• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

credem ca Dumnezeu este

Umblăm prin credință și-L căutăm pe Dumnezeu cu sârguință, crezând că Dumnezeu este și noi nu suntem

09/09/2026 by Credincios in Cristos 5 Comments

Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Evrei 11:5

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a umbla prin credință, adică a crede că Dumnezeu este și noi nu suntem, căci El este totul pentru noi și noi nu suntem nimic; ne renegăm sinele și Îl luăm pe Cristos ca fiind totul pentru noi, învățând să-L căutăm pe Domnul, să trăim prin credință și să trăim o viață pentru satisfacția Lui pe pământ astăzi.

Doamne Isuse, Tu ești totul pentru noi. Ne deschidem Ție și venim la Tine ca să Te savurăm. Amin, Doamne, ne dăm Ție astăzi. Vrem să trăim prin credință. Vrem să umblăm prin credință, încrezându-ne în Tine în toate lucrurile și în legătură cu toate lucrurile. Credem că Tu ești și că noi nu suntem. O, bucuria de a nu avea nimic, de a nu vedea nimic, de a nu fi nimic și de a nu dori nimic altceva decât un Cristos viu în glorie și de a ne îngriji de nimic altceva decât de interesele Lui aici pe pământ! Amin!

Fiind credincioși în Cristos care Îl iubesc pe Domnul și care vrem să-I fim plăcuți în toate lucrurile, vrem să trăim o viață pentru satisfacția Lui astăzi. Nu vrem să trăim în noi înșine, singuri sau pentru noi înșine; vrem să trăim într-un singur duh cu Domnul.

Aspirația noastră este să fim cu El, chiar să facem toate lucrurile în unirea organică cu El, astfel încât să putem fi răpiți în prezența Lui dulce și dragă atunci când Se va întoarce.

Este atât de interesant să vedem că cei o sută patruzeci și patru de mii din Apocalipsa 14 nu sunt răpiți, sau cel puțin nu scrie că au fost răpiți; pur și simplu sunt pe Muntele Sion. Ei sunt primele roade ale lui Dumnezeu pentru satisfacția Lui. S-au copt mai devreme și au umblat cu Dumnezeu, așa cum a făcut Enoh.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă că Îl lăsăm să preia conducerea și că Îl urmăm; nu o luăm înainte, nu suntem înfumurați și nu facem nimic în și pentru noi înșine. Înseamnă că avem părtășie cu Dumnezeu tot timpul, deschizându-ne către El, fiind în contact constant cu El și căutând sfatul Lui în toate lucrurile.

Învățăm să ne renegăm de sine, căci sinele este expus și omorât pe măsură ce învățăm să umblăm cu Dumnezeu prin credință. Fie ca Domnul să ne câștige pentru a fi ca Enoh astăzi, cei care umblăm cu Dumnezeu până când obținem mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu și, prin urmare, suntem răpiți.

Ce glorie ar fi ca noi să fim răpiți la Dumnezeu spre satisfacția Lui!

Fie ca noi să trăim în prezența Lui astăzi, având părtășie cu Dumnezeu în mod habitual pentru a fi sub infuzia Lui constantă. El vrea să se infuzeze în noi; fie ca noi să-I permitem să facă acest lucru în noi, astfel încât El să ne poată produce ca prime roade ale Sale astăzi.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a umbla prin credință, crezând că Dumnezeu este iar noi nu suntem

Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. Geneza 5:24

Enoh a umblat cu Dumnezeu și a obținut mărturia că era plăcut lui Dumnezeu. Astăzi trebuie să umblăm și noi cu Dumnezeu prin credință; a umbla cu Dumnezeu înseamnă a umbla prin credință.

Fără credință, este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu, căci cine vine la Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință (Evrei 11:6).

Ceea ce ne cere Dumnezeu când venim la El este să credem. El nu vrea să ne schimbăm, să ne îmbunătățim comportamentul sau să facem lucruri care să-I fie plăcute; El vrea doar să credem că El este. El pur și simplu este. El este verbul a fi. Enoh a fost o persoană care a crezut că Dumnezeu este și a umblat cu Dumnezeu.

Trebuie să credem că Dumnezeu este și că noi nu suntem. Enoh a umblat cu Dumnezeu, crezând că Dumnezeu este, până când Enoh a dispărut.

Trebuie să credem că Dumnezeu este și că noi nu suntem. Fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu, să-L facem fericit. Pentru a-L face fericit pe Dumnezeu, trebuie să credem că El este. Aceasta înseamnă că trebuie să credem că El este totul pentru noi și că noi nu suntem nimic (Ioan 8:58; Eclesiastul 1:2).

A crede că Dumnezeu există implică faptul că noi nu existăm; doar Dumnezeu există, iar noi nu suntem. El trebuie să fie Unicul, Singurul în toate, iar noi trebuie să fim nimic în toate (Gen. 5:24; Evr. 11:5).

Dacă privim în jurul nostru, putem vedea vastul univers cu cerul, soarele, luna și tot felul de creaturi și ființe vii; acestea nu sunt reale, doar Dumnezeu este real.

Tot ceea ce vedem și atingem astăzi va trece, dar Dumnezeu va rămâne mereu. El este Cel care a existat, care există și care va exista. Credem că Dumnezeu este și noi nu suntem. Prin credință, facem o mișcare către El pentru a-L atinge și a-L savura. El este întotdeauna prezent. El este întotdeauna cu noi.

A crede că Dumnezeu este înseamnă că ne renegăm sinele, căci în întregul univers doar Dumnezeu este și noi toți suntem nimic (Luca 9:23). Eu nu ar trebui să fiu nimic, nici măcar nu ar trebui să exist; doar Dumnezeu ar trebui să existe. Nu eu ar trebui să trăiesc, ci Cristos trăiește în mine (Galateni 2:20).

Și când spunem că El este și noi nu suntem, asta înseamnă că El este totul pentru noi. El este Cel atotinclusiv pentru savurarea și împărtășirea noastră. Conform a ceea ce vedem în cuvântul lui Dumnezeu, Isus este marele Eu Sunt, care este totul pentru noi, spre savurarea noastră.

Cristos este viața (Ioan 14:6), învierea (11:25), ușa (10:7, 9), Păstorul cel bun (v. 11), pâinea vieții (6:35), adevărata hrană și adevărata suflare (20:22), apa vie (4:10, 14) și pomul vieții (15:1; 14:6; Apocalipsa 2:7). Cristos este Dumnezeu (Ioan 1:1; 20:28-29; Romani 9:5), Tatăl (Isaia 9:6; Ioan 14:9-10), Fiul (Marcu 1:1; Ioan 20:31) și Duhul (2 Corinteni 3:17; 1 Corinteni 15:45b).

El este totul pentru noi. Suntem vii astăzi și avem viață; însă chiar și viața noastră umană este falsă, nu este reală, căci nu va dura pentru totdeauna. În întregul univers, noi nu suntem nimic.

Când cineva se căsătorește, soțul trebuie să realizeze că, pe de o parte, el este soțul și are o soție, dar adevăratul soț este Cristos; soțul nu ar trebui să fie, ci Cristos ar trebui să fie.

În mod similar, chiar dacă mireasa pare a fi cea mai frumoasă persoană, ea trebuie să realizeze că ea nu este, ci Cristos este; Cristos este Cel mai minunat și ea trebuie să fie una cu Cristos.

În viața noastră de căsătorie, trebuie să-L luăm pe Cristos ca fiind totul pentru noi și să-L lăsăm să fie totul pentru noi; El este, iar noi nu suntem.

Când Saul îi persecuta pe urmașii lui Isus, el credea că face o lucrare pentru Dumnezeu, dar apoi Domnul Isus i s-a arătat, l-a trântit la pământ și i-a spus: „Eu sunt Isus” (Fapte 9:5). Practic, Domnul spunea: „Eu sunt marele; Eu sunt Cel ce este; trebuie să credezi că Eu sunt și că tu nu ești.”

Saul a crezut că Isus este și că el nu este, așa că Saul a fost terminat și Pavel a început (13:9). Trebuie să ne dăm seama că Isus este; El pur și simplu este și noi nu suntem. Saul era puternic, chiar foarte puternic; Pavel, însă, înseamnă mic. Când Saul l-a văzut pe Isus și a crezut că El este, nu era nimic.

Trebuie să fim cei care urmează Mielul oriunde ar merge.

În timp ce facem cumpărături, în timp ce conducem, în timp ce vorbim cu alții acasă și în timp ce facem una și alta, trebuie să ne consultăm cu Domnul: Doamne, oare eu vorbesc sau Tu? Trebuie să ne dăm seama de bucuria de a nu avea nimic, de a nu vedea nimic și de a nu fi nimic altceva decât un Cristos viu în glorie!

Ce bucurie este să fii una cu Cristos și să ne îngrijim doar de Cristos! Ce bucurie este să-L întronăm pe Cristos, să-L iubim pe Cristos și să-L lăsăm să domnească și să stăpânească în noi! În vorbirea noastră, în viața noastră, Cristos trebuie să fie totul pentru noi într-un mod practic.

Pe măsură ce trăim viața de căsnicie, pe măsură ce locuim cu familia noastră și ne ocupăm de multe lucruri prin casă, trebuie să ne dăm seama că nu noi suntem, ci Cristos este. Fie ca noi să aducem acest lucru Domnului și fie ca să-I permitem să facă acest lucru în noi.

Doamne Isuse, Te iubim și credem că Tu ești! Amin, Doamne, ne exersăm duhul de credință pentru a crede că Dumnezeu există și că noi nu suntem. Venim la Dumnezeu crezând că Dumnezeu există. Tu ești totul pentru noi și noi nu suntem nimic. Te luăm ca fiind totul pentru noi și savurăm tot ceea ce ești Tu; noi nu suntem nimic, dar Tu ești totul. Amin, Doamne, în viața noastră de zi cu zi, cu toate activitățile ei zilnice, fie ca să ne dăm seama că Tu ești și noi nu suntem. Tu ești singurul în toate și noi nu suntem nimic în toate. Venim la Tine. Venim să Te savurăm. Ne deschidem întreaga ființă Ție. Vrem să savurăm bogățiile Tale. Ne renegăm sinle, căci noi nu suntem, dar Tu ești. Aleluia, noi nu suntem, dar Dumnezeu este! Noi nu mai existăm – doar Cristos există! Amin, Doamne, nu mai trăim noi, ci Cristos este cel ce trăiește în noi. Fie ca să ne dăm seama de acest fapt minunat în experiența noastră creștină de astăzi. Fie ca să vedem că Isus este și noi nu suntem. Îți permitem să trăiești în noi și să faci totul în noi. Aleluia, Dumnezeu este! Amin, noi nu suntem!

Umblăm prin credință și credem că Dumnezeu îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință: umblăm neîncetat în sus cu Dumnezeu!

Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută. Evrei 11:6

Conform cu Evrei 11:6, credința înseamnă că credem că Dumnezeu îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință (Gen. 15:1; Filipeni 3:8, 14). Când Îl căutăm pe Dumnezeu, când Îl căutăm cu sârguință și umblăm cu Dumnezeu prin credință, Dumnezeu ne va răsplăti.

Enoh a primit cel mai înalt grad de viață ca recompensă, căci a scăpat de moarte (Evrei 11:5a; 2 Corinteni 5:4; Romani 8:6, 10-11; 5:17). Uimitor!

Dacă umblăm cu Dumnezeu astăzi, adică dacă umblăm prin credință, Dumnezeu ne va răsplăti. În această epocă, El ne răsplătește dându-ni-Se nouă spre savurarea noastră, ca să ne putem împărtăși din El cu toate bogățiile Sale.

Și dacă obținem mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu, vom fi răsplătiți cu cel mai înalt nivel de viață – scăparea de moarte! Amin, Domnul ne răsplătește și noi trebuie să fim căutătorii Lui, chiar căutătorii Lui iubitori astăzi (Psalmul 27:4, 8; 42:1-2; 43:4; 73:25; 119:2, 10).

Fiind cei care aspiră să fim primele roade astăzi, fie ca noi să cerem Domnului să locuim în casa Lui și să întrebe în templul Lui, chiar să privim frumusețea Lui. Vrem doar să vedem fața Domnului. Vrem să-L consultăm legat de toate lucrurile. Nu luăm conducerea și nici nu inițiem nimic; pur și simplu avem părtășie cu El.

Sufletul nostru însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; venim și ne înfățișăm înaintea Lui pentru a-L savura și a-L lua ca fiind totul pentru noi, pe măsură ce umblăm prin credință.

Enoh a fost prima persoană care a fost răpită. El este reprezentantul tuturor biruitorilor care vor fi răpiți cât timp sunt în viață (Matei 24:37-51; Apocalipsa 14:1; Luca 21:34-36).

Vrem să fim ca el astăzi; vrem să umblăm prin credință, chiar să umblăm cu Dumnezeu prin credință, astfel încât să putem fi răpiți cât suntem în viață. Însă răpirea noastră depinde de maturitatea noastră în viața divină prin umblarea noastră cu Dumnezeu (Evrei 6:1).

Enoh a umblat neîncetat cu Dumnezeu timp de trei sute de ani. A umblat în sus cu Dumnezeu zi și noapte timp de trei secole, devenind mai aproape de Dumnezeu și mai una cu Dumnezeu în fiecare zi, până când nu a mai fost, căci Dumnezeu l-a luat (Gen. 5:24; Cântarea Cântărilor 8:5).

A umblat cu Dumnezeu mai mult de o sută de mii de zile. Nu doar o zi sau o mie de zile; mai mult de o sută de mii de zile. A umblat în sus, în sus, în sus, până când într-o zi a fost ultimul pas și a dispărut.

Fie ca noi să credem că Dumnezeu există și că El îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință și fie ca noi să-L căutăm pe Dumnezeu, chiar să umblăm cu Dumnezeu.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a ne exersa continuu duhul în viața noastră de zi cu zi, astfel încât să putem savura Trinitatea binecuvântată (vezi Iuda 14, 19-21). Fie ca noi să ne exersăm duhul pe măsură ce ne trăim viața de zi cu zi; pe măsură ce Îl atingem pe Domnul în toate lucrurile, savurăm Trinitatea binecuvântată.

A umbla cu Dumnezeu implică faptul că ne renegăm sinele și tot ceea ce aparține sinelui, pentru a putea fi una cu Dumnezeu (Matei 16:24-25). Ne dăm Domnului, ne dăm Lui și Îl lăsăm să preia conducerea. Pentru a fi primele roade, credem că Dumnezeu există, umblăm prin credință și Îl urmăm pe Miel oriunde merge El. Ne dăm Lui.

Apostolul Pavel a avut această experiență; a vrut să meargă într-un anumit loc, dar Duhul Sfânt l-a oprit. Apoi a încercat să meargă într-un alt loc, dar Duhul lui Isus nu i-a permis. A spus Amin călăuzirii Domnului și L-a urmat. Amin, El preia conducerea și noi Îl urmăm.

Pe măsură ce Îl urmăm, conducerea Sa este împotriva a ceea ce vrem și dorim; este împotriva gândurilor noastre, așa că ne dăm Lui. Fie ca noi să învățăm să ne dăm Domnului, permițându-I să fie totul pentru noi. Umblarea cu Domnul este prin credință și implică renegarea sinelui.

Chiar și grijile noastre bune pentru Domnul pot fi ceva care împiedică lucrarea Domnului în noi și ne fac să nu-L urmăm. Fie ca noi să urmăm călăuzirea Domnului, ascultând de ungerea interioară, în toate lucrurile.

Doamne Isuse, venim la Tine prin credință și credem că Tu ești și că Tu ești Cel ce-i răsplătește pe cei care Te caută cu sârguință! Amin, Doamne, venim la Tine să Te căutăm. Dorința noastră este să fim cu Tine, chiar să fim în prezența Ta, privindu-Te față în față. Tânjim să fim în duhul nostru, față în față cu Tine, pentru a Te privi și a Te consulta în templul Tău. Amin, Doamne, crești în noi spre maturitate. Adu-ne la maturitate astăzi, pe măsură ce ne deschidem Ție și avem părtășie cu Tine în toate lucrurile. Fie ca noi să umblăm în sus cu Dumnezeu zi de zi, până când vom fi în prezența Lui încontinuu. Aleluia, Domnul îi răsplătește pe cei care-L caută cu sârguință, iar noi suntem căutătorii Lui astăzi! Amin, Doamne, inima noastră Te caută. Tânjim după prezența Ta. Ne bucurăm să fim cu Tine. Ascultăm de ungerea interioară în toate lucrurile. Fie ca noi să fim tot mai aproape de Tine în fiecare zi, până când nu vom mai fi, căci Dumnezeu ne ia! Da, Doamne, aspirăm să fim primele roade, biruitorii vii care sunt luați în prezența Ta pe Muntele Sionului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, May we Walk by Faith and Seek God Diligently, Believing that God Is and we are Not, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 45 cu tema: Mielul pe care Îl urmează primele roade care biruie (ziua 4) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Predicăm Evanghelia, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w45d4, căutăm pe Dumnezeu cu sârguință, credem ca Dumnezeu este, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu este și noi nu suntem, Îl căutăm pe Dumnezeu, umblăm în sus cu Dumnezeu, umblăm prin credință, Witness Lee

Credința înseamnă să credem că Dumnezeu este; ne renegăm sinele: nu mai sunt eu, ci Cristos care trăiește

30/04/2026 by Credincios in Cristos 5 Comments

Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută. Evrei 11:6

Credința înseamnă să credem că Dumnezeu este și noi nu suntem, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este; fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu, căci dacă totuși suntem, atunci Dumnezeu nu poate fi totul pentru noi.

O, Doamne, Te iubim! Tu ești totul pentru noi. Ne dăm Ție. Te luăm ca viață a noastră. Trăiește în noi. Nu vrem să trăim în și prin noi înșine. Vrem doar să-L trăim pe Cristos. Fie ca Tu să fii totul pentru noi în viața noastră de zi cu zi astăzi! Amin!

Noi, cei care credem în Cristos, avem acest al șaselea simț, pe lângă cele cinci simțuri ale trupului nostru; acesta este simțul credinței, care este duhul nostru de credință. Dacă vrei să mănânci ceva, trebuie să-ți folosești gura. Dacă vrei să asculți ce spun alții, trebuie să-ți folosești urechile cu funcția de a auzi. Dacă vrei să vezi ce se întâmplă în jurul tău, trebuie să-ți folosești ochii, căci numai ochii pot vedea.

Cele cinci simțuri ale noastre substanțiază ceea ce este din lumea exterioară și fac ca aceasta să fie reală pentru noi, devenind subiective pentru noi. Dacă dormim, de exemplu, simțurile noastre nu funcționează și nu ne dăm seama ce se întâmplă în jurul nostru și nici nu ne putem bucura sau lua parte la ceea ce este în jurul nostru.

Dar când simțurile noastre sunt exersate, când suntem alerți și treji, putem substanția ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ceea ce fac alții, ceea ce ne spun alții etc. În mod similar, în domeniul spiritual, există un organ particular prin intermediul căruia putem substanția ceea ce este de la Dumnezeu.

Nu este mintea noastră; mintea noastră poate doar să știe, dar nu poate gusta ceea ce este de la Dumnezeu. Nu sunt sentimentele noastre; sentimentele noastre pot simți anumite emoții, dar nu-L pot înțelege sau atinge pe Dumnezeu. Nu sunt ochii noștri și nici atingerea sau gustul nostru; Dumnezeu este într-un domeniu diferit. Dumnezeu este Duh, iar cei care I Se închină trebuie să se închine în duh și adevăr.

Dacă vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să-L atingem pe Dumnezeu, să Îl savurăm pe Dumnezeu și să-L contactăm pe Dumnezeu, trebuie să exersăm organul potrivit; acesta este duhul nostru și, în special, este duhul nostru de credință.

Când am crezut în Domnul Isus ca urmare a auzirii Evangheliei, am atins ceva din Dumnezeu, iar Cristos ne-a infuzat cu credință. El a venit în noi pentru a fi capacitatea noastră de a crede. Acum El este în noi ca fiind Cel care crede și suntem una cu El în duh.

Putem crede pur și simplu pentru că El este în noi și El este credința noastră. Trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a substanția ceea ce este de la Dumnezeu și, de asemenea, să vorbim despre ceea ce savurăm și experimentăm din El! Amin!

Credința înseamnă să credem că Dumnezeu este: El este totul pentru noi și noi suntem nimic!

Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Și a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce Se numește «Eu sunt» m-a trimis la voi.’” Exod 3:14

Evrei 11:6 ne spune că fără credință este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu, căci cine vine la Dumnezeu trebuie să creadă că Dumnezeu este și că El îi răsplătește pe cei ce-L caută cu sârguință.

Dumnezeu ne cere doar să credem; El vrea să credem că El este. Dumnezeu pur și simplu este; credința înseamnă să credem că Dumnezeu este. În Exod 3:13-14, Iehova i-a spus lui Moise că ar trebui să le spună poporului Israel că El este, Eu sunt Cel ce sunt. Ce minunat!

Numele Dumnezeului nostru este verbul a fi; El pur și simplu este, iar El este, Eu sunt Cel ce sunt. Numai El este, El este Singurul, iar noi nu suntem nimic! În Ioan 3:15-16 și 36 ni se spune că, dacă nu credem în Cristos, nu avem viață.

Viața adevărată, viața divină, viața eternă, poate fi a noastră doar atunci când credem în Cristos, adică atunci când credem că Dumnezeu este. În întregul univers, Dumnezeu este, iar noi nu suntem.

El este totul și El este în toate, iar noi nu suntem nimic. De fapt, toate aceste lucruri pe care le vedem în exterior nu sunt reale; sunt aici astăzi și mâine nu mai sunt. Gândește-te la lucrurile pe care le aveai când erai copil; acele lucruri nu mai există. Gândește-te chiar și la oamenii pe care i-ai cunoscut când erai mai tânăr; mulți dintre ei pur și simplu nu mai sunt.

Citim istoria și ajungem să aflăm atât de multe lucruri despre strămoșii noștri; aceștia au trăit înaintea noastră, unii au făcut lucruri mărețe și au deținut multe lucruri, dar acum nu mai sunt. Chiar și orașul în care ne aflăm, orașul în care creștem sau în care ne mutăm, nu este real; în câțiva ani va fi altceva sau poate fi complet distrus.

În întregul univers nimic nu este real în afară de Dumnezeu. Noi nu suntem nimic. Ceea ce avem este nimic. Ceea ce putem face este nimic. Orașul nostru este nimic. Toate celelalte lucruri sunt nimic – doar Dumnezeu este! Trebuie să vedem și să credem că Dumnezeu este: El este totul pentru noi și noi suntem nimic!

Fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu; fără să credem că Dumnezeu este, nu-L putem face fericit. Când auzim Evanghelia, ne dăm seama că tot ce știam și la ce ne gândeam anterior este deșertăciune, doar Dumnezeu este.

Zi de zi, pe măsură ce venim la cuvântul Domnului și Îl savurăm, credem că Dumnezeu este: El este realitatea a tot ceea ce avem nevoie, El este realitatea tuturor lucrurilor pozitive și El este totul pentru noi.

Pe de altă parte, însă, ne dăm seama că noi nu suntem; ceea ce gândim astăzi este nimic, ceea ce simțim astăzi este nimic și chiar și suferințele prin care trecem acum sunt doar de moment – doar Dumnezeu este! Credința este esențială pentru noi în viața noastră creștină.

Fără credință, nu-L putem face fericit pe Dumnezeu. Fără credință, suntem lipsiți de sens, existența noastră este lipsită de sens și tot ceea ce suntem și facem este în zadar.

Când Domnul Isus a fost pe pământ, El a spus iar și iar că El este (Ioan 8:58). Evreii voiau să-L omoare, căci spunând aceasta, Domnul a sugerat că El este una cu Iehova Dumnezeu, Cel care este marele Eu sunt. A crede că Dumnezeu este înseamnă a crede că El este totul și că noi nu suntem nimic (Eclesiastul 1:2).

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să ne expună pentru a vedea cât de mult credem încă că suntem, că putem face ceva și că putem fi ceva. O, Doamne! Trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a crede că Dumnezeu este totul și că noi nu suntem nimic.

A crede că Dumnezeu este implică faptul că noi nu suntem; El trebuie să fie Singurul, Unicul, în toate lucrurile; noi, însă, nu suntem nimic în toate (Evrei 11:5).

Aceasta a fost experiența lui Enoh în Vechiul Testament; el a umblat cu Dumnezeu atât de mult încât a fost răpit, adică a crezut că Dumnezeu este și el nu este în până la punctul în care Dumnezeu l-a luat. El a obținut mărturia că era plăcut lui Dumnezeu, căci a umblat cu Dumnezeu prin credință.

Doamne Isuse, credem că Dumnezeu este și noi nu suntem. Venim la Tine prin credință pentru a Te contacta și a Te savura ca fiind totul pentru noi. Amin, Doamne, Tu ești Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce sunt. Tu pur și simplu ești, iar noi nu suntem. Ne exersăm duhul de credință astăzi pentru a veni înaintea lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu este și că noi nu suntem. Aleluia, Dumnezeu este și El este răsplătitorul celor care Îl caută cu sârguință! Amin, Doamne, descoperă-ne ca să vedem în experiența noastră zilnică că Dumnezeu este și că noi nu suntem! Venim la Tine. Ne exersăm duhul pentru a veni înaintea lui Dumnezeu, crezând cu tărie că Dumnezeu este și că noi nu suntem! Aleluia, Dumnezeu este Singurul, Unicul în toate, iar noi nu suntem nimic în toate! Amin, Doamne, declarăm întregului univers că astăzi doar Dumnezeu este și noi nu suntem! Ceea ce putem face este nimic, ceea ce suntem este nimic și tot ce ne privește este nimic – doar Dumnezeu este și credem că El este totul pentru noi!

A crede că Dumnezeu este înseamnă a ne renega pe noi înșine: nu mai sunt eu, ci Cristos trăiește în mine!

Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze." Luca 9:23

Când auzim că Dumnezeu este și noi nu suntem, putem fi de acord cu acest lucru, dar poate exista o mică neliniște în noi, pentru că ne putem întreba ce înseamnă asta pentru noi și cum de nu suntem. Putem fi destul de vii, activi și prezenți, iar Dumnezeu poate fi destul de absent și abstract în atâtea lucruri din viața noastră de zi cu zi.

A spune că Dumnezeu este și noi nu suntem poate fi puțin drastic; ce înseamnă că Dumnezeu este și noi nu suntem: înseamnă că pur și simplu nu existăm și El este totul?

Dacă ne rugăm asupra acestui lucru și cugetăm cu rugăciune la aceasta înaintea Domnului, ne dăm seama că, așa cum a mărturisit Pavel în Galateni 2:20, suntem crucificați împreună cu Cristos și nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi.

Trăim, este adevărat; dar viața pe care o trăim acum în carne este în credința lui Isus Cristos, care ne-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru noi. Cine trăiește? Nu mai sunt eu; eu nu mai exist, am fost desființat și am fost crucificat, iar acum Cristos trăiește în noi. Cristos trăiește în noi. Cristos este.

Cristos există și noi nu existăm. Fie ca noi să ne exersăm duhul de credință și să ne dăm seama că Dumnezeu este și noi nu suntem; El este singurul și noi nu suntem nimic. Am fost crucificați împreună cu Cristos și nu mai trăim noi – nu mai sunt eu, ci Cristos trăiește în mine! Este cu adevărat profund să credem că Dumnezeu este.

A crede că Dumnezeu este implică faptul că noi nu suntem; doar El este, iar noi nu suntem. Când suntem pe cale să facem ceva, trebuie să credem că Dumnezeu este și noi nu suntem.

Putem merge la cumpărături și poate exista o reducere sau ceva la departamentul de lichidări de stoc; în tot ce facem, trebuie să ne întoarcem către Domnul și să-L lăsăm să trăiască în noi. Nu mai sunt eu, ci Cristos. Cristos merge la cumpărături cu noi și El este Cel care face cumpărăturile.

Când vorbim cu soțul/soția noastră și spune ceva ce ne-ar supăra sau când se preface că nu ne ascultă, trebuie să ne dăm seama că noi nu suntem, ci Cristos este. Noi suntem terminați; suntem crucificați împreună cu Cristos, iar acum Cristos trăiește în noi și face totul în noi.

Când o soră este pe cale să se căsătorească, nu ar trebui să creadă că este cea mai frumoasă persoană din lume; mai degrabă, ar trebui să creadă că Dumnezeu este și ea nu este. Când ne trăim viața creștină în viața de familie și în viața de biserică, chiar și la locul de muncă, trebuie să credem că Dumnezeu este și noi nu suntem.

A crede că Dumnezeu este înseamnă a ne renega sinele. În Luca 9:23, Domnul Isus a spus: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine”. Noi, cei care credem în Cristos, suntem urmași și imitatori ai Domnului Isus și Îl urmăm renegându-ne pe noi înșine.

A crede că Dumnezeu este înseamnă a ne renega de sine; atunci când ne renegăm pe noi înșine, ne apropiem de Dumnezeu și credem că Dumnezeu este și noi nu suntem. În întregul univers, El există și noi nu suntem. Domnul Isus ne spunea, în esență: Eu sunt marele Eu sunt. Eu sunt Cel care este.

Trebuie să credem că Eu sunt și noi nu suntem (vezi Ioan 8:24, 28, 58). În afară de Domnul, noi nu suntem nimic și nu putem face nimic. Trebuie să ne renegăm pe noi înșine, să ne luăm propria cruce și să-L urmăm pe Domnul, căci noi nu suntem nimic și El este totul. Acest lucru nu înseamnă să ne smerim sau să ne înjosim, nici nu este un fel de umilință sau blândețe autoimpusă. Mai degrabă, vedem că Dumnezeu este și noi nu suntem.

Dumnezeu pur și simplu există. El nu depinde de nimic. Suntem ființe umane create și depindem de Dumnezeu pentru orice lucru. În afară de Dumnezeu, nu existăm; prin urmare, nu suntem nimic, iar Dumnezeu este totul. Cu cât ne dăm seama mai mult de acest lucru în viața noastră creștină și în viața de biserică, cu atât mai mult ne va fi de ajutor.

Din păcate, însă, mulți oameni din lume, și chiar mulți creștini, acționează și se comportă în mare parte crezând că ei înșiși există. Ceea ce iese din ei nu este Cristos trăind în ei, ci ei înșiși; ei cred că ei înșiși există și Cristos este acolo pentru a-i ajuta să existe. O, Doamne!

Este rar să vezi un frate care să arate în atitudinea și expresia sa că nu crede că el este, ci doar că Dumnezeu este. O persoană care nu crede că el este, ci că Dumnezeu este, aceasta este biruitorul Domnului. Fie ca noi să-I spunem Domnului că vrem să primim îndurarea și harul Lui pentru a fi unul dintre biruitorii Săi; acești biruitori vor încheia această epocă.

Așa cum a spus odată J. N. Darby, „O, bucuria de a nu avea nimic și de a nu fi nimic, de a nu vedea nimic altceva decât un Cristos viu în glorie și de a nu ne preocupa decât de interesele Sale de aici jos pe pământ”.

Cu cât mergem mai departe cu Domnul, cu atât ar trebui să ne dăm seama că nu suntem nimic; ne renegăm pe noi înșine și credem că Dumnezeu este. Nu ne uităm la alții ca să ne comparăm cu ei. Nu privim la starea noastră ca să vedem cât de buni suntem. Privim la Isus, căci Dumnezeu este și noi nu suntem!

Doamne Isuse, dă-ne îndurarea și harul Tău ca să putem crede că Dumnezeu este și noi nu suntem. Amin, Doamne, Te iubim și vrem să Te urmăm; vrem să trăim așa cum ai trăit Tu. Ne renegăm pe noi înșine și ne luăm crucea ca să Te urmăm. Amin, Doamne, noi nu suntem, dar Tu ești. Noi nu suntem nimic, dar Tu ești totul. Ne dăm seama că am fost crucificați împreună cu Cristos și nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi. Amin, Doamne, viața pe care o trăim acum în carne, o trăim în credință, credința Fiului lui Dumnezeu care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi. Credem în Tine, Doamne, și credem că nu suntem. Tu ești totul, iar noi nu suntem nimic. O, ce bucurie este ca să nu fim nimic, să nu avem nimic și să nu vedem nimic altceva decât un Cristos viu în glorie! Ce bucurie să nu ne preocupăm decât de interesele Lui aici jos pe pământ! Amin, Doamne, ne dăm Ție pentru a fi biruitorii Tăi astăzi, cei care cred că Dumnezeu este și ei nu sunt!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Faith is to Believe that God is; we Deny the Self: No longer I but Christ who Lives, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3) – săptămâna 32 cu tema: Să privim țintă la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre (ziua 5), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025ST-RO-w32d5, credem ca Dumnezeu este, credința înseamnă să credem că Dumnezeu este, Cristos e marele Eu Sunt, Cristos trăiește în mine, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Eu sunt cel ce sunt, ne renegăm sinele, nu eu ci Cristos, Witness Lee

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.’ Apocalipsa 2:7Mâncăm din pomul vieții și suntem în mod absolut una cu Dumnezeu în victoria noastră asupra șiretlicurilor lui Satan
  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi
  • Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului