Recâștigarea Domnului

Isus este Autorul credinței: credința este Cristos intrând în noi pentru a fi credința noastră

28/04/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Domnul Isus este Autorul credinței; El este Originatorul, Inauguratorul, sursa și cauza credinței, căci credința noastră, ca credincioși, nu este propria noastră credință, ci Cristos fiind infuzat în noi pentru a fi credința noastră, chiar pentru a fi capacitatea noastră de a crede pe măsură ce privim la El și suntem infuzați cu El.

O, Doamne Isuse, ne uităm de la orice altceva la Tine! Infuzează-ne cu Tine însuți ca fiind credința noastră! Te iubim și ne deschidem Ție! Recunoaștem că nu avem credință în noi înșine, dar ne deschidem! Amin, Doamne, fii credința noastră! Infuzează-ne cu Tine însuți ca fiind capacitatea noastră de a crede! Amin!

Noi, credincioșii în Cristos, suntem cei care am văzut ceva din Cristos, iar El ne-a infuzat cu Sine Însuși ca credință a noastră; acum viața noastră creștină este o viață prin credință, o viață în credința Fiului lui Dumnezeu care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi.

Viața noastră creștină este o cursă, căci fiecare credincios în Cristos a fost adus în cursa vieții creștine pentru a alerga cursa cu răbdare. Ce este această cursă pe care o alergăm? Cursa este calea, și calea este Cristos; Cristos este cursa noastră, și noi Îl urmărim pe Cristos pentru a-L câștiga pe Cristos, chiar pentru a obține cea mai înaltă savurare și experimentare a lui Cristos ca răsplată.

Domnul Isus a alergat cursa cu răbdare; El a condus calea spre glorie; El a suferit; El a fost persecutat și El a trăit dincolo de perdea și în afara taberei. El a fost pionierul pe calea credinței, trăind prin credință zi de zi; El a trăit în unirea organică cu Tatăl în fiecare zi, depinzând nu de Sine Însuși, ci de ceea ce Tatăl a vorbit și a intenționat.

Apostolul Pavel a alergat și el cursa cu răbdare; el a fost adus în cursa creștină fiind convertit la Cristos și a alergat cu răbdare cursa care i-a fost pusă înainte. El a continuat să alerge, chiar dacă era în închisoare, și abia la sfârșitul vieții sale a avut asigurarea că a ajuns, că va fi răsplătit și că Domnul îi va acorda premiul.

Noi nu putem spune că am ajuns. Încă alergăm în cursă. Alergăm în cursă lăsând deoparte orice povară și păcatul care ne înfășoară atât de ușor. Și alergăm în cursă cu răbdare, ca să putem câștiga premiul! Ne rugăm ca Domnul să ne îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Cristos.

Nu avem răbdare în noi înșine; s-ar putea să fim răbdători în omul nostru natural, dar răbdarea de care avem nevoie pentru a alerga în cursă vine doar din savurarea și experimentarea lui Cristos. Fie ca noi să venim la Domnul, să privim la El, să fim infuzați de El și să alergăm în cursă cu răbdare!

Isus este Autorul credinței – El este Originatorul, Inauguratorul, sursa și cauza credinței

Când luăm în considerare subiectul credinței, așa cum o vedem în Evrei 12:2, trebuie să ne dăm seama că Isus este Autorul credinței. El este Autorul credinței, Originatorul, Inauguratorul, sursa și cauza credinței.

De multe ori putem crede că credința este ceva asemănător unei motivații din interiorul nostru. Am putea crede că noi originăm credința, pentru că suntem puțin mai căutători și, cumva, Îl iubim pe Dumnezeu și lucrurile lui Dumnezeu; de aceea, avem credință.

Am putea crede că, dacă avem îndoieli, dacă avem unele neîncrederi cu privire la Cristos, la Biblie, la viața creștină sau la ceea ce ni se învață, avem nevoie doar de mai multă credință. Am putea crede că trebuie doar să ne întărim credința, ca și cum aceasta ar fi ceva ce putem dezvolta în noi înșine.

Acest subiect al credinței a fost înțeles greșit și folosit în mod greșit mult în creștinismul de astăzi și de-a lungul epocilor. Trebuie să ne întoarcem la cuvântul lui Dumnezeu și să vedem ce spune Biblia despre credință.

Noul Testament ne spune că Isus este Autorul credinței. În omul nostru natural nu avem capacitatea de a crede; nu avem credință în noi înșine și nici nu putem produce credință din ceea ce gândim, decidem sau simțim.

Mai degrabă, credința prin care suntem mântuiți este credința prețioasă pe care am primit-o de la Domnul (2 Petru 1:1). Dumnezeu ne alocă fiecăruia dintre noi credință – credința ne-a fost alocată fiecăruia dintre noi, iar această credință este la fel de prețioasă în dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru, Isus Cristos.

Credința nu vine de la noi înșine. Nu noi zidim credința. Nu ne întărim pe noi înșine pentru a avea credință. Mai degrabă, atunci când privim la Isus, El, ca Duh dătător de viață (1 Corinteni 15:45), ne transfuzează cu Sine Însuși ca credință a noastră, chiar pentru a fi elementul credincios în noi.

Când Îl vedem pe Domnul, credința e produsă în ființa noastră, așa că pur și simplu credem. Când citim Noul Testament și Îl vedem pe Domnul Isus în Evanghelii, vedem că viața pe care a trăit-o a fost o viață de credință, iar calea pe care a mers a fost o cale a credinței.

Isus este Autorul credinței și sursa credinței. Isus este Conducătorul, Pionierul și Înainte-mergătorul credinței. El a deschis calea credinței, El a trăit prin credință și El este Înainte-mergătorul, luând conducerea pentru a deschide calea credinței.

Nu avem credință în noi înșine; mai degrabă, suntem născuți în păcat și, prin urmare, nu credem, ci ne încredem în noi înșine și facem lucruri separat de Domnul. Necredința este însăși fibra constituției noastre în omul nostru natural. Din cauza decăderii, suntem constituiți ca fiind necredincioși; nu există credință în ființa noastră.

Chiar și în calitate de credincioși în Cristos, dacă nu ne îndreptăm ochii spre Isus și nu-L privim în cuvântul Său și în duhul nostru, nu avem credință în noi înșine. Nu există niciun element credincios în noi dacă nu suntem infuzați cu Domnul ca credință.

În noi înșine, este imposibil pentru noi să îndeplinim cerințele Noului Testament privind credința (Galateni 1:16). Fie ca noi să ne întoarcem la revelația divină din cuvântul lui Dumnezeu pentru a vedea ce este credința și cum putem avea credință.

Fie ca noi să ne dăm seama că credința prin care suntem mântuiți nu este de la noi înșine; o primim ca un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2:8).

Noi, credincioșii în Cristos, primim credința ca un dar de la Dumnezeu, căci Dumnezeu este sursa și Dătătorul credinței, iar noi suntem destinatarii credinței.

Dumnezeu pune ceva în noi, pe măsură ce ne deschidem către El și ne exersăm duhul pentru a-L atinge, iar aceasta se numește credință. Ni se alocă o credință la fel de prețioasă; credința este prețioasă pentru că ne-a fost dată de Dumnezeu.

Cu cât ne întoarcem mai mult către Dumnezeu, cu cât îl contactăm mai mult pe Dumnezeu, cu atât avem mai multă credință. Isus este Autorul credinței.

Doamne Isuse, dezvăluie-ne pentru a vedea că Isus este Autorul credinței! Amin, Doamne, vrem să privim țintă la Isus chiar acum! Ne uităm de la noi înșine, de la lucrurile din jurul nostru și de la tot restul țintă la Isus! Infuzează-ne mai mult cu Tine Însuți astăzi. Transfuzează-Te în noi și generează capacitatea de a crede în noi! Privim la Tine, dragă Doamne, căci Tu ești sursa credinței noastre! Aleluia, Cristos a tăiat calea credinței! Slavă Domnului, Isus este Înainte-mergătorul pe calea credinței, căci în viața și trăirea Lui, El a produs credința! O, Doamne, fie ca noi să vedem că nu avem credință în noi înșine. Fie ca noi să ne dăm seama că în ființa noastră naturală avem doar necredință. Fie ca noi să ne întoarcem de la noi înșine și să privim țintă la Tine! Slavă Domnului, ni s-a încredințat o credință la fel de prețioasă! Amin, Doamne, primim darul credinței! Ne exersăm duhul pentru a privi țintă la Tine și a te savura ca fiind credința noastră! Ne deschidem Ție, Doamne, și primim credința. Te primim ca fiind credința noastră. Vrem doar să Te contactăm pentru a fi infuzați cu credință!

Credința noastră ca și credincioși nu este propria noastră credință, ci Cristos care intră în noi pentru a fi credința noastră

De multe ori, noi, credincioșii în Cristos, care Îl iubim pe Domnul și căutăm să-L savurăm, ne dăm seama că nu avem credință; când ne trezim dimineața, nu ne trezim iubindu-L pe Domnul sau căutându-L, ci mai degrabă simțim că inima noastră este departe de Domnul.

Pe parcursul zilei, în mod similar, simțim că nu avem credință. Așadar, s-ar putea să ne străduim mai mult să facem lucruri care să-I fie plăcute lui Dumnezeu, chiar să citim Biblia, să mergem la întâlniri, să ne rugăm etc., crezând că, în acest fel de luptă pentru a-I fi plăcuți Domnului, vom avea mai multă credință.

Trebuie să ne dăm seama, însă, că credința credincioșilor nu este de fapt propria lor credință, ci Cristos care intră în ei pentru a fi credința lor (Romani 3:22; Galateni 2:16). Credința noastră nu vine de la noi înșine; este aprecierea noastră față de Cristos ca reacție la atracția Lui (Romani 10:17). Credința este pur și simplu Cristos Însuși, iar acest Cristos este infuzat în noi pentru a deveni credința noastră.

Chiar înainte de a fi mântuiți, aveam un sentiment sau o apreciere pentru Cristos; poate am citit Biblia sau am auzit Evanghelia și am avut o apreciere față de această Persoană minunată. Poate am auzit că El a murit pentru noi și am fost mișcați, căci L-am apreciat în dragostea Lui pentru noi.

Când credem în Domnul Isus, când Domnul ne-a atins și inima noastră s-a deschis către El, pur și simplu am avut credință, pentru că El Se infuzează în noi pentru a fi credința noastră. Credința se ridică în noi ori de câte ori auzim cuvântul credinței; când suntem sub auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, credința este infuzată în noi și pur și simplu credem.

Aceasta este ceea ce ne diferențiază de necredincioși; am primit darul credinței, căci prin îndurarea Domnului ne-am deschis către Domnul și Cristos a intrat în noi pentru a fi credința noastră.

În omul nostru natural, niciunul dintre noi nu are capacitatea de a crede, căci nu avem credință în noi înșine. Însă când ne deschidem către Domnul și suntem sub auzirea credinței prin cuvântul Său, îl primim pe Cristos, iar El devine în noi credința noastră alocată de Dumnezeu (2 Petru 1:1; Coloseni 1:12).

Când ne îndreptăm privirea spre Isus, El, ca Duh dătător de viață, ne transfuzează cu Sine Însuși, cu elementul Său credincios. Isus este Autorul credinței. El este Începătorul credinței. Fără Cristos, nu există credință.

Cerința unică din Noul Testament este credința; tot ce Domnul dorește de la noi este să credem. Dar cum putem crede în El? Numai prin auzirea credinței. Când auzim Evanghelia, când Cristos ni se prezintă ca fiind Cea mai minunată persoană, Cel viu la care putem privi și pe care îl putem primi, suntem infuzați de credință și pur și simplu credem.

Când privim la Domnul Isus, El, ca persoană vie, este imprimat în noi – nu doar în mintea și inima noastră, ci și mai mult, în cea mai adâncă parte a ființei noastre, în duhul nostru.

Credința noastră este aprecierea noastră ca reacție la atracția Sa cerească. Și acesta este ceva ce ar trebui să aibă loc zilnic. Nu primim credința doar inițial; trebuie să-L primim pe Cristos ca credință în mod constant.

Capacitatea de a crede este în noi doar atunci când ne întoarcem privirea de la orice altceva la Isus! El este Autorul credinței și ne infuzează cu Sine Însuși ca credință.

De aceea, nu ar trebui să subestimăm niciodată mărturia noastră despre Domnul în fața altora. Ori de câte ori vorbim despre Cristos, când vorbim de bine despre Cristos și Îl insuflăm pe Cristos în alții, Îl putem infuza pe Cristos ascultătorului ca fiind credința lor.

Chiar dacă acea persoană s-ar putea să nu creadă chiar atunci, credința a fost infuzată în el, iar Domnul va lucra în el. De multe ori putem mărturisi prietenilor și colegilor noștri, împărtășind cu ei despre Domnul Isus pe care Îl iubim, iar ei s-ar putea să ridice din umeri și să spună: „Bine”, și se pare că nu se întâmplă nimic.

Însă trebuie pur și simplu să credem în Domnul Isus, care are o cale de a curge prin noi către alții, crezând că El va lucra în alții pentru a infuza credință în ei. Putem mărturisi despre El doar înaintea altora, și depinde de Dumnezeu să lucreze în ei.

Credința nu este de la noi înșine, ci de la Cel care se împarte pe Sine însuși ca element credincios în noi, astfel încât El să poată crede pentru noi.

Când Domnul Isus era pe pământ și alții veneau la El pentru a fi vindecați, Domnul spunea: „Credința ta te-a vindecat”. Domnul i-a vindecat, dar El a spus că credința lor i-a vindecat.

În Marcu 10, de exemplu, orbul L-a auzit pe Domnul trecând și a spus: „O, Isuse din Nazaret, vindecă-mă!” Domnul S-a oprit, i-a vorbit și apoi a spus: „Credința ta te-a vindecat”.

Ce este aceasta? Acesta este Cristos care se infuzează prin cuvântul Său în el pentru a deveni credința lui și acest lucru l-a vindecat. Ce minunat!

Fie ca noi să venim la Domnul din nou și din nou pe parcursul zilei, deschizându-ne către El și spunându-I totul, și fie ca El să ne infuzeze credință, căci Isus este Autorul credinței!

Doamne Isuse, ne deschidem către Tine. Infuzează-ne cu Tine însuți puțin mai mult astăzi. Te lăsăm doar să Te transfuzezi în noi, astfel încât Tu să poți deveni capacitatea noastră de a crede. O, Doamne, fie ca noi să vedem că credința este pur și simplu Cristos ca element și capacitate a noastră de a crede! Amin, Doamne, fie ca să venim la Tine din nou și din nou așa cum suntem, îndreptându-ne inima către Tine și exersându-ne duhul pentru a Te atinge, ca să Te putem primi și savura ca credință! Amin, Doamne, renunțăm la străduința și lupta noastră de a-I fi plăcuți lui Dumnezeu. Ne punem deoparte pe noi înșine. Nu ne uităm la eșecurile și greșelile noastre. Pur și simplu privim țintă la Isus! Aleluia, credința nu este de la noi înșine, ci de la Cristos, care se împarte pe Sine însuși ca element credincios în noi, pentru ca El să creadă pentru noi! Amin, Isus este Autorul credinței! Ne uităm țintă la Isus, astfel încât El, ca Duh dătător de viață, să ne transfuzeze cu Sine Însuși, cu elementul Său credincios! Amin, Doamne, deși nu avem nicio abilitate în omul nostru natural, ne întoarcem către Tine! Infuzează-ne cu Tine Însuți astăzi! Curgi prin noi astăzi, ca să putem vorbi cu Tine altora, pentru ca Tu să devii credința lor, abilitatea lor de a crede!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Jesus is the Author of Faith: Faith is Christ Entering into us to be Be our Faith, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3) – săptămâna 32 cu tema: Să privim țintă la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre (ziua 3), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Lăsăm deoparte orice povară care ne împiedică și păcatul care ne înfășoară și alergăm cursa cu răbdare

27/04/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Viața creștină este o cursă, și fiecare creștin mântuit trebuie să alerge cursa cu răbdare pentru a câștiga un premiu; cu toții trebuie să lăsăm deoparte orice povară și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și trebuie să-I cerem Domnului să ne îndrepte inima spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Cristos.

Amin, Doamne, îți mulțumim că ne-ai adus în această cursă în viața creștină! Tu ești calea noastră! Ne exersăm duhul pentru a alerga cursa astăzi! Amin, Doamne, vrem să alergăm cursa cu răbdare privind țintă la Isus! Ne uităm de la tot și de la toți cei din jurul nostru spre Tine pentru a fi infuzați cu Tine și a alerga cursa cu răbdare pentru a primi premiul! Amin!

Suntem cei care traversează râul, cei care trec râul pentru a merge mai departe cu Domnul până când ajungem în glorie, fiind făcuți la fel ca El. Suntem oameni ai credinței; suntem familia credinței.

În Evrei 11 vedem numeroasele modele de credință, oameni credincioși care au mers înaintea noastră. Și când citim Evrei 12, vedem că și noi alergăm în cursă, iar această alergare este prin credință.

În Evrei 10:38, Domnul spune: „Dar cel drept va trăi prin credință; și dacă se dă înapoi, sufletul Meu nu se bucură de el”. Slavă Domnului că nu suntem cei care se dau înapoi spre pieire, ci cei care au credință pentru câștigarea sufletului.

Noi, fiind credincioși în Cristos, suntem cei drepți și trăim prin credință. Trebuie să trăim prin credință. Ce este credința? Credința este substanțierea lucrurilor nădăjduite, convingerea lucrurilor nevăzute.

Pentru a-L substanția pe Dumnezeu, pentru a-L vedea pe Dumnezeu și realitatea spirituală a ceea ce este și face Dumnezeu, trebuie să ne exersăm duhul credinței.

Mulți au mers înaintea noastră și au alergat în cursă, inclusiv Abel, Enoh, Avraam, Moise și profeții; toți au trăit o viață de credință pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu. Toți aceștia, având o bună mărturie prin credința lor, n-au căpătat încă făgăduința, pentru că Dumnezeu a pregătit ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie desăvârșiți fără noi.

De aceea, și noi, având un nor atât de mare de martori care ne înconjoară, să lepădăm orice povară și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte, privind țintă la Isus!

Amin, alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte, privind la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a îndurat crucea, a disprețuit rușinea și a șezut la dreapta tronului lui Dumnezeu.

Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, alergăm în cursă, continuând cursa pe care atâția au alergat-o înaintea noastră, și ei sunt desăvârșiți acum în noi! Amin!

Viața creștină este o cursă: fiecare creștin mântuit trebuie să alerge cu răbdare cursa pentru a câștiga premiul

Conform cu Evrei 12:1 și 1 Corinteni 9:24, viața creștină este o cursă și fiecare creștin mântuit trebuie să alerge cu răbdare cursa care îi este pusă înainte, ca să poată câștiga premiul. Când am fost mântuiți, când Domnul a venit în noi prin regenerare, am fost aduși în cursa creștină.

Ce este această cursă? Care este cursa pe care noi, creștinii, trebuie să o alergăm? Dacă spunem că cursa este perfecțiunea sau glorificarea, acest lucru este incorect, căci acesta este țelul cursei.

Dacă spunem că cursa este a fi fiizat prin sfințire, pentru ca noi să putem fi aduși la glorie, acest lucru este incorect, căci acesta este țelul cursei. Cursa nu este glorificarea și nici nu este lucrarea interioară a legii vieții, căci acesta este procesul cursei. Cursa pe care o alergăm astăzi nu este nici măcar pierderea sufletului, căci aceasta este calea de a alerga cursa.

În Ioan 14:6, Domnul Isus a spus: Eu sunt calea, realitatea și viața. Cristos este calea; cursa este o cale, o cursă. Pentru că Cristos este calea, El este și cursa. Cursa pe care o alergăm este Cristos, iar calea noastră este cursa noastră. Acestea nu sunt două lucruri: nu alergăm cursa și apoi umblăm pe cale. Mai degrabă, calea pe care umblăm este cursa pe care o alergăm.

Cristos, care este calea, este și cursa. În acest univers, Dumnezeu are o cale unică; El a pregătit o cale unică pe care trebuie să o parcurgem. Această cale este fără sfârșit – nu are nici început, nici sfârșit, căci se întinde din veșnicie în veșnicie. De la Geneza capitolul 1 până la Apocalipsa capitolul 22, există o singură cale, o singură cursă: Cristos.

Viața noastră creștină nu este o „plimbare în parc”; mai degrabă, viața creștină este o cursă, iar fiecare creștin mântuit trebuie să alerge cu răbdare cursa care îi este pusă înainte pentru a câștiga premiul.

Premiul pe care îl primim nu este mântuirea în sens comun, ci o răsplată într-un sens special (Efeseni 2:8-9; 1 Corinteni 3:14-15). Apostolul Pavel a fost unul dintre cei care au alergat cursa și au câștigat premiul (vezi 1 Corinteni 9:26-27; Filipeni 3:13-14; 2 Timotei 4:7-8).

El a spus că aleargă cursa și a spus că chiar și-a disciplinat trupul, pentru că nu voia să se afle într-o situație în care să fie dezaprobat. În Filipeni, o epistolă pe care a scris-o spre sfârșitul vieții sale, a spus că încă nu a ajuns, că nu a primit premiul, dar că încă aleargă.

În Evrei 12:1, ne-a îndemnat să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte. Abia la sfârșitul vieții sale, în 2 Timotei 4, a spus: „M-am luptat lupta cea bună, am isprăvit alergarea, am păzit credința” (2 Timotei 4:7).

El a început să alerge cursa cerească după ce a fost luat în stăpânire de Domnul. A alergat continuu pentru a o isprăvi și, la sfârșit, a putut proclama triumfător: „Am isprăvit alergarea”. El a fost asigurat că va primi de la Domnul o răsplată – coroana dreptății.

Trebuie să fim încurajați astăzi să alergăm în cursă. Zi de zi trebuie să-L urmărim pe Cristos, să căutăm să-L câștigăm și să ne întindem întotdeauna înainte și să nu fim legați de nimic din jurul nostru sau din interiorul nostru, ci pur și simplu să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte.

Nu ar trebui doar să umblăm, ci să alergăm; trebuie să lăsăm deoparte orice problemă, orice piedică, orice lucru care ne ține pe loc și pur și simplu să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte.

Pe de o parte, am primit mântuirea Domnului prin credința în El; mântuirea este a noastră, este stabilită și suntem mântuiți pentru totdeauna. Însă noi vrem să primim premiul, coroana nepieritoare, răsplata, pe care Domnul o va da celor care termină cursa în mod victorios.

Faptul că vom fi răsplătiți de Domnul la sfârșitul cursei noastre creștine depinde de modul în care alergăm cursa. Fie ca noi să ne deschidem Domnului în această privință și să-I spunem:

Doamne Isuse, vrem să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte! Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, alergăm în cursa vieții noastre creștine, iar Cristos Însuși este calea noastră! Amin, Doamne, Te luăm ca fiind calea noastră. Tu ești calea, realitatea și viața. Venim la Tine și Te luăm ca cursa noastră astăzi. Vrem să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte. Nu ne uităm la stânga sau la dreapta; pur și simplu ne uităm la Isus pentru a alerga cursa! Ne întindem spre Cristosul dinaintea noastră. Uităm lucrurile care sunt în urmă și alergăm continuu. Dă-ne harul de a alerga cursa. Fie ca alergarea noastră să nu se oprească sau să fie în zadar. Fie ca noi să continuăm să alergăm cursa până când primim premiul! O, Doamne, fie ca noi să nu doar umblăm pe cale, ci și mai mult să fim cei care aleargă cursa! Aleluia, viața noastră creștină este o cursă, iar noi, ca creștini mântuiți, trebuie să alergăm cursa pentru a câștiga premiul! Amin, Doamne, vrem să alergăm cursa în așa fel încât să putem obține răsplata, premiul, o coroană nepieritoare!

Lăsăm deoparte orice greutate care ne împiedică și păcatul care ne înfășoară și aleargăm cu răbdare

Când alergi o cursă, ori de câte ori cineva aleargă o cursă, ceea ce contează nu este ceea ce se întâmplă în jurul lui, ci să termine în cel mai scurt timp posibil. Dacă te uiți la Jocurile Olimpice, vei realiza că niciunul dintre alergători nu poartă costum și nici nu au un telefon când aleargă; ei pun deoparte orice i-ar împiedica să alerge.

O povară este o greutate, o piedică sau un impediment; atunci când alergăm în cursa creștină, punem deoparte orice greutate inutilă, orice povară care ne împiedică, astfel încât nimic să nu ne împiedice să câștigăm cursa.

Nu privim la stânga sau la dreapta. Nu privim înapoi pentru a vedea cine ne ajunge din urmă. Mai degrabă, privim țintă la Isus! Amin! Ne ținem ochii ațintiți asupra lui Isus, privind spre Isus și urmărindu-L pe El. Îl urmărim pe Cristos și interesele Sale aici pe pământ; aceasta înseamnă a alerga cursa.

De exemplu, dacă ne uităm la cazul lui Avraam și al lui Lot, amândoi Îl urmăreau pe Dumnezeu și amândoi erau oameni drepți; pentru o vreme, au călătorit împreună, dar apoi, Lot a luat-o pe un alt drum.

Avraam a trăit viața altarului și a cortului și, prin urmare, avea o ureche să audă cuvântul lui Iehova, să-I onoreze cuvântul și să aibă apariția Sa.

Lot, pe de altă parte, era și el un om drept, dar era împovărat pentru că trăia în locul nepotrivit. A ajuns să locuiască în orașul Sodoma și, prin urmare, Lot a fost asuprit de acel mediu. Cum putea el să alerge cursa în astfel de circumstanțe?

Acest lucru ilustrează viața noastră creștină și modul în care ne aflăm cu Domnul. Trebuie să luăm în considerare multe aspecte practice legate de viața noastră creștină, viața noastră de biserică și viața noastră omenească înaintea Sa.

A alerga cu răbdare cursa care ne este pusă înainte nu înseamnă să mergem să locuim în munți sau într-o peșteră, astfel încât să nu fim împovărați de lucrurile moderne ale lumii actuale; mai degrabă, în mijlocul tuturor acestor lucruri, alergăm cursa.

De exemplu, a avea o casă poate fi ceva la care aspirăm, dar când facem acest lucru, ne dăm seama câte probleme apar și cât de împovărător este acest lucru.

Poate că avem nevoie de o mașină și, când cumpărăm o mașină, ne dăm seama cât de mult ne poate împovăra și ne poate încetini în cursă, mai ales când trebuie s-o reparăm sau când are unele probleme.

Dacă noi, credincioșii în Cristos, vrem să alergăm cursa, trebuie să lepădăm orice povară și păcatul care ne înfășoară (Evrei 12:1). Păcatul ne împiedică fără să ne dăm seama, și ne descoperim în păcat.

Piedicile sunt în jurul nostru, și chiar și lucrurile practice și posesiunile materiale care sunt necesare pot fi greutăți inutile în alergarea noastră în cursă.

Trebuie să învățăm să ne debarasăm de orice greutate inutilă, de orice povară care ne împiedică și de păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare în cursa care ne este pusă înainte.

Poate că nu comitem păcate mari, dar pot exista unele lucruri pe care le facem care ne împiedică și ne frustrează în a alerga în cursă. O, Doamne Isuse!

Poate că avem un loc de muncă și poate că putem obține o promovare; putem crede că este timpul să avem o mărire de salariu binemeritată, dar apoi ne dăm seama că acest lucru va necesita mai mult timp și energie din partea noastră și vom fi mai puțin disponibili pentru interesul Domnului și pentru viața de biserică. O, Doamne!

Domnul ne-a spus că ar trebui să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte lucruri de care avem nevoie ni se vor da pe deasupra (Matei 6:33). Trebuie să aducem toate problemele și situațiile din viața noastră de zi cu zi Domnului. Trebuie să ne gândim înaintea Lui la modul în care ne cheltuim timpul, banii, energia și atenția.

Când alegem ce slujbă să luăm, trebuie să ne consultăm cu Domnul. Când cumpărăm ceva, când suntem pe cale să cumpărăm ceva și credem că avem nevoie cu adevărat de acel lucru, dar ne va îndatora, trebuie să-l aducem Domnului.

În special, în Evrei 12, unicul păcat care ne înfășoară a fost păcatul voit de a părăsi adunarea cu sfinții, de a renunța la calea noului legământ în economia lui Dumnezeu și de a ne întoarce la iudaism (10:25-26).

Păcatul care ne înfășoară poate fi diferit pentru fiecare dintre noi. Trebuie să ne deschidem Domnului despre acest lucru în rugăciune, pentru ca El să poată străluci asupra oricărei poveri care ne împiedică și asupra oricărui păcat care ne înfășoară.

Atât greutatea care ne împovărează, cât și păcatul care ne înfășoară ne frustrează, pe noi, credincioșii în Cristos, și ne împiedică să alergăm cursa cerească pe calea noului legământ, urmându-L pe Isus.

Fie ca nimic să nu ne împiedice să alergăm cursa. Trebuie să alergăm cursa cu răbdare, cerându-I Domnului să ne îndrume inimile în dragostea lui Dumnezeu și în răbdarea lui Cristos (2 Tesaloniceni 3:5).

Alergarea noastră trebuie să fie cu răbdare; nu avem răbdare în noi înșine, dar ne putem ruga Domnului să ne îndrume inima în răbdarea lui Cristos. Răbdarea este nevoia noastră.

În Apocalipsa 3:10, biserica din Filadelfia a păstrat cuvântul răbdării Domnului; trebuie să fim astfel de oameni astăzi. Trebuie să avem dragoste față de Dumnezeu, izvorând din dragostea lui Dumnezeu care a fost turnată în inimile noastre (1 Ioan 4:19; Romani 5:5). Răbdarea înseamnă să îndurăm cu răbdarea lui Cristos pe care am savurat-o și am experimentat-o (Apocalipsa 1:9).

Satan folosește multe tactici pentru a-i epuiza pe sfinți. El face asta prin lucruri din domeniul fizic, prin probleme de sănătate, boli, pierderi și descurajare.

El vrea să ne epuizeze. Folosește toate lucrurile din lumea de astăzi și din universul nostru personal pentru a ne epuiza. Uneori, putem chiar ne ostenim înaintea Domnului privitor la o singură persoană și, după doi ani, nu se câștigă prea mult.

Trebuie să ne opunem tacticilor de epuizare ale vrăjmașului și să experimentăm răbdarea în Cristos pentru a alerga cursa cerească până la sfârșit!

Doamne Isuse, lăsăm deoparte și îndepărtăm orice greutate inutilă și orice povară care ne împiedică să alergăm cursa cu răbdare! Amin, Doamne, strălucește asupra noastră. Strălucește asupra situației noastre, asupra lucrurilor pe care le avem și asupra lucrurilor în care suntem implicați. Expune orice povară care ne împiedică și orice păcat care ne înfășoară. Vrem să lăsăm deoparte orice povară care ne împiedică și orice păcat care ne înfășoară, astfel încât să putem alerga cursa privind țintă la Isus! Amin, Doamne, ne îndreptăm privirea spre Tine de la orice altceva. Infuzează-ne cu energia și capacitatea de a alerga cursa! Îndreaptă-ne inima, Doamne, spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Cristos. Fie ca inima noastră să fie îndreptată spre răbdarea lui Cristos, astfel încât să putem savura și experimenta această răbdare în viața noastră de zi cu zi. Amin, Doamne, fii răbdarea noastră de a alerga cursa astăzi! Ne întoarcem inima către Tine și Te savurăm ca dragoste revărsată în inima noastră! Te iubim, Doamne, ne întoarcem către Tine, privim spre Tine și alergăm cursa cu răbdare, fără a acorda atenție niciunei poveri care ne împiedică sau păcatului care ne înfășoară!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Put Aside any Encumbering Weight and Entangling Sin and Run the Race with Endurance, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3) – săptămâna 32 cu tema: Să privim țintă la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre (ziua 2), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Companionii lui Dumnezeu sunt intimi cu Dumnezeu, au prezența Sa și Îi împărtășesc interesul

24/04/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Pentru a fi conduși la glorie ca mulți fii ai lui Dumnezeu, trebuie să avem prezența Domnului în mijlocul nostru și trebuie să fim companionii Domnului, având cea mai apropiată și mai intimă relație cu Dumnezeu, împărtășind un interes comun cu Dumnezeu și fiind folosiți de El pentru a-Și îndeplini lucrarea pe pământ.

Amin, Doamne, fă-ne asemenea oameni azi! Vrem să fim companionii Tăi astăzi! Ne deschidem Ție și vrem să vorbim cu Tine față în față! Te iubim, Doamne! Fie ca să fim intimi cu Tine, cunoscându-Ți inima și fiind uniți cu Tine în lucrarea Ta pe pământ astăzi! Amin!

Slavă Domnului că Cristos, ca Autor (Căpitan) al mântuirii noastre, este și Înainte-mergătorul și Pionierul și El ne conduce pe noi, mulții fii ai lui Dumnezeu, la glorie. Mai întâi, El a luat conducerea pentru a lupta pe pământ în slujba Sa în stadiul încarnării pentru ca El să intre în glorie și El a reușit.

Acum El este Omul în glorie, Cel care fost transformat în glorie ca Om și El este pe tronul universului! Slavă Domnului! Ca atare, El este Pionierul și Înainte-mergătorul, iar noi suntem urmașii Lui. Urmăm aceeași cale pentru a fi aduși în aceeași glorie, care a fost rânduită de Dumnezeu pentru noi.

El a venit în noi ca sămânța gloriei, iar Cristos în noi este speranța gloriei. Suntem zilnic mântuiți în glorie, expresia lui Dumnezeu, prin procesul suferinței! Pe măsură ce trecem prin suferință, suntem perfecționați și câștigăm o greutate veșnică de glorie.

De asemenea, El ne sfințește astăzi, căci prin sfințirea divină suntem făcuți la fel ca Cristos în orice mod posibil, chiar și în gloria Lui. Țelul final este ca noi să intrăm în gloria Lui și facem acest lucru în același mod în care a făcut-o Domnul, adică intrând dincolo de perdea și ieșind din tabără.

Trebuie să intrăm dincolo de perdea exersându-ne duhul pentru a-L contacta pe Domnul și a ne împărtăși bogățiile Sale. Trebuie să ieșim din tabără, ieșind din orice religie și idolatrie. Tabăra este religie și idolatrie, iar dincolo de perdea este Sfânta Sfintelor. Aleluia, Sfânta Sfintelor practică astăzi este duhul nostru, unde Domnul locuiește!

După cum se vede în povestea poporului Israel, este posibil chiar și poporul lui Dumnezeu să aibă un idol, ceva care este înălțat deasupra Domnului și căruia ne închinăm în locul Lui. Trebuie să fim mântuiți de orice autoînfrumusețare și nu trebuie să uzurpăm ceea ce Dumnezeu ne-a dat pentru a-l face o risipă folosindu-l pentru a ne închina la idoli. Trebuie să fim mântuiți de a ne închina la orice divertisment, amuzament și să ne închinăm lui Dumnezeu în duh și adevăr.

Când ieșim din mijlocul idolatriei și religiei, avem prezența lui Dumnezeu

În Exod 33:7 vedem că Moise și-a dat seama că prezența lui Dumnezeu nu va mai fi în mijlocul poporului, așa că și-a mutat cortul și l-a ridicat la o oarecare distanță de tabără. Deoarece poporul lui Israel, împreună cu Aaron, a făcut și s-a închinat vițelului de aur, a devenit o națiune idolatră; prezența lui Dumnezeu nu a mai putut locui cu ei.

De fapt, Dumnezeu era foarte mânios pe poporul Său și i-a spus lui Moise că îi va șterge de pe fața pământului; cu toate acestea, Moise a mijlocit pentru popor și mânia lui Dumnezeu a fost potolită. Însă Dumnezeu nu poate locui printre un popor care este idolatru sau care este religios. O, Doamne!

Ori de câte ori avem ceva ce înălțăm mai mult decât pe Cristos, când folosim ceva ce ni l-a dat Dumnezeu și ne înfrumusețăm în loc să-l folosim în înviere pentru zidirea bisericii, prezența Domnului ne părăsește. O, Doamne!

Tabăra semnifică un popor religios care aparține Domnului cu numele, dar care, în realitate, se închină la idoli. O, Doamne! Când ne închinăm la altceva decât la Domnul Însuși și când căutăm altceva decât la Dumnezeu, ne închinăm la idoli. Întrucât aceasta este ceva spiritual, trebuie să ne exersăm duhul pentru a discerne acest lucru.

Se poate întâmpla ca, fără să știm, să ne închinăm la un idol, chiar dacă am putea crede că ne închinăm lui Dumnezeu. Chiar și practici bune precum chemarea numelui Domnului, citirea cu rugăciune a Cuvântului lui Dumnezeu și practicarea căii rânduite de Dumnezeu, dacă acestea sunt practicate fără a-L contacta pe Domnul pentru a fi una cu El în toate lucrurile, pot fi un idol.

Orice poate deveni un idol dacă îl prețuim sau îl folosim fără a-L contacta pe Domnul într-un mod proaspăt.

Deoarece Moise și-a dat seama că prezența lui Dumnezeu nu putea fi cu poporul Său, căci era idolatru, și-a mutat cortul din tabără și a ieșit din tabără. Și-a ridicat cortul în afara taberei, iar prezența Domnului era acolo cu el; vorbele Domnului și călăuzirea Lui instantanee erau acolo. Toți cei care îl căutau pe Iehova ieșeau la cortul întâlnirii, care era cortul lui Moise; acest cort era în afara taberei.

Când spunem că trebuie să intrăm dincolo de perdea și să ieșim în afara taberei, ne referim la faptul că trebuie să părăsim orice idolatrie și religie și pur și simplu să-L contactăm pe Domnul într-un mod personal, intim, privat și spiritual.

Când ne închinăm la orice altceva în afară de Dumnezeu, călăuzirea Lui instantanee nu este cu noi și prezența Lui este îndepărtată de la noi. El este încă cu noi, căci suntem poporul Lui, dar călăuzirea Lui, prezența Lui proaspătă și zâmbetul Lui nu sunt cu noi. O, Doamne!

Moise și-a dat seama că prezența Domnului nu va mai fi în mijlocul poporului lui Israel din cauza idolatriei lor și și-a mutat cortul și a ieșit în afara taberei.

De asemenea, trebuie să ne mutăm cortul în afara taberei. Alții pot fi religioși și se pot închina altor lucruri în afară de Dumnezeu, folosind numele lui Dumnezeu în multe lucruri, dar închinându-se la idoli; noi nu avem cortul nostru în acea tabără.

Trebuie să venim la Domnul în mod personal, intim și spiritual pentru a-L atinge, a-L savura și a avea părtășie cu El. Indiferent ce fac sau spun alții, noi prețuim vorbirea Domnului și călăuzirea Sa instantanee. Vrem nu doar să avem prezența Domnului, ci și părtășie cu El.

Cât de mult prețuim timpul nostru de părtășie cu El! Îl prețuim pe Domnul, prezența Lui și persoana Sa mai mult decât prețuim ceea ce face El pentru noi, ceea ce ne dă și ceea ce face El pentru a ne ajuta.

Doamne Isuse, dezvăluie-ne pentru a vedea că prezența Ta nu poate fi cu noi dacă ne închinăm la altceva decât la Tine. Fă-ne să realizăm că prezența Ta înseamnă totul pentru noi. Te iubim, Doamne, și ne deschidem Ție. Apreciem ceea ce faci Tu pentru noi, ceea ce ne dai Tu și ceea ce ne vorbești, dar ceea ce vrem și prețuim mai presus de toate este însăși ființa Ta, prezența Ta! O, vrem să rămânem aici, în părtășie cu Tine! Ieșim în afara oricărei tabere de religie și idolatrie și pur și simplu ne exersăm duhul pentru a Te contacta. Vrem să rămânem în Tine, în unitate cu Tine, dincolo de perdea. Fie ca prezența Ta să fie cu noi. Dacă prezența Ta nu este cu noi, nu vrem să mergem undeva sau să facem ceva. Prețuim zâmbetul Tău. Respingem orice idoli. Nu vrem ca nimic să Te înlocuiască. Fie ca nimic să nu-Ți ia locul în toată inima noastră! Infuzează-ne mai mult cu Tine Însuți și ține-ne intim uniți cu Tine în toate lucrurile și cu privire la toate lucrurile! Amin, Doamne, Te iubim! Îți iubim prezența!

Să fim separați de orice lucru idolatru și să fim intimi cu Dumnezeu, cunoscându-I inima și împărtășind interesul Său de a-Și duce la îndeplinire întreprinderea ca fiind companioni ai lui Dumnezeu

Exodul 33:11 și 14 ne arată cum Moise, după ce și-a îndepărtat cortul și s-a separat de tabăra idolatră, a avut prezența Domnului, a vorbit cu Domnul față în față și a cunoscut inima lui Dumnezeu. Versetul 11 spune în special că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise față în față, așa cum un om vorbește cu tovarășul său (lit. companionul său). Cuvântul ebraic pentru „tovarăș” este diferit de cel pentru „prieten”.

Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu (2 Cron. 20:7; Isaia 41:8), iar Dumnezeu se putea destăinui lui Avraam, spunându-i ce era pe inima lui Dumnezeu, în special cu privire la Lot și distrugerea Sodomei. Avraam a fost separat de oamenii idolatri (Iosua 24:2-3) și a mijlocit pentru Lot (Gen. 18:16-23).

Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu (Iacov 2:23), iar Dumnezeu îl considera pe Avraam o persoană iubită, o persoană pe care o ținea cu afecțiune. Însă Moise nu a fost doar prietenul lui Dumnezeu, ci mai mult, companionul lui Dumnezeu. Vrem să fim companionii lui Dumnezeu.

A fi companionul lui Dumnezeu include și a fi prietenul Său, dar merge mult mai departe, incluzând ideea unei asocieri intime. În ebraică, cuvântul pentru „companion” include și sensul de asociat. A fi asociat cu cineva înseamnă că avem un interes comun cu acea persoană, parteneri într-o întreprindere comună, chiar având o carieră comună.

Moise și Dumnezeu nu erau doar prieteni intimi; erau asociați, tovarăși, împărtășind aceeași întreprindere. Trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne facă companionii Lui. Dumnezeu are o mare întreprindere astăzi și El vrea să fim companionii Lui astăzi.

Vrem să fim cei care sunt intimi cu Dumnezeu, persoane care știu ce este în inima lui Dumnezeu și împărtășesc aceleași interese ca Dumnezeu. Așadar, intrăm dincolo de perdea, contactându-L pe Domnul și având părtășie intimă cu El. Vrem să fim persoane care sunt după inima lui Dumnezeu (Exod 33:14).

Nu ar trebui să fim doar de acord cu aceasta și să aspirăm sau să tânjim să fim astfel de oameni; ar trebui să ne rugăm Domnului și să-I cerem să ne facă companionii Lui astăzi. Trebuie să petrecem mult timp cu Domnul în cuvântul Său, rugându-ne asupra cuvântului Său și luându-L pe cuvânt și trebuie să-I permitem să ne satureze cu Sine Însuși, chiar să ne infuzeze cu gândurile și intențiile Sale.

Asta a făcut Moise. El doar a petrecut timp cu Dumnezeu. Nu vedem prea multe din ceea ce a cerut de la Dumnezeu, dar vedem că a fost infuzat cu Dumnezeu, L-a strălucit pe Dumnezeu și a avut vorbirea și călăuzirea lui Dumnezeu.

El a simțit că Dumnezeu nu mai poate locui cu poporul Său care este idolatru, așa că și-a mutat cortul în afara taberei, iar prezența Domnului era acolo cu el, la ușa cortului său. Dumnezeu era și el cu poporul Său, dar prezența și călăuzirea Lui erau cu Moise.

În creștinism și în multe grupuri creștine, există numele lui Dumnezeu și El este acolo cu ei, dar prezența și călăuzirea Lui nu sunt acolo cu ei. Există multă idolatrie printre creștinii de astăzi, însă Dumnezeu este încă cu ei; El nu-i va părăsi niciodată pe cei care sunt regenerați. Dar cum rămâne cu călăuzirea Sa? Cum este cu părtășia noastră intimă cu Domnul?

La un moment dat, Domnul i-a spus lui Moise să ia poporul și să meargă în țara bună și El se va asigura că vor ajunge acolo în siguranță și vor lua țara, dar prezența Lui nu va merge cu ei, căci sunt un popor încăpățânat și idolatru. Răspunsul lui Moise a fost: „Doamne, nu vom merge fără prezența Ta”. Ceea ce ne face diferiți de toți cei de pe fața pământului este faptul că avem prezența Domnului.

La fel ar trebui să fie și cu noi. Ceea ce ne dorim nu este doar ajutorul lui Dumnezeu și binecuvântarea Lui, pe care El le oferă tuturor oamenilor Săi autentici; ceea ce dorim este prezența Lui, părtășia noastră intimă cu El față în față. Vrem să cunoaștem inima lui Dumnezeu.

Vrem să fim persoane după inima lui Dumnezeu. Vrem să avem prezența Domnului, așa cum a avut-o Moise. Vrem să avem prezența lui Dumnezeu în cea mai deplină măsură. Poporul lui Israel avea prezența lui Dumnezeu, iar Dumnezeu era Dumnezeul lor, dar măsura în care aveau prezența lui Dumnezeu era foarte limitată.

Cu toate acestea, Moise era o persoană foarte aproape de inima lui Dumnezeu, chiar o persoană după inima Lui. Pentru ca noi să fim aduși în glorie ca mulți fii ai lui Dumnezeu, trebuie să avem o părtășie intimă și personală cu Domnul.

Trebuie să intrăm dincolo de perdea și să ieșim din tabăra idolatră pentru a avea cea mai apropiată și intimă relație cu Domnul, astfel încât să putem fi persoane care împărtășesc un interes comun cu Dumnezeu și care sunt folosite de El pentru a-Și îndeplini lucrarea pe pământ.

Vrem să fim astfel de persoane. Ne deschidem către El, astfel încât El să facă acest lucru în noi. Fie ca El să câștige multe rugăciuni scurte, rugăciuni vii, în această direcție, astfel încât să cooperăm cu El în această privință.

Doamne Isuse, vrem să fim companionii Tăi astăzi. Fă-ne companionii lui Dumnezeu astăzi! Fie ca noi să fim companioni ai lui Dumnezeu, asociați și parteneri cu Dumnezeu, implicați în aceeași carieră ca Dumnezeu! Amin, Doamne, venim la Tine în cuvântul Tău. Vrem să Te atingem. Vrem să fim în cea mai intimă și personală legătură cu Tine. Te iubim și vrem să fim persoane care cunosc inima lui Dumnezeu. Fie ca noi să fim conform inimii lui Dumnezeu astăzi, atingând inima lui Dumnezeu și știind ce este în inima lui Dumnezeu. Amin, Doamne, Te iubim! Ne exersăm duhul pentru a intra dincolo de perdea și a ieși din tabăra idolatră. Fie ca să avem cea mai apropiată și mai intimă relație cu Domnul! Amin, Doamne, fie ca să fim persoane care împărtășesc un interes comun cu Dumnezeu, astfel încât să putem fi folosiți de El pentru a-Și îndeplini lucrarea pe pământ! Amin, Doamne, ne deschidem pe deplin Ție! Condu-ne la glorie și fă-ne la fel cum ești Tu, pentru ca Tu să câștigi expresia Ta corporativă în noi și printre noi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God’s Companions are Intimate with God, have His Presence, and Share His Interest, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3) – săptămâna 31 cu tema: Autorul (Căpitanul) mântuirii și Înainte-mergătorul care conduce numeroși fii în glorie, intrând dincolo de perdea și mergând în afara taberei (ziua 6), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Trebuie să ieșim din tabăra idolatriei și a religiei înspre Cristos în duhul nostru

23/04/2026 by Credincios in Cristos 5 Comments

După ce copiii lui Israel s-au închinat vițelului de aur, Moise s-a mutat într-un loc în afara taberei, unde prezența Domnului era cu el, și toți cei care Îl căutau pe Dumnezeu au venit la cortul său pentru a primi prezența și vorbirea lui Dumnezeu; trebuie să ne ferim de idolatrie în toate formele ei și să ieșim din tabără la Isus.

O, Doamne Isuse, strălucește asupra noastră! Nu vrem să fim unde este idolatrie. Salvează-ne de la a fi în mintea noastră. Salvează-ne de la a fi religie. Vrem doar să Te atingem, să Te savurăm și să ne închinăm Ție! Venim la Tine în afara oricărei tabere! Amin!

Pe măsură ce Îl căutăm pe Domnul și Îi permitem să ne conducă în calitate de mulții fii ai lui Dumnezeu în glorie, calea pe care o luăm este dincolo de perdea și în afara taberei. Pe de o parte, ne exersăm duhul și-L contactăm pe Domnul în duh, astfel încât să putem intra dincolo de perdea. Aici, dincolo de perdea, avem prezența Domnului, vorbirea Lui și infuzia Lui proaspătă.

Când suntem cu Domnul dincolo de perdea, devenim una cu El, Îi permitem să trăiască în noi și să fie exprimat prin noi și devenim expresia Lui corporativă, reproducerea Lui. Aceasta este partea pozitivă. Pe de altă parte, pe partea negativă, trebuie să ieșim în afara taberei.

Când vorbim despre ieșirea în afara taberei, trebuie să cunoaștem istorisirea din Exod 33:7-11 și Numeri 12:6-8. Moise s-a dus pe munte să primească legea și modelul tabernaculului și a fost acolo cu Dumnezeu timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. În timp ce era acolo, Moise era doar în prezența lui Dumnezeu, fiind infuzat cu Dumnezeu, iubindu-L pe Dumnezeu și câștigându-L pe Dumnezeu.

Totuși, în timp ce a fost plecat atât de mult timp, copiii lui Israel au devenit neliniștiți și s-au dus la Aaron și i-au spus să le facă un dumnezeu, căci nu știau ce se întâmplase cu Moise. Copiii lui Israel aveau o inimă rea și necredincioasă (Psalmul 106:24-25) și nu credeau în cuvântul lui Dumnezeu. Au cârtit în corturile lor și s-au plâns împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise.

Aaron a cedat cererii poporului și le-a făcut un vițel de aur și a spus: „Iată dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din țara Egiptului!” Așadar, poporul a petrecut, bând, mâncând și dansând în jurul vițelului de aur, căruia i s-au închinat.

Când Moise era pe punctul de a coborî de pe munte, împreună cu ajutorul său Iosua, au auzit sunet de muzică în tabără; Iosua a crezut că este un sunet de război, dar Moise i-a spus că este un sunet de veselie.

Poporul s-a așezat să mănânce și să bea și s-a ridicat să joace. Moise era foarte supărat; era atât de mânios încât a spart tablele legii și l-a mustrat pe Aaron, iar disciplina a fost aplicată și poporului lui Dumnezeu.

Când Moise l-a întrebat pe Aaron ce a făcut, Aaron a spus că a luat doar aurul și argintul poporului și le-a aruncat în foc, și a ieșit un vițel de aur. O, Doamne! Desigur, acest lucru nu s-a întâmplat așa; el l-a modelat și l-a făcut în acea formă. Dintr-o astfel de tabără trebuie să ieșim.

Să fim avertizați de principiul idolului vițelului de aur care face din poporul lui Dumnezeu o tabără idolatră

Trebuie să fim avertizați de principiul idolului vițelului de aur, așa cum se vede în istoria poporului Israel la poalele Muntelui Sinai. Acest idol a fost făcut de poporul răscumpărat al lui Dumnezeu și i-a transformat într-o tabără idolatră (1 Corinteni 10:5-7; Ezechiel 14:3; 1 Ioan 5:21 și paragraful 1 al notei de subsol 3 din Biblia Versiunea Recâștigării).

În 1 Corinteni 10, Pavel aplică experiența lor la noi, spunând că aceste lucruri s-au întâmplat ca exemple pentru noi, ca să nu fim niște oameni care poftesc lucruri rele, așa cum au poftit și ei, și să nu ne închinăm la idoli. Noi, credincioșii Noului Testament, trebuie să învățăm din exemplul lor.

Există unii oameni în creștinism care sunt la fel ca Aaron, iscusiți în a face un idol. Pot să o facă în numele lui Dumnezeu, iar mulți îi pot urma. Este nevoie de iscusință pentru a face din aur un vițel de aur, un idol.

Dacă suntem pricepuți, trebuie să fim înaintea Domnului în această privință, căci Satan ne poate folosi abilitățile pentru ca noi să facem, în numele lui Dumnezeu, un idol, conducând astfel mulți dintre oamenii lui Dumnezeu în idolatrie (1 Ioan 5:21). O, Doamne!

Chiar și printre noi, în viața de biserică de astăzi, există unii frați și surori pricepuți și este ușor pentru noi să „facem un vițel de aur” care îi poate induce în eroare pe sfinți, chiar îi poate duce în idolatrie. Majoritatea dintre noi poate că nu avem abilitatea sau priceperea de a transforma aur în idoli, dar unii au. Trebuie să-L întrebăm pe Domnul:

O, Doamne, ce zici de lucrarea noastră aici pentru Tine? Facem noi oare un idol? Folosim noi priceperea pe care ne-ai dat-o pentru a face un idol, ceva separat de Dumnezeu? O, Doamne, purifică-ne inima. Purifică-ne intențiile. Fă-ne una cu Tine. Vrem să zidim biserica în calitate de Trup al lui Cristos. Nu vrem ca dușmanul să ne folosească greșit sau să ne uzurpe abilitățile pentru a zidi ceva care este o contrafacere a lui Cristos și a bisericii!

Să ieșim afară din tabără: fără auto-înfrumusețare, fără uzurparea darurilor lui Dumnezeu și fără închinare la lucrurile pe care le savurăm separat de Cristos

Pentru a fi aduși în glorie ca mulți fii ai lui Dumnezeu, urmându-L pe Domnul Isus ca Înainte-mergător și Pionier al nostru, trebuie să ieșim afară din tabără și să intrăm dincolo de perdea. Putem cunoaște și putem savura cu adevărat intrarea dincolo de perdea, căci ne iubim duhul contopit.

Însă cum rămâne cu ieșirea din tabără? Ce înseamnă să ieșim din tabără? Ce este tabăra? Tabăra reprezintă religia; în cazul nostru, pe măsură ce Îl trăim pe Cristos și trăim viața de biserică în bisericile locale de astăzi, trebuie să fim avertizați de principiul idolului vițelului de aur, care ne va face o tabără idolatră. O, Doamne!

Trebuie să ne ferim de idolatrie. În primul rând, auto-înfrumusețarea duce la idolatrie (Exod 32:1-3; 33:5-6; Gen. 35:2-4; comp. cu Exod 28:2; Isaia 60:21). Aurul folosit pentru a făuri vițelul de aur a fost luat din inelele și cerceii de aur purtați de poporul Israel.

Ei au folosit aurul pentru a se înfrumuseța; acest aur era menit ca Dumnezeu să aibă un tabernacul, o casă pe pământ, dar a fost folosit greșit de oameni pentru auto-înfrumusețarea lor. Înainte ca copiii lui Israel să facă vițelul de aur ca idol, ei aveau deja idoli prezenți printre ei, dar într-o formă diferită; aveau auto-înfrumusețarea.

Soțiile, fiii și fiicele copiilor lui Israel purtau inele de aur în urechi și în nas în scopul auto-înfrumusețării. O, Doamne! În ochii lui Dumnezeu, auto-înfrumusețarea este un idol. De aceea, Domnul i-a poruncit poporului Său în Exod 33:5-6 să nu poarte nicio podoabă. Când căutăm să ne înfrumusețăm, acest lucru duce la idolatrie.

Nu ar trebui să ne înfrumusețăm singuri, ci mai degrabă să căutăm Îl savurăm pe Domnul, să ieșim din tabără – tabăra idolatră – și să intrăm dincolo de perdea pentru a-L savura pe Domnul în duhul nostru.

Doamne Isuse, Te iubim și ne dăm Ție! Nu vrem să ne înfrumusețăm. Tu ești Cel mai frumos. Ne închinăm Ție. Ieșim din tabără și refuzăm să rămânem în orice tabără idolatră. Salvează-ne de auto-înfrumusețare. O, Doamne, fie ca să vedem că auto-înfrumusețarea este idolatrie în ochii lui Dumnezeu! Fie ca să venim la Tine așa cum suntem, chiar să fim una cu Tine pentru a zidi frumoasa casă a lui Dumnezeu, biserica! Fie ca darurile pe care ni le-ai dat și frumusețea pe care ne-ai dăruit-o să fie folosite pentru clădirea Ta, pe măsură ce ne exersăm duhul, astfel încât să putem ieși din tabără și să intrăm dincolo de perdea!

Un alt principiu al idolatriei, de care trebuie să ne ferim, este acela că Satan uzurpă ceea ce ne-a dat Dumnezeu pentru a-l face o risipă. Fiecăruia dintre noi i-au fost date de către Domnul anumite daruri, abilități și capacități.

Însă abuzul a ceea ce ne-a dat Dumnezeu și nefolosirea darurilor lui Dumnezeu pentru scopul lui Dumnezeu duce la idolatrie, transformându-ne într-o tabără idolatră. O, Doamne! Atât darurile noastre materiale, cât și cele spirituale pot fi uzurpate de Satan pentru a duce la idolatrie. Vedem acest lucru în Exod 32, unde copiii lui Israel au risipit mult din aurul care le-a fost dat de Dumnezeu.

Înainte de a părăsi Egiptul, Dumnezeu i-a supus pe egipteni și i-a făcut să le dea copiilor lui Israel aur și alte lucruri prețioase. Acestea erau pentru zidirea tabernaculului, casa lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu, tabernaculul, necesita mult aur pentru a acoperi scândurile, și multe alte materiale prețioase erau necesare.

Dumnezeu le-a oferit aceste lucruri copiilor lui Israel, dar ei le-au abuzat și le-au folosit greșit pentru a face un idol. O, Doamne! Înainte ca aurul să poată fi folosit pentru zidirea locuinței lui Dumnezeu, Satan a venit să-l uzurpe și să-l transforme într-un idol. O, Doamne!

În viața noastră creștină, pe măsură ce ne dăm seama că Domnul ne-a dat anumite lucruri care sunt pentru zidirea bisericii, trebuie să ne rugăm și să fim una cu Domnul, chiar să rămânem în părtășie și coordonare în Trup, pentru a nu uzurpa darurile lui Dumnezeu pentru a zidi un idol.

Trebuie să intrăm dincolo de perdea fiind în duhul nostru contopit și trebuie să rămânem în părtășie cu sfinții pe care Domnul ni i-a dat, astfel încât orice dar pe care Domnul ni l-a dat să fie pentru zidirea Lui, nu pentru zidirea vreunui idol. Trebuie cu adevărat să ne rugăm înaintea Domnului cu privire la acest lucru, căci dușmanul este foarte subtil. Îi putem spune:

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să folosim ceea ce ne-ai dat pentru zidirea Ta! Amin, Doamne, ne dăm Ție cu tot ceea ce ne-ai dat pentru zidirea locuinței Tale. Fie ca Satan să nu aibă nicio cale de a uzurpa ceea ce ne-a dat Dumnezeu pentru a-l face o risipă. Fie ca să nu abuzăm de ceea ce ne-a dat Dumnezeu și fie ca să nu folosim greșit darurile lui Dumnezeu nefolosindu-le pentru scopul lui Dumnezeu. Vrem să venim la Tine, Doamne, în duhul nostru, ca să putem intra și trăi dincolo de perdea. Venim la Tine în afara oricărei tabere, lăsând în urmă idolatria și uzurparea lui Satan!

Trebuie să ne dăm seama că idolatria este închinarea la lucrurile pe care le savurăm, cum ar fi închinarea la savurare, amuzament și divertisment (vezi Exod 32:6, 18-19; comp. cu Psalmul 36:8-9).

Este un amestec de lucruri legate de Dumnezeu și lucruri ale lui Satan. O, Doamne! Astăzi, mulți creștini cred că I se închină lui Dumnezeu, dar în realitate se închină unui vițel de aur, căci lucrul la care ei se închină are elemente din Dumnezeu și din Biblie, dar obiectul închinării lor nu este Dumnezeu.

Poporul Israel a adus jertfe vițelului de aur, așa cum li s-a spus să facă acest lucru pentru Dumnezeu, și au mâncat și au băut înaintea vițelului de aur; s-au așezat să mănânce și să bea, apoi s-au ridicat să se joace.

O mare parte din închinarea creștină de astăzi constă în a te așeza la masă pentru a mânca și apoi a te ridica pentru a te distra, a cânta și a dansa în jurul unui fel de savurare, care este un vițel de aur.

Mulți creștini spun că I se închină lui Dumnezeu, dar modul în care o fac, mijloacele pe care le folosesc, instrumentele muzicale și formația, și chiar obiectul închinării lor nu este Cristos, ci mai degrabă savurarea lor. Ei se închină savurării, amuzamentului și divertismentului lor.

În zilele noastre, chiar mai mult ca niciodată, oamenii cheltuiesc mulți bani, timp și energie pentru a se distra; acest lucru este adevărat chiar și în închinarea la Dumnezeu. Jertfele pot fi corecte, căci spun Slavă Domnului și Aleluia, dar obiectul nu este Dumnezeu; este sentimentul lor de savurare și divertisment.

Și acest lucru nu se întâmplă doar în creștinism; chiar și noi astăzi, în viața de biserică, ne putem închina nu lui Cristos într-un mod pur și unic, ci savurării noastre, amuzamentului nostru. Ar trebui să ne întrebăm înaintea Domnului cu privire la închinarea noastră. Este închinarea noastră pură sau există vreun amestec?

Ne închinăm noi oare lui Dumnezeu în duh, dincolo de perdea și în afara taberei, sau suntem noi într-o tabără idolatră, distrându-ne, fiind distrați și menționându-L pe Dumnezeu și Biblia? Când cântăm imnuri, le cântăm noi oare pentru a-L savura pe Domnul sau doar pentru a ne bucura? Îl atingem pe Domnul când cântăm și Îl lăudăm pe Domnul în întâlnire sau pur și simplu ne distrăm cu sfinții?

În ceea ce privește idolatria, ceea ce avem este pretenția de a ne închina adevăratului Dumnezeu (Exod 32:4-6; 1 Împ. 12:26-30); în realitate, un amestec în închinare. Fie ca Domnul să Se îndure de noi și să ne facă să vedem orice amestec în închinarea lui Dumnezeu în noi și printre noi.

Fie ca noi să ieșim în afara taberei, urmându-L pe Isus cel suferind, pentru a ne putea închina Lui într-un mod pur în duh. Fie ca lumina divină să strălucească și să expună orice idolatrie, astfel încât să ne putem închina doar lui Dumnezeu și să nu avem niciun amestec în închinarea noastră!

Doamne Isuse, purifică-ne inima și intenția în închinarea noastră la Dumnezeu. Curăță-ne și spală-ne cu apa din Cuvânt. Fie ca cuvântul viu al lui Dumnezeu să poată lucra în noi și să despartă sufletul de duh în noi. Amin, Doamne, ne exersăm duhul pentru a ne închina lui Dumnezeu în duh și în adevăr. Salvează-ne de la a ne închina lucrurilor pe care le savurăm. Salvează-ne de a la ne închina savurării, amuzamentului și divertismentului. Fie ca noi să ieșim din tabără și să refuzăm să fim în orice tabără idolatră în ființa noastră. Fie ca noi să ne închinăm lui Dumnezeu în puritate și singularitate și fie ca noi să fim în duhul nostru, dincolo de perdea! O, Doamne, purifică-ne felul de a ne închina lui Dumnezeu. Salvează-ne de orice amestec!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to go Outside the Camp of Idolatry and Religion unto Christ in our Spirit, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3) – săptămâna 31 cu tema: Autorul (Căpitanul) mântuirii și Înainte-mergătorul care conduce numeroși fii în glorie, intrând dincolo de perdea și mergând în afara taberei (ziua 5), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Intrăm dincolo de perdea (în duhul nostru) și ieșim din tabără (ieșim din religie)

22/04/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Noi, credincioșii în Cristos, trebuie să intrăm dincolo de perdea și să ieșim din tabără; a intra dincolo de perdea înseamnă a intra în Sfânta Sfintelor, adică a fi în duhul nostru pentru a-L savura pe Cristos, iar a ieși din tabără înseamnă a fi în afara religiei, care Îl respinge pe Isus.

Amin, Doamne, fie ca noi să fim cei care intră dincolo de perdea și ies din tabără! Salvează-ne de a rămâne în orice tabără religioasă. Salvează-ne de a nu intra în Sfânta Sfintelor! Ne exersăm duhul și alegem să ne întoarcem către Tine pentru a Te savura și a ne împărtăși din toate bogățiile Tale! Amin!

Săptămâna aceasta savurăm și considerăm cu multă rugăciune două aspecte care sunt interconectate: Cristos, ca Autor al mântuirii noastre și ca Înainte-mergător conduce mulți fii la glorie, iar modul în care o face este prin intrarea noastră dincolo de perdea și ieșirea din tabără.

Mai întâi, Domnul Isus a făcut acest lucru; El a venit ca Dumnezeu încarnat pentru a fi om și El era zilnic dincolo de perdea și în afara taberei. El era în Duhul Său, exersând mereu să fie una cu Tatăl. El nu a făcut lucruri doar pentru a-I fi pe plac Tatălui și nici nu a făcut doar voia Tatălui într-un mod exterior.

Cristos a trăit dincolo de perdea, una cu Tatăl, și a ieșit în afara taberei, nerămânând în tabăra religioasă a iudaismului. El a croit calea spre glorie; El a trecut prin multă respingere, persecuție și suferință, dar a reușit: El a intrat în glorie, iar acum Îl urmăm acolo.

Cristos ca om, ca om-Dumnezeu, este acum în glorie; există un Om în glorie, există un Om pe tron, iar numele Lui este Isus Cristos! Slavă Domnului! El a luat conducerea pentru a lupta spre glorie, iar acum Îl urmăm. El ne conduce ca Autor (Căpitan) al mântuirii noastre.

El este Marele nostru Preot, rugându-se pentru noi și distribuindu-L pe Dumnezeu în noi. El mijlocește pentru noi și Îl împarte pe Dumnezeu cu tot ceea ce este Dumnezeu în noi, astfel încât să putem merge mai departe cu Domnul și să fim aduși în glorie.

Cristos conduce mulți fii la glorie ca Autor al mântuirii, mântuindu-i în mod organic prin sfințire. Astăzi, noi, credincioșii în Cristos, suntem în proces de sfințire; de la început până la sfârșit, viața și experiența noastră creștină este una de sfințire.

Am fost sfințiți pozițional, iar acum suntem sfințiți dispozițional până când vom deveni la fel de sfinți ca Cristos, părtași la sfințenia lui Dumnezeu, pentru a putea fi glorificați! Aleluia!

Trebuie să intrăm dincolo de perdea și să ieșim din tabără fiind în duhul nostru și în afara religiei

Țelul și concluzia finală a cărții Evrei sunt că noi, ca credincioși în Cristos, trebuie să intrăm dincolo de perdea și să ieșim din tabără (vezi Evrei 6:19-20; 13:13).

Am alergat la refugiu pentru a ne apuca de speranța pusă înaintea noastră, pe care o avem ca o ancoră a sufletului. Această speranță, care este Cristos, este atât sigură, cât și fermă, și intrăm dincolo de perdea, unde Înainte-mergătorul, Isus, a intrat pentru noi, devenind Mare Preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec.

Cartea Evrei ne spune că Cristosul ceresc este dincolo de perdea și apoi ne încurajează să intrăm dincolo de perdea. Aici, dincolo de perdea, putem privi spre El (12:2) și putem să-L considerăm (v. 3; 3:1).

Pe de o parte, trebuie să fugim de poftele tinereții și să căutăm dreptatea, sfințenia, dragostea și pacea cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Pe de altă parte, trebuie să intrăm dincolo de perdea și să ieșim din tabără. Intrăm dincolo de perdea, fiind în duhul nostru, unde este Sfânta Sfintelor.

Duhul nostru este contopit cu Dumnezeu în Cristos ca Duh pentru a fi Sfânta Sfintelor reală și practică astăzi. Când ne întoarcem către duhul nostru, noi, credincioșii în Cristos, intrăm dincolo de perdea. Aici, dincolo de perdea în duhul nostru, putem participa la slujba cerească a Cristosului ceresc.

Pe măsură ce ne întoarcem către duhul nostru și ne exersăm duhul, intrăm dincolo de perdea și suntem saturați și pătrunși de toate bogățiile divine pentru a deveni reproducerea lui Cristos ca Fiu întâi născut al lui Dumnezeu. În acest fel, devenim expresia Lui corporativă.

Fie ca noi să ne apropiem de tronul harului în duhul nostru pentru a primi har și a găsi îndurare pentru ajutor la timp (4:16). Fie ca noi să primim har de la Domnul și să fim întăriți să ieșim în afara taberei, astfel încât să-L putem urma pe Domnul pe calea crucii.

Conform semnificației spirituale din cartea Evrei, a intra dincolo de perdea înseamnă a intra în Sfânta Sfintelor, unde Domnul e întronat în glorie. De asemenea, a ieși în afara taberei înseamnă a ieși din religie, din care Domnul a fost alungat în respingere.

Tabăra semnifică religia organizată; aceasta este pământească și omenească. Fiecare religie este de fapt o organizație omenească și un domeniu pământesc care îi ține pe oameni departe de economia lui Dumnezeu. O, Doamne!

Trebuie să ieșim din tabără fiind în afara religiei și trebuie să intrăm dincolo de perdea fiind în duhul nostru, unde este Domnul. Când rămânem în duhul nostru, contactându-L pe Cristosul ceresc care este în glorie, vom ieși din tabăra religiei către Isus cel smerit pentru a suferi cu El.

De-a lungul epocilor, aceasta a fost experiența creștină autentică a multor căutători ai Domnului. Ei L-au atins pe Domnul în duh și au fost infuzați cu frumusețea Lui, căci El S-a radiat cu toate bogățiile Sale în ei; prin urmare, au fost capabili să iasă din tabăra religiei, purtând ocara Sa.

Aceasta este experiența noastră de astăzi; pe măsură ce Îl contactăm pe Cristos în ceruri și savurăm glorificarea Lui, suntem energizați să mergem pe calea îngustă a crucii pe pământ, putând purta ocara lui Isus.

Pe partea pozitivă, intrăm dincolo de perdea exersându-ne duhul pentru a-L contacta pe Isus cel viu. Pe partea negativă, ieșim din tabără, purtând ocara Domnului.

A ieși în afara religiei înseamnă a înceta să faci orice pentru Dumnezeu sau să te implici în lucruri făcute pentru Dumnezeu fără prezența lui Cristos. Dacă nu avem prezența lui Cristos, ci ne închinăm lui Dumnezeu și Îi slujim, făcând lucruri pentru a-I fi pe plac lui Dumnezeu, aceasta este religie.

În loc să facem lucruri doar în exterior pentru a-I fi pe plac lui Dumnezeu sau pentru a-I sluji, trebuie să fim în duh, acolo unde este Sfânta Sfintelor practică astăzi în experiența noastră, și trebuie să fim în afara religiei, acolo unde este tabăra practică astăzi.

Frați și surori, cu cât suntem mai mult în duhul nostru, savurându-L pe Cristosul ceresc, cu atât vom ieși mai mult în afara taberei religiei, urmându-L pe Isus cel suferind. Rămânerea noastră în duhul nostru în contactul intim și dulce cu Cristosul ceresc, care este în glorie, ne va face capabili și ne va da energie să ieșim în afara taberei religiei către Isus cel smerit, ca să suferim împreună cu El.

Dumnezeu vrea să avem o atingere și o relație personală, intimă, privată și spirituală cu El, dar dacă facem lucruri doar pentru Dumnezeu fără prezența lui Cristos, cădem în religie. Îl putem onora pe Dumnezeu cu buzele noastre, dar inima noastră poate fi departe de El (Matei 15:8). O, Doamne!

Fie ca noi să venim la Domnul în cuvântul Său, realizând că slujba autentică a Noului Testament ne aduce în savurarea lui Cristos în duhul nostru, dincolo de perdea. Pe măsură ce savurăm slujba în cuvântul lui Dumnezeu, suntem întăriți să-L urmăm pe Isus în afara taberei, în părtășia suferințelor Sale pentru Trupul Său (2 Corinteni 11:23-33).

Dincolo de perdea, în duhul nostru contopit, participăm la slujba Cristosului ceresc, astfel încât să putem fi echipați să-L administrăm duhurilor însetate din afara taberei. Fie ca noi să fim astfel de oameni astăzi!

Doamne Isuse, vrem să intrăm dincolo de perdea și să ieșim în afara taberei astăzi! Amin, Doamne, vrem să intrăm în Sfânta Sfintelor, unde Domnul domnește în glorie! Vrem să ieșim în afara taberei, ieșind din religie, din care Domnul a fost alungat în respingere. Mântuiește-ne de a-L sluji sau a lucra pentru Dumnezeu fără prezența lui Cristos. Fie ca noi să fim astăzi în duhul nostru, acolo unde este Sfânta Sfintelor practică. Amin, fie ca noi să fim în afara religiei, acolo unde este tabăra practică astăzi! Aleluia, cu cât suntem mai mult în duhul nostru, savurându-L pe Cristosul ceresc, cu atât vom ieși mai mult în afara taberei religiei, urmându-L pe Isus cel suferind! Amin, Doamne, venim la Tine în cuvântul Tău. Vrem să fim sub adevărata slujbă a Noului Testament, ca să putem fi aduși în savurarea lui Cristos în duhul nostru, dincolo de perdea, și ca să putem fi întăriți să-L urmăm pe Isus în afara taberei! Amin, Doamne, numai atunci când Te savurăm în duhul nostru putem să-L urmăm pe Isus cel suferind și să luăm parte la părtășia suferințelor Sale pentru Trupul Său!

Intrăm dincolo de perdea întorcându-ne către duhul nostru și exersându-ne duhul

Dacă intrăm dincolo de perdea, suntem capabili să ieșim în afara taberei; cheia este să fim dincolo de perdea, adică să găsim o modalitate de a intra dincolo de perdea astăzi și în fiecare zi. Ce înseamnă ca noi să intrăm dincolo de perdea în experiența noastră creștină? Pentru noi, credincioșii în Cristos, a intra dincolo de perdea înseamnă a intra în duhul nostru.

Cheia este duhul nostru. Când ne întoarcem către duhul nostru și ne exersăm duhul, intrăm dincolo de perdea (1 Timotei 4:7-8). Scriitorul Epistolei către Evrei a vrut să încurajeze și chiar să-i îndemne pe credincioșii evrei să iasă în afara taberei religiei și să poarte ocara lui Cristos, chiar să fie una cu Isus cel suferind.

Singura cale prin care acest lucru este posibil este dacă există o despărțire clară a sufletului și a duhului prin cuvântul viu al lui Dumnezeu, care lucrează ca o sabie (Evrei 4:12). Trebuie să citim cu rugăciune cuvântul lui Dumnezeu, exersându-ne duhul pentru a-L atinge pe Dumnezeu în cuvântul Său, cuvântul viu al lui Dumnezeu va fi activ în noi, despărțind sufletul de duh.

Trebuie să ne exersăm și să ne folosim duhul; trebuie să ne folosim duhul aprinzându-l, îndreptându-ne mintea spre duh și deosebind duhul de sufletul nostru (2 Timotei 1:6-7; Romani 8:5-6).

Avem multe căi de a ne întoarce către duhul nostru și de a fi în duhul nostru, astfel încât să putem intra dincolo de perdea. Zilnic, trebuie să ne exersăm întreaga ființă pentru a fi în duhul nostru; trebuie chiar să aducem întreaga noastră ființă în duh.

Dumnezeu în Cristos ca Duh, este unit cu duhul nostru ca un singur duh, iar darul lui Dumnezeu este duhul nostru dat de Dumnezeu. Fie ca să nu avem un duh de lașitate, ci mai degrabă să ne aprindem duhul pentru a avea un duh de putere, de dragoste și de chibzuință.

Trebuie să ne exersăm duhul zi de zi, astfel încât să putem intra dincolo de perdea pentru a avea un contact direct cu Domnul Isus. Trebuie să-L contactăm față în față, direct, pentru a-L putea privi ca Omul în glorie care urmează să fie infuzat și transfuzat cu El, astfel încât să putem deveni reproducerea Lui corporativă (2 Corinteni 3:18).

Când ne întoarcem inima către Domnul și ne exersăm duhul pentru a-L contacta, Îl vom privi pe Domnul în duh, iar El ne infuzează cu ceea ce este El. El se transfuzează pe Sine în noi. El ne constituie cu Sine Însuși. Rezultatul este că noi vom deveni reproducerea Lui corporativă, căci reflectăm ceea ce privim.

Cheia pentru a-L experimenta pe Cristos este duhul nostru omenesc, care este unit cu Sfânta Sfintelor. Fie ca noi să învățăm să ne discernem duhul de orice este religios și de sufletul nostru. Fie ca noi să nu ne mai bazăm în mintea noastră sau în vreo activitate sau gând religios, ci să ne întoarcem către duhul nostru! Aleluia, Domnul Isus este cu duhul nostru (2 Timotei 4:22) și harul este cu duhul nostru (Galateni 6:18).

Ne putem întoarce către duhul nostru și să primim har. Intrăm dincolo de perdea întorcându-ne către duhul nostru. Când suntem dincolo de perdea, în duhul nostru, suntem în Sfânta Sfintelor. În acest domeniu, ne împărtășim din Cristos și-L savurăm ca mană ascunsă, toiag înmugurit și lege a vieții, rezultând în expresia corporativă a lui Dumnezeu pentru împlinirea scopului Său veșnic (Evrei 9:3-4). Aceasta este ceea ce Dumnezeu urmărește astăzi.

În economia Sa, Dumnezeu Se distribuie în Trinitatea Sa Divină în ființa noastră pentru producerea și zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos. Această zidire este în duh, iar când suntem în duhul nostru, intrăm dincolo de perdea.

Fie ca noi să fim creștini care intră dincolo de perdea astăzi, exersându-ne duhul, astfel încât să putem primi distribuirea lui Dumnezeu, să fim infuzați cu Dumnezeu, să ieșim din tabără și să devenim expresia Sa corporativă glorioasă!

Doamne Isuse, vrem să intrăm dincolo de perdea astăzi, exersându-ne duhul pentru a-L contacta pe Domnul! Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, suntem uniți cu Domnul ca un singur duh! Slavă Domnului, când ne întoarcem către duhul nostru și ne exersăm duhul, intrăm dincolo de perdea! Amin, Doamne, vrem să ne folosim, să ne utilizăm și să ne exersăm duhul astăzi, aprinzându-l în flăcări! Slavă Domnului, nu am primit un duh de lașitate, ci de putere, de dragoste și de chibzuință! Amin, Doamne, ne îndreptăm mintea către duhul nostru astăzi. Ne exersăm duhul și vrem să ne discernem duhul de sufletul nostru. Vrem să intrăm dincolo de perdea pentru a avea un contact direct cu Cristosul ceresc! Amin, Doamne, ne exersăm duhul pentru a Te privi, ca să putem fi infuzați cu Tine și să devenim reproducerea Ta corporativă! Fie ca noi să-L privim și să-L reflectăm pe Domnul astăzi! Aleluia pentru duhul nostru, unde Îl putem vedea pe Domnul, putem fi infuzați cu El și putem fi constituiți cu El, ca să-L putem reflecta și să fim expresia Sa corporativă!