Trupul lui Cristos

Să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm pentru zidirea bisericii

16/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să învățăm să exersăm cheile împărăției pentru a închide porțile Hadesului și pentru a elibera zidirea bisericii; trebuie să învățăm să ne lepădăm de sine, să ne luăm crucea și să ne pierdem viața-suflet.

Dacă nu exersăm zilnic faptul de a ne lepăda sinele, de a ne lua crucea, de a pierde viața-suflet și de a-L urma pe Domnul, nu vom trăi în realitatea împărăției lui Dumnezeu în viața de biserică.

Când Domnul a menționat biserica, acest lucru a fost în contextul împărăției, pentru că atunci când biserica ia naștere și este zidită, împărăția lui Dumnezeu intră în existență în practicitate pe pământ.

Unde putem vedea împărăția lui Dumnezeu pe pământ astăzi? În viața de biserică. Cum putem trăi astăzi viața împărăției pe pământ? Prin exersarea cheilor împărăției pe care Domnul ni le-a dat tuturor, ca să putem închide porțile Hadesului (care sunt mereu acolo ori de câte ori se zidește biserica) și pentru a elibera zidirea bisericii.

Cristos a venit ca împărăția lui Dumnezeu și a trăit în realitatea împărăției lui Dumnezeu; oriunde era El, împărăția era acolo și, când vorbea, El semăna sămânța împărăției în oameni.

Prin moarte și înviere, Domnul a devenit un Duh dătător de viață pentru a fi distribuit în toți cei care cred în El.

Astăzi credem întru Domnul și avem sămânța împărăției care crește în noi pentru a se dezvolta într-un domeniu peste care Dumnezeu poate stăpâni în viața divină; pe de-o parte împărăția crește lăuntric prin creșterea noastră în viața divină, iar pe de altă parte, trebuie să existe o manifestare a împărăției în noi, o expresie a împărăției.

Expresia împărăției în noi și prin noi este prin exersarea cheilor împărăției cerurilor: lepădarea sinelui, pierderea vieții-suflet și luarea propriei noastre cruci pentru a-L urma pe Domnul.

Cel mai mare inamic al Trupului este sinele; chiar avem revelația lui Cristos și a bisericii, putem totuși să exprimăm opiniile, simțămintele și gândurile sinelui, deschizând astfel porțile Hadesului ca moartea să intre în biserică.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi ca să vedem cum sinele nostru este o frustrare și o piedică în zidirea bisericii, și fie ca să alegem să ne lepădăm sinele pentru a închide și încuia această poartă a Hadesului.

Astăzi vrem să vedem cum să exersăm a doua cheie, și anume luarea crucii, voia lui Dumnezeu.

Să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii

Domnul a spus că dacă este cineva dispus să-L urmeze, trebuie să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să-L urmeze (Mat. 16:24). Singura cale de a-L urma pe Domnul este să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Crucea nu este o problemă de suferință, ci de terminare. Crucificarea era o metodă folosită de guvernul roman pentru a-i executa pe criminali; fără îndoială, criminalul de pe cruce a suferit în timp ce era crucificat, pentru că nu a ales să fie crucificat, ci a fost obligat să fie crucificat.

Domnul Isus, însă, nu a fost obligat să fie crucificat; El a ales crucea, căci El a ales să fie crucificat. Domnul Isus nu a fost obligat să meargă la cruce; mai degrabă, El a fost dispus să facă acest lucru deoarece crucea Sa era voia lui Dumnezeu.

El s-a rugat Tatălui ca, dacă este posibil, paharul să treacă de la El, dar a încheiat spunând: Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voiești (Mat. 26:39).

Crucificarea Domnului a fost pentru îndeplinirea scopului lui Dumnezeu; El nu a fost crucificat să moară ca un criminal, ci mai degrabă, El a fost dispus să fie crucificat, astfel ca, prin moarte, viața Sa să fie eliberată pentru a produce biserica.

Domnul Isus a avut în mintea Sa bucuria care-i era pusă înainte atunci când a ales voia Tatălui, care este crucea.

Ce este crucea? Este voia lui Dumnezeu. Când Domnul era pe cruce, El a suferit foarte mult; cu toate acestea, acea suferință nu a fost forțată asupra Sa, ci El a luat-o de bunăvoie.

Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii.

Domnul nu spune: Cine Mă urmează, să se lepede de sine însuși și să fie crucificat; mai degrabă, El spune: Dacă voiește cineva să Mă urmeze, să se lepede de sine însuși și să-și ia crucea și să Mă urmeze. Cu alte cuvinte, noi, credincioșii în Cristos, trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Crucea este voia lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu este crucea. Voia lui Dumnezeu este zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos; în acest scop, trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Unii frați căsătoriți pot spune: Domnul mi-a dat-o pe draga mea soție și am fost crucificat de multe ori de ea. De asemenea, surorile pot spune ceva similar, că soțul lor le crucifică și că sunt o cruce pentru ele.

A spune un astfel de lucru arată că nu ne-am luat de bună voie crucea și L-am urmat pe Domnul, ci mai degrabă, suntem “executați ca fiind infractori” de către soția noastră.

Suntem oare un purtător fericit al crucii la fel ca Domnul Isus sau suntem noi criminali care sunt executați? Astăzi, majoritatea creștinilor evită suferința și moartea și sunt ca niște infractori care sunt executați ori de câte ori vine crucea; foarte puțini sunt purtători ai crucii.

Trebuie să ne deschidem Domnului cu privire la acest lucru și să-L rugăm să strălucească asupra noastră și să ne arate ce este crucea, de ce avem nevoie de cruce, și care este scopul crucii.

Dacă vedem faptul că crucea trebuie să opereze în noi pentru a ne termina, astfel încât Cristos să fie introdus în noi și să ne facă o clădire și un mădular zidit al bisericii, care este Trupul Său, vom fi dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Suntem oare un criminal pe cale să fie executat sau suntem purtători ai crucii? Suntem dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii sau considerăm crucea ca o suferință pentru noi și îi considerăm pe cei din jurul nostru ca fiind o cruce pentru suferința noastră?

Doamne Isuse, salvează-ne de a fi ca “infractorii duși la execuție” în timp ce purtăm crucea; vrem să fim cei care sunt dispuși să-și ia crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii! Amin, Doamne, nu suntem infractori – suntem cei dispuși să poarte crucea! Nu suntem crucificați împotriva voinței noastre; mai degrabă, suntem cei care alegem să ne luăm crucea și să o purtăm, pentru ca biserica să fie zidită! Vrem să Te urmăm, Doamne, să luăm voia lui Dumnezeu, crucea, și să o purtăm de bună voie, pentru ca biserica să fie zidită!

Trebuie să ne luăm crucea și să o purtăm pentru ca omul nostru vechi să fie terminat și biserica să fie zidită

Domnul nu ne obligă să ne luăm crucea și să-L urmăm; mai degrabă, acest lucru este opțional, iar noi trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm. Soțul nostru, soția noastră și copiii noștri sunt voia lui Dumnezeu și, prin urmare, ei sunt crucea noastră.

Nu ar trebui să-i spunem soției noastre că este crucea noastră, ci, mai degrabă, trebuie să avem atitudinea în fața Domnului a faptului că soția noastră este crucea, voia lui Dumnezeu.

Singura biserică este voia lui Dumnezeu și fiecare frate și soră din biserică este voia lui Dumnezeu. A ne purta crucea înseamnă să purtăm biserica și să-i purtăm pe toți sfinții, astfel încât să avem unitatea autentică (vezi Ioan 17:21-23; Efes. 4:3, 13; 1 Cor. 1:10; Fil. 2:2).

Trebuie ca nu doar să ne luăm crucea, ci să o și purtăm, adică trebuie să rămânem pe cruce, ca omul nostru vechi să fie ținut sub terminarea crucii zi de zi (Luca 14:27; Rom. 6:6; Gal. 2:20; Fil. 3:10; 1 Cor. 15:31).

Domnul Isus a trăit în acest mod – El a trăit sub umbra crucii de la iesle până la cruce, și a fost terminat pe acea cruce.

Pentru noi, este invers: mai întâi suntem terminați, căci am fost crucificați împreună cu Cristos, și pentru tot restul vieții noastre trebuie să umblăm la fel ca și Domnul și să trăim ca El, sub umbra crucii zi de zi.

Am primit viața divină prin crucificarea Domnului și acum, pentru a fi zidiți în această viață, trebuie să luăm crucea de bună voie și cu bucurie.

Nu ar trebui să ne pese de gustul nostru, de simțământul nostru și de conștiința noastră; mai degrabă, ar trebui să ne pese doar de voia lui Dumnezeu, și anume să avem unitatea autentică (vezi Ioan 17:21-23; Efes. 4:3, 13; 1 Cor. 1:10; Fil. 2:2).

Soția sau soțul nostru este crucea noastră, deoarece este voia lui Dumnezeu pentru noi; biserica este crucea noastră, la fel e cu toți credincioșii în Cristos, pentru că ei sunt voia lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm pentru ca Domnul să-Și zidească biserica.

Domnul ne-a repartizat soția, copiii, biserica și sfinții și nu avem de ales; trebuie să fim dispuși și chiar fericiți să purtăm crucea. Dacă facem acest lucru, prezența Domnului va fi cu noi și vom savura bogățiile vieții divine.

Dacă nu avem o astfel de atitudine, vom suferi, vom scrâșni din dinți și vom deveni amărăcioși. Dacă ne exersăm preferința în ce privește persoanele cu care vrem să avem părtășie și cu cine să vorbim, vom deschide poarta ca Satan să intre.

Așadar, trebuie să exersăm a doua cheie pentru a încuia porțile Hadesului – luându-ne crucea. Preferințele și gusturile noastre fluctuează constant; astăzi s-ar putea să ne simțim pozitivi față de cineva și să ne placă, iar mâine putem simți într-un mod negativ față de ei și nu ne place de ei.

În viața de biserică și în viața de familie sentimentele noastre fluctuează, dar ar trebui să exersăm să ne luăm crucea și să o purtăm, și vom fi păziți stabili și fermi, prin purtarea crucii.

Doamne Isuse, ne exersăm duhul cu voința noastră de a alege să ne luăm crucea și să o purtăm. Este voia Ta ca să avem soția, copiii, biserica și sfinții pe care îi avem, așa că spunem Amin și ne luăm crucea și o purtăm. Ne lepădăm de noi înșine, Doamne, cu simțămintele fluctuante și cu mintea noastră rătăcitoare, și luăm voia Ta. Doamne, fie ca crucea să opereze în noi pentru a-l termina pe omul vechi zi de zi, astfel ca omul nostru interior să fie înnoit și biserica să fie zidită. Aleluia pentru biserică, voia lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Willing to Take up our Cross and Bear it for the Building up of the Church (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 5 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să lepădăm sinele prin cruce ca să depindem de Domnul și de Trupul lui Cristos

11/12/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Cel mai mare dușman al Trupului este sinele, sufletul care își declară independența față de Dumnezeu și față de Trup; atunci când vedem o viziune a sinelui și depindem de Domnul și de mădularele Trupului, avem prezența Domnului, sunt plini de pace și atingem realitatea Trupului.

Fie ca să vedem că Domnul ne-a dat cheia lepădării de sine și fie ca să folosim această cheie pentru a închide această poartă a Hadesului, astfel încât moartea să nu intre și să se răspândească în biserică, ci mai degrabă biserica să fie zidită.

Când Dumnezeu ne-a creat, El ne-a făcut în imaginea Sa și conform asemănării Sale, și a suflat suflarea vieții în om, astfel că omul a devenit un suflet viu.

Încă de la început, sufletul trebuia să depindă de Dumnezeu și să fie una cu Dumnezeu, dar când a venit Satan, el s-a injectat în mintea noastră, ne-a înșelat emoția și ne-a stârnit ca să ne exersăm voința de a nu asculta de Dumnezeu.

Chiar înainte ca Eva să ia parte din pomul oprit, ea era deja otrăvită de Satan în mintea, emoția și voința ei prin întrebarea și iscodirea lui.

Când mintea lui Satan a fost injectată în sufletul omenesc, sufletul omenesc a devenit sinele, întruparea lui Satan; acum fiecare om are un sine, iar acest sine este sufletul său care își declară independența față de Dumnezeu, și acest sine este întruparea lui Satan. O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să strălucească în Cuvântul Său, în timp ce ne rugăm și citim cuvântul, ca să ne dăm seama că sinele, întruparea vieții-suflet, îl are pe Satan în spatele lui și acesta îl manipulează, iar sinele este exprimat prin opiniile minții!

Am putea fi ca Petru, savurând viziunea cerească a lui Cristos și a bisericii de la Tatăl într-o clipă, dar, în clipa următoare, deschidem o poartă a Hadesului prin faptul că ne exprimăm opiniile și sentimentele separat de Domnul.

Fie ca să rămânem deschiși Domnului pentru ceea ce vrea să facă în noi, și fie ca să fim în permanență în rugăciune înaintea Sa, chemând numele Său, astfel încât sufletul nostru să se diminueze și să fie dat la moarte, iar duhul nostru să devină persoana din ființa noastră.

Când ne vom da seama că Satan se află în spatele sinelui, a vieții-suflet și a minții, vom alerga la Domnul, ne vom exersa duhul și vom prețui dependența noastră față de Domnul și față de Trup, căci numai Domnul poate termina sinele și numai El poate fi Cel care trăiește în noi pentru viața Trupului.

De-a lungul istoriei, sinele a făcut multe pagube, a provocat multă distrugere și a făcut ravagii în biserică, împiedicând zidirea bisericii chiar și în ziua de azi, două mii de ani mai târziu.

Fie ca noi să cooperăm cu Domnul pentru a trata sinele și pentru a-l lepăda, prețuind dependența noastră față de Domnul și față de mădularele Trupului.

Văzând că sinele este sufletul care este independent față de Dumnezeu, prețuim dependența noastră față de Domnul

Sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu; sinele este sufletul care este independent de Domnul.

Lumea de astăzi și societatea, în general, ne învață să ne dezvoltăm sinele, să ne întărim sinele și să ne exprimăm sinele, și pur și simplu crescând în țara și orașul în care ne aflăm, ne creștem sinele.

Atunci când suntem regenerați, sinele poate lua o formă “spirituală” dorind să facă lucruri pentru Dumnezeu, dar fără să depindă de Dumnezeu. Ori de câte ori facem ceva prin noi înșine, fără să depindem de Domnul, ne aflăm în sine.

Indiferent ce suntem și ce facem, atâta timp cât suntem independenți față de Dumnezeu, suntem în sine și am terminat-o cu Trupul.

Dumnezeu prețuiește dependența noastră față de El mai mult decât ceea ce putem face pentru El, iar El ne-a creat cu un suflet, pentru a putea depinde de Dumnezeu în orice lucru. Cu toate acestea, sufletul a devenit sinele, iar sinele declară independența față de Dumnezeu.

Când vom vedea acest lucru, când ne vom da seama că sinele este sufletul care este independent de Dumnezeu, pur și simplu ne vom întoarce către Domnul și nu vom fi independenți față de El, ci mai degrabă vom prețui dependența noastră față de Domnul.

Chiar ne vom ruga și Îi vom spune Domnului să ne amintească să depindem de El. În mod implicit, vrem să fim independenți față de Dumnezeu și să facem lucruri separat de El; aceasta este însăși natura noastră, căci în noi înșine suntem independenți față de Dumnezeu.

Dar Domnul nu are în vedere ceea ce facem; mai degrabă, El are în vedere dependența noastră față de El (Mat. 7:21-23; Ios. 9:14).

În special în biserică și pentru zidirea bisericii, cel mai mare dușman al Trupului este sinele; deoarece sinele este independent, sinele este cea mai mare problemă, cea mai mare frustrare și opoziție, în zidirea Trupului.

Atunci când vorbim despre sine, nu vorbim despre aspectele negative ale sinelui, cum ar fi să facem lucruri rele sau să fim implicați în activități greșite; mai degrabă, chiar și părerile noastre bune, inima noastră bună și simțămintele noastre bune, atunci când sunt exprimate, ele pot fi o mare piedică pentru Trup.

Dacă, în îndurarea Sa, Domnul ne arată ce este sinele, cum este exprimat sinele, și cum sinele ca sufletul care își declară independența față de Dumnezeu este cea mai mare frustrare în zidirea Trupului, vom alege să depindem de Domnul și vom prețui dependența noastră față de El.

Când vedem o viziune a Trupului lui Cristos și ne dăm seama că suntem mădulare ale Trupului, vom realiza imediat că, în calitate de mădulare ale Trupului, nu putem fi independenți față de Domnul și față de celelalte mădulare.

Sinele independent este independent nu numai față de Domnul, ci chiar și față de Trup, de mădularele Trupului; o astfel de independență, provenită dintr-un suflet independent (sinele) prezintă cea mai mare problemă în viața de biserică.

Doamne Isuse, vrem ca să vedem o viziune a sinelui și o viziune a Trupului. Fie ca să ne dăm seama că sinele este sufletul care este independent față de Dumnezeu și fie ca să prețuim dependența noastră față de Domnul. Dragă Doamne Isuse, Te iubim și iubim Trupul; ne dăm pe noi înșine Ție ca să depindem de Tine și ca să depindem și de mădularele Trupului Tău. Fie ca să cooperăm cu Tine pentru a exersa cheia lepădării de sine, astfel încât să nu mai fim independenți față de Dumnezeu, ci mai degrabă să depindem de Domnul în orice lucru, și să depindem, de asemenea, de Trup!

Să lepădăm sinele prin tratarea crucii pentru a depinde de Domnul și de Trup

Mulți credincioși spun: “Eu depind de Dumnezeu!” și totuși nu vor să aibă legătură cu semenii lor din Trup și nu au o dependență reală față de Trupul lui Cristos.

Pentru noi astăzi, a fi independent față de Trup este la fel cu a fi independent față de Dumnezeu. Nu putem spune că suntem dependenți de Dumnezeu, dar nu suntem dependenți de mădularele Trupului, pentru că Dumnezeul de care depindem este un Dumnezeu corporativ, un Cristos corporativ, Trupul lui Cristos.

Când depindem de Domnul, vom depinde și de Trup, iar când depindem de Trup, vom depinde și de Domnul într-un mod real.

Dacă verificăm experimentarea noastră în viața de biserică, ne vom da seama că de fiecare dată când eram independenți față de frații și surorile împreună cu care Domnul ne-a pus, aveam un simțământ că suntem independenți și față de Dumnezeu.

Ca să depindem de Domnul pe care nu-L vedem înseamnă să depindem de sfinții din Trupul pe care îl vedem; Cristos astăzi trăiește și este exprimat prin mădularele Sale, și Domnul ne-a pus în Trup ca să depindem de Domnul și de Trup.

Uneori ne întrebăm de ce nu avem un simț profund al prezenței Domnului; motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că suntem izolați de Trup, nu suntem în legătura potrivită cu Trupul, și nu depindem de mădularele Trupului.

Trebuie să ne străduim să fim zidiți împreună cu sfinții și să fim în regulă cu Trupul, căci dacă suntem în regulă cu Trupul și suntem zidiți în Trup, cu siguranță vom simți prezența Domnului.

Dacă ne dăm seama că Domnul este preocupat de dependența noastră față de El mai mult decât de ceea ce putem face pentru El, ne vom întreba: “Oare sunt independent de Domnul sau depind de El în timp ce fac sau spun acest lucru? Sunt oare dependent de Trup sau sunt independent de mădularele Trupului în timp ce merg acolo și fac cutare lucru?”

Dacă suntem dependenți de Domnul, El în noi ne va determina să fim dependenți de Trup; dacă suntem dependenți de Trup, vom depinde și de Domnul.

Domnul Isus, Cel de care depindem, este una cu Trupul; dacă depindem de El, depindem de Trupul Său, dar dacă suntem independenți față de Trup, suntem independenți și față de Domnul.

Când suntem independenți față de Domnul, suntem în mod spontan în sine; când suntem în sine, indiferent câte lucruri bune intenționăm să facem, suntem încorporați cu Satan – sinele este “directorul general”, iar Satan este “președintele”, și tot ceea ce facem nu este în Trup și pentru Trup.

O, fie ca să ne dăm seama că cel mai mare dușman al Trupului este sinele și fie ca să cooperăm cu lucrarea crucii pentru a trata sinele și pentru a lepăda sinele, ca să depindem de Domnul și de Trupul Său!

Fie ca să ne dăm seama că, pentru ca Trupul să fie zidit, sinele nostru – sufletul nostru independent – trebuie tratat; atunci când sinele este lepădat, suntem în Trup, iar când trăim în sine, Trupul s-a dus, și nu avem pace.

Doar atunci când viața sinelui este complet tratată de cruce, putem atinge realitatea Trupului lui Cristos și vom ajunge să cunoaștem Trupul.

Doar atunci când cooperăm cu Domnul pentru a trata sinele și pentru a lepăda sinele, putem depinde de Domnul și de Trup, și doar atunci vom onora Trupul, vom avea grijă de Trup, vom cunoaște Trupul și vom respecta Trupul.

Când acest lucru va avea loc, vom atinge realitatea Trupului și vom ajunge să cunoaștem Trupul.

Doamne Isuse, fie ca să ne dăm seama că Domnul este una cu Trupul, astfel că atunci când depindem de Domnul, trebuie să depindem și de Trup. Amin, Doamne, întărește dependența noastră față de Tine și adu-ne înapoi la Tine și la Trup pentru părtășie și coordonare în orice lucru. Fie ca să fim cei care permit crucii să opereze în noi pentru a trata sinele, astfel încât să nu mai trăim independent de Dumnezeu sau independent de Trup. Fie ca viața sinelui să fie tratată în întregime de cruce, astfel încât să atingem realitatea Trupului și să cunoaștem Trupul!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Denying the Self by the Cross to Depend on the Lord and on the Body of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 5 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Iertarea guvernamentală, iertarea împărăției și să nu acționăm împotriva guvernării lui Dumnezeu

06/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

După ce am văzut iertarea eternă, iertarea instrumentală și iertarea restauratoare, astăzi vrem să aprofundăm iertarea guvernamentală (legată de disciplină) și iertarea împărăției (legată de administrația lui Dumnezeu).

În Biblie, cuvântul iertare și principiul iertării lui Dumnezeu este folosit foarte mult, dar nu toate iertările sunt la fel.

De exemplu, când Domnul ne iartă păcatele în momentul regenerării noastre, acesta este un fel de iertare, dar când El iartă păcatele celor pe care biserica îi iartă (Ioan 20:23), acesta este un alt fel de iertare.

Când îi iertăm pe alții și, prin urmare, sunt iertați de Domnul, acesta este un fel de iertare, dar când cineva păcătuiește și este bolnav și prezbiterii vin să se roage pentru el, va fi iertat – acesta este un alt fel de iertare.

Îi mulțumim Domnului pentru slujba fratelui Watchman Nee care, în colecția lucrărilor sale, a descoperit din Cuvântul lui Dumnezeu cinci feluri de iertare: iertarea eternă, iertarea instrumentală, iertarea restauratoare, iertarea guvernamentală și iertarea împărăției.

Iertarea eternă este acordată de Domnul Isus tuturor celor care cred în El; pocăindu-ne și crezând în Domnul, suntem iertați de toate păcatele noastre, iar această iertare este eternă. Aleluia!

Și atunci când cineva crede în Domnul dar nu-și dă seama că este iertat de El, biserica este instrumentul lui Dumnezeu pentru a declara iertarea lui Dumnezeu omului.

Biserica nu poate, prin sine însăși, să-i ierte pe alții; mai degrabă, deoarece biserica este Trupul lui Cristos, biserica poate proclama iertarea păcatelor pe care Dumnezeu a îndeplinit-o deja.

Mai mult, după ce credem în Domnul, încă mai facem greșeli, păcate și ofense, deci mai avem păcate; când ne mărturisim păcatele Domnului și ne pocăim, Domnul ne iartă de păcatele noastre și ne curăță de orice nelegiuire.

Cât de minunat este să avem mântuirea lui Dumnezeu și să savurăm iertarea Domnului în toate aspectele sale!

Cu toate acestea, există alte două aspecte ale iertării lui Dumnezeu, care pot să nu fie atât de plăcute, dar sunt absolut adevărate și experimentale atât din punct de vedere al Cuvântului lui Dumnezeu, cât și al experimentării noastre creștine.

Iertarea guvernamentală e legată de disciplina lui Dumnezeu și modul Său de a ne trata

Disciplina guvernamentală este legată de disciplina lui Dumnezeu și de felul Său de a ne trata. Este posibil să nu fim atât de familiarizați cu acest lucru, așa că trebuie să săpăm mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cunoaște mai multe, altfel este posibil să dorim “să iertăm și să primim” pe cineva care este sub acest fel de iertare, și putem provoca probleme în biserică.

Trebuie să iubim și să iertăm pe cineva ca pe un frate, dar dacă o persoană se află sub iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu și este sub disciplina Sa, iar noi mergem împotriva acesteia, vom merge împotriva guvernării și disciplinei lui Dumnezeu.

De ce ne iartă Dumnezeu și încă ne mai disciplinează?

Dumnezeu ne poate permite să greșim și chiar să păcătuim, dar El nu va permite să facem acest lucru la nesfârșit; dacă continuăm să păcătuim, El ne va disciplina, iar această disciplină poate veni sub formă de boală, dificultăți și, în cazuri extreme, poate fi chiar moarte, pentru a putea învăța să nu păcătuim atât de ușor.

Iertarea guvernamentală implică aranjamentul lui Dumnezeu, suveranitatea Sa, disciplina Sa și mâna Sa; guvernarea lui Dumnezeu este modul Său de a face lucrurile – este administrația Sa.

Iertarea guvernamentală a lui Dumnezeu este legată de modul în care Dumnezeu ne gestionează, ne stăpânește și ne tratează.

În Gal. 6:7 ni se spune că ceea ce semănăm, vom și secera; dacă semănăm în carne, vom secera corupția cărnii. Nu putem spune doar că, dacă ne pocăim și ne mărturisim păcatele, Dumnezeu ne iartă; da, Dumnezeu ne iartă, dar ne poate disciplina.

Dacă ne uităm la cazul regelui David, el a comis două mari păcate: omucidere (el l-a ucis pe Uria) și adulter (cu soția lui Uria). Dar apoi David a avut o pocăință sinceră și amănunțită (vezi Psa. 51) și Dumnezeu a confirmat că l-a iertat; cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să-l disciplineze pe David, prin faptul că a permis ca primul său copil pe care l-a avut cu soția lui Uria să moară, și a făcut ca sabia să nu se depărteze de casa lui David.

Exista iertare, dar existau și consecințele păcatului; deși David s-a rugat și a postit ca Dumnezeu să nu-i lase copilul să moară, nimic nu L-a făcut pe Dumnezeu să Se schimbe.

Iertarea guvernamentală este un principiu infailibil și este mai grav dacă este implicată o persoană care poartă responsabilitatea.

În 1 Ioan 5:16 ni se spune despre un “păcat înspre moarte”, un păcat care aduce tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu asupra unei persoane. Când un frate comite un păcat de moarte (un păcat care duce la moarte, un păcat înspre moarte), nu ar trebui să încercăm să-l primim sau să ne rugăm ca această tratare să fie înlăturată, deoarece vom face acest lucru împotriva administrației guvernamentale a lui Dumnezeu.

Pedeapsa tratării guvernamentale a lui Dumnezeu cu copiii Săi nu este în niciun caz legată de pierderea eternă, ci este o tratare dispensațională conform guvernării divine, o tratare care este legată de părtășia noastră cu Dumnezeu și unii cu alții.

Dacă un păcat este sau nu este înspre moarte, depinde de judecata lui Dumnezeu conform poziției și stării credincioșilor păcătoși din casa lui Dumnezeu.

Când păcătuim împotriva lui Dumnezeu, El ne va ierta când Îi mărturisim păcatele noastre; părtășia noastră cu El poate fi restaurată, dar Dumnezeu Își poate schimba calea Sa cu noi, deoarece păcatele noastre au consecințe.

David și-a mărturisit păcatele și și-a recunoscut vina pentru a fi iertat de Dumnezeu (2 Sam. 12:13; Psa. 51), dar Dumnezeu a făcut ca fiul născut soției lui Urie să moară și sabia să nu se depărteze de casa lui David (2 Sam. 12:7-15).

Când suntem sub disciplina guvernamentală a lui Dumnezeu, singurul lucru pe care îl putem face este să nu ne împotrivim lui Dumnezeu, ci să învățăm să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 5:5-7). Dacă respingem mâna guvernamentală a lui Dumnezeu, vom întâmpina chiar mai multe probleme și tratări.

Nu ar trebui să încercăm să ieșim din tratarea guvernamentală a lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, să acceptăm tratarea și disciplina Sa și să ne smerim.

După ce Moise a lovit stânca de la Meriba (Num. 20:10-12, 24; 27:14), el a căzut sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu. Fiind mânios atunci când Dumnezeu nu era mânios, Moise nu L-a reprezentat pe Dumnezeu în mod potrivit în natura Sa sfântă și, lovind stânca de două ori, el nu a păzit Cuvântul lui Dumnezeu în economia Sa; astfel, Moise a ofensat atât natura sfântă a lui Dumnezeu, cât și economia Sa divină.

Moise nu L-a reprezentat corect pe Dumnezeu; Dumnezeu nu S-a mâniat pe poporul Său, dar Moise și-a exprimat furia și L-a reprezentat greșit pe Dumnezeu în fața poporului Său, care priveau la el pentru a vedea ce este în inima lui Dumnezeu.

Din această cauză, chiar dacă era intim cu Dumnezeu și poate fi considerat un tovarăș al lui Dumnezeu (Exod 33:11), Moise și-a pierdut dreptul de a intra în țara bună. În tot ceea ce facem și spunem despre oamenii lui Dumnezeu, atitudinea noastră trebuie să fie conform naturii sfinte a lui Dumnezeu, iar acțiunile noastre trebuie să fie conform economiei Sale divine; aceasta înseamnă să-L sfințim pe Dumnezeu.

În ceea ce-i privește pe alții, trebuie să învățăm să fim generoși cu ei și trebuie să învățăm să iertăm. Nu ar trebui să-i criticăm ușor pe alții, să-i condamnăm ușor, să ne plângem de conduita altora și să continuăm să ținem socoteala tratamentului rău pe care-l primim din partea lor, deoarece aceasta ne va aduce sub mâna guvernamentală a lui Dumnezeu.

Dacă suntem severi cu alții, și Dumnezeu va fi sever cu noi (vezi Mat. 6:15; 18:23-35). Trebuie să învățăm să ne temem de Dumnezeu, să-L venerăm pe Dumnezeu, să-L respectăm pe Dumnezeu, să-L onorăm pe Dumnezeu și să fim plini de reverență față de Dumnezeu (Psa. 2:11-12; 86:11; 2 Cor. 5:10-11; Isaia 11:2).

Iar când alții au probleme, acela este momentul să-i ajutăm, nu momentul în care să-i criticăm (vezi Gen. 14:14-16). Există mulți frați care au căzut jalnic astăzi dintr-un singur motiv – i-au criticat pe alții prea sever în trecut; prin urmare, multe dintre slăbiciunile lor de astăzi sunt chiar slăbiciunile pe care le-au criticat în trecut. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim generoși față de alții, astfel încât să evităm mâna guvernamentală a lui Dumnezeu și să învățăm să ne iubim și să ne îngăduim unii pe alții în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi (Efes. 4:32).

Doamne Isuse, salvează-ne din căderea sub mâna Ta guvernamentală! Fie ca să ne dăm seama că vom culege ceea ce semănăm, astfel încât să semănăm în Duhul, ca să culegem în Duhul roadele Duhului. O, Doamne, vrem să venim înaintea Ta, să ne mărturisim păcatele și să ne deschidem față de Tine cu privire la toate lucrurile. Fie ca să învățăm să ne umilim sub mâna Ta puternică și să nu ne împotrivim cu mândrie. Fie ca să învățăm să fim generoși cu alții și să iertăm întotdeauna. Fie ca să nu-i criticăm ușor pe alții și nici să nu-i condamnăm ușor pe alții. Doamne, salvează-ne din a ne plânge de comportamentul altora și salvează-ne din a ține socoteala tratamentului rău pe care îl primim din partea lor. Dragă Doamne, fie ca să avem o frică de Dumnezeu, un respect față de Dumnezeu și o reverență față de Dumnezeu și fie ca să fim generoși față de alții și să-i iertăm și să-i îngăduim în dragoste.

Iertarea împărăției se referă la administrație, la disciplina din epoca viitoare

Ultimul fel de iertare este iertarea împărăției, care se referă la administrația lui Dumnezeu. Există anumite păcate care nu vor fi iertate în această epocă, ci doar în epoca viitoare.

De exemplu, dacă tratăm oamenii prea aspru sau avem un duh neiertător în această epocă, vom fi disciplinați în epoca împărăției. Dacă judecăm, vom fi judecați și dacă condamnăm pe alții, și noi vom fi condamnați.

Măsura cu care judecăm, cu aceea vom fi măsurați (Luca 6:37-38).

Dacă suntem ca sclavul nerecunoscător, căruia Domnul i-a iertat datoria uriașă, dar nu iertăm mica datorie a semenilor noștri sclavi în Domnul, Stăpânul se va mânia pe noi și ne va da pe mâna chinuitorilor până când vom restitui tot ceea ce datorăm (Mat. 18:33-35).

Dacă îi tratăm pe alții într-un mod rău și îi criticăm pe alții fără milă, Dumnezeu ne va trata în același fel în viitor (Mat. 7:1-2). O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să ne dea harul de a fi cei care nu-i judecăm pe alții și nu îi disprețuim, ci arătăm îndurare față de ei! Fie ca să primim harul Domnului de a nu-i trata pe alții cu răutate, asprime sau severitate, astfel încât să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în acea zi (2 Tim. 1:16, 18).

Amin, Doamne, dă-ne harul de a fi cei care arătăm îndurare față de alții și nu îi condamnăm și nu-i tratăm cu răutate, cu asprime sau cu severitate. Doamne, fie ca noi să fim cei care arătăm îndurare față de semenii noștri sclavi în Domnul ca să obținem îndurare din partea lui Dumnezeu în ziua aceea! Amin, Doamne Isuse, salvează-ne din a avea un duh neiertător în această epocă. Salvează-ne din a-i trata pe alții cu răutate sau din a-i critica pe alții fără îndurare.

Importanța faptului de a nu confunda diferitele feluri de iertare: să nu fim împotriva guvernării lui Dumnezeu

Mulți credincioși cred într-un Dumnezeu care este iubitor, plin de îndurare și plin de compasiune și nu ar crede niciodată că Dumnezeu dorește “să nu primească” pe cineva, mai ales că acesta este credincios.

Cum poate un Dumnezeu iubitor să nu-și primească propriii copii și să-i ierte?

Este important ca noi, credincioșii în Cristos, să nu confundăm diferitele feluri de iertare, în caz contrar, ne-am putem afla împotriva guvernării lui Dumnezeu și noi înșine am putea suporta o anumită disciplină.

În special aceia dintre noi care suntem implicați în îndeplinirea administrației lui Dumnezeu în biserică, care este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, trebuie să fim clari cu privire la acest fel de iertare. A ierta o persoană nu este același lucru cu a primi o persoană; este posibil să iertăm o persoană, dar să nu o putem primi.

De exemplu, în 1 Ioan 5:16 ni se spune că există unii frați pentru care ne putem ruga, dar unii pe care nici măcar nu-i putem primi.

În 2 Ioan 9-11 ni se spune că oricine o ia înainte și nu rămâne la învățătura lui Cristos, nu Îl are pe Dumnezeu și nici nu ar trebui să-l primim în casa noastră sau să spunem bun venit, căci dacă facem asta, ne facem părtași în lucrările sale rele. Da, îi putem ierta pe alții și îi putem iubi, dar asta nu înseamnă că putem primi o persoană.

În Rom. 16:17 Pavel ne îndeamnă să ne ferim de cei care fac diviziuni și provoacă tulburare contrar învățăturii pe care am învățat-o și să ne îndepărtăm de ei.

Acest lucru este destul de radical: cei care cauzează diviziune și îi determină pe sfinți să se poticnească, îi putem ierta dacă se pocăiesc și îi iubim în Domnul, dar nu îi putem primi. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu; dacă primim pe un astfel de om, suntem una cu el.

În 2 Tes. 3:14 Pavel a spus că sfinții trebuie să se depărteze și să nu se amestece (să le țină companie) cu oricine nu ascultă cuvântul prin scrisoarea sa către sfinți.

În Tit 3:10 Pavel spune că un om certăreț, o persoană divizivă, care provoacă partide și grupări în biserică, după o prima și a doua admonestare, ar trebui ne depărtăm de el. Nu ne depărtăm pe cineva imediat, ci după două admonestări, dacă continuă să provoace probleme și partide, ar trebui să ne depărtăm de el.

În 1 Cor. 5:11, de asemenea, ni se spune să nu ne amestecăm cu nimeni care este numit frate, și totuși este un curvar sau iubitor de bani, un om idolatru sau lacom, un om bețiv sau lacom; cu astfel de oameni nu ar trebui nici să cinăm! O, Doamne Isuse.

Fie ca toți cei implicați în îngrijirea sfinților din biserică să nu facă greșeli în această chestiune. Fie ca toți să fim sobri cu privire la acest lucru și să ne dăm seama că avem responsabilitatea de a ne îngriji de ceilalți din împărăție conform duhului și trebuie să ne dăm seama de iertarea lui Dumnezeu.

În iertarea Sa, uneori, trebuie să fim cei care iubesc și iartă, dar uneori trebuie să înțelegem că există cinci feluri de iertare, inclusiv unele care nu pot avea loc în această epocă.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Governmental Forgiveness, Kingdom Forgiveness and not going against God’s Government (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să-L urmărim pe Cristos înspre țel pentru a ajunge la extra-învierea dintre morți

23/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Rezultatul conformării cu moartea lui Cristos este că ajungem la extra-învierea dintre morți, ceea ce înseamnă că întreaga noastră ființă este înviată treptat și continuu (Fil. 3:10-11).

Apostolul Pavel a fost modelul nostru în Domnul; dorința sa era să fie găsit în Cristos, neavând propria dreptate, ci dreptatea care este prin credința în Cristos, dreptatea care este din Dumnezeu și bazată pe credință.

Adânc în interiorul lui Pavel exista o aspirație ca întreaga sa ființă să fie saturată cu Cristos, astfel încât să fie găsit în Cristos. El a vrut să fie găsit în Cristos în starea de a nu avea propria sa dreptate, ci dreptatea lui Dumnezeu, adică prin faptul de a-L lua pe Cristos ca dreptatea sa subiectivă, trăită la exterior.

El voia să-L cunoască pe Cristos într-un mod experimental; el a vrut să-L experimenteze pe Cristos și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale, fiind conformat morții Sale și să ajungă la extra-învierea dintre morți.

Pe de o parte, trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos și, pe de altă parte, trebuie să avem cunoașterea experimentală a Sa. Aceasta înseamnă nu doar că trebuie să-L cunoaștem pe Cristos, ci să-L și câștigăm pe Cristos, adică să plătim prețul pentru a experimenta, a savura și a lua în posesie toate bogățiile Sale nepătrunse, plătind un preț.

Cu toții trebuie să-L cunoaștem pe Cristos experimentându-L, savurându-L, fiind una cu El și lăsându-L să trăiască în noi; în acest fel Îl vom cunoaște atât prin revelație, cât și prin experimentare.

Aspirația noastră ar trebui să fie la fel ca a lui Pavel, să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale.

Duhul Îl are pe Cristos și învierea Sa constituite în El, iar acest Duh este contopit cu duhul nostru. Așadar, dacă astăzi ne punem pe noi înșine la o parte și rămânem sub moartea crucii, vom experimenta puterea învierii lui Cristos, iar acest lucru va fi pentru zidirea Trupului.

Mai întâi experimentăm puterea învierii lui Cristos și, prin această putere, suntem în stare să participăm la suferințele Sale; aceste suferințe sunt în principal pentru Trupul lui Cristos, biserica.

Moartea lui Cristos este matrița în care suntem puși, iar faptul de a fi conformați morții lui Cristos este baza experimentării lui Cristos.

De fapt, atunci când ne conformăm morții lui Cristos, Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa pentru eliberarea, împărțirea și multiplicarea vieții, iar Tatăl este glorificat.

Întreaga noastră ființă este înviată treptat până când ajungem la extra-învierea dintre morți

Rezultatul faptului de a fi conformați morții lui Cristos este că ajungem la extra-învierea dintre morți, care va fi un premiu pentru biruitori (Fil. 3:11).

Ce este această “extra-înviere dintre morți”? Este o înviere extraordinară, o extra-înviere, care va fi un premiu pentru sfinții biruitori.

Când Domnul se va întoarce, toți credincioșii care au murit în Cristos vor participa la învierea din morți (1 Tes. 4:16; 1 Corinteni 15:52); cu toate acestea, sfinții biruitori vor savura o porție extra, o porție remarcabilă a acestei învieri.

Aceasta este “învierea mai bună” menționată în Evrei 11:35, care nu este doar “întâia înviere” (Apocalipsa 20:4-6) sau “învierea pentru viață” (Ioan 5:28-29), ci și extra-învierea, învierea în care biruitorii Domnului vor primi răsplata împărăției pe care apostolul Pavel o căuta.

Cum putem ajunge la această extra-înviere dintre morți? Prin faptul că întreaga noastră ființă este înviată în mod treptat și continuu.

Mai întâi, prin regenerare, Dumnezeu înviază duhul nostru mortificat (Efeseni 2:5-6), iar apoi din duhul nostru El continuă să învieze sufletul nostru (Rom. 8:6) și chiar trupul nostru muritor (Rom. 8:11).

Trecem printr-un proces treptat și continuu de înviere până când întreaga noastră ființă – duh, suflet și trup – este pe deplin înviat din ființa noastră veche prin viața și cu viața Sa. Cu toții trebuie să fim în acest proces și cu toți trebuie să alergăm această cursă până când vom ajunge la extra-învierea dintre morți ca premiu.

Prin urmare, această extra-înviere ar trebui să fie țelul și destinația vieții noastre creștine. Putem atinge acest țel fiind conformați morții lui Cristos, trăind o viață crucificată; în moartea lui Cristos suntem procesați în înviere din vechea creație spre noua creație.

Extra-învierea este de fapt Cristos Însuși în calitate de Cel care a trecut prin moarte și a intrat în înviere. Extra-învierea este o înviere din vechea creația întru noua creație (2 Cor. 5:17; Gal. 6:15).

Pavel tânjea după acest lucru; el spera la acest lucru și urmărea acest lucru, căci dorea ca întreaga sa ființă să fie adusă în înviere. Trebuie să aducem această problemă la Domnul și să-I cerem să învie treptat și continuu întreaga noastră ființă, până când vom ajunge la extra-învierea din morți.

Noi nu știm unde suntem, dar El știe; trebuie să ne deschidem întreaga ființă spre El pentru a fi aduși la extra-învierea din morți. Mai devreme sau mai târziu, vom fi aduși în înviere; dacă va fi mai devreme, vom fi în sărbătoarea nunții și în împărăție; dar dacă va fi mai târziu, vom avea nevoie de 1000 de ani de pregătire.

Vrem să alegem să cooperăm cu operarea interioară a Domnului, să alegem să trăim o viață crucificată, astfel încât întreaga noastră ființă să fie adusă în înviere până când vom ajunge la extra-învierea din morți!

Doamne Isuse, adu-ne întreaga noastră ființă din vechea creație în noua creație și din orice lucru natural în înviere până când vom ajunge la extra-învierea dintre morți! Amin, Doamne, fie ca ființa noastră să fie înviată treptat și continuu până când vom ajunge la extra-învierea dintre morți! Suntem deschiși la experimentările de care avem nevoie pentru a putea fi aduși pe deplin în înviere, mai devreme decât mai târziu! Doamne, fie ca în fiecare zi să trăim o viață crucificată, astfel încât să fim aduși mai mult în înviere!

Îl urmărim pe Cristos Însuși și urmărim înspre țel să obținem premiul – câștigarea lui Cristos!

La fel ca Pavel, noi, în calitate de credincioși în Cristos, trebuie să-L urmărim pe Cristos și să “alergăm spre țel pentru a câștiga premiul” (Fil. 3:12, 14).

Care este țelul și care este premiul? Cristos este atât țelul, cât și premiul. Țelul este savurarea și câștigarea deplină a lui Cristos, iar premiul este cea mai mare savurare a lui Cristos în împărăția milenară ca răsplată pentru alergătorii biruitori ai cursei noutestamentare.

Pavel s-a exersat atât pentru a-L cunoaște pe Cristos, cât și pentru a-L experimenta și pentru a uita de lucrurile care se aflau în urmă și pentru a se întinde înainte către lucrurile care sunt în față.

Pentru a atinge țelul premiului, trebuie să ne exersăm să uităm de lucrurile din urmă și să ne întindem înainte spre lucrurile care sunt în față.

Pentru ca noi să avem extra-învierea dintre morți – porțiunea suplimentară a învierii – trebuie să-L urmărim pe Cristos, trebuie să alergăm cursa și trebuie să finalizăm cursa triumfători. Amin!

Pavel era un astfel de om; chiar spre sfârșitul vieții sale, când era deja un credincios matur și un apostol calificat, a considerat că nu ajunsese încă, ci mai degrabă, că nu era perfectat, dar L-a urmărit pe Cristos!

Noi suntem cei care încă nu am câștigat și care încă nu am fost perfectați, dar Îl urmărim pe Cristos! Am fost regenerați, dar nu suntem încă perfectați sau maturizați în viață.

Mai degrabă, nu considerăm că am câștigat sau că am ajuns, dar un singur lucru îl facem: uităm de lucrurile care sunt în urmă și ne întindem înainte către lucrurile care sunt în față! Amin!

Îl urmărim pe Cristos, vrem să-L câștigăm pe Cristos și urmărim înspre țel pentru a obține premiul, câștigarea deplină a lui Cristos!

Acest verb “a urmări” în limba greacă are aceeași rădăcină ca verbul “a persecuta.”

Înainte ca Pavel să fie mântuit, el L-a persecutat pe Cristos într-un mod negativ, dar după ce a fost mântuit, el L-a urmărit pe Cristos, adică L-a persecutat pe Cristos într-un mod pozitiv. A persecuta pe cineva înseamnă a-l deranja și a nu-l lăsa în pace.

Întreaga noastră ființă cu toată puterea noastră trebuie consumată în urmărirea lui Cristos. Trebuie să ne ridicăm și să-L urmărim pe Cristos Însuși – nimic altceva și pe nimeni altul decât pe Cristos – și trebuie să fim stârniți să-L căutăm chiar într-un mod persecutor.

Nu ar trebui să-L lăsăm pe Cristos să “ne scape”, ci să-L căutăm, să-L urmărim și să-L persecutăm într-un mod atât de pozitiv. Cristos ne-a apucat, iar acum noi Îl apucăm pe El; El ne-a câștigat, acum noi vrem să-L câștigăm.

Fie ca să fim cei care Îl urmărim pe Cristos Însuși, cei care urmărim atingerea țelului premiului, ca să fim socotiți vrednici de a ajunge la extra-învierea dintre morți!

Doamne Isuse, ne dăruim ca să Te urmăm și să Te câștigăm până în cel mai înalt grad. Stârnește-ne, Doamne, ca să Te căutăm în viața noastră de zi cu zi. Fie ca să nu fim mulțumiți cu simpla cunoaștere a Bibliei despre Cristos și despre scopul lui Dumnezeu, ci să urmărim înspre țel pentru a câștiga premiul, câștigarea și savurarea deplină a lui Cristos. Amin, Doamne, uităm de lucrurile care sunt în urmă și ne întindem înainte spre lucrurile care sunt în față, ca să-L urmărim pe Cristos pentru a-L câștiga până la cel mai înalt grad! O, Doamne, fie ca să avem o astfel de inimă, o astfel de urmărire și o astfel de experimentare, astfel încât să putem ajunge la extra-învierea dintre morți!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Pursuing Christ toward the Goal to Attain to the Out-Resurrection from the Dead (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 6 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să experimentăm puterea învierii lui Cristos pentru a participa la suferințele Sale pentru Trup

21/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Aspirația lui Pavel a fost să-L cunoască pe Cristos și puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale; noi trebuie să experimentăm puterea învierii lui Cristos pentru a participa la suferințele Sale.

Dacă renunțăm la noi înșine și rămânem sub moartea crucii, vom experimenta puterea învierii lui Cristos pentru zidirea Trupului.

Ce înseamnă să-L experimentăm pe Cristos? Cum Îl putem experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi? A-L experimenta pe Cristos înseamnă a-L cunoaște și a-L savura pe Cristos într-un mod experimental; trebuie ca nu doar să cunoaștem despre Cristos și despre ceea ce poate fi El pentru noi, ci să avem o participare directă, personală, în Cristos.

De exemplu, un cuplu poate fi în procesul de curtare, și după ce le este clar în fața Domnului că ar trebui să continue, după ce se căsătoresc, au o participare directă, personală, în viața de căsnicie.

După ce am crezut în Domnul, am fost aduși în domeniul lui Dumnezeu, al lui Cristos și al împărăției lui Dumnezeu, iar acum Îl urmărim pe Cristos ca să-L cunoaștem într-un mod experimental, având nu numai o cunoaștere a lui Cristos, ci obținând persoana Sa.

Pentru a câștiga ceva din Cristos, trebuie să plătim un preț; Pavel a plătit prețul tuturor lucrurilor, la care a renunțat cu bucurie, pentru că le-a considerat ca fiind un gunoi de dragul cunoașterii lui Cristos.

Ca să-L câștigăm pe Cristos înseamnă să experimentăm, să savurăm și să luăm în posesie toate bogățiile Sale nepătrunse, plătind un preț. Cristos, Mântuitorul nostru, are bogății de nepătruns; bogățiile Sale sunt de nepătruns în măsura lor, dar ele pot deveni realitatea noastră deplină pe măsură ce Îl savurăm și Îl experimentăm.

Acest lucru este manifestat și clarificat la masa Domnului, când venim împreună nu numai pentru a ne aminti la nivel mental de ceea ce a făcut Domnul pentru noi, ci pentru a coopera cu Domnul pe care L-am savurat și L-am experimentat, pentru a-L oferi Tatălui pentru satisfacția Sa.

Fie ca să continuăm și să creștem în viața omenească și în viața divină zi de zi, savurându-L și experimentându-L pe Cristos. Fie ca să plătim prețul pierderii vieții noastre sufletești, negând sinele și socotind toate lucrurile ca pierdere de dragul lui Cristos, pentru ca Cristos să fie experiența noastră de zi cu zi și El să fie introdus în noi.

Trebuie să-L cunoaștem pe Cristos experimentându-L, savurându-L, fiind una cu El și avându-L înăuntrul nostru, având o viață zilnică cu Domnul, pentru ca El să trăiască în noi.

Tatăl nostru dorește să aibă adevărata închinare din partea copiilor Săi, iar această închinare adevărată nu se rezumă doar la cunoașterea lui Cristos, ci la experimentarea acestei Persoane minunate și bogate, care a fost experimentat și savurat de către noi în experimentarea noastră zilnică.

Aspirăm să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale

Pavel aspira să cunoască puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale (Fil. 3:10). Puterea învierii lui Cristos este de fapt viața Sa de înviere, care L-a înviat din morți (vezi Efes. 1:19-20).

Pavel nu voia doar să-L cunoască pe Cristos într-un mod general; el a dorit să cunoască în mod specific puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale, fiind conformat morții Sale.

Trebuie să-I cerem Domnului în mod specific ca să Îl experimentăm și să cunoaștem puterea învierii Sale și părtășia suferințelor Sale.

Domnul, în îndurarea Sa, ne va da lumină și va crea situații care ne vor permite să cunoaștem în mod direct și personal această putere de înviere, pe care moartea nu o poate învinge!

Moartea nu poate învinge viața de înviere; moartea nu-L poate învinge pe Domnul Isus și moartea nu poate învinge niciodată Trupul lui Cristos. Chiar dacă unii sfinți merg la Domnul și pare că există o înfrângere exterioară, viața de înviere triumfă, și puterea învierii este cea mai înaltă putere din univers!

Realitatea învierii lui Cristos și puterea sa este Duhul (Rom. 8:9-11; 1 Cor. 15:45; 1 Ioan 5:6). Duhul compus cu învierea lui Cristos și puterea învierii locuiește în duhul nostru pentru a distribui învierea lui Cristos și puterea ei în întreaga noastră ființă (Fil. 1:19; Exo. 30:23-25; Rom. 8:6b, 10-11).

Pentru a experimenta și pentru a cunoaște puterea învierii lui Cristos, trebuie să trăim o viață crucificată după modelul vieții Sale; conformarea noastră cu moartea lui Cristos oferă baza pentru ca puterea învierii lui Cristos să se ridice, astfel încât viața divină să fie exprimată prin noi.

Duhul – care este realitatea învierii lui Cristos cu puterea sa – este în duhul nostru pentru a distribui viața de înviere și puterea sa către toate părțile interioare ale ființei noastre.

Aspirația noastră este să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale; atunci când cunoaștem viața de înviere, suntem în stare și suntem întăriți ca să fim conformați morții lui Cristos.

Deoarece Cristos ca Duhul este în duhul nostru, duhul nostru este viață datorită dreptății; când ne întoarcem și avem mintea ațintită pe duh, mintea noastră (partea de căpetenie a sufletului nostru) este viață, iar Duhul împarte viață trupului nostru muritor pentru a da viață chiar și trupului nostru fizic.

Aleluia, întreaga noastră ființă devine viață, deoarece Duhul se răspândește din duhul nostru înspre toate părțile ființei noastre interioare!

Deși trupul nostru muritor îmbătrânește, Domnul ne dă viață zi de zi pe măsură ce ne întoarcem către duhul nostru, iar puterea de înviere operează în noi, atât pentru a ne conforma morții lui Cristos, cât și pentru a transmite viață divină întregii noastre ființe!

Doamne, aspirăm să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale. Îți mulțumim că ai venit ca Duhul în înviere pentru a fi unit cu duhul nostru și pentru a împărți viața divină în toate părțile ființei noastre interioare. Aleluia, duhul nostru este viață, mintea noastră devine viață, iar Duhul împarte viață chiar și trupului nostru muritor! Amin, Doamne, fie ca aceeași putere care a operat în Tine pentru a Te ridica din morți să opereze și în noi pentru a învia întreaga noastră ființă, ca să cunoaștem puterea învierii lui Cristos și părtășia suferințelor Sale!

Să experimentăm puterea învierii lui Cristos pentru a participa la suferințele Sale pentru Trup

Dacă noi, în calitate de credincioși în Cristos, ne punem pe noi înșine deoparte și rămânem sub moartea crucii, vom experimenta puterea învierii lui Cristos; apoi, în mod spontan, puterea de înviere experimentată de către noi va zidi Trupul lui Cristos (Fil. 3:10; Efes. 4:12, 16).

Condiția necesară pentru experimentarea puterii de înviere (2 Tim. 2:11) prin conformarea cu moartea Sa este părtășia suferințelor Domnului (Matei 20:22-23; Col. 1:24).

În cazul Domnului, mai întâi au venit suferințele și moartea, apoi a urmat învierea; în cazul nostru, mai întâi primim și experimentăm puterea învierii, apoi avem părtășia suferințelor Sale și conformarea cu moartea Sa.

Aleluia, ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru și atingem Duhul, savurăm puterea învierii Domnului, iar prin această putere suntem în măsură să participăm la suferințele Sale și să trăim o viață crucificată pentru producerea și zidirea Trupului lui Cristos!

Baza experimentării lui Cristos de către noi este conformarea cu moartea lui Cristos; dacă nu suntem conformați morții lui Cristos, nu-L putem experimenta pe Cristos, pentru că nu avem nici o bază.

Pentru ca să-L experimentăm pe Cristos, trebuie să fim conformați cu moartea Sa și, ca să fim conformați cu moartea Sa, trebuie să avem părtășia suferințelor Sale.

Prin participarea la suferințele lui Cristos, suntem aduși în poziția de a experimenta puterea învierii lui Cristos.

Cu toate acestea, unii cred că, dacă renunțăm la noi înșine, adică dacă Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa, nu va mai rămâne nimic din noi; totuși, atunci când credincioșii experimentează negarea sinelui, ceea ce rămâne este Cristos.

Când necredincioșii renunță la ei înșiși, nu mai rămâne nimic, pentru că ei nu-L au pe Duhul; dar când noi, ca credincioși, ne negăm pe noi înșine, când Îl experimentăm pe Cristos în moartea Sa, Duhul va fi real în noi și va trăi în noi.

Aceasta este de fapt puterea învierii. Trebuie să facem un singur lucru – să renunțăm la noi înșine, adică să ne punem sinele în moarte și să-l ținem pe cruce; atunci, vom trăi o viață crucificată ca bază pentru ca puterea învierii să fie manifestată.

Când puterea învierii este manifestată, acest lucru nu este în principal pentru savurarea noastră, ci pentru zidirea bisericii în calitate de Trup al lui Cristos. Experimentarea puterii de înviere de către noi este pentru producerea și zidirea Trupului lui Cristos.

Ceea ce dorește Dumnezeu nu sunt niște indivizi spirituali prin care El să fie exprimat… El dorește să obțină un Trup și vrea ca Trupul să fie zidit pentru a fi expresia Sa corporativă.

Dacă renunțăm la noi înșine și rămânem sub moartea crucii, vom savura puterea învierii; imediat, puterea învierii va produce Trupul și va zidi Trupul lui Cristos.

E adevărat că va exista opoziție, dar Trupul va fi zidit, iar porțile Hadesului nu vor triumfa împotriva acestuia!

Expresia “părtășia suferințelor Sale” din Fil. 3:10 se referă la participarea la suferințele lui Cristos, care este o condiție necesară pentru a experimenta puterii învierii Sale (Mat. 20:22-23; Col. 1:24).

Cristos a suferit deja pentru răscumpărarea noastră și nimeni nu poate participa la această suferință; dar există un alt tip de suferință, așa cum se vede în Col. 1:24, care constituie ceea ce lipsește din suferințele lui Cristos pentru Trupul Său, biserica.

Cu toții trebuie să intrăm în părtășia suferințelor lui Cristos pentru zidirea Trupului lui Cristos. Mai întâi, experimentăm puterea învierii Sale, iar apoi prin această putere suntem în măsură să participăm la suferințele Sale (Fil. 3:10).

Unele dintre cele mai adânci suferințe nu vor fi cunoscute de nimeni, nu va exista vreo aparență sau ceva evident, și nu ne vom plângem de milă nici nu vom regreta, ci mai degrabă, trăim înaintea lui Dumnezeu Tatăl, trăim o viață secret, iar Trupul este zidit.

Aceste suferințe sunt în principal pentru Trupul lui Cristos, biserica; atunci când avem părtășia suferințelor Sale, viața divină este eliberată în Trupul lui Cristos pentru zidirea Trupului Său.

Doamne Isuse, vrem să învățăm să renunțăm la noi înșine și să rămânem sub moartea crucii, pentru a putea experimenta puterea învierii lui Cristos pentru zidirea Trupului. Amin, Doamne Isuse, fie ca să intrăm în părtășia suferințelor Tale pentru Trup și fie ca să experimentăm puterea învierii Tale. Fie ca să existe mulți credincioși care să intre în părtășia suferințelor Tale prin puterea învierii Tale, pentru ca viața Ta divină să fie eliberată în Trupul lui Cristos pentru zidirea Trupului!