• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

O Revelație a lui Cristos

Cristos, ca Fiu al Omului, va domni ca Împărat peste pământ împreună cu biruitorii Săi

18/09/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. Apocalipsa 19:16

După ce Cristos va lua în stăpânire pământul, El va domni peste acesta ca Împărat în împărăție, guvernând națiunile împreună cu credincioșii Săi biruitori; Cristos, ca Fiu al Omului, a răscumpărat și a cumpărat pământul și pe toți oamenii de pe el, și El va domni în epoca viitoare și în veci!

Slavă Domnului Isus Cristos, care este Cuvântul lui Dumnezeu, dar și Împăratul împăraților și Domnul domnilor! Amin, Doamne, Te lăudăm pentru cine ești Tu. Te lăudăm pentru ceea ce ai făcut. Tu ești vrednic să guvernezi și să domnești peste toate lucrurile. Tu ești vrednic să primești glorie, onoare și măreție, căci Tu ai făcut totul, Tu ai cumpărat pământul și ne-ai răscumpărat din uzurparea lui Satan! Amin, Doamne, Tu l-ai nimicit pe diavol și îl vei zdrobi în curând! Aleluia, Cristos este Împăratul împăraților și Domnul domnilor și El va domni în vecii vecilor! Amin!

În această săptămână am considerat cu rugăciune capitolele 19 și 20 din cartea Apocalipsei, pentru a-L vedea pe Cristos ca fiind Cel care întemeiază împărăția și ca Cuvânt al lui Dumnezeu – Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Ce Cristos minunat avem!

El Se va lupta cu toți vrăjmașii Săi și îi va învinge, iar apoi va instaura împărăția lui Dumnezeu pe pământ – împărăția de o mie de ani – și va domni împreună cu credincioșii Săi biruitori timp de o mie de ani. El va curăța întregul pământ, pregătind astfel venirea împărăției lui Dumnezeu!

Și chiar și de ultimul lucru rămas, Satan, Cristos îl va trata legându-l mai întâi și aruncându-l în abis, iar apoi îl va arunca în lacul de foc. Îi mulțumim Domnului pentru ceea ce face El. Îl lăudăm ca fiind Cel care stabilește împărăția și care va domni împreună cu sfinții Săi biruitori.

Vrem să fim sfinții biruitori de astăzi, cei care biruiesc în această epocă, pentru a putea fi cu El în epoca viitoare, guvernând și domnind peste pământ. Îl iubim pe Domnul Isus. Ne deschidem Lui. ÎI oferim întregul teren în ființa noastră. ÎI oferim cea mai bună dragoste. Și vrem să trăim în înviere, una cu El!

Cristos este, de asemenea, Cuvântul lui Dumnezeu – Împăratul împăraților și Domnul domnilor. El va veni ca un General luptător, împreună cu mireasa Sa, pentru a lupta împotriva lui Antihrist. Mireasa este alcătuită din credincioșii biruitori, care constituie armata Sa. Noi suntem o mireasă luptătoare: Îl iubim pe Domnul și, în același timp, luptăm pentru interesele Sale pe pământ.

Antihrist și oștirile sale vor fi învinși, iar Cristos, ca Martor credincios și adevărat al lui Dumnezeu, stă pe un cal alb, judecă cu dreptate și poartă război. El este Cuvântul lui Dumnezeu și poartă război ca Cuvânt al lui Dumnezeu; El va învinge vrăjmașul prin cuvântul Său.

Iar noi, ca și credincioși biruitori, Îl vom urma călare pe cai albi, îmbrăcați în in alb, fiind una cu El și proclamând cuvântul Său în unitate cu El. Slavă Domnului!

Cristos va domni peste pământ ca Împărat în împărăție, guvernând națiunile împreună cu credincioșii Săi biruitori

Atunci împăratul va împărăți cu dreptate și voievozii vor cârmui cu nepărtinire. Isaia 32:1

O, ce zi măreață va fi aceea când Cristos va veni ca Cuvânt al lui Dumnezeu – Împăratul împăraților și Domnul domnilor – pentru a domni peste pământ! După ce Cristos va lua în stăpânire pământul, El va domni peste acesta ca Împărat în împărăție, guvernând națiunile împreună cu credincioșii Săi biruitori (Apocalipsa 20:4, 6; 2:26-27).

Pământul și tot ce este pe el aparțin Domnului. El este proprietarul pământului, El l-a creat și l-a făcut pentru scopul Său. Însă pământul a fost uzurpat de Satan, omul a fost înrobit de vrăjmaș, iar întreaga creație se află în robia stricăciunii.

Astăzi, totul și toți tânjesc după eliberarea din robia lui Satan. În mod ilegal, Satan uzurpă totul și pe toți, întronându-se drept conducător al acestei lumi. Dar Cristos vine ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor; El va fi Capul și centrul viitoarei împărății a lui Dumnezeu din timpul mileniului!

S-a profețit în Isaia 32:1 că El va fi un Împărat care domnește în dreptate, iar conducătorii vor guverna în nepărtinire. El este Împăratul împăraților și Domnul domnilor, iar noi suntem conducătorii de sub autoritatea Sa, una cu El, pentru a guverna în nepărtinire.

Cristos a venit și a răscumpărat întregul pământ și toate popoarele sale (Col. 1:20), pentru ca acestea să fie sfera și componentele împărăției Sale. El a plătit prețul suprem pentru a răscumpăra pământul și pe toți oamenii de pe el; acum pământul este al Domnului, căci El l-a răscumpărat, iar noi, ca mulțime a oamenilor, suntem de asemenea ai Domnului! Amin!

Cristos a venit și a vândut totul pentru a cumpăra împărăția (Mat. 13:44). El dorește să întemeieze împărăția Sa și, pentru aceasta, a vândut totul ca să cumpere pământul și să-l facă împărăția Sa. Nu a ținut cont de cost și nici nu a negociat prețul: a dat totul pentru ca pământul să-I aparțină, spre a deveni împărăția Sa.

Mai mult, El a salvat pământul și toate popoarele sale din mâinile uzurpatorului, Satan (Apoc. 20:2-3). Prin urmare, El va avea dreptul deplin de a fi Împăratul pământului și al națiunilor restaurate. El nu doar că a creat toate lucrurile și le susține prin cuvântul puterii Sale, ci a și răscumpărat totul și pe toți, pentru a aduce totul sub stăpânirea Sa.

În domnia Sa viitoare, Cristos va domni peste pământ ca Împărat în împărăție și va guverna națiunile împreună cu credincioșii Săi biruitori. Autoritatea și gloria lui Dumnezeu se vor manifesta pe deplin (Mat. 6:13), iar întregul pământ, împreună cu popoarele sale, va fi adus în starea de dreptate, pace, bucurie și binecuvântare deplină a creației lui Dumnezeu (Isa. 31:1, 16-18; 35:1-2, 5-7). Aleluia!

Ce zi măreață va fi aceea când Domnul va domni peste tot pământul, iar sfinții Săi biruitori vor domni împreună cu El! Cu toții așteptăm ziua în care Cristos va veni ca Împărat să domnească peste pământ. Întreaga creație așteaptă acea zi, ba chiar o așteaptă cu nerăbdare, știind că ea va fi eliberată din robia stricăciunii.

Iar noi, cei care credem în Cristos, așteptăm acea zi și privim cu nerăbdare spre momentul în care Cristos va fi Împăratul împăraților și Domnul domnilor. Vrem să domnim împreună cu El. Vrem să fim împreună-împărați cu El în epoca viitoare. Așadar, Îi permitem să guverneze și să domnească în noi. Îl așezăm pe tron ​​în ființa noastră chiar astăzi.

Nu vrem să trăim în fărădelege sau în nelegiuire; dimpotrivă, învățăm să umblăm în lumină, așa cum și El este în lumină, iar pe măsură ce El strălucește peste noi și expune păcatul din noi, noi ne mărturisim păcatele, iar El ne spală și ne iartă.

Pe măsură ce El guvernează și domnește în noi – prin faptul că primim și savurăm abundența harului și a darul dreptății – noi domnim în viață, iar în epoca viitoare vom domni și vom guverna împreună cu El peste neamuri.

Doamne Isuse, Te așezăm pe tron ​​în ființa noastră. Îți dăm primul loc. Chemăm Numele Tău, Doamne Isuse, și Te primim ca Domn al nostru. Tu ești Domnul și Împăratul nostru. Guvernează și domnește în noi. Îți dăm preeminența în toate lucrurile. Amin, Doamne, ne exersăm duhul astăzi pentru a Te contacta, pentru a Te savura și pentru a trăi sub conducerea Ta. Vrem să fim dintre cei care guvernează și domnesc împreună cu Tine în epoca viitoare, așa că Îți oferim astăzi cea mai bună cooperare a noastră. O, Doamne, Te iubim! Păstrează-ne sub tronul Tău astăzi. Vino, Doamne Isuse, și așază-Ți tronul în ființa noastră. Așteptăm cu nerăbdare ziua în care Te vei întoarce! Aleluia, după ce Cristos va lua în stăpânire pământul, El va domni peste pământ ca Împărat în împărăție! Slavă Domnului, Cristos este Împăratul împăraților și Domnul domnilor! Amin, Doamne, așteptăm cu nerăbdare ziua în care Te vei întoarce ca Împărat, pentru a guverna peste neamuri împreună cu credincioșii Tăi biruitori. Vrem să fim dintre cei care guvernează și domnesc împreună cu Tine astăzi, astfel încât, în acea zi, să continuăm să guvernăm și să domnim împreună cu Tine! Amin!

Cristos, ca Fiu al Omului, va fi Împăratul care guvernează pământul împreună cu biruitorii Săi, ca împreună-împărați

Și Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn și Numele Lui va fi singurul Nume. Zaharia 14:9

Când mulți citesc Biblia, în special profețiile referitoare la a doua venire a Domnului pentru a domni și a împărăți peste tot pământul, ei sunt plini de încurajare și bucurie, căci doresc ca Domnul să vină și să întemeieze împărăția.

Însă mulți au concepția că, atunci când Cristos Se va întoarce, El va fi Dumnezeu – adică El, ca Dumnezeu, va domni și va împărăți. Însă, potrivit Bibliei, Cristos, ca Fiu al Omului, va fi Împăratul peste neamuri și, ca Om, va domni și va împărăți împreună cu biruitorii Săi, care vor fi co-împărați alături de El. Slavă Domnului!

În Matei 13:41 vedem cum Fiul Omului Își va trimite îngerii, iar aceștia vor strânge din împărăția Sa toate pricinile de poticnire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea. Acest lucru arată că, după ce Cristos Se va întoarce pentru a întemeia împărăția lui Dumnezeu pe pământ, El va fi Fiul Omului.

Ceea ce dorește Dumnezeu nu este doar ca El, ca Dumnezeu, să domnească și să împărățească, ci ca omul – un om corporativ, plin de Dumnezeu și una cu Dumnezeu – să domnească și să împărățească peste pământ. De aceea L-a creat El pe Adam, un om după chipul și asemănarea Sa, și i-a dat omului stăpânire peste toate lucrurile (Gen. 1:26).

Dumnezeu domnește și împărățește, și El poate să-l nimicească pe Satan și să întemeieze împărăția Sa; însă El Îl dorește pe om – un om-Dumnezeu – care să aducă împărăția lui Dumnezeu și să domnească în împărăția Sa.

Satan s-a răzvrătit împotriva autorității lui Dumnezeu (Isa. 14:13-14); pentru a-l trata pe vrăjmașul Său, Dumnezeu l-a creat pe om și i-a dat stăpânire să domnească peste pământ. Noi suntem aici pentru acest lucru: să împlinim scopul lui Dumnezeu în ceea ce privește aspectul pozitiv și să-l tratăm pe vrăjmașul lui Dumnezeu în ceea ce privește aspectul negativ.

Din păcate, omul a fost sedus de Satan, vrăjmașul lui Dumnezeu, și s-a alăturat lui Satan în răzvrătirea sa (Gen. 3:1-6). Astfel, Însuși Dumnezeu a devenit om în persoana lui Isus și nu doar că a înfăptuit răscumpărarea, ci, mai mult, a nimicit lucrările diavolului (1 Ioan 3:8) și l-a distrus pe diavol (Evr. 2:14).

Cristos l-a învins pe diavol, i-a nimicit lucrările și l-a distrus pe cruce. El a făcut aceasta pentru a revendica pământul ca fiind împărăția Sa (Apoc. 11:15; 12:10). În calitate de Fiu al Omului, Cristos l-a distrus pe diavol, începând cu prima parte a slujbei Sale, când a fost ispitit de acesta în pustiu, și până în ultima parte, când a fost crucificat pe cruce.

El l-a învins pe diavol prin Cuvântul Său, l-a supus, l-a alungat și i-a nimicit lucrările. Slavă Domnului! Mai mult, ca Fiu al Omului, Cristos a murit și a înviat, iar apoi S-a înălțat pentru a fi întronat ca Domn al tuturor.

Domnul întregului univers este un Om: Isus Cristos, omul-Dumnezeu. El este înălțat, Se află pe tron ​​și domnește peste toate lucrurile. Și, mai mult, când va veni cu împărăția Sa, va veni ca Om. El este Fiul Omului; Și-a adus umanitatea în divinitatea Sa și Se află pe tron. El va fi Împărat peste tot pământul (Zah. 14:9).

La revenirea Sa, Cristos Își va întemeia împărăția pe pământ (Mat. 25:31-34; 1 Cor. 15:25). Când Se va întoarce, El va mântui Israelul, va zdrobi neamurile și va judeca popoarele de pe pământ.

Apoi, Își va instaura împărăția pe pământ pentru o mie de ani – împărăția milenară – în care Cristos, ca Fiu al Omului, va fi Împărat, iar credincioșii biruitori vor domni împreună cu El! Slavă Domnului! În mileniu, vor exista trei domenii:

  1. domeniul pământului, unde creația lui Dumnezeu va fi binecuvântată (Gen. 1:28-30),
  2. domeniul națiunii lui Israel în Canaan, de la Nil până la Eufrat, unde evreii mântuiți vor domni peste pământ (Isa. 60:10-12; Zah. 14:16-18), și
  3. domeniul ceresc și spiritual, unde credincioșii biruitori vor savura răsplata împărăției (1 Cor. 15:50-52; Mat. 5:20; 7:21). Aleluia!

Noi, credincioșii în Cristos, nu vom avea parte de răsplata destinată evreilor mântuiți și nici nu vom face parte dintre națiuni, însă putem avea parte de răsplata pentru credincioșii biruitori.

Trebuie să fim nu doar oameni, ci oameni-Dumnezeu care trăiesc sub guvernarea divină astăzi, pentru ca, în mileniu, să putem domni ca și co-împărați peste națiuni (Apoc. 20:4, 6; 2:26-27; 19:15). Domnul caută oameni care să domnească împreună cu El în Mileniu, fiind co-împărați ai Săi.

Fie ca noi să rămânem în prezența Sa astăzi, chiar să fim sub guvernarea Sa în această epocă, astfel încât, atunci când Se va întoarce, să ne găsească vrednici să fim co-împărați biruitori, domnind împreună cu El timp de o mie de ani.

Fie ca noi să trăim cu Domnul, în Domnul și împreună cu El, pentru ca El să fie Domnul nostru, Împăratul nostru și totul pentru noi astăzi. Fie ca noi să cooperăm cu El, ca și Cuvânt al lui Dumnezeu, astăzi, pentru ca, atunci când va veni, să putem domni împreună cu El!

Doamne Isuse, condu-ne până la tron. Vrem să cooperăm cu Tine astăzi. Pregătește-ne pentru răpire. Echipează-ne, instruiește-ne și lucrează în noi astăzi. Ne deschidem Ție pe deplin. Nu vrem să facem nimic separat de Tine. O, Doamne Isuse, ne dăm Ție azi. Domnește în noi. Fii Împăratul din noi. Pregătește-ne să domnim împreună cu Tine. Ne dăm Ție astăzi pentru a trăi sub domnia și guvernarea Ta. O, Doamne, ne deschidem Ție cu privire la deciziile pe care le luăm în viața noastră de zi cu zi. Ne deschidem Ție cu privire la viața noastră cotidiană, cu toate activitățile ei. Salvează-ne de a fi lucrători ai fărădelegii. Salvează-ne de a nu fi sub domnia Ta. Fie ca noi să fim cei care trăiesc în domeniul divin și mistic astăzi, pentru a fi sub guvernarea Ta. Fie ca noi să fim conduși până la tron, astfel încât, așa cum Tu ai biruit, tot așa să biruim și noi! Amin, Doamne, Tu ești Cel care biruiește în duhul nostru! Biruiește în noi. Fă-ne biruitorii Tăi! Câștigă oamenii-Dumnezeu care vor domni împreună cu Tine în împărăție!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ as the Son of Man will Reign as the King over the Earth with His Overcomers, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 46 cu tema: Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor (ziua 6) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Venirea Domnului, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w46d6, co-împărați cu Cristos, credincioșii biruitori, Cristos e Fiul Omului, Cristos e Împăratul împăraților, Cristos va domni cu biruitorii, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, sub guvernarea lui Dumnezeu, Witness Lee

Să-L cunoaștem pe Cristos ca fiind Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu care judecă în dreptate

16/09/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 2 Tesaloniceni 2:8

Cristos este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, care stă pe un cal alb, judecă în dreptate și poartă război pentru a judeca orice nedreptate; trebuie să fim cei care vestesc Evanghelia pentru a-i conduce pe alții la mântuire, să fim în acord cu judecata Domnului asupra oricărei nedreptăți din noi și să Îl savurăm pe Cristos din plin, pentru a fi pe deplin una cu El.

Doamne Isuse, descoperă-ne să-L vedem pe Cristos ca Martor credincios și adevărat al lui Dumnezeu. Fie ca noi să-Ți permitem să strălucești peste noi și să judeci în noi ceea ce trebuie judecat. Amin, Doamne, ne deschidem Ție. Judecă orice nedreptate din ființa noastră. Judecă orice teren pe care îl are vrăjmașul în noi. Fie să fim îmbrăcați în haine albe, strălucitoare și curate, având o conduită aprobată de Tine. Fie să fim una cu Tine în a-L vesti pe Cristos altora, pentru a-i aduce în împărăția Ta astăzi! Amin, Doamne, Te iubim! Amin!

Trebuie să citim Biblia într-un duh de rugăciune, în special cartea Apocalipsei, pentru a vedea cine este Cristos. Cristosul nostru este atotinclusiv, vast și imens. Pe de o parte, El este același ieri, astăzi și, da, în veci; pe de altă parte, El este atât de bogat, atât de minunat de experimentat și atât de aplicabil, căci împlinește toate nevoile noastre, împlinește nevoia lui Dumnezeu și duce la îndeplinire economia lui Dumnezeu!

Cartea Apocalipsei este o revelație a lui Isus Cristos. În Apocalipsa 19, în mod special, Îl vedem pe Cristos ca și Cuvânt al lui Dumnezeu – Împărat al împăraților și Domn al domnilor. El va veni să lupte împotriva vrăjmașului la Armaghedon.

Antihrist va avea o influență dominantă pe pământ în ultimii trei ani și jumătate ai acestei epoci; el îi va convinge și îi va amăgi pe mulți și, în cele din urmă, îi va conduce pe toți oamenii într-o răzvrătire deschisă împotriva lui Dumnezeu, declarând chiar război împotriva Lui.

Uimitor, omul se va ridica împotriva lui Dumnezeu și va declara că vrea să lupte cu Dumnezeu! Deși acest lucru poate părea de neconceput astăzi, într-o zi va deveni realitate și se va întâmpla.

Trebuie să cunoaștem aceste lucruri, dar nu trebuie să ne descurajăm și nici să ne temem; vrăjmașul va angaja întreaga omenire decăzută într-un război împotriva lui Dumnezeu la Armaghedon, dar noi aspirăm să fim biruitorii Săi, care vor coborî împreună cu Domnul pentru a-l învinge pe vrăjmaș!

Astăzi, noi stăm de partea Domnului. Vrem să-I oferim mai mult teren în ființa noastră. ÎI permitem să judece în noi, astăzi, ceea ce trebuie judecat, astfel încât, în acea zi, El să aibă deplin control în noi și prin noi pentru a-i judeca pe Satan și toate oștirile sale.

La Armaghedon, Cristos va veni ca un General luptător, împreună cu Mireasa Sa – credincioșii biruitori – pentru a lupta împotriva lui Antihrist. Cristos și oștirile Sale Își vor învinge vrăjmașul și îi vor arunca în lacul de foc!

O, cât de mult dorim să fim una cu Domnul în această epocă, pentru a putea domni împreună cu El în epoca viitoare, fiind cu El timp de o mie de ani și ospătând împreună cu El! Amin!

Cristos este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, care stă pe un cal alb și judecă în dreptate

Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate. Apocalipsa 19:11

Trebuie să ne exersăm duhul și să avem o viziune a lui Cristos, așa cum este El revelat în Apocalipsa 19. Când vom vedea cerul deschis, vom vedea un cal alb, iar Cel ce stă pe el este numit „Credincios și Adevărat”; El judecă și poartă război în dreptate (Apoc. 19:11). Acest lucru este de o importanță majoră.

Cristos este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, care stă pe un cal alb, judecă în dreptate și poartă război. Când va veni, Cristos va lupta împotriva puterii nelegiuirii a lui Satan, care astăzi operează în lume ca un mister – misterul fărădelegii (2 Tes. 2:3, 7-8).

În prezent, atât misterul lui Dumnezeu, cât și misterul fărădelegii sunt ascunse, operând înlăuntrul omului. În credincioșii în Cristos există misterul lui Dumnezeu – care este Cristos – și misterul lui Cristos – care este biserica; acestea sunt mistere și pot fi văzute, savurate și atinse doar în duh.

Însă în lumea de astăzi, este în lucru misterul fărădelegii, iar această taină va culmina cu apariția lui Antihrist, omul fărădelegii. Fărădelegile nu doar sporesc; există un mister al fărădelegii și, într-o zi, se va ridica un om care va fi Antihrist, omul fărădelegii.

Când va veni Cristos, El Îl va judeca pe Antihrist și va purta război împotriva nedreptății practicate de Antihrist și de asociații săi. Cristos va judeca în dreptate și va lupta în dreptate; El judecă luptând. Astăzi, instanțele de judecată nu ar avea nicio putere asupra omului dacă nu ar exista o forță de poliție care să pună în aplicare hotărârea; judecata poate fi executată doar prin puterea poliției.

Când Cristos va veni să-l judece pe Antihrist, acest cel rău se va afla într-o stare de răzvrătire totală. Astfel, Cristos va lupta pentru a înăbuși această răzvrătire și îi va judeca pe toți cei răzvrătiți în dreptate.

El judecă și luptă în conformitate cu dreptatea, dar și pentru a menține dreptatea. Întreaga lume de astăzi se află sub puterea satanică a întunericului; lumea întreagă zace în cel rău, în sfera malefică a influenței sale (1 Ioan 5:19).

Cristos este dreptatea, împărăția Sa este a dreptății, iar El vine să judece în dreptate și să lupte în dreptate pentru a menține dreptatea. Dreptatea și justiția sunt temelia tronului lui Dumnezeu. Dreptatea înseamnă a fi drepți față de Dumnezeu și față de oameni, potrivit rânduielii drepte a lui Dumnezeu.

Astăzi, pe pământ, nu există dreptate, deși oamenii tânjesc după dreptate și justiție; totul se desfășoară astăzi sub semnul fărădelegii. Fiecare om face ceea ce este drept în propriii săi ochi.

Există țări în care se votează democratic, iar oamenii pot alege un anumit conducător care promite să aducă dreptate și justiție; totuși, toată lumea este dezamăgită atunci când dreptatea și justiția nu se înfăptuiesc. Dar Cristos Se va întoarce și va purta război împotriva oricărei nedreptăți!

Astăzi trebuie să cooperăm cu Domnul și să-I permitem să scoată la lumină și să trateze orice nedreptate din noi. Judecata începe de la casa lui Dumnezeu (1 Petru 4:17); astăzi trebuie să-L lăsăm pe Domnul să strălucească asupra noastră și înlăuntrul nostru, pentru expune și a judeca orice nedreptate.

Noi săvârșim nedreptăți; în lumina Domnului, ne pocăim și venim la El, permițându-I să poarte război împotriva oricărei nedreptăți din ființa noastră, pentru a putea fi curățiți, spălați și purificați.

Când vine, Cristos este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, care stă pe un cal alb. El este credincios față de Dumnezeu și față de om și este adevărat – ba chiar Adevărul Însuși; El este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu.

Și El vine călare pe un cal alb; în Biblie, culoarea albă indică starea de curăție, puritate și faptul de a fi aprobat. Astăzi, noi călărim un cal alb; acesta este asemănător cu calul de la prima pecete din Apocalipsa 6:2, care este alb și semnifică predicarea Evangheliei.

Predicarea Evangheliei de către noi este curată, pură și dreaptă, fiind pe deplin aprobată de Domnul. Pe măsură ce luptă împotriva vrăjmașului Său, Domnul va călări un cal alb.

Pe de o parte, trebuie să-L lăsăm pe Domnul să trateze orice nedreptate din noi și să o judece. Pe de altă parte, trebuie să predicăm Evanghelia (Matei 24:14), călărind calul alb al Evangheliei, pentru a-i putea conduce pe păcătoși la mântuire.

Aceasta înseamnă a aduce rod; putem recunoaște că aducerea de rod este biblică și bună, dar s-ar putea să nu aducem rod – adică s-ar putea să nu fim pe calul alb. Dacă predicăm Evanghelia, interesul nostru pe pământ este împărăția lui Dumnezeu; dorim să lucrăm în unitate cu Domnul pentru a-i ajuta pe oameni să fie mântuiți, în vederea zidirii Trupului lui Cristos pentru împărăția lui Dumnezeu.

Fie ca să nu ne găsim scuze pentru a nu predica Evanghelia; vrem să fim una cu Cristos călărind calul alb, ba chiar să fim una cu Cristos – Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu – pentru a depune mărturie despre ceea ce este Cristos pentru noi și despre ceea ce face El în noi.

Păcătoșilor, trebuie să le predicăm Evanghelia și să-i aducem la cunoașterea lui Dumnezeu. Cu sfinții, trebuie să participăm la adunările din case pentru a-i hrăni pe cei tineri, să ținem adunări de grup pentru a-i perfecționa pe sfinți și să luăm parte la adunarea de profeție pentru a vorbi spre zidirea bisericii.

Trebuie să fim una cu Cristos, Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, pentru a predica Evanghelia și a-i salva pe păcătoși; de asemenea, trebuie să-i hrănim, să-i alimentăm și să-i îngrijim cu drag pe cei tineri.

Mai mult, trebuie să-i adunăm pe cei noi pentru o întâlnire de grup și să-i perfecționăm pentru a vorbi spre zidirea bisericii. În acest fel, călărim astăzi calul alb, fiind una cu Cristos, Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să Te cunoaștem, să Te savurăm și să Te experimentăm ca Martor credincios și adevărat al lui Dumnezeu! Îți mulțumim că ai venit să depui mărturie despre Dumnezeu înaintea noastră, făcându-L pe Dumnezeu real pentru noi. Te iubim, Doamne, și Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că Îl vedem pe Dumnezeu în Tine și prin Tine! Te lăudăm pentru că ești Cel care vine pe un cal alb pentru a purta război împotriva vrăjmașilor Tăi și pentru a trata orice nedreptate. Ne deschidem Ție astăzi. Tratează orice nedreptate din noi. Venim la Tine în lumină pentru a-Ți permite să expui toate păcatele, fărădelegile, greșelile, defectele și orice nedreptate a noastră. O, Doamne, strălucește asupra noastră. Strălucește înlăuntrul nostru. Spunem „Amin” strălucirii Tale. Îndepărtează orice nedreptate din ființa noastră. Vrem să fim una cu Tine – Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu – pentru a predica Evanghelia păcătoșilor, a-i hrăni pe noii credincioși și a-i perfecționa pe sfinți pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos, astfel încât împărăția lui Dumnezeu să poată veni. Amin, Doamne, fie ca noi să fim cei care aduc rod predicând Evanghelia împărăției, călărind astfel calul alb al Evangheliei!

Să-L cunoaștem pe Cristos ca fiind Cel cu ochii ca o flacără de foc, având multe diademe pe cap și un nume scris pe care nu-l cunoaște nimeni în afară de El Însuși

Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe decât numai El singur. Apocalipsa 19:12

Cât de mult Îl iubim pe Domnul Isus, Mântuitorul, Stăpânul și Prietenul nostru! Cât de mult ne place să petrecem timp cu El în Cuvânt, pentru a-L cunoaște, a-L savura și a-L experimenta! Și cât de mult prețuim vorbirea Sa lăuntrică de peste zi, chiar și atunci când răspunsul Său preferat este „NU”!

Noi, credincioșii în Cristos, suntem cei care nu doar Îl iubim pe Dumnezeu și I se închină, ci, mai mult, Îl savurăm pe Cristos ca fiind Cel atotinclusiv. Pe măsură ce citim Biblia, vedem atât de multe aspecte ale lui Cristos. Chiar și în Apocalipsa 19, capitol asupra căruia ne concentrăm în aceste zile, Cristos înseamnă atât de mult pentru noi!

El este numit „Cel Credincios și Cel Adevărat” și judecă cu dreptate, purtând război. Ochii Săi sunt ca o flacără de foc, pe cap poartă multe diademe și are un nume scris pe care nu-l cunoaște nimeni în afară de El Însuși (Apoc. 19:12).

Ce este aceasta? Ce fel de Cristos este Acesta? Ce semnifică toate acestea și cum putem savura un astfel de Cristos astăzi? Îl iubim pe Cristos ca Martor credincios și adevărat al lui Dumnezeu și dorim să fim una cu El astăzi.

Faptul că ochii Săi sunt ca o flacără de foc arată că El Își execută judecata. Putem mărturisi, în viața noastră creștină, că de multe ori, când venim la Domnul pentru a-L savura și a petrece timp cu El – atât personal, cât și împreună, ca adunare – Îl privim și vedem că ochii Săi sunt o flacără de foc. El ne arde.

Cuvintele Sale sunt ca un foc arzător în însăși ființa sufletului nostru, menite să îndepărteze toate impuritățile iubirii pământești. El dorește să ardă în noi și să elimine, prin ardere, tot ceea ce nu corespunde naturii Sale sfinte, glorioase și drepte.

Judecata Sa începe de la casa Sa; El ne judecă pentru a ne face părtași la sfințenia Sa, pentru a ne face drepți și pentru a-Și exprima gloria prin noi. Dacă astăzi ne deschidem strălucirii și arderii Sale, precum și luminii pe care o aduce, vom fi judecați în această epocă; totuși, dacă fugim de ochii Săi arzători, vom fi judecați în epoca viitoare.

Biruitorii sunt cei care, deși greșesc, continuă să se întoarcă la Domnul, să stea una cu El și să-I permită să ardă și să judece – ba chiar să elimine prin judecată – tot ceea ce nu este în armonie cu Cristos în ființa lor.

Cristos poartă multe diademe pe cap; El a fost încununat cu multe feluri de glorie (Evrei 2:9), de aceea poartă multe diademe. Ce minunat! Cristos a săvârșit multe lucruri pe pământ, iar coroanele gloriei sunt rezultatul acestor realizări!

Ca rezultat al realizărilor glorioase ale lucrărilor Sale, Cristos va lupta pentru Dumnezeu și îi va nimici pe toți cei ce se răzvrătesc împotriva Lui, dându-i de rușine pentru veșnicie. El are multe coroane și Îl lăudăm!

Mai mult, Cristos are un nume scris pe care nu-l cunoaște nimeni în afară de El Însuși. Pe de o parte, Îl cunoaștem pe Cristos, Îi cunoaștem numele, Îi iubim numele și descoperim tot mai mult din bogăția Sa, atât în ​​savurarea pe care o avem în El, cât și în experiența noastră cu El.

Pe de altă parte, există anumite aspecte ale lui Cristos pe care nu le-am experimentat încă și pe care doar El Însuși le cunoaște. Există taine cu privire la Cristos pe care El le păstrează în Sine Însuși. Îl putem savura astăzi, Îl putem experimenta din plin și putem cunoaște atât de multe despre natura Sa atotinclusivă, dar există totuși unele aspecte ale lui Cristos care vor rămâne ascunse față de noi.

Chiar și cei mai apropiați dintre biruitorii Săi nu vor cunoaște anumite aspecte ale lui Cristos, aspecte care sunt atât de bogate, de adânci, de profunde și de inepuizabile. Este uimitor să vedem că Cristosul nostru – Cel pe care-L savurăm și pe care-L experimentăm – este inepuizabil! El este atotinclusiv, vast, imens și inepuizabil!

Vom avea nevoie de o veșnicie întreagă pentru a descoperi, a cunoaște, a savura și a experimenta bogățiile Sale, astfel încât să putem deveni o expresie și o mărturie glorioasă a ceea ce este El!

Doamne Isuse, Te iubim și ne dăm pentru a Te savura și a Te experimenta astăzi! Tu ești atât de bogat, atât de vast, atât de imens și atât de atotinclusiv! Ce Cristos bogat avem! Ne place să Te privim, să Te vedem față în față. Păstrează-ne privind spre Tine și contemplându-Te cu ochii Tăi ca o flacără de foc. Îți îngăduim, Doamne, să strălucești în noi și să expui tot ce nu se potrivește cu natura Ta dreaptă, sfântă și glorioasă. Judecă în noi ceea ce trebuie judecat. Îndepărtează prin foc tot ce nu este în acord cu Tine. O, Doamne, fie ca noi să primim judecata Ta în această epocă, pentru ca în epoca viitoare să fim cu Tine, ca sfinți biruitori, pentru a domni și a împărăți! Amin, Doamne, Te lăudăm ca fiind Cel încununat cu multe coroane. Te lăudăm pentru toate realizările Tale glorioase! Ne deschidem Ție pentru a savura și mai mult de Tine astăzi. Păstrează-ne în savurarea și experimentarea lui Cristos astăzi, astfel încât să putem intra în experimentarea și savurarea deplină și supremă a lui Cristos în epoca viitoare! Aleluia, Îl vom experimenta și savura pe Cristos întreaga veșnicie, căci El este bogat, vast, atotinclusiv și inepuizabil! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Know Christ as the Faithful and True Witness of God who Judges in Righteousness, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 46 cu tema: Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor (ziua 4) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Nevoia de Rugăciune, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w46d4, Cristos are ochii ca o flacără de foc, Cristos e Martorul lui Dumnezeu, Cristos este atotinclusiv, Cristos judecă în dreptate, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, martorul adevărat al lui Dumnezeu, Martorul credincios al lui Dumnezeu, Witness Lee

Cristos, Cel ce întemeiază împărăția, va domni împreună cu sfinții biruitori!

14/09/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata...Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Apocalipsa 20:4

În Apocalipsa 20:4-6 vedem că Cristos, Cel ce întemeiază împărăția, va domni împreună cu sfinții biruitori; biruitorii care vor domni împreună cu Cristos în mileniu vor savura cea mai bună înviere și vor guverna și domni împreună cu Domnul timp de o mie de ani.

Doamne Isuse, ne dăm Ție astăzi. Vrem să învățăm să domnim în viață astăzi, ba chiar să fim sfinții Tăi biruitori în această epocă. O, Doamne Isuse, Îți mulțumim că Te vei întoarce curând pentru a domni peste pământ timp de o mie de ani. Fie ca noi să primim harul și îndurarea Ta pentru a lucra împreună cu Tine după măsura capacității noastre, astfel încât să putem domni și guverna împreună cu Tine în epoca viitoare! Te iubim, Doamne, și Te așezăm pe tron ​​în ființa noastră. Îți dăm primul loc în toate și vrem să fim pe deplin una cu Tine! Amin!

Astăzi, împărăția lumii se află încă sub uzurparea lui Satan, dar într-o zi Domnul Isus va veni ca Împărat al împărăției cerești și va aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Întreaga creație se află sub robia stricăciunii, gemând și tânjind să fie eliberată de aceasta, iar într-o zi acest lucru se va întâmpla.

Există mulți dușmani pe care Dumnezeu lucrează să-i învingă astăzi și, într-o zi, va mai rămâne doar Satan. După ce îi va învinge pe toți dușmanii, Cristos va întemeia împărăția lui Dumnezeu pe pământ – împărăția milenară – și va domni nu singur, ci împreună cu sfinții Săi biruitori, timp de o mie de ani. Acest lucru este extrem de important.

Cristos vrea să vină și să domnească peste pământ și El lucrează pentru a-Și învinge dușmanii. Dar El nu face acest lucru singur; El îl face împreună cu credincioșii biruitori.

Nu Cristos singur îl va judeca și distruge pe Satan; Cristos împreună cu biruitorii Săi îl va distruge pe dușman. Nu doar Cristos va domni peste pământ timp de o mie de ani; Cristos împreună cu biruitorii Săi va domni.

El câștigă acum, în fiecare epocă, un grup de biruitori care I se vor alătura în epoca următoare pentru a guverna și a domni în partea cerească a împărăției milenare. Noi, credincioșii în Cristos, avem privilegiul de a domni și a împărăți într-o zi împreună cu Cristos; dacă suntem biruitori, dacă biruim astăzi, vom domni împreună cu El în epoca viitoare.

Fie ca noi să-I oferim Domnului cea mai bună cooperare astăzi, pentru a fi biruitorii Săi care Îl aduc înapoi și care domnesc și împărățesc împreună cu El timp de o mie de ani!

Cristos, Cel ce întemeiază împărăția, va domni împreună cu sfinții biruitori

Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția. Luca 12:32

În Apocalipsa 20:4-6, citim cum Ioan a văzut scaune de domnie, iar Cristos și biruitorii Săi ședeau pe ele și le-a fost dată autoritatea de a judeca. Aceștia au parte de prima înviere, iar a doua moarte nu are nicio putere asupra lor; ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni împreună cu El timp de o mie de ani.

Acest lucru ne arată că Cristos, Cel ce întemeiază împărăția, va domni împreună cu sfinții biruitori timp de o mie de ani, în împărăția de o mie de ani. Deoarece biruitorii aduc împărăția lui Isus Cristos, Domnul va domni timp de o mie de ani, iar biruitorii vor domni și ei împreună cu Cristos timp de o mie de ani.

Ce minunat! Cristos nu va domni singur: sfinții biruitori vor domni împreună cu El! Sfinții biruitori vor ședea pe scaunul de domnie pentru a domni împreună cu Cristos. Autoritatea de a judeca le va fi încredințată; aceasta înseamnă că ei vor avea împărăția (Dan. 7:10, 18, 22).

Biruitorii au primit împărăția și savurează ea, căci vor domni și vor împărăți împreună cu Cristos. Privirea lui Dumnezeu este ațintită asupra împărăției; și noi ar trebui să ne îndreptăm privirea spre împărăție.

Ceea ce trebuie să vedem nu este doar cadrul exterior sau chiar viața actuală a bisericii; privirea noastră trebuie să fie ațintită asupra împărăției. Domnul Isus a spus în Luca 12:32 că Tatăl a găsit cu cale să ne dea împărăția; Tatăl Se bucură și este încântat să ne ofere împărăția.

Astăzi, împărăția lui Dumnezeu este porția noastră și ne aparține. Intenția lui Dumnezeu nu este doar ca Cristos să domnească, ci și ca toți credincioșii să domnească împreună cu El. El dorește un grup de oameni care să exercite stăpânirea lui Dumnezeu. Am fost ridicați împreună cu Domnul, am fost înviați împreună cu El și am fost așezați în locurile cerești împreună cu El (Efeseni 2).

Când S-a înălțat, El a fost așezat pe tron, iar când suntem în duhul nostru, stăm împreună cu El pe tron! Amin! El dorește să fim cu El, oriunde S-ar afla, pentru a putea fi credincioșii Săi biruitori astăzi, care domnesc și împărățesc împreună cu El.

Mântuirea lui Dumnezeu nu urmărește doar să ne scape de iad, de pierzanie, de păcat, de lume și de toate necazurile; țelul suprem al mântuirii depline a lui Dumnezeu este să ne aducă la tron, astfel încât să putem domni și împărăți împreună cu Cristos.

Aceasta este ceea ce vedem în Romani 5:17 și 21: putem primi din plin harul și darul dreptății și putem domni în viață, lăsându-L pe Cristos să domnească în noi.

Dumnezeu ne mântuiește până la tron. El dorește să fim oameni ai tronului. A domni nu înseamnă să stăm într-un loc înalt, cu un sceptru în mână, dând ordine oamenilor și spunându-le ce să facă.

A domni împreună cu Cristos, în viața lui Cristos, înseamnă să trăim și să experimentăm toate bogățiile lui Cristos, de la sfințire până la trăirea vieții de biserică în bisericile locale. Toate aspectele prezentate în Epistola către Romani trebuie să devină experiența noastră dacă dorim să domnim împreună cu Cristos.

A domni împreună cu Cristos nu înseamnă a stăpâni peste alții, ci dimpotrivă: a ne supune pe deplin vieții lui Cristos din noi, pentru a exprima toate virtuțile și bogățiile vieții Sale, atât în ​​mod individual, cât și corporativ. A domni împreună cu Cristos este porția noastră cea mai înaltă și răsplata noastră supremă. Toți biruitorii vor fi aduși în această stare în timpul Mileniului, domnind împreună cu Cristos.

Calificarea pentru a domni împreună cu Cristos se câștigă prin faptul că umanitatea lui Isus este introdusă în noi (Apocalipsa 2:26). Umanitatea lui Isus este introdusă în noi. Îl avem pe Cristos – singurul Om autentic și perfect – locuind în duhul nostru ca Duh al lui Isus.

Când Îl contactăm pe Domnul Isus în duh, devenim una cu El, iar virtuțile Sale umane autentice sunt prezente în noi, devenind propria noastră umanitate.

Trăind în unitate cu Domnul și avându-L pe Cristos trăind în noi, Îl vom face pe Satan de rușine și vom fi împărăția lui Dumnezeu. Acest lucru implică un proces de creștere, maturizare și pregătire.

Suntem asemenea fiilor de împărat care într-o zi vor moșteni tronul, dar în prezent ne aflăm într-un proces de pregătire și învățare. Trebuie să învățăm să ne purtăm cu demnitate, trăind prin viața împărătească din noi.

Fie ca noi să creștem în viață spre maturitate, zi de zi, lăsând ca umanitatea lui Cristos să fie introdusă în noi și exprimată prin noi, până când vom deveni credincioși biruitori, domnind și stăpânind împreună cu Cristos!

Doamne Isuse, Te lăudăm că vei veni curând ca fiind Cel ce stabilește împărăția, pentru a domni împreună cu credincioșii biruitori! Amin, Doamne, ne dăm Ție pentru a fi credincioșii Tăi biruitori astăzi! Crești în noi până la maturitate astăzi și adu-ne în stadiul în care putem domni împreună cu Tine. Sfințește-ne. Domnește în noi. Instruiește-ne. Perfectează-ne să trăim viața împărătească, viața lui Cristos. Fie ca umanitatea lui Cristos să fie introdusă în noi, astfel încât să fim oameni cu umanitatea lui Isus, domnind în viață împreună cu Cristos peste toate lucrurile. Amin, Doamne Isuse, fie să fim aceia care savurează porția supremă a biruitorilor în Mileniu, domnind împreună cu Cristos! Ne deschidem Ție astăzi pentru a primi abundența harului și a darului dreptății, astfel încât să putem domni în viață prin Cristos! Fie ca harul să domnească în noi spre viața veșnică! Păstrează-ne sub tronul Tău astăzi. Ne supunem vieții Tale din noi, pentru ca Tu să poți exprima virtuțile și bogățiile vieții Tale în noi! Amin, Doamne, condu-ne spre maturitate, astfel încât să fim calificați să domnim împreună cu Cristos!

Biruitorii care vor domni împreună cu Cristos în mileniu vor savura cea mai bună înviere, prima înviere

Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani. Apocalipsa 20:6

Un aspect specific al savurării biruitorilor care vor domni împreună cu Cristos în mileniu este prima înviere (Apoc. 20:6). Cuvântul pentru „primă” poate fi tradus și prin „cea mai bună”, așa cum apare în Luca 15:22, când tatăl a spus să fie adusă haina cea mai bună pentru a-l îmbrăca pe fiul risipitor.

Mulți vor învia, dar biruitorii savurează cea mai bună înviere, prima înviere. Fericiți și sfinți sunt cei care au parte de prima înviere; asupra acestora, a doua moarte nu are nicio autoritate, ci ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni împreună cu El timp de o mie de ani.

Această primă înviere este ceea ce Pavel numește „învierea remarcabilă” (sau „învierea dintre morți”) în Filipeni 3:11, învierea extraordinară pe care apostolul Pavel a căutat-o.

Atât necredincioșii, cât și credincioșii vor învia, dar există o înviere care este cea mai bună. La ultima trâmbiță, toți credincioșii morți vor învia; aceasta este învierea vieții. Apoi, toți necredincioșii morți vor învia mai târziu, după mileniu, în fața marelui tron ​​alb, pentru a fi judecați.

Însă există o înviere care este cea mai bună dintre toate – prima înviere – de care au parte biruitorii. Situația este asemănătoare cu cea din școală la absolvire: toți absolvă, dar unii o fac cu distincție, obținând cele mai bune note.

Noi dorim să avem parte de această înviere – o înviere care aduce domnia ca răsplată pentru biruitori, astfel încât aceștia să poată domni împreună cu Cristos în împărăția milenară.

Această primă înviere – cea mai bună înviere – va fi porțiunea biruitorilor înviați ca fiind „copilul de parte bărbătească” (Apocalipsa 12:5) și martirii din perioada ulterioară (15:2), dar și celor vii care vor fi răpiți, ca fiind „primele roade” (Apocalipsa 14:1-5).

Aceasta trebuie să fie cea mai înaltă binecuvântare – să moștenim împărăția manifestată pe pământ și chiar să fim împărați în ea! Aleluia! Nu este vorba doar de a ne mulțumi cu viața învierii, ci de a nu avea nicio parte la a doua moarte și de a primi o răsplată, și anume aceea de a fi introduși în participarea la domnia și împărățirea împreună cu Cristos în mileniu, ca răsplată.

Fie ca aceasta să fie aspirația noastră astăzi. Fie să fim aceia care ajung la această înviere excepțională.

Sfinții biruitori care împărățesc împreună cu Cristos vor fi preoți care Îl contactează pe Dumnezeu și domesc împreună cu Cristos, domnind peste națiuni în mileniu (Apocalipsa 2:26-27; 12:5). Ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor împărăți împreună cu El timp de o mie de ani (Apocalipsa 20:6).

Ca preoți, sfinții biruitori Îl vor aduce pe om, în nevoia sa, la Dumnezeu și Îl vor aduce pe Dumnezeu la om. Ca împărați, ei Îl aduc pe Dumnezeu, în autoritatea Sa, la om și Îl reprezintă pe Dumnezeu pentru a-l păstori pe om. Aceasta este răsplata biruitorilor.

Astăzi trebuie să fim sfinții biruitori care trăiesc și funcționează ca preoți și împărați, aducându-L pe Dumnezeu la om și aducându-l pe om la Dumnezeu, până când, într-o zi, funcția noastră va fi lărgită și extinsă, astfel încât să putem domni și împărăți împreună cu Cristos și, de asemenea, să-L aducem pe Dumnezeu la om!

Acest lucru Îl satisface pe Dumnezeu. Dumnezeu dorește să câștige un astfel de popor astăzi: oameni care domnesc și împărățesc peste națiuni împreună cu Cristos și care, de asemenea, Îl aduc pe Dumnezeu la om și pe om la Dumnezeu, în calitate de preoți.

Biruitorii vor fi preoți care Îl contactează pe Dumnezeu și domnesc împreună cu Cristos, domnind peste națiuni în mileniu. Ce domeniu va fi acela – fără slăbiciune, fără boală, fără necaz și fără suferință! Cât de minunat va fi!

Fie să fim aceia care Îi oferim Domnului cooperarea noastră astăzi, pentru a fi produși ca și credincioși biruitori ai Săi, astfel încât să putem împărăți împreună cu El când Se va întoarce! Fie să-L cunoaștem pe Cristos, puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, astfel încât să fim conformați morții Sale și să ajungem la învierea excepțională dintre morți!

Doamne Isuse, vrem să Te cunoaștem, să Te savurăm, să Te experimentăm și să Te exprimăm, pentru a putea fi sfinții Tăi biruitori în această epocă. Amin, Doamne, aspirația noastră este să ajungem la învierea dintre morți, la prima înviere. Fie ca să-L cunoaștem pe Cristos, puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, fiind făcuți asemenea morții Sale, astfel încât să putem ajunge la învierea dintre morți. Amin, Doamne, păstrează-ne în procesul de a fi una cu Tine în moartea și învierea Ta în viața noastră de zi cu zi, până când vom fi răsplătiți cu prima înviere, cea mai bună înviere! Ce binecuvântare înaltă este ca noi să moștenim împărăția manifestată pe pământ și chiar să fim împărați în ea! Amin, Doamne, vrem să Te contactăm și să-i aducem pe oameni înaintea Ta ca preoți, și vrem să-L aducem pe Dumnezeu la oameni ca împărați, împlinindu-ne astfel calitatea de preoți și împărați. Aleluia, suntem preoți și împărați și vom fi preoți și împărați pentru Dumnezeu și pentru Miel în veci! Slavă Domnului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ as the Establisher of the Kingdom will Reign with the Overcoming Saints, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 46 cu tema: Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor (ziua 2) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w46d2, cea mai bună înviere, Cristos întemeiază împărăția, Cristos va domni cu biruitorii, Cristos va întemeia împărăția, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, prima înviere, sfinții biruitori, umanitatea lui Isus, Witness Lee

După ce Satan este legat și aruncat în abis, va veni împărăția milenară

13/09/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Ioan 12:31

După ce îi va învinge pe vrăjmașii Săi, Cristos va întemeia împărăția lui Dumnezeu pe pământ – împărăția milenară – și va domni împreună cu credincioșii Săi biruitori timpul mileniului; mai întâi, El Îl leagă pe Satan și îl aruncă în abis, iar apoi vine împărăția milenară, cu secțiunea ei cerească și cea pământească.

Doamne Isuse, Te iubim! Ne deschidem inimile Ție! Venim la Tine. Vrem să fim plini de Tine. Vrem să Te cunoaștem într-un mod intim și subiectiv. Vrem să trăim astăzi într-un singur duh cu Tine. Amin, Doamne, dă-ne harul să fim credincioșii biruitori de care Tu ai nevoie în această epocă, cei care Te vor aduce înapoi și care vor domni împreună cu Tine în epoca viitoare. Aspirăm să fim împreună-domnitori cu Cristos în împărăția milenară! Amin, Doamne, perfectează-ne, pregătește-ne și instruiește-ne pentru aceasta! Amin!

În această săptămână, în timp ce cugetăm în rugăciune asupra cărții Apocalipsa pentru a vedea cum Îl putem experimenta, savura și exprima pe Cristos în vederea împlinirii scopului lui Dumnezeu, venim la câteva aspecte prețioase din capitolele 19 și 20.

Vrem să-L vedem pe Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor. După ce Cristos a îndeplinit lucrarea de răscumpărare, El S-a înălțat la Tatăl și a primit stăpânire, glorie și o împărăție (Dan. 7:14). El a primit împărăția de la Tatăl.

În Luca 19 vedem cum un om de neam ales a călătorit într-o țară îndepărtată pentru a primi o împărăție și a se întoarce; după ce Cristos a încheiat lucrarea de răscumpărare, El a primit împărăția de la Tatăl și, la timpul hotărât, Se va întoarce. El Se va întoarce pentru a aduce acea împărăție pe pământ.

Acest lucru implică un proces; există un proces de întemeiere a împărăției. Cristos a primit împărăția, dar acea împărăție trebuie să fie întemeiată pe deplin pe pământ. În Apocalipsa 20 Îl vedem pe Cristos ca fiind Cel care întemeiază împărăția.

Ce este împărăția lui Dumnezeu? Mulți creștini au concepții și perspective diferite despre ceea ce este împărăția lui Dumnezeu. Pe scurt, împărăția lui Dumnezeu este un domeniu care se întinde din veșnicie în veșnicie, un domeniu în care Dumnezeu Își poate exercita în mod liber stăpânirea pentru a guverna și a domni.

Din veșnicia trecută până în veșnicia viitoare, există măreața împărăție a lui Dumnezeu. Momentul în care Dumnezeu a venit să-l creeze pe om, consemnat în Geneza, constituie un punct de referință, căci atunci Și-a dezvăluit dorința inimii și intenția; El l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa și i-a încredințat stăpânirea Sa.

El dorește ca omul să domnească peste toate lucrurile pentru Dumnezeu și, în mod special, să-l supună pe vrăjmașul lui Dumnezeu și să-l învingă. De asemenea, El dorește ca omul să aducă împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Acesta este un scop atât de glorios, iar Dumnezeu Își va împlini scopul! Amin!

După ce Îi va învinge vrăjmași și-l va arunca pe Satan în abis, Cristos va întemeia împărăția lui Dumnezeu pe pământ – împărăția milenară

I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată. Daniel 7:14

Deși omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu și a primit stăpânirea Sa pentru a supune pământul (Gen. 1:26), el a eșuat și nu a împlinit intenția lui Dumnezeu. Adam a eșuat în încercarea de a-l învinge pe vrăjmașul lui Dumnezeu și nu a adus împărăția lui Dumnezeu.

Astfel, Dumnezeu l-a ales pe Avraam, tatăl neamului celor chemați, și i-a promis că va face din el un neam mare. În Vechiul Testament, vedem împărăția lui Dumnezeu manifestată prin națiunea lui Israel, căci Dumnezeu a dorit să câștige o împărăție pe pământ.

Însă așa cum reiese din istoria poporului Israel, Dumnezeu nu a putut să-Și câștige împărăția prin intermediul acestuia. Prin urmare, la patru mii de ani după Adam, Dumnezeu Însuși a devenit om în persoana lui Isus Cristos; El a venit ca Semănătorul împărăției, iar El Însuși a fost realitatea împărăției.

În El, Dumnezeu a avut calea deplină de a-Și exprima domnia și autoritatea. El a venit ca Semănător pentru a semăna semințele împărăției în toți cei aleși ai lui Dumnezeu. Începând cu momentul încarnării Domnului, împărăția nu mai este ceva obiectiv; ea este acum semănată în inimile oamenilor, devenind astfel o realitate subiectivă.

Împărăția lui Dumnezeu ține de domeniul vieții; ea există sub forma unei semințe care crește în toți credincioșii. Împreună, toți credincioșii formează, în mod corporativ, biserica. În Romani 14 ni se spune că biserica este împărăția practică a lui Dumnezeu. Împărăția a fost luată de la poporul lui Israel – care nu a fost credincios în a-I oferi lui Dumnezeu o domnie absolută – și a fost transferată bisericii în Noul Testament.

Astăzi, noi, cei care credem în Cristos, facem parte din biserică, împărăția lui Dumnezeu; împărăția lui Dumnezeu este aici, cu noi și în mijlocul nostru. Cristos, în calitate de Semănător, S-a semănat pe Sine Însuși ca sămânță a împărăției în inimile noastre și crește în noi pentru a deveni împărăția lui Dumnezeu – un domeniu în care Dumnezeu poate domni și împărăți.

El crește în noi, noi tratăm toate obstacolele care stau în calea acestei creșteri și Îi permitem să domnească și să împărățească în noi. Apoi, într-o zi, se va manifesta împărăția milenară, când Cristos va împărăți împreună cu credincioșii Săi biruitori.

În Apocalipsa 20:1-6 Îl vedem pe Cristos ca fiind Cel care întemeiază împărăția. După ce îi va învinge pe toți dușmanii Săi, Cristos va întemeia împărăția lui Dumnezeu pe pământ – împărăția milenară – și va împărăți alături de credincioșii Săi biruitori timpul mileniului. Slavă Domnului!

Întregul pământ trebuie curățat ca pregătire pentru venirea împărăției lui Dumnezeu. În Apocalipsa 12:10 auzim strigătul: „Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și autoritatea Cristosului Său”.

Acesta nu a fost momentul în care împărăția a venit efectiv, căci vor urma trei ani și jumătate de mare necaz, după care va veni împărăția. Însă în ochii celor care au fost răpiți la cer, împărăția a venit deja. În timpul ultimilor trei ani și jumătate ai acestei epoci – perioada marelui necaz – vor avea loc răpirea majorității sfinților, distrugerea Babilonului religios (anihilarea catolicismului), distrugerea iudaismului și prăbușirea Babilonului material.

După toate acestea, va avea loc războiul de la Armaghedon. Întregul pământ va fi curățat în vederea venirii împărăției lui Dumnezeu. Când ajungem la capitolul 20 din Apocalipsa, rămâne un singur lucru: Satan, sursa tuturor problemelor.

Vrem să rezolvăm această problemă, iar Cristos Se va ocupa de ea. Un înger coboară din cer, având cheia abisului și un lanț mare în mână; el îl prinde pe dragon, pe șarpele cel vechi – care este Diavolul și Satan – și îl leagă pentru o mie de ani.

Satan va fi legat și aruncat în abis pentru o mie de ani, iar în acest timp va exista împărăția milenară. Împărăția va veni în epoca următoare, când Satan va fi aruncat în abis și închis. Slavă Domnului!

Deși Satan a fost judecat de Cristos pe cruce, acea judecată nu a fost încă pe deplin executată. Când Domnul Isus Se va întoarce, El va executa pe deplin asupra lui Satan judecata pe care a împlinit-o pe cruce. Slavă Domnului, Satan va fi legat și aruncat în abis, fiind lipsit de puterea de a acționa sau de a face rău cuiva; atunci pământul va deveni împărăția lui Cristos. Slavă Domnului!

În Geneza, după ce Satan, șarpele, a înșelat-o pe Eva, Dumnezeu a rostit sentința asupra lui: Sămânța femeii îi va zdrobi capul. Mai târziu, când a venit Cristos, El a exercitat autoritatea lui Dumnezeu pentru a scoate demoni, a vindeca bolnavi și a curăți leproși. Apoi, în Ioan 12:31, El a spus că acum este judecata acestei lumi, acum a fost aruncat afară stăpânitorul acestei lumi.

Pe cruce, deși Satan a crezut că Îl va ucide pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Cristos a fost Cel care l-a învins și l-a judecat. Cristos a pus capăt lucrărilor diavolului și l-a judecat pe cruce. El a murit ca șarpele de aramă pentru a-l distruge pe șarpe împreună cu puterea acestuia. Iar când Cristos Se va întoarce a doua oară împreună cu biruitorii Săi, El va împlini judecata asupra lui Satan și va întemeia împărăția milenară! Slavă Domnului!

Doamne Isuse, Te lăudăm că l-ai distrus pe diavol pe cruce prin moartea Ta! Aleluia, Satan a fost condamnat de Dumnezeu la distrugere, iar Cristos l-a distrus pe cruce! Amin, Doamne, noi stăm în victoria Ta astăzi. Proclamăm victoria Ta. Aplicăm victoria Ta în viața noastră creștină. Vrem să fim una cu Tine astăzi. Îți permitem să domnești și să împărățești în noi. Fie ca împărăția Ta să vină în ființa noastră, în viața noastră de familie și în viața de biserică. Crești în noi ca sămânță a împărăției până când se va forma un domeniu în care Dumnezeu poate domni și împărăți. O, Doamne Isuse, fie ca împărăția Ta să vină! Așteptăm cu nerăbdare venirea Ta pentru a-i distruge pe toți vrăjmașii Tăi și a-l arunca pe Satan în abis, astfel încât împărăția să vină pe pământ! Amin, Doamne, dă-ne harul să fim sfinții Tăi biruitori în această epocă, pentru a putea domni și împărăți împreună cu Tine în epoca împărăției! Înlătură tot ce ține de împărăția și uzurparea lui Satan din ființa noastră. Fie să fim pe deplin una cu Tine în viața noastră de zi cu zi, astăzi, pentru ca împărăția Ta să înainteze în noi!

Mileniul cuprinde două secțiuni: secțiunea cerească, unde domnesc credincioșii biruitori, și împărăția lui Mesia (secțiunea inferioară), unde evreii mântuiți îi învață pe oamenii din națiunile restaurate să-L slujească lui Dumnezeu

Atunci, cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă. Matei 13:43

Dacă citim Biblia cu atenție și analizăm în rugăciune profețiile referitoare la împărăția milenară, vom vedea că aceasta este alcătuită din două secțiuni: secțiunea superioară (cerească) și secțiunea inferioară (pământească). În Matei 13:43, ni se spune că secțiunea superioară a mileniului este numită împărăția Tatălui; în versetul 41 vedem că secțiunea inferioară este împărăția Fiului Omului.

Vor exista două secțiuni și trei categorii de oameni în împărăția milenară. Prima dintre cele trei categorii este cea a sfinților biruitori, care îi include atât pe cei din Vechiul Testament, cât și pe cei din Noul Testament.

Sfinții biruitori vor domni împreună cu Cristos. Noi aspirăm să fim printre cei care biruiesc astăzi, pentru a putea fi în secțiunea cerească a împărăției milenare și a domni alături de Cristos. Aceasta este secțiunea superioară, partea împărătească a mileniului.

Al doilea grup de oameni se află în secțiunea inferioară; aceștia sunt evreii păstrați și autentici, care vor fi mântuiți la momentul revenirii Domnului. Vedem acest lucru în Zaharia 12:10-14, unde evreii aflați în viață la momentul revenirii Domnului Îl vor privi pe Cel pe care L-au străpuns și se vor pocăi. Ei vor alcătui acea treime care va trece prin foc și va fi curățită (13:9).

Acești evrei mântuiți vor intra în mileniu ca preoți și își vor exercita preoția, învățând națiunile să-L caute pe Dumnezeu și să-L cunoască. Astfel se va împlini profeția din Isaia 2:2-3, căci națiunile vor învăța despre Dumnezeu prin instruirea oferită de evrei, care vor fi preoți. Domnul Își va câștiga preoți – oameni care vor vorbi în calitate de slujitori ai Dumnezeului nostru (Isaia 61:6).

După cum spune Zaharia 8:23, în acele zile, oameni din toate limbile națiunilor se vor apuca – da, se vor apuca de poala hainei unui evreu – zicând: „Să mergem cu voi, căci am auzit că Dumnezeu este cu voi”. Ce minunat! În acele zile, evreii care s-au pocăit și au fost restaurați vor fi atât de prețioși și primiți cu atâta căldură!

Cel de-al treilea grup de oameni din împărăția milenară va fi format din „oile” despre care se vorbește în Matei 25. Aceștia sunt oamenii din națiunile restaurate – națiuni care nu au fost mântuite anterior, dar care au ajutat poporul lui Dumnezeu în timpul marelui necaz. Ei vor locui pe pământ și vor fi învățați de evrei să-L cunoască pe Dumnezeu și să I se închine.

În sfera pământească a mileniului – împărăția Fiului Omului – Isus, ca sămânță a lui David, va fi Împărat peste evrei și, prin intermediul evreilor, peste națiuni.

Porția noastră, ca fiind credincioși în Cristos, este – sau ar trebui să fie – aceea de a domni împreună cu Cristos în ceruri, în sfera cerească a împărăției milenare. Dacă suntem credincioși biruitori, ne vom împărtăși din sfera cerească a mileniului.

Evreii mântuiți se vor afla în sfera pământească, în calitate de preoți, slujind în Cortul restaurat al lui David, iar națiunile vor locui pe pământ. Iată ce ne descoperă Biblia cu privire la împărăția milenară, pe care Domnul o va întemeia la venirea Sa, după ce îi va fi învins pe toți vrăjmașii și va fi curățat pământul de toate problemele.

Astăzi dorim să-I oferim Domnului cea mai bună cooperare, pentru ca El să crească în noi ca împărăție a lui Dumnezeu, astfel încât, la întoarcerea Sa, să moștenim împărăția și să domnim împreună cu El în ceruri.

Pe de o parte, este bine să cunoaștem toate aceste lucruri care urmează să aibă loc, căci toate se vor împlini și sunt profețite în Biblie. Pe de altă parte, nu ar trebui să fim stresați sau distrași de aceste chestiuni, ci, dimpotrivă, ar trebui să lucrăm împreună cu Domnul pentru a fi produși ca fiind credincioși biruitori ai Săi în timpul vieții noastre – iubindu-L, permițându-I să domnească în noi și fiind una cu El în toate lucrurile.

Doamne Isuse, descoperă-ne ceea ce se va întâmpla în epoca următoare, epoca mileniului, așa cum a fost profețit în Biblie! Fie să vedem că va exista o parte cerească a împărăției milenare, unde sfinții biruitori vor domni împreună cu Cristos! Amin, Doamne, aspirăm să fim biruitorii Tăi în această epocă, pentru a putea domni împreună cu Tine ca și co-împărați în epoca următoare. Arată-ne cum să lucrăm împreună cu Tine astăzi, astfel încât Tu să poți domni în noi și împărăția Ta să vină în noi. Crești în noi până la maturitate. Transformă-ne. Domnește în noi. Fie să domnim în viață primind din abundență harul și darul dreptății. Te așezăm pe tron ​​în ființa noastră. Fie să existe un cer senin între Tine și noi și fie ca Domnul să fie pe tron, în centrul ființei noastre. Amin, Doamne, vrem să Îți oferim cea mai bună cooperare astăzi, pentru a putea fi cu Tine în epoca următoare, domnind ca fiind co-împărați în împărăția milenară! Fie să vină împărăția Ta și să se facă voia Ta! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, After Satan is Bound and Cast into the Abyss, the Millennial Kingdom will Come, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 46 cu tema: Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor (ziua 1) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w46d1, credincioșii biruitori vor domni, Cristos l-a distrus pe Satan, Cristos va întemeia împărăția, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, evreii mântuiți, împărăția milenară, Satan este legat și aruncat în abis, va veni împărăția milenară, Witness Lee

Să iubim apariția Domnului, să-L urmărim pe Cristos împreună cu sfinții și să fugim de poftele tinereții

11/09/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22

Pe de o parte, Îl urmărim pe Cristos, umblăm prin credință și Îl dăm pe Dumnezeu ca hrană sfinților din casa lui Dumnezeu; pe de altă parte, trebuie să iubim apariția Domnului, să nu ne purtăm rău cu ceilalți credincioși și să nu ne asociem cu oamenii lumești în timp ce Îl slujim pe Domnul ca sclavi credincioși pentru a deveni primele roade.

Doamne Isuse, vrem să Te urmăm în mod pozitiv, să Te savurăm și să facem toate lucrurile în părtășie cu Tine! Amin, Doamne, fie ca viața noastră creștină să fie prin credință și umblarea noastră creștină să fie cu Dumnezeu, în credință. Vrem să fim sclavii credincioși ai lui Dumnezeu care Îl împart pe Dumnezeu ca hrană sfinților din casa Lui. Salvează-ne, Doamne, de a nu iubi apariția Ta, de a ne purta rău cu ceilalți credincioși și de a ne asocia cu oamenii lumești! Amin, Doamne, vrem să fim primele roade pentru Dumnezeu și pentru Miel! Amin!

Cât de minunat este să-L vedem și să Îl savurăm pe Cristos ca Miel, Cel pe care Îl urmează primele roade biruitoare. Aspirăm să fim primele roade, cei care se coc mai devreme; pentru aceasta, Îl urmăm pe Miel oriunde merge El! Amin! Vrem să fim răpiți curând, chiar înainte de marele necaz; de aceea Îl urmăm pe Domnul în dragoste, trăim înaintea Lui, umblăm cu Dumnezeu și facem toate lucrurile în unirea organică cu El.

Așa cum în Vechiul Testament primele roade Îi aparținea lui Dumnezeu, iar poporul Său trebuia să aducă primele roade în casa Lui pentru satisfacția Sa, tot astfel și astăzi Dumnezeu dorește să fie satisfăcut de niște biruitori vii care vor fi cu El pe Muntele Sion.

Pentru aceasta, trebuie să umblăm cu Dumnezeu prin credință, pentru a scăpa de moarte și a primi mărturia că suntem plăcuți lui Dumnezeu. Așa cum Enoh a umblat cu Dumnezeu prin credință timp de trei sute de ani până când nu a mai fost, căci Dumnezeu l-a luat, tot astfel și noi trebuie astăzi să umblăm cu Dumnezeu prin credință pentru a scăpa de moarte.

Aceasta înseamnă că trebuie să-L luăm pe Cristos ca și centru și ca totul pentru noi și să facem toate lucrurile potrivit cu Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu. Umblăm prin credință, adică credem că Dumnezeu este, iar noi nu suntem. El este totul, iar noi nu suntem nimic. Nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi.

El este totul pentru noi, iar noi devenim nimic; pur și simplu Îl lăsăm pe Cristos să trăiască în noi. Aceasta este aspectul personal. În ceea ce privește aspectul corporativ, pe măsură ce Îl savurăm pe Domnul și suntem constituiți cu bogățiile Sale, trebuie să fim sclavi credincioși ai lui Dumnezeu, credincioși în slujire și în îndeplinirea însărcinării primite de la Domnul: aceea de a-L oferi pe Dumnezeu ca hrană membrilor casei Sale.

Ne aflăm în mijlocul sfinților și Îl împărțim pe Cristos ca hrană acestora, la timpul potrivit. Îi mulțumim Domnului că suntem sclavii Săi – cei care rămân sub lucrarea Sa de împărțire a harului pentru a fi umpluți cu El și care se exersează să împartă și altora bogățiile lui Cristos.

Să fim atenți să nu iubim epoca aceasta rea ci să iubim apariția Domnului

Dar, dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăbovește să vină’. Matei 24:48

Trăind la sfârșitul acestei epoci și aspirând să fim biruitori vii ai Domnului – acele „primele roade” adusă spre satisfacția lui Dumnezeu – trebuie să luăm aminte la anumite aspecte negative.

Domnul ne-a avertizat în Matei 24:48 că, deși suntem sclavii Săi, am putea deveni sclavi răi, spunând în inima noastră că Stăpânul întârzie; astfel, ajungem să iubim epoca aceasta rea și să nu iubim apariția Domnului (2 Tim. 4:8, 10; comp. cu Fapte 26:16).

Dacă privim spre exterior, la istoria lumii, pare că răul predomină; iar dacă privim situația din biserică, nu vedem o zidire suficientă a Trupului. Putem ajunge să credem că Domnul cu siguranță nu va veni curând și, astfel, să avem o inimă rea.

Să nu cădem în capcana de a fi un rob rău care spune: „Stăpânul meu întârzie”. Să trăim în lumina arătării Sale. Să fim salvați de la a nu iubi apariția Sa. El este cu noi, El dorește să ni Se arate, dar trebuie să primim cu bucurie apariția Sa și să o iubim.

În ultima sa scriere, în ultima sa epistolă – cea către Timotei (a doua epistolă) – spre sfârșitul acesteia, Pavel a spus că este pregătit: a luptat lupta cea bună, a păzit credința, iar acum așteaptă cununa dreptății, pe care Domnul, Judecătorul cel drept, i-o va da în acea zi.

Dar, continuă el, nu doar el va primi această răsplată, ci și toți cei care au iubit apariția Sa. Însă două versete mai târziu, Pavel a spus că Dima, unul dintre conlucrătorii săi, l-a părăsit, iubind epoca de acum.

Acesta este un lucru care ne îndeamnă la o considerare interioară serioasă. Dima a fost unul dintre conlucrătorii Domnului, dar, la un moment dat, a ajuns să iubească epoca rea de acum, așa că l-a părăsit pe Pavel. O, Doamne!

Dacă privim în jurul nostru și la istoria noastră în viața de biserică, vedem că au existat lideri sau conlucrători printre noi care au fost alături de noi și ne-au fost de ajutor, dar apoi s-a întâmplat ceva și au încetat să-L mai iubească pe Domnul. Fie ca să ne smerim înaintea Domnului. Să-I cerem să ne păzească și să nu ne ducă în ispită.

Din partea noastră, să ne păzim inima; iar din partea Lui, să ne rugăm să nu ne ducă în ispită. Să fim atenți legat de lăcomie, să nu ne strângem comori aici pe pământ, ci să fim bogați față de Dumnezeu (Luca 12:15-20; 2 Cor. 6:10; Efes. 3:8).

Trebuie să fim atenți la gândurile noastre despre viitor, la sentimentele față de bunurile noastre și chiar la grija și dragostea pentru propriii copii și nepoți. Cu siguranță ne iubim copiii și pe toți membrii familiei și avem o grijă adecvată față de ei; totuși, noi iubim apariția Domnului și ne îngrijim de ei în Domnul.

Trebuie să ne amintim de soția lui Lot; Acesta este un avertisment solemn pentru credincioșii care iubesc lumea (Luca 17:31-32; comp. cu Rom. 1:21, 25). Ea era pe cale de a fi salvată, dar a aruncat o privire în urmă; trebuie să fi existat acolo ceva la care ținea. Fie ca noi să fim veghetori și stăruitori în rugăciune, astfel încât ziua venirii Domnului să nu vină peste noi pe neașteptate, ca o cursă (Luca 21:34-36; comp. cu Mat. 2:3).

Fie ca întoarcerea Domnului să nu ne ia prin surprindere; răpirea va fi bruscă, dar nu ar trebui să fie o surpriză. Fie ca noi să stăruim cu adevărat înaintea Domnului cu privire la aceste lucruri, căci pe măsură ce trece timpul, trăind în această lume, ascultând una și implicându-ne în alta, inima noastră s-ar putea înclina să iubească epoca de acum și să nu iubească apariția Domnului.

Fie ca noi să ne smerim cu adevărat înaintea Domnului și să ne rugăm:

Doamne Isuse, salvează-ne de la a fi un sclav rău care spune în inima sa: „Stăpânul meu întârzie”. O, Doamne, fie ca noi să iubim apariția Ta astăzi! Arată-ni-Te. Vrem să rămânem în prezența Ta. Prețuim prezența Ta. Vrem să fim atenți privitor la lăcomie, neadunând comori pentru noi înșine, ci să fim bogați față de Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca noi să căutăm bogățiile Tale și să acordăm mai multă atenție bogățiilor Tale decât celor pământești. Fie ca istoria soției lui Lot să ne servească drept avertisment, ca să nu iubim epoca de acum, ci să ne îndreptăm inima spre Tine! O, Doamne, păstrează-ne inima! Păzește-ne inima ațintită asupra Ta și iubindu-Te. Vrem să fim veghetori și stăruitori în rugăciune, ca ziua venirii Domnului să nu vină peste noi pe neașteptate, ca o cursă! O, Doamne, Te iubim și dorim apariția Ta! Arată-ni-Te nouă astăzi!

Să fim atenți să nu să-i maltratăm pe ceilalți credincioși sau să domnim peste ei

Dar, dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăbovește să vină’, dacă va începe să bată pe tovarășii lui de slujbă și să mănânce și să bea cu bețivii. Matei 24:48-49

În Matei 24:49, vedem că robul rău, care spune în inima sa că Stăpânul întârzie, îi bate pe ceilalți sclavi. Ce înseamnă acest lucru? Este oare posibil, în viața de biserică, să-i „batem” pe ceilalți sclavi? A-i lovi pe ceilalți sclavi înseamnă a ne purta rău cu ceilalți credincioși (Matei 18:3-7; Fapte 9:4).

Este posibil să ne purtăm rău cu ceilalți credincioși și, astfel, să pierdem privilegiul de a fi primele roade. În loc să-i judecăm sau să-i condamnăm pe ceilalți credincioși, ar trebui să fim buni și plini de compasiune față de ei, iertându-i, așa cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi în Cristos (Luca 6:37; Efeseni 4:31-32).

În timp ce trăim viața de biserică, s-ar putea să spunem lucruri unii altora sau să avem o anumită atitudine care îi jignește sau îi supără pe ceilalți. Îi putem trata greșit pe alții vorbind negativ despre ei, adoptând o atitudine distantă față de ei sau bârfindu-i. O, Doamne!

S-ar putea să avem dreptate în ceea ce spunem despre alții – căci poate au făcut cutare lucru rău sau au cauzat o problemă – însă faptul că vorbim de rău despre ei înseamnă că îi maltratăm, îi tratăm în mod greșit.

Indiferent ce fac ceilalți, trebuie să ne amintim că, într-o zi, cu toții vom fi înfățișați înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu (2 Cor. 5:10; Rom. 14:10); acolo vom da socoteală pentru lucrurile pe care le-am făcut prin trup.

Vom da socoteală pentru ceea ce am privit cu ochii noștri, pentru ceea ce am ascultat cu urechile noastre, pentru ceea ce am rostit cu buzele noastre, pentru ceea ce am făcut cu mâinile noastre și pentru locurile în care am mers cu picioarele noastre.

Nu trebuie să ne judecăm fratele și nici să-l disprețuim, căci toți vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Cristos. Trebuie să fim atenți în relațiile noastre unii cu alții, deoarece cuvintele, tonul vocii, gesturile și atitudinea noastră pot însemna o purtare greșită față de ceilalți credincioși.

Nu trebuie să-i ocărâm sau să-i criticăm pe frații noștri, ci, dimpotrivă, să-i considerăm mai presus de noi înșine (1 Cor. 6:10; Fil. 2:2-3, 29). A ocărî un frate înseamnă a-l critica sau a-l înjosi aspru, folosind un limbaj jignitor (Luca 17:2).

S-ar putea să vorbim aspru cu cineva despre ceea ce a făcut sau să ne adresăm într-un mod jignitor soțului sau soției acasă – co-părtașul nostru la har; aceasta înseamnă să-i batem pe ceilalți sclavi. O, Doamne! Cei care rostesc astfel de cuvinte își pierd privilegiul de a fi primele roade, iar cei care primesc cuvinte de ocară poartă aceeași responsabilitate ca și cei care le rostesc.

Rostirea unor astfel de cuvinte aduce daune Trupului, iar Dumnezeu nu va încredința niciodată autoritate celor cărora le place, din natura lor, să-i critice pe alții.

Mai mult, nu trebuie să ne purtăm ca niște stăpâni față de ceilalți credincioși; în schimb, trebuie să le slujim sfinților ca niște sclavi, hrănindu-i cu Cristos cel înviat, care este Duhul dătător de viață (1 Pet. 5:3; Mat. 20:25-28).

A domni peste alții înseamnă a-L înlocui pe Domnul în viața lor; ei pot veni să părtășească cu noi, iar noi, în loc să-i îndrumăm pe sfinți să meargă la Domnul pentru decizia Sa, am putea lua noi o decizie în locul lor.

Putem chiar să le spunem sfinților să se mute aici sau acolo, să se căsătorească cu o anumită persoană sau să facă un anumit lucru. O, Doamne! Acest lucru atinge autoritatea lui Cristos de Cap și Domn.

Dacă le spunem altora unde să meargă sau ce să facă, fără a-i încuraja să se roage, să caute călăuzirea Domnului și să aibă o părtășie adecvată în Trup, aceasta este o mare ofensă adusă Domnului!

Fie ca noi să nu-L înlocuim niciodată pe Domnul în viața nimănui, ci, dimpotrivă, să-i ajutăm pe sfinți să meargă la Domnul cu toate întrebările și problemele lor.

Doamne Isuse, Te iubim și îi iubim pe sfinții din viața de biserică, pe ceilalți credincioși în Cristos! Salvează-ne de la a-i judeca sau condamna pe frații noștri în credință. Fie să fim plini de bunătate față de sfinți, cu inimă plină de compasiune, iertându-i, așa cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi în Cristos. Fie să nu-i ocărâm sau să-i criticăm pe frații noștri, ci să-i considerăm mai presus de noi înșine. Amin, sfinții sunt minunați! Sfinții sunt plini de viață! Privim spre Cristosul din sfinți și dorim să-L cunoaștem pe Cristos din sfinți! Amin, Doamne Isuse, salvează-ne de la a domni peste sfinți luând decizii în locul lor sau spunându-le să meargă acolo ori să facă acel lucru. Fie să-i conducem întotdeauna pe sfinți la Domnul, pentru a consulta voia Sa, și la Trup, pentru părtășia în Trup! O, Doamne Isuse, păstrează-ne să nu ne purtăm urât cu frații noștri în credință și să nu domnim peste ei!

Feriți-vă de anturajul oamenilor lumești: fugiți de poftele tinereții și urmăriți-L pe Cristos împreună cu sfinții!

Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? 2 Corinteni 6:14

Trebuie să fim atenți să nu fim în anturajul oamenilor lumești; sclavul rău, care spune în inima sa că stăpânul său întârzie, a mers și a mâncat și a băut cu cei beți (Mat. 24:49), ceea ce semnifică faptul că un credincios poate frecventa locuri unde sunt oameni care sunt îmbătați de lucrurile lumești.

Suntem un popor sfânt, un neam ales, un popor dobândit ca proprietate; suntem sfințiți pentru Domnul. Dar dacă socotim că Stăpânul nostru întârzie, devenim slujitori răi și ajungem să ne însoțim cu oamenii lumii, care sunt îmbătați de lucrurile lumești.

Datorită naturii noastre divine și a poziției noastre sfinte, noi, cei care credem în Cristos, nu trebuie să fim înjugați împreună cu necredincioșii (2 Cor. 6:14; 1 Cor. 15:33; comp. cu Prov. 13:20). Acest principiu trebuie aplicat tuturor relațiilor intime dintre credincioși și necredincioși, nu doar căsătoriei și afacerilor.

Mai ales când suntem tineri, am putea crede că este în regulă să fim înjugați cu un necredincios în afaceri sau în relații, ori să le fim prieteni și să-i urmăm în lucrurile pe care le fac. Însă este atât de ușor să nu ne păzim inima în astfel de lucruri și să fim pur și simplu luați de valul de destrăbălare al acestei lumi.

Tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Dacă umblăm cu oameni înțelepți, vom fi înțelepți, dar cel ce se însoțește cu nebunii va avea necazuri.

În loc să ne însoțim cu oameni lumești, fie ca noi să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristosul atotinclusiv împreună cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură (2 Tim. 2:22).

Fie să ne petrecem timpul, să fim împreună cu și să ne însoțim cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură și să-L urmărim pe Cristos împreună cu ei.

Dacă facem acest lucru, vom fi păstrați, Îl vom iubi pe Domnul, vom crește în viață și vom fi produși ca biruitori vii ai Domnului, ca primele roade de astăzi!

Doamne Isuse, salvează-ne de la a mânca și a bea împreună cu cei beți, adică salvează-ne de a ne însoți cu oameni lumești! Amin, Doamne, fie să fim cei care conștientizăm natura noastră divină și poziția noastră sfântă și să stăm departe de orice ne-ar putea întina. Salvează-ne de a avea relații intime, de căsătorie sau de afaceri cu necredincioșii. Fie să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristos împreună cu sfinții! Amin, Doamne, alegem să fugim de poftele tinereții și să-L urmărim pe Cristosul atotinclusiv împreună cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură! Te iubim, Doamne!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Love the Lord’s Appearing, Pursue Christ with the Saints, and Flee Youthful Lusts, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 45 cu tema: Mielul pe care Îl urmează primele roade care biruie (ziua 6) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Îl slujim pe Domnul, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w45d6, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, fugim de poftele tinereții, în prezența lui Dumnezeu, iubim apariția Domnului, să nu iubim epoca aceasta rea, să nu să-i maltratăm pe ceilalți credincioși, să-L urmărim pe Cristos, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Page 4
  • Page 5
  • Page 6
  • Interim pages omitted …
  • Page 64
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.’ Apocalipsa 2:7Mâncăm din pomul vieții și suntem în mod absolut una cu Dumnezeu în victoria noastră asupra șiretlicurilor lui Satan
  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi
  • Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului