Trupul lui Cristos

Iertarea guvernamentală, iertarea împărăției și să nu acționăm împotriva guvernării lui Dumnezeu

06/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

După ce am văzut iertarea eternă, iertarea instrumentală și iertarea restauratoare, astăzi vrem să aprofundăm iertarea guvernamentală (legată de disciplină) și iertarea împărăției (legată de administrația lui Dumnezeu).

În Biblie, cuvântul iertare și principiul iertării lui Dumnezeu este folosit foarte mult, dar nu toate iertările sunt la fel.

De exemplu, când Domnul ne iartă păcatele în momentul regenerării noastre, acesta este un fel de iertare, dar când El iartă păcatele celor pe care biserica îi iartă (Ioan 20:23), acesta este un alt fel de iertare.

Când îi iertăm pe alții și, prin urmare, sunt iertați de Domnul, acesta este un fel de iertare, dar când cineva păcătuiește și este bolnav și prezbiterii vin să se roage pentru el, va fi iertat – acesta este un alt fel de iertare.

Îi mulțumim Domnului pentru slujba fratelui Watchman Nee care, în colecția lucrărilor sale, a descoperit din Cuvântul lui Dumnezeu cinci feluri de iertare: iertarea eternă, iertarea instrumentală, iertarea restauratoare, iertarea guvernamentală și iertarea împărăției.

Iertarea eternă este acordată de Domnul Isus tuturor celor care cred în El; pocăindu-ne și crezând în Domnul, suntem iertați de toate păcatele noastre, iar această iertare este eternă. Aleluia!

Și atunci când cineva crede în Domnul dar nu-și dă seama că este iertat de El, biserica este instrumentul lui Dumnezeu pentru a declara iertarea lui Dumnezeu omului.

Biserica nu poate, prin sine însăși, să-i ierte pe alții; mai degrabă, deoarece biserica este Trupul lui Cristos, biserica poate proclama iertarea păcatelor pe care Dumnezeu a îndeplinit-o deja.

Mai mult, după ce credem în Domnul, încă mai facem greșeli, păcate și ofense, deci mai avem păcate; când ne mărturisim păcatele Domnului și ne pocăim, Domnul ne iartă de păcatele noastre și ne curăță de orice nelegiuire.

Cât de minunat este să avem mântuirea lui Dumnezeu și să savurăm iertarea Domnului în toate aspectele sale!

Cu toate acestea, există alte două aspecte ale iertării lui Dumnezeu, care pot să nu fie atât de plăcute, dar sunt absolut adevărate și experimentale atât din punct de vedere al Cuvântului lui Dumnezeu, cât și al experimentării noastre creștine.

Iertarea guvernamentală e legată de disciplina lui Dumnezeu și modul Său de a ne trata

Disciplina guvernamentală este legată de disciplina lui Dumnezeu și de felul Său de a ne trata. Este posibil să nu fim atât de familiarizați cu acest lucru, așa că trebuie să săpăm mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cunoaște mai multe, altfel este posibil să dorim “să iertăm și să primim” pe cineva care este sub acest fel de iertare, și putem provoca probleme în biserică.

Trebuie să iubim și să iertăm pe cineva ca pe un frate, dar dacă o persoană se află sub iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu și este sub disciplina Sa, iar noi mergem împotriva acesteia, vom merge împotriva guvernării și disciplinei lui Dumnezeu.

De ce ne iartă Dumnezeu și încă ne mai disciplinează?

Dumnezeu ne poate permite să greșim și chiar să păcătuim, dar El nu va permite să facem acest lucru la nesfârșit; dacă continuăm să păcătuim, El ne va disciplina, iar această disciplină poate veni sub formă de boală, dificultăți și, în cazuri extreme, poate fi chiar moarte, pentru a putea învăța să nu păcătuim atât de ușor.

Iertarea guvernamentală implică aranjamentul lui Dumnezeu, suveranitatea Sa, disciplina Sa și mâna Sa; guvernarea lui Dumnezeu este modul Său de a face lucrurile – este administrația Sa.

Iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu este legată de modul în care Dumnezeu ne gestionează, ne stăpânește și ne tratează.

În Gal. 6:7 ni se spune că ceea ce semănăm, vom și secera; dacă semănăm în carne, vom secera corupția cărnii. Nu putem spune doar că, dacă ne pocăim și ne mărturisim păcatele, Dumnezeu ne iartă; da, Dumnezeu ne iartă, dar ne poate disciplina.

Dacă ne uităm la cazul regelui David, el a comis două mari păcate: omucidere (el l-a ucis pe Uria) și adulter (cu soția lui Uria). Dar apoi David a avut o pocăință sinceră și amănunțită (vezi Psa. 51) și Dumnezeu a confirmat că l-a iertat; cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să-l disciplineze pe David, prin faptul că a permis ca primul său copil pe care l-a avut cu soția lui Uria să moară, și a făcut ca sabia să nu se depărteze de casa lui David.

Exista iertare, dar existau și consecințele păcatului; deși David s-a rugat și a postit ca Dumnezeu să nu-i lase copilul să moară, nimic nu L-a făcut pe Dumnezeu să Se schimbe.

Iertarea guvernamentală este un principiu infailibil și este mai grav dacă este implicată o persoană care poartă responsabilitatea.

În 1 Ioan 5:16 ni se spune despre un “păcat înspre moarte”, un păcat care aduce tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu asupra unei persoane. Când un frate comite un păcat de moarte (un păcat care duce la moarte, un păcat înspre moarte), nu ar trebui să încercăm să-l primim sau să ne rugăm ca această tratare să fie înlăturată, deoarece vom face acest lucru împotriva administrației guvernamentale a lui Dumnezeu.

Pedeapsa tratării guvernamentale a lui Dumnezeu cu copiii Săi nu este în niciun caz legată de pierderea eternă, ci este o tratare dispensațională conform guvernării divine, o tratare care este legată de părtășia noastră cu Dumnezeu și unii cu alții.

Dacă un păcat este sau nu este înspre moarte, depinde de judecata lui Dumnezeu conform poziției și stării credincioșilor păcătoși din casa lui Dumnezeu.

Când păcătuim împotriva lui Dumnezeu, El ne va ierta când Îi mărturisim păcatele noastre; părtășia noastră cu El poate fi restaurată, dar Dumnezeu Își poate schimba calea Sa cu noi, deoarece păcatele noastre au consecințe.

David și-a mărturisit păcatele și și-a recunoscut vina pentru a fi iertat de Dumnezeu (2 Sam. 12:13; Psa. 51), dar Dumnezeu a făcut ca fiul născut soției lui Urie să moară și sabia să nu se depărteze de casa lui David (2 Sam. 12:7-15).

Când suntem sub disciplina guvernamentală a lui Dumnezeu, singurul lucru pe care îl putem face este să nu ne împotrivim lui Dumnezeu, ci să învățăm să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 5:5-7). Dacă respingem mâna guvernamentală a lui Dumnezeu, vom întâmpina chiar mai multe probleme și tratări.

Nu ar trebui să încercăm să ieșim din tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, să acceptăm tratarea și disciplina Sa și să ne smerim.

După ce Moise a lovit stânca de la Meriba (Num. 20:10-12, 24; 27:14), el a căzut sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu. Fiind mânios atunci când Dumnezeu nu era mânios, Moise nu L-a reprezentat pe Dumnezeu în mod potrivit în natura Sa sfântă și, lovind stânca de două ori, el nu a păzit Cuvântul lui Dumnezeu în economia Sa; astfel, Moise a ofensat atât natura sfântă a lui Dumnezeu, cât și economia Sa divină.

Moise nu L-a reprezentat corect pe Dumnezeu; Dumnezeu nu S-a mâniat pe poporul Său, dar Moise și-a exprimat furia și L-a reprezentat greșit pe Dumnezeu în fața poporului Său, care priveau la el pentru a vedea ce este în inima lui Dumnezeu.

Din această cauză, chiar dacă era intim cu Dumnezeu și poate fi considerat un tovarăș al lui Dumnezeu (Exod 33:11), Moise și-a pierdut dreptul de a intra în țara bună. În tot ceea ce facem și spunem despre oamenii lui Dumnezeu, atitudinea noastră trebuie să fie conform naturii sfinte a lui Dumnezeu, iar acțiunile noastre trebuie să fie conform economiei Sale divine; aceasta înseamnă să-L sfințim pe Dumnezeu.

În ceea ce-i privește pe alții, trebuie să învățăm să fim generoși cu ei și trebuie să învățăm să iertăm. Nu ar trebui să-i criticăm ușor pe alții, să-i condamnăm ușor, să ne plângem de conduita altora și să continuăm să ținem socoteala tratamentului rău pe care-l primim din partea lor, deoarece aceasta ne va aduce sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu.

Dacă suntem severi cu alții, și Dumnezeu va fi sever cu noi (vezi Mat. 6:15; 18:23-35). Trebuie să învățăm să ne temem de Dumnezeu, să-L venerăm pe Dumnezeu, să-L respectăm pe Dumnezeu, să-L onorăm pe Dumnezeu și să fim plini de reverență față de Dumnezeu (Psa. 2:11-12; 86:11; 2 Cor. 5:10-11; Isaia 11:2).

Iar când alții au probleme, acela este momentul să-i ajutăm, nu momentul în care să-i criticăm (vezi Gen. 14:14-16). Există mulți frați care au căzut jalnic astăzi dintr-un singur motiv – i-au criticat pe alții prea sever în trecut; prin urmare, multe dintre slăbiciunile lor de astăzi sunt chiar slăbiciunile pe care le-au criticat în trecut. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim generoși față de alții, astfel încât să evităm mâna guvernamentală a lui Dumnezeu și să învățăm să ne iubim și să ne îngăduim unii pe alții în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi (Efes. 4:32).

Doamne Isuse, salvează-ne din căderea sub mâna Ta guvernamentală! Fie ca să ne dăm seama că vom culege ceea ce semănăm, astfel încât să semănăm în Duhul, ca să culegem în Duhul roadele Duhului. O, Doamne, vrem să venim înaintea Ta, să ne mărturisim păcatele și să ne deschidem față de Tine cu privire la toate lucrurile. Fie ca să învățăm să ne umilim sub mâna Ta puternică și să nu ne împotrivim cu mândrie. Fie ca să învățăm să fim generoși cu alții și să iertăm întotdeauna. Fie ca să nu-i criticăm ușor pe alții și nici să nu-i condamnăm ușor pe alții. Doamne, salvează-ne din a ne plânge de comportamentul altora și salvează-ne din a ține socoteala tratamentului rău pe care îl primim din partea lor. Dragă Doamne, fie ca să avem o frică de Dumnezeu, un respect față de Dumnezeu și o reverență față de Dumnezeu și fie ca să fim generoși față de alții și să-i iertăm și să-i îngăduim în dragoste.

Iertarea împărăției se referă la administrație, la disciplina din epoca viitoare

Ultimul fel de iertare este iertarea împărăției, care se referă la administrația lui Dumnezeu. Există anumite păcate care nu vor fi iertate în această epocă, ci doar în epoca viitoare.

De exemplu, dacă tratăm oamenii prea aspru sau avem un duh neiertător în această epocă, vom fi disciplinați în epoca împărăției. Dacă judecăm, vom fi judecați și dacă condamnăm pe alții, și noi vom fi condamnați.

Măsura cu care judecăm, cu aceea vom fi măsurați (Luca 6:37-38).

Dacă suntem ca sclavul nerecunoscător, căruia Domnul i-a iertat datoria uriașă, dar nu iertăm mica datorie a semenilor noștri sclavi în Domnul, Stăpânul se va mânia pe noi și ne va da pe mâna chinuitorilor până când vom restitui tot ceea ce datorăm (Mat. 18:33-35).

Dacă îi tratăm pe alții într-un mod rău și îi criticăm pe alții fără milă, Dumnezeu ne va trata în același fel în viitor (Mat. 7:1-2). O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să ne dea harul de a fi cei care nu-i judecăm pe alții și nu îi disprețuim, ci arătăm îndurare față de ei! Fie ca să primim harul Domnului de a nu-i trata pe alții cu răutate, asprime sau severitate, astfel încât să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în acea zi (2 Tim. 1:16, 18).

Amin, Doamne, dă-ne harul de a fi cei care arătăm îndurare față de alții și nu îi condamnăm și nu-i tratăm cu răutate, cu asprime sau cu severitate. Doamne, fie ca noi să fim cei care arătăm îndurare față de semenii noștri sclavi în Domnul ca să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în ziua aceea! Amin, Doamne Isuse, salvează-ne din a avea un duh neiertător în această epocă. Salvează-ne din a-i trata pe alții cu răutate sau din a-i critica pe alții fără îndurare.

Importanța faptului de a nu confunda diferitele feluri de iertare: să nu fim împotriva guvernării lui Dumnezeu

Mulți credincioși cred într-un Dumnezeu care este iubitor, plin de îndurare și plin de compasiune și nu ar crede niciodată că Dumnezeu dorește “să nu primească” pe cineva, mai ales că acesta este credincios.

Cum poate un Dumnezeu iubitor să nu-și primească propriii copii și să-i ierte?

Este important ca noi, credincioșii în Cristos, să nu confundăm diferitele feluri de iertare, în caz contrar, ne-am putem afla împotriva guvernării lui Dumnezeu și noi înșine am putea suporta o anumită disciplină.

În special aceia dintre noi care suntem implicați în îndeplinirea administrației lui Dumnezeu în biserică, care este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, trebuie să fim clari cu privire la acest fel de iertare. A ierta o persoană nu este același lucru cu a primi o persoană; este posibil să iertăm o persoană, dar să nu o putem primi.

De exemplu, în 1 Ioan 5:16 ni se spune că există unii frați pentru care ne putem ruga, dar unii pe care nici măcar nu-i putem primi.

În 2 Ioan 9-11 ni se spune că oricine o ia înainte și nu rămâne la învățătura lui Cristos, nu Îl are pe Dumnezeu și nici nu ar trebui să-l primim în casa noastră sau să spunem bun venit, căci dacă facem asta, ne facem părtași în lucrările sale rele. Da, îi putem ierta pe alții și îi putem iubi, dar asta nu înseamnă că putem primi o persoană.

În Rom. 16:17 Pavel ne îndeamnă să ne ferim de cei care fac diviziuni și provoacă tulburare contrar învățăturii pe care am învățat-o și să ne îndepărtăm de ei.

Acest lucru este destul de radical: cei care cauzează diviziune și îi determină pe sfinți să se poticnească, îi putem ierta dacă se pocăiesc și îi iubim în Domnul, dar nu îi putem primi. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu; dacă primim pe un astfel de om, suntem una cu el.

În 2 Tes. 3:14 Pavel a spus că sfinții trebuie să se depărteze și să nu se amestece (să le țină companie) cu oricine nu ascultă cuvântul prin scrisoarea sa către sfinți.

În Tit 3:10 Pavel spune că un om certăreț, o persoană divizivă, care provoacă partide și grupări în biserică, după o prima și a doua admonestare, ar trebui ne depărtăm de el. Nu ne depărtăm pe cineva imediat, ci după două admonestări, dacă continuă să provoace probleme și partide, ar trebui să ne depărtăm de el.

În 1 Cor. 5:11, de asemenea, ni se spune să nu ne amestecăm cu nimeni care este numit frate, și totuși este un curvar sau iubitor de bani, un om idolatru sau lacom, un om bețiv sau lacom; cu astfel de oameni nu ar trebui nici să cinăm! O, Doamne Isuse.

Fie ca toți cei implicați în îngrijirea sfinților din biserică să nu facă greșeli în această chestiune. Fie ca toți să fim sobri cu privire la acest lucru și să ne dăm seama că avem responsabilitatea de a ne îngriji de ceilalți din împărăție conform duhului și trebuie să ne dăm seama de iertarea lui Dumnezeu.

În iertarea Sa, uneori, trebuie să fim cei care iubesc și iartă, dar uneori trebuie să înțelegem că există cinci feluri de iertare, inclusiv unele care nu pot avea loc în această epocă.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Governmental Forgiveness, Kingdom Forgiveness and not going against God’s Government (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să-L urmărim pe Cristos înspre țel pentru a ajunge la extra-învierea dintre morți

23/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Rezultatul conformării cu moartea lui Cristos este că ajungem la extra-învierea dintre morți, ceea ce înseamnă că întreaga noastră ființă este înviată treptat și continuu (Fil. 3:10-11).

Apostolul Pavel a fost modelul nostru în Domnul; dorința sa era să fie găsit în Cristos, neavând propria dreptate, ci dreptatea care este prin credința în Cristos, dreptatea care este din Dumnezeu și bazată pe credință.

Adânc în interiorul lui Pavel exista o aspirație ca întreaga sa ființă să fie saturată cu Cristos, astfel încât să fie găsit în Cristos. El a vrut să fie găsit în Cristos în starea de a nu avea propria sa dreptate, ci dreptatea lui Dumnezeu, adică prin faptul de a-L lua pe Cristos ca dreptatea sa subiectivă, trăită la exterior.

El voia să-L cunoască pe Cristos într-un mod experimental; el a vrut să-L experimenteze pe Cristos și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, fiind conformat morții Sale și să ajungă la extra-învierea dintre morți.

Pe de o parte, trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos și, pe de altă parte, trebuie să avem cunoașterea experimentală a Sa. Aceasta înseamnă nu doar că trebuie să-L cunoaștem pe Cristos, ci să-L și câștigăm pe Cristos, adică să plătim prețul pentru a experimenta, a savura și a lua în posesie toate bogățiile Sale nepătrunse, plătind un preț.

Cu toții trebuie să-L cunoaștem pe Cristos experimentându-L, savurându-L, fiind una cu El și lăsându-L să trăiască în noi; în acest fel Îl vom cunoaște atât prin revelație, cât și prin experimentare.

Aspirația noastră ar trebui să fie la fel ca a lui Pavel, să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale.

Duhul Îl are pe Cristos și învierea Sa constituite în El, iar acest Duh este contopit cu duhul nostru. Așadar, dacă astăzi ne punem pe noi înșine la o parte și rămânem sub moartea crucii, vom experimenta puterea învierii lui Cristos, iar acest lucru va fi pentru zidirea Trupului.

Mai întâi experimentăm puterea învierii lui Cristos și, prin această putere, suntem în stare să participăm la suferințele Sale; aceste suferințe sunt în principal pentru Trupul lui Cristos, biserica.

Moartea lui Cristos este matrița în care suntem puși, iar faptul de a fi conformați morții lui Cristos este baza experimentării lui Cristos.

De fapt, atunci când ne conformăm morții lui Cristos, Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, împărțirea și multiplicarea vieții, iar Tatăl este glorificat.

Întreaga noastră ființă este înviată treptat până când ajungem la extra-învierea dintre morți

Rezultatul faptului de a fi conformați morții lui Cristos este că ajungem la extra-învierea dintre morți, care va fi un premiu pentru biruitori (Fil. 3:11).

Ce este această “extra-înviere dintre morți”? Este o înviere extraordinară, o extra-înviere, care va fi un premiu pentru sfinții biruitori.

Când Domnul se va întoarce, toți credincioșii care au murit în Cristos vor participa la învierea din morți (1 Tes. 4:16; 1 Corinteni 15:52); cu toate acestea, sfinții biruitori vor savura o porție extra, o porție remarcabilă a acestei învieri.

Aceasta este “învierea mai bună” menționată în Evrei 11:35, care nu este doar “întâia înviere” (Apocalipsa 20:4-6) sau “învierea pentru viață” (Ioan 5:28-29), ci și extra-învierea, învierea în care biruitorii Domnului vor primi răsplata împărăției pe care apostolul Pavel o căuta.

Cum putem ajunge la această extra-înviere dintre morți? Prin faptul că întreaga noastră ființă este înviată în mod treptat și continuu.

Mai întâi, prin regenerare, Dumnezeu înviază duhul nostru mortificat (Efeseni 2:5-6), iar apoi din duhul nostru El continuă să învieze sufletul nostru (Rom. 8:6) și chiar trupul nostru muritor (Rom. 8:11).

Trecem printr-un proces treptat și continuu de înviere până când întreaga noastră ființă – duh, suflet și trup – este pe deplin înviat din ființa noastră veche prin viața și cu viața Sa. Cu toții trebuie să fim în acest proces și cu toți trebuie să alergăm această cursă până când vom ajunge la extra-învierea dintre morți ca premiu.

Prin urmare, această extra-înviere ar trebui să fie țelul și destinația vieții noastre creștine. Putem atinge acest țel fiind conformați morții lui Cristos, trăind o viață crucificată; în moartea lui Cristos suntem procesați în înviere din vechea creație spre noua creație.

Extra-învierea este de fapt Cristos Însuși în calitate de Cel care a trecut prin moarte și a intrat în înviere. Extra-învierea este o înviere din vechea creația întru noua creație (2 Cor. 5:17; Gal. 6:15).

Pavel tânjea după acest lucru; el spera la acest lucru și urmărea acest lucru, căci dorea ca întreaga sa ființă să fie adusă în înviere. Trebuie să aducem această problemă la Domnul și să-I cerem să învie treptat și continuu întreaga noastră ființă, până când vom ajunge la extra-învierea din morți.

Noi nu știm unde suntem, dar El știe; trebuie să ne deschidem întreaga ființă spre El pentru a fi aduși la extra-învierea din morți. Mai devreme sau mai târziu, vom fi aduși în înviere; dacă va fi mai devreme, vom fi în sărbătoarea nunții și în împărăție; dar dacă va fi mai târziu, vom avea nevoie de 1000 de ani de pregătire.

Vrem să alegem să cooperăm cu operarea interioară a Domnului, să alegem să trăim o viață crucificată, astfel încât întreaga noastră ființă să fie adusă în înviere până când vom ajunge la extra-învierea din morți!

Doamne Isuse, adu-ne întreaga noastră ființă din vechea creație în noua creație și din orice lucru natural în înviere până când vom ajunge la extra-învierea dintre morți! Amin, Doamne, fie ca ființa noastră să fie înviată treptat și continuu până când vom ajunge la extra-învierea dintre morți! Suntem deschiși la experimentările de care avem nevoie pentru a putea fi aduși pe deplin în înviere, mai devreme decât mai târziu! Doamne, fie ca în fiecare zi să trăim o viață crucificată, astfel încât să fim aduși mai mult în înviere!

Îl urmărim pe Cristos Însuși și urmărim înspre țel să obținem premiul – câștigarea lui Cristos!

La fel ca Pavel, noi, în calitate de credincioși în Cristos, trebuie să-L urmărim pe Cristos și să “alergăm spre țel pentru a câștiga premiul” (Fil. 3:12, 14).

Care este țelul și care este premiul? Cristos este atât țelul, cât și premiul. Țelul este savurarea și câștigarea deplină a lui Cristos, iar premiul este cea mai mare savurare a lui Cristos în împărăția milenară ca răsplată pentru alergătorii biruitori ai cursei noutestamentare.

Pavel s-a exersat atât pentru a-L cunoaște pe Cristos, cât și pentru a-L experimenta și pentru a uita de lucrurile care se aflau în urmă și pentru a se întinde înainte către lucrurile care sunt în față.

Pentru a atinge țelul premiului, trebuie să ne exersăm să uităm de lucrurile din urmă și să ne întindem înainte spre lucrurile care sunt în față.

Pentru ca noi să avem extra-învierea dintre morți – porțiunea suplimentară a învierii – trebuie să-L urmărim pe Cristos, trebuie să alergăm cursa și trebuie să finalizăm cursa triumfători. Amin!

Pavel era un astfel de om; chiar spre sfârșitul vieții sale, când era deja un credincios matur și un apostol calificat, a considerat că nu ajunsese încă, ci mai degrabă, că nu era perfectat, dar L-a urmărit pe Cristos!

Noi suntem cei care încă nu am câștigat și care încă nu am fost perfectați, dar Îl urmărim pe Cristos! Am fost regenerați, dar nu suntem încă perfectați sau maturizați în viață.

Mai degrabă, nu considerăm că am câștigat sau că am ajuns, dar un singur lucru îl facem: uităm de lucrurile care sunt în urmă și ne întindem înainte către lucrurile care sunt în față! Amin!

Îl urmărim pe Cristos, vrem să-L câștigăm pe Cristos și urmărim înspre țel pentru a obține premiul, câștigarea deplină a lui Cristos!

Acest verb “a urmări” în limba greacă are aceeași rădăcină ca verbul “a persecuta.”

Înainte ca Pavel să fie mântuit, el L-a persecutat pe Cristos într-un mod negativ, dar după ce a fost mântuit, el L-a urmărit pe Cristos, adică L-a persecutat pe Cristos într-un mod pozitiv. A persecuta pe cineva înseamnă a-l deranja și a nu-l lăsa în pace.

Întreaga noastră ființă cu toată puterea noastră trebuie consumată în urmărirea lui Cristos. Trebuie să ne ridicăm și să-L urmărim pe Cristos Însuși – nimic altceva și pe nimeni altul decât pe Cristos – și trebuie să fim stârniți să-L căutăm chiar într-un mod persecutor.

Nu ar trebui să-L lăsăm pe Cristos să “ne scape”, ci să-L căutăm, să-L urmărim și să-L persecutăm într-un mod atât de pozitiv. Cristos ne-a apucat, iar acum noi Îl apucăm pe El; El ne-a câștigat, acum noi vrem să-L câștigăm.

Fie ca să fim cei care Îl urmărim pe Cristos Însuși, cei care urmărim atingerea țelului premiului, ca să fim socotiți vrednici de a ajunge la extra-învierea dintre morți!

Doamne Isuse, ne dăruim ca să Te urmăm și să Te câștigăm până în cel mai înalt grad. Stârnește-ne, Doamne, ca să Te căutăm în viața noastră de zi cu zi. Fie ca să nu fim mulțumiți cu simpla cunoaștere a Bibliei despre Cristos și despre scopul lui Dumnezeu, ci să urmărim înspre țel pentru a câștiga premiul, câștigarea și savurarea deplină a lui Cristos. Amin, Doamne, uităm de lucrurile care sunt în urmă și ne întindem înainte spre lucrurile care sunt în față, ca să-L urmărim pe Cristos pentru a-L câștiga până la cel mai înalt grad! O, Doamne, fie ca să avem o astfel de inimă, o astfel de urmărire și o astfel de experimentare, astfel încât să putem ajunge la extra-învierea dintre morți!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Pursuing Christ toward the Goal to Attain to the Out-Resurrection from the Dead (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 6 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să experimentăm puterea învierii lui Cristos pentru a participa la suferințele Sale pentru Trup

21/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Aspirația lui Pavel a fost să-L cunoască pe Cristos și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale; noi trebuie să experimentăm puterea învierii lui Cristos pentru a participa la suferințele Sale.

Dacă renunțăm la noi înșine și rămânem sub moartea crucii, vom experimenta puterea învierii lui Cristos pentru zidirea Trupului.

Ce înseamnă să-L experimentăm pe Cristos? Cum Îl putem experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi? A-L experimenta pe Cristos înseamnă a-L cunoaște și a-L savura pe Cristos într-un mod experimental; trebuie ca nu doar să cunoaștem despre Cristos și despre ceea ce poate fi El pentru noi, ci să avem o participare directă, personală, în Cristos.

De exemplu, un cuplu poate fi în procesul de curtare, și după ce le este clar în fața Domnului că ar trebui să continue, după ce se căsătoresc, au o participare directă, personală, în viața de căsnicie.

După ce am crezut în Domnul, am fost aduși în domeniul lui Dumnezeu, al lui Cristos și al împărăției lui Dumnezeu, iar acum Îl urmărim pe Cristos ca să-L cunoaștem într-un mod experimental, având nu numai o cunoaștere a lui Cristos, ci obținând persoana Sa.

Pentru a câștiga ceva din Cristos, trebuie să plătim un preț; Pavel a plătit prețul tuturor lucrurilor, la care a renunțat cu bucurie, pentru că le-a considerat ca fiind un gunoi de dragul cunoașterii lui Cristos.

Ca să-L câștigăm pe Cristos înseamnă să experimentăm, să savurăm și să luăm în posesie toate bogățiile Sale nepătrunse, plătind un preț. Cristos, Mântuitorul nostru, are bogății de nepătruns; bogățiile Sale sunt de nepătruns în măsura lor, dar ele pot deveni realitatea noastră deplină pe măsură ce Îl savurăm și Îl experimentăm.

Acest lucru este manifestat și clarificat la masa Domnului, când venim împreună nu numai pentru a ne aminti la nivel mental de ceea ce a făcut Domnul pentru noi, ci pentru a coopera cu Domnul pe care L-am savurat și L-am experimentat, pentru a-L oferi Tatălui pentru satisfacția Sa.

Fie ca să continuăm și să creștem în viața omenească și în viața divină zi de zi, savurându-L și experimentându-L pe Cristos. Fie ca să plătim prețul pierderii vieții noastre sufletești, negând sinele și socotind toate lucrurile ca pierdere de dragul lui Cristos, pentru ca Cristos să fie experiența noastră de zi cu zi și El să fie introdus în noi.

Trebuie să-L cunoaștem pe Cristos experimentându-L, savurându-L, fiind una cu El și avându-L înăuntrul nostru, având o viață zilnică cu Domnul, pentru ca El să trăiască în noi.

Tatăl nostru dorește să aibă adevărata închinare din partea copiilor Săi, iar această închinare adevărată nu se rezumă doar la cunoașterea lui Cristos, ci la experimentarea acestei Persoane minunate și bogate, care a fost experimentat și savurat de către noi în experimentarea noastră zilnică.

Aspirăm să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale

Pavel aspira să cunoască puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale (Fil. 3:10). Puterea învierii lui Cristos este de fapt viața Sa de înviere, care L-a înviat din morți (vezi Efes. 1:19-20).

Pavel nu voia doar să-L cunoască pe Cristos într-un mod general; el a dorit să cunoască în mod specific puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale, fiind conformat morții Sale.

Trebuie să-I cerem Domnului în mod specific ca să Îl experimentăm și să cunoaștem puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale.

Domnul, în îndurarea Sa, ne va da lumină și va crea situații care ne vor permite să cunoaștem în mod direct și personal această putere de înviere, pe care moartea nu o poate învinge!

Moartea nu poate învinge viața de înviere; moartea nu-L poate învinge pe Domnul Isus și moartea nu poate învinge niciodată Trupul lui Cristos. Chiar dacă unii sfinți merg la Domnul și pare că există o înfrângere exterioară, viața de înviere triumfă, și puterea învierii este cea mai înaltă putere din univers!

Realitatea învierii lui Cristos și puterea sa este Duhul (Rom. 8:9-11; 1 Cor. 15:45; 1 Ioan 5:6). Duhul compus cu învierea lui Cristos și puterea învierii locuiește în duhul nostru pentru a distribui învierea lui Cristos și puterea ei în întreaga noastră ființă (Fil. 1:19; Exo. 30:23-25; Rom. 8:6b, 10-11).

Pentru a experimenta și pentru a cunoaște puterea învierii lui Cristos, trebuie să trăim o viață crucificată după modelul vieții Sale; conformarea noastră cu moartea lui Cristos oferă baza pentru ca puterea învierii lui Cristos să se ridice, astfel încât viața divină să fie exprimată prin noi.

Duhul – care este realitatea învierii lui Cristos cu puterea sa – este în duhul nostru pentru a distribui viața de înviere și puterea sa către toate părțile interioare ale ființei noastre.

Aspirația noastră este să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale; atunci când cunoaștem viața de înviere, suntem în stare și suntem întăriți ca să fim conformați morții lui Cristos.

Deoarece Cristos ca Duhul este în duhul nostru, duhul nostru este viață datorită dreptății; când ne întoarcem și avem mintea ațintită pe duh, mintea noastră (partea de căpetenie a sufletului nostru) este viață, iar Duhul împarte viață trupului nostru muritor pentru a da viață chiar și trupului nostru fizic.

Aleluia, întreaga noastră ființă devine viață, deoarece Duhul se răspândește din duhul nostru înspre toate părțile ființei noastre interioare!

Deși trupul nostru muritor îmbătrânește, Domnul ne dă viață zi de zi pe măsură ce ne întoarcem către duhul nostru, iar puterea de înviere operează în noi, atât pentru a ne conforma morții lui Cristos, cât și pentru a transmite viață divină întregii noastre ființe!

Doamne, aspirăm să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale. Îți mulțumim că ai venit ca Duhul în înviere pentru a fi unit cu duhul nostru și pentru a împărți viața divină în toate părțile ființei noastre interioare. Aleluia, duhul nostru este viață, mintea noastră devine viață, iar Duhul împarte viață chiar și trupului nostru muritor! Amin, Doamne, fie ca aceeași putere care a operat în Tine pentru a Te ridica din morți să opereze și în noi pentru a învia întreaga noastră ființă, ca să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale!

Să experimentăm puterea învierii lui Cristos pentru a participa la suferințele Sale pentru Trup

Dacă noi, în calitate de credincioși în Cristos, ne punem pe noi înșine deoparte și rămânem sub moartea crucii, vom experimenta puterea învierii lui Cristos; apoi, în mod spontan, puterea de înviere experimentată de către noi va zidi Trupul lui Cristos (Fil. 3:10; Efes. 4:12, 16).

Condiția necesară pentru experimentarea puterii de înviere (2 Tim. 2:11) prin conformarea cu moartea Sa este părtășia suferințelor Domnului (Matei 20:22-23; Col. 1:24).

În cazul Domnului, mai întâi au venit suferințele și moartea, apoi a urmat învierea; în cazul nostru, mai întâi primim și experimentăm puterea învierii, apoi avem părtășia suferințelor Sale și conformarea cu moartea Sa.

Aleluia, ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru și atingem Duhul, savurăm puterea învierii Domnului, iar prin această putere suntem în măsură să participăm la suferințele Sale și să trăim o viață crucificată pentru producerea și zidirea Trupului lui Cristos!

Baza experimentării lui Cristos de către noi este conformarea cu moartea lui Cristos; dacă nu suntem conformați morții lui Cristos, nu-L putem experimenta pe Cristos, pentru că nu avem nici o bază.

Pentru ca să-L experimentăm pe Cristos, trebuie să fim conformați cu moartea Sa și, ca să fim conformați cu moartea Sa, trebuie să avem părtășia suferințelor Sale.

Prin participarea la suferințele lui Cristos, suntem aduși în poziția de a experimenta puterea învierii lui Cristos.

Cu toate acestea, unii cred că, dacă renunțăm la noi înșine, adică dacă Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa, nu va mai rămâne nimic din noi; totuși, atunci când credincioșii experimentează negarea sinelui, ceea ce rămâne este Cristos.

Când necredincioșii renunță la ei înșiși, nu mai rămâne nimic, pentru că ei nu-L au pe Duhul; dar când noi, ca credincioși, ne negăm pe noi înșine, când Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa, Duhul va fi real în noi și va trăi în noi.

Aceasta este de fapt puterea învierii. Trebuie să facem un singur lucru – să renunțăm la noi înșine, adică să ne punem sinele în moarte și să-l ținem pe cruce; atunci, vom trăi o viață crucificată ca bază pentru ca puterea învierii să fie manifestată.

Când puterea învierii este manifestată, acest lucru nu este în principal pentru savurarea noastră, ci pentru zidirea bisericii în calitate de Trup al lui Cristos. Experimentarea puterii de înviere de către noi este pentru producerea și zidirea Trupului lui Cristos.

Ceea ce dorește Dumnezeu nu sunt niște indivizi spirituali prin care El să fie exprimat… El dorește să obțină un Trup și vrea ca Trupul să fie zidit pentru a fi expresia Sa corporativă.

Dacă renunțăm la noi înșine și rămânem sub moartea crucii, vom savura puterea învierii; imediat, puterea învierii va produce Trupul și va zidi Trupul lui Cristos.

E adevărat că va exista opoziție, dar Trupul va fi zidit, iar porțile Hadesului nu vor triumfa împotriva acestuia!

Expresia “părtășia suferințelor Sale” din Fil. 3:10 se referă la participarea la suferințele lui Cristos, care este o condiție necesară pentru a experimenta puterii învierii Sale (Mat. 20:22-23; Col. 1:24).

Cristos a suferit deja pentru răscumpărarea noastră și nimeni nu poate participa la această suferință; dar există un alt tip de suferință, așa cum se vede în Col. 1:24, care constituie ceea ce lipsește din suferințele lui Cristos pentru Trupul Său, biserica.

Cu toții trebuie să intrăm în părtășia suferințelor lui Cristos pentru zidirea Trupului lui Cristos. Mai întâi, experimentăm puterea învierii Sale, iar apoi prin această putere suntem în măsură să participăm la suferințele Sale (Fil. 3:10).

Unele dintre cele mai adânci suferințe nu vor fi cunoscute de nimeni, nu va exista vreo aparență sau ceva evident, și nu ne vom plângem de milă nici nu vom regreta, ci mai degrabă, trăim înaintea lui Dumnezeu Tatăl, trăim o viață secret, iar Trupul este zidit.

Aceste suferințe sunt în principal pentru Trupul lui Cristos, biserica; atunci când avem părtășia suferințelor Sale, viața divină este eliberată în Trupul lui Cristos pentru zidirea Trupului Său.

Doamne Isuse, vrem să învățăm să renunțăm la noi înșine și să rămânem sub moartea crucii, pentru a putea experimenta puterea învierii lui Cristos pentru zidirea Trupului. Amin, Doamne Isuse, fie ca să intrăm în părtășia suferințelor Tale pentru Trup și fie ca să experimentăm puterea învierii Tale. Fie ca să existe mulți credincioși care să intre în părtășia suferințelor Tale prin puterea învierii Tale, pentru ca viața Ta divină să fie eliberată în Trupul lui Cristos pentru zidirea Trupului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Experience the Power of Christ’s Resurrection to Participate in His Sufferings for the Body (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 6 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

16/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Experimentarea lui Cristos de către noi este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul se va întoarce (Fil. 1:3-6); cu cât avem mai multă părtășie în evanghelie, cu atât îl experimentăm mai mult pe Cristos.

Am văzut că experimentarea lui Cristos de către noi este ceva foarte misterios, dar foarte necesar, căci viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine.

Este posibil să spunem că suntem în viața de biserică și că savurăm viața de biserică, dar cât de mult Îl experimentăm pe Cristos nu doar la întâlniri, ci și acasă, singuri, la serviciu și cu familia?

Trebuie să avem o viziune înnoită a vieții de biserică, să ne dăm seama că nu practicile creștine sau practicile din întâlniri sunt ceea ce constituie viața de biserică, ci experimentarea lui Cristos de către noi.

Cu alte cuvinte, când eu Îl trăiesc pe Cristos și tu Îl trăiești pe Cristos, când eu Îl trăiesc pe Cristos atât acasă, cât și în întâlnire, atât în dormitorul meu, cât și în sala de întâlniri, atât în fața oamenilor, cât și când oamenii nu mă pot vedea, acea trăire și experimentare a lui Cristos este parte din viața de biserică.

Și vorbind despre părtășie înspre înaintarea evangheliei, unii creștini ar putea dori să îi atragă pe mileniști, cei de Gen Z, și folosesc “modalități noi” pentru a-i atrage și pentru a-i păstra, folosind tehnologia pentru a face acest lucru și… este oare asta adevărata viață de biserică?

Acesta nu este calea recâștigării Domnului; în viața de biserică în recâștigarea Domnului pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos este viața noastră.

S-ar putea să ne gândim că aceasta este “o discuție spirituală” și nu avem în vedere latura practică, însă, potrivit Bibliei – Cuvântul lui Dumnezeu – și potrivit slujbei pe care am primit-o, trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, biserica Dumnezeului celui viu.

Cum ne comportăm ca credincioși? Trebuie să trăim așa cum o face Dumnezeu, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, pentru ca biserica să devină marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne.

Biserica este ceva foarte misterios; nu faptele, practicile și activitățile exterioare definesc ce este biserica, ci trăirea lui Cristos și experimentarea lui Cristos de către toți credincioșii.

Când Îl experimentăm pe Cristos și Îl trăim pe Cristos, devenim împreună misterul evlaviei, misterul asemănării cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este exprimat în carne. Aleluia!

Nu ar trebui să ne uităm la noi înșine și să încercăm să introspectăm sau să auto-analizăm să vedem cât L-am experimentat pe Cristos – ar trebui pur și simplu să-L iubim pe Domnul, să-L urmărim, să-L savurăm în cuvântul Său, iar experimentările lui Cristos vor veni!

Experimentarea lui Cristos este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până la întoarcerea Domnului

Primul capitol din Filipeni, o carte despre experimentarea lui Cristos, vorbește despre evanghelie, în special despre înaintarea evangheliei (vezi Fil. 1:3-6).

Cartea Filipeni dezvăluie că experimentarea lui Cristos este de fapt părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

Am putea să nu vedem nici o legătură între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos; putem chiar să credem că evanghelia și experimentarea lui Cristos sunt două lucruri diferite.

Dar această așa-zisă diferență între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos trebuie expusă și înlăturată, deoarece viața noastră de predicare a evangheliei nu este ceva diferit sau în afara experimentării lui Cristos de către noi, iar părtășia înspre evanghelie nu contrazice sau exclude experimentarea lui Cristos de către noi.

Nu este vorba că eu sunt un creștin care predică evanghelia și că tu ești un creștin spiritual care Îl urmărește pe Cristos; mai degrabă, suntem ambele două aspecte ale aceluiași lucru, căci acestea două sunt inseparabile.

Pavel i-a lăudat pe filipeni încă de la începutul epistolei sale pentru părtășia lor înspre înaintarea evangheliei, și el era sigur că Domnul, Cel care a început în ei această lucrare bună, o va și duce la bun sfârșit până în ziua întoarcerii Domnului. Aleluia!

Din momentul în care suntem mântuiți până în momentul în care Domnul Isus va reveni, viața noastră creștină trebuie să fie o viață de predicare a evangheliei.

Nu suntem aici pentru a avea un loc de muncă bun, cea mai bună educație și cea mai frumoasă viață de familie, nici nu suntem aici pentru a câștiga mulți bani sau pentru a câștiga o reputație sau poziție. Suntem aici pe pământ pentru a trăi o viață de predicare a evangheliei, adică suntem aici pentru a trăi o viață care Îl exprimă pe Cristos, Îl predică pe Cristos și Îl trăiește pe Cristos.

Trăirea lui Cristos de către noi este predicarea evangheliei de către noi; trăirea noastră ar trebui să fie predicarea noastră, și profesia noastră este predicarea evangheliei.

Fie că vorbim sau tăcem, fie că suntem într-o întâlnire sau la serviciu, fie că suntem alături de credincioși sau necredincioși, trebuie să Îl experimentăm pe Cristos, având părtășie înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

În viața de biserică ar trebui să trăim o viață de predicare a evangheliei, iar viața noastră creștină ar trebui să fie o viață creștină de predicare a evangheliei.

Predicarea evangheliei și faptul de a avea părtășie înspre înaintarea evangheliei nu ar trebui să fie doar un fel de activitate, ceva ce facem din când în când, o mișcare sau o campanie, ci ar trebui să fie viața noastră. Nu ar trebui să fie doar însărcinarea noastră, ci și viața noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L experimentăm pe Cristos având părtășie înspre înaintarea evangheliei. Fie ca viața noastră creștină să fie o viață de predicare a evangheliei și fie ca viața noastră de biserică să fie umplută de părtășie înspre evanghelie. Salvează-ne de a avea doar o activitate exterioară de predicare a evangheliei și adu-ne într-o viață de predicare a evangheliei. Doamne, fie ca Cel ce a început această lucrare bună în noi, să o ducă la bun sfârșit până când Domnul se va întoarce, și fie ca să fim credincioși să îndeplinim o astfel de lucrare bună, părtășia înspre înaintarea evangheliei!

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

Când Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos, avem părtășie înspre înaintarea evangheliei și trăim o viață de predicare a evangheliei; o astfel de viață nu este individualistă, ci corporativă.

Cu cât avem mai multă părtășie în înaintarea evangheliei, cu atât mai mult Îl savurăm și Îl experimentăm pe Cristos (pe partea pozitivă) și cu atât mai mult sinele, ambiția, preferința și alegerea noastră sunt omorâte (pe partea negativă).

O viață de experimentare a lui Cristos este de fapt o viață care înaintează părtășia înspre evanghelie; ne pune în părtășia înspre înaintarea evangheliei.

Capitolul 1 din Filipeni – o carte despre experimentarea lui Cristos – menționează de multe ori evanghelia; filipenii aveau părtășie înspre înaintarea evangheliei, exista apărarea și confirmarea evangheliei, înaintarea evangheliei și credința evangheliei.

Pentru a avea o viață autentică de predicare a evangheliei, trebuie să avem o viață de experimentare a lui Cristos. Predicarea evangheliei de către noi nu trebuie să fie individualistă.

În creștinătatea de astăzi, cu cât mai mult cineva este implicat în predicarea evangheliei și se manifestă a fi evanghelist, cu atât mai mult el devine mai individualist și mai independent. Dar în predicarea evangheliei trebuie să avem părtășie, comunicare, schimb reciproc.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie, cu atât experimentăm mai mult din Cristos.

Curățarea trecutului, consacrarea pentru Domnul și urmărirea ungerii interioare sunt bune, dar atunci când facem aceste lucruri, este posibil să nu avem încă aceeași experimentare a lui Cristos ca atunci când predicăm evanghelia într-un mod corporativ.

În ceea ce privește predicarea evangheliei, putem fi zeloși să predicăm evanghelia în campusurile universității sau la vecinii noștri, bătând la ușă sau vizitându-i pe cei noi; cu toate acestea, oare avem părtășie înspre evanghelie sau o facem doar din râvna noastră pentru Domnul?

Dacă nu avem părtășie înspre evanghelie, nu avem prea multă experimentare a lui Cristos.

Experimentarea lui Cristos nu stă în principal în predicarea evangheliei, ci în părtășia noastră înspre evanghelie, părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei.

Când venim împreună și Îl savurăm pe Domnul, cântăm, ne rugăm, ne coordonăm și avem părtășie înspre evanghelie, noi Îl vom experimenta pe Cristos.

În acest lucru nu este vorba despre cine e primul și cine este cel mai zelos sau ardent; este vorba despre noi toți, ca Trup corporativ, având părtășie înspre evanghelie și, prin urmare, savurându-L și experimentându-L pe Cristos.

Trebuie să ne întrebăm dacă în predicarea evangheliei avem experimentarea lui Cristos; acest lucru depinde dacă avem sau nu părtășie înspre evanghelie.

Este ușor să iei câteva tractate biblice și Noul Testament și să mergi la colțul străzii pentru a predica evanghelia, dar nu este atât de ușor să intri în părtășia evangheliei.

Când plătim prețul pentru a avea părtășia înspre înaintarea evangheliei, sinele nostru va fi negat, ambiția noastră este dată la o parte, reputația noastră este distrusă, și pur și simplu suntem una cu Domnul și cu sfinții, pentru a-L experimenta și propaga pe Cristos.

Părtășia înspre evanghelie omoară sinele, carnea și omul natural; de asemenea, ne determină să-L experimentăm pe Cristos. Fie că vorbim sau rămânem tăcuți, viața noastră cu trăirea noastră, ființa noastră cu întreaga noastră persoană, în toate lucrurile trebuie să predicăm pe Cristos.

Uneori putem fi restricționați de la a vorbi, în timp ce alteori putem vorbi liber; în toate lucrurile, trebuie să avem părtășie cu sfinții înspre evanghelie și trebuie să-L experimentăm și să-L predicăm pe Cristos.

Doamne Isuse, fie ca să-L experimentăm pe Cristos pe măsură ce avem părtășie înspre înaintarea evangheliei în Trup. Fie ca să trăim o viață de experimentare a lui Cristos și o viață de savurare a lui Cristos în înaintarea evangheliei în mod corporativ. Ne dăruim pe noi înșine Ție, Doamne, ca să fim în părtășia evangheliei cu sfinții în mod corporativ, astfel încât viața și trăirea noastră, chiar ființa și persoana noastră, să Îl emane pe Cristos, să Îl predice pe Cristos și să Îl administreze pe Cristos altora. Doamne, ne punem deoparte și ne lepădăm ambiția, preferința, dorința și alegerea noastră; vrem doar să-L experimentăm pe Cristos, având multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The more we have Fellowship unto the Gospel Corporately, the more we Experience Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic

11/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În realitatea învierii Sale, Domnul Isus, ca Rege al împărăției cerești, ne-a însărcinat să facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i în numele, persoana, realitatea, Trinității divine (Mat. 28:19).

Domnul Isus, ca om-Dumnezeu, a trecut prin procesul încarnorii, trăirii umane, crucificării, morții și învierii, iar în învierea Sa i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ.

Aleluia, un om, Isus, are toată autoritatea în ceruri și pe pământ și El este Regele nostru glorios, Regele împărăției cerești, iar noi suntem mulții supuși și cetățeni ai acestei împărății!

Datorită faptului că toată autoritatea i-a fost dată acestui Cristos înviat, El ne însărcinează, ne poruncește și ne trimite să discipolizăm toate națiunile, iar noi mergem cu autoritatea Lui!

Când mergem să predicăm evanghelia, mergem cu autoritatea Domnului; e adevărat că mergem să distribuim viața divină oamenilor și vrem să-i aducem să-L cunoască pe Cristos și să primească iertarea păcatelor, dar, mai presus de toate, dorim să-i facem parte din lărgirea împărăției cerurilor.

Există aspectul vieții, în care Cristos în învierea Sa a venit să Se sufle pe Sine întru credincioșii Săi pentru a-i regenera și pentru a-i face multele mădulare ale Trupului Său, dar există și aspectul împărăției, în care Cristos ca Împărat îi însărcinează pe ucenicii Săi să discipolizeze toate națiunile.

Cum discipolizăm noi neamurile? Nu doar prin predicarea evangheliei împărăției ca ei să creadă în Domnul și să devină cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, ci botezându-i în Dumnezeul Triunic!

Noi am fost trimiși de Domnul nu numai pentru a-i mântui pe oameni din iad și din pierderea veșnică, ci și pentru a discipoliza națiunile pentru a le face cetățeni ai împărăției cerurilor!

A discipoliza națiunile înseamnă a face din poporul păgân poporul împărăției pentru înființarea împărăției lui Dumnezeu pe pământ, care este biserica astăzi. Și modul în care discipolizăm națiunile este botezându-le în Dumnezeul Triunic, adică prin aducerea lor într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

Împărăția lui Dumnezeu este pur și simplu Dumnezeu Însuși; a-i aduce pe oameni întru împărăția lui Dumnezeu înseamnă a-i aduce întru Dumnezeu, într-o unire organică cu Dumnezeu, prin cufundarea lor în realitatea a tot ceea ce este Dumnezeu. Aleluia! Ce însărcinare mare avem!

Suntem însărcinați să facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic

Marea însărcinare a Domnului este aceea ca să mergem și discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt (Mat. 28:19).

A-i boteza pe oameni înseamnă a-i aduce pe cei ce se pocăiesc din starea lor veche într-una nouă, terminând vechea viață și germinându-i cu noua viață a lui Cristos pentru ca ei să devină oameni ai împărăției.

Ioan Botezătorul a venit și a predicat botezul pocăinței, și acesta era doar botezul în apă; Domnul Isus i-a botezat de asemenea pe oameni, botezând pe cei care s-au pocăit pentru împărăție.

După ce Domnul Isus, ca Rege ceresc, și-a îndeplinit slujirea pe pământ, El a trecut prin procesul morții și învierii și a devenit un Duh dătător-de-viață.

Acum, în înviere, Cristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să-i boteze pe oameni întru Dumnezeul Triunic. Suntem însărcinați să-i facem pe păgâni oameni ai împărăției, botezându-i întru Dumnezeul Triunic!

Acest botez are două aspecte, unul fiind aspectul vizibil în apă și celălalt aspectul invizibil în Duhul Sfânt (Fapte 2:38, 41; 10: 44-48).

Pe de o parte, îi botezăm pe oameni în apă ca expresie și mărturie a realității invizibile; pe de altă parte, există o realitate invizibilă a botezului în Duhul Sfânt.

Fără aspectul invizibil al Duhului, aspectul vizibil prin apă este zadarnic, căci e doar o formalitate; fără aspectul vizibil în apă, aspectul invizibil al Duhului este abstract și nepractic.

După ce Cristos ca ultimul Adam și-a îndeplinit slujba pe pământ, El a trecut prin procesul crucificării, a intrat în domeniul învierii și a devenit Duhul care dă viață, El a revenit la ucenicii Săi în atmosfera și realitatea învierii Sale pentru a-i însărcina să-i facă pe păgâni poporul împărăției, botezându-i întru numele, persoana, realitatea, a Trinității Divine.

În primul rând, El Însuși și-a botezat discipolii și întreaga biserică în Duhul Sfânt (1 Cor. 12:13) în ziua Cincizecimii (Fapte 1:5; 2:4) și în casa lui Corneliu (Fapte 11:15- 17), apoi pe baza acestui botez, discipolii au continuat să-i boteze pe alții.

Ucenicii, în calitate de cetățeni ai împărăției cerești, i-au botezat pe noii convertiți (Fapte 2:38), nu numai vizibil în apă, ci și invizibil întru moartea lui Cristos (Rom. 6:3-4), întru Cristos Însuși (Gal. 3:27), întru Dumnezeul Triun (Mat. 28:19) și întru Trupul lui Cristos (1 Cor. 12:13).

Când Domnul ne-a însărcinat să discipolizăm națiunile pentru a face din ele oameni ai împărăției, botezându-i întru Dumnezeul Triunic, aceasta a însemnat că trebuie să-i punem pe oameni în El însuși Dumnezeu cu tot ce este El împreună cu moartea Sa, Cristos și Trupul lui Cristos.

Prin botez, pe partea negativă, viața veche este terminată, iar pe partea pozitivă începe noua viață, căci noii convertiți au viața divină a lui Dumnezeu ca să fie mădulare ai Trupului lui Cristos și să trăiască viața împărăției pe pământ.

Botezul obținut de Domnul este acela de a-i boteza pe oameni din viața lor în viața Trupului pentru împărăția cerurilor.

Îți mulțumim Doamne că ne-ai dat autoritatea de a-i face pe păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic. Aleluia, Cristos ca ultimul Adam a trecut prin procesul răstignirii, a intrat în înviere și a devenit un Duh dătător de viață pentru a fi dispensat în om, și El ne-a însărcinat să facem din păgâni oameni ai împărăției oameni botezându-i întru realitatea Trinității Divine! Slavă Domnului, noi am fost botezați în Dumnezeul Triunic, iar acum predicăm evanghelia împărăției pentru a-i boteza și pe alții în Trinitatea Divină!

Îi botezăm pe oameni întru Dumnezeul Triunic pentru a-i aduce într-o unire organică cu El

Predicarea evangheliei astăzi nu este rea, dar este în principal o predicare la cruce, pentru că este doar cu Cristosul răstignit ca obiectiv.

Dar Cristos nu mai este pe cruce – El există în înviere, chiar și în înălțare! Și în învierea Sa, El ne-a dat toată autoritatea din ceruri și de pe pământ pentru a propovădui evanghelia împărăției și a face din păgânii oameni împărăția botezându-i în Trinitatea divină! Amin!

Trebuie să predicăm evanghelia în acest fel de atmosferă, în atmosfera învierii, și chiar trebuie să le poruncim celor necredincioși să se pocăiască, să creadă în Domnul și să fie botezați.

Uneori suntem prea timizi atunci când predicăm evanghelia, și îi întrebăm cu blândețe pe oameni dacă vor să fie botezați … – dar toată autoritatea ne-a fost dată, pentru că suntem una cu Cristos și putem sta una cu Cristos pentru a porunci altora să se pocăiască și să fie botezați întru Dumnezeul Triunic!

Trebuie să exersăm autoritatea lui Cristos într-un mod adecvat; a venit timpul să recâștigăm nu doar puterea ci și autoritatea evangheliei în timp ce predicăm evanghelia împărăției.

Acest cuvânt, „întru” în Mat. 28:19 indică unire; a boteza oamenii întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt înseamnă a-i aduce într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

A boteza oamenii întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă a-i aduce în unirea spirituală și mistică cu El.

Există un singur nume pentru Trinitatea Divină și acest nume este suma totală a Ființei divine, echivalentă cu persoana Lui. Deci, atunci când predicăm evanghelia și oamenii cred, ar trebui să-i botezăm întru Dumnezeul Triunic, punându-i în persoana Dumnezeului Triunic.

Am fost însărcinați să smulgem oamenii din împărăția întunericului și să îi aducem în Împărăția lui Dumnezeu, punându-i întru persoana Dumnezeului Triunic. Însărcinarea noastră este aceea de a transfera oamenii din răzvrătire în ascultare, de sub autoritatea lui Satan și întru Dumnezeu Însuși.

Amin, să botezi pe cineva întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă să-l pui întru tot ceea ce este Dumnezeul Triunic.

Încă de la începutul evangheliei lui Matei, Trinitatea Divină este revelată pentru împărăția lui Dumnezeu; există un singur nume, dar trei în Dumnezeire, iar ei funcționează ca una pentru împărăția lui Dumnezeu.

În Matei 1:18 Îi vedem Duhul Sfânt și pe Cristos Fiul, iar în v. 23 Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl care lucrează împreună pentru producerea omului Isus (v. 21) ca întruparea Dumnezeului Triunic.

Când Cristos era pe cale să înceapă lucrarea Sa pe pământ, El ca Fiul stătea în apă, Tatăl vorbea din ceruri (vv. 16-17), iar Duhul S-a coborât ca porumbel peste El. În cap. 12 Fiul a alungat demonii de Duhul pentru a aduce Împărăția Tatălui (v. 28).

Acum în Matt. 28, în ultimul capitol din Matei, vedem că Cristos în înviere S-a întors la discipolii Săi pentru a-i însărcina să-i facă pe păgâni să devină oameni ai împărăției botezându-i întru numele, persoana, realitatea Trinității Divine. Aleluia, ce însărcinare mare avem!

Doamne Isuse, mergem în numele Tău și cu autoritatea Ta pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a boteza oamenii în Dumnezeul Triunic, astfel încât oamenii păgâni să devină cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu. Amin, Doamne, păstrează-ne în Tine, scufundați în Tine și saturați cu Tine, pentru ca noi să-i aducem și pe alții să fie cufundați în Dumnezeul Triunic și să intre într-o unire organică cu El. Da, Doamne Isuse, vrem ca și astăzi să-i aducem pe mulți în această unire spirituală și mistică cu Dumnezeul Triunic, predicând evanghelia împărăției și botezându oamenii întru Trinitatea Divină!