• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

viața creștină

Să-I permitem Duhului Sfânt să aplice eficacitatea răscumpărării lui Cristos pentru a ne curăța

21/02/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În care avem răscumpărarea noastră prin sângele lui, iertarea greșelilor noastre potrivit bogăției harului Său. Efes. 1:7

Ori de câte ori noi, poporul lui Dumnezeu, devenim necurați și impuri datorită contactului nostru cu moartea, trebuie să experimentăm apa pentru impuritate, adică trebuie să aplicăm eficacitatea răscumpărării lui Cristos prin stropirea Duhului Sfânt ca viață apă.

S-ar putea să credem că totul este bine, dar în viața noastră de zi cu zi devenim necurați foarte ușor, căci contactăm moartea tot timpul; moartea este în jurul nostru și chiar noi înșine suntem de multe ori în moarte și plini de moarte.

Moartea ne face necurați și, în special, moartea rezultată din păcatul rebeliunii ne determină să fim întinați și necurati.

Așadar, un aspect al lucrării Domnului Isus este ca acela al cenușii vițelei roșii care a fost arsă pentru a face parte din apa pentru impuritate (vezi Num. 19:2, 9).

Aceste cenușe, rezultatul vițelei roșii care a fost complet arsă chiar cu sângele și toate părțile ei, împreună cu lemnul de cedru, firele stacojii și isopul – această cenușă semnifică eficacitatea eternă și neschimbătoare a răscumpărării Domnului.

În acest caz, chiar și sângele a fost ars – de obicei sângele nu este ars; cenușa rezultată a inclus sângele. Aceste cenușe ale vițelei roșie semnifică răscumpărarea Domnului, pe care El a realizat-o pentru noi (Rom. 3:24; Efeseni 1:7).

Mântuirea pe care Cristos a realizat-o pentru întreaga omenire este pentru totdeauna neschimbătoare și incoruptibilă; este veșnic eficace și în Duhul această răscumpărare poate fi aplicată întotdeauna în timp și spațiu (Evrei 9:12).

Ori de câte ori un israelit atingea ceva necurat, nu avea nevoie decât să amestece cenușa vițelei roșii cu apa pentru impuritate și apoi să o stropească pe trupul lui și el era curat (Num. 19:11-12).

În mod similar, noi astăzi ca popor al lui Dumnezeu, ori de câte ori atingem ceva necurat, ori de câte ori suntem întinați de moarte, nu avem nevoie ca Domnul să moară din nou pentru noi, pentru că răscumpărarea Domnului a realizat totul.

Cristos a făcut prevederi pentru toate necurățiile noastre viitoare și toate păcatele noastre viitoare, realizând o răscumpărare veșnică; acum trebuie doar să aplicăm răscumpărarea lui Cristos și suntem curățați de sângele prețios al lui Cristos pentru restaurarea părtășiei noastre cu Dumnezeu.

Cenușa vițelei roșii era în special pentru viitor; ea simbolizează că lucrarea trecută a crucii este aplicabilă pentru utilizarea noastră astăzi.

Vițeaua roșie a fost arsă o dată pentru totdeauna, iar cenușa ei este suficientă pentru a ne acoperi întreaga viață. Cum îi mulțumim Domnului și Îl lăudăm că răscumpărarea Sa este suficientă pentru întreaga noastră viață!

Să-I permitem Duhului Sfânt să aplice eficiența răscumpărării lui Cristos pentru a ne curăța

Iar dacă umblăm în lumină, după cum el însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus, Fiul său, ne curățește de orice păcat. 1 Ioan 1:7Ori de câte ori cineva din poporul lui Dumnezeu a atins moartea sau a fost întinat și astfel a devenit necurat, el trebuia să fie stropit de cenușa vițelei roșii amestecată cu apă curgătoare pentru a fi curat (Num. 19:11-14, 16-20).

Apa curgătoare Îl simbolizează pe Duhul Sfânt, apa vie a lui Dumnezeu; în Duhul Sfânt după învierea Domnului, răscumpărarea lui Cristos cu eficacitatea sa au fost incluse.

Când noi, ca oameni ai lui Dumnezeu, suntem întinați de contactul nostru cu moartea sau trăind în viața noastră naturală și în omul nostru natural, trebuie să permitem ca Duhul Sfânt să ni Se aplice, iar Duhul va aplica eficacitatea răscumpărării lui Cristos la ființa noastră pentru a ne înlătura necurăția.

Necurăția noastră nu este tratată doar de către sângele lui Cristos, ci de Duhul Sfânt în care există eficacitatea răscumpărării lui Cristos.

Apa curgătoare (literalmente, apa vie) din Num. 19:17 semnifică Duhul Sfânt în învierea lui Cristos (Ioan 7:37-39).

Trebuie să atingem Duhul, care este realitatea învierii lui Cristos și care a fost îmbogățit cu eficacitatea răscumpărării Domnului; când atingem Duhul, suntem curățați de întinarea morții.

Aceasta corespunde cu 1 Ioan 1:7, unde vedem că de fiecare dată când umblăm în lumină – așa cum este El în lumină – avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat.

Când ne dăm seama că am păcătuit, când Domnul strălucește asupra noastră și ne expune păcatele și necurăția noastre, trebuie să luăm sângele lui Isus, exersându-ne duhul nostru pentru a contacta Duhul, pentru ca păcatele noastre să fie spălate și părtășia cu Dumnezeu avea să fie restaurată.

Acesta nu este doar ceva care ar trebui să se întâmple o dată pentru totdeauna; mai degrabă, trebuie să facem acest lucru din nou și din nou.

Num. 19:12 arată că o persoană necurată trebuie purificată prin stropirea cu apă pentru impuritate în a treia zi și în a șaptea zi, și va fi curată. A treia zi semnifică învierea, iar ziua a șaptea semnifică desăvârșirea.

Când noi, ca oameni ai lui Dumnezeu, ne dăm seama că suntem necurati, că am fost întinați și am păcătuit, trebuie să ne exersăm duhul pentru a atinge Duhul, care este în înviere.

Aici, în înviere, ne aflăm în afara vechii creații – acolo unde este impuritatea și întinarea – și aici Duhul poate aplica sângele lui Cristos – eficacitatea răscumpărării lui Cristos – pentru a ne curăța de păcatele și spurcările noastre.

Dacă rămânem în vechea creație, rămânem în domeniul întinării și al necurăției; ori de câte ori trăim în omul vechi și în vechea creație, ori de câte ori trăim în omul nostru natural, suntem necurați, întinați și impuri.

Așadar, trebuie să ne exersăm duhul pentru a-L contacta pe Domnul, permițând Duhului Sfânt să aplice eficacitatea răscumpărării lui Cristos pentru a ne curăța de păcatele și întinarea noastră și pentru a ne restabili părtășia cu Dumnezeu.

După aplicăm eficacitatea răscumpărării Domnului în înviere, vom deveni curați conform timpului completării.

Fie ca noi să fim cei care experimentăm acest lucru zilnic, fiind cei care Îl contactează pe Domnul în duh pentru a fi curățați, spălați și purificați de orice întinăciune, păcat și impuritate.

Doamne Isuse, strălucește asupra noastră și expune-ne necurăția, întinăciunea, păcatul și impuritatea; venim la Tine, Doamne, pentru a permite Duhului Sfânt să aplice eficacitatea răscumpărării lui Cristos ființei noastre, pentru a putea fi curățați. Amin, Doamne, ne exersăm duhul de a Te contacta și de a fi în domeniul învierii, căci numai aici suntem curățați de întinarea noastră prin sângele prețios al lui Cristos. Vrem să umblăm în lumină chiar așa cum și Tu ești în lumină, pentru ca sângele lui Isus Cristos să ne curățească de orice păcat, iar părtășia noastră cu Dumnezeu să fie restaurată!

Experimentarea aplicării instantanee a curățării constante a sângelui Domnului

Să se curățe cu ea a treia zi și a șaptea zi va fi curat; și dacă nu se va curăți a treia zi, atunci a șaptea zi nu va fi curat. Numeri 19:12Deoarece moartea predomina printre copiii lui Israel, era nevoie de apa pentru impuritate și, ori de câte ori suntem întinați de moarte, avem nevoie de Cristos ca realitate a vițelei roșii pentru apa pentru impuritate (Num. 16:49; 19:2, 9). Amin!

În Num. 19 apa pentru impuritate a curățat și chiar a anulat efectul morții care a provenit de la marea rebeliune din cap. 16.

Când are loc o răzvrătire și suntem în mijlocul ei sau suntem afectați de ea, am putea crede că nu avem cum să ieșim din această situație și nu vom mai fi la fel după un asemenea lucru. Acest lucru nu este adevărat, pentru că Cristos ca realitatea apei pentru impuritate, nu numai că ne curăță de efectul morții, ci El și anulează moartea!

Apa pentru impuritate, la care s-au adăugat cenușa, simbolizează eficacitatea răscumpărării lui Cristos, care ne curăță continuu prin apa vieții vieții pentru a ne restabili părtășia cu Dumnezeu (1 Ioan 1:7).

Apa pentru impuritate nu este doar o învățătură interesantă despre vițeaua roșie, ci mai degrabă este pentru experimentarea și savurarea noastră.

Cristos a fost crucificat pentru noi, pentru păcatele noastre, iar sângele lui Isus ne curăță de orice păcat, pe măsură ce intrăm în lumină.

Acest cuvânt, curăță, denotă o acțiune prezentă și continuă; sângele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne curăță tot timpul – continuu și constant! Aleluia!

Înaintea lui Dumnezeu, sângele răscumpărător al Domnului ne-a curățat o dată pentru totdeauna când Cristos a adus sângele Său vărsat și l-a stropit în Sfânta Sfintelor eternă (Evrei 9:12, 14).

Eficacitatea acestei curățări durează pentru totdeauna înaintea lui Dumnezeu, așa că această curățare nu trebuie repetată.

Cu toate acestea, în conștiința și în experiența noastră de zi cu zi, avem nevoie de aplicarea instantanee a curățării constante a sângelui Domnului din nou și din nou, ori de câte ori conștiința noastră este luminată de lumina divină în părtășia noastră cu Dumnezeu. Amin!

Această curățare instantanee este simbolizată de purificarea cu apa pentru impuritate amestecată cu cenușa vițelei roșii din Num. 19:2-10.

Avem nevoie de curățarea sângelui Domnului în conștiința noastră; avem nevoie de experimentarea și aplicarea apei pentru impuritate prin exersarea duhului nostru pentru a permite Duhului Sfânt să aplice eficacitatea răscumpărării lui Cristos ființei noastre. Aleluia!

În primul rând, înaintea lui Dumnezeu, sângele răscumpărător ne-a curățat o dată pentru totdeauna, iar această curățare durează pentru eternitate; acest lucru nu trebuie repetat.

În al doilea rând, în experiența noastră, pe măsură ce Domnul strălucește asupra noastră și ne expune necurăția, murdăria, păcatele și întinarea, avem nevoie de curățarea instantanee și constantă a sângelui Domnului în conștiința noastră. Amin!

Pe de o parte există curățarea veșnică în fața lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, aceasta poate fi aplicată experienței noastre astăzi. Aleluia!

Doar lucrarea răscumpărării lui Cristos, prin umanitatea Sa demnă și smerită, împreună cu moartea Sa și cu Duhul învierii Sale, poate vindeca și curăța situația de necurăția morții! Amin!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai curățat prin sângele Tău răscumpărător înaintea lui Dumnezeu o dată pentru totdeauna, iar aceasta are o eficacitate eternă, care durează pentru totdeauna înaintea lui Dumnezeu! Aleluia pentru eficacitatea eternă a răscumpărării lui Cristos! Venim la Tine, Doamne, pentru a fi iluminați de Tine și vrem să ne mărturisim păcatele și să permitem Duhului Sfânt să aplice curățarea sângelui în conștiința noastră. Amin, Doamne, cât de mută nevoie avem să experimentăm aplicarea instantanee a curățării constante a sângelui Domnului, pentru ca păcatele noastre să fie înlăturate, curățarea noastră să fie curățată și efectul morții să fie anulat!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Allow the Holy Spirit to Apply the Efficacy of Christ’s Redemption to us to Cleanse us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 5 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl mâncăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: apa pentru impuritate, apa vie a lui Dumnezeu, curățarea instantanee, curățarea sângelui, curățiți și purificați, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Duhul Sfânt aplică, eficacitatea eternă a răscumpărării, să-L contactăm pe Domnul, spălați și purificați, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

Slavă Domnului pentru eficacitatea eternă și neschimbătoare a răscumpărării Domnului!

20/02/2020 by Credincios in Cristos 3 Comments

A intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică. Evrei 9:12

Slavă Domnului pentru eficacitatea eternă și neschimbătoare a răscumpărării Domnului, cel mai stabil lucru din univers, care poate fi aplicat la noi astăzi și în orice moment din viitor pentru a ne curăța de păcat și de necurăție! Amin!

Cenușa vițelei roșii – care a ars împreună cu isopul, lemnul de cedru și firele stacojii – erau adunate și puse în afara taberei într-un loc curat spre a fi păstrate pentru adunarea copiilor lui Israel ca apă pentru impuritate (Num. 16:9).

Această cenușă erau importantă; celelalte ofrande, după ce erau arse, cenușa lor era scoasă și dusă undeva… dar cenușa vițelei roșii era păstrată și stocată într-un loc curat. În ochii lui Dumnezeu, această cenușă era foarte prețioasă.

Vițeaua roșie Îl simbolizează pe Cristos Însuși, Cel care a venit în asemănarea cărnii păcatului și cu privire la păcat, dar nu a avut păcatul în carne; El era perfect, fără pată, fără nici un defect, niciodată nu a fost folosit de Satan pentru scopurile sale, și a fost sacrificat într-un loc necurat, ars de judecata lui Dumnezeu.

Cedrul – care transcende cu mult peste toți ceilalți copaci – Îl simbolizează pe Cristos ca singurul om glorificat printre oameni, Cel care S-a înălțat la ceruri și a cărui excelență și umanitate înnobilată și nobilă transcende toate celelalte.

Isopul Îl simbolizează pe Cristos în micimea Sa, în faptul că S-a umilit și S-a coborât ca să fie la fel ca noi, să ne devină apropiat nouă și să ne fie disponibil nouă ca Mântuitorul nostru.

Pe de o parte, Domnul are cel mai înalt standard al umanității, o umanitate înaltă și înnobilată, cu un caracter nobil și plin de demnitate; pe de altă parte, El a fost dispus să devină umil, umilindu-Se, ca să fie disponibil nouă.

Stacojiul sugerează mult în tipologia reprezentativă; culoarea stacojie simbolizează vărsarea sângelui, referindu-se la lucrarea de răscumpărare a crucii. Stacojiul simbolizează sângele lui Cristos vărsat pentru răscumpărarea noastră în cea mai înaltă semnificație a sa.

O asemenea Persoană, un astfel de Cristos cu persoana și lucrarea Sa, face parte din apa pentru impuritate pentru a ne curăța de întinarea morții.

Cristosul înalt și plin de demnitate (cedrul) și Cristosul umil și smerit (isopul) în răscumpărarea Sa (stacojiul) au fost elemente pentru compoziția apei pentru impuritate. Slavă Domnului pentru un Cristos atât de minunat!

Cenușa vițelei roșii simbolizează eficacitatea eternă și neschimbătoare a răscumpărării Domnului

El le-a răspuns: Într-adevăr, Ilie vine primul pentru a reașeza toate lucrurile. Totuși, cum de este scris despre Fiul Omului că El trebuie să sufere multe și să fie disprețuit? Marcu 9:12Odată ce vițeaua, lemnul de cedru, isopul și firul stacojiu au fost arse toate împreună, s-a produs o grămadă de cenușă; acestea nu se mai puteau descompune sau degrada, ci mai degrabă trebuiau păstrate într-un loc special, un loc curat.

Cenușa simbolizează faptul că răscumpărarea morții Domnului în înviere este eficace pentru eternitate; ceea ce rămâne după moartea și învierea Domnului este eficacitatea eternă și neschimbătoare a răscumpărării Domnului.

El a murit pentru răscumpărarea noastră și a înviat pentru justificarea noastră (Rom. 4:25); în înviere, El Și-a adus sângele și l-a stropit înaintea lui Dumnezeu pentru răscumpărarea noastră (la fel cum o parte din sângele vițelei roșii a fost stropit înaintea Cortului Întâlnirii), iar răscumpărarea Sa a devenit în mod etern eficientă.

Cenușa vițelei roșii era așezată în afara taberei într-un loc curat; aceasta înseamnă că eficacitatea răscumpărării Domnului rămâne în locul păcătoșilor; o parte din sângele vițelei roșii a fost stropit înaintea cortului întâlnirii simbolizând eficacitatea răscumpărării Domnului în fața lui Dumnezeu.

Semnificația acestui fapt este că moartea lui Cristos este eficientă nu numai pentru păcatele noastre trecute, ci și pentru păcatele noastre viitoare.

Tripul reprezentativ al vițelei roșii și apa pentru impuritate este foarte explicită: sângele este în cenușă, iar cenușa dăinuie; așa că atunci când au aplicat apa impurității, era inclus și sângele.

Cenușa simbolizează rezultatul morții lui Cristos; în Biblie cenușa simbolizează ceva în forma sa finală (vezi Lev. 6:10).

Cenușa înseamnă că ceva a fost redus la nimic; a fi redus la cenușă înseamnă a fi redus la nimic, deci cenușa din Num. 19:9 Îl simbolizează pe Cristos redus la nimic.

În ochii oamenilor, Cristos a devenit ca un nimic – El a fost redus la nimic (Marcu 9:12), dar în ochii lui Dumnezeu, răscumpărarea Domnului are o eficacitate eternă și neschimbătoare!

După ce lemnul de cedru, isopul și firele stacojii erau arse împreună cu vițeaua, cenușa era strânsă și păstrată într-un loc curat; acest lucru face ca vițeaua roșie să fie unică.

Aici vedem eficacitatea eternă a răscumpărării lui Cristos; în tipul reprezentativ din cenușa vițelei roșii care era sacrificată și arsă, putem vedea că Cristos a obținut o răscumpărare eternă prin sângele Său. Aleluia!

Ceea ce Cristos a îndeplinit în răscumpărarea Sa este etern eficace – nu numai în timp, ci pentru totdeauna, atât trecut, prezent, cât și viitor!

Este o răscumpărare eternă și putem acum aplica această răscumpărare la experiența noastră.

Răscumpărarea pe care Cristos a îndeplinit-o pentru noi este cea mai stabilă; stâncile și munții vor arde și vor deveni cenușă, dar răscumpărarea Domnului va dăinui. El a fost ars și acum este cenușă, iar ceea ce a îndeplinit pentru noi este pentru totdeauna neschimbat și incoruptibil.

Putem aplica sângele Domnului la ființa noastră în orice moment. Dacă devenim necurați din greșeală și există necurăție în noi, nu trebuie să-I cerem lui Cristos să moară din nou pentru noi; trebuie doar să ne încredem în eficacitatea eternă și neschimbătoare a răscumpărării Domnului și să o aplicăm la ființa noastră.

Pur și simplu trebuie să avem încredere în eficacitatea eternă și incoruptibilă a cenușei și să ne stropim trupul cu apa vieții și vom fi curați! Aleluia!

Cenușa vițelei roșii ne spune că lucrarea trecută a crucii este aplicabilă și astăzi; răscumpărarea Domnului este eternă, neschimbătoare și eficientă pentru totdeauna. El a trebuit să fie dat la moarte o singură dată, iar răscumpărarea Sa este eternă și neschimbătoare, eficientă pentru totdeauna.

Slavă Domnului că răscumpărarea Sa este suficientă pentru întreaga noastră viață, iar moartea Sa ne-a înlăturat toate păcatele!

Îți mulțumim, Doamne Isuse, pentru eficacitatea eternă și neschimbătoare a răscumpărării Tale! Aleluia, răscumpărarea Domnului este suficientă pentru toată viața noastră, căci moartea Sa ne-a înlăturat toate păcatele! Îți mulțumim, Doamne că ai murit pentru noi pe cruce și că Ți-ai vărsat sângele pentru răscumpărarea noastră. Ne încredem în Tine, Doamne, și venim din nou la Tine pentru a fi curățați de orice păcat și impuritate. Te lăudăm pentru eficacitatea crucii, care acoperă toate nevoile pe care le avem acum și pe care le vom avea în viitor! Aleluia!

Necurăția noastră poate fi înlăturată prin aplicarea lui Cristos ca apă pentru impuritate

Un om curat să strângă cenușa junincii și s-o așeze într-un loc curat, în afara taberei. Să fie păstrată pentru comunitatea fiilor lui Israel ca s-o folosească pentru apa de curățire. Este pentru curățirea de păcat. Num. 19:9Cenușa rezultată din arderea vițelei roșii a fost păstrată pentru apa pentru impuritate; era o purificare a păcatului sau o jertfă de păcat (Num. 19:2, 4, 6, 9, 11-12).

Cartea Numeri numește aceasta o ofrandă pentru păcat, dar ea nu arată ca ofranda pentru păcat din Levitic 4; pe măsură ce citim despre asta, ne dăm seama că apa pentru impuritate nu tratează păcatul, ci rezultatul păcatului, un anumit rezultat al răzvrătirii – moartea.

În Num. 19:11-12 vedem că cel care atinge cadavrul unei persoane decedate sau al unui animal este necurat timp de șapte zile, și există un proces în două etape pentru a fi curățați prin apa impurității: această apă trebuia aplicată mai întâi în ziua a treia și apoi în ziua a șaptea, și atunci era curat.

Dar dacă apa de impuritate nu este aplicată atât în ziua a treia, cât și în ziua a șaptea, nu va fi curat.

Semnificația aici este că nu este o problemă simplă să fim curățați de întinarea morții, nu este un păcat la fel de simplu ca un păcat comun care cerea o ofrandă pentru abatere; apa pentru impuritate trebuia să fie aplicată de două ori, și abia atunci persoana era curată.

Avem nevoie de Duhul ca realitate a învierii lui Cristos ca să fim aduși în învierea Sa, ca să ieșim din moarte; numai învierea poate trata moartea. Este nevoie de timp pentru a fi curățați de moarte.

Dacă un israelit atingea ceva necurat și devenea necurat în fața lui Dumnezeu, o persoană curată putea amesteca apa pentru impuritate cu cenușa și să o stropească pe persoana necurată; acest lucru înlătura necurăția persoanei.

Deveneai întinat prin atingerea trupului unei persoane moarte, atunci când cineva murea într-un cort și intrai în cort; de asemenea, când un vas ea deschis, care nu era acoperit, devenea necurat.

Mai mult, oricine atingea pe cineva care era ucis cu o sabie într-un câmp deschis, când atingea cadavrul, sau un os uman sau un mormânt, era necurat. Se pare că este inevitabil să nu fim afectați de moarte, căci atâtea lucruri necurate ne pot face necurați.

O persoană necurată nu poate aplica apa pentru impuritate; trebuia să fie o persoană curată, cineva care a fost curățat.

Cenușa era folosită pentru a îndepărta necurăția; ea era pregătită pentru viitor și era folosită atunci când necurăția era descoperită ulterior.

Acesta este un gând important pe care îl găsim în acest loc unic din Biblie: răscumpărarea lui Cristos cu eficacitatea sa este o provizie dată de Domnul pentru totdeauna pentru a fi aplicată celor care sunt impuri și necurați!

Răscumpărarea Domnului este neschimbătoare și incoruptibilă, rămâne pentru totdeauna, iar necurăția noastră poate fi înlăturată prin aplicarea lui Cristos ca apă pentru impuritate! Aleluia!

Doamne, venim la Tine așa cum suntem, necurați și impuri; Te aplicăm ca apă pentru impuritate la ființa noastră, pentru a fi curățați de întinarea morții. O, Doamne, ne deschidem Ție și Te luăm pentru curățarea și purificarea noastră. Ne încredem în răscumpărarea Ta neschimbătoare și incoruptibilă. Cât de minunată este răscumpărarea, Doamne; venim ca să fim curățați și spălați și venim ca să fim purificați și vindecați. Fie ca să fim stropiți cu apa vieții și fie ca răscumpărarea Ta cu eficacitatea ei eternă și neschimbătoare să fie aplicată la ființa noastră pentru a ne curăța! Aleluia!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Praise the Lord for the Eternal and Unchanging Efficacy of the Lord’s Redemption! (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 5 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: apa pentru impuritate, cenușa vițelei roșii, Cristos a fost redus, Cristos a înlăturat păcatele, Cristosul răscumpărător, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, eficacitatea eternă a răscumpărării, mântuirea Domnului, moartea lui Cristos e eficientă, răscumpărarea lui Cristos, Studiul-Cristalizare Numeri, vițeaua roșie, Witness Lee

Îl putem savura și experimenta pe Cristosul răscumpărător ca realitatea vițelei roșii

18/02/2020 by Credincios in Cristos 2 Comments

...Trimițându-L pe Însuși Fiul Său în asemănarea firii păcătoase și din cauza păcatului, El a condamnat păcatul în fire. Rom. 8:3

Vițeaua roșie, componenta principală a apei pentru impuritate, Îl semnifică pe Cristosul răscumpărător, căci El este realitatea tuturor ofrandelor și, în special, El ca Răscumpărătorul nostru poate înlătura întinarea morții.

Contextul capitolului 19 din Numeri, în care vițeaua roșie este menționată ca parte a apei pentru impuritate, este faptul că a fost o mare răzvrătire între copiii lui Israel și, ca urmare, moartea a fost prezentă în tabără și copiii lui Israel au fost întinați de moarte.

Fie că au fost implicați în răzvrătire sau nu, toți cei din poporul lui Israel au fost întinați de moarte, pentru că rezultatul judecății lui Dumnezeu asupra păcatului răzvrătirii este moartea, iar moartea a fost răspândită în tabără.

Este posibil să credem că nu suntem afectați de o astfel de situație, dar adevărul este că noi toți suntem afectați de moarte și, în special, suntem afectați de efectul păcatului răzvrătirii.

Chiar și în viața de biserică, viața de biserică autentică în recâștigarea Domnului, există din când în când unele răzvrătiri și, fie că suntem implicați sau nu în, moartea care urmează îi afectează pe toți cei din jur.

Dumnezeu urăște moartea și consideră că moartea este mai întinătoare decât păcatul. În ochii lui Dumnezeu, moartea este abominabilă și detestabilă, iar întinarea morții trebuie curățată și purificată.

Deci Dumnezeu ne dă o cale de a fi curățați de întinăciunea morții, și anume apa pentru impuritate; vițeaua roșie este componenta principală a acestei ape și Îl semnifică pe Cristos răscumpărător.

Este interesant însă că există o ofrandă menționată în cartea Numeri și nu în cartea lui Levitic, unde sunt introduse toate ofrandele.

Această ofrandă, care este Cristos Însuși simbolizat de o vițea roșie, este cu adevărat unică; există cel puțin zece puncte care o fac diferită de orice alte ofrande despre care citim în cartea Levitic:

  1. 1. Se numește ofrandă de păcat, dar este în Numeri, nu în Levitic.
  2. Este singura ofrandă în care este ars și sângele jertfei; în toate celelalte sacrificii, sângele este turnat, dar în apa pentru impuritate, acesta este ars.
  3. O vițea este un vițel de genul feminin; cele mai multe ofrande sunt de sex masculin – această ofrandă folosește un vițel feminin.
  4. Este menționată o culoare specifică: roșu; niciuna din celelalte ofrande nu specifică culoarea animalului de sacrificiu, dar acesta trebuie să fie roșu.
  5. Aceasta este o ofrandă care nu este oferită pe altar; vițeaua roșie nu a fost înjunghiată pe altar ci în afara taberei, iar ea nu era înjunghiată de preot; nici nu știm cine face acest lucru, pentru Num. 19:3 spune că cineva poate să o înjunghie în prezența preotului.
  6. Această ofrandă particulară nu este destinată în principal pentru iertare, ci pentru curățire.
  7. Aceasta nu a fost oferită pentru păcătoși, ci mai ales pentru poporul lui Dumnezeu.
  8. Aceasta nu este o ofrandă pentru păcat, ci pentru moarte, pentru a trata cu întinarea morții; se numește ofrandă de păcat, dar este pentru moarte – nu există păcat aici, există doar moarte.
  9. Nu este o ofrandă pentru un lucru din trecut, cum ar fi un păcat din trecut, ci o ofrandă pentru viitor.
  10. Scopul acestei ofrande este restaurarea părtășiei, deoarece este o ofrandă pentru ca poporul lui Dumnezeu să restabileacă părtășia cu El.

Cum Îl putem savura și experimenta pe Cristosul răscumpărător ca realitate a vițelei roșii

Apa pentru impuritate avea mai mult de un singur component, dar principala componentă era vițeaua roșie care Îl simbolizează pe Cristosul răscumpărător.

Vorbeşte copiilor lui Israel să-ţi aducă o vacă roşie, fără pată, fără vreun cusur trupesc, şi care să nu fi fost pusă la jug. Num. 19:2 Când majoritatea oamenilor citesc sau vorbesc despre vițeaua roșie, vorbesc despre escatologie, despre faptul că Israelul trebuie să crească vițele roșii, astfel încât, atunci când este construit templul, să aibă o vițea roșie pentru a fi oferită lui Dumnezeu.

Nu ar trebui să ne concentrăm pe acest lucru în primul rând, deoarece acest lucru poate fi realizat cu ușurință; creșterea vițelei roșii nu este ceva complicat, dar atingerea, savurarea și experimentarea Cristosului răscumpărător ca realitatea vițelei roșii este ceea ce contează.

Trebuie să vedem și să experimentăm realitatea vițelei roșii, care este Cristosul răscumpărător; El poate trata nu doar păcatul, ci și moartea și întinarea morții. Trebuie să vedem caracteristicile specifice ale vițelei roșii și cum au fost împlinite în Domnul Isus, Cristosul răscumpărător.

Culoarea roșie semnifică asemănarea cărnii păcatului, care este pentru purtarea păcatului omului în exterior. Acesta este motivul pentru care a fost specificată culoarea animalului; culoarea roșie – doar pielea și părul sunt roșii – arată faptul că Cristos a venit în asemănarea cărnii păcatului și în ceea ce privește păcatul, dar nu a avut păcat în carne.

Cristos a venit ca Mielul lui Dumnezeu pentru a îndepărta păcatul lumii (Ioan 1:29), iar când a venit, El a fost în asemănarea cărnii păcatului (Rom. 8:23) pentru a condamna păcatul din carne. Pentru ca Cristos să fie Răscumpărătorul nostru, El trebuie să aibă asemănarea carnii păcatului.

Culoarea roșie reprezintă păcatul nostru (Isaia 1:18); vițeaia roșie simbolizează că Domnul a făcut păcat pentru noi (2 Cor. 5:21). Aleluia! El a venit în asemănarea cărnii păcatului și în ceea ce privește păcatul, astfel încât noi, păcătoșii care credem în El și privim la El, să nu pierim, ci să avem viață eternă!

Vițeaua roșie era fără cusur, fără defect, ceea ce semnifică faptul că, deși Cristos era asemănător cu carnea păcatului, El nu avea natura păcătoasă (vezi Evrei 2:14; 4:15; Rom. 8: 3; 2 Cor. 5: 21). Vițeaua roșie nu avea niciun defect; Cristos nu a avut niciun defect, ci mai degrabă, pe Cel care nu a cunoscut păcatul, Dumnezeu L-a făcut păcat în numele nostru, pentru ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El.

Noi avem defecte și pete, dar El nu a avut niciun defect, nici o pată și nici un cusur. Era un om curat, avea o experiență curată și nu fusese atins de păcat. Ce Cristos avem!

Faptul că vițeaua roșie a fost fără cusur indică faptul că Cristos a fost perfect (Num. 19: 2; Ex. 12:5-6).

Noi suntem păcătoși, plini de defecte, probleme, și pete; dar Domnul a venit asemănător cu carnea păcatului – El arăta la fel ca noi – și în ceea ce privește păcatul, dar El nu a avut natura păcătoasă și nici nu a săvârșit vreodată un păcat. Un astfel de Om este ceea ce avem nevoie; o asemenea Persoană poate trata păcatele noastre și le poate înlătura, iar El poate trata și cu natura noastră păcătoasă.

Vițeaua roșie nu a fost niciodată sub un jug; aceasta înseamnă că Cristos nu a fost niciodată folosit de nimeni, mai ales de dușmanul lui Dumnezeu, Satan.

Animalele din fermă lucrează de obicei la fermă sau pe câmp, iar un jug este folosit pentru a le supune; dar acest vițel tânăr de sex feminin, pentru a fi calificat să fie sacrificat, nu purtat jugul niciodată.

Acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos, adevărata vițea roșie, care nu a fost niciodată folosit de alții, în special nu a fost folosit de dușmanul lui Dumnezeu pentru scopul lui Satan – nici măcar o dată!

În experiența Sa, Domnul Isus nu a fost niciodată înjugat de păcat sau de Satan; El nu a fost niciodată asuprit de păcat și nici dominat de păcat, și El nu a fost provocat de păcat – El era complet liber. Numai Domnul Isus nu a fost niciodată folosit de Satan, de lume sau de păcat.

Spre deosebire de El, noi am fost folosiți de păcat, purtăm jugul păcatului și lumea ne folosește; înainte de a fi mântuiți, am purtat multe feluri de juguri și, chiar și după mântuirea noastră, am putea fi încă înjugați de lume sau de păcat. O, Doamne Isuse!

Avem nevoie de o asemenea persoană, de Cristosul răscumpărător, care să ne izbăvească de orice jug și să ne curățească de orice întinare a morții!

Vițeaua roșie a fost adusă în afara taberei și acolo a fost sacrificată; Cristos a fost crucificat în afara taberei – pe Calvar, in deal mic în afara orașului Ierusalim (Num. 19:3; Evrei 13:12-13; Mat. 27:33).

Această ofrandă trebuia să fie fără pată [defect] şi fără cusur şi trebuia să nu fi fost deloc pusă sub un jug. A fi fără pată şi fără cusur se referă la viaţa Sa. A nu fi fost niciodată sub un jug se referă la lucrarea Sa. În viaţă, El este fără cusur. În lucrare, El nu a fost niciodată sub jug. În viaţa şi persoana Sa, Domnul Isus este fără pată şi fără cusur. El nu este doar fără cusur, ci de asemenea în experienţa Sa El este curat, adică El nu a fost niciodată sub un jug. El este un om curat şi are o experienţă curată. Mulţi oameni sunt fără cusur, dar ei au fost înjugaţi. Dar în experienţa Sa, Domnul Isus nu a fost niciodată înjugat. El nu a atins niciodată lucrurile păcatului. El nu a fost niciodată asuprit de păcat sau dominat de păcat. El nu a fost niciodată provocat să păcătuiască. El este liber pe deplin. Watchman Nee, Evanghelia lui Dumnezeu (2), pag. 480-481Majoritatea animalelor sunt sacrificate pe altarul din templu, dar vițeaua roșie pentru apa impurității trebuia să fie sacrificată nu pe altarul arderii de tot, ci în afara taberei. A fi sacrificat în afara taberei înseamnă a fi într-o poziție respinsă de poporul lui Dumnezeu.

Când cineva din poporul lui Israel a devenit necurat, el trebuia să locuiască singur în afara taberei (Lev. 13:46); cei ce sunt respinși de Dumnezeu și de poporul Său trebuiau să fie în afara taberei, pentru că erau necurați.

Vițeaua roșie a fost sacrificată în afara taberei unde se aflau oameni necurați, pentru a trata necurăția lor.

O, Aleluia, Cristos a venit să trateze necurăția noastră și El a venit acolo unde noi suntem – în afara taberei, într-un loc necurat, și acolo El a fost crucificat pentru noi! Cristos a fost respins de oameni, El a fost adus într-un loc necurat și acolo a fost crucificat pentru noi, în afara orașului Ierusalim.

Vițeaua roșie era un vițel de gen feminin, iar Domnul este un bărbat; în Biblie, bărbatul reprezintă adevărul obiectiv, în timp ce femeia reprezintă experiența subiectivă.

De exemplu, Adam, Avraam și Isaac reprezintă anumite adevăruri sau mărturii obiective, iar Eva, Sara și Rebeca reprezintă experiențele subiective corespunzătoare sau aplicațiile practice.

Cristos a fost crucificat nu doar pentru ca noi să cunoaștem și să înțelegem ce El a făcut pentru noi, ci și ca să-L experimentăm. Cristosul răscumpărător nu este doar ca noi să înțelegem o doctrină spirituală, ci pentru ca noi să-L experimentăm în mod subiectiv.

Astăzi, în viața noastră creștină, noi Îl putem savura și experimenta pe Cristosul răscumpărător ca realitate a vițelei roșii, și putem să-L aplicăm la experiența noastră subiectivă, pentru a putea fi curățați de orice întinăciune adusă de moarte.

Îți mulțumim Doamne că venit în asemănarea cărnii păcatului pentru a ne purta păcatul și pentru a ne trata păcatul. Te lăudăm, Doamne, căci Tu ai purtat doar asemănarea cărnii păcatului, dar nu a săvârșit niciun păcat! Aleluia pentru Cristosul nostru, Cel care nu a avut natura păcătoasă, Cel care a fost desăvârșit și care nu a avut nici un cusur! Te lăudăm pe Tine, Doamne, căci Tu ai fost Cel fără de vină și fără pată și ca atare, Tu nu ai fost niciodată folosit de Satan pentru scopurile sale rele. Îți mulțumim că ai murit pentru a ne răscumpăra. Tu ești Cristosul nostru răscumpărător, realitatea vițelei roșii. Mulțumim Doamne că ai ieșit în afara taberei, ai fost disprețuit și rușinat și ai murit pentru noi, pentru a putea fi răscumpărați, aduși înapoi la Dumnezeu și curățați de orice întinare. Doamne Isuse, venim la Tine pentru a Te savura ca Cristosul răscumpărător în experiența noastră. Fie ca nu doar să știm și să fim de acord cu ceea ce Tu ai făcut pentru noi ci să aplicăm acest lucru experienței noastre!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We can Enjoy and Experience the Redeeming Christ as the reality of the Red Heifer (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 5 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: asemănarea cărnii păcatului, Cristos a fost crucificat, Cristos nu are defect, Cristosul răscumpărător, curățiți și purificați, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu urăște moartea, întinarea morții, Studiul-Cristalizare Numeri, vițeaua roșie, Witness Lee

Apa pentru impuritate ne curăță de efectul morții care rezultă din răzvrătire

17/02/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

Cine se va atinge de un mort,...şi nu se va curăţi, pângăreşte cortul Domnului...Fiindcă nu s-a stropit peste el apa de curăţire, este necurat... Num. 19:13

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat din Studiul Cristalizare al cărții Numeri ajungem la capitolul 19, o consemnare cu privire la apa pentru impuritate, care nu era pentru păcat, ci pentru tratarea murdăriei morții.

Numeri 19 este un capitol nefamiliar multor creștini, și majoritatea cititorilor Bibliei pun accentul pe vițeaua roșie când ajung la acest capitol; dar subiectul real este apa pentru impuritate.

Vițeaua roșie este primul component al apei de impuritate, dar subiectul este apa stropită pentru impuritate.

Contextul acestui capitol este foarte important; în primul rând, acest capitol este în cartea Numeri, ceea ce înseamnă că este direct legat de gândul și subiectul central al acestei cărți.

Gândul central din Numeri este că Dumnezeu vrea să-Și formeze poporul într-o armată și să-i conducă pentru a lua în stăpânire țara pe care le-a promis-o și să-i zidească ca locuință a Sa; apa pentru impuritate este legată de acest lucru.

În al doilea rând, acest capitol se află la mijlocul cărții Numeri; această carte are trei secțiuni – mai întâi formarea armatei, apoi călătoria și apoi lupta, iar capitolul 19 este în secțiunea legată de călătorie.

Călătoria copiilor lui Israel prin pustiu a implicat falimente și răzvrătiri. După ce au fost formați într-o armată și au călătorit spre țel, fiind călăuziți de Domnul, au existat falimente și răzvrătiri; acest lucru nu ar trebui să ne surprindă.

Există cel puțin cinci răzvrătiri majore în Numeri, iar capitolul 19 vine după cinci capitole care detaliază aceste răzvrătiri, începând cu răzvrătirea cea mai ușoară – cârtirile, și culminând cu răzvrătirea cea mai severă – răzvrătirea lui Core, o provocare directă la adresa autorității lui Dumnezeu.

Trebuie să fim luminați pentru a nu cârti, deoarece acest lucru deschide ușa unei răzvrătiri mai mari.

Este posibil să nu considerăm cârtirea ca fiind o răzvrătire, deoarece cârtim în lăuntrul ființei noastre și nu ne răzvrătim, dar cârtirea duce ulterior la răzvrătire, iar rezultatul răzvrătirii este moartea.

În consemnarea din Numeri era moarte fizică, iar în realitate este o moarte spirituală. În răzvrătirea lui Core știm că au pierit 250 de persoane, dar chiar înainte ca Domnul să vină să atingă această situație, se spune că într-o singură zi au pierit 14.700 de oameni; deci exista moarte pretutindeni în tabăra lui Israel.

Această moarte i-a afectat pe toți, pentru că oriunde mergeai, erau cadavre, morminte și oase. Când are loc o răzvrătire și intervine moartea, toată lumea este afectată; putem spune că numai cei care se răzvrătesc ar trebui să fie atinși de moarte, dar de fapt nu asta este ceea ce învață Biblia și nu aceasta este experiența noastră.

Ori de câte ori apare o răzvrătire, moartea intră în întreaga tabără și toată lumea este afectată de moarte. Chiar și cei curați sunt afectați de moarte și chiar și cei care au aplicat apa pentru impuritate altora au devenit necurați; toată lumea este afectată de moarte ca urmare a răzvrătirii.

Într-un astfel de context există ceva numit apa pentru impuritate; ce anume tratează această apă? Ea tratează impuritatea care apare din contactul cu moartea. Când contactăm moartea sub orice formă, devenim întinați și necurați, și trebuie să existe ceva care să se ocupe de această situație.

Este posibil să ne gândim că sângele se ocupă de această impuritate, însă, conform Bibliei, nu sângele, ci această apă, apa pentru impuritate, care este remediul special pentru moarte, pentru că ne curăță de întinarea morții care rezultă din răzvrătire.

În ochii lui Dumnezeu, moartea este mai întinătoare decât păcatul; ar trebui să evităm moartea spirituală

Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos! Rom. 5:17Numeri capitolul 19 – un capitol foarte special în Vechiul Testament – este o consemnare cu privire la apa pentru impuritate; impuritatea din acest capitol nu se referă la păcat, ci la moarte (vezi Numeri 19:11, 13-16).

Cu toții înțelegem și știm că păcatul este întinător, și dacă atingem ceva păcătos ne face să fim întinați; dar trebuie să ne dăm seama că întinarea legată de moarte este mult mai gravă.

Moartea rezultă din păcat, iar păcatul este rădăcina morții (Rom 5:12); păcatul și moartea nu sunt exact același lucru, mai degrabă, moartea este mai întinătoare în ochii lui Dumnezeu decât păcatul (vezi Lev. 11:24-25; Num. 6:6-7, 9).

De ce urăște Dumnezeu moartea mai mult decât păcatul? Nu știm exact, dar cel puțin parțial vedem că moartea este urmarea păcatului, astfel că în moarte păcatul predomină și și-a atins scopul, producând moarte, așa că Dumnezeu urăște moartea mai mult decât urăște păcatul și în ochii Săi întinarea morții este mai mare decât întinarea păcatului.

În Levitic 11 vedem întinarea morții și cum să o tratăm; aici atingerea morții este o problemă cu ce fel de oameni contactăm, așa cum este simbolizat de animalele curate și necurate.

Dacă atingem un animal necurat, devenim necurați; dacă atingem cadavrul unuia dintre animalele necurate, suntem necurați până seara – mai puțin de o zi.

Dar în Numeri 19 este un caz diferit; este nevoie de șapte zile pentru a fi curățați, căci tratarea din Numeri 19 nu are a face cu un păcat obișnuit, ci cu răzvrătirea, care este un păcat nu numai împotriva dreptății și sfințeniei lui Dumnezeu, ci a unui păcat împotriva economiei lui Dumnezeu, împotriva autorității și administrației Sale.

Întinarea acestui fel de păcat nu se curăță într-un mod simplu sau rapid. Moartea este detestabilă și abominabilă; Dumnezeu urăște moartea mai mult decât păcatul și, în ochii Săi, moartea este mai întinătoare decât păcatul.

Cele mai urâte lucruri în ochii lui Dumnezeu sunt moartea; în ochii lui Dumnezeu moartea este un lucru urât și abominabil și ar trebui să o detestăm. Moartea despre care vorbim aici este în principal moartea spirituală; trebuie să evităm moartea spirituală (Apoc. 3:1-2; Rom. 5:12, 14).

În tipul reprezentativ din Vechiul Testament a existat moartea fizică, iar realitatea din experiența noastră creștină și mai ales din viața de biserică, trebuie să evităm moartea spirituală. Este responsabilitatea noastră să o evităm; o vom întâlni, dar trebuie să o evităm.

Sursa morții spirituale în univers este Satan, așa cum este simbolizat de pomul cunoștinței binelui și răului; de aici își are originea moartea spirituală. Moartea este mai complicată decât păcatul; păcatul este simplu – este doar păcat, dar moartea conține binele, răul, cunoștința și moartea, toate îmbinate în ea.

Așadar, este ușor să fii confuz atunci când întâlnești moartea, pentru că o parte din ea arată bine, altă parte arată rău, o parte este legată de cunoștință, iar altă parte este moartea – și totalitatea ei își are sursa în Satan, sursa morții spirituale.

Moartea spirituală este răspândită în principal prin cuvinte, fie rostite, fie scrise. Modul în care Satan a răspândit moartea spirituală a fost prin cuvintele sale către Eva; Eva a ascultat cuvintele și moartea a intrat în rasa umană.

Cuvintele transmit moartea spirituală, iar cuvintele rostite și scrise pot transmite moarte altora; deci ar trebui să fim atenți la ceea ce citim și ascultăm, pentru că viața spirituală poate fi răspândită prin Cuvântul lui Dumnezeu și slujbă, dar moartea spirituală poate fi răspândită printr-un anumit fel de vorbire și scriere. O, Doamne Isuse!

Moartea spirituală predomină astăzi pe pământ mai mult decât moartea fizică; moartea spirituală este pretutindeni – nu numai în locuri lumești și păcătoase, ci chiar și în cele mai morale și etice locuri.

Doamne Isuse, Te iubim, iubim viața și iubim să fim în domeniul vieții și să Te savurăm pe Tine ca viață. Vrem să stăm departe de moarte și considerăm moartea spirituală ca fiind cel mai întinător lucru, așa cum o consideri Tu. O, Doamne, ce spui de cuvintele noastre, atât cele spuse, cât și cele scrise? Doamne, ce spui de ceea ce citim și ascultăm? Mântuiește-ne de ascultarea cuvintelor morții și de citirea cuvintelor care răspândesc moartea. Fie ca să rămânem în domeniul vieții și să savurăm pomul vieții și fie ca să rămânem departe de moartea spirituală, care este atât de predominantă astăzi pe pământ!

Apa pentru impuritate ne curăță de efectul morții care rezultă din păcatul răzvrătirii

Impuritatea din [Numeri 19] nu se referă la păcat, ci la moarte. Moartea rezultă din păcat, iar păcatul este rădăcina morţii (Rom. 5:12). Începând de la păcatul răzvrătirii, moartea a devenit prevalentă printre copiii lui Israel. Astfel, era nevoie de apa pentru impuritate. Numai lucrarea răscumpărării lui Cristos, prin umanitatea Sa demnă şi umilită, împreună cu moartea Sa şi cu Duhul învierii Sale ar putea vindeca şi curăţi situaţia. Witness Lee, Studiul-viaţă Numeri, pag. 206Din cauza păcatului răzvrătirii din Numeri 11-14 și 16, moartea a prevalat printre copiii lui Israel (v. 49). Aceste capitole detaliază răzvrătire după răzvrătire, apoi în capitolul 19 avem apa pentru impuritate; capitolul 20 din nou consemnează o altă răzvrătire.

Nu ar trebui să fim surprinși când are loc o răzvrătire în viața de biserică; nu trebuie să ne mirăm că răzvrătirea poate avea loc chiar în viața de biserică din recâștigarea Domnului.

Aceste lucruri se întâmplă tot timpul, iar faptul că se întâmplă nu demonstrează că nu există viață de biserică, ci că tocmai aceasta este viața de biserică – iar cartea Numeri susține acest lucru!

Când Domnul Se mișcă, când El va ridica o armată care să lupte împreună cu El și care să călătorească împreună cu El pe pământ, pentru ca El să câștige pământul, aceasta este o amenințare directă la adresa inamicului Său și, desigur, inamicul va căuta în mod constant modalități de a folosi pe cineva ca mijloc și canal pentru răzvrătire.

Nu vrem să fim astfel de persoane, dar adevărul este că acest lucru se întâmplă, așa că nu ar trebui să ne surprindă. Și când are loc răzvrătirea, intervine moartea; moartea spirituală afectează pe toată lumea, chiar și pe cei care nu au fost implicați în răzvrătire.

Vestea bună este că există un mod de a fi curățați de efectul morții rezultat din păcatul răzvrătirii.

Chiar dacă prin îndurarea Domnului s-ar putea să nu fim implicați în răzvrătire, totuși, trecând printr-o răzvrătire, efectul de a fi în apropierea morții este întinător.

După răzvrătirea copiilor lui Israel din Numeri 16 și ca urmare a judecății lui Dumnezeu, întregul popor al Israelului era sub efectul morții (v. 49).

În Numeri 16 vedem că răzvrătirea care a început cu cârtirea s-a agravat din ce în ce mai mult, iar Core și cei care l-au urmat s-au ridicat împotriva autorității delegate a lui Dumnezeu; rezultatul a fost că moartea era pretutindeni.

Chiar și cei curați, care nu aveau nimic de-a face cu răzvrătirea și chiar cei care au s-au ocupat de cenușa care a devenit ingredientul apei pentru impuritate, toți au devenit întinați. Cei care au stropit pe alții cu apa pentru impuritate, au fost și ei întinați.

Când răzvrătirea și moartea intră în viața de biserică, toți sunt afectați și nimeni nu este scutit. Pustiirea morții se răspândește pretutindeni, și poporul se află într-o situație de impuritate.

În Numeri 19, prin urmare, Dumnezeu le-a spus poporului Său să pregătească apa pentru impuritate cu cenușa unei vițele roșii, astfel încât să folosească apa pentru a îndepărta murdăria morții cu care au fost afectați.

Aleluia, există ceva care poate înlătura întinarea morții – există un anumit tip reprezentativ al lui Cristos, apa pentru impuritate, și acest lucru ne poate curăța de întinăciunea și efectul morții care rezultă din păcatul răzvrătirii.

Numai lucrarea de răscumpărare a lui Cristos, prin umanitatea Sa demnă și umilă, cu moartea Sa și cu Duhul învierii Sale, poate vindeca și curăța situația noastră de moarte. Aleluia!

Doamne Isuse, prin îndurarea și harul Tău vrem să fim formați în armata pe care Tu dorești să o ai pe pământ pentru a lupta pentru interesul Tău și să călătorim cu Tine, ca Tu să recâștigi pământul. O, Doamne, izbăvește-ne de răzvrătirea împotriva Ta; fie ca să cooperăm cu Tine pentru a trata răzvrătirea din ființa noastră. Fie ca să Te luăm pe Tine, Doamne, ca apă pentru impuritate, și să fim curățați de orice întinare a morții care rezultă din păcatul răzvrătirii. Amin, Doamne Isuse, numai prin lucrarea mântuirii Tale, prin umanitatea Ta demnă și umilă, cu moartea Ta și cu Duhul învierii Tale, situația noastră de moarte poate fi vindecată și curățită!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Water for Impurity Cleanses us from the Effect of Death resulting from Rebellion (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 5 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: apa pentru impuritate, cârtirea împotriva lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu urăște moartea, evităm moartea spirituală, întinarea morții, răzvrătirea duce la moarte, Studiul-Cristalizare Numeri, toți sunt afectați de moarte, tratarea murdăriei morții, Witness Lee

Să petrecem timp cu Domnul pentru a face săpăturile prin rugăciune, conform călăuzirii Sale

16/02/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Veniți, voi cei din Casa lui Iacov, veniți să umblăm în lumina Domnului! Isa. 2:5

Pentru ca viața divină să aibă o curgere liberă și deplină în noi și prin noi, trebuie să facem săpăturile prin rugăciune; trebuie să scoatem prin săpare murdăria din mintea, emoția și voința noastră pur și simplu petrecând mult timp personal cu Domnul ca să-I permitem să strălucească asupra noastră și în noi.

De partea Sa, Domnul a trecut printr-un proces pentru a deveni Duhul dătător de viață care a intrat în duhul nostru pentru a fi fântâna apei vieții, gata să țâșnească înăuntrul nostru și să curgă prin noi până în Noul Ierusalim.

De partea noastră, însă, trebuie să fim cei care iau conducerea ca să săpăm; fântâna este în noi, fântâna este adânc în ființa noastră, dar există multe straturi de murdărie în părțile noastre interioare, și apa vie nu poate ieși.

Este ca o fântână care este îngropată sub sol; ca ea să țâșnească și să curgă pentru a ne stinge setea, trebuie să o săpăm, și trebuie să săpăm într-un mod potrivit, să îndepărtăm toate straturile de murdărie, nisip, pietre etc., până când apa curge liber într-un mod pur.

Fântâna apei vieții din ființa noastră interioară are nevoie de cooperarea noastră pentru a curge liber și într-un mod pur; trebuie să facem săpăturile prin rugăciune!

Așa cum căpeteniile lui Israel și-au luat toiegele și sceptrul și au săpat fântâna de la Beer (Num. 21:16-18), tot așa trebuie să luăm și noi conducerea și să săpăm până curge apa vie.

Trebuie ca în special să săpăm murdăria din inima noastră cu conștiința, mintea, emoția și voința noastră, săpând strat după strat de murdărie, până când apa vieții poate curge liber.

Domnul este credincios să strălucească asupra noastră și El ne expune prin conștiința noastră; de multe ori avem acuzații în conștiința noastră și nu putem avea o curgere pură a vieții decât dacă conștiința noastră este clară.

Așadar, trebuie să ne exersăm ca să fim la fel ca Pavel, care avea o conștiință lipsită de ofensă înaintea lui Dumnezeu și a omului, pentru ca fântâna din noi să țâșnească și să curgă.

De asemenea, trebuie să venim înaintea Domnului cu privire la inima noastră; există atât de multe complicații în inima noastră și suntem atât de amestecați și impuri în dorințele, intențiile, gândurile, deciziile și scopurile noastre. O, Doamne Isuse!

S-ar putea să credem că suntem sută la sută pentru Domnul, dar atunci când El strălucește asupra noastră, ne dăm seama că încă avem propriile noastre scopuri și inima noastră pur și simplu se lipește de ceea ce îi place. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim cei care venim înaintea Domnului, să tratăm toate lucrurile asupra cărora El strălucește, ca să avem o curgere pură și liberă a vieții din adâncul ființei noastre interioare!

Trebuie să scoatem prin săpare murdăria din mintea, emoția și voința noastră sub strălucirea Domnului

Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. 1 Ioan 1:7, 9După ce săpăm în conștiința și în inima noastră, trebuie să aducem înaintea Domnului celelalte părți ale inimii noastre: mintea noastră, emoția și voința noastră.

Trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a scoate prin săpare murdăria din mintea noastră, căci Domnul vrea să ne transforme prin înnoirea minții noastre (Rom. 12:2; Efes. 4:23; Rom. 8:6; 2 Cor. 10:4-5).

În atâtea feluri, noi, credincioșii în Cristos regenerați cu viața lui Dumnezeu, gândim la fel ca oamenii din lume. Mulți care sunt regenerați sunt la fel ca oamenii din această lume în gândirea lor despre modă, de exemplu; se îmbracă în pas cu epoca modernă și nu văd nicio problemă în acest lucru.

Mulți dintre cei care sunt regenerați continuă să își folosească banii în același mod ca cei din lume; s-ar putea să-și cheltuiască banii în același fel ca cei din lume, iar în problema banilor s-ar putea să nu-L iubească pe Domnul mai mult.

Abia când Îl iubim pe Domnul mai mult și Îi dăm mai mult teren să lucreze în interiorul nostru vom fi transformați în modul în care ne cheltuim banii.

Mulți tineri care studiază în universități au aceleași gânduri despre studiile și titlurile lor academice ca ceilalți tineri lumești; dacă mințile lor ar fi înnoite, nu ar renunța la studiile lor, dar ar avea punctul de vedere al Domnului cu care să-și evalueze studiile.

Trebuie să recunoaștem în lumina Domnului, în timp ce El strălucește asupra noastră în timpul nostru personal cu El, că mintea noastră a fost orbită și este atât de plină de murdărie; mintea noastră are atât de multe imaginații zi de zi, și ne gândim la lucruri de care ne este rușine să le spunem cu voce tare.

Am putea visa în mod regulat, și chiar în întâlnire, în timp ce ascultăm vorbirea altora, mintea noastră poate fi în altă parte. Există grămadă de murdărie în gândurile noastre prin imaginațiile și visele noastre, și toate acestea trebuie să fie săpate înainte ca apa vie să poată curge liber.

Apoi, trebuie să săpăm murdăria din voința noastră; în acest sens, nu sunt mulți cei care sunt absoluți și cu totul ascultători de Domnul.

Putem spune că Îl iubim pe Domnul, ne încredem în El și ne supunem Lui, dar atunci când vine vorba de supunerea față de aranjamentul Său suveran în mediul nostru, e posibil să nu fim de acord cu acesta (Fil. 4:11-13).

S-ar putea să credem că suntem destul de supuși Domnului, dar atunci El ne pune în anumite circumstanțe, suntem expuși asupra faptului cât de încăpățânată și de nesupusă este ființa noastră.

Multe experiențe și circumstanțe sub suveranitatea Domnului ne expun pur și simplu la lumină, ca să aflăm cât de încăpățânată este voința noastră.

Este posibil să credem că ne supunem Domnului pe care nu Îl vedem, dar ne este greu să ne supunem sfinților din biserică pe care îi vedem; s-ar putea să spunem că nu avem nicio problemă să ne supunem Domnului, dar avem o problemă cu supunerea față de frații responsabili din biserică.

O sora căsătorită poate crede că este atât de supusă, dacă soțul ei ar fi puțin mai bun și mai dulce, atunci ea se va supune. Dacă Domnul ne-ar da soțul viselor noastre, nu am fi niciodată expuși de cât de nesupuși suntem și de cât de încăpățânată este voința noastră.

Voința noastră trebuie să fie în întregime supusă – și nu doar supusă, ci și în armonie cu voia lui Dumnezeu; atunci, fiecare decizie pe care o luăm va fi o expresie a lui Cristos (Luca 22:42; Iacov 4:7; Fil. 2:13).

După ce am săpat mizeria din voința noastră, trebuie să ne tratăm emoția noastră. Când suntem emoționali, ne concentrăm pe noi înșine și suntem ocupați numai cu noi înșine.

Când suntem în emoția noastră, suntem sub robia și controlul emoției noastre.

Cu toții trebuie să învățăm să ne tratăm emoția conform plăcerii și bucuriei Domnului; trebuie să învățăm că orice urâm sau iubim, orice ne place sau ne displace, trebuie făcut sub permisiunea Domnului împreună cu bucuria Sa.

Ne este atât de ușor să ne placă de cineva și să ne displacă altcineva, și este atât de ușor să nu ne placă cineva de care ne-a plăcut, în timp ce ne displace altcineva. O, Doamne Isuse!

Dacă emoția noastră este ținută sub stăpânirea Domnului cu plăcerea și bucuria Sa, ea va fi saturată cu Duhul și transformată. Fie ca să venim la Domnul ca El să strălucească și să-I spunem pur și simplu:

Doamne, ne dăruim Ție ca să facem lucrarea de a săpa murdăria din mintea, emoția și voința noastră, pentru ca apa vie să țâșnească și să curgă. Amin, Doamne, vrem să scoatem prin săpare toată murdăria din mintea noastră, să scoatem afară imaginațiile, gândurile, opiniile, și modul nostru de a cheltui banii, și visele nostru. Vrem să scoatem prin săpare toată murdăria din voința noastră, având o voință supusă, o voință în armonie cu Dumnezeu, o voință care ia orice decizie ca expresie a lui Cristos. Doamne, vrem să scoatem prin săpare mizeria din emoția noastră, având o dragoste reglată de Domnul și exersându-ne emoția după placul Domnului. Amin, Doamne Isuse, vrem doar să cooperăm cu Tine, făcând lucrarea de săpare în adâncul ființei noastre, pentru ca fântâna apei vii să țâșnească și să curgă!

Să petrecem timp personal cu Domnul ca să facem săpăturile prin rugăciune conform călăuzirii Sale

Uită de nevoile tale, de slujbele tale, de viitorul tău şi de împrejurările tale. Caută doar prezenţa Domnului şi cere-I să te aducă în lumina Sa. Apoi urmează-I lumina pentru a scoate afară murdăria din conştiinţa, inima, mintea, voinţa şi emoţia ta. Cu cât scoţi mai multă murdărie, cu atât vei fi mai viu...Trebuie să menţii curgerea apei vii, adică, părtăşia vieţii care curge liber înăuntrul tău. Dacă apa vie curge înăuntrul tău, atunci va exista victorie. Toate problemele vor fi rezolvate în mod spontan  şi chiar inconştient. Trebuie să petrecem tot mai mult timp cu Domnul şi să ne rugăm conform călăuzirii Sale lăuntrice. Potrivit acestei călăuziri, trebuie să mărturisim şi să săpăm până scoatem afară toată murdăria dinăuntrul nostru...Este extrem de necesar să petrecem mai mult timp în singurătate cu Domnul. Toată murdăria din conştiinţă, inimă, minte, voinţă şi emoţie trebuie să fie scoasă afară prin rugăciunile noastre. CWWL, 1964, vol. 3, „Economia lui Dumnezeu,” pag. 230-232Cum facem lucrarea de săpare? Cum cooperăm cu Domnul pentru a săpa murdăria din mintea, emoția și voința noastră, și cum eliminăm orice murdărie din conștiința și inima noastră? Doar venind la Domnul și petrecând timp personal cu El.

Trebuie să uităm de nevoile noastre, de slujbele noastre, de viitorul nostru și de circumstanțele noastre – trebuie să căutăm doar prezența Domnului și să-I cerem să ne aducă în lumina Sa.

În lumina Sa vedem situația noastră reală, starea noastră autentică și nevoia noastră disperată de a ne trata murdăria din mintea, emoția și voința noastră, împreună cu inima și conștiința noastră.

Trebuie să căutăm prezența Domnului și să-L rugăm să ne aducă în lumina Sa; atunci, putem urma lumina și călăuzirea Sa pentru a scoate prin săpare murdăria din inima, conștiința, mintea, voința și emoția noastră (Isaia 2:5; Luca 11:34-36; 1 Ioan 1:5, 7, 9).

Pe măsură ce umblăm în lumină – așa cum El este în lumină – sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat; în lumină nu ne putem ascunde păcatul și murdăria, ci mai degrabă, suntem de acord cu lumina și suntem curățați.

Modul în care înlăturăm murdăria prin săpare nu este prin faptul că avem momente de introspecție, ci mai degrabă venind la Domnul și, cu ajutorul Duhului și prin lumina divină care strălucește în noi, vom face săpăturile prin rugăciune.

Săparea este îndeplinită numai prin rugăciune în timpul nostru privat cu Domnul; există anumite săpături atunci când suntem împreună cu ceilalți sfinți, dar trebuie să petrecem mai mult timp cu Domnul în privat pentru a ne ruga conform călăuzirii Sale interioare.

Cea mai bună săpătură se realizează în primul rând atunci când suntem în rugăciune în timpul nostru privat cu Domnul, așa că trebuie să petrecem mai mult timp cu El și să ne rugăm conform călăuzirii Sale interioare.

Cu cât vom săpa mai mult murdăria din mintea, emoția și voința noastră, sub strălucirea Domnului și conform călăuzirii Sale, cu atât vom fi mai vii, mai întăriți și mai învingători în timp ce apa vie curge liber în noi pentru a ne face să creștem în viață pentru zidirea Trupului lui Cristos!

Dacă suntem serioși înaintea Domnului ca să creștem și să ne maturizăm în Domnul, nu putem evita acest proces de săpare.

Chiar în timp ce citim aceste cuvinte și pe măsură ce citim cuvintele din Biblie, trebuie să ne deschidem Domnului într-un mod personal, petrecând timp personal cu El în privat pentru a face săpăturile prin rugăciune conform călăuzirii Sale.

Pe măsură ce Domnul strălucește din loc în loc asupra noastră, Duhul ne va condamna și, sub călăuzirea Domnului, trebuie să continuăm săpăturile prin rugăciune.

Când mâncăm de prânz la serviciu, în timp ce călătorim, pe măsură ce ne avem grijă de lucrurile obișnuite în viața noastră zilnică, în interior trebuie să existe o chemare să săpăm murdăria din mintea, emoția și voința noastră, împreună cu conștiința și inima noastră.

Prin aceste săpături prin intermediul rugăciunii, toate părțile diferite ale ființei noastre vor fi purificate, și murdăria va fi îndepărtată încetul cu încetul.

Rezultatul va fi un râu curgător de apă a vieții – va exista o fântână care izvorăște cu apă vie și va exista un râu cu apă a vieții care curge din adâncul ființei noastre interioare! Acest râu care curge din toate membrele Trupului, este ceea ce zidește Trupul lui Cristos.

Doamne Isuse, lăsăm deoparte nevoile noastre, slujba noastră, viitorul nostru și circumstanțele noastre și căutăm doar prezența Ta; adu-ne în lumina Ta și călăuzește-ne ca să facem lucrarea de a săpa toată murdăria din ființa noastră lăuntrică! Amin, Doamne Isuse, vrem să urmăm lumina cu care strălucești asupra noastră pentru a săpa murdăria din inima, conștiința, mintea, voința și emoția noastră. Fie ca să fim cei care petrecem mult timp personal cu Domnul să se rugăm conform călăuzirii Sale și săpând astfel murdăria. Amin, Doamne, fie ca murdăria să fie scoasă și îndepărtată și apa vie să izvorască și să curgă liber, astfel încât să putem crește în viață pentru zidirea Trupului lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Spending Time with the Lord to do the Digging by Prayer According to His Leading (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 4 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: apa vieții curge, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, facem săpături prin rugăcuine, fântâna vieții din duh, lumina ne expune, scoatem prin săpare murdăria, strălucirea Domnului, Studiul-Cristalizare Numeri, sub călăuzirea Domnului, tratăm cu emoția nostră, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 116
  • Page 117
  • Page 118
  • Page 119
  • Page 120
  • Interim pages omitted …
  • Page 141
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Copilașilor, păziți-vă de idoli. Amin. 1 Ioan 5:21Trebuie să ieșim din tabăra idolatriei și a religiei înspre Cristos în duhul nostru
  • De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. 2 Timotei 1:6-7Intrăm dincolo de perdea (în duhul nostru) și ieșim din tabără (ieșim din religie)
  • Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. 1 Tesaloniceni 5:23Cristos ne conduce în glorie ca Marele nostru Preot și prin sfințirea Sa divină
  • Cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume Hristos în voi, nădejdea slavei. Coloseni 1:27Cristos este sămânța gloriei din noi și suntem mântuiți întru glorie prin suferință
  • Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu... Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:20; 10:31Cristos a croit calea în glorie și este acum Căpitanul mântuirii noastre complete în glorie
  • Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin. 2 Corinteni 13:14Să vedem și să permitem viziunii bisericii în Dumnezeul Triunic procesat să ne guverneze viața

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului