Îl trăim pe Cristos

Împărăția produce biserica și împărăția este realitatea bisericii

02/09/2019 by Credincios in Cristos 5 Comments

Biblia prezintă mai întâi împărăția lui Dumnezeu și apoi biserica; prezența împărăției produce biserica, iar evanghelia împărăției produce biserica ca rezultat al vieții divine.

Săptămâna aceasta, în studiul nostru amănunțit asupra subiectului “Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică”, ajungem la tema “Împărăția și biserica”, care leagă împărăția lui Dumnezeu de viața colectivă a bisericii.

Înțelegerea generală printre mulți credincioși astăzi este că există o separare între împărăția lui Dumnezeu și biserică; când Domnul Isus a venit pe pământ, El a adus împărăția, și în Matei 13, când poporul lui Dumnezeu L-a respins, împărăția a fost suspendată până când Domnul Se va întoarce pentru a aduce împărăția.

Mulți cred că împărăția lui Dumnezeu a fost “suspendată” datorită respingerii poporului Israel, până când Domnul Isus Se va întoarce din nou pentru a aduce împărăția și atunci acesta va fi sfârșitul bisericii și începutul epocii împărăției.

O astfel de înțelegere este incompletă conform revelației din Cuvântul lui Dumnezeu.

Împărăția lui Dumnezeu nu a fost niciodată suspendată; da, poporul evreu L-a respins pe Domnul și împărăția Sa, și în Matei 21:43 Domnul a spus că împărăția este ascunsă de națiunea lui Israel și a fost dată unei națiuni care va produce rod, referindu-se la biserică.

Înainte de înălțarea Domnului Isus, după învierea Sa, El a petrecut patruzeci de zile cu discipolii, vorbind cu ei despre împărăția lui Dumnezeu. Apoi, de-a lungul Noului Testament, apostolii au predicat împărăția lui Dumnezeu și au vorbit despre împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția nu este ceva mai mult din viitor; mai degrabă, în practica și trăirea noastră a vieții de biserică astăzi, noi trăim de fapt în împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția și biserica sunt două aspecte ale aceluiași lucru; împărăția este realitatea bisericii și fără împărăție biserica este o coajă goală.

Biserica este expresia și reprezentarea practică a împărăției; împărăția lui Dumnezeu are nevoie de un mod de a fi exprimată și reprezentată, iar acest lucru are loc prin biserică.

Deci nu ar trebui să separăm împărăția și biserica, gândindu-ne că împărăția este ceva din viitor și biserica este astăzi; din contră, în timp ce trăim în viața de biserică astăzi, noi trăim în împărăție.

Dacă nu vedem relația dintre împărăție și biserică, va exista o mare lipsă în practica noastră a vieții de biserică. Dacă nu vedem cum se raportează împărăția lui Dumnezeu la biserică, putem trece prin viața de biserică într-un mod superficial, fără a fi zidiți în structura bisericii.

Nu ne întâlnim ca o entitate religioasă denumită biserica; mai degrabă, biserica este împărăția lui Dumnezeu și, atunci când slujim în biserică, atingem împărăția lui Dumnezeu.

Evanghelia introduce împărăția lui Dumnezeu și împărăția produce biserica

În Matei 4:23 ni se spune că Isus a venit proclamând evanghelia împărăției; El nu a venit să proclame biserica, ci împărăția lui Dumnezeu și, mai târziu, în Matei 16 El a spus că Își va zidi biserica.

Cristos a venit ca semănătorul seminței vieții, sămânța împărăției; prin predicarea sau proclamarea Sa a evangheliei împărăției, El a câștigat credincioșii, cei mântuiți, ca să fie poporul împărăției, constituenții și materialul de construcție pentru ca El să zidească biserica.

Proclamarea evangheliei împărăției constă în distribuirea vieții divine în poporul ales al lui Dumnezeu pentru a-i produce ca și componente ale împărăției lui Dumnezeu ca să fie membre ale bisericii, adică să fie zidiți de către Cristos.

Viața lui Dumnezeu este împărăția lui Dumnezeu – viața divină este împărăția, iar această viață produce biserica (vezi Ioan 3:3, 5; Mat. 7:14, 21; 19:17, 29; 25:46).

Când L-am chemat pe Domnul și am crezut în El, viața lui Dumnezeu a fost împărțită în noi; această viață este împărăția lui Dumnezeu. Această viață nu doar ne califică să intrăm în împărăția lui Dumnezeu și să fim parte din ea, ci ea și este împărăția lui Dumnezeu. Viața divină este împărăția, iar această viață produce biserica.

Trebuie să ne dăm seama că viața divină pe care am primit-o în momentul regenerării noastre nu doar ne întărește, ne alimentează și ne hrănește, ci este de fapt împărăția lui Dumnezeu.

Acest lucru este similar cu viața noastră omenească – cum putem defini viața noastră omenească? Este ea doar o structură ADN? Nu, viața omenească este întrupată în noi, iar când venim cu toții împreună, suntem totalitatea vieții omenești.

Viața lui Dumnezeu nu este doar un element organic, ci este împărăția lui Dumnezeu și, atunci când vorbim despre împărăție, vorbim despre viața divină în totalitatea ei. Împărăția lui Dumnezeu este viața divină, iar această viață produce biserica.

Cu toate acestea, strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață, și nu mulți sunt cei ce o găsesc (Mat. 7:14).

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții pentru ca viața să se miște, să stăpânească și să guverneze astfel încât viața să își îndeplinească scopul, iar acest domeniu este împărăția. Împărăția este un domeniu pentru ca viața divină să se miște și să facă lucruri.

Evanghelia aduce viața divină, iar această viață are un domeniu – care este împărăția; viața divină cu domeniul ei produce biserica (2 Tim. 1:10). Cu toții ar trebui să avem o înțelegere înălțată a ceea ce este biserica.

Este posibil să ne fi dat seama că biserica este cuprinsă și constituită din viața lui Dumnezeu, dar poate că nu am văzut-o într-o asemenea măsură că această viață este de fapt împărăția lui Dumnezeu, iar împărăția lui Dumnezeu este domeniul în care Dumnezeu se mișcă și Își îndeplinește voia Sa.

Evanghelia împărăției produce biserica, deoarece împărăția este viața în sine, și biserica este rezultatul vieții (vezi Mat. 4:23; Fapte 8:12).

Când evanghelia împărăției a fost proclamată de Domnul, El a distribuit viața divină pentru a-i produce pe credincioși ca ei să fie oamenii împărăției, iar aceștia sunt adunați împreună pentru a deveni biserica. Biserica este rezultatul vieții și această viață este împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția este totalitatea vieții, iar această viață produce biserica. Dacă vrem să trăim în viața de biserică potrivită astăzi, trebuie să fim și în viața împărăției, experimentând viața împărăției.

Îți mulțumim Doamne Isuse că ne-ai regenerat cu viața Ta divină pentru a ne face parte din biserică. Aleluia, evanghelia împărăției aduce împărăția lui Dumnezeu, care este domeniul vieții divine, iar împărăția produce biserica. Fie ca să vedem că împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții pentru ca viața divină să se miște, să stăpânească și să guverneze, pentru ca viața să își îndeplinească scopul, iar această împărăție produce biserica. Amin, Doamne, vrem să trăim viața de biserică fiind în viața împărăției, experimentând viața împărăției în biserică!

Împărăția este realitatea bisericii; trăim viața împărăției în viața de biserică

Împărăția lui Dumnezeu este realitatea bisericii; în afara vieții împărăției, nu putem trăi viața de biserică (Mat. 5:3; 16:18-19; Apoc. 1:4-6, 9). Nu vorbim de faptul că biserica este realitatea împărăției, ci că împărăția este realitatea bisericii.

Împărăția produce biserica, împărăția este realitatea bisericii.

După ce Domnul Isus a proclamat evanghelia împărăției în Matei 4, în capitolele 5-7 El a rostit un discurs lung despre constituția împărăției, împărăția lui Dumnezeu cu toate elementele, principiile și caracteristicile sale.

Aici vedem multe aspecte importante ale oamenilor împărăției, cine sunt ei în natura și în influența lor între ceilalți oameni, legea care îi guvernează, faptele lor drepte pe care ar trebui să le exercite, atitudinea față de bogățiile materiale, principiul în relația cu ceilalți, și terenul vieții și lucrării lor.

Acestea sunt diferite aspecte și caracteristici ale vieții împărăției trăite în realitate.

După ce primim evanghelia împărăției, suntem produși ca discipoli ai Domnului, constituenți ai împărăției lui Dumnezeu și membre ale bisericii, și ar trebui să etalăm calitățile și caracteristicile oamenilor împărăției, așa cum sunt descrise în Matei 5-7.

În afara vieții împărăției, nu putem trăi viața de biserică; nu ar trebui să ne gândim că putem trăi viața de biserică prin faptul că ne adunăm împreună, cântăm ceva, citim câteva porțiuni ale cuvântului și ale slujbei, dar fără viața împărăției.

Împărăția este realitatea bisericii și putem trăi viața de biserică trăind viața împărăției. Realitatea împărăției cerurilor (Mat. 5-7) este conținutul vieții de biserică; fără realitatea împărăției, biserica este goală.

Prin urmare, din moment ce viața împărăției rezultă în viața de biserică, când trăim în mod colectiv în viața împărăției, noi trăim spontan viața de biserică.

În Romani 14, după ce Pavel vorbește despre practicarea vieții de biserică în primirea credincioșilor prin exercitarea generalității și prin primirea lor chiar așa cum îi primește Dumnezeu, Pavel a spus în versetul 17 că împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Dreptatea se referă la faptul de a fi strict cu noi înșine, trăirea unei vieți stricte înaintea lui Dumnezeu. Pacea este relația pe care o căutăm cu toți ceilalți credincioși ca membre în Trup. Bucuria este condiția pe care ar trebui să o avem înaintea lui Dumnezeu.

Aceasta este viața de biserică, care este viața împărăției; în viața de biserică trebuie să trăim viața împărăției, ceea ce înseamnă că trebuie să fim drepți față de noi înșine, pașnici cu ceilalți și plini de bucurie față de Dumnezeu.

Dacă vrem să avem realitatea împărăției ca și conținut al vieții noastre de biserică, trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca viață și ca rezervă de viață; prin distribuirea Dumnezeului Triunic în ființa noastră, Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos ca viața noastră.

Trebuie să ne deschidem zilnic Domnului, să Îl savurăm, să chemăm numele Său, să rămânem în prezența Sa, să avem părtășie cu El și să Îi permitem să lucreze în noi pentru a-Și distribui tot ceea ce este El, tot ceea ce are, tot ceea ce a făcut, și tot ceea ce face El în ființa noastră.

Rezultatul spontan a acestei distribuiri este viața împărăției, și această viață a împărăției va fi viața noastră de biserică.

Doamne Isuse, vrem ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi. Ne deschidem Ție, chemăm numele Tău și vrem să rămânem în prezența Ta, să avem părtășie cu Tine și să-Ți permitem să lucrezi în noi pentru a distribui tot ceea ce ești și ai făcut în ființa noastră. Păstrează-ne sub distribuirea Ta divină pentru ca noi să trăim viața împărăției în viața de biserică. Fie ca viața noastră să fie strictă față de noi înșine, pașnică față de ceilalți și plină de bucurie înaintea lui Dumnezeu. Amin, Doamne Isuse, fie ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Kingdom brings forth the Church and the Kingdom is the Reality of the Church (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să practicăm trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu prin trăirea vieții ascunse a Tatălui nostru

28/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În calitate de credincioși în Cristos, suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și, ca oameni ai împărăției, trebuie să practicăm trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu, adică trebuie să învățăm să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Principiul poporului împărăției este acela că trăiesc o viață ascunsă – nu își îndeplinesc faptele drepte înaintea oamenilor; când dau (fac milostenie), se roagă sau postesc, ei nu fac acest lucru pentru ca omul să le poată vedea, ci în secret, pentru ca Tatăl lor ceresc să le vadă.

Împărăția lui Dumnezeu este un domeniu diferit de cel natural; în domeniul natural, când cineva face ceva bun și lăudabil, trebuie să arate și să spună tuturor, astfel încât să primească laudele.

Dar în împărăția lui Dumnezeu noi nu facem faptele noastre drepte înaintea oamenilor, ci mai degrabă facem lucrurile în secret, înaintea Tatălui nostru, pentru ca Tatăl nostru care vede în secret să ne răsplătească.

Aceasta ar trebui să fie norma în rândul tuturor credincioșilor în Cristos și în toate bisericile; cu toate acestea, în multe locuri în care credincioșii se întâlnesc, acest lucru nu este practicat. Mai degrabă, există o mare paradă pentru cei care dau bani bisericii, iar binefăcătorii și donatorii sunt recunoscuți și lăudați.

Dar noi ar trebui să revenim la Cuvântul lui Dumnezeu și să practicăm ceea ce a spus Cuvântul; Domnul, în Matei 6, a spus în mod repetat, “în secret”, atunci când a vorbit despre dăruirea, rugăciunea și postul oamenilor împărăției.

Viața împărăției pe care am primit-o este o viață ascunsă – nu este ceva ce afișăm sau arătăm în mod deschis, ci ceva interior, ceva ce trăim în privat, ceva misterios.

Dumnezeu Însuși este ascuns, misterios și nevăzut; nu L-am văzut pe Dumnezeu cu ochii noștri umani, totuși credem întru El și suntem umpluți cu bucurie de nedescris și plini de glorie. Trebuie să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru, ca să putem trăi viața împărăției ca oameni ai împărăției.

Ca oameni ai împărăției ne îngrijim nu de ceea ce izbesc ochii, de recunoașterea sau aprecierea omului, ci trăim și ne îngrijim de prezența secretă și ascunsă a Tatălui.

El vrea ca noi să petrecem timp personal cu El în cuvântul Său și în rugăciune; El vrea ca să intrăm în camera noastră privată, să închidem ușa și să ne rugăm Tatălui nostru care este în secret.

Fie ca să fim mântuiți de afișarea sinelui și a cărnii; fie ca să fim mântuiți de o viață de spectacol, adică să facem o paradă exterioară a lucrurilor pe care le facem pentru Dumnezeu, și toate acestea fără să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Fie ca să trăim într-un duh golit și umil și fie ca inima noastră să fie pură și ingenuă, în timp ce trăim sub stăpânirea cerească a împărăției, astfel încât carnea și sinele nostru să nu fie manifestate sau exprimate, ci să facem toate lucrurile în duh pentru a-i face plăcere Tatălui nostru ceresc.

Să avem o creștere secretă în viață și să trăim o viață ascunsă cu Domnul în duh

Dacă creșterea noastră în viață este numai exterioară ca ceilalți să o vadă, aceasta nu este o creștere reală; trebuie să avem o creștere secretă în viață, niște experiențe secrete din Cristos.

În calitate de oameni ai împărăției, trebuie să ne rugăm Domnului, să ne închinăm Domnului, să-L contactăm pe Domnul și să avem părtășie cu Domnul într-un mod secret, nu în mod deschis. Îl contactăm pe Domnul și ne rugăm nu pentru că vrem o răsplată de la El, ci pentru că Îl iubim și vrem să petrecem timp cu Tatăl nostru ceresc, pe care nu L-am văzut, dar Îl iubim și Îl savurăm.

Viața noastră cu Domnul trebuie să fie o viață ascunsă și secretă, o viață în privat; nici măcar cei mai apropiați de noi nu ar trebui să știe sau să înțeleagă ce facem.

Când Domnul a vorbit despre dăruirea noastră, El a spus în Matei 6 ca mâna noastră stângă nu ar trebui să știe ce face mâna noastră dreaptă, ceea ce implică dăruire în secret.

Când avem experiențe secrete cu Domnul, ceva despre care nu vorbim altora și cu care nu ne lăudăm înaintea oamenilor, astfel de experiențe determină ca elementul lui Cristos să crească în noi și în același timp omoară sinele nostru și carnea noastră.

S-ar putea să credem că mânia și pofta noastră sunt urâte și că trebuie să le tratăm, dar sinele și carnea noastră sunt cele mai urâte, mai ales atunci când încearcă să facă bine și să obțină gloria.

Ceea ce ne frustrează în creșterea în viață este sinele; sinele iubește să fie glorificat și privit, și sinelui îi place să fie recunoscut și apreciat.

Dar ar trebui să renegăm sinele rugându-ne mult – totuși fără să-i anunțăm pe alții despre cât de mult ne rugăm; ar trebui să renegăm sinele dăruind și postind fără să facem paradă din acest lucru, fără să le menționăm.

Ca oameni ai împărăției, trebuie să trăim o viață ascunsă cu Domnul în duh, având o creștere secretă în viață și experiențe secrete cu Domnul pentru împărăția lui Dumnezeu.

Dacă le spunem mereu altora cât de mult ne rugăm sau dăruim, ne pierdem răsplata, iar creșterea noastră în viață nu este sănătoasă; dar dacă Îl căutăm pe Domnul, avem părtășie cu El, ne rugăm, dăruim și postim în secret, atunci există o creștere sănătoasă în viață, o creștere care vine de la Dumnezeu și nu de la om sau înaintea omului.

De fiecare dată când ne etalăm cu faptele noastre drepte, nu suntem sănătoși, pentru că o astfel de etalare frustrează foarte mult creșterea noastră în viață.

Ca oameni ai împărăției, trebuie să avem o experiență de rugăciune în camera noastră privată, contactându-L pe Tatăl nostru ceresc în secret, experimentând o savurare secretă a Tatălui și primind un răspuns secret de la El (Mat. 6:6).

Doamne Isuse, dorim să avem o creștere adecvată și sănătoasă în viața divină, având multe experiențe secrete din Cristos, multă savurare secretă a Tatălui și multe răspunsuri secrete de la El. Fie ca trăirea și faptele noastre să fie făcute înaintea Tatălui nostru ceresc și nu înaintea oamenilor. Fie ca să trăim viața împărăției, contactându-L pe Tatăl în secret, rugându-ne în secret și făcând faptele noastre drepte în secret, trăind prin viața ascunsă a Tatălui nostru, pentru a-I face plăcere Tatălui. Să nu ne etalăm în faptele noastre drepte, ci să renegăm sinele având o viață ascunsă cu Dumnezeu în duh.

Practicăm trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu prin trăirea vieții ascunse a Tatălui nostru

Noi, credincioșii, suntem oameni misterioși; credem în Cineva pe care nu L-am văzut niciodată cu ochii noștri și nu L-am atins niciodată cu mâinile noastre, și iubim pe Cineva pe care cele cinci simțuri ale noastre nu pot percepe.

Universul indică faptul că Dumnezeu este ascuns – El este secret; El nu poate fi văzut prin telescop, El nu poate fi atins prin încercarea sau atingerea omului și nu poate fi perceput de simțurile noastre fizice.

Cu toate acestea, Îl iubim, credem în El și suntem în împărăția Sa, împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut multe lucruri mărețe, cu toate acestea nu suntem conștienți de ele; El a făcut atât de multe pentru fiecare dintre noi, dar nu suntem conștienți că El le-a făcut.

Este posibil să fi văzut unele dintre lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu, dar nici unul dintre noi nu L-a văzut vreodată pe El deoarece El este întotdeauna ascuns, întotdeauna secret. Un astfel de Dumnezeu cu o viață și o natură secretă a intrat în noi, iar singurul mod în care putem trăi viața împărăției este prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Viața lui Dumnezeu în noi are o viață și o natură secretă; când facem ceva în și prin viața divină, vom rămâne ascunși și nu vom face paradă. Viața omenească adoră să facă paradă, un spectacol public, dar viața lui Dumnezeu este întotdeauna ascunsă.

Un ipocrit este cineva care are o manifestare exterioară fără a avea nimic în interior; tot ce are el este parada exterioară, dar nu există realitate în interior. Acest lucru este contrar naturii lui Dumnezeu și vieții Sale ascunse.

Cu toate acestea, asta este ceea ce fac creștinii de multe ori – ei fac un spectacol, încearcă tot posibilul să afișeze ceva la exterior, fără realitate la interior. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim recâștigați la experimentarea potrivită a lui Cristos conform cuvântului lui Dumnezeu și să ne dăm seama că, pentru a practica trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu, trebuie să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Dumnezeul nostru are atât de multe lucruri în El Însuși, dar numai puține sunt manifestate; El face atât de multe lucruri, dar putem vedea doar o mică parte din ele.

Dacă trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru, ne putem ruga mult – totuși alții nu vor ști cât ne-am rugat; s-ar putea să dăm mult, dar alții nu vor ști acest lucru; s-ar putea să facem și alte fapte drepte, dar alții nu vor fi conștienți de ele, deoarece le facem pentru a-I face plăcere Tatălui nostru ceresc.

Dacă suntem serioși în ce privește faptul că suntem oamenii împărăției din împărăția cerească, trebuie să învățăm să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Nu ar trebui să trăim prin viața noastră naturală – care dorește întotdeauna să facă o paradă din ea însăși; ar trebui să trăim prin viața ascunsă a Tatălui, și ceea ce facem să fie în secret, ascuns de ochii altora. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim adevărații oameni ai împărăției care Îl caută pe Dumnezeu în privat, să trăim o viață ascunsă cu Dumnezeu și să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru!

Fie ca să ne dăm seama că nu putem face acest lucru prin viața noastră naturală, deoarece vieții noastre naturale îi place să arate altora și să facă paradă; fie ca să ne întoarcem către Domnul, să-L contactăm, să-L căutăm, să avem părtășie cu El, să ne rugăm Lui și să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru!

Doamne Isuse, vrem să practicăm trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu trăind prin viața ascunsă a Tatălui nostru. Suntem serioși în ce privește faptul că suntem oameni ai împărăției, cei care trăiesc astăzi în împărăția lui Dumnezeu pentru a fi răsplătiți cu manifestarea ei în viitor. Doamne Isuse, învață-ne să trăim nu prin viața noastră naturală, ci prin viața divină, viața ascunsă a Tatălui nostru ceresc. Fie ca să practicăm întoarcerea către duhul nostru, să trăim în duhul contopit și să trăim o viață ascunsă înaintea lui Dumnezeu și cu Dumnezeu.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Practice Living a Hidden Life with God by Living by the Hidden Life of our Father (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 2 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să învățăm de la Domnul Isus să petrecem timp în secret cu Dumnezeu ca să ne rugăm în mod privat

26/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Cu toții trebuie să învățăm de la Domnul Isus să petrecem timp în secret cu Dumnezeu pentru a ne ruga în mod privat.

Săptămâna aceasta, în studiul nostru amănunțit asupra subiectului “Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică”, ajungem la tema “Să trăim viața împărăției trăind o viață ascunsă.”

În mod special astăzi vrem să vedem modelul Domnului Isus care, ca Om în carne (care a fost primul om-Dumnezeu), a căutat să aibă mult timp privat cu Tatăl în rugăciune și a mers de mai multe ori pe munte să se roage în mod privat.

Când ne gândim la împărăția lui Dumnezeu, s-ar putea să nu asociem trăirea împărăției cu timpul nostru privat cu Domnul, dar pentru a trăi viața împărăției astăzi trebuie să trăim o viață ascunsă cu Domnul.

Împărăția lui Dumnezeu nu este la vedere ca alții să o vadă; împărăția nu se află aici în manifestarea sa la exterior, ci în realitatea sa din interior. Aceasta înseamnă că astăzi Îl savurăm pe Domnul, Îl experimentăm, Îl trăim și avem multe experiențe cu El, în principal în interior, nu pentru manifestarea sau afișarea exterioară.

Pentru ca noi să trăim o viață ascunsă cu Domnul, trebuie să privim la modelul Domnului Isus care, deși era un om-Dumnezeu și Îl avea pe Dumnezeu trăind și fiind manifestat în El, totuși a căutat să se roage și să petreacă mult timp în rugăciune cu Tatăl în mod privat.

Așa cum spune Isaia 37:31, noi, ca oameni ai împărăției, trebuie să prindem rădăcini în jos, petrecând mult timp cu Domnul în mod intim și privat, iar apoi vom aduce rod în sus. Aducerea de rod și manifestarea lucrărilor noastre vine din timpul petrecut în mod interior, amănunțit, privat și personal cu Domnul.

Săptămâna aceasta vrem să vedem mai întâi cum Domnul Isus a trăit o astfel de viață ascunsă în rugăciune cu Tatăl, apoi cum noi, ca oameni ai împărăției, trebuie să trăim o viață ascunsă în faptele noastre drepte înaintea oamenilor.

În al treilea rând, trebuie să ne dăm seama că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care Se ascunde, și în cele din urmă, modul în care viața împărăției este o viață care poate prinde rădăcini în jos și să aducă rod în sus.

Fie ca să ne deschidem Domnului ca să fim eliberați de orice gândire religioasă și naturală legată de împărăția lui Dumnezeu, astfel încât să putem învăța din modelul Domnului Isus să trăim o viață ascunsă cu Domnul, petrecând mult timp în mod privat și personal cu Domnul.

Să învățăm din modelul Domnului care a trăit o viață ascunsă atunci când S-a urcat pe munte în privat ca să Se roage

În Matei 14:23, după ce Domnul Isus i-a hrănit pe cei cinci mii de bărbați (ne mai luând în calcul femeile și copiii), El nu a rămas în cadrul sau gloria acestui miracol, ci mai degrabă i-a trimis pe ucenici pe partea cealaltă a mării, a dat drumul mulțimii, și S-a dus să se roage.

Trebuie să învățăm din modelul Domnului Isus care a trăit o viață ascunsă atunci când S-a urcat pe munte în privat ca să Se roage (Matei 14:23; Luca 6:12).

Pentru a putea trăi în împărăția lui Dumnezeu viața de om-Dumnezeu, trebuie să avem momente private cu Domnul, momente pe care nimeni nu le știe și nu le vede, și trebuie să ne rugăm Tatălui nostru ceresc care se află în secret; trebuie să avem o viață secretă cu Tatăl.

Domnul nu a rămas la miracolul pe care tocmai l-a făcut, ci a plecat de la ei în privat pentru a fi cu Tatăl pe munte în rugăciune (Mat. 14:14-23).

Dacă noi am fi fost cei care am fi înfăptuit un miracol, ne-am fi lăfăit în gloria acestui miracol și le-am fi cerut celorlalți să mărturisească ce a făcut Dumnezeu pentru ei… dar Domnul i-a obligat pe discipolii Săi să se urce în barcă și să meargă înaintea Sa pe partea cealaltă, în timp ce a dat drumul mulțimii de oameni.

Apoi, S-a urcat pe munte să Se roage, iar când s-a făcut noapte, El era acolo singur.

Domnul Isus i-a obligat (un cuvânt puternic, indicând faptul că El a vrut ca ei să plece pentru ca El să facă ceva în privat) pe discipoli să-L lase astfel încât să aibă mai mult timp să se roage în mod privat Tatălui.

Domnul Isus, omul-Dumnezeu, avea nevoie să aibă un timp privat cu Tatăl. El nu a venit doar să învețe sau să facă miracole – El a venit să stabilească un model de Om al rugăciunii, un Om care a petrecut mult timp în secret și în privat cu Tatăl în rugăciune.

Avem oare această dorință de a avea mai mult timp cu Domnul în mod personal și în privat? Dacă Domnul a avut o astfel de dorință și El este în noi, ar trebui să-I spunem Domnului:

Doamne, vreau să am mai mult timp pentru a mă ruga în mod privat Ție nu pentru propria mea spiritualitate, ci pentru a prinde rădăcini în jos și a aduce rod în sus pentru creșterea mea în viață, pentru creșterea noastră în viață, pentru creșterea și zidirea Trupului lui Cristos, pentru ca Tatăl să fie glorificat! Amin, Doamne, trebuie să ne facem mai mult timp pentru a ne ruga în mod privat Tatălui!

Domnul Isus avea nevoie să se roage în mod privat Tatălui Său care era în ceruri, pentru a fi una cu Tatăl și pentru ca El să-l poată avea pe Tatăl în tot ceea ce a făcut pe pământ pentru stabilirea împărăției cerurilor.

Domnul a dorit să fie una cu Tatăl în aducerea împărăției lui Dumnezeu și El a trăit împărăția prin faptul că trăia o viață ascunsă cu Tatăl.

El nu s-a dus într-un loc pustiu, ci pe munte, lăsând tot poporul – chiar și pe discipolii Săi – ca să fie singur pentru a-L contacta pe Tatăl.

Cu toții ar trebui să învățăm de la Domnul să-i lăsăm pe ceilalți oameni, în sensul de a ne pune timp deoparte pentru a petrece cu Domnul.

Trebuie să “urcăm pe munte”, să fim singuri cu Dumnezeu în rugăciune și să-L contactăm pe Domnul în mod personal și în privat.

Doamne Isuse, vrem să învățăm din modelul Tău, să ne punem deoparte mult timp pentru a petrece împreună cu Tatăl în rugăciune. Salvează-ne din a rămâne în succesul lucrării noastre pentru Tine sau de faptul de a fi descurajați de falimentele noastre; atrage-ne, Doamne, ca să petrecem mai mult timp cu Tine. Fie ca noi să fim cei care urcăm pe munte să ne rugăm, petrecând mult timp în secret doar cu Isus. Doamne, trebuie să petrecem mai mult timp cu Tine. Trebuie să avem un timp privat cu Domnul, pentru a putea prinde rădăcini în jos și să aducem rod în sus pentru glorificarea Tatălui în biserică!

Să învățăm să petrecem mult timp în secret cu Dumnezeu în mod privat pentru a ne ruga și a avea părtășie cu El

Trebuie să învățăm din modelul Domnului Isus, Cel care a trăit viața de om-Dumnezeu și care trăiește și în noi, ca să fim cu Tatăl, să urcăm pe munte și să petrecem timp în rugăciune, trăind astfel o viață ascunsă pentru împărăția lui Dumnezeu.

Este bine să ne rugăm cu alții și este atât de plăcut și încurajator să avem tovarăși cu care să-L urmăm pe Domnul; cu toate acestea, este bine ca adesea să ne rugăm singuri, petrecând mult timp în secret cu Domnul în mod privat pentru a ne ruga și a avea părtășie cu El.

Când ne rugăm cu alții, nu putem să Îl savurăm pe Domnul la fel de profund ca atunci când ne rugăm Domnului în mod privat; este bine să ne rugăm în colectiv, dar trebuie să ne rugăm în mod privat pentru a-L savura pe Domnul.

Cât timp ne punem deoparte în mod specific în fiecare zi pentru a ne ruga în mod privat Domnului și avem părtășie cu El?

Ca oameni ai împărăției, trebuie să avem o experiență de rugăciune în camera noastră privată, prin care Îl contactăm pe Tatăl nostru ceresc în secret, experimentăm o savurare secretă a Tatălui și să primim un răspuns secret din partea Tatălui.

Domnul Isus ne-a încurajat ca, atunci când ne rugăm, să intrăm în camera noastră privată, să închidem ușa în urma noastră și să ne rugăm Tatălui nostru ceresc care este în secret, iar Tatăl nostru care vede în secret ne va răsplăti.

Trăirea vieții împărăției astăzi înseamnă că trăim o viață ascunsă cu Domnul, prin faptul că petrecem mult timp în secret cu Domnul în mod privat pentru a ne ruga și a avea părtășie cu El.

Când petrecem timp cu Domnul în mod privat, îndepărtând orice distragere (inclusiv telefonul nostru), vom avea senzația cât de intim este El pentru noi și cât de aproape suntem de El.

Cu toții trebuie să învățăm să “dăm drumul mulțimilor” prin faptul că ne lăsăm familia, prietenii și chiar sfinții din biserică să meargă la un nivel mai înalt pe un “munte înalt” pentru a petrece mult timp în secret cu Domnul pentru a se ruga și a avea părtășie în mod privat.

Aceasta nu înseamnă că ar trebui să ne separăm de toată lumea și să mergem pe ideea că “suntem doar noi și Domnul”; mai degrabă, trebuie să învățăm de la Domnul Isus ca în mod regulat să ne punem timp în privat pentru a ne ruga Tatălui.

Trebuie să mergem mai sus, departe de lucrurile pământești, separați de mulțime, pentru a fi alături de Dumnezeu și de Tatăl nostru în mod privat și în secret pentru a avea o părtășie intimă cu El.

Biblia nu ne spune pentru ce S-a rugat Domnul atunci când a urcat pe munte cu Tatăl, dar ne spune că Domnul avea obiceiul să facă acest lucru.

Ne-ar putea plăcea să stăm pe telefon și să avem un timp de veghere dimineața cu cineva sau să ne rugăm cu companionii noștri, dar cum ar fi să petrecem timp privat cu Domnul în rugăciune?

În timp ce învățăm să trăim în realitatea împărăției cerurilor, trebuie să avem un loc privat și un timp privat cu Domnul, un loc în care să putem merge să fim cu Domnul în mod privat, permițându-I să ne infuzeze cu El Însuși astfel încât să-i putem infuza pe alții cu El.

John Wesley, de exemplu, atunci când și-a construit casa, s-a asigurat să facă o cameră privată, astfel încât să poată intra în acea cameră și să petreacă timp cu Dumnezeu în mod personal și privat.

Este posibil să nu avem o cameră privată în casa noastră, dar putem găsi un loc în care să fim privați și intimi cu El și putem să ne deschidem Lui, să ne rugăm, să chemăm numele Său și să Îi permitem să ne vorbească.

Cât timp ar trebui să petrecem cu Domnul? Cinci minute ar putea să nu fie suficiente; este bine să petrecem cincisprezece minute, douăzeci de minute, treizeci de minute și chiar o oră cu Domnul. Ar trebui să ne străduim să petrecem cel puțin treizeci de minute în privat cu Domnul, deschizându-ne ființa către El pentru a fi umpluți în duh și să ne rugăm cu cuvântul lui Dumnezeu.

Desigur, ar trebui să petrecem fiecare minut din fiecare zi în prezența Sa și să învățăm să ne rugăm neîncetat, dar ar trebui să ne stabilim în mod specific timpul pentru rugăciune și părtășie zilnică cu Domnul în mod privat.

Doamne Isuse, vrem să învățăm să petrecem timp în secret cu Tine în mod privat ca să ne rugăm și să avem părtășie. Salvează-ne din faptul de a ne baza doar pe întâlnirea cu sfinții sau pe rugăciunea cu ceilalți pentru a Te contacta. Fie ca să avem un loc privat în care să ne facem timp să petrecem timp cu Tine în mod personal și intim pentru a fi infuzați cu Tine și umpluți cu Duhul Tău. Amin, Doamne, vrem să trăim în realitatea împărăției astăzi, dând drumul mulțimilor (familia noastră, prietenii noștri și sfinții) și să mergem la un nivel mai înalt pe un munte înalt, să petrecem timp privat cu Tatăl pentru a avea părtășie intimă cu El!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Learning from the Lord Jesus to spend Time in Secret with God Privately to Pray (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 2 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să ne îngrijim de interesele lui Dumnezeu și să avem credință în Dumnezeu pentru a fi partenerii lui Cristos

08/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să fim cei care se îngrijesc de interesele lui Dumnezeu, având credință în Dumnezeu (pe măsură ce suntem infuzați cu El) pentru a fi partenerii lui Cristos în întreprinderea și însărcinarea Sa divină.

În Numeri 13-14 Iosua și Caleb L-au onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a onorat; ei s-au îngrijit de interesele lui Dumnezeu, au avut credință în cuvântul lui Dumnezeu și au devenit biruitori datorită lui Dumnezeu, Cel în care au avut încredere și pe care L-au savurat.

Toți cei doisprezece spioni care au mers să vadă țara bună aveau aceleași fapte, același peisaj, dar Iosua și Caleb aveau un duh diferit; ei și-au exersat nu doar mintea ca să înțeleagă, ci și duhul lor, ca să stea pe cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece au crezut în cuvântul lui Dumnezeu și au stat pe cuvântul lui Dumnezeu, au declarat că țara este a lor, că sunt în stare să o biruiască și că Dumnezeu le va da țara ca să o posede.

Au fost adevărați biruitori, dar nu au biruit în ei înșiși sau prin ei înșiși, ci datorită lui Dumnezeu, Cel în care au avut încredere.

Dumnezeu le-a promis țara, Dumnezeu a fost Cel care Și-a adus poporul cu un braț puternic și cu tandrețe către țara bună și Dumnezeu a fost Cel care va da țara poporului Israel în posesia lor.

Deci tot ce ei au avut de făcut în calitate de poporul lui Dumnezeu a fost să savureze ceea ce a făcut Dumnezeu și să aibă credință în cuvântul Său.

În viața noastră creștină de multe ori avem încercări, probleme și suferințe, și se pare că Dumnezeu este tăcut și nu răspunde atunci când aducem toate aceste lucruri înaintea Sa.

Dar dacă avem credință în Dumnezeu, dacă inimile noastre sunt pline de credință rămânând în cuvântul lui Dumnezeu și crezând în promisiunile Sale, El ne va aduce în savurarea Cristosului atotinclusiv ca țară bună.

Dacă învățăm să ne deschidem inima către El, Îi permitem să ne întărească în omul nostru interior și stăm în cuvântul Său, inima noastră va fi plină de credință și vom avea un duh de credință, un duh diferit, crezând că Dumnezeu va face în noi ceea ce a spus că va face.

Trebuie să fim Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos – care este adevăratul Iosua. Când Îl savurăm pe Cristos și participăm în El, devenim părtașii Săi și trăim datorită Lui; când Îl urmăm pe Cristos, devenim partenerii Săi, iar El este adevăratul nostru Iosua care ne conduce în posesiunea țării bune.

Fie ca noi să fim Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos, cei care Îl urmăm pe Cristos oriunde merge, luptăm împreună cu El împotriva inamicilor și să ne împărtășim cu El în luarea și posesiunea țării!

Și fie ca noi să-I spunem Domnului să facă acest lucru în noi, căci în noi înșine nu putem face acest lucru – dar Lui Îi face plăcere să ne dea țara și Îi face plăcere să Se reproducă pe Sine Însuși ca Biruitor în noi, pentru a ne face la fel ca El, biruitori, cei care stau cu El pe tronul Său!

Să învățăm să ne îngrijim de interesele lui Dumnezeu ca să-L onorăm pe Dumnezeu, să avem credință în El și să fim biruitorii Săi

În Numeri 14:38 vedem că Iosua și Caleb L-au onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu la rândul Său i-a onorat; ei au fost umpluți cu credință. Cu toate acestea, credința lor nu și-a avut originea în ei – nu erau ei sursa, ci numai Dumnezeu a fost sursa, iar ei s-au îngrijit de interesele lui Dumnezeu.

În experiența noastră totul depinde de lucrurile la care privim. Iosua și Caleb nu s-au uitat la cetățile fortificate, uriașii și locuitorii țării – ei au privit spre Dumnezeu și promisiunile Sale.

Când Petru era în barcă și L-a văzut pe Isus mergând pe mare, L-a rugat să rostească un cuvânt și el va veni; cât timp Petru se uita la Domnul, a mers pe apă, dar când și-a îndreptat privirea spre mare, a început să se scufunde.

Autorul și Perfectatorul credinței noastre este Domnul, și noi trebuie să privim spre El.

O parte din strategia inamicului este de a ne ademeni și chiar de a ne constrânge să ne uităm la un lucru negativ din mediul nostru, în ființa noastră, sau în istoria noastră, și nu la Cristosul înălțat, omul-Dumnezeu Isus de pe tron care posedă toată autoritatea în cer și pe pământ!

Inamicul vrea să ne îndepărtăm privirea de la Cristos, Conducătorul împăraților pământului, Cel care este biruitor și care l-a distrus pe diavolul, având cheile morții și Hadesului în mâinile Sale.

Inamicul vrea să ne uităm la noi înșine, la dispoziția noastră, la falimentele noastre, la situația noastră și la simțămintele noastre. Dar slavă Domnului, ne putem exersa duhul și ne putem activa voința pentru a lua decizia de a-i spune inamicului să tacă, și putem privi către Isus!

Satan, ne uităm înspre Isus! Nu ne uităm la noi înșine, la falimentele noastre și la starea noastră. Nu ne uităm la starea și falimentele altora, nu ne uităm la starea bisericii și refuzăm să ne concentrăm asupra trecutului nostru, asupra slăbiciunii noastre, sau asupra inamicilor noștri. O, Doamne Isuse, ne fixăm ochii pe Tine! Tu ești Autorul și Perfectatorul credinței noastre; credința este în Tine și ne îndreptăm ochii către Tine! Te iubim, Doamne! Ne place să privim înspre Tine ca să fim infuzați cu Tine și să fim umpluți cu credință!

Inamicul ne atacă foarte subtil și de multe ori cădem; dar ne vom ridica din nou și când suntem în întuneric, Iehova este o lumină pentru noi. Fie ca să învățăm să ne ridicăm din orice faliment, slăbiciune și încercare și să privim spre Isus astăzi!

El, ca Autorul și Perfectatorul credinței noastre, ne poate infuza cu credință. Chiar și atunci când avem o anumită situație în care avem nevoie ca El să intervină și se pare că nu ne răspunde, trebuie ca pur și simplu să perseverăm în rugăciune până când El va face ceea ce a spus că va face.

Fie ca Domnul să producă credință în noi; El să producă genul de credință care crede în Dumnezeu chiar și atunci când nu răspunde rugăciunilor noastre, când El nu ia nici o măsură de a ne salva și nici nu răspunde la petițiile noastre cele mai arzătoare.

Fie că ne răspunde sau nu, fie că acționează sau nu, putem cunoaște căile Sale și putem ști că El este drept, credincios, iubitor și plin de compasiune și credem în El chiar dacă El nu face nimic pentru noi!

Exemplul lui Iosua și Caleb din Biblie ne arată ce înseamnă să credem (Num. 13:30; 14:7-9). Nu Iosua și Caleb au fost cei care au biruit în această situație din Num. 13-14, ci Acela în care s-au încrezut.

Nu prin puterea și credința noastră putem birui; mai degrabă, Domnul este Biruitorul care este în duhul nostru și Se reproduce pe Sine în noi ca să putem birui.

Cristos a biruit, Lui I s-a dat să stea pe tron și El dorește să ne producă în calitate de biruitorii Săi, ori de câte ori ne întoarcem spre El, Îl chemăm, Îi cerem acest lucru, ne deschidem Lui și Îi permitem să facă ceea ce trebuie să facă în noi!

Dumnezeu face totul – noi pur și simplu trebuie să savurăm ceea ce face El. Cristos ca om l-a învins deja pe inamic; El, Isus Nazarineanul, omul-Dumnezeu, l-a distrus pe diavolul pe cruce, l-a alungat pe stăpânitorul acestei lumi și a judecat întregul său sistem mondial.

Când El S-a înălțat, noi am fost înălțați; când El a fost întronat, noi am fost întronați; acum, în duh, suntem una cu El, așezați în al treilea cer, și luptăm nu pentru victorie, ci din victorie.

Domnul Isus a făcut acest lucru deja; noi credem în El, rămânem în unirea organică cu El și venim înaintea Sa la tronul harului pentru ca El să facă în noi și prin noi ceea ce noi nu putem face.

Trebuie să urmăm exemplul lui Iosua și Caleb, care aveau inimi pline de credință. Fie ca noi să fim simpli în această chestiune, să ne întoarcem inima către Domnul, să ne deschidem inima către El, să-L rugăm să ne întărească în omul nostru interior ca să-Și facă domiciliul în inima noastră și să ne umple inima cu credință.

Credința oprește activitățile noastre și Îl laudă pe Dumnezeu, căci El a făcut totul. Credința nu este de la noi înșine – ea vine din grija noastră pentru interesele lui Dumnezeu și nu pentru beneficiul nostru, și vine prin exersarea duhului nostru pentru a savura ceea ce Dumnezeu a făcut deja.

Adevărul este că noi nu putem reuși – dar Cristos poate reuși; noi nu o putem face, nici nu vrem să o facem, dar Cristos în calitate de Biruitorul, este în noi, și poate să o facă. Dumnezeu este capabil să facă în noi cu mult mai mult decât putem cere sau gândi, mai mult decât tot ce visăm sau ne imaginăm. Fie ca noi să venim la El și Îi spunem:

Doamne Isuse, ne întoarcem inima spre Tine; întărește-ne în omul nostru interior și fă-Ți casa în inima noastră până când inima noastră este plină de credință. Recunoaștem, Doamne, că în noi înșine nu o putem face și nu putem reuși, dar Te avem pe Tine ca Biruitorul din duhul nostru. Venim la Tine, Doamne: reprodu-Te pe Tine Însuși în noi! Vrem pur și simplu să savurăm tot ceea Tu ce ești și ceea ce Tu ai făcut, și vrem să cooperăm cu Tine, pentru ca să ne faci biruitorii Tăi! Nu avem încredere în noi înșine și în capacitatea noastră cu râvna noastră; ne încredem în Tine, Doamne, și Îți permitem să lucrezi în noi ca să ne faci persoane ca Iosua și Caleb astăzi!

Să fim partenerii lui Cristos, cei care Îl urmează pe Domnul în duh pentru a intra în Țara Bună

Iosua este un tip reprezentativ al lui Cristos, iar Caleb este un tip reprezentativ al nostru, credincioșii în Cristos; trebuie să fim Calebii de astăzi, parteneri ai lui Cristos (Num. 14:24; Iosua 14:6-14; Evr. 2:10; 3:14).

Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne propunem și să promitem să fim ca și Caleb; nu, trebuie ca doar să ne consacrăm pe noi înșine Domnului, dându-I permisiunea de a lucra în noi și asupra noastră, călăuzindu-ne pașii, până când El obține în noi ceea ce vrea să obțină.

Cristos, Căpetenia mântuirii noastre, este adevăratul Iosua, și El ne conduce ca să luăm în posesiune țara; noi, în calitate de Calebii de astăzi, suntem partenerii lui Cristos, cei care luptă cu El împotriva vrăjmașilor și se împărtășesc cu El în luarea în posesie a țării (Evrei 2:10; 3:14).

Domnul în calitate de adevăratul Iosua vrea să câștige multe persoane care sunt asemenea lui Caleb, cei infuzați cu credință și care stau cu El în cuvântul Său. Cristos a fost uns de Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire însărcinarea lui Dumnezeu, iar noi, ca parteneri ai Săi, luăm parte împreună cu El la îndeplinirea însărcinării lui Dumnezeu.

Cristos a fost uns de Dumnezeu și noi am fost în mod ferm atașați și uniți cu Unsul lui Dumnezeu.

El este uns și desemnat să facă totul, iar noi, ca parteneri ai Săi, savurăm ungerea care curge asupra noastră. El este Capul, noi suntem Trupul Său; El este Căpetenia mântuirii, iar noi suntem armata Sa; El este Liderul, iar noi suntem adepții / urmașii Săi; El este Unsul, iar noi suntem partenerii Săi.

El ne-a uns cu Sine Însuși ca ungerea, și noi suntem una cu El ca parteneri ai lui Cristos, împărtășindu-ne cu El ca tovarăși ai Săi în această însărcinare.

Evrei 3:7-14 se ocupă de intrarea în țara bună; tipul reprezentativ al acestei intrări în țara bună a fost intrarea în țară sub conducerea lui Iosua (Iosua 1:1-6) și Caleb a fost partenerul său în posedarea țării bune (Num. 32:12; Iosua 14:6-8).

Iosua a preluat conducerea, iar Caleb nu a avut nici o problemă să îl urmeze; Iosua era clar, avea conducerea directă a lui Dumnezeu, și Caleb a funcționat în măsura sa, era coordonat cu Iosua și nu era invidios sau în competiție cu el. Ce model!

Astăzi Cristos este adevăratul Iosua și noi suntem Calebii Săi, partenerii lui Cristos. În calitate de parteneri ai lui Cristos, lucrăm împreună cu Cristos și cooperăm cu El pentru a împlini dorința lui Dumnezeu de a avea o expresie corporativă a Sa.

Cum facem acest lucru? Mai întâi, nu ne uităm la ceea ce putem vedea – mediul, situația, starea oamenilor, trecutul nostru sau inamicii, ci privim către Isus prin exersarea duhului nostru în cuvântul Său.

Când ne exersăm duhul, avem un “duh diferit”, așa cum au făcut Iosua și Caleb, un duh de credință care ne determină să credem în cuvântul lui Dumnezeu. Alții pot avea un duh de lașitate, necredincios și răzvrătit, dar noi trebuie să avem un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, Tu ești adevăratul nostru Iosua – Căpetenia mântuirii noastre, Conducătorul și Generalul nostru – și noi suntem Calebii Tăi, partenerii lui Cristos! Amin, Doamne, declarăm cu credință că suntem Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos care savurează ungerea și însărcinarea lui Cristos și sunt uniți cu El pentru măreața Sa întreprindere! Amin, Doamne Isuse, suntem una cu Tine și te luăm ca Liderul și Căpetenia noastră. Ne exersăm duhul, Doamne, ca să nu ne uităm la ceea ce putem vedea în exterior, ci ca să privim la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre, Cel care va îndeplini ceea ce a spus!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Caring for God’s Interests and having Faith in God to be the Partners of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere

29/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat al cărții Numeri, vrem să vedem și să experimentăm tipurile majore referitoare la Cristos în Numeri, și în special în acest articol, vrem să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron Îl simbolizează pe Cristosul înviat care înflorește și aduce rod spre maturitate.

Strict vorbind, în cartea Numeri există o singură profeție referitoare la Cristos, dar există câteva tipuri reprezentative majore cu privire la Cristos în această carte, câteva tipuri specifice cărții Numeri care nu sunt găsite în nici o altă carte din Biblie.

Un tip reprezentativ este o persoană sau un lucru care Îl reprezintă pe Cristos; există multe persoane și lucruri în întreaga Biblie care Îl reprezintă pe Cristos, dezvăluind-ne bogățiile lui Cristos.

Toiagul înmugurit al lui Aaron este foarte special, ceva văzut numai în Numeri și acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, un Cristos care nu doar înmugurește, ci și înflorește și aduce rod spre maturitate.

Povestea toiagului înmugurit a avut loc imediat după ce a fost o mare răzvrătire împotriva lui Moise și a lui Aaron, iar Dumnezeu a intervenit pentru a arăta cine este autoritatea delegată pe care El a rânduit-o, și a făcut acest lucru făcând ca un băț mort, uscat, fără frunze și rădăcini (un toiag) să înmugurească, să înflorească și să aducă migdale coapte peste noapte.

Privind mai îndeaproape la situația răzvrătirii împotriva lui Moise și a lui Aaron, unii dintre conducătorii leviților și ai poporului lui Israel au avut ambiție și mândrie – ei au dorit să aibă poziția lui Moise și funcția lui Aaron.

Nu ar trebui să fie așa între noi – ar trebui să prețuim funcția celuilalt și să nu râvnim la ea, nu să disprețuim funcția noastră sau funcția altora în Trup. Ar trebui să prețuim funcția noastră și funcția tuturor mădularelor din Trupul lui Cristos.

Mândria este sursa ambiției; trebuie să fim atenți la ambiție și mândrie. Inima noastră trebuie să fie purificată de orice formă de ambiție, scop, motiv și intenție subtilă în viața de biserică.

Nu ar trebui să urmărim niciodată să fim primii în lucrarea Domnului, și niciodată nu ar trebui să considerăm că suntem mai presus de ceilalți; mai degrabă, ar trebui să rămânem în părtășie cu sfinții și să fim omogenizați împreună.

Mândria este un atribut al naturii noastre decăzute prin naștere.

Chiar și cu apostolul Pavel, datorită revelațiilor mărețe pe care le-a primit, Dumnezeu a permis ca el să aibă un spin de la Satan în carnea sa, căci era îngrijorat de faptul că Pavel se va îngâmfa datorită revelațiilor sale.

Trebuie să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de orice fel de căderi și că acest lucru invită harul lui Dumnezeu; totuși, mândria ne face un nebun de frunte. Când există rivalitate în lucrarea Domnului, acest lucru arată ambiție și mândrie.

Grija pentru propriul prestigiu este un semn de mândrie subtilă; aluzia la capacitatea, succesul și virtuțile noastre, sunt o formă ușuratică de mândrie. Faptul de a gândi despre noi mai mult decât ar trebui să o facem, de asemenea, este o formă de mândrie.

Cristos, în umanitatea Sa, S-a smerit, oferindu-ne un model bun de a ne smeri și de a sta departe de mândrie.

Trebuie să Îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn, și pe noi înșine ca sclavii sfinților; dacă un frate a căzut din cauza unei anumite ofense, trebuie să-l recuperăm cu smerenie, iar acest lucru ne va împiedica să cădem și noi în ispită.

Fie ca noi să fim înaintea Domnului în ce privește ființa noastră și mândria din natura noastră decăzută, împreună cu ambiția pentru poziție, și pur și simplu să Îi spunem:

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai stabilit un model pentru noi cum să ne smerim și să stăm departe de mândrie. Ne dăruim Ție, Doamne, ca să Te slujim, să Te administrăm altora și ca să fim sclavi ai sfinților. Mântuiește-ne de mândrie și ambiție. Să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de tot felul de căderi și că acest lucru cheamă harul lui Dumnezeu, în timp ce mândria ne face un nebun de frunte. O, Doamne, mântuiește-ne de ambiție, de mândrie, de grija succesului și a capacității noastre și de faptul de a gândi despre noi înșine mai mult decât ar trebui să gândim!

Să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron reprezintă pe Cristosul înviat, care înflorește și aduce rod

În Numeri 16-17 vedem cum Core, Datan și Abiram, împreună cu două sute cincizeci de lideri ai poporului lui Dumnezeu, oameni bine cunoscuți de către ceilalți, s-au ridicat înaintea lui Moise pentru a contesta autoritatea sa și autoritatea lui Aaron.

Ei s-au adunat împotriva lui Moise și i-au spus că el și Aaron iau prea mult asupra lor, căci întreaga adunare este sfântă, astfel că de ce să se înalțe ei mai presus de adunarea lui Iehova?

Dar Moise le-a spus: Este oare un lucru mărunt că Dumnezeul lui Israel v-a separat de mulțime să vă aducă lângă El ca să faceți serviciul tabernaculului lui Iehova și să stați înaintea mulțimii ca să le slujiți, de râvniți și la preoție?

Astfel Dumnezeu a intervenit, iar când leviții răzvrătiți și-au luat cădelnița și au pus foc în ea, Dumnezeu a venit și i-a judecat, terminându-i.

Apoi Dumnezeu i-a cerut lui Eliezer, fiul lui Aaron, să scoată cădelnițele din cenușă și să împrăștie focul și să facă din cădelnițe plăci bătute pentru acoperirea altarului.

Când poporul lui Dumnezeu venea la altarul pentru arderea de tot, ei vedeau aceste plăci de bronz bătute ca urmare a judecății lui Dumnezeu.

Când venim la cruce ca realitate a altarului pentru arderea de tot, Îl savurăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă – El este absolutismul nostru înaintea lui Dumnezeu, și apreciem, de asemenea, judecata lui Dumnezeu asupra oricărei ambiții, serviciu carnal, răzvrătire și mândrie.

După un astfel de eveniment, Dumnezeu a spus poporului Israel să ia un toiag pentru fiecare din cele douăsprezece triburi, să scrie numele triburilor pe ele și să le pună înaintea Chivotului Mărturiei peste noapte, iar toiagul care va înmuguri, acela să fie toiagul autorității recunoscut de către Dumnezeu.

Toiegele au stat înaintea mărturiei toată noaptea, iar a doua zi dimineața toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit și chiar a adus ca rod migdale coapte.

Toiagul lui Aaron, un toiag înmugurit, este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, Cristosul înflorit, chiar Cristosul care aduce rod. Acest toiag nu este pentru a bate poporul sau pentru a-i domina cu autoritate, ci pentru a hrăni poporul lui Dumnezeu.

Un astfel de Cristos împarte viață altora – El a venit ca noi să avem viață, El Își împarte viața Sa în noi, și prin moarte și inviere El ne-a regenerat ca să ne facă reproducerea și continuarea Sa (vezi Ioan 12:24; 1 Pet. 1:3).

Astăzi, Cristosul înviat, ca realitatea toiagului înmugurit al lui Aaron, încă înmugurește, iar noi suntem rodul, migdalele înmuguririi Sale.

Trebuie să Îi cerem Domnului să fie toiagul nostru înmugurit de astăzi – trebuie să Îi permitem să ne servească, să ne alimenteze și să ne hrănească. Pe măsură ce slujim cu cei tineri sau în comunitate, în timp ce ne trăim viața creștină și viața de biserică, trebuie să fim alimentați de către Cristosul înviat.

Tot serviciul nostru trebuie să fie în, prin și cu Cristosul înviat, care înmugurește, aduce rod și înflorește pentru a hrăni poporul cu El Însuși ca viața de înviere. Cristos a venit ca să ne slujească; El nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească și să Își dea viața Sa ca răscumpărare pentru noi (Luca 22:26-27).

Chiar și în viitor, El ne va sluji – El se va încinge și ne va sluji cu El Însuși ca viața de înviere (Luca 12:37).

În calitate de Mielul din mijlocul tronului, El ne va păstori (Apocalipsa 7:17); El este atât de smerit și de umil încât vine la nivelul nostru ca să ne păstorească, să ne îndrume spre izvoarele de apă și să șteargă orice lacrimă din ochii noștri.

Trebuie să savurăm faptul că Cristos ne slujește și să Îi permitem să ne alimenteze cu Sine Însuși ca viața de înviere.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai trecut prin moarte și ai intrat în înviere ca să împarți viață în noi și să ne alimentezi cu Tine! Amin, Doamne Isuse, noi suntem continuarea Ta, creșterea Ta și reproducerea Ta! Venim la Tine, Doamne, ca să fim alimentați de Tine ca realitatea toiagului înmugurit. Avem nevoie de alimentarea Ta cu viața de înviere. Vrem să învățăm să Te lăsăm să ne slujești zi de zi. Să Te lăsăm să ne slujești cu viața învierii, ca să fim preoții care slujesc lui Dumnezeu și administrează pe Dumnezeu poporului Său.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit prin moarte și înviere

Toiagul înmugurit este un tip reprezentativ atât de minunat al Cristosului înviat care ne alimentează și ne hrănește cu Cristos Însuși ca viața de înviere.

Totuși, fundalul acestui tip reprezentativ este destul de negativ; rădăcina răzvrătirii printre poporul lui Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale delegate a fost ambiția, lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă (Num. 16:3, 9-10).

Lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă este cauzată de ambiție, iar ambiția subminează planul lui Dumnezeu și dăunează poporului lui Dumnezeu; de-a lungul secolelor, multe probleme între creștini au fost cauzate de ambiție (vezi Mat. 20:20-28; 3 Ioan 9-11).

În calitate de autoritatea desemnată a lui Dumnezeu, autoritatea Sa delegată pe pământ, Moise a adus cazul acesta la Dumnezeu ca autoritatea cea mai înaltă, pentru vorbirea, expunerea și judecarea Sa. Într-o luptă pentru putere, Singurul care poate judeca și expune situația reală este Dumnezeu Însuși (vezi Num. 16:4-5).

Dumnezeu i-a judecat pe cei răzvrătiți; Core și ceilalți au coborât de vii și direct în Șeol (v. 33) – ei nu au murit mai întâi (cf. Apoc. 19:20). Acesta a fost un lucru nou pe care Iehova l-a făcut să se întâmple (Num. 16:29-30).

Judecata lui Dumnezeu asupra celor două sute cincizeci de oameni care s-au răzvrătit împreună cu Core, Datan și Abiram semnifică judecata crucii asupra întregii slujiri a omului față de Dumnezeu, care este conform opiniilor omului, prin carnea sa și în rivalitate cu ceilalți.

Trebuie să învățăm din acest lucru că nu putem sluji lui Dumnezeu conform cu opiniile noastre, cu carnea noastră sau în rivalitate cu ceilalți; trebuie să punem toate aceste lucruri pe altar astfel încât toate opiniile noastre carnale, rivalitatea și opiniile noastre să fie arse de Cristos pe cruce.

De vreme ce răzvrătirea lui Core și a cetei sale din Numeri 16 a fost legată de preoție (v. 3, 8-10), înmugurirea toiagului lui Aaron a fost o reabilitare care indică faptul că Aaron a fost cel acceptat de Dumnezeu ca având autoritate în slujba preoției dată de către Dumnezeu (v. 5).

Principiul serviciului nostru față de Dumnezeu stă în toiagul înmugurit; serviciul nostru față de Dumnezeu trebuie să fie în înviere și prin cruce, prin savurarea și experimentarea de către noi a vieții de înviere.

Învierea este un principiu etern în serviciul nostru adus lui Dumnezeu; ca slujitori ai lui Dumnezeu, preoții de astăzi, noi suntem cei care au murit și au înviat, iar slujirea noastră este în înviere și prin savurarea vieții de înviere.

Toată slujirea noastră către Domnul trebuie să treacă prin moarte și înviere înainte ca aceasta să fie acceptată de Dumnezeu; aceasta arată că serviciul nu este de la noi sau din noi, ci de la Dumnezeu și din Dumnezeu.

Învierea înseamnă că totul este din Dumnezeu și nu din noi; înseamnă că noi nu suntem în stare, ci Dumnezeu este Cel care este în stare. Dacă încă mai credem că suntem în stare, că putem face ceva și că suntem folositori lui Dumnezeu în noi înșine, încă nu cunoaștem învierea.

Dacă cunoaștem cu adevărat învierea, renunțăm la noi înșine, pentru că ne dăm seama că nu o putem face; atâta timp cât tăria noastră naturală rămâne, puterea învierii nu are nici un motiv să se manifeste.

Ce este imposibil cu omul, este posibil cu Dumnezeu; ceea ce putem face în domeniul omului este natural, dar ceea ce Dumnezeu poate face în noi și prin noi, acesta este domeniul învierii.

Pavel a fost un model în acest sens; el a slujit lui Dumnezeu în duh în evanghelia Fiului Său și, chiar când a fost împovărat dincolo de puterea sa, astfel încât nu mai avea speranță de viață, având răspunsul morții în gândul său, el și-a pus încrederea nu în sine, ci în Dumnezeu, care înviază morții (vezi Rom. 1:9; 7:6; 2 Cor. 1:8-9).

Doamne Isuse, vrem să fim preoții de astăzi care Te slujesc în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere. Fie ca serviciul nostru adus lui Dumnezeu să treacă prin moarte și înviere, astfel încât să fie acceptabil pentru Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca tot ce facem în serviciul nostru către Dumnezeu să fie făcut din Dumnezeu și prin moarte și înviere. Să cunoaștem învierea și să trăim în înviere, fiind alimentați de Cristosul înviat cu viața de înviere. Amin, Doamne Isuse, speranța și sursa noastră nu este în noi înșine, ci în Dumnezeu, Cel care înviază morții și care ne poate alimenta cu viața de înviere!