Să-L cunoaștem pe Dumnezeu

Totul atârnă de mila lui Dumnezeu: sperăm în îndurarea Sa și venim să primim îndurare și să găsim har

27/05/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu îndurător și Îi mulțumim și ne închinăm pentru îndurarea Sa, care ajunge mai departe decât harul Lui; ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har pentru ajutor la timp.

Pe de o parte, trebuie să ne dăm seama că Dumnezeu este suveran și, în suveranitatea Sa, El aranjează toate lucrurile pentru ca noi să fim vase ale îndurării spre onoare și glorie. Pe de altă parte, noi, credincioșii în Cristos, suntem aici în viața de biserică pur și simplu datorită îndurării Lui, nu pentru că suntem mai buni, mai căutători sau mai înalți în vreun fel decât alții; totul este datorită îndurării Lui.

Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi ca vase care să fie umplute cu El și El face de cunoscut bogăția slavei Sale peste vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte spre glorie. Aleluia, noi, ca vase, suntem ai îndurării și spre glorie!

Faptul că Dumnezeu este suveran implică faptul că El este pe tron; El este conducătorul, Împăratul și Domnul suprem, și în afară de El nu există nimeni altcineva. Pentru că El este pe tron, noi nu putem decât să ne supunem tronului și ar trebui să ne deschidem către El și să-L întronăm în ființa noastră.

Vrem să avem un cer deschis și senin, astfel încât să putem vedea tronul lui Dumnezeu și pe Cel care stă pe tron. Nu suntem noi pe tron; mai degrabă, Dumnezeu este pe tron și, într-un mod foarte practic, Isus Cristos, omul-Dumnezeu, este pe tron și El este pe tronul din inima noastră.

El are autoritatea deplină. Cu toate acestea, chiar dacă recunoaștem că Isus este Domn și chiar chemăm numele Lui, Domnul Isus, totuși facem lucruri, spunem lucruri, mergem în locuri și luăm decizii care sunt separate de Domnul. De atâtea ori preferăm să ascultăm de părinții noștri, de șeful nostru sau de ofițerul de poliție, dar nu-L ascultăm pe Domnul.

Când Domnul din noi ne atinge cu privire la o anumită problemă, să nu-i spunem un cuvânt soțului/soției noastre sau să nu abordăm un anumit subiect în conversația noastră, ascultăm noi de îndrumarea Domnului? În viața noastră de zi cu zi trebuie să-L ascultăm pe Domnul și nu doar să Îl savurăm, ci și să-L întronăm.

Dacă suntem sub autoritatea Domnului, nu vom încerca niciodată să obținem sau să impunem vreo autoritate exterioară; încercarea de a impune vreo autoritate altora în viața de biserică este ceva urât. Autoritatea vine din creșterea în viață, din a fi sub tronul lui Dumnezeu și este organică, nu ceva impus sau arătat în exterior.

Fie ca noi să rămânem sub tronul lui Dumnezeu, având un cer senin între noi și Domnul și ocupându-ne de orice se ridică, astfel încât Isus să poată fi pe tron în inima noastră și în întreaga noastră ființă.

Îndurarea lui Dumnezeu ajunge mai departe decât harul Său: Dumnezeul nostru este îndurător și are îndurare de noi!

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu îndurător. Pe de o parte, El este suveran, aranjând toate lucrurile și lucrând toate lucrurile pentru împlinirea scopului Său și a dorinței inimii Sale. Pe de altă parte, Dumnezeu este îndurător, având îndurare de noi. Chiar și atunci când arată îndurare, Dumnezeu este suveran.

El are milă de oricine vrea să aibă milă, astfel încât nu este de la cel ce voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu, care arată îndurare (Romani 9:15-16). Dumnezeu este suveran, dar este și îndurător. îndurarea este cel mai cuprinzător dintre atributele lui Dumnezeu, mergând mai departe decât harul și dragostea Sa (Matei 9:13).

Ceea ce dorește Dumnezeu nu este jertfa, ci îndurarea; El nu dorește să facem multe sacrificii pentru El și să ne dăm totul Lui, ci să savurăm îndurarea Sa și chiar să arătăm îndurare altora.

Când a venit Isus, El a spus clar că a venit să cheme nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. El a venit în îndurarea Sa pentru a ajunge la fiecare dintre noi. Eram departe de Dumnezeu, înstrăinați de viața lui Dumnezeu, morți în păcate și greșeli și într-o poziție în care nici măcar nu puteam primi harul lui Dumnezeu.

Dacă cineva este într-o stare bună, îi putem oferi un dar, iar acesta poate fi considerat har; totuși, dacă cineva este sărac, bolnav și nefericit, nu-i putem oferi un dar – îi putem pur și simplu arăta îndurare.

Ne aflam într-o stare jalnică în ceea ce privește poziția noastră, eram departe de Dumnezeu și nu eram în poziția potrivită pentru a primi harul lui Dumnezeu; așa că Dumnezeu, fiind bogat în îndurare față de noi, ne-a întins mâna în îndurarea Sa.

Îndurarea lui Dumnezeu ajunge mai departe decât harul Său; Dumnezeu este îndurător și are milă de noi. Îndurarea Sa merge mai departe decât harul Său.

Niciunul dintre noi nu era într-o stare care să corespundă harului lui Dumnezeu; eram atât de săraci și de jalnici încât era nevoie ca milă lui Dumnezeu să se extindă și la starea noastră decăzută.

Slavă Domnului pentru îndurarea Sa! De ce suntem creștini? De ce am crezut în Domnul Isus și am venit în viața de biserică pentru a savura bogățiile Sale nepătrunse împreună cu sfinții? Nu pentru că am fi mai buni decât alții sau pentru că am fi mai căutați decât ei; totul se datorează îndurării lui Dumnezeu.

Îndurarea lui Dumnezeu ne-a ajuns și ne-a ridicat într-o poziție în care putem savura harul Său.

În Luca 10:20-24 vedem că fiul risipitor s-a întors la tatăl său și era gata să fie slujitorul tatălui, doar pentru a fi în casa tatălui. Când tatăl l-a văzut pe fiul risipitor întorcându-se, i s-a făcut milă de el; el a avut îndurare ca expresie a dragostei Sale afectuoase față de El.

Apoi, tatăl și-a îmbrăcat fiul cu cea mai bună haină și l-a hrănit cu vițelul îngrășat; aceasta este îndurarea Sa care se întinde spre el pentru a-l aduce să savureze harul Său și ambele sunt o manifestare a dragostei Sale. Așa se întinde îndurarea lui Dumnezeu spre noi, ajungând chiar mai departe decât harul Său, pentru a face o punte între noi și harul lui Dumnezeu.

Slavă Domnului pentru îndurarea Sa!

În Matei 9, Domnul l-a chemat pe Matei, unul dintre vameși, să vină și să-L urmeze, iar Matei a făcut acest lucru. Apoi, a dat o cină, un ospăț, pentru toți prietenii săi vameși și pentru Isus; în timp ce ospătau împreună și Domnul era acolo, Domnul Și-a arătat îndurarea.

Dar fariseii, păzitorii legii care se credeau îndreptățiți, s-au ofensat că Domnul mânca și bea cu astfel de oameni păcătoși, căci El mânca cu vameșii și cu păcătoșii. În zilele acelea, vameșii erau disprețuiți de ceilalți, pentru că erau nedrepți în strângerea taxelor, iar păcătoșii erau considerați de fariseii care respectau legea și îi respectau pe cei mai de jos dintre toți.

Domnul însă a zis: „Duceți-vă și învățați ce înseamnă: «îndurare voiesc, nu jertfă!», căci n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși (Matei 9:13). Îndurarea Domnului se întinde mai departe decât harul Său și El S-a întins la toți vameșii și păcătoșii de acolo.

Pentru aceștia a venit Domnul; a venit să ne ajungă pe noi, păcătoșii și vameșii, ca să ne arate îndurare. Mai mult, eram morți în păcate și greșeli; bolnavii au nevoie de vindecare, dar morții au nevoie doar de îndurare.

Indiferent cât de mult ne prețuim pe noi înșine, indiferent cum ne gândim despre noi înșine, cu toții am fost morți în greșelile și păcatele noastre în care am umblat odinioară, după veacul acestei lumi, după stăpânitorul puterii văzduhului.

Această autoritate lucrează în fiii neascultării, printre care și noi toți ne-am purtat în poftele firii noastre firii pământești, împlinind poftele firii pământești și gândurile ei. Eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți (Efeseni 2:1-3).

Dar Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea Lui dragoste cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Cristos (vv. 4-5). Nu putem decât să-L lăudăm și să-I mulțumim pentru îndurarea Sa!

Conform condiției noastre naturale, eram departe de Dumnezeu, total nevrednici de harul Lui; eram eligibili doar să primim îndurarea Sa (Efeseni 2:4). Ascultarea noastră oferă îndurarii lui Dumnezeu o oportunitate, iar îndurarea lui Dumnezeu ne aduce la mântuire (Romani 11:32).

Doamne, Te lăudăm pentru mila Ta! Îți mulțumim că ne-ai atins în îndurarea Ta, ca să ne aduci la Tine ca să Te savurăm ca har. O, Doamne, deși eram morți în greșelile și păcatele noastre, Tu erai bogat în îndurare datorită dragostei Tale mare cu care ne-ai iubit și ne-ai mântuit! Amin, Doamne, deși odată umblam după veacul acestei lumi și ne purtam în poftele firii noastre pământești, Tu ne-ai atins în îndurarea Ta. Îți mulțumim, Doamne, pentru îndurarea și harul Tău. Eram departe de Dumnezeu, nevrednici de harul lui Dumnezeu, dar îndurarea lui Dumnezeu ne-a atins. O Doamne, neascultarea noastră i-a oferit îndurării Tale o oportunitate, iar îndurarea Ta ne aduce la mântuire! Venim la Tine așa cum suntem, Doamne, căci Te înduri de noi. Tu ești Dumnezeul nostru îndurător. Este îndurarea Ta că am crezut în Domnul Isus pentru a fi mântuiți. Amin, Doamne, este îndurarea Ta că suntem acum în viața de biserică, savurându-Te împreună cu sfinții. Slavă Ție, Doamne, pentru îndurarea Ta!

Totul atârnă de îndurarea lui Dumnezeu: sperăm în îndurarea lui Dumnezeu și venim la tronul harului pentru a găsi îndurare!

Conceptul nostru de astăzi, ca ființe umane, este că, cu cât căutăm mai mult ceva, cu cât lucrăm mai mult la ceva, cu cât studiem și ne perfecționăm mai mult în ceva, cu atât vom câștiga mai mult ceva. Conceptul nostru este că acela care voiește va câștiga ceea ce voiește să obțină, iar cel care aleargă va câștiga lucrul după care el aleargă (Romani 9:16).

Însă Dumnezeu este suveran și îndurător. În suveranitatea Sa, El ne-a ales să ne facă vase ale îndurării spre onoare și glorie. În îndurarea Sa, El ne-a ajuns și face o lucrare în noi pentru a ne transforma și a ne conforma chipului lui Cristos, Fiul Întâi-născut al lui Dumnezeu.

Nu atârnă de cel care aleargă, nici de a cel care voiește, ci de Dumnezeu care arată îndurare. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să păcătuim și să fim neascultători, căci Dumnezeu va avea îndurare de noi; mai degrabă, trebuie să ne smerim și să venim la Domnul pentru a savura îndurarea Sa și a fi sub îndurarea Sa.

Dumnezeu are milă de oricine vrea El și El împietrește pe oricine vrea El. Dacă astăzi ne împietrim inima și respingem îndurarea lui Dumnezeu, s-ar putea ca inima noastră să fie atât de împietrită încât să nu putem primi îndurarea lui Dumnezeu și să experimentăm disciplina Domnului.

Fie ca noi să venim la Domnul iar și iar, deschizându-ne către El și cerându-I să ne înmoaie inima și chiar să ne topească inima prin mila Sa. Chiar și venirea noastră la Domnul și deschiderea către El sunt din îndurarea Sa.

Nu depinde de cel care aleargă sau vrea, ci de Dumnezeu care arată îndurare. Dacă ar fi din cauza celui care aleargă sau vrea, alegerea lui Dumnezeu ar fi conform efortului și muncii noastre. Alegerea lui Dumnezeu nu are nicio legătură cu alergarea noastră, efortul nostru, zelul nostru pentru Dumnezeu; are totul de-a face cu îndurarea lui Dumnezeu.

Alegerea lui Dumnezeu este a lui Dumnezeu care arată îndurare; nu trebuie să vrem sau să alergăm, căci Dumnezeu are îndurare de noi.

Dacă cunoaștem îndurarea lui Dumnezeu, nu vom avea încredere în eforturile noastre și nici nu vom fi dezamăgiți de eșecurile noastre; mai degrabă, vom nădăjdui în îndurarea lui Dumnezeu, căci numai El poate face în noi ceea ce vrea să facă pentru a obține ceea ce își dorește.

Chiar și după ce am devenit credincioși în Cristos prin îndurarea Sa, încă depindem de îndurarea lui Dumnezeu. Putem crede că acum, fiind mântuiți, putem face una sau alta pentru Dumnezeu sau că suntem puțin mai buni decât alții care nu-L cunosc pe Domnul, căci putem dobândi atât de multă cunoștință din Biblie.

Dar chiar și ca și credincioși în Cristos, încă depindem de îndurarea lui Dumnezeu. De atâtea ori eșuăm, facem greșeli și suntem expuși faptului că ne comportăm, reacționăm, vorbim și facem lucruri precum oamenii din lume, căci încă trăim în trup și în omul natural.

Avem nevoie de îndurarea lui Dumnezeu. Trebuie să ne apropiem de tronul harului pentru a primi îndurarea Domnului (Evrei 4:16). Înainte de a-L putea savura ca har, trebuie să ne apropiem de tronul harului cu îndrăzneală și să primim îndurarea; îndurarea este acolo, trebuie pur și simplu să o primim.

Când primim îndurarea lui Dumnezeu, când Îi permitem Domnului să aibă îndurare de noi și să ne ajungă în îndurarea Sa, putem fi aduși într-o poziție în care putem savura harul Său. Neascultarea noastră Îi oferă lui Dumnezeu o oportunitate de a ne arăta îndurarea Sa, iar eșecurile noastre ne fac să fim umiliți și disperați să ddepindem de îndurarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu vrea să ne îmbunătățim și să facem mai bine, nici nu vrea să ne străduim mai mult să ascultăm de cuvântul Său și să-I îndeplinim dorința. Dumnezeu vrea pur și simplu să atârnăm de îndurarea Sa. Totul atârnă de îndurarea lui Dumnezeu.

Fie ca noi să venim la Domnul iar și iar, exersându-ne duhul pentru a ne apropia cu îndrăzneală de tronul harului, ca să putem primi îndurare și să găsim har. De multe ori simțim că suntem atât de josnici, pentru că am eșuat, nu L-am contactat pe Domnul o vreme și suntem atât de implicați și ocupați cu lucrurile din lume.

Așadar, venim la Domnul ca niște cerșetori, cam în aceeași stare în care era fiul risipitor când a venit la tatăl său. Fie ca să cunoaștem mila lui Dumnezeu. Fie ca să ne dăm seama că este în întregime îndurarea lui Dumnezeu.

Fie ca să ne dăm seama că nu este vorba de alergarea, strădania, încercarea sau acțiunea noastră, ci este vorba de îndurarea lui Dumnezeu. Și când eșuăm, fie ca să nu fim dezamăgiți, ci mai degrabă să ne încredem în Dumnezeu și să nu avem nicio speranță în noi înșine.

Fie ca să nu ne încredem în eforturile sau zelul nostru, ci să ne punem întreaga încredere în Dumnezeu și în îndurarea Sa. Când ne încredem în mila Sa și să savurăm mila Sa, putem împărtăși harul Lui, iar El poate face în noi ceea ce dorește El să facă.

Doamne Isuse, venim la Tine așa cum suntem, depinzând de îndurarea Ta și neîncrezându-ne în noi înșine. Nu suntem nimic, Doamne, și nu putem face nimic; suntem nenorociți, săraci, goi și orbi, dar Tu ești îndurător. Îți mulțumim, Doamne, nu este vorba de cel ce vrea sau aleargă, ci de Dumnezeu care arată îndurare. Îți mulțumim că ne-ai arătat îndurare. Îți mulțumim că ne-ai ales în îndurarea Ta. Îți mulțumim că ne-ai păstrat în îndurarea Ta până astăzi. Ne încredem în îndurarea Ta. Nu ne încredem în eforturile noastre de a-Ți fi plăcut și nici nu ne încredem în dorința noastră de a face ceea ce spune Biblia; ne încredem în îndurarea Ta și venim la Tine. Amin, Doamne, ne încredem la tronul harului ca să putem primi îndurare și să găsim har pentru ajutor la timp. O, Doamne, nu suntem vrednici de nimic, dar Tu ești îndurător. Suntem căzuți și plini de eșecuri, dar ne încredem în îndurarea Ta. Amin, Doamne, nădejdea noastră este în îndurarea lui Dumnezeu. Fie ca să nu fim dezamăgiți de eșecurile noastre, ci să sperăm în îndurarea lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, It’s all of God’s Mercy: we Hope in His Mercy and come to Receive Mercy & Find Grace, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 5 (Să trăim sub suveranitatea lui Dumnezeu și conform îndurării lui Dumnezeu) ziua 3, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu și să I ne închinăm pentru suveranitatea și îndurarea Sa

25/05/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, este crucial pentru noi să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu și a îndurării Sale, astfel încât să ne putem da seama că El este Cel suveran care lucrează în culise, El este Cel de-asupra tuturor lucrurilor, în toate și în spatele la toate, pentru a ne arăta îndurare și a ne face vase ale îndurării spre onoare și glorie.

Dumnezeu este suveran. Trebuie să vedem acest lucru. Săptămâna aceasta, în studiul nostru mai profund, cu o considerație plină de rugăciune despre cum să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu, venim la subiectul: Să trăim sub suveranitatea lui Dumnezeu și conform îndurării lui Dumnezeu.

Slavă Domnului pentru suveranitatea Sa. Îl lăudăm pentru suveranitatea Sa. Acest lucru nu are nicio legătură cu noi, adică nu îl putem influența sau schimba; Dumnezeu este pur și simplu suveran.

Trebuie să ne deschidem către Domnul și să-I cerem să ne arate o viziune a suveranității Sale și trebuie să trăim sub suveranitatea Sa astăzi. Vrem să vedem ce este în inima lui Dumnezeu și pur și simplu să ne supunem Lui, căci El va îndeplini ceea ce dorește, indiferent dacă vrem sau nu să cooperăm.

Fie ca noi să ne deschidem Domnului zilnic, venind la El în rugăciune și în cuvântul Său, pentru ca El să ne lumineze, să ne impresioneze cu ceea ce este în inima Lui și să ne facă să vedem suveranitatea Lui în toate lucrurile.

Vrem să trăim o viață pentru zidirea bisericii ca împărăție a lui Dumnezeu. Prin îndurarea Lui suntem aici. Prin suveranitatea Lui am văzut ceva din economia Lui și suntem în viața de biserică în recâștigarea Domnului.

Nu suntem aici unde suntem doar datorită căutării noastre după Domnul și a zelului nostru pentru El; toate acestea nu înseamnă nimic – Dumnezeu este suveran. Chiar înainte de a ne naște, El ne-a ales, ne-a predestinat și, în suveranitatea Sa, El a aranjat toate lucrurile pentru noi, în jurul nostru și în noi.

Și, fie că ne place sau nu, chiar și caracterul nostru este aranjat de Dumnezeu în suveranitatea Sa și nu putem decât să-L lăudăm și să-L adorăm pentru asta. Fie ca Domnul să ne lumineze pentru a înțelege subiectul suveranității lui Dumnezeu și a îndurării Sale și fie ca noi să trăim în suveranitatea Sa și sub îndurarea Sa astăzi.

Fie ca noi să nu credem că știm că Dumnezeu este suveran și, prin urmare, să nu înțelegem ce înseamnă cu adevărat; fie ca noi să venim la Domnul, pentru ca El să ne lumineze în această privință, deschizându-ne cerurile pentru a ne arăta ce este suveranitatea lui Dumnezeu și cum putem trăi sub îndurarea Sa astăzi.

Suveranitatea lui Dumnezeu implică tronul Său, autoritatea Sa și domnia Sa absolută; fie ca Domnul să ne facă să vedem suveranitatea Sa și să trăim într-un singur duh cu Domnul astăzi.

Este crucial să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu: autoritatea, puterea și poziția Sa nelimitate

Pe de o parte, trebuie să citim Biblia și să o studiem pentru a ne putea înnoi mintea și a ști ce vrea Domnul de la noi. Pe de altă parte, nu suntem aici doar pentru un fel de studiu biblic sau pentru a aduna cunoștințe scripturale; suntem aici pentru a-L vedea pe Dumnezeu și ce este El. Dumnezeu este suveran.

Trebuie să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu (Daniel 4:3, 34-35; Romani 9:18-23). Suveranitatea Sa se referă la domnia Sa, iar domnia Sa este ceva ce ține de împărăția Sa; pentru ca noi să fim un popor care trăiește în realitatea împărăției lui Dumnezeu, trebuie să vedem suveranitatea lui Dumnezeu.

Suveranitatea se referă la autoritatea, puterea și poziția nelimitată a lui Dumnezeu (Apocalipsa 4:11; 5:13). Datorită voii Sale, toate lucrurile au fost și au fost create; El are autoritate, putere și poziție absolută și nelimitată în acest univers.

Nu există nimic și nimeni care să poată limita autoritatea, puterea și poziția nelimitată a lui Dumnezeu. El caută ca omul să coopereze cu El în aducerea realității împărăției; totuși, Dumnezeu este Dumnezeu, iar noi, ca oameni, trebuie să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu.

Ni se poate părea că situația exterioară este atât de săracă, pustie și plină de degradare, iar noi suntem atât de slabi, fragili și plini de limitări, dar Dumnezeu este suveran. El are cea mai înaltă autoritate. El are cea mai mare putere. Dumnezeu are cea mai mare poziție în întregul univers.

Nu există alt Dumnezeu afară de Dumnezeul nostru. Isaia 45:5 spune: Eu sunt Iehova și nu este nimeni altcineva afară de Mine. În afară de Dumnezeu, nu este niciun alt Dumnezeu.

Dumnezeu are un dușman, care este foarte interesat să răstoarne autoritatea lui Dumnezeu; așa cum se vede în Isaia 14:13, Lucifer a demonstrat că intenționa să încalce suveranitatea lui Dumnezeu. El a vrut să-și înalțe tronul deasupra tronului lui Dumnezeu.

Acest rebel și uzurpator a venit cu o intenție foarte specifică – să încalce suveranitatea lui Dumnezeu și să se facă asemenea Celui Preaînalt și, făcând acest lucru, să-L doboare pe Dumnezeu și tronul Său.

Deși poate părea că Satan predomină astăzi în societatea umană, în istoria omenirii și chiar în istoria bisericii, știm cum se termină povestea: în Apocalipsa 22:3 este tronul lui Dumnezeu și al Mielului, iar Satan este aruncat în iazul de foc. Slavă Domnului!

Tronul lui Dumnezeu și al Mielului este una dintre binecuvântările de care noi, ca mântuiți ai lui Dumnezeu, vom savura pentru veșnicie! Nu vom mai suferi niciun blestem: tronul va fi partea noastră eternă.

Astăzi trebuie să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu și trebuie să ne dăm seama că suveranitatea lui Dumnezeu domnește peste tot. Astăzi, situația dintre oameni și dintre națiuni este plină de confuzie, calamități și probleme, deoarece omul refuză să recunoască tronul lui Dumnezeu.

Fie ca noi să vedem clar că Dumnezeu este suveran, are un tron și este interesat să obțină un popor care să-L onoreze ca Om pe tron. Cum putem aplica suveranitatea lui Dumnezeu la situația noastră?

Nu doar atunci când ne pierdem locul de muncă putem vedea suveranitatea lui Dumnezeu sau când trecem prin situații dificile trebuie să o recunoaștem. Da, Dumnezeu este suveran atunci când ni se întâmplă ceva bun sau ceva dificil, dar aceasta poate fi o înțelegere superficială a suveranității lui Dumnezeu.

Când suntem persecutați, Dumnezeu este suveran. În toate lucrurile, Dumnezeu este suveran. Trebuie să ne rugăm pentru a avea o viziune a suveranității lui Dumnezeu. Fiind Cel Suveran, Dumnezeu este mai presus de orice, în spatele oricărui lucru și în orice lucru (1 Împ. 22:19).

El are capacitatea deplină de a îndeplini ceea ce vrea, conform dorinței inimii Sale și conform economiei Sale veșnice (Daniel 4:34-35; Efeseni 1:4-5, 9-11).

În Daniel 4 vedem că regele Babilonului a învățat pe calea cea grea să vadă stăpânirea cerurilor de către Dumnezeul cerurilor. Satan era acolo, căci Nebucadnețar voia să-și înalțe tronul și era mândru de ceea ce realizase.

Aceasta a făcut chiar și după ce a fost avertizat de Dumnezeu, printr-un vis, că Dumnezeu este Cel Preaînalt și că El dă împărăția cui vrea El, dacă se smerește. Dar dacă nu se smerește, Dumnezeu îl va izgoni din mijlocul oamenilor ca să mănânce cu fiarele câmpului și acolo va locui, până când va cunoaște că Cel Preaînalt este Domnitorul împărăției oamenilor și o dă cui vrea El.

Chiar dacă Nebucadnețar a avut acest vis și a fost avertizat de Dumnezeu, el nu s-a smerit, ci mai degrabă s-a mândru de ceea ce avea și de ceea ce realizase, așa că Domnul a avut o modalitate de a-l smeri. S-a uitat la tot ce avea și s-a mândru, gândindu-se că datorită puterii sale și pentru gloria și măreția sa a făcut toate acestea.

Așadar, a fost izgonit pentru o perioadă de timp, până când, așa cum spune Daniel 4:33-35, a binecuvântat pe Cel Preaînalt, lăudând și cinstind pe Cel veșnic viu, căci stăpânirea Lui este o stăpânire eternă. El face după voia Lui în oștirea cerurilor și printre locuitorii pământului și nu este nimeni care să-I spună: Ce faci?

Dumnezeu este suveran. Fie ca noi să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu. Fie ca noi să ne deschidem Lui și să fim sinceri cu El.

Doamne Isuse, Te iubim și ne deschidem Ție! Dă-ne să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu. Fie ca noi să ne dăm seama că Dumnezeu este suveran nu numai în lucrurile bune care se întâmplă în viața noastră, ci și mai mult, El este suveran în suferințele pe care le avem, în persecuția pe care o îndurăm și în lucrurile dificile prin care trecem. O, Doamne, fie ca noi să vedem o viziune a suveranității Tale. Fie ca noi să ne dăm seama că Dumnezeu este Cel Preaînalt, Cel veșnic viu, iar stăpânirea Lui este o stăpânire eternă! Fie ca noi să vedem clar că Dumnezeu face tot ce voiește atât în cer, cât și pe pământ, și că noi nu-I putem spune: Ce faci? Amin, Doamne Isuse, fie ca noi să ne dăm seama că Dumnezeu are putere, autoritate și poziție nelimitate și că El face toate lucrurile după sfatul voinței Sale. Spunem Amin voinței Tale. Ne alăturăm Ție, Doamne, și ne smerim înaintea Ta. Noi nu suntem nimic, dar Tu ești suveran. Din suveranitatea Ta suntem aici, ajungând să cunoaștem ce ești și ce faci. Ne închinăm Ție și Te lăudăm pentru suveranitatea Ta!

Dumnezeu este Olarul, iar noi suntem lutul: El este Suveran și I ne închinăm și-L lăudăm pentru suveranitatea și îndurarea Sa!

În Noul Testament, există o porțiune din Romani 9:19-23 în care Pavel vorbește despre suveranitatea lui Dumnezeu. Cine se poate împotrivi lui Dumnezeu și voinței Sale? Mai degrabă, cine suntem noi, cei care Îi răspundem lui Dumnezeu?

Oare lucrul turnat îi va spune celui ce l-a turnat: „De ce m-ai făcut așa?” Extraordinar. Trebuie să ne dăm seama cine suntem: nu suntem suverani, ci mai degrabă suntem creaturi ale lui Dumnezeu, iar El este Creatorul nostru (Isaia 42:5).

Da, suntem credincioși în Cristos, care au viața lui Dumnezeu în ei și suntem vase ale îndurării spre onoare și glorie; totuși, în același timp, suntem sub suveranitatea lui Dumnezeu, iar El este suveran peste toate lucrurile.

Fiind creaturi ale lui Dumnezeu, nu ar trebui să ne împotrivim scopului Său și nici nu ar trebui să-I răspundem înapoi Lui, Creatorului (Romani 9:20).

O bună ilustrare a acestui lucru este povestea lui Iosif din cartea Genezei; el a fost o persoană care a învățat să trăiască sub suveranitatea lui Dumnezeu. Nu s-a certat niciodată cu Dumnezeu, nu s-a răzvrătit niciodată împotriva lui Dumnezeu și nici nu și-a exprimat frustrarea sau nemulțumirea față de situația teribilă în care se afla fără niciun motiv sau vină proprie.

Atât necredincioșii, cât și credincioșii de astăzi, însă, se ceartă cu Dumnezeu cu privire la lucrurile care li se întâmplă, la situația lor, la oamenii din jurul lor etc. Ei Îl cer lui Dumnezeu să repare sau să schimbe cutare persoană și, din cauza nemulțumirii și disatisfacției lor față de suveranitatea lui Dumnezeu, pot divorța, se pot muta în altă parte și iau unele decizii destul de ciudate.

Sămânța pentru versetul din Romani 8:28 este povestea lui Iosif din Vechiul Testament. Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu; Iosif a fost un iubitor de Dumnezeu și toate lucrurile – indiferent cât de negative erau, au lucrat împreună spre binele lui, pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu (Geneza 50:20).

De multe ori ne putem încuraja unii pe alții cu Romani 8:29 și s-ar putea să nu înțelegem de ce se întâmplă lucrurile, dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu.

De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni? De ce este soțul/soția unui frate sau a unei surori bune atât de rău sau de supărător/supărătoare cu ei? De ce sunt copiii unor sfinți buni atât de supărători și obraznici? De ce ne dă șeful nostru bătăi de cap, când ne facem treaba cât putem de bine?

Chiar dacă putem explica de ce se întâmplă aceste lucruri într-o anumită măsură, trebuie să înțelegem faptul că Dumnezeu este suveran. Ca Dumnezeu, El face ce vrea El să facă. El este Olarul, iar noi suntem lutul.

Iosif a fost unul dintre cei care au rămas sub mâna suverană a lui Dumnezeu și nu a inițiat nimic și nici nu a încercat să scape de situația în care se afla.

În relațiile sale cu frații săi, cu faraonul, cu egiptenii și chiar cu propriul său tată, s-a abținut, a rămas sub suveranitatea lui Dumnezeu și a recunoscut că, chiar dacă alții i-au făcut lucruri rele, Dumnezeu a întors totul în bine. El a înțeles că Dumnezeu este suveran.

Fie ca noi să ne menținem sub suveranitatea lui Dumnezeu tot timpul. Fie ca noi să ne dăm seama că viața noastră de zi cu zi, situația noastră și toate lucrurile din jurul nostru și chiar din noi sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu.

Dumnezeu este pe tron. Fiind lutul, noi nu avem autoritatea de a face nimic; Dumnezeu este Olarul și El ne-a făcut așa cum a vrut El să ne facă, El ne-a ales și El face lucruri în noi și în jurul nostru.

Dumnezeu este Olarul și noi suntem lutul în mâna Lui; Dumnezeu, Olarul, este suveran (Ieremia 18:1-6). El decide care vas este făcut spre onoare și care este făcut spre necinste.

Dacă nu suntem dispuși să recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu, dacă nu vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu, vom trăi într-o stare de frustrare, nefericire și nemulțumire.

Ne putem dori ca lucrurile să fie diferite, să avem o familie diferită, un loc de muncă diferit, o casă diferită, oricare ar fi cazul. Ne putem dori iarba mai verde de cealaltă parte a gardului.

Dar dacă ne dăm seama că Dumnezeu este suveran, vom obține cu adevărat beneficiul lui Dumnezeu Însuși. Dumnezeu l-a ales pe Iacov, dar l-a respins pe Esau, chiar dacă noi nu l-am ales pe Iacov, ci pe Esau; Dumnezeu este suveran.

Indiferent de situația noastră, oricare ar fi circumstanțele noastre și condiția vieții noastre umane și în viața de biserică, Dumnezeu este totuși suveran. Trebuie să învățăm să ne unim cu El, astfel încât să putem fi una cu El, pentru ca El să poată face în noi ceea ce vrea El să facă.

El vrea să aducă împărăția; acest lucru se face în felul Lui, la timpul Lui și conform suveranității Sale, iar noi ne unim cu El. Ca Olar, Dumnezeul nostru are dreptul absolut asupra noastră; în ceea ce ne privește, El are dreptul să facă orice dorește (Isaia 29:16; 64:8).

Fie ca noi să vedem o viziune a suveranității lui Dumnezeu și să-L lăudăm pur și simplu pentru suveranitatea Lui și să I ne închinăm pentru îndurarea Sa!

Doamne, ne închinăm Ție pentru suveranitatea Ta! Te lăudăm pentru îndurarea Ta! Îți mulțumim și Te lăudăm că ne-ai ales. Te slăvim pentru tot aranjamentul Tău suveran în viața noastră. O, Doamne, chiar dacă s-ar putea să nu ne placă situația în care ne aflăm sau problemele care ne ies în cale, totuși Te slăvim pentru suveranitatea Ta. Credem că Tu ești suveran. Credem că Tu aranjezi toate lucrurile din viața noastră și din situația noastră astfel încât toate lucrurile, problemele, persoanele și situațiile să lucreze împreună spre binele nostru, căci Te iubim! Amin, Doamne, Te iubim! Chiar dacă s-ar putea să nu înțelegem de ce ni se întâmplă una sau alta, totuși Te iubim! Chiar dacă s-ar putea să nu ne placă suferința, problemele și dificultățile din viața noastră de familie, din viața profesională și din viața de biserică, totuși Te slăvim pentru suveranitatea Ta. Credem că Tu ești Olarul nostru și noi suntem pur și simplu lutul; Tu ai dreptul absolut asupra noastră. O, Doamne, ne unim cu Tine pentru a fi una cu Tine pentru împlinirea scopului Tău, încrezându-ne pe deplin în Tine și crezând că Tu ești suveran!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, See a Vision of God’s Sovereignty and Worship Him for His Sovereignty and Mercy, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 5 (Să trăim sub suveranitatea lui Dumnezeu și conform îndurării lui Dumnezeu) ziua 1, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și pentru ca biserica să fie zidită astăzi

23/05/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să învățăm să exersăm cheia pierderii viața-suflet pentru a încuia această poartă a Hadesului pentru zidirea bisericii; dacă suntem dispuși să pierdem savurarea noastră sufletească prezentă de dragul Domnului și pentru biserică, alții vor fi hrăniți de noi, Îl vom savura pe Cristos și nu vom suferi, ci vom fi bucuroși! Amin!

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să exersăm cheile împărăției lui Dumnezeu pentru zidirea bisericii. Împărăția lui Dumnezeu astăzi este biserica, iar în viața de biserică trebuie să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu.

Biserica și împărăția sunt strâns legate. Nu putem avea o viață de biserică adecvată fără a fi în împărăția lui Dumnezeu în realitate. Domnul Isus a spus că El va zidi biserica Sa și, imediat după ce a spus asta, El a spus că porțile Hadesului nu o vor birui.

El ne dă cheile împărăției cerurilor pentru a încuia porțile Hadesului pentru zidirea bisericii. Cât de mult trebuie să ne exersăm duhul, să trăim în duhul nostru și să exersăm cheile împărăției cerurilor pentru a închide și a încuia porțile Hadesului într-un mod subiectiv în viața de biserică de astăzi!

Dacă vrem să zidim biserica astăzi, trebuie să învățăm să închidem și să încuiem porțile Hadesului prin exersarea a trei chei. În primul rând, există cheia renegării de sine. De îndată ce biserica a fost dezvăluită lui Petru și ucenicilor, Satan a intrat prin intențiile bune ale lui Petru și a fost exprimat prin opinia sa, iar Domnul a identificat-o imediat ca fiind Satan.

Intențiile noastre bune, dorința noastră ca alții să nu treacă prin suferință și opiniile noastre pot fi întruparea lui Satan, deschizând porțile Hadesului pentru ca inamicul să atace biserica și să o deterioreze! Sinele este pur și simplu sufletul care declară independența față de Dumnezeu; atunci când nu depindem de Domnul și de Trup, suntem în sine.

A doua cheie este luarea crucii. A lua crucea înseamnă pur și simplu că luăm voia lui Dumnezeu, căci crucea este voia lui Dumnezeu. Crucea nu este o suferință; crucea este moartea, terminarea. Am fost crucificați împreună cu Cristos și, atunci când ne exersăm duhul pentru a fi un singur duh cu Domnul, experimentăm crucea lui Cristos în Duh cu duhul nostru.

Fie ca noi să fim cei care reneagă sinele și ne luăm propria cruce pentru a-L urma pe Domnul astăzi. Fie ca noi să ne exersăm duhul și să lăsăm crucea să lucreze în noi, astfel încât să purtăm crucea și să-L urmăm pe Domnul, închizând porțile Hadesului în viața de biserică, pentru ca biserica să fie zidită astăzi!

Învățăm să exersăm cheia pierderii vieții-suflet, a pierderii savurării sufletului nostru astăzi

A treia cheie subiectivă pentru a încuia porțile Hadesului în experiența noastră este pierderea viații-suflet (Matei 16:25). Ce este această viață-suflet și de ce vrea Domnul să o pierdem?

În mai multe locuri din Evanghelii, Domnul a spus că, dacă ne salvăm sufletul în această epocă, dacă permitem sufletului își aibă savurarea în această epocă, ne vom pierde sufletul în epoca următoare, adică ne vom pierde savurarea sufletească în epoca următoare.

A salva viața-suflet înseamnă pur și simplu a ne mulțumi sinele permițând sufletului să-și aibă savurarea. Însă a pierde viața-suflet înseamnă a pierde savurarea sufletului.

Domnul ne-a creat cu un suflet; suntem cu toții un suflet viu cu multe dorințe, sentimente, gânduri, emoții și decizii. Dumnezeu l-a creat pe om ca suflet (Geneza 2:7), iar sufletul omului are nevoie de bucurie.

Însă din cauza decăderii omului, sufletul omului dorește să savureze lucrurile pe care le oferă lumea, de lucrurile care sunt de la vrăjmaș și chiar de lucrurile care sunt separate de Dumnezeu.

Când am crezut în Domnul Isus și L-am primit pe Dumnezeu în duhul nostru, acum Îl savurăm pe Cristos în duhul nostru, iar primirea lui Dumnezeu și exprimarea Lui ar trebui să fie savurarea și amuzamentul nostru.

În calitate de credincioși în Cristos, primirea lui Dumnezeu în duhul nostru și exprimarea Lui prin sufletul nostru ar trebui să fie savurarea și amuzamentul nostru astăzi (Neemia 8:10; Romani 14:17).

Totuși, deoarece trăim în această lume și suntem condiționați, instruiți și încurajați să savurăm lucrurile pe care le iubește sufletul nostru decăzut, noi, credincioșii în Cristos, permitem de multe ori sufletului nostru să-și aibă savurarea sa sufletească și nu ne pierdem viața-suflet.

Domnul Isus a spus că, dacă vrem să-L urmăm, trebuie să ne pierdem viața-suflet de dragul Lui; dacă ne pierdem viața-suflet de dragul Lui astăzi, o vom găsi în epoca următoare.

Domnul Isus a luat inițiativa în a face acest lucru; când a fost pe pământ, El nu Și-a căutat propriile lucruri, nu a făcut ceea ce-I plăcea sufletului Său și nu a realizat sau a spus lucruri care să-L mulțumească, ci, dimpotrivă, Și-a pierdut viața-suflet până la capăt.

El și-a sacrificat viața-suflet pentru ca ucenicii Săi să fie păstoriți, îngrijiți, hrăniți și învățați cu cuvintele vieții și a făcut sacrificiul suprem de a-Și da viața-suflet murind pe cruce pentru noi.

Aceasta a fost o suferință, omenește vorbind, dar Domnul privea spre răsplată, spre bucuria pusă înaintea Lui: biserica ca produs al morții și învierii Sale. Domnul Isus Și-a pierdut savurarea sufletească în această epocă pentru a-Și putea găsi viața-suflet în epoca viitoare (Ioan 10:11; Isaia 53:12); și noi trebuie să facem la fel astăzi (Ioan 12:24-26).

S-ar putea părea că este o suferință pentru sufletul nostru să-și piardă savurarea sufletească prezentă, dar dacă o facem exersând duhul nostru pentru a-L savura pe Domnul în duhul nostru, ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii, iar sufletul nostru Îl va savura pe Domnul și va savura a fi cu sfinții.

Trebuie să ne dăm seama că, dacă ne salvăm viața-suflet în această epocă, o vom pierde în epoca viitoare; totuși, dacă ne pierdem viața-suflet în această epocă, o vom găsi în epoca viitoare (Matei 16:25). Fie ca noi să fim cei care ne salvăm viața-suflet în epoca viitoare pierzând viața-suflet de dragul Domnului în această epocă!

Una dintre răsplătirile din împărăția viitoare este să ne găsim viața-suflet, adică să avem savurarea sufletului nostru așa cum a rânduit Dumnezeu. Însă astăzi trebuie să ne pierdem savurarea sufletească de dragul Domnului; trebuie să exersăm cheia pierderii viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii.

Singura cale prin care biserica poate fi zidită este dacă ne pierdem savurarea sufletească în această epocă. Dacă tu și cu mine ne pierdem viața-suflet astăzi, nepermițând sufletului nostru să savureze ceea ce își dorește în această lume, ci negând această bucurie sufletească de dragul Domnului și al bisericii, biserica poate fi zidită.

Cum poate fi zidită biserica dacă fiecare credincios în Cristos face ceea ce îi place în sufletul său? Cum poate fi zidită biserica dacă ne salvăm cu toții sufletul savurăm ceea ce îi place sufletului în această epocă? O, Doamne!

Fie ca noi să înțelegem că trebuie să-L iubim pe Domnul Isus și să urâm și să ne lepădăm viața-suflet, neiubindu-ne viața-suflet până la moarte (1 Corinteni 16:22; 2:9; Luca 14:26; 9:23; Apocalipsa 12:11).

Când Îl iubim pe Domnul, iubim biserica și suntem dispuși să ne pierdem viața-suflet, chiar să o urâm de dragul Domnului și al bisericii, îl biruim pe dușman și închidem și chiar încuiem poarta Hadesului pentru a zidi biserica astăzi.

Fie ca noi să venim la Domnul dimineața și, de asemenea, pe parcursul zilei, să-I spunem:

Doamne Isuse, Te iubim! Ne dăm pe noi înșine să Te savurăm! Ne exersăm duhul pentru a Te savura și a Te experimenta astăzi. Amin, Doamne Isuse, vrem să Te urmăm astăzi renunțând la sine, pierzându-ne viața-suflet și luându-ne crucea. O, Doamne Isuse, fă-ne dispuși să ne pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Tău și de dragul bisericii! Vrem să exersăm cheia pierderii viața-suflet astăzi pentru zidirea bisericii. Fie ca noi să cooperăm cu Tine exersându-ne duhul și nepermițând sufletului nostru să-și aibă savurarea în această epocă, ci să pierdem savurarea sufletească de dragul Tău. Amin, Doamne, vrem să Te primim în duhul nostru și să Te exprimăm prin sufletul nostru, ca să putem fi umpluți de bucurie și desfătare. Aleluia, bucuria Domnului este puterea noastră! Slavă Domnului, Îl putem savura pe Domnul în duhul nostru și ne putem pierde viața-suflet de dragul Lui și de dragul bisericii de astăzi! Amin, Doamne Isuse, fă-ne dispuși să ne pierdem viața-suflet în această epocă de dragul Tău și de dragul bisericii, ca să o putem găsi în epoca următoare, la întoarcerea Ta! Amin, Doamne, fă-ne pe noi biruitorii Tăi, cei care aplicăm sângele Mielului, rostim cuvântul mărturiei noastre și nu ne iubim viața-suflet până la moarte!

Să vim dispuși să ne pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului, pentru ca alții să fie hrăniți și pentru ca biserica să fie zidită

Când Domnul Isus a mers la cruce, nu a făcut-o cu lacrimi sau plângându-se; mai degrabă, așa cum spune Evrei 12:2, El a mers la cruce cu bucurie. Deși crucea a fost pierderea supremă a vieții Sale sufletești, El a privit la răsplată, la bucuria pusă înaintea Sa.

El a prevăzut care va fi rezultatul, așa că nu I-a părut niciodată rău pentru că Și-a pierdut sufletul. El știa că prin moartea Sa se vor produce multe boabe (Ioan 12:24) și că, în învierea Sa, mulții credincioși în Cristos vor fi regenerați pentru a fi Trupul Său (1 Petru 1:3).

Aceasta era savurarea pusă înaintea Lui și, pentru această bucurie, El a fost dispus să-Și piardă viața-suflet pentru noi și pentru biserică.

Astăzi, oamenii caută multe lucruri în afara lui Dumnezeu pentru a se satisface pe ei înșiși și pentru a fi amuzați, distrați și fericiți. Există atât de multe lucruri astăzi care îl atrag pe om, îl captivează și îl îndepărtează de Domnul pur și simplu prin faptul că sunt atât de distractive, amuzante și atractive. O, Doamne.

În vremurile de demult, oamenii obișnuiau să se joace și erau dependenți de unele jocuri, dar astăzi oamenii au telefoanele lor mobile cu o mulțime de jocuri, aplicații și lucruri care ne anunță, ne amintesc și ne îndepărtează de Domnul și de la a face ceea ce trebuie să facem.

Mai mult, există multe lucruri pe care sufletul nostru le iubește, cum ar fi călătoriile, vizionarea de divertisment, cititul, antrenamentele de sport, practicarea sporturilor sau vizionarea sporturilor etc.

Chiar dacă suntem credincioși în Cristos, de multe ori când suntem singuri, în intimitatea propriei case și nimeni din biserică nu ne vede, îi permitem sufletului nostru să aibă savurarea sa sufletească prezentă. În zilele acestea, mai mult ca niciodată, lumea este la îndemâna noastră, în buzunare și peste tot în jurul nostru, atrăgându-ne, anunțându-ne, amintindu-ne și uzurpându-ne la fiecare nivel.

Când jucăm un joc sau urmărim anumite sporturi, când călătorim sau îi privim pe alții care călătoresc, când conducem sau îi privim pe alții conducând, când jucăm un joc sau îi privim pe alții jucând un joc, sufletul nostru este distrat și fericit. Orice face ca sufletul nostru să fie fericit separat de Domnul este ceva din lume care ne uzurpă și aduce moarte în viața de biserică.

Dacă nu ne pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului și de dragul bisericii, ne vom pierde savurarea sufletească în epoca următoare.

Nu ne pierdem viața-suflet pentru că TREBUIE să facem asta; o pierdem pentru că Îl iubim pe Domnul și Îl savurăm pe El și, de dragul Lui și de dragul bisericii, ne dăm de bunăvoie viața-suflet.

Ne pierdem viața-suflet astăzi întorcându-ne privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, care a croit calea luând inițiativa de a-Și pierde viața-suflet de dragul dobândirii bisericii!

Amin, dacă suntem dispuși să pierdem toată savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului, de dragul bisericii și de dragul tuturor sfinților, alții vor fi hrăniți de noi și vor fi zidiți prin noi; aceasta nu este o suferință, ci o bucurie!

Cu toții putem mărturisi că am gustat această bucurie de a pierde viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii, iar sfinții au fost hrăniți prin noi și zidiți în biserică. De exemplu, când ne pierdem savurarea sufletească prezentă și îi ducem cu mașina pe sfinți la întâlnire sau de la aeroport, sfinții sunt hrăniți.

Când ne pierdem viața-suflet și nu facem ceea ce vrea sufletul nostru, ci plătim prețul pentru a fi în Cuvânt și pentru a-i vizita pe cei noi pentru a avea părtășie cu ei în Cuvânt, ei sunt hrăniți și sunt zidiți împreună.

Pe de o parte, sufletul nostru suferă pierderea savurării sale; pe de altă parte, pentru că ne exersăm duhul pentru a-L atinge pe Domnul și a-L savura pe El în duh, în cele din urmă sufletul intră în savurarea Domnului, iar El are o cale de a fi exprimat prin sufletul nostru.

Dacă suntem cei care își pierd viața-suflet de dragul Domnului în această epocă, vom intra în bucuria Sa în epoca următoare. Răsplata împărăției pentru împărtășirea bucuriei Împăratului în domnirea peste pământ în manifestarea împărăției depinde de faptul dacă ne salvăm viața-suflet în această epocă sau o pierdem (Matei 16:25-28; 25:21, 23).

Dacă suntem dispuși să ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului în această lume, vom intra în bucuria Sa atunci când El Se va întoarce; El ne va cere nouă, urmașilor Săi, partenerilor Săi, să intrăm în bucuria Sa. Aceasta va fi mântuirea sufletului nostru!

Doamne Isuse, Te iubim și ne dăm pe noi înșine să Te savurăm astăzi! Amin, Doamne, ne exersăm duhul ca să Te atingem, să Te savurăm și să Te experimentăm. Suntem dispuși, dragă Doamne Isuse, să ne pierdem savurarea prezentă de dragul Domnului, de dragul bisericii și de dragul tuturor sfinților! Amin, Doamne, așa cum ne pierdem viața-suflet de dragul Tău, credem că alții sunt hrăniți și zidiți prin noi! O, ce bucurie este să ne exersăm duhul, să Îl savurăm pe Domnul și să pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului și de dragul bisericii, astfel încât biserica să poată fi zidită! Amin, Doamne, vrem să intrăm în bucuria Ta în epoca viitoare, fiind dispuși să ne pierdem savurarea sufletească în această epocă, de dragul Tău! O, Doamne, fă-ne dispuși să ne pierdem savurarea sufletească astăzi, de dragul Tău. Vrem să călcăm pe urmele Tale astăzi, fiind exact ca Tine în pierderea vieții noastre sufletești de dragul Tău. Trăiește în noi astăzi. Vrem să Te savurăm în duhul nostru și să Te lăsăm să fii exprimat în sufletul nostru!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Losing the Soul-Life for the Lord’s Sake and for the Church to be Built up Today, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 4 (Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii) ziua 6, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Renegăm sinele prin cruce pentru a fi dependenți de Domnul și de Trupul lui Cristos

20/05/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

Sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu și de Trupul lui Cristos; trebuie să ne renegăm sinele și să fim dependenți de Domnul și de Trup, căci numai atunci când viața sinelui a fost complet înlăturată prin cruce putem atinge realitatea Trupului lui Cristos și ajunge să cunoaștem Trupul. O, Doamne Isuse!

Domnul Isus își zidește biserica și o face cu noi, credincioșii regenerați și transformați în Cristos, ca pietre vii, pe El însuși ca temelie. Totuși, ori de câte ori vorbim despre zidirea bisericii, trebuie să ne dăm seama că inamicul atacă; prin urmare, trebuie să exersăm împărăția lui Dumnezeu, chiar să folosim cheile împărăției.

Porțile Hadesului atacă biserica, căutând să o afecteze și să încetinească lucrarea de zidire. Dar slavă Domnului – El ne-a dat cheile împărăției cerurilor, ca să legăm pe pământ ce a fost legat în cer și să dezlegem pe pământ ce a fost dezlegat în ceruri! Amin!

Petru a folosit două dintre cheile împărăției când a deschis calea pentru evrei și neamuri pentru a intra în biserică, ca împărăție a lui Dumnezeu. Astăzi avem cel puțin trei chei subiective ale împărăției cerurilor, pe care trebuie să le folosim pentru a închide și a încuia porțile Hadesului.

Trebuie nu doar să vedem ce sunt porțile Hadesului în experiența noastră subiectivă, ci și mai mult să le închidem și să le încuiem. Cheile nu sunt doar pentru a închide ușile; cheile sunt pentru a încuia ușile. Porțile Hadesului sunt împărăția întunericului.

Care sunt porțile Hadesului în experiența noastră subiectivă de astăzi? Domnul Isus nu ne-a lăsat în întuneric în privința asta, iar Petru însuși a devenit un exemplu despre ce înseamnă să deschizi porțile Hadesului: sinele este una dintre aceste porți, opiniile noastre sunt, de asemenea, porți, iar viața-suflet și refuzul nostru de a lua crucea sunt porțile Hadesului.

Domnul Isus a luat inițiativa și a stabilit modelul despre ce înseamnă să zidești biserica și să trăiești în realitatea împărăției atunci când S-a lepădat de Sine, nu Și-a iubit viața-suflet și Și-a luat crucea și a fost pe deplin una cu Tatăl în viața Sa zilnică.

Astăzi, noi, ca credincioși în Cristos, trebuie să exersăm cheile subiective ale împărăției prin renegarea sinelui, pierderea vieții noastre suflet și luarea crucii noastre pentru a-L urma pe Domnul, astfel încât să putem zidi biserica. Ori de câte ori suntem în duhul nostru, exersându-ne duhul și trăind conform duhului, suntem în biserică în realitate, căci trăim în împărăția lui Dumnezeu.

Dar când nu suntem în duhul nostru contopit, trăim în sine, exprimăm carnea și nu purtăm crucea; Într-o astfel de situație, facem rău bisericii. O, Doamne!

Trebuie să ne renegăm sinele fiind dependenți de Domnul și de Trupul lui Cristos

Un aspect al sinelui este independența față de Dumnezeu și de Trup; sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu. Deoarece sinele este ceva independent, sinele este cea mai mare problemă când vine vorba de zidirea Trupului lui Cristos.

Trupul lui Cristos cere să depindem de Domnul și de ceilalți membri ai Trupului, dar sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu și de Trup. O, Doamne Isuse! Domnul nu se preocupă de ceea ce facem noi; mai degrabă, El se preocupă de dependența noastră de El (Matei 7:21-23; Iosua 9:14).

Nu ceea ce facem noi contează înaintea lui Dumnezeu; ceea ce contează pentru El este dacă depindem de El în toate lucrurile pe care le facem și nu le facem. Când suntem independenți de Dumnezeu, indiferent câte fapte bune facem pentru El și cât de mult slujim în biserică, pentru Domnul aceasta nu înseamnă nimic.

Adevăratul semn al sinelui este independența; când suntem independenți de Domnul, când facem lucruri pentru El sau pentru noi înșine, dar separat de El, aceasta înseamnă să trăim în sine. Dacă facem lucruri fără să ne întoarcem către duh, fără să depindem de Domnul, trăim în sine și mai degrabă deteriorăm Trupul în loc să zidim.

Dușmanul Trupului este sinele, pentru că sinele este ceva independent. O, Doamne! Pentru că sinele este independent, cea mai mare problemă în zidirea Trupului, chiar și cea mai mare frustrare și opoziție, este sinele.

Martin Luther a spus odată că se teme de Papa din Roma, dar se teme mult mai mult de papa din el, de sine, care este mai puternic decât Papa din Roma. O, Doamne! Avem nevoie de strălucirea Domnului astăzi, pentru ca El să ne lumineze și să ne arate sinele.

Trebuie să vedem, sub strălucirea Domnului, că sinele caută să fie independent de Dumnezeu și de Trup. Pentru a renega sinele (Luca 9:23), trebuie să învățăm să ne exersăm duhul și să depindem de Domnul și de Trup.

De fapt, atunci când depindem de Domnul, depindem și de Trup, căci Domnul este Capul Trupului, iar când suntem una cu El, suntem una cu Trupul. De asemenea, atunci când depindem de sfinții pe care Domnul ne-a pus împreună cu ei, atunci când suntem dependenți de membrele Trupului, suntem dependenți de Domnul.

Trebuie să ne străduim să fim zidiți împreună cu sfinții și să fim în armonie cu Trupul. Dacă suntem în armonie cu Trupul și suntem zidiți în Trup, cu siguranță vom simți prezența Domnului. Fie ca noi să vedem că Domnului Îi pasă mai mult de dependența noastră de El decât de ceea ce facem pentru El, fiind totuși despărțiți de El.

Când suntem pe cale să facem ceva, trebuie să-L întrebăm pe Domnul și să vedem dacă El face acel lucru și, de asemenea, trebuie să fim în părtășia cu Trupul în această privință. Dacă suntem independenți de Domnul, suntem în sine; dacă suntem dependenți de Domnul, suntem în mod spontan dependenți de Trup, iar sinele este renegat.

Ar trebui să învățăm să depindem nu numai de Dumnezeu, ci și de Trup, de frați și surori (Exod 17:11-13; Faptele Apostolilor 9:25; 2 Corinteni 11:33). Unii spun că depind de Dumnezeu, dar nu sunt dispuși să depindă de Trup; fac lucrurile în felul lor, după cum le place, spunând că depind de Domnul, dar nu sunt în părtășia cu Trupul.

Domnul să ne dea să fim dependenți de Dumnezeu și, de asemenea, dependenți de Trup! Domnul și Trupul Său sunt una, așa că, dacă suntem dependenți de Trup, suntem și dependenți de Domnul! Dar dacă suntem independenți de Trup, suntem în mod spontan independenți de Domnul.

Apostolul Pavel a fost o persoană care depindea de Domnul și, de asemenea, de Trup; din scrierile sale, vedem cât de mult depindea de Domnul pentru provizia sa, dar putem vedea și că depindea de cererea sfinților (Filipeni 1:19-21).

El nu a vorbit doar despre doctrine și chestiuni spirituale, ci i-a și salutat pe sfinți, i-a rugat pe unii să vină la el, a apreciat ajutorul altora și a avut o relație strânsă cu mulți sfinți și o relație adecvată cu multe biserici. Ce model!

Indiferent câte lucruri bune intenționăm să facem, indiferent cât de împovărați suntem pentru un aspect sau altul al vieții de biserică și indiferent cât de mare este nevoia de Evanghelie, păstorire, vizitare, unire etc., trebuie să învățăm să fim dependenți de Domnul și de Trup.

Trebuie să ne renegăm sinele, care de multe ori este activ în lucrurile lui Dumnezeu pentru ca acesta să se poată exprima, și să învățăm să fim dependenți de Domnul și de Trup. Dependența ucide sinele. Independența face ca sinele să prospere. Fie ca noi să vedem viziunea sinelui și să urâm independența noastră față de Domnul și de Trup.

Fie ca noi să ne renegăm sinele astăzi, exersându-ne duhul și depinzând de Domnul și de Trup. Fie ca noi să prețuim dependența noastră de Domnul și de Trup mai mult decât ceea ce putem face pentru Domnul și în viața de biserică!

Doamne Isuse, strălucește asupra noastră și dă-ne să vedem viziunea sinelui! Fie ca noi să realizăm că sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu și față de Trup. O, Doamne Isuse, strălucește asupra noastră și expune sinele în independența sa! Vrem să ne întoarcem către duhul nostru, Doamne, și să depindem de Tine. Fie ca noi să prețuim mai mult dependența noastră de Dumnezeu și de Trup decât faptele noastre pentru Dumnezeu și în viața de biserică. O, Doamne Isuse, Te iubim! Ne întoarcem către Tine! Vrem să ne consultăm cu Tine în toate lucrurile. Vrem să învățăm să avem părtășie cu Tine în toate lucrurile, să depindem de Tine și să avem părtășie cu sfinții, să depindem de Trup. Limitează-ne, Doamne, independența noastră; limitează-ne pe noi ca Duh în interior și ca Trup în exterior. Fie ca noi să vedem că cea mai mare problemă, frustrare și opoziție față de zidirea Trupului este sinele. Fie ca noi să repudiem sinele, să nu stăm în sine, să nu trăim în sine ci să ne renegăm sinele, ca să putem fi zidiți împreună cu sfinții în Trup! O, Doamne Isuse, fie ca noi să urâm independența noastră față de Domnul și de Trup! Fie ca noi să iubim dependența de Domnul și de Trup pentru zidirea Trupului!

Când crucea tratează în totalitate viața sinelui, putem atinge realitatea Trupului

Deoarece Satan și-a injectat mintea și gândul în sufletul nostru, sufletul nostru declară independența față de Dumnezeu și de ceilalți, iar sinele vrea să trăiască, să fie exprimat și să facă multe lucruri. În calitate dei credincioși în Cristos, avem viața lui Dumnezeu în duhul nostru, dar sufletul este încă aici, declarând independența față de Dumnezeu.

Chiar și în viața de biserică, este ușor să fim pur și simplu în domeniul vieții de biserică, întâlnindu-ne cu sfinții, bucurându-ne de Domnul ici și colo, dar trăind totuși în sine. Un semn că trăim în sine este că nu depindem de Domnul și nici nu depindem de Trup. Când suntem dependenți de Domnul, sinele dispare și, în loc de sine, avem prezența Domnului și suntem plini de pace.

Când ne îndreptăm atenția către duhul nostru și depindem de Domnul în duhul nostru, suntem umpluți de viață și pace (Romani 8:6). Când depindem de Domnul, savurăm pacea lui Cristos care ne judecă în inimile noastre (Coloseni 3:15), căci pacea Lui este în noi atunci când suntem într-o relație adecvată cu Cristos și cu Trupul.

Știm că depindem de Dumnezeu pentru că avem pace autentică în noi. Totuși, unii creștini pot spune că au pace chiar dacă nu depind de Trup; pot fi destul de capabili, putând face multe lucruri pentru Dumnezeu, dar nu sunt dispuși să depindă de Trup. O, Doamne!

Există pacea făcută de sine, o pace făcută de omul însuși în sinele său, care nu este pacea lui Cristos în Trup, ci o pace falsă. Cu cât astfel de oameni pretind mai mult că fac ceva pentru Dumnezeu, cu atât sfinții simt mai mult că nu sunt în pace.

Trebuie să experimentăm pacea în Trup prin renegarea sinelui și prin dependența de Domnul și de Trup. Când viața sinelui este complet înlăturată de cruce, putem atinge realitatea Trupului și putem fi în Trup în realitate. De aceea Domnul ne-a spus că, pentru zidirea bisericii, trebuie să ne renegăm sinele, să ne pierdem viața-suflet, să ne luăm crucea și să-L urmăm (Matei 16:24).

Fie ca Domnul să Se îndure de noi și să strălucească peste viața sinelui, ca să putem vedea cât de ocupat este sinele, cât de activ și cât de zelos este sinele și, de asemenea, cât de independent este sinele de Dumnezeu și de Trup.

Numai atunci când Domnul, în îndurarea Sa, luminează asupra noastră și expune sinele în independența sa față de Dumnezeu și de Trup, putem permite cu adevărat ca crucea să ni se aplice și să ne renegăm sinele nostru.

Numai atunci când viața sinelui a fost complet înlăturată de cruce, putem ajunge să cunoaștem Trupul și să atingem realitatea Trupului lui Cristos. Fie ca noi să fim mântuiți de orice pace făcută de noi înșine, o pace care este făcută și menținută de noi înșine, și fie ca noi să fim dependenți de Domnul și de Trup în tot ceea ce facem.

Noi, cei care credem în Cristos, suntem membre ale Trupului lui Cristos; suntem în strânsă legătură cu Capul, Cristos, și, de asemenea, cu membrele Trupului pe care Domnul ni le-a pus. Însă sinele este cel mai mare dușman al Trupului, căci sinele își declară independența față de Dumnezeu și față de Trup.

Fie ca noi să învățăm să ne renegăm sinele, astfel încât să putem închide această poartă subiectivă a iadului în experiența noastră pentru zidirea bisericii. Fie ca noi să venim la Domnul cu privire la toate deciziile, dorințele, gândurile, acțiunile și intențiile noastre de a face una sau alta pentru El sau în viața de biserică.

Când avem sinele, nu avem Trupul, dar când avem Trupul, nu avem sinele. O, Doamne! Trebuie să ne ocupăm de viața noastră sinelui; trebuie să încuiem poarta sinelui (1 Corinteni 15:31). Nimeni nu o poate încuia pentru tine și tu nu poți încuia poarta sinelui pentru alții; noi suntem responsabili pentru încuierea propriului nostru sine.

Cât de mult a frustrat această poartă deschisă a sinelui zidirea bisericilor locale! Dar câtă zidire are loc atunci când sfinții se leapădă de sine și sunt dependenți de Domnul și de Trup!

Doamne Isuse, fie ca viața sinelui nostru să fie complet înlăturată de cruce, ca să putem atinge realitatea Trupului! Amin, Doamne, luminează-ne astăzi. Arată-ne ce este sinele și expune viața sinelui. Salvează-ne de la a trăi în sinele nostru chiar și în viața noastră de zi cu zi. Fă-ne să ne întoarcem către Tine. Fă-ne să ne întoarcem către duhul nostru. Vrem să fim în părtășie cu Trupul, fiind într-un contact corespunzător cu Cristos, Capul, și cu membrele Trupului. Amin, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a încuia poarta sinelui, o poartă a Hadesului, prin renegarea sinelui și dependența de Domnul și de Trup! Ne deschidem pe deplin Ție, Doamne, și ne deschidem pe deplin Trupului! Avem nevoie de Tine, Doamne, și avem nevoie de Trup! Amin, Doamne, nu putem face nimic despărțit de Tine și despărțit de Trup nu suntem capabili să facem nimic! Vrem să depindem de Tine și să depindem de Trup în toate lucrurile. Fie ca noi să savurăm această pace care rezultă din negarea sinelui pentru a depinde de Dumnezeu și de Trupul lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Deny the Self by the Cross to be Dependent on the Lord and on the Body of Christ, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 4 (Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii) ziua 3, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Noi, credincioșii, trăim viața împărăției în biserică, trăind în duhul contopit

14/05/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, iar noi, credincioșii, trăim viața împărăției în biserică; numai atunci când trăim și umblăm conform duhului, trăim în realitatea împărăției pentru a fi biserică. Amin!

Domnul Isus a predicat evanghelia împărăției, iar când ucenicii au ieșit să predice evanghelia, au predicat împărăția lui Dumnezeu ca evanghelie. Mulți creștini, însă, cred că atunci când Domnul Isus S-a înălțat după învierea Sa, împărăția lui Dumnezeu a fost „suspendată” și acum trebuie să așteptăm venirea împărăției.

Acest lucru nu este în întregime corect, deoarece Romani 14:17, un verset dintr-un capitol care vorbește despre viața practică a bisericii, spune că împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt. În acest verset, vedem că împărăția lui Dumnezeu astăzi este în viața de biserică.

Însuși Domnul Isus, când a vorbit despre biserică, promițând că va zidi biserica Sa, a spus și că ne va da cheile împărăției cerurilor, ca să putem lega și dezlega pe pământ ce a fost legat și dezlegat în ceruri. Împărăția este strâns legată de biserică, căci predicarea Evangheliei împărăției produce biserica.

De asemenea, biserica, în realitatea ei, ar trebui să fie împărăția lui Dumnezeu, căci noi astăzi ar trebui să trăim viața împărăției în viața de biserică. Existența bisericii este legată de împărăția lui Dumnezeu, iar zidirea bisericii este, de asemenea, legată de împărăție.

Dacă nu există un grup de oameni pe pământ care trăiesc activ sub domnia cerească, nu există o realitate a bisericii.

Acesta este motivul pentru care astăzi mulți necredincioși privesc la așa-numita „biserică” și sunt foarte dezamăgiți și descurajați, căci ceea ce văd în biserică nu este trăirea împărăției lui Dumnezeu, ci ființe umane care încearcă tot posibilul să-I fie plăcute lui Dumnezeu.

Ori de câte ori sfinții nu trăiesc sub domnia cerească, trăind în duhul lor contopit, ei se pot numi biserică, dar în realitate nu trăiesc viața de biserică. Multă rușine i-a fost adusă numelui lui Dumnezeu de către așa-numiții creștini care au trăit ei înșiși și nu L-au trăit pe Cristos și nici nu au trăit sub domnia cerească. O, Doamne Isuse!

Fie ca noi să fim cei care aleg să trăiască nu după omul nostru natural sau în sine sau în carne, ci în duhul contopit, un singur duh cu Domnul, pentru ca să putem trăi viața împărăției în biserică astăzi!

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă – noi, credincioșii, trăim viața împărăției în biserică

Conform revelației divine din Noul Testament, biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu din această epocă; astăzi, noi, credincioșii în Cristos, trăim viața împărăției în biserică (Matei 16:18-19; 18:17-18; 13:44-46; Romani 14:17; 1 Corinteni 4:20; Efeseni 2:19; Coloseni 4:11; Apocalipsa 1:4-6). Amin!

Împărăția lui Dumnezeu este trăirea bisericii. Într-un fel, epoca împărăției va veni și împărăția lui Dumnezeu se va manifesta pe deplin atunci; totuși, în raport cu viața și experiența noastră zilnică, trebuie să trăim în împărăția lui Dumnezeu astăzi în biserică.

În Romani 14:17, Pavel nu a spus că împărăția lui Dumnezeu va fi cutare sau cutare lucru; mai degrabă, spune că împărăția lui Dumnezeu este. Astăzi, biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă. Împărăția lui Dumnezeu este aici astăzi, căci împărăția este realitatea bisericii și trăirea bisericii.

Cum ar trebui să trăim viața de biserică? În aspectul vieții, trebuie să trăim viața de biserică savurându-L pe Cristos, trăindu-L pe Cristos și administrându-L pe Cristos ca viață pentru zidirea bisericii. În același timp, în ceea ce privește împărăția, trebuie să trăim viața împărăției în biserica de astăzi.

De fiecare dată când Domnul Isus a vorbit despre biserică, El a menționat-o în legătură cu împărăția; aceasta arată cât de strâns sunt legate împărăția și biserica (Matei 16:18-19; 18:17-18).

Când apostolii au predicat Evanghelia în cartea Faptele Apostolilor, ei au menționat frecvent împărăția (Faptele Apostolilor 8:12; 14:22; 19:8; 20:25; 28:23, 31). Ei au predicat împărăția lui Dumnezeu ca Evanghelie. Mai mult, Pavel în Romani 14:17 dovedește că biserica din această epocă este împărăția lui Dumnezeu.

Dacă venim la 1 Corinteni 4:20, vedem că împărăția lui Dumnezeu se referă la viața de biserică (v. 17), ceea ce înseamnă că, în sensul autorității, biserica din această epocă este împărăția lui Dumnezeu. Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbire, ci în putere; Pavel echivalează biserica cu împărăția.

Un alt verset care ne arată că împărăția lui Dumnezeu este biserica autentică de astăzi și că noi facem parte din împărăția lui Dumnezeu este Efeseni 2:19. În acest verset ni se spune că nu mai suntem străini și călători, ci împreună cetățeni cu sfinții. Pe de o parte, suntem membri ai casei lui Dumnezeu; pe de altă parte, suntem împreună cetățeni cu sfinții. Suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu.

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu de astăzi, sfera în care Dumnezeu Își exercită autoritatea. Aleluia, nu mai facem parte din împărăția întunericului, împărăția lui Satan, ci am fost transferați în împărăția lui Dumnezeu pentru a fi împreună cetățeni cu sfinții!

Dacă trăim sub domnia Dumnezeului celui viu din noi, adică dacă trăim sub domnia împărăției cerurilor, vom trăi viața de biserică autentică ca împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Dacă trăim sub domnia împărăției cerurilor, vom avea felul de viață consemnat în Matei 5-7, căci Cristos în noi va trăi viața împărăției în biserică. Slavă Domnului, suntem concetățeni cu sfinții și, ca cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, avem drepturi și responsabilități!

Savurăm drepturile de a fi cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și învățăm să ne îndeplinim responsabilitățile de a fi în împărăția lui Dumnezeu. Nu suntem doar membri ai casei lui Dumnezeu pentru a face parte din familia lui Dumnezeu, savurându-L în viață și dragoste; suntem și cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și împreună suntem biserica, trăind viața împărăției în biserică.

În Coloseni 4:11, ceea ce făceau Pavel și colaboratorii săi în lucrarea Evangheliei era pentru întemeierea bisericilor pentru împărăția lui Dumnezeu. Ceea ce facem astăzi în viața de biserică, atât în Evanghelie, cât și în păstorirea și slujirea bisericii, ar trebui să fie pentru întemeierea bisericii pentru împărăția lui Dumnezeu. Amin!

Cuvântul „împărăție” din Apocalipsa 1:6 dezvăluie că unde este biserica, acolo este și împărăția lui Dumnezeu, căci biserica reprezintă împărăția. Realitatea bisericii este tocmai împărăția lui Dumnezeu.

Trebuie să permitem împărăției lui Dumnezeu să-și afirme autoritatea asupra noastră, astfel încât să putem participa la zidirea bisericii. Dacă nu-I permitem Domnului să domnească și să domnească în noi, nu avem nimic de-a face cu zidirea bisericii; doar desfășurăm niște activități exterioare.

Matei 13:44-46 ne arată că biserica este atât comoara, cât și perla; pe măsură ce trăim sub domnia cerească, suntem în același timp atât în împărăție, cât și în biserică. Aleluia!

Doamne Isuse, vrem să vedem că biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă! Aleluia, noi, ca credincioși în Cristos, trăim viața împărăției în biserică! Amin, Doamne, ne exersăm duhul astăzi pentru a trăi un singur duh cu Tine și pentru a fi sub domnia Ta cerească. Fie ca nu doar să trăim în cadrul bisericii, savurându-L pe Cristos alături de sfinți, ci, mai mult decât atât, să trăim în împărăția lui Dumnezeu în biserică astăzi! Slavă Domnului, suntem concetățeni cu sfinții, căci suntem parte din împărăția lui Dumnezeu. Amin, Doamne, vrem să savurăm drepturile și privilegiile de a fi cetățeni ai împărăției și vrem să învățăm să ne îndeplinim responsabilitățile de a fi astfel de cetățeni astăzi. Fie ca tot ceea ce facem astăzi să fie pentru zidirea bisericii pentru împărăția lui Dumnezeu! Aleluia, unde este biserica, este și împărăția lui Dumnezeu, căci biserica reprezintă împărăția! O, Doamne, fie ca viața noastră de astăzi să fie viața împărăției în biserică!

Suntem în împărăție în realitate doar atunci când trăim, umblăm și ne avem ființa în duhul

Toți credincioșii în Cristos sunt cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu (Efeseni 2:19), dar nu toți credincioșii în Cristos pot trăi în împărăția lui Dumnezeu în realitate astăzi. În biserică în calitate de împărăție a lui Dumnezeu de astăzi, trebuie să ne dăm seama că viața noastră de zi cu zi trebuie să fie sub conducerea, guvernarea, disciplina și exercitarea împărăției (1 Corinteni 6:9-10; Galateni 5:19-21; Efeseni 5:5).

Pe de o parte, Îl avem pe Cristos ca viață a noastră, căci El este Mântuitorul nostru care a devenit viața noastră, împărtășindu-se în noi ca Duh dătător de viață. Pe de altă parte, prin regenerare, am fost aduși în împărăția lui Dumnezeu și acum trebuie să trăim viața împărăției în biserică.

Deși biserica de astăzi este împărăția lui Dumnezeu, noi suntem în împărăție în realitate doar atunci când trăim în duhul nostru, căci numai atunci când trăim, umblăm și avem ființa în duh suntem în realitate în împărăția lui Dumnezeu.

Dacă nu-I permitem Domnului, împreună cu împărăția Sa, să-Și afirme autoritatea asupra noastră, nu vom trăi viața împărăției în viața de biserică de astăzi. Putem fi în domeniul bisericii și putem fi în multe întâlniri, chiar fiind activi în slujirea din biserică și păstorirea sfinților, dar dacă nu trăim în duhul contopit, având întreaga noastră ființă în duh, nu trăim viața împărăției în realitate. O, Doamne Isuse!

Aceasta înseamnă că, ori de câte ori nu suntem în duhul nostru, nu suntem în împărăția lui Dumnezeu în realitate. Acest lucru este foarte serios. Putem fi în duhul nostru, deoarece avem un timp cu Domnul dimineața, dar când mergem la muncă sau ne ocupăm de lucrurile zilnice, rămânem încă în duhul nostru?

Cu toții trebuie să recunoaștem că de atâtea ori pe parcursul zilei, poate chiar de cele mai multe ori, nu trăim în duhul contopit. Fie ca noi să învățăm să ne întoarcem către duhul nostru din nou și din nou, până când devine normal să fim în duh.

Fie ca noi să exersăm să-L contactăm pe Domnul pe parcursul zilei, până când va deveni un obicei ca întreaga noastră ființă să fie în duhul contopit. Când ne comportăm în omul vechi sau trăim în carne sau în sine, într-un mod practic, nu suntem în împărăția lui Dumnezeu în realitate.

Duhul nostru este împărăția lui Dumnezeu, iar împărăția lui Dumnezeu este în duhul nostru. Dacă trăim în carne, vom fi în domeniuul împărăției lui Satan, împărăția întunericului, iar el are o cale de a ne uzurpa. O, Doamne!

În calitate de creștini adevărați, dacă trăim în carne în loc de în duh, trăim în împărăția lui Satan într-un mod practic, nu în împărăția lui Dumnezeu. De aceea, uneori vedem creștini pe care Domnul i-a folosit mult timp eșuând brusc. De aceea, de multe ori în timpul zilei, dacă cineva ne întâlnește și vede ce facem și ce spunem, nu va avea niciodată impresia că suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu. O, Doamne Isuse!

Numai atunci când trăim, umblăm, ne comportăm și ne avem ființa în întregime în duhul nostru și nu în omul nostru natural, suntem în împărăția lui Dumnezeu și, în realitate, suntem împărăția lui Dumnezeu!

Este foarte bine pentru noi să știm că biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, că suntem concetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și că ar trebui să trăim viața împărăției în biserică. Dar trebuie să facem un pas mai departe: în viața noastră de zi cu zi, trebuie să învățăm să trăim prin duh, să umblăm prin duh și să facem toate lucrurile în duhul contopit.

Numai atunci când suntem în duh trăim viața împărăției în biserică. Numai atunci când suntem în duhul nostru suntem în împărăția lui Dumnezeu și chiar suntem împărăția lui Dumnezeu.

Cât de mult trebuie să ne pocăim înaintea Domnului pentru că trăim în carne și în sine, permițând omului nostru natural să se exprime! Cât de mult trebuie să învățăm să ne întoarcem către duhul nostru din nou și din nou, pentru a putea trăi în realitate în împărăția lui Dumnezeu!

Doamne Isuse, vrem să trăim în duhul nostru astăzi, pentru a putea fi în împărăția lui Dumnezeu în realitate. O, Doamne, alegem să ne întoarcem către duhul nostru chiar acum! Refuzăm să trăim în sine, în carne sau în omul natural. Ne exersăm să Te contactăm și să trăim într-un singur duh cu Tine! Fie ca viața și umblarea noastră de astăzi să fie în duh și conform duhului! Amin, Doamne, vrem să Te contactăm pe tot parcursul zilei. Fie ca să avem momente frecvente de rugăciune și să chemăm numele Tău în timpul zilei, ca să putem fi în duhul contopit. Salvează-ne, Doamne dragă, de a fi doar în cadrul bisericii, dar a nu fi în realitate în împărăția lui Dumnezeu! Ne dăm Ție, Doamne Isuse, și îți dăm viața noastră zilnică cu toate activitățile și lucrurile ei. Fă-ne să ne îndreptăm spre duhul nostru. Vrem să trăim viața împărăției în biserică, exersându-ne duhul, trăind în duhul nostru și umblând conform duhului! O, Doamne Isuse, îi permitem împărăției Tale să-și afirme influența și autoritatea în noi astăzi!