• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Recâștigarea Domnului

Povestea genei împărăției: semănarea, creșterea și dezvoltarea ei într-o recoltă

16/06/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. 1 Cor. 3:9

Țelul lui Dumnezeu este dezvoltarea deplină a împărăției lui Dumnezeu, iar Noul Testament ne arată semănarea, creșterea, propagarea, dezvoltarea și recolta deplină a seminței împărăției, a genei împărăției, pentru ca Dumnezeu să aibă împărăția Sa pe deplin. Aleluia!

Ceea ce ne spune Biblia este că Dumnezeu dorește să câștige o împărăție pe pământ printre oameni și cu omul; modul în care El o face, însă, nu este impunându-Se omului, ci semănându-Se ca sămânță a împărăției în om. Foarte interesant!

Elementul intrinsec al învățăturii a Noului Testament este că Dumnezeul Triunic S-a încarnat pentru a fi semănat ca sămânța împărăției, gena împărăției, în poporul Său pentru a crește în ei și a se dezvolta într-o împărăție. Împărăția lui Dumnezeu nu vine brusc din ceruri și împărăția lui Dumnezeu nu este ceva ce este doar cu Dumnezeu și într-o zi se va manifesta pe pământ.

Când a venit Domnul Isus, El a predicat evanghelia pentru ca păcătoșii să se pocăiască pentru împărăția lui Dumnezeu. Când ucenicii au continuat să predice evanghelia Domnului, au predicat evanghelia împărăției.

Domnul Isus a spus chiar că, atunci când această evanghelie a împărăției va fi predicată pe tot pământul locuit, atunci va veni sfârșitul. Astăzi, evanghelia a fost predicată pe tot pământul, dar cum rămâne cu evanghelia împărăției: a fost predicată această evanghelie? Ce este evanghelia împărăției?

Vedem în fiecare evanghelie că Domnul Isus S-a asemănat cu un Semănător care vine să semene sămânța, iar sămânța crește, se dezvoltă și aduce rod. Aceasta este împărăția lui Dumnezeu. În conceptul nostru, o împărăție este un domeniu în care un împărat deosebit de mare și puternic domnește și guernează, și toată lumea se teme de el și el domnește cu putere.

Dar împărăția lui Dumnezeu este un domeniu al vieții; este domeniul vieții divine, chiar Cristos Însuși semănându-Se ca sămânță a vieții în poporul Său. Noi, cei care credem în Cristos, nu facem parte dintr-o împărăție exterioară numită „împărăția lui Dumnezeu”; mai degrabă, suntem pe dinăuntru o parte a împărăției lui Dumnezeu, căci Dumnezeul Triunic în umanitate S-a semănat în ființa noastră și crește în noi pentru a deveni împărăția lui Dumnezeu.

Zi de zi putem coopera cu Domnul pentru ca împărăția Lui să crească sau putem amâna răspândirea împărăției Lui în ființa noastră. De multe ori, la sfârșitul zilei, trebuie să ne pocăim înaintea Domnului pentru că nu I-am oferit cea mai bună cooperare pentru ca El să crească și să răspândească împărăția Lui în noi.

Poate că am făcut una și alta pentru noi înșine, poate că am realizat cutare lucrare pentru familia noastră, dar poate că nu I-am dat Domnului mai mult teren pentru ca El să crească în noi și să devină împărăția lui Dumnezeu pe deplin.

Povestea genei împărăției: semănarea, creșterea și dezvoltarea ei într-o recoltă

Ceea ce dorește Dumnezeu este să aducă împărăția Lui în om și printre oameni, căci țelul Lui este dezvoltarea deplină a împărăției lui Dumnezeu. Cum face El asta? În calea vieții, în mod organic.

Noul Testament ne arată cum Dumnezeu aduce împărăția Sa: în Evanghelii este semănarea genei împărăției (sămânța împărăției), în Faptele Apostolilor este propagarea și răspândirea, în Epistole este creșterea, iar în Apocalipsa avem secerișul cu dezvoltarea deplină și chiar cea mai deplină dezvoltare. Minunat!

Când citim Noul Testament din perspectiva împărăției lui Dumnezeu semănate ca o sămânță și care crește, vom fi uimiți să vedem ce ne spune revelația divină.

În Evanghelii avem semănarea seminței împărăției – gena împărăției

Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene...Semănătorul seamănă Cuvântul. Marcu 4:3, 14

În Evanghelii vedem semănarea seminței împărăției (Marcu 4:3, 14; Matei 9:35). Domnul Isus, ca Dumnezeu Triunic încarnat, a ieșit să Se semene în poporul ales al lui Dumnezeu prin vorbirea, predicarea și învățătura Sa.

Când Domnul Isus a fost pe pământ, El nu numai că a făcut minuni și a vindecat bolnavii; El a vorbit! El a vorbit despre tainele împărăției lui Dumnezeu și, prin vorbirea Sa, S-a semănat ca sămânță în cei care L-au auzit. Unii dintre ascultători L-au respins, dar alții L-au primit și au fost deschiși către El.

Când cei care au fost aleși de Dumnezeu au auzit cuvântul Domnului Isus și l-au primit, au primit gena împărăției, sămânța împărăției. Această sămânță, această genă, este Dumnezeul încarnat care se seamănă în om.

Oriunde a mers Domnul Isus pe pământ, El S-a semănat ca sămânță a împărăției în cei care erau în jurul Lui.

În Faptele Apostolilor, avem propagarea și răspândirea genei împărăției de către mulți semănători

Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți veneau la credință. Fapte 6:7

În cartea Faptele Apostolilor, vedem nu doar un semănător, ci mulți semănători, mulții ucenici ai lui Cristos care au fost regenerați prin sămânța divină și care acum au devenit cei care seamănă sămânța împărăției în alții.

În Faptele Apostolilor avem propagarea și răspândirea acestei semănări de către mii de semănători care au primit gena împărăției (Faptele Apostolilor 6:7; 12:24; 19:20).

Acum există mii de semănători care au sămânța împărăției și care împrăștie această sămânță oriunde merg! Când erau în Ierusalim, au predicat evanghelia în Ierusalim și, când au fost persecutați și, prin urmare, împrăștiați în multe locuri, au semănat și acolo gena împărăției. Aleluia!

Astăzi suntem încă în cartea Faptele Apostolilor, căci această carte nu s-a terminat niciodată; suntem în continuarea Faptelor Apostolilor. Oriunde ne-am afla, noi, cei care avem gena împărăției, vorbim cuvântul lui Dumnezeu pentru a împrăștia sămânța împărăției pretutindeni.

Prin cuvintele noastre către cei din jurul nostru, putem vorbi despre Cristos în ei pentru a semăna sămânța împărăției în ei. Aleluia! Suntem la fel ca Cristos – suntem un mic Cristos astăzi, plin de sămânța împărăției și răspândim această sămânță celor din jurul nostru.

Cristosul din ceruri este unit cu noi și suntem una cu El pentru a împrăștia sămânța împărăției peste tot, astfel încât împărăția lui Dumnezeu să poată veni. Amin!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai regenerat cu viața Ta și prin cuvântul Tău viu. Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, avem gena împărăției în noi și astăzi putem vorbi altora pentru a semăna sămânța împărăției în ei! Amin, Doamne, vrem să fim una cu Tine în aceasta astăzi. Ne dăm Ție pentru a Te savura, a Te experimenta și a fi umpluți cu Tine, astfel încât să putem semăna sămânța împărăției în cei din jurul nostru. Fie ca împărăția Ta să vină în noi și fie ca împărăția Ta să vină prin noi! O, Doamne, fie ca gena împărăției să fie răspândită către cei din jurul nostru, pentru ca împărăția Ta să se răspândească!

În epistole, vedem creșterea genei împărăției

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui. 2 Petru 1:3

În epistole, vedem creșterea seminței împărăției, a genei împărăției (1 Corinteni 3:6, 9; 2 Petru 1:3-7). Sămânța împărăției care a fost semănată în mulți credincioși trebuie să crească; în epistole, vedem cum ea crește și cum noi putem coopera pentru ca ea să crească.

În 1 Corinteni 3:6-9, în special, vedem că suntem pământul cultivat al lui Dumnezeu, iar cei care slujesc plantează și udă, totuși Dumnezeu dă creșterea.

În 2 Petru 1:3-11 vedem dezvoltarea și creșterea genei împărăției cu multe detalii.

Puterea divină a lui Dumnezeu ne-a dat toate lucrurile care au legătură cu viața și evlavia; aceasta este gena împărăției pe care am primit-o la momentul regenerării noastre. Tot ce avem nevoie pentru creșterea în viață și pentru a trăi această viață în evlavie se află în gena divină, sămânța divină, pe care am primit-o.

Dumnezeu ne-a dat promisiunile prețioase și nespus de mari, pentru ca prin acestea să putem deveni părtași ai naturii divine. Firea divină este în sămânță. Când scăpăm de stricăciunea care este în lume prin poftă, ne împărtășim din natura divină.

Și tocmai din acest motiv, adăugând toată sârguința, trebuie să adăugăm în credința noastră virtute, și în virtute cunoștință, și în cunoștință înfrânare, și în înfrânare, răbdare, și în răbdare evlavie, și în evlavie dragoste frățească, și în dragoste frățească dragoste.

Căci aceste lucruri, fiind în noi din belșug, crescând și dezvoltându-se, nu ne vor face nici leneși, nici neroditori, ci vor rodi spre deplina cunoaștere a Domnului nostru Isus Cristos. Căci cine nu are aceste lucruri este orb, uitând curățirea de păcatele sale trecute.

Fie ca noi să fim mai sârguincioși să ne întărim chemarea și alegerea, căci făcând aceste lucruri nu ne vom poticni, ci, dimpotrivă, în felul acesta, intrarea în împărăția eternă a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos ne va fi dată din belșug.

Trebuie să existe o creștere, o dezvoltare a genei împărăției în noi, și noi putem coopera cu această creștere. Când cooperăm cu Domnul pentru creșterea Lui în noi, vom avea o intrare bogată în împărăția eternă a Domnului în acea zi.

Fie ca noi să fim cei care cooperează cu Domnul zi de zi, chiar și clipă de clipă, astfel încât gena împărăției din noi să poată crește, să se dezvolte, să se răspândească și să atingă maturitatea pentru a deveni împărăția lui Dumnezeu pe deplin.

Doamne Isuse, crești în noi. Fie ca sămânța împărăției din noi să crească puțin câte puțin, zi de zi. Răspândește-te în noi. Vrem să cooperăm cu Tine pentru ca sămânța Ta să crească în noi. Fie ca să existe o dezvoltare a seminței divine în noi până când aceasta ajunge la maturitate și devine împărăția lui Dumnezeu pe deplin. Aleluia, putem fi sârguincioși să cooperăm cu Domnul pentru creșterea și dezvoltarea genei împărăției, astfel încât împărăția lui Dumnezeu să crească și să se răspândească în noi! Amin, Doamne, vrem să avem o intrare bogată care să ne fie oferită din belșug la venirea Ta. Fă-ne astăzi biruitorii Tăi, cei care trăiesc în realitatea împărăției lui Dumnezeu!

În mileniu vedem dezvoltarea completă a genei împărăției cu biruitorii

Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri, și urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpărați dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. Apoc. 14:4

În cartea Apocalipsa, vedem secerișul seminței împărăției, gena împărăției, cu biruitorii ca dezvoltare completă a seminței împărăției și Noul Ierusalim ca dezvoltare cea mai completă. În Apocalipsa 14:4 vedem primele roade, iar apoi, în versetul 15, avem secerișul.

Dacă astăzi cooperăm cu Domnul pentru creșterea seminței împărăției în noi, această sămânță se va dezvolta până când va atinge dezvoltarea sa completă în epoca viitoare. Biruitorii, primele roade despre care se vorbește în Apocalipsa 14, sunt printre cei care vor fi co-împărați cu Cristos în mileniu.

În următoarea epocă de o mie de ani, epoca mileniului, vor fi unii care se află în dezvoltarea completă a genei împărăției. Mulți dintre cei care au primit gena împărăției și au cooperat cu Domnul vor fi co-împărați cu Cristos. Ei vor domni și vor guverna cu El timp de o mie de ani.

Tatăl se va putea lăuda cu acești biruitori, căci El a câștigat un grup de oameni care l-au învins pe inamic, pe partea negativă, și au cooperat cu El pentru a permite genei împărăției să crească și să se dezvolte până la maturitate. Aleluia!

Vrem să fim printre co-împărați în epoca următoare, așa că vrem să-I oferim Domnului cea mai bună cooperare a noastră astăzi. În epoca viitoare, inamicul va fi încă aici, căutând să devoreze și să facă rău multor oameni, iar Dumnezeu Își va revărsa judecata asupra pământului.

Dar chiar dacă Satan va instiga la răzvrătire printre națiuni, el nu va putea atinge co-împărații, biruitorii, căci ei vor fi fost transformați de gena împărăției. Satan nu va avea teren în ei, căci tot elementul rebel care era în umanitatea lor decăzută a fost înghițit de gena împărăției.

Fie ca noi să-I permitem Domnului să crească în noi și să înghită orice întuneric și răzvrătire din noi astăzi.

Fie ca noi să-I oferim cooperarea noastră pentru ca El să-Și facă domiciliul în inima noastră prin credință și fie ca noi să fim înnoiți în mintea noastră, astfel încât să putem fi transformați în sufletul nostru (Efeseni 3:16; Romani 12:2; 2 Corinteni 3:18).

Noi, ca oameni ai genei împărăției de astăzi, vrem să-L lăsăm pe Domnul să crească în noi, să se dezvolte în noi și să crească spre maturitate în noi, până când devenim biruitori, cei care înving orice este negativ și care permit seminței împărăției să crească până la capăt.

Dacă facem acest lucru astăzi, dacă, prin îndurarea Domnului, cooperăm cu creșterea Lui în noi, vom fi co-împărați alături de Cristos în epoca următoare. Fie ca să nu permitem dușmanului să aibă vreun teren în noi astăzi, întorcându-ne către duhul nostru tot timpul, trăind în duh și contactându-L pe Domnul în orice moment, în toate lucrurile.

Doamne Isuse, aspirăm să fim biruitori, cei care cooperează cu Tine pentru ca gena împărăției să crească în noi spre maturitate! Amin, Doamne, crești în noi astăzi! Fie ca să existe o dezvoltare constantă și continuă a seminței împărăției lui Dumnezeu în noi, până când va deveni pe deplin matură! Te iubim, Doamne, și vrem să cooperăm cu Tine astăzi. Dă-ne experiențele de care avem nevoie în fiecare zi pentru a crește în viață spre maturitate. Fie ca gena împărăției să crească în noi și să se dezvolte în noi zi de zi. O, Doamne, suntem una cu Tine astăzi. Suntem una cu duhul nostru. Suntem împotriva dușmanului Tău în carnea noastră, în sinele nostru, în omul natural și în lume. Aleluia, putem învinge dușmanul prin sângele Mielului, prin cuvântul mărturiei noastre și prin faptul că nu ne iubim viața sufletească până la moarte! Amin, Doamne, fă-ne poporul genei împărăției care crește în viață spre maturitate pentru dezvoltarea deplină a genei împărăției în noi! Aspirăm și dorim cu ardoare să fim co-împărați cu Cristos în mileniu!

Noul Ierusalim este cea mai deplină dezvoltare a genei împărăției

Și eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Apoc. 21:2

În Apocalipsa 21-22, vedem Noul Ierusalim, împărăția eternă a lui Dumnezeu, în cerul nou și pământul nou. Noul Ierusalim este cea mai deplină dezvoltare a seminței împărăției, a genei împărăției, care a fost semănată de Isus Nazarineanul în cele patru Evanghelii (Apocalipsa 21:2; 22:1, 3, 5).

Aleluia, în cerul nou și pământul nou, Dumnezeu va avea o împărăție eternă cu Noul Ierusalim drept capitală! Noul Ierusalim va fi după împărăția milenară, iar acest oraș va fi o alcătuire de împărați care vor domni peste națiunile complet restaurate.

Dumnezeu își va dobândi împărăția eternă prin dezvoltarea deplină a genei semănate în Evanghelii de către Domnul Isus, Dumnezeul Triunic încarnat ca om.

Dumnezeul Triunic din umanitate a venit să semene gena împărăției în Evanghelii, iar această genă a crescut de-a lungul epocilor până când s-a dezvoltat pe deplin în împărăția eternă a lui Dumnezeu cu Noul Ierusalim. Cât de minunat!

Noul Testament ne oferă o poveste completă despre gena împărăției, sămânța împărăției lui Dumnezeu, semănată în Evanghelii, răspândindu-se în Faptele Apostolilor, dezvoltându-se în Epistole și avându-și întreaga dezvoltare și recoltă în cartea Apocalipsa.

Fie ca noi astăzi să cooperăm cu Domnul pentru ca gena împărăției să crească în noi și să se dezvolte în noi până la maturitate deplină. Fie ca noi să fim cei care nu numai că înțeleg și văd sau chiar se bucură de această imagine a genei împărăției cu dezvoltarea ei, ci și să-I oferim Domnului cea mai bună cooperare a lor pentru ca El să crească în noi.

Aleluia pentru adevărata poveste a împărăției lui Dumnezeu, gena împărăției, de la Isus Nazarineanul până la Noul Ierusalim! Aceasta este evanghelia împărăției pe care trebuie să o predicăm astăzi.

Aceasta este evanghelia pe care o avem în recâștigarea Domnului și aceasta este ceea ce trebuie să le predicăm și altora în această epocă.

Doamne Isuse, Te lăudăm că într-o zi vei primi împărăția Ta, chiar și cea mai deplină dezvoltare a genei împărăției semănate de Isus Nazarineanul în Evanghelii! Aleluia, Isus a venit ca Dumnezeul Triunic în umanitate pentru a Se semăna pe Sine ca sămânță a împărăției în om! Slavă Domnului, există o propagare și o răspândire a acestei semănări în cartea Faptele Apostolilor de către mii de ucenici, ca mulți semănători! Aleluia, în Epistole vedem creșterea genei împărăției! Și slavă Domnului, există o recoltă a genei împărăției în Apocalipsa cu biruitorii în mileniu și Noul Ierusalim pentru eternitate! Doamne, crești în noi! Fie ca sămânța împărăției să crească puțin mai mult în noi astăzi! Supune orice răzvrătire din noi și fă ca elementul Tău să crească în ființa noastră! Amin, Doamne, fie ca împărăția Ta să vină în noi și fie ca gena împărăției Tale să se răspândească prin noi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Story of the Kingdom Gene: its Sowing, Growing, and Developing into a Harvest, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema, Să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 8 (Să predicăm evanghelia împărăției și să facem discipoli din națiuni) ziua 2, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Predicăm Evanghelia, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024FITEROw8d2, co-împărați cu Cristos, cooperăm cu Domnul, creșterea genei împărăției, creșterea lui Cristos în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, dezvoltarea completă a genei împărăției, gena împărăției, Noul Ierusalim, povestea genei împărăției, Witness Lee

Să predicăm evanghelia împărăției pentru a răspândi gena împărăției în oameni

15/06/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

...Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ. Marcu 4:26

Dumnezeul Triunic în umanitate a fost sămănat în noi ca gena divină pentru a crește în noi și a se dezvolta în împărăția lui Dumnezeu; a predica evanghelia împărăției înseamnă a propaga și a dezvolta sămânța, gena împărăției pentru a finaliza această epocă. Aleluia!

Săptămâna aceasta venim la ultima săptămână din seria „Să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu”, iar subiectul nostru este „Să predicăm evanghelia împărăției și să facem discipoli din națiuni”.

Aceasta nu este doar ceva să ne amintească să predicăm evanghelia împărăției, o povară pe care ar trebui să o avem, ci să știm ce este evanghelia împărăției, să o trăim și să trăim o viață de a face discipoli din națiuni până când Domnul se va întoarce.

Fie ca Domnul să continue să ardă în noi cu povara evangheliei, astfel încât să putem predica evanghelia împărăției. Această evanghelie trebuie predicată întregului pământ locuit și atunci va veni sfârșitul.

Semnul revenirii Domnului nu este doar reformarea națiunii Israel, restaurarea Ierusalimului sub Israel și chiar reconstruirea templului; toate acestea sunt semne exterioare, pe care Domnul le poate realiza destul de ușor.

Dar cum rămâne cu predicarea evangheliei împărăției pe întreg pământul locuit? Cine știe ce este evanghelia împărăției și cine predică evanghelia împărăției pe întreg pământul locuit? Cine trăiește astăzi în realitatea împărăției lui Dumnezeu?

Împărăția lui Dumnezeu este foarte mult utilizată în mod greșit, înțeleasă greșit și chiar neglijată în creștinism, iar majoritatea creștinilor nu se interesează de împărăția lui Dumnezeu.

Trebuie să fim aduși înapoi la evanghelia împărăției și să știm ce este evanghelia împărăției, să trăim în realitatea împărăției și să vestim această evanghelie până la finalizarea epocii.

Una este să cunoști împărăția în raport cu dispensațiunile și să realizezi că există diferite dispensațiuni de-a lungul epocilor, în care Dumnezeu S-a raportat la poporul Său în moduri diferite. Învățătorii dintre frații britanici au numit aceasta dispensaționalism, și chiar și aceasta nu este acceptată în totalitate de creștinii din școlile teologice sau biblice; de fapt, există multă întoarcere la așa-numita teologie reformată.

Dar în viața de biserică Îi mulțumim și Îl lăudăm pe Domnul pentru că El ne-a dezvăluit nu doar diferitele dispensațiuni de-a lungul epocilor și cum operează și lucrează Dumnezeu în aceste dispensațiuni, ci, mai mult, putem vedea și putem savura împărăția lui Dumnezeu ca domeniu al vieții!

Împărăția lui Dumnezeu nu este compusă doar din dispensațiuni, cum ar fi dispensațiunea legii, a harului, a împărăției etc., ci, mai mult, împărăția lui Dumnezeu este un domeniu al vieții, domeniul vieții divine. Amin!

Să predicăm evanghelia împărăției pentru propagarea și dezvoltarea seminței împărăției pentru a finaliza această epocă

Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul. Matei 24:14

În calitate de credincioși în Cristos, care Îl iubesc pe Domnul și Îl urmăm pentru a a-L savura și a fi una cu El pentru finalizarea scopului Său, trebuie să fim cei care urmează Mielul oriunde ar merge El (Apocalipsa 14:4).

Îl urmăm pe Miel astăzi pentru a predica evanghelia împărăției întregului pământ locuit pentru propagarea și dezvoltarea seminței împărăției pentru a finaliza această epocă (Matei 24:14; Marcu 4:26).

Trebuie nu doar să cunoaștem și să savurăm evanghelia împărăției, ci, mai mult decât atât, să predicăm această evanghelie ca o mărturie din toată inima, astfel încât sămânța împărăției să crească și să se dezvolte pentru ca Dumnezeu să câștige un domeniu în care El să domnească și să guverneze pe pământ. Amin!

Mulți creștini și necreștini cred că împărăția lui Dumnezeu este ca împărățiile de pe pământul de astăzi, un domeniu în care cineva poate domni și face orice vrea. Însă Domnul Isus a rostit o mulțime de pilde despre împărăție, în care a spus că împărăția este asemenea unui om care aruncă sămânța pe pământ (Marcu 4:26). Ce minunat!

Semănătorul a ieșit să semene; ce legătură are asta cu împărăția? Dacă un polițist iese să aplice legea, are sens, căci într-o împărăție este nevoie de cineva care să aplice regulile. Dar ce legătură are semănatul seminței cu împărăția lui Dumnezeu?

Ei bine, Domnul Isus aseamănă venirea împărăției cu El cu ieșirea semănătorului să semene sămânța împărăției, care este El Însuși, pentru ca El să crească și să se dezvolte în noi. Și în funcție de tipul de sol pe care îl are inima noastră pentru sămânță, există o creștere și o dezvoltare diferită a seminței în noi, rezultatul fiind de treizeci de ori, de șaizeci de ori sau de o sută de ori. Aceasta este împărăția lui Dumnezeu.

Acest lucru trebuie să fie confuz pentru mintea firească care caută un împărat mare care domnește cu putere; împărăția lui Dumnezeu, conform spuselor lui Cristos, este ca sămânța mică care cade în pământ pentru a crește și a rodi. Iar inima noastră este solul în care sămânța crește și rodește.

Dintr-o sămânță mică, iese o recoltă mare. Dintr-o sămânță mică, crește chiar și un pom mare. Când sămânța mică cade în pământul potrivit, este udată și crește cu nutrienții solului, în timp poate deveni un pom mare sau un pom fructifer care rodește. Și dacă sămânța este grâu, crește pentru a rodi mult și apoi poate fi recoltată. Totul începe cu o sămânță.

Ce este sămânța împărăției? Este Însuși Isus Cristos. Isus Cristos, omul-Dumnezeu întrupat, chiar Dumnezeul Triunic în umanitate, este sămânța împărăției lui Dumnezeu. El a venit la noi prin cuvântul Său, căci El este întrupat în cuvânt, iar noi L-am primit în inima noastră ca sol pentru ca El să crească.

Acum, Cristos, ca sămânță a împărăției, este în solul inimii noastre și crește în noi pentru a se dezvolta, a se maturiza și a aduce rod.

Mântuitorul-Sclav a proclamat evanghelia lui Dumnezeu, care a adus împărăția lui Dumnezeu (Marcu 4:3; 1:14-15). El a venit ca om pentru a semăna sămânța împărăției prin vorbirea Sa, astfel încât El să poată crește în noi, să se dezvolte în noi și să devină împărăția lui Dumnezeu în ființa noastră.

Cristos S-a semănat pe Sine ca sămânță a împărăției în multe inimi omenești și El crește ca sămânță a împărăției în și cu solul inimii umane pentru a se dezvolta într-un domeniu în care El poate domni. Fie ca El să-L lăsăm să crească în noi.

Împărăția lui Dumnezeu este Cristos Însuși (Luca 17:21; Matei 12:28) ca sămânța care se seamănă pe Sine în noi pentru a crește în noi și a se dezvolta în noi.

Astăzi, noi, ca și credincioși în Cristos, Îl avem pe Cristos ca sămânță a împărăției care crește și se dezvoltă în noi și trebuie să cooperăm cu El pentru a predica evanghelia împărăției, astfel încât să-L putem semăna ca sămânță a împărăției în alții, pentru ca aceștia să crească și să se dezvolte în ei.

Acest lucru este pentru finalizarea acestei epoci, pentru ca noi să putem pune capăt acestei epoci și să aducem epoca împărăției, în care ne vom bucura și ne vom împărtăși de manifestarea împărăției.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că Te-ai semănat pe Tine Însuși ca sămânță a împărăției în solul inimii noastre, pentru a crește și a Te dezvolta în noi în împărăția lui Dumnezeu! Aleluia, Cristos, ca Semănător, a venit să Se semene pe Sine însuși ca sămânță a împărăției prin cuvântul Său în solul inimii noastre! Ne deschidem Ție, Doamne! Crești în noi astăzi! Crești puțin mai mult în ființa noastră și răspândește-Te în noi. Vrem să-Ți dăm nutrienții de care ai nevoie, astfel încât împărăția lui Dumnezeu să se poată răspândi și extinde în noi. Ne deschidem inimile către Tine și vrem să tratăm orice problemă din inima noastră, astfel încât sămânța împărăției să crească în noi, să se dezvolte în noi și să aducă rod în noi până când va fi o recoltă, venirea împărăției lui Dumnezeu! Amin, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine astăzi pentru a predica evanghelia împărăției pe întregul pământ locuit pentru propagarea și dezvoltarea împărăției, pentru a finaliza această epocă! Da, Doamne, fie ca această evanghelie a împărăției să fie predicată pe întregul pământ locuit ca o mărturie, și atunci va veni sfârșitul!

Dumnezeul Triunic în umanitate Se seamănă în noi ca gena împărăției pentru a crește, a trăi și a Se exprima în noi pentru a Se dezvolta în împărăția lui Dumnezeu

După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” Marcu 1:14-15

Este ușor de înțeles Ioan 3:16, unde ni se spune că Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât L-a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru noi. Însă evanghelia împărăției este o evanghelie superioară, chiar evanghelia pe care Domnul a predicat-o în Matei, pentru ca împărăția lui Dumnezeu să vină.

Dumnezeul Triunic în umanitate (Coloseni 2:9) este sămânța împărăției lui Dumnezeu, gena împărăției, care trebuie să fie semănată în noi, poporul ales al lui Dumnezeu (Marcu 4:26-29; 1 Corinteni 3:6-9).

Cristos, ca Dumnezeul Triunic în umanitate, Se seamănă în noi ca gena împărăției lui Dumnezeu pentru a crește în noi, a trăi în noi și a fi exprimat din noi pentru a se dezvolta în domeniul lui Dumnezeu în care El conduce, împărăția lui Dumnezeu.

Vedem acest lucru întâmplându-se cu ucenicii Domnului; când Și-a început lucrarea pământească, El a predicat evanghelia împărăției, îndemnându-i pe oameni să se pocăiască pentru împărăție.

Aceasta a fost semănarea Sa ca sămânță a împărăției în ucenicii Săi; această sămânță a crescut în ei timp de trei ani și jumătate, până după moartea și învierea Sa, iar în ziua Cincizecimii a fost o recoltă, venirea împărăției lui Dumnezeu.

În această perioadă de creștere, s-au întâmplat multe lucruri, multe lucruri în ucenici au fost expuse și tratate, iar Domnul a avut o modalitate de a crește. Apoi, în ziua Cincizecimii, împărăția a venit și a fost clar prezentă cu Petru și cei o sută douăzeci.

Împărăția lui Dumnezeu nu este ca împărăția omului; împărăția omului este ceva ce ține de organizare, dar împărăția lui Dumnezeu este absolut ceva ce ține de viață. Împărăția lui Dumnezeu este omul-Dumnezeu, Isus Cristos, semănat ca o sămânță în noi, credincioșii Săi.

Această sămânță crește în noi și se dezvoltă în noi într-o împărăție, care ne aduce la destinație, astfel încât scopul lui Dumnezeu să poată fi atins.

Putem folosi termenul genă – gena împărăției – pentru a ilustra acest lucru într-un mod modern. Dumnezeul Triunic în umanitate, ca genă a împărăției, este semănat în ființa noastră. Aleluia!

Așa cum, omenește vorbind, provenim dintr-o genă, iar în gena umană se află toate atributele, virtuțile și trăsăturile ființei noastre umane, tot așa, spiritual vorbind, gena împărăției lui Dumnezeu este în noi și crește în noi, se dezvoltă în noi și se maturizează în noi pentru a rodi în noi și a deveni împărăția lui Dumnezeu în noi! Aleluia!

Când am auzit evanghelia, împărăția lui Dumnezeu a venit în inima noastră – gena împărăției a fost semănată în noi pentru a crește în noi. Rodul evangheliei este împărăția lui Dumnezeu. Astăzi trăim în viața de biserică ca o continuare a rezultatului genei împărăției.

Trăim savurându-L pe Cristos ca genă a împărăției care crește în noi, se dezvoltă în noi și se răspândește în noi.

Împărăția lui Dumnezeu nu cade pur și simplu peste noi din cer; gena împărăției vine în noi prin auzirea cuvântului lui Dumnezeu, iar sămânța împărăției crește în noi, se dezvoltă în noi, se extinde în noi și devine împărăția lui Dumnezeu în noi. Aleluia!

Elementul intrinsec al întregii învățături a Noului Testament este că Dumnezeul Triunic S-a încarnat pentru a fi semănat în poporul Său ales și a se dezvolta în ei într-o împărăție. Pentru asta a venit Domnul Isus; El nu a venit doar să moară pentru noi, ci mai mult, să Se semene ca gena împărăției, sămânța împărăției, în ființa noastră pentru a crește în noi.

Există aspectul aparenței împărăției, lucrurile exterioare care arată ca împărăția, dar există și aspectul intrinsec, aspectul intrinsec al împărăției. Mântuirea lui Dumnezeu are loc în împărăția lui Dumnezeu, având scopul împărăției.

Fie ca împărăția lui Dumnezeu să crească mai mult în noi astăzi. El a venit să Se semene pe Sine ca sămânță, gena împărăției în noi, iar noi am primit mila Domnului pentru a-I permite să crească în noi. Mulți L-au respins pe Domnul, dar nouă ni s-a arătat îndurare.

Acum Cristos este în noi ca Dumnezeul Triunic în umanitate pentru a fi gena împărăției lui Dumnezeu, iar El crește în noi și se dezvoltă în noi. Fie ca noi să-L lăsăm să crească. Fie ca noi să-L lăsăm să se dezvolte în ființa noastră.

Și fie ca noi să cooperăm cu El pentru a vorbi cuvântul lui Dumnezeu exersându-ne duhul, astfel încât să-L putem propaga pe Cristos și să semănăm sămânța, gena împărăției în alții!

Fie ca noi să savurăm această Persoană minunată din noi, Cel care este Dumnezeul, Domnul, Mântuitorul, Răscumpărătorul, Stăpânul și viața noastră, și fie ca noi să-L vestim altora pentru a-L propaga, astfel încât El să poată crește în alții ca gena împărăției lui Dumnezeu!

Fie ca noi să trăim în viața de biserică de astăzi ca o continuare a rezultatului genei minunate care este în noi.

Doamne Isuse, îți mulțumim că ai venit în ființa noastră ca sămânță a împărăției, gena împărăției lui Dumnezeu! Ce minunat, însăși gena lui Dumnezeu a venit în noi pentru a crește în noi și cu noi până când se dezvoltă și se maturizează pentru a deveni domeniul împărăției lui Dumnezeu! Amin, Doamne, crești în noi astăzi! Fie ca sămânța împărăției să crească în noi și să se dezvolte în ființa noastră. Pur și simplu ne deschidem Ție; fie ca să existe o creștere ascunsă, invizibilă, reală a seminței împărăției lui Dumnezeu. Umple-ne cu Tine Însuți. Răspândește-Te în mintea, emoția și voința noastră și chiar curge prin noi către alții pentru ca ei să primească gena împărăției, astfel încât împărăția lui Dumnezeu să poată veni în ei! Amin, Doamne, Îți dăm mai mult teren în ființa noastră, pentru ca Tu să poți crește în noi. Vrem să cooperăm cu creșterea seminței împărăției. Și vrem să predicăm evanghelia împărăției pentru ca sămânța împărăției, gena împărăției lui Dumnezeu să fie semănată în alții și pentru ca împărăția lui Dumnezeu să fie extinsă și propagată pe pământ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Preach the Gospel of the Kingdom to Propagate the Gene of the Kingdom into People, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema, Să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 8 (Să predicăm evanghelia împărăției și să facem discipoli din națiuni) ziua 1, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Predicăm Evanghelia, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024FITEROw8d1, Cristos Se seamănă în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, dezvoltarea seminței împărăției, finalizarea epocii, gena împărăției, predicăm evanghelia împărăției, răspândim gena împărăției, sămânța împărăției, Witness Lee

Îl experimentăm pe Cristos și crucea – singura persoană și singura cale date nouă de Dumnezeu

12/06/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit. 1 Cor. 2:2

Astăzi trebuie să-L experimentăm pe Cristos și crucea – să-L savurăm pe Cristosul atotinclusiv și să permitem crucii să lucreze în noi – pentru a trăi în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

În împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, există o singură persoană – Cristosul atotinclusiv – și o singură cale – crucea; Dumnezeu nu ne dă multe lucruri și multe căi, ci un singur lucru și o singură cale în economia Sa – Cristos și crucea (1 Corinteni 2:2). Amin!

Pe măsură ce trăim în vremea finalizării acestei epoci și vedem semnele venirii Domnului fiind mai vizibile, aspirăm să fim cei care trăiesc în realitatea împărăției lui Dumnezeu astăzi.

Vrem să trăim în realitatea împărăției astăzi, astfel încât, atunci când Domnul Se va întoarce cu împărăția Sa, să fim răsplătiți cu manifestarea împărăției. Ce este împărăția lui Dumnezeu? Un aspect al împărăției este că este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

O, în această împărăție suntem iubiți de Dumnezeu, căci nu este doar împărăția lui Dumnezeu, ci împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu! Tatăl Îl iubește pe Fiul. Tatăl a dat tot ce are și este Fiului. Tatăl este exprimat și întrupat în Fiu. Desfătarea Tatălui este în Fiul. Tatăl și Fiul sunt pe deplin una, iar noi am fost aduși în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Pe partea negativă, am fost eliberați de sub autoritatea întunericului. Pe partea pozitivă, am fost transferați în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Și de multe ori pe parcursul zilei, când ne aflăm în întuneric și când atingem moartea, pur și simplu ne putem întoarce către Domnul și putem veni la lumină, unde este Dumnezeu. Dumnezeu este lumină și în El nu există deloc întuneric. În lumina Lui vedem lumina.

Pe măsură ce venim la Domnul zi de zi, contactându-L, chemând numele Său și pur și simplu deschizându-ne ființa către El, El strălucește asupra noastră și risipește tot întunericul nostru.

Am fost transferați în această împărăție minunată a Fiului dragostei lui Dumnezeu, unde Dumnezeu domnește în noi și peste noi în dragoste, prin lumină și cu viață. Viața Lui din noi domnește în noi, căci savurăm viața Lui, trăim prin viața Lui și lăsăm ca viața Sa să crească în noi și să se răspândească în fiecare parte a ființei noastre.

Dragostea Sa a fost turnată în inima noastră prin Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu ni l-a dat, iar acum dragostea Lui este perfecționată în noi.

Lumina Sa strălucește asupra noastră și întreaga noastră ființă este adusă la lumină, astfel încât să putem deveni lumină în Domnul, chiar să fim lumini care strălucesc împreună cu Cristos. Amin!

Aceasta este voia lui Dumnezeu, voia Tatălui, ca noi să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu ca împărăție a Fiului dragostei lui Dumnezeu.

În împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, există o singură Persoană – Cristosul Atotinclusiv – și o singură cale – crucea

Și oricine nu-și poartă crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu. Luca 14:27

Subiectul general al Noului Testament este Cristos Însuși; Noul Testament Îl prezintă pe Cristos, vorbește despre Cristos, îl manifestă pe Cristos și ne conduce la persoana minunată a lui Cristos. Întregul Nou Testament îl privește pe Cristos.

Din Cristos, există trei elemente care sunt produse sau legate de El: crucea, biserica și împărăția. Cristos a îndeplinit o lucrare atotinclusivă pe cruce, crucea a produs biserica, iar biserica a adus împărăția.

Cristos a venit să predice împărăția lui Dumnezeu, iar oricui venea la El și-L urma, El le spunea că trebuie să-și ia crucea și să-L urmeze (Matei 16:24).

Calea prin care putem trăi în împărăția lui Dumnezeu astăzi, biserica, este prin cruce, adică luându-ne crucea și urmându-L pe Domnul, astfel încât El să poată trăi în noi pentru biserică în calitate de împărăție a lui Dumnezeu.

În împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu (Coloseni 1:12-13) există o singură Persoană – Cristosul atotinclusiv – și o singură cale – crucea (Coloseni 2:9, 14-15). Dumnezeu, în economia Sa, ne dă o singură cale, care este crucea, și o singură persoană, care este Cristos.

Singura persoană, Cristos, este centrul, punctul focal al universului (1:15-17). El este, de asemenea, totul pentru noi. Dumnezeu ne dă o singură persoană – Cristos Însuși, care este realitatea fiecărui lucru pozitiv din univers.

Cristos este realitatea lui Dumnezeu și a omului și El este realitatea tuturor lucrurilor pe care Dumnezeu vrea să ni le dea. Dumnezeu nu ne dă multe lucruri – El ne dă un singur lucru, Cristos Însuși, persoana unică din economia lui Dumnezeu.

Când Cristos era pe pământ, mulți dintre ucenici L-au apreciat, dar au apreciat și legea și profeții și au fost uimiți de templu cu toate practicile acestuia. Dar Dumnezeu a mărturisit din ceruri că Cristos, Preaiubitul Lui, este desfătarea Lui și că ar trebui să ne concentrăm doar asupra Lui.

Nu ar trebui să ne concentrăm asupra niciunei chestiuni, lucru sau persoană în afara lui Cristos.

Dumnezeu L-a dat pe Cristosul atotinclusiv ca să fie mântuirea noastră. Cristos este centrul universului și El susține și poartă toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale. Prin Cristos, Dumnezeu a creat toate lucrurile, Cristos este centrul tuturor lucrurilor.

Atât în vechea creație a lui Dumnezeu, cât și în noua creație, Cristos este centrul și circumferința. Însă este ușor ca să-L înlocuim pe Cristos cu lucruri bune sau practici bune și, prin urmare, să-L ratăm pe Cristos.

Epistolele ne arată cum diferite lucruri pot veni să-L înlocuiască pe Cristos. În Galateni, vedem că legea poate veni să-L înlocuiască pe Cristos. În 1 Corinteni vedem că multe lucruri pot veni să-L înlocuiască pe Cristos, inclusiv daruri spirituale, practici exterioare, păcat, diviziune și preferințe. În Coloseni, vedem că rânduielile legii, misticismul și filosofia pot veni să-L înlocuiască pe Cristos.

Modul în care Dumnezeu tratează toate înlocuirile lui Cristos este crucea. Dumnezeu ne dă o singură persoană – Cristos – și o singură cale – crucea. Cum tratează Dumnezeu rânduielile legii? El a șters scrisul din rânduieli, care era împotriva noastră, și l-a îndepărtat din cale, pironindu-l pe cruce (Coloseni 2:14).

El i-a dezbrăcat pe conducători și pe stăpâniri, dându-le o etalare publică, triumfând asupra lor pe cruce (v. 15). Modul în care Dumnezeu tratează orice în acest univers este crucea; ceea ce rămâne după trecerea prin cruce este acceptabil înaintea lui Dumnezeu.

Chiar și Cristos a trebuit să treacă prin cruce; El a luat crucea de bunăvoie, lepădându-se de Sine și trăind pentru Dumnezeu, făcând voia lui Dumnezeu în toate lucrurile, ascultând de Dumnezeu până la moartea de cruce, în mod fizic.

Acum călcăm pe urmele Sale astăzi, luându-ne propria cruce și urmându-L pe Domnul. Calea unică a lui Dumnezeu nu este asceticismul sau încercarea de a ne smeri, de a ne umili sau de a ne trata cu severitate.

Calea lui Dumnezeu este crucea, căci prin cruce Dumnezeu tratează toate lucrurile negative din univers. Dumnezeu guvernează totul prin cruce; El elimină tot ceea ce nu este compatibil cu Sine.

Pentru a-i fi plăcuți lui Dumnezeu, pentru a trăi în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu astăzi în viața de biserică, trebuie să savurăm singura Persoană – Cristosul atotinclusiv – și să luăm singura cale – crucea. Cristos este punctul central al universului, iar crucea este centrul guvernării lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu luând singura persoană dată de Dumnezeu – Cristos – și concentrându-ne pe calea unică a lui Dumnezeu – crucea! Aleluia pentru Cristos și crucea, persoana unică și calea unică în economia eternă a lui Dumnezeu și în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu! O, Doamne, venim la Tine astăzi în calitate de Cristosul atotinclusiv! Fie ca nimic și nimeni să nu Te înlocuiască în ființa și experiența noastră de astăzi. Vrem să Te savurăm ca realitatea lui Dumnezeu și a omului, ca Cel atotinclusiv și ca realitatea tuturor lucrurilor pozitive din univers! Amin, Doamne, mergem pe calea Ta, și luăm calea Ta unică, crucea. Îți mulțumim că Ți-ai luat crucea și că ai murit pe cruce. Vrem să călcăm pe urmele Tale, să ne luăm propria cruce și să Te urmăm. Fie ca crucea să lucreze în noi pentru a îndepărta și a termina orice negativ și chiar tot ceea ce Îl înlocuiește pe Cristos. O, Doamne, vrem să-L experimentăm pe Cristos și crucea în viața noastră de zi cu zi, savurându-L pe Cristos și urmând calea crucii!

Îl experimentăm pe Cristos și crucea – singura persoană și singura cale dată nouă de Dumnezeu

Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați.” Luca 9:35

Slavă Domnului pentru că ne-a dezvăluit că Dumnezeu ne dă o singură persoană – Cristos – și o singură cale – crucea! Nouă, în viața de biserică, ni se poate părea destul de familiar faptul că îl avem pe Cristosul atotinclusiv și că trebuie să mergem pe calea crucii, dar s-ar putea să nu experimentăm acest lucru în viața noastră de zi cu zi.

Cum Îl putem experimenta astăzi pe Cristos și crucea? Cooperăm noi oare cu Domnul pentru a-I permite să crucifice orice lucru care nu este El?

Alegem noi calea crucii în toate lucrurile pe care le facem, în felul în care vorbim, în felul în care ne comportăm și în felul în care decidem lucrurile? Este Cristos Cel atotinclusiv pentru noi în viața de biserică?

Nu ar trebui să fim introspectivi, ci mai degrabă ar trebui să venim la lumina Domnului din nou și din nou și să-I permitem Domnului să strălucească asupra noastră pentru a ne arăta unde ne aflăm și care este calea noastră.

În viața noastră de zi cu zi, trebuie să învățăm să-L savurăm pe Cristosul atotinclusiv.

Pentru Dumnezeu, Cristos este totul și El ni-L dă doar pe Cristos, El se concentrează doar pe Cristos, iar Cristos este Preaiubitul Său, Cel în care Își găsește plăcerea (Matei 17:5; Marcu 9:7; Luca 9:35; Matei 3:17).

Dar Îl avem noi pe Cristos ca centru și circumferință, ca viață și persoană, în viața noastră de zi cu zi? Îl savurăm noi pe Cristos în timp ce ne facem treburile zilnice, în timp ce călătorim și în timp ce facem una și alta în viața noastră de zi cu zi?

Alegem să-L savurăm pe Cristos ca Cel atotinclusiv atunci când ne odihnim? Ce este Cristos pentru noi în experiența noastră?

Manifestarea și revărsarea savurării noastre de Cristos se văd în întâlnirea de la Masa Domnului și în întâlnirea de profeție, unde ne adunăm nu doar pentru a-L savura pe Domnul, ci și pentru a-L revărsa și a-L lăuda pentru ceea ce este El pentru noi.

Uneori, putem veni la întâlniri și să ne dăm seama că nu avem atât de mult Cristos în noi și, chiar dacă sfinții Îl laudă pe Domnul și Îl vestesc, nu L-am savurat prea mult pe Cristos.

Zi de zi trebuie să ne răscumpărăm timpul și să profităm de ocazie pentru a-L savura pe Cristos ca fiind viața noastră, persoana noastră, hrana noastră, băutura noastră și totul pentru noi. Trebuie să ne ostenim asupra lui Cristos căutând să-L savurăm pe Cristos în toate lucrurile.

Dumnezeu ne dă o singură persoană și o singură cale – Cristos și crucea, și trebuie să-L savurăm pe Cristos și să experimentăm crucea în viața noastră de zi cu zi, pentru a putea trăi în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Care este calea pe care o adoptăm în a face lucrurile? Când suntem pe cale să-i spunem ceva soțului/soției noastre sau să avem o discuție cu un coleg de muncă, care este calea pe care o alegem?

Ne exersăm noi duhul și Îl contactăm pe Domnul pentru a putea fi crucificați și astfel Cristos să poată vorbi în noi și să trăiască prin noi?

Fie ca să ne dăm seama că trebuie să alegem calea Domnului, crucea, în umblarea noastră zilnică cu Domnul și trebuie să permitem crucii să lucreze în noi pentru a crucifica ființa noastră naturală, omul nostru natural, sinele nostru și carnea noastră (Matei 16:24-26; 10:38; Marcu 8:34; Luca 9:23; 14:27).

Pe măsură ce conducem pe șosea, ajungem la multe intersecții; fiecare intersecție este o cruce. Trecem prin multe intersecții, adică trecem prin multe cruci, pentru a ajunge la destinație. Progresăm în domeniul spiritual doar trecând prin cruce; trecem prin cruce până ajungem la destinație, Noul Ierusalim.

Numai în Noul Ierusalim toate lucrurile negative vor fi fost desființate și eliminate; până atunci, trebuie să trecem prin cruce zi de zi în umblarea noastră către Domnul. Când ne trezim dimineața, trebuie să ne deschidem pentru a-L savura pe Cristosul atotinclusiv și să permitem crucii Sale să lucreze în noi.

Când ne ducem la culcare, trebuie să aplicăm crucea la fiecare problemă și la fiecare lucru negativ, la tot ceea ce este natural și păcătos, astfel încât să nu adormim cu nimic din vrăjmaș în ființa noastră.

Fie ca să avem o viziune clară despre Cristos și cruce și să ne dăm seama că Cristos este singura persoană în economia lui Dumnezeu și crucea este calea Lui unică în administrația Sa.

Și fie ca să-L experimentăm pe Cristos și crucea în viața noastră de zi cu zi astăzi. Când ne exersăm duhul, Îl savurăm pe Cristosul atotinclusiv și crucea este aplicată ființei noastre.

Doamne Isuse, ne dăm Ție astăzi pentru a-L experimenta pe Cristos și crucea, astfel încât să putem trăi în realitatea împărăției lui Dumnezeu. Amin, Doamne, alegem să Te savurăm astăzi! Ne deschidem Ție. Dă-ne experiențele de care avem nevoie astăzi pentru a Te cunoaște, a Te savura și a Te experimenta ca fiind Cel atotinclusiv. Descoperă-ni-Te nouă. Curgi în noi. Nu vrem să ne concentrăm pe rânduieli, respectarea obiceiurilor, misticism, religie sau orice alt lucru pozitiv în afară de Cristos. Tu ești realitatea tuturor lucrurilor pozitive și vrem să Te savurăm doar pe Tine! Amin, Doamne, fie ca toate lucrurile negative din ființa și experiența noastră să treacă prin cruce. Nu vrem să rămânem în nimic natural, păcătos, negativ sau lumesc; permitem crucii să pună capăt oricărui lucru negativ din noi. Ne exersăm duhul pentru a savura și experimenta pe Cristos și crucea astăzi. Aleluia, Cristos cu crucea este în duhul nostru și, atunci când ne întoarcem la duhul nostru, Îl savurăm pe Cristosul atotinclusiv și crucea ni se va aplica!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Experience Christ and the Cross – the One Person and One way given to us by God, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema, Să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 7 (Războiul spiritual pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu și să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu) ziua 5, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2024FITEROw7d5, calea unică a lui Dumnezeu, Cristos este centrul, Cristos este realitatea, Cristos și crucea, crucea lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, să ne luăm crucea, savurăm pe Cristosul atotinclusiv, singura persoană dată de Dumnezeu, Witness Lee

Voia lui Dumnezeu este să zidească biserica, care este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu

11/06/2025 by Credincios in Cristos 5 Comments

Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute! Apoc. 4:11

Împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu este un aspect crucial al voii lui Dumnezeu; voia lui Dumnezeu este să aibă biserica, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, și trebuie să-L întronăm pe Cristos în ființa noastră și să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu astăzi. Amin!

Cât de mult Îi mulțumim Domnului și Îl lăudăm că Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu! Aleluia! Am fost odată în întuneric, moarte, păcat și lume, dar prin credința în Cristos și prin botezul în El, am fost transferați din acea împărăție! Amin!

Toate ființele umane se nasc în păcat, iar stăpânul lor ilegal este Satan, care uzurpă toate ființele umane de pe pământ. Dumnezeu are o împărăție și Satan are și el o împărăție; împărăția lui Dumnezeu este una a vieții, luminii și dragostei, dar împărăția lui Satan este una a morții, întunericului și urii.

Prin credința în Domnul Isus, am fost eliberați de sub autoritatea întunericului și am fost transferați în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Aleluia!

Și acest transfer nu este o dată pentru totdeauna; zi de zi, în timp ce ne trăim viața creștină, este ușor să fim în întuneric, să umblăm în întuneric și chiar să atingem moartea, așa că trebuie să fim eliberați din întuneric din nou și din nou!

Întreaga lume zace în cel rău, fiind în sfera influenței sale; așa cum trăim în lumea de astăzi, suntem sub influența celui rău. Putem să-L urmărim pe Domnul, să-L iubim și să-L savurăm, dar cel rău este foarte subtil, înșelându-ne mereu și atrăgându-ne cu păcatul, lumea, firea și sinele, făcându-ne să falimentăm și să trăim în întuneric. O, Doamne!

Slavă Domnului, ori de câte ori ne dăm seama că suntem în întuneric, ne putem ridica și veni la Domnul! Nu vrem să trăim în mod obișnuit în întuneric, ci să umblăm în lumină, să trăim în mod obișnuit în lumină, așa cum Dumnezeu este în lumină!

Pe măsură ce venim la lumina Domnului din nou și din nou, păcatele noastre sunt expuse, ne mărturisim păcatele, iar sângele lui Isus Cristos ne curăță și ne spală. Acest lucru aduce mai multă părtășie cu viața divină, ceea ce face ca lumina divină să strălucească și mărturisim lucrurile asupra cărora Domnul strălucește.

Fie ca noi să rămânem în lumină, să umblăm în lumină și să ne întoarcem la lumină, astfel încât Domnul să aibă un domeniu în noi în care El să poată opera și lucra pentru împlinirea scopului Său. Amin, fie ca noi să-L savurăm pe Cristos în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu zi de zi!

Voia lui Dumnezeu este să aibă și să zidească biserica, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu

În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. Efes. 2:21-22

Împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu este un aspect crucial al voii lui Dumnezeu (Coloseni 1:9; 4:12). Dumnezeu a creat totul din acest univers conform voii și planului Său (Efeseni 1:10-11).

Apocalipsa 4:11 este un verset minunat care ne spune că Dumnezeu a creat toate lucrurile și toate lucrurile există datorită voii lui Dumnezeu. De ce suntem aici astăzi? Datorită voii lui Dumnezeu. De ce trăim o viață umană? Este pentru voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu este un Dumnezeu cu scop, având o voință făcută după propria Sa plăcere și El a creat toate lucrurile pentru voia Sa, ca să-Și poată îndeplini și îndeplini scopul (Apocalipsa 4:11; Efeseni 3:9-11).

Toate lucrurile există și au fost create pentru că Dumnezeu vrea să-Și îndeplinească scopul. El este cea mai înaltă viață din acest univers și El are propria Sa bună plăcere; după plăcerea Lui, El a creat toate lucrurile. Amin!

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să cunoaștem voia lui Dumnezeu și să facem voia lui Dumnezeu. Matei 7:21 ne spune că, dacă nu facem voia lui Dumnezeu, Domnul nu ne va răsplăti cu împărăția la venirea Lui.

Putem face multe lucruri pentru Dumnezeu sau în numele lui Dumnezeu, dar dacă nu facem voia Tatălui, Dumnezeu nu este satisfăcut cu noi.

În Romani 12:2 vedem în continuare voia lui Dumnezeu, care este bună, plăcută și desăvârșită; voia lui Dumnezeu este să aibă biserica.

Voia veșnică a Tatălui este să zidească biserica pe Cristos Fiul ca stâncă (Matei 16:18; Efeseni 2:21-22; 4:16). Esența Evangheliei după Matei este că voia lui Dumnezeu este să zidească biserica pe Cristos Fiul.

Toate lucrurile sunt pentru aceasta, pentru voia lui Dumnezeu, iar voia lui Dumnezeu este să aibă și să zidească biserica, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Dacă noi, credincioșii în Cristos, vrem să trăim astăzi în realitatea împărăției cerurilor, vom face voia Tatălui care este în ceruri. Ne vom preocupa nu doar de lucrarea exterioară, ci și mai mult de voia Tatălui, care este ca El să aibă biserica.

Pentru a face voia Tatălui, trebuie să umblăm pe calea îngustă, calea care duce la viață. Putem împlini voia lui Dumnezeu numai prin viața lui Dumnezeu; numai viața lui Dumnezeu în noi și prin noi poate împlini voia lui Dumnezeu.

Pe măsură ce trăim o viață pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu astăzi, trebuie să trăim prin viața lui Dumnezeu în duhul nostru, acordându-I primul loc și savurându-L pe El în toate lucrurile, pentru a putea face voia lui Dumnezeu.

Voia lui Dumnezeu este să obțină un Trup pentru ca Cristos să fie plinătatea Lui, expresia Lui (Romani 12:2-5; Efeseni 1:5, 9, 11, 22-23). Voia lui Dumnezeu este Cristos Însuși, dar acest Cristos este lărgit și extins, chiar multiplicat, pentru a fi biserica în calitate de Trup al lui Cristos.

Dumnezeu dorește să-L obțină pe Cristos în fiecare dintre noi, adică să-L aibă pe Cristos lărgit în umanitate, astfel încât împreună să putem fi zidiți ca Trup al lui Cristos pentru a fi plinătatea Lui, expresia Lui.

Împărăția este în mod absolut ceva ce ține de voia lui Dumnezeu și împlinește complet voia lui Dumnezeu; de fapt, împărăția este voia lui Dumnezeu (Matei 6:10).

Nu putem separa biserica de împărăție; biserica de astăzi este împărăția lui Dumnezeu pe pământ, iar împărăția lui Dumnezeu de astăzi poate fi găsită doar în viața de biserică adecvată, ca împărăție a Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Noi, ca oameni ai împărăției, suntem cei care trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu și facem voia Tatălui astăzi (Matei 7:21; 12:50). Dacă trăim în împărăția lui Dumnezeu astăzi, onorăm voia lui Dumnezeu.

Dacă cineva spune astăzi: „Dumnezeu mi-a spus că voia Lui este să cumpăr această casă mare sau această mașină scumpă”, aceasta înseamnă că nu-L cunoaște pe Dumnezeu și voia Lui, căci voia lui Dumnezeu este să aibă și să zidească biserica.

Fie ca noi să vedem voia lui Dumnezeu astăzi. Fie ca noi să fim una cu Dumnezeu pentru împlinirea voii Sale. Fie ca noi să cooperăm cu Domnul pentru a zidi biserica pe Cristos ca stâncă.

În Evanghelii, vedem că Cristos a venit să fie stânca pe care El va zidi biserica Sa, iar această clădire este pe deplin dezvoltată în Faptele Apostolilor, Epistole și cartea Apocalipsa.

Fie ca astăzi să trăim în realitatea împărăției cerurilor, experimentând într-un mod corporativ distribuirea Trinității divine și urmând calea care duce la viață!

Fie ca noi să luăm cuvintele Domnului ca temelie pentru viața și lucrarea noastră, astfel încât să putem face voia Tatălui de a zidi biserica pentru exprimarea corporativă a Dumnezeului Triunic.

Doamne Isuse, dezvăluie-ne voia lui Dumnezeu. Fie ca noi să realizăm că voia lui Dumnezeu este biserica în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Aleluia, suntem aici pentru voia lui Dumnezeu și, datorită voii lui Dumnezeu, toate lucrurile sunt și au fost create! Slavă Domnului, voia lui Dumnezeu este să zidească biserica pe Cristos ca stâncă! Amin, Doamne, ne dăm Ție astăzi pentru zidirea bisericii. Nu vrem doar să lucrăm pentru Tine sau să facem ceva pentru Dumnezeu; vrem să facem voia Tatălui nostru. Fie ca noi să trăim în realitatea împărăției cerurilor astăzi, primind și experimentând distribuirea Trinității Divine astăzi. Vrem să luăm calea care duce la viață și să luăm cuvintele lui Cristos ca temelie pentru viața și lucrarea noastră. Amin, Doamne, vrem să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu și să facem voia Tatălui pentru a zidi biserica! Lucrează în noi și ai Tu o cale să curgi în și din noi pentru zidirea bisericii!

Îl întronăm pe Cristos în ființa noastră pentru ca râul vieții să curgă din noi pentru clădirea lui Dumnezeu

Și mi-a arătat un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. Apoc. 22:1

O cale foarte simplă și practică prin care putem coopera cu Domnul pentru zidirea bisericii Sale, voia Tatălui și împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, este să-L întronăm pe Domnul în ființa noastră astăzi.

Apocalipsa 22:1 ne spune că din tronul lui Dumnezeu iese un râu de apă a vieții care udă cetatea lui Dumnezeu și alimentează toate neamurile din jurul sfintei cetăți. Dacă Îl întronăm pe Domnul în ființa noastră astăzi, va exista un râu de apă a vieții care va curge în noi și din noi pentru zidirea bisericii și pentru hrănirea altora.

Trebuie să-I permitem Domnului să-Și stabilească tronul în ființa noastră. El este pe tronul din ceruri, dar domnia Sa cerească este neglijată și respinsă de majoritatea oamenilor de astăzi pe pământ.

Dumnezeu este pe tron, lucrând în culise pentru a-Și îndeplini administrația și a-Și împlini scopul, dar întreaga lume este în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dar cum rămâne cu noi, credincioșii în Cristos?

Am fost transferați din autoritatea întunericului în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu; aici trebuie să-L lăsăm pe Domnul să-Și stabilească tronul în centrul ființei noastre. Trebuie să venim zilnic la Domnul și să avem un cer senin între noi și El, astfel încât să existe un tron stabilit în noi, iar Domnul să fie pe tron.

Când Îl atingem pe Domnul zi de zi, când ne deschidem către El și Îi permitem să curgă în noi și să ne satureze, El devine Domnul în noi, iar noi suntem sub stăpânirea Lui. El ne conduce în dragoste, prin lumină și cu viață. Odată ce tronul lui Dumnezeu este stabilit în noi, viața divină va curge.

Mai întâi, El curge în noi pentru a ne hrăni, a ne satisface, a ne lumina și a ne îmbogăți. Apoi, El curge din noi în alții, aprovizionând sfinții pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Fie ca noi să chemăm zilnic numele Domnului, Doamne Isuse, întronându-L în ființa noastră. Fie ca noi să nu ne certăm cu tronul, ci să-I permitem Domnului să aibă ultimul cuvânt în noi. Când Cristos domnește în noi, voia Lui se va face și gloria Lui se va exprima.

Drept urmare, El va fi înălțat și manifestat în noi; El va fi exprimat nu doar în ceruri, ci și mai mult, în noi și printre noi. Așa își obține El împărăția în noi, fiind întronat în ființa noastră, astfel încât El să poată aduce împărăția Lui în noi.

În acest fel, noi vom fi împărăția Lui și El va avea domnia Lui în noi; vom fi în viața Lui și vom trăi în împărăția Lui. Aleluia!

Ce bucurie vom avea când vom trăi în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, fiind sub domnia Domnului în toate lucrurile! El Își va manifesta gloria în noi și prin noi și Își va arăta autoritatea în noi și prin noi.

Pe măsură ce trăim sub domnia Domnului, sub tronul Său, El va avea o cale de a aduce împărăția Sa pe pământ și, într-o zi, Se va întoarce pe pământ cu împărăția, gloria și autoritatea Sa pentru a-Și stabili în mod deschis împărăția.

Vom fi atunci aici una cu El, căci I-am permis să domnească și să guverneze în noi, iar El Își va stabili împărăția cu noi. Aleluia! Înainte ca Domnul să se întoarcă pentru a-Și stabili împărăția în exterior pe pământ, El trebuie să-Și stabilească împărăția mai întâi în noi.

Fie ca noi să-L luăm zilnic pe Cristos ca Domn și Împărat al nostru, supunându-ne autorității Sale în viața noastră de zi cu zi și permițându-I să domnească și să guverneze în noi.

Fie ca noi să-L întronăm pe Domnul în centrul ființei noastre, astfel încât, din tronul Său, să izvorască un râu de apă care să ne alimenteze și să-i aducă și pe alții pentru clădirea lui Dumnezeu!

Doamne Isuse, Te întronăm astăzi în centrul ființei noastre. Stabilește-Ți tronul în inima noastră. O, Doamne Isuse, chemăm Numele Tău și Te întronăm în noi. Te luăm ca Domn și Împărat al nostru. Ne supunem tronului Tău. Dă-ne să avem un cer senin cu tronul lui Dumnezeu deasupra lui. Îți mulțumim că ne-ai adus aici, în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, unde suntem sub domnia lui Dumnezeu în dragoste, cu viață și lumină! Aleluia, din tronul lui Dumnezeu stabilit în ființa noastră curge un râu de apă a vieții pentru a ne uda, a ne hrăni și a ne aproviziona! Slavă Domnului, când El este pe tron în noi, El curge din noi pentru a-i uda pe alții și a le potoli setea! Amin, Doamne Isuse, fie ca în noi să existe un tron și fie ca apa vie să curgă din noi pentru a satisface nevoile altora! Te întronăm în ființa noastră și Te lăsăm să fii Împărat și Domn în noi astăzi. Fie ca împărăția Ta să vină în noi și voia Ta să se facă în noi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God’s Will is to Build up the Church, which is the Kingdom of the Son of God’s Love, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema, Să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 7 (Războiul spiritual pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu și să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu) ziua 4, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața de biserică Tagged With: 2024FITEROw7d4, clădirea lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl întronăm pe Cristos, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, râul vieții curge în noi, trăim în împărăția lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu, Witness Lee, zidim biserica

Trăim prin Fiul ca viață a noastră pentru a trăi în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu astăzi

10/06/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui. Col. 1:13

Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu minunat al vieții, dragostei și luminii; când trăim prin Fiul ca viață a noastră în înviere, trăim în această împărăție, savurându-L în dragostea Tatălui. Amin!

Pe partea negativă, trebuie să vedem că există un război spiritual în desfășurare, deoarece Satan și împărăția lui luptă împotriva lui Dumnezeu la fiecare pas. Pe partea pozitivă, nu trăim în împărăția întunericului, ci am fost transferați din această împărăție în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Aleluia!

Am fost transferați în împărăția lui Dumnezeu, care este o împărăție în care suntem conduși de dragostea, viața și lumina lui Dumnezeu. Chiar dacă există un război spiritual în desfășurare, suntem conduși în interior de dragostea, viața și lumina Domnului.

Există o necesitate pentru războiul spiritual, dar nu trăim într-o stare constantă de alertă fără nicio savurare a lui Cristos. Dimpotrivă, pe măsură ce Îl savurăm pe Domnul Isus ca Fiu al dragostei lui Dumnezeu, Fiul Iubit al Tatălui, suntem hrăniți și alimentați în interior și suntem gata să luptăm bătălia spirituală în Trup. Amin!

Dorim ca voia lui Dumnezeu să se facă în viața noastră și pe pământ nu pentru că suntem constrânși de Dumnezeu să facem acest lucru; Îl iubim, ne supunem Lui în dragoste și, în părtășie cu El, El Se Lucrează în noi.

Împărăția lui Satan este una a întunericului, morții, rebeliunii și păcatului, dar împărăția lui Dumnezeu este o împărăție a luminii, vieții, libertății și bucuriei. În împărăția lui Satan, suntem uzurpați de cel rău pentru scopul său rău și malefic de a uzurpa omul și de a împiedica planul lui Dumnezeu.

Dar în împărăția lui Dumnezeu, Îl alegem de bunăvoie pe Domnul iubindu-L, având un contact intim cu El pe tot parcursul zilei și chiar fiind una cu El, și indiferent de ce se întâmplă în exterior, Îl iubim și știm că El lucrează toate lucrurile spre binele nostru. Aleluia!

Ca biserică, suntem mireasa Domnului, pe partea pozitivă, și suntem războinicul Său colectiv, pe partea negativă. Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul și Îi dăm primul loc, întronându-L în ființa noastră și luându-L ca Domn și Cap al nostru, suntem formați într-o armată pentru a lupta pentru interesele lui Dumnezeu și ducem bătălia în Trup prin virtutea Capului. Slavă Domnului!

Stăm ca biserica pe pământ astăzi pentru a-l îndepărta pe inamic, a-l dezrădăcina și a-l alunga, căci stăm în victoria lui Cristos, una cu Cristosul victorios, pentru ca El să-Și îndeplinească lucrarea victorioasă în noi și prin noi. Slavă Domnului!

Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei Sale

Mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților, în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui. Col. 1:12-13

Coloseni 1:12-13 ne spune că Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei Sale. Nu Dumnezeu ne-a eliberat, ci Tatăl. Dumnezeu Tatăl, Tatăl nostru, ne-a eliberat mai întâi de sub autoritatea întunericului și apoi ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei Sale.

Autoritatea întunericului denotă autoritatea lui Satan; am fost eliberați de sub autoritatea lui Satan. Dumnezeu este lumină, Satan este întuneric, iar împărăția lui Dumnezeu este o împărăție a luminii, în timp ce împărăția lui Satan este o împărăție a întunericului.

Slavă Domnului, Dumnezeu Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului lui Satan la lumina minunată a lui Dumnezeu! Aceasta înseamnă că am fost eliberați de diavol, care are puterea morții (Evrei 2:14; Ioan 17:15) și am fost aduși în împărăția vieții și a luminii.

Am fost eliberați de diavol, Satan, prin moartea lui Cristos (Coloseni 2:14-15) și prin viața lui Cristos în înviere (Ioan 5:24). Moartea lui Cristos ne-a eliberat, iar viața de înviere a lui Cristos ne-a regenerat pentru a ne aduce într-un alt domeniu, o altă împărăție, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Slavă Domnului că Tatăl ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu (Coloseni 1:13)! Nu numai că am fost eliberați din ceva negativ, ci, mai mult decât atât, am fost transferați în cea mai pozitivă împărăție: împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Această împărăție este autoritatea lui Cristos (Apocalipsa 11:15; 12:10). Fiul lui Dumnezeu este expresia lui Dumnezeu, întruparea lui Dumnezeu și manifestarea lui Dumnezeu; El este viața și a venit să manifeste viața lui Dumnezeu.

Împărăția Fiului este un domeniu al vieții – este domeniul vieții divine. Noi, cei care credem în Cristos, ne aflăm acum într-un domeniu al vieții și al dragostei, unde nu există frică; aici suntem conduși de Dumnezeu ca viață, lumină și dragoste.

Când ne exersăm duhul și Îl contactăm pe Domnul zi de zi, chiar dacă eșuăm și greșim, suntem întâmpinați de dragostea lui Dumnezeu, savurăm viața Sa și El strălucește asupra noastră.

Ce loc minunat ne aflăm astăzi, în viața divină, străluciți de lumina divină și alimentați de dragostea divină!

Cristos este Fiul lui Dumnezeu, expresia lui Dumnezeu Tatăl ca sursă a vieții (Ioan 1:18, 4; 1 Ioan 1:2).

Dumnezeu Tatăl este sursa vieții și El este exprimat în Fiu. Mai mult, Fiul lui Dumnezeu este obiectul dragostei Tatălui; de multe ori când era pe pământ, Cristos Fiul a avut declarația Tatălui: „Acesta este Fiul Meu, Cel iubit, în care Mi-am găsit plăcerea” (Matei 3:17; 17:5).

Fiul lui Dumnezeu este o plăcere pentru Tatăl; Tatăl Îl iubește, Se desfătează în El și este satisfăcut cu El. Iar noi suntem în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, fiind conduși de Dumnezeu în dragoste, viață și lumină. Am fost transferați în Fiul lui Dumnezeu, care este viață pentru noi (1 Ioan 5:12).

Cristos este în înviere (1 Petru 1:3; Romani 6:4-5) și El este Duhul dătător de viață (1 Corinteni 15:45). În Cristos, Dumnezeu domnește în noi și peste noi, iar această domnie cerească este adevărata libertate, căci avem libertatea cuvenită în dragoste, cu viață și sub lumină.

Libertatea pe care oamenii o caută astăzi nu este libertatea de a face orice vor să facă; este libertatea în dragostea lui Dumnezeu, cu viața lui Dumnezeu și sub lumina lui Dumnezeu.

Cu toții putem mărturisi că, atunci când Îl savurăm pe Domnul zi de zi, când ne întoarcem inima către El și Îl contactăm, Îl savurăm pe adevărată libertate, adevărată libertate, căci Fiul ne eliberează și suntem cu adevărat liberi!

Împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu este cu adevărat o împărăție minunată, căci aici Îl savurăm pe Domnul Isus, care este Preaiubitul și desfătarea Tatălui.

Această împărăție cuprinde trei secțiuni: secțiunea vieții de biserică în această epocă, secțiunea părții cerești a împărăției cerurilor în mileniu și cerul nou și pământul nou cu Noul Ierusalim pentru veșnicie.

Noul Ierusalim va fi finalizarea bisericii și a împărăției lui Dumnezeu. În fiecare dintre aceste trei secțiuni ale împărăției Fiului dragostei lui Dumnezeu, Îl savurăm pe Domnul, căci împărăția este o chestiune de desfătare.

Dacă trăim astăzi în împărăția lui Dumnezeu în realitate, dacă ne exersăm duhul pentru a-L contacta pe Domnul și a trăi un singur duh cu Domnul, vom moșteni împărăția viitoare a lui Dumnezeu, împărăția milenară, unde vom savura Fiului dragostea lui Dumnezeu într-o măsură mai mare.

Și pentru veșnicie Îl vom savura Dumnezeu în Cristos în și ca Noul Ierusalim, cetatea sfântă! Slavă Domnului!

Îți mulțumim, Tată, că ne-ai eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-ai transferat în împărăția Fiului dragostei Tale! Aleluia, Dumnezeu Tatăl ne-a eliberat pe noi, credincioșii în Cristos, de sub autoritatea lui Satan, care este una a întunericului, păcatului și morții. Slavă Domnului, am fost eliberați de diavol, care are puterea morții! Aleluia, moartea lui Cristos și viața lui Cristos în înviere ne-au eliberat de diavol! Amin, Doamne, Îți mulțumim că ne-ai transferat în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, autoritatea lui Cristos. Ne place să fim aici, în domeniul vieții, dragostei și luminii divine. Ne deschidem către Tine, Doamne, și vrem să Te savurăm în și ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Slavă Domnului, Dumnezeu domnește astăzi în noi și peste noi, iar noi suntem sub stăpânirea Sa în dragoste, cu viață și sub lumină! Cât de mult ne place să fim aici, Doamne dragă, savurând domnia Ta asupra noastră și participând la viața Ta sub lumina Ta! Amin, Doamne, vrem să Te savurăm astăzi, ca să putem intra în împărăția viitoare și să participăm la o savurare mai deplină și mai înaltă a Ta timp de o mie de ani!

Trăim prin Fiul ca viață a noastră în înviere pentru a trăi în împărăție, savurându-L pe Cristos în dragostea Tatălui

După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. Ioan 6:57

Toți credincioșii în Cristos au fost eliberați de sub autoritatea lui Satan și transferați în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu; acesta este un fapt. Totuși, cum rămâne cu experiența noastră zilnică? Avem o viață creștină adecvată bazată pe acest fapt minunat și savurăm această realitate glorioasă?

Cum putem trăi în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu în numeroasele aspecte și detalii ale vieții noastre zilnice? Este bine să vedem că am fost transferați din împărăția lui Satan și suntem acum în împărăția lui Dumnezeu, dar trebuie să trăim și în această împărăție în realitate astăzi.

Am fost transferați în împărăția Fiului dragostei Tatălui fiind transferați în Cristos, care este viață pentru noi (Coloseni 3:4). Am fost transferați într-o persoană – Cristos Însuși. Acum trăim în Cristos, cu Cristos, prin Cristos și conform lui Cristos.

Când trăim prin Fiul ca viață a noastră în înviere, trăim în împărăția Lui, savurându-L în dragostea Tatălui (Ioan 6:57). Aceasta este cheia trăirii în împărăția dragostei Tatălui: trăirea prin Fiul ca viață a noastră în înviere.

Așa a trăit Domnul Isus; El a trăit prin Tatăl zi de zi, iar viața Lui a fost plăcută și satisfăcătoare Tatălui.

Astăzi facem la fel: Îl mâncăm pe Cristos, ne împărtășim din Cristos și Îl savurăm pe Cristos și trăim datorită lui Cristos.

Învățăm să nu trăim în și prin noi înșine, care este vechiul nostru mod de a trăi, ci în Cristos și prin Fiul lui Dumnezeu în înviere, pentru a putea trăi în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Faptul că am fost transferați în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu indică faptul că acest domeniu al vieții este în dragoste, nu în frică (Coloseni 1:13).

În viața de biserică nu ar trebui să ne temem de Domnul sau de frații conducători; suntem în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu și suntem conduși de El în dragoste, lumină și viață.

Când ne exersăm duhul pentru a-L contacta pe Domnul, ne aflăm într-o împărăție plină de viață, lumină și dragoste (1 Ioan 1:1-2, 5, 7; 4:8, 16). Amin, slavă Domnului că Tatăl ne-a transferat într-un domeniu în care suntem conduși în dragoste, viață.

Aici, sub stăpânirea și restricțiile cerești, avem o libertate autentică în dragoste, cu viață și sub lumină (Matei 7:13-14). Aici, în această împărăție, ca acest domeniu minunat, Îl savurăm pe Cristos și avem viața de biserică (Coloseni 1:12; 4:15-16).

Este bine să luăm aceste versete și să ne rugăm pentru ele, rugându-L pe Domnul să lumineze asupra noastră și să ne arate ce înseamnă pentru noi să fim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Pe măsură ce ne deschidem Domnului și intrăm în cuvântul Său, trăim sub stăpânirea și restricția cerească, care este în dragoste, prin viață și sub lumină.

Ne bucurăm de o libertate autentică în dragoste cu viața și sub lumină.

Pe de o parte, suntem din ce în ce mai restricționați de viața divină din duhul nostru și trăim zilnic sub restricția divină.

Pe de altă parte, suntem pe deplin liberi, căci Domnul are libertatea de a trăi în noi, de a fi exprimat prin noi și de a ne umple cu Sine ca viață, dragoste și lumină.

Pe măsură ce trăim prin Fiul ca viață a noastră în înviere, vom trăi în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu și Îl vom savura în dragostea Tatălui. Toate acestea sunt în duhul nostru; putem savura o astfel de libertate, dragoste, lumină și viață doar exersându-ne duhul.

De-a lungul zilei trebuie să trăim în două domenii în același timp: pe de o parte, trăim în domeniul fizic, făcând ceea ce trebuie să facem aici pentru a ne ocupa de responsabilitățile și existența umană, iar pe de altă parte, trăim în domeniul împărăției Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Amin, în acest domeniu al vieții, dragostei și luminii, savurăm adevărata libertate și Îl savurăm pe Cristos în dragostea Tatălui!

Doamne Isuse, vrem să trăim prin Fiul ca viață a noastră în înviere, pentru a putea trăi în împărăția lui Dumnezeu în realitate! Aleluia, acum suntem în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu plin de viață, lumină și dragoste! Amin, Doamne, ne place să fim aici, în domeniul vieții pline de dragoste și fără frică. Te iubim, Te savurăm și ne deschidem Ție. Chemăm numele Tău, Doamne Isuse, și ne supunem domniei Tale cerești, căci Tu domnești în noi în dragoste, cu viață și sub lumină. Strălucește asupra noastră. Revarsă mai mult din Tine în ființa noastră. Vrem să trăim prin Fiul ca viață a noastră în înviere, ca să sî-L putem savura pe Cristos în dragostea Tatălui! O, ce bucurie este să fim în Cristos, Fiul iubit al Tatălui! În El, suntem iubiți de Tatăl și suntem obiectul dragostei și harului Tatălui! Slavă Domnului, astăzi putem trăi sub domnia și restricțiile cerești pentru a avea libertate autentică în dragoste, cu viață și sub lumină! Amin, Doamne, vrem să Îl savurăm pe Cristos și putem avea viața de biserică în această împărăție, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Live by the Son as our Life to Live in the Kingdom of the Son of God’s Love today, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema, Să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 7 (Războiul spiritual pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu și să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu) ziua 3, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: biserica lui Cristos, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl mâncăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2024FITEROw7d3, Cristos e viața noastră, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, eliberați de diavol, eliberați din întuneric, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, împărăția vieții și a luminii, savurăm pe Cristos în dragostea Tatălui, trăim prin Fiul ca viață, transferați în împărăție, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 76
  • Page 77
  • Page 78
  • Page 79
  • Page 80
  • Interim pages omitted …
  • Page 149
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul și a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Daniel 1:8Să-L mâncăm pe Isus pentru zidirea bisericii pentru a fi victorioși asupra alimentației demonice
  • Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.’ Apocalipsa 2:7Mâncăm din pomul vieții și suntem în mod absolut una cu Dumnezeu în victoria noastră asupra șiretlicurilor lui Satan
  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului