• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Recâștigarea Domnului

Îl savurăm și-L trăim pe Cristosul înviat ca primul Fiul născut al lui Dumnezeu și îndurările sigure ale lui Dumnezeu

15/01/2026 by Credincios in Cristos 6 Comments

Luați aminte și veniți la Mine, ascultați, și sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările Mele față de David. Isaia 55:3

Cartea Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină continuând să să-L savureze, să-L trăiască și să-L proclame pe Cristosul înviat ca primul Fiul născut al lui Dumnezeu și ca lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase, care sunt toate aspectele a ceea ce este Cristos ca îndurări sigure a lui Dumnezeu față de noi. Amin, vrem să fim astfel de oameni astăzi!

Fiind credincioși în Cristos, noi suntem cei care Îl continuăm pe Cristos astăzi, căci trăim în istoria divină din interiorul istoriei omenești pentru a scrie istoria lui Dumnezeu în umanitate. Cristos a ieșit din eternitate în timp și a venit în noi ca Duh dătător de viață pentru a trăi în noi același fel de viață pe care l-a trăit cât timp a fost pe pământ.

Asta vedem într-un mod viu în cartea Fapte, unde discipolii lui Cristos nu numai că au predicat Evanghelia pentru a răspândi biserica, ci chiar mai mult decât atât, au trăit în istoria divină din interiorul istoriei omenești și au fost una cu Domnul în toate lucrurile.

Cum putem fi adevărații discipoli ai lui Cristos astăzi, cei care scriu istoria lui Dumnezeu în om? Trebuie să fim vase deschise pentru Domnul. Pur și simplu trebuie să ne deschidem către El. Nu trebuie să facem un plan pentru a face cutare sau cutare lucru măreț pentru Dumnezeu și apoi să-I cerem să ne binecuvânteze; mai degrabă, trebuie mai întâi să ne deschidem către El, să-L iubim, să-L primim și să fim umpluți cu El.

Trebuie să venim la Domnul în toate situațiile și în toate mediile noastre pentru a-I permite să fie totul pentru noi și să facă totul în noi, prin noi și pentru noi. Viața noastră creștină nu este o viață deliberată în care încercăm tot posibilul să ascultăm de cuvântul lui Dumnezeu și să facem ceea ce Dumnezeu ne spune să facem.

Este o viață spontană, chiar trăirea spontană a lui Cristos în noi. Viața creștină și viața de biserică este trăirea lui Cristos din interiorul credincioșilor în Cristos. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie cu adevărat să ne deschidem către Domnul și să-L lăsăm să fie totul pentru noi și în noi. Și trebuie să venim la El în Cuvânt, chiar să continuăm cu statornicie în rugăciune și în slujba Cuvântului.

Perseverăm în rugăciune, continuând în ea cu mulțumire pentru toți sfinții, aducând toate cererile noastre Domnului. Mai mult, când ne rugăm, ne îndreptăm gândurile spre lucrurile de sus, unde este Cristos, și reflectăm slujba Lui pe pământ, rugându-ne pentru ceea ce este în inima Lui.

Depindem de rugăciune, căci în rugăciune ne tragem toată viața din Domnul și Îi permitem să facă ceea ce noi nu putem face, să fie ceea ce noi nu putem fi și să vorbească ceea ce noi nu putem vorbi. Amin!

Cristosul înviat este primul Fiu născut al lui Dumnezeu și lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase, care sunt toate aspectele a ceea ce este Cristos ca îndurări sigure ale lui Dumnezeu față de noi

Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. 1 Cor. 1:9

În Fapte 13:32-34, Pavel ținea un discurs despre Cristos și a anunțat evanghelia promisiunii făcute părinților. El a spus că Dumnezeu a împlinit promisiunea Duhului înviind pe Isus, așa cum este scris și în Psalmul al doilea: „Tu ești Fiul Meu; astăzi Te-am născut.”

Și cât despre faptul că L-a înviat din morți, pentru a nu se mai întoarce în stricăciune, El a vorbit astfel: „Îți voi da lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase.”

Cartea Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină continuând să să-L savureze, să-l trăiască și să-L proclame pe Cristosul înviat ca primul Fiu născut al lui Dumnezeu și ca lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase.

Lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase din Fapte 13:34 înseamnă literalmente „lucrurile sfinte”. Același cuvânt este folosit pentru Cel Sfânt în versetul următor, dar la singular. Acest Sfânt este Cristos, în care îndurările lui Dumnezeu sunt centrate și transmise.

Cu alte cuvinte, lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase, se referă la Cristosul înviat. Cristos, ca sămânță a lui David, a fost născut prin învierea Sa ca primul Fiu născut al lui Dumnezeu și Duh dătător de viață ca îndurări sigure a lui Dumnezeu arătate lui David (Isaia 55:3-4). Amin!

În Fapte 13:34, Pavel interpretează îndurările sigure a lui Dumnezeu din Isaia 55:3 ca fiind „lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase”, iar în Fapte 13:33 și 35, el indică faptul că aceste lucruri sunt Însuși Cristosul înviat, ca primul Fiu născut al lui Dumnezeu și ca fiind Cel Sfânt.

Acest lucru este confirmat și de Isaia 55:4, care dezvăluie că îndurările sigure este Cristosul Însuși, ca Martor, Conducător și Comandant al popoarelor. Cât de minunat! Credincios înseamnă și demn de încredere; Cristosul înviat reprezintă lucrurile sfinte și demne de încredere pe care Dumnezeu ni le dă. Amin!

Cristosul înviat nu este doar Mântuitorul nostru care ne aduce răscumpărarea și mântuirea lui Dumnezeu și El nu este doar Fiul întâi născut al lui Dumnezeu. Mai mult, Cristosul înviat reprezintă lucrurile sfinte și credincioase ca dar dat nouă de Dumnezeu.

Cristosul înviat ca primul Fiu născut al lui Dumnezeu și Duh dătător de viață este un dar măreț oferit de Dumnezeu poporului Său ales, iar acest dar este intitulat „lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase” (Fapte 13:33-34).

Care sunt aceste lucruri sfinte și demne de încredere? Care sunt toate aspectele lui Cristos ca îndurare față de noi? Noul Testament ne arată multe aspecte a ceea ce este Cristos pentru noi.

Conform Noului Testament, Cristos este viață, lumină, har, dreptate, sfințenie, justificare și sfințire. În fiecare carte a Noului Testament, vedem multe aspecte ale ceea ce este Cristosul înviat pentru noi.

Pur și simplu trebuie să-L trăim în istoria divină continuând să-L savurăm, să-L trăim și să-L proclamăm pe Cristosul înviat ca primul Fiu născut al lui Dumnezeu și ca lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase.

Trebuie să savurăm toate aspectele a ceea ce este Cristos ca îndurări sigure a lui Dumnezeu față de noi. Cristos este pâinea vieții și apa vie. Cartea 1 Corinteni ne arată multe aspecte ale lui Cristos pentru savurarea și experimentarea noastră.

Cristos este puterea, înțelepciunea, dreptatea, sfințirea, răscumpărarea, gloria noastră, adâncurile lui Dumnezeu, temelia unică a clădirii lui Dumnezeu, Paștele, pâinea nedospită, hrana spirituală, băutura spirituală, stânca spirituală, Capul, Trupul, primele roade, al doilea om și ultimul Adam.

În Evanghelia după Ioan, vedem mai multe aspecte a ceea ce este Cristos pentru noi, ca îndurări sigure a lui Dumnezeu; El este Păstorul nostru, pășunea noastră, pâinea noastră vie, pâinea noastră a vieții, viața noastră și atâtea alte lucruri.

Fie ca noi să-L savurăm pe Cristos și să-L experimentăm ca îndurări sigure a lui Dumnezeu pentru noi. Fie ca noi să venim la Domnul și să experimentăm tot ceea ce este El pentru noi în viața noastră de zi cu zi.

Fie ca noi să-L trăim în istoria divină astăzi, continuând zi de zi să-L savurăm, să-L trăim și să-L proclamăm pe Cristosul înviat ca Fiul întâi născut al lui Dumnezeu și ca lucrurile sfinte ale lui David.

Cristosul înviat este îndurarea și binecuvântările, lucrurile sfinte și credincioase, pe care Dumnezeu ni le dăruiește ca un mare dar. Acest dar este Însuși Cristosul înviat ca realitate a legământului etern cu toate bogățiile Sale nepătrunse pentru a fi harul nostru atotinclusiv (vezi Isaia 42:6b; 55:3; 1 Corinteni 1:9; Fapte 13:43).

Dumnezeu ni-L dăruiește pe Cristos ca un dar măreț pentru savurarea și experimentarea noastră astăzi.

Doamne Isuse, vrem să trăim în istoria divină continuând să-L savurăm, să-L trăim și să-L proclamăm pe Cristosul înviat ca Fiul întâi născut al lui Dumnezeu și ca lucrurile sfinte ale lui David! Amin, Doamne, ne deschidem Ție astăzi. Vrem să Te savurăm și să Te experimentăm ca lucrurile credincioase, toate aspectele a ceea ce ești Tu pentru noi ca îndurări! Descoperă-ne să Te vedem, Doamne, și fă-ne să Te savurăm ca îndurările sigure ale lui Dumnezeu față de noi! Te luăm ca lumină, viață, har și hrană a noastră. Tu ești înțelepciunea, puterea, dreptatea și sfințirea noastră! Amin, Doamne, Te luăm ca Păstor și pășune a noastră. Vrem doar să Te savurăm. Fie ca noi să fim cei care continuăm să-L savurăm, să-L trăim și să-L proclamăm pe Cristosul înviat ca primul Fiu născut al lui Dumnezeu și ca lucrurile sfinte ale lui David! Fii savurarea și experiența noastră astăzi. Lucrează în noi și constituie-ne cu tot ceea ce ești Tu, pentru ca Tu să poți fi exprimat prin noi! O, cât de mult este Cristos pentru noi ca lucruri sfinte și demne de încredere!

Îl savurăm, Îl trăim și-L proclamăm pe Cristosul înviat ca lucrurile sfinte ale lui David, îndurările sigure a lui Dumnezeu față de noi

Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Ioan 6:35

Una este să știi că Cristos este pâinea vieții (Ioan 6:35), dar cu totul altceva este să-L savurăm, să-L trăim și să-L proclamăm pe Cristos ca fiind îndurările sigure a lui Dumnezeu față de noi, una dintre acestea fiind pâinea vieții.

Tot ceea ce este Cristos pentru noi este îndurări sigure de la Dumnezeu; însă trebuie nu doar să-L cunoaștem, ci și să-L savurăm, să-L trăim și să-L proclamăm pe Cristosul înviat ca fiind îndurările sigure ale lui Dumnezeu față de noi.

De exemplu, Biblia ne spune că soții ar trebui să-și iubească soțiile (Efeseni 5:25) și că soțiile ar trebui să li se supună soților lor (v. 22). Însă dragostea unui soț pentru soția sa este Cristos ca îndurare față de el, iar supunerea unei soții față de soțul ei este, de asemenea, experimentarea îndurării lui Cristos față de ea.

Dacă un soț, fiind în Cristos, își iubește soția, aceasta este cu siguranță o îndurare, căci dragostea lui pentru soția sa este Cristos Însuși ca îndurare față de ea. În mod similar, dacă o soție este în Cristos și se supune soțului ei, aceasta este, de asemenea, o îndurare, căci supunerea ei este Cristos Însuși ca o îndurare față de el.

Toate virtuțile creștine sunt pur și simplu Cristos ca îndurări sigure ale lui Dumnezeu față de sfinți. Dacă suntem răbdători și îndurăm, aceasta este îndurarea lui Dumnezeu, dacă suntem în Cristos când facem acest lucru.

Putem fi în mod natural răbdători, buni și blânzi și ne putem exprima atunci când suntem în acest fel; aceasta nu este îndurarea lui Dumnezeu față de noi. Dar când ne exersăm duhul, Îl contactăm pe Domnul viu ca Cristos cel înviat, savurăm îndurările sigure a lui Dumnezeu față de noi.

Dumnezeu ne-a dat un dar: Cristosul înviat ca îndurare și binecuvântări de la Dumnezeu, chiar lucrurile sfinte și credincioase. Acum trebuie pur și simplu să-L savurăm. El L-a dat pe Cristos ca legământ cu noi ca fiind lucrurile sigure și credincioase, chiar lucrurile demne de încredere.

În noi înșine nu suntem demni de încredere și nici credincioși și nu suntem stabili și de nemișcat, însă îndurările lui Dumnezeu față de noi sunt sigure, demne de încredere și credincioase.

Când Îl savurăm pe Domnul dimineața și primim lumina Lui cu privire la o anumită problemă, când primim călăuzirea Domnului într-un anumit lucru, savurăm îndurările sigure ale lui Dumnezeu față de noi.

Când vorbim cu alții, când ne deschidem gura și suntem una cu Domnul pentru a spune ceea ce am văzut, am savurat și am experimentat din Cristos, aceasta este îndurarea lui Dumnezeu, căci îndurările Lui sunt ale noastre și curg în noi și prin noi.

În viața noastră creștină de zi cu zi, trebuie să-L savurăm, să-L trăim și să-L proclamăm pe Cristosul înviat ca fiind lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase, chiar îndurările sigure ale lui Dumnezeu față de noi.

Pe măsură ce citim Biblia, pe măsură ce avem părtășie cu Domnul și pe măsură ce ne trăim viața creștină, trebuie să ne deschidem către Domnul și să-I permitem să fie îndurările sigure ale lui Dumnezeu față de noi.

Ce fel de oameni suntem noi astăzi ca continuare a lui Cristos? Noi suntem cei care savurăm acest dar minunat de la Dumnezeu, adică pe Cristosul înviat ca întâiul născut al lui Dumnezeu și Duhul dătător de viață ca lucrurile sfinte ale lui David, lucrurile credincioase.

Pe măsură ce-L savurăm ca îndurările sigure de la Dumnezeu, devenim continuarea lui Cristos pe pământ, căci trăim în istoria divină din interiorul istoriei omenești.

Fie ca noi să fim cu adevărat continuarea Domnului pe pământ, trăind în istoria divină astăzi, în timp ce continuăm să-L savurăm, să-L trăim și să-l proclamăm pe Cristosul înviat ca întâiul născut al lui Dumnezeu și ca fiind lucrurile sfinte ale lui David.

Fie ca noi să-L savurăm ca o asemenea persoană, să-L trăim ca o așa persoană minunată și chiar să proclamăm bogățiile lui Cristos, îndurările sigure a lui Dumnezeu, altora pentru savurarea și participarea lor!

Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai dat un dar măreț – Cristosul înviat ca îndurarea și binecuvântările de la Dumnezeu! Aleluia, Cristosul înviat este realitatea noului legământ cu toate bogățiile Sale de nepătruns pentru a fi harul nostru atotinclusiv! Amin, Doamne, venim la Tine să Te savurăm. Vrem să-L savurăm pe Cristos ca fiind îndurările sigure ale lui Dumnezeu, lucrurile sfinte ale lui David. Te luăm pe Tine ca fiind dragostea și răbdarea noastră. Te luăm ca fiind viața și lumina noastră. Ne deschidem Ție și Te luăm ca fiind viața și persoana noastră. Amin, Doamne, ce îndurare este pentru noi să Te savurăm ca fiind dragostea noastră pentru soția noastră și ca fiind supunerea noastră față de ceilalți. Continuăm să Te savurăm astăzi. Fie ca noi să continuăm să-L savurăm, să-L trăim și să-L proclamăm pe Cristosul înviat ca Fiul întâi născut al lui Dumnezeu și ca fiind lucrurile sfinte ale lui David! Te luăm ca înțelepciunea noastră în viața noastră de zi cu zi. Te luăm ca vorbirea noastră; fii chiar cuvintele din gura noastră, ca să putem da har celor care ascultă. Aleluia, Dumnezeu ni L-a dat pe Cristos ca legământ ca fiind totul pentru noi și putem trăi în istoria divină savurându-L, trăindu-L și proclamându-L continuu pe Cristosul înviat ca fiind îndurările sigure ale lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Enjoy & Live the Resurrected Christ as the Firstborn Son of God & God’s Sure Mercies, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 7 cu tema: Să continuăm să trăim în istoria divină din interiorul istoriei omenești în continuarea cărții Fapte pentru răspândirea și zidirea bisericii ca manifestare corporativă a lui Cristos (ziua 5), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025SITERO-RO-w7d5, beneficiari ai noului legământ, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl savurăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristosul înviat, îndurările sigure ale lui Dumnezeu, lucrurile sfinte ale lui David, ne exersăm duhul, primul Fiul născut, proclamăm pe Cristosul înviat, Witness Lee

Trăim prin viața divină și continuăm cu statornicie în rugăciune și în slujba cuvântului

14/01/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri. Col. 4:2

Cartea Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină prin faptul că se resping pe ei înșiși și trăiesc printr-o altă viață (Cristos ca viață divină), continuând cu statornicie în rugăciune și în slujba cuvântului și fiind în Cristos și una cu Cristos ca fiind centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ. Amin!

Trebuie să avem o perspectivă divină asupra a ceea ce face Domnul în cartea Fapte. Când citim această carte, este ușor să vedem doar faptele exterioare ale apostolilor și să pierdem din vedere ceea ce este cu adevărat mișcarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu se mișcă, acționează și trăiește și El a fost întrupat în Cristos în Evanghelii pentru a fi exprimat, manifestat și explicat prin El. Apoi, prin moartea și învierea lui Cristos, Dumnezeu a obținut o continuare a lui Cristos, care sunt credincioșii în Cristos, mulții discipoli ai lui Cristos.

Aceștia s-au născut din Dumnezeu, căci au primit viața divină când Cristos a venit în seara zilei învierii Sale și a suflat Duhul în ei. Ei au fost, de asemenea, îmbrăcați cu Duhul Sfânt pentru lucrare.

Acum, Dumnezeu a obținut o sută douăzeci de discipoli care s-au rugat într-un singur acord la începutul cărții Fapte și El avea o cale de a lucra nu doar într-un singur om, ci prin mulți oameni. De-a lungul cărții Fapte, vedem fluxul divin al vieții și lucrării lui Dumnezeu curgând prin mulți oameni, căci Dumnezeu vrea să aducă împărăția Sa pe pământ, pe măsură ce El produce bisericile ca Trup al lui Cristos.

Discipolii lui Cristos erau un grup de ființe umane normale care nu trăiau prin viața lor naturală, ci prin viața divină. Ei Îl trăiau pe Cristos, chemau Numele Domnului și în toate lucrurile se rugau și căutau să fie una cu Domnul și unii cu alții. Ei trăiau, lucrau și se mișcau ca un singur Trup, chiar depinzând de Trup și făcând totul în Trup.

Fie ca noi să fim dezvăluiți de Domnul pentru a vedea Trupul lui Cristos în cartea Fapte. Fie ca noi să ne dăm seama că, în Evanghelii, îl vedem pe Cristos ca și Cap al Trupului, iar în Fapte, îl vedem pe Trupul lui Cristos mișcându-se, lucrând și făcând lucruri.

Astăzi, noi, ca și credincioși în Cristos, la mulți ani după primii discipoli, facem și noi parte din continuarea lui Cristos. Trebuie să privim la istoria din Fapte și să învățăm din ea, chiar să aplicăm principiile spirituale pe care le vedem în Fapte, astfel încât astăzi să-I putem oferi lui Dumnezeu o cale de a se mișca în noi și prin noi într-un mod nestingherit.

Trăim în istoria divină respingându-ne pe noi înșine și trăind prin viața divină pentru realitatea Trupului lui Cristos

Duceți-vă, stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia. Fapte 5:20

Dacă citim cu atenție cartea Fapte, vedem un grup de oameni care trăiesc în istoria divină respingându-se pe ei înșiși și trăind printr-o altă viață – Cristos ca viață divină. Această trăire corporativă a lui Cristos este realitatea Trupului lui Cristos.

Așa cum Cristos a trăit pe pământ respingându-Se pe Sine și luându-L pe Tatăl ca fiind viața Sa și totul, tot așa și discipolii lui Cristos au făcut la fel. Aceasta este ceea ce Dumnezeu vrea să obțină astăzi, pe măsură ce trăim în continuarea Faptelor Apostolilor: o viață de om-Dumnezeu corporativă în care ne respingem pe noi înșine și trăim prin viața divină, astfel încât Cristos să poată câștiga realitatea Trupului Său pe pământ.

Astăzi trăim în acest fel, învățând să ne respingem constant pe noi înșine și să trăim prin viața lui Dumnezeu din duhul nostru. Cristos este viața divină în noi și, pe măsură ce trăim prin El și depindem de El, trăim în realitatea Trupului lui Cristos.

Îl învățăm pe Cristos așa cum este realitatea în Isus; astăzi suntem Isus care trăiește din nou. Suntem Trupul Său, uniți cu El ca și Cap, iar El Își prelungește zilele prin noi.

Viața indicată de „această viață” în Fapte 5:20 este viața divină predicată, împărțită și trăită de Petru. Petru a trăit prin viața divină într-o asemenea măsură încât chiar și îngerii au văzut-o și l-au încurajat să meargă și să stea în templu și să rostească toate cuvintele acestei vieți.

Viața divină trăită, predicată și împărțită de Petru a biruit persecuția, amenințările și închisoarea liderilor evrei. Fie ca viața și lucrarea noastră să facă viața divină atât de reală și prezentă în situația noastră, încât chiar și îngerii să o vadă și să ne-o arate! Îngerii pot vedea când trăim prin viața divină. Îngerii pot vedea când trăim ca fiind continuarea lui Cristos.

Putem fi în suferință sau sănătoși, putem fi sub persecuție sau în vremuri de bucurie, dar în toate lucrurile, ne respingem pe noi înșine și trăim prin viața divină, pentru ca Cristos să trăiască în noi.

Și Pavel L-a trăit pe Cristos și L-a slujit pe Dumnezeu prin Duhul atotinclusiv al lui Isus din duhul său, care este Duhul divin contopit cu duhul său uman ca un singur duh (vezi Fapte 16:6-7; 17:16; 19:21; Romani 8:16; 2 Timotei 4:22; 1 Corinteni 6:17; Romani 1:9; Filipeni 3:3; Evrei 6:19-20; 13:13).

Pavel a trăit dincolo de perdea, adică în duhul său, ca Sfânta Sfintelor practică. De asemenea, a trăit în afara taberei, adică în afara organizației umane a religiei. Trebuie să învățăm să trăim și să-L slujim lui Dumnezeu prin Duh și în Duh, fiind una cu Domnul.

Pentru a trăi o astfel de viață, pentru a trăi în istoria divină respingându-ne pe noi înșine și trăind prin viața divină, trebuie să fim vase deschise Domnului (vezi Fapte 9:15; 2 Corinteni 4:7; Romani 9:21, 23; comp. cu 2 Regi 4:1-6).

Pur și simplu trebuie să fim vase deschise Domnului, iubindu-L, primindu-L, fiind umpluți cu El și lăsându-L să fie totul pentru noi și să facă totul în noi, prin noi și pentru noi. Pur și simplu trebuie să fim vase deschise.

Zilnic trebuie să ne deschidem Domnului nu doar ca instrumente pe care El să le folosească sau să îndeplinească o lucrare, ci ca vase care să fie umplute cu El primindu-L, iubindu-L și fiind deschiși Lui.

Doamne Isuse, vrem să trăim în istoria divină din interiorul istoriei umane respingându-ne pe noi înșine și trăind prin viața divină. Amin, Doamne, alegem să trăim prin viața divină din duhul nostru, pentru ca Tu să poți câștiga o trăire corporativă a lui Cristos, realitatea Trupului lui Cristos. Fie ca noi să savurăm viața Ta, să trăim prin viața Ta și să exprimăm viața Ta într-o asemenea măsură încât viața divină să fie reală și prezentă pentru ca toți să o vadă. O, Doamne, ne exersăm duhul astăzi. Vrem să trăim în duhul nostru și să stăm departe de orice nu este în duh. Ne deschidem vasul către Tine. Vrem să fim vase deschise pentru ca Tu să vii și să le umpli. Amin, Doamne, Te iubim, ne deschidem să Te primim și să fim umpluți cu Tine și Te lăsăm să faci totul în noi și pentru noi! Umple-ne cu Tine Însuți. Te iubim. Fii totul pentru noi. Vrem să trăim în duhul nostru ca vase deschise pentru ca Tu să le umpli astăzi!

Trăim în istoria divină continuând cu statornicie în rugăciune și în slujba cuvântului

Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului. Fapte 6:4

Cartea Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină continuând cu statornicie în rugăciune și în slujba Cuvântului (Fapte 6:4). A trăi în acest fel înseamnă a trăi în slujba apostolică în coordonare cu Cristos ca marele nostru Preot în slujba Sa cerească (Evrei 7:25; 8:1-2).

Trebuie să fim cei care perseverează în rugăciune și în slujba cuvântului. Nu doar frații conducători trebuie să persevereze în aceste lucruri, ci noi toți, ca sfinți din bisericile locale, trebuie să fim în rugăciune și în slujba cuvântului. Făcând acest lucru, cooperăm cu slujba cerească a lui Cristos pentru a zidi biserica.

Prin rugăciune, ne îndreptăm gândurile spre lucrurile de sus și devenim o reflectare a slujbei lui Cristos din ceruri (Fapte 9:11; 13:1-4; Coloseni 3:1-3; 4:2; Efeseni 6:18; Daniel 6:10; 9:2-3; 1 Corinteni 2:13; 2 Corinteni 3:6).

Ar trebui să fim persoane care perseverează în rugăciune. Când ne rugăm, ne îndreptăm gândurile spre lucrurile de sus și nu ne rugăm doar pentru lucruri mărunte, ci rugăciunea noastră va fi ocupată cu mijlocirea, slujba și administrarea cerească a lui Cristos.

El Se roagă pentru biserici și mijlocește pentru ele; și noi ne rugăm pentru bisericile de astăzi. Pe măsură ce căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, El ne îndeplinește nevoile, iar noi ne rugăm pentru nevoile Lui.

Trebuie să fim ca Daniel astăzi, stabilind zilnic timp de rugăciune pentru a ne ruga pentru nevoile Domnului și pentru poporul Domnului. În primul rând, trebuie să ne rugăm. Trebuie să ne bazăm pe rugăciune pentru a face ceea ce omul nu poate face.

Ne bazăm pe rugăciune pentru a înțelege ceea ce omul nu poate înțelege, căci în duh ne descoperă Domnul lucrurile. Ne bazăm pe rugăciune pentru a spune ceea ce omul nu poate spune. Pe măsură ce ne rugăm, concentrându-ne asupra lucrurilor de sus, devenim o reflectare a slujbei lui Cristos în ceruri.

Pe măsură ce perseverăm în rugăciune și continuăm cu statornicie în rugăciune, Cristos, ca și Cap, are o cale de a-Și îndeplini administrația prin Trupul Său. Suntem ambasadori cerești pe pământ, cu extinderea împărăției lui Dumnezeu.

Prin rugăciune ne apropiem de tronul harului (Evrei 4:16); la tron, primim îndurare și har pentru a ne împlini nevoile la momentul potrivit. Îndurarea și harul curg în noi ca un râu pe măsură ce ne apropiem de tronul harului în rugăciune.

Fie ca, mai întâi de toate, să ne rugăm. Fie ca să ne deschidem Domnului atât personal, cât și corporativ. Pe măsură ce ne rugăm și perseverăm în rugăciune, Cristos are o cale de a Se ruga prin noi, iar nevoile noastre sunt împlinite prin îndurarea și harul care curg de la tronul lui Dumnezeu în duhul nostru.

Pe măsură ce continuăm cu statornicie în rugăciune, avem părtășie cu Domnul. În părtășie cu Domnul, devenim conștienți că suntem cu adevărat un singur duh cu El și că El este de fapt un singur duh cu noi. Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât experimentăm mai mult faptul că suntem una cu Domnul și cu atât savurăm mai mult prezența Lui și avem părtășie cu El. Cât de minunat este acest lucru!

Fie ca noi să luptăm pentru viața noastră de rugăciune și fie ca noi să continuăm cu statornicie în rugăciune. Nu este ușor să perseverăm în rugăciune, dar pe măsură ce practicăm acest lucru o perioadă de timp, va deveni mai ușor.

Prin slujba cuvântului, pe măsură ce continuăm în slujba cuvântului, Îl împărțim pe Cristos altora ca viață și putere cerească, astfel încât ei să poată fi susținuți cu bogățiile lui Cristos pentru a-L trăi pe Cristos ca viața lor cerească pe pământ (Romani 15:16; comp. cu Isaia 50:4-5).

Pe de o parte, perseverăm în rugăciune; pe de altă parte, trebuie să fim în cuvântul lui Dumnezeu, să fim umpluți de cuvânt și să continuăm în slujba cuvântului.

Poate că nu transmitem mesaje de la un podium și poate că nu vorbim în fața unor adunări mari de oameni, dar putem predica cuvântul lui Dumnezeu aproapelui nostru, sfinților din jurul nostru și celor care ne sunt rude în familia noastră.

Trebuie să ne ostenim în cuvântul lui Dumnezeu, să fim umpluți și constituiți de Cuvânt și să-L vorbim pe Cristos ca viață și sursă de viață pentru alții, pentru zidirea bisericii.

Doamne Isuse, vrem să trăim în istoria divină din interiorul istoriei omenești, continuând cu statornicie în rugăciune și în slujba cuvântului. Amin, Doamne, fie ca astăzi să fim una cu Tine pentru a ne ruga pentru ceea ce este în inima Ta. Fie ca slujba noastră să fie în coordonare cu Cristos ca Mare Preot al nostru în slujba Sa cerească! Ne îndreptăm gândurile spre lucrurile de sus și ne rugăm una cu Tine. Amin, Doamne, depindem de rugăciune. Depindem de Tine. Fie ca noi să devenim o reflectare a slujbei lui Cristos din ceruri. Fie ca Tu să ai o cale să te rogi în noi și prin noi, astfel încât Tu să te poți mișca pe pământ și să-Ți poți duce la îndeplinire economia. O, Doamne, depindem de rugăciune pentru a face ceea ce nu putem face, pentru a înțelege ceea ce nu putem înțelege și pentru a vorbi ceea ce nu putem vorbi! Vrem să continuăm cu statornicie în rugăciune și în slujba cuvântului! Fie ca noi să fim în cuvântul Tău și să-i permitem cuvântului Tău să locuiască bogat în noi. Fie ca noi să-L distribuim pe Cristos altora, astfel încât Tu, ca viață și putere cerească, să-i poți susține să-L trăiască pe Cristos!

Trăim în istoria divină fiind una cu Cristos ca și centru al mișcării lui Dumnezeu pe pământ și fiind corăbiile evangheliei care predică Evanghelia

Dumnezeu Se scoală, vrăjmașii Lui se risipesc și potrivnicii Lui fug dinaintea Feței Lui...Ei văd intrarea Ta, Dumnezeule, intrarea Dumnezeului meu, Împăratului meu, în Locașul cel Sfânt. Psalmul 68:1, 24

Cartea Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină văzută în Psalmul 68, care arată că Cristos este centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ și realitatea activităților lui Dumnezeu prin biserică (Psalmul 68:1, 24).

Discipolii lui Cristos sunt una cu Cristos ca fiind centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ și ei Îl predică pe Cristos pe tot pământul în această unitate cu El. Fie ca noi să fim cei care Îl savurează pe Dumnezeul Triunic procesat și finalizat ca Duh care dă viață și se revarsă zi de zi (vv. 11-13, 19; Fapte 2:46-47; 5:42; 16:5; 20:31; 28:30-31).

Dumnezeul Triunic a trecut printr-un proces și a fost finalizat ca Duh; acum El este atât în noi ca viață a noastră, cât și asupra noastră ca putere a noastră pentru ca noi să îndeplinim lucrarea evangheliei una cu El.

Trebuie să venim la Domnul pentru a fi umpluți cu Duhul în interior și, de asemenea, îmbrăcați cu Duhul în exterior, pentru a-L putea predica pe Cristos, a-L putea propaga pe Cristos și a-L putea lărgi pe Cristos pe pământ!

Mai ales când mergem pentru predicarea evangheliei, trebuie să căutăm să fim umpluți cu Duhul în interior și îmbrăcați cu Duhul în exterior, fiind contopiți și saturați cu Duhul, pentru a-L putea împărți pe Cristos altora.

Suntem oameni botezați în Duh și care bem Duhul; viața și lucrarea noastră continuă istoria divină.

După cum se vede în Psalmul 68, trebuie să rămânem în Cristos ca „țărm” al evangheliștilor pentru transportul și răspândirea predicării Evangheliei (Psalmul 68:27).

În ziua cincizecimii, cel puțin o sută douăzeci de „corăbii” ale evangheliei, toate galileene, au pornit de la „țărm” pentru a răspândi evanghelia (Fapte 2:7; 13:31).

Psalmul 68 este împlinit în cartea Fapte și se împlinește și astăzi. Pe măsură ce-L savurăm pe Cristos, Îl experimentăm pe Cristos și ne împărtășim din bogățiile Sale în cuvântul Său, continuând cu statornicie în rugăciune și în slujba cuvântului, devenim „corăbii ale evangheliei” care pornesc de la Cristos ca „țărm” ceresc pentru a aduce bogata încărcătură a lui Cristos la toate națiunile! Aleluia!

Așa se răspândește evanghelia, prin mulții discipoli ai lui Cristos umpluți cu Duhul și îmbrăcați cu Duhul pe măsură ce pleacă, pornind din locul în care locuiesc și mergând pentru evanghelie în cartierul lor, în orașul lor, în țara lor și pe tot pământul.

Fie ca Domnul să ne câștige ca astfel de oameni. Pe măsură ce rămânem în unitate cu Cristos ca fiind centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ, El va fi plin de activități în noi și în biserică, iar Evanghelia va fi predicată pentru propagarea lui Cristos!

Doamne Isuse, vrem să trăim în istoria divină astăzi, fiind una cu Cristos ca fiind centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ! Ne deschidem Ție, Doamne, și vrem să Te savurăm și să Te experimentăm. Umple-ne cu Duhul dătător de viață în interior și îmbracă-ne cu Duhul turnat în exterior! Amin, Doamne, saturează-ne cu Tine Însuți și vorbește în noi și prin noi. Vrem să locuim în Tine și să ieșim cu Tine pentru a răspândi și a predica Evanghelia pentru aducerea bisericii ca împărăție a lui Dumnezeu! Amin, Doamne, încarcă-ne cu lucrurile bune ale lui Cristos, bogățiile lui Cristos, ca să putem merge în numele Tău cu bogățiile Tale pentru a aduce mulți în savurarea lui Cristos astăzi! Aleluia, Cristos se răspândește prin noi astăzi, în timp ce vorbim cuvântul, fiind umpluți cu Duhul în interior și îmbrăcați cu Duhul în exterior! Aleluia!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Live by the Divine Life & Continue Steadfastly in Prayer and the Ministry of the Word, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 7 cu tema: Să continuăm să trăim în istoria divină din interiorul istoriei omenești în continuarea cărții Fapte pentru răspândirea și zidirea bisericii ca manifestare corporativă a lui Cristos (ziua 4), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Inviorarea de Dimineață, Nevoia de Rugăciune, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025SITERO-RO-w7d4, continuăm cu statornicie, continuăm în rugăciune, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, istoria divină dinăuntrul istoriei omenești, ne respingem pe noi înșine, realitatea Trupului lui Cristos, slujba cuvântului, trăim prin viața divină, una cu Cristos, Witness Lee

Trăim în istoria divină trăind ca un singur Trup, continuarea lui Cristos astăzi

13/01/2026 by Credincios in Cristos 5 Comments

El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți. Efes. 1:22-23

Cartea Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină trăind, mișcându-se și acționând ca un singur Trup; Domnul Isus care continuă să trăiască pe pământ în membrele Trupului Său, care sunt continuarea lui Cristos, duplicatul lui Cristos, ca Trup al lui Cristos, căci ei trăiesc prin viața divină. Amin!

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care Se mișcă, este viu, acționează și curge; El Se mișcă din veșnicie în veșnicie și a venit pe podul timpului pentru a trăi și a Se mișca în noi, credincioșii în Cristos.

În veșnicia trecută, Cristos era în sânul Tatălui, în gloria Tatălui, ca Fiul unic și singurul născut al lui Dumnezeu. Dar Tatăl L-a trimis la noi, chiar ni L-a dat și El a venit să exprime plinătatea Tatălui și să proclame această plinătate în Duh.

Apoi, prin moarte și înviere, Cristos a fost făcut Fiul întâi născut al lui Dumnezeu; aceasta este mișcarea Dumnezeului Triunic în om și prin om. El a venit să se miște în om prin încarnarea lui Cristos, prin trăirea Sa omenească, prin moartea Sa și prin învierea Sa.

În învierea Sa, Cristos a fost născut de Tatăl pentru a fi Fiul Său întâi născut și, ca Duh, El ne împarte viața Sa pentru a realiza reproducerea Sa. Acum facem parte din istoria lui Dumnezeu în om, căci am fost regenerați pentru a face parte din istoria divină din interiorul istoriei omenești.

Am fost regenerați pentru a fi mulții fii ai lui Dumnezeu, pentru a deveni mulții frați ai lui Cristos și suntem transformați după imaginea lui Cristos, chiar pentru a fi la fel ca Cristos.

În primul rând, El a fost singurul bob care a venit pe pământ să moară, pentru ca prin moarte și înviere El să Se poată înmulți în viață! Amin, am fost produși în natura Sa pentru a fi multele boabe, care sunt omogenizate pentru a fi o singură pâine, pentru a proclama plinătatea Sa.

Cristos nu este doar plinătatea lui Dumnezeu, El nu doar exprimă plinătatea lui Dumnezeu și întrupează plinătatea Lui, ci mai mult, noi astăzi, ca Trup al lui Cristos și duplicatul Său, exprimăm plinătatea lui Dumnezeu în mod corporativ.

Suntem parte din expresia plinătății lui Dumnezeu în acest univers, căci suntem parte din istoria divină! Istoria este povestea Sa, povestea lui Dumnezeu în om. Adevărata istorie este istoria Dumnezeului Triunic în umanitate, singura istorie care merită să fie consemnată și amintită.

Universul este despre povestea Lui, istoria Dumnezeului Triunic – Tatăl, Fiul și Duhul. Slavă Domnului că și noi am devenit parte din povestea Lui, căci El a venit în noi ca Duh, iar acum învățăm să trăim prin viața divină, să trăim în Trupul lui Cristos și să fim parte din istoria divină din interiorul istoriei omenești!

Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină trăind, mișcându-se și acționând ca un singur Trup

Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă. Ioan 12:24

În cartea Fapte, vedem un grup de oameni care trăiesc în istoria divină trăind, mișcându-se și acționând ca un singur Trup; ei nu trăiesc și nu lucrează singuri, ci fac totul în Trup, prin Trup și pentru Trup.

Am putea considera cele patru Evanghelii și cartea Fapte ca o imagine completă a unui om universal, Cristos, Capul și Trupul lui Cristos fiind exprimate.

În Evanghelii îl vedem pe Cap, Cristos, care a venit ca întrupare a lui Dumnezeu pentru a-L exprima pe Dumnezeu și a-L manifesta pe pământ; aceste cărți îl prezintă pe Cristosul individual și acțiunile Sale pe pământ.

În cartea Fapte nu avem doar apostolii și discipolii făcând lucruri și lucrând, ci și mai mult, Trupul lui Cristos, Trupul Cristosului înălțat, care face lucruri ca un singur Trup. În cartea Fapte vedem nu doar faptele apostolilor, ci și mai mult, faptele lui Cristos în biserică prin Duhul Sfânt.

Când discipolii făceau ceva, spuneau ceva sau mergeau undeva, Cristos era, prin Duhul, Cel care făcea acel lucru, spunea acel lucru sau mergea în acel loc. Discipolii lui Cristos, regenerați prin viața și natura Sa, au devenit continuarea lui Cristos, iar cartea Fapte ne arată faptele lui Cristos ca Duh prin biserică.

Domnul Isus în Evanghelii L-a exprimat pe Dumnezeu într-un mod individual, apoi El a trecut prin moarte și înviere pentru a fi reprodus și duplicat în numeroșii Săi credincioși, discipolii lui Cristos, astfel încât El să poată continua să trăiască în ei în cartea Fapte într-un mod corporativ.

Domnul Isus a murit, a înviat și S-a înălțat la cer, iar acum El continuă să trăiască, să acționeze, să umble și să lucreze pe acest pământ în noi, milioanele de credincioși în Cristos, căci El ne-a distribuit viața Sa prin moartea și învierea Sa.

Noi suntem duplicatul lui Cristos, reproducerea Sa în masă pe pământ. El a fost inițial un singur bob, dar acum S-a transformat în multe boabe, un duplicat în masă, chiar o reproducere în masă a Sa spre gloria Tatălui în umanitate (Ioan 12:24).

Ceea ce se vedea într-o persoană individuală în Evanghelii a fost continuat și multiplicat în cartea Fapte prin discipoli.

Cartea Fapte conține faptele lui Cristos; în această carte nu-L vedem pe Cristos acționând doar în Sine Însuși, ci acționând în credincioșii Săi care au devenit reproducerea și duplicatul Său, care este biserica!

Astăzi suntem continuarea lui Cristos, duplicatul lui Cristos, chiar Cristos Însuși; devenim plinătatea lui Cristos pentru a-L exprima în mod corporativ (Efeseni 1:23).

De aceea, când Saul persecuta biserica și Domnul Isus l-a întâlnit pe drumul spre Damasc, Domnul nu a spus: De ce îi persecuți pe urmașii Mei? ci: De ce Mă persecuți? (Fapte 9:4-5).

Saul credea că persecută o anumită sectă de eretici care urmau și predicau învățăturile cuiva care pretindea că este Fiul lui Dumnezeu și a murit și, susțineau ei, a înviat. Dar apoi a întâlnit o persoană care a spus că urmașii lui Isus erau de fapt El; Saul a avut o viziune a Cristosului corporativ.

Cristos nu este doar El Însuși, ci împreună cu Trupul Său – Cristos Capul și Cristos Trupul (1 Corinteni 12:12). Aceasta este viziunea pe care a avut-o Pavel și aceasta este viziunea care l-a mântuit; el nu a auzit doar Evanghelia, ci L-a întâlnit pe Capul Trupului și a văzut că Cristos este Cristosul corporativ, una cu credincioșii Săi de pe pământ.

Când cineva ne atinge mâna sau ne lovește piciorul, ne atinge pe noi și ne lovește pe noi înșine, nu doar un membru al trupului nostru, căci trupul nostru suntem noi înșine.

Când Saul i-a persecutat pe unii dintre membrii Trupului lui Cristos, Cristos a venit să i se reveleze ca și Cap al Trupului care este una cu membrii Săi persecutați de pe pământ.

Aceasta arată că, deși Cristos Însuși a trăit, a acționat și a lucrat pe pământ, apoi a trecut prin moarte și acum este în înviere și înălțare, El continuă să trăiască în noi, mulții credincioși în Cristos, ca multele membre ale Trupului lui Cristos.

Suntem un grup de oameni care trăiesc în istoria divină, continuând istoria lui Dumnezeu în om, trăind, mișcându-ne și acționând ca un singur Trup; facem totul în Trup, prin Trup și pentru Trup.

Cristosul pe care îl vedem în cele patru Evanghelii trăiește și acționează acum în noi, mulții credincioși în Cristos, căci noi suntem biserica în calitate de Trup al Său, reproducerea Sa și duplicatul Său.

Aleluia, astăzi suntem un grup de oameni care trăiesc în istoria divină trăind, mișcându-ne și acționând ca un singur Trup, Trupul lui Cristos! Amin, Doamne, vrem să facem totul în Trup, prin Trup și pentru Trup! Îți mulțumim că ai venit în noi pentru a ne regenera și pentru a trăi în noi, chiar pentru a continua să trăiești în noi și să ne faci continuarea lui Cristos! Slavă Domnului, noi, credincioșii în Cristos, suntem continuarea lui Cristos și El trăiește în noi! Amin, Doamne, trăiește Tu în noi astăzi. Îți mulțumim că ai venit în duhul nostru pentru a fi viața noastră și totul pentru noi; trăiește în noi și fii exprimat prin noi astăzi. Vrem să trăim într-un singur duh cu Tine. Păstrează-ne în Trupul lui Cristos, trăind și acționând și făcând toate lucrurile în părtășie cu sfinții. Fie ca Tu să câștigi Trupul zidit al lui Cristos, ale cărui fapte sunt faptele lui Cristos prin Duhul în biserică, ca Trup al Său! Amin, Doamne, fii exprimat prin noi în mod corporativ ca să fim continuarea și reproducerea Ta astăzi!

Să trăim în mod corporativ într-un mod divin prin viața divină pentru a fi continuarea lui Cristos pe pământ astăzi

Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fapte 2:42

Dacă privim situația generală din creștinismul de astăzi, nu putem vedea că Isus trăiește din nou în toți credincioșii Săi.

Știm că El este în fiecare persoană regenerată, dar oare trăiește El în ei? De multe ori noi înșine nu-L trăim pe Cristos; Îl putem iubi, căuta, chema și contacta, dar s-ar putea să nu-L lăsăm să trăiască în noi.

Biblia ne spune că noi, discipolii lui Cristos, suntem continuarea lui Cristos pe pământ, dar singura cale prin care putem fi continuarea Lui este atunci când trăim într-un mod divin prin viața divină.

Când Cristos era pe pământ, El nu trăia prin Sine Însuși sau din Sine Însuși; El a trăit una cu Dumnezeu, L-a exprimat pe Dumnezeu, L-a manifestat pe Dumnezeu și a făcut toate lucrurile în Dumnezeu și prin Duhul. El a fost cu adevărat expresia lui Dumnezeu într-o persoană individuală.

După ce L-a trăit și L-a exprimat pe Dumnezeu, chiar făcând lucrarea lui Dumnezeu, Cristos a murit și apoi a intrat în înviere pentru a deveni un Duh dătător de viață pentru a se distribui credincioșilor Săi.

Acum, credincioșii în Cristos sunt continuarea lui Cristos și învață să trăiască nu prin viața lor umană, ci prin viața divină într-un mod divin, chiar să trăiască într-un mod corporativ prin viața divină, pentru a-L exprima pe Cristos.

În cartea Fapte vedem mii de persoane trăind o viață prin aceeași viață divină pentru a fi expresia corporativă a lui Cristos. Ei au continuat cu statornicie în învățătura și părtășia apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni (Fapte 2:42).

Au făcut aceasta în mod corporativ și, pe măsură ce L-au trăit pe Cristos în mod corporativ, Dumnezeu pur și simplu le-a adăugat oameni. Da, au fost momente când au predicat Evanghelia, dar Dumnezeu a fost cel care le-a adăugat oameni.

Ei pur și simplu L-au trăit pe Cristos, trăind în mod corporativ într-un mod divin prin viața divină pentru a fi continuarea lui Cristos.

Astăzi suntem extensia lui Cristos, continuarea lui Cristos. Nu suntem doar creștini care încearcă tot posibilul să asculte de Domnul și să citească Biblia; suntem Isus care trăiește din nou, căci trăim prin viața divină pentru a-L exprima pe El și nu pe noi înșine.

Pe de o parte, trebuie să trăim în mod personal prin viața divină; pe de altă parte, trebuie să ne dăm seama că suntem membre ale Trupului lui Cristos, iar Cristos trăiește în noi în mod corporativ.

Asemenea lui Saul pe drumul spre Damasc, trebuie să vedem o viziune a Trupului lui Cristos, Cristos Capul, împreună cu Trupul Său, și trebuie să ne dăm seama că suntem membre ale Trupului, exprimându-L pe El!

El trăiește în noi și noi Îl trăim. El se mișcă în noi și noi ne mișcăm una cu El. El trăiește și acționează în noi. Și El trăiește și se mișcă în membrele Trupului Său.

Așa cum Pavel a fost trimis de Cristos la un alt membru al Trupului pentru a fi mântuit și botezat, tot așa Domnul folosește membrele Trupului Său pentru a ne ajuta să fim mântuiți, botezați și aduși în biserică.

Uneori nu avem călăuzirea Domnului într-o anumită privință, dar pe măsură ce ne adunăm cu sfinții, călăuzirea Lui ne este clarificată, chiar ni se face reală în detaliu, căci celelalte membre ale Trupului au lumina și călăuzirea de la Domnul.

Trebuie să cunoaștem biserica în calitate de Trup al lui Cristos. De multe ori avem nevoie ca membrele Trupului să interpreteze semnificația chemării Domnului. Capul trăiește, se mișcă, acționează și vorbește prin membrele Trupului Său.

Trebuie să rămânem în părtășia Trupului, chiar să continuăm în învățătura și părtășia apostolilor împreună cu sfinții, învățând să trăim prin viața divină într-un mod divin, astfel încât Cristos să poată fi exprimat prin noi.

Nu putem continua să trăim viața creștină în noi înșine sau prin noi înșine. Dacă suntem singuri, indiferent cât de spirituali am fi, nu putem continua; viața creștină nu este o viață de lup singuratic sau de vânător singuratic. Este o viață corporativă, căci trăim în și ca Trup al lui Cristos și suntem parte din Cristosul corporativ.

Doamne Isuse, Te iubim și ne deschidem Ție astăzi! Vrem să trăim într-un singur duh cu Tine astăzi pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos. Amin, Doamne, fie ca noi să trăim în mod corporativ într-un mod divin prin viața divină, astfel încât Cristos să poată trăi în noi. Vrem să trăim ca fiind continuarea corporativă a lui Cristos pe pământ astăzi. Aleluia, toți credincioșii în Cristos sunt persoane care trăiesc într-un mod divin prin viața divină pentru expresia corporativă a lui Dumnezeu pe pământ! Amin, Doamne, fie ca să cunoaștem Trupul, să trăim pentru Trup și să facem toate lucrurile în Trup și pentru Trup! Fie ca să cunoaștem călăuzirea Ta în Trup. Fie ca să realizăm că Cristos, Capul, trăiește, lucrează și se mișcă în membrele Trupului lui Cristos. Amin, Doamne, fie ca să ne deschidem Ție și, de asemenea, Trupului pentru a avea călăuzirea Ta și dezvăluirea scopului Tău. Fie ca să nu trăim în și prin noi înșine, ci prin Cristos ca Duh și în Trup! Te luăm, Doamne, ca viața, tăria, puterea și totul al nostru, căci vrem să trăim prin Tine pentru Trup și în Trup!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Live in the Divine History by Living as One Body, the Continuation of Christ today, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 7 cu tema: Să continuăm să trăim în istoria divină din interiorul istoriei omenești în continuarea cărții Fapte pentru răspândirea și zidirea bisericii ca manifestare corporativă a lui Cristos (ziua 3), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2025SITERO-RO-w7d3, biserica e Trupul lui Cristos, continuarea lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, istoria divină dinăuntrul istoriei omenești, trăim în istoria divină, trăim prin viața divină, un singur duh cu Domnul, Witness Lee

Chemăm numele Domnului, suferim pentru numele Său și vorbim cu îndrăzneală în numele Său

12/01/2026 by Credincios in Cristos 8 Comments

În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu și grec, căci toți au același Domn, care este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă. Rom. 10:12

Cartea Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești, chemând numele Domnului, suferind pentru numele Domnului și vorbind în numele Domnului – numele lui Isus! Aleluia!

În Evanghelii îl vedem pe Domnul Isus care a venit ca Dumnezeu încarnat pentru a fi om; El a trăit o viață umană perfectă, a murit o moarte atotinclusivă și atotterminătoare pe cruce, apoi a înviat și S-a înălțat la ceruri.

În cartea Fapte, cartea imediat următoarea după Evanghelii, vedem continuarea lui Cristos, căci El este reprodus și continuat în discipolii Săi. Discipolii Săi erau adunați în ziua învierii Sale, iar Domnul a venit și a suflat în ei Duhul Sfânt, zicând: „Primiți suflarea sfântă!”

Apoi, în ziua cincizecimii, cei o sută douăzeci se rugau într-un singur acord, iar Domnul S-a revărsat ca Duh peste ei ca putere. Acum, ei erau umpluți atât în interior cu Duhul cât și erau îmbrăcați în exterior cu Duhul pentru a fi duplicatul lui Cristos, continuarea lui Cristos.

Ei trăiau ca ființe umane, dar trăiau în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești pentru a fi Dumnezeul care acționează. Erau atât de una cu Domnul în duh încât au devenit Dumnezeu în viață, natură, expresie și funcție, dar nu în Dumnezeire.

Rezultatul vieții și lucrării lor a fost răspândirea bisericii ca manifestare corporativă a lui Cristos. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care se mișcă, se răspândește și merge înainte. Ieșirile Lui sunt din cele mai vechi timpuri și El încă merge înainte în om astăzi.

Noi suntem continuarea cărții Fapte, căci noi, cei care credem în Cristos, suntem continuarea lui Cristos pe pământ astăzi. De asemenea, trebuie să trăim în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești de astăzi.

Și facem aceasta chemând Numele Domnului! O, Doamne Isuse! Discipolii erau cei care chemau Numele Domnului și noi suntem, de asemenea, cei care chemăm!

Chemăm Numele Domnului pentru a fi mântuiți (Fapte 2:21), chemăm Numele Domnului pentru a savura bogățiile Sale (Romani 10:13) și chemăm Numele Domnului pentru a-L inspira și a savura tot ceea ce este El.

Suntem cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură, împreună cu cei care Îl cheamă. Numele lui Isus este cel mai înalt nume de pe pământ și din cer. El este Conducătorul și Mântuitorul nostru. Când chemăm Numele Lui, suntem mântuiți.

Când citim cartea Fapte, vedem cât de mult au chemat discipolii Numele Domnului; aceasta nu era o practică exterioară pentru ei, ci calea de a fi mântuiți mai mult în viața Domnului.

Dumnezeu Și-a turnat Duhul și noi chemăm Numele Domnului pentru a savura bogățiile Sale

Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Fapte 2:21

Profeția lui Ioel și împlinirea ei cu privire la jubileul lui Dumnezeu din Noul Testament are două aspecte. În primul rând, de partea lui Dumnezeu, El Și-a turnat Duhul în înălțarea lui Cristos cel înviat; apoi, de partea noastră, chemăm numele Domnului nostru Isus cel înălțat, care a realizat totul, a câștigat totul și a obținut totul (Fapte 2:16-18, 21; Ioel 2:28-29, 32a).

Această chemare a numelui Domnului nu a fost o practică nouă care a început odată cu Noul Testament; mai degrabă, mulți dintre cei care-L căutau pe Domnul în Vechiul Testament au chemat numele Domnului, căci a început cu Enos și a fost continuată de Iov, Avraam, Isaac, Moise, copiii lui Israel, Samson, Samuel, David și alții.

Este porunca lui Dumnezeu și dorința Lui ca poporul Său să-I cheme numele. A-L chema pe Domnul este calea plină de bucurie ca noi să bem din izvorul mântuirii lui Dumnezeu și calea plăcută de a ne desfăta în Dumnezeu, adică de a-L savura. Fie ca să-L chemăm zilnic (Psalmul 88:9; Fapte 2:21).

În 1 Corinteni ni se spune că nimeni nu poate zice „Doamne Isuse” decât în Duhul Sfânt; aceasta înseamnă că, atunci când chemăm Numele Domnului, suntem în Duhul Sfânt. Aici savurăm tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi ca Duh.

Avem acces la Duh chemând Numele Domnului. Am fost botezați într-un singur Trup și ni s-a dat să bem un singur Duh (1 Corinteni 12:13); bem Duhul chemând Numele Domnului.

În fiecare zi, indiferent dacă suntem în sus sau în jos, dacă suntem triști sau fericiți, sau dacă ne simțim bine sau nu atât de bine, putem și ar trebui să chemăm Numele Domnului Isus.

Domnul trebuie să recâștige chemarea Numelui Domnului printre noi. Petru a menționat chemarea Numelui Domnului în ziua cincizecimii ca împlinire a profeției lui Ioel.

Putem participa la jubileul Noului Testament chemându-L pe Domnul. Pentru a savura și a ne împărtăși din Cristosul atotinclusiv cu tot ceea ce El a realizat, a câștigat și a obținut, trebuie să chemăm Numele Domnului.

Primii credincioși practicau chemarea numelui Domnului peste tot (1 Corinteni 1:2), iar necredincioșii și în special persecutorii i-au identificat pe urmașii Domnului prin chemarea numelui Domnului de către ei (Fapte 9:14, 21).

Când Ștefan, primul martir, era persecutat până la moarte, el L-a chemat pe Domnul, iar acest lucru trebuie să-l fi impresionat cu siguranță pe Saul, unul dintre persecutorii săi (7:58-60; 22:20).

Mai târziu, Saul i-a persecutat pe cei care chemau, luând chemarea lor ca un semn, și după ce a fost prins și convertit de Domnul, a fost botezat chemând Numele Domnului.

Suntem cu toții îndemnați de Pavel să practicăm chemarea numelui Domnului dintr-o inimă pură și să fim alături de astfel de oameni astăzi (2 Timotei 2:22).

Istoria noastră divină dinăuntrul istoriei omenești este o istorie a chemării Numelui Domnului pentru a savura bogățiile lui Cristos pentru zidirea Trupului lui Cristos ca plinătate a lui Cristos (Romani 10:12-13; Efeseni 3:8, 19; 1:22-23).

Am început în istoria divină prin pocăință și chemarea numelui Domnului și trăim în istoria divină chemând Numele Domnului. Tot ce facem, fiecare decizie pe care o luăm și tot ce vorbim, o facem chemând Numele Domnului.

Nu vrem să fim detașați de El; vrem să rămânem în unitate cu Domnul chemând Numele Lui. Aceasta nu este o incantație sau o repetare zadarnică; chemăm Numele care ne dă viață!

Prin chemarea Numelui Domnului, ne menținem în istoria de aur a lui Dumnezeu, istoria divină, o istorie care începe cu Enos (Gen. 4:26), continuă prin Vechiul și Noul Testament (Iov 12:4; Gen. 12:8; 26:25; Deut. 4:7; Judec. 15:18; 1 Samuel 12:18; Psalmul 116:4, 13, 17; 80:18; 88:9; 1 Împ. 18:24; Isaia 12:4; Plângerile 3:55, 57; Psalmul 99:6; Isaia 55:6; Iona 1:6; 2 Împ. 5:11; Isaia 41:25; Fapte 2:21; 7:59; 9:14, 21; 22:16; Romani 10:12-13). 1 Cor. 1:2; 2 Timotei 2:22) și se încheie cu ultima rugăciune din Biblie (Apoc. 22:20). Amin!

Avem o istorie de aur, istoria divină, prin chemarea Numelui Domnului. Numele Domnului este glorios și puternic și noi fugim în Numele Lui chemând Numele Lui.

Numele Lui este balsam în durere, bucurie în întristare și mângâiere în suferință. Când trecem prin suferință, putem chema Numele Lui. Când suntem în durere, chiar și atunci când suntem în groapa cea mai de jos, putem chema Numele Domnului, iar El nu-Și ascunde urechea de respirația noastră, de strigătul nostru.

Ce privilegiu este pentru noi că Dumnezeul nostru este atât de aproape și drag, căci ori de câte ori chemăm Numele Lui, El este acolo cu noi!

Chemarea numelui Său este respirația noastră, strigătul nostru. El este aproape de noi și Îl chemăm. Îl chemăm nu numai atunci când avem nevoie de El, ci tot timpul, căci vrem să savurăm bogățiile Lui!

Doamne Isuse, vrem să fim oamenii care trăiesc în istoria divină astăzi, chemând numele Domnului! O, Doamne Isuse! Îți mulțumim că ai revărsat Duhul din abundență; ne deschidem să primim Duhul chemând numele Domnului! Slavă Domnului, când chemăm numele Domnului înălțat, suntem mântuiți și savurăm toate bogățiile Lui! Amin, Doamne, vrem să rămânem în istoria divină astăzi, chemându-L continuu pe Domnul. Vrem să chemăm numele Tău pentru a savura bogățiile lui Cristos pentru zidirea Trupului lui Cristos ca plinătate a lui Cristos! O, Domnul este atât de aproape și drag nouă atunci când chemăm Numele Lui! El este Domnul tuturor și bogat pentru toți cei care Îl cheamă! Amin, Doamne Isuse, chemăm Numele Tău! Vrem să ne păstrăm în istoria divină de aur a lui Dumnezeu, chemând Numele Tău astăzi și în fiecare zi! Vrem să avem părtășie și să rămânem cu cei care cheamă Numele Domnului dintr-o inimă pură!

Suntem onorați să suferim pentru Numele Domnului și să vorbim cu îndrăzneală în Numele lui Isus

Ei au plecat dinaintea soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui. Fapte 5:41

Trăind astăzi în istoria divină, suferim pentru Numele Domnului în istoria omenească, așa cum au suferit primii discipoli (Fapte 4:18-20, 29-31; 5:41-42; 9:13-16; 2 Corinteni 6:4; 11:23; Coloseni 1:24-25).

Când suferim pentru Numele Domnului, trebuie să ne dăm seama că este o adevărată onoare să fim dezonorați pentru Numele Lui! El este omul dezonorat, dar Isus onorat de Dumnezeu, iar noi Îl onorăm, Îl iubim și considerăm o onoare să fim batjocoriți pentru numele Lui!

Pentru alți oameni, este o rușine să fie dezonorați pentru numele Domnului, dar pentru noi, credincioșii în Cristos care chemăm numele Domnului, este o mare onoare.

Îl iubim pe Domnul. Ne place să chemăm numele Lui, ne place să trăim într-un singur duh cu El. Și pe tot parcursul zilei, chemăm numele Lui pentru a savura bogățiile Sale.

Ne detronăm pe noi înșine și-L întronăm pe El, pe Domnul Isus. Va veni ziua când întregul univers se va închina în numele lui Isus și Îl va proclama Domn; până atunci, chemăm numele Lui zi de zi!

Primii discipoli au fost persecutați pentru numele lui Isus și au fost amenințați să nu mai vorbească pe baza acestui nume. Însă ei au considerat o onoare să fie dezonorați în numele Domnului și au continuat să se țină de acest nume, să cheme numele Domnului și să-L proclame!

Numele Domnului este totul pentru noi, căci numele Său este însăși persoana Sa. Îl savurăm, Îl iubim, Îl chemăm și savurăm tot ceea ce este El chemând numele Lui!

Doamne Isuse, vrem să chemăm numele Tău astăzi! Slavă Domnului, putem trăi în istoria divină chemând numele Domnului! O, este o adevărată onoare pentru noi să fim dezonorați în numele Domnului. Amin, Doamne, Tu ești Cristosul onorat de Dumnezeu, dar Isus dezonorat de om și ne place să chemăm numele Tău. Nu ne este rușine de numele Tău. O, Doamne Isuse, continuăm să chemăm numele Tău astăzi! Iubim numele glorios, numele lui Isus! Te înălțăm, Te întronăm și Îți dăm toată gloria și cinstea! Isus este Domnul!

Continuăm istoria divină dinăuntrul istoriei omenești vorbind cu îndrăzneală în numele lui Isus (Fapte 9:27; Filipeni 2:9-11; 1 Tesaloniceni 2:2; 2 Corinteni 4:5). Primii discipoli nu considerau doar o onoare să fie dezonorați în numele lui Isus; ei vorbeau și cu îndrăzneală în numele lui Isus.

În loc să fie slăbiți în credința lor, astfel încât să o ia ușor pentru o vreme, ei și-au exersat duhul și L-au savurat și mai mult pe Domnul, vorbind cu îndrăzneală în numele lui Isus! Amin!

Fie ca noi să fim cei care ducem la îndeplinire istoria divină dinăuntrul istoriei omenești vorbind cu îndrăzneală în numele lui Isus. Putem vorbi în numele Domnului, deoarece numele Lui este suma totală a tot ceea ce este Domnul pentru noi în persoana și lucrarea Sa.

Pe măsură ce venim la Domnul în cuvântul Său și ne adunăm cu sfinții în întâlnirile bisericii, suntem hrăniți din belșug și infuzați cu ceea ce este Domnul și împreună chemăm numele Domnului.

Când chemăm Numele Lui, chemăm o persoană vie, una care a făcut totul și care este totul! El este bogat pentru toți cei care Îl cheamă, iar noi Îl chemăm zilnic! Nu numai că suntem mântuiți chemând numele Domnului, dar suntem și alimentați și încurajați să vorbim în numele Lui!

Astăzi trăim într-o epocă în care oamenii nu se tem să vorbească atunci când acumulează niște bogății, chiar dacă bogățiile lor se vor diminua și vor epuiza.

Nu trebuie să ne fie rușine sau să ne temem să vorbim cu îndrăzneală în numele lui Isus, aducând atât de mulți oameni să cunoască acest nume, să-L cheme și să savureze bogățiile lui Cristos chemând numele Domnului!

Doamne Isuse, ne place să chemăm numele Tău! Ești atât de bogat pentru noi când Te chemăm! O, Doamne Isuse! Chemăm numele Tău și primim persoana cu acel nume! Te iubim și iubim tot ceea ce faci pentru noi și în noi. Vrem să continuăm istoria divină dinăuntrul istoriei omenești vorbind cu îndrăzneală în numele lui Isus! Amin, numele lui Isus este punctul nostru de sprijin – este victoria noastră! Stăm în numele Tău, vorbim cu îndrăzneală în numele Tău și chemăm numele Tău! O, cât de bogat este Domnul pentru toți cei ce-L cheamă! Cât de bogat este Domnul pentru toți cei ce-și deschid gura și spun: O, Doamne Isuse! Amin, Doamne, fie ca noi să fim cei care cheamă Numele Tău și să-i ajutăm pe mulți să savureze bogățiile Tale chemând Numele Tău!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Call on the Name of the Lord, Suffer on behalf of His Name, Speak Boldly in His Name, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 7 cu tema: Să continuăm să trăim în istoria divină din interiorul istoriei omenești în continuarea cărții Fapte pentru răspândirea și zidirea bisericii ca manifestare corporativă a lui Cristos (ziua 2), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025SITERO-RO-w7d2, chemăm numele Domnului, chemarea numelui Domnului, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu Și-a turnat Duhul, o Doamne Isuse, suferim pentru numele Domnului, toate bogățiile lui Cristos, vorbim cu îndrăzneală în numele Domnului, Witness Lee

Cartea Fapte ne arată cum să trăim în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești ca fiind Dumnezeul care acționează

11/01/2026 by Credincios in Cristos 5 Comments

Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Fapte 2:21

Cartea Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești ca fiind Dumnezeul care acționează; ei nu sunt doar ființe omenești, ci, mai mult decât atât, au devenit una cu Dumnezeu în viață, natură, expresie și funcție pentru răspândirea și zidirea bisericii ca manifestare corporativă a lui Cristos! Aleluia!

Săptămâna aceasta în înviorarea noastră de dimineață, venim la subiectul Să continuăm să trăim în istoria divină din interiorul istoriei omenești în continuarea cărții Fapte pentru răspândirea și zidirea bisericii ca manifestare corporativă a lui Cristos.

Trebuie să fim luminați de Domnul pentru a vedea ceea ce El vede în cartea Fapte și trebuie să vedem că astăzi suntem în continuarea cărții Fapte. Cartea Fapte nu este doar faptele apostolilor, ci, mai mult decât atât, faptele lui Cristos în continuarea Sa în toate membrele Sale în Trupul Său. Amin!

Cartea Fapte nu s-a încheiat; este o carte deschisă, căci noi, astăzi, ca și credincioși în Cristos și discipoli ai lui Isus, continuăm cartea Fapte. Astăzi continuăm să trăim nu doar în istoria exterioară, omenească, ci mai mult în istoria divină din interiorul istoriei omenești, astfel încât să putem răspândi și zidi biserica în calitate de manifestare corporativă a lui Cristos.

Dumnezeu urmărește această manifestare corporativă a lui Cristos; El vrea să câștige casa lui Dumnezeu, biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului, care este marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne.

El Îl are pe Cristos ca întrupare a Sa și L-a exprimat pe Dumnezeu într-un mod individual; cu toate acestea, El vrea să-L câștige pe Cristosul corporativ, pe Cristos ca și Cap cu biserica în calitate de Trup al Său, astfel încât să poată obține o manifestare corporativă a lui Dumnezeu în carne.

Cristosul corporativ ne include pe noi; Cristosul corproativ este biserica în calitate de Trup al lui Cristos cu El ca Cap. Noi, ca biserică, suntem Trupul lui Cristos, manifestarea lui Dumnezeu în carne.

Slavă Domnului, noi, credincioșii în Cristos, suntem parte a manifestării corporative a Dumnezeului încarnat, continuarea lui Cristos! Când biserica este potrivită, ea va funcționa ca și casă și familia a Dumnezeului cel viu pentru lucrarea Sa pe pământ.

O astfel de biserică este stâlpul de susținere și baza adevărului, purtând realitatea divină a lui Cristos și a Trupului Său ca mărturie pentru lume. O astfel de biserică devine apoi continuarea lui Cristos ca manifestare a Dumnezeului încarnat. Aleluia, biserica este continuarea lui Cristos și manifestarea lui Dumnezeu încarnat!

În cartea Fapte vedem un grup de oameni care trăiesc în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești ca Dumnezeul care acționează

Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” Fapte 4:19-20

Cartea Fapte pare a fi destul de simplă, cu multe evenimente și nu atât de multe învățături, totuși ne prezintă continuarea lui Cristos, duplicatul Domnului Isus prin discipolii Săi.

În special, cartea Fapte dezvăluie un grup de oameni care trăiesc în istoria divină în cadrul istoriei omenești ca Dumnezeul care acționează (Fapte 1:8, 14; 2:14a; 4:10-20, 31-32; 5:20, 38-39; 13:1-4; 26:16-19; 28:31).

Discipolii lui Cristos nu sunt doar prozeliți sau urmași ai lui Isus; ei au devenit Dumnezeu în viață, în natură, în expresie și în funcție – dar nu în Dumnezeire – pentru răspândirea și zidirea bisericii ca manifestare corporativă a lui Cristos.

Dumnezeu dorește să câștige un astfel de grup de oameni care sunt reproducerea și duplicatul lui Isus Cristos, care era Dumnezeu încarnat pentru a-L exprima pe Dumnezeu.

Discipolii lui Cristos erau un grup de oameni care trăiau în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești ca Dumnezeul care acționează. Ei erau Dumnezeul care acționează; nu acționau doar în ei înșiși, prin ei înșiși sau pentru ei înșiși, ci trăiau în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești și erau una cu Dumnezeu în toate lucrurile.

Tot ce făceau era una cu Domnul, chiar dacă aveau defecte, greșeli și erau împiedicați de concepții și tradiții religioase; Domnul avea o modalitate de a se mișca și de a acționa în ei pentru a fi Isus trăind din nou în discipolii Săi.

Toată această acțiune în unitate cu Dumnezeu avea scopul de a răspândi și zidi biserica, care este manifestarea corporativă a lui Cristos. Amin!

În prima proclamare a Evangheliei de către Petru din cartea Fapte, el a citat din cartea lui Ioel, care dezvăluie istoria intrinsecă, divină, din cadrul istoriei omenești exterioare (Fapte 2:17-21; Ioel 1:1-4; 2:28-32).

Ioel vorbește despre istoria omenească exterioară, care include cele patru feluri de lăcuste. Există lăcusta tăietoare, lăcusta roitoare, lăcusta lingătoare și lăcusta mistuitoare; toate acestea reprezintă sau semnifică cele patru imperii majore din istoria omenească.

Astăzi suntem încă parte a Imperiului Roman, lăcusta mistuitoare. Toate acestea se află în istoria omenească exterioară. Dar există și istoria divină interioară, căci Domnul promite în Ioel să reverse din Duhul Său peste orice făptură, iar fiii și fiicele vor profeți, tinerii vor avea vedenii și bătrânii vor visa lucruri în vise (Fapte 2:17).

În istoria omenească, Imperiul Roman se extinde și are loc; în special, în timpul Domnului, Imperiul Roman a construit o mulțime de drumuri, a stabilit comerțul și mijloace de transport bune și a avut pace și o limbă comună.

Imperiul Roman avea, de asemenea, crucificarea ca formă capitală de pedeapsă, iar Domnul a fost crucificat de și sub Imperiul Roman. Acest lucru este pentru ca Dumnezeu să-Și reverse Duhul peste orice făptură și toți cei ce cheamă Numele Domnului să fie mântuiți (Fapte 2:21).

Istoria divină dinăuntrul istoriei omenești este „ieșirile lui Cristos… din vremuri străvechi” (Mica 5:2) peste podul timpului în veșnicia viitoare (Isaia 90:2), pentru ca El să poată fi distribuit în noi, aleșii Săi!

El este Dorința tuturor neamurilor (Hagai 2:7) pentru manifestarea Sa corporativă și glorificarea Sa deplină. Într-adevăr, din veșnicie în veșnicie, El este Dumnezeu; El nu este un Dumnezeu staționar, un Dumnezeu static, ci un Dumnezeu cu o istorie, un Dumnezeu care este implicat într-un fel de proces din veșnicie în veșnicie, astfel încât să poată fi distribuit în poporul Său ales ca Dorința națiunilor.

Când Se va întoarce, El va fi Dorința națiunilor. Chiar înainte de a se întoarce, El a devenit, prin moarte și înviere, minunatul Duh finalizat și dătător de viață, pentru a putea fi distribuit în noi! Aleluia!

Istoria divină a lui Dumnezeu în istoria omenească este pentru îndeplinirea economiei divine, pentru realizarea a ceea ce este în inima Lui și în scopul Său. Aceasta este pentru manifestarea corporativă și glorificarea deplină a lui Dumnezeu în om.

Fie ca noi să fim cei care trăiesc în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești astăzi, ca fiind Dumnezeul care acționează, pentru a putea fi continuarea lui Cristos, expresia corporativă a lui Dumnezeu.

Fie ca noi să ne dăm seama că nu mai suntem doar în istoria omenească, care are loc sub ochii noștri; suntem și mai mult în istoria divină și trebuie să trăim în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești pentru ca Dumnezeu să câștige expresia corporativă a Sa astăzi.

Doamne Isuse, câștigă-ne să fim un grup de oameni care trăiesc în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești ca fiind Dumnezeul care acționează pe pământ astăzi! Amin, Doamne, fie ca noi să trăim nu doar în istoria exterioară, omenească, ca o cochilie, ci și mai mult, să trăim în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești pentru ca noi să putem scrie istoria divină a lui Dumnezeu în om! Aleluia, deși există multe evenimente și lucruri care se întâmplă în istoria omenirii, ne putem întoarce către duhul nostru și putem trăi un singur duh cu Domnul în istoria divină de astăzi! Amin, Doamne, fă-ne una cu Tine, chiar fă-ne la fel cum ești Tu în viață, natură, expresie și funcție (dar nu în Dumnezeire) pentru răspândirea și zidirea bisericii! Câștigă biserica astăzi, Doamne, ca manifestare corporativă a lui Cristos! Aleluia, noi suntem biserica, manifestarea lui Dumnezeu în carne. Amin, Doamne, păstrează-ne în duhul nostru astăzi. Păstrează-ne în viața de biserică, chemând numele Domnului, pentru a trăi în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești!

Ce este istoria divină dinăuntrul istoriei omenești și cum putem trăi în istoria divină astăzi?

După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa vise și tinerii voștri vor avea vedenii. Ioel 2:28

Există două istorii în acest univers: istoria omului, istoria omenească și istoria lui Dumnezeu, istoria divină. Istoria omului este istoria vizibilă, plină de evenimente atât pozitive, cât și negative; este ca coaja exterioară a unei nuci. Istoria lui Dumnezeu este istoria ascunsă, istoria spirituală a lui Dumnezeu în om; aceasta poate fi asemănată cu miezul din coaja unei nuci.

Este ușor să vedem coaja exterioară, dar nu este ușor să vedem miezul. Trebuie să vedem istoria divină intrinsecă dinăuntrul istoriei omenești și să trăim în această istorie divină astăzi.

Istoria divină începe cu Dumnezeu și economia Sa veșnică; Dumnezeu, Cel veșnic, a creat o economie și, conform economiei Sale, El face multe lucruri în istoria divină.

Conform economiei Sale, Dumnezeu vrea să se introducă în om pentru a fi una cu omul, pentru a fi viața omului, sursa de viață și totul și pentru a-l avea pe om ca expresie a Sa.

Intenția Sa în economia Sa este de a avea o entitate corporativă, compusă din Dumnezeu și om, care să fie expresia Sa pentru eternitate.

Istoria divină a început cu Dumnezeul veșnic și economia Sa. Această istorie divină a continuat cu Isus Cristos, cu încarnarea și trăirea Sa omenească.

Într-o zi, Dumnezeu a ieșit din eternitate în timp și chiar Dumnezeul care a creat toate lucrurile din univers S-a încarnat. El a fost zămislit de Duhul Sfânt în pântecele unei fecioare și apoi născut din această fecioară pentru a fi omul-Dumnezeu.

El a fost un Dumnezeu complet și un om perfect. A trăit o viață omenească perfectă și a lucrat una cu Dumnezeu în lucrarea Sa pe pământ pentru a împlini planul și scopul lui Dumnezeu.

Apoi, El a mers de bunăvoie pe cruce și a murit de o moarte de substituire, o moarte atotinclusivă care a rezolvat toate problemele și a terminat vechea creație. Apoi, la trei zile după moartea Sa, El a înviat și a fost născut ca Fiu întâi născut al lui Dumnezeu (Fapte 13:33; Romani 1:4; 8:29) și a devenit un Duh dătător de viață (1 Corinteni 15:45).

Mai mult, în învierea Sa, milioane de credincioși în Cristos au fost născuți de Dumnezeu ca fii ai lui Dumnezeu și membri ai Trupului lui Cristos, biserica (1 Petru 1:3). Aleluia!

Acum nu există un singur om-Dumnezeu, Isus Cristos, ci mulți oameni-Dumnezeu, toți credincioșii în Cristos ca mulți fii ai lui Dumnezeu pentru a-L exprima pe Dumnezeu în mod corproativ.

Ioel a profețit în Ioel 2:28-30 cu privire la turnarea Duhului procesat, finalizat, compus, care a fost revărsat în ziua cincizecimii (Fapte 2:1-4, 16-21; 1 Timotei 3:15-16).

Acest Duh este Dumnezeul Triunic finalizat și realizarea lui Cristos pentru manifestarea lui Cristos. Aleluia! Dumnezeu, în Cristos, a trecut printr-un proces în istoria divină pentru a deveni un Duh dătător de viață și El continuă să se manifeste în noi, credincioșii în Cristos, pe măsură ce chemăm Numele Domnului!

Astăzi putem chema Numele Domnului și putem fi mântuiți, iar când facem acest lucru, trăim în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești.

Turnarea Duhului a produs biserica, manifestarea lui Cristos. Acum, cu toții suntem parte a manifestării lui Cristos pe pământ, căci suntem parte a Cristosului mărit, a Cristosului lărgit, care este biserica în calitate de manifestare a lui Dumnezeu în carne.

Noi, credincioșii în Cristos, ne-am născut în istoria omenească prin faptul că am fost născuți din părinții noștri umani, dar am fost născuți din nou în istoria divină prin regenerarea noastră.

Însă dacă trăim doar în lume, vom trăi în istoria exterioară, omenească. Dacă trăim în biserică, trăim în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești.

Este atât de minunat să vezi că Dumnezeu și omul au o singură istorie, istoria divină! Fie ca astăzi să trăim în această istorie divină!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai regenerat cu viața Ta pentru a ne aduce în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești! Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, ne-am născut din nou în istoria divină pentru a fi una cu Domnul în viața noastră de astăzi! Amin, Doamne, păstrează-ne trăind în duhul nostru și în biserică, ca să putem fi în istoria divină. Slavă Domnului, Duhul Sfânt a fost turnat pentru a produce biserica în calitate de manifestare corporativă a lui Cristos astăzi! Amin, acum oricine cheamă Numele Domnului va fi mântuit! Mântuiește-ne, Doamne, mai mult în viața Ta astăzi! Păstrează-ne chemând Numele Tău pe tot parcursul zilei. Păstrează-ne în viața de biserică, trăind una cu Tine și în părtășie cu sfinții, ca să putem trăi în istoria divină dinăuntrul istoriei omenești! Fă-ne parte din manifestarea corporativă a lui Cristos, biserica în calitate de manifestare a Dumnezeului încarnat. O, Doamne, ne deschidem Ție. Venim la Tine. Chemăm Numele Tău. Vrem să trăim în viața de biserică de astăzi pentru a face parte din istoria Ta în om!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Acts shows us how to Live in the Divine History within Human History as the Acting God, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 7 cu tema: Să continuăm să trăim în istoria divină din interiorul istoriei omenești în continuarea cărții Fapte pentru răspândirea și zidirea bisericii ca manifestare corporativă a lui Cristos (ziua 1), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, biserica lui Cristos, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025SITERO-RO-w7d1, continuarea lui Cristos, Cristos e Dorința națiunilor, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeul care acționează, expresia corporativă a lui Dumnezeu, istoria divină dinăuntrul istoriei omenești, oameni care trăiesc în istoria divină, trăim în istoria divină, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 14
  • Page 15
  • Page 16
  • Page 17
  • Page 18
  • Interim pages omitted …
  • Page 120
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. 1 Tesaloniceni 5:23Cristos ne conduce în glorie ca Marele nostru Preot și prin sfințirea Sa divină
  • Cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume Hristos în voi, nădejdea slavei. Coloseni 1:27Cristos este sămânța gloriei din noi și suntem mântuiți întru glorie prin suferință
  • Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu... Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:20; 10:31Cristos a croit calea în glorie și este acum Căpitanul mântuirii noastre complete în glorie
  • Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin. 2 Corinteni 13:14Să vedem și să permitem viziunii bisericii în Dumnezeul Triunic procesat să ne guverneze viața
  • Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea. Ioan 14:11Dumnezeul Triunic în care ne aflăm nu este pentru înțelegerea noastră, ci pentru savurare și experimentare
  • Dar cine se lipește de [este unit cu] Domnul este un singur duh cu El. 1 Corinteni 6:17Trăim în unirea organică cu Domnul pentru a fi biserica în Dumnezeul Triunic în realitate

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului