• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Witness Lee

Cristos, ca Fiu al Omului, va domni ca Împărat peste pământ împreună cu biruitorii Săi

18/09/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. Apocalipsa 19:16

După ce Cristos va lua în stăpânire pământul, El va domni peste acesta ca Împărat în împărăție, guvernând națiunile împreună cu credincioșii Săi biruitori; Cristos, ca Fiu al Omului, a răscumpărat și a cumpărat pământul și pe toți oamenii de pe el, și El va domni în epoca viitoare și în veci!

Slavă Domnului Isus Cristos, care este Cuvântul lui Dumnezeu, dar și Împăratul împăraților și Domnul domnilor! Amin, Doamne, Te lăudăm pentru cine ești Tu. Te lăudăm pentru ceea ce ai făcut. Tu ești vrednic să guvernezi și să domnești peste toate lucrurile. Tu ești vrednic să primești glorie, onoare și măreție, căci Tu ai făcut totul, Tu ai cumpărat pământul și ne-ai răscumpărat din uzurparea lui Satan! Amin, Doamne, Tu l-ai nimicit pe diavol și îl vei zdrobi în curând! Aleluia, Cristos este Împăratul împăraților și Domnul domnilor și El va domni în vecii vecilor! Amin!

În această săptămână am considerat cu rugăciune capitolele 19 și 20 din cartea Apocalipsei, pentru a-L vedea pe Cristos ca fiind Cel care întemeiază împărăția și ca Cuvânt al lui Dumnezeu – Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Ce Cristos minunat avem!

El Se va lupta cu toți vrăjmașii Săi și îi va învinge, iar apoi va instaura împărăția lui Dumnezeu pe pământ – împărăția de o mie de ani – și va domni împreună cu credincioșii Săi biruitori timp de o mie de ani. El va curăța întregul pământ, pregătind astfel venirea împărăției lui Dumnezeu!

Și chiar și de ultimul lucru rămas, Satan, Cristos îl va trata legându-l mai întâi și aruncându-l în abis, iar apoi îl va arunca în lacul de foc. Îi mulțumim Domnului pentru ceea ce face El. Îl lăudăm ca fiind Cel care stabilește împărăția și care va domni împreună cu sfinții Săi biruitori.

Vrem să fim sfinții biruitori de astăzi, cei care biruiesc în această epocă, pentru a putea fi cu El în epoca viitoare, guvernând și domnind peste pământ. Îl iubim pe Domnul Isus. Ne deschidem Lui. ÎI oferim întregul teren în ființa noastră. ÎI oferim cea mai bună dragoste. Și vrem să trăim în înviere, una cu El!

Cristos este, de asemenea, Cuvântul lui Dumnezeu – Împăratul împăraților și Domnul domnilor. El va veni ca un General luptător, împreună cu mireasa Sa, pentru a lupta împotriva lui Antihrist. Mireasa este alcătuită din credincioșii biruitori, care constituie armata Sa. Noi suntem o mireasă luptătoare: Îl iubim pe Domnul și, în același timp, luptăm pentru interesele Sale pe pământ.

Antihrist și oștirile sale vor fi învinși, iar Cristos, ca Martor credincios și adevărat al lui Dumnezeu, stă pe un cal alb, judecă cu dreptate și poartă război. El este Cuvântul lui Dumnezeu și poartă război ca Cuvânt al lui Dumnezeu; El va învinge vrăjmașul prin cuvântul Său.

Iar noi, ca și credincioși biruitori, Îl vom urma călare pe cai albi, îmbrăcați în in alb, fiind una cu El și proclamând cuvântul Său în unitate cu El. Slavă Domnului!

Cristos va domni peste pământ ca Împărat în împărăție, guvernând națiunile împreună cu credincioșii Săi biruitori

Atunci împăratul va împărăți cu dreptate și voievozii vor cârmui cu nepărtinire. Isaia 32:1

O, ce zi măreață va fi aceea când Cristos va veni ca Cuvânt al lui Dumnezeu – Împăratul împăraților și Domnul domnilor – pentru a domni peste pământ! După ce Cristos va lua în stăpânire pământul, El va domni peste acesta ca Împărat în împărăție, guvernând națiunile împreună cu credincioșii Săi biruitori (Apocalipsa 20:4, 6; 2:26-27).

Pământul și tot ce este pe el aparțin Domnului. El este proprietarul pământului, El l-a creat și l-a făcut pentru scopul Său. Însă pământul a fost uzurpat de Satan, omul a fost înrobit de vrăjmaș, iar întreaga creație se află în robia stricăciunii.

Astăzi, totul și toți tânjesc după eliberarea din robia lui Satan. În mod ilegal, Satan uzurpă totul și pe toți, întronându-se drept conducător al acestei lumi. Dar Cristos vine ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor; El va fi Capul și centrul viitoarei împărății a lui Dumnezeu din timpul mileniului!

S-a profețit în Isaia 32:1 că El va fi un Împărat care domnește în dreptate, iar conducătorii vor guverna în nepărtinire. El este Împăratul împăraților și Domnul domnilor, iar noi suntem conducătorii de sub autoritatea Sa, una cu El, pentru a guverna în nepărtinire.

Cristos a venit și a răscumpărat întregul pământ și toate popoarele sale (Col. 1:20), pentru ca acestea să fie sfera și componentele împărăției Sale. El a plătit prețul suprem pentru a răscumpăra pământul și pe toți oamenii de pe el; acum pământul este al Domnului, căci El l-a răscumpărat, iar noi, ca mulțime a oamenilor, suntem de asemenea ai Domnului! Amin!

Cristos a venit și a vândut totul pentru a cumpăra împărăția (Mat. 13:44). El dorește să întemeieze împărăția Sa și, pentru aceasta, a vândut totul ca să cumpere pământul și să-l facă împărăția Sa. Nu a ținut cont de cost și nici nu a negociat prețul: a dat totul pentru ca pământul să-I aparțină, spre a deveni împărăția Sa.

Mai mult, El a salvat pământul și toate popoarele sale din mâinile uzurpatorului, Satan (Apoc. 20:2-3). Prin urmare, El va avea dreptul deplin de a fi Împăratul pământului și al națiunilor restaurate. El nu doar că a creat toate lucrurile și le susține prin cuvântul puterii Sale, ci a și răscumpărat totul și pe toți, pentru a aduce totul sub stăpânirea Sa.

În domnia Sa viitoare, Cristos va domni peste pământ ca Împărat în împărăție și va guverna națiunile împreună cu credincioșii Săi biruitori. Autoritatea și gloria lui Dumnezeu se vor manifesta pe deplin (Mat. 6:13), iar întregul pământ, împreună cu popoarele sale, va fi adus în starea de dreptate, pace, bucurie și binecuvântare deplină a creației lui Dumnezeu (Isa. 31:1, 16-18; 35:1-2, 5-7). Aleluia!

Ce zi măreață va fi aceea când Domnul va domni peste tot pământul, iar sfinții Săi biruitori vor domni împreună cu El! Cu toții așteptăm ziua în care Cristos va veni ca Împărat să domnească peste pământ. Întreaga creație așteaptă acea zi, ba chiar o așteaptă cu nerăbdare, știind că ea va fi eliberată din robia stricăciunii.

Iar noi, cei care credem în Cristos, așteptăm acea zi și privim cu nerăbdare spre momentul în care Cristos va fi Împăratul împăraților și Domnul domnilor. Vrem să domnim împreună cu El. Vrem să fim împreună-împărați cu El în epoca viitoare. Așadar, Îi permitem să guverneze și să domnească în noi. Îl așezăm pe tron ​​în ființa noastră chiar astăzi.

Nu vrem să trăim în fărădelege sau în nelegiuire; dimpotrivă, învățăm să umblăm în lumină, așa cum și El este în lumină, iar pe măsură ce El strălucește peste noi și expune păcatul din noi, noi ne mărturisim păcatele, iar El ne spală și ne iartă.

Pe măsură ce El guvernează și domnește în noi – prin faptul că primim și savurăm abundența harului și a darul dreptății – noi domnim în viață, iar în epoca viitoare vom domni și vom guverna împreună cu El peste neamuri.

Doamne Isuse, Te așezăm pe tron ​​în ființa noastră. Îți dăm primul loc. Chemăm Numele Tău, Doamne Isuse, și Te primim ca Domn al nostru. Tu ești Domnul și Împăratul nostru. Guvernează și domnește în noi. Îți dăm preeminența în toate lucrurile. Amin, Doamne, ne exersăm duhul astăzi pentru a Te contacta, pentru a Te savura și pentru a trăi sub conducerea Ta. Vrem să fim dintre cei care guvernează și domnesc împreună cu Tine în epoca viitoare, așa că Îți oferim astăzi cea mai bună cooperare a noastră. O, Doamne, Te iubim! Păstrează-ne sub tronul Tău astăzi. Vino, Doamne Isuse, și așază-Ți tronul în ființa noastră. Așteptăm cu nerăbdare ziua în care Te vei întoarce! Aleluia, după ce Cristos va lua în stăpânire pământul, El va domni peste pământ ca Împărat în împărăție! Slavă Domnului, Cristos este Împăratul împăraților și Domnul domnilor! Amin, Doamne, așteptăm cu nerăbdare ziua în care Te vei întoarce ca Împărat, pentru a guverna peste neamuri împreună cu credincioșii Tăi biruitori. Vrem să fim dintre cei care guvernează și domnesc împreună cu Tine astăzi, astfel încât, în acea zi, să continuăm să guvernăm și să domnim împreună cu Tine! Amin!

Cristos, ca Fiu al Omului, va fi Împăratul care guvernează pământul împreună cu biruitorii Săi, ca împreună-împărați

Și Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn și Numele Lui va fi singurul Nume. Zaharia 14:9

Când mulți citesc Biblia, în special profețiile referitoare la a doua venire a Domnului pentru a domni și a împărăți peste tot pământul, ei sunt plini de încurajare și bucurie, căci doresc ca Domnul să vină și să întemeieze împărăția.

Însă mulți au concepția că, atunci când Cristos Se va întoarce, El va fi Dumnezeu – adică El, ca Dumnezeu, va domni și va împărăți. Însă, potrivit Bibliei, Cristos, ca Fiu al Omului, va fi Împăratul peste neamuri și, ca Om, va domni și va împărăți împreună cu biruitorii Săi, care vor fi co-împărați alături de El. Slavă Domnului!

În Matei 13:41 vedem cum Fiul Omului Își va trimite îngerii, iar aceștia vor strânge din împărăția Sa toate pricinile de poticnire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea. Acest lucru arată că, după ce Cristos Se va întoarce pentru a întemeia împărăția lui Dumnezeu pe pământ, El va fi Fiul Omului.

Ceea ce dorește Dumnezeu nu este doar ca El, ca Dumnezeu, să domnească și să împărățească, ci ca omul – un om corporativ, plin de Dumnezeu și una cu Dumnezeu – să domnească și să împărățească peste pământ. De aceea L-a creat El pe Adam, un om după chipul și asemănarea Sa, și i-a dat omului stăpânire peste toate lucrurile (Gen. 1:26).

Dumnezeu domnește și împărățește, și El poate să-l nimicească pe Satan și să întemeieze împărăția Sa; însă El Îl dorește pe om – un om-Dumnezeu – care să aducă împărăția lui Dumnezeu și să domnească în împărăția Sa.

Satan s-a răzvrătit împotriva autorității lui Dumnezeu (Isa. 14:13-14); pentru a-l trata pe vrăjmașul Său, Dumnezeu l-a creat pe om și i-a dat stăpânire să domnească peste pământ. Noi suntem aici pentru acest lucru: să împlinim scopul lui Dumnezeu în ceea ce privește aspectul pozitiv și să-l tratăm pe vrăjmașul lui Dumnezeu în ceea ce privește aspectul negativ.

Din păcate, omul a fost sedus de Satan, vrăjmașul lui Dumnezeu, și s-a alăturat lui Satan în răzvrătirea sa (Gen. 3:1-6). Astfel, Însuși Dumnezeu a devenit om în persoana lui Isus și nu doar că a înfăptuit răscumpărarea, ci, mai mult, a nimicit lucrările diavolului (1 Ioan 3:8) și l-a distrus pe diavol (Evr. 2:14).

Cristos l-a învins pe diavol, i-a nimicit lucrările și l-a distrus pe cruce. El a făcut aceasta pentru a revendica pământul ca fiind împărăția Sa (Apoc. 11:15; 12:10). În calitate de Fiu al Omului, Cristos l-a distrus pe diavol, începând cu prima parte a slujbei Sale, când a fost ispitit de acesta în pustiu, și până în ultima parte, când a fost crucificat pe cruce.

El l-a învins pe diavol prin Cuvântul Său, l-a supus, l-a alungat și i-a nimicit lucrările. Slavă Domnului! Mai mult, ca Fiu al Omului, Cristos a murit și a înviat, iar apoi S-a înălțat pentru a fi întronat ca Domn al tuturor.

Domnul întregului univers este un Om: Isus Cristos, omul-Dumnezeu. El este înălțat, Se află pe tron ​​și domnește peste toate lucrurile. Și, mai mult, când va veni cu împărăția Sa, va veni ca Om. El este Fiul Omului; Și-a adus umanitatea în divinitatea Sa și Se află pe tron. El va fi Împărat peste tot pământul (Zah. 14:9).

La revenirea Sa, Cristos Își va întemeia împărăția pe pământ (Mat. 25:31-34; 1 Cor. 15:25). Când Se va întoarce, El va mântui Israelul, va zdrobi neamurile și va judeca popoarele de pe pământ.

Apoi, Își va instaura împărăția pe pământ pentru o mie de ani – împărăția milenară – în care Cristos, ca Fiu al Omului, va fi Împărat, iar credincioșii biruitori vor domni împreună cu El! Slavă Domnului! În mileniu, vor exista trei domenii:

  1. domeniul pământului, unde creația lui Dumnezeu va fi binecuvântată (Gen. 1:28-30),
  2. domeniul națiunii lui Israel în Canaan, de la Nil până la Eufrat, unde evreii mântuiți vor domni peste pământ (Isa. 60:10-12; Zah. 14:16-18), și
  3. domeniul ceresc și spiritual, unde credincioșii biruitori vor savura răsplata împărăției (1 Cor. 15:50-52; Mat. 5:20; 7:21). Aleluia!

Noi, credincioșii în Cristos, nu vom avea parte de răsplata destinată evreilor mântuiți și nici nu vom face parte dintre națiuni, însă putem avea parte de răsplata pentru credincioșii biruitori.

Trebuie să fim nu doar oameni, ci oameni-Dumnezeu care trăiesc sub guvernarea divină astăzi, pentru ca, în mileniu, să putem domni ca și co-împărați peste națiuni (Apoc. 20:4, 6; 2:26-27; 19:15). Domnul caută oameni care să domnească împreună cu El în Mileniu, fiind co-împărați ai Săi.

Fie ca noi să rămânem în prezența Sa astăzi, chiar să fim sub guvernarea Sa în această epocă, astfel încât, atunci când Se va întoarce, să ne găsească vrednici să fim co-împărați biruitori, domnind împreună cu El timp de o mie de ani.

Fie ca noi să trăim cu Domnul, în Domnul și împreună cu El, pentru ca El să fie Domnul nostru, Împăratul nostru și totul pentru noi astăzi. Fie ca noi să cooperăm cu El, ca și Cuvânt al lui Dumnezeu, astăzi, pentru ca, atunci când va veni, să putem domni împreună cu El!

Doamne Isuse, condu-ne până la tron. Vrem să cooperăm cu Tine astăzi. Pregătește-ne pentru răpire. Echipează-ne, instruiește-ne și lucrează în noi astăzi. Ne deschidem Ție pe deplin. Nu vrem să facem nimic separat de Tine. O, Doamne Isuse, ne dăm Ție azi. Domnește în noi. Fii Împăratul din noi. Pregătește-ne să domnim împreună cu Tine. Ne dăm Ție astăzi pentru a trăi sub domnia și guvernarea Ta. O, Doamne, ne deschidem Ție cu privire la deciziile pe care le luăm în viața noastră de zi cu zi. Ne deschidem Ție cu privire la viața noastră cotidiană, cu toate activitățile ei. Salvează-ne de a fi lucrători ai fărădelegii. Salvează-ne de a nu fi sub domnia Ta. Fie ca noi să fim cei care trăiesc în domeniul divin și mistic astăzi, pentru a fi sub guvernarea Ta. Fie ca noi să fim conduși până la tron, astfel încât, așa cum Tu ai biruit, tot așa să biruim și noi! Amin, Doamne, Tu ești Cel care biruiește în duhul nostru! Biruiește în noi. Fă-ne biruitorii Tăi! Câștigă oamenii-Dumnezeu care vor domni împreună cu Tine în împărăție!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ as the Son of Man will Reign as the King over the Earth with His Overcomers, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 46 cu tema: Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor (ziua 6) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Venirea Domnului, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w46d6, co-împărați cu Cristos, credincioșii biruitori, Cristos e Fiul Omului, Cristos e Împăratul împăraților, Cristos va domni cu biruitorii, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, sub guvernarea lui Dumnezeu, Witness Lee

Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu vorbește pentru Dumnezeu pentru a executa judecata Sa asupra oamenilor răzvrătiți

17/09/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. Apocalipsa 19:13

Numele lui Cristos, pe măsură ce vine să-l judece și să-l învingă pe dușmanul lui Dumnezeu, este Cuvântul lui Dumnezeu; ca și Cuvânt al lui Dumnezeu, Cristos vorbește pentru Dumnezeu executând judecata Sa asupra oamenilor răzvrătiți, iar noi putem fi constituiți cu Cristos ca și Cuvânt al lui Dumnezeu și putem vorbi cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu astăzi, fiind una cu Domnul.

Doamne Isuse, Te iubim ca și Cuvânt al lui Dumnezeu. Îți mulțumim că ai venit să-L exprimi, să-L definești și să-L manifești pe Dumnezeu. Ne deschidem Ție ca și Cuvânt al lui Dumnezeu. Vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să fim infuzați cu Dumnezeu prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. O, Doamne, ai cale liberă să judeci în noi ceea ce trebuie judecat. Purifică-ne. Curăță-ne. Înlătură orice nedreptate din noi. Fă-ne una cu Tine, ca și Cuvânt al lui Dumnezeu, pentru a vorbi cuvântul lui Dumnezeu astăzi! Amin!

Trăind în această lume, la sfârșitul acestei epoci, ne dăm seama că dușmanul are o influență dominantă și că un mister al fărădelegii lucrează astăzi printre oameni. Oamenii sunt înclinați spre nedreptate, iar ceea ce astăzi este perceput drept justiție și dreptate este, în realitate, profund nedrept și nelegiuit.

Misterul fărădelegii lucrează astăzi în om până în ziua în care va veni omul fărădelegii, Antihristul. Când va veni, el va părea la început foarte pozitiv și elocvent, atrăgându-i pe toți oamenii la sine, pentru ca apoi să devină rău, ajungând chiar să conducă întreaga omenire într-un război împotriva lui Dumnezeu Însuși.

Astăzi, întreaga lume zace în cel rău, aflându-se sub sfera influenței sale. Putem cunoaște mulți oameni din lume, putem chiar avea prieteni și vecini care fac parte din lume, și ne dăm seama că ei se află în întuneric, fiind amăgiți de Satan și complet uzurpați de acesta.

Îi mulțumim Domnului că astăzi Îl putem cunoaște pe Cristos, Îl putem savura pe Cristos și putem fi salvați de sub uzurparea lui Satan și de sub puterea întunericului.

Îl alegem pe Cristos și dorim să fim sub domnia Sa astăzi. Dorim să Îl savurăm astăzi, în viața de biserică, ca realitate a împărăției lui Dumnezeu, conștientizând că viața de biserică nu înseamnă doar mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.

ÎI permitem Domnului să judece în noi tot ceea ce El scoate la lumină, tot ceea ce El nu aprobă. Dorim să luăm inițiativa astăzi de a trata tot ceea ce El dorește să trateze în noi și Îi permitem să-Și facă domiciliul în adâncul inimii noastre.

Credem că, într-o zi, Domnul Se va întoarce ca și Cuvânt al lui Dumnezeu pentru a judeca orice nedreptate și pe toți cei răzvrătiți prin cuvântul gurii Sale. Slavă Domnului! Cristos va judeca în dreptate și va lupta în dreptate; noi dorim să fim una cu El în acea zi, fiind una cu El astăzi!

Numele Domnului este Cuvântul lui Dumnezeu, căci El Îl exprimă pe Dumnezeu, iar noi Îl putem cunoaște pe Dumnezeu în Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu

Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Apocalipsa 19:15

În Apocalipsa 19:13 ni se spune că numele Domnului este Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este numele Său. În Ioan 1:1 ni se spune că la început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.

Acest Cuvânt S-a făcut carne și S-a încarnat ca om (v. 14) pentru a locui printre noi și a-L face pe Dumnezeu real pentru noi. Cuvântul era de la Dumnezeu și era Dumnezeu, iar El ne-a adus viață.

Cuvântul ne-a adus har și realitate, iar Cuvântul a dus la îndeplinire răscumpărarea pentru noi. Cristos este Cuvântul lui Dumnezeu; faptul că numele Domnului este Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă că El este expresia, mărturia și vorbirea lui Dumnezeu. El este Cuvântul lui Dumnezeu de la început până la sfârșit.

Cuvântul lui Dumnezeu, în aspectul său pozitiv, este definiția, explicația și expresia lui Dumnezeu. Dacă dorim să-L cunoaștem pe Dumnezeu, putem veni la Cuvântul lui Dumnezeu, căci Cuvântul lui Dumnezeu este Cristos, Cel care Îl exprimă și Îl definește pe Dumnezeu.

Trebuie să venim zilnic la Domnul, în Cuvântul Său, pentru a-L cunoaște, a-L savura, a-L contempla și a fi infuzați cu El.

Calea prin care Îl putem cunoaște pe Dumnezeu este să venim la Cuvântul Său. Cuvântul Său este viu și lucrător; el lucrează în noi și Îl infuzează pe Dumnezeu în noi – acesta fiind aspectul pozitiv – și acționează în noi ca o sabie cu două tăișuri, pentru a despărți sufletul de duh – acesta fiind aspectul negativ (Evrei 4:12).

Există multe aspecte pozitive ale Cuvântului lui Dumnezeu, iar noi, credincioșii în Cristos, suntem cei care venim la Domnul în Cuvântul Său pentru a fi infuzați din nou cu El și pentru a-L câștiga.

Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, trebuie să citim Biblia, să studiem Biblia, să-L privim pe Domnul în Cuvântul Său, să cugetăm asupra Cuvântului și să ne ațintim privirea asupra lui Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Este atât de plăcut și de dulce să venim la Cuvântul Domnului, căci cuvintele Sale sunt dulci ca mierea pentru gustul nostru, ca apa vie pentru sufletul nostru și ca hrană pentru ființa noastră lăuntrică, hrănindu-ne.

Îl putem mânca pe Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu și putem trăi datorită Lui (Ioan 6:57, 63). Pe de altă parte, Cuvântul lui Cristos este ca o sabie menită să învingă dușmanul și să-l zdrobească.

Trebuie să Îl savurăm pe Domnul ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu – hrana pentru viața noastră, alimentarea și savurarea noastră. De asemenea, trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu și să-L experimentăm în luptă.

Astăzi ne aflăm într-un război; suntem implicați chiar acum într-un război spiritual, fie că ne dăm seama de acest lucru, fie că nu, iar în acest război spiritual avem nevoie de Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Atunci când ne adunăm împreună cu sfinții și vorbim Cuvântul lui Dumnezeu – în cadrul întrunirilor bisericii, al conferințelor, al sesiunilor de instruire și al tuturor celorlalte feluri de întruniri – savurăm vorbirea Domnului, iar Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător.

Pe măsură ce spunem „Amin” la Cuvântul lui Dumnezeu, ne rugăm asupra Cuvântului Său, ni-l însușim prin multă cugetare însoțită de rugăciune și vorbim Cuvântul lui Dumnezeu, dușmanul este învins, terenul pe care acesta îl deținea în noi este înlăturat, iar Domnul obține victoria în luptă după luptă.

Fără Cuvântul lui Dumnezeu, nu doar că ducem lipsă de provizii și de direcție, dar nu avem niciun mijloc de a lupta împotriva vrăjmașului. În această epocă a întunericului, a confuziei și a fărădelegii, trebuie să avem Cuvântul lui Dumnezeu în noi și în mijlocul nostru într-un mod prevalent, astfel încât Cuvântul să fie biruitor și victorios!

Nu trebuie să ne concentrăm pe alte lucruri, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să învățăm Cuvântul, să vorbim Cuvântul și să stăm neclintiți pe temelia Cuvântului.

Este atât de trist când mulți creștini de astăzi se concentrează pe prosperitate, pe propriul folos, pe vindecare sau pe orice altceva în afară de Cuvântul lui Dumnezeu – care ar trebui să fie hrana și arma noastră atunci când ne adunăm împreună.

Fie ca noi să-I cerem Domnului să ne dea urechi pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Fie ca noi să învățăm să ne deschidem înaintea Domnului în Cuvântul Său, pe măsură ce venim zilnic la El.

Fie ca noi să trăim prin auzirea credinței (Rom. 1:17) și să ne facem timp să studiem, să asimilăm și să ne însușim Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, vom avea arma necesară pentru a lupta împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu și a-l învinge, căci vom fi constituiți, echipați și plini de Cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, descoperă-ne ochii ca să-L vedem pe Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Ne deschidem Ție astăzi. O, Isuse, Cuvânt viu al lui Dumnezeu, spală-ne și curățește-ne prin sângele Tău și dă-ne harul să auzim glasul Tău. Vrem să avem vorbirea vie care vine de la Domnul, Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai venit la noi ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu care S-a făcut carne pentru a-Și întinde cortul în mijlocul nostru și pentru a-L exprima, a-L defini și a-L explica pe Dumnezeu. Ne place să venim la Tine în Cuvântul Tău pentru a vedea expresia și mărturia lui Dumnezeu în Tine! Vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu citind, studiind și privind spre Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca Cuvântul Tău să fie viu și lucrător în noi. Fie ca Cuvântul Tău să lucreze în noi pentru a-l învinge pe vrăjmaș și pentru a ne constitui cu bogățiile lui Dumnezeu. Vrem să Te privim în Cuvântul Tău. Vrem să ne ațintim privirea asupra Ta și să cugetăm la Tine ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a fi constituiți cu Tine, Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca noi să fim echipați și constituiți cu Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să putem vorbi cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală pentru a-l învinge pe vrăjmașul lui Dumnezeu! Amin!

Cristos, ca și Cuvânt al lui Dumnezeu, vorbește pentru Dumnezeu executând judecata lui Dumnezeu asupra oamenilor răzvrătiți

Propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră , ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura. 2 Timotei 4:2

În Apocalipsa 19 vedem că Cristos este Cuvântul lui Dumnezeu, care vorbește pentru Dumnezeu, executând judecata lui Dumnezeu asupra oamenilor răzvrătiți. Cum poartă Cristos războiul spiritual? Nu prin arme carnale sau prin ceva ce ține de minte ori de suflet, ci ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

În timp ce luptă, Domnul vorbește pentru Dumnezeu și Îl exprimă pe Dumnezeu. El este îmbrăcat cu o haină muiată în sânge, din pricina luptei Sale din bătălia de la Armaghedon. Veșmântul Său devine roșu pe măsură ce calcă în picioare teascul furiei mâniei lui Dumnezeu (Apoc. 19:15; Isa. 63:1-3) la Armaghedon (Apoc. 16:14, 16), unde sângele se va ridica până la zăbalele cailor (14:20).

El vine să lupte împotriva vrăjmașului și îl învinge prin cuvântul Său. Lupta Sa constă în rostirea cuvântului Său. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii; El nu poate tolera dezordinea și răzvrătirea.

Astăzi și de-a lungul epocilor, până în prezent și până la sfârșitul acestei epoci, vrăjmașul a folosit o cale prevalentă pentru a răspândi pretutindeni dezordinea, răzvrătirea și nedreptatea.

Însă, într-o zi, Domnul va veni ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu și îl va judeca pe vrăjmaș prin cuvântul Său. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al confuziei; El este drept și suveran. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii și, ca atare, nu poate tolera dezordinea și răzvrătirea.

El vine să lupte împotriva vrăjmașului și, în timp ce luptă, va proclama că Dumnezeu este suveran, drept și un Dumnezeu al ordinii. Pe măsură ce luptă, El vorbește. El vorbește și luptă. Cristos va declara că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor și că El nu tolerează răzvrătirea împotriva autorității Sale. Războinicul este Cuvântul lui Dumnezeu.

Astăzi, oamenii spun multe lucruri, iar cuvintele lor nu au nicio valoare; sunt aici astăzi și dispar mâine. Antihristul va rosti cuvinte îndrăznețe și revoltătoare împotriva lui Dumnezeu și, împreună cu prorocul mincinos, va conduce omenirea decăzută la luptă împotriva lui Dumnezeu.

Însă Cristos va veni ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu și va lupta prin cuvântul Său. El le va spune Antihristului, prorocului mincinos și întregului univers că Dumnezeu este suveran și că nimeni nu se poate răzvrăti împotriva Lui.

Cuvântul Său va avea o putere imensă în înfrângerea vrăjmașului Dumnezeu. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii care nu tolerează răzvrătirea la nesfârșit; El o tolerează pentru moment, dar va veni și va înlătura orice urmă de răzvrătire foarte curând!

În Evanghelia după Ioan, Cristos, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, vorbește despre răscumpărare, lumină, viață și zidire. Trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu zi de zi, pentru a fi spălați, infuzați cu viață, iluminați de lumina lui Dumnezeu și zidiți în casa lui Dumnezeu.

În cartea Apocalipsei, Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, vorbește nu doar despre viață și zidire, ci și despre luptă. Înainte ca Dumnezeu să poată avea clădirea pe care o dorește, El trebuie mai întâi să curețe universul. Astfel, Cristos vine ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu pentru a lupta și a-i învinge pe toți dușmanii lui Dumnezeu prin vorbirea Sa.

Fiind Cuvânt al lui Dumnezeu, Cristos luptă pentru Dumnezeu și proclamă întregului univers ce fel de Dumnezeu este El! Cristos, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, nu este doar pentru transmiterea vieții, ci și pentru înfrângerea dușmanului lui Dumnezeu.

Cristos va veni ca un General care poartă bătălia. El călărește un cal alb, iar numele Său este „Cuvântul lui Dumnezeu” (Apoc. 19:11, 13). Amin! El va lupta pentru împărăția Sa. El luptă prin vorbirea Sa. În războiul pentru împărăția lui Dumnezeu, Cristos este Cuvântul lui Dumnezeu care vorbește pentru scopul lui Dumnezeu.

Fie să fim una cu El astăzi. Fie să cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu, să fim plini de Cuvântul lui Dumnezeu, să fim constituiți și echipați cu Cuvântul lui Dumnezeu și să vorbim Cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să vestim Cuvântul lui Dumnezeu ca evanghelie și ca adevăr, atât necredincioșilor, cât și sfinților. Mulți dintre copiii lui Dumnezeu de astăzi nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu; trebuie să fim îndrăzneți să vorbim Cuvântul lui Dumnezeu peste tot, cu orice ocazie.

Pe de o parte, avem nevoie de adunările din case, unde ne strângem împreună pentru a-L savura pe Domnul în Cuvântul Său. Pe de altă parte, trebuie să studiem și să fim constituiți cu Cuvântul atunci când venim la adunările bisericii, astfel încât să putem vorbi Cuvântul lui Dumnezeu (2 Tim. 4:2; 1 Cor. 14:4, 26).

Pe măsură ce venim la Domnul în Cuvântul Său, El tratează orice răzvrătire din noi. El îl judecă pe Satan, precum și tot ceea ce ține de el și lucrările sale din ființa noastră. Orice întuneric din noi este risipit și orice moarte din noi este înlăturată de Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Așa cum Dumnezeu a avut o cale de a vorbi prin Cristos și în Cristos pe pământ, și așa cum a putut vorbi prin discipoli în biserica de la început și de-a lungul epocilor, tot astfel, astăzi trebuie să fim aceia care vestesc Cuvântul lui Dumnezeu.

Toate membrele Trupului lui Cristos pot și trebuie să proclame Cuvântul lui Dumnezeu. Viața noastră de familie, viața noastră de biserică și chiar societatea în ansamblu vor fi foarte diferite, mult mai sfințite, atunci când cu toții vom proclama Cuvântul lui Dumnezeu. Fie să fim una cu Domnul pentru a-L proclama pe Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu astăzi!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ești Cuvântul vieții pentru noi, ca să Te putem savura ca viață, să fim umpluți de viață și să fim constituiți cu adevărul! Amin, Doamne, ne deschidem Ție astăzi. Constituie-ne cu Cuvântul. Ne dăm Ție. Fie să fim aceia care petrec mult timp cu Tine în Cuvânt, pentru a ne împărtăși din bogățiile Tale și a fi constituiți cu adevărul. Vorbește-ne, Doamne. Vorbește în noi. Vorbește prin noi. Fie ca Tu să ai o cale de a trata orice răzvrătire din ființa noastră prin vorbirea Ta. Fie ca Tu să expui și să înlături orice nedreptate din noi prin Cuvântul Tău viu. Fie ca împărăția Ta să vină în noi pe măsură ce Tu ne vorbești, iar noi rămânem sub vorbirea Ta. Fă-ne să fim îndrăzneți în a proclama Cuvântul lui Dumnezeu celor din jurul nostru! Aleluia, Cristos ca Duh atotinclusiv este în noi, iar noi avem Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile noastre pentru a fi una cu Cristos – Cuvântul lui Dumnezeu – și a proclama Cuvântul Său! Amin, Doamne, împlinește-Ți voia în mijlocul nostru, în viața de familie și în viața de biserică, pe măsură ce ne exersăm cu toții să vorbim Cuvântul lui Dumnezeu! Alungă orice răzvrătire! Înlătură orice nedreptate! Smulge din rădăcină pe vrăjmaș din mijlocul nostru! Adu împărăția Ta în mijlocul nostru prin vorbirea Ta! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ as the Word of God Speaks for God to Execute His Judgment on Rebellious People, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 46 cu tema: Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor (ziua 5) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Războiul Spiritual, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w46d5, Cristos e cuvântul lui Dumnezeu, Cristos Îl exprimă pe Dumnezeu, Cristos vine cu judecată, Cristos vorbește pentru Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, proclamăm cuvântul lui Dumnezeu, vorbim Cuvântul lui Dumnezeu, Witness Lee

Să-L cunoaștem pe Cristos ca fiind Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu care judecă în dreptate

16/09/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 2 Tesaloniceni 2:8

Cristos este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, care stă pe un cal alb, judecă în dreptate și poartă război pentru a judeca orice nedreptate; trebuie să fim cei care vestesc Evanghelia pentru a-i conduce pe alții la mântuire, să fim în acord cu judecata Domnului asupra oricărei nedreptăți din noi și să Îl savurăm pe Cristos din plin, pentru a fi pe deplin una cu El.

Doamne Isuse, descoperă-ne să-L vedem pe Cristos ca Martor credincios și adevărat al lui Dumnezeu. Fie ca noi să-Ți permitem să strălucești peste noi și să judeci în noi ceea ce trebuie judecat. Amin, Doamne, ne deschidem Ție. Judecă orice nedreptate din ființa noastră. Judecă orice teren pe care îl are vrăjmașul în noi. Fie să fim îmbrăcați în haine albe, strălucitoare și curate, având o conduită aprobată de Tine. Fie să fim una cu Tine în a-L vesti pe Cristos altora, pentru a-i aduce în împărăția Ta astăzi! Amin, Doamne, Te iubim! Amin!

Trebuie să citim Biblia într-un duh de rugăciune, în special cartea Apocalipsei, pentru a vedea cine este Cristos. Cristosul nostru este atotinclusiv, vast și imens. Pe de o parte, El este același ieri, astăzi și, da, în veci; pe de altă parte, El este atât de bogat, atât de minunat de experimentat și atât de aplicabil, căci împlinește toate nevoile noastre, împlinește nevoia lui Dumnezeu și duce la îndeplinire economia lui Dumnezeu!

Cartea Apocalipsei este o revelație a lui Isus Cristos. În Apocalipsa 19, în mod special, Îl vedem pe Cristos ca și Cuvânt al lui Dumnezeu – Împărat al împăraților și Domn al domnilor. El va veni să lupte împotriva vrăjmașului la Armaghedon.

Antihrist va avea o influență dominantă pe pământ în ultimii trei ani și jumătate ai acestei epoci; el îi va convinge și îi va amăgi pe mulți și, în cele din urmă, îi va conduce pe toți oamenii într-o răzvrătire deschisă împotriva lui Dumnezeu, declarând chiar război împotriva Lui.

Uimitor, omul se va ridica împotriva lui Dumnezeu și va declara că vrea să lupte cu Dumnezeu! Deși acest lucru poate părea de neconceput astăzi, într-o zi va deveni realitate și se va întâmpla.

Trebuie să cunoaștem aceste lucruri, dar nu trebuie să ne descurajăm și nici să ne temem; vrăjmașul va angaja întreaga omenire decăzută într-un război împotriva lui Dumnezeu la Armaghedon, dar noi aspirăm să fim biruitorii Săi, care vor coborî împreună cu Domnul pentru a-l învinge pe vrăjmaș!

Astăzi, noi stăm de partea Domnului. Vrem să-I oferim mai mult teren în ființa noastră. ÎI permitem să judece în noi, astăzi, ceea ce trebuie judecat, astfel încât, în acea zi, El să aibă deplin control în noi și prin noi pentru a-i judeca pe Satan și toate oștirile sale.

La Armaghedon, Cristos va veni ca un General luptător, împreună cu Mireasa Sa – credincioșii biruitori – pentru a lupta împotriva lui Antihrist. Cristos și oștirile Sale Își vor învinge vrăjmașul și îi vor arunca în lacul de foc!

O, cât de mult dorim să fim una cu Domnul în această epocă, pentru a putea domni împreună cu El în epoca viitoare, fiind cu El timp de o mie de ani și ospătând împreună cu El! Amin!

Cristos este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, care stă pe un cal alb și judecă în dreptate

Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate. Apocalipsa 19:11

Trebuie să ne exersăm duhul și să avem o viziune a lui Cristos, așa cum este El revelat în Apocalipsa 19. Când vom vedea cerul deschis, vom vedea un cal alb, iar Cel ce stă pe el este numit „Credincios și Adevărat”; El judecă și poartă război în dreptate (Apoc. 19:11). Acest lucru este de o importanță majoră.

Cristos este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, care stă pe un cal alb, judecă în dreptate și poartă război. Când va veni, Cristos va lupta împotriva puterii nelegiuirii a lui Satan, care astăzi operează în lume ca un mister – misterul fărădelegii (2 Tes. 2:3, 7-8).

În prezent, atât misterul lui Dumnezeu, cât și misterul fărădelegii sunt ascunse, operând înlăuntrul omului. În credincioșii în Cristos există misterul lui Dumnezeu – care este Cristos – și misterul lui Cristos – care este biserica; acestea sunt mistere și pot fi văzute, savurate și atinse doar în duh.

Însă în lumea de astăzi, este în lucru misterul fărădelegii, iar această taină va culmina cu apariția lui Antihrist, omul fărădelegii. Fărădelegile nu doar sporesc; există un mister al fărădelegii și, într-o zi, se va ridica un om care va fi Antihrist, omul fărădelegii.

Când va veni Cristos, El Îl va judeca pe Antihrist și va purta război împotriva nedreptății practicate de Antihrist și de asociații săi. Cristos va judeca în dreptate și va lupta în dreptate; El judecă luptând. Astăzi, instanțele de judecată nu ar avea nicio putere asupra omului dacă nu ar exista o forță de poliție care să pună în aplicare hotărârea; judecata poate fi executată doar prin puterea poliției.

Când Cristos va veni să-l judece pe Antihrist, acest cel rău se va afla într-o stare de răzvrătire totală. Astfel, Cristos va lupta pentru a înăbuși această răzvrătire și îi va judeca pe toți cei răzvrătiți în dreptate.

El judecă și luptă în conformitate cu dreptatea, dar și pentru a menține dreptatea. Întreaga lume de astăzi se află sub puterea satanică a întunericului; lumea întreagă zace în cel rău, în sfera malefică a influenței sale (1 Ioan 5:19).

Cristos este dreptatea, împărăția Sa este a dreptății, iar El vine să judece în dreptate și să lupte în dreptate pentru a menține dreptatea. Dreptatea și justiția sunt temelia tronului lui Dumnezeu. Dreptatea înseamnă a fi drepți față de Dumnezeu și față de oameni, potrivit rânduielii drepte a lui Dumnezeu.

Astăzi, pe pământ, nu există dreptate, deși oamenii tânjesc după dreptate și justiție; totul se desfășoară astăzi sub semnul fărădelegii. Fiecare om face ceea ce este drept în propriii săi ochi.

Există țări în care se votează democratic, iar oamenii pot alege un anumit conducător care promite să aducă dreptate și justiție; totuși, toată lumea este dezamăgită atunci când dreptatea și justiția nu se înfăptuiesc. Dar Cristos Se va întoarce și va purta război împotriva oricărei nedreptăți!

Astăzi trebuie să cooperăm cu Domnul și să-I permitem să scoată la lumină și să trateze orice nedreptate din noi. Judecata începe de la casa lui Dumnezeu (1 Petru 4:17); astăzi trebuie să-L lăsăm pe Domnul să strălucească asupra noastră și înlăuntrul nostru, pentru expune și a judeca orice nedreptate.

Noi săvârșim nedreptăți; în lumina Domnului, ne pocăim și venim la El, permițându-I să poarte război împotriva oricărei nedreptăți din ființa noastră, pentru a putea fi curățiți, spălați și purificați.

Când vine, Cristos este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, care stă pe un cal alb. El este credincios față de Dumnezeu și față de om și este adevărat – ba chiar Adevărul Însuși; El este Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu.

Și El vine călare pe un cal alb; în Biblie, culoarea albă indică starea de curăție, puritate și faptul de a fi aprobat. Astăzi, noi călărim un cal alb; acesta este asemănător cu calul de la prima pecete din Apocalipsa 6:2, care este alb și semnifică predicarea Evangheliei.

Predicarea Evangheliei de către noi este curată, pură și dreaptă, fiind pe deplin aprobată de Domnul. Pe măsură ce luptă împotriva vrăjmașului Său, Domnul va călări un cal alb.

Pe de o parte, trebuie să-L lăsăm pe Domnul să trateze orice nedreptate din noi și să o judece. Pe de altă parte, trebuie să predicăm Evanghelia (Matei 24:14), călărind calul alb al Evangheliei, pentru a-i putea conduce pe păcătoși la mântuire.

Aceasta înseamnă a aduce rod; putem recunoaște că aducerea de rod este biblică și bună, dar s-ar putea să nu aducem rod – adică s-ar putea să nu fim pe calul alb. Dacă predicăm Evanghelia, interesul nostru pe pământ este împărăția lui Dumnezeu; dorim să lucrăm în unitate cu Domnul pentru a-i ajuta pe oameni să fie mântuiți, în vederea zidirii Trupului lui Cristos pentru împărăția lui Dumnezeu.

Fie ca să nu ne găsim scuze pentru a nu predica Evanghelia; vrem să fim una cu Cristos călărind calul alb, ba chiar să fim una cu Cristos – Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu – pentru a depune mărturie despre ceea ce este Cristos pentru noi și despre ceea ce face El în noi.

Păcătoșilor, trebuie să le predicăm Evanghelia și să-i aducem la cunoașterea lui Dumnezeu. Cu sfinții, trebuie să participăm la adunările din case pentru a-i hrăni pe cei tineri, să ținem adunări de grup pentru a-i perfecționa pe sfinți și să luăm parte la adunarea de profeție pentru a vorbi spre zidirea bisericii.

Trebuie să fim una cu Cristos, Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu, pentru a predica Evanghelia și a-i salva pe păcătoși; de asemenea, trebuie să-i hrănim, să-i alimentăm și să-i îngrijim cu drag pe cei tineri.

Mai mult, trebuie să-i adunăm pe cei noi pentru o întâlnire de grup și să-i perfecționăm pentru a vorbi spre zidirea bisericii. În acest fel, călărim astăzi calul alb, fiind una cu Cristos, Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să Te cunoaștem, să Te savurăm și să Te experimentăm ca Martor credincios și adevărat al lui Dumnezeu! Îți mulțumim că ai venit să depui mărturie despre Dumnezeu înaintea noastră, făcându-L pe Dumnezeu real pentru noi. Te iubim, Doamne, și Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că Îl vedem pe Dumnezeu în Tine și prin Tine! Te lăudăm pentru că ești Cel care vine pe un cal alb pentru a purta război împotriva vrăjmașilor Tăi și pentru a trata orice nedreptate. Ne deschidem Ție astăzi. Tratează orice nedreptate din noi. Venim la Tine în lumină pentru a-Ți permite să expui toate păcatele, fărădelegile, greșelile, defectele și orice nedreptate a noastră. O, Doamne, strălucește asupra noastră. Strălucește înlăuntrul nostru. Spunem „Amin” strălucirii Tale. Îndepărtează orice nedreptate din ființa noastră. Vrem să fim una cu Tine – Martorul credincios și adevărat al lui Dumnezeu – pentru a predica Evanghelia păcătoșilor, a-i hrăni pe noii credincioși și a-i perfecționa pe sfinți pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos, astfel încât împărăția lui Dumnezeu să poată veni. Amin, Doamne, fie ca noi să fim cei care aduc rod predicând Evanghelia împărăției, călărind astfel calul alb al Evangheliei!

Să-L cunoaștem pe Cristos ca fiind Cel cu ochii ca o flacără de foc, având multe diademe pe cap și un nume scris pe care nu-l cunoaște nimeni în afară de El Însuși

Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe decât numai El singur. Apocalipsa 19:12

Cât de mult Îl iubim pe Domnul Isus, Mântuitorul, Stăpânul și Prietenul nostru! Cât de mult ne place să petrecem timp cu El în Cuvânt, pentru a-L cunoaște, a-L savura și a-L experimenta! Și cât de mult prețuim vorbirea Sa lăuntrică de peste zi, chiar și atunci când răspunsul Său preferat este „NU”!

Noi, credincioșii în Cristos, suntem cei care nu doar Îl iubim pe Dumnezeu și I se închină, ci, mai mult, Îl savurăm pe Cristos ca fiind Cel atotinclusiv. Pe măsură ce citim Biblia, vedem atât de multe aspecte ale lui Cristos. Chiar și în Apocalipsa 19, capitol asupra căruia ne concentrăm în aceste zile, Cristos înseamnă atât de mult pentru noi!

El este numit „Cel Credincios și Cel Adevărat” și judecă cu dreptate, purtând război. Ochii Săi sunt ca o flacără de foc, pe cap poartă multe diademe și are un nume scris pe care nu-l cunoaște nimeni în afară de El Însuși (Apoc. 19:12).

Ce este aceasta? Ce fel de Cristos este Acesta? Ce semnifică toate acestea și cum putem savura un astfel de Cristos astăzi? Îl iubim pe Cristos ca Martor credincios și adevărat al lui Dumnezeu și dorim să fim una cu El astăzi.

Faptul că ochii Săi sunt ca o flacără de foc arată că El Își execută judecata. Putem mărturisi, în viața noastră creștină, că de multe ori, când venim la Domnul pentru a-L savura și a petrece timp cu El – atât personal, cât și împreună, ca adunare – Îl privim și vedem că ochii Săi sunt o flacără de foc. El ne arde.

Cuvintele Sale sunt ca un foc arzător în însăși ființa sufletului nostru, menite să îndepărteze toate impuritățile iubirii pământești. El dorește să ardă în noi și să elimine, prin ardere, tot ceea ce nu corespunde naturii Sale sfinte, glorioase și drepte.

Judecata Sa începe de la casa Sa; El ne judecă pentru a ne face părtași la sfințenia Sa, pentru a ne face drepți și pentru a-Și exprima gloria prin noi. Dacă astăzi ne deschidem strălucirii și arderii Sale, precum și luminii pe care o aduce, vom fi judecați în această epocă; totuși, dacă fugim de ochii Săi arzători, vom fi judecați în epoca viitoare.

Biruitorii sunt cei care, deși greșesc, continuă să se întoarcă la Domnul, să stea una cu El și să-I permită să ardă și să judece – ba chiar să elimine prin judecată – tot ceea ce nu este în armonie cu Cristos în ființa lor.

Cristos poartă multe diademe pe cap; El a fost încununat cu multe feluri de glorie (Evrei 2:9), de aceea poartă multe diademe. Ce minunat! Cristos a săvârșit multe lucruri pe pământ, iar coroanele gloriei sunt rezultatul acestor realizări!

Ca rezultat al realizărilor glorioase ale lucrărilor Sale, Cristos va lupta pentru Dumnezeu și îi va nimici pe toți cei ce se răzvrătesc împotriva Lui, dându-i de rușine pentru veșnicie. El are multe coroane și Îl lăudăm!

Mai mult, Cristos are un nume scris pe care nu-l cunoaște nimeni în afară de El Însuși. Pe de o parte, Îl cunoaștem pe Cristos, Îi cunoaștem numele, Îi iubim numele și descoperim tot mai mult din bogăția Sa, atât în ​​savurarea pe care o avem în El, cât și în experiența noastră cu El.

Pe de altă parte, există anumite aspecte ale lui Cristos pe care nu le-am experimentat încă și pe care doar El Însuși le cunoaște. Există taine cu privire la Cristos pe care El le păstrează în Sine Însuși. Îl putem savura astăzi, Îl putem experimenta din plin și putem cunoaște atât de multe despre natura Sa atotinclusivă, dar există totuși unele aspecte ale lui Cristos care vor rămâne ascunse față de noi.

Chiar și cei mai apropiați dintre biruitorii Săi nu vor cunoaște anumite aspecte ale lui Cristos, aspecte care sunt atât de bogate, de adânci, de profunde și de inepuizabile. Este uimitor să vedem că Cristosul nostru – Cel pe care-L savurăm și pe care-L experimentăm – este inepuizabil! El este atotinclusiv, vast, imens și inepuizabil!

Vom avea nevoie de o veșnicie întreagă pentru a descoperi, a cunoaște, a savura și a experimenta bogățiile Sale, astfel încât să putem deveni o expresie și o mărturie glorioasă a ceea ce este El!

Doamne Isuse, Te iubim și ne dăm pentru a Te savura și a Te experimenta astăzi! Tu ești atât de bogat, atât de vast, atât de imens și atât de atotinclusiv! Ce Cristos bogat avem! Ne place să Te privim, să Te vedem față în față. Păstrează-ne privind spre Tine și contemplându-Te cu ochii Tăi ca o flacără de foc. Îți îngăduim, Doamne, să strălucești în noi și să expui tot ce nu se potrivește cu natura Ta dreaptă, sfântă și glorioasă. Judecă în noi ceea ce trebuie judecat. Îndepărtează prin foc tot ce nu este în acord cu Tine. O, Doamne, fie ca noi să primim judecata Ta în această epocă, pentru ca în epoca viitoare să fim cu Tine, ca sfinți biruitori, pentru a domni și a împărăți! Amin, Doamne, Te lăudăm ca fiind Cel încununat cu multe coroane. Te lăudăm pentru toate realizările Tale glorioase! Ne deschidem Ție pentru a savura și mai mult de Tine astăzi. Păstrează-ne în savurarea și experimentarea lui Cristos astăzi, astfel încât să putem intra în experimentarea și savurarea deplină și supremă a lui Cristos în epoca viitoare! Aleluia, Îl vom experimenta și savura pe Cristos întreaga veșnicie, căci El este bogat, vast, atotinclusiv și inepuizabil! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Know Christ as the Faithful and True Witness of God who Judges in Righteousness, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 46 cu tema: Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor (ziua 4) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Nevoia de Rugăciune, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w46d4, Cristos are ochii ca o flacără de foc, Cristos e Martorul lui Dumnezeu, Cristos este atotinclusiv, Cristos judecă în dreptate, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, martorul adevărat al lui Dumnezeu, Martorul credincios al lui Dumnezeu, Witness Lee

Cristos ca Generalul luptător va veni cu mireasa Sa pentru a-l distruge pe Antihrist și oștirile lui

15/09/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate. Apocalipsa 19:11

În Apocalipsa 19, Îl vedem pe Cristos revelat ca Cuvântul lui Dumnezeu – Împăratul împăraților și Domnul domnilor; după ospățul nunții Sale, Cristos va veni ca un General luptător împreună cu mireasa Sa (credincioșii biruitori, constituind armata Sa) pentru a lupta împotriva lui Antihrist și a oștirilor sale, și îi va mătura pe toți ca pe niște gunoaie în coșul de gunoi universal: lacul de foc.

Aleluia pentru Cristosul nostru biruitor, Cel care este Biruitorul, care ne călăuzește spre biruință și care Își câștigă biruitorii pentru a lupta una cu El și a instaura împărăția lui Dumnezeu! Doamne Isuse, ne oferim Ție astăzi pentru a crește în viață până la maturitate, până când vom fi făcuți credincioșii Tăi biruitori! Amin, Doamne, Te iubim, iubim ceea ce Îți este drag Ție și stăm una cu Tine pentru interesele Tale pe pământ! Vino, Doamne Isuse, Mirele nostru și Generalul nostru luptător! Amin!

Ceea ce caută Domnul astăzi este un grup de oameni care văd ce este pe inima Sa și care cooperează cu El. El dorește să instaureze împărăția lui Dumnezeu pe pământ. El dorește să câștige un domeniu în care să poată guverna și domni.

Astfel, El Se seamănă pe Sine ca sămânță a împărăției în inimile oamenilor, pentru a crește în ei și a forma un domeniu în care să poată guverna și domni prin viața Sa divină.

Vrem să fim cei ce cooperează cu El pentru împărăția Sa astăzi. Vrem să fim calificați să domnim împreună cu Cristos în epoca viitoare – epoca împărăției – așa că ne deschidem Lui astăzi, permițându-I să guverneze și să domnească în noi.

Biserica, în ansamblul ei, este într-o stare de degradare, dar Domnul Își caută biruitorii – pe cei care au urechi să audă ce spune Duhul bisericilor. Biruitorii vor guverna și vor domni împreună cu Domnul în epoca viitoare, căci le este dat să stea pe tron ​​una cu El.

Însă acest lucru nu va fi ceva surprinzător sau nou pentru ei; ei au guvernat și au domnit împreună cu Domnul în viața lor de pe pământ, iar în epoca viitoare pur și simplu continuă să facă același lucru. Astăzi trebuie să primim abundența harului și a darului dreptății, pentru a putea domni în viață prin Unul singur, Isus Cristos.

Trebuie să Îl savurăm pe Domnul ca har, până când harul domnește în noi spre viața veșnică. Pe măsură ce Îi permitem Domnului să guverneze și să domnească în noi astăzi – având un cer senin între noi și El și avându-L pe Cristos pe tron, în centrul ființei noastre – vom fi calificați să domnim împreună cu El în epoca viitoare.

Suntem pregătiți să domnim împreună cu Cristos prin creșterea în viață până la maturitate, prin împărtășirea aceleiași poziții cu Cristos și prin a avea o umanitate perfectă și înnobilată

Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Coloseni 3:2

Există un proces prin care suntem pregătiți să domnim împreună cu Cristos ca împărați; adică să trăim viața împărătească și să fim calificați să domnim cu Cristos atât astăzi, cât și în epoca viitoare.

Prima cale prin care putem coopera pentru a fi pregătiți să domnim împreună cu Cristos este creșterea în viață până la maturitate. Dacă nu avem o creștere suficientă în viață, cum am putea domni împreună cu Cristos?

Dacă un prinț este imatur, el nu poate domni în mod corespunzător; nu poate exercita judecata și nici nu poate lua decizii, ci mai degrabă s-ar juca cu mingea sau ar face lucruri copilărești.

Avem nevoie de o creștere adecvată în viață, până la maturitate, pentru a participa la domnia împreună cu Cristos. Trebuie să creștem și să ajungem la coacere, ba chiar să fim primele roade. Avem o viață împărătească în noi; avem viața unui Împărat în noi și am fost uniți cu El ca un singur duh.

Dacă suntem deschiși și dispuși să cooperăm cu El, El ne va pregăti și ne va instrui să domnim împreună cu El. Trebuie trecem prin etapele creșterii în viață până când ajungem la stadiul domniei în viață.

Trebuie să avem rădăcini adânci și să fim salvați de lipsa noastră de profunzime și de superficialitate, căutându-L pe Domnul și urmându-L atât personal, cât și în mod corporativ. Trebuie să tratăm toate frustrările și piedicile din calea vieții Domnului în noi, astfel încât noi să putem crește în viață spre maturitate (Evrei 6:1).

Când suntem tineri, suntem plini de energie și capabili, și s-ar putea să știm să vorbim destul de bine. Pe măsură ce creștem în viață, cuvintele noastre capătă greutate, iar Domnul ne conduce spre maturitate.

Domnul ne desemnează un anumit loc de muncă, un loc anume unde să trăim, o viață de biserică specifică și un partener de viață foarte anume, pentru a ne ajuta să creștem în viață. S-ar putea să credem că vrem să-L slujim cu timp integral, dar El ne desemnează să muncim cu timp integral și să învățăm să Îl savurăm pe Domnul și să-L trăim pe Cristos în fiecare moment.

S-ar putea să credem că vom găsi partenerul ideal pentru satisfacția noastră și pentru o viață de familie minunată, însă Domnul ne dăruiește cel mai potrivit partener — o persoană foarte diferită de noi și, adesea, opusă nouă — tocmai pentru a ne ajuta să creștem în viață spre maturitate.

Trebuie să creștem și să ajungem la maturitate în viața divină pentru a fi pregătiți să domnim împreună cu Cristos (Rom. 8:28-29).

În al doilea rând, pentru a domni în viață, trebuie să împărtășim aceeași poziție cu Cristos. Trebuie să ne îndreptăm gândurile spre lucrurile de sus, acolo unde este Cristos; Cristos este pe tron, iar noi suntem acolo unde este El atunci când suntem în duhul nostru (Efes. 2:6; Col. 3:2).

Putem avea multe suișuri și coborâșuri, căci s-ar putea să fim entuziasmați de un lucru astăzi și descurajați a doua zi. Însă, atunci când ne cunoaștem poziția, când ne dăm seama că suntem una cu Cristos în poziția Sa de înălțare, pe tron, vom fi statornici, împărtășind aceeași poziție cu Cristos.

Nu vom trăi fiind ghidați de emoții și nici nu vom fi conduși de împrejurări; vom sta așezați împreună cu Cristos. Pe măsură ce întâmpinăm dificultăți și provocări, nu vom renunța și nici nu vom da înapoi; dimpotrivă, vom rămâne în aceeași poziție cu Cristos, căci suntem uniți cu El ca un singur duh (1 Cor. 6:17).

Al treilea aspect care ne ajută să fim pregătiți să domnim împreună cu Cristos este necesitatea de a avea o umanitate înălțată și echilibrată, chiar umanitatea lui Isus.

Cel care guvernează și domnește este Isus Cristos, Fiul Omului. Dacă vrem să domnim împreună cu Cristos, trebuie să fim oameni autentici. Aceasta nu înseamnă că trebuie să fim oameni obișnuiți, oameni morali sau oameni conform învățăturilor și concepțiilor actuale despre om. Trebuie să fim oameni cerești, oameni înviați, având umanitatea înviată a lui Cristos.

În epoca întunecată de astăzi, plină de imoralitate, nedreptate și fărădelege, cum ar trebui să ne purtăm noi, ca viitori împărați? După cum reiese din pasaje precum 1 Corinteni 6:9-11, Galateni 5:19-21 și Efeseni 5:24, există multe lucruri negative în care ne-am putea implica; dacă practicăm în mod obișnuit aceste lucruri, nu vom moșteni împărăția lui Dumnezeu.

Nu doar imoralitatea, ci și lucruri precum invidia, gelozia, certurile, dezbinările, mânia și bețiile – dacă trăim în mod obișnuit în această sferă, ele constituie păcate grave și ne împiedică să moștenim împărăția.

Fie ca noi să fim aceia care Îl mănâncă pe Cristos ca ofrandă de mâncare, pentru a avea parte de umanitatea Sa. Umanitatea Sa este puternică și înălțată în înviere. Pe măsură ce citim Evangheliile cu un duh de rugăciune, vedem umanitatea minunată, înălțată și înviată a lui Isus, iar El Se infuzează în noi pentru a trăi în noi același fel de viață astăzi.

Fie să ne exersăm duhul și să-L contactăm pe Domnul pe parcursul zilei, pentru a-I permite să trăiască în noi o umanitate perfectă și înnobilată, pentru împărăția lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să lucrăm împreună cu Tine pentru a fi pregătiți să domnim împreună cu Tine, atât astăzi, cât și în epoca viitoare! Amin, Doamne, crești în noi până la maturitate. Fie ca să creștem în viață zi de zi. Ne deschidem Ție în timp ce trecem prin evenimentele vieții noastre cotidiene. Ne deschidem Ție în timp ce trecem prin suferințe și tratamente. Fie să creștem continuu în viață până ajungem la maturitate, pentru a putea domni împreună cu Cristos. Amin, Doamne, fie să vedem că împărtășim aceeași poziție cu Cristos! Aleluia, suntem una cu Cristos în locurile cerești, așezați împreună cu Domnul pe tron! Amin, Doamne, fie să rămânem în această poziție, un singur duh cu Tine, fiind statornici în tot ceea ce facem. O, Doamne Isuse, vrem să Te mâncăm ca ofrandă de mâncare, pentru a avea umanitatea lui Isus. Fie să nu trăim în ființa noastră naturală pentru a ne exprima pe noi înșine, ci în duhul nostru pentru a Te exprima pe Tine! Amin, fie ca Cristos să trăiască în noi. Fie ca să exprimăm umanitatea înălțată și înviată a lui Cristos în viața noastră de zi cu zi! Da, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a fi pregătiți să domnim împreună cu Tine în epoca viitoare!

Cristos va veni ca un General luptător împreună cu mireasa Sa – credincioșii biruitori – pentru a lupta împotriva lui Antihrist și a armatelor sale și pentru a-i arunca în lacul de foc

Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate...Oștile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. Apocalipsa 19:11, 14

În Apocalipsa 19:11-16 și 19-21, vedem o descoperire a lui Cristos ca fiind Cuvântul Dumnezeu – Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Aleluia pentru minunatul și slăvitul nostru Cristos!

După ospățul nunții Sale (v. 7), Cristos va veni împreună cu mireasa Sa ca un General luptător, pentru a se lupta cu Antihristul. Cine este mireasa lui Cristos sau cine sunt cei care alcătuiesc mireasa lui Cristos?

Mireasa lui Cristos este alcătuită din credincioșii biruitori care constituie armata Sa. Cristos, ca General luptător, Se va întoarce pentru a lupta împotriva lui Antihrist, a împăraților din subordinea sa și a oștirilor acestora la Armaghedon.

Uimitor, va veni un moment în care obrăznicia și fărădelegea omului vor atinge un asemenea apogeu, încât omul va declara și va purta război împotriva Domnului domnilor și a Împăratului împăraților!

Îndemnat de Antihrist, omul va purta război împotriva lui Dumnezeu. Antihristul va conduce ofensiva împreună cu prorocul mincinos, iar cei zece împărați din subordinea sa, împreună cu oștirile lor, vor veni să poarte război împotriva Mielului.

Pământul se va lupta împotriva cerului; omul se va lupta împotriva lui Dumnezeu. Este uluitor chiar și numai să te gândești că omul poate, în realitate, să declare război lui Dumnezeu. Dar acest lucru se va întâmpla, iar Cristos ca fiind Mirele va veni împreună cu mireasa Sa pentru a lupta împotriva lor. Mirele este Comandantul Suprem, iar mireasa este armata.

În sfera divină și spirituală, ospățul nunții are loc după marele necaz, iar Mirele și mireasa savurează un timp minunat de sărbătoare și desfătare.

În sfera umană exterioară, Antihrist conduce omenirea decăzută și răzvrătită într-un război împotriva lui Dumnezeu. Astfel, Mirele și mireasa vin ca General luptător și oștirile Sale pentru a lupta împotriva lui Antihrist și a oștirilor acestuia.

Ce priveliște va fi la Armaghedon! Pentru ca Cristos să aibă o lună de miere deplină, El trebuie să curețe întregul univers. El îi va arunca pe Antihrist și pe prorocul mincinos în lacul de foc (v. 20), iar Satan va fi legat și aruncat în abis (20:1-3).

Când se va întâmpla acest lucru, Cristos va fi fericit, iar noi, ca mireasă a Sa, vom fi de asemenea fericiți; vom savura o nuntă minunată una cu mult iubitul nostru Mire.

Războiul de la Armaghedon va înlătura toate obstacolele din calea viitoarei împărății milenare, astfel încât biruitorii, împreună cu Cristos, vor domni și vor sărbători ospățul timp de o mie de ani, celebrând ziua nunții.

În împărăția milenară, întregul univers va fi sala de ospăț, iar Cristos și mireasa Sa vor coopera pentru a curăța universul și a mătura murdăria, aruncând-o în „coșul de gunoi” reprezentat de lacul de foc.

Dumnezeu a început să curețe universul și să măture murdăria încă din Geneza 1; mai întâi, a măturat murdăria în mare (v. 2), iar la sfârșit, va mătura murdăria (pe dușmanii Săi și pe urmașii acestora) în coșul de gunoi suprem: lacul de foc.

Toți oamenii au de ales: să-L cunoască pe Dumnezeu și să creadă în El – sau cel puțin să-i ajute pe oamenii lui Dumnezeu – însă mulți aleg să-l urmeze pe Satan. Domnul a spus în Matei 25:41: „Plecați de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit pentru diavol și pentru îngerii lui”. „Caprele” îl urmează pe diavol, așadar îi vor împărtăși soarta; vor fi aruncate în lacul de foc pregătit pentru Satan și îngerii săi.

Dumnezeu a pregătit un „coș de gunoi” universal pentru a elimina toate resturile din univers. Antihristul, prorocul mincinos și armatele lor vor fi măturați în „făraș” și apoi aruncați în lacul de foc. Apoi, după mileniu, li se va alătura și Satan. După mileniu, după ce Satan va fi aruncat în lacul de foc, nu va mai exista praf, nu vor mai exista dușmani ai lui Dumnezeu și nici probleme; vor rămâne doar aurul, perlele și pietrele prețioase.

Lupta de la Armaghedon va fi o „măturare a murdăriei” în coșul de gunoi universal. Antihristul crede că Îl poate învinge pe Dumnezeu, însă, declarând război împotriva lui Cristos, îi oferă Acestuia ocazia de a-l mătura pe el și armatele sale.

Iar mireasa lui Cristos – credincioșii biruitori – va coopera cu Domnul în această acțiune! Ei Îl urmează pe Cristos, Cel Credincios și Adevărat (Apoc. 19:11). Cristos este credincios față de Dumnezeu și față de noi, cei care credem în El. El este credincios în a-i învinge și a-i distruge pe cei care I se opun lui Dumnezeu și îi persecută pe credincioși.

El este adevărat în împlinirea economiei lui Dumnezeu și în purtarea de grijă față de cei care cred în El. Cristos este demn de încredere și în El nu există nicio urmă de neadevăr. Iar noi suntem una cu El, Cel Credincios și Adevărat, urmându-L și ducând lupta împreună cu El!

Doamne Isuse, Te lăudăm pentru că ești Cel Credincios și Adevărat! Slavă Domnului – Cristos este credincios atât față de Dumnezeu, cât și față de noi, cei care credem în Cristos. Îți mulțumim pentru credincioșia Ta față de noi, zi de zi. Tu ești credincios în a-i învinge și a-i distruge pe cei care Ți se opun și ne persecută. Tu ești real, credincios și adevărat. Noi credem în Tine. Tu ești adevărat în împlinirea economiei lui Dumnezeu și în purtarea de grijă față de noi, cei care credem în Tine. Amin, Doamne, Te iubim și vrem să fim făcuți mireasa Ta. Fă-ne biruitori astăzi, pentru a ne alătura Ție ca mireasă la ospățul nunții, în epoca viitoare. Doamne Isuse, biruiește în noi. Produ-ne și transformă-ne în sfinți biruitori, care se vor întoarce ca mireasa Ta – chiar ca oștirile îmbrăcate în in alb – pentru a purta lupta și a aplica victoria lui Cristos! Amin, Doamne, Tu ești Generalul luptător care Se întoarce împreună cu mireasa Sa pentru a-l învinge pe Antihrist și oștirile sale și pentru a-i arunca în lacul de foc! Vrem să fim acolo cu Tine, una cu Tine, pentru a-l distruge pe vrăjmașul Tău!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ as a Fighting General will Come with His Bride to Destroy Antichrist & his armies, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 46 cu tema: Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor (ziua 3) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Venirea Domnului, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w46d3, credincioșii biruitori, creștem în viață spre maturitate, Cristos e Generalul luptător, Cristos îl distruge pe Antihrist, Cristos vine cu mireasa Sa, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, pregătiți să domnim împreună cu Cristos, umanitatea înnobilată, Witness Lee

Cristos, Cel ce întemeiază împărăția, va domni împreună cu sfinții biruitori!

14/09/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata...Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Apocalipsa 20:4

În Apocalipsa 20:4-6 vedem că Cristos, Cel ce întemeiază împărăția, va domni împreună cu sfinții biruitori; biruitorii care vor domni împreună cu Cristos în mileniu vor savura cea mai bună înviere și vor guverna și domni împreună cu Domnul timp de o mie de ani.

Doamne Isuse, ne dăm Ție astăzi. Vrem să învățăm să domnim în viață astăzi, ba chiar să fim sfinții Tăi biruitori în această epocă. O, Doamne Isuse, Îți mulțumim că Te vei întoarce curând pentru a domni peste pământ timp de o mie de ani. Fie ca noi să primim harul și îndurarea Ta pentru a lucra împreună cu Tine după măsura capacității noastre, astfel încât să putem domni și guverna împreună cu Tine în epoca viitoare! Te iubim, Doamne, și Te așezăm pe tron ​​în ființa noastră. Îți dăm primul loc în toate și vrem să fim pe deplin una cu Tine! Amin!

Astăzi, împărăția lumii se află încă sub uzurparea lui Satan, dar într-o zi Domnul Isus va veni ca Împărat al împărăției cerești și va aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Întreaga creație se află sub robia stricăciunii, gemând și tânjind să fie eliberată de aceasta, iar într-o zi acest lucru se va întâmpla.

Există mulți dușmani pe care Dumnezeu lucrează să-i învingă astăzi și, într-o zi, va mai rămâne doar Satan. După ce îi va învinge pe toți dușmanii, Cristos va întemeia împărăția lui Dumnezeu pe pământ – împărăția milenară – și va domni nu singur, ci împreună cu sfinții Săi biruitori, timp de o mie de ani. Acest lucru este extrem de important.

Cristos vrea să vină și să domnească peste pământ și El lucrează pentru a-Și învinge dușmanii. Dar El nu face acest lucru singur; El îl face împreună cu credincioșii biruitori.

Nu Cristos singur îl va judeca și distruge pe Satan; Cristos împreună cu biruitorii Săi îl va distruge pe dușman. Nu doar Cristos va domni peste pământ timp de o mie de ani; Cristos împreună cu biruitorii Săi va domni.

El câștigă acum, în fiecare epocă, un grup de biruitori care I se vor alătura în epoca următoare pentru a guverna și a domni în partea cerească a împărăției milenare. Noi, credincioșii în Cristos, avem privilegiul de a domni și a împărăți într-o zi împreună cu Cristos; dacă suntem biruitori, dacă biruim astăzi, vom domni împreună cu El în epoca viitoare.

Fie ca noi să-I oferim Domnului cea mai bună cooperare astăzi, pentru a fi biruitorii Săi care Îl aduc înapoi și care domnesc și împărățesc împreună cu El timp de o mie de ani!

Cristos, Cel ce întemeiază împărăția, va domni împreună cu sfinții biruitori

Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția. Luca 12:32

În Apocalipsa 20:4-6, citim cum Ioan a văzut scaune de domnie, iar Cristos și biruitorii Săi ședeau pe ele și le-a fost dată autoritatea de a judeca. Aceștia au parte de prima înviere, iar a doua moarte nu are nicio putere asupra lor; ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni împreună cu El timp de o mie de ani.

Acest lucru ne arată că Cristos, Cel ce întemeiază împărăția, va domni împreună cu sfinții biruitori timp de o mie de ani, în împărăția de o mie de ani. Deoarece biruitorii aduc împărăția lui Isus Cristos, Domnul va domni timp de o mie de ani, iar biruitorii vor domni și ei împreună cu Cristos timp de o mie de ani.

Ce minunat! Cristos nu va domni singur: sfinții biruitori vor domni împreună cu El! Sfinții biruitori vor ședea pe scaunul de domnie pentru a domni împreună cu Cristos. Autoritatea de a judeca le va fi încredințată; aceasta înseamnă că ei vor avea împărăția (Dan. 7:10, 18, 22).

Biruitorii au primit împărăția și savurează ea, căci vor domni și vor împărăți împreună cu Cristos. Privirea lui Dumnezeu este ațintită asupra împărăției; și noi ar trebui să ne îndreptăm privirea spre împărăție.

Ceea ce trebuie să vedem nu este doar cadrul exterior sau chiar viața actuală a bisericii; privirea noastră trebuie să fie ațintită asupra împărăției. Domnul Isus a spus în Luca 12:32 că Tatăl a găsit cu cale să ne dea împărăția; Tatăl Se bucură și este încântat să ne ofere împărăția.

Astăzi, împărăția lui Dumnezeu este porția noastră și ne aparține. Intenția lui Dumnezeu nu este doar ca Cristos să domnească, ci și ca toți credincioșii să domnească împreună cu El. El dorește un grup de oameni care să exercite stăpânirea lui Dumnezeu. Am fost ridicați împreună cu Domnul, am fost înviați împreună cu El și am fost așezați în locurile cerești împreună cu El (Efeseni 2).

Când S-a înălțat, El a fost așezat pe tron, iar când suntem în duhul nostru, stăm împreună cu El pe tron! Amin! El dorește să fim cu El, oriunde S-ar afla, pentru a putea fi credincioșii Săi biruitori astăzi, care domnesc și împărățesc împreună cu El.

Mântuirea lui Dumnezeu nu urmărește doar să ne scape de iad, de pierzanie, de păcat, de lume și de toate necazurile; țelul suprem al mântuirii depline a lui Dumnezeu este să ne aducă la tron, astfel încât să putem domni și împărăți împreună cu Cristos.

Aceasta este ceea ce vedem în Romani 5:17 și 21: putem primi din plin harul și darul dreptății și putem domni în viață, lăsându-L pe Cristos să domnească în noi.

Dumnezeu ne mântuiește până la tron. El dorește să fim oameni ai tronului. A domni nu înseamnă să stăm într-un loc înalt, cu un sceptru în mână, dând ordine oamenilor și spunându-le ce să facă.

A domni împreună cu Cristos, în viața lui Cristos, înseamnă să trăim și să experimentăm toate bogățiile lui Cristos, de la sfințire până la trăirea vieții de biserică în bisericile locale. Toate aspectele prezentate în Epistola către Romani trebuie să devină experiența noastră dacă dorim să domnim împreună cu Cristos.

A domni împreună cu Cristos nu înseamnă a stăpâni peste alții, ci dimpotrivă: a ne supune pe deplin vieții lui Cristos din noi, pentru a exprima toate virtuțile și bogățiile vieții Sale, atât în ​​mod individual, cât și corporativ. A domni împreună cu Cristos este porția noastră cea mai înaltă și răsplata noastră supremă. Toți biruitorii vor fi aduși în această stare în timpul Mileniului, domnind împreună cu Cristos.

Calificarea pentru a domni împreună cu Cristos se câștigă prin faptul că umanitatea lui Isus este introdusă în noi (Apocalipsa 2:26). Umanitatea lui Isus este introdusă în noi. Îl avem pe Cristos – singurul Om autentic și perfect – locuind în duhul nostru ca Duh al lui Isus.

Când Îl contactăm pe Domnul Isus în duh, devenim una cu El, iar virtuțile Sale umane autentice sunt prezente în noi, devenind propria noastră umanitate.

Trăind în unitate cu Domnul și avându-L pe Cristos trăind în noi, Îl vom face pe Satan de rușine și vom fi împărăția lui Dumnezeu. Acest lucru implică un proces de creștere, maturizare și pregătire.

Suntem asemenea fiilor de împărat care într-o zi vor moșteni tronul, dar în prezent ne aflăm într-un proces de pregătire și învățare. Trebuie să învățăm să ne purtăm cu demnitate, trăind prin viața împărătească din noi.

Fie ca noi să creștem în viață spre maturitate, zi de zi, lăsând ca umanitatea lui Cristos să fie introdusă în noi și exprimată prin noi, până când vom deveni credincioși biruitori, domnind și stăpânind împreună cu Cristos!

Doamne Isuse, Te lăudăm că vei veni curând ca fiind Cel ce stabilește împărăția, pentru a domni împreună cu credincioșii biruitori! Amin, Doamne, ne dăm Ție pentru a fi credincioșii Tăi biruitori astăzi! Crești în noi până la maturitate astăzi și adu-ne în stadiul în care putem domni împreună cu Tine. Sfințește-ne. Domnește în noi. Instruiește-ne. Perfectează-ne să trăim viața împărătească, viața lui Cristos. Fie ca umanitatea lui Cristos să fie introdusă în noi, astfel încât să fim oameni cu umanitatea lui Isus, domnind în viață împreună cu Cristos peste toate lucrurile. Amin, Doamne Isuse, fie să fim aceia care savurează porția supremă a biruitorilor în Mileniu, domnind împreună cu Cristos! Ne deschidem Ție astăzi pentru a primi abundența harului și a darului dreptății, astfel încât să putem domni în viață prin Cristos! Fie ca harul să domnească în noi spre viața veșnică! Păstrează-ne sub tronul Tău astăzi. Ne supunem vieții Tale din noi, pentru ca Tu să poți exprima virtuțile și bogățiile vieții Tale în noi! Amin, Doamne, condu-ne spre maturitate, astfel încât să fim calificați să domnim împreună cu Cristos!

Biruitorii care vor domni împreună cu Cristos în mileniu vor savura cea mai bună înviere, prima înviere

Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani. Apocalipsa 20:6

Un aspect specific al savurării biruitorilor care vor domni împreună cu Cristos în mileniu este prima înviere (Apoc. 20:6). Cuvântul pentru „primă” poate fi tradus și prin „cea mai bună”, așa cum apare în Luca 15:22, când tatăl a spus să fie adusă haina cea mai bună pentru a-l îmbrăca pe fiul risipitor.

Mulți vor învia, dar biruitorii savurează cea mai bună înviere, prima înviere. Fericiți și sfinți sunt cei care au parte de prima înviere; asupra acestora, a doua moarte nu are nicio autoritate, ci ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni împreună cu El timp de o mie de ani.

Această primă înviere este ceea ce Pavel numește „învierea remarcabilă” (sau „învierea dintre morți”) în Filipeni 3:11, învierea extraordinară pe care apostolul Pavel a căutat-o.

Atât necredincioșii, cât și credincioșii vor învia, dar există o înviere care este cea mai bună. La ultima trâmbiță, toți credincioșii morți vor învia; aceasta este învierea vieții. Apoi, toți necredincioșii morți vor învia mai târziu, după mileniu, în fața marelui tron ​​alb, pentru a fi judecați.

Însă există o înviere care este cea mai bună dintre toate – prima înviere – de care au parte biruitorii. Situația este asemănătoare cu cea din școală la absolvire: toți absolvă, dar unii o fac cu distincție, obținând cele mai bune note.

Noi dorim să avem parte de această înviere – o înviere care aduce domnia ca răsplată pentru biruitori, astfel încât aceștia să poată domni împreună cu Cristos în împărăția milenară.

Această primă înviere – cea mai bună înviere – va fi porțiunea biruitorilor înviați ca fiind „copilul de parte bărbătească” (Apocalipsa 12:5) și martirii din perioada ulterioară (15:2), dar și celor vii care vor fi răpiți, ca fiind „primele roade” (Apocalipsa 14:1-5).

Aceasta trebuie să fie cea mai înaltă binecuvântare – să moștenim împărăția manifestată pe pământ și chiar să fim împărați în ea! Aleluia! Nu este vorba doar de a ne mulțumi cu viața învierii, ci de a nu avea nicio parte la a doua moarte și de a primi o răsplată, și anume aceea de a fi introduși în participarea la domnia și împărățirea împreună cu Cristos în mileniu, ca răsplată.

Fie ca aceasta să fie aspirația noastră astăzi. Fie să fim aceia care ajung la această înviere excepțională.

Sfinții biruitori care împărățesc împreună cu Cristos vor fi preoți care Îl contactează pe Dumnezeu și domesc împreună cu Cristos, domnind peste națiuni în mileniu (Apocalipsa 2:26-27; 12:5). Ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor împărăți împreună cu El timp de o mie de ani (Apocalipsa 20:6).

Ca preoți, sfinții biruitori Îl vor aduce pe om, în nevoia sa, la Dumnezeu și Îl vor aduce pe Dumnezeu la om. Ca împărați, ei Îl aduc pe Dumnezeu, în autoritatea Sa, la om și Îl reprezintă pe Dumnezeu pentru a-l păstori pe om. Aceasta este răsplata biruitorilor.

Astăzi trebuie să fim sfinții biruitori care trăiesc și funcționează ca preoți și împărați, aducându-L pe Dumnezeu la om și aducându-l pe om la Dumnezeu, până când, într-o zi, funcția noastră va fi lărgită și extinsă, astfel încât să putem domni și împărăți împreună cu Cristos și, de asemenea, să-L aducem pe Dumnezeu la om!

Acest lucru Îl satisface pe Dumnezeu. Dumnezeu dorește să câștige un astfel de popor astăzi: oameni care domnesc și împărățesc peste națiuni împreună cu Cristos și care, de asemenea, Îl aduc pe Dumnezeu la om și pe om la Dumnezeu, în calitate de preoți.

Biruitorii vor fi preoți care Îl contactează pe Dumnezeu și domnesc împreună cu Cristos, domnind peste națiuni în mileniu. Ce domeniu va fi acela – fără slăbiciune, fără boală, fără necaz și fără suferință! Cât de minunat va fi!

Fie să fim aceia care Îi oferim Domnului cooperarea noastră astăzi, pentru a fi produși ca și credincioși biruitori ai Săi, astfel încât să putem împărăți împreună cu El când Se va întoarce! Fie să-L cunoaștem pe Cristos, puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, astfel încât să fim conformați morții Sale și să ajungem la învierea excepțională dintre morți!

Doamne Isuse, vrem să Te cunoaștem, să Te savurăm, să Te experimentăm și să Te exprimăm, pentru a putea fi sfinții Tăi biruitori în această epocă. Amin, Doamne, aspirația noastră este să ajungem la învierea dintre morți, la prima înviere. Fie ca să-L cunoaștem pe Cristos, puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, fiind făcuți asemenea morții Sale, astfel încât să putem ajunge la învierea dintre morți. Amin, Doamne, păstrează-ne în procesul de a fi una cu Tine în moartea și învierea Ta în viața noastră de zi cu zi, până când vom fi răsplătiți cu prima înviere, cea mai bună înviere! Ce binecuvântare înaltă este ca noi să moștenim împărăția manifestată pe pământ și chiar să fim împărați în ea! Amin, Doamne, vrem să Te contactăm și să-i aducem pe oameni înaintea Ta ca preoți, și vrem să-L aducem pe Dumnezeu la oameni ca împărați, împlinindu-ne astfel calitatea de preoți și împărați. Aleluia, suntem preoți și împărați și vom fi preoți și împărați pentru Dumnezeu și pentru Miel în veci! Slavă Domnului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ as the Establisher of the Kingdom will Reign with the Overcoming Saints, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 4) – săptămâna 46 cu tema: Cristos — Întemeietorul împărăției și Cuvântul lui Dumnezeu — Împăratul împăraților și Domnul domnilor (ziua 2) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025WT-RO-w46d2, cea mai bună înviere, Cristos întemeiază împărăția, Cristos va domni cu biruitorii, Cristos va întemeia împărăția, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, prima înviere, sfinții biruitori, umanitatea lui Isus, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 4
  • Page 5
  • Page 6
  • Page 7
  • Page 8
  • Interim pages omitted …
  • Page 176
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.’ Apocalipsa 2:7Mâncăm din pomul vieții și suntem în mod absolut una cu Dumnezeu în victoria noastră asupra șiretlicurilor lui Satan
  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi
  • Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului