Trupul lui Cristos

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

16/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Experimentarea lui Cristos de către noi este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul se va întoarce (Fil. 1:3-6); cu cât avem mai multă părtășie în evanghelie, cu atât îl experimentăm mai mult pe Cristos.

Am văzut că experimentarea lui Cristos de către noi este ceva foarte misterios, dar foarte necesar, căci viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine.

Este posibil să spunem că suntem în viața de biserică și că savurăm viața de biserică, dar cât de mult Îl experimentăm pe Cristos nu doar la întâlniri, ci și acasă, singuri, la serviciu și cu familia?

Trebuie să avem o viziune înnoită a vieții de biserică, să ne dăm seama că nu practicile creștine sau practicile din întâlniri sunt ceea ce constituie viața de biserică, ci experimentarea lui Cristos de către noi.

Cu alte cuvinte, când eu Îl trăiesc pe Cristos și tu Îl trăiești pe Cristos, când eu Îl trăiesc pe Cristos atât acasă, cât și în întâlnire, atât în dormitorul meu, cât și în sala de întâlniri, atât în fața oamenilor, cât și când oamenii nu mă pot vedea, acea trăire și experimentare a lui Cristos este parte din viața de biserică.

Și vorbind despre părtășie înspre înaintarea evangheliei, unii creștini ar putea dori să îi atragă pe mileniști, cei de Gen Z, și folosesc “modalități noi” pentru a-i atrage și pentru a-i păstra, folosind tehnologia pentru a face acest lucru și… este oare asta adevărata viață de biserică?

Acesta nu este calea recâștigării Domnului; în viața de biserică în recâștigarea Domnului pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos este viața noastră.

S-ar putea să ne gândim că aceasta este “o discuție spirituală” și nu avem în vedere latura practică, însă, potrivit Bibliei – Cuvântul lui Dumnezeu – și potrivit slujbei pe care am primit-o, trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, biserica Dumnezeului celui viu.

Cum ne comportăm ca credincioși? Trebuie să trăim așa cum o face Dumnezeu, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, pentru ca biserica să devină marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne.

Biserica este ceva foarte misterios; nu faptele, practicile și activitățile exterioare definesc ce este biserica, ci trăirea lui Cristos și experimentarea lui Cristos de către toți credincioșii.

Când Îl experimentăm pe Cristos și Îl trăim pe Cristos, devenim împreună misterul evlaviei, misterul asemănării cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este exprimat în carne. Aleluia!

Nu ar trebui să ne uităm la noi înșine și să încercăm să introspectăm sau să auto-analizăm să vedem cât L-am experimentat pe Cristos – ar trebui pur și simplu să-L iubim pe Domnul, să-L urmărim, să-L savurăm în cuvântul Său, iar experimentările lui Cristos vor veni!

Experimentarea lui Cristos este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până la întoarcerea Domnului

Primul capitol din Filipeni, o carte despre experimentarea lui Cristos, vorbește despre evanghelie, în special despre înaintarea evangheliei (vezi Fil. 1:3-6).

Cartea Filipeni dezvăluie că experimentarea lui Cristos este de fapt părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

Am putea să nu vedem nici o legătură între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos; putem chiar să credem că evanghelia și experimentarea lui Cristos sunt două lucruri diferite.

Dar această așa-zisă diferență între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos trebuie expusă și înlăturată, deoarece viața noastră de predicare a evangheliei nu este ceva diferit sau în afara experimentării lui Cristos de către noi, iar părtășia înspre evanghelie nu contrazice sau exclude experimentarea lui Cristos de către noi.

Nu este vorba că eu sunt un creștin care predică evanghelia și că tu ești un creștin spiritual care Îl urmărește pe Cristos; mai degrabă, suntem ambele două aspecte ale aceluiași lucru, căci acestea două sunt inseparabile.

Pavel i-a lăudat pe filipeni încă de la începutul epistolei sale pentru părtășia lor înspre înaintarea evangheliei, și el era sigur că Domnul, Cel care a început în ei această lucrare bună, o va și duce la bun sfârșit până în ziua întoarcerii Domnului. Aleluia!

Din momentul în care suntem mântuiți până în momentul în care Domnul Isus va reveni, viața noastră creștină trebuie să fie o viață de predicare a evangheliei.

Nu suntem aici pentru a avea un loc de muncă bun, cea mai bună educație și cea mai frumoasă viață de familie, nici nu suntem aici pentru a câștiga mulți bani sau pentru a câștiga o reputație sau poziție. Suntem aici pe pământ pentru a trăi o viață de predicare a evangheliei, adică suntem aici pentru a trăi o viață care Îl exprimă pe Cristos, Îl predică pe Cristos și Îl trăiește pe Cristos.

Trăirea lui Cristos de către noi este predicarea evangheliei de către noi; trăirea noastră ar trebui să fie predicarea noastră, și profesia noastră este predicarea evangheliei.

Fie că vorbim sau tăcem, fie că suntem într-o întâlnire sau la serviciu, fie că suntem alături de credincioși sau necredincioși, trebuie să Îl experimentăm pe Cristos, având părtășie înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

În viața de biserică ar trebui să trăim o viață de predicare a evangheliei, iar viața noastră creștină ar trebui să fie o viață creștină de predicare a evangheliei.

Predicarea evangheliei și faptul de a avea părtășie înspre înaintarea evangheliei nu ar trebui să fie doar un fel de activitate, ceva ce facem din când în când, o mișcare sau o campanie, ci ar trebui să fie viața noastră. Nu ar trebui să fie doar însărcinarea noastră, ci și viața noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L experimentăm pe Cristos având părtășie înspre înaintarea evangheliei. Fie ca viața noastră creștină să fie o viață de predicare a evangheliei și fie ca viața noastră de biserică să fie umplută de părtășie înspre evanghelie. Salvează-ne de a avea doar o activitate exterioară de predicare a evangheliei și adu-ne într-o viață de predicare a evangheliei. Doamne, fie ca Cel ce a început această lucrare bună în noi, să o ducă la bun sfârșit până când Domnul se va întoarce, și fie ca să fim credincioși să îndeplinim o astfel de lucrare bună, părtășia înspre înaintarea evangheliei!

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

Când Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos, avem părtășie înspre înaintarea evangheliei și trăim o viață de predicare a evangheliei; o astfel de viață nu este individualistă, ci corporativă.

Cu cât avem mai multă părtășie în înaintarea evangheliei, cu atât mai mult Îl savurăm și Îl experimentăm pe Cristos (pe partea pozitivă) și cu atât mai mult sinele, ambiția, preferința și alegerea noastră sunt omorâte (pe partea negativă).

O viață de experimentare a lui Cristos este de fapt o viață care înaintează părtășia înspre evanghelie; ne pune în părtășia înspre înaintarea evangheliei.

Capitolul 1 din Filipeni – o carte despre experimentarea lui Cristos – menționează de multe ori evanghelia; filipenii aveau părtășie înspre înaintarea evangheliei, exista apărarea și confirmarea evangheliei, înaintarea evangheliei și credința evangheliei.

Pentru a avea o viață autentică de predicare a evangheliei, trebuie să avem o viață de experimentare a lui Cristos. Predicarea evangheliei de către noi nu trebuie să fie individualistă.

În creștinătatea de astăzi, cu cât mai mult cineva este implicat în predicarea evangheliei și se manifestă a fi evanghelist, cu atât mai mult el devine mai individualist și mai independent. Dar în predicarea evangheliei trebuie să avem părtășie, comunicare, schimb reciproc.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie, cu atât experimentăm mai mult din Cristos.

Curățarea trecutului, consacrarea pentru Domnul și urmărirea ungerii interioare sunt bune, dar atunci când facem aceste lucruri, este posibil să nu avem încă aceeași experimentare a lui Cristos ca atunci când predicăm evanghelia într-un mod corporativ.

În ceea ce privește predicarea evangheliei, putem fi zeloși să predicăm evanghelia în campusurile universității sau la vecinii noștri, bătând la ușă sau vizitându-i pe cei noi; cu toate acestea, oare avem părtășie înspre evanghelie sau o facem doar din râvna noastră pentru Domnul?

Dacă nu avem părtășie înspre evanghelie, nu avem prea multă experimentare a lui Cristos.

Experimentarea lui Cristos nu stă în principal în predicarea evangheliei, ci în părtășia noastră înspre evanghelie, părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei.

Când venim împreună și Îl savurăm pe Domnul, cântăm, ne rugăm, ne coordonăm și avem părtășie înspre evanghelie, noi Îl vom experimenta pe Cristos.

În acest lucru nu este vorba despre cine e primul și cine este cel mai zelos sau ardent; este vorba despre noi toți, ca Trup corporativ, având părtășie înspre evanghelie și, prin urmare, savurându-L și experimentându-L pe Cristos.

Trebuie să ne întrebăm dacă în predicarea evangheliei avem experimentarea lui Cristos; acest lucru depinde dacă avem sau nu părtășie înspre evanghelie.

Este ușor să iei câteva tractate biblice și Noul Testament și să mergi la colțul străzii pentru a predica evanghelia, dar nu este atât de ușor să intri în părtășia evangheliei.

Când plătim prețul pentru a avea părtășia înspre înaintarea evangheliei, sinele nostru va fi negat, ambiția noastră este dată la o parte, reputația noastră este distrusă, și pur și simplu suntem una cu Domnul și cu sfinții, pentru a-L experimenta și propaga pe Cristos.

Părtășia înspre evanghelie omoară sinele, carnea și omul natural; de asemenea, ne determină să-L experimentăm pe Cristos. Fie că vorbim sau rămânem tăcuți, viața noastră cu trăirea noastră, ființa noastră cu întreaga noastră persoană, în toate lucrurile trebuie să predicăm pe Cristos.

Uneori putem fi restricționați de la a vorbi, în timp ce alteori putem vorbi liber; în toate lucrurile, trebuie să avem părtășie cu sfinții înspre evanghelie și trebuie să-L experimentăm și să-L predicăm pe Cristos.

Doamne Isuse, fie ca să-L experimentăm pe Cristos pe măsură ce avem părtășie înspre înaintarea evangheliei în Trup. Fie ca să trăim o viață de experimentare a lui Cristos și o viață de savurare a lui Cristos în înaintarea evangheliei în mod corporativ. Ne dăruim pe noi înșine Ție, Doamne, ca să fim în părtășia evangheliei cu sfinții în mod corporativ, astfel încât viața și trăirea noastră, chiar ființa și persoana noastră, să Îl emane pe Cristos, să Îl predice pe Cristos și să Îl administreze pe Cristos altora. Doamne, ne punem deoparte și ne lepădăm ambiția, preferința, dorința și alegerea noastră; vrem doar să-L experimentăm pe Cristos, având multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The more we have Fellowship unto the Gospel Corporately, the more we Experience Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic

11/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În realitatea învierii Sale, Domnul Isus, ca Rege al împărăției cerești, ne-a însărcinat să facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i în numele, persoana, realitatea, Trinității divine (Mat. 28:19).

Domnul Isus, ca om-Dumnezeu, a trecut prin procesul încarnorii, trăirii umane, crucificării, morții și învierii, iar în învierea Sa i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ.

Aleluia, un om, Isus, are toată autoritatea în ceruri și pe pământ și El este Regele nostru glorios, Regele împărăției cerești, iar noi suntem mulții supuși și cetățeni ai acestei împărății!

Datorită faptului că toată autoritatea i-a fost dată acestui Cristos înviat, El ne însărcinează, ne poruncește și ne trimite să discipolizăm toate națiunile, iar noi mergem cu autoritatea Lui!

Când mergem să predicăm evanghelia, mergem cu autoritatea Domnului; e adevărat că mergem să distribuim viața divină oamenilor și vrem să-i aducem să-L cunoască pe Cristos și să primească iertarea păcatelor, dar, mai presus de toate, dorim să-i facem parte din lărgirea împărăției cerurilor.

Există aspectul vieții, în care Cristos în învierea Sa a venit să Se sufle pe Sine întru credincioșii Săi pentru a-i regenera și pentru a-i face multele mădulare ale Trupului Său, dar există și aspectul împărăției, în care Cristos ca Împărat îi însărcinează pe ucenicii Săi să discipolizeze toate națiunile.

Cum discipolizăm noi neamurile? Nu doar prin predicarea evangheliei împărăției ca ei să creadă în Domnul și să devină cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, ci botezându-i în Dumnezeul Triunic!

Noi am fost trimiși de Domnul nu numai pentru a-i mântui pe oameni din iad și din pierderea veșnică, ci și pentru a discipoliza națiunile pentru a le face cetățeni ai împărăției cerurilor!

A discipoliza națiunile înseamnă a face din poporul păgân poporul împărăției pentru înființarea împărăției lui Dumnezeu pe pământ, care este biserica astăzi. Și modul în care discipolizăm națiunile este botezându-le în Dumnezeul Triunic, adică prin aducerea lor într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

Împărăția lui Dumnezeu este pur și simplu Dumnezeu Însuși; a-i aduce pe oameni întru împărăția lui Dumnezeu înseamnă a-i aduce întru Dumnezeu, într-o unire organică cu Dumnezeu, prin cufundarea lor în realitatea a tot ceea ce este Dumnezeu. Aleluia! Ce însărcinare mare avem!

Suntem însărcinați să facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic

Marea însărcinare a Domnului este aceea ca să mergem și discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt (Mat. 28:19).

A-i boteza pe oameni înseamnă a-i aduce pe cei ce se pocăiesc din starea lor veche într-una nouă, terminând vechea viață și germinându-i cu noua viață a lui Cristos pentru ca ei să devină oameni ai împărăției.

Ioan Botezătorul a venit și a predicat botezul pocăinței, și acesta era doar botezul în apă; Domnul Isus i-a botezat de asemenea pe oameni, botezând pe cei care s-au pocăit pentru împărăție.

După ce Domnul Isus, ca Rege ceresc, și-a îndeplinit slujirea pe pământ, El a trecut prin procesul morții și învierii și a devenit un Duh dătător-de-viață.

Acum, în înviere, Cristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să-i boteze pe oameni întru Dumnezeul Triunic. Suntem însărcinați să-i facem pe păgâni oameni ai împărăției, botezându-i întru Dumnezeul Triunic!

Acest botez are două aspecte, unul fiind aspectul vizibil în apă și celălalt aspectul invizibil în Duhul Sfânt (Fapte 2:38, 41; 10: 44-48).

Pe de o parte, îi botezăm pe oameni în apă ca expresie și mărturie a realității invizibile; pe de altă parte, există o realitate invizibilă a botezului în Duhul Sfânt.

Fără aspectul invizibil al Duhului, aspectul vizibil prin apă este zadarnic, căci e doar o formalitate; fără aspectul vizibil în apă, aspectul invizibil al Duhului este abstract și nepractic.

După ce Cristos ca ultimul Adam și-a îndeplinit slujba pe pământ, El a trecut prin procesul crucificării, a intrat în domeniul învierii și a devenit Duhul care dă viață, El a revenit la ucenicii Săi în atmosfera și realitatea învierii Sale pentru a-i însărcina să-i facă pe păgâni poporul împărăției, botezându-i întru numele, persoana, realitatea, a Trinității Divine.

În primul rând, El Însuși și-a botezat discipolii și întreaga biserică în Duhul Sfânt (1 Cor. 12:13) în ziua Cincizecimii (Fapte 1:5; 2:4) și în casa lui Corneliu (Fapte 11:15- 17), apoi pe baza acestui botez, discipolii au continuat să-i boteze pe alții.

Ucenicii, în calitate de cetățeni ai împărăției cerești, i-au botezat pe noii convertiți (Fapte 2:38), nu numai vizibil în apă, ci și invizibil întru moartea lui Cristos (Rom. 6:3-4), întru Cristos Însuși (Gal. 3:27), întru Dumnezeul Triun (Mat. 28:19) și întru Trupul lui Cristos (1 Cor. 12:13).

Când Domnul ne-a însărcinat să discipolizăm națiunile pentru a face din ele oameni ai împărăției, botezându-i întru Dumnezeul Triunic, aceasta a însemnat că trebuie să-i punem pe oameni în El însuși Dumnezeu cu tot ce este El împreună cu moartea Sa, Cristos și Trupul lui Cristos.

Prin botez, pe partea negativă, viața veche este terminată, iar pe partea pozitivă începe noua viață, căci noii convertiți au viața divină a lui Dumnezeu ca să fie mădulare ai Trupului lui Cristos și să trăiască viața împărăției pe pământ.

Botezul obținut de Domnul este acela de a-i boteza pe oameni din viața lor în viața Trupului pentru împărăția cerurilor.

Îți mulțumim Doamne că ne-ai dat autoritatea de a-i face pe păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic. Aleluia, Cristos ca ultimul Adam a trecut prin procesul răstignirii, a intrat în înviere și a devenit un Duh dătător de viață pentru a fi dispensat în om, și El ne-a însărcinat să facem din păgâni oameni ai împărăției oameni botezându-i întru realitatea Trinității Divine! Slavă Domnului, noi am fost botezați în Dumnezeul Triunic, iar acum predicăm evanghelia împărăției pentru a-i boteza și pe alții în Trinitatea Divină!

Îi botezăm pe oameni întru Dumnezeul Triunic pentru a-i aduce într-o unire organică cu El

Predicarea evangheliei astăzi nu este rea, dar este în principal o predicare la cruce, pentru că este doar cu Cristosul răstignit ca obiectiv.

Dar Cristos nu mai este pe cruce – El există în înviere, chiar și în înălțare! Și în învierea Sa, El ne-a dat toată autoritatea din ceruri și de pe pământ pentru a propovădui evanghelia împărăției și a face din păgânii oameni împărăția botezându-i în Trinitatea divină! Amin!

Trebuie să predicăm evanghelia în acest fel de atmosferă, în atmosfera învierii, și chiar trebuie să le poruncim celor necredincioși să se pocăiască, să creadă în Domnul și să fie botezați.

Uneori suntem prea timizi atunci când predicăm evanghelia, și îi întrebăm cu blândețe pe oameni dacă vor să fie botezați … – dar toată autoritatea ne-a fost dată, pentru că suntem una cu Cristos și putem sta una cu Cristos pentru a porunci altora să se pocăiască și să fie botezați întru Dumnezeul Triunic!

Trebuie să exersăm autoritatea lui Cristos într-un mod adecvat; a venit timpul să recâștigăm nu doar puterea ci și autoritatea evangheliei în timp ce predicăm evanghelia împărăției.

Acest cuvânt, „întru” în Mat. 28:19 indică unire; a boteza oamenii întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt înseamnă a-i aduce într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

A boteza oamenii întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă a-i aduce în unirea spirituală și mistică cu El.

Există un singur nume pentru Trinitatea Divină și acest nume este suma totală a Ființei divine, echivalentă cu persoana Lui. Deci, atunci când predicăm evanghelia și oamenii cred, ar trebui să-i botezăm întru Dumnezeul Triunic, punându-i în persoana Dumnezeului Triunic.

Am fost însărcinați să smulgem oamenii din împărăția întunericului și să îi aducem în Împărăția lui Dumnezeu, punându-i întru persoana Dumnezeului Triunic. Însărcinarea noastră este aceea de a transfera oamenii din răzvrătire în ascultare, de sub autoritatea lui Satan și întru Dumnezeu Însuși.

Amin, să botezi pe cineva întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă să-l pui întru tot ceea ce este Dumnezeul Triunic.

Încă de la începutul evangheliei lui Matei, Trinitatea Divină este revelată pentru împărăția lui Dumnezeu; există un singur nume, dar trei în Dumnezeire, iar ei funcționează ca una pentru împărăția lui Dumnezeu.

În Matei 1:18 Îi vedem Duhul Sfânt și pe Cristos Fiul, iar în v. 23 Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl care lucrează împreună pentru producerea omului Isus (v. 21) ca întruparea Dumnezeului Triunic.

Când Cristos era pe cale să înceapă lucrarea Sa pe pământ, El ca Fiul stătea în apă, Tatăl vorbea din ceruri (vv. 16-17), iar Duhul S-a coborât ca porumbel peste El. În cap. 12 Fiul a alungat demonii de Duhul pentru a aduce Împărăția Tatălui (v. 28).

Acum în Matt. 28, în ultimul capitol din Matei, vedem că Cristos în înviere S-a întors la discipolii Săi pentru a-i însărcina să-i facă pe păgâni să devină oameni ai împărăției botezându-i întru numele, persoana, realitatea Trinității Divine. Aleluia, ce însărcinare mare avem!

Doamne Isuse, mergem în numele Tău și cu autoritatea Ta pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a boteza oamenii în Dumnezeul Triunic, astfel încât oamenii păgâni să devină cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu. Amin, Doamne, păstrează-ne în Tine, scufundați în Tine și saturați cu Tine, pentru ca noi să-i aducem și pe alții să fie cufundați în Dumnezeul Triunic și să intre într-o unire organică cu El. Da, Doamne Isuse, vrem ca și astăzi să-i aducem pe mulți în această unire spirituală și mistică cu Dumnezeul Triunic, predicând evanghelia împărăției și botezându oamenii întru Trinitatea Divină!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We are Making the Heathen the Kingdom People by Baptizing them into the Triune God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 8 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să predicăm evanghelia împărăției ca să-i eliberăm pe oameni din rebeliunea lor împotriva lui Dumnezeu

07/10/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

În această ultimă săptămână pe tema, Dezvoltării Împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică venim la subiectul, Predicarea evangheliei împărăției și discipolizarea tuturor națiunilor pentru răspândirea și dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu.

Ne concentrăm în principal pe două porțiuni din Matei și anume 24:14 și 28:18-20, unde vedem că Domnul ne poruncește, pe de o parte, să predicăm Evanghelia împărăției și, pe de altă parte, să discipolizăm toate națiunile.

Trebuie să avem o înțelegere înălțată a evangheliei și să avem o cunoaștere actualizată a evangheliei, realizând că evanghelia este evanghelia împărăției.

Predicarea evangheliei este ceva comun între credincioși și este o lucrare pe care mulți creștini au făcut-o de-a lungul secolelor, de la începutul acestei epoci a bisericii, pe care mulți o numesc și epoca evangheliei.

Epoca în care trăim se numește epoca bisericii, epoca harului și, de asemenea, epoca Duhului Sfânt; de asemenea, unii o pot numi, epoca evangheliei.

Din păcate, însă, evanghelia care este predicată în general azi nu este la nivelul standardului evangheliei împărăției, așa cum este revelat în cuvântul lui Dumnezeu.

Această expresie, evanghelia împărăției, se găsește nu numai în Matei, ci și în alte cărți din Biblie, în special în Fapte.

Vrem să vedem care este această evanghelie a împărăției și, cunoscând acest lucru, vrem ca predicarea de către noi a evangheliei să fie înălțată, astfel încât o astfel de evanghelie să predicată pentru o mărturie pentru toate națiunile înainte de a veni sfârșitul.

De asemenea, după cum se citim în Mat. 28:18-20, Domnul ne-a fost însărcinat să discipolizăm națiunile; aceasta este cea mai înaltă slujbă a bisericii. În această porțiune a Cuvântului avem ceea ce protestanții și evanghelicii ar numi marea însărcinare și este într-adevăr o mare însărcinare, dar vrem să vedem semnificația intrinsecă a acestei însărcinări.

Ce înseamnă să discipolizăm națiunile și ce însteamnă de fapt să-i botezăm pe oameni, pe neamuri, pe națiuni, în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt? Ce înseamnă să îi învățăm pe cei botezați să respecte ceea ce Domnul ne-a poruncit?

Toate acestea fac parte din discipolizarea națiunilor.

Mai întâi trebuie să fim cei care predică evanghelia împărăției și apoi trebuie să discipolizăm toate națiunile. A discipoliza înseamnă mai mult decât a predica; este ceva mai mult și mai profund. Predicarea evangheliei împărăției și discipolizarea națiunilor este pentru răspândirea și dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu.

Predicarea evangheliei împărăției pentru ca Dumnezeu să obțină un domeniu unde El poate domni

În Mat. 24:14 ni se spune că această evanghelie a împărăției va fi predicată pe tot pământul locuit pentru o mărturie pentru toate națiunile și atunci va veni sfârșitul. Evanghelia împărăției trebuie să fie predicată acolo unde ființele umane trăiesc, ca mărturie pentru toate națiunile, și atunci va veni sfârșitul.

Dacă evanghelia împărăției nu este predicată pentru a exista o astfel de mărturie pentru oameni și națiuni, sfârșitul nu va veni.

Astăzi avem evanghelia harului, evanghelia iertării păcatelor, predicată întregului pământ locuit; dar acestă Evanghelie, oricât de măreață este, nu va aduce sfârșitul timpului. Evanghelia împărăției este cea care va face acest lucru.

Dar cine cunoaște această evanghelie, cine predică această evanghelie, și cine mărturisește această evanghelie?

E la fel cu discipolizarea națiunilor așa cum vedem în Mat. 28:19 – aceasta este pentru terminarea acestei epoci. Ambele acestea – predicarea și discipolizarea – sunt cu scopul de a aduce și a introduce manifestarea împărăției cerurilor. Acest lucru este foarte serios.

Nu vorbim aici doar despre mântuirea sufletelor de iad, trimiterea oamenilor în cer sau ca oamenii să primească binecuvântare, pace și bucurie; nu vorbim doar despre a avea grijă de nevoia omului.

Predicarea evangheliei împărăției și discipolizarea națiunilor sunt cu scopul de a încheia această epocă și de introduce o altă epocă de dispensațiune. De aceea este așa de crucial să predicăm evanghelia și să discipolizăm neamurile. Este posibil să predicăm evanghelia de multe ori, dar rezultatul să nu fie aducerea împărăției.

O, fie ca să primim această însărcinare și practicăm acest lucru într-un mod serios.

Nu trebuie ca doar să fim stârniți în duhul evangheliei și să mergem și să predicăm evanghelia; e adevărat că trebuie să predicăm evanghelia, dar suntem aici pentru a încheia această epocă, pentru a coopera cu Dumnezeu să închidem această epocă și să aducem următoarea epocă, manifestarea împărăției! Amin!

Împărăția lui Dumnezeu este o sferă divină pentru ca Dumnezeu să-și îndeplinească planul; este un domeniu în care Dumnezeu își poate exercita autoritatea pentru a realiza ceea ce intenționează (vezi Marcu 1:15; Ioan 3: 3, 5; Mat. 12:28; Apocalipsa 11:15).

În acest univers există o sferă numită împărăția lui Dumnezeu, și împărăția cerurilor este o parte din aceasta; sfera mai mare este împărăția lui Dumnezeu, care este doar Dumnezeu Însuși.

Împărăția lui Dumnezeu este acolo unde este Dumnezeu, unde este viața Sa și unde viața Lui operează, se mișcă și lucrează, pentru ca El să guverneze, să conducă și să-și exercite autoritatea pentru ca El să-și îndeplinească planul.

Știm cu toții că Dumnezeu are un plan – El are un plan etern, un scop etern și pentru acesta El a conceput o economie care să execute acest plan. Pentru planul Său trebuie să existe o sferă anume pentru ca acest plan să fie dus la îndeplinire și acest plan nu poate fi dus la îndeplinire în nicio altă sferă decât în sfera împărăției Sale.

De exemplu, Statele Unite ale Americii este o țară suverană având un guvern care conduce și duce la îndeplinire planul lor numai în sfera SUA; ramura executivă a guvernului nu poate să meargă în Canada sau Islanda și să-și îndeplinească planul acolo, deoarece nu este sfera potrivită.

Pentru ca Dumnezeu să-și îndeplinească planul El are nevoie de o sferă, adică are nevoie de împărăția lui Dumnezeu, un domeniu în care El își poate exercita autoritatea supremă; nu există o autoritate mai înaltă decât Dumnezeu în această sferă, și aici El face ceea ce intenționează să realizeze.

Această sferă trebuie să existe pe pământ; ea trebuie să crească, să se răspândească și să se dezvolte. Cu cât această sferă este mai mare, cu atât mai mult Dumnezeu poate face. Predicarea de către noi a evangheliei împărăției este ca Dumnezeu să dobândească o sferă în care El poate conduce și domni, și este cu scopul de a aduce la sfârșitul acestei epoci.

Predicarea Evangheliei și discipolizarea națiunilor este pentru creșterea și dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu, astfel încât economia lui Dumnezeu să poată fi realizată și planul Său să fie dus la îndeplinire; orice este în inima Lui, El poate duce la îndeplinire în această sferă.

Fie ca să-i dăm Domnului mai mult teren în ființa noastră, pentru ca El să poată face în mod liber orice intenționează să facă și să realizeze în acest univers, și în special pe pământ!

Doamne Isuse, înnobilează-ne înțelegerea și aprecierea evangheliei împărăției. Vrem să cooperăm cu Tine predicând evanghelia împărăției pe întregul pământ locuit pentru o mărturie pentru toate națiunile și atunci va veni sfârșitul! Amin, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a mări sfera și domeniul în care Dumnezeu poate să-și exercite autoritatea și să poată îndeplini ceea ce intenționează să facă! Îți dăm mai mult teren în ființa noastră, Doamne, pentru a putea lucra liber ceea ce intenționezi să faci pe pământ în noi și prin noi.

Să predicăm evanghelia împărăției pentru a-i elibera pe oameni din rebeliunea lor împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale

Motivul principal pentru care trebuie predicată evanghelia împărăției este că există o problemă fundamentală în acest univers – rebeliunea împotriva autorității lui Dumnezeu (vezi Isaia 14:12-14).

În acest univers există o rezistență, un obstacol, o altă sferă, un alt plan, o altă intenție, care aparține lui Satan, lui Lucifer, arhanghelul cel căzut.

Dumnezeu vrea să facă multe lucruri – El vrea să se introducă pe Sine Însuși întru om pentru a avea o sferă în care El să poată guverna, iar El vrea să aibă, în cele din urmă, o expresie deplină a Sa însăși în univers, pentru ca El să-și poată exersa autoritatea în împărăția Sa.

Dar există cineva care se luptă și străduiește împotriva autorității lui Dumnezeu.

În Isa. 14 vedem rebeliunea dintâi, chiar înainte ca omul să existe; Lucifer, arhanghelul lui Dumnezeu, a declarat independență și s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu spunând: mă voi înălța la ceruri, îmi voi înălța tronul, mă voi așeza pe muntele adunării unde este Dumnezeu și mă voi face ca Cel Preaînalt.

Aici își găsește sursa toată rebeliunea din acest univers; aceasta este o problemă fundamentală. Pe măsură ce predicăm evanghelia împărăției, trebuie să ne dăm seama că aceasta este situația din univers.

Satan intenționează să încalce suveranitatea lui Dumnezeu, să uzurpeze autoritatea lui Dumnezeu, să răstoarne tronul lui Dumnezeu și să-și stabilească propria împărăție (vezi Mat. 12:26; Efeseni 2:2); el vrea să-și stabilească propria împărăție în locul împărăției lui Dumnezeu.

Când omul a căzut, el nu doar că nu L-a ascultat pe Dumnezeu, ci s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; el a pus autoritatea lui Dumnezeu deoparte, a negat autoritatea lui Dumnezeu și a respins guvernarea lui Dumnezeu (Gen. 3: 6, 11; Rom. 5:12; 1 Ioan 3:4).

Satan l-a înșelat pe om să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, iar omul a fost otrăvit de această voință rebelă și a devenit un fiu al neascultării, revoltându-se împotriva lui Dumnezeu.

Priviți în jurul vostru astăzi: nu-i așa că trăim într-o perioadă extremă de nelegiuire? Un astfel de lucru a fost prezis, iar nelegiuirea este termenul corect care descrie situația de astăzi, care se aseamănă cu situația de dinainte de potop.

Lumea de atunci era caracterizată de violență, imoralitate și nelegiuire; oamenii de astăzi, fiind una cu Satan și chiar fiind plini de Satan, s-au alăturat lui Satan în rebeliune împotriva lui Dumnezeu.

O astfel de rebeliune a început cu mult timp în urmă și continuă și astăzi, din ce în ce mai rău pe măsură ce trece timpul. Omul pune autoritatea lui Dumnezeu deoparte și se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu.

Dacă ascultăm modul în care oamenii vorbesc astăzi și citim ce scrie în ziar și online, ne vom da seama că nu mai există frică de Dumnezeu; omul face ceea ce vrea, răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale.

Nu doar Satan și spiritele rele și demonii se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu în lumea spirituală – avem aceeași rebeliune în societatea umană de astăzi cu oameni satanici, oameni plini de diavolul, oameni deținuți de demoni, care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.

Trebuie să vorbim aceste lucruri din ce în ce mai mult acestei generații și trebuie să ne dăm seama în ce situație trăim. De aceea trebuie să predicăm evanghelia împărăției pentru a-i elibera pe oameni din rebeliunea lor împotriva autorității lui Dumnezeu!

Doamne Isuse, fie ca să ne dăm seama de starea de rebeliune din societate astăzi. Fie ca să fim plini de Tine și să ne supunem pe deplin către Tine, să fim mântuiți de orice neascultare și revoltă, și să predicăm evanghelia împărăției lui Dumnezeu! Amin, Doamne, eliberează mulți oameni din uzurparea și revolta lui Satan! Scoate-i pe mulți din răzvrătire și întuneric și adu-i în împărăția lui Dumnezeu! Amin, Doamne Isuse, ne rugăm ca mulți oameni uzurați de diavol și oameni posedați de demoni să se întoarcă, să creadă în evanghelia împărăției și să fie mântuiți și transferați în împărăția lui Dumnezeu, sfera guvernării și gloriei lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Preaching the Gospel of the Kingdom to Rescue Men from their Rebellion against God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 8 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să fim robii credincioși și înțelepți în lucrurile Stăpânului nostru pentru a intra în bucuria Sa

03/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Fie ca să fim robii credincioși și înțelepți în lucrurile stăpânului nostru, ca să putem intra în bucuria Sa!

În calitate de credincioși în Cristos, avem un statut dublu: în aspectul vieții suntem fecioare înaintea Domnului și trebuie să avem ulei în vasul nostru, nu numai în lampa noastră, și în aspectul serviciului suntem robi buni pentru a realiza ceea ce El intenționează să îndeplinească și trebuie să fim robi credincioși.

Deci, pe de o parte, trebuie să fim cei care cumpără uleiul, adică trebuie să plătim prețul pentru a câștiga mai mult din Duhul în vasul nostru, în sufletul nostru. Pe de altă parte, trebuie să investim darurile spirituale pe care Domnul ni le-a oferit, astfel încât să “facem afaceri” pentru Domnul până când va veni.

În fiecare zi trebuie să câștigăm mai mult din Duhul și să fim umpluți cu Duhul; trebuie să-I cerem Domnului să ne umple și să ne satureze în fiecare zi, și trebuie să plătim prețul pierderii vieții noastre sufletești și a lepădării de sine, pentru a-L savura pe Domnul și pentru a permite Duhului să ne satureze.

În același timp, trebuie să fim cei care dăm hrană poporului Domnului; trebuie să fim robi buni și credincioși, cei care administrează bogățiile lui Cristos poporului lui Dumnezeu și se îngrijesc de cei din casa lui Dumnezeu până când Domnul se va întoarce.

Trebuie să fim robi înțelepți, cei care folosim darul nostru spiritual; nu ar trebui să fim rob răi și leneși.

Vrem ca, la întoarcerea Domnului, pe de o parte să intrăm la sărbătoarea de nuntă, deoarece avem ulei în vasul nostru (nu numai în lampa noastră) și pe de altă parte să intrăm și în bucuria stăpânului nostru, pentru că am fost credincioși și înțelepți peste puține lucruri.

Vrem să intrăm în sărbătoarea de nuntă și în bucuria Stăpânului nostru. Dar dacă nu suntem un rob bun, un rob credincios și înțelept, Domnul ne va numi robi răi și leneși, și vom fi aruncați în întunericul de afară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților. O, Doamne Isuse!

Fie ca noi să fim salvați de această disciplină în epoca viitoare și să auzim vocea Domnului care ne spune: “Bine ai făcut, rob bun și credincios, intră în bucuria Stăpânului tău!”

Domnul ne-a oferit fiecăruia dintre noi talanturi, daruri spirituale și trebuie să le investim.

De exemplu, fiecare membru al trupului nostru fizic este un dar pentru trupul nostru, deși unele sunt mai mari și altele mai mici. În Trupul lui Cristos există unii care sunt de cinci talanți, unii de doi talanți, iar cei mai mulți dintre noi suntem membri de un talant.

Nu există prea mulți sfinți care au cinci talanți, dar de-a lungul istoriei bisericii am văzut pe unii cum ar fi contele Zinzendorf, John Nelson Darby, Watchman Nee, Witness Lee și alții câțiva care sunt de cinci talanți.

Dar trebuie să ne dăm seama că, chiar dacă s-ar putea să nu fim un membru care are cinci talanți, cinci membrii care au un talant – atunci când își exercită funcția – sunt egali cu un membru de cinci talanți.

Să fim veghetori în viață și înțelepți în serviciu ca fecioare și robi pentru Domnul

Pe de o parte, noi credincioșii în Cristos suntem fecioare înaintea Domnului și există aspectul de a fi veghetori și pregătiți; pe de altă parte, suntem robii Săi și trebuie să fim credincioși și înțelepți.

În statutul nostru legat de viață, suntem fecioare, iar în statutul legat de slujire, suntem robi. S-ar putea să ne placă să fim fecioare, dar s-ar putea să nu dorim să auzim că suntem robi; cu toate acestea, noi nu suntem doar fecioare, ci și robi, și Domnul este atât Mirele cât și Stăpânul nostru.

Pe de o parte, Domnul este atât de dulce, plăcut, minunat și iubitor ca Mirele nostru care vine; pe de altă parte, El este Stăpânul nostru strict și, uneori, El ne tratează într-un mod strict.

Ca fecioare, trebuie să obținem ulei ca să ne umplem vasul; trebuie să plătim zilnic prețul pentru a cumpăra din Duhul ca uleiul aurit în vasul nostru. În calitate de robi, avem un talant spiritual pe care trebuie să-l folosim și să “facem afaceri” pentru Domnul, pentru a fi robii credincioși și înțelepți.

Când plătim prețul pentru a cumpăra uleiul, acest ulei ca Duhul ajunge chiar pe fundul vasului nostru și El ne reînnoiește din interior pentru a ne transforma.

Multe persoane astăzi în creștinism nu sunt preocupate de reînnoirea și transformarea interioară; ei vor doar să arate bine la exterior înaintea celorlalți – aceasta este religia, faptul de a fi preocupați de aspectul exterior, de spectacolul exterior.

Dar, ca fecioare ale Domnului, trebuie să căutăm să avem umplerea interioară a Duhului, iar acest Duh va ajunge în părțile noastre interioare și ne va reînnoi pentru a ne transforma din interior.

Rezultatul acestei reînnoiri și transformări este faptul că Îl trăim spontan pe Cristos, Îl exprimăm pe Cristos și suntem sănătoși spiritual; acest lucru este diferit de a face un spectacol sau a avea un “machiaj” pe fața noastră atunci când ne întâlnim cu ceilalți.

Cu toate acestea, faptul că trebuie să fim reînnoiți și transformați nu înseamnă că nu avem nevoie de activități exterioare; pe de o parte trebuie să fim reînnoiți, iar pe de altă parte, trebuie să ne folosim talantele spirituale pentru Domnul.

În ceea ce privește aspectul vieții, trebuie să fim reînnoiți din interior, iar în ceea ce privește aspectul serviciului, trebuie să fim foarte activi în exterior.

Noi tindem să mergem prea mult fie într-o direcție, fie în cealaltă; uneori suntem atât de activi în exterior încât neglijăm reînnoirea interioară, în timp ce alteori ne pasă atât de mult de viața interioară, încât nu lucrăm adecvat.

Domnul numește o asemenea persoană o “turtă neîntoarsă” (Osea 7:8), o turtă care este arsă de cărbune pe o parte, în timp ce pe cealaltă este crudă. Noi trebuie să fim o “turtă transformată”, așa că atunci când lucrăm prea mult, Domnul ne spune să ne odihnim și să Îl savurăm, iar dacă ne odihnim prea mult, Domnul ne va spune să lucrăm.

Fie ca să fim cei care veghează în viață ca fecioare pentru Domnul și înțelepți în serviciu ca robi ai Domnului.

Doamne Isuse, vrem să fim veghetori în viață și să fim credincioși în serviciul Tău. Amin, Doamne, căutăm umplerea interioară a uleiului în vasul nostru și, de asemenea, vrem să folosim darul nostru spiritual pentru a lucra pentru Tine. Umple-ne cu Duhul, Doamne, și reînnoiește-ne și transformă-ne din interior! Întărește-ne în omul nostru interior, pentru a-Ți permite să-Ți faci casa Ta adânc în inima noastră. Amin, Doamne, vrem atât creșterea interioară a vieții cât și acțiunile exterioare, fiind atât veghetori în viață, cât și credincioși și înțelepți în serviciul nostru pentru Tine.

Să fim robii credincioși și înțelepți în lucrurile Stăpânului nostru pentru a intra în bucuria Sa

Domnul vrea să ducă la îndeplinire ceva, așa că pentru serviciul nostru, pentru lucrarea noastră, avem nevoie de talant, de darul spiritual, pentru a putea fi dotați ca un rob bun pentru a duce la îndeplinire ceea ce dorește El (vezi Mat. 25:20-23; vezi 24:45-51).

Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om pe cale să plece în străinătate, care și-a chemat robii și le-a dat posesiunile sale; unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, și altuia unul singur, fiecare în funcție de propria sa capacitate, apoi a plecat în străinătate (Mat. 25:14-15).

În aspectul serviciului nostru pentru Domnul, noi credincioșii suntem robi; Pavel s-a prezentat ca fiind, Pavel, un sclav al lui Cristos Isus (vezi Rom. 1:1; 1 Pet. 1:1; 1 Cor. 7:22-23).

În casa și întreprinderea Sa, Domnul are robi, care sunt credincioșii Săi; posesiunile Sale simbolizează biserica (Efeseni 1:18) cu toți credincioșii, care constituie reședința lui Dumnezeu (Matei 24:45).

Dar cine este robul credincios și înțelept care își folosește talantul pentru a obține profit și creștere pentru stăpân?

Robul leneș și rău a spus în inima sa: Stăpânul meu Își întârzie venirea… Fie ca noi să nu facem asta niciodată; să nu avem niciodată gândul că Domnul Își întârzie întoarcerea, ci să iubim apariția Sa!

Fie ca noi să nu ținem companie cu oamenii lumești și în mod lumesc, fiind contaminați de lume (“el a mâncat și a băut cu bețivii”) și fie ca noi să nu îi tratăm rău pe semenii noștri credincioși (“el îi bate pe semenii săi”).

Fie ca să fim robii credincioși și înțelepți ai Domnului, care fac afaceri până când Domnul vine și obțin un beneficiu pentru El; fie ca să fim cei care dăm de mâncare poporului Domnului până când vine El, dându-le de mâncare la momentul potrivit.

Amin, să le dăm de mâncare altora – să fim umpluți cu bogățiile lui Cristos și să distribuim aceste bogății altora în casa lui Dumnezeu!

Talantele simbolizează darurile spirituale (25:15-23; Rom. 12:6; 1 Cor. 12:4; 1 Pet. 4:10; 2 Tim. 1:6-7); umplerea Duhului în viață ne permite să folosim darul spiritual în serviciu (lucrare), iar darul spiritual în serviciu se potrivește cu umplerea Duhului în viață, pentru a putea fi un mădular perfect al lui Cristos.

Fiecare dintre noi, după darul pe care l-am primit de la Domnul, să-l administrăm între noi ca niște buni ispravnici ai harului variat al lui Dumnezeu (1 Pet. 4:10).

Trebuie să Îl savurăm pe Domnul și, de asemenea, să administrăm altora numeroasele aspecte ale savurării lui Dumnezeu.

Pentru a face acest lucru, trebuie să ventilăm până la flacără darul lui Dumnezeu care este în noi, iar acest dar este duhul nostru (2 Tim. 1:6-7), căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de lașitate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință.

Duhul nostru dat de Dumnezeu este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l ventilăm până la flacără.

Dacă suntem robii credincioși și înțelepți în lucrurile stăpânului nostru de azi, vom intra în bucuria Stăpânului nostru; aceasta se referă la savurarea Domnului în împărăția viitoare ca răsplată pentru serviciul nostru credincios pentru El (Mat. 25:21, 23).

Această răsplată se referă la satisfacția interioară, nu la poziția exterioară; a participa la bucuria Domnului este cea mai mare răsplată, mai bună decât gloria și poziția din împărăția viitoare.

Nimic nu este mai înalt decât savurarea autentică a lui Cristos; trebuie să mergem spre altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeu, bucuria noastră nemărginită (Psa. 43:4) și trebuie să fim robii credincioși și înțelepți în lucrurile stăpânului nostru de astăzi, pentru a putea intra în bucuria Sa la întoarcerea Sa.

Pe măsură ce funcționăm și lucrăm ca robi credincioși și înțelepți, suntem credincioși peste puține lucruri; cu cât continuăm mai mult, cu atât ne ducem la îndeplinire adevărata funcție, iar când Domnul se va întoarce, El ne va pune peste multe lucruri și ne va aduce în bucuria Stăpânului nostru.

În această epocă trebuie să folosim darul Domnului pentru a-i mântui pe oameni și pentru a le administra bogățiile Sale.

Fie ca să nu ne îngropăm talantul în pământ, crezând că Domnul este un Stăpân strict și că trebuie să păstrăm ceea ce ne-a dat și să-l returnăm Lui. Mai degrabă, ar trebui să investim darurile noastre spirituale și să fim robii credincioși și înțelepți, sporind ceea ce Domnul ne-a oferit și folosind darul nostru pentru a-i mântui pe alții și pentru a le administra bogățiile Domnului.

Pentru a-i mântui pe oameni nu trebuie să fim un membru cu cinci talanți cum ar fi un mare evanghelist, ci putem pur și simplu să vorbim evanghelia altora, le putem oferi un tractat de evanghelie sau pur și simplu putem lăsa un tractat unde oamenii vor fi. Nu știm niciodată, oferirea unui tractat evanghelistic cuiva îi poate schimba cursul vieții și să-l aducă în împărăția lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să fim robii credincioșii și înțelepți care folosesc darurile spirituale pe care ni le-ai dat pentru a-i mântui pe oameni și pentru a le administra bogățiile Tale. Amin, Doamne, umple-ne cu Duhul pentru a putea să ne folosim darul spiritual în serviciul nostru pentru Tine. Vrem să nu ne îngropăm talentul, ci să-l folosim în serviciul Tău pentru a obține beneficii și pentru ca casa Ta să crească și să fie zidită. Doamne, vrem să intrăm în bucuria Stăpânului nostru, în savurarea Domnului în împărăția viitoare ca răsplată pentru serviciul nostru credincios pentru El! Amin, Doamne, dorința noastră este să participăm la bucuria Domnului ca cea mai mare răsplată a noastră!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Faithful and Prudent Slaves in the things of our Master to Enter into His Joy (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 7 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Pentru a trăi viața împărăției, trebuie să-l iertăm pe fratele nostru așa cum și Domnul ne-a iertat

12/09/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Pentru ca noi să trăim viața împărăției, viața de om-Dumnezeu, viața de biserică, trebuie să fim smeriți și să nu disprețuim pe nici un credincios, ci să-l iubim pe fratele nostru și să ne iertăm fratele din toată inima.

În Matei 18:1-35 avem o porțiune minunată despre cum să trăim viața împărăției, și chiar de la început discipolii L-au întrebat pe Domnul: “Cine este cel mai mare în împărăția cerurilor?” Ceea ce îi interesa pe ei era cine este numărul unu în împărăție.

Aceasta a fost o întrebare greșită și Domnul nu a răspuns la această întrebare, ci mai degrabă, El a răspuns adevăratei întrebări.

Adevărata întrebare este: “Doamne, Te rugăm, arată-ne cum putem trăi în realitatea împărăției printre frați, astfel încât să nu devenim un prilej de poticnire în rândul oamenilor, și cum ar trebui să avem grijă de toți tinerii și de cei mai slabi dintre noi pentru ca să fie și ei în realitatea împărăției?”

Aceasta este adevărata întrebare; acestei întrebări Domnul le-a răspuns. Când vorbim de a fi în împărăția lui Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne smerim pe noi înșine, să nu disprețuim pe nici un credincios, ci să iubim pe fratele nostru și să ne iertăm fratele din toată inima.

Apoi, mai târziu, Petru a pus o altă întrebare, care arată cu adevărat unde se afla: “De câte ori trebuie să iert pe fratele meu?” O astfel de întrebare este plină de mândrie, arătând că Petru a fost ofensat de către unul dintre frații care obișnuiau să îl ofenseze.

Răspunsul Domnului a fost nu numai de șapte ori, ci de șapte ori câte șapte, adică de nenumărate ori.

Apoi, Domnul le-a spus parabola unui sclav care îi datora stăpânului său o sumă uriașă de bani, zece mii de talanți (echivalentul a 12 milioane de dolari astăzi) și l-a implorat pe stăpânul său să îl aștepte până când poate plăti, dar stăpânul i-a iertat toată datoria.

Dar mai apoi, când acest sclav a ieșit, l-a găsit pe un sclav la fel ca el care îi datora o sumă mică de bani și i-a cerut-o, nefiind dispus să-l ierte sau să-l păsuiască.

Așa că ceilalți sclavi au dus vestea stăpânului lor, iar stăpânul lor l-a disciplinat pe sclavul neiertător.

În viața împărăției, trebuie să-l iubim și să-l iertăm pe fratele nostru; dragostea și iertarea, însă, nu sunt “simțăminte”, ci alegeri.

Nu trebuie să “simțim” dragoste ca să iubim și nu trebuie ca să “simțim” iertarea ca să iertăm; pur și simplu trebuie să alegem să iubim și să iertăm, iar Domnul ne va împuternici să iubim și să iertăm.

Să trăim viața împărăției smerindu-ne, să nu fim pricină de poticnire pentru ceilalți și să nu-i disprețuim pe ceilalți

Pentru a trăi viața împărăției, trebuie să ne smerim și să devenim ca niște copilași (vezi Mat. 18:2-4). Pentru a fi în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să fim ca un copil, nevinovat și fără mândrie.

Mai mult, pentru a trăi în viața împărăției, nu ar trebui să-i facem pe alții să păcătuiască sau să fim prilej de poticnire (vezi Mat. 7:5-9; cf. Mat. 11:6). Cuvântul Domnului în această porțiune este foarte puternic, pentru că El se identifică cu “copilașii” și cu “cei mici.”

El a zis, Cine primește pe unul dintre acești micuți, Mă primește pe Mine; oricine va poticni pe unul dintre acești mici, este mai profitabil să fie înecat în mare. Vai de lume din cauza prilejurilor de poticnire; nu se poate să nu vină prilejurile de poticnire, dar vai de omul prin care vine prilejul de poticnire!

Când citim un asemenea cuvânt din partea Domnului, ar trebui să avem o teamă potrivită și sănătoasă înaintea Domnului, având o conștientizare și o rugăciune în fața Sa, ca niciodată să nu fim prilej de poticnire pentru sfinții din viața de biserică.

Putem chiar să-I spunem: “Doamne, nu mă lăsa niciodată să fiu un prilej de poticnire pentru niciunul dintre sfinții Tăi! Nu permite ca falimentul meu să-i poticnească, ca nu cumva să-și piardă savurarea în împărăția Ta!”

Domnul chiar a spus că, dacă piciorul sau mâna noastră ne face să ne poticnim, ar trebui să o tăiem și să o aruncăm; și dacă ochiul ne face să păcătuim, ar trebui să-l scoatem, căci este mai bine să intrăm în împărăția lui Dumnezeu mutilați decât să ardem în foc cu tot trupul.

În tratarea păcatului trebuie să fim fermi și serioși; de asemenea, în grija noastră față de ceilalți sfinți, în păstorirea lor și în îngrijirea lor conform duhului, de asemenea, ar trebui să fim serioși și sobri.

Trebuie să învățăm să ne iubim unii pe alții, să ne îngrijim unii de alții și să nu facem nimic care să-i poticnească pe ceilalți.

Mai ales când vine vorba de slujitorii sau frații conducători, sfinții privesc la ei, iar ceea ce ei fac pot afecta mult pe sfinți.

Uneori, frații conducători s-ar putea să nu vorbească unii cu alții sau să se ierte unul pe altul, ci mai degrabă se ceartă între ei; cum se poate dezvolta împărăția lui Dumnezeu într-o astfel de biserică locală?

Cu toții trebuie să trăim viața împărăției smerindu-ne înaintea Domnului și în fața sfinților, și trebuie să nu ne poticnim unii pe alții și să nu devenim un prilej de poticnire pentru ceilalți.

Ca să trăim viața împărăției, nu ar trebui să disprețuim nici măcar pe un credincios neînsemnat (Mat. 18:10-14).

Este ușor să disprețuim pe unii care nu funcționează prea mult în modul exterior, sau care sunt timizi și care nu cunosc Cuvântul prea mult… dar trebuie să ne smerim pe noi înșine, să acceptăm și să apreciem porțiunea fiecăruia, și trebuie să învățăm să Îl administrăm pe Cristos unii altora în viața de biserică în calitate de împărăția lui Dumnezeu astăzi.

Doamne Isuse, îndură-Te de noi. Ne smerim înaintea Ta; vrem să fim ca niște copilași, nevinovați în natură, fără mândrie și gata să primim ceva nou de la Tine. O, Doamne, ferește-ne de la a poticni pe vreunul dintre sfinți prin cuvântul, fapta sau atitudinea noastră. Fie ca să fim sobri și nu înguști în viața de biserică, pentru a nu deveni un prilej de poticnire pentru niciunul dintre sfinți. O, Doamne, vrem să fim cei care tratează păcatul într-un mod serios și care sunt stricți cu ei înșiși, astfel încât să nu-i poticnim pe alții. Amin, Doamne, vrem să trăim viața împărăției smerindu-ne pe noi înșine, nu poticnindu-i pe alții și fără să disprețuim pe niciunul dintre sfinți.

Pentru a trăi viața împărăției, ar trebui să-l iertăm pe fratele nostru fără limită, așa cum Domnul ne-a iertat

Pentru a trăi viața împărăției astăzi, ar trebui să-l iertăm pe fratele nostru fără limită (vezi Mat. 18:21-35). Cum oare am putea trăi noi viața de biserică ca realitate a vieții împărăției astăzi, dacă nu ne iertăm unii pe alții?

Răspunsul Domnului dat lui Petru a fost că trebuie să-și ierte fratele nu numai de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte; asta înseamnă că ar trebui să îl iertăm pe fratele nostru fără limită.

Incapacitatea de a ierta pe ceilalți are o rădăcină, iar această rădăcină este mânia din dispoziția noastră.

Dacă nu am descoperit această rădăcină, nu ne va fi ușor să-i iertăm pe ceilalți. Motivul pentru care nu îi putem ierta pe ceilalți este că există mânie în noi; suntem mânioși în dispoziția noastră.

Trebuie să ne rugăm Domnului cu privire la acest lucru și să Îi permitem să trateze mânia din dispoziția noastră. Trebuie să îl iertăm pe fratele care ne-a ofensat chiar șaptezeci de ori câte șapte; trebuie să-i iertăm pe ceilalți chiar așa cum și Domnul ne-a iertat.

Datoria noastră înaintea Domnului este imposibil de plătit, dar pe măsură ce ne mărturisim păcatele în fața Sa, Domnul ne iartă datoriile în viața noastră creștină învinsă pentru restabilirea părtășiei noastre cu El (vezi Mat. 18:23-27).

Chiar și după ce am fost mântuiți, noi continuăm să greșim, să păcătuim și să îi ofensăm pe ceilalți; Domnul, însă, ne iartă păcatele, ne curăță de greșelile și impuritățile noastre, și El ne iartă datoriile în viața noastră creștină învinsă, pentru ca părtășia noastră cu El să fie restabilită.

Datoria altora față de noi este foarte mică în comparație cu datoria noastră față de Domnul. Trebuie să-i iertăm pe ceilalți chiar așa cum și Domnul ne-a iertat.

Domnul ne-a iertat și cu cât Îl slujim mai mult ca un sclav, cu atât avem mai multe falimente și cu atât acumulăm mai multe datorii; datoria noastră este precum datoria Statelor Unite, devenind din ce în ce mai mare în fiecare an.

Avem tot mai multe falimente și mai multe defecte, dar atunci când venim la Domnul, El ne iartă de fiecare dată. Cum deci să nu-l iertăm pe fratele nostru pentru o mică ofensă sau greșeală?

În timp ce trăim viața împărăției, trebuie să-l iertăm pe fratele nostru fără limită, așa cum și Domnul ne-a iertat.

Dacă nu-l iertăm pe fratele care păcătuiește împotriva noastră, acest lucru îi va mâhni pe ceilalți frați și ei ar putea aduce această problemă înaintea Domnului (Mat. 18:28-31), la fel cum ceilalți sclavi s-au mâhnit după felul în care sclavul iertat l-a tratat pe datornicul său și au adus această situație în atenția stăpânului.

Dacă nu iertăm din inimă un frate astăzi, nu vom putea intra în împărăție în epoca viitoare (Mat. 18:32-35; Marcu 11:25-26).

Este un lucru grav să nu-i iertăm pe ceilalți. Este grav să fim ofensați și este și mai grav să nu iertăm; dacă suntem ofensați și nu iertăm, nu putem intra în împărăția viitoare.

Trebuie să tratăm foarte serios înaintea Domnului cu mânia din dispoziția noastră și cu incapacitatea noastră de a ierta, altfel acest lucru ne va costa împărăția în manifestarea sa.

În viața de căsnicie, soțul și soția sunt sfinți în biserică și sunt amândoi membri ai Trupului; ei trebuie să fie împăcați de fiecare dată, iar ofensele nu pot rămâne neiertate.

Se întâmplă ofense în viața de căsnicie, dar trebuie să învățăm să ne iertăm unii pe alții. Viața de căsnicie este ca un “laborator” în care lucrăm viața de biserică; trebuie să învățăm să iertăm în laborator și atunci putem ierta în viața de biserică. Dacă nu putem ierta acasă, nu putem ierta în alte părți.

Dacă nu îl iertăm pe fratele nostru astăzi, vom fi disciplinați de Domnul până când îl vom ierta din inimă, adică până când vom fi plătit tot ceea ce datorăm (Mat. 18:34). Faptul de a nu ierta din inimă pe un frate astăzi ne-ar putea costa să nu intrăm în împărăție în epoca viitoare.

Doamne Isuse, salvează-ne de mânia din dispoziția noastră și vindecă-ne de incapacitatea de a ierta. Vrem să trăim astăzi viața împărăției în viața de biserică, iertându-l pe fratele nostru fără limită. Fie ca să învățăm de la Tine și să iertăm pe fratele nostru, așa cum și Domnul ne-a iertat. Îți mulțumim, Doamne, căci Tu nu doar că ne-ai iertat inițial de toate păcatele în momentul regenerării noastre, ci întotdeauna ne-ai iertat și ne-ai curățit de păcatele și fărădelegile noastre în viața noastră creștină învinsă pentru restaurarea părtășiei noastre cu Tine. Vrem să experimentăm și să trăim viața Ta iertătoare pentru a-i ierta pe cei care ne-au greșit, așa cum și Domnul ne-a iertat!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, To Live the Kingdom Life we should Forgive our Brother even as the Lord forgave us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.