• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Dorința lui Dumnezeu

Justificarea este a vieții: rezultatul justificării este să Îl savurăm pe Cristos ca viață

03/11/2025 by Credincios in Cristos 5 Comments

Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Rom. 5:21

Țelul mântuirii lui Dumnezeu este viața, căci justificarea este a vieții și înspre viață; rezultatul justificării noastre este savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră, căci Dumnezeu vrea să Îl savurăm pe El ca viață după ce suntem justificați prin credință. Slavă Domnului!

Cum putem noi, ființele umane păcătoase, să-L contactăm pe Dumnezeu, să avem părtășie cu Dumnezeu, să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L savurăm? Dumnezeu este sfânt, drept și glorios, iar noi suntem păcătoși, nedrepți și lipsiți de gloria lui Dumnezeu.

Dar slavă Domnului, El ne-a dat o cale pentru noi să ne ne apropiem de Dumnezeu, pe baza răscumpărării lui Cristos! Dumnezeu L-a trimis pe Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să vină și să realizeze răscumpărarea. Acum, pe baza răscumpărării Sale, când credem în Domnul Isus, Dumnezeu ne justifică și ne acoperă cu Cristos ca dreptate a noastră. Slavă Domnului!

Niciunul dintre noi nu poate împlini sau satisface cerințele dreptății lui Dumnezeu; cu toate acestea, Cristos a murit pe cruce pentru noi și El a împlinit toate cerințele dreptății lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament, în Levitic 16, vedem subiectul ispășirii; în ziua ispășirii, marele preot aducea sângele jertfei în Sfânta Sfintelor și îl stropea pe capacul ispășirii. În chivot, sub capacul ispășirii, se află legea lui Dumnezeu care îl condamnă pe om după ceea ce este Dumnezeu, iar deasupra capacului, se află heruvimii care semnifică gloria lui Dumnezeu.

Fără sângele sacrificiilor, omul nu poate intra în Sfânta Sfintelor și nu se poate apropia de Dumnezeu. Dar datorită sângelui sacrificiilor, Dumnezeu poate fi împăciuit, căci există ispășire. Datorită acestui sânge, cerința dreaptă a lui Dumnezeu este satisfăcută, iar sfințenia și gloria lui Dumnezeu sunt potolite; prin urmare, omul poate veni cu îndrăzneală la Dumnezeu.

Aceasta este o imagine a ceea ce se întâmplă în domeniul spiritual astăzi, realitatea lucrării Domnului pe cruce și aplicarea ei în experiența noastră creștină. În Noul Testament, îl vedem pe Domnul Isus venind să facă ispășire pentru păcatele noastre și El a fost rânduit de Dumnezeu să fie locul ispășirii.

Ce minunat e că Cristos nu doar că a făcut ispășirea și nu este doar El Însuși jertfa de ispășire, ci este și locul ispășirii unde ne întâlnim cu Dumnezeu! Amin! Cristos este jertfa de ispășire; El face ispășire pentru noi și este locul ispășirii pentru ca noi să ne întâlnim cu Dumnezeu și să Îl savurăm.

Prin credința în Cristos putem veni la Dumnezeu și să ne întâlnim cu El în Cristos, locul ispășirii, astfel încât să avem părtășie cu Dumnezeu și să ne împărtășim din Dumnezeu. Slavă Domnului! Astăzi, putem veni la Dumnezeu și să Îl savurăm pe baza jertfei lui Cristos pe cruce, prin credința noastră în El!

Țelul mântuirii lui Dumnezeu este viața, iar justificarea este a vieții, aducându-ne la standardul dreptății lui Dumnezeu pentru ca noi să savurăm viața Lui

…Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața. Rom. 5:18

Mulți creștini se bucură astăzi când își dau seama că sunt justificați înaintea lui Dumnezeu, dar se opresc aici. Însă justificarea în sine nu este țelul sau finalul. Viața este țelul mântuirii lui Dumnezeu!

Conform cu Romani 5:18, așa cum o singură greșeală a dus la osânda tuturor oamenilor, tot așa a dus la o singură faptă dreaptă a dus la justificarea spre viață pentru toți oamenii. Aleluia, justificarea este a vieții!

Fapta dreaptă a lui Cristos murind pe cruce a dus la justificarea vieții. Prin justificare, am ajuns la standardul dreptății lui Dumnezeu și acum corespundem cu ea, astfel încât El să poată împărtăși viața Sa în noi.

Țelul justificării este viața, iar țelul mântuirii lui Dumnezeu este ca viața divină să fie împărțită în noi pentru a ne umple, a crește în noi până la maturitate și a ne satura întreaga ființă. Slavă Domnului!

Ne-am gândit vreodată că justificarea este a vieții? Justificarea este minunată, dar justificarea nu este de dragul justificării; justificarea este a vieții și înspre viață. Dumnezeu ne justifică pentru ca noi să fim în poziția potrivită pentru a-L savura pe Dumnezeu și a ne împărtăși de El ca viață. Justificarea este pentru ca noi să câștigăm viață.

Nu e de mirare că Pavel a scris în Romani 4 despre Avraam ca un exemplu de justificare; Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a socotit acest lucru ca dreptate. În Geneza 15, nu este vorba de păcat; nu este vorba că păcatul trebuie înlăturat, ci că omul crede pe Dumnezeu și Dumnezeu îi dă omului o sămânță și țara bună, pentru ca Dumnezeu să câștige o împărăție pe pământ.

Justificarea este înspre viață și justificarea este a vieții. Dumnezeu ne justifică pentru ca noi să fim aduși în poziția și condiția potrivită pentru a-L savura pe Dumnezeu ca viață și ca totul pentru noi. Acum că am fost justificați, harul domnește prin dreptate înspre viață (Romani 5:21). Viața vine ca rezultat al dreptății (8:10).

Fie ca noi toți să mergem înainte cu Domnul zi de zi, știind că am fost justificați și realizând că justificarea este a vieții. Fie ca noi să ne exersăm duhul, să ne mărturisim păcatele, să aplicăm sângele prețios al Domnului și să savurăm justificarea vieții, astfel încât să ne putem împărtăși din bogățiile din Dumnezeu ca porție a noastră!

Slavă Domnului, poziția noastră exterioară s-a schimbat; fiind justificați, nu mai suntem în păcat sau sub condamnare – acum suntem în poziția corectă înaintea lui Dumnezeu pentru a ne împărtăși tot ceea ce este Dumnezeu!

Justificarea schimbă poziția noastră exterioară, calificându-ne să venim la Domnul și să savurăm viața Sa. Justificarea înspre viață indică faptul că accentul din Romani capitolul 5 este viața și că unirea organică a vieții este ceva ce ține de justificare. Slavă Domnului!

Fie ca noi să nu fim împiedicați de la o rămânere doctrinară în înțelegerea justificării, ci să savurăm faptul că suntem justificați și să mergem mai departe cu Domnul pentru a-L savura pe El ca viață! Fiind justificați de Dumnezeu, suntem aduși într-o unire organică cu Cristos, astfel încât să putem savura tot ceea ce este Dumnezeu.

În ochii lui Dumnezeu, suntem la înălțimea standardului dreptății Sale și corespundem acesteia, așa că acum Dumnezeu ne poate distribui viața Lui. Standardul Lui al dreptății este satisfăcut și acum Dumnezeu își distribuie viața și tot ce este El în ființa noastră. Slavă Domnului!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai realizat răscumpărarea pentru noi pe cruce. Credem în Tine și credem în lucrarea Ta răscumpărătoare. Aleluia, suntem justificați de Dumnezeu prin credința în Cristos! Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai justificat, ca să putem savura viața Ta! Aleluia, viața este țelul mântuirii lui Dumnezeu. Îți mulțumim, Doamne, că justificarea este a vieții! Amin, justificarea ne aduce la standardul dreptății lui Dumnezeu. Amin, Doamne, suntem acum la înălțimea standardului dreptății Tale, căci Cristos este dreptatea noastră! Aleluia, așa cum printr-o singură greșeală s-a ajuns la condamnarea tuturor oamenilor, tot așa și printr-o singură faptă dreaptă s-a ajuns la justificarea vieții tuturor oamenilor! Amin, Doamne, Îți mulțumim pentru justificarea spre viață. Ne deschidem Ție. Distribuie-Te în noi ca viață astăzi. Păstrează-ne în unirea organică cu Tine, ca să putem savura tot ceea ce Dumnezeu este în Cristos, spre savurarea noastră! Slavă Domnului, justificarea este a vieții și înspre viață!

Rezultatul justificării noastre este savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră

Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Rom. 5:1

În Romani 5:1-11 vedem subiectul justificării care ne conduce la savurarea lui Cristos ca viață. Rezultatul justificării noastre este savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră. Dumnezeu nu ne justifică doar și atât; El ne justifică pentru ca noi să putem intra în deplina savurare a lui Dumnezeu în Cristos, viața noastră.

În această porțiune din Romani, vedem șase cuvinte remarcabile: dragoste, har, pace, speranță, viață și glorie. Fiind justificați prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos (v. 1). Slavă Domnului, după ce suntem justificați, mai întâi avem pace cu Dumnezeu!

Prin Isus, am obținut acces prin credință la acest har în care stăm (v. 2). Rezultatul faptului de a fi justificați prin credință este că stăm în har. Acest lucru se datorează speranței gloriei lui Dumnezeu; acesta este al treilea rezultat al justificării noastre, care este speranța, cât și al patrulea este gloria lui Dumnezeu.

În primul rând, suntem justificați prin credință, iar apoi rezultatul este că avem pace cu Dumnezeu, stăm în har, avem speranță și avem glorie. În versetul cinci, vedem că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Acesta este al cincilea punct.

În versetul 10, vedem al șaselea punct al rezultatului justificării noastre, care este mântuirea în viața Lui, împăcarea cu El. Ce minunat!

Romani 5:1-11 ne arată că a fi justificați prin credință înseamnă a ne aduce în deplina savurare a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră. Aceasta include să avem pace cu Dumnezeu, să stăm în har, să avem speranța gloriei lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre și să fim mântuiți în viața Sa.

Fie ca noi să nu rămânem doar la a fi justificați prin credință; fie ca noi să vedem imaginea completă a mântuirii lui Dumnezeu și să ne dăm seama că justificarea este a vieții, căci rezultatul justificării este deplina noastră savurare a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră!

Rezultatul justificării noastre este întrupat în șase lucruri minunate – dragostea (v. 5), harul (v. 2), pacea (v. 1), speranța (v. 2), viața (v. 10) și gloria (v. 2) – spre savurarea noastră; aceste versete îl dezvăluie și pe Dumnezeul Triunic – Duhul Sfânt (v. 5), Cristos (v. 6) și Dumnezeu (v. 11) – spre savurarea noastră.

Împreună cu aceste șase cuvinte minunate, ca rezultat al justificării noastre, avem și trei persoane minunate. Aceste trei persoane nu sunt trei persoane distincte și separate, ci sunt unul singur – Dumnezeul Triunic.

Romani 5:5 vorbește despre Duhul Sfânt, versetul 6 vorbește despre Cristos murind pentru noi, iar versetul 11 vorbește despre lăudarea în Dumnezeu. Ne lăudăm și ne exultăm în Dumnezeu, ne glorificăm și ne exultăm în Dumnezeu, pentru că El este savurarea noastră.

Cât de minunat este să vedem că rezultatul justificării noastre este reprezentat de șase lucruri minunate și trei persoane uimitoare! Prin faptul că suntem justificați, avem dragoste, har, pace, speranță, viață și glorie și savurăm o unire organică cu Dumnezeul Triunic – Duhul Sfânt, Cristos și Dumnezeu, căci Dumnezeul Triunic a devenit savurarea noastră! Slavă Domnului!

Trebuie să luăm această porțiune a cuvântului și să ne rugăm asupra ei. Nu trebuie ca doar să o înțelegem și să fim de acord cu ea, iar memorarea ei nu este suficientă; trebuie să ne rugăm mult asupra acestei porțiuni, chiar să o luăm în considerare cu rugăciune în viața noastră de zi cu zi, pentru a-L putea savura pe Dumnezeu în Cristos ca fiind totul pentru noi în experiența noastră zilnică.

Slavă Domnului că, prin moartea răscumpărătoare a lui Cristos, Dumnezeu ne-a justificat pe noi, păcătoșii, și ne-a împăcat pe noi, dușmanii Săi, cu Sine (Romani 5:1, 10-11). Acum avem pace cu Dumnezeu, suntem justificați înaintea Sa, iar dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.

Primul lucru de care ne exultăm în acest domeniu minunat al mântuirii organice a lui Dumnezeu este dragostea lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu ne încurajează și ne confirmă, ne susține și ne mângâie. Putem avea îndoieli și putem suferi mult în timp ce trecem prin încercări și teste; însă dragostea lui Dumnezeu este în noi, confirmându-ne și susținându-ne.

Duhul ne descoperă, ne confirmă și ne asigură de dragostea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne iubește, nu avem nicio îndoială în Dumnezeu, nu ne temem de moarte sau de suferință și putem depăși orice ne iese în cale, căci El este cu noi. Slavă Domnului pentru dragostea Sa, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat!

Doamne Isuse, adu-ne să vedem și să savurăm rezultatul justificării noastre astăzi! Aleluia, ca urmare a justificării noastre, intrăm în savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră! Ce minunat e, Doamne, că acum putem veni la Dumnezeu pentru a-L savura pe El! Dumnezeu în Cristos este acum porția noastră pentru savurarea noastră! Amin, ne exersăm duhul astăzi și venim la Tine doar pentru a Te savura. Îți mulțumim, Doamne, că ai turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre prin Duhul Sfânt. Slavă Domnului, acum avem acces la acest har în care ne aflăm! Amin, Doamne, din moment ce am fost justificați prin credință și am fost împăcați cu Dumnezeu, acum avem pace cu Dumnezeu! Acum ne lăudăm, ne exultăm și ne glorificăm în Dumnezeu datorită speranței! Slavă Domnului ce suntem și vom fi mântuiți în viața Lui! Aleluia, ne așteptăm să împărtășim chiar și gloria lui Dumnezeu, căci El ne aduce la deplina savurare a lui Dumnezeu în Cristos în viața noastră de zi cu zi! Slavă Domnului pentru minunata mântuire organică a lui Dumnezeu, în care intrăm prin a fi justificați prin credință!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Justification is of Life: the Result of Justification is Enjoying Christ as life, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei – săptămâna 2 cu tema: Rezultatul justificării noastre — savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră (ziua 2), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, viața creștină Tagged With: 2025ICSC-RO-w2d2, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl savurăm pe Cristos ca viață, jertfa de ispășire, justificarea este a vieții, justificarea spre viață, rezultatul justificării, savurarea deplină a lui Dumnezeu, standardul dreptății lui Dumnezeu, țelul mântuirii lui Dumnezeu, Witness Lee

Suntem justificați fără plată de Dumnezeu prin credința în Cristos și pe baza răscumpărării Sale

02/11/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Rom. 3:24

Justificarea este acțiunea lui Dumnezeu de a ne aproba conform standardului Său de dreptate; dreptatea noastră ca și credincioși în Cristos nu este o condiție pe care o posedăm în noi înșine, ci o persoană cu care suntem uniți – Cristos este dreptatea noastră, iar noi suntem justificați de Dumnezeu în Cristos, căci suntem uniți cu El! Aleluia!

Săptămâna aceasta, în înviorarea noastră de dimineață, subiectul nostru este Rezultatul justificării noastre — savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră. Am văzut că Romani 5-8 este miezul Bibliei; în aceste capitole, vedem două linii contrastante – linia vieții și linia morții.

Trebuie să alegem calea vieții și să rămânem pe calea vieții. Am fost aduși pe linia vieții prin credința noastră în Cristos, căci am fost uniți cu Domnul pentru a fi un singur duh cu El, iar El, ca viață, este în duhul nostru. Ce revelație măreață este că avem un duh uman care a fost regenerat de Dumnezeu!

Nu trebuie să încercăm să facem ceva anume pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu și nici nu trebuie să facem tot posibilul să ne perfecționăm pentru a-L satisface pe Dumnezeu; trebuie pur și simplu să-L contactăm pe Dumnezeu în duh și să trăim în duh, iar cerințele drepte ale lui Dumnezeu vor fi împlinite în noi. Aleluia!

Însă ori de câte ori încercăm să împlinim legea lui Dumnezeu, căci suntem de acord cu cerințele drepte ale legii, ceva se ridică în noi pentru a ne învinge și a ne face să păcătuim; acesta este Satan în carnea noastră, ca lege a păcatului și a morții.

Singura cale prin care putem trăi viața creștină și să-I fim plăcuți lui Dumnezeu este prin a ne fixa mintea pe duhul nostru, căci duhul nostru este viață, iar atunci când trăim în și prin viața divină, Îl exprimăm pe Dumnezeu în mod spontan.

Săptămâna aceasta vrem să vedem care este rezultatul justificării noastre; putem crede că este suficient pentru noi să fim justificați de Dumnezeu, dar există de fapt un rezultat al justificării noastre.

Rezultatul justificării noastre este savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră. Aleluia, când Dumnezeu ne justifică și suntem justificați de Dumnezeu, Îl putem savura pe Dumnezeu în Cristos pe deplin, ca viață a noastră!

Justificarea nu este sfârșitul evangheliei; este doar temelia, intrarea. Justificarea aduce rezultatul vieții. Viața este rezultatul justificării. Romani 1:17 spune că cel drept va avea viață și va trăi prin credință; aici vedem trei cuvinte cruciale: drept, credință și viață.

În acest verset, vedem dreptatea lui Dumnezeu, credința credincioșilor și viața lui Cristos. Fie ca noi să ne dăm seama că rezultatul justificării noastre este că intrăm în savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră!

Suntem justificați fără plată de Dumnezeu prin credința în Cristos și pe baza răscumpărării Sale

Pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Rom. 3:26

Romani 3:24-26 ne arată că justificarea prin credință este acțiunea lui Dumnezeu de a ne aproba conform standardului Său de dreptate. Credința credincioșilor nu este o condiție pe care o posedă în ei înșiși, ci o persoană cu care sunt uniți, Cristosul cel viu Însuși. Amin!

Ce este dreptatea lui Dumnezeu? Dreptatea lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși în ceea ce este Dumnezeu în dreptate și justiție. Cu toții avem dreptatea noastră umană, dar dreptatea noastră este scurtă, căci nu poate dura și nici nu poate rezista testului.

Adesea ne folosim propria dreptate pentru a-i evalua pe alții și chiar a-i condamna sau critica, dar atunci când punem dreptatea noastră înaintea dreptății lui Dumnezeu, dreptatea noastră este nimic.

Când punem dreptatea noastră de sine înaintea dreptății supreme și supreme a lui Dumnezeu, propria noastră dreptate este foarte insuficientă. Înaintea dreptății nelimitate și supreme a lui Dumnezeu, dreptatea noastră este nimic; nu există niciun drept, nici măcar unul dintre noi.

Dumnezeu dorește să-I câștigăm viața, dar cum putem veni la Dumnezeu din moment ce El este drept? În primul rând, trebuie să venim la o poziție în care putem fi justificați de Dumnezeu, astfel încât să putem fi calificați să venim înaintea lui Dumnezeu și să-L savurăm pe Dumnezeu ca viață.

Modul în care Dumnezeu face acest lucru este prin justificarea noastră prin credință. Justificarea este acțiunea lui Dumnezeu de a ne aproba conform standardului Său de dreptate. Standardul este dreptatea lui Dumnezeu, nu dreptatea noastră.

Cât de înaltă este dreptatea lui Dumnezeu? Este imposibil ca noi să îndeplinim cerințele dreptății lui Dumnezeu. Putem fi justificați cu soțul/soția noastră, cu membrii familiei noastre, cu colegii de muncă și cu prietenii noștri, dar propria noastră dreptate nu ne va justifica niciodată înaintea lui Dumnezeu.

Putem încerca să ne justificăm conform standardului dreptății noastre, așa cum a făcut Iov în Vechiul Testament, dar acest lucru nu ne permite să fim justificați de Dumnezeu conform standardului Său.

Ceea ce avem nevoie este justificarea prin credință. Romani 3:24 ne spune că suntem justificați fără plată prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Slavă Domnului!

Dumnezeu nu-Și coboară standardul de dreptate pentru a ne aproba sau justifica, pentru că ne iubește; mai degrabă, L-a trimis pe Cristos pentru a realiza răscumpărarea. Justificarea noastră se bazează pe răscumpărarea lui Cristos.

Când credem în Domnul Isus, răscumpărarea lui Cristos ni se aplică și suntem justificați prin credință. Dacă nu ar exista o răscumpărare a lui Cristos, ar fi imposibil pentru noi să fim justificați de Dumnezeu. Cât de minunat este acest lucru!

Deși dreptatea noastră duce lipsă, totuși există acest Cel drept, Isus Cristos, care a venit să realizeze răscumpărarea pentru noi. El a venit să împlinească toate cerințele drepte ale lui Dumnezeu și a murit pentru noi pe cruce (Galateni 3:13; Tit 2:14; 1 Petru 2:24; 3:18).

Prin credința în Cristos, ne bazăm pe răscumpărarea Lui pentru a-L primi pe Cristos ca dreptate a noastră (1 Corinteni 1:30). Dumnezeu ne justifică în Cristos atunci când credem în Domnul Isus, căci răscumpărarea lui Cristos ni se aplică prin credință. Acum putem fi justificați înaintea lui Dumnezeu nu datorită condiției noastre, ci datorită a ceea ce este Cristos pentru noi și datorită a ceea ce a făcut El pentru noi.

Fie ca noi să renunțăm la străduința și încercarea noastră de a-I fi plăcuți lui Dumnezeu sau de a ne construi propria dreptate și fie ca noi să venim la Domnul prin credință și să-L acceptăm pe Cristos ca dreptate a noastră, pentru a putea fi justificați prin credință înaintea lui Dumnezeu!

Amin, noi, cei care credem în Cristos, suntem cei care credem în Domnul Isus și luăm răscumpărarea Lui ca bază pentru dreptatea noastră!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai murit pentru noi pe cruce pentru a realiza răscumpărarea. Credem în Tine. Credem în lucrarea pe care ai făcut-o pentru noi pe cruce. Credem în lucrarea Ta răscumpărătoare și acceptăm răscumpărarea Ta. Îți mulțumim că ne-ai justificat înaintea lui Dumnezeu pe baza răscumpărării Tale pentru noi pe cruce. O, Doamne, nu suntem drepți. În noi înșine, dreptatea noastră este ca o cârpă murdară, căci nu se ridică la standardul dreptății lui Dumnezeu. Dar venim la Tine și credem în Tine! Amin, justificarea este acțiunea lui Dumnezeu de a aproba oamenii conform standardului Său de dreptate! Ce minunat e, Doamne, că Tu ne poți aproba pe noi, păcătoșii mântuiți prin har prin credință, făcându-L pe Cristos dreptatea noastră! Îți mulțumim, Doamne! Credem în Tine! Renunțăm la străduința și încercarea noastră de a ne inventa propria dreptate și pur și simplu credem în Tine, luându-L pe Cristos ca dreptate a noastră astăzi! Aleluia, suntem justificați fără plată prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus!

Când credem în Cristos, primim iertarea lui Dumnezeu și Dumnezeu ne justifică făcându-L pe Cristos dreptatea noastră

Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. Gal. 2:16

Dumnezeu este drept; nimic și nimeni nu poate egala dreptatea lui Dumnezeu. Am putea încerca cât de mult putem și putem fi la fel de drepți precum era Iov în Vechiul Testament, dar nicio dreptate creată de om nu este la fel de înaltă și perfectă precum dreptatea lui Dumnezeu.

Însă atunci când credem în Cristos, primim iertarea lui Dumnezeu și Dumnezeu ne poate justifica făcându-L pe Cristos dreptatea noastră și îmbrăcându-ne cu Cristos ca haină a dreptății noastre. Ce Minunat! Când credem în Domnul Isus, primim iertarea lui Dumnezeu (Fapte 10:43); Dumnezeu ne iartă toate păcatele noastre.

Apoi, Dumnezeu ne justifică (Romani 3:24, 26) făcându-L pe Cristos dreptatea noastră și îmbrăcându-ne cu Cristos ca haină a dreptății noastre (vezi Isaia 61:10; Luca 15:22; Ieremia 23:5; Zaharia 3:4). Pe baza răscumpărării lui Cristos, suntem justificați prin credința în Cristos, iar El devine dreptatea noastră.

Romani 3:22 vorbește despre credința lui Isus Cristos; unii spun că acesta este actul de a crede în Domnul Isus, în timp ce alții spun că se referă la credința lui Cristos care devine a noastră. A crede cu adevărat înseamnă a crede în Domnul Isus prin credința Sa.

Nu avem o credință proprie; Isus este Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre (Evrei 12:2), iar când venim la El, suntem infuzați cu El ca și credință a noastră. Credem în Cristos prin credința Lui, căci El devine credința noastră. Prin urmare, oricine poate crede în Domnul, dacă se deschide cu adevărat Domnului, căci Cristos este credința noastră.

Nu încercăm să credem prin noi înșine, căci cu cât încercăm mai mult, cu atât avem mai puțină credință. Dacă doar chemăm numele Domnului și Îi mulțumim că a murit pentru noi ca să ne răscumpere, suntem infuzați cu credința Lui și avem credință imediat. Slavă Domnului!

Înainte de a crede în Domnul, eram răzvrătiți înaintea Sa și chiar nu eram de acord cu El; poate știam că Dumnezeu există, dar aveam întrebări, îndoieli și acuzații la adresa lui Dumnezeu.

Dar într-o zi, Domnul ne-a convins de dreptatea Lui, căci în răbdarea Lui, El a făcut multe lucruri în noi și în jurul nostru pentru a ne aduce la constatarea că El este drept. Când am fost convinși de dreptatea lui Dumnezeu, L-am justificat pe Dumnezeu, căci ne-am pocăit și L-am rugat pe Domnul: Doamne, iartă-mă, căci sunt atât de păcătos și necurat. Am nevoie de iertarea Ta.

Îl justificăm pe Dumnezeu în acest fel, iar El ne justifică fără plată prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos și prin credința lui Isus (Romani 3:24, 26). Cristos a plătit prețul pentru toate păcatele noastre; El a realizat o răscumpărare deplină pentru a îndeplini toate cerințele lui Dumnezeu și acum, prin credință, Îl luăm pe Cristos ca dreptate a noastră și Dumnezeu ne îmbracă cu Cristos ca haină a dreptății noastre.

Pe baza răscumpărării lui Cristos, credem în Cristos și suntem uniți cu El, iar acum Cristos este dreptatea noastră; suntem justificați prin credința în Cristos prin har. Atâta timp cât credem în Domnul Isus și, prin urmare, suntem uniți cu El prin credință, primim iertarea lui Dumnezeu și Dumnezeu ne poate justifica.

Dumnezeu ne justifică nu pentru că Își închide ochii sau pentru că Își coboară standardul de dreptate; mai degrabă, El ne justifică pentru că există Cineva care satisface pe deplin cele mai înalte cerințe ale Sale de dreptate și suntem uniți cu El.

Slavă Domnului, El L-a pus pe Cristos ca loc al ispășirii al nostru; noi, păcătoșii, putem veni la Dumnezeu pentru a-L întâlni pe Dumnezeu și a-L savura pe Dumnezeu în Cristos și prin Cristos. Ne aflăm astăzi în acest loc al ispășirii, având poziția și terenul pentru a ne întâlni cu Dumnezeu, iar Dumnezeu are terenul pentru a comunica cu noi.

Suntem justificați prin credință înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ne vede în Cristos, căci Cristos este haina dreptății noastre care ne acoperă. Îl aprobăm pe Dumnezeu și El ne aprobă pe noi. Îl justificăm pe Dumnezeu și Dumnezeu ne justifică (Romani 3:4).

Dacă ar fi să-L cercetăm pe Dumnezeu, El are dreptate în proporție de un milion la sută; Îl justificăm pe Dumnezeu prin Cristos ca acoperământ al ispășirii. Apoi, pentru că credem în Domnul Isus și suntem uniți cu acest Cel drept, Dumnezeu ne justifică.

Îl justificăm pe Dumnezeu văzând dreptatea Lui și pocăindu-ne înaintea Lui; El ne justifică prin credință și pe baza răscumpărării lui Cristos. Acum Dumnezeu nu are nicio problemă cu noi și noi nu avem nicio problemă cu Dumnezeu, căci ne întâlnim cu Dumnezeu în Cristos și prin Cristos.

Legea lui Dumnezeu este redusă la tăcere, căci nu mai poate vorbi împotriva noastră, deoarece Cristos este dreptatea noastră. Gloria lui Dumnezeu poate fi savurată de noi, căci suntem aici în Cristos, savurând deplina justificare a lui Dumnezeu.

Cristos a devenit haina noastră, așa cum fiul risipitor a fost îmbrăcat de Tatăl cu cea mai bună haină. Slavă Domnului! Așadar, Îl aprobăm pe Dumnezeu mai întâi pocăindu-ne și crezând în El, iar apoi El ne justifică și ne aprobă. Slavă Domnului!

Doamne Isuse, credem în Tine și primim prin credință răscumpărarea pe care ai obținut-o pentru noi pe cruce! Aleluia, deși nu avem credință în noi înșine, credem în Domnul Isus prin credința Sa care devine credința noastră! Venim la Tine, Doamne, și credem în Tine, căci Tu ești Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Aleluia, când credem în Cristos prin credința Sa, suntem justificați prin credința în Cristos! Amin, Doamne, Te aprobăm și Te justificăm, căci Dumnezeu este drept și Cristos a murit pentru noi pe cruce. Îți mulțumim că ne-ai justificat prin credința bazată pe răscumpărarea lui Cristos. O, Doamne Isuse, Te iubim! Ești atât de bun! Ne place să venim la Tine și să Te privim! Iartă-ne de toate păcatele noastre. Curăță-ne de orice nedreptate. Vrem să fim uniți cu Tine în duh. Vrem să rămânem aici, în unirea organică cu Tine, savurând tot ceea ce ești Tu înaintea lui Dumnezeu! Aleluia, suntem acum în Cristos, fiind justificați prin credința în Cristos, bazată pe răscumpărarea Domnului pe cruce!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We are Freely Justified by God through Faith in Christ and based on His Redemption, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei – săptămâna 2 cu tema: Rezultatul justificării noastre — savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră (ziua 1), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025ICSC-RO-w2d1, Cristos este dreptatea noastră, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu este drept, Dumnezeu ne justifică, Îl aprobăm pe Dumnezeu, justificați fără plată de Dumnezeu, justificați prin credință, primim iertarea lui Dumnezeu, suntem justificați de Dumnezeu, Witness Lee

Să vedem o viziune care controlează și să alegem calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții

31/10/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. Rom. 8:4

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să fim pe linia vieții, alegând calea de a-L savura pe Dumnezeu în trăirea noastră de zi cu zi; trebuie să alegem calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții zi de zi. Amin!

În capitolele cinci până la opt din Romani, vedem linia vieții și linia morții; aceste capitole pot fi numite miezul Bibliei, deoarece ne arată întreaga temă într-un mod concret și detaliat în experiența noastră.

Putem auzi de povestea despre grădina Edenului, cum Adam a fost pus în fața pomului vieții, dar a fost înșelat să se împărtășească din pomul conoștinței, dar s-ar putea să nu știm cum să aplicăm acest lucru la experiența noastră.

Ei bine, capitolele 5-8 din Romani ne arată într-un mod experiențial cum putem fi fie pe linia vieții (rezultând din mâncatul nostru din pomul vieții), fie pe linia morții (rezultând din mâncatul nostru din pomul conoștinței, pomul morții).

Viața și moartea sunt menționate în mod repetat în aceste capitole, deoarece pomul vieții rezultă în linia vieții care se finalizează în Noul Ierusalim, cetatea vieții, iar pomul conoștinței rezultă în linia morții care se termină în lacul de foc.

În viața de biserică de astăzi, lucrul principal ar trebui să fie să mâncăm din pomul vieții, adică să Îl savurăm pe Cristos ca rezervă a vieții. Aceasta înseamnă că trebuie să-L iubim pe Domnul cu prima dragoste, să-L mâncăm ca pom al vieții și să-I permitem să strălucească asupra noastră; atunci, vom avea sfeșnicul, mărturia lui Isus, căci El va străluci în noi și prin noi. Slavă Domnului!

Fiecare dintre noi, ca și credincioși în Cristos, este o grădină a Edenului în miniatură, căci Dumnezeu, ca pom al vieții, este în duhul nostru, Satan, ca pom al conoștinței, este în carnea noastră, iar mintea noastră este între aceștia doi. Nu există un al treilea loc în care să fim – putem fi fie în carne, fie în duh.

Carnea este locul unde locuiește Satan; nu putem îmbunătăți carnea, nu putem scăpa de carne și nu putem „salva” carnea – carnea trebuie lăsat ădeoparte și trebuie să ne fixăm mintea pe duh!

Dumnezeu, în suveranitatea Sa, folosește carnea, carnea urâtă și păcătoasă, pentru a ne forța să ne întoarcem la duhul nostru, astfel încât să putem câștiga mai mult din Duh pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos.

Pe partea pozitivă, carnea lucrează pentru a ne forța să ne întoarcem la duhul nostru; pe partea negativă, deși carnea este cu noi, nu ne încredem în carne, ci mai degrabă ne încredem în Domnul în duhul nostru.

În Romani 5 suntem în Adam, dar în Romani 6 suntem în Cristos; suntem transferați de la Adam în Cristos prin moartea și învierea Lui. În Romani 7 suntem în carne – Adamul practic, iar în Romani 8 suntem în duh – Cristosul practic. Trebuie să fim zilnic în realitatea transferului divin, fiind în duhul nostru contopit!

A fi creștin înseamnă a trăi viața lui Dumnezeu umblând conform duhului contopit din noi

În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Rom. 8:5-6

Pe de o parte, capitolele 5-8 din Romani sunt miezul Bibliei; pe de altă parte, Romani 8:5-6 ne arată o grădină a Edenului în miniatură. În aceste două versete, vedem carnea și moartea pe de o parte, iar duhul și viața pe de altă parte; noi suntem la mijloc, cu mintea noastră fixată fie pe carne, fie pe duh.

Unde ne fixăm mintea astăzi? Unde alegem să ne fixăm mintea? Dacă ne fixăm mintea pe carne sau spre lucrurile cărnii, suntem pe calea morții, fiind supuși uzurpării și distrugerii lui Satan prin păcat și moarte.

Dar dacă alegem să ne fixăm mintea pe duhul nostru, fixându-ne mintea spre lucrurile de sus, unde este Cristos, savurăm viață și de pace, iar Cristos este porția noastră.

Când ne fixăm mintea pe duh, savurăm viață și pace; mintea noastră va fi plină de viață și vom avea pace, căci nu există discrepanță între comportamentul nostru exterior și ființa noastră interioară. Când facem ceva sau vorbim ceva, le vom împărți viață altora, pentru că suntem una cu Domnul.

Dar dacă nu ne fixăm mintea pe duh, chiar dacă nu păcătuim în exterior, suntem în moarte și răspândim moartea. O, Doamne Isuse! Fie ca să învățăm să ne întoarcem către duhul nostru fixându-ne mintea pe duh! Când ne întoarcem spre duhul nostru și umblăm conform duhului contopit, cerința dreaptă a legii se va împlini în noi (Romani 8:4).

Dar dacă încercăm să fim creștini și ne străduim să ascultăm de legea lui Dumnezeu, suntem în carne. Omul cel vechi din noi încearcă să păzească legea; acest lucru este respins de Dumnezeu, căci carnea nu-I poate plăcea lui Dumnezeu.

A fi creștin înseamnă a trăi viața lui Dumnezeu în noi, umblând conform duhului contopit. Aceasta este cheia vieții noastre creștine. Nu este vorba despre străduință și luptă. Nu este vorba despre a încerca să-I fim plăcuți lui Dumnezeu sau să facem ceea ce ne spune Biblia să facem. A fi creștin înseamnă a trăi viața lui Dumnezeu, umblând conform duhului contopit din noi.

Dacă avem această viziune, dacă ne dăm seama că viața creștină este ceva spontan și fără efort, căci Cristos trăiește în noi (Galateni 2:20), vom înceta să mai încercăm să fim creștini! Dacă ne dăm seama că a fi creștin înseamnă a-L trăi pe Cristos, adică a ne întoarce către duhul nostru pentru a trăi în duhul contopit, exprimându-L astfel pe Cristos, vom renunța la efortul nostru și vom trăi pur și simplu în duhul contopit!

Când trăim în duh, Duhul va acționa în noi și vom împlini cerințele drepte ale lui Dumnezeu, nu pentru că încercăm noi, ci pentru că Cristos trăiește în noi, iar trăirea Sa împlinește scopul lui Dumnezeu.

Cu toții trebuie să vedem acest lucru, altfel vom avea aceeași experiență ca Pavel în Romani 7; vom încerca să facem binele, căci suntem de acord cu expresia sfântă, dreaptă și glorioasă a lui Dumnezeu în cuvântul Său, dar vom falimenta de fiecare dată.

Când încetăm să mai încercăm și începem să Îl savurăm pe Domnul ca pom al vieții în duhul nostru, vom domni pur și simplu în viață cu har peste toate lucrurile spre viața eternă (Romani 5:17, 21).

Astăzi putem pur și simplu să primim abundența harului și a darului dreptății și vom domni în viață; facem acest lucru întorcându-ne la duhul nostru și trăind în duh. Când suntem în duh, Dumnezeu nu-Și poate reține harul de la noi; stăm pe terenul îndreptățirii și El ni-L dă pe Cristos ca dreptate a noastră și harul ca dar. Slavă Domnului!

Harul poate face ceea ce noi nu putem face; harul este Dumnezeu în Cristos venind la noi pentru a fi savurarea noastră și totul pentru ca noi să facem ceea ce Dumnezeu ne cere să facem. Fie ca noi să învățăm să primim și să Îl savurăm pe abundența harului și a darului dreptății, ca să putem domni în viață prin Cristos!

Doamne Isuse, Te iubim și ne deschidem Ție. Încetăm să încercăm să fim creștini și să trăim viața creștină și pur și simplu ne concentrăm mintea asupra duhului nostru! Amin, Doamne, fie ca noi să realizăm că a fi creștin înseamnă a trăi viața lui Dumnezeu în duhul nostru! Ne exersăm duhul. Ne întoarcem către Tine în duh. Vrem să umblăm conform duhului contopit din noi, astfel încât cerința dreaptă a legii să se poată împlini în noi. O, Doamne, pur și simplu ne întoarcem! Încetăm să încercăm, să ne străduim și să ne sforțăm să-I fim plăcuți lui Dumnezeu și să facem ceea ce Biblia ne cere. Pur și simplu ne exersăm duhul pentru a fi un singur duh cu Tine! Amin, Doamne, ne deschidem să primim și să savurăm abundența harului și a darului dreptății, astfel încât să putem domni în viață prin Cristos! Domnește în noi astăzi! Fie ca savurarea lui Cristos să domnească în noi. Stăm pe poziția pe care ne-ai dat-o, dreptatea, și cerem să ne dai harul! Aleluia, harul este Dumnezeu în Cristos venind în noi pentru a fi savurarea noastră și totul pentru noi, pentru a face în noi ceea ce Dumnezeu ne cere să facem! Slavă Domnului!

Să vedem o viziune care controlează și să alegem calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții

Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Rom. 8:16

Fie ca Domnul să Se îndure de noi astăzi, pe măsură ce ne trăim viața creștină, astfel încât să nu mai rămânem pe linia pomului conoștinței binelui și răului (linia morții) în trăirea noastră de zi cu zi, ci să trăim pe linia pomului vieții (linia vieții).

Cristos Însuși este viața lui Dumnezeu, viața eternă (Ioan 14:6a; 11:25; 1 Ioan 1:2). Prin încarnarea Sa, El a venit ca noi să avem viață și s-o avem din belșug (Ioan 10:10b).

Apoi, Cristos a murit o moarte eliberatoare de viață și a intrat într-o înviere dătătoare de viață (12:24) pentru a deveni Duhul dătător de viață (1 Corinteni 15:45b) ca lege a Duhului vieții (Romani 8:2), dând viață duhului nostru, minții noastre și trupurilor noastre muritoare, pentru ca noi să putem fi cei înghițiți de viață pentru a împărți viață altora (v. 10, 6, 11; 2 Corinteni 5:4; 1 Ioan 5:16a; Ioan 6:63; Fapte 5:20).

Aici ne aflăm astăzi. Suntem credincioși în Cristos și copii ai lui Dumnezeu și Îl avem pe Dumnezeu în Cristos ca Duh dătător de viață în duhul nostru. Însă este posibil să ne trăim viața de zi cu zi în carne, căci nu ne fixăm mintea pe duhul nostru.

Pentru ca noi, credincioșii în Cristos, să rămânem pe linia vieții, trebuie să avem o viziune care să ne controleze viața și să alegem calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții în trăirea noastră de zi cu zi.

Cum putem rămâne pe linia vieții în trăirea noastră de zi cu zi? Cum putem alege zilnic pomul vieții? Trebuie să alegem calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții. Nu este suficient doar să cunoaștem lucruri despre Dumnezeu. Nu este suficient doar să cunoaștem doctrinele sănătoase din cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să avem o viziune a pomului vieții și să permitem acestei viziuni să ne controleze viața de zi cu zi. Dacă alegem calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții, ne vom da seama că fiecare fel de problemă pe care o avem și fiecare fel de problemă care apare în viața de biserică se datorează lipsei de viață.

Când ducem lipsă de viață, avem probleme. Când viața divină din noi crește și se maturizează, nu avem probleme, ci, dimpotrivă, viața are grijă de toate problemele. Fie ca noi să avem o schimbare în conceptul nostru. Fie ca noi să intrăm în realitatea savurării lui Dumnezeu în trăirea noastră de zi cu zi, văzând mai întâi o viziune care ne controlează.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi, astfel încât să putem vedea o viziune a pomului vieții, astfel încât să putem alege calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții în toate detaliile vieții noastre de zi cu zi.

Trebuie să ne rugăm pentru aceasta. Simpla citire a cărților spirituale și câștigarea mai multor cunoștințe spirituale nu funcționează; savurarea lui Cristos ca pom al vieții este calea pe care trebuie să o alegem astăzi.

Fie ca noi să nu mai alegem calea greșită astăzi, ci să vedem o viziune care să ne controleze a pomului vieții și să rămânem pe linia vieții. Și fie ca noi să ne ajutăm unii pe alții să alegem calea vieții, savurându-L pe Cristos ca pom al vieții!

Ceea ce avem nevoie nu sunt mai multe învățături, mai multe doctrine sau mai multe lucruri exterioare; ceea ce avem nevoie este mai mult Cristos, mai multă viață divină!

Când ne dăm seama că a-L lua pe Cristos ca pom al vieții este calea pe care ar trebui să o urmăm astăzi în viața de biserică, vom mărturisi și ne vom pocăi înaintea Domnului și vom avea multe conversații cu El.

Apostolul Pavel a ales calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții în toate lucrurile. A fost persecutat, închis, bătut, lovit cu pietre și chiar părăsit de unele dintre bisericile pe care le-a ajutat să le ridice; cu toate acestea, a rămas pe linia vieții. În toate lucrurile și prin toate lucrurile, el pur și simplu a împărțit viață sfinților, ajutându-i pe sfinți să fie pe linia vieții.

Apostolul Ioan a împărțit și el viață în tot ceea ce a vorbit și a scris și a subliniat aspectul vieții atât în evanghelia sa, cât și în epistolele sale.

Trebuie să luăm în considerare modul nostru anterior de a trăi și să facem o schimbare drastică a concepției. Fie ca noi să-I permitem Domnului să strălucească asupra noastră și să ne descopere pentru a vedea că calea pe care El vrea să-l urmăm este calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții în toate lucrurile.

Cum ar trebui să avem grijă de cei noi? Mâncându-L pe Cristos ca pom al vieții și ajutându-i să mănânce pe Cristos. Cum ar trebui să avem grijă de familia noastră și de viața noastră de familie? Mâncându-L pe Cristos ca pom al vieții și apoi trăindu-L pe Cristos.

Cum ar trebui să ne întâlnim în viața de biserică? Savurându-L pe Cristos ca pom al vieții și apoi împărțindu-L pe Cristos altora. Fie ca Domnul să ne dea o astfel de viziune care controlează astăzi.

Doamne Isuse, dă-ne o viziune care controlează asupra pomului vieții, astfel încât să putem fi pe linia vieții astăzi! Fie ca noi, credincioși în Cristos, să-L avem pe Dumnezeu în Cristos ca Duh dătător de viață cu duhul nostru! Fie ca noi să ne dăm seama că legea Duhului vieții ne eliberează de legea păcatului și a morții! Amin, Doamne, fie ca să învățăm să ne fixăm mintea asupra duhului nostru și să luăm calea de a-L savura pe Cristos ca pom al vieții astăzi! Aleluia, când ne fixăm mintea asupra duhului, legea Duhului vieții dă viață duhului nostru, minții noastre și trupurilor noastre muritoare! Ce minunat e că chiar și trupurile noastre muritoare vor fi înghițite de viață! Amin, Doamne, alegem să fim pe linia vieții. Alegem să savurăm pomul vieții astăzi. Fie ca noi să avem o schimbare drastică în concepția noastră. Fie ca noi să avem o viziune care controlează și care să ne țină pe linia vieții, mâncându-L pe Cristos ca pom al vieții! Aleluia, Cristos ca pom al vieții este în duhul nostru și ne putem fixa mintea pe duhul nostru astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, See a Controlling Vision and Take the Way of Enjoying Christ as the Tree of Life, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei – săptămâna 1 cu tema: Linia vieții și linia morții în capitolele de la 5 la 8 din Romani, ziua 6, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl mâncăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025ICSC-RO-w1d6, alegem linia vieții, conform duhului contopit, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, îl trăim pe Cristos, o viziune care controlează, savurăm pe Cristos, savurăm pe Cristos ca pom al vieții, trăim viața lui Dumnezeu, umblăm conform duhului, Witness Lee

Dumnezeu folosește carnea noastră urâtă pentru a ne forța să ne întoarcem către duhul nostru pentru a-L câștiga pentru clădirea Sa

29/10/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Căci cei tăiați împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus și care nu ne punem încrederea în lucrurile pământești [lit. carne]. Fil. 3:3

Dumnezeu, în înțelepciunea și suveranitatea Sa, folosește carnea noastră păcătoasă și urâtă pentru a ne forța să ne întoarcem către duhul nostru, astfel încât să putem câștiga mai mult din Duh pentru clădirea Sa prin creșterea lui Dumnezeu în noi; carnea ne face să ne întoarcem către duhul nostru, neavând încredere în carne, astfel încât să slujim în duh și să trăim în duh. Amin!

Noi, credincioșii în Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus și am fost mântuiți de El; El ne-a arătat îndurare venind să ne împace cu Dumnezeu, să ne îndreptățească înaintea lui Dumnezeu și să ne regenereze cu viața lui Dumnezeu.

Acum, fiind cei care posedă viața și natura lui Dumnezeu, suntem copii ai lui Dumnezeu, iar viața noastră creștină este o continuă învățare de a ne întoarce la duhul nostru, astfel încât să putem fi una cu Domnul în toate lucrurile pe care le facem și le spunem.

Cu toate acestea, descoperim că există ceva în noi, un anumit lucru în noi, care nu ne lasă să-I slujim Domnului și să-L exprimăm pe Cristos; există un lucru urât în noi pe care nu-l putem controla sau supune, carnea noastră.

Trupul nostru a fost creat de Dumnezeu pentru a fi pur și fără păcat, căci Dumnezeu vrea să dobândească un vas care să-L conțină și să-L exprime. Însă omul a căzut pradă seducției lui Satan și s-a împărtășit din pomul greșit; când a luat din acest pom, toate cele trei părți ale ființei sale au fost afectate în mod negativ.

Duhul său a devenit mortificat, amorțit, neavând nicio funcție; sufletul său a devenit sinele, independent de Dumnezeu și nealegându-L pe Dumnezeu; iar trupul său a fost transmutat în carne. Acum, carnea noastră este locul de întâlnire al lui Satan, al păcatului și al morții; această întâlnire are loc tot timpul și nu se oprește niciodată.

Noi, cei care credem în Cristos, putem mărturisi, împreună cu apostolul Pavel, că în noi, adică în carnea noastră, nimic bun nu locuiește. Îl avem pe Cristos în duhul nostru ca pom al vieții și, ori de câte ori ne îndreptăm atenția asupra duhului, avem și savurăm viață și pace.

Dar când mintea noastră nu este fixată asupra duhului nostru, ci asupra cărnii, suntem în moarte, iar Satan are o cale de a lucra în noi pentru a-și extinde împărăția întunericului în ființa noastră. O, Doamne!

Trupul nostru de astăzi este trupul păcatului și trupul acestei morți. Pe de o parte, trupul păcatului este activ și puternic, plin de tărie și vigoare în a face lucruri în lume și în a păcătui împotriva lui Dumnezeu. Pe de altă parte, trupul acestei morți este slab și neputincios în a face lucruri pentru Dumnezeu sau în a acționa pentru a-I fi plăcut lui Dumnezeu.

Suntem la mijloc; mintea noastră trebuie să aleagă dacă să fie fixată spre duh sau spre carne. O, Doamne Isuse! Fie ca noi să alegem zilnic să ne întoarcem către duhul nostru, să ne exersăm duhul și să rămânem în duhul nostru!

Dumnezeu folosește carnea urâtă pentru a ne forța să ne întoarcem către duhul nostru pentru a-L câștiga pe El pentru clădirea Sa

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului. Rom. 7:24-25

Pe măsură ce creștem în viața divină și, de asemenea, în viața umană, descoperim ceea ce a descoperit și Pavel în Romani 7, că păcatul locuiește în noi, adică în carnea noastră. De multe ori vrem să facem lucruri care să-I fie plăcute lui Dumnezeu, decidem să facem lucruri bune și ne hotărâm să facem binele și nu răul.

În astfel de momente, ceva se ridică în noi pentru a ne învinge și a ne doborî, chiar pentru a ne învinge. Mai mult, dacă nu suntem veghetori măcar o clipă, putem fi în carne și putem păcătui și face greșeli.

De dragul economiei Sale, Dumnezeu, în înțelepciunea și suveranitatea Sa, folosește carnea noastră păcătoasă și urâtă pentru a ne forța să ne întoarcem către duhul nostru, astfel încât noi, credincioșii în Cristos, să putem câștiga mai mult din Duhul pentru clădirea lui Dumnezeu prin creșterea lui Dumnezeu (Coloseni 2:19; Zaharia 4:6). Ce minunat!

Poate că vrem ca Dumnezeu să ne mântuiască de carne, chiar să îndepărteze carnea din noi; însă Dumnezeu folosește carnea noastră urâtă pentru a ne face să ne întoarcem la El și să câștigam mai mult din El.

Urâm carnea, iar carnea nu suntem noi înșine; carnea este ceva în noi care a fost corupt, transmutat și umplut de Satan. Însă carnea urâtă este aici, ajutându-ne și chiar forțându-ne să ne întoarcem către duh.

De multe ori suntem expuși că trăim în carne și descoperim că, implicit, trăim doar în carne; în astfel de momente, suntem forțați să ne întoarcem cu disperare către duhul nostru. Fie ca să nu fim dezamăgiți de falimentele și greșelile noastre sau de viața noastră în carne; fie ca mai degrabă să ne întoarcem către duhul nostru și să trăim în duh.

Trebuie să-L lăudăm pe Domnul pentru duhul nostru, căci mintea fixată pe duh este viață și pace (Romani 8:6). Când descoperim cu adevărat că carnea noastră este un caz fără speranță, vom fi cu frică și cu tremur, privind către Domnul și întorcându-ne către duh în a face totul.

Vom fi în alertă și ne vom ruga ca Domnul să vină, să ne păzească în grija Lui și să ne păstreze în domeniul duhului. Altfel, dacă nu suntem păziți de Domnul și suntem doar puțin nepăsători, vom fi în carne.

Cât de mult trebuie să ne întoarcem de la carne la duhul nostru zi de zi, chiar și clipă de clipă! Cât de mult trebuie să vedem că carnea noastră este un caz fără speranță și că este aici pentru binele nostru, căci carnea urâtă ne obligă să ne întoarcem către duhul nostru!

Pe măsură ce vedem carnea cu toate manifestările ei și ne dăm seama că avem de ales, ne vom întoarce la duhul nostru, ne vom încrede în Domnul și nu vom mai avea nicio încredere în carnea noastră (Filipeni 3:3).

Atât Satan, cât și carnea noastră au fost condamnați o dată pentru totdeauna pe cruce (Romani 8:3; Ioan 3:14; Evrei 2:14; 2 Corinteni 5:21). Însă Dumnezeu a permis cărnii să rămână pentru a ne ajuta și a ne forța să ne întoarcem la Cristos în duhul nostru, nemaiavând încredere în carne.

Când suntem tineri în Domnul și, de asemenea, tineri în viața umană, ne încredem în carne, apreciem latura spirituală sau bună a cărnii și facem atât de multe lucruri în carne – chiar fără să ne dăm seama.

Dar, pe măsură ce falimentăm și ne întoarcem în continuare către duhul nostru, pe măsură ce trecem prin multe falimente și facem multe greșeli, devenim din ce în ce mai disperați să ne întoarcem către duhul nostru. O, Doamne Isuse!

Fără ajutorul oferit de carnea păcătoasă și urâtă, nu am fi la fel de disperați să-L câștigăm pe Domnul sau să-L facem să fie introdus în noi (Romani 7:24-25; 8:2, 6, 13).

Dumnezeul nostru lucrează cu adevărat în moduri misterioase minunile Sale; El lucrează într-un mod misterios permițând cărnii urâte să rămână și să ne deranjeze, chiar să ne facă să falimentăm din nou și din nou, astfel încât să fim forțați să ne întoarcem către duhul nostru și să câștigăm mai mult din Cristos pentru clădirea lui Dumnezeu!

Urâm carnea, nu ne place când trăim în carne și suntem atât de dezamăgiți când vedem cât de mult trăim în carne. Dar nu este nevoie să fim dezamăgiți sau descurajați; trebuie pur și simplu să vedem ce este carnea, să ne dăm seama că nu o putem învinge și pur și simplu să ne întoarcem către duhul nostru!

Poate că vrem să fim victorioși sau sfinți, dar Dumnezeu vrea să câștigăm mai mult din El! Poate că vrem să avem victoria și să domnim în viață, dar Dumnezeu vrea să-L introducă pe Cristos în noi în măsura în care ne încredem nu în noi înșine, ci în El, să nu trăim noi înșine, ci să-L trăim pe Cristos, și să nu ne exprimăm pe noi înșine, ci să-L exprimăm pe El.

Așadar, Dumnezeu folosește chiar și carnea urâtă pentru a ne forța să ne întoarcem către duhul nostru. O, cât de mult trebuie să ne rugăm înaintea Domnului, chiar să rămânem într-o rugăciune continuă și constantă înaintea Lui cu privire la această problemă, spunându-I:

Doamne Isuse, avem nevoie de Tine; avem nevoie să ne păstrezi în grija Ta! Nu ne încredem în noi înșine, căci în carnea noastră nimic bun nu locuiește. O, Doamne, păstrează-ne în domeniul duhului. Dacă nu ne păzești, Doamne, vom fi nepăsători și vom fi în carne. Arată-ne ce este carnea. Expune carnea în experiența noastră. O, Doamne, ne deschidem Ție! Vrem să venim sub strălucirea Ta astăzi. Păstrează-ne una cu Tine. Fie ca și carnea noastră urâtă să acționeze ca o amintire care să ne facă să ne întoarcem către duhul nostru. Salvează-ne de la a fi dezamăgiți atunci când facem greșeli, când trăim în carne și când avem falimente. O, Doamne, vrem să ne întoarcem către duhul nostru astăzi! Fă-ne disperați, Doamne dragă, ca să Te putem câștiga și să-Ți permitem să Te introduci în noi! Fie ca să nu ne uităm la greșelile și falimentele noastre repetate, ci să ne întoarcem către duhul nostru, să ne concentrăm asupra duhului nostru și să trăim în duh! Ne închinăm Ție, Doamne, pentru înțelepciunea și suveranitatea Ta în folosirea cărnii păcătoasă și urâte pentru a ne forța să ne întoarcem către duhul nostru, astfel încât să putem câștiga mai mult din Duhul pentru clădirea Lui prin creșterea lui Dumnezeu în noi!

Deși Îl căutăm pe Domnul, falimentăm adesea și devenim disperați să ne întoarcem către duhul nostru pentru a câștiga mai mult din Duhul!

Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă. Matei 26:41

Cu toții putem mărturisi că, în calitate de credincioși în Cristos, care Îl iubesc și vrem să-L urmăm, falimentăm de atâtea ori. Scopul nostru poate fi sfințenia, spiritualitatea sau victoria; scopul lui Dumnezeu, însă, este să Se introducă pe Sine în noi pentru a glorifica (Romani 8:28-29; Efeseni 5:27).

Adesea, când ne aflăm într-o situație dificilă, când falimentăm în mod repetat și des, suntem mai deschiși față de Domnul și mai dispuși să ne întoarcem către El, chiar să-I permitem să Se introducă pe Sine în noi.

Poate că nouă ne pasă de victorie și de lipsă de păcat, dar lui Dumnezeu nu-I pasă de asta; El se preocupă doar să Se introducă pe Sine în noi, astfel încât să putem câștiga mai mult din Dumnezeu pentru clădirea Trupului Său.

Poate că noi vrem să nu păcătuim, să nu greșim, ci să fim sfinți, victorioși și spirituali, dar Domnul folosește greșelile și falimentele noastre, chiar și carnea noastră urâtă, pentru a ne face mai disperați să ne întoarcem către duhul nostru, astfel încât să putem câștiga mai mult din Cristos!

S-ar putea să ne fie frică de carne, pentru că ne dăm seama că este mai puternică decât noi și ne face să falimentăm atât de mult. Așadar, putem să-I cerem Domnului să ne facă cei care domnesc în viață peste păcat, moarte și Satan și putem să-L implorăm să îndepărteze carnea din noi.

Însă chiar dacă am încerca cu sârguință să domnim în viață, vom experimenta mai mult faliment decât succes. Aceasta este povestea noastră zi de zi. Eșuăm atât de mult și chiar putem crede că suntem un faliment. O, Doamne!

Fie ca să nu fim dezamăgiți de falimentele noastre! Atâta timp cât Îl iubim pe Domnul și Îl căutăm, El va folosi chiar și falimentele noastre pentru a obține ceea ce caută și pentru a lucra în noi! Carnea noastră urâtă ne face să falimentăm din nou și din nou, dar pe măsură ce falimentăm, ne întoarcem către Domnul și pur și simplu Îl alegem din nou.

Eșecurile noastre ne împing spre Domnul; falimentele noastre ne fac să dorim cu disperare să intrăm în duh. Dacă Îl căutăm pe Domnul Isus și Îl iubim, chiar și amestecul păcătos al cărnii va deveni un ajutor pentru noi în câștigarea Domnului.

Deoarece falimentăm atât de des, suntem disperați să ne întoarcem către duh și, în acest fel, câștigăm mai mult din Duh (Exod 23:23, 29-30; Judecători 2:21-3:4). Scopul nostru poate fi sfințenia sau spiritualitatea, dar scopul lui Dumnezeu este ca El să fie adăugat la ființa noastră, chiar să fie introdus în noi pentru zidirea bisericii.

Când obținem temporar o victorie sau o spiritualitate, nu suntem la fel de deschiși către Domnul ca atunci când falimentăm și facem greșeli. Când condiția noastră este excelentă, este posibil să fim de fapt închiși la lucrarea interioară a Domnului. O, Doamne!

Dar când greșim și falimentăm, când ne aflăm într-o situație precară și într-o stare coborâtă din punct de vedere spiritual, suntem mai disperați să ne întoarcem către duhul nostru și să câștigăm mai mult din Cristos! O, Doamne!

Acest lucru nu înseamnă că ar trebui să încercăm falimentăm sau să fim într-o situație coborâtă din punct de vedere spiritual din proprie alegere; mai degrabă, greșelile apar, falimentăm și ne aflăm într-o situație proastă, chiar dacă Îl iubim pe Domnul.

Dar acest lucru nu ar trebui să ne descurajeze sau să ne dezamăgească; mai degrabă, ar trebui să ne facă mai disperați să ne întoarcem către duhul nostru și, din nou, mai mult către Duh!

Greutățile, înfrângerile, falimentele și dezamăgirile noastre ne obligă să realizăm că nu există nicio speranță în carne. Poate că încă avem o oarecare speranță în carne, dar apoi facem atât de multe greșeli, avem atât de multe falimente și experimentăm înfrângerea atât de des; acest lucru ne frânge încrederea în carne.

Trebuie să realizăm că carnea noastră urâtă este bună doar pentru a ne forța să ne întoarcem la Cristos în duhul nostru, chiar pentru a ne presa în duhul nostru, astfel încât să putem rămâne în duhul nostru tot timpul (Matei 26:41; Efeseni 6:17-18).

Carnea noastră urâtă ne ajută doar să fim disperați să ne întoarcem către duhul nostru și să ne țină veghetori să rămânem în duh. Aceasta este ceea ce Îi pasă Domnului, ca noi să-L câștigăm pe Cristos ca Duh, pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos.

Domnului nu-I pasă dacă avem sau nu o victorie; Domnului Îi pasă doar de un singur lucru – să-L câștigăm pe Cristos ca Duh, fixându-ne mintea spre duh (Filipeni 3:8; 2 Corinteni 3:17-18; Romani 8:6). Amin!

Dacă nu-L iubim pe Domnul și dacă nu ne pasă de scopul Lui, s-ar putea să nu ne dăm seama cum carnea urâtă ne obligă să ne întoarcem către duhul nostru; însă dacă Îl iubim și Îl urmărim, vom experimenta multe falimente, iar acest lucru ne vor împinge în duhul nostru!

Dacă experimentăm înfrângerea, deoarece carnea operează în atâtea feluri, ne vom da seama cât de groaznică este carnea noastră; carnea noastră nu este deloc demnă de încredere.

Prin astfel de experiențe de falimente și greșeli devenim disperați să ne întoarcem către duhul nostru și să venim la Domnul în rugăciune, chiar să fim veghetori în rugăciune, astfel încât să putem rămâne în duhul nostru.

Fie ca noi să continuăm să-L căutăm pe Domnul, să ne întoarcem către El și să nu rămânem în falimentele sau greșelile noastre. Fie ca noi să nu fim niciodată dezamăgiți de noi înșine și de situațiile noastre, ci mai degrabă să ne întoarcem către duhul nostru, pentru ca Domnul să aibă o cale în noi!

Doamne Isuse, Te iubim și credem că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt chemați după scopul Său! Te iubim, Doamne, și venim la Tine în dragoste. Vrem să Te cunoaștem, să savurăm Tine și să Te experimentăm. O, Doamne, fie ca noi să vedem că ești atât de înțelept în a folosi carnea noastră urâtă pentru a ne forța să ne întoarcem către duhul nostru și să câștigăm mai mult din Cristos! Continuăm să ne întoarcem către Tine, Doamne! Fie ca falimentele noastre să ne împingă către Domnul și să ne facă disperați să intrăm în duh! O, Doamne, introdu-Te în noi puțin mai mult astăzi! Fie ca noi să nu fim dezamăgiți de falimentele și greșelile noastre, ci să ne întoarcem către duhul nostru din nou și din nou, pentru a putea câștiga mai mult din Duh! Amin, Doamne, fie ca noi să fim cei care slujesc prin Duhul lui Dumnezeu și se laudă în Cristos Isus și nu au încredere în carne! Fie ca toate falimentele și greșelile noastre să ne facă mai deschiși către Domnul și mai dispuși să ne întoarcem către El pentru a-I permite să Se introducă în noi! Amin, Doamne, păstreze-ne în duhul nostru, fiind veghetori și rugându-ne, ca Tu să ne poți câștiga și noi să Te putem câștiga pentru clădirea Ta!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God uses the Ugly Flesh to Force us Turn to our Spirit to Gain Him for His Building, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei – săptămâna 1 cu tema: Linia vieții și linia morții în capitolele de la 5 la 8 din Romani, ziua 4, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025ICSC-RO-w1d4, câștigăm mai mult din Duhul, clădirea lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, disperați sî ne întoarcem către Domnul, Dumnezeu folosește carnea noastră, intenția lui Dumnezeu, ne întoarcem către duhul nostru, nu ne încredem în carne, să-L câștigăm pe Cristos, Witness Lee

Să vedem linia vieții și linia morții în Romani 5-8 și să alegem linia vieții

26/10/2025 by Credincios in Cristos 4 Comments

Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. Rom. 5:10

Trebuie să vedem linia vieții și linia morții în Romani 5-8 și trebuie să fim cei care aleg linia vieții, fiind în duhul nostru zi de zi! Astăzi, noi, credincioșii în Cristos, trebuie să alegem pomul vieții pentru a rămâne pe linia vieții, concentrându-ne nu asupra sinelui sau a cărnii, ci asupra duhului nostru.

Trebuie să dezvoltăm obiceiul de a rămâne în duh pentru a fi vii, plini de viață și a sta departe de orice moarte. Amin!

În această săptămână, în timpul nostru de înviorare de dimineață cu Domnul, venim la subiectul general al capitolelor 5-8 din Romani – Miezul Bibliei (bazat pe Conferința internațională de limbă chineză 2025). În această primă săptămână, subiectul nostru este Linia Vieții și Linia Morții în capitolele 5-8 din Romani. Amin!

În Deuteronom, Moise i-a dat poporului Israel o alegere: viață și moarte, binecuvântare și blestem; el i-a încurajat să aleagă viața, pentru ca ei și sămânța lor să poată trăi. Astăzi avem aceeași alegere. Avem doi pomi în fața noastră și ne rugăm ca Domnul să ne întărească pentru a face alegerea înțeleaptă, alegerea eternă; vrem să alegem pomul vieții.

Poarta care duce la viața eternă este îngustă și calea este strâmtă; însă calea care duce la distrugere este largă. Fie ca noi să alegem pentru totdeauna calea vieții.

Pe măsură ce venim la Romani capitolele 5-8, trebuie să vedem că acestea nu sunt doar centrul cărții Romani, ci, mai mult decât atât, miezul Bibliei. Romani 5-8 sunt substanța interioară, nucleul, cea mai importantă parte a Bibliei.

În primul rând, trebuie să vedem linia vieții și linia morții în aceste capitole. Când vorbim despre viață, în special noi în recâștigarea Domnului, înțelegem ce este viața, credem că știm ce este viața și dorim să fim pe linia vieții.

Când auzim de pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului, credem că suntem destul de familiari cu acești doi pomi și ne putem întreba de ce trebuie să ni se amintească de ei.

Am putea crede că acum suntem mai avansați și ne putem concentra asupra lucrurilor mai profunde, chiar și asupra lucrurilor care sunt mai intrinseci sau care sunt mai înalte decât acești doi pomi; cu toate acestea, trebuie să avem o perspectivă nouă și proaspătă asupra acestor doi pomi.

Indiferent dacă suntem o persoană recent mântuită sau am fost mântuiți de mulți ani, fie ca noi să avem o nouă revelație cu privire la pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului, astfel încât să putem alege să fim pe linia vieții și să stăm departe de linia morții cu toate formele ei.

Poate că am fost mântuiți de mulți ani și putem considera că am intrat în acest subiect de multe ori și cunoaștem bine Biblia; putem cunoaște calea Domnului și am văzut ceva cu privire la casa lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, este posibil să nu trăim încă pe linia vieții. Fie ca noi să avem o perspectivă înnoită, astfel încât să putem fi ținuți pe linia vieții.

Linia vieții și linia morții în Romani 5-8 – omul se află între Satan și Dumnezeu, viață și moarte

Dacă deci, prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii vor domni în viață prin Acel Unul singur, care este Isus Hristos!) Rom. 5:17

Capitolele 5-8 din Epistola către Romani pot fi numite nucleul Bibliei, prezentând întreaga temă într-un mod concret și detaliat.

Dacă avem o inimă care să-L urmărească pe Domnul, facem bine să ne petrecem timp citind aceste patru capitole cu rugăciune, chiar într-un mod de a cugeta cu multă rugăciune înaintea Domnului, cu notele de subsol din Biblia Recovery Version, astfel încât să putem vedea linia vieții și linia morții în aceste capitole.

Slavă Domnului că avem slujba epocii pentru a ne deschide aceste capitole, astfel încât să vedem miezul Bibliei. Aceste două cuvinte cheie – viață și moarte – sunt menționate în mod repetat în Romani 5-8.

Viața (Romani 5:10, 17-18, 21; 6:4, 22-23; 7:10; 8:2, 6, 10-11, 38) și moartea (5:12, 14, 17, 21; 6:9, 16, 21, 23; 7:5, 10, 13, 24; 8:2, 6, 10-11, 38) formează două linii contrastante în capitolele 5-8, linia vieții și linia morții, arătând că omul se află într-o situație triunghiulară între Dumnezeu și Satan, viață și moarte.

Ne-ar putea place să auzim despre viață, dar poate nu ne-ar plăcea să vorbim despre moarte. De fapt, ca ființe umane, evităm să vorbim despre moarte și s-ar putea chiar să ne fie frică de moarte, nevrând să vorbim despre ea.

Dar nu ar trebui să ne fie teamă să vorbim despre moarte, mai ales că vedem moartea revelată în Biblie.

În Romani 5 până la 8, moartea și viața sunt menționate de multe ori; de fapt, moartea este menționată de douăzeci de ori, în timp ce viața este menționată doar de zece ori. Este un raport de doi la unu; se pare că moartea este menționată mai des decât viața.

Trebuie să înțelegem ce este moartea pentru a primi viața și a o aprecia. Fie ca noi să ne dăruim Domnului pentru a petrece timp cu El în cuvântul Său, pentru a citi și a ne ruga cuvântul Său, astfel încât să putem vedea linia vieții și linia morții.

Linia vieții și linia morții ne arată cele două surse din acest univers; Dumnezeu este sursa vieții, iar Satan este sursa morții. Aceste două surse izvorăsc în două domenii, două sfere, două linii, două căi și două rezultate, două scopuri și două împliniri.

Aceasta este întreaga Biblie pe scurt; pare atât de simplu, dar de fapt este destul de complicat, căci suntem înclinați să alegem moartea sau să rămânem pe linia morții în loc să alegem viața.

Totul a început în grădina Edenului, unde Iehova Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat, precum și pomul vieții în mijlocul grădinii și pomul cunoștinței binelui și răului (Gen. 2:9).

Pe de o parte, avem pomul vieții, care rezultă în viață; pe de altă parte, avem pomul cunoștinței binelui și răului, care este pomul morții, din care rezultă linia morții. Rezultatul pomului cunoștinței binelui și răului este moartea; acest pom este legat de cunoștință, bine și rău.

Am putea dori să alegem binele și ne poate plăcea cunoștința, dar urâm răul; însă toate trei sunt legate și toate sunt pe linia morții. Am putea crede că binele este o categorie, în timp ce răul este într-o categorie diferită. În ochii lui Dumnezeu însă, acestea sunt în aceeași categorie, căci Biblia pune binele și răul laolaltă.

Este aproape ca și cum ar exista o singură familie în care există trei surori – cunoștința, binele și răul – care lucrează împreună pentru a aduce moartea. O, Doamne Isuse!

Dumnezeu vrea ca omul să mănânce din pomul vieții, dar, după cum știm, omul L-a falimentat pe Dumnezeu și a ales pomul greșit, pomul cunoștinței binelui și răului.

Dumnezeu nu a spus că omul nu ar trebui să mănânce din pomul morții; mai degrabă, El a spus că omul nu ar trebui să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului, căci dacă o face, vine moartea.

Omul de astăzi se află din nou între acești doi pomi – pomul vieții care rezultă linia vieții și pomul morții care rezultă în linia morții. În fiecare zi, în fiecare oră și chiar în fiecare minut trebuie să facem o alegere; trebuie să-L alegem pe Cristos ca pom al vieții.

Dacă alegem viața, Dumnezeu este victorios; El ne câștigă și noi Îl câștigăm pe El, iar dorința inimii lui Dumnezeu poate fi împlinită. Dar dacă nu alegem viața, ci alegem pomul cunoștinței binelui și răului, cooperăm cu diavolul, suntem uniți cu el, iar cel rău este victorios; el domnește în noi și împotriva noastră, ceea ce duce la distrugere.

Pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului se dezvoltă  în două linii care ajung la două împliniri, văzute în Apocalipsa. La sfârșitul Apocalipsei, vedem finalizarea pomului vieții – Noul Ierusalim, cetatea sfântă, o cetate plină de viață cu râul de apă a vieții și pomul vieții care crește în el (Apocalipsa 22:1-2).

De asemenea, în Apocalipsa vedem finalizarea liniei morții, care este lacul de foc, căci chiar și moartea, ultimul vrăjmaș, este aruncată în lacul de foc (20:14). Fie ca noi să alegem să fim pe linia vieții astăzi!

Doamne Isuse, descoperă-ne să vedem viața și moartea astăzi, ca să putem alege viața și să respingem moartea! Amin, Doamne, alegem viața! Respingem orice este moartea. Arată-ne că ne aflăm astăzi între pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. O, Doamne Isuse, fie ca noi să nu apreciem binele sau cunoștința, ci mai mult, fie ca noi să alegem viața! Vrem să stăm departe de moarte în toate formele și detaliile ei și vrem să fim pe linia vieții! Fie ca noi să umblăm pe linia vieții astăzi, contactându-Te zi de zi. Alegem viața pentru ca atât noi, cât și cei din jurul nostru să putem trăi! Amin, Doamne, alegem să ne împărtășim din Cristos ca pom al vieții, pentru a rămâne pe linia vieții. Fie ca noi să refuzăm orice cunoștință, bine și rău, în afară de Cristos! O, Doamne Isuse, ține-ne pe linia vieții până când vom deveni Noul Ierusalim, cetatea sfântă! Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, putem alege linia vieții astăzi! Amin, Doamne, ține-ne în duhul nostru astăzi!

Alegem linia vieții fixându-ne mintea pe duh și rămânând în duh

Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Rom. 8:6

Biblia vorbește în mod constant despre același lucru, de la început până la sfârșit; În Geneza vedem doi pomi care se dezvoltă în două linii, iar la sfârșitul Bibliei vedem două împliniri – Noul Ierusalim și lacul de foc.

Acestea sunt două linii – linia vieții și linia morții – care traversează Biblia și, de fapt, întreaga istorie a omenirii; putem fi fie pe linia vieții, fie pe linia morții.

Pomul vieții și pomul cunoștinței (pomul morții) se dezvoltă în două linii – linia vieții și linia morții – care traversează întreaga Biblie și se termină în cartea Apocalipsa.

Viața începe cu pomul vieții (Gen. 2:9) și se termină cu Noul Ierusalim ca fiind cetate a apei vieții cu pomul vieții (Apoc. 22:1-2), lumina vieții (21:23; 22:5) și gloria vieții (21:10-11, 23); moartea începe cu pomul cunoștinței (Gen. 2:17) și se termină cu lacul de foc (Apoc. 20:10, 14).

Dumnezeu este sursa vieții, iar Satan este sursa morții. În grădina Edenului, vedem o situație triunghiulară: omul se află între doi pomi, două surse, și trebuie să aleagă între Dumnezeu și Satan.

În Romani 5-8 vedem aceeași situație triunghiulară: fie ne putem concentra asupra cărnii pentru a ne împărtăși din moarte, fie ne putem concentra asupra duhului și putem rămâne în duh pentru a savura viață (Romani 8:4, 6).

Noi, cei care credem în Cristos, ne aflăm acum într-o situație triunghiulară, fiind în fața a doi pomi care se dezvoltă în două linii.

De multe ori în timpul zilei, ne aflăm pe linia morții, căci ne concentrăm nu asupra lucrurilor Duhului, ci asupra cărnii, asupra sinelui și asupra atâtor lucruri ale acestei lumi. Rezultatul este moartea; Satan are o modalitate de a lucra în noi și de a aduce multe părți ale ființei noastre în întuneric și moarte. O, Doamne!

Uneori, însă, ne întoarcem către duhul nostru, ne concentrăm atenția asupra duhului nostru și rămânem în duhul nostru; în astfel de momente, savurăm viață și pace, iar Cristos are o cale să trăiască în noi și să ne mențină pe linia vieții.

Satan este foarte subtil: nu vine la noi clar, spunându-ne că atunci când îl alegem pe el, alegem moartea; mai degrabă, vine la noi pentru a ne oferi cunoștință, bine și rău. Fiind credincioși în Cristos, trebuie să ne dăm seama că binele, răul și cunoștința sunt toate la fel – sunt pe linia morții.

Este foarte tentant să alegem binele și să respingem răul; dar noi alegem pomul vieții, căci vrem să fim pe linia vieții! O, Doamne, noi alegem viața! Economia lui Dumnezeu nu este ceva ce ține de a face binele și a respinge răul și nici nu este să fim corecți în loc să greșim.

Economia lui Dumnezeu nu este ceva ce ține de etică; standardul etic spune că ar trebui să facem binele și nu răul. Economia lui Dumnezeu este ceva ce ține de viață sau de moarte.

Trebuie să fim cei care aleg linia vieții, adică să ne concentrăm atenția asupra duhului nostru și să rămânem în el, astfel încât să putem savura viață și pace.

A fi pe linia vieții înseamnă a ne concentra atenția asupra duhului nostru, a-L trăi pe Cristos și a-L exprima pe Dumnezeu. Suntem zilnic pe un câmp de luptă, iar bătălia universală dintre Dumnezeu și Satan face ravagii în noi.

Rezultatul acestei bătălii depinde de cine și ce anume ne concentrăm atenția. Dacă ne concentrăm atenția asupra cărnii sau asupra sinelui, suntem separați de duh, iar Satan câștigă teren în noi. Dar dacă alegem să ne concentrăm atenția asupra duhului, să rămânem în duh și să trăim în duh, Dumnezeu obține victoria.

Toate acestea se reduc la deciziile noastre zilnice. Când ne trezim dimineața, pur și simplu pornim televizorul sau ne verificăm telefonul să vedem norificările sau alegem să ne concentrăm mai întâi atenția asupra duhului nostru?

Când vorbim cu alții, exprimăm doar cum simțim și ce gândim sau ne rugăm în sinea noastră să-L contactăm pe Domnul, concentrându-ne astfel atenția asupra duhului nostru? Când luăm o pauză de la serviciu, derulăm fără să ne gândim pe telefon sau Îl contactăm în interior pe Domnul în timp ce facem una și alta?

Fie ca Domnul să Se îndure de noi, ca să putem alege calea vieții. Fie ca noi să cooperăm cu Duhul care locuiește în noi pentru a da la moarte faptele și practicile omului vechi. Fie ca noi să dezvoltăm obiceiul de a rămâne în duh, astfel încât să putem trăi și să stăm departe de moarte.

Doamne Isuse, alegem să ne îndreptăm atenția asupra duhului nostru. Nu ne îndreptăm atenția asupra lucrurilor cărnii sau asupra sinelui; ne îndreptăm atenția asupra Ta și asupra cuvântului Tău! Amin, Doamne, vrem să fim pe linia vieții astăzi. Prin îndurarea și harul Tău, păstrează-ne pe linia vieții! Fie ca noi să vedem bătălia care se dă în noi între Dumnezeu și Satan și fie ca noi să alegem zilnic să ne îndreptăm atenția asupra duhului! Aleluia, fixarea minții asupra duhului este viață și pace, dar fixarea minții asupra cărnii este moarte. Vrem să ne întoarcem la duhul nostru! O, Doamne, vrem să dezvoltăm obiceiul de a rămâne în duh. Fie ca să ne rugăm și să Te contactăm pe tot parcursul zilei, pentru ca mintea noastră să fie îndreptată spre Tine și să fim pe linia vieții! O, Doamne, vrem să dăm la moarte faptele omului vechi prin Duhul care locuiește în noi, ca să putem trăi, să fim plini de viață și să stăm departe de orice moarte! Ține-ne pe linia vieții, Doamne, până când vom deveni Noul Ierusalim, cetatea vieții!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Line of Life and the Line of Death in Romans 5-8 and Choosing the Line of Life, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei – săptămâna 1 cu tema: Linia vieții și linia morții în capitolele de la 5 la 8 din Romani, ziua 1, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025ICSC-RO-w1d1, alegem linia vieții, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, fixăm mintea pe duh, fixăm mintea pe lucrurile de sus, între Satan și Dumnezeu, între viață și viață, linia morții, linia vieții, pomul cunoștinței binelui și răului, pomul vieții, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 45
  • Page 46
  • Page 47
  • Page 48
  • Page 49
  • Interim pages omitted …
  • Page 110
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.’ Apocalipsa 2:7Mâncăm din pomul vieții și suntem în mod absolut una cu Dumnezeu în victoria noastră asupra șiretlicurilor lui Satan
  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi
  • Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului