cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață

Ne exersăm duhul de credință pentru a substanția lucrurile nevăzute și a vorbi despre Cristos altora

29/04/2026 by Credincios in Cristos 2 Comments

Credința este o abilitate substanțiatoare prin care substanțiem lucrurile nevăzute și sperate; credința este un al șaselea simț prin care dăm substanță lucrurilor legate de Dumnezeu, căci nu privim la lucrurile văzute, ci la cele nevăzute, la lucrurile eterne legate de Dumnezeu.

Amin, Doamne Isuse, ne exersăm duhul de credință astăzi! Vrem să Te cunoaștem, să Te savurăm și să ne împărtășim din ceea ce ești Tu, ca să Te putem cunoaște intim, chiar să Te experimentăm în trăirea noastră de zi cu zi! Amin!

Credința nu este de la noi; ea își are originea în Cristos, căci Isus este Autorul și Perfectatorul credinței noastre. El originează credința, iar credința vine de la El.

În Vechiul Testament, Avraam a fost socotit drept înaintea lui Dumnezeu pentru că a crezut; credința lui, însă, nu era de la el, ci de la Dumnezeu, căci Dumnezeu, fiind infuzat în el, a devenit credința lui. Avraam este ca noi și noi suntem ca el; el este tatăl credinței.

Noi, credincioșii în Cristos, suntem oameni ai credinței; însă trebuie să ne dăm seama că credința nu provine de la noi, ci de la Domnul. Viața noastră creștină a început când L-am văzut pe Domnul. Când L-am atins pe Domnul în duh, văzând ceva din prețiozitatea Lui, am crezut imediat. Într-un moment, eram complet necredincioși, iar în momentul următor, când am văzut prețiozitatea Domnului și I-am răspuns, am crezut în El.

Este cu adevărat îndurarea și harul Domnului că putem fi copii ai lui Dumnezeu, cei care cred în Domnul Isus ca urmare a faptului că S-a infuzat în noi. Aceasta este credința: Cristos distribuind credință în noi, adică Cristos, ca Duh dătător de viață, ne transfuzează cu Sine însuși, pentru ca noi să putem crede.

Credem, dar nu noi suntem cei care inițiem credința, ci Cristos, care este infuzat în noi și crede pentru noi. Slavă Domnului pentru credința prețioasă infuzată în noi și dată nouă ca dar! Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi o credință la fel de prețioasă, iar noi am răspuns pozitiv. Slavă Domnului pentru aceasta.

Fie ca noi să rămânem sub ascultarea credinței, plasându-ne sub vorbirea Domnului în cuvântul Său, ca să putem fi infuzați cu Cristos și să creștem în credință. Dacă ne dăm seama că credința nu vine de la noi, ci de la Cristos, care se împarte pe Sine însuși ca element credincios în noi pentru a crede pentru noi, ne vom deschide pur și simplu către El.

O, fie ca noi să fim deschiși către El, chiar să învățăm să ne deschidem din ce în ce mai mult pe parcursul zilei, pentru ca El să ne infuze cu Sine însuși ca și credință a noastră!

Credința este simțul prin care substanțiem lucrurile nevăzute sau sperate: ne exersăm duhul de credință pentru a crede și a vorbi lucrurile pe care le experimentăm din Domnul

Mulți necredincioși se întreabă astăzi de ce credem în Isus și de ce suntem creștini; ei cred că „ne aruncăm mintea la gunoi” atunci când credem în Isus, căci nu are sens să-L iubim sau să credem în Cineva pe care nu l-am văzut.

Însă, așa cum spune Evrei 11:1, credința este substanțierea lucrurilor sperate, convingerea lucrurilor nevăzute. Credința este un al șaselea simț, simțul prin care dovedim lucrurile nevăzute sau sperate. Prin credință, dăm substanță lucrurilor lui Dumnezeu și a tot ceea ce El a făcut și face pentru noi.

A substanția înseamnă a avea capacitatea de a realiza o anumită substanță. De exemplu, noi, ființele umane, avem cinci simțuri, prin care putem substanția diferite aspecte ale lumii exterioare. Elementele obiective din afara noastră pot deveni subiective pentru noi prin intermediul celor cinci simțuri ale noastre.

Funcția celor cinci simțuri ale noastre este de a substanția lucrurile din afara noastră și de a transfera aceste obiecte în noi pentru a deveni experiența noastră subiectivă. Prin intermediul ochilor noștri, putem vedea ce este în jurul nostru și putem realiza ce se întâmplă în jurul nostru, căci realitatea exterioară este făcută reală și subiectivă pentru noi.

Prin intermediul gurii noastre, cu simțul gustului, ne bucurăm de gustul mâncării și al lucrurilor din afara noastră. Prin intermediul urechilor noastre putem auzi, iar sunetele sunt făcute reale pentru noi de către cele două urechi care substanțiază undele sonore pentru a le face subiective pentru noi.

În mod similar, prin intermediul simțului nostru tactil, putem simți textura, căldura etc. a lucrurilor din jurul nostru. Cele cinci simțuri ale noastre fac ca lumea obiectivă din afara noastră să devină subiectivă pentru noi.

Așa cum ochiul este pentru a vedea, urechea este pentru a auzi și nasul este pentru a mirosi, tot așa duhul de credință noastre este organul prin care ne explicăm tot ce se află în lumea spirituală nevăzută.

Credința este în duhul nostru; simțul credinței nu este în mintea, emoția sau voința noastră și nici nu este în sentimentele noastre; este în duhul nostru. Duhul nostru omenesc locuit de Duhul lui Dumnezeu (Romani 8:16), este un duh al credinței.

Când ne exersăm duhul de credință, putem explica ceea ce este de la Dumnezeu, iar tot ce este în domeniul nevăzut al lui Dumnezeu și ceea ce face El devine real pentru noi. Când ne exersăm duhul de credință, Dumnezeu devine real pentru noi.

Necredincioșii nu își exersează duhul; nu au un duh viu, ci, dimpotrivă, duhul lor este mortificat, amorțit. Când duhul nostru este însuflețit de Domnul care vine în noi ca Duh pentru a se uni cu noi, simțim lucruri de la Domnul, Dumnezeu devine real pentru noi și-L putem atinge pe Dumnezeu, cunoaște pe Dumnezeu, simți pe Dumnezeu și fi una cu Dumnezeu! Amin!

Trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a crede și a rosti lucrurile pe care le-am experimentat de la Domnul (2 Corinteni 4:13). În aceste zile, Domnul ne instruiește și ne păstorește cu privire la trăirea în lumea nevăzută.

Suntem instruiți și păstoriți de Domnul să trăim nu doar în domeniul văzut, în domeniul lucrurilor pe care le putem vedea, mirosi, atinge, auzi sau simți, ci în domeniul credinței, în domeniul duhului contopit, unde Îl putem substanția pe Dumnezeu! Amin!

Credința este în duhul nostru, dar îndoielile sunt în mintea noastră. Pentru că duhul nostru este contopit cu Duhul Sfânt, avem credință în duhul nostru; când suntem în mintea noastră, însă, avem îndoieli. O, Doamne! Aceasta nu înseamnă că nu ne folosim mintea, ci mai degrabă ne fixăm mintea pe duhul nostru (Romani 8:6)! Ne fixăm mintea pe lucrurile de sus (Coloseni 3:1), unde este Cristos.

Mintea noastră este o minte rătăcitoare, plină de gânduri, îndoieli și alte lucruri; multe dintre lucrurile din mintea noastră nu sunt ale noastre, ci mai degrabă sunt influențate de lucrurile din jurul nostru sau chiar de vrăjmaș. Așadar, trebuie să ne fixăm mintea pe duhul nostru.

Când Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru, când ne fixăm mintea pe duhul contopit, Îl atingem pe Domnul, iar duhul nostru de credință este viu, activ și vital. Fie ca noi să fim cei care rămân în duh și să ne exersăm duhul pentru a substanția ceea ce este de la Dumnezeu și a-L savura pe Dumnezeu.

Fie ca noi să ne exersăm duhul de credință pentru a crede și a vorbi despre lucrurile pe care le-am experimentat din Domnul. Dacă facem aceasta, Domnul va deveni real pentru noi. Dacă ne exersăm duhul de credință, Domnul ne va infuza cu ceea ce este El și vom vorbi și altora despre El!

Alții pot clătina din cap, nefiind de acord cu ceea ce spunem, dar în adâncul sufletului lor sunt atinși și convinși de Domnul. Unii dintre cei cu care vorbim ar putea crede că este o prostie să crezi în Isus, dar pe măsură ce le prezentăm persoana minunată a lui Cristos, la un moment dat vor avea o apreciere a lui Cristos și vor crede în Domnul.

Dacă ne exersăm duhul de credință pentru a crede și a vorbi despre lucrurile pe care le-am experimentat despre Domnul, vom trăi în domeniul credinței și îi vom infuza și pe alții cu Cristos, căci îl vom infuza pe El în ei pentru a fi credința lor.

Slujba noastră depinde de vorbirea noastră, iar vorbirea noastră depinde de faptul că suntem încărcați cu Cristos ca credință. Trebuie să fim încărcați cu elementul divin și apoi vom radia acest element divin în alții într-un mod fermecător pentru a-L infuza pe Dumnezeu în ei!

Amin, Dumnezeu, ca electricitate cerească, va curge prin noi și va fi transmis în ei, iar credința se va ridica în ascultători!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai dat un duh de credință prin care-L putem contacta pe Dumnezeu! Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, avem un al șaselea simț, simțul prin care substanțiem lucrurile nevăzute sau sperate! Amin, Doamne, vrem să Te atingem în duhul nostru. Fie ca să vedem că îndoielile sunt în mintea noastră, dar credința este în duhul nostru. Fie ca să refuzăm să rămânem în mintea noastră rătăcitoare și, mai degrabă, să ne întoarcem către duhul nostru! Amin, Doamne, alegem să ne îndreptăm mintea către duhul nostru astăzi! Alegem să Te contactăm și să fim una cu Tine! Aleluia pentru duhul nostru contopit! Slavă Domnului, suntem uniți cu Domnul ca un singur duh, căci Cristos a venit în noi ca Duh pentru a fi intim unit cu noi! Amin, Doamne, fie ca să vedem că duhul nostru de credință este organul prin care Îl substanțiem pe Dumnezeu și tot ce se află în domeniul spiritual nevăzut! Ne exersăm duhul de credință pentru a Te contacta! Amin, Doamne, ne exersăm duhul contopit pentru a crede și a vorbi despre ceea ce am experimentat despre Domnul! Slavă Domnului pentru duhul nostru de credință!

Privim lucrurile nevăzute și eterne și le substanțiem prin duhul nostru de credință

Creștinismul de astăzi a devenit ceva mare și urât în ochii lui Dumnezeu și în ochii tuturor oamenilor; există multe lucruri rele și persoane rele în domeniul creștinismului, iar numele Domnului este luat în deșert și hulit din cauza acestor lucruri și a acestor persoane rele.

Cauza principală a degradării bisericii este, pe de o parte, lipsa dragostei față de Domnul și, pe de altă parte, lipsa atenției la lucrurile nevăzute, ci mai degrabă acordarea atenției la lucrurile văzute. Ori de câte ori ne întoarcem de la lucrurile nevăzute ale lui Dumnezeu și de la economia Lui și ne concentrăm asupra lucrurilor văzute, suntem în degradare.

Ca și credincioși în Cristos, trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a privi lucrurile nevăzute. Nu privim la lucrurile văzute și trecătoare, ci la cele nevăzute și eterne (2 Corinteni 4:18). Viața noastră creștină este o viață a lucrurilor nevăzute (Romani 8:24-25; Evrei 11:27; 1 Petru 1:8; Galateni 6:10).

Recent, întreaga lume a experimentat ceva fără precedent: carantinele ca urmare a pandemiei din întreaga lume. Străzile populare, pline de oameni care făceau cumpărături, se distrau, ieșeau la plimbare sau beau o cafea, totul era închis și pustiu pentru o perioadă de timp.

Dacă am fi vrut să fim cu adevărat deschiși Domnului în acele zile, ne-am dat seama mai mult ca niciodată că noi, credincioșii în Cristos, nu ar trebui să privim lucrurile care se văd, ci mai degrabă lucrurile nevăzute ale lui Dumnezeu și ale economiei Sale prin intermediul duhului nostru de credință.

În zilele noastre, când totul pare să fi „revenit la normal” și oamenii merg încoace și încolo și fac una și alta, trebuie să continuăm să privim lucrurile care nu se văd, lucrurile eterne, exersându-ne duhul de credință.

Viața noastră creștină este cu adevărat o viață a lucrurilor nevăzute, a lucrurilor lui Dumnezeu și a economiei Sale eterne. Am fost mântuiți în nădejde; dar o nădejde care se vede nu este nădejde, căci cine nădăjduiește la ce vede? Dar dacă nădăjduim în ce nu vedem, o așteptăm prin răbdare.

Moise a făcut acest lucru; a părăsit Egiptul nu numai pentru că a fost silit, ci prin credință, căci a perseverat ca unul care Îl vede pe Cel nevăzut. Astăzi suntem la fel: nu L-am văzut pe Domnul, nu L-am atins fizic și nu L-am simțit, dar Îl iubim; deși nu-L vedem în prezent, totuși credem în El și ne bucurăm cu o bucurie nespusă și plină de glorie. Slavă Domnului!

Suntem o familie a credinței și credem în lucruri nevăzute. Suntem implicați, din necesitate, în lucruri exterioare, căci trebuie să avem un loc de muncă, să avem grijă de familia noastră și să fim implicați în diferite lucruri legate de viața de familie, viața de biserică și societate.

Cu toate acestea, trăim în interior înaintea Domnului, trăind în domeniul nevăzut, apreciind lucrurile nevăzute. Ne dăm seama că degradarea bisericii este degradarea de la lucrurile nevăzute la lucrurile văzute. Fie ca Domnul să ne salveze de la lucrurile văzute la lucrurile nevăzute.

Când Îl atingem pe Domnul, când ne exersăm duhul de credință pentru a-L contacta, suntem infuzați cu elementul divin și pur și simplu credem. Credința este generată în noi atunci când Îl vedem pe Cristos și Îl apreciem. Această credință nu poate fi niciodată îndepărtată de noi.

Chiar dacă încercăm să-L renegăm pe Domnul, chiar dacă Îl renegăm pentru o vreme, nu putem renega ceea ce El a infuzat în noi. El a generat credință în noi și fiecare dintre noi are o capacitate de a crede.

Petru L-a renegat pe Domnul de trei ori în prezența Lui (Luca 22:47-61), dar Cristos, ca fiind capacitatea și elementul de a crede, era încă în Petru. Domnul a venit la el și i-a restaurat credința, iar Petru nu a eșuat în cele din urmă (v. 32).

Trăim în credință astăzi. Trăim prin credință, avându-L pe Cristos ca fiind credința noastră. Credem în Domnul și Îl avem ca credință. Nu trăim prin credința noastră, ci prin credința Fiului lui Dumnezeu, care ne-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru noi.

Doamne Isuse, Te iubim! Chiar dacă nu Te-am văzut, Te iubim și credem în Tine. Ne bucurăm cu o bucurie negrăită și plină de glorie, pentru că privim lucrurile care nu se văd. Amin, Doamne, ne exersăm duhul de credință pentru a Te savura în tot ceea ce Tu ești. Infuzează-ne cu credință. Infuzează-ne mai mult cu Tine Însuți ca abilitatea noastră de a crede. Aleluia, odată ce Cristos ca credință este infuzat în noi, această credință nu poate fi niciodată îndepărtată de la noi! Amin, Doamne, fie ca în noi să existe o capacitate sporită de a-L substanția pe Dumnezeu și toate lucrurile legate de Dumnezeu! Slavă Domnului, acum trăim prin credință, credința Fiului lui Dumnezeu care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi! Amin, Doamne, vrem să trăim o viață prin credință astăzi. Ne deschidem Ție. Ne exersăm duhul pentru a avea o viață a lucrurilor nevăzute, a lucrurilor lui Dumnezeu și ale lui Cristos, a lucrurilor economiei lui Dumnezeu și a lucrurilor eterne! Slavă Domnului pentru credința Ta prețioasă! Amin, Doamne, vrem să trăim prin credință astăzi. Ne exersăm duhul de credință pentru a savura, a experimenta și a vorbi despre lucrurile referitoare la minunatul nostru Domn Isus!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Exercise our Spirit of Faith to Substantiate Things Unseen & Speak Christ to others, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3) – săptămâna 32 cu tema: Să privim țintă la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre (ziua 4), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Isus este Autorul credinței: credința este Cristos intrând în noi pentru a fi credința noastră

28/04/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Domnul Isus este Autorul credinței; El este Originatorul, Inauguratorul, sursa și cauza credinței, căci credința noastră, ca credincioși, nu este propria noastră credință, ci Cristos fiind infuzat în noi pentru a fi credința noastră, chiar pentru a fi capacitatea noastră de a crede pe măsură ce privim la El și suntem infuzați cu El.

O, Doamne Isuse, ne uităm de la orice altceva la Tine! Infuzează-ne cu Tine însuți ca fiind credința noastră! Te iubim și ne deschidem Ție! Recunoaștem că nu avem credință în noi înșine, dar ne deschidem! Amin, Doamne, fii credința noastră! Infuzează-ne cu Tine însuți ca fiind capacitatea noastră de a crede! Amin!

Noi, credincioșii în Cristos, suntem cei care am văzut ceva din Cristos, iar El ne-a infuzat cu Sine Însuși ca credință a noastră; acum viața noastră creștină este o viață prin credință, o viață în credința Fiului lui Dumnezeu care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi.

Viața noastră creștină este o cursă, căci fiecare credincios în Cristos a fost adus în cursa vieții creștine pentru a alerga cursa cu răbdare. Ce este această cursă pe care o alergăm? Cursa este calea, și calea este Cristos; Cristos este cursa noastră, și noi Îl urmărim pe Cristos pentru a-L câștiga pe Cristos, chiar pentru a obține cea mai înaltă savurare și experimentare a lui Cristos ca răsplată.

Domnul Isus a alergat cursa cu răbdare; El a condus calea spre glorie; El a suferit; El a fost persecutat și El a trăit dincolo de perdea și în afara taberei. El a fost pionierul pe calea credinței, trăind prin credință zi de zi; El a trăit în unirea organică cu Tatăl în fiecare zi, depinzând nu de Sine Însuși, ci de ceea ce Tatăl a vorbit și a intenționat.

Apostolul Pavel a alergat și el cursa cu răbdare; el a fost adus în cursa creștină fiind convertit la Cristos și a alergat cu răbdare cursa care i-a fost pusă înainte. El a continuat să alerge, chiar dacă era în închisoare, și abia la sfârșitul vieții sale a avut asigurarea că a ajuns, că va fi răsplătit și că Domnul îi va acorda premiul.

Noi nu putem spune că am ajuns. Încă alergăm în cursă. Alergăm în cursă lăsând deoparte orice povară și păcatul care ne înfășoară atât de ușor. Și alergăm în cursă cu răbdare, ca să putem câștiga premiul! Ne rugăm ca Domnul să ne îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Cristos.

Nu avem răbdare în noi înșine; s-ar putea să fim răbdători în omul nostru natural, dar răbdarea de care avem nevoie pentru a alerga în cursă vine doar din savurarea și experimentarea lui Cristos. Fie ca noi să venim la Domnul, să privim la El, să fim infuzați de El și să alergăm în cursă cu răbdare!

Isus este Autorul credinței – El este Originatorul, Inauguratorul, sursa și cauza credinței

Când luăm în considerare subiectul credinței, așa cum o vedem în Evrei 12:2, trebuie să ne dăm seama că Isus este Autorul credinței. El este Autorul credinței, Originatorul, Inauguratorul, sursa și cauza credinței.

De multe ori putem crede că credința este ceva asemănător unei motivații din interiorul nostru. Am putea crede că noi originăm credința, pentru că suntem puțin mai căutători și, cumva, Îl iubim pe Dumnezeu și lucrurile lui Dumnezeu; de aceea, avem credință.

Am putea crede că, dacă avem îndoieli, dacă avem unele neîncrederi cu privire la Cristos, la Biblie, la viața creștină sau la ceea ce ni se învață, avem nevoie doar de mai multă credință. Am putea crede că trebuie doar să ne întărim credința, ca și cum aceasta ar fi ceva ce putem dezvolta în noi înșine.

Acest subiect al credinței a fost înțeles greșit și folosit în mod greșit mult în creștinismul de astăzi și de-a lungul epocilor. Trebuie să ne întoarcem la cuvântul lui Dumnezeu și să vedem ce spune Biblia despre credință.

Noul Testament ne spune că Isus este Autorul credinței. În omul nostru natural nu avem capacitatea de a crede; nu avem credință în noi înșine și nici nu putem produce credință din ceea ce gândim, decidem sau simțim.

Mai degrabă, credința prin care suntem mântuiți este credința prețioasă pe care am primit-o de la Domnul (2 Petru 1:1). Dumnezeu ne alocă fiecăruia dintre noi credință – credința ne-a fost alocată fiecăruia dintre noi, iar această credință este la fel de prețioasă în dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru, Isus Cristos.

Credința nu vine de la noi înșine. Nu noi zidim credința. Nu ne întărim pe noi înșine pentru a avea credință. Mai degrabă, atunci când privim la Isus, El, ca Duh dătător de viață (1 Corinteni 15:45), ne transfuzează cu Sine Însuși ca credință a noastră, chiar pentru a fi elementul credincios în noi.

Când Îl vedem pe Domnul, credința e produsă în ființa noastră, așa că pur și simplu credem. Când citim Noul Testament și Îl vedem pe Domnul Isus în Evanghelii, vedem că viața pe care a trăit-o a fost o viață de credință, iar calea pe care a mers a fost o cale a credinței.

Isus este Autorul credinței și sursa credinței. Isus este Conducătorul, Pionierul și Înainte-mergătorul credinței. El a deschis calea credinței, El a trăit prin credință și El este Înainte-mergătorul, luând conducerea pentru a deschide calea credinței.

Nu avem credință în noi înșine; mai degrabă, suntem născuți în păcat și, prin urmare, nu credem, ci ne încredem în noi înșine și facem lucruri separat de Domnul. Necredința este însăși fibra constituției noastre în omul nostru natural. Din cauza decăderii, suntem constituiți ca fiind necredincioși; nu există credință în ființa noastră.

Chiar și în calitate de credincioși în Cristos, dacă nu ne îndreptăm ochii spre Isus și nu-L privim în cuvântul Său și în duhul nostru, nu avem credință în noi înșine. Nu există niciun element credincios în noi dacă nu suntem infuzați cu Domnul ca credință.

În noi înșine, este imposibil pentru noi să îndeplinim cerințele Noului Testament privind credința (Galateni 1:16). Fie ca noi să ne întoarcem la revelația divină din cuvântul lui Dumnezeu pentru a vedea ce este credința și cum putem avea credință.

Fie ca noi să ne dăm seama că credința prin care suntem mântuiți nu este de la noi înșine; o primim ca un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2:8).

Noi, credincioșii în Cristos, primim credința ca un dar de la Dumnezeu, căci Dumnezeu este sursa și Dătătorul credinței, iar noi suntem destinatarii credinței.

Dumnezeu pune ceva în noi, pe măsură ce ne deschidem către El și ne exersăm duhul pentru a-L atinge, iar aceasta se numește credință. Ni se alocă o credință la fel de prețioasă; credința este prețioasă pentru că ne-a fost dată de Dumnezeu.

Cu cât ne întoarcem mai mult către Dumnezeu, cu cât îl contactăm mai mult pe Dumnezeu, cu atât avem mai multă credință. Isus este Autorul credinței.

Doamne Isuse, dezvăluie-ne pentru a vedea că Isus este Autorul credinței! Amin, Doamne, vrem să privim țintă la Isus chiar acum! Ne uităm de la noi înșine, de la lucrurile din jurul nostru și de la tot restul țintă la Isus! Infuzează-ne mai mult cu Tine Însuți astăzi. Transfuzează-Te în noi și generează capacitatea de a crede în noi! Privim la Tine, dragă Doamne, căci Tu ești sursa credinței noastre! Aleluia, Cristos a tăiat calea credinței! Slavă Domnului, Isus este Înainte-mergătorul pe calea credinței, căci în viața și trăirea Lui, El a produs credința! O, Doamne, fie ca noi să vedem că nu avem credință în noi înșine. Fie ca noi să ne dăm seama că în ființa noastră naturală avem doar necredință. Fie ca noi să ne întoarcem de la noi înșine și să privim țintă la Tine! Slavă Domnului, ni s-a încredințat o credință la fel de prețioasă! Amin, Doamne, primim darul credinței! Ne exersăm duhul pentru a privi țintă la Tine și a te savura ca fiind credința noastră! Ne deschidem Ție, Doamne, și primim credința. Te primim ca fiind credința noastră. Vrem doar să Te contactăm pentru a fi infuzați cu credință!

Credința noastră ca și credincioși nu este propria noastră credință, ci Cristos care intră în noi pentru a fi credința noastră

De multe ori, noi, credincioșii în Cristos, care Îl iubim pe Domnul și căutăm să-L savurăm, ne dăm seama că nu avem credință; când ne trezim dimineața, nu ne trezim iubindu-L pe Domnul sau căutându-L, ci mai degrabă simțim că inima noastră este departe de Domnul.

Pe parcursul zilei, în mod similar, simțim că nu avem credință. Așadar, s-ar putea să ne străduim mai mult să facem lucruri care să-I fie plăcute lui Dumnezeu, chiar să citim Biblia, să mergem la întâlniri, să ne rugăm etc., crezând că, în acest fel de luptă pentru a-I fi plăcuți Domnului, vom avea mai multă credință.

Trebuie să ne dăm seama, însă, că credința credincioșilor nu este de fapt propria lor credință, ci Cristos care intră în ei pentru a fi credința lor (Romani 3:22; Galateni 2:16). Credința noastră nu vine de la noi înșine; este aprecierea noastră față de Cristos ca reacție la atracția Lui (Romani 10:17). Credința este pur și simplu Cristos Însuși, iar acest Cristos este infuzat în noi pentru a deveni credința noastră.

Chiar înainte de a fi mântuiți, aveam un sentiment sau o apreciere pentru Cristos; poate am citit Biblia sau am auzit Evanghelia și am avut o apreciere față de această Persoană minunată. Poate am auzit că El a murit pentru noi și am fost mișcați, căci L-am apreciat în dragostea Lui pentru noi.

Când credem în Domnul Isus, când Domnul ne-a atins și inima noastră s-a deschis către El, pur și simplu am avut credință, pentru că El Se infuzează în noi pentru a fi credința noastră. Credința se ridică în noi ori de câte ori auzim cuvântul credinței; când suntem sub auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, credința este infuzată în noi și pur și simplu credem.

Aceasta este ceea ce ne diferențiază de necredincioși; am primit darul credinței, căci prin îndurarea Domnului ne-am deschis către Domnul și Cristos a intrat în noi pentru a fi credința noastră.

În omul nostru natural, niciunul dintre noi nu are capacitatea de a crede, căci nu avem credință în noi înșine. Însă când ne deschidem către Domnul și suntem sub auzirea credinței prin cuvântul Său, îl primim pe Cristos, iar El devine în noi credința noastră alocată de Dumnezeu (2 Petru 1:1; Coloseni 1:12).

Când ne îndreptăm privirea spre Isus, El, ca Duh dătător de viață, ne transfuzează cu Sine Însuși, cu elementul Său credincios. Isus este Autorul credinței. El este Începătorul credinței. Fără Cristos, nu există credință.

Cerința unică din Noul Testament este credința; tot ce Domnul dorește de la noi este să credem. Dar cum putem crede în El? Numai prin auzirea credinței. Când auzim Evanghelia, când Cristos ni se prezintă ca fiind Cea mai minunată persoană, Cel viu la care putem privi și pe care îl putem primi, suntem infuzați de credință și pur și simplu credem.

Când privim la Domnul Isus, El, ca persoană vie, este imprimat în noi – nu doar în mintea și inima noastră, ci și mai mult, în cea mai adâncă parte a ființei noastre, în duhul nostru.

Credința noastră este aprecierea noastră ca reacție la atracția Sa cerească. Și acesta este ceva ce ar trebui să aibă loc zilnic. Nu primim credința doar inițial; trebuie să-L primim pe Cristos ca credință în mod constant.

Capacitatea de a crede este în noi doar atunci când ne întoarcem privirea de la orice altceva la Isus! El este Autorul credinței și ne infuzează cu Sine Însuși ca credință.

De aceea, nu ar trebui să subestimăm niciodată mărturia noastră despre Domnul în fața altora. Ori de câte ori vorbim despre Cristos, când vorbim de bine despre Cristos și Îl insuflăm pe Cristos în alții, Îl putem infuza pe Cristos ascultătorului ca fiind credința lor.

Chiar dacă acea persoană s-ar putea să nu creadă chiar atunci, credința a fost infuzată în el, iar Domnul va lucra în el. De multe ori putem mărturisi prietenilor și colegilor noștri, împărtășind cu ei despre Domnul Isus pe care Îl iubim, iar ei s-ar putea să ridice din umeri și să spună: „Bine”, și se pare că nu se întâmplă nimic.

Însă trebuie pur și simplu să credem în Domnul Isus, care are o cale de a curge prin noi către alții, crezând că El va lucra în alții pentru a infuza credință în ei. Putem mărturisi despre El doar înaintea altora, și depinde de Dumnezeu să lucreze în ei.

Credința nu este de la noi înșine, ci de la Cel care se împarte pe Sine însuși ca element credincios în noi, astfel încât El să poată crede pentru noi.

Când Domnul Isus era pe pământ și alții veneau la El pentru a fi vindecați, Domnul spunea: „Credința ta te-a vindecat”. Domnul i-a vindecat, dar El a spus că credința lor i-a vindecat.

În Marcu 10, de exemplu, orbul L-a auzit pe Domnul trecând și a spus: „O, Isuse din Nazaret, vindecă-mă!” Domnul S-a oprit, i-a vorbit și apoi a spus: „Credința ta te-a vindecat”.

Ce este aceasta? Acesta este Cristos care se infuzează prin cuvântul Său în el pentru a deveni credința lui și acest lucru l-a vindecat. Ce minunat!

Fie ca noi să venim la Domnul din nou și din nou pe parcursul zilei, deschizându-ne către El și spunându-I totul, și fie ca El să ne infuzeze credință, căci Isus este Autorul credinței!

Doamne Isuse, ne deschidem către Tine. Infuzează-ne cu Tine însuți puțin mai mult astăzi. Te lăsăm doar să Te transfuzezi în noi, astfel încât Tu să poți deveni capacitatea noastră de a crede. O, Doamne, fie ca noi să vedem că credința este pur și simplu Cristos ca element și capacitate a noastră de a crede! Amin, Doamne, fie ca să venim la Tine din nou și din nou așa cum suntem, îndreptându-ne inima către Tine și exersându-ne duhul pentru a Te atinge, ca să Te putem primi și savura ca credință! Amin, Doamne, renunțăm la străduința și lupta noastră de a-I fi plăcuți lui Dumnezeu. Ne punem deoparte pe noi înșine. Nu ne uităm la eșecurile și greșelile noastre. Pur și simplu privim țintă la Isus! Aleluia, credința nu este de la noi înșine, ci de la Cristos, care se împarte pe Sine însuși ca element credincios în noi, pentru ca El să creadă pentru noi! Amin, Isus este Autorul credinței! Ne uităm țintă la Isus, astfel încât El, ca Duh dătător de viață, să ne transfuzeze cu Sine Însuși, cu elementul Său credincios! Amin, Doamne, deși nu avem nicio abilitate în omul nostru natural, ne întoarcem către Tine! Infuzează-ne cu Tine Însuți astăzi! Curgi prin noi astăzi, ca să putem vorbi cu Tine altora, pentru ca Tu să devii credința lor, abilitatea lor de a crede!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Jesus is the Author of Faith: Faith is Christ Entering into us to be Be our Faith, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3) – săptămâna 32 cu tema: Să privim țintă la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre (ziua 3), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Lăsăm deoparte orice povară care ne împiedică și păcatul care ne înfășoară și alergăm cursa cu răbdare

27/04/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Viața creștină este o cursă, și fiecare creștin mântuit trebuie să alerge cursa cu răbdare pentru a câștiga un premiu; cu toții trebuie să lăsăm deoparte orice povară și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și trebuie să-I cerem Domnului să ne îndrepte inima spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Cristos.

Amin, Doamne, îți mulțumim că ne-ai adus în această cursă în viața creștină! Tu ești calea noastră! Ne exersăm duhul pentru a alerga cursa astăzi! Amin, Doamne, vrem să alergăm cursa cu răbdare privind țintă la Isus! Ne uităm de la tot și de la toți cei din jurul nostru spre Tine pentru a fi infuzați cu Tine și a alerga cursa cu răbdare pentru a primi premiul! Amin!

Suntem cei care traversează râul, cei care trec râul pentru a merge mai departe cu Domnul până când ajungem în glorie, fiind făcuți la fel ca El. Suntem oameni ai credinței; suntem familia credinței.

În Evrei 11 vedem numeroasele modele de credință, oameni credincioși care au mers înaintea noastră. Și când citim Evrei 12, vedem că și noi alergăm în cursă, iar această alergare este prin credință.

În Evrei 10:38, Domnul spune: „Dar cel drept va trăi prin credință; și dacă se dă înapoi, sufletul Meu nu se bucură de el”. Slavă Domnului că nu suntem cei care se dau înapoi spre pieire, ci cei care au credință pentru câștigarea sufletului.

Noi, fiind credincioși în Cristos, suntem cei drepți și trăim prin credință. Trebuie să trăim prin credință. Ce este credința? Credința este substanțierea lucrurilor nădăjduite, convingerea lucrurilor nevăzute.

Pentru a-L substanția pe Dumnezeu, pentru a-L vedea pe Dumnezeu și realitatea spirituală a ceea ce este și face Dumnezeu, trebuie să ne exersăm duhul credinței.

Mulți au mers înaintea noastră și au alergat în cursă, inclusiv Abel, Enoh, Avraam, Moise și profeții; toți au trăit o viață de credință pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu. Toți aceștia, având o bună mărturie prin credința lor, n-au căpătat încă făgăduința, pentru că Dumnezeu a pregătit ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie desăvârșiți fără noi.

De aceea, și noi, având un nor atât de mare de martori care ne înconjoară, să lepădăm orice povară și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte, privind țintă la Isus!

Amin, alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte, privind la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a îndurat crucea, a disprețuit rușinea și a șezut la dreapta tronului lui Dumnezeu.

Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, alergăm în cursă, continuând cursa pe care atâția au alergat-o înaintea noastră, și ei sunt desăvârșiți acum în noi! Amin!

Viața creștină este o cursă: fiecare creștin mântuit trebuie să alerge cu răbdare cursa pentru a câștiga premiul

Conform cu Evrei 12:1 și 1 Corinteni 9:24, viața creștină este o cursă și fiecare creștin mântuit trebuie să alerge cu răbdare cursa care îi este pusă înainte, ca să poată câștiga premiul. Când am fost mântuiți, când Domnul a venit în noi prin regenerare, am fost aduși în cursa creștină.

Ce este această cursă? Care este cursa pe care noi, creștinii, trebuie să o alergăm? Dacă spunem că cursa este perfecțiunea sau glorificarea, acest lucru este incorect, căci acesta este țelul cursei.

Dacă spunem că cursa este a fi fiizat prin sfințire, pentru ca noi să putem fi aduși la glorie, acest lucru este incorect, căci acesta este țelul cursei. Cursa nu este glorificarea și nici nu este lucrarea interioară a legii vieții, căci acesta este procesul cursei. Cursa pe care o alergăm astăzi nu este nici măcar pierderea sufletului, căci aceasta este calea de a alerga cursa.

În Ioan 14:6, Domnul Isus a spus: Eu sunt calea, realitatea și viața. Cristos este calea; cursa este o cale, o cursă. Pentru că Cristos este calea, El este și cursa. Cursa pe care o alergăm este Cristos, iar calea noastră este cursa noastră. Acestea nu sunt două lucruri: nu alergăm cursa și apoi umblăm pe cale. Mai degrabă, calea pe care umblăm este cursa pe care o alergăm.

Cristos, care este calea, este și cursa. În acest univers, Dumnezeu are o cale unică; El a pregătit o cale unică pe care trebuie să o parcurgem. Această cale este fără sfârșit – nu are nici început, nici sfârșit, căci se întinde din veșnicie în veșnicie. De la Geneza capitolul 1 până la Apocalipsa capitolul 22, există o singură cale, o singură cursă: Cristos.

Viața noastră creștină nu este o „plimbare în parc”; mai degrabă, viața creștină este o cursă, iar fiecare creștin mântuit trebuie să alerge cu răbdare cursa care îi este pusă înainte pentru a câștiga premiul.

Premiul pe care îl primim nu este mântuirea în sens comun, ci o răsplată într-un sens special (Efeseni 2:8-9; 1 Corinteni 3:14-15). Apostolul Pavel a fost unul dintre cei care au alergat cursa și au câștigat premiul (vezi 1 Corinteni 9:26-27; Filipeni 3:13-14; 2 Timotei 4:7-8).

El a spus că aleargă cursa și a spus că chiar și-a disciplinat trupul, pentru că nu voia să se afle într-o situație în care să fie dezaprobat. În Filipeni, o epistolă pe care a scris-o spre sfârșitul vieții sale, a spus că încă nu a ajuns, că nu a primit premiul, dar că încă aleargă.

În Evrei 12:1, ne-a îndemnat să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte. Abia la sfârșitul vieții sale, în 2 Timotei 4, a spus: „M-am luptat lupta cea bună, am isprăvit alergarea, am păzit credința” (2 Timotei 4:7).

El a început să alerge cursa cerească după ce a fost luat în stăpânire de Domnul. A alergat continuu pentru a o isprăvi și, la sfârșit, a putut proclama triumfător: „Am isprăvit alergarea”. El a fost asigurat că va primi de la Domnul o răsplată – coroana dreptății.

Trebuie să fim încurajați astăzi să alergăm în cursă. Zi de zi trebuie să-L urmărim pe Cristos, să căutăm să-L câștigăm și să ne întindem întotdeauna înainte și să nu fim legați de nimic din jurul nostru sau din interiorul nostru, ci pur și simplu să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte.

Nu ar trebui doar să umblăm, ci să alergăm; trebuie să lăsăm deoparte orice problemă, orice piedică, orice lucru care ne ține pe loc și pur și simplu să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte.

Pe de o parte, am primit mântuirea Domnului prin credința în El; mântuirea este a noastră, este stabilită și suntem mântuiți pentru totdeauna. Însă noi vrem să primim premiul, coroana nepieritoare, răsplata, pe care Domnul o va da celor care termină cursa în mod victorios.

Faptul că vom fi răsplătiți de Domnul la sfârșitul cursei noastre creștine depinde de modul în care alergăm cursa. Fie ca noi să ne deschidem Domnului în această privință și să-I spunem:

Doamne Isuse, vrem să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte! Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, alergăm în cursa vieții noastre creștine, iar Cristos Însuși este calea noastră! Amin, Doamne, Te luăm ca fiind calea noastră. Tu ești calea, realitatea și viața. Venim la Tine și Te luăm ca cursa noastră astăzi. Vrem să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte. Nu ne uităm la stânga sau la dreapta; pur și simplu ne uităm la Isus pentru a alerga cursa! Ne întindem spre Cristosul dinaintea noastră. Uităm lucrurile care sunt în urmă și alergăm continuu. Dă-ne harul de a alerga cursa. Fie ca alergarea noastră să nu se oprească sau să fie în zadar. Fie ca noi să continuăm să alergăm cursa până când primim premiul! O, Doamne, fie ca noi să nu doar umblăm pe cale, ci și mai mult să fim cei care aleargă cursa! Aleluia, viața noastră creștină este o cursă, iar noi, ca creștini mântuiți, trebuie să alergăm cursa pentru a câștiga premiul! Amin, Doamne, vrem să alergăm cursa în așa fel încât să putem obține răsplata, premiul, o coroană nepieritoare!

Lăsăm deoparte orice greutate care ne împiedică și păcatul care ne înfășoară și aleargăm cu răbdare

Când alergi o cursă, ori de câte ori cineva aleargă o cursă, ceea ce contează nu este ceea ce se întâmplă în jurul lui, ci să termine în cel mai scurt timp posibil. Dacă te uiți la Jocurile Olimpice, vei realiza că niciunul dintre alergători nu poartă costum și nici nu au un telefon când aleargă; ei pun deoparte orice i-ar împiedica să alerge.

O povară este o greutate, o piedică sau un impediment; atunci când alergăm în cursa creștină, punem deoparte orice greutate inutilă, orice povară care ne împiedică, astfel încât nimic să nu ne împiedice să câștigăm cursa.

Nu privim la stânga sau la dreapta. Nu privim înapoi pentru a vedea cine ne ajunge din urmă. Mai degrabă, privim țintă la Isus! Amin! Ne ținem ochii ațintiți asupra lui Isus, privind spre Isus și urmărindu-L pe El. Îl urmărim pe Cristos și interesele Sale aici pe pământ; aceasta înseamnă a alerga cursa.

De exemplu, dacă ne uităm la cazul lui Avraam și al lui Lot, amândoi Îl urmăreau pe Dumnezeu și amândoi erau oameni drepți; pentru o vreme, au călătorit împreună, dar apoi, Lot a luat-o pe un alt drum.

Avraam a trăit viața altarului și a cortului și, prin urmare, avea o ureche să audă cuvântul lui Iehova, să-I onoreze cuvântul și să aibă apariția Sa.

Lot, pe de altă parte, era și el un om drept, dar era împovărat pentru că trăia în locul nepotrivit. A ajuns să locuiască în orașul Sodoma și, prin urmare, Lot a fost asuprit de acel mediu. Cum putea el să alerge cursa în astfel de circumstanțe?

Acest lucru ilustrează viața noastră creștină și modul în care ne aflăm cu Domnul. Trebuie să luăm în considerare multe aspecte practice legate de viața noastră creștină, viața noastră de biserică și viața noastră omenească înaintea Sa.

A alerga cu răbdare cursa care ne este pusă înainte nu înseamnă să mergem să locuim în munți sau într-o peșteră, astfel încât să nu fim împovărați de lucrurile moderne ale lumii actuale; mai degrabă, în mijlocul tuturor acestor lucruri, alergăm cursa.

De exemplu, a avea o casă poate fi ceva la care aspirăm, dar când facem acest lucru, ne dăm seama câte probleme apar și cât de împovărător este acest lucru.

Poate că avem nevoie de o mașină și, când cumpărăm o mașină, ne dăm seama cât de mult ne poate împovăra și ne poate încetini în cursă, mai ales când trebuie s-o reparăm sau când are unele probleme.

Dacă noi, credincioșii în Cristos, vrem să alergăm cursa, trebuie să lepădăm orice povară și păcatul care ne înfășoară (Evrei 12:1). Păcatul ne împiedică fără să ne dăm seama, și ne descoperim în păcat.

Piedicile sunt în jurul nostru, și chiar și lucrurile practice și posesiunile materiale care sunt necesare pot fi greutăți inutile în alergarea noastră în cursă.

Trebuie să învățăm să ne debarasăm de orice greutate inutilă, de orice povară care ne împiedică și de păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare în cursa care ne este pusă înainte.

Poate că nu comitem păcate mari, dar pot exista unele lucruri pe care le facem care ne împiedică și ne frustrează în a alerga în cursă. O, Doamne Isuse!

Poate că avem un loc de muncă și poate că putem obține o promovare; putem crede că este timpul să avem o mărire de salariu binemeritată, dar apoi ne dăm seama că acest lucru va necesita mai mult timp și energie din partea noastră și vom fi mai puțin disponibili pentru interesul Domnului și pentru viața de biserică. O, Doamne!

Domnul ne-a spus că ar trebui să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte lucruri de care avem nevoie ni se vor da pe deasupra (Matei 6:33). Trebuie să aducem toate problemele și situațiile din viața noastră de zi cu zi Domnului. Trebuie să ne gândim înaintea Lui la modul în care ne cheltuim timpul, banii, energia și atenția.

Când alegem ce slujbă să luăm, trebuie să ne consultăm cu Domnul. Când cumpărăm ceva, când suntem pe cale să cumpărăm ceva și credem că avem nevoie cu adevărat de acel lucru, dar ne va îndatora, trebuie să-l aducem Domnului.

În special, în Evrei 12, unicul păcat care ne înfășoară a fost păcatul voit de a părăsi adunarea cu sfinții, de a renunța la calea noului legământ în economia lui Dumnezeu și de a ne întoarce la iudaism (10:25-26).

Păcatul care ne înfășoară poate fi diferit pentru fiecare dintre noi. Trebuie să ne deschidem Domnului despre acest lucru în rugăciune, pentru ca El să poată străluci asupra oricărei poveri care ne împiedică și asupra oricărui păcat care ne înfășoară.

Atât greutatea care ne împovărează, cât și păcatul care ne înfășoară ne frustrează, pe noi, credincioșii în Cristos, și ne împiedică să alergăm cursa cerească pe calea noului legământ, urmându-L pe Isus.

Fie ca nimic să nu ne împiedice să alergăm cursa. Trebuie să alergăm cursa cu răbdare, cerându-I Domnului să ne îndrume inimile în dragostea lui Dumnezeu și în răbdarea lui Cristos (2 Tesaloniceni 3:5).

Alergarea noastră trebuie să fie cu răbdare; nu avem răbdare în noi înșine, dar ne putem ruga Domnului să ne îndrume inima în răbdarea lui Cristos. Răbdarea este nevoia noastră.

În Apocalipsa 3:10, biserica din Filadelfia a păstrat cuvântul răbdării Domnului; trebuie să fim astfel de oameni astăzi. Trebuie să avem dragoste față de Dumnezeu, izvorând din dragostea lui Dumnezeu care a fost turnată în inimile noastre (1 Ioan 4:19; Romani 5:5). Răbdarea înseamnă să îndurăm cu răbdarea lui Cristos pe care am savurat-o și am experimentat-o (Apocalipsa 1:9).

Satan folosește multe tactici pentru a-i epuiza pe sfinți. El face asta prin lucruri din domeniul fizic, prin probleme de sănătate, boli, pierderi și descurajare.

El vrea să ne epuizeze. Folosește toate lucrurile din lumea de astăzi și din universul nostru personal pentru a ne epuiza. Uneori, putem chiar ne ostenim înaintea Domnului privitor la o singură persoană și, după doi ani, nu se câștigă prea mult.

Trebuie să ne opunem tacticilor de epuizare ale vrăjmașului și să experimentăm răbdarea în Cristos pentru a alerga cursa cerească până la sfârșit!

Doamne Isuse, lăsăm deoparte și îndepărtăm orice greutate inutilă și orice povară care ne împiedică să alergăm cursa cu răbdare! Amin, Doamne, strălucește asupra noastră. Strălucește asupra situației noastre, asupra lucrurilor pe care le avem și asupra lucrurilor în care suntem implicați. Expune orice povară care ne împiedică și orice păcat care ne înfășoară. Vrem să lăsăm deoparte orice povară care ne împiedică și orice păcat care ne înfășoară, astfel încât să putem alerga cursa privind țintă la Isus! Amin, Doamne, ne îndreptăm privirea spre Tine de la orice altceva. Infuzează-ne cu energia și capacitatea de a alerga cursa! Îndreaptă-ne inima, Doamne, spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Cristos. Fie ca inima noastră să fie îndreptată spre răbdarea lui Cristos, astfel încât să putem savura și experimenta această răbdare în viața noastră de zi cu zi. Amin, Doamne, fii răbdarea noastră de a alerga cursa astăzi! Ne întoarcem inima către Tine și Te savurăm ca dragoste revărsată în inima noastră! Te iubim, Doamne, ne întoarcem către Tine, privim spre Tine și alergăm cursa cu răbdare, fără a acorda atenție niciunei poveri care ne împiedică sau păcatului care ne înfășoară!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Put Aside any Encumbering Weight and Entangling Sin and Run the Race with Endurance, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3) – săptămâna 32 cu tema: Să privim țintă la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre (ziua 2), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Privim țintă la Isus, Cel întronat în cer: El este cea mai mare atracție

26/04/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Noi, credincioșii în Cristos, suntem cei care zilnic, chiar și clipă de clipă, privim țintă la Isus, care este Autorul și Perfectatorul credinței noastre, căci privim de la toate lucrurile din mediul nostru și din trecutul nostru și țintă la Isus pentru a-L savura și a fi infuzați de El!

Amin, Doamne, privim țintă la Tine chiar acum! Aleluia, privim țintă la Isus! Nu privim la lucrurile din jurul nostru sau la problemele noastre: ne întoarcem privirea și privim țintă la Isus! Infuzează-ne mai mult cu Tine Însuți astăzi! Dă-ne harul să alergăm în cursă! Amin!

Săptămâna aceasta, în înviorarea noastră de dimineață, venim la Evrei capitolul 12, unde vedem un aspect minunat al Domnului Isus pentru experiența, savurarea și exprimarea noastră.

Vrem să ne concentrăm în principal pe subiectul: Să privim țintă la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre. Cât de mult Îl iubim pe Domnul! Cât de mult vrem să privim de la orice și de la oricine altcineva țintă la El! Vrem să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm, pentru a putea fi mărturia Lui pe pământ.

În timp ce cugetăm cu rugăciune la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vedea numeroasele aspecte minunate ale lui Cristos în Noul Testament, ne rugăm asupra cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât El să ne poată face toate aceste aspecte reale în experiența noastră.

În special în ceea ce privește credința noastră, Cristos este Autorul și Perfectatorul credinței noastre și trebuie să privim la El. Cartea Evrei a fost scrisă în principal credincioșilor evrei care se aflau într-o situație în care erau persecutați. În primele zile ale bisericii primare, primii credincioși erau supuși persecuției și opoziției, iar cea mai mare parte provenea de la iudaizatori, de la cei din religia iudaică.

Credincioșii ieșiseră din această religie și își îndreptaseră inima către Cristos, fiind regenerați, iar acum se aflau în viața de biserică. Însă, continuarea lor în credință a fost o luptă, iar Pavel, care cel mai probabil a fost scriitorul acestei cărți, ducea războiul pentru a-i salva pe credincioșii evrei de vechile căi, de vechiul legământ, de rânduieli și de lege, pentru a-i aduce în realitatea economiei noutestamentare a lui Dumnezeu.

Cuvântul Evrei înseamnă cei ce trec râurile. Toți, fie că suntem credincioși evrei sau neamuri, trebuie să fim cei care trec râurile, cei care continuăm să traversăm orice râu până ajungem la destinație, Dumnezeu Însuși. Trebuie să lăsăm lucrurile vechi în urmă, să privim țintă la Isus și să intrăm în noul și vastul teritoriu al lui Cristos din fața noastră pentru a-L experimenta și a-L savura, astfel încât să-L putem exprima! Amin!

Privim țintă la Isus cu o atenție neîmpărțită, întorcându-ne de la orice lucru către El!

Nu putem niciodată sublinia prea mult acest aspect al privirii țintă la Isus, așa cum se vede în prima parte a Evrei 12:2. Pe măsură ce considerăm cursa credinței noastre creștine, pe măsură ce considerăm viața noastră creștină și viața de biserică, trebuie să privim țintă la Isus. Trebuie să fim cei care își întorc mereu privirea, către Isus.

A privi țintă este diferit de a privi pur și simplu; cuvântul „a privi țintă” are un înțeles special. Țintă înseamnă că trebuie să ne îndepărtăm de toate lucrurile, de toate problemele, de toate chestiunile și să privim țintă înspre Isus.

Trebuie să privim de la problemele noastre, de la neajunsurile noastre, de la eșecurile noastre și de la mediul înconjurător, către Isus. Cu toții ne cunoaștem problemele și greșelile. Ei bine, trebuie să privim țintă la Isus, să privim de la orice altceva către El!

Cuvântul grecesc tradus prin „a privi țintă la” înseamnă de fapt „a privi cu atenție neîmpărțită, întorcându-te de la orice alt obiect”.

De exemplu, atunci când cineva aleargă într-o cursă, nu se uită la oamenii din stânga și din dreapta și nici nu se uită la cine este în spatele lui; pur și simplu se uită spre țintă și continuă să alerge cursa! Trebuie să fim cei care nu privesc la stânga sau la dreapta, nu privesc înapoi, ci pur și simplu întorc privirea țintă la Isus! Trebuie să fim cei care privesc țintă la Isus cu atenție neîmpărțită, întorcându-ne de la orice alt obiect.

În cazul credincioșilor evrei, aceștia trebuiau să privească țintă la Domnul și nu la toate lucrurile din mediul lor, vechea lor religie, iudaismul, persecuția și toate lucrurile pământești. Trebuiau să privească în altă parte decât toate aceste lucruri și țintă la Isus, care acum stă la dreapta tronului lui Dumnezeu în ceruri (Evrei 1:3).

Fie ca noi să fim cei care astăzi privesc țintă la Isus cu atenție neîmpărțită. Trebuie să privim de la atâtea lucruri care ne tulbură atât pe dinafară, cât și pe dinăuntru. Este atât de ușor pentru noi să fim împovărați și tulburați de lucrurile din mediul nostru, din ființa noastră, din viața noastră de familie și din viața profesională.

Unul dintre lucrurile care ne tulbură foarte mult este sinele nostru; petrecem mult timp privind la noi înșine. Mai ales când Îl iubim pe Domnul, Îl căutăm și Îl savurăm în cuvânt, fiind sub vorbirea Domnului în întâlniri și conferințe, ne este ușor să privim în interior și să verificăm cu noi înșine unde ne aflăm, cât de departe suntem și cum avansăm.

Introspecția este ceva în care te privești pe tine însuți; te uiți la propriul tău progres spiritual și vrei să vezi cum te descurci. Cu toții suntem introspectivi într-o anumită măsură, iar introspecția este ceva care ne împiedică în creșterea noastră în viață și în a merge mai departe cu Domnul.

De exemplu, putem auzi că trebuie să privim țintă la Isus și ne întoarcem spre interior și verificăm cu noi înșine cât de mult ne întoarcem de fapt către Isus. O, Doamne! Am putea dori să ne măsurăm propriul progres. Pe de o parte, este bine să mărturisim înaintea Domnului neajunsurile, greșelile și eșecurile pe care El le expune sub strălucirea Sa; pe de altă parte, a fi introspectivi înseamnă a merge prea departe.

Este posibil să ne pese prea mult de condiția noastră în fața Domnului, căzând astfel în introspecție și ne-înaintând împreună cu El, ci mai degrabă pierzând prezența lui Cristos. Biblia ne spune să privim țintă la Isus; introspecția, însă, ne îndrumă să privim în noi înșine. Introspecția este o inspecție interioară a stării noastre interioare; este de fapt o boală spirituală.

Tot felul de introspecție, autoanaliză a propriilor sentimente, autoconsiderare a propriului progres sau preocupare excesivă pentru propria spiritualitate ne vor împiedica progresul. O, Doamne! Unul dintre cele mai mari pericole în alergarea cursei creștine constă într-o introspecție subconștientă din cauza îngrijorării noastre legate de progres.

Este bine să dorim să progresăm cu Domnul și trebuie să avansăm împreună cu El; totuși, a fi introspectivi și a ne analiza pe noi înșine pentru a vedea unde ne aflăm și cât de departe am mers până acum nu este de ajutor. Pur și simplu trebuie să privim țintă la Isus! Trebuie să chemăm numele Domnului și să plătim prețul astăzi pentru a-L savura!

Fie ca noi să uităm toate lucrurile care sunt în urmă și să ne întindem înainte spre Cristosul dinaintea noastră pentru a-L savura (Filipeni 3:13-14). Dacă vrem să-L savurăm pe Cristosul ceresc, trebuie să ne întoarcem privirea de la toate lucrurile de pe pământ către El.

Fie ca noi pur și simplu să chemăm Numele Lui și să petrecem timp cu El, refuzând să fim introspectivi, pentru a putea privi țintă la Isus astăzi!

Doamne Isuse, ne exersăm duhul și ne îndreptăm inima către Tine, astfel încât să putem privi țintă la Isus! Amin, Doamne, nu privim la mediul nostru sau la eșecurile noastre; privim țintă la Tine. Nu privim la greșelile, eșecurile și păcatele noastre, ci pur și simplu ne concentrăm asupra Ta. Tu ești obiectul unic la care vrem să privim. Atrage-ne, Doamne, astfel încât să ne putem uita de orice altceva către Isus! Amin, Doamne, Te iubim și privim insistent către Tine, uitând de toate lucrurile și de toate persoanele! Nu vrem să fim introspectivi, să privim în noi înșine pentru a vedea unde ne aflăm în progresul nostru spiritual. Pur și simplu privim de la sine înspre Isus! Aleluia, Isus Cristos este Cel ceresc, Cel mai minunat, și Îl iubim și privim la El! Amin, Doamne, uităm lucrurile care au rămas în urmă și ne întindem înainte pentru a Te câștiga mai mult! Ne întindem înainte către Tine pentru a Te câștiga într-un mod proaspăt, în timp ce ne întoarcem privirea de la orice alt obiect către Isus! Doamne Isuse, Te iubim și ne concentrăm asupra Ta!

Privim țintă la Isus cel minunat care este întronat în cer și este încoronat cu glorie și onoare: El e cea mai mare atracție din univers!

În multe dintre Epistolele din Noul Testament, vedem că Cristos locuiește în duhul nostru (Romani 8:10; 2 Timotei 4:22) și că El este Duhul dătător de viață (1 Corinteni 15:45) pentru a fi viața și totul pentru noi. Însă în cartea Evrei îl vedem pe Cristosul ceresc, Cristosul care a făcut totul, a realizat totul și acum stă în cer, având multe aspecte minunate pentru savurarea și experiența noastră.

Isus cel minunat, care este întronat în cer și este încoronat cu glorie și onoare (Evrei 2:1), este cea mai mare atracție din univers. Când Îl vedem, când ne îndreptăm inima către El și ne exersăm duhul pentru a-L contacta, suntem pur și simplu atrași de El.

Cine este ca Isus? El este tot ceea ce dorim. Dragostea Lui ne atrage și El ne aprinde duhul! Isus cel minunat, care este întronat în ceruri și încoronat cu glorie și onoare, El este cea mai mare atracție din univers. El este ca un magnet imens care îi atrage pe toți căutătorii Săi la Sine.

Pe de o parte, El este Cel care locuiește în duhul nostru; pe de altă parte, El este Isus cel minunat întronat în ceruri și trebuie să privim țintă la Isus tot timpul! Pentru a-L experimenta pe Cristosul care locuiește în noi, trebuie pur și simplu să ne întoarcem către duhul nostru și să-L contactăm.

Pentru a-L savura de Cristosul ceresc, cea mai minunată Persoană, Cel întronat în ceruri, trebuie să privim de la toate lucrurile la El! El a făcut totul. A trecut prin încarnare, trăire omenească, moarte și înviere, iar acum este atât Dumnezeu, cât și om și stă în ceruri, întronat mult mai presus de toate!

Acum, în înălțarea Sa, El șade în ceruri, în persoana Fiului lui Dumnezeu (1:5) și a Fiului Omului (2:6), în persoana lui Dumnezeu (1:8) și a omului (2:6), ca Moștenitor desemnat al tuturor lucrurilor (1:2), ca Uns al lui Dumnezeu (1:9), în calitate de Căpitan al mântuirii noastre (2:10), ca Sfințitor (2:11), ca Ajutor neîntârziat și ca Sprijin constant (2:18), ca Apostol de la Dumnezeu (3:1), ca Mare Preot (2:17; 4:14; 7:26), ca Slujitor în adevăratul tabernacul (8:2) având o slujbă mai excelentă (8:6), ca siguranță și Mediator al unui legământ mai bun (7:22; 8:6; 12:24), ca Executor al noului testament (9:16-17), ca Înainte-mergător (6:20), ca Autor și Perfectator al credinței (12:2) și ca mare Păstor al oilor (13:20).

Ce Cristos avem! Dacă pur și simplu privim la această minunată Persoană, la Cristosul atotinclusiv, El ne va oferi viața, cerul și puterea și ne va infuza și ne va transfuza tot ce este El în noi, astfel încât să putem alerga în cursa cerească și să trăim o viață cerească pe pământ.

Numai privind țintă la El putem noi trăi viața creștină și putem alerga în cursa creștină. Fiind atrași de frumusețea Lui fermecătoare, privim de la toate lucrurile în afară de El, astfel încât să putem alerga cu stăruință cursa care ne stă înainte (Evrei 12:1). Fără un astfel de obiect fermecător, cum putem să privim de la atâtea lucruri care ne distrag atenția și ne atrag de pe pământ?

Asta au făcut primii discipoli; l-au văzut pe Isus cel minunat, au fost fermecați de El și au lăsat totul și L-au urmat. El era ca un magnet imens, atrăgând toți oamenii la Sine. Și noi suntem la fel astăzi. Îl iubim și Îl apreciem. El este Isus cel minunat, care este întronat în ceruri și încoronat cu glorie și onoare, iar noi suntem atrași de El.

El a croit calea spre glorie, a suferit crucea și a disprețuit rușinea, iar acum El este întronat mult mai presus de toate. Pur și simplu ne îndreptăm privirea către Isus, cea mai minunată persoană, și alergăm astăzi în cursa creștină.

Doamne Isuse, ne îndreptăm privirea către Isus, cea mai minunată Persoană din univers! O, Isus cel minunat este acum întronat în cer și e încoronat cu glorie și onoare, iar El este cea mai mare atracție din univers! Amin, Doamne, întărește-ne în omul nostru interior și dezvăluie-ne pentru a-L vedea pe Isus cel ceresc, astfel încât să putem fi cei care privesc țintă la Isus! Suntem atrași de Tine, dragă Doamne, și suntem fermecați de frumusețea Ta. Ne îndreptăm privirea de la toate lucrurile în afară Ta pentru că Tu ne-ai fermecat! Dragă Doamne, suntem atrași de frumusețea Ta fermecătoare. Pur și simplu ne îndreptăm privirea de la toate lucrurile în afară de Tine. Infuzează-ne cu Tine însuți ca fiind credința noastră. Ne deschidem către Tine pentru a primi cerul, viața și puterea pe care Tu le distribuiești în noi. Infuzează-ne și transfuzează-ne cu tot ceea ce ești Tu, ca să putem alerga cursa cerească și să trăim viața cerească pe pământ! Doamne Isuse, ne îndreptăm privirea către Tine, ca să ne poți purta prin toată calea vieții și să ne conduci și să ne aduci în glorie! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Looking Away unto Jesus who is Enthroned in Heaven: He is the Greatest Attraction, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3) – săptămâna 32 cu tema: Să privim țintă la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre (ziua 1), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Companionii lui Dumnezeu sunt intimi cu Dumnezeu, au prezența Sa și Îi împărtășesc interesul

24/04/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Pentru a fi conduși la glorie ca mulți fii ai lui Dumnezeu, trebuie să avem prezența Domnului în mijlocul nostru și trebuie să fim companionii Domnului, având cea mai apropiată și mai intimă relație cu Dumnezeu, împărtășind un interes comun cu Dumnezeu și fiind folosiți de El pentru a-Și îndeplini lucrarea pe pământ.

Amin, Doamne, fă-ne asemenea oameni azi! Vrem să fim companionii Tăi astăzi! Ne deschidem Ție și vrem să vorbim cu Tine față în față! Te iubim, Doamne! Fie ca să fim intimi cu Tine, cunoscându-Ți inima și fiind uniți cu Tine în lucrarea Ta pe pământ astăzi! Amin!

Slavă Domnului că Cristos, ca Autor (Căpitan) al mântuirii noastre, este și Înainte-mergătorul și Pionierul și El ne conduce pe noi, mulții fii ai lui Dumnezeu, la glorie. Mai întâi, El a luat conducerea pentru a lupta pe pământ în slujba Sa în stadiul încarnării pentru ca El să intre în glorie și El a reușit.

Acum El este Omul în glorie, Cel care fost transformat în glorie ca Om și El este pe tronul universului! Slavă Domnului! Ca atare, El este Pionierul și Înainte-mergătorul, iar noi suntem urmașii Lui. Urmăm aceeași cale pentru a fi aduși în aceeași glorie, care a fost rânduită de Dumnezeu pentru noi.

El a venit în noi ca sămânța gloriei, iar Cristos în noi este speranța gloriei. Suntem zilnic mântuiți în glorie, expresia lui Dumnezeu, prin procesul suferinței! Pe măsură ce trecem prin suferință, suntem perfecționați și câștigăm o greutate veșnică de glorie.

De asemenea, El ne sfințește astăzi, căci prin sfințirea divină suntem făcuți la fel ca Cristos în orice mod posibil, chiar și în gloria Lui. Țelul final este ca noi să intrăm în gloria Lui și facem acest lucru în același mod în care a făcut-o Domnul, adică intrând dincolo de perdea și ieșind din tabără.

Trebuie să intrăm dincolo de perdea exersându-ne duhul pentru a-L contacta pe Domnul și a ne împărtăși bogățiile Sale. Trebuie să ieșim din tabără, ieșind din orice religie și idolatrie. Tabăra este religie și idolatrie, iar dincolo de perdea este Sfânta Sfintelor. Aleluia, Sfânta Sfintelor practică astăzi este duhul nostru, unde Domnul locuiește!

După cum se vede în povestea poporului Israel, este posibil chiar și poporul lui Dumnezeu să aibă un idol, ceva care este înălțat deasupra Domnului și căruia ne închinăm în locul Lui. Trebuie să fim mântuiți de orice autoînfrumusețare și nu trebuie să uzurpăm ceea ce Dumnezeu ne-a dat pentru a-l face o risipă folosindu-l pentru a ne închina la idoli. Trebuie să fim mântuiți de a ne închina la orice divertisment, amuzament și să ne închinăm lui Dumnezeu în duh și adevăr.

Când ieșim din mijlocul idolatriei și religiei, avem prezența lui Dumnezeu

În Exod 33:7 vedem că Moise și-a dat seama că prezența lui Dumnezeu nu va mai fi în mijlocul poporului, așa că și-a mutat cortul și l-a ridicat la o oarecare distanță de tabără. Deoarece poporul lui Israel, împreună cu Aaron, a făcut și s-a închinat vițelului de aur, a devenit o națiune idolatră; prezența lui Dumnezeu nu a mai putut locui cu ei.

De fapt, Dumnezeu era foarte mânios pe poporul Său și i-a spus lui Moise că îi va șterge de pe fața pământului; cu toate acestea, Moise a mijlocit pentru popor și mânia lui Dumnezeu a fost potolită. Însă Dumnezeu nu poate locui printre un popor care este idolatru sau care este religios. O, Doamne!

Ori de câte ori avem ceva ce înălțăm mai mult decât pe Cristos, când folosim ceva ce ni l-a dat Dumnezeu și ne înfrumusețăm în loc să-l folosim în înviere pentru zidirea bisericii, prezența Domnului ne părăsește. O, Doamne!

Tabăra semnifică un popor religios care aparține Domnului cu numele, dar care, în realitate, se închină la idoli. O, Doamne! Când ne închinăm la altceva decât la Domnul Însuși și când căutăm altceva decât la Dumnezeu, ne închinăm la idoli. Întrucât aceasta este ceva spiritual, trebuie să ne exersăm duhul pentru a discerne acest lucru.

Se poate întâmpla ca, fără să știm, să ne închinăm la un idol, chiar dacă am putea crede că ne închinăm lui Dumnezeu. Chiar și practici bune precum chemarea numelui Domnului, citirea cu rugăciune a Cuvântului lui Dumnezeu și practicarea căii rânduite de Dumnezeu, dacă acestea sunt practicate fără a-L contacta pe Domnul pentru a fi una cu El în toate lucrurile, pot fi un idol.

Orice poate deveni un idol dacă îl prețuim sau îl folosim fără a-L contacta pe Domnul într-un mod proaspăt.

Deoarece Moise și-a dat seama că prezența lui Dumnezeu nu putea fi cu poporul Său, căci era idolatru, și-a mutat cortul din tabără și a ieșit din tabără. Și-a ridicat cortul în afara taberei, iar prezența Domnului era acolo cu el; vorbele Domnului și călăuzirea Lui instantanee erau acolo. Toți cei care îl căutau pe Iehova ieșeau la cortul întâlnirii, care era cortul lui Moise; acest cort era în afara taberei.

Când spunem că trebuie să intrăm dincolo de perdea și să ieșim în afara taberei, ne referim la faptul că trebuie să părăsim orice idolatrie și religie și pur și simplu să-L contactăm pe Domnul într-un mod personal, intim, privat și spiritual.

Când ne închinăm la orice altceva în afară de Dumnezeu, călăuzirea Lui instantanee nu este cu noi și prezența Lui este îndepărtată de la noi. El este încă cu noi, căci suntem poporul Lui, dar călăuzirea Lui, prezența Lui proaspătă și zâmbetul Lui nu sunt cu noi. O, Doamne!

Moise și-a dat seama că prezența Domnului nu va mai fi în mijlocul poporului lui Israel din cauza idolatriei lor și și-a mutat cortul și a ieșit în afara taberei.

De asemenea, trebuie să ne mutăm cortul în afara taberei. Alții pot fi religioși și se pot închina altor lucruri în afară de Dumnezeu, folosind numele lui Dumnezeu în multe lucruri, dar închinându-se la idoli; noi nu avem cortul nostru în acea tabără.

Trebuie să venim la Domnul în mod personal, intim și spiritual pentru a-L atinge, a-L savura și a avea părtășie cu El. Indiferent ce fac sau spun alții, noi prețuim vorbirea Domnului și călăuzirea Sa instantanee. Vrem nu doar să avem prezența Domnului, ci și părtășie cu El.

Cât de mult prețuim timpul nostru de părtășie cu El! Îl prețuim pe Domnul, prezența Lui și persoana Sa mai mult decât prețuim ceea ce face El pentru noi, ceea ce ne dă și ceea ce face El pentru a ne ajuta.

Doamne Isuse, dezvăluie-ne pentru a vedea că prezența Ta nu poate fi cu noi dacă ne închinăm la altceva decât la Tine. Fă-ne să realizăm că prezența Ta înseamnă totul pentru noi. Te iubim, Doamne, și ne deschidem Ție. Apreciem ceea ce faci Tu pentru noi, ceea ce ne dai Tu și ceea ce ne vorbești, dar ceea ce vrem și prețuim mai presus de toate este însăși ființa Ta, prezența Ta! O, vrem să rămânem aici, în părtășie cu Tine! Ieșim în afara oricărei tabere de religie și idolatrie și pur și simplu ne exersăm duhul pentru a Te contacta. Vrem să rămânem în Tine, în unitate cu Tine, dincolo de perdea. Fie ca prezența Ta să fie cu noi. Dacă prezența Ta nu este cu noi, nu vrem să mergem undeva sau să facem ceva. Prețuim zâmbetul Tău. Respingem orice idoli. Nu vrem ca nimic să Te înlocuiască. Fie ca nimic să nu-Ți ia locul în toată inima noastră! Infuzează-ne mai mult cu Tine Însuți și ține-ne intim uniți cu Tine în toate lucrurile și cu privire la toate lucrurile! Amin, Doamne, Te iubim! Îți iubim prezența!

Să fim separați de orice lucru idolatru și să fim intimi cu Dumnezeu, cunoscându-I inima și împărtășind interesul Său de a-Și duce la îndeplinire întreprinderea ca fiind companioni ai lui Dumnezeu

Exodul 33:11 și 14 ne arată cum Moise, după ce și-a îndepărtat cortul și s-a separat de tabăra idolatră, a avut prezența Domnului, a vorbit cu Domnul față în față și a cunoscut inima lui Dumnezeu. Versetul 11 spune în special că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise față în față, așa cum un om vorbește cu tovarășul său (lit. companionul său). Cuvântul ebraic pentru „tovarăș” este diferit de cel pentru „prieten”.

Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu (2 Cron. 20:7; Isaia 41:8), iar Dumnezeu se putea destăinui lui Avraam, spunându-i ce era pe inima lui Dumnezeu, în special cu privire la Lot și distrugerea Sodomei. Avraam a fost separat de oamenii idolatri (Iosua 24:2-3) și a mijlocit pentru Lot (Gen. 18:16-23).

Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu (Iacov 2:23), iar Dumnezeu îl considera pe Avraam o persoană iubită, o persoană pe care o ținea cu afecțiune. Însă Moise nu a fost doar prietenul lui Dumnezeu, ci mai mult, companionul lui Dumnezeu. Vrem să fim companionii lui Dumnezeu.

A fi companionul lui Dumnezeu include și a fi prietenul Său, dar merge mult mai departe, incluzând ideea unei asocieri intime. În ebraică, cuvântul pentru „companion” include și sensul de asociat. A fi asociat cu cineva înseamnă că avem un interes comun cu acea persoană, parteneri într-o întreprindere comună, chiar având o carieră comună.

Moise și Dumnezeu nu erau doar prieteni intimi; erau asociați, tovarăși, împărtășind aceeași întreprindere. Trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne facă companionii Lui. Dumnezeu are o mare întreprindere astăzi și El vrea să fim companionii Lui astăzi.

Vrem să fim cei care sunt intimi cu Dumnezeu, persoane care știu ce este în inima lui Dumnezeu și împărtășesc aceleași interese ca Dumnezeu. Așadar, intrăm dincolo de perdea, contactându-L pe Domnul și având părtășie intimă cu El. Vrem să fim persoane care sunt după inima lui Dumnezeu (Exod 33:14).

Nu ar trebui să fim doar de acord cu aceasta și să aspirăm sau să tânjim să fim astfel de oameni; ar trebui să ne rugăm Domnului și să-I cerem să ne facă companionii Lui astăzi. Trebuie să petrecem mult timp cu Domnul în cuvântul Său, rugându-ne asupra cuvântului Său și luându-L pe cuvânt și trebuie să-I permitem să ne satureze cu Sine Însuși, chiar să ne infuzeze cu gândurile și intențiile Sale.

Asta a făcut Moise. El doar a petrecut timp cu Dumnezeu. Nu vedem prea multe din ceea ce a cerut de la Dumnezeu, dar vedem că a fost infuzat cu Dumnezeu, L-a strălucit pe Dumnezeu și a avut vorbirea și călăuzirea lui Dumnezeu.

El a simțit că Dumnezeu nu mai poate locui cu poporul Său care este idolatru, așa că și-a mutat cortul în afara taberei, iar prezența Domnului era acolo cu el, la ușa cortului său. Dumnezeu era și el cu poporul Său, dar prezența și călăuzirea Lui erau cu Moise.

În creștinism și în multe grupuri creștine, există numele lui Dumnezeu și El este acolo cu ei, dar prezența și călăuzirea Lui nu sunt acolo cu ei. Există multă idolatrie printre creștinii de astăzi, însă Dumnezeu este încă cu ei; El nu-i va părăsi niciodată pe cei care sunt regenerați. Dar cum rămâne cu călăuzirea Sa? Cum este cu părtășia noastră intimă cu Domnul?

La un moment dat, Domnul i-a spus lui Moise să ia poporul și să meargă în țara bună și El se va asigura că vor ajunge acolo în siguranță și vor lua țara, dar prezența Lui nu va merge cu ei, căci sunt un popor încăpățânat și idolatru. Răspunsul lui Moise a fost: „Doamne, nu vom merge fără prezența Ta”. Ceea ce ne face diferiți de toți cei de pe fața pământului este faptul că avem prezența Domnului.

La fel ar trebui să fie și cu noi. Ceea ce ne dorim nu este doar ajutorul lui Dumnezeu și binecuvântarea Lui, pe care El le oferă tuturor oamenilor Săi autentici; ceea ce dorim este prezența Lui, părtășia noastră intimă cu El față în față. Vrem să cunoaștem inima lui Dumnezeu.

Vrem să fim persoane după inima lui Dumnezeu. Vrem să avem prezența Domnului, așa cum a avut-o Moise. Vrem să avem prezența lui Dumnezeu în cea mai deplină măsură. Poporul lui Israel avea prezența lui Dumnezeu, iar Dumnezeu era Dumnezeul lor, dar măsura în care aveau prezența lui Dumnezeu era foarte limitată.

Cu toate acestea, Moise era o persoană foarte aproape de inima lui Dumnezeu, chiar o persoană după inima Lui. Pentru ca noi să fim aduși în glorie ca mulți fii ai lui Dumnezeu, trebuie să avem o părtășie intimă și personală cu Domnul.

Trebuie să intrăm dincolo de perdea și să ieșim din tabăra idolatră pentru a avea cea mai apropiată și intimă relație cu Domnul, astfel încât să putem fi persoane care împărtășesc un interes comun cu Dumnezeu și care sunt folosite de El pentru a-Și îndeplini lucrarea pe pământ.

Vrem să fim astfel de persoane. Ne deschidem către El, astfel încât El să facă acest lucru în noi. Fie ca El să câștige multe rugăciuni scurte, rugăciuni vii, în această direcție, astfel încât să cooperăm cu El în această privință.

Doamne Isuse, vrem să fim companionii Tăi astăzi. Fă-ne companionii lui Dumnezeu astăzi! Fie ca noi să fim companioni ai lui Dumnezeu, asociați și parteneri cu Dumnezeu, implicați în aceeași carieră ca Dumnezeu! Amin, Doamne, venim la Tine în cuvântul Tău. Vrem să Te atingem. Vrem să fim în cea mai intimă și personală legătură cu Tine. Te iubim și vrem să fim persoane care cunosc inima lui Dumnezeu. Fie ca noi să fim conform inimii lui Dumnezeu astăzi, atingând inima lui Dumnezeu și știind ce este în inima lui Dumnezeu. Amin, Doamne, Te iubim! Ne exersăm duhul pentru a intra dincolo de perdea și a ieși din tabăra idolatră. Fie ca să avem cea mai apropiată și mai intimă relație cu Domnul! Amin, Doamne, fie ca să fim persoane care împărtășesc un interes comun cu Dumnezeu, astfel încât să putem fi folosiți de El pentru a-Și îndeplini lucrarea pe pământ! Amin, Doamne, ne deschidem pe deplin Ție! Condu-ne la glorie și fă-ne la fel cum ești Tu, pentru ca Tu să câștigi expresia Ta corporativă în noi și printre noi!