viața de biserică

Iertarea guvernamentală, iertarea împărăției și să nu acționăm împotriva guvernării lui Dumnezeu

06/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

După ce am văzut iertarea eternă, iertarea instrumentală și iertarea restauratoare, astăzi vrem să aprofundăm iertarea guvernamentală (legată de disciplină) și iertarea împărăției (legată de administrația lui Dumnezeu).

În Biblie, cuvântul iertare și principiul iertării lui Dumnezeu este folosit foarte mult, dar nu toate iertările sunt la fel.

De exemplu, când Domnul ne iartă păcatele în momentul regenerării noastre, acesta este un fel de iertare, dar când El iartă păcatele celor pe care biserica îi iartă (Ioan 20:23), acesta este un alt fel de iertare.

Când îi iertăm pe alții și, prin urmare, sunt iertați de Domnul, acesta este un fel de iertare, dar când cineva păcătuiește și este bolnav și prezbiterii vin să se roage pentru el, va fi iertat – acesta este un alt fel de iertare.

Îi mulțumim Domnului pentru slujba fratelui Watchman Nee care, în colecția lucrărilor sale, a descoperit din Cuvântul lui Dumnezeu cinci feluri de iertare: iertarea eternă, iertarea instrumentală, iertarea restauratoare, iertarea guvernamentală și iertarea împărăției.

Iertarea eternă este acordată de Domnul Isus tuturor celor care cred în El; pocăindu-ne și crezând în Domnul, suntem iertați de toate păcatele noastre, iar această iertare este eternă. Aleluia!

Și atunci când cineva crede în Domnul dar nu-și dă seama că este iertat de El, biserica este instrumentul lui Dumnezeu pentru a declara iertarea lui Dumnezeu omului.

Biserica nu poate, prin sine însăși, să-i ierte pe alții; mai degrabă, deoarece biserica este Trupul lui Cristos, biserica poate proclama iertarea păcatelor pe care Dumnezeu a îndeplinit-o deja.

Mai mult, după ce credem în Domnul, încă mai facem greșeli, păcate și ofense, deci mai avem păcate; când ne mărturisim păcatele Domnului și ne pocăim, Domnul ne iartă de păcatele noastre și ne curăță de orice nelegiuire.

Cât de minunat este să avem mântuirea lui Dumnezeu și să savurăm iertarea Domnului în toate aspectele sale!

Cu toate acestea, există alte două aspecte ale iertării lui Dumnezeu, care pot să nu fie atât de plăcute, dar sunt absolut adevărate și experimentale atât din punct de vedere al Cuvântului lui Dumnezeu, cât și al experimentării noastre creștine.

Iertarea guvernamentală e legată de disciplina lui Dumnezeu și modul Său de a ne trata

Disciplina guvernamentală este legată de disciplina lui Dumnezeu și de felul Său de a ne trata. Este posibil să nu fim atât de familiarizați cu acest lucru, așa că trebuie să săpăm mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cunoaște mai multe, altfel este posibil să dorim “să iertăm și să primim” pe cineva care este sub acest fel de iertare, și putem provoca probleme în biserică.

Trebuie să iubim și să iertăm pe cineva ca pe un frate, dar dacă o persoană se află sub iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu și este sub disciplina Sa, iar noi mergem împotriva acesteia, vom merge împotriva guvernării și disciplinei lui Dumnezeu.

De ce ne iartă Dumnezeu și încă ne mai disciplinează?

Dumnezeu ne poate permite să greșim și chiar să păcătuim, dar El nu va permite să facem acest lucru la nesfârșit; dacă continuăm să păcătuim, El ne va disciplina, iar această disciplină poate veni sub formă de boală, dificultăți și, în cazuri extreme, poate fi chiar moarte, pentru a putea învăța să nu păcătuim atât de ușor.

Iertarea guvernamentală implică aranjamentul lui Dumnezeu, suveranitatea Sa, disciplina Sa și mâna Sa; guvernarea lui Dumnezeu este modul Său de a face lucrurile – este administrația Sa.

Iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu este legată de modul în care Dumnezeu ne gestionează, ne stăpânește și ne tratează.

În Gal. 6:7 ni se spune că ceea ce semănăm, vom și secera; dacă semănăm în carne, vom secera corupția cărnii. Nu putem spune doar că, dacă ne pocăim și ne mărturisim păcatele, Dumnezeu ne iartă; da, Dumnezeu ne iartă, dar ne poate disciplina.

Dacă ne uităm la cazul regelui David, el a comis două mari păcate: omucidere (el l-a ucis pe Uria) și adulter (cu soția lui Uria). Dar apoi David a avut o pocăință sinceră și amănunțită (vezi Psa. 51) și Dumnezeu a confirmat că l-a iertat; cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să-l disciplineze pe David, prin faptul că a permis ca primul său copil pe care l-a avut cu soția lui Uria să moară, și a făcut ca sabia să nu se depărteze de casa lui David.

Exista iertare, dar existau și consecințele păcatului; deși David s-a rugat și a postit ca Dumnezeu să nu-i lase copilul să moară, nimic nu L-a făcut pe Dumnezeu să Se schimbe.

Iertarea guvernamentală este un principiu infailibil și este mai grav dacă este implicată o persoană care poartă responsabilitatea.

În 1 Ioan 5:16 ni se spune despre un “păcat înspre moarte”, un păcat care aduce tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu asupra unei persoane. Când un frate comite un păcat de moarte (un păcat care duce la moarte, un păcat înspre moarte), nu ar trebui să încercăm să-l primim sau să ne rugăm ca această tratare să fie înlăturată, deoarece vom face acest lucru împotriva administrației guvernamentale a lui Dumnezeu.

Pedeapsa tratării guvernamentale a lui Dumnezeu cu copiii Săi nu este în niciun caz legată de pierderea eternă, ci este o tratare dispensațională conform guvernării divine, o tratare care este legată de părtășia noastră cu Dumnezeu și unii cu alții.

Dacă un păcat este sau nu este înspre moarte, depinde de judecata lui Dumnezeu conform poziției și stării credincioșilor păcătoși din casa lui Dumnezeu.

Când păcătuim împotriva lui Dumnezeu, El ne va ierta când Îi mărturisim păcatele noastre; părtășia noastră cu El poate fi restaurată, dar Dumnezeu Își poate schimba calea Sa cu noi, deoarece păcatele noastre au consecințe.

David și-a mărturisit păcatele și și-a recunoscut vina pentru a fi iertat de Dumnezeu (2 Sam. 12:13; Psa. 51), dar Dumnezeu a făcut ca fiul născut soției lui Urie să moară și sabia să nu se depărteze de casa lui David (2 Sam. 12:7-15).

Când suntem sub disciplina guvernamentală a lui Dumnezeu, singurul lucru pe care îl putem face este să nu ne împotrivim lui Dumnezeu, ci să învățăm să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 5:5-7). Dacă respingem mâna guvernamentală a lui Dumnezeu, vom întâmpina chiar mai multe probleme și tratări.

Nu ar trebui să încercăm să ieșim din tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, să acceptăm tratarea și disciplina Sa și să ne smerim.

După ce Moise a lovit stânca de la Meriba (Num. 20:10-12, 24; 27:14), el a căzut sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu. Fiind mânios atunci când Dumnezeu nu era mânios, Moise nu L-a reprezentat pe Dumnezeu în mod potrivit în natura Sa sfântă și, lovind stânca de două ori, el nu a păzit Cuvântul lui Dumnezeu în economia Sa; astfel, Moise a ofensat atât natura sfântă a lui Dumnezeu, cât și economia Sa divină.

Moise nu L-a reprezentat corect pe Dumnezeu; Dumnezeu nu S-a mâniat pe poporul Său, dar Moise și-a exprimat furia și L-a reprezentat greșit pe Dumnezeu în fața poporului Său, care priveau la el pentru a vedea ce este în inima lui Dumnezeu.

Din această cauză, chiar dacă era intim cu Dumnezeu și poate fi considerat un tovarăș al lui Dumnezeu (Exod 33:11), Moise și-a pierdut dreptul de a intra în țara bună. În tot ceea ce facem și spunem despre oamenii lui Dumnezeu, atitudinea noastră trebuie să fie conform naturii sfinte a lui Dumnezeu, iar acțiunile noastre trebuie să fie conform economiei Sale divine; aceasta înseamnă să-L sfințim pe Dumnezeu.

În ceea ce-i privește pe alții, trebuie să învățăm să fim generoși cu ei și trebuie să învățăm să iertăm. Nu ar trebui să-i criticăm ușor pe alții, să-i condamnăm ușor, să ne plângem de conduita altora și să continuăm să ținem socoteala tratamentului rău pe care-l primim din partea lor, deoarece aceasta ne va aduce sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu.

Dacă suntem severi cu alții, și Dumnezeu va fi sever cu noi (vezi Mat. 6:15; 18:23-35). Trebuie să învățăm să ne temem de Dumnezeu, să-L venerăm pe Dumnezeu, să-L respectăm pe Dumnezeu, să-L onorăm pe Dumnezeu și să fim plini de reverență față de Dumnezeu (Psa. 2:11-12; 86:11; 2 Cor. 5:10-11; Isaia 11:2).

Iar când alții au probleme, acela este momentul să-i ajutăm, nu momentul în care să-i criticăm (vezi Gen. 14:14-16). Există mulți frați care au căzut jalnic astăzi dintr-un singur motiv – i-au criticat pe alții prea sever în trecut; prin urmare, multe dintre slăbiciunile lor de astăzi sunt chiar slăbiciunile pe care le-au criticat în trecut. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim generoși față de alții, astfel încât să evităm mâna guvernamentală a lui Dumnezeu și să învățăm să ne iubim și să ne îngăduim unii pe alții în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi (Efes. 4:32).

Doamne Isuse, salvează-ne din căderea sub mâna Ta guvernamentală! Fie ca să ne dăm seama că vom culege ceea ce semănăm, astfel încât să semănăm în Duhul, ca să culegem în Duhul roadele Duhului. O, Doamne, vrem să venim înaintea Ta, să ne mărturisim păcatele și să ne deschidem față de Tine cu privire la toate lucrurile. Fie ca să învățăm să ne umilim sub mâna Ta puternică și să nu ne împotrivim cu mândrie. Fie ca să învățăm să fim generoși cu alții și să iertăm întotdeauna. Fie ca să nu-i criticăm ușor pe alții și nici să nu-i condamnăm ușor pe alții. Doamne, salvează-ne din a ne plânge de comportamentul altora și salvează-ne din a ține socoteala tratamentului rău pe care îl primim din partea lor. Dragă Doamne, fie ca să avem o frică de Dumnezeu, un respect față de Dumnezeu și o reverență față de Dumnezeu și fie ca să fim generoși față de alții și să-i iertăm și să-i îngăduim în dragoste.

Iertarea împărăției se referă la administrație, la disciplina din epoca viitoare

Ultimul fel de iertare este iertarea împărăției, care se referă la administrația lui Dumnezeu. Există anumite păcate care nu vor fi iertate în această epocă, ci doar în epoca viitoare.

De exemplu, dacă tratăm oamenii prea aspru sau avem un duh neiertător în această epocă, vom fi disciplinați în epoca împărăției. Dacă judecăm, vom fi judecați și dacă condamnăm pe alții, și noi vom fi condamnați.

Măsura cu care judecăm, cu aceea vom fi măsurați (Luca 6:37-38).

Dacă suntem ca sclavul nerecunoscător, căruia Domnul i-a iertat datoria uriașă, dar nu iertăm mica datorie a semenilor noștri sclavi în Domnul, Stăpânul se va mânia pe noi și ne va da pe mâna chinuitorilor până când vom restitui tot ceea ce datorăm (Mat. 18:33-35).

Dacă îi tratăm pe alții într-un mod rău și îi criticăm pe alții fără milă, Dumnezeu ne va trata în același fel în viitor (Mat. 7:1-2). O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să ne dea harul de a fi cei care nu-i judecăm pe alții și nu îi disprețuim, ci arătăm îndurare față de ei! Fie ca să primim harul Domnului de a nu-i trata pe alții cu răutate, asprime sau severitate, astfel încât să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în acea zi (2 Tim. 1:16, 18).

Amin, Doamne, dă-ne harul de a fi cei care arătăm îndurare față de alții și nu îi condamnăm și nu-i tratăm cu răutate, cu asprime sau cu severitate. Doamne, fie ca noi să fim cei care arătăm îndurare față de semenii noștri sclavi în Domnul ca să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în ziua aceea! Amin, Doamne Isuse, salvează-ne din a avea un duh neiertător în această epocă. Salvează-ne din a-i trata pe alții cu răutate sau din a-i critica pe alții fără îndurare.

Importanța faptului de a nu confunda diferitele feluri de iertare: să nu fim împotriva guvernării lui Dumnezeu

Mulți credincioși cred într-un Dumnezeu care este iubitor, plin de îndurare și plin de compasiune și nu ar crede niciodată că Dumnezeu dorește “să nu primească” pe cineva, mai ales că acesta este credincios.

Cum poate un Dumnezeu iubitor să nu-și primească propriii copii și să-i ierte?

Este important ca noi, credincioșii în Cristos, să nu confundăm diferitele feluri de iertare, în caz contrar, ne-am putem afla împotriva guvernării lui Dumnezeu și noi înșine am putea suporta o anumită disciplină.

În special aceia dintre noi care suntem implicați în îndeplinirea administrației lui Dumnezeu în biserică, care este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, trebuie să fim clari cu privire la acest fel de iertare. A ierta o persoană nu este același lucru cu a primi o persoană; este posibil să iertăm o persoană, dar să nu o putem primi.

De exemplu, în 1 Ioan 5:16 ni se spune că există unii frați pentru care ne putem ruga, dar unii pe care nici măcar nu-i putem primi.

În 2 Ioan 9-11 ni se spune că oricine o ia înainte și nu rămâne la învățătura lui Cristos, nu Îl are pe Dumnezeu și nici nu ar trebui să-l primim în casa noastră sau să spunem bun venit, căci dacă facem asta, ne facem părtași în lucrările sale rele. Da, îi putem ierta pe alții și îi putem iubi, dar asta nu înseamnă că putem primi o persoană.

În Rom. 16:17 Pavel ne îndeamnă să ne ferim de cei care fac diviziuni și provoacă tulburare contrar învățăturii pe care am învățat-o și să ne îndepărtăm de ei.

Acest lucru este destul de radical: cei care cauzează diviziune și îi determină pe sfinți să se poticnească, îi putem ierta dacă se pocăiesc și îi iubim în Domnul, dar nu îi putem primi. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu; dacă primim pe un astfel de om, suntem una cu el.

În 2 Tes. 3:14 Pavel a spus că sfinții trebuie să se depărteze și să nu se amestece (să le țină companie) cu oricine nu ascultă cuvântul prin scrisoarea sa către sfinți.

În Tit 3:10 Pavel spune că un om certăreț, o persoană divizivă, care provoacă partide și grupări în biserică, după o prima și a doua admonestare, ar trebui ne depărtăm de el. Nu ne depărtăm pe cineva imediat, ci după două admonestări, dacă continuă să provoace probleme și partide, ar trebui să ne depărtăm de el.

În 1 Cor. 5:11, de asemenea, ni se spune să nu ne amestecăm cu nimeni care este numit frate, și totuși este un curvar sau iubitor de bani, un om idolatru sau lacom, un om bețiv sau lacom; cu astfel de oameni nu ar trebui nici să cinăm! O, Doamne Isuse.

Fie ca toți cei implicați în îngrijirea sfinților din biserică să nu facă greșeli în această chestiune. Fie ca toți să fim sobri cu privire la acest lucru și să ne dăm seama că avem responsabilitatea de a ne îngriji de ceilalți din împărăție conform duhului și trebuie să ne dăm seama de iertarea lui Dumnezeu.

În iertarea Sa, uneori, trebuie să fim cei care iubesc și iartă, dar uneori trebuie să înțelegem că există cinci feluri de iertare, inclusiv unele care nu pot avea loc în această epocă.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Governmental Forgiveness, Kingdom Forgiveness and not going against God’s Government (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cerem, căutăm și batem în rugăciune pentru a primi bogățiile lui Dumnezeu și pentru a-i hrăni și pe alții

03/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni și avem grijă de ei, trebuie să cerem, să căutăm și să batem în rugăciune pentru modul potrivit de a-i contacta; trebuie să primim resursa divină și să administrăm această resursă altora.

În Matei 7 vedem calea prin care noi, ca oameni ai împărăției, ca cetățeni ai împărăției cerurilor, putem să ne îngrijim de alții și să-i tratăm.

În primul rând, nu ar trebui să-i judecăm pe alții, nici să căutăm să le găsim defectele și să le expunem, căci noi înșine avem defecte și nimeni nu ne-a cerut să judecăm. De fapt, judecata cu care îi judecăm pe alții, vom fi și noi judecați, și măsura cu care îi măsurăm pe alții, cu ea vom fi și noi măsurați.

În al doilea rând, trebuie să fim atenți atunci când împărtășim adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu și experimentarea lui Cristos de către noi altora, deoarece unii dintre ei pot să nu fie în starea și situația potrivită și, în loc să le primească, le-ar putea călca în picioare și să se întoarcă să ne rupă (vezi v. 7).

Lucrurile sfinte se referă la adevărul obiectiv care aparține lui Dumnezeu, iar mărgăritarele se referă la experiențele subiective ale lui Cristos.

Slavă Domnului, pe măsură ce Îl urmărim și creștem în El, suntem infuzați și umpluți cu cuvântul Său, și adevărul divin este constituit în noi, până la punctul în care vrem să ne revărsăm și să împărtășim acest lucru cu alții.

În plus, pe măsură ce creștem în viață, avem experimentări subiective prețioase din Cristos, iar El devine atât de real și personal pentru noi; dorința noastră este să vorbim despre această Persoană minunată altora.

Dar pur și simplu faptul de a fi entuziasmați de adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu și faptul de a fi fericiți cu privire la experimentările lui Cristos pe care le-am avut, nu înseamnă că ar trebui să împărtășim aceste lucruri cu toată lumea, indiferent cine sunt și unde se află.

Mai degrabă, legea împărăției cerurilor – așa cum e detaliată de Domnul în Mat. 7 – este că trebuie să ne abținem să împărtășim aceste lucruri sfinte și experimentări dulci cu unii care sunt precum “câinii” și ca “porcii”, unii care pot fi credincioși, dar sunt religioși și sunt gata să se întoarcă și să ne rupă.

Când vorbim altora despre experimentările subiective ale lui Cristos de către noi, trebuie să luăm în considerare cu cine vorbim; mai ales acei tineri dintre noi, când se entuziasmează, vorbesc cu toții despre toate lucrurile și destul de curând unii se întorc și îi calcă pe picioare.

Când vorbim cu alții despre adevăr sau despre experimentările prețioase ale lui Cristos de către noi, trebuie să percepem și să stabilim dacă au sau nu capacitatea de a primi ceea ce intenționăm să împărtășim.

Ceea ce trebuie să facem în primul rând – și chiar în timp ce îi contactăm pe alții – este să cerem, să căutăm și să batem la ușă pentru modul potrivit de a-i contacta.

Să învățăm să cerem, să căutăm și să batem pentru calea potrivită de a-i contacta pe oameni conform Duhului

Adevărul este că nu știm cum să-i contactăm pe oameni, iar faptul că avem o inimă bună și savurăm cuvântul lui Dumnezeu nu înseamnă că ar trebui să le spunem tuturor acest lucru.

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni și îi tratăm, trebuie să cerem, să căutăm și să batem la uși pentru calea potrivită de a-i contacta (Mat. 7:7-8; 1 Tim. 5:1-2). Aceasta înseamnă că trebuie să ne rugăm; trebuie să ne rugăm înainte de a vorbi și trebuie să ne rugăm în timp ce vorbim cu ceilalți.

A cere înseamnă a ne ruga într-un mod obișnuit, a căuta înseamnă a ne implica într-un mod specific și a bate la uși înseamnă a cere în cel mai intim și mai serios mod.

Când întâlnim pe cineva, trebuie să-L întrebăm pe Domnul, “Doamne, ce ar trebui să vorbesc cu această persoană? Care este situația și starea ei și ce ar trebui să-i spun?” Aceasta este o rugăciune obișnuită.

Apoi trebuie să ne rugăm într-un mod mai specific, să avem cuvintele specifice de la Domnul pe care să le spunem. Și chiar mai mult, trebuie să cerem de la Domnul într-un mod cât mai intim ca El să fie Cel care vorbește în noi și El să însoțească cuvântul nostru cu mâna Sa puternică.

Domnul Isus Însuși a făcut acest lucru în Matei 11, unde, în timp ce mustra orașele care L-au respins, El a răspuns și I-a spus Tatălui: “Da, Tată”; în timp ce mustra cetățile, Domnul cerea, căuta și bătea la ușă în rugăciune înaintea Tatălui și vorbea ceea ce I-a spus Tatăl.

El a vrut să știe cum simte Tatăl în legătură cu această situație anume, cum tratează El aceste orașe, cum le mustră și cum să fie într-o astfel de situație.

Cel mai mare secret în contactarea celorlalți este că trebuie să ne rugăm; trebuie să nu ne bazăm pe ceea ce știm, pe cum simțim noi și pe ceea ce putem vedea, ci să ne rugăm.

Trebuie să ne rugăm chiar în momentul în care îi contactăm pe oameni și trebuie să învățăm să cerem, să căutăm și să batem la ușă pentru calea potrivită de a-i contacta pe oameni conform duhului.

În timp ce cerem, căutăm și batem la uși în rugăciune, rugându-ne cu cereri către Domnul, rugându-ne într-un mod specific și cerând de la El într-un mod cât mai intim, vom primi călăuzire de a-i trata pe oameni potrivit împărăției și conform Duhului.

Principiul controlator al contactului nostru cu ceilalți este împărăția și Duhul. Pe măsură ce cerem, căutăm și batem la ușă, Tatăl ne va da lucruri bune (Mat. 7:9-10), care este Duhul Sfânt (Luca 11:13).

Cu alte cuvinte, pe măsură ce ne rugăm în timp ce îi contactăm pe oameni, Domnul Se va da pe Sine Însuși nouă ca noi să-L distribuim pe El lor.

Trebuie să petrecem timp pentru a-L căuta pe Domnul; în contactul cu alții, avem nevoie de cerere, de căutare și de baterea la ușă, iar ușa se va deschide și vom avea o cale de a-i contacta pe alții în calea cea mai profitabilă.

Vom ști cum să vorbim cu ei, ce să le distribuim și cum să evităm greșelile; vom ști, de asemenea, să ne ferim de “câini” și de “porci”. Pe măsură ce ne rugăm Domnului, vom ști cum să păzim noua lege a împărăției cerurilor.

Pe măsură ce Îl căutăm, căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa și o vom găsi (Mat. 6:33). Când batem, o ușă ni se va deschide și vom intra prin poarta strâmtă și vom umbla pe calea îngustă (Mat. 7:14).

Doamne Isuse, vrem să învățăm cum să cerem, să căutăm și să batem la uși în rugăciune pentru calea potrivită de a-i contacta pe oameni conform Duhului. Salvează-ne din a ne gândi că știm cum să-i contactăm pe ceilalți și ce să le vorbim. Salvează-ne din a-i contacta pe alții și din a-i trata într-un mod natural. Doamne Isuse, Te rugăm cu privire la alții, ne rugăm într-un mod specific cu privire la ei și cerem în modul cel mai intim și cu multă stăruință, ca să-L putem distribui pe Cristos lor conform nevoii lor.

Să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile din Duhul Său pentru a ne hrăni pe noi înșine și pe alții

Dacă citim Luca 11:1-13, porțiunea paralelă cu Mat. 7, vedem parabola celui care avea un prieten care a venit la el noaptea și nu avea ce să-i dea să mănânce, așa că s-a dus la un alt prieten să ceară de mâncare.

Acest al doilea prieten, deși avea ușa încuiată și era deja în pat, datorită persistenței sale îndrăznețe, s-a ridicat și i-a dat prietenului său ceea ce avea nevoie.

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni și îi tratăm, trebuie să cerem, să căutăm și să batem la uși în rugăciune înaintea Domnului, iar noi facem acest lucru ca să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile întrupate în Duhul Său ca noi să le mâncăm și pentru ca cei de care ne îngrijim să fie hrăniți.

Când ne rugăm așa cum ne-a învățat Domnul, “Tată, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta…” – vom fi scoși din noi înșine și aduși întru Dumnezeu. Există multe feluri de rugăciuni care nu ne aduc întru Dumnezeu, dar acest fel de rugăciune ne va aduce întru Dumnezeu.

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni, trebuie să venim la Domnul ca să cerem, să căutăm și să batem la uși în rugăciune, având o persistență lipsită de rușine în rugăciune înaintea Sa ca să primim bogățiile întrupate în Duhul Său ca să ne hrănim pe noi înșine și pe toți cei de care ne îngrijim.

Dacă noi, care suntem răi, știm să dăm daruri bune copiilor noștri, cu cât mai mult va da Tatăl nostru Duhul Sfânt celor care Îl cer! Dacă persistăm fără rușine în rugăciune, Domnul ne va da ceea ce avem nevoie.

Dacă cerem, ni se va da; dacă vom căuta, vom găsi și, dacă batem, ni se va deschide. Trebuie să ne rugăm pe noi înșine întru Dumnezeu și vom primi rezerva de viață simbolizată de Duhul; apoi, vom avea mâncare să le oferim celor pe care îi contactăm.

Rugăciunea este foarte importantă, căci dacă nu ne rugăm întru Dumnezeu, nu avem rezerva și nu putem distribui această rezervă altora!

Pe de o parte, noi înșine trebuie să fim prin cruce; trebuie să fim crucificați prin Cristos, căci în biserică nu este loc pentru persoana naturală, ci Cristos este totul și în toate (Col. 3:11). Pe de altă parte, trebuie să fim prin Duhul și să facem totul în duh pentru a-L distribui pe Cristos altora, iar acest lucru trebuie făcut pentru zidirea bisericii.

Fie ca să practicăm acest lucru: fie ca să exersăm să facem totul prin cruce și prin Duhul pentru a-L distribui pe Cristos altora pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos.

Fie ca să ne smerim ca Solomon și să cerem Domnului înțelepciune în tratarea poporului Său, cum să fim cu ei, cum să intrăm și să ieșim printre ei și cum să-i slujim (vezi 2 Cron. 1:10).

Avem nevoie de Domnul în vorbirea cu ceilalți. Trebuie să ne renegăm de noi înșine prin exersarea duhului nostru ca să ne rugăm, și trebuie să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile Sale în Duhul Său pentru a ne hrăni pe noi și pentru a-i hrăni și pe cei de care ne îngrijim.

Doamne Isuse, vrem să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile lui Cristos întrupate în Duhul ca să ne hrănim pe noi și pe alții. Amin, Doamne Isuse, venim la Tine ca să primim resursa de viață; vie împărăția Ta și facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Avem nevoie de alimentarea Ta, Doamne; avem nevoie de Duhul ca alimentarea noastră, și trebuie să fim hrăniți și umpluți cu Duhul Sfânt. Fie ca să învățăm să facem totul prin cruce și prin Duhul pentru a-L distribui pe Cristos întru alții pentru Trupul Său!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Ask, Seek, and Knock in Prayer to Receive God’s Riches and Feed Others also (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Trăim viața împărăției în viața de biserică trăind și umblând în duhul

26/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă; noi, în calitate de credincioși, trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică prin trăirea și umblarea conform duhului contopit.

Biserica intră în existență atunci când autoritatea împărăției este exercitată asupra unui grup de oameni, iar atunci când permitem împărăției lui Dumnezeu să se manifeste și să stăpânească în noi, trăim în împărăția lui Dumnezeu și suntem zidiți în biserică.

Pe de o parte, biserica este produsă ca urmare al predicării evangheliei împărăției și prin autoritatea împărăției. Pe de altă parte, pentru a trăi astăzi în viața împărăției în viața de biserică, trebuie să exersăm cheile împărăției și să Îi permitem lui Dumnezeu să Își exercite autoritatea Sa asupra noastră.

Când Domnul Isus a menționat biserica în Matei 16:18, imediat El a menționat porțile Hadesului care încearcă să o domine. Oriunde este biserica, împărăția întunericului încearcă să domine.

Biserica nu este o adunare socială de oameni care cred în Dumnezeu și care se întâlnesc împreună; biserica este locul în care autoritatea împărăției lui Dumnezeu este exercitată asupra unui grup de oameni.

Când împărăția cerurilor poate să-și afirme autoritatea asupra noastră, putem fi zidiți ca biserică. Când ținem de Cristos ca Cap și Îl întronăm ca Împărat în ființa noastră, putem crește în El în toate lucrurile și putem fi zidiți ca biserică.

Cristos are calitatea de cap unică în biserică și nimeni nu poate înlocui autoritatea Sa în Trup. Pe măsură ce suntem grupați în viața de biserică, trebuie să conștientizăm că scopul grupurilor vitale este trăirea vieții împărăției – viața de om-Dumnezeu.

Aceasta înseamnă că trebuie să învățăm să exersăm autoritatea împărăției prin faptul că suntem una cu Capul și una unul cu altul și trăind împărăția în viața de biserică.

Când întâlnim situații care au nevoie de exercitarea autorității împărăției, noi, în calitate de biserică, putem fi una cu cerurile pentru a elibera pe pământ ce a fost eliberat în ceruri și pentru a lega pe pământ ce a fost deja legat în ceruri.

Viața de biserică este practicată în domeniul grupurilor vitale, în grupuri mici, și fiecare astfel de grup este o miniatură, o reprezentare a bisericii.

Căutăm să fim vitali, vii și activi, iar scopul este acela că trăim viața împărăției în viața de biserică și exersăm autoritatea Împăratului, a Aceluia pe care L-am întronat în ființa noastră și a cărui viață trăim.

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă; trăim viața împărăției în viața de biserică

Împărăția lui Dumnezeu și biserica nu pot fi separate, deoarece biserica este în realitate împărăția, iar împărăția este realitatea bisericii din această epocă.

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, iar astăzi, în calitate de credincioși în Cristos, noi trebuie să trăim împărăția în viața de biserică (vezi Mat. 16:18-19; 18:17-18; 13:44-46 ; Rom. 14:17; 1 Cor. 4:20; Efes. 2:19; Col. 4:11; Apoc. 1:4-6).

De fiecare dată când Domnul Isus a vorbit despre biserică, El a menționat-o în legătură cu împărăția; aceasta indică cât de intim sunt relaționate împărăția și biserica (vezi Mat. 16:18-19; 18:17-18).

Pe de o parte, trebuie să trăim viața de biserică împreună cu toți sfinții, iar pe de altă parte, trebuie să conștientizăm că biserica autentică de astăzi este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, și deci trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică.

Romani 14:17 dovedește faptul că biserica din această epocă este împărăția lui Dumnezeu. În timp ce Pavel vorbea despre primirea tuturor credincioșilor în viața de biserică, așa cum și Dumnezeu i-a primit, el spune că împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Unii oameni spun că, atunci când Domnul a fost respins de către evrei, El a “suspendat” împărăția lui Dumnezeu și va veni din nou pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu la a doua Sa venire.

Cu toate acestea, în Romani 14:17 Pavel nu spune că împărăția lui Dumnezeu va fi dreptate, pace și bucurie, ci că împărăția lui Dumnezeu ESTE – este astăzi, acum.

Este corect să spunem că epoca prezentă este epoca bisericii, iar epoca următoare va fi epoca împărăției; cu toate acestea, este corect să spunem că împărăția lui Dumnezeu este astăzi aici, căci împărăția este realitatea bisericii și trăirea bisericii.

Când autoritatea împărăției lui Dumnezeu operează în noi, dreptatea, pacea și bucuria ne vor caracteriza viața de zi cu zi.

De fapt, dreptatea, pacea și bucuria sunt expresia lui Cristos; când El este exprimat prin noi, El este dreptate față de noi înșine, pace față de ceilalți și bucurie cu Dumnezeu.

Pentru a trăi împărăția în viața de biserică, trebuie să fim stricți și drepți față de noi înșine, fără să ne căutăm nici o scuză.

A trăi viața împărăției în viața de biserică înseamnă să trăim pașnic față de ceilalți, urmărind pacea și căutând să fim în pace cu ei.

Pentru a trăi viața împărăției în viața de biserică, trebuie să trăim cu bucurie înaintea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt; Duhul Sfânt este duh de bucurie, iar atunci când trăim în duhul contopit, suntem plini de bucurie față de Dumnezeu.

În 1 Cor. 4:20 împărăția lui Dumnezeu se referă la viața de biserică (vezi v. 17), ceea ce implică faptul că, în sensul autorității, biserica din această epocă este împărăția lui Dumnezeu.

În Efes. 2:19 ni s-a spus că suntem concetățeni împreună cu sfinții, ceea ce indică că nu suntem doar membri ai casei lui Dumnezeu, ci și concetățeni în împărăția lui Dumnezeu, sfera în care Dumnezeu Își exercită autoritatea.

În Apoc. 1:6 ni se spune că acolo unde este biserica, acolo este împărăția lui Dumnezeu; biserica reprezintă împărăția.

Doamne Isuse, fie ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi. Fie ca să ne dăm seama că biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă. Aleluia, suntem concetățeni ai împărăției lui Dumnezeu împreună cu toți sfinții și, pe măsură ce trăim viața de biserică, putem trăi viața împărăției! Amin, Doamne, fie ca să trăim în împărăția lui Dumnezeu astăzi, fiind drepți față de noi înșine, pașnici față de ceilalți și plini de bucurie față de Dumnezeu. Fie ca Cristos să fie exprimat prin noi ca dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt pe măsură ce trăim viața de biserică astăzi!

Trăim viața împărăției în viața de biserică trăind și umblând în duhul

În viața de biserică astăzi suntem în împărăția lui Dumnezeu și, prin urmare, suntem sub stăpânirea, guvernarea, disciplina și exercitarea împărăției lui Dumnezeu (vezi 1 Cor. 6:9-10; Gal. 5:19-21; Efes. 5:5).

Aceasta înseamnă că există multe activități carnale și lucruri negative, cum ar fi comportamentul păcătos, adulterul, diviziunea, etc., care nu ar trebui practicate între noi, pentru că cei implicați în aceste lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.

Cei care practică aceste lucruri nu au parte în viața practică de biserică astăzi și nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu în împărăția viitoare.

În recâștigarea Domnului, în același timp, suntem atât în împărăție, cât și în biserică, așa cum este reprezentată de comoara și perla din Matei 13:44-46.

Cu toate acestea, deși biserica astăzi este împărăția lui Dumnezeu, noi suntem în realitatea împărăției doar atunci când trăim, umblăm și ne avem ființa în duhul contopit, nu în omul natural (vezi Rom. 8:4; Gal. 5:16, 25).

Pur și simplu înțelegând că biserica autentică astăzi este împărăția lui Dumnezeu din această epocă, nu înseamnă că trăim automat în realitatea împărăției.

Suntem în realitatea împărăției în viața de biserică astăzi numai atunci când trăim și umblăm prin duhul nostru contopit.

Realitatea bisericii este împărăția lui Dumnezeu, dar realitatea acestei împărății este în duhul; Duhul realității este realitatea și, atunci când trăim în duhul contopit și umblăm conform duhului, suntem în realitatea împărăției.

Dacă trăim conform omului vechi sau trăim în carne sau în sine, suntem în afara împărăției lui Dumnezeu într-un mod practic, chiar dacă putem fi în domeniul vieții de biserică. Ori de câte ori suntem în carne, suntem în domeniul vechi al ființei umane decăzute, care a fost uzurpat de Satan în întregime pentru a-și forma împărăția.

Aceasta înseamnă că, deși am fost regenerați de Dumnezeu pentru a fi cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, este posibil să trăim în împărăția lui Satan și nu în împărăția lui Dumnezeu, ori de câte ori nu trăim în duh.

Abia când trăim, umblăm, ne comportăm și ne avem ființa cu totul în duhul nostru – nu în omul nostru natural – suntem în împărăția lui Dumnezeu și, în realitate, suntem împărăția lui Dumnezeu.

Prin urmare, astăzi trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică prin trăirea și umblarea în duhul contopit.

Când ne întâlnim, trebuie să trăim și să umblăm în duhul și trebuie să ne exersăm duhul; altfel, întâlnirea noastră este o adunare socială a credincioșilor în Cristos.

Pe măsură ce ne trăim viața de zi cu zi și avem grijă de toate activitățile zilnice, trebuie să trăim și să umblăm în duh; când trăim în carne sau în sinele nostru, nu trăim în împărăția lui Dumnezeu, dar când ne fixăm mintea pe duh, ne întoarcem către duh, umblăm conform duhului și trăim în duh, în mod spontan trăim viața împărăției în viața de biserică.

Un mod foarte simplu de a trăi în duh este de a chema numele Domnului; conform cu 1 Cor. 12:3, nimeni nu poate spune “Isus este Domnul” sau “Doamne Isuse”, dacă nu este în Duhul Sfânt.

Doar atunci când suntem în duhul contopit, atingând duhul, putem declara că Isus este Domnul. Când spunem “Doamne Isuse”, declarăm că El este Domnul nostru și susținem autoritatea lui Isus Cristos.

Doamne Isuse, vrem să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu trăind, umblând și avându-ne ființa în duhul contopit. Mântuiește-ne din trăirea și umblarea în carne sau în sine. Mântuiește-ne din a mai trăi în împărăția lui Satan și sub autoritatea întunericului. Dragă Doamne Isuse, vrem să ne întoarcem către Tine, fixându-ne mintea pe duh și trăind și umblând în duhul, pentru a trăi viața împărăției în viața de biserică astăzi. Fie ca să nu fim doar în domeniul împărăției lui Dumnezeu și totuși să trăim în împărăția lui Satan – fie ca să fim în realitatea împărăției astăzi prin trăirea în duhul contopit!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Live the Kingdom Life in the Church Life by Living and Walking in the Spirit (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Ascultăm de învățătura ungerii pentru a rămâne în Cristos și pentru a fi saturați cu Dumnezeu

08/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Noi rămânem în Cristos pentru ca El să rămână în noi, având grijă de învățătura ungerii; mai întâi noi experimentăm curățarea sângelui Domnului și apoi avem mișcarea și lucrarea Duhului în noi, ungerea interioară, care ne învață toate lucrurile.

Acesta este un mod foarte practic de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a cunoaște voia Lui pentru noi, de a urma călăuzirea Sa, de a cunoaște dorința inimii Sale, și acest lucru are ca rezultat rămânerea în Domnul.

Cristos ca și Cap a fost uns, iar noi, ca Trup, am fost de asemenea unși; ungerea care a fost turnată pe Cristos curge asupra noastră și cu toții avem ungerea.

Acum trebuie doar ca să ascultăm de învățătura ungerii, având grijă de Învățătura lăuntrică a ungerii atotinclusive (1 Ioan 2:27). Cristos este Unsul; sensul cuvântului, Cristos, este Unsul.

El a venit ca Unsul să împlinească scopul lui Dumnezeu și să-și ducă la îndeplinire planul Său, iar prin moarte și înviere El a devenit Duhul care dă viață, ungerea.

Pe de o parte, El este Unsul, iar pe de altă parte, El este Cel care ne unge; în plus, El Însuși este ungerea și, pe măsură ce ascultăm învățătura ungerii, noi cunoaștem toate lucrurile și rămânem în Domnul.

Cristos nu este doar un “unguent” din duhul nostru; El este ungerea, un gerund, un substantiv verbal, un substantiv în acțiune, căci El se mișcă, lucrează și satura ființa noastră cu El însuși tot timpul (în engleză, anointing, este un substantiv verbal ce denotă o acțiune continuă).

Mulți credincioși cred că Învățătura ungerii este ca să ne arate unde să mergem, ce să facem, care este decizia corectă și care este decizia greșită.

Dar conform 1 Ioan 2:27, ungerea ne învață toate lucrurile și chiar așa cum ne-a învățat, noi rămânem în Domnul.

Aleluia, învățătura ungerii este ca noi să rămânem în Domnul, căci atunci când rămânem în El, avem tot ceea ce El este ca savurarea noastră pentru a fi experiența noastră!

Mișcarea, lucrarea și saturarea Duhului compus din ființa noastră interioară pentru a ne satura părțile interioare ne învață să rămânem în Cristos; acesta nu are nicio legătură cu binele sau cu răul, cu ceva corect sau greșit, ci mai degrabă, în interior și în mod subiectiv, ea ne învață să rămânem în Domnul.

Rămânem în părtășia cu Cristos prin experimentarea sângelui și a ungerii

Noi rămânem în părtășia divină cu Cristos, experimentând mai întâi curățarea sângelui Domnului și apoi aplicarea Duhului care ne unge la ființa noastră interioară (vezi Ioan 15:4-5; 1 Ioan 1:5, 7; 2:20, 27).

Mai întâi vine sângele, apoi ungerea; ori de câte ori păcătuim sau simțim că există o problemă sau izolare între noi și Dumnezeu, ne mărturisim păcatele și neajunsurile Domnului, și sângele ne curăță de orice păcat.

Apoi putem să venim înaintea Domnului și să primim ungerea interioară, ungerea Duhului pentru a ne învăța toate lucrurile, iar astfel noi rămânem în Domnul.

Acest lucru este ilustrat în Lev. 14:14-17 unde vedem curățarea leprosului; în omul nostru natural, cu toții suntem leproși, iar leproșii sunt un tip inchipuitor al păcătoșilor.

Pentru ca un lepros să fie curățat, sângele jertfei trebuia aplicat pe lobul urechii drepte, pe degetul mare al mâinii drepte și pe degetul mare al piciorului drept.

Apoi, după ce s-a aplicat sângele, unguentul a fost aplicat pe sângele respectiv pe urechea, mâna și piciorul leprosului.

Cum se aplică acest lucru la experiența noastră? Mai întâi avem nevoie de curățarea sângelui și apoi ungerea poate fi aplicat la ființa noastră; aceasta ne va curăța și ne va restaura la părtășia cu Dumnezeu și cu poporul Său.

Avem nevoie de sângele curățitor al Domnului și de Duhul care ne unge pentru a asculta cuvintele lui Dumnezeu (urechea dreaptă), în a face lucrurile lui Dumnezeu (mâna) și în a lua căile lui Dumnezeu (piciorul drept).

Trebuie să fim calificați în experiența noastră pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu, pentru a face lucrurile lui Dumnezeu și pentru a lua căile lui Dumnezeu.

În acest fel, prin aplicarea sângelui și a ungerii, noi rămânem în Domnul.

Pentru ca noi să rămânem în Domnul tot timpul ca să savurăm viața Sa, trebuie să experimentăm în permanență curățarea sângelui lui Cristos și să savurăm ungerea clipă de clipă.

Dacă avem un simțământ interior că ceva nu este în regulă sau simțim că trăim în carne, în vechea creație sau în sine, trebuie să mărturisim imediat păcatul și să cerem iertarea Domnului.

Când ascultăm de simțământul interior și ne mărturisim păcatele, vom umbla în lumină și vom fi în lumină; apoi, sângele ne curăță și ungerea ne unge, sporind astfel elementul lui Dumnezeu înăuntrul nostru.

Astfel, noi rămânem în părtășia cu Cristos prin experimentarea curățirii sângelui lui Cristos și aplicarea ungerii interioare.

Doamne Isuse, vrem să rămânem în părtășie cu Tine prin curățarea sângelui și prin aplicarea ungerii. Fie ca sângele și ungerea să fie aplicate ascultării de către noi a Cuvântului lui Dumnezeu, la lucrurile pe care le facem pentru Dumnezeu și la umblarea noastră pe căile lui Dumnezeu. Amin, Doamne, vrem să fim calificați în experiența noastră să ascultăm cuvântul Tău, să facem lucrurile lui Dumnezeu și să luăm căile lui Dumnezeu prin aplicarea sângelui și a ungerii. Curăță-ne, Doamne, și adaugă mai mult din Tine la ființa noastră pentru ca elementul lui Dumnezeu să sporească în noi.

Ascultăm de învățătura ungerii pentru a rămâne în Cristos și a pentru fi saturați cu Dumnezeu

Ungerea este asupra lui Cristos; doar El este calificat pentru a fi uns de către Dumnezeu. Cum putem primi și savura ungerea?

Cristos ca și Cap este Unsul și Cel care unge, iar noi, ca membre ale Sale Îl savurăm ca ungerea interioară pentru împlinirea scopului Său (vezi Evrei 1:9; 3:14; 2 Cor. 1:21-22).

Ungerea este pe Cap și se coboară pe restul Trupului (vezi Psa. 133); Cristos este Capul și noi suntem Trupul Său, așa că ungerea este asupra lui Cristos și, de asemenea, asupra noastră, pentru că atunci când Cristos a fost uns, întregul Trup a fost uns împreună cu El.

Funcția acestei ungeri este aceea de a menține legătura dintre Cap și Trup și, de asemenea, legătura dintre mădularele Trupului; ungerea este operarea Duhului Sfânt din noi.

Trebuie să urmăm învățătura ungerii, pentru a putea fi saturați și umpluți cu elementul lui Dumnezeu, și astfel vom rămâne în Cristos.

De exemplu, Capul poate dori ca un anumit membru al Trupului să se miște, așa că El îl intimizează prin intermediul ungerii; pe măsură ce ascultăm de ungere, viața va curge liber de la Cap în tot Trupul.

Dar dacă ne împotrivim ungerii, dacă ne certăm cu învățătura ungerii, relația noastră cu Cristos ca și Cap este interferată și curgerea vieții se oprește. Acesta este motivul pentru care mulți credincioși nu au conducerea Domnului, căci ei nu sunt sub Cap și se împotrivesc învățăturii ungerii.

Învățătura ungerii nu are nicio legătură cu binele sau cu răul, cu corectul și cu greșitul, cu ce să faci și cu ce să nu faci sau cu ceea ce este adevărat sau fals; este un simțământ interior al vieții și ne învață toate lucrurile, cu rezultatul că rămânem în Domnul.

Când ascultăm de ungerea interioară, primim mai multă viață; ni se adaugă mai mult din Dumnezeu, iar elementul lui Dumnezeu este sporit în noi.

Ungerea este mișcarea și lucrarea Duhului compus din noi; ea Îl unge pe Dumnezeu întru noi, astfel încât să fim saturați de Dumnezeu, să-L posedăm pe Dumnezeu și să înțelegem mintea lui Dumnezeu.

Ungerea comunică mintea lui Cristos – Capul Trupului – tuturor mădularelor Sale prin simțul interior, conștiința interioară a vieții (vezi Psa. 133; Rom. 8: 6, 27).

Când ascultăm de ungerea interioară, suntem oameni spirituali, cei care discernem toate lucrurile (1 Corinteni 2:15); trebuie să aspirăm să fim oameni spirituali, cei dominați, conduși, guvernați, controlați și îndrumați de duhul nostru.

Omul spiritual discerne toate lucrurile; căci cine a cunoscut mintea Domnului și cine Îl va învăța? Dar noi avem mintea lui Cristos; vrem ca această minte să fie în noi, aceeași minte care a fost în Cristos Isus (1 Corinteni 2:16; Fil. 2:2).

Învățătura ungerii Duhului nu are nicio legătură cu binele sau cu răul; mai degrabă, este un simț interior al vieții.

După cum vedem în Faptele Apostolilor 16:6-7, lui Pavel și conlucrătorilor săi le-a fost interzis de Duhul Sfânt să vorbească cuvântul în Asia, iar Duhul lui Isus nu le-a permis să meargă în altă parte.

Interzicerea Duhului Sfânt ne sfințește și ne separă; de multe ori în lucrarea noastră în, cu și pentru Domnul, Duhul ne va interzice, determinându-ne doar să mergem până la o anumită măsură, pentru că avem un NU în ființa noastră. De multe ori când Domnul ne vorbește, El spune: NU, nu face asta, nu merge acolo, nu spune asta, nu vorbi cu această persoană…

Pe de altă parte, Duhul lui Isus ne permite sau nu ne permite, astfel încât să împlinim voia lui Dumnezeu sub cruce.

Dacă viața noastră naturală este tratată de cruce și dacă ne supunem conducerii lui Cristos și trăim viața Trupului, vom avea ungerea Duhului și vom savura părtășia Trupului (Efeseni 4:3-6, 15-16). Cu cât trăim mai mult în părtășia Trupului, cu atât vom savura ungerea Duhului.

Condiția este însă ca să permitem crucii să trateze carnea și viața noastră naturală în mod detaliat.

Faptul dacă savurăm sau nu savurăm părtășia Trupului și dacă avem ungerea Duhului depinde dacă ne-am tratat sau nu de viața noastră naturală. Dacă încă suntem noi cei care gândim, dacă propunem lucruri Domnului și sfinților, și dacă încă trăim în omul nostru natural, nu ne putem savura ungerea Duhului.

Trebuie să permitem lui Cristos să fie Domnul și Capul într-un mod absolut; trebuie să-I permitem Lui să trateze cu viața noastră naturală prin cruce, pentru a ne putea supune conducerii Sale și a trăi viața Trupului.

Îți mulțumim Doamne că ne-ai dat ungerea interioară, ungerea care se află pe Cap și care curge către toate mădularele Trupului. Aleluia, Duhul compus Se mișcă și lucrează în noi pentru a ne satura cu Dumnezeu, astfel încât să avem mai mult din Dumnezeu, să înțelegem mintea lui Dumnezeu și astfel să rămânem în Cristos. Doamne, vrem să ne supunem învățăturii ungerii, astfel încât să dobândim mai mult de la Dumnezeu și să fim în curgerea vieții în Trup. Vrem să respectăm simțul interior al vieții. Doamne, permitem crucii să trateze viața noastră naturală, ne supunem conducerii lui Cristos și trăim viața Trupului pentru a avea ungerea Duhului și pentru a savura părtășia Trupului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Obeying the Teaching of the Anointing to Abide in Christ and be Saturated with God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 4 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Îl luăm pe Cristos ca locuința noastră și Îl iubim pentru a rămâne în Cristos și El în noi

07/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Ca să rămânem în Cristos și pentru ca Cristos să rămână în noi, trebuie să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră și totul al nostru, trebuie să-L mâncăm pe Cristos ca mana ascunsă și trebuie să-L iubim pe Domnul Isus.

În Ioan 15, Domnul Isus a spus: “Rămâneți în Mine și Eu în voi”; prin regenerare, am fost altoiți în Cristos și acum trebuie ca doar să rămânem în El. A rămâne nu înseamnă doar să rămânem și să stăm, ci să locuim, să trăim, să ne avem ființa și totul al nostru acolo.

O mlădiță ia vița ca pe totul al ei; o mlădiță din viță nu doar că rămâne sau stă în viță, ci își are sursa, viața, ființa, trăirea și aducerea de rod în viță.

Când rămânem în Domnul, Îl luăm pe El ca pe totul al nostru – El este locuința noastră, sursa noastră, viața noastră, iar noi ne avem ființa și trăirea și totul al nostru în El.

Cuvântul Domnului din Ioan 15 arată că mai întâi noi rămânem în Domnul și apoi El rămâne în noi; când luăm inițiativa să rămânem în Domnul, El va rămâne în noi. Când ne exersăm duhul și ne întoarcem inima către Domnul, vom rămâne în El și El va rămâne în noi.

A rămâne în Domnul înseamnă a trăi în Trinitatea divină, luându-L pe Cristos ca locuința noastră.

Când rămânem în Domnul, rămânem de fapt în Tatăl, în Fiul și în Duhul; rămânem în părtășia vieții divine și umblăm în lumina divină, rămânând în lumina divină.

Când Cristos rămâne în noi ca urmare a rămânerii noastre în El, avem prezența lui Cristos ca savurarea noastră pentru ca El să fie una cu noi. Aceasta înseamnă că El devine una cu noi pentru a fi cu fiecare parte a ființei noastre și El devine savurarea noastră în fiecare aspect al vieții noastre.

Există multe versete în Noul Testament care ne arată că Dumnezeu este în noi, Cristos este în noi și Duhul este cu duhul nostru; întregul Dumnezeu Triunic este în noi și cu noi, iar ca noi să rămânem în Domnul astfel încât El să rămână în noi înseamnă să Îl luăm ca locuința noastră, exersându-ne duhul și inima noastră îndreptată spre El pentru a rămâne în El.

Când rămânem în Domnul și El rămâne în noi, vom aduce mult rod; de fapt, un semn al rămânerii noastre este că există o aducere de rod la nivel corporativ, adică vița aduce rod prin noi, mlădițele care rămân în viță.

Când rămânem în Domnul și El rămâne în noi, avem Duhul realității ca prezență a Dumnezeului Triunic care rămâne în noi.

Să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră și să locuim în El pentru a rămâne în Cristos pentru ca Cristos să rămână în noi

Trebuie să rămânem în Cristos ca Împăratul nostru și ca locuința noastră regală, pentru ca El să rămână în noi pentru a ne face regina și palatul Său regal, biserica Sa glorioasă (vezi Psa. 45:13, 8; Ioan 15:4-5); Efeseni 5:27; Apocalipsa 22:5; Rom. 5:17; vezi 6:4).

Cristos este Împăratul nostru și El vrea să ne facă regina Sa; pur și simplu trebuie să rămânem în El și vom fi produși ca să fim regina Sa, biserica.

Bisericile locale sunt “palatele de fildeș”; aici Îl savurăm pe Cristos ca viața și puterea noastră de înviere, iar de aici cântăm laude melodioase Domnului, căci viața de biserică este plină de laudă adusă Domnului.

Aleluia, Domnul ca Împăratul nostru ne va face regina Sa, biserica în calitate de soția Sa, fără pată și riduri sau orice alt asemenea lucru!

Ca noi să rămânem în Cristos înseamnă să locuim în El, luându-L ca locuința noastră; El este Dumnezeul etern, Domnul nostru, și trebuie să ne avem viața noastră în El și să-L luăm pe El ca pe totul al nostru (Ioan 15:4-5; 1 Ioan 4:15-16; Apocalipsa 21:22; Deut. 33:27a; Psa. 90).

În Psalmul 90 vedem că Dumnezeu a fost locuința noastră de-a lungul generațiilor. Cristos L-a luat pe Dumnezeu ca locuința Sa tot timpul și, în identificarea noastră cu Cristos, noi, de asemenea, trebuie să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră.

Fie ca să învățăm să ne numărăm zilele, astfel încât să dobândim o inimă înțeleaptă; fie ca dimineața să fim satisfăcuți cu bunătatea afectuoasă a Domnului, astfel încât să putem să strigăm de bucurie în toate zilele noastre!

Amin, fie ca lucrarea Domnului să ne fie arătată nouă, slujitorilor Săi, și fie ca splendoarea Sa să fie arătată copiilor noștri; fie ca favoarea Domnului, frumusețea Sa, să fie asupra noastră, pentru ca lucrările mâinilor Sale să fie întemeiate!

Trebuie să locuim în Dumnezeu, trăind în El în fiecare minut, fiindcă în afara lui Dumnezeu există păcate și dureri (Psalmul 90:3-11; Ioan 16:33).

În viața noastră zilnică, trebuie să locuim în Dumnezeu, trăind în El și luându-L pe El ca locuința noastră; oricând nu rămânem în El, întâlnim păcate și suferințe.

A-L lua pe Dumnezeu ca domiciliul nostru, locuința noastră, este cea mai înaltă și deplină experimentare a lui Dumnezeu (vezi Psa. 91). Psalmul 91 este un capitol referitor la Cristos și la unitatea noastră cu El.

Trebuie să locuim în locul secret al Celui Preaînalt și să rămânem în umbra Celui Atotputernic; fie ca să învățăm acest secret, cum să locuim în locul secret al Celui Preaînalt.

Cel Preaînalt este locul nostru secret, iar noi suntem fii ai Celui Preaînalt; de asemenea, duhul nostru este locul secret al Celui Preaînalt, iar atunci când trăim în duh și ne exersăm duhul, locuim în locul secret al Celui Preaînalt.

Când îl luăm pe Cristos ca locuința noastră, Îi spunem, Doamne, fii refugiul nostru astăzi și păzește-ne de orice lucru al inamicului.

Trebuie să Îl facem pe Iehova, care este refugiul nostru, locuința noastră; în identificarea cu Cristos, suntem sub îngrijirea păstrătoare a îngerilor și suntem păziți de Satan și de duhurile rele. Fie ca să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră, ca să rămânem în El și El să rămână în noi!

Doamne Isuse, Te luăm pe Tine ca locuința noastră ca să locuim în Tine, căci în afara lui Cristos există doar păcate și dureri. Amin, Doamne, Tu ai fost locuința noastră de-a lungul generațiilor. Te luăm pe Tine ca pe totul al nostru; vrem să ne avem trăirea în Tine și să rămânem în Tine ca Tu să poți rămâne în noi. Fie ca să locuim în locul secret al Celui Preaînalt și să rămânem în umbra Celui Atotputernic în viața noastră astăzi. Fie ca să trăim în duhul nostru și să ne exersăm duhul, astfel încât să experimentăm luarea lui Cristos ca locuința noastră și să fim sub grija și protecția lui Dumnezeu.

A rămâne în Cristos ca El să rămână în noi înseamnă a trăi în realitatea încorporării divin-umane

A rămâne în Cristos, luându-L pe El ca locuința noastră și permițându-I să rămână în noi pentru ca El să ne ia ca locuința Sa, înseamnă de fapt ca noi să trăim în realitatea încorporării universale a Dumnezeului Triunic procesat și finalizat cu noi, credincioșii Săi răscumpărați și regenerați.

Ca noi să rămânem în Cristos și Cristos să rămână în noi înseamnă că locuim reciproc unul în altul; aceasta se referă nu doar la unire (suntem una cu Domnul în duh, 1 Cor. 6:17) sau la contopire (suntem contopiți cu Domnul, iar natura divină este contopită cu natura noastră), ci la încorporare (El trăiește în noi și noi trăim în El).

Este imposibil să vedem o ilustrare a încorporării în domeniul fizic, deoarece nicăieri nu putem vedea persoane care locuiesc unul în altul; cu toate acestea, în Ioan 14:20 vedem ce este încorporarea.

A trăi în încorporarea divin-umană înseamnă ca Cristos să fie în Tatăl, noi să fim în Cristos și Cristos să fie în noi; noi suntem în Dumnezeul Triunic, iar Dumnezeul Triunic este în noi.

Noul Ierusalim este încorporarea finală a Dumnezeului Triunic procesat și finalizat cu biserica tripartită regenerată, sfințită, reînnoită, transformată, conformată și glorificată.

După cum se vede în Apocalipsa 21:3, Noul Ierusalim este tabernaculul lui Dumnezeu în care El să locuiască – noi suntem casa lui Dumnezeu, domiciliul Său.

După cum se vede în Apocalipsa 21:22, Domnul Dumnezeu Atotputernicul și Mielul sunt templul din Noul Ierusalim în care noi să locuim și să trăim.

Pe de o parte noi suntem locuința lui Dumnezeu, casa Sa, iar pe de altă parte, El este locuința noastră, casa noastră.

Noul Ierusalim este tabernaculul lui Dumnezeu, iar centrul tabernaculului este Cristos ca mana ascunsă. Amin!

Calea de a fi încorporați în această încorporare universală, divin-umană, locuința reciprocă a lui Dumnezeu și a omului, este aceea de a-L mânca pe Cristos ca mana ascunsă (Ex. 16:32-34; Evrei 9:4; Apoc. 2:17).

Mana ascunsă era în vasul de aur, vasul de aur era în chivot, Chivotul era în Sfânta Sfintelor și Sfânta Sfintelor se afla în tabernacul.

În sens spiritual, Cristos ca mana ascunsă este în Tatăl, Tatăl este în Cristos ca întruparea lui Dumnezeu, Cristos este în duhul nostru contopit (realitatea Sfintei Sfintelor), iar duhul nostru este în Cristos și în biserică (realitatea tabernaculului).

Deci, ca noi să trăim în practicitate și realitate în încorporarea divin-umană înseamnă să-L mâncăm pe Cristos ca mana ascunsă; adică trebuie să-L savurăm, să-L mâncăm, să-L digerăm și să-L asimilăm pe Cristos!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai oferit o cale de a intra și de a trăi în încorporarea divin-umană a lui Dumnezeu cu omul. Ne deschidem Ție, Doamne, și vrem să-L luăm pe Cristos în noi ca mana ascunsă, ca să-L mâncăm, să-L digerăm și să-L asimilăm pe Cristos și astfel să fim încorporați cu Dumnezeu și să-L luăm pe Cristos ca locuința noastră astfel încât El să ne ia ca locuința Sa. Aleluia, putem locui în Dumnezeu și Dumnezeu poate locui în noi prin faptul că Îl mâncăm, Îl digerăm și Îl asimilăm pe Cristos!

Să rămânem în Cristos pentru ca El să rămână în noi iubindu-L pe Domnul Isus!

În Ioan 14:21 și 23 vedem un mod foarte simplu și plăcut de a rămâne în Cristos, pentru ca El să rămână în noi: trebuie să-L iubim pe Domnul! Trebuie să ne păstrăm proaspătă dragostea noastră față de El, spunându-I zilnic că Îl iubim.

În viața de biserică trebuie să fim tipul de oameni care spun: “Doamne Isuse, Te iubesc”; trebuie să-L iubim zilnic pe Domnul, să ne exersăm duhul și să ne întoarcem inima către El, fără să ne oprim niciodată din a-L iubi pe El.

Cel ce are cuvântul Domnului, poruncile Sale și le păzește, acela Îl iubește pe Domnul și va fi iubit de către Tatăl, și Cristos Însuși i Se va manifesta.

Când Îl iubim pe Domnul și cuvântul Său, vom fi iubiți de către Tatăl și Cristos Însuși ni se va manifesta.

Faptul de a-L iubi pe Domnul Îl va determina pe El să ne iubească; când Îl iubim pe Domnul, El ne va iubi, Tatăl ne va iubi, iar El va veni și Își va face o locuință reciprocă cu noi.

Fie ca să avem prezența reală și actuală a Domnului, iubindu-L și dându-ne pe noi înșine ca să fim în cuvântul Său.

Când Îl iubim pe Domnul Isus, El Însuși se manifestă față de noi și Tatăl vine împreună cu El pentru a-Și face o locuință împreună cu noi pentru savurarea noastră; această locuință este o locuință reciprocă, în care Dumnezeul Triunic rămâne în noi, iar noi rămânem în El (Ioan 14:23).

Dacă Îl iubim pe Domnul, vom păzi Cuvântul Său și Tatăl ne va iubi, iar Tatăl și Fiul vor veni să-Și facă o locuință împreună cu noi; aceasta este o locuință reciprocă a Tatălui, a Fiului și a credincioșilor iubitori, și în această locuință Tatăl și Fiul locuiesc în noi, așa cum și noi locuim în El.

Cu cât Îl iubim mai mult pe Domnul, cu atât mai mult vom avea prezența Sa și cu cât suntem mai mult în prezența Sa, cu atât mai mult vom savura tot ceea ce este El pentru noi (1 Cor. 2:9-10; Efes. 6:24).

Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit, chiar și lucrurile care nu au ajuns la inima omului, acestea sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei ce Îl iubesc.

Aleluia, Dumnezeu ne-a revelat aceste lucruri prin duhul, căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și adâncimile lui Dumnezeu.

Când ne exersăm duhul și inima noastră spunând “Doamne Isuse, Te iubesc!” Duhul cercetează adâncimile lui Dumnezeu cu privire la Cristos, făcând o cercetare activă și alimentându-se cu bogățiile Sale.

Când ne întoarcem inima către Domnul și ne exersăm duhul pentru a-L contacta și pentru a-L trăi pe Cristos, Duhul face cercetări active asupra bogățiilor lui Cristos ca adâncimi ale lui Dumnezeu, și El revelează aceste bogății ale lui Cristos pentru noi și în noi pentru savurarea și participarea noastră.

Pentru a rămâne în Cristos pentru ca El să rămână în noi, trebuie să-L iubim pe Domnul Isus!

Doamne Isuse, Te iubim și iubim cuvântul Tău. Ne întoarcem inima către Tine, Doamne și ne exersăm duhul; fă-ne să Te iubim mai mult, astfel încât să avem vizita, prezența, arătarea Ta proaspătă. Ne place să avem manifestarea Ta, Doamne. Ne place să rămânem în Tine pentru ca Tu să rămâi în noi atunci când Te iubim! Doamne Isuse, Te iubim! Îți mulțumim că ne-ai revelat prin Duhul toate bogățiile din adâncimile lui Dumnezeu pentru savurarea noastră. Îți mulțumim că ai venit să-ți faci locuința împreună cu noi ca să locuim în Dumnezeu și Dumnezeu să locuiască în noi!