viața de biserică

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

16/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Experimentarea lui Cristos de către noi este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul se va întoarce (Fil. 1:3-6); cu cât avem mai multă părtășie în evanghelie, cu atât îl experimentăm mai mult pe Cristos.

Am văzut că experimentarea lui Cristos de către noi este ceva foarte misterios, dar foarte necesar, căci viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine.

Este posibil să spunem că suntem în viața de biserică și că savurăm viața de biserică, dar cât de mult Îl experimentăm pe Cristos nu doar la întâlniri, ci și acasă, singuri, la serviciu și cu familia?

Trebuie să avem o viziune înnoită a vieții de biserică, să ne dăm seama că nu practicile creștine sau practicile din întâlniri sunt ceea ce constituie viața de biserică, ci experimentarea lui Cristos de către noi.

Cu alte cuvinte, când eu Îl trăiesc pe Cristos și tu Îl trăiești pe Cristos, când eu Îl trăiesc pe Cristos atât acasă, cât și în întâlnire, atât în dormitorul meu, cât și în sala de întâlniri, atât în fața oamenilor, cât și când oamenii nu mă pot vedea, acea trăire și experimentare a lui Cristos este parte din viața de biserică.

Și vorbind despre părtășie înspre înaintarea evangheliei, unii creștini ar putea dori să îi atragă pe mileniști, cei de Gen Z, și folosesc “modalități noi” pentru a-i atrage și pentru a-i păstra, folosind tehnologia pentru a face acest lucru și… este oare asta adevărata viață de biserică?

Acesta nu este calea recâștigării Domnului; în viața de biserică în recâștigarea Domnului pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos este viața noastră.

S-ar putea să ne gândim că aceasta este “o discuție spirituală” și nu avem în vedere latura practică, însă, potrivit Bibliei – Cuvântul lui Dumnezeu – și potrivit slujbei pe care am primit-o, trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, biserica Dumnezeului celui viu.

Cum ne comportăm ca credincioși? Trebuie să trăim așa cum o face Dumnezeu, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, pentru ca biserica să devină marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne.

Biserica este ceva foarte misterios; nu faptele, practicile și activitățile exterioare definesc ce este biserica, ci trăirea lui Cristos și experimentarea lui Cristos de către toți credincioșii.

Când Îl experimentăm pe Cristos și Îl trăim pe Cristos, devenim împreună misterul evlaviei, misterul asemănării cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este exprimat în carne. Aleluia!

Nu ar trebui să ne uităm la noi înșine și să încercăm să introspectăm sau să auto-analizăm să vedem cât L-am experimentat pe Cristos – ar trebui pur și simplu să-L iubim pe Domnul, să-L urmărim, să-L savurăm în cuvântul Său, iar experimentările lui Cristos vor veni!

Experimentarea lui Cristos este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până la întoarcerea Domnului

Primul capitol din Filipeni, o carte despre experimentarea lui Cristos, vorbește despre evanghelie, în special despre înaintarea evangheliei (vezi Fil. 1:3-6).

Cartea Filipeni dezvăluie că experimentarea lui Cristos este de fapt părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

Am putea să nu vedem nici o legătură între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos; putem chiar să credem că evanghelia și experimentarea lui Cristos sunt două lucruri diferite.

Dar această așa-zisă diferență între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos trebuie expusă și înlăturată, deoarece viața noastră de predicare a evangheliei nu este ceva diferit sau în afara experimentării lui Cristos de către noi, iar părtășia înspre evanghelie nu contrazice sau exclude experimentarea lui Cristos de către noi.

Nu este vorba că eu sunt un creștin care predică evanghelia și că tu ești un creștin spiritual care Îl urmărește pe Cristos; mai degrabă, suntem ambele două aspecte ale aceluiași lucru, căci acestea două sunt inseparabile.

Pavel i-a lăudat pe filipeni încă de la începutul epistolei sale pentru părtășia lor înspre înaintarea evangheliei, și el era sigur că Domnul, Cel care a început în ei această lucrare bună, o va și duce la bun sfârșit până în ziua întoarcerii Domnului. Aleluia!

Din momentul în care suntem mântuiți până în momentul în care Domnul Isus va reveni, viața noastră creștină trebuie să fie o viață de predicare a evangheliei.

Nu suntem aici pentru a avea un loc de muncă bun, cea mai bună educație și cea mai frumoasă viață de familie, nici nu suntem aici pentru a câștiga mulți bani sau pentru a câștiga o reputație sau poziție. Suntem aici pe pământ pentru a trăi o viață de predicare a evangheliei, adică suntem aici pentru a trăi o viață care Îl exprimă pe Cristos, Îl predică pe Cristos și Îl trăiește pe Cristos.

Trăirea lui Cristos de către noi este predicarea evangheliei de către noi; trăirea noastră ar trebui să fie predicarea noastră, și profesia noastră este predicarea evangheliei.

Fie că vorbim sau tăcem, fie că suntem într-o întâlnire sau la serviciu, fie că suntem alături de credincioși sau necredincioși, trebuie să Îl experimentăm pe Cristos, având părtășie înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

În viața de biserică ar trebui să trăim o viață de predicare a evangheliei, iar viața noastră creștină ar trebui să fie o viață creștină de predicare a evangheliei.

Predicarea evangheliei și faptul de a avea părtășie înspre înaintarea evangheliei nu ar trebui să fie doar un fel de activitate, ceva ce facem din când în când, o mișcare sau o campanie, ci ar trebui să fie viața noastră. Nu ar trebui să fie doar însărcinarea noastră, ci și viața noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L experimentăm pe Cristos având părtășie înspre înaintarea evangheliei. Fie ca viața noastră creștină să fie o viață de predicare a evangheliei și fie ca viața noastră de biserică să fie umplută de părtășie înspre evanghelie. Salvează-ne de a avea doar o activitate exterioară de predicare a evangheliei și adu-ne într-o viață de predicare a evangheliei. Doamne, fie ca Cel ce a început această lucrare bună în noi, să o ducă la bun sfârșit până când Domnul se va întoarce, și fie ca să fim credincioși să îndeplinim o astfel de lucrare bună, părtășia înspre înaintarea evangheliei!

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

Când Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos, avem părtășie înspre înaintarea evangheliei și trăim o viață de predicare a evangheliei; o astfel de viață nu este individualistă, ci corporativă.

Cu cât avem mai multă părtășie în înaintarea evangheliei, cu atât mai mult Îl savurăm și Îl experimentăm pe Cristos (pe partea pozitivă) și cu atât mai mult sinele, ambiția, preferința și alegerea noastră sunt omorâte (pe partea negativă).

O viață de experimentare a lui Cristos este de fapt o viață care înaintează părtășia înspre evanghelie; ne pune în părtășia înspre înaintarea evangheliei.

Capitolul 1 din Filipeni – o carte despre experimentarea lui Cristos – menționează de multe ori evanghelia; filipenii aveau părtășie înspre înaintarea evangheliei, exista apărarea și confirmarea evangheliei, înaintarea evangheliei și credința evangheliei.

Pentru a avea o viață autentică de predicare a evangheliei, trebuie să avem o viață de experimentare a lui Cristos. Predicarea evangheliei de către noi nu trebuie să fie individualistă.

În creștinătatea de astăzi, cu cât mai mult cineva este implicat în predicarea evangheliei și se manifestă a fi evanghelist, cu atât mai mult el devine mai individualist și mai independent. Dar în predicarea evangheliei trebuie să avem părtășie, comunicare, schimb reciproc.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie, cu atât experimentăm mai mult din Cristos.

Curățarea trecutului, consacrarea pentru Domnul și urmărirea ungerii interioare sunt bune, dar atunci când facem aceste lucruri, este posibil să nu avem încă aceeași experimentare a lui Cristos ca atunci când predicăm evanghelia într-un mod corporativ.

În ceea ce privește predicarea evangheliei, putem fi zeloși să predicăm evanghelia în campusurile universității sau la vecinii noștri, bătând la ușă sau vizitându-i pe cei noi; cu toate acestea, oare avem părtășie înspre evanghelie sau o facem doar din râvna noastră pentru Domnul?

Dacă nu avem părtășie înspre evanghelie, nu avem prea multă experimentare a lui Cristos.

Experimentarea lui Cristos nu stă în principal în predicarea evangheliei, ci în părtășia noastră înspre evanghelie, părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei.

Când venim împreună și Îl savurăm pe Domnul, cântăm, ne rugăm, ne coordonăm și avem părtășie înspre evanghelie, noi Îl vom experimenta pe Cristos.

În acest lucru nu este vorba despre cine e primul și cine este cel mai zelos sau ardent; este vorba despre noi toți, ca Trup corporativ, având părtășie înspre evanghelie și, prin urmare, savurându-L și experimentându-L pe Cristos.

Trebuie să ne întrebăm dacă în predicarea evangheliei avem experimentarea lui Cristos; acest lucru depinde dacă avem sau nu părtășie înspre evanghelie.

Este ușor să iei câteva tractate biblice și Noul Testament și să mergi la colțul străzii pentru a predica evanghelia, dar nu este atât de ușor să intri în părtășia evangheliei.

Când plătim prețul pentru a avea părtășia înspre înaintarea evangheliei, sinele nostru va fi negat, ambiția noastră este dată la o parte, reputația noastră este distrusă, și pur și simplu suntem una cu Domnul și cu sfinții, pentru a-L experimenta și propaga pe Cristos.

Părtășia înspre evanghelie omoară sinele, carnea și omul natural; de asemenea, ne determină să-L experimentăm pe Cristos. Fie că vorbim sau rămânem tăcuți, viața noastră cu trăirea noastră, ființa noastră cu întreaga noastră persoană, în toate lucrurile trebuie să predicăm pe Cristos.

Uneori putem fi restricționați de la a vorbi, în timp ce alteori putem vorbi liber; în toate lucrurile, trebuie să avem părtășie cu sfinții înspre evanghelie și trebuie să-L experimentăm și să-L predicăm pe Cristos.

Doamne Isuse, fie ca să-L experimentăm pe Cristos pe măsură ce avem părtășie înspre înaintarea evangheliei în Trup. Fie ca să trăim o viață de experimentare a lui Cristos și o viață de savurare a lui Cristos în înaintarea evangheliei în mod corporativ. Ne dăruim pe noi înșine Ție, Doamne, ca să fim în părtășia evangheliei cu sfinții în mod corporativ, astfel încât viața și trăirea noastră, chiar ființa și persoana noastră, să Îl emane pe Cristos, să Îl predice pe Cristos și să Îl administreze pe Cristos altora. Doamne, ne punem deoparte și ne lepădăm ambiția, preferința, dorința și alegerea noastră; vrem doar să-L experimentăm pe Cristos, având multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The more we have Fellowship unto the Gospel Corporately, the more we Experience Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Mergem cu Autoritatea lui Cristos să discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeu

10/10/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Aleluia, toată autoritatea i-a fost dată lui Isus, Fiul Omului, în învierea Sa, iar El ne-a trimis să mergem și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le în Dumnezeul Triunic (Mat. 28:18-19)!

evanghelia după Matei, o evanghelie despre împărăția lui Dumnezeu, se încheie cu Domnul care își întâlnește discipolii pe un munte, iar acolo El le spune că Lui i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ; deci El îi însărcinează să meargă și să uceniceze toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhul Sfânt. Ce însărcinare minunată!

Pe de o parte ni se spune să mergem și să predicăm evanghelia împărăției pe întregul pământ locuit pentru o mărturie, iar apoi va veni sfârșitul (Mat. 24:14). Pe de altă parte, trebuie să mergem și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le în numele Dumnezeului Triunic.

Aceasta înseamnă că avem o dublă însărcinare, o mare însărcinare în două aspecte principale: trebuie să predicăm evanghelia împărăției pentru a-i face pe păcătoși rebeli cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și trebuie, de asemenea, să discipolizăm acești noi credincioși pentru a-i aduce pe deplin sub autoritatea lui Dumnezeu și chiar în Însuși Dumnezeu Triunic. Aleluia!

Și toate acestea sunt până la sfârșitul veacului, în vederea încheierii acestei epoci. Domnul este alături de noi până la sfârșitul veacului și El este Fiul Omului în înviere și înălțare, având toată autoritatea în ceruri și pe pământ.

Cu El, în El, și în numele Său, noi, ca discipoli ai Săi, mergem și predicăm evanghelia împărăției și discipolizăm toate națiunile, botezându-le în Dumnezeul Triunic, pentru ca împărăția din Dumnezeu ar fi mărită și dezvoltată.

Fie ca să vedem cu adevărat care este semnificația intrinsecă a acestei mari însărcinări și să fim cu una cu Domnul pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a discipoliza națiunile pentru răspândirea și dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu.

Pe măsură ce împărăția lui Dumnezeu este mărită și stabilită pe pământ, va exista o dezvoltare a împărăției și noi toți suntem discipolizați să fim și să trăim în împărăția lui Dumnezeu; când o asemenea realitate este dobândită până la un anumit nivel, Domnul se va întoarce și va încheia această epocă.

În primul rând, noi înșine trebuie să știm ce este evanghelia împărăției și să venim sub autoritatea cerească a Domnului nostru, iar apoi putem merge ca mesageri, trimiși, ambasadori și vestitori pentru a anunța evanghelia împărăției și discipoliza toate neamurile!

Toată autoritatea din Ceruri și de pe Pământ i-a fost dată lui Isus Cristos, Fiul Omului, Regele Împărăției Cerești

V-ați întrebat vreodată, de ce a spus Domnul Isus în Mat. 28:18 că Lui i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ? Nu avea oare El această autoritate, din moment ce El era Dumnezeu?

În divinitatea Sa în calitate de singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, Domnul avea autoritate asupra tuturor lucrurile; cu toate acestea, în umanitatea Sa ca Fiul Omului să fie Rege al împărăției cerești, toată autoritatea în cer și pe pământ i-a fost dată după învierea Sa.

Aceasta înseamnă că, atunci când El era pe pământ, Domnul Isus în calitate de Om, nu avea toată autoritatea în ceruri și pe pământ; dar prin moartea și învierea Lui, El nu a fost numai aprobat și întronat de Dumnezeu, dar Lui i s-a dat și toată autoritatea (Mat. 28:1-10, 18).

El este Regele împărăției cerești și El este Regele ca Fiu al Omului, ca Dumnezeu-om; ca om-Dumnezeu în umanitatea Sa, Isus Cristos este Regele împărăției lui Dumnezeu. Regele nostru este un om și toți supușii din această împărăție sunt oameni.

Aleluia, autoritatea din ceruri și de pe pământ a fost dată Acestuia! Deoarece El are toată autoritatea în ceruri și pe pământ, Cristos ne poate însărcina acum pe noi, discipolii Săi – supușii din împărăția cerească – să mergem și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Fiului și al Duhului Sfânt!

Numai în evanghelia după Matei vedem această mare însărcinare, căci această evanghelie este despre împărăția lui Dumnezeu.

Conform evangheliei lui Ioan, după învierea Sa, Domnul a venit să-i întâlnească pe discipolii Săi într-o cameră în care ușile au fost închise (Ioan 20:19); ei erau adunați acolo, temându-se pnetru viața lor din cauza evreilor.

Deci Domnul a venit la ei pentru a-i întări prin viață, iar El a suflat asupra lor și le-a spus să primească suflarea sfântă (Ioan 20:22).

În Matei Domnul le-a poruncit ucenicilor să meargă pe un anumit munte și acolo El îi va întâlni; acolo, pe baza faptului că i-a fost acordată toată autoritatea, El le-a poruncit să predice evanghelia și să discipolizeze națiunile.

În Ioan este vorba despre suflarea vieții, Duhul care este suflat în discipoli pentru regenerarea și viața lor spirituală; în Matei este vorba de a fi însărcinat și de a avea toată autoritatea pentru lărgirea împărăției lui Dumnezeu.

evanghelia după Ioan, evanghelia vieții, revelează învierea ca fiind legată de viață, putere, respirație și păstorire; evanghelia după Matei revelează învierea ca fiind ceva legat de dreptate, autoritate și discipolizarea națiunilor.

Aleluia, avem nevoie atât de viață cât și de autoritate, atât de putere cât și dreptate, atât de discipolizare cât și de păstorire!

Aleluia, toată autoritatea din ceruri și de pe pământ a fost dată lui Isus Cristos ca Fiu al Omului și Acesta este Regele Împărăției cerești a lui Dumnezeu! Slavă Domnului, Isus ca Om, omul-Dumnezeu, a fost înălțat de Dumnezeu și Lui i S-a dat toată autoritatea, iar noi, ca ucenicii Săi, am fost însărcinați să mergem și să discipolizăm toate națiunile cu autoritatea Sa! Îți mulțumim Doamne pentru că Tu nu doar intri în noi ca viață, suflându-Te în noi ca Duh, ci și ne dai autoritatea Ta de a Te reprezenta și de a discipoliza națiunile!

Având autoritatea lui Cristos, mergem să discipolizăm toate națiunile botezându-le întru Dumnezeul Triunic

Deoarece toată autoritatea din ceruri și de pe pământ a fost dată Cristosului înviat, El i-a trimis pe ucenicii Săi să discipolizeze toate națiunile, iar ei merg cu autoritatea Lui!

Când predicăm evanghelia, accentuăm de multe ori viața și harul și iertarea păcatelor – și toate acestea sunt importante; dar trebuie să ne dăm seama că, atunci când mergem să predicăm evanghelia, noi avem autoritatea Regelui!

Conform evangheliei după Matei, mergem cu autoritatea lui Cristos pentru a discipoliza toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeul Triunic! Cristos ne-a împuternicit cu toată autoritatea Sa, și El este cu noi până la sfârșitul acestei epoci; prin urmare, trebuie să mergem în numele Lui și cu autoritatea Lui pentru a discipoliza toate națiunile!

Cel căruia i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ este Emmanuelul nostru astăzi; trebuie să mergem și să discipolizăm națiunile cu acea autoritate în înviere.

Când mergem și predicăm evanghelia trebuie să fim conștienți de faptul că mergem nu doar cu viața divină pentru a semăna sămânța vieții, ci și cu autoritate; mergem să le poruncim oamenilor să se pocăiască și le spunem să creadă în Domnul.

Prea adesea predicarea de către noi a evangheliei este într-un mod timid, aproape că implorându-i pe alții să se roage și să creadă în Domnul…este timpul să fim plini de credință, credința acestei autorități care ne-a fost dată nouă, bisericii, de către Cristosul înviat!

Noi mergem acum cu această autoritate și în această autoritate pentru a predica evanghelia! Nu ar trebui să-i implorăm pe alții sau să le cerem ceva; mai degrabă, trebuie să mergem cu autoritatea lui Cristos și să discipolizăm națiunile! Satan are putere, dar noi avem autoritate!

Noi am fost trimiși de către Domnul nu doar pentru a-i aduce pe oameni la mântuire, ci și pentru a discipoliza națiunile; aceasta este ceva legat de împărăția lui Dumnezeu.

A discipoliza oamenii înseamnă mai mult decât a-i mântui; a-i discipoliza înseamnă a-i face ucenici, a-i face urmașă ai Regelui, adepții Regelui.

A discipoliza națiunile înseamnă a face din păgâni oameni ai împărăției pentru înființarea împărăției lui Dumnezeu, care este biserica de pe pământ astăzi (vezi 1 Tes. 1:9; 2:12; Apocalipsa 1:5-6 , 9; 9-10).

Nu suntem aici doar pentru a-i mântui pe oameni; suntem aici pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a discipoliza toate națiunile pentru viața de biserică, a cărei realitate este împărăția lui Dumnezeu astăzi.

Scopul intrinsec al predicării de către noi a evangheliei este acela de a-i aduce pe oameni din toate națiunile întru Dumnezeul Triunic, astfel încât ei să devină cetățeni ai împărăției cerurilor.

Împărăția lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât Însuși Dumnezeul Triunic; Dumnezeul Triunic este domeniul divin și mistic al împărăției, un domeniu care este în înviere, domeniul împărăției.

Când predicăm evanghelia împărăției și oamenii cred în Domnul, trebuie să îi botezăm, să îi cufundăm și să îi punem în acest domeniu – întru Dumnezeul Triunic!

Prin predicarea de către noi a evangheliei și botezarea oamenilor întru Dumnezeul Triunic, îi aducem pe aceștia într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic, astfel încât ei să fie una cu împărăția Sa, fiind cetățenii împărăției lui Dumnezeu! Aleluia!

Doamne Isuse, mergem cu autoritatea lui Cristos să predicăm evanghelia împărăției și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeul Triunic! Aleluia, toată autoritatea I-a fost dată lui Cristos, și noi mergem cu această autoritate pentru a discipoliza națiunile, punându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin, Doamne, suntem una cu Tine să mergem și să-i aducem pe oameni într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic, ca ei să fie cetățenii împărăției lui Dumnezeu, cetățenii regatului ceresc!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We go with Christ’s Authority to Disciple all the Nations, Baptizing them into God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 8 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să folosim darul Domnului pentru a zidi biserica dând hrană altora la timpul potrivit

04/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În calitate de sclavi credincioși și prudenți ai Domnului de astăzi, trebuie să folosim darul Domnului pentru a zidi biserica, dând hrană altora la momentul potrivit.

Aceasta înseamnă că trebuie să fim cei care-i slujim pe alții cu Cristos și le administrăm pe Cristos ca har din dragoste pentru Domnul și în unitate cu El.

Conform cu Matei 25, noi credincioșii în Cristos suntem, pe de o parte, fecioare care-L iubesc pe Domnul și se mențin proaspeți și vii pentru El, căutând să cumpere uleiul în vasul nostru, permițând Duhului să ne satureze ființa interioară și să ne transforme.

Pe de altă parte, suntem sclavii Domnului, slujitorii Lui, cei cărora li s-a dat un dar spiritual, un talant, de către Domnul pentru a-L sluji până când El Se va întoarce.

Cu toții am primit un dar de la Domnul, așa că trebuie să-l administrăm între noi ca niște buni ispravnici ai harului variat al lui Dumnezeu. Mai întâi trebuie să-L savurăm Domnul ca har și apoi trebuie să-L administrăm și altora; trebuie să le dăm hrană altora la momentul potrivit.

În aspectul vieții, cu toții trebuie să-L căutăm pe Domnul ca El să ne umple cu Duhul în vasul nostru, rugându-L să se sature și să îmbibe sufletul cu Sine Însuși.

În aspectul slujirii, trebuie să-L dăm pe Cristos altora ca har pentru savurarea lor, căci suntem în casa lui Dumnezeu și cu toții avem un dar spiritual pe care trebuie să-l folosim și să-l exersăm pentru a face afaceri pentru Domnul și pentru a-i hrăni pe poporul Său.

Fie ca noi să înflăcărăm darul lui Dumnezeu pe care ni l-a dat, duhul nostru uman dat de Dumnezeu, și fie ca să administrăm ceva din Cristos celor cu care Domnul ne-a pus împreună.

Dacă suntem credincioși în aceste lucruri mărunte pe care Domnul ni le-a încredințat astăzi, dacă suntem înțelepți să nu savurăm lumea ci să-L savurăm pe Domnul, și suntem credincioși pentru a da de mâncare casei lui Dumnezeu la momentul potrivit, vom intra în bucuria Stăpânului nostru atunci când se va întoarce.

Intrarea în bucuria Stăpânului nostru este cea mai mare răsplată pe care o putem primi de la Domnul, deoarece acest lucru înseamnă că vom participa la bucuria Domnului. O, dorim să-L facem fericit pe Domnul, fiind una cu El în viața noastră și în servirea noastră astăzi!

Să nu ne disprețuim talentul gândindu-ne că, din moment ce nu avem cinci talanți sau doi talanți, nu suntem folositori Domnului, ci să ne dăm seama că talantul nostru este folositor Domnului în biserică, și cinci dintre acești oameni cu un singur talant – atunci când funcționează – este similar cu cel care are cinci talanți.

Dacă toți credincioșii cu un singur talant și-ar exersa funcția astăzi, întreaga lume va fi câștigată de Domnul și biserica ar fi zidită!

Servind Domnului din Dragoste pentru El, prin El și pentru El, și în coordonare cu sfinții

Motivul nostru interior pentru slujirea Domnului ar trebui să fie dragostea noastră pentru El (vezi Exod 21:5; Apocalipsa 2:4-5). Nu ar trebui să-L slujim pe Domnul sau să participăm în serviciul bisericii doar pentru că așa trebuie, pentru că ni s-a spus să facem asta.

În Maleahi 3:14 poporul lui Israel a spus că este zadarnic să-L slujească pe Dumnezeu și ce folos este faptul că au ținut porunca Lui și au umblat îndurerați în fața Domnului oștirilor. O, Doamne Isuse!

S-ar putea să-L slujim pe Domnul fără bucurie ci cu tristețe, la fel ca poporul lui Israel; acest lucru nu este bun. Ar trebui să-L slujim pe Domnul cu bucurie (Psalm 100:2).

Fie ca să ne întoarcem inima către Domnul, să-L iubim cu prima noastră dragoste și să avem motivul lăuntric de a-L iubi pe Domnul pe măsură ce-L slujim.

Slujirea de către noi a Domnului ar trebui să iasă din El ca izvor de binecuvântare, să fie prin El ca mijloc și putere, și să fie pentru El pentru gloria Sa (Rom. 11:36; cf. Num. 18:1).

Dacă Domnul din noi ne mișcă să-L slujim, ar trebui să mergem și să-L slujim una cu El; pe măsură ce slujim, ar trebui să-L luăm pe El ca mijloc al slujirii și ca puterea noastră de slujire, iar rezultatul ar trebui să fie că El câștigă toată gloria.

În acest fel, nu vom comite nelegiuirea sanctuarului; este posibil pentru noi să păcătuim împotriva Domnului în timp ce-L slujim, pentru că nu facem totul din El, prin El și înspre El.

Dacă Domnul nu este sursa servirii noastre, dacă El nu este mijlocul și puterea noastră, și dacă El nu este Cel care câștigă toată gloria, putem păcătui împotriva Domnului chiar și în slujirea noastră pentru El.

Trebuie să-L slujim pe Domnul cu întreaga noastră ființă conform sfatului lui Dumnezeu coordonându-ne cu mădularele Trupului (vezi Rom. 12:1-2, 11; Fapte 13:36; 1 Cor. 12:14-22).

Trupul nostru fizic este o ilustrație a Trupului lui Cristos; Trupul nu este un singur membru, ci multe membre, iar Dumnezeu a pus membrele Trupului – fiecare dintre ele – așa cum a dorit El.

Fie ca să nu ne disprețuim funcția și să râvnim funcția altora; mai degrabă, să prețuim funcția pe care Domnul ne-a încredințat-o și să acceptăm funcția altora în Trup.

Pe de altă parte, să nu fim mândri de funcția noastră și să considerăm că nu avem nevoie de funcția altora, crezând că suntem atotinclusivi și astfel să-i disprețuim pe ceilalți; mai degrabă, trebuie să-i apreciem pe alții, să le primim funcția și să servim împreună în coordonare în Trup.

Fie ca să-L iubim pe Domnul cu întreaga noastră ființă, dându-ne trupul ca sacrificiu viu pentru zidirea bisericii, și fie ca să învățăm să ne coordonăm cu celelalte mădulare din Trup! Fie ca toată servirea noastră din Trup să fie în conformitate cu sfatul lui Dumnezeu și prin El, împreună cu toți sfinții.

Doamne Isuse, Te iubim și Te slujim pe Tine și pe sfinți din dragoste pentru Tine. Aici, dragă Doamne, în biserică, Îți oferim prima noastră dragoste și vrem să facem primele lucrări. Doamne, vrem ca slujirea noastră să fie din Tine ca sursă a binecuvântării, prin Tine ca mijloc și putere, și pentru Tine pentru slava și expresia Ta. Vrem să Te slujim cu întreaga noastră ființă conform sfatului lui Dumnezeu și în coordonarea cu mădularele Trupului. Amin, Doamne Isuse, Îâi mulțumim că ne-ați pus în Trup, unde Te putem sluji administrându-L pe Cristos altora, și îi putem sfinți pe sfinți în coordonare în Trup!

Trebuie să folosim Darul Domnului pentru a zidi Biserica dând hrană altora la momentul potrivit

Ce înseamnă să fim credincioși în slujirea Domnului? În Matei 24:45-51 ni se spune că Domnul ne-a însărcinat pe fiecare dintre noi să avem grijă de casa Lui; El ne-a dat fiecăruia dintre noi cel puțin un talant (un dar spiritual), iar acum trebuie să avem grijă de casa Lui.

Casa lui Dumnezeu sunt credincioșii în Cristos (Efeseni 2:19) care compun biserica (1 Tim. 3:15). Domnul ne-a însărcinat pe fiecare dintre noi să dăm hrană casei Sa, credincioșilor din biserică.

„Dă-le mâncare la momentul potrivit” (Mat. 24:45) este ceea ce Domnul vrea ca noi să facem. Trebuie să folosim darul Domnului pentru a zidi biserica, slujind pe alții cu Cristos și administrându-L pe Cristos altora ca har (vezi Mat. 25:27; 1 Pet. 4:10; Col 1:7; 4:12).

Trebuie să-L slujim pe Domnul ca preoți ostenitor ai evangheliei lui Dumnezeu, mântuindu-i pe păcătoși pentru a-i oferi lui Dumnezeu ca sacrificii acceptabile și, în cele din urmă, pentru a-i prezenta pe deplin crescuți în Cristos (conform Rom. 15:16; 12:1; Col 1:28).

Etapa inițială a servirii și a oferirii noastre este aceea de a predica Evanghelia pentru a mântui neamurile și apoi pentru a le oferi acceptabile lui Dumnezeu, fiind sfințite în Duhul Sfânt.

Apoi, trebuie să ne ocupăm de cei care au fost mântuiți până când își prezintă trupurile lor ca un sacrificiu viu pentru viața Trupului (Rom. 12:2). Și nu ar trebui să ne oprim aici, ci să lucrăm mai departe până îi prezentăm pe deplin crescuți în Cristos (Col. 1:28).

Pentru aceasta, trebuie să-i alimentăm pe alții cu Cristos ca hrană spirituală la momentul potrivit. Trebuie să-L vorbim pe Cristos la tot felul de oameni zilnic – la timp și nelatimp (vezi Fapte 5:42; 8:4; 2 Tim. 4:2).

Iar când ne întâlnim, trebuie să ne străduim cu disperare de a face obiceiul de a vorbi în întâlnire, chiar în orice întâlnire (1 Cor. 14:26, 4-5, 12, 31).

Când avem grijă de oameni, trebuie să avem grijă de ei cu inima iubitoare și iertătoare a Tatălui nostru Dumnezeu și cu duhul păstoritor și căutător al Mântuitorului nostru Cristos (Ioan 21:15-17; 1 Cor. 12:31; 14:4- 8, 13).

Cel mai excelent mod de a fi orice și de a face orice pentru zidirea Trupului lui Cristos este dragostea; nu ar trebui ca doar să ne îngrijim de alții, ci și să avem inima iertătoare și plină de iubire a Tatălui și să avem grijă de ei cu duhul păstoritor și căutător al Mântuitorului nostru Cristos.

Să nu-i categorisim pe alții, considerând că unii sunt buni în timp ce alții sunt răi, și să nu-i criticăm sau să-i condamnăm pe alții; mai degrabă, ar trebui să-i iubim chiar așa cum îi iubește Domnul și ar trebui să ne arătăm grija și iubirea fați ei, așa cum a făcut Domnul Isus când a fost pe pământ.

În viața de biserică trebuie să ne exersăm darul spiritual pentru a da sfinților hrană la momentul potrivit; nu ar trebui să considerăm că ar trebui să funcționeze doar cei care au darul de a învăța sau de a propovădui Evanghelia, ci, mai degrabă, ar trebui să facem un efort și să vorbim în fiecare întâlnire!

Domnul ne-a dat nu doar biserica ca și casă a Sa, ci și talantul pentru a aproviziona cu viață; deci trebuie să ne exersăm darul spiritual și să-L administrăm pe Cristos ca har celor din jur.

Nu ar trebui să spunem că nu suntem dăruiți; mai degrabă, ar trebui să ne dăm seama că toți credincioșii sunt dăruiți și toți pot vorbi în întâlnirile bisericii pentru zidirea bisericii.

Trebuie să luăm în considerare care este momentul potrivit; o mamă știe că trebuie să existe mâncare pentru familie de cel puțin trei ori pe zi – mic dejun, prânz și cină, iar mâncarea trebuie să fie abundentă și bogată.

În mod similar, când ne întâlnim împreună este unul dintre „momentele potrivite”, așa că trebuie să servim mâncarea potrivită celor din poporul Domnului. Dar dacă nu ne ostenim în mod adecvat în Cuvânt, ceea ce le vom oferi este o „cafea și gogoașă”, nu mâncare solidă sau hrană adecvată.

Ca să gătim o mâncare hrănitoare și bună trebuie ca să fim sârguincioși; trebuie să fim sârguincioși pentru a fi în Cuvântul Domnului nu doar pentru hrana personală ci și pentru ca Domnul să aibă o cale de a-i hrăni pe ceilalți prin noi.

Aleluia, Domnul ne-a dat atât priceperea, abilitatea, darul de a avea grijă de obligația noastră, cât și pe sfinții din biserică ca obiect al servirii noastre!

Doamne Isuse, vrem să ne folosim și să exersăm darul spiritual pe care ni l-ai dat, pentru ca să-L administrăm pe Cristos ca har sfinților din biserică ca hrană a lor. Fie ca noi să fim sârguincioși să ne ostenim în Cuvântul lui Dumnezeu nu doar pentru propria hrană ci și pentru a oferi hrană sfinților. Doamne, mântuiește-ne de condamnarea sau să criticarea altora; dă-ne inima iubitoare și iertătoare a Tatălui nostru Dumnezeu și a duhul păstoritor și căutător al Mântuitorului nostru Cristos în grija noastră pentru sfinți. Fie ca noi să luăm calea iubirii altora în slujirea sfinților, pentru ca aceștia să se deschidă, să-L savureze pe Cristosul bogat și să crească în viață până la maturitate în Trup!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Use the Lord’s Gift to Build up the Church by Giving others Food at the Proper Time (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 7 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să fim robii credincioși și înțelepți în lucrurile Stăpânului nostru pentru a intra în bucuria Sa

03/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Fie ca să fim robii credincioși și înțelepți în lucrurile stăpânului nostru, ca să putem intra în bucuria Sa!

În calitate de credincioși în Cristos, avem un statut dublu: în aspectul vieții suntem fecioare înaintea Domnului și trebuie să avem ulei în vasul nostru, nu numai în lampa noastră, și în aspectul serviciului suntem robi buni pentru a realiza ceea ce El intenționează să îndeplinească și trebuie să fim robi credincioși.

Deci, pe de o parte, trebuie să fim cei care cumpără uleiul, adică trebuie să plătim prețul pentru a câștiga mai mult din Duhul în vasul nostru, în sufletul nostru. Pe de altă parte, trebuie să investim darurile spirituale pe care Domnul ni le-a oferit, astfel încât să “facem afaceri” pentru Domnul până când va veni.

În fiecare zi trebuie să câștigăm mai mult din Duhul și să fim umpluți cu Duhul; trebuie să-I cerem Domnului să ne umple și să ne satureze în fiecare zi, și trebuie să plătim prețul pierderii vieții noastre sufletești și a lepădării de sine, pentru a-L savura pe Domnul și pentru a permite Duhului să ne satureze.

În același timp, trebuie să fim cei care dăm hrană poporului Domnului; trebuie să fim robi buni și credincioși, cei care administrează bogățiile lui Cristos poporului lui Dumnezeu și se îngrijesc de cei din casa lui Dumnezeu până când Domnul se va întoarce.

Trebuie să fim robi înțelepți, cei care folosim darul nostru spiritual; nu ar trebui să fim rob răi și leneși.

Vrem ca, la întoarcerea Domnului, pe de o parte să intrăm la sărbătoarea de nuntă, deoarece avem ulei în vasul nostru (nu numai în lampa noastră) și pe de altă parte să intrăm și în bucuria stăpânului nostru, pentru că am fost credincioși și înțelepți peste puține lucruri.

Vrem să intrăm în sărbătoarea de nuntă și în bucuria Stăpânului nostru. Dar dacă nu suntem un rob bun, un rob credincios și înțelept, Domnul ne va numi robi răi și leneși, și vom fi aruncați în întunericul de afară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților. O, Doamne Isuse!

Fie ca noi să fim salvați de această disciplină în epoca viitoare și să auzim vocea Domnului care ne spune: “Bine ai făcut, rob bun și credincios, intră în bucuria Stăpânului tău!”

Domnul ne-a oferit fiecăruia dintre noi talanturi, daruri spirituale și trebuie să le investim.

De exemplu, fiecare membru al trupului nostru fizic este un dar pentru trupul nostru, deși unele sunt mai mari și altele mai mici. În Trupul lui Cristos există unii care sunt de cinci talanți, unii de doi talanți, iar cei mai mulți dintre noi suntem membri de un talant.

Nu există prea mulți sfinți care au cinci talanți, dar de-a lungul istoriei bisericii am văzut pe unii cum ar fi contele Zinzendorf, John Nelson Darby, Watchman Nee, Witness Lee și alții câțiva care sunt de cinci talanți.

Dar trebuie să ne dăm seama că, chiar dacă s-ar putea să nu fim un membru care are cinci talanți, cinci membrii care au un talant – atunci când își exercită funcția – sunt egali cu un membru de cinci talanți.

Să fim veghetori în viață și înțelepți în serviciu ca fecioare și robi pentru Domnul

Pe de o parte, noi credincioșii în Cristos suntem fecioare înaintea Domnului și există aspectul de a fi veghetori și pregătiți; pe de altă parte, suntem robii Săi și trebuie să fim credincioși și înțelepți.

În statutul nostru legat de viață, suntem fecioare, iar în statutul legat de slujire, suntem robi. S-ar putea să ne placă să fim fecioare, dar s-ar putea să nu dorim să auzim că suntem robi; cu toate acestea, noi nu suntem doar fecioare, ci și robi, și Domnul este atât Mirele cât și Stăpânul nostru.

Pe de o parte, Domnul este atât de dulce, plăcut, minunat și iubitor ca Mirele nostru care vine; pe de altă parte, El este Stăpânul nostru strict și, uneori, El ne tratează într-un mod strict.

Ca fecioare, trebuie să obținem ulei ca să ne umplem vasul; trebuie să plătim zilnic prețul pentru a cumpăra din Duhul ca uleiul aurit în vasul nostru. În calitate de robi, avem un talant spiritual pe care trebuie să-l folosim și să “facem afaceri” pentru Domnul, pentru a fi robii credincioși și înțelepți.

Când plătim prețul pentru a cumpăra uleiul, acest ulei ca Duhul ajunge chiar pe fundul vasului nostru și El ne reînnoiește din interior pentru a ne transforma.

Multe persoane astăzi în creștinism nu sunt preocupate de reînnoirea și transformarea interioară; ei vor doar să arate bine la exterior înaintea celorlalți – aceasta este religia, faptul de a fi preocupați de aspectul exterior, de spectacolul exterior.

Dar, ca fecioare ale Domnului, trebuie să căutăm să avem umplerea interioară a Duhului, iar acest Duh va ajunge în părțile noastre interioare și ne va reînnoi pentru a ne transforma din interior.

Rezultatul acestei reînnoiri și transformări este faptul că Îl trăim spontan pe Cristos, Îl exprimăm pe Cristos și suntem sănătoși spiritual; acest lucru este diferit de a face un spectacol sau a avea un “machiaj” pe fața noastră atunci când ne întâlnim cu ceilalți.

Cu toate acestea, faptul că trebuie să fim reînnoiți și transformați nu înseamnă că nu avem nevoie de activități exterioare; pe de o parte trebuie să fim reînnoiți, iar pe de altă parte, trebuie să ne folosim talantele spirituale pentru Domnul.

În ceea ce privește aspectul vieții, trebuie să fim reînnoiți din interior, iar în ceea ce privește aspectul serviciului, trebuie să fim foarte activi în exterior.

Noi tindem să mergem prea mult fie într-o direcție, fie în cealaltă; uneori suntem atât de activi în exterior încât neglijăm reînnoirea interioară, în timp ce alteori ne pasă atât de mult de viața interioară, încât nu lucrăm adecvat.

Domnul numește o asemenea persoană o “turtă neîntoarsă” (Osea 7:8), o turtă care este arsă de cărbune pe o parte, în timp ce pe cealaltă este crudă. Noi trebuie să fim o “turtă transformată”, așa că atunci când lucrăm prea mult, Domnul ne spune să ne odihnim și să Îl savurăm, iar dacă ne odihnim prea mult, Domnul ne va spune să lucrăm.

Fie ca să fim cei care veghează în viață ca fecioare pentru Domnul și înțelepți în serviciu ca robi ai Domnului.

Doamne Isuse, vrem să fim veghetori în viață și să fim credincioși în serviciul Tău. Amin, Doamne, căutăm umplerea interioară a uleiului în vasul nostru și, de asemenea, vrem să folosim darul nostru spiritual pentru a lucra pentru Tine. Umple-ne cu Duhul, Doamne, și reînnoiește-ne și transformă-ne din interior! Întărește-ne în omul nostru interior, pentru a-Ți permite să-Ți faci casa Ta adânc în inima noastră. Amin, Doamne, vrem atât creșterea interioară a vieții cât și acțiunile exterioare, fiind atât veghetori în viață, cât și credincioși și înțelepți în serviciul nostru pentru Tine.

Să fim robii credincioși și înțelepți în lucrurile Stăpânului nostru pentru a intra în bucuria Sa

Domnul vrea să ducă la îndeplinire ceva, așa că pentru serviciul nostru, pentru lucrarea noastră, avem nevoie de talant, de darul spiritual, pentru a putea fi dotați ca un rob bun pentru a duce la îndeplinire ceea ce dorește El (vezi Mat. 25:20-23; vezi 24:45-51).

Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om pe cale să plece în străinătate, care și-a chemat robii și le-a dat posesiunile sale; unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, și altuia unul singur, fiecare în funcție de propria sa capacitate, apoi a plecat în străinătate (Mat. 25:14-15).

În aspectul serviciului nostru pentru Domnul, noi credincioșii suntem robi; Pavel s-a prezentat ca fiind, Pavel, un sclav al lui Cristos Isus (vezi Rom. 1:1; 1 Pet. 1:1; 1 Cor. 7:22-23).

În casa și întreprinderea Sa, Domnul are robi, care sunt credincioșii Săi; posesiunile Sale simbolizează biserica (Efeseni 1:18) cu toți credincioșii, care constituie reședința lui Dumnezeu (Matei 24:45).

Dar cine este robul credincios și înțelept care își folosește talantul pentru a obține profit și creștere pentru stăpân?

Robul leneș și rău a spus în inima sa: Stăpânul meu Își întârzie venirea… Fie ca noi să nu facem asta niciodată; să nu avem niciodată gândul că Domnul Își întârzie întoarcerea, ci să iubim apariția Sa!

Fie ca noi să nu ținem companie cu oamenii lumești și în mod lumesc, fiind contaminați de lume (“el a mâncat și a băut cu bețivii”) și fie ca noi să nu îi tratăm rău pe semenii noștri credincioși (“el îi bate pe semenii săi”).

Fie ca să fim robii credincioși și înțelepți ai Domnului, care fac afaceri până când Domnul vine și obțin un beneficiu pentru El; fie ca să fim cei care dăm de mâncare poporului Domnului până când vine El, dându-le de mâncare la momentul potrivit.

Amin, să le dăm de mâncare altora – să fim umpluți cu bogățiile lui Cristos și să distribuim aceste bogății altora în casa lui Dumnezeu!

Talantele simbolizează darurile spirituale (25:15-23; Rom. 12:6; 1 Cor. 12:4; 1 Pet. 4:10; 2 Tim. 1:6-7); umplerea Duhului în viață ne permite să folosim darul spiritual în serviciu (lucrare), iar darul spiritual în serviciu se potrivește cu umplerea Duhului în viață, pentru a putea fi un mădular perfect al lui Cristos.

Fiecare dintre noi, după darul pe care l-am primit de la Domnul, să-l administrăm între noi ca niște buni ispravnici ai harului variat al lui Dumnezeu (1 Pet. 4:10).

Trebuie să Îl savurăm pe Domnul și, de asemenea, să administrăm altora numeroasele aspecte ale savurării lui Dumnezeu.

Pentru a face acest lucru, trebuie să ventilăm până la flacără darul lui Dumnezeu care este în noi, iar acest dar este duhul nostru (2 Tim. 1:6-7), căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de lașitate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință.

Duhul nostru dat de Dumnezeu este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l ventilăm până la flacără.

Dacă suntem robii credincioși și înțelepți în lucrurile stăpânului nostru de azi, vom intra în bucuria Stăpânului nostru; aceasta se referă la savurarea Domnului în împărăția viitoare ca răsplată pentru serviciul nostru credincios pentru El (Mat. 25:21, 23).

Această răsplată se referă la satisfacția interioară, nu la poziția exterioară; a participa la bucuria Domnului este cea mai mare răsplată, mai bună decât gloria și poziția din împărăția viitoare.

Nimic nu este mai înalt decât savurarea autentică a lui Cristos; trebuie să mergem spre altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeu, bucuria noastră nemărginită (Psa. 43:4) și trebuie să fim robii credincioși și înțelepți în lucrurile stăpânului nostru de astăzi, pentru a putea intra în bucuria Sa la întoarcerea Sa.

Pe măsură ce funcționăm și lucrăm ca robi credincioși și înțelepți, suntem credincioși peste puține lucruri; cu cât continuăm mai mult, cu atât ne ducem la îndeplinire adevărata funcție, iar când Domnul se va întoarce, El ne va pune peste multe lucruri și ne va aduce în bucuria Stăpânului nostru.

În această epocă trebuie să folosim darul Domnului pentru a-i mântui pe oameni și pentru a le administra bogățiile Sale.

Fie ca să nu ne îngropăm talantul în pământ, crezând că Domnul este un Stăpân strict și că trebuie să păstrăm ceea ce ne-a dat și să-l returnăm Lui. Mai degrabă, ar trebui să investim darurile noastre spirituale și să fim robii credincioși și înțelepți, sporind ceea ce Domnul ne-a oferit și folosind darul nostru pentru a-i mântui pe alții și pentru a le administra bogățiile Domnului.

Pentru a-i mântui pe oameni nu trebuie să fim un membru cu cinci talanți cum ar fi un mare evanghelist, ci putem pur și simplu să vorbim evanghelia altora, le putem oferi un tractat de evanghelie sau pur și simplu putem lăsa un tractat unde oamenii vor fi. Nu știm niciodată, oferirea unui tractat evanghelistic cuiva îi poate schimba cursul vieții și să-l aducă în împărăția lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să fim robii credincioșii și înțelepți care folosesc darurile spirituale pe care ni le-ai dat pentru a-i mântui pe oameni și pentru a le administra bogățiile Tale. Amin, Doamne, umple-ne cu Duhul pentru a putea să ne folosim darul spiritual în serviciul nostru pentru Tine. Vrem să nu ne îngropăm talentul, ci să-l folosim în serviciul Tău pentru a obține beneficii și pentru ca casa Ta să crească și să fie zidită. Doamne, vrem să intrăm în bucuria Stăpânului nostru, în savurarea Domnului în împărăția viitoare ca răsplată pentru serviciul nostru credincios pentru El! Amin, Doamne, dorința noastră este să participăm la bucuria Domnului ca cea mai mare răsplată a noastră!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Faithful and Prudent Slaves in the things of our Master to Enter into His Joy (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 7 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Pentru a trăi viața împărăției, trebuie să-l iertăm pe fratele nostru așa cum și Domnul ne-a iertat

12/09/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Pentru ca noi să trăim viața împărăției, viața de om-Dumnezeu, viața de biserică, trebuie să fim smeriți și să nu disprețuim pe nici un credincios, ci să-l iubim pe fratele nostru și să ne iertăm fratele din toată inima.

În Matei 18:1-35 avem o porțiune minunată despre cum să trăim viața împărăției, și chiar de la început discipolii L-au întrebat pe Domnul: “Cine este cel mai mare în împărăția cerurilor?” Ceea ce îi interesa pe ei era cine este numărul unu în împărăție.

Aceasta a fost o întrebare greșită și Domnul nu a răspuns la această întrebare, ci mai degrabă, El a răspuns adevăratei întrebări.

Adevărata întrebare este: “Doamne, Te rugăm, arată-ne cum putem trăi în realitatea împărăției printre frați, astfel încât să nu devenim un prilej de poticnire în rândul oamenilor, și cum ar trebui să avem grijă de toți tinerii și de cei mai slabi dintre noi pentru ca să fie și ei în realitatea împărăției?”

Aceasta este adevărata întrebare; acestei întrebări Domnul le-a răspuns. Când vorbim de a fi în împărăția lui Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne smerim pe noi înșine, să nu disprețuim pe nici un credincios, ci să iubim pe fratele nostru și să ne iertăm fratele din toată inima.

Apoi, mai târziu, Petru a pus o altă întrebare, care arată cu adevărat unde se afla: “De câte ori trebuie să iert pe fratele meu?” O astfel de întrebare este plină de mândrie, arătând că Petru a fost ofensat de către unul dintre frații care obișnuiau să îl ofenseze.

Răspunsul Domnului a fost nu numai de șapte ori, ci de șapte ori câte șapte, adică de nenumărate ori.

Apoi, Domnul le-a spus parabola unui sclav care îi datora stăpânului său o sumă uriașă de bani, zece mii de talanți (echivalentul a 12 milioane de dolari astăzi) și l-a implorat pe stăpânul său să îl aștepte până când poate plăti, dar stăpânul i-a iertat toată datoria.

Dar mai apoi, când acest sclav a ieșit, l-a găsit pe un sclav la fel ca el care îi datora o sumă mică de bani și i-a cerut-o, nefiind dispus să-l ierte sau să-l păsuiască.

Așa că ceilalți sclavi au dus vestea stăpânului lor, iar stăpânul lor l-a disciplinat pe sclavul neiertător.

În viața împărăției, trebuie să-l iubim și să-l iertăm pe fratele nostru; dragostea și iertarea, însă, nu sunt “simțăminte”, ci alegeri.

Nu trebuie să “simțim” dragoste ca să iubim și nu trebuie ca să “simțim” iertarea ca să iertăm; pur și simplu trebuie să alegem să iubim și să iertăm, iar Domnul ne va împuternici să iubim și să iertăm.

Să trăim viața împărăției smerindu-ne, să nu fim pricină de poticnire pentru ceilalți și să nu-i disprețuim pe ceilalți

Pentru a trăi viața împărăției, trebuie să ne smerim și să devenim ca niște copilași (vezi Mat. 18:2-4). Pentru a fi în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să fim ca un copil, nevinovat și fără mândrie.

Mai mult, pentru a trăi în viața împărăției, nu ar trebui să-i facem pe alții să păcătuiască sau să fim prilej de poticnire (vezi Mat. 7:5-9; cf. Mat. 11:6). Cuvântul Domnului în această porțiune este foarte puternic, pentru că El se identifică cu “copilașii” și cu “cei mici.”

El a zis, Cine primește pe unul dintre acești micuți, Mă primește pe Mine; oricine va poticni pe unul dintre acești mici, este mai profitabil să fie înecat în mare. Vai de lume din cauza prilejurilor de poticnire; nu se poate să nu vină prilejurile de poticnire, dar vai de omul prin care vine prilejul de poticnire!

Când citim un asemenea cuvânt din partea Domnului, ar trebui să avem o teamă potrivită și sănătoasă înaintea Domnului, având o conștientizare și o rugăciune în fața Sa, ca niciodată să nu fim prilej de poticnire pentru sfinții din viața de biserică.

Putem chiar să-I spunem: “Doamne, nu mă lăsa niciodată să fiu un prilej de poticnire pentru niciunul dintre sfinții Tăi! Nu permite ca falimentul meu să-i poticnească, ca nu cumva să-și piardă savurarea în împărăția Ta!”

Domnul chiar a spus că, dacă piciorul sau mâna noastră ne face să ne poticnim, ar trebui să o tăiem și să o aruncăm; și dacă ochiul ne face să păcătuim, ar trebui să-l scoatem, căci este mai bine să intrăm în împărăția lui Dumnezeu mutilați decât să ardem în foc cu tot trupul.

În tratarea păcatului trebuie să fim fermi și serioși; de asemenea, în grija noastră față de ceilalți sfinți, în păstorirea lor și în îngrijirea lor conform duhului, de asemenea, ar trebui să fim serioși și sobri.

Trebuie să învățăm să ne iubim unii pe alții, să ne îngrijim unii de alții și să nu facem nimic care să-i poticnească pe ceilalți.

Mai ales când vine vorba de slujitorii sau frații conducători, sfinții privesc la ei, iar ceea ce ei fac pot afecta mult pe sfinți.

Uneori, frații conducători s-ar putea să nu vorbească unii cu alții sau să se ierte unul pe altul, ci mai degrabă se ceartă între ei; cum se poate dezvolta împărăția lui Dumnezeu într-o astfel de biserică locală?

Cu toții trebuie să trăim viața împărăției smerindu-ne înaintea Domnului și în fața sfinților, și trebuie să nu ne poticnim unii pe alții și să nu devenim un prilej de poticnire pentru ceilalți.

Ca să trăim viața împărăției, nu ar trebui să disprețuim nici măcar pe un credincios neînsemnat (Mat. 18:10-14).

Este ușor să disprețuim pe unii care nu funcționează prea mult în modul exterior, sau care sunt timizi și care nu cunosc Cuvântul prea mult… dar trebuie să ne smerim pe noi înșine, să acceptăm și să apreciem porțiunea fiecăruia, și trebuie să învățăm să Îl administrăm pe Cristos unii altora în viața de biserică în calitate de împărăția lui Dumnezeu astăzi.

Doamne Isuse, îndură-Te de noi. Ne smerim înaintea Ta; vrem să fim ca niște copilași, nevinovați în natură, fără mândrie și gata să primim ceva nou de la Tine. O, Doamne, ferește-ne de la a poticni pe vreunul dintre sfinți prin cuvântul, fapta sau atitudinea noastră. Fie ca să fim sobri și nu înguști în viața de biserică, pentru a nu deveni un prilej de poticnire pentru niciunul dintre sfinți. O, Doamne, vrem să fim cei care tratează păcatul într-un mod serios și care sunt stricți cu ei înșiși, astfel încât să nu-i poticnim pe alții. Amin, Doamne, vrem să trăim viața împărăției smerindu-ne pe noi înșine, nu poticnindu-i pe alții și fără să disprețuim pe niciunul dintre sfinți.

Pentru a trăi viața împărăției, ar trebui să-l iertăm pe fratele nostru fără limită, așa cum Domnul ne-a iertat

Pentru a trăi viața împărăției astăzi, ar trebui să-l iertăm pe fratele nostru fără limită (vezi Mat. 18:21-35). Cum oare am putea trăi noi viața de biserică ca realitate a vieții împărăției astăzi, dacă nu ne iertăm unii pe alții?

Răspunsul Domnului dat lui Petru a fost că trebuie să-și ierte fratele nu numai de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte; asta înseamnă că ar trebui să îl iertăm pe fratele nostru fără limită.

Incapacitatea de a ierta pe ceilalți are o rădăcină, iar această rădăcină este mânia din dispoziția noastră.

Dacă nu am descoperit această rădăcină, nu ne va fi ușor să-i iertăm pe ceilalți. Motivul pentru care nu îi putem ierta pe ceilalți este că există mânie în noi; suntem mânioși în dispoziția noastră.

Trebuie să ne rugăm Domnului cu privire la acest lucru și să Îi permitem să trateze mânia din dispoziția noastră. Trebuie să îl iertăm pe fratele care ne-a ofensat chiar șaptezeci de ori câte șapte; trebuie să-i iertăm pe ceilalți chiar așa cum și Domnul ne-a iertat.

Datoria noastră înaintea Domnului este imposibil de plătit, dar pe măsură ce ne mărturisim păcatele în fața Sa, Domnul ne iartă datoriile în viața noastră creștină învinsă pentru restabilirea părtășiei noastre cu El (vezi Mat. 18:23-27).

Chiar și după ce am fost mântuiți, noi continuăm să greșim, să păcătuim și să îi ofensăm pe ceilalți; Domnul, însă, ne iartă păcatele, ne curăță de greșelile și impuritățile noastre, și El ne iartă datoriile în viața noastră creștină învinsă, pentru ca părtășia noastră cu El să fie restabilită.

Datoria altora față de noi este foarte mică în comparație cu datoria noastră față de Domnul. Trebuie să-i iertăm pe ceilalți chiar așa cum și Domnul ne-a iertat.

Domnul ne-a iertat și cu cât Îl slujim mai mult ca un sclav, cu atât avem mai multe falimente și cu atât acumulăm mai multe datorii; datoria noastră este precum datoria Statelor Unite, devenind din ce în ce mai mare în fiecare an.

Avem tot mai multe falimente și mai multe defecte, dar atunci când venim la Domnul, El ne iartă de fiecare dată. Cum deci să nu-l iertăm pe fratele nostru pentru o mică ofensă sau greșeală?

În timp ce trăim viața împărăției, trebuie să-l iertăm pe fratele nostru fără limită, așa cum și Domnul ne-a iertat.

Dacă nu-l iertăm pe fratele care păcătuiește împotriva noastră, acest lucru îi va mâhni pe ceilalți frați și ei ar putea aduce această problemă înaintea Domnului (Mat. 18:28-31), la fel cum ceilalți sclavi s-au mâhnit după felul în care sclavul iertat l-a tratat pe datornicul său și au adus această situație în atenția stăpânului.

Dacă nu iertăm din inimă un frate astăzi, nu vom putea intra în împărăție în epoca viitoare (Mat. 18:32-35; Marcu 11:25-26).

Este un lucru grav să nu-i iertăm pe ceilalți. Este grav să fim ofensați și este și mai grav să nu iertăm; dacă suntem ofensați și nu iertăm, nu putem intra în împărăția viitoare.

Trebuie să tratăm foarte serios înaintea Domnului cu mânia din dispoziția noastră și cu incapacitatea noastră de a ierta, altfel acest lucru ne va costa împărăția în manifestarea sa.

În viața de căsnicie, soțul și soția sunt sfinți în biserică și sunt amândoi membri ai Trupului; ei trebuie să fie împăcați de fiecare dată, iar ofensele nu pot rămâne neiertate.

Se întâmplă ofense în viața de căsnicie, dar trebuie să învățăm să ne iertăm unii pe alții. Viața de căsnicie este ca un “laborator” în care lucrăm viața de biserică; trebuie să învățăm să iertăm în laborator și atunci putem ierta în viața de biserică. Dacă nu putem ierta acasă, nu putem ierta în alte părți.

Dacă nu îl iertăm pe fratele nostru astăzi, vom fi disciplinați de Domnul până când îl vom ierta din inimă, adică până când vom fi plătit tot ceea ce datorăm (Mat. 18:34). Faptul de a nu ierta din inimă pe un frate astăzi ne-ar putea costa să nu intrăm în împărăție în epoca viitoare.

Doamne Isuse, salvează-ne de mânia din dispoziția noastră și vindecă-ne de incapacitatea de a ierta. Vrem să trăim astăzi viața împărăției în viața de biserică, iertându-l pe fratele nostru fără limită. Fie ca să învățăm de la Tine și să iertăm pe fratele nostru, așa cum și Domnul ne-a iertat. Îți mulțumim, Doamne, căci Tu nu doar că ne-ai iertat inițial de toate păcatele în momentul regenerării noastre, ci întotdeauna ne-ai iertat și ne-ai curățit de păcatele și fărădelegile noastre în viața noastră creștină învinsă pentru restaurarea părtășiei noastre cu Tine. Vrem să experimentăm și să trăim viața Ta iertătoare pentru a-i ierta pe cei care ne-au greșit, așa cum și Domnul ne-a iertat!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, To Live the Kingdom Life we should Forgive our Brother even as the Lord forgave us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.