viața creștină

Ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și pentru ca biserica să fie zidită astăzi

23/05/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să învățăm să exersăm cheia pierderii viața-suflet pentru a încuia această poartă a Hadesului pentru zidirea bisericii; dacă suntem dispuși să pierdem savurarea noastră sufletească prezentă de dragul Domnului și pentru biserică, alții vor fi hrăniți de noi, Îl vom savura pe Cristos și nu vom suferi, ci vom fi bucuroși! Amin!

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să exersăm cheile împărăției lui Dumnezeu pentru zidirea bisericii. Împărăția lui Dumnezeu astăzi este biserica, iar în viața de biserică trebuie să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu.

Biserica și împărăția sunt strâns legate. Nu putem avea o viață de biserică adecvată fără a fi în împărăția lui Dumnezeu în realitate. Domnul Isus a spus că El va zidi biserica Sa și, imediat după ce a spus asta, El a spus că porțile Hadesului nu o vor birui.

El ne dă cheile împărăției cerurilor pentru a încuia porțile Hadesului pentru zidirea bisericii. Cât de mult trebuie să ne exersăm duhul, să trăim în duhul nostru și să exersăm cheile împărăției cerurilor pentru a închide și a încuia porțile Hadesului într-un mod subiectiv în viața de biserică de astăzi!

Dacă vrem să zidim biserica astăzi, trebuie să învățăm să închidem și să încuiem porțile Hadesului prin exersarea a trei chei. În primul rând, există cheia renegării de sine. De îndată ce biserica a fost dezvăluită lui Petru și ucenicilor, Satan a intrat prin intențiile bune ale lui Petru și a fost exprimat prin opinia sa, iar Domnul a identificat-o imediat ca fiind Satan.

Intențiile noastre bune, dorința noastră ca alții să nu treacă prin suferință și opiniile noastre pot fi întruparea lui Satan, deschizând porțile Hadesului pentru ca inamicul să atace biserica și să o deterioreze! Sinele este pur și simplu sufletul care declară independența față de Dumnezeu; atunci când nu depindem de Domnul și de Trup, suntem în sine.

A doua cheie este luarea crucii. A lua crucea înseamnă pur și simplu că luăm voia lui Dumnezeu, căci crucea este voia lui Dumnezeu. Crucea nu este o suferință; crucea este moartea, terminarea. Am fost crucificați împreună cu Cristos și, atunci când ne exersăm duhul pentru a fi un singur duh cu Domnul, experimentăm crucea lui Cristos în Duh cu duhul nostru.

Fie ca noi să fim cei care reneagă sinele și ne luăm propria cruce pentru a-L urma pe Domnul astăzi. Fie ca noi să ne exersăm duhul și să lăsăm crucea să lucreze în noi, astfel încât să purtăm crucea și să-L urmăm pe Domnul, închizând porțile Hadesului în viața de biserică, pentru ca biserica să fie zidită astăzi!

Învățăm să exersăm cheia pierderii vieții-suflet, a pierderii savurării sufletului nostru astăzi

A treia cheie subiectivă pentru a încuia porțile Hadesului în experiența noastră este pierderea viații-suflet (Matei 16:25). Ce este această viață-suflet și de ce vrea Domnul să o pierdem?

În mai multe locuri din Evanghelii, Domnul a spus că, dacă ne salvăm sufletul în această epocă, dacă permitem sufletului își aibă savurarea în această epocă, ne vom pierde sufletul în epoca următoare, adică ne vom pierde savurarea sufletească în epoca următoare.

A salva viața-suflet înseamnă pur și simplu a ne mulțumi sinele permițând sufletului să-și aibă savurarea. Însă a pierde viața-suflet înseamnă a pierde savurarea sufletului.

Domnul ne-a creat cu un suflet; suntem cu toții un suflet viu cu multe dorințe, sentimente, gânduri, emoții și decizii. Dumnezeu l-a creat pe om ca suflet (Geneza 2:7), iar sufletul omului are nevoie de bucurie.

Însă din cauza decăderii omului, sufletul omului dorește să savureze lucrurile pe care le oferă lumea, de lucrurile care sunt de la vrăjmaș și chiar de lucrurile care sunt separate de Dumnezeu.

Când am crezut în Domnul Isus și L-am primit pe Dumnezeu în duhul nostru, acum Îl savurăm pe Cristos în duhul nostru, iar primirea lui Dumnezeu și exprimarea Lui ar trebui să fie savurarea și amuzamentul nostru.

În calitate de credincioși în Cristos, primirea lui Dumnezeu în duhul nostru și exprimarea Lui prin sufletul nostru ar trebui să fie savurarea și amuzamentul nostru astăzi (Neemia 8:10; Romani 14:17).

Totuși, deoarece trăim în această lume și suntem condiționați, instruiți și încurajați să savurăm lucrurile pe care le iubește sufletul nostru decăzut, noi, credincioșii în Cristos, permitem de multe ori sufletului nostru să-și aibă savurarea sa sufletească și nu ne pierdem viața-suflet.

Domnul Isus a spus că, dacă vrem să-L urmăm, trebuie să ne pierdem viața-suflet de dragul Lui; dacă ne pierdem viața-suflet de dragul Lui astăzi, o vom găsi în epoca următoare.

Domnul Isus a luat inițiativa în a face acest lucru; când a fost pe pământ, El nu Și-a căutat propriile lucruri, nu a făcut ceea ce-I plăcea sufletului Său și nu a realizat sau a spus lucruri care să-L mulțumească, ci, dimpotrivă, Și-a pierdut viața-suflet până la capăt.

El și-a sacrificat viața-suflet pentru ca ucenicii Săi să fie păstoriți, îngrijiți, hrăniți și învățați cu cuvintele vieții și a făcut sacrificiul suprem de a-Și da viața-suflet murind pe cruce pentru noi.

Aceasta a fost o suferință, omenește vorbind, dar Domnul privea spre răsplată, spre bucuria pusă înaintea Lui: biserica ca produs al morții și învierii Sale. Domnul Isus Și-a pierdut savurarea sufletească în această epocă pentru a-Și putea găsi viața-suflet în epoca viitoare (Ioan 10:11; Isaia 53:12); și noi trebuie să facem la fel astăzi (Ioan 12:24-26).

S-ar putea părea că este o suferință pentru sufletul nostru să-și piardă savurarea sufletească prezentă, dar dacă o facem exersând duhul nostru pentru a-L savura pe Domnul în duhul nostru, ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii, iar sufletul nostru Îl va savura pe Domnul și va savura a fi cu sfinții.

Trebuie să ne dăm seama că, dacă ne salvăm viața-suflet în această epocă, o vom pierde în epoca viitoare; totuși, dacă ne pierdem viața-suflet în această epocă, o vom găsi în epoca viitoare (Matei 16:25). Fie ca noi să fim cei care ne salvăm viața-suflet în epoca viitoare pierzând viața-suflet de dragul Domnului în această epocă!

Una dintre răsplătirile din împărăția viitoare este să ne găsim viața-suflet, adică să avem savurarea sufletului nostru așa cum a rânduit Dumnezeu. Însă astăzi trebuie să ne pierdem savurarea sufletească de dragul Domnului; trebuie să exersăm cheia pierderii viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii.

Singura cale prin care biserica poate fi zidită este dacă ne pierdem savurarea sufletească în această epocă. Dacă tu și cu mine ne pierdem viața-suflet astăzi, nepermițând sufletului nostru să savureze ceea ce își dorește în această lume, ci negând această bucurie sufletească de dragul Domnului și al bisericii, biserica poate fi zidită.

Cum poate fi zidită biserica dacă fiecare credincios în Cristos face ceea ce îi place în sufletul său? Cum poate fi zidită biserica dacă ne salvăm cu toții sufletul savurăm ceea ce îi place sufletului în această epocă? O, Doamne!

Fie ca noi să înțelegem că trebuie să-L iubim pe Domnul Isus și să urâm și să ne lepădăm viața-suflet, neiubindu-ne viața-suflet până la moarte (1 Corinteni 16:22; 2:9; Luca 14:26; 9:23; Apocalipsa 12:11).

Când Îl iubim pe Domnul, iubim biserica și suntem dispuși să ne pierdem viața-suflet, chiar să o urâm de dragul Domnului și al bisericii, îl biruim pe dușman și închidem și chiar încuiem poarta Hadesului pentru a zidi biserica astăzi.

Fie ca noi să venim la Domnul dimineața și, de asemenea, pe parcursul zilei, să-I spunem:

Doamne Isuse, Te iubim! Ne dăm pe noi înșine să Te savurăm! Ne exersăm duhul pentru a Te savura și a Te experimenta astăzi. Amin, Doamne Isuse, vrem să Te urmăm astăzi renunțând la sine, pierzându-ne viața-suflet și luându-ne crucea. O, Doamne Isuse, fă-ne dispuși să ne pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Tău și de dragul bisericii! Vrem să exersăm cheia pierderii viața-suflet astăzi pentru zidirea bisericii. Fie ca noi să cooperăm cu Tine exersându-ne duhul și nepermițând sufletului nostru să-și aibă savurarea în această epocă, ci să pierdem savurarea sufletească de dragul Tău. Amin, Doamne, vrem să Te primim în duhul nostru și să Te exprimăm prin sufletul nostru, ca să putem fi umpluți de bucurie și desfătare. Aleluia, bucuria Domnului este puterea noastră! Slavă Domnului, Îl putem savura pe Domnul în duhul nostru și ne putem pierde viața-suflet de dragul Lui și de dragul bisericii de astăzi! Amin, Doamne Isuse, fă-ne dispuși să ne pierdem viața-suflet în această epocă de dragul Tău și de dragul bisericii, ca să o putem găsi în epoca următoare, la întoarcerea Ta! Amin, Doamne, fă-ne pe noi biruitorii Tăi, cei care aplicăm sângele Mielului, rostim cuvântul mărturiei noastre și nu ne iubim viața-suflet până la moarte!

Să vim dispuși să ne pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului, pentru ca alții să fie hrăniți și pentru ca biserica să fie zidită

Când Domnul Isus a mers la cruce, nu a făcut-o cu lacrimi sau plângându-se; mai degrabă, așa cum spune Evrei 12:2, El a mers la cruce cu bucurie. Deși crucea a fost pierderea supremă a vieții Sale sufletești, El a privit la răsplată, la bucuria pusă înaintea Sa.

El a prevăzut care va fi rezultatul, așa că nu I-a părut niciodată rău pentru că Și-a pierdut sufletul. El știa că prin moartea Sa se vor produce multe boabe (Ioan 12:24) și că, în învierea Sa, mulții credincioși în Cristos vor fi regenerați pentru a fi Trupul Său (1 Petru 1:3).

Aceasta era savurarea pusă înaintea Lui și, pentru această bucurie, El a fost dispus să-Și piardă viața-suflet pentru noi și pentru biserică.

Astăzi, oamenii caută multe lucruri în afara lui Dumnezeu pentru a se satisface pe ei înșiși și pentru a fi amuzați, distrați și fericiți. Există atât de multe lucruri astăzi care îl atrag pe om, îl captivează și îl îndepărtează de Domnul pur și simplu prin faptul că sunt atât de distractive, amuzante și atractive. O, Doamne.

În vremurile de demult, oamenii obișnuiau să se joace și erau dependenți de unele jocuri, dar astăzi oamenii au telefoanele lor mobile cu o mulțime de jocuri, aplicații și lucruri care ne anunță, ne amintesc și ne îndepărtează de Domnul și de la a face ceea ce trebuie să facem.

Mai mult, există multe lucruri pe care sufletul nostru le iubește, cum ar fi călătoriile, vizionarea de divertisment, cititul, antrenamentele de sport, practicarea sporturilor sau vizionarea sporturilor etc.

Chiar dacă suntem credincioși în Cristos, de multe ori când suntem singuri, în intimitatea propriei case și nimeni din biserică nu ne vede, îi permitem sufletului nostru să aibă savurarea sa sufletească prezentă. În zilele acestea, mai mult ca niciodată, lumea este la îndemâna noastră, în buzunare și peste tot în jurul nostru, atrăgându-ne, anunțându-ne, amintindu-ne și uzurpându-ne la fiecare nivel.

Când jucăm un joc sau urmărim anumite sporturi, când călătorim sau îi privim pe alții care călătoresc, când conducem sau îi privim pe alții conducând, când jucăm un joc sau îi privim pe alții jucând un joc, sufletul nostru este distrat și fericit. Orice face ca sufletul nostru să fie fericit separat de Domnul este ceva din lume care ne uzurpă și aduce moarte în viața de biserică.

Dacă nu ne pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului și de dragul bisericii, ne vom pierde savurarea sufletească în epoca următoare.

Nu ne pierdem viața-suflet pentru că TREBUIE să facem asta; o pierdem pentru că Îl iubim pe Domnul și Îl savurăm pe El și, de dragul Lui și de dragul bisericii, ne dăm de bunăvoie viața-suflet.

Ne pierdem viața-suflet astăzi întorcându-ne privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, care a croit calea luând inițiativa de a-Și pierde viața-suflet de dragul dobândirii bisericii!

Amin, dacă suntem dispuși să pierdem toată savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului, de dragul bisericii și de dragul tuturor sfinților, alții vor fi hrăniți de noi și vor fi zidiți prin noi; aceasta nu este o suferință, ci o bucurie!

Cu toții putem mărturisi că am gustat această bucurie de a pierde viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii, iar sfinții au fost hrăniți prin noi și zidiți în biserică. De exemplu, când ne pierdem savurarea sufletească prezentă și îi ducem cu mașina pe sfinți la întâlnire sau de la aeroport, sfinții sunt hrăniți.

Când ne pierdem viața-suflet și nu facem ceea ce vrea sufletul nostru, ci plătim prețul pentru a fi în Cuvânt și pentru a-i vizita pe cei noi pentru a avea părtășie cu ei în Cuvânt, ei sunt hrăniți și sunt zidiți împreună.

Pe de o parte, sufletul nostru suferă pierderea savurării sale; pe de altă parte, pentru că ne exersăm duhul pentru a-L atinge pe Domnul și a-L savura pe El în duh, în cele din urmă sufletul intră în savurarea Domnului, iar El are o cale de a fi exprimat prin sufletul nostru.

Dacă suntem cei care își pierd viața-suflet de dragul Domnului în această epocă, vom intra în bucuria Sa în epoca următoare. Răsplata împărăției pentru împărtășirea bucuriei Împăratului în domnirea peste pământ în manifestarea împărăției depinde de faptul dacă ne salvăm viața-suflet în această epocă sau o pierdem (Matei 16:25-28; 25:21, 23).

Dacă suntem dispuși să ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului în această lume, vom intra în bucuria Sa atunci când El Se va întoarce; El ne va cere nouă, urmașilor Săi, partenerilor Săi, să intrăm în bucuria Sa. Aceasta va fi mântuirea sufletului nostru!

Doamne Isuse, Te iubim și ne dăm pe noi înșine să Te savurăm astăzi! Amin, Doamne, ne exersăm duhul ca să Te atingem, să Te savurăm și să Te experimentăm. Suntem dispuși, dragă Doamne Isuse, să ne pierdem savurarea prezentă de dragul Domnului, de dragul bisericii și de dragul tuturor sfinților! Amin, Doamne, așa cum ne pierdem viața-suflet de dragul Tău, credem că alții sunt hrăniți și zidiți prin noi! O, ce bucurie este să ne exersăm duhul, să Îl savurăm pe Domnul și să pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului și de dragul bisericii, astfel încât biserica să poată fi zidită! Amin, Doamne, vrem să intrăm în bucuria Ta în epoca viitoare, fiind dispuși să ne pierdem savurarea sufletească în această epocă, de dragul Tău! O, Doamne, fă-ne dispuși să ne pierdem savurarea sufletească astăzi, de dragul Tău. Vrem să călcăm pe urmele Tale astăzi, fiind exact ca Tine în pierderea vieții noastre sufletești de dragul Tău. Trăiește în noi astăzi. Vrem să Te savurăm în duhul nostru și să Te lăsăm să fii exprimat în sufletul nostru!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Losing the Soul-Life for the Lord’s Sake and for the Church to be Built up Today, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 4 (Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii) ziua 6, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Ne împărtășim din bunăvoința Domnului de a purta crucea și de a o purta pentru biserică

22/05/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos care doresc să coopereze cu Domnul pentru zidirea bisericii Sale, astfel încât El să se poată întoarce curând, trebuie să învățăm să folosim cheia luării crucii; trebuie să ne împărtășim din bunăvoința Domnului de a purta crucea, astfel încât să putem fi purtători de cruce fericiți și nu criminali triști care sunt uciși de cruce. O, Doamne!

Când mulți creștini citesc Matei 16:18-19, ei sunt încurajați să realizeze că Cristos este Cel care zidește biserica Sa și sunt uimiți că Petru a primit de la Cristos cheile împărăției cerurilor pentru a lega pe pământ ce a fost legat în cer și a dezlega pe pământ ce a fost dezlegat în ceruri.

Însă nu doar Petru a primit aceste chei ale împărăției; noi toți, în calitate de credincioși în Cristos, trebuie să folosim cheile subiective ale împărăției pentru a lega și a dezlega, chiar și pentru a încuia porțile Hadesului care împiedică zidirea bisericii.

Când vrem să zidim biserica, nu doar mediul exterior, persecuția și cei răi se ridică pentru a ne împiedica; chiar mai mult, există mulți dușmani subiectivi în ființa noastră care împiedică zidirea.

În special, așa cum se vede în Matei 16:19-24, există mintea noastră cu gândurile ei bune, sufletul nostru cu independența lui față de Dumnezeu (sinele) și viața-suflet care este în ființa noastră ca porți ale Hadesului, împiedicând zidirea.

Trebuie să citim această porțiune a cuvântului cu rugăciune, căci aici se află cheia zidirii bisericii. Dacă nu tratăm porțile subiective ale Hadesului din ființa noastră, adică dacă nu ne exersăm duhul pentru a folosi cheile subiective ale împărăției pentru a închide și a încuia porțile Hadesului din ființa noastră, biserica nu poate fi zidită.

Putem spune că în lumea occidentală nu există persecuție exterioară împotriva creștinilor și, în general, astăzi creștinismul se poate răspândi, evanghelia poate fi predicată și întreaga lume pare a fi deschisă.

Ce împiedică zidirea bisericii și, prin urmare, întârzie întoarcerea Domnului? Sunt aceste porți ale Hadesului în ființa noastră. Sinele este cel care triumfă; sufletul nostru declară independența față de Dumnezeu și face lucrurile după gustul, preferințele, dorințele și impulsurile lui, fiind independent de Dumnezeu.

Viața noastră sufletească este hrănită și savurată de noi, iar mintea este neînnoită, fiind plină de opinii și gânduri care nu se potrivesc cu gândurile Domnului. O, Doamne! Trebuie să învățăm să-L urmăm pe Domnul prin negarea sinelui, pierderea vieții noastre sufletești și luarea crucii noastre astăzi, pentru a putea trăi o viață pentru zidirea bisericii.

Exersăm cheia luării crucii noastre pentru a fi un purtător de cruce fericit, nu un criminal executat pe cruce

A doua cheie subiectivă a împărăției este luarea crucii și urmarea Domnului (Matei 16:24). Ce înseamnă să ne luăm crucea?

În vremurile Imperiului Roman, guvernul roman folosea răstignirea pentru a executa criminali. fost o moarte dureroasă, căci a implicat suferință și umilire publică; criminalii nu au fost dispuși să fie crucificați, ci au fost forțați să fie crucificați, suferind astfel suferințe dureroase și prelungite și apoi moartea.

Dar cu Domnul Isus, acest lucru a fost diferit; El nu a fost forțat să fie crucificat; El a fost dispus să o facă. În Matei 26:39, El S-a rugat Tatălui, dacă este posibil, să treacă paharul acesta de la El, dar El a încheiat spunând: Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu. Crucea este voia Tatălui, care în cazul Domnului era crucea fizică.

A purta crucea înseamnă pur și simplu a lua voia lui Dumnezeu; crucea este voia lui Dumnezeu (Ioan 18:11). Domnul Isus, modelul nostru în luarea crucii, nu a fost forțat să meargă la cruce ca un criminal; mai degrabă, El a fost dispus să meargă pentru că crucea era voia lui Dumnezeu.

Pentru bucuria pusă înaintea Sa, pentru ca El să câștige biserica, El a trebuit să meargă la cruce, astfel încât coaja umanității Sale să fie zdrobită pentru a elibera viața divină din El și a o împărtăși multor oameni pentru a-i regenera și a-i face biserica, Trupul lui Cristos, mărirea lui Cristos (Ioan 12:24).

Domnul Isus nu a ales pur și simplu să meargă la cruce la sfârșitul vieții Sale pe pământ; El a fost un purtător de cruce zi de zi. El a purtat crucea, luând voia Tatălui și nefăcându-Și propria voie, ci depinzând întotdeauna de Tatăl, rostind cuvintele Tatălui, făcând lucrarea Tatălui și exprimându-L pe Tatăl.

El a trăit o viață zilnică sub cruce, iar apoi S-a dus la cruce fizic. Noi, credincioșii în Cristos, am fost crucificați împreună cu Cristos (Galateni 2:20) și acum trăim o viață crucificată luând crucea și urmându-L pe Domnul (Luca 14:27).

Domnul Isus a fost dispus să fie crucificat pentru ca, prin moartea Sa, viața Sa să fie eliberată pentru a produce și zidi biserica. Crucea nu a fost ușoară pentru Domnul; a fost o mare suferință pentru El, dar Lui nu I-a păsat de suferință, ci de împlinirea scopului lui Dumnezeu (Evrei 12:2; Coloseni 1:24).

Noi vrem să evităm suferința și să alegem calea cea mai ușoară, dar Domnul vrea să-L urmăm luând crucea zilnic. Pentru a-L urma pe Domnul, trebuie să ne luăm crucea; asta înseamnă că nu suntem forțați să purtăm crucea, ci o luăm de bunăvoie.

Uneori credem că soția noastră este crucea noastră și că ne răstignește; unii soți pot spune că draga lor soție îi răstignește. Chiar dacă acest lucru are sens, el arată că ei nu sunt purtători de cruce, ci mai degrabă sunt ca niște criminali executați de soțiile lor. O, Doamne!

Dacă credem că soția sau soțul nostru ne răstignește, sau că copiii noștri sau sfinții ne răstignesc, nu suntem purtători de cruce care își iau de bunăvoie crucea pentru a-L urma pe Domnul, ci mai degrabă suntem criminali care sunt executați.

Pentru cei din lume, da, crucea este aplicată criminalilor; pentru noi, în calitate de credincioși în Cristos, luăm de bunăvoie crucea pentru a-L urma pe Domnul și a zidi biserica.

Fie ca Domnul să ne schimbe conceptul despre luarea crucii zilnic, de la a fi un criminal executat, suferind și plângându-ne de ea, la a fi dispuși să purtăm crucea una cu Domnul.

Fie ca noi să ne deschidem Domnului cu privire la cruce, realizând că crucea este voia lui Dumnezeu și fie ca noi să fim dispuși să ne luăm crucea zilnic și să-L urmăm pe Domnul purtând crucea.

El a purtat crucea zilnic și apoi a murit pe cruce; suntem identificați cu Cristosul cel crucificat, am murit în El și suntem crucificați împreună cu El, iar acum purtăm crucea zilnic, urmând calea Domnului.

Soțul nostru, soția noastră și copiii noștri sunt voia lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt crucea noastră. Însă noi nu suntem criminali executați de cruce; suntem cei care aleg să luăm voia lui Dumnezeu și să purtăm crucea.

Singura biserică este voia lui Dumnezeu și fiecare frate și soră din biserică este voia lui Dumnezeu; astfel, a purta crucea înseamnă a purta biserica și a purta pe toți sfinții, astfel încât să avem unitatea autentică (Ioan 17:21-23; Efeseni 4:3, 13; 1 Corinteni 1:10; Filipeni 2:2). Amin!

De aceea, Pavel a spus că trebuie să fim sârguincioși să păstrăm unitatea Duhului, căci biserica este voia lui Dumnezeu pentru noi. Una dintre principalele virtuți necesare în viața de biserică este îngăduința, a ne purta unii pe alții în dragoste; a ne purta unii pe alții în dragoste este un fel de a purta crucea.

Fie ca noi să venim la Domnul cu privire la toate aceste lucruri în rugăciune, să le aplicăm în rugăciune și să ne deschidem Domnului cu privire la acestea, astfel încât El să lucreze acest lucru în noi în viața noastră de zi cu zi și în viața de biserică.

Doamne Isuse, îți mulțumim că ai fost dispus să mergi la cruce și să mori pentru noi, luând voia lui Dumnezeu ca cruce. Îți mulțumim, Doamne, că ai stabilit un model de a trăi o viață crucificată și apoi de a muri pe cruce, alegând voia lui Dumnezeu și fiind dispus să fii crucificat pentru noi. Slavă Ție, Doamne, că ai stabilit un astfel de model pentru noi. Vrem să călcăm pe urmele Tale astăzi. Amin, Doamne, vrem să ne luăm crucea și să Te urmăm pentru a putea trăi o viață pentru zidirea bisericii. Fie ca noi să ne dăm seama că crucea este voia lui Dumnezeu și fie ca noi să luăm voia lui Dumnezeu și să o facem. Fie ca noi să ne dăm seama că soțul, soția și copiii noștri sunt voia lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt crucea noastră. Fie ca noi să vedem că biserica este voia lui Dumnezeu și că fiecare frate și soră din biserică este voia lui Dumnezeu. Amin, Doamne, vrem să fim persoane fericite care poartă crucea și nu criminali executați pe cruce. Fie ca noi să Te luăm ca model în a ne lua crucea și a purta crucea, una cu Tine, pentru ca biserica să poată fi zidită astăzi!

Ne împărtășim din bunăvoința Domnului de a lua crucea și de a o purta pentru zidirea bisericii

Cum putem noi, ca ființe umane, să alegem suferința și moartea? A purta crucea înseamnă suferință pentru mulți dintre noi; în ochii lui Dumnezeu, crucea nu este doar suferință, ci și sfârșitul, dar pentru că nu suntem dispuși să purtăm crucea, suferim destul de mult.

Dacă ne deschidem doar Domnului, Îl savurăm și ne exersăm duhul, crucea este aplicată ființei noastre în duh și prin Duh, iar omul cel vechi este omorât, sinele este renegat, iar carnea este ținută pe cruce.

Domnul Isus a fost dispus să-Și ia crucea zilnic și, pe măsură ce Se apropia de răstignirea fizică, El a ales totuși voia Tatălui (Matei 16:24). O asemenea persoană trăiește în noi. Noi nu suntem dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm, dar El este dispus. Trebuie să ne deschidem Lui și să-I cerem să ne facă dispuși.

Trebuie pur și simplu să ne întoarcem către El, să Îl savurăm și să ne împărtășim din bunăvoința Domnului de a purta crucea și de a o purta pentru zidirea bisericii.

Domnul a fost dispus și chiar bucuros să-Și ia crucea, căci cunoștea bucuria pusă înaintea Lui; acum putem participa la dorința Lui de a purta crucea și de a o purta în viața noastră de zi cu zi.

Putem veni la El în duh, putem veni la El în Cuvânt și Îl putem permite să Se infuzeze în noi, chiar pentru a ne face la fel ca El în dorința de a purta crucea. Nicio ființă umană nu este un purtător fericit al crucii; mai degrabă, chiar și noi, credincioșii în Cristos, atunci când trebuie să ne luăm crucea și să o purtăm, de multe ori suntem ca niște criminali executați pe cruce, iar cei din jurul nostru pot vedea cât de mult suferim. O, Doamne!

Crucea nu este o suferință: crucea este terminare; când ne exersăm duhul și ne împărtășim din bunăvoința Domnului de a purta crucea, nu ne vom plânge, nu vom cârti și nu vom vorbi despre asta – pur și simplu vom purta crucea pentru zidirea bisericii.

Când ne exersăm duhul și suntem una cu Domnul pentru a ne lua crucea și a o purta, moartea lucrează în noi și viața este eliberată în biserică pentru zidirea bisericii. Când împărtășim bunăvoința Domnului de a purta crucea, viața Lui este eliberată prin noi în Trup.

Așa cum a spus Pavel, moartea lucrează în viață, dar viața în voi (2 Corinteni 4:12). Amin! Trebuie nu doar să ne luăm crucea, ci și să o purtăm, adică să rămânem pe cruce (Luca 14:27; Romani 6:6; Galateni 2:20; Filipeni 3:10; 1 Corinteni 15:31). Trebuie să ne păstrăm omul cel vechi sub sfârșitul crucii zi de zi.

Crucea este pentru uciderea zilnică a omului firesc; aceasta înseamnă a fi conformați morții lui Cristos. Am primit viața divină prin răstignirea Domnului și acum, pentru a fi zidiți în această viață, trebuie să luăm crucea de bunăvoie și bucurie.

Amin, fie ca noi să ne împărtășim din bunăvoința Domnului de a purta crucea și fie ca noi să fim purtătorii fericiți ai crucii astăzi, cei care permit morții lui Cristos să lucreze în ei, astfel încât viața Lui să poată fi eliberată și să lucreze în alții!

Nu ar trebui să ne pese de gustul, simțurile și conștiința noastră; mai degrabă, ar trebui să ne pese doar de voia lui Dumnezeu, care este să avem o unitate autentică (Ioan 17:21-23; Efeseni 4:3, 13; 1 Corinteni 1:10; Filipeni 2:2).

Când suntem dispuși să purtăm crucea una cu Domnul, chiar dacă soțul/soția noastră ne-ar putea face probleme, putem să-L savurăm pe Domnul și vom purta crucea cu bucurie, căci Domnul din noi este dispus să poarte crucea.

Când suntem dispuși să luăm crucea împărtășindu-ne din bunăvoința Domnului de a purta crucea, nu vom fluctua, fiind sus când totul merge bine și jos când alții ne fac probleme; mai degrabă, vom fi statornici și stabili, iar viața divină va fi administrată Trupului.

Mai mult, vom fi zidiți împreună cu soțul/soția noastră și cu sfinții, căci ne luăm soțul/soția și sfinții ca fiind voia lui Dumnezeu, crucea pe care să o purtăm, pentru zidirea bisericii. Cât de mult trebuie să ne rugăm pentru aceasta, ca Domnul să facă acest lucru real pentru noi în viața de biserică de astăzi!

Doamne Isuse, fă-ne purtători de cruce dispuși, așa cum ai fost Tu. Ai învățat să iei voia lui Dumnezeu ca cruce și ai fost dispus nu doar să porți crucea zilnic, ci și să fii crucificat fizic. Suntem atât de bucuroși că Ți-ai luat crucea și ai murit pentru noi. O, Doamne, prin bunăvoința Ta de a purta crucea, suntem astăzi aici ca biserică. Îți mulțumim și Te lăudăm. Ne deschidem Ție astăzi. Doamne, vrem să ne împărtășim din bunăvoința Ta de a purta crucea astăzi. Ne împărtășim din ceea ce ești Tu, ca să putem purta crucea, pentru ca viața Ta să fie eliberată! Amin, Doamne, fie ca noi să fim dispuși să purtăm crucea zilnic, luând voia lui Dumnezeu și negând gustul, sentimentul sau conștiența noastră. Fie ca noi să ne preocupăm doar de voia lui Dumnezeu, care este să avem unitate autentică! Fie ca noi să fim dispuși să purtăm crucea și să fim sârguincioși să păstrăm unitatea în legătura unificatoare a păcii! Amin, Doamne, fă-ne cei care purtăm crucea astăzi de bunăvoie și bucurie pentru ca biserica să fie zidită!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Partake of the Lord’s Willingness to Take up the Cross and Bear it for the Church, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 4 (Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii) ziua 5, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Exersăm cheia renegării sinelui pentru a încuia sinele și a zidi biserica astăzi

21/05/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

În calitate de credincioși în Cristos care doresc să zidească biserica și să-L urmeze pe Domnul luându-ne crucea, trebuie să exersăm cheia renegării sinelui și să încuiem sinele cu toate expresiile și manifestările sale, astfel încât biserica să poată fi zidită astăzi.

Modul de a coopera cu Domnul pentru a zidi biserica astăzi nu este doar prin desfășurarea de activități exterioare, lucruri care sunt foarte necesare pentru buna rânduială în viața de biserică, ci prin renegarea sinelui, pierderea vieții-suflet și luarea crucii noastre.

Biserica este Trupul lui Cristos, iar Cristos este Cel care zidește biserica. Cum se face că, chiar și după două mii de ani de la înălțarea sa la cer, Cristos nu a terminat de zidit biserica Sa? Nu este vorba doar de persecuția exterioară sau de ereziile care au atacat biserica, ci, mai mult decât atât, este cel mai subiectiv dușman dintre toți, care se ridică zi de zi, chiar și clipă de clipă, pentru a zădărnici zidirea bisericii.

Cel mai mare dușman al zidirii bisericii este sinele. Tu și eu, credincioșii în Cristos care trăim în sine, suntem cei mai mari dușmani ai clădirii lui Dumnezeu. O, Doamne Isuse! Când trăim în sine, lucru pe care îl facem în mod implicit, distrugem zidirea.

Petru și-a exprimat inima bună și grija ca Domnul să nu meargă și să moară, dar în ochii lui Dumnezeu, aceasta a fost una dintre porțile Hadesului care s-a deschis.

Petru este atât de asemănător cu noi. Într-un moment, vedem o mare revelație de la Dumnezeu și rostim ceva care edifică, zidește și eliberează cuvântul lui Dumnezeu pe pământ. În clipa următoare, însă, putem deschide porțile Hadesului pur și simplu fiind în sine și exprimându-ne intenția bună, opinia bună și inima bună, totuși, prin aceasta, împiedicăm zidirea bisericii.

Cât de mult avem nevoie ca Domnul să strălucească asupra a ceea ce este sinele! Am putea crede că suntem bine, deoarece nu păcătuim, nu provocăm probleme acasă sau în biserică și nu părem să avem probleme majore.

Dar atâta timp cât trăim în sine, adică atâta timp cât nu trăim în duhul contopit, exersând renegarea sinelui pentru a ne încuia pe noi înșine, ființa și viața noastră dăunează bisericii.

De-a lungul epocilor, multe daune au fost aduse clădirii lui Dumnezeu pur și simplu de către credincioșii autentici care vor să-L ajute pe Dumnezeu cu lucrarea de zidire, totuși s-au exprimat și, în cele din urmă, și-au construit propria „slujire” sau chiar și-au înființat propria „biserică”. O, Doamne!

Fie ca Domnul să aibă milă de noi în această privință și fie ca noi să fim deschiși strălucirii Sale, astfel încât sinele să fie complet expus și să putem exersa cheia abnegației pentru a ne încuia pe noi pentru zidirea bisericii!

Să fim iluminați de Domnul pentru a vedea sinele și unele dintre expresiile sinelui

Putem vorbi despre sine, dar s-ar putea să nu știm exact ce este sinele. Sinele este întruparea lui Satan, căci gândul lui Satan a fost injectat în sufletul uman pentru a-l face să devină sinele, sufletul independent de Dumnezeu.

Dar cum se manifestă sinele? Cum vedem sinele și unde vedem expresia sinelui? În primul rând, trebuie să venim la Domnul despre acest lucru și să-I permitem să strălucească asupra noastră. Fără strălucirea Domnului, indiferent câte exemple avem de manifestări ale sinelui, nu vom fi niciodată impresionați.

Când Domnul strălucește asupra unei anumite expresii a sinelui, vom vedea cu adevărat sinele, îl vom renega și ne vom întoarce imediat către duhul nostru. Există câteva expresii ale sinelui pe care le putem evidenția, cu versete care să le susțină; acestea sunt manifestările și semnele nu numai ale slăbiciunii noastre, ci, mai mult decât atât, ale sinelui.

Când sinele este liber să facă ceea ce vrea să facă, este deblocat și se poate manifesta, dăunând astfel bisericii. La sine, există ambiție, mândrie și înălțare de sine (Matei 20:20-28; 1 Petru 5:5; Romani 12:3; Numeri 12:1-10; 16:1-3; Filipeni 2:3-4).

Când trăim în sine, suntem ambițioși să obținem ceva în viața de biserică, o poziție sau un anumit nivel de autoritate sau conducere. Acest lucru este în noi, indiferent dacă s-a manifestat sau nu.

În sine există mândrie și înălțare de sine; în loc să se gândească la sine așa cum ar trebui, sinele se înalță pe sine. În sine, există autoîndreptățire, autojustificare și expunerea, critica și condamnarea altora (Matei 9:10-13; Luca 18:9-14; 1 Petru 4:8; Ioan 3:17; 8:11; Luca 6:37; Matei 7:1-5).

Pe partea personală, sinele are propria sa dreptate și, dacă este expus, are propria sa justificare, întotdeauna gata să se apere. Pe partea altora, sinele îi condamnă, îi critică și este gata să-i expună. O, fie ca Domnul să strălucească asupra acestor expresii ale sinelui din noi!

În ceea ce privește sinele, există introspecție și dispreț de sine (Cânt. Cânt. 2:8-9; 1 Cor. 12:15-16). Sinele este introspectiv; Dumnezeu vrea să expună ceea ce suntem, dar El nu vrea să fim introspectivi. Când sinele face introspecție, când sinele analizează sinele, sinele se disprețuiește pe sine. O, Doamne!

Fie ca lumina Sa vie să împrăștie toată noaptea noastră și totul să lumineze, astfel încât să putem vedea ce este sinele, să exersăm cheia renegării sinelui și să încuiem sinele cu toate manifestările sale!

Când suntem în sine, putem fi ofensați de biserică, de conducători sau de sfinți (Matei 6:14-15; 18:21-35; Marcu 11:25-26; Col. 3:13). Sinele se ofensează ușor; iar dacă sinele este mai perfecționat sau cultivat, va fi ofensat puțin mai târziu, dar tot este ofensat și păstrează ofensa, își amintește de ofensă și chiar o prețuiește. O, Doamne! Fie ca Domnul să strălucească asupra acestor lucruri din fiecare dintre noi.

În sine există dezamăgire și descurajare (Romani 8:28-29; 2 Corinteni 4:1); când ne întoarcem la duhul nostru, vedem că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, dar sinele este dezamăgit și descurajat.

În sine există iubire de sine, autoconservare, căutare de sine și autocompătimire (Matei 13:5, 20-21). O, Doamne! Sinele se iubește pe sine, se păstrează pe sine, își caută dorințele și se compătimește pe sine. O, Doamne Isuse, strălucește asupra sinelui pentru ca noi să vedem aceste manifestări și să ne renegăm de sine!

În ceea ce privește sinele, există cârtiri și raționamente (Exod 16:1-9; Filipeni 2:14). Sinele cârtește și raționează; atunci când suntem triști, ofensați sau dezamăgiți, ne asigurăm că ne exprimăm sentimentele ca cârtiri și raționamente.

La sine există o afecțiune naturală (prietenie) bazată pe gust și preferințe naturale (Matei 12:46-50; Filipeni 2:2b; 1 Corinteni 12:25). Nu ar trebui să existe așa ceva ca a fi prietenie naturală în viața de biserică, ci sinele este înclinat în mod natural să petreacă timpul și să fie cu unii oameni care se potrivesc cu el. O, Doamne!

La sine, există probleme de a fi părtinitor și de a avea opinii diferite (Ioan 11:21, 23-28, 39; Faptele Apostolilor 15:35-39; comp. cu 1 Corinteni 7:25, 40). Sinele este plin de opinii în măsura în care devine dizident. Când suntem în sine, suntem individualiști și independenți (16:12).

Fie ca Domnul să strălucească asupra manifestărilor sinelui, asupra multiplelor expresii ale sinelui și fie ca noi să ne exersăm duhul pentru a renega sinele, pentru ca biserica să fie zidită!

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să trăim o viață pentru zidirea bisericii astăzi! Strălucește asupra noastră, Doamne dragă, și expune manifestările sinelui. Strălucește asupra expresiilor sinelui și luminează-ne cu privire la ceea ce este cu adevărat sinele. Fie ca lumina Ta vie, Doamne, să risipească toată noaptea noastră și să lumineze totul, astfel încât să putem repudia sinele, să ne renegăm sinele și să ne exersăm duhul pentru a trăi pentru clădirea Ta! Amin, Doamne, strălucește asupra ambiției, mândriei și înălțării de sine a noastră. Expune orice autoîndreptățire, autojustificare și expunerea, critica și condamnarea altora. Fie ca lumina Ta să ne expună introspecția și disprețul de sine, care sunt expresii ale sinelui. O, Doamne, mântuiește-ne de a fi în sine, fiind astfel ofensați de biserică, de conducători și de sfinți. Expune care este sursa dezamăgirii și descurajării noastre. Amin, Doamne, expune și înlătură orice dragoste de sine, autoconservare, autoconștientizare și autocompătimire! Strălucește peste cârtirile și raționamentele noastre! Expune orice afecțiune naturală bazată pe gustul și preferințele noastre naturale. Doamne Isuse, ne deschidem pe deplin Ție! Expune sinele și arată-ne cât de înclinat și disident este. O, Doamne, expune și înlătură individualismul și independența noastră! Vrem să facem toate lucrurile pentru zidirea bisericii!

Exersăm cheia renegării sinelui pentru a încuia sinele pentru zidirea bisericii

Dacă noi, credincioșii în Cristos, exersăm cheia renegării sinelui, adică dacă ne renegăm sinele astăzi, vom încuia sinele, care este una dintre porțile Hadesului, iar vrăjmașul nu va mai putea ataca biserica (Luca 23:34; Faptele Apostolilor 7:60).

Una dintre expresiile particulare ale sinelui este a fi ofensat. În viața de biserică, unii sfinți pot spune în treacăt că au fost ofensați de prezbiteri, de sfinți și de un frate sau altul. Este un lucru serios să fii ofensat, căci atunci când ești ofensat, sinele este ofensat, iar Satan poate intra să facă rău bisericii. Prima care suferă este persoana ofensată.

Domnul Isus nu a fost niciodată ofensat; mai degrabă, chiar și atunci când era pe cruce, fiind crucificat pe nedrept de păcătoșii din jurul Lui, S-a rugat ca Tatăl să-i ierte, căci nu știau ce fac (Luca 23:34).

Apostolul Pavel a fost, de asemenea, un model în această privință; i-a iubit pe sfinții din Corint și s-a dăruit pentru ei, chiar s-a dăruit complet pentru ei, dar ei au prețuit alți „super-apostoli” și nu l-au iubit atât de mult; totuși, el nu s-a ofensat de acest lucru (2 Corinteni 12:15).

Când ești ofensat, deschidem poarta Hadesului, sinele, iar vrăjmașul poate intra să facă rău bisericii. Dar dacă folosim cheia renegării sinelui pentru a închide sinele, biserica este zidită și vrăjmașul este învins.

Trebuie să ne dăm seama că, atunci când suntem ofensați, putem crede că biserica greșește, că recâștigarea Domnului este greșită și chiar și Dumnezeu greșește. Doar pentru că copilul nostru greșește, nu înseamnă că nu mai este copilul nostru; mai degrabă, în acest moment are cea mai mare nevoie de noi ca părinți.

În mod similar, dacă ne-am putea simți ofensați de cineva sau ceva din biserică, nu ar trebui să ne justificăm; asemenea justificare dăunează zidirii bisericii. Când ne scuzăm pentru noi înșine, ne justificăm și credem că alții greșesc, situația nu este corectă și noi avem întotdeauna dreptate, suntem în sine, iar poarta Hadesului este deschisă pentru ca vrăjmașul să intre și să atace biserica.

Dar dacă ne închidem sinele exersându-ne duhul și renegând sinele, vrăjmașul este omorât!

Cu toții ne ofensăm la un moment dat, dar a rămâne în acea ofensă, a ne gândi la ea și a ne justifica în timp ce îi acuzăm pe alții și îi criticăm, aceasta este din partea sinelui. Trebuie să venim la Domnul cu greșelile noastre și să ne deschidem către El cu privire la aceste răni, astfel încât El să ne vindece și cuvântul Său să lucreze în noi pentru a învinge dușmanul.

Dacă putem fi ofensați, este o dovadă că trăim în sine. Dar dacă sinele a fost închis, nu vom fi ofensați în viața de biserică. O altă manifestare a sinelui este a avea prietenii naturale în viața de biserică; putem considera anumiți sfinți care ne plac și cu care suntem pe aceeași undă că sunt prietenii noștri și că putem fi exclusiv cu ei.

Anumiți sfinți se pot potrivi gusturilor noastre, iar noi ne potrivim gusturilor lor; ne hrănim unii altora gustul. Acest lucru este dăunător și împiedică zidirea. În loc să avem prietenii naturale, ar trebui să avem o dragoste divină pură, fără afecțiune personală. Pentru ca zidirea bisericii să aibă loc, tot ceea ce este natural trebuie extras și omorât.

Când cineva ne iubește într-un mod natural, ar trebui să ne temem de acest lucru; în mod similar, dacă descoperim că hrănim sinele unui frate și el îl hrănește pe al nostru, trebuie să ne exersăm duhul și să încuiem sinele.

Trebuie să exersăm cheia renegării sinelui pentru a ne încuia pe noi înșine în fiecare situație (Matei 16:18-24). Acesta este un exercițiu zilnic, chiar un exercițiu continuu.

Fie că o situație este pentru noi sau împotriva noastră, fie că frații ne iubesc sau ne urăsc, trebuie să ne încuiem pe noi înșine. În loc să rămânem într-o ofensă sau să ne gândim la ceea ce ne-au spus sau ne-au făcut alții, ar trebui mai degrabă să ne fixăm mintea pe duh (Romani 8:6) și să ne exersăm duhul pentru a-L iubi pe Domnul (Marcu 12:30), a trăi prin duh (Romani 8:4) și a umbla după Duh.

Când ne exersăm duhul și umblăm conform Duhului, sinele este încuiat spontan, iar biserica va fi zidită.

Doamne Isuse, ne exersăm duhul pentru a ne renega sinele și a trăi conform Duhului pentru zidirea bisericii! Amin, Doamne, vrem să învățăm să exersăm cheia renegării sinelui pentru a ne încuia pe noi în fiecare situație! Venim la Tine din nou și din nou, Doamne, în ceea ce privește viața noastră de zi cu zi și în fiecare detaliu al vieții noastre de zi cu zi. Strălucește asupra noastră. Expune manifestările sinelui. Fie ca lumina Ta vie să expună sinele, astfel încât să putem exersa cheia renegării sinelui și să încuiem sinele. Nu vrem să ne ocupăm de noi înșine, ci mai degrabă venim la Tine așa cum suntem, ca să Te putem atinge, să fim umpluți de Tine și să trăim în unirea organică cu Tine! Amin, Doamne, fie ca sinele să fie încuiat, pentru ca biserica să fie zidită. Fie ca toți sfinții din viața de biserică să-și exerseze duhul și să încuie sinele, încuind astfel această poartă a Hadesului, pentru ca biserica să fie zidită! Da, Doamne, suntem aici pentru zidirea Ta! Ne dăm Ție pentru zidirea bisericii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Exercise the Key of Self-Denial to Lock up the Self and Build up the Church Today, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 4 (Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii) ziua 4, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Renegăm sinele prin cruce pentru a fi dependenți de Domnul și de Trupul lui Cristos

20/05/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

Sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu și de Trupul lui Cristos; trebuie să ne renegăm sinele și să fim dependenți de Domnul și de Trup, căci numai atunci când viața sinelui a fost complet înlăturată prin cruce putem atinge realitatea Trupului lui Cristos și ajunge să cunoaștem Trupul. O, Doamne Isuse!

Domnul Isus își zidește biserica și o face cu noi, credincioșii regenerați și transformați în Cristos, ca pietre vii, pe El însuși ca temelie. Totuși, ori de câte ori vorbim despre zidirea bisericii, trebuie să ne dăm seama că inamicul atacă; prin urmare, trebuie să exersăm împărăția lui Dumnezeu, chiar să folosim cheile împărăției.

Porțile Hadesului atacă biserica, căutând să o afecteze și să încetinească lucrarea de zidire. Dar slavă Domnului – El ne-a dat cheile împărăției cerurilor, ca să legăm pe pământ ce a fost legat în cer și să dezlegem pe pământ ce a fost dezlegat în ceruri! Amin!

Petru a folosit două dintre cheile împărăției când a deschis calea pentru evrei și neamuri pentru a intra în biserică, ca împărăție a lui Dumnezeu. Astăzi avem cel puțin trei chei subiective ale împărăției cerurilor, pe care trebuie să le folosim pentru a închide și a încuia porțile Hadesului.

Trebuie nu doar să vedem ce sunt porțile Hadesului în experiența noastră subiectivă, ci și mai mult să le închidem și să le încuiem. Cheile nu sunt doar pentru a închide ușile; cheile sunt pentru a încuia ușile. Porțile Hadesului sunt împărăția întunericului.

Care sunt porțile Hadesului în experiența noastră subiectivă de astăzi? Domnul Isus nu ne-a lăsat în întuneric în privința asta, iar Petru însuși a devenit un exemplu despre ce înseamnă să deschizi porțile Hadesului: sinele este una dintre aceste porți, opiniile noastre sunt, de asemenea, porți, iar viața-suflet și refuzul nostru de a lua crucea sunt porțile Hadesului.

Domnul Isus a luat inițiativa și a stabilit modelul despre ce înseamnă să zidești biserica și să trăiești în realitatea împărăției atunci când S-a lepădat de Sine, nu Și-a iubit viața-suflet și Și-a luat crucea și a fost pe deplin una cu Tatăl în viața Sa zilnică.

Astăzi, noi, ca credincioși în Cristos, trebuie să exersăm cheile subiective ale împărăției prin renegarea sinelui, pierderea vieții noastre suflet și luarea crucii noastre pentru a-L urma pe Domnul, astfel încât să putem zidi biserica. Ori de câte ori suntem în duhul nostru, exersându-ne duhul și trăind conform duhului, suntem în biserică în realitate, căci trăim în împărăția lui Dumnezeu.

Dar când nu suntem în duhul nostru contopit, trăim în sine, exprimăm carnea și nu purtăm crucea; Într-o astfel de situație, facem rău bisericii. O, Doamne!

Trebuie să ne renegăm sinele fiind dependenți de Domnul și de Trupul lui Cristos

Un aspect al sinelui este independența față de Dumnezeu și de Trup; sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu. Deoarece sinele este ceva independent, sinele este cea mai mare problemă când vine vorba de zidirea Trupului lui Cristos.

Trupul lui Cristos cere să depindem de Domnul și de ceilalți membri ai Trupului, dar sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu și de Trup. O, Doamne Isuse! Domnul nu se preocupă de ceea ce facem noi; mai degrabă, El se preocupă de dependența noastră de El (Matei 7:21-23; Iosua 9:14).

Nu ceea ce facem noi contează înaintea lui Dumnezeu; ceea ce contează pentru El este dacă depindem de El în toate lucrurile pe care le facem și nu le facem. Când suntem independenți de Dumnezeu, indiferent câte fapte bune facem pentru El și cât de mult slujim în biserică, pentru Domnul aceasta nu înseamnă nimic.

Adevăratul semn al sinelui este independența; când suntem independenți de Domnul, când facem lucruri pentru El sau pentru noi înșine, dar separat de El, aceasta înseamnă să trăim în sine. Dacă facem lucruri fără să ne întoarcem către duh, fără să depindem de Domnul, trăim în sine și mai degrabă deteriorăm Trupul în loc să zidim.

Dușmanul Trupului este sinele, pentru că sinele este ceva independent. O, Doamne! Pentru că sinele este independent, cea mai mare problemă în zidirea Trupului, chiar și cea mai mare frustrare și opoziție, este sinele.

Martin Luther a spus odată că se teme de Papa din Roma, dar se teme mult mai mult de papa din el, de sine, care este mai puternic decât Papa din Roma. O, Doamne! Avem nevoie de strălucirea Domnului astăzi, pentru ca El să ne lumineze și să ne arate sinele.

Trebuie să vedem, sub strălucirea Domnului, că sinele caută să fie independent de Dumnezeu și de Trup. Pentru a renega sinele (Luca 9:23), trebuie să învățăm să ne exersăm duhul și să depindem de Domnul și de Trup.

De fapt, atunci când depindem de Domnul, depindem și de Trup, căci Domnul este Capul Trupului, iar când suntem una cu El, suntem una cu Trupul. De asemenea, atunci când depindem de sfinții pe care Domnul ne-a pus împreună cu ei, atunci când suntem dependenți de membrele Trupului, suntem dependenți de Domnul.

Trebuie să ne străduim să fim zidiți împreună cu sfinții și să fim în armonie cu Trupul. Dacă suntem în armonie cu Trupul și suntem zidiți în Trup, cu siguranță vom simți prezența Domnului. Fie ca noi să vedem că Domnului Îi pasă mai mult de dependența noastră de El decât de ceea ce facem pentru El, fiind totuși despărțiți de El.

Când suntem pe cale să facem ceva, trebuie să-L întrebăm pe Domnul și să vedem dacă El face acel lucru și, de asemenea, trebuie să fim în părtășia cu Trupul în această privință. Dacă suntem independenți de Domnul, suntem în sine; dacă suntem dependenți de Domnul, suntem în mod spontan dependenți de Trup, iar sinele este renegat.

Ar trebui să învățăm să depindem nu numai de Dumnezeu, ci și de Trup, de frați și surori (Exod 17:11-13; Faptele Apostolilor 9:25; 2 Corinteni 11:33). Unii spun că depind de Dumnezeu, dar nu sunt dispuși să depindă de Trup; fac lucrurile în felul lor, după cum le place, spunând că depind de Domnul, dar nu sunt în părtășia cu Trupul.

Domnul să ne dea să fim dependenți de Dumnezeu și, de asemenea, dependenți de Trup! Domnul și Trupul Său sunt una, așa că, dacă suntem dependenți de Trup, suntem și dependenți de Domnul! Dar dacă suntem independenți de Trup, suntem în mod spontan independenți de Domnul.

Apostolul Pavel a fost o persoană care depindea de Domnul și, de asemenea, de Trup; din scrierile sale, vedem cât de mult depindea de Domnul pentru provizia sa, dar putem vedea și că depindea de cererea sfinților (Filipeni 1:19-21).

El nu a vorbit doar despre doctrine și chestiuni spirituale, ci i-a și salutat pe sfinți, i-a rugat pe unii să vină la el, a apreciat ajutorul altora și a avut o relație strânsă cu mulți sfinți și o relație adecvată cu multe biserici. Ce model!

Indiferent câte lucruri bune intenționăm să facem, indiferent cât de împovărați suntem pentru un aspect sau altul al vieții de biserică și indiferent cât de mare este nevoia de Evanghelie, păstorire, vizitare, unire etc., trebuie să învățăm să fim dependenți de Domnul și de Trup.

Trebuie să ne renegăm sinele, care de multe ori este activ în lucrurile lui Dumnezeu pentru ca acesta să se poată exprima, și să învățăm să fim dependenți de Domnul și de Trup. Dependența ucide sinele. Independența face ca sinele să prospere. Fie ca noi să vedem viziunea sinelui și să urâm independența noastră față de Domnul și de Trup.

Fie ca noi să ne renegăm sinele astăzi, exersându-ne duhul și depinzând de Domnul și de Trup. Fie ca noi să prețuim dependența noastră de Domnul și de Trup mai mult decât ceea ce putem face pentru Domnul și în viața de biserică!

Doamne Isuse, strălucește asupra noastră și dă-ne să vedem viziunea sinelui! Fie ca noi să realizăm că sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu și față de Trup. O, Doamne Isuse, strălucește asupra noastră și expune sinele în independența sa! Vrem să ne întoarcem către duhul nostru, Doamne, și să depindem de Tine. Fie ca noi să prețuim mai mult dependența noastră de Dumnezeu și de Trup decât faptele noastre pentru Dumnezeu și în viața de biserică. O, Doamne Isuse, Te iubim! Ne întoarcem către Tine! Vrem să ne consultăm cu Tine în toate lucrurile. Vrem să învățăm să avem părtășie cu Tine în toate lucrurile, să depindem de Tine și să avem părtășie cu sfinții, să depindem de Trup. Limitează-ne, Doamne, independența noastră; limitează-ne pe noi ca Duh în interior și ca Trup în exterior. Fie ca noi să vedem că cea mai mare problemă, frustrare și opoziție față de zidirea Trupului este sinele. Fie ca noi să repudiem sinele, să nu stăm în sine, să nu trăim în sine ci să ne renegăm sinele, ca să putem fi zidiți împreună cu sfinții în Trup! O, Doamne Isuse, fie ca noi să urâm independența noastră față de Domnul și de Trup! Fie ca noi să iubim dependența de Domnul și de Trup pentru zidirea Trupului!

Când crucea tratează în totalitate viața sinelui, putem atinge realitatea Trupului

Deoarece Satan și-a injectat mintea și gândul în sufletul nostru, sufletul nostru declară independența față de Dumnezeu și de ceilalți, iar sinele vrea să trăiască, să fie exprimat și să facă multe lucruri. În calitate dei credincioși în Cristos, avem viața lui Dumnezeu în duhul nostru, dar sufletul este încă aici, declarând independența față de Dumnezeu.

Chiar și în viața de biserică, este ușor să fim pur și simplu în domeniul vieții de biserică, întâlnindu-ne cu sfinții, bucurându-ne de Domnul ici și colo, dar trăind totuși în sine. Un semn că trăim în sine este că nu depindem de Domnul și nici nu depindem de Trup. Când suntem dependenți de Domnul, sinele dispare și, în loc de sine, avem prezența Domnului și suntem plini de pace.

Când ne îndreptăm atenția către duhul nostru și depindem de Domnul în duhul nostru, suntem umpluți de viață și pace (Romani 8:6). Când depindem de Domnul, savurăm pacea lui Cristos care ne judecă în inimile noastre (Coloseni 3:15), căci pacea Lui este în noi atunci când suntem într-o relație adecvată cu Cristos și cu Trupul.

Știm că depindem de Dumnezeu pentru că avem pace autentică în noi. Totuși, unii creștini pot spune că au pace chiar dacă nu depind de Trup; pot fi destul de capabili, putând face multe lucruri pentru Dumnezeu, dar nu sunt dispuși să depindă de Trup. O, Doamne!

Există pacea făcută de sine, o pace făcută de omul însuși în sinele său, care nu este pacea lui Cristos în Trup, ci o pace falsă. Cu cât astfel de oameni pretind mai mult că fac ceva pentru Dumnezeu, cu atât sfinții simt mai mult că nu sunt în pace.

Trebuie să experimentăm pacea în Trup prin renegarea sinelui și prin dependența de Domnul și de Trup. Când viața sinelui este complet înlăturată de cruce, putem atinge realitatea Trupului și putem fi în Trup în realitate. De aceea Domnul ne-a spus că, pentru zidirea bisericii, trebuie să ne renegăm sinele, să ne pierdem viața-suflet, să ne luăm crucea și să-L urmăm (Matei 16:24).

Fie ca Domnul să Se îndure de noi și să strălucească peste viața sinelui, ca să putem vedea cât de ocupat este sinele, cât de activ și cât de zelos este sinele și, de asemenea, cât de independent este sinele de Dumnezeu și de Trup.

Numai atunci când Domnul, în îndurarea Sa, luminează asupra noastră și expune sinele în independența sa față de Dumnezeu și de Trup, putem permite cu adevărat ca crucea să ni se aplice și să ne renegăm sinele nostru.

Numai atunci când viața sinelui a fost complet înlăturată de cruce, putem ajunge să cunoaștem Trupul și să atingem realitatea Trupului lui Cristos. Fie ca noi să fim mântuiți de orice pace făcută de noi înșine, o pace care este făcută și menținută de noi înșine, și fie ca noi să fim dependenți de Domnul și de Trup în tot ceea ce facem.

Noi, cei care credem în Cristos, suntem membre ale Trupului lui Cristos; suntem în strânsă legătură cu Capul, Cristos, și, de asemenea, cu membrele Trupului pe care Domnul ni le-a pus. Însă sinele este cel mai mare dușman al Trupului, căci sinele își declară independența față de Dumnezeu și față de Trup.

Fie ca noi să învățăm să ne renegăm sinele, astfel încât să putem închide această poartă subiectivă a iadului în experiența noastră pentru zidirea bisericii. Fie ca noi să venim la Domnul cu privire la toate deciziile, dorințele, gândurile, acțiunile și intențiile noastre de a face una sau alta pentru El sau în viața de biserică.

Când avem sinele, nu avem Trupul, dar când avem Trupul, nu avem sinele. O, Doamne! Trebuie să ne ocupăm de viața noastră sinelui; trebuie să încuiem poarta sinelui (1 Corinteni 15:31). Nimeni nu o poate încuia pentru tine și tu nu poți încuia poarta sinelui pentru alții; noi suntem responsabili pentru încuierea propriului nostru sine.

Cât de mult a frustrat această poartă deschisă a sinelui zidirea bisericilor locale! Dar câtă zidire are loc atunci când sfinții se leapădă de sine și sunt dependenți de Domnul și de Trup!

Doamne Isuse, fie ca viața sinelui nostru să fie complet înlăturată de cruce, ca să putem atinge realitatea Trupului! Amin, Doamne, luminează-ne astăzi. Arată-ne ce este sinele și expune viața sinelui. Salvează-ne de la a trăi în sinele nostru chiar și în viața noastră de zi cu zi. Fă-ne să ne întoarcem către Tine. Fă-ne să ne întoarcem către duhul nostru. Vrem să fim în părtășie cu Trupul, fiind într-un contact corespunzător cu Cristos, Capul, și cu membrele Trupului. Amin, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a încuia poarta sinelui, o poartă a Hadesului, prin renegarea sinelui și dependența de Domnul și de Trup! Ne deschidem pe deplin Ție, Doamne, și ne deschidem pe deplin Trupului! Avem nevoie de Tine, Doamne, și avem nevoie de Trup! Amin, Doamne, nu putem face nimic despărțit de Tine și despărțit de Trup nu suntem capabili să facem nimic! Vrem să depindem de Tine și să depindem de Trup în toate lucrurile. Fie ca noi să savurăm această pace care rezultă din negarea sinelui pentru a depinde de Dumnezeu și de Trupul lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Deny the Self by the Cross to be Dependent on the Lord and on the Body of Christ, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 4 (Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii) ziua 3, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Gândul lui Satan a fost injectat în sufletul nostru pentru a-l transforma în sine: trebuie să ne renegăm sinele

19/05/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să ne dăm seama că gândul lui Satan a fost injectat în sufletul nostru pentru a-l transforma în sine, iar astăzi trebuie să ne renegăm sinele pentru zidirea bisericii.

Conform cu Matei 16, zidirea bisericii depinde de închiderea porților Hadesului prin exersarea cheilor împărăției; mai întâi, trebuie să exersăm cheia lepădării de sine, căci gândul lui Satan a fost injectat în mintea noastră pentru a face ca sufletul nostru să devină sinele. O, Doamne Isuse!

Trebuie să ne deschidem Domnului și să-I permitem să strălucească asupra noastră pentru a ne arăta ce este sinele și care sunt obstacolele subiective în calea zidirii bisericii astăzi. Au trecut două mii de ani de când Domnul a spus că Își va zidi biserica și, chiar dacă există atât de mulți creștini pe pământ, biserica nu este încă zidită.

Aceasta deoarece, deși Petru a exersat două dintre cheile împărăției în cartea Faptele Apostolilor, noi, credincioșii în Cristos, nu exersăm în mod activ cheile împărăției pentru a ne lepăda de sine, a pierde viața-suflet și a ne lua crucea pentru a-L urma pe Domnul.

Când Domnul Isus a menționat că își va zidi biserica, imediat a spus că porțile Hadesului nu o vor birui și că ne dă cheile împărăției cerurilor (Matei 16:17-18).

Pe partea pozitivă, Domnul își zidește biserica pe Sine Însuși ca stâncă și cu credincioșii în Cristos ca pietre, ființele umane transformate. Pe partea negativă, Satan atacă biserica și vrea să o afecteze, iar noi trebuie să exersăm cheile împărăției pentru a închide și a încuia porțile Hadesului, astfel încât biserica să poată fi zidită.

Mai ales că vedem că venirea Domnului este foarte curând. Deoarece există atât de multe semne în istoria umană exterioară care indică spre sfârșit, trebuie să învățăm să cooperăm cu Domnul pentru a zidi biserica.

Cea mai mare profeție dintre toate legate de venirea Domnului este că El își va zidi biserica; când biserica va fi zidită, Domnul se va întoarce. Locul morții, porțile Hadesului, sunt chiar acolo, lângă biserică, gata să atace și să afecteze biserica. Prin porți intră și ies lucruri; aceste porți sunt gata să înghită orice viață din biserică și să împiedice zidirea bisericii.

Unicul dușman al lui Cristos, Satan, luptă prin porțile Hadesului pentru a învinge biserica. Dar slavă Domnului, noi astăzi putem încuia porțile Hadesului – nu numai să închidem porțile, ci mai mult, să le încuiem pentru a putea opri răspândirea morții și a declanșa zidirea bisericii.

Trebuie să luăm cuvântul Domnului, să spunem amin la cuvântul Său, să ne rugăm asupra cuvântului Său și să cooperăm cu El exersându-ne duhul pentru a face tot ce putem de partea noastră pentru zidirea bisericii. Amin, trebuie să ne renegăm sinele astăzi!

Învățăm să folosim cheia renegării sinelui – sufletul creat plus mintea satanică

De-a lungul istoriei, biserica a fost afectată nu doar de persecuție și erezie, ci și de sine. Zidirea bisericii depinde de închiderea și încuierea porților Hadesului prin folosirea a trei chei (vezi Matei 16:24-26). Trebuie nu doar să închidem porțile, ci să le încuiem, astfel încât nimeni să nu le poată deschide.

De aceea, Domnul ne-a dat cheile împărăției, pe care trebuie să le folosim pentru a încuia porțile subiective ale Hadesului, astfel încât biserica să poată fi zidită. Fie ca noi să fim salvați de la deschiderea porților Hadesului trăind fără să știm sau chiar de bunăvoie în sine, complăcându-ne cu viața-suflet și respingând crucea. O, Doamne Isuse!

În primul rând, trebuie să învățăm să exersăm cheia renegării sinelui (Matei 16:24; Luca 9:23). Dacă vrem să-L urmăm pe Domnul, venind după El și călcând pe urmele Sale, trebuie să ne renegăm sinele, să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Ce este sinele? În Biblie există doi termeni negativi legați de omul căzut: carnea și sinele. Carnea este trupul creat care a fost corupt de păcat, natura lui Satan (Romani 6:12, 14; 7:8, 11, 17, 20); sinele este sufletul creat plus mintea satanică, mintea lui Satan.

Sinele întrupează sufletul căzut care a fost otrăvit, care a devenit saturat cu Satan. Când omul a căzut, pe de o parte, trupul său a fost transmutat pentru a deveni carne, carnea căzută care este în vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu. În același timp, sufletul său a fost corupt și otrăvit, căci Satan și-a infuzat mintea, gândul său rău, în sufletul omului și, prin urmare, sufletul căzut a devenit sinele.

Sinele este întruparea sufletului care declară independența față de Dumnezeu, neavând nevoie de Dumnezeu și fiind separat de Dumnezeu, dar fiind otrăvit de Satan cu mintea sa. Putem spune că sinele, sufletul și mintea căzută sunt trei-în-unul, iar Domnul ne spune că, dacă vrem să-L urmăm, trebuie să ne renegăm sinele.

În spatele sinelui se află Satan, care manipulează sinele pentru a dăuna vieții de biserică.

Vedem exprimarea sinelui imediat după ce Domnul vorbește despre biserică. Petru a primit revelația divină cu privire la Cristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, iar apoi Domnul a continuat spunând că El va zidi biserica Sa pe Sine Însuși și pe revelația despre Sine, cu credincioși transformați ca Petru, care sunt pietre vii.

Ce revelație glorioasă, minunată și uimitoare!

Imediat după aceasta, Domnul a spus că trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească, să fie ucis și să învie; când Petru a auzit aceasta, L-a luat pe Domnul deoparte și a început să-L mustre, ca Dumnezeu să aibă milă de El, ca așa ceva să nu se întâmple niciodată. Domnul Isus, însă, S-a întors și i-a spus lui Petru în fața tuturor ucenicilor: „Înapoia Mea, Satano!” Extraordinar!

Aici, Petru a fost cel care și-a exprimat inima bună și intenția ca Domnul să nu moară, dar Domnul Isus l-a identificat ca fiind Satan! În acel moment, Petru era întruparea lui Satan, căci Petru a rostit ceva din mintea sa, care nu era înnoită și a deschis poarta Hadesului pentru ca Satan să-L atace pe Domnul și zidirea bisericii.

O astfel de rostire bună, plină de sentiment și bunătate față de Domnul, a fost deschiderea porților Hadesului; gândul omenesc al lui Petru era întruparea lui Satan, iar Domnul a trebuit să-l mustre. O, Doamne Isuse!

Aceasta înseamnă că noi înșine, de atâtea ori în viața de biserică și în întâlniri, putem avea o inimă bună, intenții bune și idei bune și, pe măsură ce ne exprimăm opiniile, deschidem porțile Hadesului pentru ca inamicul să atace și să dăuneze bisericii. O, Doamne!

Trebuie să ne dăm seama că Satan și-a insuflat gândurile în noi și sufletul nostru căzut este sinele și, ori de câte ori rostim ceva din opiniile noastre pentru a ne exprima sinele, Satan are o cale de a ataca biserica. O, Doamne Isuse!

Noi, credincioșii în Cristos, putem fi exact ca Petru; avem niște gânduri bune, idei bune și intenții bune și le putem exprima ca opinii ale noastre în viața de biserică. Nu este nimic greșit în ceea ce spunem și ne susținem ceea ce spunem, dar pentru că nu suntem una cu Domnul atunci când spunem asta, deschidem poarta sinelui, poarta Hadesului, iar Satan are o cale de a ataca biserica și de a o deteriora.

Satan este întrupat în sinele nostru și se exprimă prin mintea noastră neînnoită. Fie ca noi să ne deschidem cu adevărat Domnului în legătură cu aceasta și să-I permitem să strălucească asupra noastră și să expună ce este sinele, astfel încât să exersăm cheia renegării sinelui pentru zidirea bisericii.

Doamne Isuse, îndură-Te de noi și luminează-ne pentru a expune ce este sinele și care sunt manifestările sinelui. Vrem să Te urmăm renegând sinele, luându-ne crucea și venind după Tine. Amin, Doamne Isuse, Te iubim și vrem să cooperăm cu Tine pentru zidirea bisericii. Salvează-ne de la a deschide porțile Hadesului prin opiniile și intențiile noastre bune. O, Doamne, nu vrem să dăunăm bisericii ca Trup al lui Cristos, dându-i lui Satan o cale de a vorbi și de a se exprima prin noi. Fie ca noi să fim conștienți că sinele este întruparea lui Satan, iar opiniile noastre separate de Tine sunt pur și simplu deschiderea porților Hadesului! O, Doamne Isuse! Înnoiește-ne mintea. Folosim cheile împărăției pentru a negă sinele și a ne lua crucea pentru a Te urma. Amin, Doamne Isuse, fă-Ți voia în ființa noastră. Nu vrem să fim manipulați de dușman pentru a-și exprima intențiile și dorințele; ne folosim duhul pentru a negă sinele și pentru a elibera zidirea bisericii!

Gândul lui Satan a fost injectat în sufletul nostru pentru a-l transforma în sine: trebuie să ne renegăm sinele!

Care este originea sinelui? Dacă citim din nou, într-un mod rugativ, porțiunea din Gen. 3:1-6, vom vedea nu numai cum omul nu a ascultat de Dumnezeu și s-a împărtășit din pomul cunoașterii, ci și mai mult, cum Satan și-a injectat gândul în sufletul uman pentru a-l transforma în sine.

Înainte chiar de a se împărtăși din pomul cunoașterii binelui și răului în trupul ei, ea a raționat și a conversat cu Satan, care era întrupat în șarpe. Din conversația lor, puteți vedea cum gândul lui Satan a fost injectat în mintea ei, mai ales când Satan i-a spus: „A zis oare Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncați din toți pomii din grădină?»”

Acest lucru i-a atras atenția. Ea i-a răspuns lui Satan și, de îndată ce a conversat cu el, a fost prinsă în mintea ei de momeala gândului lui Satan. Foarte interesant. O momeală este ceva delicios, suculent și prea frumos ca să fie adevărat, chiar dacă este destul de mică și „atârnă” înaintea ochilor noștri; totuși, există un cârlig în momeală și, odată ce prindem momeala, suntem prinși.

Asta i s-a întâmplat Evei și asta ni se întâmplă și nouă. De multe ori Satan vine la noi și ne pune un gând în minte; poate că Îl savurăm pe Domnul dimineața, dar apoi, cândva în timpul zilei, poate exista un gând care se îndoiește de Dumnezeu sau o acuzație împotriva unuia dintre sfinții din viața de biserică.

Dacă ne gândim la acest gând și îl luăm în considerare, încercăm să raționăm cu el și facem tot posibilul să i se opună, vom fi prinși în capcană, iar rezultatul este că trăim în sine, iar biserica este afectată (2 Corinteni 10:5). Satan ne atacă mintea pentru a-și injecta gândul în noi.

Sufletul nostru este decăzut, căci, în mod implicit, vrea să fie independent de Dumnezeu, totuși, alegând independența de Dumnezeu, sufletul depinde de Satan și crede minciunile lui. Așa cum Eva a luat gândul lui Satan în mintea ei, de atâtea ori luăm și noi gândurile lui în mintea noastră și suntem otrăviți și corupți.

După ce mintea Evei a fost otrăvită de gândul lui Satan, emoția ei a fost stârnită; ea a văzut că pomul era bun de mâncat și că era o încântare pentru ochi și că pomul era de dorit pentru a face pe cineva înțelept. Este ca și cum ochii ei s-ar fi deschis; mintea i-a fost otrăvită, iar apoi emoția i-a fost trezită.

Apoi, voința ei a fost exersată pentru a lua decizia de a mânca din rodul pomului cunoașterii binelui și răului. În momentul în care a mâncat din rodul fizic al pomului interzis, sufletul ei era deja otrăvit și corupt.

Aceasta este originea sinelui: Satan își injectează gândurile în mintea umană pentru ca omul să se îndoiască de ceea ce spune Dumnezeu, să pună la îndoială ceea ce spune Dumnezeu și chiar să facă lucruri pe care Dumnezeu spune că nu ar trebui să le facem, doar pentru că ni se pare rezonabil să facem aceste lucruri. O, Doamne Isuse!

Trebuie să folosim cheia renegării sinelui pentru a închide și a încuia poarta sinelui, una dintre porțile Hadesului, pentru a putea zidi biserica. Trebuie să fim atenți chiar și la cel mai mic gând din noi. Dacă permitem unui mic gând, unui mic gând plin de îndoială, să se înmulțească în noi, acesta va crește, ne va otrăvi mintea, ne va prelua sentimentele, iar emoțiile noastre vor fi stârnite și agitate.

Cu cât suntem mai agitați de cineva și de ceea ce a spus sau a făcut, cu atât mai mult ne putem simți ofensați. Cu cât ne gândim mai mult la asta, cu atât mai mult credem că avem dreptate, pentru că ne justificăm, iar acea persoană greșește. Începem să gâfâim și să ne agităm, și chiar venele noastre sunt umflate, avem respirație agitată, iar emoția noastră este stârnită. Suntem deci ofensați de un membru al Trupului care ne supără sau ne jignește.

În acest fel, porțile Hadesului sunt deschise și moartea intră. Cu toții experimentăm acest lucru și trebuie să fim conștienți de acest lucru. Totul vine prin minte. În spatele minții decăzute, al sufletului decăzut și al sinelui, Satan este acolo, manipulând sinele pentru a deteriora biserica.

Cu toții trebuie să ne pocăim înaintea Domnului pentru că vorbim cu alții, căci de atâtea ori am rostit un gând negativ sau plin de îndoială, iar vorbirea noastră, ca urmare a instigării lui Satan, a afectat biserica.

Într-un moment de nepăsare și neglijență, putem afecta biserica pur și simplu deschizând poarta sinelui, una dintre porțile Hadesului, iar biserica este afectată. Cât de mult trebuie să cooperăm cu Domnul astăzi în această chestiune! Cât de mult trebuie să ne renegăm sinele pentru zidirea bisericii!

Doamne Isuse, fă-ne să vedem că mintea lui Satan a fost injectată în mintea noastră pentru a face ca sufletul nostru să devină sinele, întruparea lui Satan. O, Doamne, salvează-ne de la încercarea de a raționa cu Satan sau de a încerca să supunem sinele; fie ca să învățăm pur și simplu să ne renegăm sinele și să încuiem această poartă a Hadesului! Ne exersăm duhul, Doamne, și venim la cuvântul Tău, astfel încât să putem fi înnoiți în duhul minții noastre. Înnoiește-ne mintea. Luăm fiecare gând și îl facem captiv cunoașterii lui Cristos. Amin, Doamne, nu vrem să luăm în considerare niciun gând care pune la îndoială Dumnezeu, biserica, sfinții sau orice altceva legat de lucrurile spirituale. Fie ca noi să ne concentrăm asupra Ta în fiecare zi! Învață-ne, Doamne, să folosim cheile împărăției pentru a închide poarta subiectivă a Hadesului, care este sinele! Salvează-ne de a permite gândurilor, îndoielilor, acuzațiilor și opiniilor să se înmulțească în ființa noastră și să fie exprimate prin opiniile noastre, ceea ce va dăuna bisericii. O, Doamne Isuse, ne dăm Ție pentru zidirea bisericii!