• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Trupul lui Cristos

Binecuvântarea unică este Dumnezeul Triunic distribuit în Trinitatea Sa Divină întru noi

08/07/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cerești în Hristos. Efeseni 1:3

În studiul nostru aprofundat asupra cărții Numeri, ajungem la Num. 6:22-27, Binecuvântarea Eternă a Dumnezeului Triunic, și în acest articol dorim să vedem că binecuvântarea unică în univers este Dumnezeu Însuși, iar această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Ființei Divine întru noi în Trinitatea Sa Divină.

În tradiția iudeo-creștină această porțiune din Numeri 6 este o binecuvântare cunoscută, rostită de obicei la sfârșitul “serviciului creștin”, în ca să binecuvinteze congregația.

Dar această binecuvântare întreită a lui Iehova indică sau prefigurează Trinitatea Divină, binecuvântarea din Trinitatea Divină. Trebuie să avem o viziune clară asupra Trinității Divine ca structură a întregii revelații divine și trebuie să savurăm distribuirea Sa divină, care este binecuvântarea lui Dumnezeu.

Când spunem “binecuvântare”, de multe ori spunem aceasta într-un mod liber, natural sau religios; prin definiție generală, binecuvântarea este ceva care este dat sau conferit pentru fericirea și bunăstarea destinatarilor binecuvântării.

Binecuvântarea este întotdeauna ceva minunat. Dar ceea ce noi numim binecuvântare nu înseamnă doar binecuvântarea de la om la om, ci binecuvântarea din partea lui Dumnezeu, chiar din partea Dumnezeului Triunic pentru poporul Său. Trebuie să privim acest lucru într-un mod mai profund.

În Vechiul Testament, în ebraică, binecuvântarea înseamnă a da sau a face ceva de valoare pentru altcineva; atunci când Iehova binecuvântează pe poporul Său, El oferă, furnizează, aprovizionează ceva de valoare pentru nevoile poporului Său și pentru participarea lor.

În greacă, unul din înțelesurile cuvântului “binecuvântat” ar fi că există o extindere a beneficiilor într-un mod generos față de cineva care este plasat într-o poziție foarte favorabilă pentru a primi această binecuvântare, pentru a primi aceste beneficii.

În Efes. 1:3 vedem că noi, în calitate de credincioși, suntem binecuvântați cu tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cerești în Cristos Isus. Binecuvântare aici înseamnă a lăuda, a spune ceva bun, a vorbi bine despre ceva; este un fel de vorbire de bine.

Binecuvântarea este un discurs bun, o rostire justă, un cuvânt binevoitor, care implică și un beneficiu. Cu alte cuvinte, pentru a încheia, binecuvântarea este o vorbire, o declarație din partea lui Dumnezeu, a favoarei, a bunăvoinței și a fericirii pentru noi, și este, de asemenea, situația care îndeplinește această binecuvântare, condiția care arată această binecuvântare, care sunt toate cuvinte minunate, bune, generoase și binecuvântate.

Nu este un lucru mărunt ca Dumnezeu să ne spună un lucru bun; când El vorbește ceva pozitiv, ceva bun și fericit, înseamnă că Dumnezeu ne binecuvintează. Trebuie să fim cei care, prin îndurarea Sa, suntem în stare să primim acest fel de binecuvântare.

Fie ca noi să fim mântuiți de înțelegerea noastră naturală și religioasă a binecuvântării lui Dumnezeu și să ne ridicăm ochii să ne dăm seama că binecuvântarea lui Dumnezeu este spirituală, divină, eternă și lăuntrică.

Fie ca toți să fim sub binecuvântarea Domnului; fie ca să fim înfășurați, învăluiți și cuprinși de vorbirea binecuvântată a Dumnezeului Triunic, și fie ca realitatea acestor binecuvântări să ne umple, să ne satureze și să ne pătrundă!

Binecuvântarea unică este Dumnezeul Triunic și această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Sa

Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește lui Aaron și fiilor săi și spune-le: Așa să-i binecuvântați pe fiii lui Israel. Să le spuneți: "Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să strălucească fața Lui peste tine și să-Și arate bunăvoința față de tine! Domnul să-Și înalțe fața peste tine și să-ți dea pacea!" Așa să pui Numele Meu peste fiii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta. Numeri 6:22-27Binecuvântarea unică în întregul univers este Dumnezeul Triunic, iar această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Ființei Divine întru noi în Trinitatea Sa Divină – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Lucrurile materiale, cum ar fi o educație bună, o casă frumoasă, o mașină mai bună, o carieră bună, o afacere înfloritoare și o stare de sănătate bună – chiar dacă acestea sunt bune și nu sunt rele, nu sunt binecuvântările care Îl preocupă în principal pe Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să ne binecuvânteze cu Sine Însuși, cu Ființa Sa și cu tot ceea ce a făcut și a îndeplinit. El mai întâi Și-a propus aceste lucruri, apoi le-a împlinit și le aplică ființei noastre; El vrea să distribuie tot ceea ce este și a făcut în noi ca să ne binecuvinteze cu Sine Însuși într-un mod abundent!

Există multe cazuri în care nazireii și credincioșii în Cristos sunt într-o stare de suferință și fără să aibă nimic; dacă ne uităm la Pavel și la ceilalți, nu am putea să spunem că erau binecuvântați într-un sens uman atunci când erau în închisoare, însă ei au savurat unica binecuvântare în univers, care este Dumnezeul Triunic și au fost binecuvântați cu Dumnezeu Însuși.

Lucrul de care vorbim nu este doar binecuvântarea lui Dumnezeu Însuși, ci binecuvântarea care vine prin distribuirea de Sine Însuși; binecuvântarea lui Dumnezeu este distribuirea lui Dumnezeu, iar binecuvântarea unică este Dumnezeul Triunic – și această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Sa.

Întregul proces al distribuirii lui Dumnezeu din eternitate în eternitate este o binecuvântare măreață.

Această binecuvântare este văzută în întreaga Biblie, chiar înainte de crearea universului – în eternitatea trecută, când Tatăl ne-a selectat, ne-a sigilat și ne-a predestinat la filiație pentru a fi sfinți.

Apoi, în timp, Dumnezeu S-a întrupat în Fiul pentru a fi un om care să ducă la îndeplinire răscumpărarea pentru iertarea păcatelor noastre și, în cele din urmă, după moartea și învierea Sa, a devenit Duhul locuitor în interior, trăiește în interiorul nostru, și este una cu noi. El ne pecetluiește, fiind un angajament și o garanție pentru savurarea deplină a Dumnezeului Triunic.

În tot acest proces, Dumnezeu este moștenirea noastră unică și noi suntem moștenirea Sa unică, iar acest lucru se finalizează în eternitatea viitoare în Noul Ierusalim!

Aceasta este binecuvântarea Dumnezeului Triunic pentru totdeauna. Nu este acest lucru mult mai bun decât ceva material, câteva posesiuni materiale?

Dumnezeu ne-a binecuvântat prin faptul că S-a distribuit pe Sine ca Ființă Divină în acest fel; fără această binecuvântare, totul în acest univers este o vanitate a vanităților.

Mulți oameni au mărturisit de-a lungul istoriei că, indiferent cât de multă faimă aveau, câtă avere au câștigat, cât de multe lucruri au acumulat, ei nu erau “fericiți până la adânci bătrâneți”, ci mai degrabă, totul a fost o vanitate a vanității.

Când omul este lipsit de binecuvântarea unică – Dumnezeul Triunic, totul este zero, nu există nimic.

Efeseni 1 este o consemnare a modului în care Dumnezeul Triunic binecuvântează poporul Său ales, răscumpărat și transformat în Trinitatea Sa Divină, rezultând în biserică în calitate de Trup al lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate în toate.

În aceste binecuvântări, avem binecuvântarea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt – binecuvântarea întreită din partea Dumnezeului Triunic, distribuirea întreită a lui Dumnezeu întru noi, ca să ne facă poporul ales, răscumpărat și transformat al lui Dumnezeu, biserica în calitate de Trup al lui Cristos.

Dumnezeu Însuși este binecuvântarea noastră și această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Ființei Divine întru noi în Trinitatea Sa Divină.

Ca oameni creați de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, avem un “simț al scopului divin implantat” în noi, care funcționează de-a lungul epocilor și pe care nimic sub soare, ci numai singurul Dumnezeu îl poate satisface.

Doar Dumnezeu ne poate satisface; lucrurile trecătoare ne pot satisface temporar, dar satisfacția reală, profundă și semnificativă este binecuvântarea unică în univers – Dumnezeul Triunic Însuși.

Există un simț profund al unui scop în noi, în inima noastră, și numai atunci când Îl cunoaștem pe Dumnezeu, Îl savurăm pe Dumnezeu și Îl experimentăm pe Dumnezeu, suntem satisfăcuți.

Dumnezeu ne binecuvintează în Trinitatea Sa Divină – în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt – și binecuvântările Sale rezultă în biserică în calitate de Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate.

Biserica în calitate de Trup al lui Cristos este suma Trinității Divine ca o curgere pentru distribuirea a tot ceea ce este Dumnezeu în noi, poporul Său ales; biserica este plinătatea, totalitatea Celui care umple toate și în toate.

Această binecuvântare eternă a lui Dumnezeu nu este doar pentru tine și pentru mine ca să avem o savurare sau fericire; în cele din urmă, aceasta rezultă în biserică și se finalizează în Noul Ierusalim!

Îți mulțumim, Doamne, că ai pus în noi un simț al scopului divin implantat, pe care nimic sub soare nu îl poate satisface, ci numai Dumnezeu. Amin, Doamne, Tu ești satisfacția noastră unică, binecuvântarea noastră unică. Aleluia, binecuvântarea unică în univers este Dumnezeul Triunic și această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Dumnezeului Triunic în Trinitatea Sa Divină întru noi pentru a ne produce pe noi ca biserică, Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate! Doamne, ne deschidem distribuirii Tale divine ca să fim binecuvântați cu Dumnezeul Triunic și să fim cu adevărat satisfăcuți. Slavă Domnului!

Noul Ierusalim este împlinirea supremă a binecuvântării lui Dumnezeu față de poporul Său

v. 4 fiindcă ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea Lui, după ce, din dragoste... v. 7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său... v. 13-14 În El și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului – Evanghelia mântuirii voastre – și ați crezut în El, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este arvuna moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.... v. 22-23 Toate I le-a pus sub picioare și L-a pus – deasupra tuturor lucrurilor – cap al Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți. Efeseni 1:4, 7, 13-14, 22-23În Efeseni 1 vedem cum Dumnezeul Triunic Își binecuvintează poporul Său în Tatăl (v. 3-6), în Fiul (v. 7-12) și în Duhul (v. 13-14). Există o curgere a Trinității Divine din eternitate în puntea timpului, în om, prin om, iar rezultatul este biserica în calitate de Trup al lui Cristos, plinătatea Celui care umple totul și în toate.

Binecuvântarea unică este Dumnezeul Triunic și El ne binecuvintează cu Sine Însuși, distribuindu-se în Trinitatea Sa Divină întru noi pentru a ne produce ca biserica, Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate.

Finalizarea și împlinirea binecuvântării Dumnezeului Triunic este Noul Ierusalim, orașul sfânt.

În acest oraș vedem numărul doisprezece în mod repetat: doisprezece porți cu numele celor doisprezece triburi (Apoc. 21:12), douăsprezece pietre cu numele celor doisprezece apostoli (v.14), pomul vieții care rodește douăsprezece feluri de fructe (22: 2), iar dimensiunile zidului sunt multipli de doisprezece.

Numărul doisprezece este peste tot, iar acest număr arată că Dumnezeul Triunic este contopit cu poporul Său pentru a fi binecuvântarea lor.

Finalizarea consemnării din întreaga Biblie este Dumnezeu Cel Triunic, ca binecuvântarea specială și subiectivă pentru poporul Său.

În orașul sfânt vedem cum Însuși Dumnezeu în Trinitatea Sa Divină – Tatăl, Fiul și Duhul – care este pe deplin contopit, distribuit, constituit și saturat în poporul Său ales și răscumpărat ca binecuvântarea lor.

Noul Ierusalim este împlinirea și binecuvântarea supremă a Dumnezeului Triunic față de poporul Său și o astfel de binecuvântare va dura pentru eternitate.

Această binecuvântare este împlinirea supremă a binecuvântării lui Dumnezeu față de Israel în Numeri 6; numai atunci când Noul Ierusalim intră în scenariu, această binecuvântare va fi complet împlinită.

Astăzi suntem în proces de împlinire a binecuvântării lui Dumnezeu față de poporul Său; noi savurăm distribuirea divină a Trinității Divine ca unica noastră binecuvântare și suntem produși pentru a fi biserica, Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate și suntem finalizați pentru a fi Noul Ierusalim!

Slavă Domnului, pentru eternitate vom savura binecuvântarea unică – Dumnezeul Triunic, savurând distribuirea Trinității Divine întru noi până când noi și El, El și noi, devenim o entitate corporativă pentru expresia corporativă a Dumnezeului Triunic.

Doamne, menține-ne în savurarea Ta ca unică binecuvântare astăzi, ca să fim contopiți cu Dumnezeul Triunic și să devenim biserica, Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate! Păstrează-ne în primirea distribuirii divine a Trinității Divine zi de zi, savurând alegerea Tatălui, răscumpărarea Fiului și sigilarea Duhului, până când vom deveni plinătatea Ta. Amin, Doamne, păstrează-ne sub binecuvântarea Ta, savurându-Te ca binecuvântare unică până când devenim Noul Ierusalim, împlinirea supremă a binecuvântării lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Unique Blessing is the Triune God being Dispensed in His Divine Trinity into us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 7 ziua 1.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Trupul lui Cristos Tagged With: binecuvântarea e Dumnezeu, binecuvântarea unică, distribuirea Dumnezeului Triunic, Dumnezeul Triunic, Noul Ierusalim, Studiul-Cristalizare Numeri, sub binecuvântarea Domnului, Trinitatea Divină

Un nazireu are un duh umil și este absolut supus calității de Cap a Domnului

27/06/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Orice om să fie supus înaltelor autorități, căci nu există autoritate care să nu vină de la Dumnezeu. Și cele care sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Astfel, cine se opune autorității se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu. Romani 13:1-2a

A fi un nazireu înseamnă că noi nu respingem ci suntem absolut sub conducerea Domnului, precum și tuturor autorităților desemnate de Dumnezeu, așa cum este indicat de faptul că un nazireu care nu își rade capul, ci își lasă părul să crească lung.

Primul lucru referitor la nazirei este că ei trebuie să se abțină de la orice plăcere pământească, iar al doilea, că ei trebuie să fie absolut supuși autorității lui Dumnezeu și autorității desemnate pe care El a rânduit-o.

Dumnezeu dorește ca noi toți din poporul Său să fim nazireii de astăzi, cei care sunt sfințiți și separați în mod absolut și în cele din urmă înspre Dumnezeu; El dorește ca noi să nu fim pentru nimeni altcineva decât pentru Dumnezeu și pentru satisfacția Sa, mărturia lui Isus.

Primul aspect legat de a fi un nazireu este abstinența de la orice fel de savurare și plăcere pământească; la fel cum un nazireu trebuia să se abțină de la vin și orice altceva legat de sursa acestuia, tot astfel noi, nazireii de astăzi, trebuie să ne abținem de la orice fel de savurare și plăcere pământească.

S-ar putea să nu păcătuim sau să comitem fărădelege, însă s-ar putea ca pur și simplu să ne complacem în a savura lucrurile lumii, despre care credem că nu sunt rele, dăunătoare sau păcătoase. S-ar putea să ne placă să ne uităm la televizor, să urmărim sportul, să călătorim sau să fim implicați în activități lumești de care ne bucurăm și chiar le considerăm ca fiind obiceiurile noastre.

Totuși, implicarea în savurarea și plăcerea pământească duce la poftă, iar acest lucru ne pângărește, descalificându-ne de la a fi un nazireu.

Nu suntem aici pe pământ pentru plăcerea și savurarea pentru sine; nu suntem aici ca să ne bucurăm de ceea ce a proiectat Satan în “cosmosul” său – sistemul său mondial. Suntem aici pe pământ ca să-L urmăm pe Cristos, să Îl savurăm pe Cristos și să fim plini de Cristos.

Dumnezeu urăște lumea (ca sistem) atât de mult încât Biblia spune că prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu. Nu putem iubi lumea și pe Dumnezeu în același timp; nu numai că nu avem capacitatea de a face acest lucru, dar oricând iubim lumea, dragostea pentru Dumnezeu devine inactivă.

Fie ca noi să fim cei care plătesc prețul pentru a fi cu totul separați de orice plăcere pământească.

Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu dorește să fim serioși și triști tot timpul; din contră, asta înseamnă că Dumnezeu dorește ca noi să Îl savurăm pe El ca plăcerea și satisfacția noastră, El dorește ca noi să fim umpluți cu Cristos ca vinul nou și El vrea ca noi să fim pentru satisfacția Sa.

De fapt, suntem satisfăcuți cu adevărat și în mod profund doar atunci când Îl savurăm pe Dumnezeu, și suntem cu adevărat satisfăcuți atunci când Dumnezeu este satisfăcut. Atunci când Îl bem pe Cristos ca vinul nou zi de zi, suntem turnați lui Dumnezeu ca ofrandă de băutură pentru satisfacția Sa, iar aceasta Îl face fericit pe Dumnezeu și pe noi.

Un nazireu nu respinge ci este absolut supus calității de Cap a Domnului și autorității Sale desemnate

Dar vreau să știți: capul oricărui bărbat este Hristos, capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos este Dumnezeu...Dacă o femeie nu își acoperă capul, să se și tundă! 1 Cor. 11:3, 6Faptul că unui nazireu nu i se permitea să își radă capul, ci trebuia să își lase părul să crească lung pe perioada jurământului de nazireu, arată faptul că un nazireu nu respinge, ci este absolut supus calității de Cap a Domnului și autorității Sale desemnate.

Părul lung este un acoperământ înaintea lui Dumnezeu; o femeie are nevoie de păr lung pentru a-și acoperi capul, luând pe Dumnezeu și pe soțul ei ca acoperirea ei.

În 1 Corinteni 11 vedem că părul lung al unei femei este un acoperământ înaintea lui Dumnezeu, un semn că este sub conducerea lui Dumnezeu.

Nazireul trebuia să-și lase părul să crească lung (liber), adică să rămână supus calității de Cap a Domnului, în care este puterea (vezi Judecători 16:17). În tip reprezentativ, părul lung al unui nazireu arată că el este absolut sub conducerea lui Dumnezeu și sub conducerea autorității desemnate pe care Dumnezeu a rânduit-o.

În calitate de nazireii de astăzi, trebuie să fim supuși calității de Cap a Domnului și trebuie să fim supuși autorităților desemnate care sunt peste noi, care poartă autoritatea lui Dumnezeu.

În această epocă de nelegiuire, în care poliția trebuie impună legea și instanțele judecătorești trebuie să aplice legea fără de care ar fi haos, trebuie să fim cei care luăm inițiativa să nu respingem, ci să fim absolut sub calitatea de Cap a Domnului și a autorității Sale desemnate.

Legile din țara în care trăim îi protejează pe cetățenii acestei țări, iar constituția ne garantează drepturile și ne indică responsabilitățile. Prin natură noi suntem rebeli; prin natura noastră decăzută, dacă nu ar fi nici un polițist sau instanțe judecătorești, noi am fi rebeli și sălbatici, fără nici o constrângere.

Este periculos să nu avem nici o lege sau autoritate desemnată de Dumnezeu, deoarece natura rebelă a lui Satan este în noi toți; prin urmare, Dumnezeu a stabilit guvernarea umană (Geneza 9:5-6) pentru a reprezenta autoritatea lui Dumnezeu.

Pavel ne-a spus în Romani 13:1-2 că fiecare persoană trebuie să fie supusă autorităților de peste ea, căci nu există nici o autoritate decât cea din partea lui Dumnezeu, iar cele care există sunt rânduite de Dumnezeu; așa că cel care se opune autorității se opune rânduirii lui Dumnezeu.

Dumnezeu a pus autorități desemnate deasupra noastră peste tot; acasă sunt părinții, soțul și soția, iar la școală sunt cadrele didactice, la locul de muncă există managerii și directorii executivi, iar în societate există numeroase autorități desemnate care Îl reprezintă pe Dumnezeu.

Poate că nu suntem de acord sau nu ne place persoana care este în poziție de conducere, dar le respectăm funcția / poziția și ne supunem lor pentru că suntem absolut sub calitatea de Cap a Domnului.

În viața de biserică, Domnul a dat prezbiteri, care sunt autoritatea Sa desemnată, iar Petru îi încurajează pe tineri să fie supuși prezbiterilor, căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar le dă har celor umili (1 Petru 5:5).

În supunerea față de Domnul și față de autoritatea Sa desemnată există putere. Fie ca noi să nu respingem, ci să fim absolut supuși calității de Cap a Domnului în interior și în biserică și autorității Sale desemnate peste noi.

Doamne Isuse, fă-ne nazireii de astăzi, cei care nu resping, ci sunt absolut supuși calității de Cap a Domnului și autorității Sale desemnate. Îți mulțumim Doamne că ai ridicat o autoritate desemnată în viața noastră de familie, în viața de biserică, în școală, la locul de muncă și în societate; fii Tu Cel supus în noi, Doamne, ca să ne supunem autorității și autorităților desemnate pe care Tu le-ai pus. Amin, Doamne, vrem să fim cei care luăm conducerea în a fi absolut supuși calității Tale de Cap, autorității Tale și autorităților desemnate care Te reprezintă peste noi.

Să ținem de Cristos ca și Cap, să fim umpluți cu Cristos și cu supunerea Sa și să stăm sub calitatea Sa de Cap

El este mai înainte de toate și toate se țin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Întâiul Născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate. Col. 1:17-18 ...se ține strâns de Capul din care tot trupul, hrănit și strâns legat, cu ajutorul încheieturilor și legăturilor, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu. Col. 2:19În Coloseni 1:17-18, Pavel spune că toate lucrurile converg în Cristos, pentru că El este Capul Trupului, biserica, și El trebuie să aibă primul loc în toate lucrurile.

Ceea ce ține universul fizic este Cristos; întregul univers converge în El. Cristos este centrul susținător al tuturor lucrurilor și El este centrul universului.

El trebuie să fie, de asemenea, centrul universului nostru personal, căci dacă nu Îl luăm pe Cristos ca centru, este haos în viața noastră și în ființa noastră.

Aceasta înseamnă că în viața noastră de zi cu zi trebuie să-I oferim Domnului primul loc în toate lucrurile, adică să Îl avem ca prima noastră dragoste, care ne va face să facem lucrările dintâi, lucrările care ies din savurarea noastră a persoanei Sale ca prima noastră dragoste (Apoc. 2:4-5).

Cristos este Capul Trupului și, ca membri ai Trupului Său, trebuie să ținem de El ca și Cap, din care tot Trupul, fiind bogat aprovizionat și legat împreună prin articulații și încheieturi, crește cu creșterea lui Dumnezeu (Coloseni 2:19).

Pentru ca noi să ținem de Cristos ca Cap, trebuie mai întâi să-L recunoaștem ca și Cap; trebuie să-L lăsăm să aducă sub calitatea de Cap ființa noastră, viața noastră, vorbirea noastră și tot ceea ce facem cu tot ceea ce suntem și avem.

Toată ființa noastră și toate treburile noastre zilnice trebuie să fie aduse sub calitatea de Cap a Domnului.

A ține de Cap înseamnă că rămânem intim conectați la Capul; noi rămânem intim conectați cu Cristos ca și Capul Trupului și vom crește odată cu creșterea lui Dumnezeu, pur și simplu ținând Capul.

Ținerea lui Cristos ca Cap înseamnă să fim supuși în mod absolut calității de Cap a Domnului. Cum putem fi supuși Domnului? Doar Cristos este Cel supus; El S-a supus pe deplin lui Dumnezeu și a acceptat voia lui Dumnezeu până la sfârșit (Filipeni 2:8-9).

A fi umpluți cu Cristos înseamnă a fi plini de supunere și să avem un duh, o stare, o atmosferă și o intenție supusă.

Singura cale prin care putem să ținem de Cristos ca și Cap și să nu respingem, ci să fim absolut supuși calității de Cap a Domnului este să fim umpluți cu Cristos. Trebuie să fim umpluți în duh și vom avea un duh supus, o poziție supusă, o atmosferă supusă, și chiar intenția noastră va fi supusă (Efeseni 5:18-21).

Rezultatul faptului că suntem umpluți în duh este că suntem supuși Domnului și autorității Sale desemnate și vom fi foarte binecuvântați.

Pe de o parte, ne supunem unii altora prin faptul că suntem umpluți în duh și, pe de altă parte, faptul că ne supunem unii altora rezultă în a fi umpluți în duh.

Este o mare binecuvântare să fim sub calitatea de Cap a Domnului; este o mare binecuvântare să fim sub cineva, sub ceva sau sub un anumit mediu și astfel să fim supuși calității de Cap a Domnului. Este o binecuvântare ca noi să fim foarte limitați; cu cât vom continua mai mult cu Domnul, cu atât mai limitați vom fi.

Trebuie să reținem și să avem lumina Domnului strălucind în noi ca să ne dăm seama că este o mare binecuvântare să fim limitați.

Pavel a mărturisit despre aceasta în Efeseni 3:1 unde a spus că este prizonier al lui Cristos Isus; în opinia sa, el nu era un prizonier al Imperiului Roman, ci un prizonier al lui Cristos Isus.

Apoi, în Efeseni 4:1 a spus că era un prizonier în Domnul, adică L-a luat pe Domnul ca închisoarea sa. Cu cât mai multă limitare avem în Domnul, cu atât mai multă revelație primim din partea Domnului.

În Efeseni 6:20 el a spus că era un ambasador în lanțuri; poate că nu ne plac lanțurile, dar Domnul ne pune limite ca noi să Îl putem reprezenta cu îndrăzneală – și acest lucru facem în lanțuri, aici Îl vorbind pe Cristos altora.

Doamne Isuse, adu-ne sub calitatea Ta de Cap astăzi. Te luăm ca și Capul nostru; adu întreaga noastră ființă – cu duhul, sufletul și trupul nostru – sub calitatea Ta de Cap. Doamne, adu întreaga noastră zi cu toate treburile ei sub calitatea Ta de Cap. Vrem să fim absolut supuși Ție ca și Cap, luându-Te pe Tine ca supunerea noastră. Amin, Doamne, umple-ne în duh! Umple-ne cu Tine și cu supunerea Ta, căci numai atunci când suntem umpluți cu Tine putem fi supuși în mod absolut calității Tale de Cap! Fă-ne să vedem că este o mare binecuvântare pentru noi să fim sub autoritatea Ta și să fim foarte limitați. Doamne, fie ca odată cu multă limitare să existe mai multă revelație, ca să fim ambasadorii Tăi în lanțuri oriunde ne aflăm!

Acest articol este o traducere în limba română pentru, A Nazarite has a Submissive Spirit and is Absolutely Subject to the Lord’s Headship (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1). 

Filed Under: Consacrare, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos Tagged With: autoritatea desemnată, calitatea de cap a lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumezeu dorește nazirei, nazireii de astăzi, prizonier în Domnul, Studiul-Cristalizare Numeri, ținem de Cristos ca Cap, umpluți cu Cristos

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 18
  • Page 19
  • Page 20

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci. Daniel 12:3Stelele strălucitoare și vii îl urmează pe Cristos ca Steaua vie pentru a fi duplicatul Său
  • Cel ce adeverește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse! Apocalipsa 22:20Trăim într-o relație intimă cu Domnul și iubim apariția Lui pentru a-L găsi pe Cristos
  • Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său... Galateni 1:15-16Să avem revelația vie și Cuvântul viu pentru a urma Steaua vie a lui Cristos
  • Și au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” Matei 2:2Înfometați să-L cunoaștem pe Cristos ca steaua vie și călăuziți de Cuvântul Său viu pentru a-L savura
  • Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere să cunoaștem pe Cel ce este adevărat. Și noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. 1 Ioan 5:20Când suntem în El, Dumnezeul adevărat devine experiența noastră ca viață eternă pentru noi
  • ...Și noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. 1 Ioan 5:20Adevăratul Dumnezeu și viața eternă includ faptul de a fi în Cel Adevărat și în Isus Cristos

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului