Pe de o parte, Îl urmărim pe Cristos, umblăm prin credință și Îl dăm pe Dumnezeu ca hrană sfinților din casa lui Dumnezeu; pe de altă parte, trebuie să iubim apariția Domnului, să nu ne purtăm rău cu ceilalți credincioși și să nu ne asociem cu oamenii lumești în timp ce Îl slujim pe Domnul ca sclavi credincioși pentru a deveni primele roade.
Doamne Isuse, vrem să Te urmăm în mod pozitiv, să Te savurăm și să facem toate lucrurile în părtășie cu Tine! Amin, Doamne, fie ca viața noastră creștină să fie prin credință și umblarea noastră creștină să fie cu Dumnezeu, în credință. Vrem să fim sclavii credincioși ai lui Dumnezeu care Îl împart pe Dumnezeu ca hrană sfinților din casa Lui. Salvează-ne, Doamne, de a nu iubi apariția Ta, de a ne purta rău cu ceilalți credincioși și de a ne asocia cu oamenii lumești! Amin, Doamne, vrem să fim primele roade pentru Dumnezeu și pentru Miel! Amin!
Cât de minunat este să-L vedem și să Îl savurăm pe Cristos ca Miel, Cel pe care Îl urmează primele roade biruitoare. Aspirăm să fim primele roade, cei care se coc mai devreme; pentru aceasta, Îl urmăm pe Miel oriunde merge El! Amin! Vrem să fim răpiți curând, chiar înainte de marele necaz; de aceea Îl urmăm pe Domnul în dragoste, trăim înaintea Lui, umblăm cu Dumnezeu și facem toate lucrurile în unirea organică cu El.
Așa cum în Vechiul Testament primele roade Îi aparținea lui Dumnezeu, iar poporul Său trebuia să aducă primele roade în casa Lui pentru satisfacția Sa, tot astfel și astăzi Dumnezeu dorește să fie satisfăcut de niște biruitori vii care vor fi cu El pe Muntele Sion.
Pentru aceasta, trebuie să umblăm cu Dumnezeu prin credință, pentru a scăpa de moarte și a primi mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu. Așa cum Enoh a umblat cu Dumnezeu prin credință timp de trei sute de ani până când nu a mai fost, căci Dumnezeu l-a luat, tot astfel și noi trebuie astăzi să umblăm cu Dumnezeu prin credință pentru a scăpa de moarte.
Aceasta înseamnă că trebuie să-L luăm pe Cristos ca și centru și ca totul pentru noi și să facem toate lucrurile potrivit cu Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu. Umblăm prin credință, adică credem că Dumnezeu este, iar noi nu suntem. El este totul, iar noi nu suntem nimic. Nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi.
El este totul pentru noi, iar noi devenim nimic; pur și simplu Îl lăsăm pe Cristos să trăiască în noi. Aceasta este aspectul personal. În ceea ce privește aspectul corporativ, pe măsură ce Îl savurăm pe Domnul și suntem constituiți cu bogățiile Sale, trebuie să fim sclavi credincioși ai lui Dumnezeu, credincioși în slujire și în îndeplinirea însărcinării primite de la Domnul: aceea de a-L oferi pe Dumnezeu ca hrană membrilor casei Sale.
Ne aflăm în mijlocul sfinților și Îl împărțim pe Cristos ca hrană acestora, la timpul potrivit. Îi mulțumim Domnului că suntem sclavii Săi – cei care rămân sub lucrarea Sa de împărțire a harului pentru a fi umpluți cu El și care se exersează să împartă și altora bogățiile lui Cristos.
Să fim atenți să nu iubim epoca aceasta rea ci să iubim apariția Domnului
Trăind la sfârșitul acestei epoci și aspirând să fim biruitori vii ai Domnului – acele „primele roade” adusă spre satisfacția lui Dumnezeu – trebuie să luăm aminte la anumite aspecte negative.
Domnul ne-a avertizat în Matei 24:48 că, deși suntem sclavii Săi, am putea deveni sclavi răi, spunând în inima noastră că Stăpânul întârzie; astfel, ajungem să iubim epoca aceasta rea și să nu iubim apariția Domnului (2 Tim. 4:8, 10; comp. cu Fapte 26:16).
Dacă privim spre exterior, la istoria lumii, pare că răul predomină; iar dacă privim situația din biserică, nu vedem o zidire suficientă a Trupului. Putem ajunge să credem că Domnul cu siguranță nu va veni curând și, astfel, să avem o inimă rea.
Să nu cădem în capcana de a fi un rob rău care spune: „Stăpânul meu întârzie”. Să trăim în lumina arătării Sale. Să fim salvați de la a nu iubi apariția Sa. El este cu noi, El dorește să ni Se arate, dar trebuie să primim cu bucurie apariția Sa și să o iubim.
În ultima sa scriere, în ultima sa epistolă – cea către Timotei (a doua epistolă) – spre sfârșitul acesteia, Pavel a spus că este pregătit: a luptat lupta cea bună, a păzit credința, iar acum așteaptă cununa dreptății, pe care Domnul, Judecătorul cel drept, i-o va da în acea zi.
Dar, continuă el, nu doar el va primi această răsplată, ci și toți cei care au iubit apariția Sa. Însă două versete mai târziu, Pavel a spus că Dima, unul dintre conlucrătorii săi, l-a părăsit, iubind epoca de acum.
Acesta este un lucru care ne îndeamnă la o considerare interioară serioasă. Dima a fost unul dintre conlucrătorii Domnului, dar, la un moment dat, a ajuns să iubească epoca rea de acum, așa că l-a părăsit pe Pavel. O, Doamne!
Dacă privim în jurul nostru și la istoria noastră în viața de biserică, vedem că au existat lideri sau conlucrători printre noi care au fost alături de noi și ne-au fost de ajutor, dar apoi s-a întâmplat ceva și au încetat să-L mai iubească pe Domnul. Fie ca să ne smerim înaintea Domnului. Să-I cerem să ne păzească și să nu ne ducă în ispită.
Din partea noastră, să ne păzim inima; iar din partea Lui, să ne rugăm să nu ne ducă în ispită. Să fim atenți legat de lăcomie, să nu ne strângem comori aici pe pământ, ci să fim bogați față de Dumnezeu (Luca 12:15-20; 2 Cor. 6:10; Efes. 3:8).
Trebuie să fim atenți la gândurile noastre despre viitor, la sentimentele față de bunurile noastre și chiar la grija și dragostea pentru propriii copii și nepoți. Cu siguranță ne iubim copiii și pe toți membrii familiei și avem o grijă adecvată față de ei; totuși, noi iubim apariția Domnului și ne îngrijim de ei în Domnul.
Trebuie să ne amintim de soția lui Lot; Acesta este un avertisment solemn pentru credincioșii care iubesc lumea (Luca 17:31-32; comp. cu Rom. 1:21, 25). Ea era pe cale de a fi salvată, dar a aruncat o privire în urmă; trebuie să fi existat acolo ceva la care ținea. Fie ca noi să fim veghetori și stăruitori în rugăciune, astfel încât ziua venirii Domnului să nu vină peste noi pe neașteptate, ca o cursă (Luca 21:34-36; comp. cu Mat. 2:3).
Fie ca întoarcerea Domnului să nu ne ia prin surprindere; răpirea va fi bruscă, dar nu ar trebui să fie o surpriză. Fie ca noi să stăruim cu adevărat înaintea Domnului cu privire la aceste lucruri, căci pe măsură ce trece timpul, trăind în această lume, ascultând una și implicându-ne în alta, inima noastră s-ar putea înclina să iubească epoca de acum și să nu iubească apariția Domnului.
Fie ca noi să ne smerim cu adevărat înaintea Domnului și să ne rugăm:
Doamne Isuse, salvează-ne de la a fi un sclav rău care spune în inima sa: „Stăpânul meu întârzie”. O, Doamne, fie ca noi să iubim apariția Ta astăzi! Arată-ni-Te. Vrem să rămânem în prezența Ta. Prețuim prezența Ta. Vrem să fim atenți privitor la lăcomie, neadunând comori pentru noi înșine, ci să fim bogați față de Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca noi să căutăm bogățiile Tale și să acordăm mai multă atenție bogățiilor Tale decât celor pământești. Fie ca istoria soției lui Lot să ne servească drept avertisment, ca să nu iubim epoca de acum, ci să ne îndreptăm inima spre Tine! O, Doamne, păstrează-ne inima! Păzește-ne inima ațintită asupra Ta și iubindu-Te. Vrem să fim veghetori și stăruitori în rugăciune, ca ziua venirii Domnului să nu vină peste noi pe neașteptate, ca o cursă! O, Doamne, Te iubim și dorim apariția Ta! Arată-ni-Te nouă astăzi!
Să fim atenți să nu să-i maltratăm pe ceilalți credincioși sau să domnim peste ei
În Matei 24:49, vedem că robul rău, care spune în inima sa că Stăpânul întârzie, îi bate pe ceilalți sclavi. Ce înseamnă acest lucru? Este oare posibil, în viața de biserică, să-i „batem” pe ceilalți sclavi? A-i lovi pe ceilalți sclavi înseamnă a ne purta rău cu ceilalți credincioși (Matei 18:3-7; Fapte 9:4).
Este posibil să ne purtăm rău cu ceilalți credincioși și, astfel, să pierdem privilegiul de a fi primele roade. În loc să-i judecăm sau să-i condamnăm pe ceilalți credincioși, ar trebui să fim buni și plini de compasiune față de ei, iertându-i, așa cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi în Cristos (Luca 6:37; Efeseni 4:31-32).
În timp ce trăim viața de biserică, s-ar putea să spunem lucruri unii altora sau să avem o anumită atitudine care îi jignește sau îi supără pe ceilalți. Îi putem trata greșit pe alții vorbind negativ despre ei, adoptând o atitudine distantă față de ei sau bârfindu-i. O, Doamne!
S-ar putea să avem dreptate în ceea ce spunem despre alții – căci poate au făcut cutare lucru rău sau au cauzat o problemă – însă faptul că vorbim de rău despre ei înseamnă că îi maltratăm, îi tratăm în mod greșit.
Indiferent ce fac ceilalți, trebuie să ne amintim că, într-o zi, cu toții vom fi înfățișați înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu (2 Cor. 5:10; Rom. 14:10); acolo vom da socoteală pentru lucrurile pe care le-am făcut prin trup.
Vom da socoteală pentru ceea ce am privit cu ochii noștri, pentru ceea ce am ascultat cu urechile noastre, pentru ceea ce am rostit cu buzele noastre, pentru ceea ce am făcut cu mâinile noastre și pentru locurile în care am mers cu picioarele noastre.
Nu trebuie să ne judecăm fratele și nici să-l disprețuim, căci toți vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Cristos. Trebuie să fim atenți în relațiile noastre unii cu alții, deoarece cuvintele, tonul vocii, gesturile și atitudinea noastră pot însemna o purtare greșită față de ceilalți credincioși.
Nu trebuie să-i ocărâm sau să-i criticăm pe frații noștri, ci, dimpotrivă, să-i considerăm mai presus de noi înșine (1 Cor. 6:10; Fil. 2:2-3, 29). A ocărî un frate înseamnă a-l critica sau a-l înjosi aspru, folosind un limbaj jignitor (Luca 17:2).
S-ar putea să vorbim aspru cu cineva despre ceea ce a făcut sau să ne adresăm într-un mod jignitor soțului sau soției acasă – co-părtașul nostru la har; aceasta înseamnă să-i batem pe ceilalți sclavi. O, Doamne! Cei care rostesc astfel de cuvinte își pierd privilegiul de a fi primele roade, iar cei care primesc cuvinte de ocară poartă aceeași responsabilitate ca și cei care le rostesc.
Rostirea unor astfel de cuvinte aduce daune Trupului, iar Dumnezeu nu va încredința niciodată autoritate celor cărora le place, din natura lor, să-i critice pe alții.
Mai mult, nu trebuie să ne purtăm ca niște stăpâni față de ceilalți credincioși; în schimb, trebuie să le slujim sfinților ca niște sclavi, hrănindu-i cu Cristos cel înviat, care este Duhul dătător de viață (1 Pet. 5:3; Mat. 20:25-28).
A domni peste alții înseamnă a-L înlocui pe Domnul în viața lor; ei pot veni să părtășească cu noi, iar noi, în loc să-i îndrumăm pe sfinți să meargă la Domnul pentru decizia Sa, am putea lua noi o decizie în locul lor.
Putem chiar să le spunem sfinților să se mute aici sau acolo, să se căsătorească cu o anumită persoană sau să facă un anumit lucru. O, Doamne! Acest lucru atinge autoritatea lui Cristos de Cap și Domn.
Dacă le spunem altora unde să meargă sau ce să facă, fără a-i încuraja să se roage, să caute călăuzirea Domnului și să aibă o părtășie adecvată în Trup, aceasta este o mare ofensă adusă Domnului!
Fie ca noi să nu-L înlocuim niciodată pe Domnul în viața nimănui, ci, dimpotrivă, să-i ajutăm pe sfinți să meargă la Domnul cu toate întrebările și problemele lor.
Doamne Isuse, Te iubim și îi iubim pe sfinții din viața de biserică, pe ceilalți credincioși în Cristos! Salvează-ne de la a-i judeca sau condamna pe frații noștri în credință. Fie să fim plini de bunătate față de sfinți, cu inimă plină de compasiune, iertându-i, așa cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi în Cristos. Fie să nu-i ocărâm sau să-i criticăm pe frații noștri, ci să-i considerăm mai presus de noi înșine. Amin, sfinții sunt minunați! Sfinții sunt plini de viață! Privim spre Cristosul din sfinți și dorim să-L cunoaștem pe Cristos din sfinți! Amin, Doamne Isuse, salvează-ne de la a domni peste sfinți luând decizii în locul lor sau spunându-le să meargă acolo ori să facă acel lucru. Fie să-i conducem întotdeauna pe sfinți la Domnul, pentru a consulta voia Sa, și la Trup, pentru părtășia în Trup! O, Doamne Isuse, păstrează-ne să nu ne purtăm urât cu frații noștri în credință și să nu domnim peste ei!
Feriți-vă de anturajul oamenilor lumești: fugiți de poftele tinereții și urmăriți-L pe Cristos împreună cu sfinții!
Trebuie să fim atenți să nu fim în anturajul oamenilor lumești; sclavul rău, care spune în inima sa că stăpânul său întârzie, a mers și a mâncat și a băut cu cei beți (Mat. 24:49), ceea ce semnifică faptul că un credincios poate frecventa locuri unde sunt oameni care sunt îmbătați de lucrurile lumești.
Suntem un popor sfânt, un neam ales, un popor dobândit ca proprietate; suntem sfințiți pentru Domnul. Dar dacă socotim că Stăpânul nostru întârzie, devenim slujitori răi și ajungem să ne însoțim cu oamenii lumii, care sunt îmbătați de lucrurile lumești.
Datorită naturii noastre divine și a poziției noastre sfinte, noi, cei care credem în Cristos, nu trebuie să fim înjugați împreună cu necredincioșii (2 Cor. 6:14; 1 Cor. 15:33; comp. cu Prov. 13:20). Acest principiu trebuie aplicat tuturor relațiilor intime dintre credincioși și necredincioși, nu doar căsătoriei și afacerilor.
Mai ales când suntem tineri, am putea crede că este în regulă să fim înjugați cu un necredincios în afaceri sau în relații, ori să le fim prieteni și să-i urmăm în lucrurile pe care le fac. Însă este atât de ușor să nu ne păzim inima în astfel de lucruri și să fim pur și simplu luați de valul de destrăbălare al acestei lumi.
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Dacă umblăm cu oameni înțelepți, vom fi înțelepți, dar cel ce se însoțește cu nebunii va avea necazuri.
În loc să ne însoțim cu oameni lumești, fie ca noi să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristosul atotinclusiv împreună cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură (2 Tim. 2:22).
Fie să ne petrecem timpul, să fim împreună cu și să ne însoțim cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură și să-L urmărim pe Cristos împreună cu ei.
Dacă facem acest lucru, vom fi păstrați, Îl vom iubi pe Domnul, vom crește în viață și vom fi produși ca biruitori vii ai Domnului, ca primele roade de astăzi!
Doamne Isuse, salvează-ne de la a mânca și a bea împreună cu cei beți, adică salvează-ne de a ne însoți cu oameni lumești! Amin, Doamne, fie să fim cei care conștientizăm natura noastră divină și poziția noastră sfântă și să stăm departe de orice ne-ar putea întina. Salvează-ne de a avea relații intime, de căsătorie sau de afaceri cu necredincioșii. Fie să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristos împreună cu sfinții! Amin, Doamne, alegem să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristosul atotinclusiv împreună cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură! Te iubim, Doamne!