în casa Ta pentru a savura toate bogățiile Tale în sfinți și împreună cu sfinții! Aleluia, Dumnezeu are o casă și o administrație a casei, o economie, pentru a Se distribui pe Sine ca hrană în noi! Ne deschidem, Doamne, să Te savurăm ca hrană a noastră. Venim la Tine în cuvântul Tău pentru a ne împărtăși din bogățiile Tale. Fie ca noi să fim umpluți și constituiți cu bogățiile lui Cristos, astfel încât să putem distribui aceste bogății și altora din casa Ta. Amin, Doamne, venim să ne rugăm asupra cuvântului Tău și să cugetăm cu rugăciune asupra lui. Vrem să gustăm cuvântul Tău savurându-l cu atenție. Umple-ne cu bogățiile Tale și revarsă bogățiile Tale prin noi către sfinții din jurul nostru!

Le slujim evanghelia păcătoșilor și oferim hrană sfinților la momentul potrivit

Fiecare mamă potrivită știe că mâncarea este foarte importantă, iar mâncarea la momentul potrivit este calea de a-i ajuta pe cei din casa ei să crească și să fie persoane potrivite.

Ea gătește și pregătește un mic dejun, un prânz și o cină bună pentru cei din casa ei și se asigură că toată lumea mănâncă cum se cuvine și este satisfăcut, căci a mânca hrană potrivită la momentul potrivit este calea de a crește în viață spre maturitate.

Cine servește mâncare altora cunoaște momentele stabilite pentru a le împărți mâncarea.

În mod similar, în casa lui Dumnezeu, noi suntem cei care nu numai că mâncăm și Îl savurăm pe Domnul personal, ci și Îl împărțim pe Cristos ca hrană altora, membrilor casei lui Dumnezeu.

Nu le dăm doar o cafea și o gogoașă, ceva ce pregătim sau cumpărăm în grabă; pregătim feluri de bucate sănătoase, căci Îl savurăm pe Domnul și ceva din Cristosul pe care-L savurăm curge către ei pentru hrana lor.

A fi un sclav credincios înseamnă a fi sârguincios; trebuie să fim sârguincioși să pregătim mâncarea și să o împărțim la momentul potrivit. Care este momentul potrivit pentru a oferi mâncare? Pe de o parte, Pavel a spus că ar trebui să vorbim la timp și nela timp; pe de altă parte, trebuie să oferim mâncare sfinților ori de câte ori ne întâlnim.

Avem întâlnirea de Masa Domnului, întâlnirea de rugăciune, întâlnirea de profeție, întâlnirile de acasă și întâlnirile de grup; toate întâlnirile noastre sunt vremea potrivită pentru a le oferi altora mâncare.

Fie ca să nu fim leneși în savurarea și căutarea Domnului, ci să fim sârguincioși în căutarea Lui în Cuvânt, astfel încât să putem fi hrăniți și, de asemenea, să pregătim ceva care să servească drept hrană sfinților atunci când ne întâlnim.

Ori de câte ori venim la întâlnirea de Masa Domnului, la întâlnirea de profeție, la întâlnirea de rugăciune și la întâlnirile de grup de acasă, trebuie să aducem ceva din Cristosul pe care L-am savurat și L-am experimentat pentru a-L împărți sfinților.

Când ne întâlnim cu păcătoși, căutăm să le oferim Evanghelia lui Cristos; le vestim bogățiile lui Cristos ca Evanghelie păcătoșilor (Efeseni 3:8). Când ne întâlnim cu sfinții, le oferim ceva din Cristosul pe care L-am savurat.

Dacă ne uităm la ce se întâmplă într-un spital, diferiți pacienți bolnavi primesc diferite tipuri de mese, în funcție de nevoile și capacitatea lor de a mânca. Asistentele trebuie să știe ce să le ofere fiecărui pacient pentru ca aceștia să mănânce corespunzător și să fie vindecați.

Viața de biserică și întreaga lume este ca un spital mare; suntem cu toții bolnavi și cu toții învățăm să avem grijă unii de alții.

Bolnavilor care sunt în lume, păcătoșii, trebuie să le oferim ceva din Cristos ca evanghelie pentru ca ei să vadă frumusețea Domnului și să fie atinși de dragostea Lui în moartea Sa pentru noi; apoi, trebuie să-i facem să cheme numele Domnului în timp ce se pocăiesc, pentru a avea o mântuire potrivită.

Sfinților din viața de biserică, trebuie să învățăm să-L împărțim pe Cristos în funcție de nivelul lor, luând în considerare starea lor înaintea Domnului și căutând să le dăm hrană la timpul potrivit. Fiecare dintre noi are o nevoie anume și trebuie să fim una cu Domnul pentru a-L împărți pe Cristosul de care alții au nevoie la momentul potrivit.

Dacă unii credincioși sunt bolnavi de ceva, trebuie să le împărțim un cuvânt din Biblie care se potrivește condiției lor, astfel încât să poată fi hrăniți, vindecați, întăriți și treziți.

Trebuie să fim înaintea Domnului privitor la acest lucru. El ne-a pus ca să fim canale de alimentare în casa Lui și trebuie să fim una cu El pentru a le oferi hrană altora la momentul potrivit, în funcție de nevoia lor.

Din partea noastră, trebuie să ne deschidem ca alții să-L distribuie pe lui Cristos nouă, astfel încât să putem fi hrăniți și aprovizionați. Apoi, pe măsură ce suntem alimentați, trebuie să distribuim bogățiile lui Cristos și altora.

Doamne Isuse, vrem să fim sârguincioși în a Te căuta în cuvântul Tău, astfel încât să putem fi umpluți de bogățiile Tale și să avem ceva de distribuit altora. Amin, Doamne, fie ca noi să fim sclavii credincioși pe care i-ai pus peste casa Ta pentru a le da hrană la timpul potrivit. Te iubim, Doamne, și ne deschidem Ție. Vrem să cooperăm cu Tine astăzi. Fie ca să-L dăm pe Cristos ca Evanghelie păcătoșilor astăzi. Fie ca să învățăm să împărțim bogățiile lui Cristos sfinților, după nevoile lor. O, Doamne Isuse, ne deschidem Ție. Fie ca să luăm în considerare situația și nevoile altora. Fie ca să ne ostenim asupra altora înaintea Domnului cu multă rugăciune. Fie ca Tu să ai o cale de a revărsa bogățiile Tale către alții, pentru ca ei să fie hrăniți, vindecați, întăriți și treziți. O, Doamne Isuse, Tu știi de ce avem nevoie. Tu știi de ce au nevoie alții. Fie ca noi să fim una cu Tine, urmându-L pe Miel, pentru a le da altora hrană la timpul potrivit! Fă-ne sclavii credincioși și prudenți care sunt răsplătiți de Tine cu Cristos în împărăția viitoare!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Faithful in Service to Give God as Food to the Saints in God’s Household, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 45 cu tema: Mielul pe care Îl urmează primele roade care biruie (ziua 5) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Umblăm prin credință și-L căutăm pe Dumnezeu cu sârguință, crezând că Dumnezeu este și noi nu suntem

09/09/2026 by Credincios in Cristos 5 Comments

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a umbla prin credință, adică a crede că Dumnezeu este și noi nu suntem, căci El este totul pentru noi și noi nu suntem nimic; ne renegăm sinele și Îl luăm pe Cristos ca fiind totul pentru noi, învățând să-L căutăm pe Domnul, să trăim prin credință și să trăim o viață pentru satisfacția Lui pe pământ astăzi.

Doamne Isuse, Tu ești totul pentru noi. Ne deschidem Ție și venim la Tine ca să Te savurăm. Amin, Doamne, ne dăm Ție astăzi. Vrem să trăim prin credință. Vrem să umblăm prin credință, încrezându-ne în Tine în toate lucrurile și în legătură cu toate lucrurile. Credem că Tu ești și că noi nu suntem. O, bucuria de a nu avea nimic, de a nu vedea nimic, de a nu fi nimic și de a nu dori nimic altceva decât un Cristos viu în glorie și de a ne îngriji de nimic altceva decât de interesele Lui aici pe pământ! Amin!

Fiind credincioși în Cristos care Îl iubesc pe Domnul și care vrem să-I fim plăcuți în toate lucrurile, vrem să trăim o viață pentru satisfacția Lui astăzi. Nu vrem să trăim în noi înșine, singuri sau pentru noi înșine; vrem să trăim într-un singur duh cu Domnul.

Aspirația noastră este să fim cu El, chiar să facem toate lucrurile în unirea organică cu El, astfel încât să putem fi răpiți în prezența Lui dulce și dragă atunci când Se va întoarce.

Este atât de interesant să vedem că cei o sută patruzeci și patru de mii din Apocalipsa 14 nu sunt răpiți, sau cel puțin nu scrie că au fost răpiți; pur și simplu sunt pe Muntele Sion. Ei sunt primele roade ale lui Dumnezeu pentru satisfacția Lui. S-au copt mai devreme și au umblat cu Dumnezeu, așa cum a făcut Enoh.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă că Îl lăsăm să preia conducerea și că Îl urmăm; nu o luăm înainte, nu suntem înfumurați și nu facem nimic în și pentru noi înșine. Înseamnă că avem părtășie cu Dumnezeu tot timpul, deschizându-ne către El, fiind în contact constant cu El și căutând sfatul Lui în toate lucrurile.

Învățăm să ne renegăm de sine, căci sinele este expus și omorât pe măsură ce învățăm să umblăm cu Dumnezeu prin credință. Fie ca Domnul să ne câștige pentru a fi ca Enoh astăzi, cei care umblăm cu Dumnezeu până când obținem mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu și, prin urmare, suntem răpiți.

Ce glorie ar fi ca noi să fim răpiți la Dumnezeu spre satisfacția Lui!

Fie ca noi să trăim în prezența Lui astăzi, având părtășie cu Dumnezeu în mod habitual pentru a fi sub infuzia Lui constantă. El vrea să se infuzeze în noi; fie ca noi să-I permitem să facă acest lucru în noi, astfel încât El să ne poată produce ca prime roade ale Sale astăzi.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a umbla prin credință, crezând că Dumnezeu este iar noi nu suntem

Enoh a umblat cu Dumnezeu și a obținut mărturia că era plăcut lui Dumnezeu. Astăzi trebuie să umblăm și noi cu Dumnezeu prin credință; a umbla cu Dumnezeu înseamnă a umbla prin credință.

Fără credință, este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu, căci cine vine la Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință (Evrei 11:6).

Ceea ce ne cere Dumnezeu când venim la El este să credem. El nu vrea să ne schimbăm, să ne îmbunătățim comportamentul sau să facem lucruri care să-I fie plăcute; El vrea doar să credem că El este. El pur și simplu este. El este verbul a fi. Enoh a fost o persoană care a crezut că Dumnezeu este și a umblat cu Dumnezeu.

Trebuie să credem că Dumnezeu este și că noi nu suntem. Enoh a umblat cu Dumnezeu, crezând că Dumnezeu este, până când Enoh a dispărut.

Trebuie să credem că Dumnezeu este și că noi nu suntem. Fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu, să-L facem fericit. Pentru a-L face fericit pe Dumnezeu, trebuie să credem că El este. Aceasta înseamnă că trebuie să credem că El este totul pentru noi și că noi nu suntem nimic (Ioan 8:58; Eclesiastul 1:2).

A crede că Dumnezeu există implică faptul că noi nu existăm; doar Dumnezeu există, iar noi nu suntem. El trebuie să fie Unicul, Singurul în toate, iar noi trebuie să fim nimic în toate (Gen. 5:24; Evr. 11:5).

Dacă privim în jurul nostru, putem vedea vastul univers cu cerul, soarele, luna și tot felul de creaturi și ființe vii; acestea nu sunt reale, doar Dumnezeu este real.

Tot ceea ce vedem și atingem astăzi va trece, dar Dumnezeu va rămâne mereu. El este Cel care a existat, care există și care va exista. Credem că Dumnezeu este și noi nu suntem. Prin credință, facem o mișcare către El pentru a-L atinge și a-L savura. El este întotdeauna prezent. El este întotdeauna cu noi.

A crede că Dumnezeu este înseamnă că ne renegăm sinele, căci în întregul univers doar Dumnezeu este și noi toți suntem nimic (Luca 9:23). Eu nu ar trebui să fiu nimic, nici măcar nu ar trebui să exist; doar Dumnezeu ar trebui să existe. Nu eu ar trebui să trăiesc, ci Cristos trăiește în mine (Galateni 2:20).

Și când spunem că El este și noi nu suntem, asta înseamnă că El este totul pentru noi. El este Cel atotinclusiv pentru savurarea și împărtășirea noastră. Conform a ceea ce vedem în cuvântul lui Dumnezeu, Isus este marele Eu Sunt, care este totul pentru noi, spre savurarea noastră.

Cristos este viața (Ioan 14:6), învierea (11:25), ușa (10:7, 9), Păstorul cel bun (v. 11), pâinea vieții (6:35), adevărata hrană și adevărata suflare (20:22), apa vie (4:10, 14) și pomul vieții (15:1; 14:6; Apocalipsa 2:7). Cristos este Dumnezeu (Ioan 1:1; 20:28-29; Romani 9:5), Tatăl (Isaia 9:6; Ioan 14:9-10), Fiul (Marcu 1:1; Ioan 20:31) și Duhul (2 Corinteni 3:17; 1 Corinteni 15:45b).

El este totul pentru noi. Suntem vii astăzi și avem viață; însă chiar și viața noastră umană este falsă, nu este reală, căci nu va dura pentru totdeauna. În întregul univers, noi nu suntem nimic.

Când cineva se căsătorește, soțul trebuie să realizeze că, pe de o parte, el este soțul și are o soție, dar adevăratul soț este Cristos; soțul nu ar trebui să fie, ci Cristos ar trebui să fie.

În mod similar, chiar dacă mireasa pare a fi cea mai frumoasă persoană, ea trebuie să realizeze că ea nu este, ci Cristos este; Cristos este Cel mai minunat și ea trebuie să fie una cu Cristos.

În viața noastră de căsătorie, trebuie să-L luăm pe Cristos ca fiind totul pentru noi și să-L lăsăm să fie totul pentru noi; El este, iar noi nu suntem.

Când Saul îi persecuta pe urmașii lui Isus, el credea că face o lucrare pentru Dumnezeu, dar apoi Domnul Isus i s-a arătat, l-a trântit la pământ și i-a spus: „Eu sunt Isus” (Fapte 9:5). Practic, Domnul spunea: „Eu sunt marele; Eu sunt Cel ce este; trebuie să credezi că Eu sunt și că tu nu ești.”

Saul a crezut că Isus este și că el nu este, așa că Saul a fost terminat și Pavel a început (13:9). Trebuie să ne dăm seama că Isus este; El pur și simplu este și noi nu suntem. Saul era puternic, chiar foarte puternic; Pavel, însă, înseamnă mic. Când Saul l-a văzut pe Isus și a crezut că El este, nu era nimic.

Trebuie să fim cei care urmează Mielul oriunde ar merge.

În timp ce facem cumpărături, în timp ce conducem, în timp ce vorbim cu alții acasă și în timp ce facem una și alta, trebuie să ne consultăm cu Domnul: Doamne, oare eu vorbesc sau Tu? Trebuie să ne dăm seama de bucuria de a nu avea nimic, de a nu vedea nimic și de a nu fi nimic altceva decât un Cristos viu în glorie!

Ce bucurie este să fii una cu Cristos și să ne îngrijim doar de Cristos! Ce bucurie este să-L întronăm pe Cristos, să-L iubim pe Cristos și să-L lăsăm să domnească și să stăpânească în noi! În vorbirea noastră, în viața noastră, Cristos trebuie să fie totul pentru noi într-un mod practic.

Pe măsură ce trăim viața de căsnicie, pe măsură ce locuim cu familia noastră și ne ocupăm de multe lucruri prin casă, trebuie să ne dăm seama că nu noi suntem, ci Cristos este. Fie ca noi să aducem acest lucru Domnului și fie ca să-I permitem să facă acest lucru în noi.

Doamne Isuse, Te iubim și credem că Tu ești! Amin, Doamne, ne exersăm duhul de credință pentru a crede că Dumnezeu există și că noi nu suntem. Venim la Dumnezeu crezând că Dumnezeu există. Tu ești totul pentru noi și noi nu suntem nimic. Te luăm ca fiind totul pentru noi și savurăm tot ceea ce ești Tu; noi nu suntem nimic, dar Tu ești totul. Amin, Doamne, în viața noastră de zi cu zi, cu toate activitățile ei zilnice, fie ca să ne dăm seama că Tu ești și noi nu suntem. Tu ești singurul în toate și noi nu suntem nimic în toate. Venim la Tine. Venim să Te savurăm. Ne deschidem întreaga ființă Ție. Vrem să savurăm bogățiile Tale. Ne renegăm sinle, căci noi nu suntem, dar Tu ești. Aleluia, noi nu suntem, dar Dumnezeu este! Noi nu mai existăm – doar Cristos există! Amin, Doamne, nu mai trăim noi, ci Cristos este cel ce trăiește în noi. Fie ca să ne dăm seama de acest fapt minunat în experiența noastră creștină de astăzi. Fie ca să vedem că Isus este și noi nu suntem. Îți permitem să trăiești în noi și să faci totul în noi. Aleluia, Dumnezeu este! Amin, noi nu suntem!

Umblăm prin credință și credem că Dumnezeu îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință: umblăm neîncetat în sus cu Dumnezeu!

Conform cu Evrei 11:6, credința înseamnă că credem că Dumnezeu îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință (Gen. 15:1; Filipeni 3:8, 14). Când Îl căutăm pe Dumnezeu, când Îl căutăm cu sârguință și umblăm cu Dumnezeu prin credință, Dumnezeu ne va răsplăti.

Enoh a primit cel mai înalt grad de viață ca recompensă, căci a scăpat de moarte (Evrei 11:5a; 2 Corinteni 5:4; Romani 8:6, 10-11; 5:17). Uimitor!

Dacă umblăm cu Dumnezeu astăzi, adică dacă umblăm prin credință, Dumnezeu ne va răsplăti. În această epocă, El ne răsplătește dându-ni-Se nouă spre savurarea noastră, ca să ne putem împărtăși din El cu toate bogățiile Sale.

Și dacă obținem mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu, vom fi răsplătiți cu cel mai înalt nivel de viață – scăparea de moarte! Amin, Domnul ne răsplătește și noi trebuie să fim căutătorii Lui, chiar căutătorii Lui iubitori astăzi (Psalmul 27:4, 8; 42:1-2; 43:4; 73:25; 119:2, 10).

Fiind cei care aspiră să fim primele roade astăzi, fie ca noi să cerem Domnului să locuim în casa Lui și să întrebe în templul Lui, chiar să privim frumusețea Lui. Vrem doar să vedem fața Domnului. Vrem să-L consultăm legat de toate lucrurile. Nu luăm conducerea și nici nu inițiem nimic; pur și simplu avem părtășie cu El.

Sufletul nostru însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; venim și ne înfățișăm înaintea Lui pentru a-L savura și a-L lua ca fiind totul pentru noi, pe măsură ce umblăm prin credință.

Enoh a fost prima persoană care a fost răpită. El este reprezentantul tuturor biruitorilor care vor fi răpiți cât timp sunt în viață (Matei 24:37-51; Apocalipsa 14:1; Luca 21:34-36).

Vrem să fim ca el astăzi; vrem să umblăm prin credință, chiar să umblăm cu Dumnezeu prin credință, astfel încât să putem fi răpiți cât suntem în viață. Însă răpirea noastră depinde de maturitatea noastră în viața divină prin umblarea noastră cu Dumnezeu (Evrei 6:1).

Enoh a umblat neîncetat cu Dumnezeu timp de trei sute de ani. A umblat în sus cu Dumnezeu zi și noapte timp de trei secole, devenind mai aproape de Dumnezeu și mai una cu Dumnezeu în fiecare zi, până când nu a mai fost, căci Dumnezeu l-a luat (Gen. 5:24; Cântarea Cântărilor 8:5).

A umblat cu Dumnezeu mai mult de o sută de mii de zile. Nu doar o zi sau o mie de zile; mai mult de o sută de mii de zile. A umblat în sus, în sus, în sus, până când într-o zi a fost ultimul pas și a dispărut.

Fie ca noi să credem că Dumnezeu există și că El îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință și fie ca noi să-L căutăm pe Dumnezeu, chiar să umblăm cu Dumnezeu.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a ne exersa continuu duhul în viața noastră de zi cu zi, astfel încât să putem savura Trinitatea binecuvântată (vezi Iuda 14, 19-21). Fie ca noi să ne exersăm duhul pe măsură ce ne trăim viața de zi cu zi; pe măsură ce Îl atingem pe Domnul în toate lucrurile, savurăm Trinitatea binecuvântată.

A umbla cu Dumnezeu implică faptul că ne renegăm sinele și tot ceea ce aparține sinelui, pentru a putea fi una cu Dumnezeu (Matei 16:24-25). Ne dăm Domnului, ne dăm Lui și Îl lăsăm să preia conducerea. Pentru a fi primele roade, credem că Dumnezeu există, umblăm prin credință și Îl urmăm pe Miel oriunde merge El. Ne dăm Lui.

Apostolul Pavel a avut această experiență; a vrut să meargă într-un anumit loc, dar Duhul Sfânt l-a oprit. Apoi a încercat să meargă într-un alt loc, dar Duhul lui Isus nu i-a permis. A spus Amin călăuzirii Domnului și L-a urmat. Amin, El preia conducerea și noi Îl urmăm.

Pe măsură ce Îl urmăm, conducerea Sa este împotriva a ceea ce vrem și dorim; este împotriva gândurilor noastre, așa că ne dăm Lui. Fie ca noi să învățăm să ne dăm Domnului, permițându-I să fie totul pentru noi. Umblarea cu Domnul este prin credință și implică renegarea sinelui.

Chiar și grijile noastre bune pentru Domnul pot fi ceva care împiedică lucrarea Domnului în noi și ne fac să nu-L urmăm. Fie ca noi să urmăm călăuzirea Domnului, ascultând de ungerea interioară, în toate lucrurile.

Doamne Isuse, venim la Tine prin credință și credem că Tu ești și că Tu ești Cel ce-i răsplătește pe cei care Te caută cu sârguință! Amin, Doamne, venim la Tine să Te căutăm. Dorința noastră este să fim cu Tine, chiar să fim în prezența Ta, privindu-Te față în față. Tânjim să fim în duhul nostru, față în față cu Tine, pentru a Te privi și a Te consulta în templul Tău. Amin, Doamne, crești în noi spre maturitate. Adu-ne la maturitate astăzi, pe măsură ce ne deschidem Ție și avem părtășie cu Tine în toate lucrurile. Fie ca noi să umblăm în sus cu Dumnezeu zi de zi, până când vom fi în prezența Lui încontinuu. Aleluia, Domnul îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință, iar noi suntem căutătorii Lui astăzi! Amin, Doamne, inima noastră Te caută. Tânjim după prezența Ta. Ne bucurăm să fim cu Tine. Ascultăm de ungerea interioară în toate lucrurile. Fie ca noi să fim tot mai aproape de Tine în fiecare zi, până când nu vom mai fi, căci Dumnezeu ne ia! Da, Doamne, aspirăm să fim primele roade, biruitorii vii care sunt luați în prezența Ta pe Muntele Sionului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, May we Walk by Faith and Seek God Diligently, Believing that God Is and we are Not, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 45 cu tema: Mielul pe care Îl urmează primele roade care biruie (ziua 4) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Ne renegăm sinele și umblăm cu Dumnezeu prin credință pentru a scăpa de moarte și a-I fi plăcuți lui Dumnezeu

08/09/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Pentru a putea urma Mielul și a merge spre maturitate pentru a deveni primele roade, trebuie să umblăm cu Dumnezeu prin credință pentru a scăpa de moarte așa cum a făcut Enoh și pentru a obține mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu; trebuie să umblăm cu Dumnezeu zi de zi, făcând lucrurile conform lui Dumnezeu și nu conform cu noi înșine.

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să umblăm cu Dumnezeu astăzi. Îți dăm trăirea noastră zilnică. Ne deschidem Ție în ceea ce privește toate lucrurile din viața noastră de zi cu zi. Te iubim, Doamne, și vrem să umblăm cu Tine, mergând în pas cu Tine și urmându-Ți călăuzirea pentru a merge acolo unde vrei Tu să mergem. Fie ca noi să trăim prin credință și să umblăm prin credință. Fie ca să-Ți permitem să aplici crucea asupra ființei noastre, astfel încât să putem umbla cu Dumnezeu și să fim plăcuți lui Dumnezeu! Amin!

Primele roade din Apocalipsa 14 sunt pe Muntele Sion cu Dumnezeu, în templul lui Dumnezeu, și sunt acolo pentru satisfacția lui Dumnezeu. Nu ni se spune că au fost răpite; ele erau pur și simplu acolo.

Aceasta indică faptul că ei au umblat cu Dumnezeu atât de mult încât, asemenea lui Enoh, erau pur și simplu în prezența lui Dumnezeu continuu, chiar și pe Muntele Sion cu El. Au obținut mărturia că erau plăcuți lui Dumnezeu, iar Dumnezeu pur și simplu i-a răpit.

Trebuie să umblăm cu Dumnezeu zi de zi în așa măsură încât, fie că suntem aici pe pământ, fie că suntem cu El pe Muntele Sion, să-I fim plăcuți, iar El este bucuros să ne aibă în prezența Sa, căci suntem plăcuți Domnului.

Aceasta înseamnă că trebuie să creștem în viață spre maturitate și să-L iubim pe Domnul, căci trăim o viață nu doar pentru a învinge dușmanul lui Dumnezeu și a-l supune, ci, mai mult, suntem aici pentru satisfacția lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a creat pentru ca El să fie satisfăcut. El ne-a creat după chipul și asemănarea Sa și vrea să fim parte a expresiei Sale corporative și să-L reprezentăm cu autoritatea Sa.

Ca și credincioși în Cristos care cresc în pământul cultivat al lui Dumnezeu, clădirea Lui, vrem să creștem în viață și să ne coacem mai repede, chiar să fim primele roade duse în prezența lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament, Dumnezeu le-a spus poporului Său să nu mănânce primele roade, ci mai degrabă să le aducă la El în casa Lui spre satisfacția Lui. El vrea să guste primele roade și să fie sătul. La fel este și în învierea lui Cristos; primele roade învierii Sale erau pentru ca Tatăl să se bucure de ele și să fie satisfăcut.

În mod similar, cu noi astăzi, credincioșii în Cristos, vrem să fim maturi și copți, astfel încât să putem fi spre satisfacția lui Dumnezeu, pur și simplu să fim în casa Lui spre desfătarea și satisfacția Sa pe Muntele Sionului ceresc.

Calea de a scăpa de moarte și de a obține mărturia de a fi plăcut lui Dumnezeu este să umblăm cu Dumnezeu prin credință

În Geneza 5:22-24, vedem că Enoh a avut un fiu și a umblat cu Dumnezeu; După ce l-a născut pe Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani și a născut mai mulți fii și fiice.

Toate zilele lui Enoh au fost de 365 de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu și nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat.

În Evrei 11:5-6 ni se spune în continuare că prin credință a fost strămutat Enoh, ca să nu vadă moartea; și nu a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de strămutarea sa, de răpirea sa, a primit mărturia că fusese plăcut lui Dumnezeu.

Dacă vrem să fim primele roade pentru satisfacția lui Dumnezeu și să scăpăm de moarte, având mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu, trebuie să umblăm cu Dumnezeu prin credință astăzi.

Fără credință este imposibil pentru noi să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine vine la Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că este răsplătitorul celor ce-L caută cu sârguință.

Ce înseamnă să umbli cu Dumnezeu? Cum putem umbla cu Dumnezeu prin credință astăzi?

În calitate de credincioși în Cristos, am fost mântuiți prin credință, prin har, și acum umblăm cu Dumnezeu; umblarea noastră creștină este prin credință. Trebuie să-I cerem Domnului să ne învețe cum să umblăm cu El.

Nu ar trebui să luăm acest lucru de la sine înțeles, crezând că știm ce înseamnă să umbli cu Dumnezeu prin credință; ar trebui pur și simplu să luăm aceste versete și să venim înaintea Domnului, întrebându-L:

Doamne Isuse, vreau să umblu cu Tine. Învață-mă cum să umblu cu Dumnezeu prin credință. Păstorește-mă în această privință în viața mea de zi cu zi. Vreau să cooperez cu Tine, astfel încât să-Ți pot oferi cea mai bună cooperare, pentru a intensifica mântuirea Ta organică și a mă face un biruitor plăcut lui Dumnezeu! Amin!

Un aspect al umblării cu Dumnezeu este să nu o luăm înaintea lui Dumnezeu; noi umblăm cu Dumnezeu și nu Dumnezeu umblă cu noi, deci nu o luăm înaintea lui Dumnezeu.

Nu suntem înfumurați, nu facem lucrurile conform propriilor noastre concepții și dorințe și nu facem lucrurile conform curentului epocii; mai degrabă, învățăm să facem toate lucrurile împreună cu Dumnezeu și în Dumnezeu (Psalmul 19:12-13; Iosua 9:14b; Luca 24:15).

De multe ori facem lucrurile în mod implicit, pur și simplu pentru că suntem obișnuiți să facem una sau alta și nu verificăm lucrurile cu Domnul. Facem lucrurile fără să cerem sfatul Domnului. Suntem înfumurați, pur și simplu pentru că știm atât de multe lucruri despre Domnul și din Biblie, încât presupunem că ar trebui să facem una sau alta pentru Domnul sau în viața de biserică.

Cine își poate discerne greșelile? Cine își cunoaște greșelile secrete? Cine își dă seama că este înfumurat?

Chiar și în slujirea noastră către Dumnezeu, putem fi înfumurați. Vedem acest lucru în Matei 7, unde Domnul le răspunde celor care au făcut mari lucrări de putere în numele Său, au scos demoni în numele Său și au făcut lucruri mărețe pentru Dumnezeu; lor le-a spus: „Depărtați-vă de la Mine, niciodată nu v-am cunoscut!”. Foarte interesant.

El nu i-a recunoscut niciodată. El nu i-a aprobat. Aceasta înseamnă că este posibil să faci lucruri pentru Dumnezeu și în numele lui Dumnezeu, totuși nu umblăm cu Dumnezeu și nici nu-L privim față în față pentru a vedea ce simte El în legătură cu ceea ce facem.

Domnul vrea să-L privim și să fim cu El; El vrea să nu facem cutare lucru pentru El, ci să-L privim, să fim cu El, să-L savurăm și să ne împărtășim din bogățiile Sale.

Fie ca noi să învățăm să umblăm cu Dumnezeu și să nu o luăm înaintea Lui. Fie ca noi să învățăm să ne ajustăm ritmul pentru a umbla cu El. Dacă vrem să fim răpiți și să nu gustăm moartea, trebuie să învățăm să umblăm cu Dumnezeu.

Principiul răpirii, așa cum se vede în prima mențiune a răpirii în cazul lui Enoh, este că trebuie să umblăm cu Dumnezeu prin credință până când obținem mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să umblăm cu Dumnezeu prin credință astăzi. O, Doamne Isuse, ne deschidem Ție cu privire la toate lucrurile. Vrem să-Ți aducem toate lucrurile în rugăciune. Salvează-ne de a Te ignora în umblarea noastră cu Tine. Iartă-ne pentru greșelile noastre secrete. Păzește-ne de păcatele prezumtive. O, Doamne, salvează-ne de a crede că știm ce vrei Tu să facem, dar fără a Te contacta. Vrem să ne sfătuim cu Tine în toate lucrurile și cu privire la toate lucrurile. Te iubim și ne îndreptăm inima către Tine. Te invităm în viața noastră, Îți acordăm primul loc și vrem să umblăm cu Tine. Amin, Doamne, fie ca noi să creștem în viață spre maturitate pe măsură ce umblăm cu Dumnezeu prin credință în viața noastră creștină. Vrem să trăim o viață pentru satisfacția Ta astăzi. Fie ca noi să fim cei care obținem mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu în timpul vieții noastre. O, Doamne, salvează-ne de la a face lucruri separat de Tine. Vrem să depindem de Tine, să ne consultăm mereu cu Tine și să nu facem niciodată nimic separat de Tine! Fă-ne să ne unim cu Tine în duh!

Învățăm să ne renegăm sinele și să umblăm în sus cu Dumnezeu până când Îi suntem plăcuți lui Dumnezeu și suntem luați de El

Când vorbim despre umblarea cu Dumnezeu, când umblăm cu cineva, aceasta înseamnă că trebuie să ne ajustăm felul de a merge la felul Lui de a merge.

De exemplu, dacă umblăm cu soția noastră, nu putem merge mai repede decât ea; trebuie să ne ajustăm pasul cu cel al ei și trebuie să ne potrivim mersul cu al ei.

Dacă umblăm cu Dumnezeu, nu-I putem cere lui Dumnezeu să meargă mai repede sau să încetinească și nici nu ar trebui să-I dăm idei pentru a face una sau alta; ar trebui pur și simplu să ne renegăm sinele și să umblăm cu Dumnezeu (Matei 16:24).

Întrebarea este: oare umblăm noi cu Dumnezeu sau Îl forțăm pe Dumnezeu să umble cu noi?

În Biblie există multe cazuri în care Dumnezeu a umblat cu omul; aceasta este întotdeauna pentru ca Dumnezeu să-l câștige pe om și să-l aducă înapoi la intenția Sa inițială.

În Luca 24:15 avem doi ucenici care coborau pe drumul lor spre Emaus; erau confuzi și descurajați, iar Domnul Isus a venit și a umblat cu ei. El a vrut să-i aducă înapoi la Ierusalim pentru ca ei să primească Duhul Sfânt ca suflare sfântă, dar trebuia să meargă cu ei acolo unde mergeau, pentru a-i călăuzi înapoi la Ierusalim.

În Psalmul 139 vedem, de asemenea, că Domnul este cu noi atunci când suntem în cer, dar chiar și atunci când mergem în Șeol, El este acolo cu noi. El merge alături de noi oriunde mergem, căci El vrea să ne aducă înapoi la savurarea Sa, pentru ca noi să putem umbla cu Dumnezeu prin credință în viața noastră creștină.

De prea multe ori Dumnezeu a umblat cu noi, dar noi nu L-am văzut, ci mai degrabă L-am respins. Pe măsură ce umblăm în viața noastră creștină, pe măsură ce ne trăim viața de zi cu zi, trebuie să învățăm să-L contactăm pe Domnul și să depindem de El.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a face lucrurile conform revelației și călăuzirii Sale; înseamnă a face totul împreună cu El.

A umbla cu Dumnezeu prin credință nu înseamnă doar a trăi pentru Dumnezeu și a face lucrurile pentru Dumnezeu, ci și mai mult, a trăi și a face lucrurile conform lui Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu (Romani 8:4, 13-14; Galateni 2:2a; 2 Corinteni 5:14-15).

În Galateni 2:2, Pavel a mers la Ierusalim nu doar pentru a vizita sau a avea părtășie despre o anumită problemă cu frații; el a mers acolo conform revelației. Pe măsură ce avea părtășie cu Dumnezeu, a umblat cu Dumnezeu și a mers la Ierusalim una cu Dumnezeu.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă că nu trăim prin ceea ce suntem sau putem face, ci prin viața eternă, care este Cristos Însuși (2 Corinteni 2:4, 9). Umblăm datorită lui Cristos, împreună cu Cristos și conform lui Cristos. Trebuie să fim cu El. În gândirea, iubirea și alegerea noastră, trebuie să fim una cu Dumnezeu.

Pe măsură ce creștem în lume și învățăm să facem lucrurile în noi înșine și prin noi înșine, devenim destul de independenți, iar întreaga lume dorește ca atât bărbații, cât și femeile să fie independenți și să aibă grijă de ei înșiși, să se iubească pe sine și să fie atenți la propriul lor beneficiu.

Dar când umblăm cu Dumnezeu este diferit; depindem de Dumnezeu, Îi acordăm atenție lui Dumnezeu, facem lucrurile una cu Dumnezeu și nu-I dăm lui Dumnezeu nicio sugestie despre ce să facem și unde să mergem, ci umblăm împreună cu Dumnezeu prin credință.

Ca iubitori ai Domnului, fie ca noi să umblăm cu Dumnezeu și să-L urmăm pe Miel oriunde ar merge El. Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să preia conducerea. Poate că vrem să facem un anumit lucru, dar Dumnezeu vrea să facem altceva; ne renegăm sinele și luăm voia și calea Lui.

Umblarea cu Dumnezeu prin credință ne va ucide; va ucide sinele și carnea. Trebuie să-L iubim pe Domnul, să trăim prin credință în El, să fim una cu El și să uităm de noi înșine, să ne condamnăm și să ne renegăm pe noi înșine. Dacă nu suntem dispuși să facem asta, nu putem umbla cu Dumnezeu.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a avea părtășie cu Dumnezeu în mod obișnuit și habitual, și a fi în contact constant cu Dumnezeu pentru a fi sub infuzia Lui constantă (1 Ioan 1:3; Filipeni 4:6; 2 Corinteni 3:16, 18).

Acest lucru începe dimineața, când ne trezim și venim la Domnul, trebuie pur și simplu să fim cu El. Nu ar trebui să-I cerem să facă una sau alta pentru noi; trebuie pur și simplu să fim cu El și să savurăm prezența Lui.

Ceea ce avem nevoie nu este mai mult din una sau alta; trebuie pur și simplu să fim cu Domnul și să-L lăsăm să ne infuzeze. Părtășia noastră cu Domnul trebuie să fie obișnuită și constantă, astfel încât să putem fi infuzați cu El.

Chiar și în ceea ce privește dorința noastră de a fi răpiți, dacă vrem să fim răpiți pentru a scăpa de necazul cel mare, focusul nostru este greșit. Vrem să umblăm cu Dumnezeu prin credință până când vom fi răpiți pentru a fi cu El spre satisfacția Lui.

Trebuie pur și simplu să-I facem cunoscute lui Dumnezeu cererile noastre și să nu ne îngrijorăm de nimic, ci, în orice lucru, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri, să-I aducem la cunoștință lui Dumnezeu tot ceea ce ne privește.

Trebuie să facem o mișcare către Dumnezeu, făcându-I cunoscute cererile noastre. Pe măsură ce avem părtășie constantă cu Dumnezeu, umblăm cu Dumnezeu prin credință.

Umblarea noastră cu Dumnezeu este ascendentă; Enoh nu a umblat cu Dumnezeu în zig-zag sau în sus și în jos, ci doar ascendent. Răpirea lui nu a fost bruscă, ca o surpriză; mai degrabă, pe măsură ce a umblat în sus cu Dumnezeu, a atins cerul și pur și simplu nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat.

Trebuie să umblăm în sus cu Dumnezeu, renegând sinele și având părtășie cu El în toate lucrurile până când Dumnezeu ne ia. Fie ca noi să ne deschidem către El în legătură cu acest lucru. Fie ca noi să învățăm să-I spunem pur și simplu toate lucrurile.

Doamne Isuse, Te luăm pe Tine ca centru și totul pentru noi. Vrem să facem toate lucrurile conform lui Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu! Nu vrem să facem nimic separat de Tine. Fie ca noi să facem toate lucrurile conform revelației și îndrumării Tale, astfel încât să putem umbla cu Dumnezeu prin credință. Fie ca noi să nu doar facem lucruri pentru Tine sau în numele Tău, ci să facem totul în unitate cu Tine, chiar să facem totul cu Tine. Amin, Doamne, Te iubim și ne deschidem Ție. Ne aruncăm toate gândurile noastre de îngrijorare asupra Ta. Îți aducem la cunoștință toate problemele și sentimentele noastre. Nu vrem să trăim în noi înșine, singuri sau pentru noi înșine; vrem să trăim prin Tine ca fiind viața noastră. Ne punem pe noi înșine deoparte și ne renegăm sinele; vrem să trăim prin viața eternă din duhul nostru, Cristos Însuși. Amin, Doamne Isuse, vrem să avem părtășie constantă cu Tine pe tot parcursul zilei. Vrem să fim în contact continuu cu Tine și să fim sub infuzia Ta constantă. Fie ca noi să umblăm în sus cu Dumnezeu prin credință până când noi nu mai suntem și Dumnezeu este. Fie ca noi să trăim o viață care să-Ți fie plăcută!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Deny the Self and Walk with God by Faith to Escape Death and be Well Pleasing to God, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 45 cu tema: Mielul pe care Îl urmează primele roade care biruie (ziua 3) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Să creștem înspre maturitate pentru a fi primele roade răpite la Dumnezeu pentru satisfacția Lui

07/09/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Primele roade din Apocalipsa 14 sunt răpite la Dumnezeu și la Miel pe Muntele Sion pentru satisfacția lui Dumnezeu; ele sunt cele mai timpurii dintre recoltele lui Dumnezeu care ating maturitatea și Îl iubesc pe Domnul la maximum, crescând în viață înspre maturitate și având numele lui Dumnezeu pe frunte pentru a arăta că sunt una cu Dumnezeu în toate lucrurile.

Doamne Isuse, Te iubim și ne dăm Ție astăzi. Vrem să trăim într-un singur duh cu Tine astăzi. Vrem să avem numele Tău pe frunțile noastre, astfel încât, atunci când alții ne văd, să Te vadă! Fii exprimat prin noi. Fă-ne una cu Tine. Fie ca noi să fim aduși la maturitate. Fie ca noi să creștem în viață puțin mai mult astăzi, chiar puțin mai mult în fiecare zi, pentru a ne putea coace mai repede! Amin, Doamne, vrem să trăim o viață pentru împlinirea scopului Tău, o viață care Te satisface! Amin!

Domnul vine în curând. Simțim asta, ne spune Biblia, situația lumii ne arată semnele zilelor din urmă și vrem să fim pregătiți pentru venirea Domnului. Conform cu Apocalipsa 12, Domnul vine să răpească copilul-bărbat, trupul biruitorilor Săi care îl înving pe dușman și care au murit fizic, dar vor fi răpiți pentru a-l trata pe dușmanul lui Dumnezeu din cer.

Domnul va răpi copilul-bărbat pentru a-l învinge și a-l alunga pe dușmanul Său din cer, chiar pentru a-l alunga pe pământ pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu.

În Apocalipsa 14 vedem cele dintâi roade; acestea sunt biruitorii vii care se coc mai repede, cei care cooperează cu Domnul iubindu-L și crescând spre maturitate, chiar fiind maturizați mai devreme decât alții. Cele dintâi roade nu sunt pentru război sau pentru a învinge dușmanul și nici nu sunt un instrument pentru ca Dumnezeu să facă ceva; ele sunt pur și simplu pentru satisfacția lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a poruncit poporului Său să nu se împărtășească din cele dintâi roade, ci să le aducă la templu și să le ofere lui Dumnezeu pentru satisfacția Lui.

În mod similar, primele roade din Apocalipsa 14 sunt pentru satisfacția lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să câștige niște biruitori vii care cooperează cu Domnul în viața lor nu pentru a face cutare sau cutare lucru măreț pentru Dumnezeu, ci pur și simplu pentru a trăi o viață pentru satisfacția lui Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să-i câștige pe cei care sunt plăcuți în ochii Lui, pe cei care Îl iubesc și cresc în viață spre maturitate pentru a se coace mai repede pentru ca El să le savureze ca primele roade pentru satisfacția Sa.

Dumnezeu este flămând și însetat; El vrea să câștige primele roade pentru satisfacția Lui. Aspirăm să fim astfel de oameni astăzi, așa că ne dăm Domnului pentru a crește mai repede în viață și a fi aduși la maturitate!

Primele roade sunt răpite în casa lui Dumnezeu din Sion ca o savurare proaspătă pentru Dumnezeu pentru satisfacția Sa

Așa cum se vede în tipul reprezentativ din Exod 23:19 și Levitic 23:10, primele roade sunt pentru satisfacția lui Dumnezeu; ele trebuie aduse în casa lui Dumnezeu pentru hrana Lui, savurarea Lui și satisfacția Lui.

În Ioan 20:17 vedem că primele roade ale învierii, Cristos în prospețimea învierii Sale, trebuiau mai întâi să fie savurate de Tatăl, așa că El nu i-a permis Mariei să-L atingă când L-a întâlnit lângă mormânt. Dumnezeu vrea să fie satisfăcut; El este satisfăcut de cei care Îl iubesc.

Trebuie să fim cei care Îl iubesc pe Domnul. Am fost logodiți cu El așa cum o fecioară cu viitorul nostru Soț, iar acum trebuie pur și simplu să-L iubim numai pe El (2 Corinteni 11:3). Domnul este Soțul nostru și noi suntem soția Sa. Nu ar trebui să avem idoli în inima noastră, având alți iubiți în afară de Domnul.

Orice este un idol este un iubit, ceva care Îl înlocuiește pe Cristos. Fie ca noi să venim la Domnul din nou și din nou și să petrecem timp cu El pentru a-L savura și a-L iubi.

Pe de o parte, Dumnezeu are nevoie de luptători, cei care luptă pentru interesul Său pe pământ și înving dușmanul; pe de altă parte, Dumnezeu are nevoie de unii care sunt primele roade pentru satisfacția lui Dumnezeu.

Fie ca noi să fim atenți ca nu cumva Satan să ne înșele și să ne corupă de la simplitatea și puritatea față de Cristos. Fie ca noi să nu fim exploatați de Satan și să nu fim ignoranți în privința planurilor lui. Satan se deghizează și ne păcălește, ne înșală.

De multe ori, el se deghizează în propriile noastre gânduri pentru a ne distrage de la a-L iubi pe Domnul. Așadar, trebuie să luăm fiecare gând captiv ascultării de Cristos (2 Corinteni 10).

Fie ca noi să-L dorim doar pe Domnul și fie ca noi să-L iubim nespus, dorind chiar să fim în casa Lui în toate zilele vieții noastre, ca să privim frumusețea lui Iehova și să întrebăm în templul Lui (Psalmul 42:1-4). Fie ca noi să fim înaintea Domnului și să Îl savurăm.

Când venim la El, El este satisfăcut. Acest lucru este deosebit de dificil astăzi, deoarece avem atât de multe distrageri. Vrem să petrecem timp cu Domnul și o notificare vine pe telefonul nostru mobil. Vrem să Îl savurăm pe Domnul în privat, dar ne sună telefonul sau există un mesaj. Trebuie să învățăm să lăsăm totul deoparte și să nu le lăsăm să ne atingă.

Chiar și slăbiciunile, eșecurile și greșelile noastre, trebuie să lăsăm totul deoparte, chiar să uităm ce a rămas în urmă și să ne concentrăm doar asupra Domnului pentru a-L iubi. Poate că suntem la volan și există un panou publicitar care ne îndepărtează brusc de Domnul.

Putem călători la serviciu și modul în care oamenii se îmbracă sau se comportă ne poate distrage de la a-L iubi pe Domnul. Atât de multe lucruri vin spre noi, chiar ne sar în față, pentru a ne distrage atenția și a ne uzurpa, împiedicându-ne să Îl savurăm pe Domnul și să-L iubim.

Există pângărire în tot divertismentul din lume, în muzică, în mass-media și în tot ceea ce ne înconjoară. Avem multe ecrane de toate formele și dimensiunile și trebuie să ne hotărâm să nu lăsăm pângărirea să ne atingă. Vrem să fim fecioarele care Îl iubesc pe Domnul în mod suprem și absolut.

Trebuie să-L savurăm să privim la El, să petrecem timp cu El și să fim una cu El. Îi iubim prezența, ne place să fim cu El și vrem să facem ceea ce El vrea să facem. Nu facem lucruri de care El este nemulțumit și ne abținem de la a merge în anumite locuri pur și simplu pentru că El nu vrea să mergem.

Satan este un mincinos și tatăl minciunilor (Ioan 8:44); orice minciună, orice este neadevăr, este o expresie a lui Satan. Așadar, nu rostim minciuni. Ne abținem de la bârfe și vorbe ușuratice, căci o astfel de vorbire ne pângăriește. Urechile noastre nu sunt pentru a asculta bârfe și gura noastră nu este pentru vorbe ușuratice.

Ne păzim și vrem să fim puri pentru Domnul. Vorbele ușuratice dăunează vieții de biserică și răspândesc moartea. Așadar, învățăm să ne exersăm duhul și să-L atingem pe Domnul. Vrem ca alții să-L vadă pe Cristos în noi și să-L primească pe Cristos de la noi.

Primele roade au scris pe fruntea lor numele Mielului și numele Tatălui Său; aceasta înseamnă că ei sunt una cu Mielul și cu Tatăl și că aparțin Lor (Apocalipsa 14:1). Îl iubim atât de mult pe Domnul și suntem atât de una cu El, încât alții pot vedea că Îi aparținem și pot citi numele Lui pe frunțile noastre.

În Apocalipsa 13 vedem numele fiarei pe frunțile oamenilor din lume; aceasta înseamnă că ei sunt una cu fiara. Dar trebuie să avem numele Domnului asupra noastră pentru ca alții să-L vadă pe Cristos în noi și prin noi.

Suntem una cu Mielul. Noi Îi aparținem Mielului. Vrem ca Cristos să fie exprimat prin noi. Îl iubim pe Domnul. Toate acțiunile noastre, toată viața noastră de zi cu zi și chiar gândurile noastre, vrem să fie umplute și saturate cu Domnul, căci vrem să trăim o viață pentru satisfacția lui Dumnezeu.

Învățăm să punem un filtru astfel încât tot zgomotul din lume, potopul destrăbălării, multele voci care spun multe lucruri, multele ecrane care ne arată multe lucruri și multele locuri care fac multe lucruri, să fie filtrate, căci Îl iubim pe Domnul și vrem să fim primele roade pentru satisfacția Sa.

Ne fixăm mintea pe duhul nostru (Romani 8:6) pentru ca mintea noastră să devină viață și ne fixăm mintea pe lucrurile de sus, unde este Cristos (Coloseni 3:2).

Vrem să fim cu Domnul și în El într-o asemenea măsură încât, atunci când El va veni, chiar dacă locuim fizic într-un anumit loc, ființa noastră să se îndrepte spre Cristos, iar El este savurarea noastră, căci este normal pentru noi să fim acolo unde este El, pe muntele Sion, spre satisfacția Lui!

Doamne Isuse, Te iubim! Ne bucurăm să Te privim și să vorbim cu Tine despre toate lucrurile. Amin, Doamne, Te iubim atât de mult încât uităm de orice altceva pentru a fi doar cu Tine! Punem un filtru în fața ochilor, urechilor, mâinilor, picioarelor și ființei noastre pentru a fi pur și simplu cu Tine și a nu lăsa niciun zgomot să vină la noi. O, Doamne, spunem Nu oricărei întinăciuni din lume. Refuzăm să ne împărtășim din lucrurile pe care această lume le are de oferit, ca să nu fim întinați. Îți aparținem, Te iubim și vrem să trăim pe deplin pentru satisfacția Ta. Ne fixăm mintea pe duhul nostru, astfel încât mintea noastră să fie curățită, spălată, purificată și saturată de viața Ta. Ne fixăm mintea pe lucrurile de sus, unde este Cristos! Amin, Doamne, Te iubim și Tu știi că Te iubim! Te iubim și ne îndreptăm întreaga ființă spre Tine! Vrem să trăim pentru satisfacția Ta astăzi. Chiar și atunci când facem lucrurile pe care trebuie să le facem în viața noastră de zi cu zi, ființa noastră este îndreptată spre Tine, inima noastră este îndreptată spre Tine și vrem să fim una cu Tine! Ține-ne aici, în prezența Ta, iubindu-Te, până când vom fi cu Tine pe Muntele Sionului ca primele roade spre satisfacția lui Dumnezeu!

Primele roade sunt cele mai timpurii din recolta lui Dumnezeu care ajung la maturitate: să creștem în viață spre maturitate pentru a ne coace mai repede!

Un aspect special al faptului de a fi primele roade este că primele roade sunt cele mai timpurii din recolta lui Dumnezeu care ajung la maturitate (vezi Evrei 5:14—6:1; 1 Corinteni 2:6; Efeseni 4:13; Filipeni 3:15). Trebuie să fim aduși la maturitate pentru a putea fi primele roade ale lui Dumnezeu și Mielului.

Zi de zi trebuie să-L mâncăm pe Domnul, să ne împărtășim din bogățiile Sale și să tratăm ceea ce El expune în ființa noastră, astfel încât Cristos să crească în noi și noi să creștem înspre maturitate.

Hrana solidă este pentru cei maturi, cei care, datorită practicii, își exersează facultățile pentru a distinge între bine și rău. Trebuie să ne exersăm duhul pentru a-L savura pe Domnul și trebuie să ne exersăm facultățile. Fie ca noi să lăsăm cuvântul începutului lui Cristos și să fim aduși la maturitate.

Trebuie să ne exersăm și să fim aduși; pe de o parte, ne exersăm duhul și întreaga noastră ființă pentru a-L savura pe Domnul și a-L lăsa să crească în noi, iar pe de altă parte, îi permitem Domnului să ne aducă la maturitate.

Domnul a semănat sămânța vieții în noi, iar acea viață trebuie doar să crească. Când o sămânță crește, când o ființă vie crește, nu o observi; doar o uzi și o îngrijești, și ea va crește.

Din partea noastră, trebuie pur și simplu să cooperăm cu Domnul. Cooperăm cu El tratând cu inima noastră. El a venit ca sămânța vieții în duhul nostru, dar El vrea să crească în pământul inimii noastre.

Inima noastră poate fi împietrită din cauza traficului lumesc. Inima noastră poate avea păcate, dorințe și vicii ascunse. Inima noastră poate fi plină de grijile vieții și de înșelăciunea bogățiilor. Trebuie să ne ocupăm de inima noastră (Matei 13) pentru ca Domnul să crească în noi.

Putem asculta multe podcasturi, știri și emisiuni radio; toate acestea ne pot întina și pot face ca inima noastră să se împietrească față de Domnul.

Atât de mulți oameni astăzi spun atât de multe lucruri, și putem fi printre alți oameni, totuși suntem în propria noastră lume, ascultând tot felul de lucruri singuri și fiind infuzați cu atât de multe lucruri întinătoare. Fie ca să învățăm să cooperăm cu Domnul pentru a fi aduși la maturitate.

Fie ca să ne exersăm duhul și întreaga noastră ființă pentru a coopera cu Domnul. Pe măsură ce El strălucește asupra noastră, tratăm păcatele ascunse, iar tot felul de egoism, autocompătimire și dorințe personale sunt expuse sub lumina Lui.

Vrem ca Domnul să aibă rădăcini adânci în noi, astfel încât să putem crește absorbind elementele nutritive ale lui Cristos și să biruim. Pe măsură ce El strălucește asupra noastră, pe măsură ce Îl privim și El ne privește cu cei șapte ochi ai Săi, suntem expuși, suntem iluminați și ne deschidem Lui.

El strălucește asupra noastră chiar și când suntem de unii singuri în camera noastră, când nimeni nu vede ce facem, ce privim și ce ascultăm. El vine să ne lumineze, să ne infuzeze cu viața Lui și să ne ducă spre maturitate.

Fie ca noi să învățăm să ne deschidem Domnului zi de zi, mai ales în timpul nostru petrecut cu El, pentru a putea merge mai departe spre maturitate și a fi primele roade pe care El le dorește!

Pe de o parte, trebuie să fim schimbați în viața noastră naturală prin viața divină care ne saturează, astfel încât să putem fi transformați după chipul Domnului (Romani 12:2). Pe de altă parte, trebuie să fim umpluți cu viața divină care ne schimbă, astfel încât să putem fi aduși la maturitate și să avem revărsarea vieții (Efeseni 3:19).

Pentru expresia lui Dumnezeu este nevoie de maturitate; numai o viață matură poate purta chipul lui Dumnezeu și poate exercita stăpânirea Lui (Geneza 1:26; Romani 5:10, 17, 21).

Fie ca astăzi să fim cei care cooperează cu Domnul până la capăt. Fie ca noi să nu ne uităm la eșecurile, înfrângerile și lipsa noastră de creștere, ci pur și simplu să ne deschidem Lui și să-L lăsăm să crească în noi.

Pe măsură ce vedem intenția și scopul lui Dumnezeu, fie ca noi să ne dăm Lui și să ne îndeplinim responsabilitatea de a coopera cu El până când vom fi aduși la maturitate pentru a fi primele roade împreună cu El pe Muntele Sionului!

Doamne Isuse, Te iubim și Îți permitem să crești în noi. Crești în noi spre maturitate. Fie ca noi să nu rămânem la fel, ci să fim aduși la maturitate. Ne întoarcem inima către Tine. Pur și simplu ne deschidem, Doamne. Vrem să tratăm orice împiedică creșterea în viață. O, Doamne, fie ca Tu să ai o cale liberă de a crește în pământul inimii noastre! Vrem să cooperăm cu Tine tratând orice lucru pe care lumina Ta îl expune în noi! O, Doamne, vrem să ne păzim inima păzindu-ne ochii de le a vedea lucruri întinătoare, păzindu-ne gura de bârfe și vorbe ușuratice și păzindu-ne urechile de a asculta lucruri care ne întinează. Vrem să tratăm orice păcate ascunse, autocompătimire, egoism, vise neîmplinite și dorințe personale. Mergi Tu mai adânc în noi. Crește mai mult în noi. Fă-ne să ne coacem mai repede. Vrem doar să cooperăm cu Tine, astfel încât Tu să poți crește în noi și noi să fim primele roade spre satisfacția Ta! Amin, Doamne, ne place să fim în prezența Ta, să ne deschidem Ție și să-Ți acordăm primul loc până când vom fi cu Tine la împlinirea timpului, în prezența Ta pe Muntele Sionului ca primele roade!