Pe măsură ce învățăm să savurăm și să trăim prin pomul vieții, Dumnezeu în Cristos ca viață în duhul nostru, ne dăm seama că există unele obstacole pe care viața lui Dumnezeu le întâlnește în noi și ne deschidem strălucirii Domnului, astfel încât crucea Lui să poată lucra în noi și să ne zdrobească, pentru ca viața Domnului să curgă în noi și din noi într-un mod neîmpiedicat.
Doamne Isuse, venim să Te mâncăm astăzi ca pom al vieții. Ne deschidem Ție. Vrem să tratăm orice problemă din ființa noastră. Strălucește asupra noastră, Doamne, și dezvăluie-ne care sunt obstacolele pe care viața Ta le întâlnește în noi. Fie ca noi să tratăm orice obstacole subiective din calea vieții Tale în noi, astfel încât viața Ta să poată curge. Permitem luminii Tale să ne expună și ne rugăm ca crucea Ta să trateze toate aceste probleme, astfel încât viața Ta să poată curge în noi într-un mod neîmpiedicat! O, fie ca viața Ta să curgă în noi și din noi astăzi! Amin!
Cu toții trebuie să ne vedem nevoia de pomul vieții; de atâtea ori, în timp ce ne trăim viața creștină, suntem pe pilot automat, pentru că facem lucrurile pentru că suntem obișnuiți să le facem, fără să-L contactăm pe Domnul. Putem chiar merge la întâlniri, citi Biblia, cânta și îngriji pe cei noi fără să-L contactăm pe Domnul sau să depindem de El ca viață.
Există o mare lipsă de viață în noi și printre noi. Putem fi plini de activități, putem merge la multe întâlniri și putem părea că suntem bine, dar care este nivelul de creștere în viață din noi și cât de mult depindem noi de Domnul?
Trebuie cu adevărat să ne deschidem Domnului, astfel încât viața Lui să poată curge în noi și chiar să crească în noi. Concepția noastră trebuie schimbată. Dacă vrem cu adevărat să intrăm în realitatea savurării lui Dumnezeu, trebuie să avem o viziune a pomului vieții care ne controlează.
Dacă nu depindem de Domnul în toate lucrurile, dacă nu rămânem în unirea organică cu El în duhul nostru, tot ceea ce facem separat de El – oricât de bun și încurajator ar fi – nu este acceptabil pentru Domnul. Puținul pe care îl facem în unirea organică cu Domnul contează mai mult decât marea lucrare pe care o facem în afara unirii noastre organice cu El.
Avem cu adevărat nevoie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să expună obstacolele din ființa noastră, lucrurile din noi care împiedică viața Lui să crească în noi, să curgă în noi și să se reverse prin noi.
Poate că am auzit că există aceste obstacole în calea vieții lui Dumnezeu în noi și poate chiar suntem capabili să le enumerăm și să le descriem, dar trebuie să fim înaintea Domnului și să ne rugăm mult înaintea Lui, pentru ca El să le trateze.
Există o singură soluție pentru toate obstacolele din calea vieții lui Dumnezeu în noi: trebuie să trecem prin cruce și să lăsăm ca crucea să ne zdrobească. Dacă noi, credincioșii în Cristos, vrem ca viața lui Cristos să fie neîmpiedicată în noi, trebuie să experimentăm zdrobirea crucii și să permitem ca aceste obstacole să fie biruite și înlăturate (Matei 16:24-25).
Fie ca noi să ne deschidem Domnului în rugăciune, astfel încât nu numai să cunoaștem obstacolele, ci și să lăsăm crucea Lui să le trateze, astfel încât viața Lui să aibă o cale neîmpiedicată în ființa noastră.
Să realizăm întunericul concepțiilor noastre omenești și să ne îngrijim de Cristosul viu din noi
Prima problemă pe care viața lui Dumnezeu o întâlnește în noi este că nu ne dăm seama de întunericul concepțiilor noastre omenești. Pur și simplu nu vedem că concepțiile noastre sunt în întuneric și răspândesc întuneric.
Cu toții avem concepții omenești; toți avem propriile noastre concepții și credem că avem dreptate în concepțiile noastre. Trăim conform concepțiilor noastre. Concepțiile noastre sunt derivate din educația noastră, din mediul familial, din societatea în care trăim și din propria noastră dispoziție și natură umană. Toate acestea transmit un anumit tip de concepție în gândirea noastră.
Conform concepțiilor noastre, evaluăm lucrurile, facem lucruri și trăim într-un anumit fel. Sistemul nostru de valori este conform concepțiilor noastre. Credem că concepțiile noastre sunt destul de rezonabile, altfel nu le-am avea. Dacă o concepție ar fi nechibzuită sau ridicolă, o nebunie, nu o vom susține; dar credem că este rezonabil să gândim așa cum gândim.
De exemplu, societatea de astăzi ne spune că ar trebui să primim cea mai bună educație, să obținem cel mai bun loc de muncă, să ne creștem o familie și să trăim o viață bună în societate. Nu este nimic greșit în niciunul dintre aceste lucruri.
De fapt, chiar și în viața de biserică putem vorbi despre obținerea celei mai bune educații, dar scopul nu este să trăim o viață umană bună, ci să fim instruiți de Domnul; există o motivație și un scop diferit aici.
Mergem la școală, ni se împart anumite concepții; mergem la muncă și suntem din nou influențați de alții să avem anumite concepții. Din cauza societății și a modului de gândire din jurul nostru, putem crede, de exemplu, că este prea mult să-I acordăm Domnului o parte din timpul nostru pentru a fi instruiți pentru scopul Său, căci vom pierde cariera sau viața noastră (Matei 16:22-23).
Nu ne dăm seama de întunericul concepțiilor noastre omenești. Dacă nu ne deschidem Domnului pentru a ne lumina, suntem în întuneric, în întunericul concepțiilor noastre omenești.
Trebuie să înțelegem că singurul lucru care contează în viața noastră creștină este modul în care avem grijă de Cristosul viu din noi (Galateni 1:16; 2:20; 4:19; Filipeni 1:19-21; Efeseni 4:13; 2 Corinteni 3:18).
De multe ori putem lua o decizie sau face ceva fără să venim la Domnul, căci știm că El va spune NU acelui lucru. Dar dacă ne deschidem către Domnul și Îi permitem să strălucească asupra noastră, vom realiza întunericul concepțiilor noastre omenești și vom lăsa ca crucea să opereze pentru a le pune capăt.
A fi creștin înseamnă că nu luăm nimic altceva decât pe Cristos ca scop al nostru. Cu toate acestea, mulți oameni au dificultăți în viața lor spirituală după ce sunt mântuiți, deoarece nu cunosc calea vieții și nu-L iau pe Cristos ca viața lor.
Viața noastră creștină este ceva ce ține de Cristosul care trăiește în noi; trebuie să acordăm atenție Cristosului care trăiește în noi și locuiește înăuntrul nostru.
În noi înșine, suntem un eșec, Îl dezamăgim pe Dumnezeu și suntem plini de concepții; când ne deschidem Domnului, El va străluci asupra noastră. Fie ca El să-L lăsăm să strălucească și fie ca El să trateze toate concepțiile pe care le avem!
Doamne Isuse, ne deschidem strălucirii Tale astăzi. Expune-ne concepțiile. Expune întunericul concepțiilor noastre omenești. Dă-ne harul de a renunța la concepțiile noastre. Fie ca noi să realizăm că concepțiile noastre sunt în întuneric și răspândesc întuneric. O, Doamne, fie ca noi să vedem că singurul lucru care contează în viața noastră creștină este cum avem grijă de Cristosul viu din noi! Ne întoarcem către Tine. Vrem să Te contactăm și să depindem de Tine. Fie ca Cristos să fie revelat în noi. Fie ca Cristos să trăiască în noi. Fie ca Cristos să fie format în noi. Fie ca noi să-L învățăm pe Cristos așa cum este realitatea în Isus. Fie ca noi să fim transformați în imaginea lui Cristos. Amin, Doamne, Te luăm ca scop al nostru! Fie ca noi să cunoaștem calea vieții și fie ca noi să-L luăm pe Cristos ca viață în tot ceea ce facem astăzi!
Să-I permitem Domnului să ne expună ipocrizia și să nu mai trăim sau să facem lucrurile după dispoziția sau ființa noastră naturală
A doua problemă pe care viața lui Dumnezeu o întâlnește în noi este ipocrizia (vezi Matei 6:2, 5; 7:5; 23:13-29). Viața noastră creștină nu este ceva ce ține de aparență exterioară sau prefăcătorie. Nu este vorba de a încerca să fim ceva ce nu suntem. Nu este vorba de a ne îmbunătăți pe noi înșine, ci de cum ne îngrijim de Cristosul care locuiește înăuntrul nostru.
Spiritualitatea noastră nu este determinată de modul în care încercăm să ne comportăm sau să vorbim, ci de cum avem grijă de Cristosul care locuiește înăuntrul nostru. Adevărul este că bunătatea noastră naturală este o spiritualitate falsă și, de fapt, este un mare obstacol în calea vieții.
Putem fi buni și amabili din fire; dacă trăim în bunătatea noastră naturală, deși am putea crede că suntem autentici și adevărați, rezultatul este întotdeauna fățărnicia.
Expresia vieții divine implică respingerea dispoziției și preferințelor noastre naturale și permiterea lui Cristos să lucreze în noi și să ne zdrobească, astfel încât Cristos să trăiască în noi (Galateni 2:20).
Petrecem atât de mult timp și energie urmărind un fel de bunătate naturală, chiar o bunătate conform „standardelor vieții de biserică”, culturii vieții de biserică, de exemplu. Putem crede că acesta este modul de a ne comporta ca un frate sau o soră bună și încercăm să trăim în acest fel. Însă aceasta este o piedică în calea vieții lui Dumnezeu în noi.
Este în regulă să păcătuim; nu recomandăm nici nu căutăm să păcătuim, dar nu ar trebui să fim condamnați atunci când păcătuim, ci pur și simplu să ne întoarcem către Cristosul care locuiește înăuntrul nostru.
Dacă facem întotdeauna lucrurile conform dispoziției și ființei noastre naturale, rezultatul va fi întotdeauna ipocrizia.
Dar dacă Îi permitem Domnului să strălucească asupra noastră și să ne expună dispoziția și ființa noastră naturală, dacă Îi spunem doar Amin în timp ce El ne expune și noi confirmăm, crucea este aplicată ființei noastre naturale și dispoziției noastre. Fie ca Domnul să ne expună ipocrizia și să ne mântuiască de a avea doar o aparență exterioară.
Fie ca noi să nu ne disprețuim eșecurile, ci mai degrabă să venim la Domnul din nou și din nou, pentru ca sinele să fie crucificat, ființa naturală să fie omorâtă și Cristos să trăiască în noi. Fie ca noi să-I permitem Domnului ca viață să crească în noi, să lucreze în noi și să ne zdrobească. Numai sub strălucirea Sa și prin cruce putem trata ipocrizia noastră.
Doamne Isuse, ne deschidem Ție: strălucește asupra ipocriziei noastre. Salvează-ne de a avea doar o aparență exterioară, fără ca Cristosul viu să fie exprimat prin noi. O, Doamne, fie ca să ne pese mai mult de Cristosul care locuiește înăuntrul nostru decât de încercarea de a ne îmbunătăți sau de a ne asuma o anumită aparență. Îndură-Te de noi, Doamne. Salvează-ne de orice spiritualitate falsă. Fie ca să fim creștini adevărați care depind constant de Domnul și permit crucii să lucreze în noi. O, Doamne, fie ca să fim cei care resping înclinația și preferințele noastre naturale. Fie ca să-Ți permitem să lucrezi în noi și să ne zdrobești, astfel încât să-L putem avea pe Cristos trăind în noi. Amin, fie ca Cristos să trăiască în noi. Fie ca să nu mai trăim și să facem lucrurile conform înclinației și ființei noastre naturale. O, Doamne, răzbește în noi. Curgi în noi și din noi ca viață!
Învățăm să ascultăm de simțământul și călăuzirea Domnului din interior și lăsăm crucea să trateze răzvrătirea noastră
A treia problemă pe care viața lui Dumnezeu o întâlnește în noi este răzvrătirea. Am putea crede că, în calitate de creștini, nu suntem răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu, ci mai degrabă Îl ascultăm; însă dacă ne uităm la experiența noastră, suntem încă foarte răzvrătiți.
Cristos lucrează și se mișcă în noi pentru a ne face clari cu privire la voia și cerințele Sale pentru noi, precum și cu privire la îndrumarea și modul în care ne tratează. Însă dacă nu ascultăm, ci mergem împotriva simțământului dinlăuntrul nostru, neacceptând îndrumarea Lui sau plătind prețul, această reticență și opoziție sunt răzvrătire.
E adevărat că Îl iubim pe Domnul și că suntem creștini care Îl urmăm, dar dacă nu suntem dispuși să ascultăm simțul interior al lui Cristos din noi și să-l urmăm, suntem răzvrătiți. Dacă suntem sinceri cu noi înșine sub lumina Domnului, ne vom da seama că suntem plini de răzvrătire.
Putem spune că nu simțim îndrumarea și vorbirea Domnului; totuși, prezența Lui este întotdeauna cu noi, dar s-ar putea să nu-i acordăm atenție. Putem fi atât de ocupați cu divertismentul din lume, cu evenimentele mondiale sau cu mintea, emoțiile și voința noastră, încât pierdem simțul interior al Domnului.
El lucrează în noi pentru a ne vorbi și a ne da un simț în lucrurile mari și mici, dar s-ar putea să nu-L ascultăm. Poate că vorbim cu un frate și avem un simțământ în interior că nu trebuie să spunem un anumit lucru, dar totuși mergem mai departe și îl spunem; ignorăm simțul interior al Domnului.
Păcatul pe care îl săvârșim cel mai frecvent și cel mai grav nu este exterior sau vizibil; este păcatul neascultării de simțul lui Cristos din noi.
Cristos trăiește în noi și El ne dă constant un simț interior al vieții (Romani 8:6; 1 Ioan 2:27). Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, există un simț în duhul nostru, iar călăuzirea Domnului ne este clară.
Dar dacă nu învățăm să fim acordați la acest simț interior, ci mai degrabă căutăm un simțământ sau o emoție exterioară, s-ar putea să nu simțim călăuzirea Domnului în noi.
Domnul este în noi astăzi, locuind în noi și mișcându-se în noi; trebuie să dezvoltăm simțul interior și să fim mai acordați la Cristosul care locuiește înăuntrul nostru și trebuie să onorăm simțul vieții.
Slavă Domnului pentru îndurarea Lui care a strălucit asupra noastră și ne-a expus răzvrătirea; fie ca să învățăm să ascultăm de simțământul și călăuzirea Domnului din noi și să lăsăm crucea să trateze răzvrătirea noastră, astfel încât viața Lui să poată curge în noi și prin noi.
Doamne Isuse, Îți mulțumim că ești Cristosul care locuiește în duhul nostru. Ne întoarcem către Tine. Vrem să fim atenți la Cristosul viu din noi. Vorbește-ne. Strălucește asupra noastră. Strălucește în noi. Expune orice răzvrătire din noi. O, Doamne, mântuiește-ne de a merge împotriva vorbirii și călăuzirii Tale din noi. Fie ca să învățăm să acceptăm călăuzirea Ta și să plătim prețul pentru a spune Amin vorbirii Tale. Strălucește asupra noastră, Doamne, și expune-ne lipsa de dispobilitate de a Te asculta. Fie ca să vedem cât de mult ne supunem simțului lui Cristos din noi și fie ca să permitem crucii să trateze răzvrătirea noastră. O, Doamne, vrem să dezvoltăm simțul interior de a Te asculta și de a urma călăuzirea Ta, astfel încât Tu să poți curge în noi ca viață. Fie ca să fim mai în acord cu Cristosul viu din noi și să urmăm ungerea interioară în toate lucrurile!
Permitem crucii să ne zdrobească capacitățile naturale, astfel încât viața lui Dumnezeu să poată curge în noi
A patra problemă sau obstacol principal pe care viața lui Dumnezeu îl întâlnește în noi este capacitatea noastră naturală. Este ceva cu care ne naștem și pe care îl dezvoltăm de-a lungul vieții noastre omenești.
Ceea ce împiedică viața lui Dumnezeu să iasă din noi este ființa noastră naturală, dispoziția noastră și sinele nostru; mai mult, problema capacității și abilității noastre naturale este și mai serioasă, căci acestea sunt obstacole puternice în calea vieții lui Dumnezeu care se revarsă din noi.
Mulți frați și surori Îl iubesc cu adevărat pe Domnul, sunt zeloși pentru Domnul și sunt foarte evlavioși; cu toate acestea, au capacități și abilități naturale mari, care nu sunt tratate de cruce, iar Cristos nu are niciun teren sau cale în ei. O, Doamne!
Poate că suntem destul de capabili și putem crede că acest lucru este util Domnului pentru lucrarea Sa; cu toate acestea, dacă nu permitem crucii să ne zdrobească capacitățile naturale, viața lui Dumnezeu nu poate curge prin noi și în noi.
Domnul este credincios în a aranja multe situații și lucruri să se întâmple în viața noastră, astfel încât să putem trece prin eșec și dezamăgire.
Nu ar trebui să ne disprețuim eșecurile, ci mai degrabă să-I permitem Domnului să lucreze în noi prin cruce, în eșecurile noastre, astfel încât El să ne poată zdrobi încrederea în sine, încrederea în forțele proprii și încrederea în capacitățile noastre naturale.
Motivul pentru care suntem atât de independenți este că avem anumite capacități naturale și credem că acestea sunt suficiente pentru a funcționa și a face lucruri pentru Domnul.
Dar Domnul are o cale, prin lucrurile și evenimentele din viața noastră umană, din viața noastră de biserică, de a aduce multe eșecuri și dezamăgiri pentru ca El să ne zdrobească capacitățile naturale și încrederea în forțele proprii.
El folosește multe lucruri și situații pentru a trata independența noastră de Domnul; suntem prea încrezători, așa că El permite să se întâmple lucruri care sunt prea greu de gestionat pentru noi.
Principiul pomului vieții este dependența de Domnul, dar suntem atât de independenți de Domnul și de Trup și avem și încredere în noi înșine. O, Doamne! Cum putem fi dependenți de Domnul? O cale este prin eșecurile noastre, prin circumstanțe copleșitoare, prin tragedie, prin tristețe, prin suferință și prin multe dezamăgiri.
Toate aceste lucruri operează în noi, pe măsură ce ne deschidem Domnului și Îl lăsăm să strălucească în noi și să opereze prin cruce, pentru a ne face să realizăm că avem nevoie de Domnul.
Când avem o astfel de realizare, Îi vom da Domnului terenul în ființa noastră. Putem fi capabili și talentați, dar este posibil să nu considerăm aceste lucruri drept păcat sau murdărie; mai degrabă, în loc să disprețuim capacitățile noastre naturale, putem chiar să le prețuim. O, Doamne!
Dacă acestea rămân nezdrobite în noi, ele vor deveni o problemă pentru viața lui Cristos și, de asemenea, pentru viața Trupului (1 Samuel 15:22-23).
Fie ca noi să-I permitem Domnului să lucreze în noi prin cruce, chiar dacă El aranjează multe circumstanțe și lucruri care sunt prea grele pentru noi să le suportăm, astfel încât capacitățile noastre naturale să fie zdrobite și aduse în înviere.
Singura soluție este să trecem prin cruce și să lăsăm crucea să ne zdrobească (Matei 16:24-25). Dacă vrem cu adevărat ca viața divină să fie neîmpiedicată în noi, trebuie să experimentăm zdrobirea crucii și să permitem ca aceste obstacole să fie biruite și înlăturate.
Poate că nu ne place zdrobirea, dar Domnul aranjează multe circumstanțe și situații în care experimentăm eșec și dezamăgire, iar dacă ne întoarcem către El în aceste lucruri, El are o cale în ființa noastră.
El vrea să curgă prin noi. Dar dacă putem să facem multe lucruri, dacă putem face asta și aia, dacă nu avem nevoie de Domnul ca viață a noastră clipă de clipă, cum poate El să curgă în noi și prin noi?
Fie ca Domnul să Se îndure de noi în această privință, ca să poată răzbate în noi prin cruce, ca să poată câștiga mai mult teren în ființa noastră pe măsură ce începem să ne deschidem și să ne dăm seama de nevoia noastră de El.
Doamne Isuse, ne deschidem strălucirii Tale astăzi. Strălucește asupra capacității noastre naturale și asupra încrederii noastre în sine. Îndură-Te de noi, Doamne, și expune cât de mult avem încredere în capacitatea și abilitatea noastră. Fie ca să vedem problema capacităților și abilităților noastre. O, Doamne, chiar dacă Te iubim și suntem zeloși pentru Tine, strălucește asupra noastră pentru a ne expune independența și încrederea în sine! Fie ca să ne considerăm capacitățile și abilitățile ca fiind ceva murdar și fie ca să permitem crucii să lucreze în noi. Ai Tu o cale, Doamne, să tratezi orice lucru natural și independența noastră față de Tine. Pur și simplu ne deschidem. Fie ca să trecem prin cruce și fie ca crucea să ne zdrobească. Fie ca viața Ta să curgă în noi fără nicio piedică. O, Doamne, dăruiește-ne experiențele de care avem nevoie pentru a avea zdrobirea crucii pentru eliberarea vieții divine!