• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

viața creștină

Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică

15/10/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18

Viața lui Noe a fost o viață care a schimbat epoca, iar lucrarea lui Noe a fost o lucrare care a schimbat epoca; el a primit o revelație atotinclusivă a intenției lui Dumnezeu, a văzut dorința lui Dumnezeu și a lucrat împreună cu Dumnezeu la construirea corăbiei. Noi trebuie să zidim biserica – arca de azi – pentru a pune capăt acestei epoci și a aduce împărăția.

Doamne Isuse, dorim să avem o viață și o lucrare care să schimbe această epocă și să aducă epoca împărăției. Ne dăm Ție azi. Ridică vălul de pe ochii noștri, ca să vedem intenția Ta. Ajută-ne să înțelegem că Tu dorești să Te întorci și să pui capăt acestei epoci. O, Doamne, ajută-ne să vedem dorința inimii Tale: să câștigi biserica zidită ca Trup al Tău! Câștogă Tu arca de astăzi! Suntem una cu Tine, Doamne, pentru zidirea bisericii azi! Amin!

Pe de o parte, trebuie să ducem astăzi un anumit fel de viață – o viață care moștenește toate căile evlavioase ale înaintașilor noștri, astfel încât viața noastră să schimbe epoca. Pe de altă parte, trebuie să înfăptuim lucrarea care schimbă epoca – lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o facem pentru a încheia această epocă și a aduce epoca următoare.

Viața pe care ar trebui să o trăim astăzi este o viață a harului, adică o viață în care găsim har înaintea Domnului. Noe a găsit har înaintea Domnului și, prin har, a trăit într-un asemenea mod încât Dumnezeu a avut posibilitatea să judece acea generație și să-i pună capăt.

Trebuie să găsim har înaintea Domnului venind zilnic la tronul harului. Când vedem starea reală a epocii corupte în care trăim, venim la Domnul și găsim har în ochii Săi.

O, când Îl privim pe Domnul, când aplicăm sângele Său prețios și pur și simplu ne îndreptăm privirea spre El, găsim har în ochii Săi! Harul Său face totul pentru noi și în noi. Decăderea omului este atât de profundă, degradarea bisericii este atât de avansată, iar răutatea și corupția omului sunt atât de evidente; totuși, Domnul, în harul Său, poate face atât de multe pentru noi, oameni decăzuți.

Dacă doar ne întoarcem, dacă găsim har în ochii Domnului, harul poate face totul în noi. Harul se găsește în prezența Domnului, căci însăși prezența Sa constituie desfătarea noastră.

Când Îl iubim pe Domnul, ne exersăm duhul pentru a-L atinge și venim la El prin Cuvântul Său al harului, savurăm har. Când ne adunăm împreună cu sfinții, Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic, Cel care a trecut printr-un proces, ca har al vieții.

El este harul nostru pe deplin suficient și, prin harul Său, lucrăm pentru Domnul. Fie ca noi să fim buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu și să trăim o viață a harului, astfel încât viața și trăirea noastră să pună capăt acestei epoci! Amin!

Lucrarea lui Noe a fost o lucrare care a schimbat epoca, prin construirea corăbiei menite să pună capăt acelei generații și să introducă o nouă epocă

Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa; prin ea el a osândit lumea și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință. Evrei 11:7

Biblia nu ne precizează data și ora revenirii Domnului, dar ne oferă numeroase indicii cu privire la ceea ce se va întâmpla atunci când Domnul Se va întoarce. Așa cum se arată în Matei 24, zilele revenirii Domnului vor fi asemenea zilelor lui Noe.

Oamenii vor mânca și vor bea, se vor căsători și vor da în căsătorie, fără să conștientizeze faptul că judecata se apropie – până în ziua în care Noe a intrat în corabie. Extraordinar!

Noe, la rândul său, a găsit har în ochii Domnului și a moștenit toate căile evlavioase ale strămoșilor săi. El a chemat Numele Domnului, a umblat cu Dumnezeu și I-a adus jertfe lui Dumnezeu, trăind în dreptate.

Mai mult decât atât, pe măsură ce umbla cu Dumnezeu, Dumnezeu Și-a deschis inima față de Noe și i-a făcut cunoscută intenția Sa. Noe a văzut ceva mai mult decât strămoșii săi; el a mers înainte împreună cu Dumnezeu pentru a împlini ceva mai profund.

Enoh a înțeles că trebuie să umble cu Dumnezeu și a umblat cu El până când nu a mai fost, căci Dumnezeu l-a luat. Enoh a profețit, de asemenea, cu privire la venirea Domnului (Iuda 14) și i-a pus fiului său numele Metusala (ceea ce înseamnă: „când va muri el, va veni potopul”).

Noe, însă, a mers mai departe și a întrezărit câte ceva din ceea ce Dumnezeu dorea să facă în vremea sa. El a înțeles că Dumnezeu voia să judece acea generație rea printr-un potop; așa ceva nu se mai întâmplase niciodată, iar oamenii de atunci nici măcar nu știau ce înseamnă acest lucru, dar Noe L-a crezut pe Dumnezeu.

Prin credință, Noe – fiind avertizat de Dumnezeu cu privire la lucruri care nu se vedeau încă și fiind cuprins de o teamă evlavioasă – a pregătit o corabie pentru salvarea casei sale (Evrei 11:7).

El nu doar a umblat cu Dumnezeu, ci a și cooperat cu El, lucrând împreună cu Dumnezeu. A construit o corabie, conform instrucțiunilor divine, pentru salvarea casei sale. Trăind în dreptate și construind corabia, Noe a condamnat lumea din jurul său și a devenit moștenitor al dreptății care vine prin credință.

Viața lui Noe a fost o viață care a schimbat epoca, iar lucrarea lui Noe a fost o lucrare care a schimbat epoca. Dumnezeu i-a dat lui Noe o revelație atotinclusivă, o revelație suplimentară; El i-a arătat lui Noe că trebuie să construiască o corabie pentru a se salva pe sine, familia sa și multe animale vii de judecata lui Dumnezeu prin potop.

Pe de o parte, Noe a construit corabia timp de mulți ani, lucrând împreună cu Dumnezeu la o lucrare care a schimbat epoca. Pe de altă parte, corabia lui Noe a fost mijlocul prin care Dumnezeu a pus capăt generației corupte și a adus o nouă epocă.

Noe a umblat cu Dumnezeu și a lucrat împreună cu Dumnezeu. El a lucrat cu Dumnezeu nu doar câteva zile sau câteva luni; a lucrat cu Dumnezeu mai bine de o sută de ani pentru a construi corabia.

Cel mai probabil, cei din jurul său îl considerau nebun și, probabil, unii dintre ei chiar l-au ajutat cu diverse lucruri; trebuie să fi fost mulți oameni care l-au ajutat, însă numai Noe și familia sa au intrat în corabie pentru a fi salvați de judecata lui Dumnezeu.

Oamenii trebuie să-l fi batjocorit, întrucât el construia o corabie uriașă pe uscat, iar despre un potop nu se mai auzise niciodată. Însă Noe a umblat cu Dumnezeu și a lucrat împreună cu Dumnezeu, conform revelației atotinclusive pe care a primit-o de la El.

Perspectiva lui Noe asupra lucrurilor divine a fost mult lărgită prin ceea ce i-a revelat Dumnezeu; el a văzut mult mai mult decât au văzut toți strămoșii săi.

El nu doar că a crezut în Cel nevăzut și a umblat cu El, ci a și urmat instrucțiunile divine, lucrând împreună cu Dumnezeu – iar lucrarea sa a schimbat epoca.

Astăzi, trebuie să fim asemenea lui Noe. Trebuie să ne deschidem Domnului cu privire la acest aspect și să considerăm, în prezența Sa, ce fel de viață și lucrare avem astăzi, astfel încât viața și lucrarea noastră să poată schimba epoca în care trăim – punând capăt acestei epoci și aducând epoca împărăției.

Doamne Isuse, Te iubim și ne deschidem Ție. Dorim să găsim har în ochii Tăi astăzi. Venim la Tine, dragă Doamne, și Te savurăm în Cuvântul harului Tău. Descoperă-ne ceea ce se află pe inima Ta. Fie ca astăzi să vedem intenția Ta. Fie ca să înțelegem ce dorești să faci în această epocă. O, Doamne, ajută-ne să vedem că Tu dorești să pui capăt acestei epoci. Fie ca noi să trăim în așa fel încât viața noastră să termine această epocă! Vrem ca lucrarea noastră să fie de așa natură încât să pună capăt acestei epoci! Amin, Doamne! În timp ce umblăm cu Tine, fie să primim o revelație atotinclusivă! Dorim să trăim urmând căile moștenite de la strămoșii noștri și dorim să mergem mai departe împreună cu Tine. Ajută-ne să vedem că Tu dorești să pui capăt acestei generații corupte și să aduci o nouă epocă! O, Doamne, astăzi ne dăm Ție. Fă din noi „Noe” ai zilelor noastre. Ajută-ne să ne lucrăm propria mântuire și să lucrăm împreună cu Tine pentru a înfăptui o lucrare care să pună capăt acestei epoci. Arată-ne ce fel de lucrare trebuie să desfășurăm pentru a aduce sfârșitul acestei epoci și pentru a instaura împărăția! Amin, Doamne, suntem aici pentru Tine și pentru interesele Tale!

Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică

Pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos. Efeseni 4:12

Care este lucrarea pe care trebuie să o facem astăzi pentru a pune capăt acestei epoci? Dacă dorim să fim niște „Noe” ai zilelor noastre, care ar trebui să fie lucrarea noastră astăzi, o lucrare capabilă să schimbe această epocă? Ce trebuie să facem pentru a pune capăt acestei epoci și a aduce epoca împărăției?

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să venim înaintea Domnului cu privire la acest aspect; trebuie să ne îndreptăm spre Cuvântul lui Dumnezeu și spre slujba acestei epoci, pentru a înțelege ce fel de lucrare trebuie să desfășurăm astăzi, astfel încât să punem capăt epocii în care trăim.

Conform cu Matei 16:18 – cea mai importantă profeție din Biblie – Domnul Isus Își va zidi biserica, iar porțile Hadesului nu o vor putea birui.

Ceea ce urmărește Dumnezeu astăzi este zidirea bisericii. Corabia pe care o construim astăzi este, la nivel personal, Cristos împreună cu răscumpărarea Sa – căci El ne salvează de judecata lui Dumnezeu – iar la nivel corporativ, ea reprezintă biserica.

Îi mulțumim Domnului că, de-a lungul epocilor, a revelat adevărul cuprins în Cuvântul Său; astăzi, noi beneficiem de o revelație deplină și atotinclusivă. Asemenea lui Noe în vremea sa, noi moștenim toate căile evlavioase ale strămoșilor noștri și stăm pe umerii lor. Noi moștenim viziunile și revelațiile date de Dumnezeu tuturor celor care ne-au precedat.

Avem calea rânduită de Dumnezeu pentru a ne întruni și a sluji, iar vârful înalt al revelației divine ne-a fost descoperit. Mai mult, Domnul ne-a arătat că ceea ce El dorește în această epocă – ceea ce așteaptă de la poporul Său astăzi – este să câștige bisericile locale ca expresie practică a singurului Trup universal al lui Cristos.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care are un scop; și, deși situația exterioară ar putea sugera că El a fost învins, El nu va fi niciodată învins în ceea ce privește scopul Său.

El dorește să realizeze zidirea bisericii și o viață de biserică practică și minunată, pentru zidirea Trupului lui Cristos.

Am fost transferați de sub autoritatea întunericului în împărăția Fiului dragostei Sale (Col. 1:13) și trebuie să fim perfecționați pentru a funcționa, conform măsurii fiecăruia, la zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos (Efes. 4:12).

Domnul a rânduit anumite daruri în Trup pentru perfectarea sfinților în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea Trupului lui Cristos. El dorește să câștige bisericile locale – lampadarele de aur de pe tot pământul – pentru a-Și asigura astfel mărturia Sa strălucitoare.

El umblă, ca Fiu al Omului, în mijlocul bisericilor locale, purtând de grijă de ele cu dragoste, îndepărtând tot ceea ce nu este în concordanță cu El și adăugând ulei acolo unde este nevoie.

Fie ca noi să trăim o viață care schimbă această epocă și să înfăptuim o lucrare care schimbă această epocă. Fie ca să nu rămânem în urma adevărului prezent, a revelației și viziunii actuale. Vrem să înfăptuim o lucrare care schimbă epoca, participând la lucrarea de zidire a lui Dumnezeu în ziua de astăzi.

Doar atunci când biserica este zidită, iar viața de biserică este trăită astfel încât să constituie realitatea Trupului lui Cristos, poate Domnul să câștige arca – oferindu-I astfel terenul necesar pentru a judeca această generație și a pune capăt acestei epoci.

Astăzi, noi suntem asemenea lui Noe: lucrăm împreună cu Dumnezeu la zidirea bisericii și trăim minunata viață de biserică, pentru zidirea Trupului lui Cristos. Ce dorește Domnul să facă astăzi? În fiecare generație, El a desfășurat o lucrare specifică; care este, așadar, lucrarea pe care El o face în această epocă?

El nu dorește doar să mântuiască oamenii, să-i ajute să-I fie plăcuți lui Dumnezeu, să-i învețe să cheme Numele Domnului și să-i facă în stare să trăiască, să nască și să umble împreună cu Dumnezeu. El dorește să câștige bisericile. El dorește să câștige bisericile locale, zidite astfel încât Trupul lui Cristos să poată fi exprimat în fiecare localitate.

Dumnezeu dorește să-i atragă pe cei care Îl iubesc și Îl caută, adunându-i laolaltă pentru a trăi o viață de biserică autentică – o mărturie împotriva împărăției întunericului a vrăjmașului și o pregătire pentru revenirea Sa. Iată ce intenționează El astăzi.

Arca este un tip reprezentativ al lui Cristos (1 Pet. 3:20-21) — nu doar al lui Cristos ca individ, ci și al Cristosului corporativ, adică biserica, ce constituie Trupul lui Cristos și omul cel nou, care se va finaliza în Noul Ierusalim (Matei 16:18; 1 Cor. 12:12; Efes. 2:15-16; Col. 3:10-11; Apoc. 21:2).

La nivel personal, trebuie să fim mântuiți și să rămânem în Cristos pentru a fi salvați de judecata lui Dumnezeu. La nivel corporativ, trebuie să lucrăm împreună cu Dumnezeu pentru a zidi biserica, Trupul lui Cristos, care se va finaliza în Noul Ierusalim.

Trebuie să trăim o viață de biserică adecvată și minunată, astfel încât Dumnezeu să aibă o mărturie în această epocă.

Construirea arcei simbolizează zidirea Cristosului corporativ — având bogățiile lui Cristos ca material de construcție — realizată de cei care lucrează împreună cu Dumnezeu (1 Cor. 3:9-12a; Efes. 4:12; 2:22).

Nu trebuie doar să umblăm cu Dumnezeu, luându-L pe El ca fiind centru și totul pentru noi, ci trebuie, de asemenea, să lucrăm împreună cu Dumnezeu — adică să ne implicăm în lucrarea Lui — pentru a pune capăt acestei epoci.

Fie ca noi să-I aducem acest lucru Domnului în rugăciune și să-I spunem:

Doamne Isuse, dorim să avem o lucrare care să schimbe epoca! Amin, Doamne, arată-ne care este intenția Ta astăzi. Ajută-ne să fim la curent cu Tine, moștenind toate viziunile și revelațiile primite de la înaintașii noștri și trăind în adevărul prezent de astăzi. O, Doamne, ajută-ne să înțelegem că Tu dorești să ridici bisericile! Ajută-ne să vedem că intenția lui Dumnezeu este să-i atragă pe cei care Îl iubesc și Îl caută, adunându-i laolaltă pentru a trăi o viață de biserică autentică — ca mărturie împotriva împărăției întunericului a vrăjmașului și ca pregătire pentru întoarcerea Ta! Ne dăm Ție, Doamne, atât pentru a ne lucra propria mântuire, rămânând în Cristos, cât și pentru a lucra împreună cu Dumnezeu la încheierea acestei epoci! Dorim să facem lucrarea pe care Tu ne-ai dat-o de făcut. Perfectează-ne pentru a fi cei care îndeplinesc lucrarea slujirii, pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos. Doamne Isuse, dorim să construim astăzi corabia, trăind o viață de biserică potrivită și fiind zidiți împreună cu sfinții pentru mărturia lui Dumnezeu pe pământ! Amin, Doamne, fie ca lucrarea noastră să schimbe epoca! Fă-ne Noe ai zilelor noastre! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Doing a Work that Changes the Age by Building the Church and Living the Church Life, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Noe, Daniel și Iov – modele ale trăirii unei vieți biruitoare pe linia vieții pentru a împlini economia lui Dumnezeu – săptămâna 2 cu tema: Linia vieții la Noe — viața și lucrarea care schimbă epoca (ziua 5) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2026ICSC-RO-w2d5, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, găsim har în ochii Domnului, lucrăm împreună cu Dumnezeu, o lucrare care schimbă epoca, trăim viața de biserică, Witness Lee, zidim biserica, zidirea bisericii

Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului

14/10/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să găsim har în ochii Domnului, căci harul Său este cel care lucrează în noi, face totul în noi și ne transformă în oameni care schimbă cursul epocii pentru El; Cuvântul Său este cuvântul harului, experimentăm harul vieții pe măsură ce ne întâlnim cu sfinții, Îl savurăm pe Cristos ca harul nostru atot-suficient, lucrăm prin puterea harului Său și facem totul prin har pentru a trăi dreptatea, căci harul produce dreptate.

Doamne Isuse, venim la Tine astăzi. Venim așa cum suntem. Vrem să atingem tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har. Amin, Doamne, dăruiește-ne har astăzi. Fie să găsim har în ochii Tăi. Fie să Te primim ca har și să facem totul prin har. Fie să trăim prin puterea harului și în tăria harului. Fie ca să savurăm viața harului, astfel încât să putem fi drepți cu Dumnezeu și unii cu alții! Amin!

În Geneza vedem nu doar decăderea omului, ci, mai mult, cât de mult poate face harul lui Dumnezeu pentru oamenii decăzuți. Cu toții eșuăm și falimentăm de atâtea ori; dar putem găsi har în ochii Domnului.

Ce este harul? Mulți cred că harul este ceva ce Dumnezeu ne dă sau ceva ce Dumnezeu face pentru noi; harul, însă, este mult mai mult decât atât. Harul este Însuși Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu, pe care o savurăm pentru ca El să fie totul pentru noi și să facă totul în noi, prin noi și pentru noi.

Când a venit Domnul Isus, a venit harul, căci El a venit plin de har și de realitate, iar din plinătatea Lui noi toți am primit, și har peste har. Acum trebuie să trăim prin harul Său. Putem savura pe Domnul ca har iubindu-L în incoruptibilitate. Când Îl iubim pe Domnul, Îl savurăm pe El ca har.

Când ne exersăm duhul pentru a-L atinge pe Domnul, ne dăm seama că harul este cu duhul nostru. Harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru. Când vedem acest lucru, când ne dăm seama că Domnul, ca har, este cu duhul nostru, ne vom întoarce pur și simplu spre duhul nostru, Îl contactăm pe Domnul în duh și vom trăi în duh, astfel încât să Îl putem savura pe Cristos ca har și să trăim o viață a harului.

Există o rezervă îmbelșugată a Dumnezeului Triunic în duhul nostru, pe care o putem savura pe măsură ce ne exersăm duhul uman. Când chemăm numele Domnului, savurăm această rezervă de har.

Zi de zi trebuie să primim rezerva de har a Domnului pentru a putea înainta împreună cu El. La fel ca Noe, trebuie să găsim har în ochii Domnului, astfel încât acest har să lucreze în noi, să ne umple, să ne pună într-o relație corectă cu Dumnezeu și cu oamenii și să ne facă să fim acei oameni care schimbă epoca, de care Domnul are nevoie astăzi.

O, harul poate face totul în noi dacă doar ne împărtășim din Domnul ca har!

Să savurăm cuvântul harului, să-L experimentăm pe Dumnezeu ca har al vieții în părtășia cu sfinții, să-L experimentăm pe Cristos ca har suficient și să lucrăm pentru Domnul în puterea harului Său

Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți. Fapte 20:32

În Fapte 20:32 vedem că Cuvântul lui Dumnezeu este cuvântul harului (vezi și Col. 3:16; Ier. 15:16). Pe de o parte, trebuie să-L iubim pe Domnul și să ne exersăm duhul; pe de altă parte, trebuie să venim la cuvântul harului Domnului.

Pavel i-a încredințat pe sfinți lui Dumnezeu și cuvântului harului Său, care are puterea de a-i zidi și de a le da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți. Cuvântul harului lui Dumnezeu ne poate sfinți și zidi. Trebuie doar să lăsăm cuvântul lui Cristos să locuiască în noi din belșug, iar noi Îi vom cânta lui Dumnezeu cu har în inimile noastre.

La fel ca Ieremia, venim la Domnul în Cuvântul Său și mâncăm cuvintele Sale; găsim cuvintele Sale și le mâncăm, iar cuvintele harului Domnului devin bucuria și veselia inimii noastre. Amin!

Îl experimentăm pe Dumnezeul Triunic procesat ca har al vieții atunci când ne întâlnim cu sfinții pe terenul unității (Ps. 133:3; 1 Pet. 3:7; Fapte 4:33; 11:23). Pe măsură ce locuim împreună cu sfinții pe terenul unității, savurăm untdelemnul ales, roua Hermonului și binecuvântarea poruncită de Dumnezeu, așa cum vedem în Psalmul 133.

Roua Hermonului este harul hrănitor al lui Dumnezeu. În fiecare dimineață, harul Domnului este nou; pe măsură ce trăim și ne întâlnim cu sfinții pe terenul unității, savurăm harul proaspăt și înviorător.

Trăim pe munții Sionului, adică în bisericile locale, ca părți componente ale unicului Trup universal al lui Cristos. Fie ca noi să rămânem pe terenul unității în bisericile locale, fiind una cu sfinții din localitate în cadrul Trupului, pentru a putea experimenta și a savura harul vieții împreună cu sfinții!

Atunci vom depune mărturie altora despre Domnul, iar un har mare va fi peste toți sfinții. Indiferent de suferințele exterioare, de persecuții sau de încercări, noi savurăm harul vieții, iar harul lui Dumnezeu poate fi văzut chiar în mijlocul nostru.

Când alții sunt mântuiți, când viețile lor sunt schimbate și când sfinții își exercită darurile în adunări, harul lui Dumnezeu se manifestă în mijlocul nostru. Ceilalți vor spune: „Dumnezeu este în mijlocul lor, iar harul lui Dumnezeu se vede acolo”.

Fie să avem o astfel de experiență astăzi!

Doamne Isuse, vrem să găsim Cuvântul Tău și să-l mâncăm, pentru a fi umpluți cu cuvântul harului! Aleluia pentru cuvântul harului lui Dumnezeu! Amin, Doamne, fie ca cuvântul lui Cristos să locuiască în noi din belșug, cu toată înțelepciunea. Ne exersăm duhul pentru a veni la Cuvântul Tău zi de zi și a mânca Cuvântul Tău. Umple-ne cu cuvintele Tale de har. Fie să rostim astfel de cuvinte de har și altora! O, Doamne, fie să-L experimentăm pe Dumnezeul Triunic procesat ca har al vieții în timp ce ne întâlnim cu sfinții pe terenul unității! Fii bucuria noastră astăzi! Fii totul pentru noi. Suntem una cu Tine și una cu sfinții în Trup. Fie ca harul Tău să fie vizibil printre noi. Fie ca harul vieții să curgă printre noi! Aleluia, Dumnezeu poruncește binecuvântarea și trimite harul vieții ori de câte ori ne aflăm pe terenul unității, iar un har mare este peste noi toți! Slavă Domnului!

Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 2 Corinteni 12:9

Îl putem experimenta pe Domnul ca harul nostru tot mai mare și pe deplin suficient în mijlocul suferințelor și încercărilor, așa cum vedem în 2 Corinteni 12:7-9. Viața noastră prin har nu este o viață lipsită de obstacole; este o viață plină de suferințe, încercări și dificultăți.

De fapt, viața umană este plină de suferințe, încercări și dificultăți, iar fiecare dintre noi are propriul set de situații, contexte și lucruri care ne tulbură și par să ne împiedice.

Totuși, în mijlocul tuturor acestor lucruri, chiar dacă Îl rugăm pe Domnul să îndepărteze o anumită problemă sau să Se ocupe de persoana care ne provoacă atâta suferință, tot ce ne poate spune Domnul este: „Harul Meu îți este suficient”.

Harul Domnului este suficient. Pe măsură ce ne întoarcem spre El, harul Său crește și este, de asemenea, suficient, chiar și în mijlocul suferințelor și încercărilor noastre. Fie să învățăm să găsim har. Fie să învățăm să primim har. Fie să permitem harului Domnului să ne fie suficient în viața noastră de zi cu zi.

Acest har minunat pe care îl experimentăm și pe care îl savurăm, ne face, de asemenea, capabili să lucrăm pentru Domnul (1 Cor. 15:10, 58; 3:12). Apostolul Pavel a mărturisit că era ceea ce era prin harul lui Dumnezeu și că harul Său nu fusese în zadar; dimpotrivă, el a lucrat mai din belșug decât ceilalți – totuși nu el, ci harul lui Dumnezeu care era cu el. Uimitor!

De multe ori ne simțim atât de slabi, atât de neputincioși și chiar lipsiți de zel sau de dorința de a-I sluji Domnului. S-ar putea chiar să ne simțim dezamăgiți și descurajați. Și apoi luăm hotărârea de a predica Evanghelia; îndată, experimentăm harul lui Dumnezeu care este cu noi!

Când simțim că suntem într-o stare rea, că nu facem progrese, că nu există speranță și nimic nu pare să meargă bine, trebuie pur și simplu să găsim o persoană nouă de păstorit sau cuiva căruia să-i vestim Evanghelia.

Atunci ne dăm seama că harul este cu noi și lucrăm prin harul lui Dumnezeu care este cu noi. Harul este cu duhul nostru, dar noi petrecem prea mult timp în sufletul nostru. Fie să învățăm să petrecem mai mult timp în duhul nostru, zi de zi, și să învățăm să împărțim harul altora în timp ce lucrăm prin har.

Doamne Isuse, venim la Tine ca să Te primim ca har. O, Doamne, chiar și în mijlocul suferințelor și al încercărilor, păstrează-ne întorcându-ne spre Tine! Ajută-ne să venim mereu la Tine pentru a găsi har. Vrem să primim harul Tău. Fie să ne deschidem Ție și să permitem harului Tău să crească și să abunde în noi. Desăvârșește-ne în harul Tău. Desăvârșește-Ți puterea în slăbiciunea noastră pe măsură ce Te savurăm ca har. Amin, Doamne, fie ca să vedem că harul Tău ne este suficient, căci puterea Ta se desăvârșește în slăbiciunea noastră! Amin! Păstrează-ne savurându-Te ca har, Doamne, până când vom lucra pur și simplu pentru Domnul în puterea harului Său! Amin, prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem, iar harul Său față de noi nu este zadarnic! Da, Doamne, harul Tău ne este suficient și prin harul Tău putem lucra pentru a împărțim viața altora! Dăruiește-ne harul necesar în lucrarea noastră pentru Domnul, astăzi!

Să fim buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu și să trăim o viață a harului pentru a fi drepți cu Dumnezeu și unii cu alții, căci harul produce dreptate

Dacă cel puțin ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată față de voi. Efeseni 3:2

Noi, credincioșii în Cristos, nu doar Îl savurăm pe Domnul ca har și trăim o viață a harului, ci, mai mult, trebuie să fim buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu (1 Pet. 4:10; Efes. 3:2; 2 Cor. 1:15; Ef. 4:29).

Harul pe care îl primim ne este dat și pentru alții; Îl savurăm pe Domnul ca har pentru a împărțim har și altora. A lucra pentru Domnul este un lucru plin de bucurie și, în calitate de administratori, trebuie să le oferim hrană celorlalți.

Mai întâi Îl mâncăm pe Domnul, avem parte de El ca har, iar apoi împărțim har altora. Fie ca noi să învățăm să împărțim har sfinților, fiind buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu.

Fie ca noi să trăim o viață a harului prin puterea harului și tăria harului, astfel încât să fim drepți cu Dumnezeu și unii cu alții (Evr. 11:7; Rom. 5:17, 21). Singura cale prin care putem fi drepți cu Dumnezeu este prin har. Ceea ce produce dreptate în noi este harul lui Dumnezeu pe care îl savurăm.

Mulți părinți sunt îngrijorați pentru copiii lor la școală, din cauza ispitelor de astăzi, a rețelelor de socializare și a multor alte lucruri rele. Singura cale prin care putem rezista ispitelor este primirea harului.

Putem umbla în dreptate doar savurându-L pe Domnul ca har. Noe a găsit har înaintea lui Dumnezeu și a trăit în dreptate; dreptatea sa a fost rezultatul faptului că a savurat harul lui Dumnezeu. Mai întâi, primim dreptatea obiectivă – pe Cristos Însuși ca dreptate a noastră – iar apoi trăim dreptatea subiectivă, adică pe Cristos ca dreptate trăită de noi.

Putem să-I cerem lui Dumnezeu să îndepărteze carnea, întrucât ne tulbură atât de mult; totuși, Dumnezeu este suveran și înțelept și îngăduie cărnii să rămână, pentru ca noi să ne putem întoarce la El și să savurăm harul Său mai mult.

Carnea, într-un anumit sens, ne este de folos, căci ne ajută să ne întoarcem spre tronul harului. Văzând cât de puternică este carnea în noi și cât de mult ne împiedică, suntem siliți să ne întoarcem la Domnul și să primim mai mult har!

Vom trăi o viață a harului, căci vom trăi prin puterea harului, iar rezultatul va fi, în mod spontan, dreptatea. Acolo unde este carnea, acolo este harul; acolo unde este harul, rodul harului este dreptatea. După cum vedem în Romani 5:17, noi primim din plin harul și darul dreptății.

Calea în care putem fi drepți cu soțul sau soția noastră este prin har. Calea în care putem fi drepți cu membrii familiei noastre este prin har. Calea în care putem fi drepți cu sfinții este prin har.

Uneori, un soț își poate trata soția în mod nepotrivit și, oricât de mult l-ar încuraja alții să se poarte mai frumos cu ea, el nu o face. Însă, atunci când soțul găsește harul, harul îi dă puterea să trăiască o viață a dreptății; astfel, el este pur și simplu drepți cu soția sa și o iubește în Domnul.

În viața de biserică, pe măsură ce cooperăm cu sfinții și avem părtășie unii cu alții, pot apărea ușor jigniri, iar noi putem ajunge să nu fim drepți cu ceilalți; însă, atunci când găsim harul și trăim o viață a harului, suntem în mod spontan drepți cu sfinții și trăim în dreptate.

Odată ce găsim harul și trăim o viață a harului, harul rodește dreptate. Prin puterea harului și prin viața de har putem fi drepți cu Dumnezeu, unii cu alții și chiar cu noi înșine. Trebuie să Îl savurăm pe Domnul ca har, să primim din plin harul și să lăsăm harul să domnească în noi.

După cum spune Romani 5:21, harul să domnească prin dreptate, spre viața eternă. Fie ca noi să lăsăm ca savurarea lui Cristos ca har să domnească în noi prin dreptate, spre viața eternă.

Prin noi înșine nu suntem drepți, dar prin har suntem drepți. Atunci când trăim o viață a dreptății, Dumnezeu are terenul să expună și să judece generația strâmbă și pervertită în care trăim.

Când Noe a găsit har și a trăit o viață a dreptății, această dreptate a întărit poziția lui Dumnezeu de a-Și executa judecata asupra acelei generații nelegiuite. Fie să fim una cu Dumnezeu și să-L lăsăm să judece ceea ce trebuie judecat, în timp ce trăim o viață a harului pentru a-L trăi pe Cristos ca dreptate a noastră.

Doamne Isuse, vrem să trăim o viață a harului astăzi! Fie să găsim har în ochii Domnului. O, Doamne, ne deschidem să primim abundența harului și a darului dreptății! Fie ca harul să domnească în noi prin dreptate, spre viața eternă! Amin, Doamne, prin noi înșine nu suntem drepți și nu putem trăi o viață a dreptății; dar ne întoarcem către Tine și atingem tronul harului! O, Doamne, chiar și atunci când vedem cum carnea ne împiedică și ne face să eșuăm, venim cu îndrăzneală la tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har! Fie să trăim prin puterea harului, având o viață a harului astăzi. Fie să Te savurăm în fiecare zi și să lăsăm savurarea lui Cristos ca har să guverneze și să domnească în noi. Amin, Doamne, fie ca dreptatea să fie produsă în noi. Vrem să-L trăim pe Cristos ca dreptate a noastră. Fii exprimat prin noi. Fie ca să găsim har și să trăim o viață a dreptății. Slavă Domnului, harul produce dreptate! Aleluia, putem trăi o viață a harului pentru a-L exprima pe Cristos ca dreptate a noastră!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Live a Life of Grace, Enjoy the Word of Grace, and Labour in the Power of His Grace, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Noe, Daniel și Iov – modele ale trăirii unei vieți biruitoare pe linia vieții pentru a împlini economia lui Dumnezeu – săptămâna 2 cu tema: Linia vieții la Noe — viața și lucrarea care schimbă epoca (ziua 4) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2026ICSC-RO-w2d4, administratori ai harului felurit, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, drepți cu Dumnezeu, experimentăm pe Dumnezeu ca har, harul suficient al Domnului, lucrăm prin puterea harului, savurăm cuvântul harului, savurăm harul vieții, trăim o viață a harului, Witness Lee

Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi

13/10/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22

În timp ce Noe umbla cu Dumnezeu, Dumnezeu i-a arătat situația reală a epocii corupte în care trăia, iar Noe a găsit har înaintea lui Iehova; trebuie să venim la tronul harului și să găsim har în ochii lui Dumnezeu, căci harul este prezența lui Dumnezeu pe care-L savurăm și care face totul pentru noi, iar noi savurăm această prezență iubindu-L pe Domnul.

Doamne Isuse, vrem să fim dintre cei care umblă cu Dumnezeu astăzi. Descoperă-ne situația reală a epocii corupte în care trăim. O, Doamne, venim la Tine astăzi. Vrem să găsim har în ochii lui Dumnezeu. Înaintăm spre tronul harului. Distribuie-Te în noi ca har și împlinește-ne nevoia la momentul potrivit. O, Doamne, păstrează-ne în bucuria de a fi cu Tine și fii totul pentru noi. Nu putem face nimic fără harul Tău. Harul Tău este totul pentru noi. Aleluia, harul Domnului Isus este cu duhul nostru! Amin!

Este uimitor să vedem cum Noe nu doar că a moștenit căile evlavioase ale strămoșilor săi, ci, mai mult, pe măsură ce umbla cu Dumnezeu, Dumnezeu i-a arătat situația reală a epocii corupte în care trăia (Gen. 6:3, 5, 11, 13; Mat. 24:37-39; 2 Tim. 3:1-5).

Când a văzut situația, când a realizat că Dumnezeu voia să distrugă acea generație printr-un potop, Noe a lucrat împreună cu Dumnezeu timp de mulți ani pentru a construi arca, potrivit instrucțiunilor lui Dumnezeu.

Ne-am putea întreba ce legătură are acest lucru cu noi; dacă citim cuvântul Domnului din Matei 24, ne dăm seama că astăzi trăim în zilele lui Noe. Zilele venirii Fiului Omului, zilele revenirii Domnului, vor fi la fel ca în zilele lui Noe.

Dacă umblăm cu Dumnezeu astăzi, vom realiza care este situația reală a epocii corupte în care trăim. Așa cum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și venirea Fiului Omului. Căci, așa cum erau în acele zile dinaintea potopului – mâncând și bând, însurându-se și măritându-se – până în ziua în care Noe a intrat în corabie…

Astăzi, starea acestei generații este exact aceeași. Dacă umblăm cu Dumnezeu, El ne va arăta care este adevărata stare a oamenilor din ziua de azi.

Mai ales după pandemie, mulți tineri trăiesc dedându-se plăcerilor acestei lumi. Ei vor doar să se răsfețe cu plăcerile și divertismentul acestei lumi; vor să se bucure de plăcere și cheltuiesc mulți bani și multă energie pentru aceasta.

La fel ca în zilele lui Noe, oamenii de astăzi vor să se bucure de plăcerile vieții, fără a conștientiza faptul că vine judecata. O, Doamne! Fie ca noi să fim astăzi asemenea lui Noe, cei care găsesc har înaintea Domnului!

Să găsim har înaintea lui Dumnezeu venind la tronul harului pentru a savura prezența lui Dumnezeu și a-L lăsa să facă totul în noi

Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin. Apocalipsa 22:21

Pe fundalul întunecat al situației din generația sa, Noe a găsit favoare înaintea lui Iehova (Gen. 6:8). Când Satan a făcut tot posibilul să compromită situația, au existat întotdeauna unii care au găsit har înaintea lui Dumnezeu, devenind oameni care au schimbat epoca (vezi Dan. 1:8; 9:23; 10:11, 19).

Dacă citim cartea Geneza, ne vom da seama că scopul principal al relatării din această carte nu este să arate decăderea, ci să arate cât de mult poate face harul lui Dumnezeu pentru oamenii decăzuți.

Omul a decăzut până la extrem, într-o asemenea măsură încât Dumnezeu S-a căit că l-a făcut pe om și a vrut să-l șteargă de pe fața pământului. Dar, pe un astfel de fundal, Noe a găsit har înaintea lui Dumnezeu.

Noi tindem să privim situația de astăzi – o situație coruptă și rea –, dar Dumnezeu vrea să câștige oameni care găsesc har înaintea Sa. Harul Său poate face totul în om și pentru om.

Dacă ne privim pe noi înșine, s-ar putea să simțim că suntem un eșec, că suntem slabi sau chiar că nu mai există nicio speranță pentru noi; totuși, putem găsi har înaintea lui Dumnezeu.

Când găsim har înaintea Domnului, vom vedea cât de mult poate realiza harul, ce poate face harul și cum poate harul să înfăptuiască totul în noi pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu.

Ceea ce trebuie să facem este să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului (Evrei 4:16).

Harul este cu duhul nostru; carnea noastră nu oferă nicio speranță, dar harul este cu duhul nostru. Din partea Sa, Dumnezeu este întotdeauna binevoitor și gata să Se dăruiască nouă ca har și să lucreze în noi ca har, însă are nevoie de cooperarea noastră. El are nevoie să ne întoarcem către El.

Nu trebuie să ne concentrăm asupra eșecurilor sau a degradării noastre, ori asupra circumstanțelor exterioare, ci pur și simplu să ne întoarcem spre duhul nostru.

Fie ca noi să învățăm zilnic să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, pentru a primi îndurare și a găsi har care să ne ajute la momentul potrivit. Venind la tronul harului, putem găsi har înaintea Domnului și putem schimba epoca. În fiecare zi trebuie să-I spunem Domnului:

Doamne Isuse, vin la tronul harului. Am nevoie de har. Doamne, Tu îmi cunoști nevoia. Am nevoie de harul Tău în fiecare clipă. Fără harul Tău, nu pot face nimic. Fără harul Tău, nu pot îndura nimic. Am nevoie de harul Tău pentru a face totul și a îndura totul!

Trebuie să ne deschidem față de Domnul în acest fel pe tot parcursul zilei. Venim la tronul harului exersându-ne duhul pentru a-L contacta pe Domnul, a sta de vorbă cu El, a ne deschide Lui și a păstra părtășia cu El. Putem chiar să-I spunem:

Doamne Isuse, am nevoie de harul Tău chiar acum! Îți mulțumesc că ești plin de har și gata să-mi dai har. Vin la Tine ca să Te ating: dă-mi har! Fii har în mine. Îngenunchez înaintea tronului harului pentru a găsi harul necesar nevoii mele! Amin, Doamne, Îți mulțumesc că ești harul cu duhul meu! Fii totul pentru mine și în mine astăzi! Îndură totul în mine și fă totul în mine astăzi! Amin!

Pe măsură ce trăim viața creștină și trăim în această lume, de multe ori simțim că nu putem suporta situația în care ne aflăm, că nu putem fi cu anumiți oameni și că nu-i putem suporta pe cei din jurul nostru.

Trebuie să ne dăm seama că, atunci când nu putem face un lucru, când nu putem fi ceea ce trebuie sau când nu putem reuși, există un loc unde putem merge: putem merge la tronul harului, aflat în duhul nostru.

Putem veni cu îndrăzneală la tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har pentru ajutor la momentul potrivit.

Acest har nu este doar ceva ce Dumnezeu ne dă sau face pentru noi; harul este Însuși Dumnezeu ca savurarea noastră și totul pentru noi, chiar Însuși Dumnezeu făcând lucruri pentru noi și în noi. Harul este Însuși Dumnezeu venind la noi și făcând lucruri pentru noi.

Când ne simțim slabi, când suntem descurajați și când credem că nu mai putem îndura situația, putem veni la Domnul și Îl putem lăsa să fie puterea noastră, încurajarea noastră și Cel care ne poartă povara.

Când nu suntem capabili să înfruntăm situația în care ne aflăm, putem veni la tronul harului pentru a primi har; prezența Domnului, pentru savurarea noastră, este harul care ne va da puterea să înfruntăm acea situație.

Harul este Însuși Dumnezeu, însăși prezența lui Dumnezeu pentru savurarea noastră, pentru ca El să fie totul pentru noi și să facă totul în noi, prin noi și pentru noi (Ioan 1:14, 16-17; Apoc. 22:21).

Când Îl atingem pe Domnul în duh, savurăm prezența Sa și trăim în prezența Sa; El Însuși este harul nostru. Harul este Cuvântul etern al lui Dumnezeu care S-a făcut carne, plin de har și de realitate, pentru a fi totul pentru noi și chiar pentru a ne da har peste har.

De multe ori simțim că este imposibil să fim creștini; în astfel de momente, ne putem pur și simplu întoarce spre duhul nostru pentru a veni la tronul harului și a-L primi pe El ca har.

Întreaga Biblie se încheie cu cuvintele: „Harul Domnului Isus să fie cu toți sfinții”. Ceea ce ne trece prin încercări, ceea ce desăvârșește totul și ceea ce ne face să mergem până la capăt este harul Domnului Isus cu duhul nostru.

Doar harul Domnului Isus ne poate da puterea să trăim și să umblăm potrivit viziunilor și profețiilor pe care le vedem în cartea Apocalipsei.

Acest har ne dă puterea să-L experimentăm pe Cristosul atotinclusiv, să participăm la savurarea Dumnezeului Triunic, astfel încât să putem deveni expresia Sa corporativă și veșnică pentru împlinirea scopului Său veșnic. Fie ca noi să venim astăzi la tronul harului!

Doamne Isuse, vrem să găsim har înaintea lui Dumnezeu astăzi! O, Doamne, chiar și în această epocă a fărădelegii, în această generație ticăloasă și pervertită, venim la Tine ca să găsim har în ochii Tăi. Fii har pentru noi. Dă-ne harul de care avem nevoie pentru a trăi viața creștină. Avem nevoie de Tine ca har. Nu suntem nimic fără harul Tău. Doamne Isuse, doar harul Tău ne poate da puterea să trăim și să umblăm potrivit viziunilor și profețiilor pe care le vedem în Biblie! Doar harul Tău ne dă posibilitatea să-L experimentăm pe Cristosul atotinclusiv, pentru a deveni parte a expresiei Sale corporative eterne! Ne exersăm duhul și venim înaintea tronului harului. Suntem atât de slabi, Doamne, dar Tu ești har pentru noi, fiind puterea noastră. Nu suntem capabili să înfruntăm situația, dar harul Tău ne este suficient. O, Doamne Isuse, în mijlocul acestei generații strâmbe, pervertite și adultere, doar harul Tău ne poate face să stăm în picioare! Nu putem îndura nimic, nu putem face nimic și nu putem fi ceea ce Tu vrei să fim; venim la tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har pentru ajutor la vremea potrivită! Fie ca harul Tău să fie totul pentru noi, să facă totul în noi și să poarte totul pentru noi!

Să ne exersăm duhul și să-L iubim pe Domnul pentru a-L savura pe Domnul ca har cu duhul nostru

Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăție. Amin. Efeseni 6:24

De multe ori, în viața noastră creștină, simțim că există anumite piedici – precum un bolovan mare în cursul râului – și ni se pare că nu putem trece de ele sau să le ocolim. S-ar putea să-I cerem Domnului să îndepărteze aceste piedici, dar El ne spune doar ceea ce i-a spus lui Pavel: „Harul Meu îți este suficient, căci puterea Mea este desăvârșită în slăbiciune” (2 Corinteni 12:9).

Domnul nu înlătură problemele sau obstacolele, ci ne dă mai mult har. El dorește să-L savurăm pe El ca har până când străpungem și biruim orice problemă sau obstacol.

Cum Îl putem savura pe Domnul ca har? Îl putem savura pe Domnul ca har iubindu-L (Efes. 6:24; Ioan 21:15-17). Harul este cu toți cei care Îl iubesc pe Domnul nostru Isus în incoruptibilitate.

Îl putem experimenta pe Cristos și putem deveni Trupul lui Cristos, mireasa lui Cristos, omul nou și războinicul corporativ – după cum vedem în Efeseni – iubindu-L pe Domnul, astfel încât să-L avem ca har. Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul în incoruptibilitate, Îl avem pe El ca har cu noi, iar harul Său poate și va face totul în noi și pentru noi.

În viața noastră creștină există două lucruri importante: credința și dragostea. Credința înseamnă să-L primim pe Dumnezeu, iar dragostea înseamnă să-L savurăm pe Dumnezeu.

De multe ori primim hrană în noi, dar s-ar putea să nu o savurăm. De multe ori Îl primim pe Dumnezeu, dar s-ar putea să nu-L savurăm. Însă, atunci când Îl iubim pe Domnul, când ne întoarcem inima spre El și pur și simplu Îl iubim, Îl savurăm și, de asemenea, Îl primim. Pentru a-L primi pe Domnul ca har, trebuie să-L iubim.

Putem savura harul Domnului Isus Cristos, ca rezervă îmbelșugată a Dumnezeului Triunic prin exersarea duhului nostru uman (Evr. 10:29b; Gal. 6:18; Fil. 4:23; Filim. 25; 2 Tim. 4:22).

El este Duhul harului cu duhul nostru. Harul Domnului Isus este cu duhul nostru. Cea mai bună cale de a-L savura pe Domnul ca har este să ne exersăm duhul și să-L atingem în duh.

Dumnezeul Triunic S-a făcut carne, a trecut prin moarte și înviere și a devenit Duhul, iar în Evrei 10:29 acest Duh este numit Duhul harului. Duhul harului este în duhul nostru, contopit cu duhul nostru ca un singur duh.

Cum putem savura harul? Trebuie să ne exersăm duhul. Tronul harului este în duhul nostru. Da, tronul lui Dumnezeu și al Mielului este în ceruri, chiar în al treilea cer; dar tronul practic al harului este în duhul nostru.

Tronul lui Dumnezeu din cer este conectat la duhul nostru prin intermediul lui Cristos, ca scară cerească, iar când ne întoarcem spre duhul nostru, atingem tronul harului.

Harul este cu duhul nostru. Apostolul Pavel și-a încheiat multe dintre epistole spunând: „Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru”. Acesta nu este doar un citat sau un verset preferat al său; așa se realizează economia lui Dumnezeu în noi și așa lucrăm împreună cu Domnul astăzi.

Dacă privim situația din societatea de astăzi – dacă doar ne uităm la știri sau deschidem telefonul să vedem ceva – lumea, cu valul ei de desfrâu și răutate, este peste tot, chiar în fața noastră. Nu poți nici măcar să-ți faci cumpărăturile fără a fi sub bombardamentul constant al reclamelor, al ispitelor și al lucrurilor rele. Oamenii vorbesc despre imoralitate fără nicio urmă de rușine, iar întreaga generație este plină de răutate.

Cine poate sta în picioare în această situație? Cine poate înfrunta lucrurile din această generație? Cine găsește har în ochii Domnului astăzi? Cine își exersează duhul pentru a atinge scaunul de domnie al harului? Cine Îl iubește pe Domnul în incoruptibilitate?

Fie ca noi să fim ca Noe astăzi, cei care găsesc har în ochii Domnului prin exersarea duhului și prin iubirea Domnului în incoruptibilitate.

Doamne Isuse, Te iubim! Te iubim în incoruptibilitate. Îți mulțumim că ești harul cu duhul nostru. Dă-ne mai mult har. Dăruiește-ne mai mult din Tine ca har. O, Doamne, nu putem face ce Tu vrei să facem, nu putem fi ce Tu vrei să fim și nu putem îndura, dar harul Tău din noi poate să facă, să fie și să îndure toate acestea. Ne dăruim doar pentru a Te iubi. Tu vezi situațiile cu care ne confruntăm. Tu vezi dificultățile din mediul nostru și problemele din propria noastră ființă. Venim la Tine doar ca să Te iubim. Ne exersăm duhul pentru a Te contacta. Aleluia, tronul harului este în duhul nostru, căci Domnul, ca har, este cu duhul nostru! Te iubim, Doamne, și avem nevoie de Tine! Venim la Tine nu ca să-Ți cerem lucruri bune, ci ca să găsim har pentru a ne împlini nevoia! Nu putem trăi viața creștină fără Tine ca har. Amin, Doamne, fii una cu noi astăzi. Vino să fii puterea noastră. Depindem de Tine ca har. Sprijină-ne și susține-ne ca har. Harul Tău este totul pentru noi și în noi! Aleluia, harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, May we Come to the Throne of Grace to Find Grace and Let Grace do Everything in us, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Noe, Daniel și Iov – modele ale trăirii unei vieți biruitoare pe linia vieții pentru a împlini economia lui Dumnezeu – săptămâna 2 cu tema: Linia vieții la Noe — viața și lucrarea care schimbă epoca (ziua 2) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2026ICSC-RO-w2d3, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, găsim har în ochii Domnului, harul este cu duhul nostru, harul face totul pentru noi, ne exersăm duhul, prezența lui Dumnezeu, venim la tronul harului, Witness Lee

O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor

12/10/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22

Viața lui Noe a fost o viață care a schimbat epoca; dacă noi considerăm viața sa cu multă rugăciune, vedem că aceasta moștenește căile evlavioase ale strămoșilor: calea mântuirii a lui Adam, calea aducerii de ofrande pentru a-I plăcea lui Dumnezeu a lui Abel, calea chemării numelui Domnului a lui Enos și calea umblării cu Dumnezeu a lui Enoh.

Doamne Isuse, vrem să avem o viață care schimbă epoca în care trăim astăzi! Te iubim și ne dăm Ție. Fie ca să moștenim căile evlavioase ale strămoșilor noștri în Cristos și să continuăm una cu Tine pe calea credinței. Vrem să fim cei care savurează mântuirea lui Dumnezeu, bând din izvoarele mântuirii! Fie ca să-L oferim pe Cristos lui Dumnezeu spre satisfacția Sa! Fie ca să chemăm numele Domnului! Fie ca să umblăm cu Dumnezeu până când Dumnezeu ne va lua la Sine! Vrem să fim cei care lucrează împreună cu Dumnezeu pentru zidirea bisericii, Trupul lui Cristos! Amin!

În Noe Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl în credincioșia Sa de a-Și păstra legământul veșnic; în Daniel Îl vedem pe Cristos Fiul ca și centralitate și universalitate a economiei lui Dumnezeu; iar în Iov Îl vedem pe Dumnezeu Duhul transformându-l pe om prin înnoirea Duhului.

În mod special, dorim să ne concentrăm asupra lui Noe, un om care a schimbat epoca. Noe a găsit favoare înaintea lui Iehova. El nu a umblat pur și simplu ici-colo, făcând una și alta, pentru ca apoi, dintr-odată, să găsească har în ochii lui Dumnezeu.

Dimpotrivă, Noe a umblat pe calea strămoșilor săi, moștenind calea mântuirii a lui Adam, calea aducerii de ofrande lui Dumnezeu pentru a-I plăcea Lui, calea chemării numelui Domnului a lui Enos și calea umblării cu Dumnezeu a lui Enoh.

El a trăit și a umblat în dreptate, fiind drept înaintea lui Dumnezeu, și a moștenit căile evlavioase ale strămoșilor săi. În timp ce umbla cu Dumnezeu, Noe a găsit har în ochii lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Dumnezeu Și-a deschis inima față de Noe pentru a-i spune ce urma să facă și a venit la Noe pentru a fi totul pentru el în vederea construirii corăbiei.

Pe de o parte, Noe a moștenit căile evlavioase ale strămoșilor săi și a umblat pe ele. Pe de altă parte, a mers puțin mai departe; el a și lucrat împreună cu Dumnezeu.

Trebuie să fim oameni care moștenesc căile evlavioase ale strămoșilor noștri spirituali și trebuie să mergem mai departe cu Domnul, cooperând cu El în această epocă – potrivit cu calea în care El ni Se descoperă în mod actual și prezent – pentru a putea termina această epocă.

Vrem să fim cei care schimbă epoca pentru Domnul astăzi, cei care moștenesc căile evlavioase ale strămoșilor și care cooperează cu Domnul în această epocă pentru a schimba epoca și a aduce împărăția lui Dumnezeu.

O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor: calea mântuirii a lui Adam și calea aducerii de ofrande pentru a-I plăcea lui Dumnezeu, a lui Abel

Abel a adus și el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și spre jertfa lui. Geneza 4:4

În calitate de credincioși în Cristos care văd ceva din economia lui Dumnezeu și sunt însuflețiți de dorința de a-L aduce înapoi, trebuie să ne dăm seama că nu suntem aici pe cont propriu și nici nu am apărut brusc ca creștini: îi avem pe cei care au fost înaintea noastră.

Viața lui Noe a schimbat epoca; dacă privim la viața sa, ne dăm seama că, prin viața și lucrarea sa, el a schimbat epoca. O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor.

Noe a aparținut celei de-a zecea generații; i-a avut înaintea sa pe Enoh, Metusala și Lameh și, mai mult, i-a avut ca strămoși pe Adam, Abel, Enos și Enoh.

Noi suntem aici ca o continuare a celor care au fost înaintea noastră; le moștenim căile evlavioase și mergem mai departe cu Domnul în această epocă.

Există trei decăderi ale omului, așa cum vedem în Geneza capitolele 1-6; mai întâi, omul nu și-a exersat duhul și a decăzut; apoi, omul și-a supra-exersat sufletul și a inventat o nouă religie; iar în al treilea rând, omul a abuzat de trupul său decăzut și s-a umplut de pofte, desfrâu și violență.

Într-un interval scurt de patru capitole, de la Adam la Noe, au avut loc patru decăderi. Dar slavă Domnului pentru Noe, care a moștenit căile evlavioase ale strămoșilor săi!

Noe a moștenit calea mântuirii a lui Adam, primind promisiunea referitoare la Cristos ca „sămânță a femeii” și acoperirea lui Cristos ca dreptate care Îl satisface pe Dumnezeu (Gen. 3:15, 20-21).

După ce a decăzut, omul se aștepta să moară pe loc; el nu ascultase de Dumnezeu, mâncând din pomul interzis, iar Dumnezeu promisese că, în ziua în care va face acest lucru, va muri negreșit. Astfel, omul s-a acoperit cu frunze, realizând că este gol, și s-a ascuns de Dumnezeu.

Dumnezeu, însă, nu a venit să-l pedepsească, ci să-i vestească Evanghelia; El i-a vestit Evanghelia lui Adam și a blestemat șarpele. Adam a crezut Evanghelia, căci și-a numit soția, pe Eva, „cea vie”; era plin de credință că vor trăi, așa că a numit-o pe soția sa Eva – o ființă vie.

Astăzi, noi moștenim calea mântuirii lui Adam. Suntem decăzuți, dar Dumnezeu a venit să ne mântuiască; El nu a venit să ne condamne sau să ne judece, ci să ne vestească Evanghelia, să facă o promisiune și să-l judece pe vrăjmaș.

Acum putem gusta mântuirea lui Dumnezeu. Am căzut și am păcătuit, dar ne putem întoarce la Domnul și putem bea din izvoarele mântuirii lui Dumnezeu (Isaia 12:3). Putem scoate apă cu bucurie din mântuirea lui Dumnezeu, ca dintr-un izvor viu, și putem fi vii! Acesta este un lucru pe care îl moștenim și pe care-l savurăm zi de zi.

Noe a moștenit calea aducerii de jertfă a lui Abel, care constă în a-L oferi pe Cristos lui Dumnezeu nu doar ca jertfă pentru păcatele noastre, ci și ca dar pentru a-I fi pe plac lui Dumnezeu (Geneza 4:3-4).

Abel, reprezentantul celei de-a doua generații a omenirii, era păstor de oi, iar Cain, fratele său, era lucrător al pământului. Înainte de potop, omului îi era permis să mănânce doar fructe și legume, nu și carne; Abel păștea oile nu urmărea producerea de hrană pentru propria existență, ci oferirea de jertfe pentru satisfacția lui Dumnezeu.

Abel nu doar a crezut în Evanghelie, ci a și pus-o în practică și a trăit-o. El a trăit pentru Dumnezeu, trudind zi și noapte la îngrijirea oilor, pentru a avea ce să-I ofere lui Dumnezeu spre satisfacția Sa, pentru ca Dumnezeu să fie mulțumit.

Noi moștenim astăzi această cale de a-I place lui Dumnezeu. Trăim o viață pentru satisfacția Domnului și Îl savurăm pe Domnul ca răscumpărare a noastră. Îl savurăm pe Cristos, ne împărtășim din bogățiile lui Cristos, Îl creștem pe Cristos și Îl oferim pe Cristos lui Dumnezeu pentru satisfacția Sa, astăzi.

Dorim ca Dumnezeu să fie mulțumit; nu trăim pe pământ pentru noi înșine, pentru propria satisfacție sau pentru viitorul nostru, ci pentru ca Domnul să fie mulțumit. Noi credem Evanghelia și trăim Evanghelia. Punem în practică Evanghelia pe care am auzit-o de la înaintașii noștri și le călcăm pe urme.

Ori de câte ori ne întâlnim cu sfinții și chiar în părtășia noastră personală cu Domnul, Îl oferim pe Cristos lui Dumnezeu. Ceea ce Îl satisface pe Dumnezeu este Cristos Însuși, căci El este Preaiubitul Tatălui. Când Îl oferim pe Cristos lui Dumnezeu, El este satisfăcut.

Când păcătuim, Îl avem pe Domnul ca răscumpărare a noastră, chiar ca Mielul lui Dumnezeu care a fost junghiat pentru noi; aplicăm sângele Mielului și venim înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru Îi este plăcut lui Dumnezeu.

Nu-L urmăm pe Cain pe calea sa, încercând din răsputeri să-I plăcem lui Dumnezeu, dar nu pe calea rânduită de El. Noi urmăm calea rânduită de Dumnezeu pentru a fi mântuiți: credem în Evanghelie și aplicăm răscumpărarea lui Cristos asupra ființei noastre.

Doamne Isuse, vrem să avem o viață și o lucrare care schimbă epoca. Ne dăm Ție astăzi, pentru a trăi și a lucra astfel încât Tu să ai o cale de a pune capăt acestei epoci și de a aduce epoca împărăției. O, Doamne, Îți mulțumim pentru înaintașii noștri temători de Dumnezeu; vrem să le urmăm căile și să trăim înaintea Ta. Aleluia, putem scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii lui Dumnezeu! Putem pur și simplu să credem în Evanghelie, recunoscând că suntem păcătoși și pocăindu-ne, și astfel să ne împărtășim din mântuirea lui Dumnezeu! Amin, Doamne, credem în Tine și trăim, căci Tu vii în noi ca viață. Vrem să trăim o viață spre satisfacția Ta, astăzi. Amin, Doamne, Te primim ca Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Aplicăm sângele Tău prețios. Tu ești Cel care ne răscumpără și ne aduce la Dumnezeu. Te oferim lui Dumnezeu Tatăl spre satisfacția Sa. O, Doamne, suntem decăzuți, suntem păcătoși, dar Te luăm pe Tine ca totul nostru și Te oferim lui Dumnezeu prin credință, spre satisfacția Sa!

Moștenim calea lui Enos de a chema numele Domnului și calea lui Enoh de a umbla cu Dumnezeu

Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. Geneza 5:24

Noe a moștenit căile evlavioase ale strămoșilor săi și a umblat cu Domnul, lucrând una cu Dumnezeu și construind corabia; el a avut o viață și o lucrare care au schimbat epoca.

Noe a moștenit calea lui Enos de a chema numele lui Iehova pentru a moșteni tot ceea ce este El (Gen. 4:26; Ier. 33:3; Rom. 10:12; 2 Tim. 2:22). Când s-a născut Enos, părinții săi i-au pus numele Enos, ceea ce înseamnă „om fragil, muritor”. Uimitor, ce nume!

Apoi, în Geneza 4:26, ni se spune că în zilele lui oamenii au început să cheme numele lui Iehova. Enos și oamenii de lângă el au realizat că sunt fragili și muritori, așa că au chemat numele lui Iehova. Ei au realizat că au nevoie să fie salvați și, de asemenea, să savureze bogățiile lui Dumnezeu, așa că au chemat.

Astăzi trebuie să ne dăm seama că suntem oameni fragili și muritori și trebuie să chemăm numele Domnului. Chemăm numele Domnului pentru a fi mântuiți (Fapte 2:21), dar și pentru a savura toate bogățiile Sale.

Mulți creștini cred că trebuie să chemăm numele Domnului doar pentru a fi mântuiți, astfel încât s-ar putea să nu mai cheme numele Domnului după mântuire. Totuși, așa cum spune Romani 10:12, trebuie să chemăm numele Domnului pentru a savura bogățiile Sale. Domnul este bogat față de toți cei care Îi cheamă numele. Fie că suntem iudei sau greci, putem savura bogățiile lui Cristos chemând numele Său.

Acesta este o cale bogată de a trăi viața creștină; Enos a practicat acest lucru, iar urmașii săi l-au practicat și ei. Acum, noi moștenim de la strămoșii noștri această cale evlavioasă de a savura bogățiile lui Cristos prin chemarea numelui Său. O, Doamne Isuse!

Noe a moștenit acest mod de a trăi și de a da naștere urmașilor (Geneza 5:3-28). Noe nu a stat degeaba, ci a trăit cu un scop pentru Dumnezeu și a născut copii pentru înmulțirea naturală a omenirii, astfel încât scopul lui Dumnezeu să poată fi împlinit pe acest pământ prin intermediul oamenilor.

Acesta este un lucru pe care îl moștenim astăzi prin credință, pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu.

De asemenea, Noe a moștenit calea lui Enoh de a umbla cu Dumnezeu (vv. 22, 24). Enoh a umblat cu Dumnezeu. El nu doar a savurat răscumpărarea și mântuirea lui Dumnezeu și a chemat numele Domnului, ci a și umblat cu Dumnezeu.

A umbla cu Dumnezeu înseamnă a-L lua pe Dumnezeu drept centru și totul pentru noi, trăind și făcând toate lucrurile în conformitate cu Dumnezeu și împreună cu El (Geneza 5:22-24; Evrei 11:5-6; 2 Corinteni 5:4, 9, 14-16; 6:1).

Trebuie să moștenim acest lucru în viața noastră de zi cu zi. Trebuie să umblăm cu Dumnezeu. Modul în care umblăm cu Dumnezeu este acela de a-L lua pe Dumnezeu ca fiind centru și totul pentru noi. Trăim și facem toate lucrurile potrivit cu Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu.

Când umblăm alături de cineva – când dorim să umblăm cu cineva fără a-l constrânge să ne însoțească – trebuie să umblăm în unitate cu acea persoană, în ritmul ei și fiind cu adevărat alături de ea.

Așa a trăit Enoh. Enoh nu a umblat cu Dumnezeu încă de la naștere; el a învățat să umble cu Dumnezeu. A avut un fiu, iar apoi a umblat cu Dumnezeu.

Și noi învățăm să umblăm cu Dumnezeu. Privim la înaintașii noștri în Cristos și la modul lor de viață, și umblăm cu Dumnezeu. Îi permitem Domnului să ne instruiască, astfel încât să nu facem lucrurile prin noi înșine, de unii singuri și pentru noi înșine, ci să fim una cu Dumnezeu în tot ceea ce facem.

Enoh I-a fost plăcut lui Dumnezeu în umblarea sa cu El, într-o asemenea măsură încât nu a mai fost găsit, căci Dumnezeu l-a luat.

Umblarea noastră cu Dumnezeu trebuie să fie una ascendentă, zi de zi, tot mai mult, până când Dumnezeu va fi atât de mulțumit de noi, încât ne va lua să fim cu El pentru totdeauna. Fie ca noi să descoperim și să învățăm calea umblării cu Dumnezeu.

Fie ca El să fie centrul și totul al nostru, și fie ca noi să facem toate lucrurile potrivit cu Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu. Facem aceasta prin credință, căci doar prin credință Îi putem fi plăcuți lui Dumnezeu.

Nu este vorba despre o imitație exterioară, ci despre credință, despre trăirea în unirea organică cu Domnul, în duh.

Amin! Când moștenim toate căile evlavioase ale înaintașilor noștri și mergem mai departe cu Domnul, lucrând împreună cu Dumnezeu la zidirea bisericii – așa cum a făcut Noe – trăim o viață care va schimba epoca.

Moștenim calea mântuirii a lui Adam, calea lui Abel de a-L oferi pe Cristos lui Dumnezeu spre satisfacția Sa, calea lui Enos de a chema numele Domnului pentru a savura tot ceea ce este El și calea lui Enoh de a umbla cu Dumnezeu.

Și mergem mai departe cu Domnul, lucrând împreună cu El la zidirea corăbiei astăzi – biserica, Trupul lui Cristos –, pentru a fi salvați din această generație strâmbă și pervertită și pentru a pune capăt acestei epoci! Pe măsură ce moștenim toate căile divine, umblăm cu Dumnezeu și lucrăm împreună cu Dumnezeu, iar El are o cale de a schimba această epocă.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai dat o cale nu doar de a fi mântuiți, ci și de a savura toate bogățiile Tale: chemarea numelui Domnului! Aleluia, noi moștenim astăzi calea lui Enos de a chema numele Domnului! Amin, Doamne, noi suntem fragili, slabi și muritori, așa că chemăm numele Domnului! Mântuiește-ne în timp ce chemăm numele Tău! Fie ca să savurăm bogățiile Tale chemând numele Domnului! Slavă Domnului, El este bogat față de toți cei ce cheamă numele Său! Amin, Doamne, vrem să ne împărtășim din bogățiile lui Dumnezeu chemând numele Domnului! Slavă Domnului, putem umbla cu Dumnezeu! Amin, Doamne, fie să fim cei care moștenesc calea lui Enoh de a umbla cu Dumnezeu. Fie ca umblarea noastră cu Tine să aibă loc avându-L pe Cristos ca și centru și totul pentru noi. Vrem să facem toate lucrurile potrivit cu Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu! Slavă Domnului, acum umblăm cu Dumnezeu prin credință și așteptăm ca El să ne răpească! Amin, Doamne, în timp ce umblăm cu Dumnezeu, fie ca să lucrăm împreună cu El pentru a zidi biserica în calitate de Trup al lui Cristos! Vrem să fim cei care trăiesc într-un asemenea fel încât să încheiem această epocă și să aducem epoca împărăției! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, A Life that Changes the Age is a Life that Inherits the Godly Ways of the Forefathers, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Noe, Daniel și Iov – modele ale trăirii unei vieți biruitoare pe linia vieții pentru a împlini economia lui Dumnezeu – săptămâna 2 cu tema: Linia vieții la Noe — viața și lucrarea care schimbă epoca (ziua 2) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Savurăm pe Cristos, Venirea Domnului, viața creștină Tagged With: 2026ICSC-RO-w2d2, căile evlavioase ale strămoșilor, calea aducerii de ofrande, calea mântuirii a lui Adam, chemăm numele Domnului, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Enoh a umblat cu Dumnezeu, mântuirea lui Dumnezeu, o viață care schimbă epoca, Witness Lee

Să găsim har în ochii Domnului pentru a coopera cu El și a schimba epoca

11/10/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului [a găsit har în ochii Domnului, lit]. Geneza 6:8

În Geneza 6 vedem că Noe a crezut în Dumnezeu, a umblat cu Dumnezeu, I-a plăcut lui Dumnezeu și a savurat tot ceea ce este Dumnezeu; în mijlocul acelei generații strâmbe și pervertite, Noe a găsit har înaintea lui Iehova și a schimbat epoca, iar astăzi trebuie să găsim har în ochii Domnului pentru a coopera cu El pentru a schimba această epocă.

Doamne Isuse, Te iubim! Ne deschidem Ție din adâncul ființei noastre. Vorbește-ne despre ce fel de oameni trebuie să fim pentru a schimba această epocă. Fă-ne oameni care găsesc har în ochii Domnului pentru a coopera cu Dumnezeu și a schimba această epocă. Amin, Doamne, îndepărtează orice văl pentru a vedea ce este în inima Ta. Prin numele Tău, prin Duhul Tău intensificat de șapte ori, lucrează în noi, umple-ne, instruiește-ne și desăvârșește-ne pentru a fi cei care schimbă această epocă și aduc împărăția Ta! Amin!

În această săptămână ne îndreptăm atenția către Noe, așa cum este prezentat în Geneza 6:5-14, pentru a vedea aspecte legate de „Linia vieții la Noe — viața și lucrarea care schimbă epoca”.

Există trei persoane – Noe, Daniel și Iov – menționate în Ezechiel 14:14 și 20, iar Dumnezeu îi spune lui Ezechiel că aceștia se vor salva pe ei înșiși prin dreptatea lor. Ei sunt biruitori.

Trebuie să înțelegem semnificația acestui lucru aplicând principiul călăuzitor al interpretării Bibliei: Dumnezeul Triunic dorește să Se distribuie în noi pentru ca noi să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm, împlinind astfel economia Sa divină.

Întreaga Biblie este alcătuită în conformitate cu acest principiu călăuzitor: Dumnezeul Triunic Se distribuie în noi pentru ca noi să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm, pentru împlinirea economiei Sale divine.

Conform acestui principiu călăuzitor, realizăm că în Noe Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl în credincioșia Sa de a-Și păstra legământul, în Daniel Îl vedem pe Cristos ca centralitate și universalitate a mișcării lui Dumnezeu, iar în Iov Îl vedem pe Duhul prin lucrarea Sa de transformare.

În Daniel Îl vedem nu doar pe Cristosul minunat, excelent și prețios, ci și pe Cristosul corporativ venind ca o piatră zdrobitoare – tăiată fără mână omenească – pentru a zdrobi marele chip omenesc, adică totalitatea guvernării umane. Și acea piatră va deveni un munte mare care va umple tot pământul, transformând întregul pământ în împărăția lui Dumnezeu și a Cristosului Său. Aleluia!

În cazul lui Iov, Îl vedem pe Duhul transformându-ne pe noi, poporul lui Dumnezeu, pe măsură ce Îl vedem pe Dumnezeu pentru a-L câștiga pe Dumnezeu. Când Îl vedem pe Dumnezeu, Îl câștigăm pe Dumnezeu și Îi oferim ocazia de a Se distribui în noi; această distribuire aduce cu sine un proces metabolic de transformare, pentru a deveni oameni-Dumnezeu, oameni ai lui Dumnezeu. Amin!

Noe a găsit har înaintea lui Dumnezeu, a crezut în Dumnezeu, a umblat cu Dumnezeu, I-a plăcut lui Dumnezeu și a savurat tot ceea ce este Dumnezeu

Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului [a găsit har în ochii Domnului, lit]. Iată care sunt urmașii lui Noe. Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. Geneza 6:8-9

În Geneza 6:8 ni se spune că Noe a găsit har înaintea lui Iehova. Dacă citim întregul capitol, vedem atât contextul extrem de negativ al epocii în care a trăit Noe, cât și modul în care Noe a găsit har înaintea lui Dumnezeu, a crezut în Dumnezeu, a umblat cu Dumnezeu, I-a plăcut lui Dumnezeu și a savurat tot ceea ce este Dumnezeu.

Generația din vremea lui Noe era extrem de rea. După ce Dumnezeu l-a creat pe om, S-a uitat la ceea ce făcuse și a fost fericit și mulțumit (Gen. 1). Însă, câteva capitole mai târziu, în Geneza 6, vedem că, atunci când Dumnezeu S-a uitat la om, a văzut că acesta devenise rău și corupt până la extrem, iar I-a părut rău că l-a făcut pe om. Uimitor!

Dacă am fi fost în locul lui Dumnezeu, probabil că am fi renunțat la om. Dar Dumnezeu este Dumnezeu; El are un scop etern și este Dumnezeul etern, care nu Se poate schimba. Dumnezeu nu este un Dumnezeu temporar, ci unul etern, iar în El nu există nicio umbră de schimbare (Iacov 1:17).

El a hotărât să-l aibă pe om ca vas al Său, pentru a Se distribui în om și a câștiga o expresie corporativă, și nu Își va uita scopul. Dacă Dumnezeu i-ar fi șters pe toți oamenii de pe fața pământului, vrăjmașul Său ar fi râs de El, căci știe că Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-L exprima pe Dumnezeu și a Se ocupa de vrăjmașul Său.

Dumnezeu nu poate fi niciodată învins. Chiar și atunci când, la prima vedere, se pare că toți oamenii sunt răi și corupți și că nu există nimeni care să-L caute pe Dumnezeu, El are totuși oameni care găsesc har în ochii Săi.

Pe vremea lui Noe, Noe a crezut în Dumnezeu. Noe a umblat cu Dumnezeu. Noe a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu. Noe a savurat tot ceea ce este Dumnezeu. Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova. Satan corupsese omul până la extrem, iar Dumnezeu hotărâse să-l distrugă pe omul pe care îl crease pentru scopul Său. Ce situație tristă!

Dacă citim versetele de la 5 la 8 din Geneza 6, vedem că răutatea omului era mare pe pământ și că toate închipuirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Faptele omului erau rele, închipuirile inimii omului erau rele, iar intențiile și dorințele omului erau rele. Lui Iehova I-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ și S-a întristat în inima Sa.

Astfel, se părea că Dumnezeu a fost învins. Însă Noe a găsit favoare înaintea lui Iehova. Acest lucru indică factorul suveran care I-a oferit lui Dumnezeu o cale de a continua să-Și împlinească scopul inițial cu omul.

Noe a găsit favoare înaintea lui Iehova; a găsit har în ochii lui Dumnezeu. Acest lucru a schimbat situația și a schimbat epoca. Dumnezeu nu a fost învins; în mijlocul răutății și păcătoșeniei oamenilor din jurul său, Noe a găsit favoare înaintea lui Iehova și a cooperat cu Dumnezeu pentru a schimba acea epocă.

Noe a fost drept în toate generațiile sale; el a crezut în Dumnezeu, a umblat cu Dumnezeu, I-a plăcut lui Dumnezeu și a savurat tot ceea ce este Dumnezeu.

Îi mulțumim Domnului că, în mijlocul acestei aparente înfrângeri, a existat o victorie prin intermediul unui om care a găsit favoare înaintea lui Iehova. Prin viața și lucrarea lui Noe, Dumnezeu a obținut victoria asupra dușmanului Său și a schimbat acea epocă.

Am putea crede că, fiind omniprezent și omniscient, Dumnezeu ar fi putut prevedea că se va întâmpla acest lucru; totuși, sentimentul lăuntric al lui Dumnezeu cu privire la crearea omului a fost unul de tristețe, căci oamenii pe care îi crease pentru scopul Său se abătuseră mult de la scopul Său inițial.

Însă Noe a găsit favoare înaintea lui Iehova; el a crezut în Dumnezeu, a umblat cu Dumnezeu, a savurat tot ceea ce este Dumnezeu și a cooperat cu Dumnezeu pentru a schimba epoca.

Dumnezeu caută astăzi astfel de oameni care să schimbe epoca; El dorește să câștige oameni care, în mijlocul situației întunecate de astăzi — situația rea ​​și coruptă a lumii în această epocă — să găsească har în ochii Domnului pentru a schimba această epocă.

Doamne Isuse, Te iubim și ne deschidem Ție. Vrem să fim cei care găsesc favoare înaintea lui Iehova în epoca în care trăim astăzi. O, Doamne, privim spre Tine. Credem în Tine. Vrem să Te savurăm și să umblăm cu Tine. Fie ca noi să fim cei care umblă cu Dumnezeu și sunt una cu Dumnezeu. Îți mulțumim pentru ziua de astăzi. Îți mulțumim că avem ocazia să ne întoarcem din nou. Fie să fim ca Noe astăzi: fără prihană în generațiile noastre, umblând cu Dumnezeu. Fie să fim cei care cred în Dumnezeu, umblă cu Dumnezeu, Îi plac lui Dumnezeu și savurează tot ceea ce este Dumnezeu. Amin, Doamne! Deși Satan l-a corupt pe om până la extrem, Dumnezeu are oameni care găsesc har în ochii Săi pentru a schimba epoca! Amin, Doamne, fie ca Tu să ai o cale de a câștiga victoria asupra vrăjmașului și de a schimba epoca prin viața și lucrarea noastră de astăzi! Stăm una cu Tine în această epocă. Fă ceea ce dorești în noi. Transformă-ne după chipul Tău. Fă-ne la fel ca Tine. Câștigă-ne ca instrument dispensațional de care ai nevoie în această epocă, pentru ca Tu să ai o cale de a pune capăt acestei epoci și de a aduce epoca împărăției!

Fie ca să găsim har în ochii Domnului pentru a coopera cu El și a fi cei care schimbă această epocă

Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul... Daniel 1:8

Geneza 6:8 începe astfel: „Dar Noe a găsit favoare înaintea lui Iehova”. În mijlocul acelei generații strâmbe și pervertite, Noe a găsit har în ochii Domnului.

Astăzi trăim în zilele lui Noe; trebuie să găsim har în ochii Domnului pentru a fi ca Noe astăzi — oameni care cooperează cu Domnul pentru a schimba epoca. Omenirea s-a abătut de la scopul inițial al lui Dumnezeu; dacă privim la oamenii de astăzi, vedem că sunt doar carne, iar gândurile inimii lor sunt rele în permanență.

Însă noi trebuie să găsim har înaintea Domnului. Trebuie să căutăm fața Domnului și să găsim har în ochii Săi. Dacă citim Biblia cu atenție, vom vedea că, de-a lungul istoriei și în fiecare generație, Dumnezeu a găsit întotdeauna oameni care au aflat har înaintea Sa și care au devenit cei ce au schimbat epoca.

Satan face tot posibilul să-l distrugă pe om și să compromită situația până la extrem, dar Dumnezeu are întotdeauna pe cineva – un singur om sau un grup restrâns de oameni – care găsește har înaintea Sa și cooperează cu El pentru a schimba epoca.

În cartea lui Daniel întâlnim un alt astfel de om; pe vremea lui, poporul lui Israel fusese dus în robie în Babilon și părea că scopul lui Dumnezeu fusese zădărnicit. Daniel 1:8 spune: „Însă Daniel s-a hotărât în ​​inima lui să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care îl bea împăratul”.

Asemenea lui Noe în epoca sa, a existat un „însă Daniel” în vremea lui; el a hotărât în ​​inima lui să nu ia parte la ceea ce făcea Satan în acele vremuri.

Astăzi trebuie să fim cei care găsesc har în ochii Domnului pentru a coopera cu El în pentru a schimba această epocă. Dacă privim în jurul nostru, situația poate părea fără speranță. Dacă privim situația generală din creștinism, se pare că Domnul nu are o cale de a-Și câștiga biruitorii într-un mod victorios.

Conform Noului Testament, scopul lui Dumnezeu pentru biserică este atât de înalt, căci biserica are o misiune înaltă. Biserica a fost adusă la existență cu viața lui Dumnezeu pentru a-L exprima în această epocă al Noului Testament, având o misiune glorioasă de a-L exprima pe Dumnezeu și de a distribui viața Sa, ba chiar de a extinde împărăția lui Dumnezeu.

Însă, dacă privim în jurul nostru, dacă privim astăzi la ceea ce se întâmplă în creștinism în general, ne dăm seama că biserica a decăzut și s-a abătut de la scopul potrivit al lui Dumnezeu. Însă în mijlocul acestei situații, trebuie să găsim har în ochii Domnului pentru a fi cei care schimbă epoca. Deși Satan face tot posibilul, Dumnezeu are totuși o cale de a-Și împlini scopul inițial.

El a ridicat bisericile locale pentru a schimba această epocă. El ne vorbește și ne cheamă să fim biruitorii Săi, astfel încât să putem coopera cu El pentru a schimba această epocă. Dumnezeul nostru nu poate fi niciodată învins.

Pe de o parte, omenirea creată Îl dezamăgește profund, iar El chiar regretă, căci oamenii sunt neîncetat răi și devin tot mai răi. Pe de altă parte, Domnul ne vorbește și ne ridică pentru a fi biruitorii care vor pune capăt acestei epoci și Îl vor aduce înapoi.

Noi stăm pe umerii celor care au fost înaintea noastră, savurăm căile lor drepte și alegem să rămânem pe linia vieții.

Noe se afla pe linia vieții; el a umblat cu Dumnezeu și a lucrat împreună cu Dumnezeu. Dumnezeu avea în inimă dorința ca, în acea epocă, să fie construită corabia, astfel încât să-i poată salva pe oamenii creați de El și multe dintre viețuitoare, în timp ce condamna acea lume. În această privință, Noe a umblat cu Dumnezeu.

În același timp, Noe a lucrat împreună cu Dumnezeu. El a călcat pe urmele strămoșilor săi și a învățat căile lor pline de evlavie. Prin credință, Noe, fiind avertizat de Dumnezeu cu privire la lucruri care încă nu se vedeau și fiind mișcat de o teamă sfântă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei sale; prin aceasta, el a condamnat lumea și a devenit moștenitor al dreptății care vine prin credință (Evrei 11:5-7).

Fie ca noi să vedem astăzi ce este în inima Domnului. Fie să fim mișcați de o teamă sfântă și să cooperăm cu El astăzi. Fie să găsim har înaintea Domnului pentru a fi cei care schimbă epoca.

Pe măsură ce umblăm cu Dumnezeu, rămânem în părtășie cu El și ne deschidem Lui, El ne va descoperi ce se află în inima Sa. El ne va arăta răutatea acestei generații și dorința Sa de a veni și de a-i judeca pe toți oamenii.

El ne va da să găsim har înaintea Domnului și, pe măsură ce cooperăm cu El, vom fi mântuiți, întreaga noastră casă va fi mântuită, vom condamna această lume de astăzi și vom deveni moștenitori ai dreptății care vine prin credință.

Enoh I-a fost plăcut lui Dumnezeu și a fost mutat, astfel încât să nu vadă moartea; și nu a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că îi răsplătește pe cei ce Îl caută cu sârguință.

Fie ca noi să găsim astăzi har înaintea Domnului pentru a coopera cu El la schimbarea acestei epoci!

Doamne Isuse, fie să fim cei care găsesc astăzi har înaintea Domnului pentru a coopera cu El la schimbarea acestei epoci! Amin, Doamne, Te iubim și venim la Tine! Venim la Tine zi de zi ca să Te privim, să vorbim cu Tine și să stăm în liniște înaintea Ta, pentru a fi infuzați cu Tine. Vorbește-ne. Dă-ne să găsim har înaintea Domnului. Arată-ne ce este în inima Ta pentru această generație, astăzi. Fie ca viața și lucrarea noastră să schimbe epoca. Amin, Doamne, vrem să umblăm cu Dumnezeu și, de asemenea, să lucrăm împreună cu Dumnezeu. Venim înaintea Ta crezând că Dumnezeu există și că Tu Îi răsplătești pe cei ce Te caută cu sârguință. Vrem să rămânem în prezența Ta. Nu privim la generația strâmbă și pervertită din jurul nostru: privim pur și simplu la Tine! Amin, Doamne Isuse, fie ca Dumnezeu să obțină victoria asupra vrăjmașului Său și să schimbe epoca prin noi, astăzi! Dă-ne harul să credem în Dumnezeu, să umblăm cu Dumnezeu, să-I fim plăcuți lui Dumnezeu, să savurăm tot ceea ce este Dumnezeu și să schimbăm epoca în unitate cu Dumnezeu! Împlinește aceasta în noi și în mijlocul nostru, în viața de biserică de astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, May we Find Grace in the Eyes of the Lord to Cooperate with Him and Change the Age, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Noe, Daniel și Iov – modele ale trăirii unei vieți biruitoare pe linia vieții pentru a împlini economia lui Dumnezeu – săptămâna 2 cu tema: Linia vieții la Noe — viața și lucrarea care schimbă epoca (ziua 1) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Consacrare, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2026ICSC-RO-w2d1, cooperăm cu Domnul, credem în Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, găsim favoare la Iehova, găsim har în ochii Domnului, Îl savurăm pe Dumnezeu, să schimbăm epoca, umblăm cu Dumnezeu, Witness Lee

  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Interim pages omitted …
  • Page 170
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi
  • Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor
  • Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului [a găsit har în ochii Domnului, lit]. Geneza 6:8Să găsim har în ochii Domnului pentru a coopera cu El și a schimba epoca

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului