viața de biserică

Îl luăm pe Cristos ca locuința noastră și Îl iubim pentru a rămâne în Cristos și El în noi

07/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Ca să rămânem în Cristos și pentru ca Cristos să rămână în noi, trebuie să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră și totul al nostru, trebuie să-L mâncăm pe Cristos ca mana ascunsă și trebuie să-L iubim pe Domnul Isus.

În Ioan 15, Domnul Isus a spus: “Rămâneți în Mine și Eu în voi”; prin regenerare, am fost altoiți în Cristos și acum trebuie ca doar să rămânem în El. A rămâne nu înseamnă doar să rămânem și să stăm, ci să locuim, să trăim, să ne avem ființa și totul al nostru acolo.

O mlădiță ia vița ca pe totul al ei; o mlădiță din viță nu doar că rămâne sau stă în viță, ci își are sursa, viața, ființa, trăirea și aducerea de rod în viță.

Când rămânem în Domnul, Îl luăm pe El ca pe totul al nostru – El este locuința noastră, sursa noastră, viața noastră, iar noi ne avem ființa și trăirea și totul al nostru în El.

Cuvântul Domnului din Ioan 15 arată că mai întâi noi rămânem în Domnul și apoi El rămâne în noi; când luăm inițiativa să rămânem în Domnul, El va rămâne în noi. Când ne exersăm duhul și ne întoarcem inima către Domnul, vom rămâne în El și El va rămâne în noi.

A rămâne în Domnul înseamnă a trăi în Trinitatea divină, luându-L pe Cristos ca locuința noastră.

Când rămânem în Domnul, rămânem de fapt în Tatăl, în Fiul și în Duhul; rămânem în părtășia vieții divine și umblăm în lumina divină, rămânând în lumina divină.

Când Cristos rămâne în noi ca urmare a rămânerii noastre în El, avem prezența lui Cristos ca savurarea noastră pentru ca El să fie una cu noi. Aceasta înseamnă că El devine una cu noi pentru a fi cu fiecare parte a ființei noastre și El devine savurarea noastră în fiecare aspect al vieții noastre.

Există multe versete în Noul Testament care ne arată că Dumnezeu este în noi, Cristos este în noi și Duhul este cu duhul nostru; întregul Dumnezeu Triunic este în noi și cu noi, iar ca noi să rămânem în Domnul astfel încât El să rămână în noi înseamnă să Îl luăm ca locuința noastră, exersându-ne duhul și inima noastră îndreptată spre El pentru a rămâne în El.

Când rămânem în Domnul și El rămâne în noi, vom aduce mult rod; de fapt, un semn al rămânerii noastre este că există o aducere de rod la nivel corporativ, adică vița aduce rod prin noi, mlădițele care rămân în viță.

Când rămânem în Domnul și El rămâne în noi, avem Duhul realității ca prezență a Dumnezeului Triunic care rămâne în noi.

Să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră și să locuim în El pentru a rămâne în Cristos pentru ca Cristos să rămână în noi

Trebuie să rămânem în Cristos ca Împăratul nostru și ca locuința noastră regală, pentru ca El să rămână în noi pentru a ne face regina și palatul Său regal, biserica Sa glorioasă (vezi Psa. 45:13, 8; Ioan 15:4-5); Efeseni 5:27; Apocalipsa 22:5; Rom. 5:17; vezi 6:4).

Cristos este Împăratul nostru și El vrea să ne facă regina Sa; pur și simplu trebuie să rămânem în El și vom fi produși ca să fim regina Sa, biserica.

Bisericile locale sunt “palatele de fildeș”; aici Îl savurăm pe Cristos ca viața și puterea noastră de înviere, iar de aici cântăm laude melodioase Domnului, căci viața de biserică este plină de laudă adusă Domnului.

Aleluia, Domnul ca Împăratul nostru ne va face regina Sa, biserica în calitate de soția Sa, fără pată și riduri sau orice alt asemenea lucru!

Ca noi să rămânem în Cristos înseamnă să locuim în El, luându-L ca locuința noastră; El este Dumnezeul etern, Domnul nostru, și trebuie să ne avem viața noastră în El și să-L luăm pe El ca pe totul al nostru (Ioan 15:4-5; 1 Ioan 4:15-16; Apocalipsa 21:22; Deut. 33:27a; Psa. 90).

În Psalmul 90 vedem că Dumnezeu a fost locuința noastră de-a lungul generațiilor. Cristos L-a luat pe Dumnezeu ca locuința Sa tot timpul și, în identificarea noastră cu Cristos, noi, de asemenea, trebuie să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră.

Fie ca să învățăm să ne numărăm zilele, astfel încât să dobândim o inimă înțeleaptă; fie ca dimineața să fim satisfăcuți cu bunătatea afectuoasă a Domnului, astfel încât să putem să strigăm de bucurie în toate zilele noastre!

Amin, fie ca lucrarea Domnului să ne fie arătată nouă, slujitorilor Săi, și fie ca splendoarea Sa să fie arătată copiilor noștri; fie ca favoarea Domnului, frumusețea Sa, să fie asupra noastră, pentru ca lucrările mâinilor Sale să fie întemeiate!

Trebuie să locuim în Dumnezeu, trăind în El în fiecare minut, fiindcă în afara lui Dumnezeu există păcate și dureri (Psalmul 90:3-11; Ioan 16:33).

În viața noastră zilnică, trebuie să locuim în Dumnezeu, trăind în El și luându-L pe El ca locuința noastră; oricând nu rămânem în El, întâlnim păcate și suferințe.

A-L lua pe Dumnezeu ca domiciliul nostru, locuința noastră, este cea mai înaltă și deplină experimentare a lui Dumnezeu (vezi Psa. 91). Psalmul 91 este un capitol referitor la Cristos și la unitatea noastră cu El.

Trebuie să locuim în locul secret al Celui Preaînalt și să rămânem în umbra Celui Atotputernic; fie ca să învățăm acest secret, cum să locuim în locul secret al Celui Preaînalt.

Cel Preaînalt este locul nostru secret, iar noi suntem fii ai Celui Preaînalt; de asemenea, duhul nostru este locul secret al Celui Preaînalt, iar atunci când trăim în duh și ne exersăm duhul, locuim în locul secret al Celui Preaînalt.

Când îl luăm pe Cristos ca locuința noastră, Îi spunem, Doamne, fii refugiul nostru astăzi și păzește-ne de orice lucru al inamicului.

Trebuie să Îl facem pe Iehova, care este refugiul nostru, locuința noastră; în identificarea cu Cristos, suntem sub îngrijirea păstrătoare a îngerilor și suntem păziți de Satan și de duhurile rele. Fie ca să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră, ca să rămânem în El și El să rămână în noi!

Doamne Isuse, Te luăm pe Tine ca locuința noastră ca să locuim în Tine, căci în afara lui Cristos există doar păcate și dureri. Amin, Doamne, Tu ai fost locuința noastră de-a lungul generațiilor. Te luăm pe Tine ca pe totul al nostru; vrem să ne avem trăirea în Tine și să rămânem în Tine ca Tu să poți rămâne în noi. Fie ca să locuim în locul secret al Celui Preaînalt și să rămânem în umbra Celui Atotputernic în viața noastră astăzi. Fie ca să trăim în duhul nostru și să ne exersăm duhul, astfel încât să experimentăm luarea lui Cristos ca locuința noastră și să fim sub grija și protecția lui Dumnezeu.

A rămâne în Cristos ca El să rămână în noi înseamnă a trăi în realitatea încorporării divin-umane

A rămâne în Cristos, luându-L pe El ca locuința noastră și permițându-I să rămână în noi pentru ca El să ne ia ca locuința Sa, înseamnă de fapt ca noi să trăim în realitatea încorporării universale a Dumnezeului Triunic procesat și finalizat cu noi, credincioșii Săi răscumpărați și regenerați.

Ca noi să rămânem în Cristos și Cristos să rămână în noi înseamnă că locuim reciproc unul în altul; aceasta se referă nu doar la unire (suntem una cu Domnul în duh, 1 Cor. 6:17) sau la contopire (suntem contopiți cu Domnul, iar natura divină este contopită cu natura noastră), ci la încorporare (El trăiește în noi și noi trăim în El).

Este imposibil să vedem o ilustrare a încorporării în domeniul fizic, deoarece nicăieri nu putem vedea persoane care locuiesc unul în altul; cu toate acestea, în Ioan 14:20 vedem ce este încorporarea.

A trăi în încorporarea divin-umană înseamnă ca Cristos să fie în Tatăl, noi să fim în Cristos și Cristos să fie în noi; noi suntem în Dumnezeul Triunic, iar Dumnezeul Triunic este în noi.

Noul Ierusalim este încorporarea finală a Dumnezeului Triunic procesat și finalizat cu biserica tripartită regenerată, sfințită, reînnoită, transformată, conformată și glorificată.

După cum se vede în Apocalipsa 21:3, Noul Ierusalim este tabernaculul lui Dumnezeu în care El să locuiască – noi suntem casa lui Dumnezeu, domiciliul Său.

După cum se vede în Apocalipsa 21:22, Domnul Dumnezeu Atotputernicul și Mielul sunt templul din Noul Ierusalim în care noi să locuim și să trăim.

Pe de o parte noi suntem locuința lui Dumnezeu, casa Sa, iar pe de altă parte, El este locuința noastră, casa noastră.

Noul Ierusalim este tabernaculul lui Dumnezeu, iar centrul tabernaculului este Cristos ca mana ascunsă. Amin!

Calea de a fi încorporați în această încorporare universală, divin-umană, locuința reciprocă a lui Dumnezeu și a omului, este aceea de a-L mânca pe Cristos ca mana ascunsă (Ex. 16:32-34; Evrei 9:4; Apoc. 2:17).

Mana ascunsă era în vasul de aur, vasul de aur era în chivot, Chivotul era în Sfânta Sfintelor și Sfânta Sfintelor se afla în tabernacul.

În sens spiritual, Cristos ca mana ascunsă este în Tatăl, Tatăl este în Cristos ca întruparea lui Dumnezeu, Cristos este în duhul nostru contopit (realitatea Sfintei Sfintelor), iar duhul nostru este în Cristos și în biserică (realitatea tabernaculului).

Deci, ca noi să trăim în practicitate și realitate în încorporarea divin-umană înseamnă să-L mâncăm pe Cristos ca mana ascunsă; adică trebuie să-L savurăm, să-L mâncăm, să-L digerăm și să-L asimilăm pe Cristos!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai oferit o cale de a intra și de a trăi în încorporarea divin-umană a lui Dumnezeu cu omul. Ne deschidem Ție, Doamne, și vrem să-L luăm pe Cristos în noi ca mana ascunsă, ca să-L mâncăm, să-L digerăm și să-L asimilăm pe Cristos și astfel să fim încorporați cu Dumnezeu și să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră astfel încât El să ne ia ca locuința Sa. Aleluia, putem locui în Dumnezeu și Dumnezeu poate locui în noi prin faptul că Îl mâncăm, Îl digerăm și Îl asimilăm pe Cristos!

Să rămânem în Cristos pentru ca El să rămână în noi iubindu-L pe Domnul Isus!

În Ioan 14:21 și 23 vedem un mod foarte simplu și plăcut de a rămâne în Cristos, pentru ca El să rămână în noi: trebuie să-L iubim pe Domnul! Trebuie să ne păstrăm proaspătă dragostea noastră față de El, spunându-I zilnic că Îl iubim.

În viața de biserică trebuie să fim tipul de oameni care spun: “Doamne Isuse, Te iubesc”; trebuie să-L iubim zilnic pe Domnul, să ne exersăm duhul și să ne întoarcem inima către El, fără să ne oprim niciodată din a-L iubi pe El.

Cel ce are cuvântul Domnului, poruncile Sale și le păzește, acela Îl iubește pe Domnul și va fi iubit de către Tatăl, și Cristos Însuși i Se va manifesta.

Când Îl iubim pe Domnul și cuvântul Său, vom fi iubiți de către Tatăl și Cristos Însuși ni se va manifesta.

Faptul de a-L iubi pe Domnul Îl va determina pe El să ne iubească; când Îl iubim pe Domnul, El ne va iubi, Tatăl ne va iubi, iar El va veni și Își va face o locuință reciprocă cu noi.

Fie ca să avem prezența reală și actuală a Domnului, iubindu-L și dându-ne pe noi înșine ca să fim în cuvântul Său.

Când Îl iubim pe Domnul Isus, El Însuși se manifestă față de noi și Tatăl vine împreună cu El pentru a-Și face o locuință împreună cu noi pentru savurarea noastră; această locuință este o locuință reciprocă, în care Dumnezeul Triunic rămâne în noi, iar noi rămânem în El (Ioan 14:23).

Dacă Îl iubim pe Domnul, vom păzi Cuvântul Său și Tatăl ne va iubi, iar Tatăl și Fiul vor veni să-Și facă o locuință împreună cu noi; aceasta este o locuință reciprocă a Tatălui, a Fiului și a credincioșilor iubitori, și în această locuință Tatăl și Fiul locuiesc în noi, așa cum și noi locuim în El.

Cu cât Îl iubim mai mult pe Domnul, cu atât mai mult vom avea prezența Sa și cu cât suntem mai mult în prezența Sa, cu atât mai mult vom savura tot ceea ce este El pentru noi (1 Cor. 2:9-10; Efes. 6:24).

Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit, chiar și lucrurile care nu au ajuns la inima omului, acestea sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei ce Îl iubesc.

Aleluia, Dumnezeu ne-a revelat aceste lucruri prin duhul, căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și adâncimile lui Dumnezeu.

Când ne exersăm duhul și inima noastră spunând “Doamne Isuse, Te iubesc!” Duhul cercetează adâncimile lui Dumnezeu cu privire la Cristos, făcând o cercetare activă și alimentându-se cu bogățiile Sale.

Când ne întoarcem inima către Domnul și ne exersăm duhul pentru a-L contacta și pentru a-L trăi pe Cristos, Duhul face cercetări active asupra bogățiilor lui Cristos ca adâncimi ale lui Dumnezeu, și El revelează aceste bogății ale lui Cristos pentru noi și în noi pentru savurarea și participarea noastră.

Pentru a rămâne în Cristos pentru ca El să rămână în noi, trebuie să-L iubim pe Domnul Isus!

Doamne Isuse, Te iubim și iubim cuvântul Tău. Ne întoarcem inima către Tine, Doamne și ne exersăm duhul; fă-ne să Te iubim mai mult, astfel încât să avem vizita, prezența, arătarea Ta proaspătă. Ne place să avem manifestarea Ta, Doamne. Ne place să rămânem în Tine pentru ca Tu să rămâi în noi atunci când Te iubim! Doamne Isuse, Te iubim! Îți mulțumim că ne-ai revelat prin Duhul toate bogățiile din adâncimile lui Dumnezeu pentru savurarea noastră. Îți mulțumim că ai venit să-ți faci locuința împreună cu noi ca să locuim în Dumnezeu și Dumnezeu să locuiască în noi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We take Christ as our Dwelling Place and Love Him to Abide in Christ and Him in us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 4 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru în viața noastră de zi cu zi

28/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În Fil. 2:12 Pavel ne spune să ne ducem până la capăt propria mântuire; aceasta nu este mântuirea eternă de condamnarea lui Dumnezeu, ci mântuirea zilnică și constantă, care este Cristos ca persoană vie.

După ce am văzut minunatul model al lui Cristos în Fil. 2, Pavel ne spune, ca preaiubiți, să ne ducem până la capăt propria mântuire în frică și cutremur.

Ce este această ducere până la capăt a propriei mântuiri? Mântuirea este un subiect minunat, deseori învățat printre creștini; primim mântuirea lui Dumnezeu prin credință și trebuie să ne ducem până la capăt propria mântuire.

Cu toate acestea, este posibil să înțelegem mântuirea lui Dumnezeu într-un mod slab și superficial, adică să fim mântuiți de la pieire, să scăpăm de judecata lui Dumnezeu, să mergem în cer și să avem viață eternă.

Totuși, aici în Filipeni, Pavel menționează mântuirea într-un mod mai profund, mai înalt și mai bogat decât atât. El vorbește despre o mântuire care este legată de trăirea Cristosului nostru viu, Cristosul nostru mărit.

Mântuirea este menționată de trei ori în cartea Filipeni; mai întâi în Fil. 1:19 Pavel a spus că el crede că toate lucrurile se vor întoarce spre mântuirea sa prin cererile sfinților și prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos.

Pavel nu a spus că el credea că va fi salvat din închisoare; mai degrabă, el a spus că chiar și acolo, în închisoare, mântuirea constă în faptul că nu va fi dat de rușine, ci că Cristos va fi mărit în trupul său.

El nu se aștepta la o mântuire doar în mediul exterior ca să fie eliberat din închisoare; mai degrabă, pentru el, mântuirea a fost ca Cristos să fie mărit chiar și în acel mediu restrâns.

Apoi mai încolo în acest capitol, Pavel spune că ar trebui să ne purtăm într-un chip demn de evanghelie, să fim într-un singur duh cu un singur suflet străduindu-ne împreună cu credința evangheliei și să nu ne înspăimântăm de opoziție, ceea ce pentru ei va fi o pierzare, însă pentru noi o dovadă a mântuirii noastre (1:28).

Când ne purtăm într-un chip demn de evanghelie, străduindu-ne împreună cu credincioșii într-un singur duh cu un singur suflet, nu ne înspăimântăm de nici o opoziție, ci mai degrabă, aceasta este mântuirea noastră și, de asemenea, aceasta este o dovadă a pierzării lor.

A treia mențiune a mântuirii este în 2:12; după ce Pavel L-a prezentat pe Cristos ca fiind minunatul nostru model într-un mod interior și exterior, el ne-a însărcinat să exersăm ascultarea și să ne ducem până la capăt propria mântuire cu frică și cutremur, fără cârtiri și raționamente, pentru ca în această generație coruptă și pervertită să strălucim ca niște lumini, ținând sus cuvântul vieții.

În toate aceste trei cazuri, Paul era în închisoare, dar nu a menționat că ar fi vrut să fie eliberat din închisoare; chiar mai mult, el nu era în domeniul mântuirii de păcat, de lume, de carne sau de sine, ci el vorbea despre experimentarea lui Cristos, trăirea lui Cristos și mărirea lui Cristos.

Toate astea ne arată o mântuire constantă și nevoia de a ne duce până la capăt propria mântuire. Cu toții am primit mântuirea; am fost mântuiți de iad, de pierzarea eternă și de judecata eternă a lui Dumnezeu, dar trebuie să fim mântuiți până la cel mai înalt grad. În caz contrar, suntem în pericolul de a trăi o viață goală și s-ar putea să fim și noi în diviziune. O, Doamne Isuse!

Să experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior

Mântuirea despre care Pavel vorbește în Fil. 2:12 nu este mântuirea eternă de condamnarea lui Dumnezeu și de lacul de foc ci este mântuirea zilnică și constantă care este Cristos ca persoană vie.

Mântuirea nu este un lucru, un eveniment, o chestiune sau doar ceva ce Cristos a îndeplinit pentru noi, astfel încât să nu mergem în lacul de foc; mântuirea este o persoană – Cristos este mântuirea noastră.

Avem nevoie de acest Cristos în mod constant, zilnic și clipă de clipă, ca El să ne fie mântuirea constantă și zilnică. El trăiește în noi, crește în noi și ia formă în noi.

Această mântuire practică, zilnică, clipă de clipă, rezultă din faptul că Îl luăm pe Cristosul pe care Îl trăim, Îl experimentăm și Îl savurăm atât ca modelul nostru interior, cât și exterior.

Putem oare noi spune că acest Cristos este Cel pe care Îl trăim? Putem oare mărturisi că Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos tot timpul? Pe ce anume ne concentrăm în viața noastră creștină și în viața de biserică?

Este posibil ca inamicul să fi câștigat teren în noi și printre noi, luându-ne atenția de la focusul care este Cristos ca centralitate și universalitate a economiei lui Dumnezeu, Cristos ca fiind Cel pe care Îl trăim, Îl experimentăm și Îl savurăm.

Acest Cristos, așa cum este revelat în Filipeni, este atât modelul nostru interior, cât și cel exterior.

Trebuie să vedem cum S-a coborât pe Sine Însuși, cum S-a smerit și S-a golit pe Sine Însuși chiar până la moartea pe cruce, și trebuie să-L luăm ca modelul nostru interior. Pe Acesta Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat un nume care este mai presus de orice nume.

El este modelul nostru atât interior cât și exterior.

Elementele principale ale mântuirii noastre constante sunt Cristos ca viață a crucii (Fil. 2:5-8) și Cristos în înălțarea Sa (v. 9-11). Cristos este mântuirea noastră; mântuirea noastră nu este altceva decât acest minunat Cristos atotinclusiv, cu viața Sa crucificată și înălțarea Sa.

Când acest model devine viața noastră interioară, acest model devine mântuirea noastră. Mântuirea noastră constantă este pur și simplu Cristos ca modelul nostru fiind reprodus în noi (vezi 1 Pet. 2:21).

Ceea ce vedem în Fil. 2:5-11 este realitatea care este în Isus despre care se vorbește în Efeseni 4; aceasta este realitatea Trupului lui Cristos și aceasta trebuie să fie duplicată în noi.

Așa cum a fost Isus când era pe pământ, având acest fel de viață numită realitate, tot astfel trebuie să-L învățăm și noi pe Cristos chiar așa cum este realitatea în Isus, și să-L avem ca modelul nostru reprodus și duplicat în noi pentru a fi realitatea Trupului lui Cristos.

Trebuie să experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior; aceasta nu este altceva decât Isus care trăiește din nou pe pământ într-un mod corporativ, prin toate mădularele Sale.

El trăiește viața de om-Dumnezeu în toți credincioșii în Cristos, care sunt perfectați de către El pentru a trăi realitatea Trupului.

Trebuie să ducem până la capăt acest model prin ducerea până la capăt a mântuirii noastre.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să lucrăm pentru a obține mântuirea, căci nici o lucrare omenească nu este adecvată și nu poate fi calificată pentru a ne mântui – doar Isus este demn de a duce la bun sfârșit lucrarea de mântuire și de a ne mântui, iar noi primim această mântuire prin credință.

Noi suntem mântuiți prin credință, însă trebuie să lucrăm, să ne purtăm propria mântuire; de partea noastră trebuie să facem ceva – aceasta este mântuirea noastră, puțin câte puțin, de la o zi la alta.

Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm și să Te savurăm ca modelul nostru interior și exterior, pentru a ne duce la capăt propria mântuire. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai mântuit de pierzarea eternă; Aleluia, am fost mântuiți crezând în Domnul Isus! Fie ca acum să experimentăm o mântuire constantă, luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior. Fie ca Cristos ca model să devină viața noastră interioară, pentru ca El să devină mântuirea noastră. Amin, Doamne, fie ca Mântuitorul om-Dumnezeu să fie reprodus în noi și să devină mântuirea noastră subiectivă zi de zi și clipă de clipă!

Să cooperăm cu Dumnezeul care operează în interior pentru a experimenta o mântuire constantă în viața noastră zilnică

În Fil. 1:19 Pavel a menționat experimentarea unei mântuiri constante prin rugăciunea sfinților și prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos. Această mântuire a fost o mântuire constantă în care un anumit credincios este mântuit dintr-o anumită împrejurare într-o anumită situație.

Pavel era în închisoare și avea nevoie de o anumită mântuire, o experimentare a lui Cristos într-un anumit mod, care să-l mântuiască chiar în situația în care se afla.

El a vrut să nu fie dat de rușine, să nu fie găsit cârtind și plângându-se, ci să fie găsit în Cristos, pentru ca Cristos să fie mărit în el.

Mântuirea constantă din Fil. 2:12 se referă la mântuirea în care orice credincios este mântuit de lucrurile obișnuite în situații comune din viața de zi cu zi. Avem nevoie de această mântuire constantă; trebuie să ne ducem la capăt mântuirea cu frică și cutremur, căci Dumnezeu este Cel care operează în noi atât voința cât și înfăptuirea.

Nu trebuie să așteptăm până când suntem în închisoare sau să avem un accident pentru a savura mântuirea; în toate lucrurile comune, mondene, zilnice din viața noastră, putem fi mântuiți.

Este posibil să nu trecem prin lucruri traumatice sau prin tragedii, dar în viața noastră de zi cu zi cârtim, ne putem plânge, putem raționa, iar atitudinea și tonul nostru față de membrii familiei noastre pot să nu fie potrivite…

În aceste lucruri zilnice, în vorbirea cu oamenii, în alegerea de a nu vorbi cu anumiți oameni, în faptul de a vorbi într-un anumit fel cu anumite persoane, și în relațiile noastre cu ceilalți, trebuie să experimentăm o mântuire constantă.

Este posibil să fim conștienți de nevoia noastră de mântuire în lucrurile mari, în situații grave, dar este posibil să nu fim conștienți de cât de multă nevoie avem de o mântuire constantă în lucrurile noastre zilnice și obișnuite.

De aceea trebuie să-L vedem pe Cristos ca modelul nostru și să ne dăm seama că acest model a fost introdus în noi; acum Dumnezeu operează în noi pentru a ne mântui și noi trebuie să cooperăm cu El.

În mod obiectiv, Cristos este modelul; în mod subiectiv, El a intrat în noi pentru a opera în noi și El este Dumnezeul care operează.

Când era pe cruce, El era Cristos; când El este în noi, El este Dumnezeul care operează, care introduce acest model în noi. Trebuie să-L experimentăm pe Dumnezeul care operează ca mântuirea noastră practică, prin faptul că cooperăm cu operarea Sa în noi.

Operarea lui Dumnezeu devine mântuirea noastră pe măsură ce cooperăm cu El pentru a ne duce la capăt mântuirea. Această mântuire devine reproducerea modelului, căci Cristos este trăit în noi în timp ce cooperăm cu operarea Sa. Cristos este trăit în noi în timp ce Dumnezeu operează în noi, iar noi cooperăm cu El.

Doamne, Îți mulțumim că nu ești doar modelul nostru exterior, ci că vii în noi pentru a fi Dumnezeul care operează acest model în interior. Aleluia, Dumnezeu operează în noi atât voința, cât și înfăptuirea conform bunei Sale plăceri, iar noi putem coopera cu El pentru a-L avea pe Cristos ca model trăit în noi. Amin, Doamne, vrem să savurăm această mântuire constantă pentru a fi mântuiți în lucruri specifice și, de asemenea, în lucrurile obișnuite din viața noastră zilnică. Fie ca să cooperăm cu Dumnezeul care operează lăuntric, savurând mântuirea Sa zi de zi și clipă de clipă!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Experience a Constant Salvation by taking Christ our Pattern in our Daily Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 3 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Nevoia noastră urgentă e să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru de trăire a unei vieți crucificate

24/10/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Există o nevoie urgentă în viața de biserică din recâștigarea Domnului astăzi să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru; trebuie să-L trăim pe Cristos în viața Sa omenească, mai ales în golirea de Sine și în umilirea Sa și prin faptul că nu a apucat strâns egalitatea cu Dumnezeu ca pe o comoară.

Trebuie să cunoaștem nu doar ce a făcut Cristos, procesele prin care a trecut și pașii umilirii pe care i-a făcut pentru noi, ci, de asemenea, să-L experimentăm ca modelul nostru.

Cristos a trecut prin anumite lucruri și a făcut anumite lucruri, și S-a smerit și S-a golit de Sine; acum El este modelul nostru, și a intrat în noi – credincioșii Săi – pentru a trăi același fel de viață în viața de biserică astăzi.

Nimeni nu L-a obligat pe Cristos să facă ceea ce a făcut; mai degrabă, deși există egalitate și armonie în Dumnezeire, Fiul a luat inițiativa de a se supune Tatălui, venind ca să fie om și învățând ascultarea prin lucrurile suferite de El.

El a lăsat la o parte gloria, puterea, poziția și imaginea dumnezeirii Sale și a devenit om; El S-a smerit ca să fie sclav, iar când alții L-au privit, au văzut un om normal.

Cristos a ales de bună voie să fie Fiul, El Însuși supunându-Se autorității Tatălui; El a trăit o viață supusă lui Dumnezeu și a stabilit un model pe care să-l urmăm și să-l trăim.

Ca o astfel de Persoană, El a trecut prin moarte și înviere și a intrat în noi ca Duh dătător de viață; în acest Duh este tot ceea El ce a făcut și a experimentat.

Toți credincioșii autentici în Cristos au viața lui Cristos și această viață este o viață de supunere; când trăim conform vieții lui Cristos, ne supunem spontan lui Dumnezeu și celorlalți, și modelul lui Cristos este trăit în noi.

Cristos a creat supunerea; a ne supune este relativ ușor pentru noi, căci trebuie doar să ne smerim, dar El a trebuit să lase deoparte atât de multe lucruri pentru a se supune Tatălui.

Este imposibil ca noi să copiem sau să imităm la exterior ceea ce a făcut Cristos în pașii umilinței pe care El i-a făcut. Dar slavă Domnului, El este în noi!

El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit și a fost ascultător de Dumnezeu până la moarte, dar o asemenea Persoană este acum în noi!

Domnul Isus Cristos, care a fost supus de-a lungul vieții Sale, ne-a oferit viața Sa de supunere, astfel că acum ne supunem nu pentru că suntem înclinați să o facem în noi înșine, ci pentru că avem o viață în noi care se supune. Amin!

Nevoia noastră urgentă e să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru de trăire a unei vieți crucificate

Există o nevoie urgentă astăzi de a-L experimenta pe Cristos ca modelul nostru; Cristos ca modelul nostru nu este doar în mod obiectiv, ci și subiectiv și experimental.

Aceasta înseamnă că Cel care a stabilit modelul și care El Însuși este modelul, operează acum în noi ca Dumnezeu locuitor în interior (Fil. 2:5, 12-13).

În primul rând, trebuie să avem această minte, mintea lui Cristos și apoi trebuie să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru. Principiul lui Cristos ca modelul interior al vieții noastre este că, deși avem cel mai înalt standard al celei mai înalte poziții, nu trebuie să o luăm ca pe un lucru de apucat, la fel cum a făcut și Domnul (vezi Fil. 2:3-6).

Aceasta înseamnă că trebuie să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru și să trăim o viață crucificată; trebuie să-L pe El experimentăm ca viața noastră crucificată.

O astfel de viață este cu totul în contrast cu o viață de rivalitate și vanitate. În viața de biserică trebuie să nu trăim după viața noastră naturală, ci să luăm viața crucificată ca modelul nostru, altfel vom trăi în mod automat o viață de rivalitate și vanitate.

Trebuie să fim sinceri cu noi înșine și să ne gândim ce fel de viață de biserică am trăit până acum în biserică; am luat noi oare viața crucificată a lui Cristos ca modelul nostru și am trăit noi o viață crucificată sau am trăit o viață de rivalitate și vanitate?

Ori de câte ori suntem în rivalitate și căutăm glorie, trăim în sine; trebuie să condamnăm acest lucru și să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru. În momentul în care nu-L luăm pe Cristos ca modelul unei vieți crucificate, trăim în rivalitate și vanitate.

De exemplu, unii frați ar putea fi solicitați să își asume mai multă responsabilitate și ne putem întreba de ce ei și nu noi; sau unii sunt anumiți responsabili, dar noi suntem în rivalitate cu ei pentru că nu ni s-a cerut să facem acele lucruri.

Fie ca noi să primim antidotul și să-L experimentăm pe Cristos ca model al unei vieți crucificate. Când vom face acest lucru, vom avea aceeași gândire, aceeași minte; vom căuta un singur lucru, savurarea și experimentarea subiectivă a lui Cristos pentru viața de biserică.

Trebuie să fim “parteneri cu Cristos” în golirea de Sine, în smerenia Sa, și în faptul că nu a apucat strâns egalitatea cu Dumnezeu ca pe o comoară. El nu a insistat să păstreze forma lui Dumnezeu, ci a fost dispus să Se golească de Sine și să Se umilească.

În loc să apucăm ceea ce avem, ar trebui să lăsăm aceste lucruri deoparte și să ne golim de noi înșine.

Cristos nu este doar modelul nostru pentru mântuirea noastră constantă, ci și standardul pentru mântuirea noastră. De la încarnarea Sa și până la crucificarea Sa, Cristos a devenit un model pentru mântuirea noastră, iar experiența Sa de la înviere până la înălțare este standardul mântuirii noastre.

Fie ca să ne exersăm duhul și să ne dăm seama de nevoia noastră urgentă de a-L experimenta pe Cristos ca modelul nostru de trăire a unei vieți crucificate. Fie ca să ne deschidem Domnului și să-I spunem:

Doamne Isuse, Te luăm pe Tine ca model. Ne dăm seama că nevoia noastră urgentă în viața de biserică astăzi este să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru. Îți mulțumim, Doamne, căci Tu nu doar ai stabilit un model pentru viața noastră creștină prin viața și moartea Ta, ci ai și venit în noi ca să trăiești același mod de viață astăzi. Amin, Doamne, avem viața de supunere a lui Cristos în noi și Îl putem experimenta pe Cristos ca modelul nostru de trăire a unei vieți crucificate. Aleluia, Dumnezeul care locuiește în interior operează în noi, și noi putem coopera experimentându-L pe Cristos ca modelul nostru astăzi!

Îl experimentăm pe Cristos ca model în golirea și umilirea Sa și prin faptul că nu a apucat strâns egalitatea cu Dumnezeu ca pe o comoară

Trebuie să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru; trebuie să-L trăim pe Cristos în viața Sa omenească, în special în golirea de Sine și în umilirea Sa, și faptul că nu a apucat strâns egalitatea cu Dumnezeu ca pe o comoară (Fil. 1:20-21; 2:6).

Cheia de a-L experimenta pe Cristos ca modelul nostru este că avem o viață în noi care se golește de sine și se umilește; această viață niciodată nu apucă vreun lucru ca pe o comoară, ci este întotdeauna gata să lase la o parte poziția și titlul.

Aleluia, în calitate de credincioși în Cristos, nu ni se cere să încercăm mai mult, să fim mai buni, și să ne forțăm să facem cutare lucru… avem o viață în noi, iar această viață se golește de sine și se umilește în mod automat. Cât timp trăim prin această viață, noi Îl experimentăm pe Cristos ca modelul nostru.

De exemplu, în viața de familie uneori soția îi poate da soțului un moment dificil; calea ca el să fie salvat într-o astfel de situație este să nu insiste asupra conducerii sau a “calității de soț” și astfel să ceară soției să i se supună.

Chiar dacă Biblia spune că soțul este capul soției la fel cum Cristos este Capul bisericii, acest lucru nu este ceva ce trebuie pus în aplicare sau cerut de la alții.

Mai degrabă, soțul trebuie să-și lase deoparte conducerea, “calitatea sa de soț”; acest lucru nu este ceva ce trebuie apucat și de ținut cu dinții, ci ceva care trebuie pus deoparte, astfel încât să-L poată experimenta pe Cristos ca model.

Când soțul își lasă deoparte conducerea și experimentează viața crucificată a lui Cristos, el savurează mântuirea interioară care operează în el, iar Dumnezeu este Cel care operează în el pentru a-l mântui.

În acest fel, el se golește pe sine și își lasă deoparte calitatea de cap și Îl experimentează pe Cristos. Acesta nu este cazul doar cu soțul, ci și cu soția; aceasta este doar o ilustrație.

Cu părere de rău, însă, în majoritatea cazurilor, trebuie să recunoaștem că fratele căsătorit “își apucă calitatea de cap” și refuză să o lase deoparte, iar soția își ține partea; deci are loc un schimb amar de cuvinte, cu cârtiri și raționamente.

Din nou și din nou trebuie să ne întoarcem către Domnul și să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru în golirea de Sine, în umilirea Sa, și în faptul că nu a apucat strâns egalitatea cu Dumnezeu ca pe o comoară.

Dacă facem acest lucru, dacă lăsăm deoparte ceea ceea ce este de drept al nostru, prin faptul că trăim viața crucificată a lui Cristos, vom experimenta mântuirea constantă și instantanee a lui Cristos, iar soția noastră va fi în cele din urmă câștigată de Domnul.

Aleluia, Dumnezeu lucrează în noi; El lucrează și operează în noi atât înfăptuirea, cât și voința, pe mâsură ce ne întoarcem spre El și Îl experimentăm.

Dumnezeul care a devenit om, care S-a smerit și S-a golit de Sine, care nu a considerat egalitatea cu Dumnezeu ca pe o comoară de apucat, Acesta este Duhul cu duhul nostru!

Nu suntem doar oameni – suntem oameni-Dumnezeu, căci Omul-Dumnezeu Isus Cristos este în duhul nostru și Îl putem experimenta pe Cristos ca modelul nostru! Deoarece Dumnezeu operează în noi, ne dăm seama că suntem oameni-Dumnezeu, cei care trăiesc prin viața lui Cristos în duhul lor.

Avem o viață în noi care se golește de sine și se umilește, iar această viață niciodată nu apucă vreun lucru ca o comoară; mai degrabă, este întotdeauna gata să lase la o parte poziția și titlul.

Când trăim prin această viață, nu vom apuca strâns nici măcar lucrurile date de Dumnezeu, ci, mai degrabă, ne vom coborî poziția noastră de dragul altora și pentru gloria lui Dumnezeu, nepăsându-ne de reputația noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L experimentăm pe Cristos ca modelul nostru în golirea și în umilirea Sa și în faptul că nu a apucat egalitatea cu Dumnezeu ca pe o comoară. Îți mulțumim, Doamne, pentru că ai intrat în noi ca o viață care se golește de sine și se umilește. Aleluia, Dumnezeu operează în noi atât voința cât și înfăptuirea, și trebuie doar să cooperăm cu El pentru a ne duce la capăt propria mântuire. Doamne, vrem să trăim prin viața divină din duhul nostru, o viață care niciodată nu apucă ceva ca pe o comoară, ci este întotdeauna gata să-și lase deoparte poziția și titlul de dragul altora și pentru gloria lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our Urgent Need is to Experience Christ as our Pattern of Living a Crucified Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 2 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristos este reprezentarea supunerii față de autoritate; viața Sa de supunere este în noi

23/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Cristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a golit de bunăvoie pentru a deveni om creat; El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit și a devenit reprezentarea supunerii față de autoritate (Fil. 2:6-8).

Modelul nostru în viața noastră creștină nu este doar un om, ci un om-Dumnezeu, Mântuitorul nostru om-Dumnezeu care S-a golit pe Sine și S-a smerit pe Sine și care a fost înălțat și glorificat de către Dumnezeu. Acest model este acum în noi și El vrea să trăiască același fel de viață în noi astăzi pe pământ.

Fiind egal cu Dumnezeu, El nu a considerat acest lucru ca fiind o comoară care trebuie apucat și reținut, așa că S-a golit de El însuși, lăsând la o parte forma și slava lui Dumnezeu.

El nu a lăsat deoparte divinitatea Sa, ci doar forma, manifestarea, expresia divinității Sale și El a devenit om; deși El era un om -Dumnezeu, majoritatea oamenilor nu și-au dat seama de acest lucru.

El a schimbat expresia exterioară de la forma lui Dumnezeu în forma unui sclav; El a devenit de la cea mai înaltă formă și poziție la cea mai joasă formă și poziție – nu doar un om, ci un sclav.

Când alții L-au văzut, au văzut asemănarea oamenilor; la exterior El era doar un om, dar în interior El era Dumnezeu, având divinitatea în El. Deși El a devenit om și a apărut ca om în exterior, El, în calitate de Dumnezeu, avea realitatea divinității în interior; El a devenit om devenind trup și divinitatea Sa era ascunsă în învelișul umanității Sale.

El S-a smerit pe Sine, S-a golit de Sine, și a fost găsit în asemănare ca om. El nu S-a împotrivit altora și nici nu a insistat; El a fost ascultător până la cruce.

Este impresionant și inspirator să vedem cum Cristos S-a golit de bunăvoie de Sine însuși pentru a deveni om și, ca atare, El a fost reprezentarea supunerii față de autoritate. Această minte să fie și în noi, mintea care a fost în Cristos Isus în timp ce a trecut prin toate aceste procese și lucruri.

El S-a smerit, El devenind ascultător până la moarte și încă moartea de cruce; moartea pe cruce a fost punctul culminant al umilinței lui Cristos.

Ce imagine frumoasă și model minunat vedem în Domnul Isus în timp ce S-a golit pe Sine și S-a smerit pe Sine și a învățat să asculte de Dumnezeu prin lucrurile pe care El le-a experimentat ca om!

Un astfel de model este acum în noi, iar El vrea să fie reimprimat și reprodus în noi în toate bisericile locale din întreaga lume!

Cristos S-a golit de bunăvoie pentru a deveni om ca reprezentare a supunerii față de autoritate

În acest univers a avut loc o rebeliune; îngerii și apoi toți oamenii s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, așa că Domnul Isus a devenit un om creat pentru a reprezenta supunerea față de autoritate.

Când Dumnezeu a devenit om, când Domnul Isus S-a coborât pe pământ, El S-a golit de slavă și de toată gloria, poziția, puterea și imaginea în dumnezeirea Sa și, drept urmare, cei fără revelație nu L-au recunoscut ca Dumnezeu.

Majoritatea contemporanilor Săi L-au considerat ca fiind un om obișnuit. În Dumnezeire există armonie și egalitate, nimeni nu este mai înalt sau mai mic; cu toate acestea, Fiul a ales în mod voluntar să se supună autorității Tatălui.

Cristos S-a golit de bună voie pentru a deveni om ca reprezentare a supunerii față de autoritate; El a spus că Tatăl este mai mare decât El (Ioan 14:28) și El a luat o astfel de poziție în mod voluntar.

Este minunat să vedem acest aranjament cu bucurie în Dumnezeire, și anume că Tatăl este Capul și Fiul se supune Tatălui; Tatăl este reprezentarea autorității și Fiul este reprezentarea supunerii față de autoritate.

Nu a fost ușor, însă, ca Fiul să Se supună; este ușor pentru noi ca ființe umane să ne supunem, căci trebuie doar să ne smerim pe noi înșine, dar supunerea Domnului nu a fost un lucru așa de simplu.

Într-un anumit sens, supunerea Domnului a fost chiar mai dificilă decât crearea de către El a cerurilor și a pământului, pentru că atunci când S-a supus, El a trebuit să pună deoparte și să Se golească de toată gloria, puterea, poziția și imaginea în Dumnezeirea Sa, și a trebuit să ia forma unui sclav.

Prin urmare, Cristos a creat supunere, supunerea reală. Cristos și Tatăl au împărtășit anterior aceeași glorie, dar când Fiul a venit pe pământ, El S-a „dezbrăcat de autoritatea Lui” și „s-a îmbrăcat cu supunerea”; El a creat supunerea către autoritate și a devenit reprezentarea supunerii față de autoritate.

El s-a smerit, devenind ascultător față de Tatăl și de mediul pe care El l-a aranjat în jurul Lui.

Deoarece El era Dumnezeu și S-a golit de bună voie pentru a deveni om, fiind supus autorității, această ascultare în Dumnezeire este cel mai minunat lucru din univers.

De multe ori ne putem întreba: De ce trebuie să mă supun acestei persoane sau acelei persoane? Și chiar în viața de biserică putem să ne întrebăm: nu suntem toți frați? De ce trebuie să mă supun acestui frate sau să mă supun acelui frate?

NU avem dreptul să punem astfel de întrebări, căci modelul lui Cristos este reprezentarea supunerii față de autoritate în noi; El nu a avut niciodată un asemenea gând, deoarece El a reprezentat supunerea, chiar și o supunere perfectă față de autoritate.

Fie ca să învățăm de la El; să-L luăm ca modelul nostru și să-I permitem să trăiască același fel de viață în noi.

Când El a fost pe pământ, Domnul Isus și-a fixat inima și fața să Se supună El însuși lui Dumneze, luând calea supunerii chiar și până la moarte. În Isa. 50:7 vedem cum El și-a făcut fața de cremene pentru a se supune lui Dumnezeu, iar în Luca 9:51 și Marcu 10:31-34 și-a fixat pașii fața să meargă la Ierusalim, știind ce I se va întâmpla acolo.

El știa că era pe cale să fie arestat, înfiorat, bătut, maltratat și în cele din urmă pus la moarte pe cruce, dar El și-a pus inima să Se supună lui Dumnezeu și voinței Sale. Ce model este El pentru noi!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că Te-ai golit de bună voie pentru a deveni om și ai devenit reprezentarea supunerii față de autoritate. Îți mulțumim Doamne pentru că Ți-ai dat deoparte maiestatea, gloria, forma dumnezeirii, poziția și imaginea dumnezeirii și Te-ai umilit. Doamne, Tu ai creat supunere, supunere reală față de autoritate și acum Tu ești în noi. Ne deschidem către Tine, Doamne și Îți permitem să lucrezi în noi și să trăiești mai mult în noi. Fie ca supunerea Ta față de autoritate să fie infuzată în noi și să fie introdusă în ființa noastră, pentru a o putea trăi în viața noastră de zi cu zi.

Mântuirea aduce supunere, căci viața de supunere a lui Cristos este în noi astăzi

Chiar dacă Cristos era Fiul lui Dumnezeu, El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care El le-a suferit (Evrei 5:8).

Mulți cred că Domnului Isus I-a fost atât de ușor ca om-Dumnezeu să trăiască viața umană, pentru că El putea face orice lucru. Cu toate acestea, ceea ce Biblia ne arată cu privire la El este că El a suferit toată viața Lui și a învățat ascultarea prin lucrurile pe care El le-a suferit.

Dumnezeu a rânduit ca Cristos să moară – și Cristos a ascultat asta în întregime, chiar și până la moartea de cruce (Fil. 2:8). Cristos a învățat această ascultare prin suferința morții.

Trecerea noastră prin suferință este pentru ca noi să învățăm ascultare și supunere. Folosul nostru în mâna Domnului nu se măsoară prin cât de mult suferim, ci dacă învățăm ascultare în suferință. Dacă suntem înmuiați și învățăm ascultarea în suferință, suntem folositori lui Dumnezeu.

Nu putem evita suferințele; suferințele sunt porțiunea noastră din viața noastră umană și, dacă dorim după ușurință și bucurie, nu suntem folositori Domnului.

Cu toții trebuie să învățăm să fim ascultători în suferințe, învățând de la Domnul Isus, modelul nostru de supunere față de autoritate.

Când am fost mântuiți, am intrat în multă bucurie; mântuirea aduce bucurie. Totuși, mântuirea aduce și supunerea, căci Cristos ne-a dat viața Sa de supunere și trebuie să trăim această viață astăzi. Singurul mod prin care putem experimenta mântuirea este prin faptul că suntem supuși, la fel cum Domnul a fost supus.

Cristos a devenit sursa mântuirii noastre prin ascultare; El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit, El a stabilit un tipar pentru noi și El se infuzează în noi ca un astfel de model pentru a trăi în noi același tip de viață.

Când întâlnim autoritatea lui Dumnezeu, ne vom supune în mod automat, căci nu putem decât să ascultăm de autoritatea lui Dumnezeu; cu toate acestea, trebuie să cooperăm zilnic cu viața Domnului din noi pentru a ne supune lui Dumnezeu și mediului pe care ni l-a alocat.

Domnul, care a fost supus de-a lungul vieții Sale, ne-a dat nouă – credincioșilor Săi – viața Sa de supunere; viața divină pe care am primit-o prin regenerare este o viață de supunere. Ascultarea noastră ca și credincioși este o consecință a luării lui Cristos ca model de ascultare (Fil. 2:8; Col. 3:4).

Trebuie să-L luăm pe Cristos ca model de ascultare și să trăim prin viața Lui de ascultare în noi. El S-a smerit până la capăt, dar Dumnezeu L-a înălțat până la cel mai înalt grad și I-a dat numele care este deasupra oricărui nume (Fil. 2:9).

Cristos, ca om-Dumnezeu, a fost preamărit de Dumnezeu datorită ascultării și supunerii Sale față de Dumnezeu, și un om a fost adus în glorie!

El a devenit om, a trăit o viață umană perfectă pe pământ, I-a fost supus lui Dumnezeu în toate, a devenit ascultător până la moarte, a murit pe cruce și a vărsat sângele Său pentru răscumpărarea noastră și, după trei zile în mormânt, a fost înviat și a fost ridicat la ceruri.

Aleluia, acest Ascultător a fost ridicat la ceruri și El Și-a adus natura Sa umană în divinitate, în Dumnezeire! Minunat!

El este modelul nostru în ceea ce a ales ca să facă, și atunci când urmăm modelul Său trăind viața Lui supusă, Dumnezeu ne va aduce și pe noi în glorie cu El.

Îți mulțumim Doamne că ne-ai dat viața Ta de supunere; acum ascultarea noastră este o consecință a luării lui Cristos ca model de ascultare. Doamne, în noi înșine suntem răzvrătiți și nu suntem dispuși să ne supunem, dar viața Ta de supunere este în noi și vrem să trăim zilnic această viață! Amin, Doamne Isuse, vrem să învățăm de la Tine, să învățăm ascultare prin lucrurile pe care le suferim, având atitudinea Ta de a ne supune lui Dumnezeu în toate lucrurile. Mântuiește-ne de a alege o viață de ușurință și plăcere. Te luăm ca modelul nostru, să învățăm de la Tine și să trăim prin viața Ta de supunere în viața noastră de zi cu zi și în viața de biserică.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ is the Representation of Submission to Authority; His Life of Submission is in us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 2 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să gândim același lucru, experimentarea subiectivă a lui Cristos pentru viața de biserică

20/10/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Pentru a avea aceeași minte și aceeași dragoste unii față de alții în Domnul, trebuie să gândim același lucru, adică trebuie să gândim și să considerăm savurarea și experimentarea lui Cristos și să avem cunoașterea și experimentarea subiectivă a Cristos.

Cartea Filipeni nu se rezumă numai la problema experimentării lui Cristos, ci și la savurarea lui Cristos; pe de o parte, trebuie să-L experimentăm pe Cristos (iar acest lucru are loc în duhul nostru), iar pe de altă parte, trebuie să Îl savurăm (acest lucru are loc în sufletul nostru).

Cu toate acestea, de multe ori sufletul nostru nu își găsește plăcerea de Domnul, în cuvântul Său, în întâlniri și în părtășia cu Domnul. Din cauza multor lucruri și situații prin care trecem și pentru că de multe ori nu cooperăm cu Domnul pentru a ne trata sufletul și a fi transformați, ne pierdem savurarea Domnului.

Continuăm să ne întâlnim cu sfinții, continuăm să citim Biblia și participăm în continuare la activități spirituale și întâlniri de biserică, dar nu Îl savurăm pe Domnul.

Domnul Isus ne-a chemat să-L urmăm și să ne lepădăm sinele, să ne pierdem viața-suflet și să ne luăm crucea.

A ne pierde viața-suflet are legătură cu a nu savura lucrurile acestei lumi și a nu permite sufletului să-și aibă savurarea în această epocă și, în același timp, implică faptul de a ne găsi plăcerea în Domnul, în Cuvântul Său, în părtășie cu sfinții și în experimentarea Domnului.

Dar cu cât creștem mai mult în viața omenească și trăim în această lume, cu atât putem da înapoi înspre savurarea lucrurilor lumii și astfel pierdem savurarea Domnului. O, Doamne Isuse!

Creștinătatea în general și chiar printre noi în viața de biserică poate exista ceva precum o depresiune de grad scăzut, o stare sufletească și o condiție a sufletului nostru în care nu Îl savurăm pe Domnul, dar continuăm să participăm la evenimentele din viața de biserică.

Iar rezultatul este că nu suntem uniți în suflet, nu avem aceeași minte și avem diferite nivele de dragoste față de ceilalți.

Este posibil să iubim pe unii sfinți cu o dragoste ferventă, în timp ce alții nu sunt preferații noștri; aceasta este un rezultat al disensiunii în gândirea noastră, care ne determină să nu avem aceeași minte. O, Doamne Isuse!

Fie ca să venim din nou la Domnul pentru a fi proaspeți, noi, vii și iubitori față de El, și fie ca să avem o dragoste aprinsă față de El și să păstrăm relații strânse cu El, pentru a putea fi transformați în sufletul nostru, ajustați în mintea noastră, reglați în emoția noastră și supuși în voința noastră, și să gândim același lucru și să avem aceeași dragoste față de ceilalți.

Să gândim același lucru, experimentarea subiectivă și savurarea lui Cristos, pentru a avea aceeași minte

Între filipeni a existat disensiune în gândirea lor, iar acest lucru l-a tulburat pe apostolul Pavel (Fil. 4:2); prin urmare, i-a rugat să gândească același lucru, chiar același singur lucru, pentru ca bucuria lui să fie făcută deplină (2:2).

Pavel i-a îndemnat pe credincioșii din Filipi să gândească singurul lucru, care este experimentarea subiectivă a lui Cristos pentru viața de biserică. Conform contextului acestei cărți, singurul lucru aici trebuie să se refere la cunoașterea subiectivă și experimentarea lui Cristos (vezi v. 2; 1:20-21; 2:5; 3:7-9; 4:13).

Cristos – și numai El – ar trebui să fie centralitatea și universalitatea întregii noastre ființe și ar trebui să ne îngrijim de un lucru, și anume de experimentarea și savurarea subiectivă a lui Cristos.

De exemplu, s-ar putea să fim împovărați pentru evanghelie în cartierul nostru sau în campus, dar trebuie să ne îngrijim în primul rând de singurul lucru, care este experimentarea și savurarea subiectivă a lui Cristos.

Chiar și un lucru atât de bun precum predicarea evangheliei poate produce disensiune, diferență de opinii și diferite moduri de a face lucrurile, și chiar rivalitatea poate apărea.

Dacă nu ne gândim la singurul lucru, același lucru, care este cunoașterea și experimentarea subiectivă a lui Cristos, nu suntem uniți în suflet și nici nu avem aceeași minte.

Să urmărim singurul lucru, același lucru, care este experimentarea subiectivă a lui Cristos, și Îl vom obține pe Cristos și vom avea aceeași minte, fiind uniți în suflet. Acest singur lucru ar trebui să ne ocupe mintea tot timpul și, dacă gândim singurul lucru, imediat savurarea lui Cristos va fi porția noastră.

Gândirea noastră ar trebui să fie concentrată pe excelența cunoașterii și experimentării lui Cristos (Fil. 3:8, 10); dacă ne vom concentra pe orice altceva, vom gândi diferit, având astfel disensiuni între noi.

Concentrarea pe orice altceva în afara cunoașterii, experimentării și savurării subiective a lui Cristos, ne va determina să gândim diferit, acest lucru creând disensiuni între noi.

De fapt, a ne gândi altceva decât singurul lucru înseamnă să ne răzvrătim împotriva economiei lui Dumnezeu; economia lui Dumnezeu, care este în credință, este să gândim singurul lucru. O, Doamne Isuse!

Ar trebui să ne gândim nu numai la cunoașterea obiectivă a lui Cristos, ci și la experimentarea subiectivă a lui Cristos ca savurare a noastră pentru viața de biserică. Cu acest singur lucru ar trebui să ne ocupăm mintea noastră tot timpul.

Ceea ce ar trebui să gândim nu sunt doar lucruri practice sau cum să facem cutare lucru, ci cum să-L experimentăm pe Cristos ca savurarea noastră îmbelșugată, astfel încât să putem avea viața de biserică potrivită. Viața Trupului este rezultatul experimentării și savurării lui Cristos de către noi.

Când gândim cu toții singurul lucru, același lucru, experimentarea și savurarea subiectivă a lui Cristos, vom avea aceeași minte, vom fi uniți în suflet și Îl vom experimenta pe Cristos și Îl vom savura pentru viața de biserică.

Când Îl savurăm pe Cristos, rezultă în mod spontan viața de biserică; viața de biserică rezultă din experimentarea și savurarea lui Cristos de către noi.

Doamne Isuse, vrem să gândim același lucru, singurul lucru, care este cunoașterea, experimentarea și savurarea subiectivă a lui Cristos. Fie ca mintea noastră să fie pe deplin ocupată cu experimentarea subiectivă a lui Cristos ca savurarea noastră pentru viața de biserică. Amin, Doamne, fie ca toți sfinții să fie ocupați pe deplin și să ia în considerare acest singur lucru: cum să-L experimentăm pe Cristos ca pe savurarea noastră îmbelșugată, astfel încât să putem avea viața de biserică potrivită! Amin, Doamne, fie ca să avem o viață de biserică bogată și savuroasă ca rezultat al savurării și experimentării lui Cristos de către noi!

Să fim uniți în suflet ca să avem aceeași dragoste pentru toți sfinții și să avem savurarea lui Cristos

Dacă nu suntem uniți în suflet, adică dacă nu gândim același lucru și nu-i iubim pe ceilalți cu aceeași dragoste, nu avem savurarea lui Cristos, ci mai degrabă, cârtim și ne plângem în viața de biserică.

Ori de câte ori ne gândim la alte lucruri, în afară de experimentarea subiectivă a lui Cristos, suntem neascultători și răzvrătiți. Când ne gândim la alte lucruri în afară de economia lui Dumnezeu, ne răzvrătim împotriva economiei lui Dumnezeu.

Atunci ne va fi ușor să fim ofensați de către cineva și apoi să ne plângem și să cârtim împotriva Domnului și împotriva bisericii. Când cârtim, suntem răzvrătiți și neascultători; totuși, prin dispoziție, suntem obișnuiți să cârtim, să raționăm și să ne plângem.

Cu toate acestea, atunci când lumina Domnului strălucește asupra noastră și suntem luminați în ce privește raționamentul și cârtirea noastră, ne vom pocăi în fața Domnului cu privire la asta și vom veni la El ca să-L savurăm și ca să-L experimentăm.

Dacă nu gândim același lucru, nu suntem uniți de suflet, iar emoția noastră va fi și ea afectată.

În Fil. 2:2 Pavel le cere filipenilor să aibă aceeași dragoste; asta înseamnă că trebuiau nu doar să gândească același lucru, ci și să aibă aceeași dragoste în emoția lor.

A avea aceeași dragoste este ceva serios și important în viața de biserică, căci de multe ori avem o dragoste de nivele diferite. De multe ori îi iubim pe unii dintre sfinți cu o dragoste aprinsă, în timp ce față de ceilalți sfinți suntem destul de reci.

Când unii ne contactează și când noi îi contactăm pe ei, suntem atât de călduroși față de ei și manifestăm afecțiune, dar când îi vedem pe alți sfinți, chiar îi evităm.

Uneori, unii ne spun că ne iubesc, însă noi nu simțim nici un fel de dragoste din partea lor – ei doar ne spun vorbe dulci; alții, cu toate acestea, poate nu ne spun că ne iubesc, dar puteți simți cât de mult se îngrijesc de noi în dragoste.

A avea o dragoste care fluctuează și este fierbinte față de unii în timp ce este rece față de alții este ceva ce rezultă din viața noastră naturală, dintr-o dragoste care nu este tratată.

Cum putem trăi în viața de biserică în acest fel, iubindu-i pe unii sfinți și evitându-i pe alții? Trebuie să avem același fel de dragoste față de ceilalți, adică trebuie să Îl savurăm pe Domnul ca dragoste față de sfinți.

Dacă dragostea noastră este sau nu adecvată depinde de faptul dacă Îl savurăm sau nu pe Cristos în dragostea noastră față de ceilalți. Dacă îi iubim pe ceilalți din dragostea noastră naturală, această dragoste se va termina și va fi alterată; dar dacă îi iubim pe ceilalți savurându-L pe Cristos și experimentându-L, vom avea savurarea lui Cristos în dragostea noastră și îi vom iubi cu aceeași dragoste.

Dacă dragostea noastră față de sfinți a fost reglementată și tratată, atunci Îl vom savura pe Cristos pe măsură ce îi iubim pe sfinți. A fi una în suflet, uniți în suflet, nu este numai pentru experimentarea lui Cristos, ci mai mult pentru savurarea lui Cristos; experimentarea lui Cristos de către noi ar trebui să fie și o savurare a lui Cristos.

Pentru a-L experimenta pe Cristos cu savurare, trebuie să fim una în duh cu un singur suflet; pentru a-L savura pe Cristos, trebuie să avem un suflet potrivit, adică un co-suflet care este una cu sufletele celorlalți sfinți.

Cel mai important lucru pentru noi este să-L experimentăm pe Cristos ca savurarea noastră astăzi, pentru ca biserica să fie zidită pentru gloria Sa; acesta este modul în care ne putem păstra în recâștigarea Domnului până când El va reveni.

Doamne Isuse, vrem să fim uniți în suflet cu sfinții, gândind același lucru, pentru ca să putem iubi pe sfinți cu aceeași dragoste în savurarea lui Cristos. Amin, Doamne Isuse, fie ca să-L experimentăm pe Cristos cu savurare, fiind un singur duh cu un singur suflet cu sfinții, având un suflet potrivit, un co-suflet care este una cu sufletele sfinților. Fie ca să-L experimentăm pe Cristos ca savurarea noastră azi pentru ca biserica să fie zidită pentru gloria Sa. Doamne, păstrează-ne în savurarea Ta, pe măsură ce Te experimentăm, astfel încât să putem gândi același lucru, fiind uniți în suflet și iubind pe sfinți cu aceeași dragoste!