• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Savurăm pe Cristos

Să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic ca binecuvântarea noastră unică și să Îl distribuim ca binecuvântare altora

13/07/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Pentru ca, prin Cristos Isus, binecuvântarea vestită lui Avraam să vină la neamuri, să primim făgăduinţa Duhului prin credinţă. Gal. 3:14

Trinitatea Divină, așa cum este revelată în Cuvântul sfânt, este pentru distribuirea Dumnezeului Triunic în om; ce binecuvântare este să avem chipul Său zâmbind asupra noastră, să avem pacea Sa și să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic. Dumnezeul Triunic este binecuvântarea noastră unică!

Binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic este mult mai mult decât lucrurile materiale, cariera noastră sau o lucrare minunată pe care o facem pentru Dumnezeu; această binecuvântare este ca Dumnezeul Triunic să Se distribuie în Trinitatea Sa Divină ca să ne umple și să ne satureze, până când vom deveni una cu El și chiar vom deveni El Însuși în viață, în natură, expresie și funcție, pentru a fi poporul Său, expresia Sa corporativă.

Când vorbim despre acest cuvânt, binecuvântare, nu ne referim la ceea ce este bine cunoscut ca binecuvântare, ceva care este necuvenit sau nemeritat, ceva bun, fiindu-ne dat de către cineva; mai degrabă, binecuvântarea este ca Dumnezeu Însuși să fie distribuit întru noi pentru a fi totul al nostru.

Binecuvântarea este o vorbire, o declarație a lui Dumnezeu, a favoarei, a bunăvoinței și fericirii pentru noi și situația care îndeplinește această binecuvântare, condiția care arată această binecuvântare, care sunt toate cuvintele minunate, bune, generoase și binecuvântate.

Nu este un lucru mărunt să fim sub binecuvântarea lui Dumnezeu; nu este un lucru mărunt să fim plasați în poziția corectă pentru ca Dumnezeu să ne dea binecuvântarea Sa.

Problema este că, în înțelegerea noastră naturală și tradițională, de cele mai multe ori considerăm binecuvântarea lui Dumnezeu ca fiind ceva exterior, material și chiar fizic; trebuie să ne schimbăm părerea pentru a ne da seama că binecuvântările lui Dumnezeu sunt divine, eterne și interioare.

Avem nevoie ca Dumnezeul Triunic să ne vorbească și să ne dezvăluie ca să vedem ce este binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru ca noi să fim înfășurați, învăluiți și cuprinși de binecuvântarea vorbirii Dumnezeului Triunic, astfel încât realitatea acestor binecuvântări să ne umple, să ne satureze și să ne pătrundă.

În întregul univers, binecuvântarea noastră unică este Dumnezeul Triunic; Dumnezeul Triunic este binecuvântarea unică și această binecuvântare vine la noi prin distribuirea Ființei Divine întru noi în Trinitatea Sa Divină.

A fi binecuvântați nu înseamnă că primim o mașină mai bună, o soție minunată, copii buni, o casă bună sau o slujbă mai bună; a fi binecuvântați înseamnă că savurăm distribuirea divină a Trinității Divine în ființa noastră.

Astăzi vrem să vedem mai mult privitor la acest lucru, și anume ce ne spune Biblia despre acest lucru și cum putem intra în savurarea distribuirii divine astfel încât să putem savura binecuvântarea lui Dumnezeu!

Trinitatea Divină este modul în care Dumnezeu se distribuie întru noi pentru ca noi să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic

‘Domnul să te binecuvânteze și să te protejeze! Domnul să facă să lumineze fața Lui peste tine; și să îți dea har! Domnul să Își înalțe chipul peste tine; și să îți dea pacea!’ Numeri 6:24-26 Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu, și părtășia Duhului Sfânt să fie cu voi toți. 2 Cor. 13:142 Corinteni 13:14 este un verset fascinant, fiind o binecuvântare nou-testamentară din partea apostolului Pavel pentru ca credincioșii în Cristos să savureze distribuirea divină a Dumnezeului Triunic.

Harul Domnului, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului nu sunt trei aspecte separate, ci trei aspecte ale aceluiași lucru, așa cum Domnul, Dumnezeu și Duhul Sfânt nu sunt trei dumnezei distincți, ci trei “ipostaze” ale aceluiași Dumnezeu nedivizibil și indivizibil.

Deoarece cartea 2 Corinteni vorbește despre harul lui Cristos (vezi 2 Corinteni 1:12; 4:15; 6:1; 8:1; 9; 9:8; 14; 12:9), harul lui Cristos este menționat primul; sursa harului este dragostea lui Dumnezeu, iar curgerea harului este părtășia Duhului.

Dumnezeul Triunic în trei ipostaze divine (trei substanțe sau elemente susținătoare) – Tatăl, Fiul și Duhul – era necesar credincioșilor distrași și confuzi din Corint, care erau mângâiați și restaurați.

Când citim acest verset, ne dăm seama că Trinitatea Dumnezeirii nu este pentru înțelegerea noastră doctrinară a teologiei sistematice, ci pentru distribuirea lui Dumnezeu în Trinitatea Sa Divină întru noi, poporul Său ales și răscumpărat.

Când Trinitatea Divină este menționată în Noul Testament, aceasta are întotdeauna legătură cu relația lui Dumnezeu cu creaturile Sale, mai ales cu omul și mai ales cu noi, poporul Său ales și răscumpărat.

De exemplu, după ce Cristos a înviat din morți, El le-a poruncit discipolilor Săi să meargă și să discipolizeze națiunile, botezându-i întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt (vezi Mat. 28:19).

El i-a însărcinat pe discipoli să îi aducă pe credincioși întru Dumnezeul Triunic, adică într-o unire organică cu Dumnezeul procesat, care a trecut printr-un proces îndelungat ca să intre în înviere.

Datorită unei astfel de uniri organice și pe baza unei astfel de uniri, apostolul a binecuvântat pe credincioși cu Trinitatea Divină binecuvântată în participarea în harul Fiului cu dragostea Tatălui prin părtășia Duhului.

În porțiune după porțiune în Noul Testament vedem că revelația divină a Trinității Dumnezeirii în Biblie, de la Geneza până la Apocalipsa, este pentru ca să înțelegem modul în care Dumnezeu se distribuie pe Sine Însuși întru poporul Său ales ca să savureze și să participe în ceea ce este El.

Dumnezeu în Trinitatea Sa misterioasă și minunată se distribuie pe Sine întru noi, poporul Său ales, pentru ca noi să putem participa, savura și intra în cunoașterea Dumnezeului Triunic procesat acum și pentru eternitate! Aleluia!

Pe măsură ce suntem binecuvântați de Iehova, fiind sub distribuirea divină a Trinității Divine, Îl savurăm pe Tatăl, Fiul și Duhul și există un rezultat spontan – devenim o binecuvântare pentru alții.

Rezultatul spontan și lipsit de efort al savurării și participării noastre în Dumnezeul Triunic procesat ca urmare a distribuirii lui Dumnezeu este că devenim canalul distribuirii lui Dumnezeu înspre alții.

Pur și simplu devenim lărgirea distribuirii Dumnezeului Triunic, care merge mai departe pentru a extinde, a conferi și a elibera binecuvântarea divină a Dumnezeului Triunic către alții. Această binecuvântare este pentru zidirea bisericii, astfel încât Domnul să poată câștiga o expresie corporativă.

Doamne Isuse, ne deschidem distribuirii Tale divine astăzi! Vrem să savurăm și să fim binecuvântați cu Dumnezeul Triunic procesat și care circulă în interior zi de zi, astfel încât să putem să Îl distribuim ca binecuvântare unică în univers altora! Doamne, păstrează-ne în savurarea și primirea distribuirii divine și menține-ne în starea de a te distribui pe Tine în alții pentru împlinirea dorinței inimii lui Dumnezeu de a avea mărturia lui Isus, expresia corporativă a lui Isus! Doamne, distribuie-Te întru noi și prin noi în alții pentru zidirea bisericii, Trupul lui Cristos, expresia Ta corporativă pe pământ!

Savurarea Dumnezeului Triunic ca binecuvântarea noastră unică și distribuirea Sa ca binecuvântare către alții

Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta; dar îl voi blestema pe acela care te va blestema. Prin tine vor fi binecuvântate toate popoarele care există pe suprafața pământului!” Gen. 12:2Adevărul despre Trinitatea Divină este atât de profund și atât de înalt, iar înțelegerea faptului că binecuvântarea unică în univers este Dumnezeul Triunic care este distribuit în noi, este atât de măreață.

Dar, uneori, când ne gândim la situația noastră din viața noastră creștină, am putea fi dezamăgiți și am putea simți că tot ce este sub soare și tot ceea ce se află în domeniul spiritual este o vanitate a vanității… am putea simți că nimic nu este real – nici măcar viața de biserică.

Ce trebuie să facem atunci când ne simțim în acest fel?

Am putea dori chiar să renunțăm, gândindu-ne că acest adevăr înalt nu corespunde experienței noastre; putem crede că, din moment ce experiența noastră nu se potrivește cu ceea ce cunoaștem și cu ceea ce vedem, care este atunci scopul ei? Ce ar trebui să facem cu adevărat într-un astfel de moment?

Ar trebui să ne întoarcem pur și simplu către Dumnezeul Triunic. Binecuvântarea și porția noastră reală nu este altceva decât Dumnezeul Triunic.

Binecuvântarea reală nu este o slujbă excelentă, o casă frumoasă, o viață liniștită, o educație superioară, o viață de familie bună sau un mare succes în viață. A fi binecuvântat nu înseamnă că avem o poziție înaltă în biserică.

Mai degrabă, a fi binecuvântat înseamnă să Îl avem pe Dumnezeul Triunic, fiind sub distribuirea Dumnezeului Triunic în Trinitatea Sa Divină. Ce binecuvântare este ca Dumnezeul Triunic să fie binecuvântarea noastră!

Ce binecuvântare este să avem fața Sa, prezența Sa și să Îl savurăm zilnic ca har! Ce binecuvântare este să fim păstrați de El și binecuvântați de către El, și să avem chipul Său înălțat asupra noastră, oferindu-ne pacea!

Cu cât suferim mai mult, cu atât mai mult Îl savurăm pe El ca har. Cu cât ne întoarcem mai mult către El, cu atât mai mult avem fața Sa zâmbitoare în duhul nostru; chipul Său zâmbește asupra noastră, ne asigură și ne confirmă. O, ce binecuvântare este să avem pace în El, prin El și cu El!

Singura cale prin care putem fi păstrați în umblarea noastră creștină și în viața de biserică este prin distribuirea Tatălui care, de asemenea, ne binecuvintează.

Singura cale ca să avem strălucirea Sa și ca să Îl savurăm ca har este prin distribuirea Fiului, care strălucește asupra noastră și este îndurător față de noi.

Singura cale prin care putem fi fericiți este faptul de a avea zâmbetul Domnului asupra noastră și faptul de a avea pacea Sa, iar acest lucru are loc prin distribuirea Duhului cu duhul nostru.

Rezultatul savurării lui Dumnezeu de către noi este că avem pace; când Îl savurăm pe Cristos ca har și suntem păziți de Tatăl, avem pace, iar Dumnezeu este fericit cu noi.

Când Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic ca totul al nostru ca să fim alimentați și El să fie totul pentru noi, avem siguranță, savurare și pace adevărată.

Astăzi această lume devine tot mai mult un loc nesigur și periculos; adevărata siguranță poate fi găsită cu adevărat în Dumnezeul Triunic, care ajunge la noi prin savurarea harului.

Prin moartea și învierea Sa, Cristos a devenit un Duh dătător de viață și El Se insuflă pe Sine în noi pentru a ne infuza cu tot ceea ce este și a realizat.

Binecuvântarea adevărată este aceasta, să avem distribuirea Dumnezeului Triunic în Trinitatea Sa Divină și să fim o binecuvântare pentru alții, de asemenea, prin distribuirea lui Dumnezeu în ei. Fie ca noi să fim astfel de oameni!

Dumnezeule Triunic, venim la Tine – Tu ești adevărata noastră binecuvântare și adevărata noastră porție! Ce binecuvântare este ca Dumnezeul Triunic să fie siguranța noastră, savurarea noastră și pacea noastră! Ce binecuvântare este să fim păstrați de către Tatăl, să savurăm pe Fiul ca har și să fim umpluți cu pace de Duhul! Ce binecuvântare este ca fața lui Dumnezeu să fie înălțată peste noi, să ne asigure, să ne confirme și să ne promită! Amin, Doamne, păstrează-ne sub binecuvântarea Ta savurând distribuirea Ta divină, și fă-ne un canal de binecuvântare pentru ceilalți!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Enjoy the Triune God as our Unique Blessing and Dispense Him as Blessing to Others (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 7 ziua 6.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos Tagged With: binecuvântarea Dumnezeului Triunic, binecuvântarea unică, chipui înălțat al lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, distribuirea Dumnezeului Triunic, fața Sa strălucește, ne întoarcem către Dumnezeu, savurăm pe Dumnezeul Triunic, Studiul-Cristalizare Numeri, Trinitatea Divină, Witness Lee

Binecuvântarea înseamnă să-i aducem pe oameni în prezența lui Dumnezeu și să-L aducem pe Dumnezeu întru alții

12/07/2019 by Credincios în Cristos 5 Comments

Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți! 2 Cor. 13:14

Conform cu Numeri 6:23-26 și 2 Cor. 13:14, binecuvântarea nu este altceva decât savurarea Dumnezeului Triunic, pentru că a binecuvânta înseamnă să Îl aducem pe Dumnezeu întru om și să îl aducem pe om întru prezența lui Dumnezeu pentru ca omul să savureze tot ceea ce Dumnezeul Triunic are și este.

În Numeri 6 vedem binecuvântarea cu care preoții trebuiau să binecuvinteze pe copiii lui Israel; această binecuvântare este binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic care Se oferă pe Sine Însuși omului și vrea ca omul să vină la El să Îl savureze.

În primul rând, Tatăl ne binecuvântează și ne păstrează; El ne păzește de cel rău și ne aduce într-o poziție în care putem primi binecuvântarea Sa.

În al doilea rând, Fiul strălucește asupra noastră și este îndurător față de noi; Cristos a venit în calitate de strălucirea lui Dumnezeu ca să Îl exprime pe Dumnezeu și El este harul dat nouă pentru savurarea noastră.

În al treilea rând, Duhul Își înalță fața peste noi și ne dă pacea; Duhul este chipul înălțat al lui Dumnezeu asupra noastră și El Se oferă pe Sine Însuși nouă ca pace.

Aceste trei binecuvântări nu sunt separate, ci una singură, pentru că Dumnezeul Triunic vrea să ne binecuvinteze prin faptul că se distribuie pe Sine în Trinitatea Sa Divină întru noi pentru savurarea noastră.

Viața noastră creștină este o viață sub binecuvântarea Dumnezeului Triunic; Dumnezeul nostru este triunic astfel încât El să poată distribui tot ceea ce El este întru noi, iar adevărata binecuvântare în univers este savurarea Dumnezeului Triunic.

Am fost deosebit de impresionat de faptul că Duhul este chipul înălțat al lui Dumnezeu și El ne dă pacea.

Duhul împreună cu duhul nostru este emoticonul zâmbitor a lui Dumnezeu, fața zâmbitoare a lui Dumnezeu față de noi; când ne exersăm duhul și mărturisim tot ce stă între noi și Dumnezeu, avem zâmbetul lui Dumnezeu și Îl putem vedea față în față, uitându-ne la indicele ochilor Săi.

Dumnezeu nu vrea ca noi să Îl cunoaștem doar la exterior ca fiind Cel care ne păzește de cel rău sau Cel care a venit ca strălucirea lui Dumnezeu ca să fie îndurător față de noi; El vrea ca noi să avem strălucirea chipului Său, să fim umpluți cu El și să savurăm pacea Lui.

Nu există pace în lume astăzi; singura cale de a savura pacea este să fim sub distribuirea Dumnezeului Triunic și să savurăm chipul înălțat al lui Dumnezeu în Duhul. Aleluia!

Să ne ridicăm ochii de la situația și starea noastră, să ne exersăm duhul contopit și să Îl contactăm pe Domnul în duh astfel încât El, în calitate de Duhul cu duhul nostru, să ne împartă pace, să fie odihna și savurarea noastră și să ne umple cu prezența Dumnezeului Triunic.

Când Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic în mod obișnuit, noi înșine devenim canale ale binecuvântării divine pentru alții, administrând pe Dumnezeul Triunic întru oameni pentru savurarea lor.

Binecuvântarea înseamnă să-i aducem pe oameni în prezența lui Dumnezeu și să-L aducem pe Dumnezeu întru alții

În 2 Cor. 13:14 Pavel a rostit o binecuvântare nou-testamentară tuturor credincioșilor în Cristos: “Harul Domnului Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt cu voi toți.”

Această binecuvântare este de fapt la fel ca și cea din Numeri 6:23-27, pentru că este binecuvântarea Dumnezeului Triunic pentru ca poporul Său să Îl savureze.

Harul Domnului este de fapt Domnul Însuși ca viață și totul pentru noi pentru savurarea noastră. Dragostea lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși ca sursă a harului Domnului și această dragoste este față de noi. Părtășia Duhului este Duhul Însuși ca transmiterea și curgerea harului Domnului cu dragostea lui Dumnezeu pentru savurarea și participarea noastră.

Ceea ce vedem în Vechiul Testament în Numeri 6 sunt preoții care aduc oameni la Dumnezeu; prin binecuvântarea din acest capitol, omul este adus în prezența lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl ne păstrează, Dumnezeu Fiul este îndurător față de noi, iar Dumnezeu Duhul este fericit cu noi și ne dă pace; aceasta ne aduce pe noi, păcătoșii mântuiți prin har, în prezența lui Dumnezeu pentru a savura tot ceea ce este El pentru noi.

Ceea ce vedem în Noul Testament cu binecuvântarea din 2 Corinteni 13:14, este vizita plină de îndurare a Dumnezeului Triunic; în această binecuvântare, Dumnezeu este adus în om pentru savurarea și participarea omului.

Preoții îl aduc pe om la Dumnezeu pentru a fi în prezența lui Dumnezeu, iar apostolii Îl aduc pe Dumnezeu la om pentru savurarea Sa de către om. Prin binecuvântarea apostolului Pavel, suntem aduși în savurarea lui Dumnezeu ca dragoste, har și părtășie! Amin!

În Vechiul Testament, gândirea de bază privind binecuvântarea este că binecuvântarea lui Dumnezeu aduce omul în prezența lui Dumnezeu, dar în Noul Testament vedem că binecuvântarea este pentru a-L aduce pe Dumnezeu la om pentru savurarea Sa de către om.

Prin urmare, binecuvântarea este să aducă omul în prezența lui Dumnezeu pentru a-L savura pe Dumnezeu și să aducă pe Dumnezeu în om pentru ca omul să Îl savureze pe Dumnezeul Triunic.

Prin urmare, într-un sens, binecuvântările din Numeri 6 și din 2 Corinteni 13:14 sunt foarte diferite, întrucât una îl aduce pe om la Dumnezeu, iar cealaltă Îl aduce pe Dumnezeu la om.

Aleluia, noi, ca popor al lui Dumnezeu, suntem sub binecuvântarea lui Dumnezeu, și astfel suntem aduși în prezența lui Dumnezeu și Dumnezeu este adus în noi pentru savurarea noastră!

Conceptul nostru legat de binecuvântare trebuie schimbat; trebuie să ne dăm seama că, pe de o parte, a-i binecuvânta pe alții înseamnă să-i aducem în prezența lui Dumnezeu și, pe de altă parte, a-i binecuvânta pe alții înseamnă a-L aduce pe Dumnezeu în ei ca dragoste, har și părtășie pentru ca ei să Îl savureze pe Dumnezeul Triunic.

Cu toate acestea, în creștinism, acest cuvânt “binecuvântare” a fost foarte alterat și înțeles greșit până acolo că, în cuvintele cântecului, “Numărați-vă binecuvântările, numiți-le una câte una”, ceea ce însemnă că oamenii numără câte lucruri exterioare a făcut Dumnezeu pentru ei, și acestea sunt considerate ca fiind binecuvântări.

De multe ori, la sfârșitul anului, credincioșii se adună împreună și iau în considerare înaintea Domnului ceea ce El a făcut pentru ei și listează “binecuvântările” una câte una.

Nu dezapreciem o astfel de practică, nici nu spunem că este nescripturală; totuși, conceptul nostru privind binecuvântarea trebuie să fie înălțat și adus în actualitate conform Cuvântului lui Dumnezeu.

Binecuvântarea potrivită este aceea de a-i aduce pe oameni în prezența lui Dumnezeu și de a-L aduce pe Dumnezeu în ei ca dragoste, har și părtășie, ca ei să Îl poată savura pe Dumnezeul Triunic – Tatăl, Fiul și Duhul – ca totul al lor! Binecuvântarea este o chestiune de savurare a Dumnezeului Triunic!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai binecuvântat cu Tine Însuți pentru savurarea noastră. Înalță înțelegerea noastră cu privire la ceea ce este binecuvântarea Ta, Doamne, ca să avem același concept ca Tine în această privință. Fă-ne să ne dăm seama, Doamne, că binecuvântarea înseamnă ca omul să fie adus în prezența lui Dumnezeu ca să Îl savureze pe Dumnezeu și ca Dumnezeu să fie adus în om ca dragoste, har și părtășie pentru ca omul să Îl savureze pe Dumnezeul Triunic! Menține-ne în savurarea Ta, Doamne, ca dragoste, har și părtășie! Păstrează-ne în savurarea binecuvântării Tale și fă-ne canale de binecuvântare divină pentru alții, astfel încât să-i putem aduce la Dumnezeu și să Îl aducem pe Dumnezeu la ei pentru savurarea și participarea lor!

Savurarea transmisiei Dumnezeului Triunic ca și dragoste, har și părtășie întru noi

În 2 Corinteni 13:14 vedem vizita plină de îndurare a Dumnezeului Triunic pentru savurarea și participarea noastră; aceasta este o binecuvântare nou-testamentară pentru ca toți credincioșii în Cristos să Îl savureze pe Dumnezeul Triunic.

Dragostea, harul și părtășia nu sunt trei lucruri separate, așa cum Tatăl, Fiul și Duhul nu sunt trei “dumnezei” separați; mai degrabă, dragostea este sursa, harul este cursul și expresia, iar părtășia este curgerea și transmisia.

Dumnezeu Tatăl este sursa; El este sursa tuturor lucrurilor pozitive, inclusiv sursa dragostei, a vieții și a luminii, astfel că dragostea lui Dumnezeu este sursa.

Harul lui Cristos este cursul, expresia, venirea lui Dumnezeu; Cristos Fiul a venit să Îl exprime pe Dumnezeu plin de har și realitate și în El am văzut, am savurat și am primit harul lui Dumnezeu.

Părtășia Duhului este transmisia, curgerea, dragostei lui Dumnezeu ca sursă și a harului lui Cristos ca și curs.

Nu putem să Îl atingem pe Dumnezeu – El este sfânt și drept, El locuiește într-o lumină neaccesibilă, dar Dumnezeu, ca dragoste, a fost întrupat și exprimat în Cristos ca har.

Putem să venim la Cristos și să savurăm dragostea lui Dumnezeu prin harul lui Cristos.

Cum putem să Îl savurăm pe Cristos într-un mod practic? Acest lucru are loc prin părtășia Duhului Sfânt; ceea ce vine la noi și ajunge la noi este curgerea Dumnezeului Triunic, transmisia lui Dumnezeu, care este Duhul cu duhul nostru.

Atunci când am fost regenerați, am fost făcuți una cu Domnul ca un singur duh, pentru că Duhul se contopește cu duhul nostru și ne face un singur duh cu Domnul.

Acum tot ceea ce Dumnezeu este ca sursă și tot ceea ce Cristos este, are și a făcut în calitate de curs și expresie, este cu totul în Duhul, care a fost făcut una cu duhul nostru pentru a transmite și a comunica tot ceea ce este și are Dumnezeul Triunic pentru noi.

Dragostea este interioară, harul este expresia dragostei, iar dragostea și harul sunt transmise prin părtășie.

Ceea ce Dumnezeu ne dă nu sunt “lucruri”, cum ar fi dragoste, har și părtășie; mai degrabă Dumnezeu este dragoste, har și părtășie, și când Îl atingem de Domnul în duh, savurăm o curgere, o transmisie, o distribuire a dragostei lui Dumnezeu și a harului lui Cristos prin părtășia Duhului Sfânt.

Cât Îi mulțumim și Îl lăudăm pe Domnul că El este totul, El a făcut totul și El este transmis întru noi ca părtășia Duhului, pentru a împărți tot ceea ce are și este Dumnezeu întru noi!

Astăzi Duhul este transmisia harului lui Cristos cu dragostea lui Dumnezeu pentru experimentarea și savurarea de către noi a Dumnezeului Triunic împreună cu virtuțile Sale divine. Slavă Domnului!

Doamne, ne deschidem Ție ca să savurăm transmisia dragostei lui Dumnezeu cu harul lui Cristos prin părtășia Duhului în toată ființa noastră! Aleluia, Dumnezeu Tatăl este sursa, Dumnezeu Fiul este cursul și expresia lui Dumnezeu Tatăl, iar Duhul este transmisia Domnului cu Dumnezeu ca noi să experimentăm și să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic! Amin, Doamne, ne exersăm duhul pentru a savura binecuvântarea Dumnezeului Triunic prin savurarea transmisia dragostei lui Dumnezeu cu harul lui Cristos prin Duhul împreună cu duhul nostru!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Blessing is to bring people into the Presence of God and to bring God into others (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 7 ziua 5.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos Tagged With: aducem pe Dumnezeu întru alții, binecuvântarea Dumnezeului Triunic, dragostea lui Dumnezeu, harul lui Cristos, părtășia Duhului Sfânt, prezența lui Dumnezeu, savurarea Domnului, transmisia Dumnezeului Triunic

Duhul ca și chip înălțat al lui Dumnezeu ne confirmă, ne promite și ne dă pacea

11/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Domnul să-Și înalțe fața peste tine și să-ți dea pacea! Numeri 6:26

Slavă Domnului, Duhul în calitate de chip înălțat al lui Dumnezeu ne confirmă, ne promite, ne garantează totul și ne dă pacea!

Al treilea aspect al binecuvântării eterne a Dumnezeului Triunic asupra poporului Său așa cum este consemnat în Numeri 6 este legat de Duhul, pentru că Duhul Își înalță fața Sa peste noi și ne dă pacea (Num. 6:26).

Tatăl ne binecuvintează și ne păstrează, Fiul face ca fața Sa să strălucească asupra noastră și este îndurător față de noi, iar Duhul Își înalță fața peste noi și ne dă pacea.

Într-o astfel de binecuvântare eternă a Dumnezeului Triunic nu vedem nimic fizic, material sau exterior; ceea ce vedem aici este faptul că Dumnezeul Triunic se distribuie pe Sine în Trinitatea Sa Divină ca Tatăl, Fiul și Duhul, pentru a ajunge la noi și pentru a ne păzi, a fi îndurător față de noi și pentru a ne dea pace.

Tatăl ne păstrează ca poporul Său – ne păstrează în poziția potrivită ca noi să primim binecuvântarea Sa.

Fiul vine la noi în calitate de fața strălucitoare a lui Dumnezeu; El Îl face pe Dumnezeu real, exprimat și strălucitor asupra noastră și El este îndurător față de noi. Harul Domnului Isus Cristos să fie cu voi toți – ce binecuvântare este asta!

Mai întâi, Cristos a venit ca Dumnezeu întrupat ca să fie om, și El, în calitate de Cuvântul lui Dumnezeu, a devenit carne și a locuit printre noi, plin de har și realitate. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, ci Cristos a venit și L-a declarat, L-a exprimat și L-a strălucit, și am văzut cu toții gloria Sa, gloria singurului Fiu născut al Tatălui.

Dumnezeu S-a încarnat pentru ca El să ni se arate într-un mod strălucitor, iar când citim cele patru Evanghelii, vedem trăirea minunată, strălucitoare, divin-umană a Celui care L-a strălucit pe Dumnezeu și a fost îndurător față de noi.

În calitate de Cel al cărui chip strălucește asupra noastră, Cristos Fiul lui Dumnezeu este prezența vizibilă a Dumnezeului invizibil. Dumnezeu este invizibil, într-o lumină inaccesibilă și El nu poate fi atins sau văzut de om. Cu toate acestea, Cristos a venit în calitate de fața lui Dumnezeu, prezența vizibilă a lui Dumnezeu, și L-a întrupat pe Dumnezeu și L-a făcut pe Dumnezeu real nouă.

El a venit să Îl strălucească pe Dumnezeu și să-L exprime, și, de asemenea, a venit să ne dea har. Când Îl atingem de Domnul, când venim la Cuvântul lui Dumnezeu și avem o inimă întoarsă către El, vălul de pe fața noastră este luat și Îl vedem, Îl savurăm și primim har.

Când vedem fața Domnului în duh, avem strălucirea Sa și Îl savurăm ca har. Vrem să vedem fața Sa, să trăim înaintea feței Sale și să fim sub strălucirea chipului Său în toate zilele vieții noastre, pentru că acolo unde este fața Sa strălucitoare, acolo are loc distribuirea harului Său.

Duhul în calitate de chip înălțat al lui Dumnezeu ne confirmă, ne promite și ne dă pacea

Să nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin Care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării! Efeseni 4:30În Numeri 6:26 vedem că Domnul Își înalță fața asupra noastră și ne dă pacea; acest lucru poate fi atribuit Duhului. Fața denotă prezența unei persoane; atunci când vezi fața cuiva, ai prezența sa.

Chipul denotă expresia persoanei, expresia simțămintelor sale interioare. Când vă înălțați fața peste o persoană, confirmați, asigurați, promiteți și dăruiți totul acelei persoane.

Mai întâi, Cristos a venit în calitate de fața strălucitoare a lui Dumnezeu pentru a fi îndurător față de noi, iar acum vedem că Duhul este chipul înălțat al lui Dumnezeu care ne asigură, ne garantează, ne promite și ne dă totul.

Chipul se referă la “emoticonul lui Dumnezeu”, fața zâmbitoare a lui Dumnezeu, chipul Său înălțat asupra noastră.

Dumnezeu nu are doar o față strălucitoare, ci și un chip înălțat; strălucirea chipului lui Dumnezeu este Cristos, iar chipul Său este Duhul Sfânt. Strălucirea radiantă a lui Dumnezeu este pur și simplu Cristos Fiul care este cu noi și prin faptul că avem fața strălucitoare a lui Dumnezeu, noi avem pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu, prezent cu noi.

Slavă Domnului, chiar dacă nu am trăit pe pământ în timpul Domnului Isus ca să avem strălucirea Sa asupra noastră, putem să ne exersăm duhul ca să savurăm fața Sa strălucitoare astăzi.

Mai mult, avem chipul lui Dumnezeu, care într-un fel este mult mai drag, pentru că este expresia chipului Său. Chipul lui Dumnezeu exprimă starea și simțământul Său interior.

Binecuvântarea lui Dumnezeu constă nu doar în faptul că El strălucește asupra noastră, ci și că vedem expresia părților sale interioare, chipul Său.

Apostolul Pavel a avut indicele ochilor Domnului; el nu doar privea fața strălucitoare a Domnului, dar avea și chipul Său, și putea discerne ceea ce era în inima Domnului cu privire la ceilalți, dacă Domnul era sau nu fericit.

Binecuvântarea Dumnezeului Triunic este un chip înălțat, faptul că Dumnezeu este fericit cu noi; când Dumnezeu vine la noi cu un chip înălțat, ce urmează e ceva bun.

Când Dumnezeu are un chip înălțat, El ne confirmă, ne asigură de ceea ce a spus, ne promite lucruri și ne dă tot ce a promis; ce chip este acesta!

Dacă punem acest lucru împreună cu Efeseni 4:30 unde ni se spune să nu întristăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, în care suntem sigilați înspre ziua răscumpărării, ne dăm seama de faptul că Duhul este chipul înălțat al lui Dumnezeu asupra noastră.

Binecuvântarea Duhului din Efeseni 1 este sub forma unei chezășii, o garanție; am fost sigilați de către Duhul, iar Dumnezeu ne-a dat Duhul ca și garanția moștenirii noastre.

Duhul care locuiește în noi, Duhul Sfânt cu duhul nostru, este chipul înălțat al lui Dumnezeu din interior care neîncetat ne asigură, ne confirmă, ne promite și ne garantează toate beneficiile provenite din distribuirea Dumnezeului Triunic, toate bogățiile nepătrunse ale lui Cristos și tot ceea ce este Dumnezeu ca posesia și porția noastră.

Duhul ne garantează, oferindu-ne un gust anticipat, o mostră a gustului deplin a ceea ce urmează, sigilându-ne astfel pentru acea zi – ziua răscumpărării noastre.

Aleluia, Duhul ne binecuvintează înspre ziua în care vom savura cu toții pe deplin pe Dumnezeul Triunic! De aceea, nu trebuie să întristăm pe Duhul Sfânt, nu trebuie să facem ca chipul înălțat al lui Dumnezeu să fie oprimat sau să Îl facem să fie nefericit cu noi înșine, pierzând astfel binecuvântarea Sa.

Dacă Îl întristăm pe Duhul Sfânt, chipul Său se va îndepărta; dar dacă Îl ascultăm, El va fi fericit cu noi și El Își va ridica chipul Său pentru a ne confirma, a ne asigura, a ne garanta, a ne promite și a ne da totul.

Pot exista momente în viața noastră creștină, în viața de biserică sau chiar în serviciul Domnului, când devenim obosiți, descurajați sau dezamăgiți; am putea simți că nu avem asigurarea și că ne-am pierdut toată speranța.

Dar atunci când Îl contactăm pe Domnul, vom safura binecuvântarea chipului înălțat al lui Dumnezeu, care este Duhul, și aceasta ne va înălța. Fără o astfel de binecuvântare, nu putem continua cu Domnul.

Înălțarea chipului Domnului asupra noastră și darul păcii Sale este lucrarea de îndurare a Duhului.

Duhul ne dă pace în mod constant; El ne dă pace nu numai în mediul nostru, ci și în ființa noastră – în inima, în duhul și mintea noastră. În Duhul, prin Duhul și cu Duhul avem pace.

Atunci când cei din jurul nostru sunt tulburați în inimă sau minte, când mediul nu este prea plăcut, noi nu suntem tulburați deoarece savurăm pacea din Duhul, căci chipul Său este înălțat peste noi.

Doamne Isuse, fie ca noi să avem chipul înălțat al lui Dumnezeu asupra noastră dându-ne pacea. Nu vrem să întristăm pe Duhul Sfânt în care am fost sigilați înspre ziua răscumpărării noastre. Amin, Doamne Isuse, ne deschidem Ție și vrem să Te savurăm ca Duhul cu duhul nostru care ne promite, ne asigură, ne confirmă și ne dă totul! Ce binecuvântare este ca chipul lui Dumnezeu să fie înălțat peste noi și să ne dea pacea! Vrem să rămânem aici, în distribuirea păcii de către Duhul care Își înalță chipul peste noi.

Binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic este pentru a de aduce în savurarea lui Dumnezeu

Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să strălucească fața Lui peste tine și să-Și arate bunăvoința față de tine! Domnul să-Și înalțe fața peste tine și să-ți dea pacea! Numeri 6:24-27Dacă citim și ne rugăm cu versetele din Numeri 5 privitor la binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic, ne vom da seama, mai întâi de toate, că binecuvântarea lui Dumnezeu nu are nimic de a face cu ceva fizic sau exterior și, în al doilea rând, acestea ne aduc în savurarea lui Dumnezeu.

Nu există nici o mențiune cu privire la binecuvântarea materială, eliberarea de necazuri, alocarea țării bune, păzirea de foamete, protejarea de inamici sau prosperitate în Numeri 6:23-26.

Ceea ce vedem în această porțiune este pur și simplu faptul că Dumnezeu vine la noi în calitate de Dumnezeul Triunic în Trinitatea Sa Divină – Tatăl care ne binecuvintează și ne păzește, Fiul care strălucește asupra noastră și este îndurător și Duhul care Își înalță fața peste noi și ne dă pacea – pentru ca noi să-L savurăm pe Dumnezeul Triunic.

Păzirea și binecuvântarea Tatălui, faptul că Fiul strălucește și este îndurător față de noi, și înălțarea chipului Duhului pentru a ne da pacea, toate acestea sunt pentru savurarea și experimentarea de către noi a Dumnezeului Triunic în Trinitatea Sa Divină.

Binecuvântarea întreită din Numeri 6 este modelul binecuvântării preoților din Vechiul Testament, care este binecuvântarea potrivită; această binecuvântare este să aducă pe alții în prezența lui Dumnezeu, în lumina feței Sale și în strălucirea chipului Său, pentru ca ei să poată fi păziți de El, să participe în harul Său și să aibă pacea.

Dumnezeul Triunic vrea să ne binecuvinteze; Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care binecuvintează și binecuvântarea Sa este pur și simplu El Însuși distribuit întru noi, mai întâi ca să ne păstreze, apoi să strălucească asupra noastră și să ne dea har și, în final, să fie fericit cu noi și să ne dea pacea.

Binecuvântarea Trinității Divine nu este legată în principal de lucruri materiale, ci de faptul că Dumnezeul Triunic este îndurător față de noi, Își face apariția și se face văzut de către noi ca noi să Îl savurăm. Trebuie să savurăm binecuvântarea Dumnezeului Triunic și să-i binecuvântăm pe alții cu Dumnezeul Triunic în acest fel.

Când vorbim cu alții, trebuie pur și simplu să îi aducem în savurarea lui Dumnezeu, binecuvântându-i cu distribuirea Trinității Divine.

Trebuie ca nu doar să înțelegem binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic și să fim recunoscători pentru aceasta, ci să savurăm binecuvântarea lui Dumnezeu rugându-ne să fim păziți de către Tatăl, să savurăm faptul că Fiul strălucește ca har și să primim pacea Duhului!

Pe măsură ce savurăm binecuvântarea Dumnezeului Triunic, binecuvântarea eternă, vom fi oamenii binecuvântați ai binecuvântării Dumnezeului Triunic și vom binecuvânta și pe alții cu Dumnezeul Triunic!

Îți mulțumim Doamne pentru că ne-ai binecuvântat cu păzirea Tatălui, fața strălucitoare a Fiului și harul Său, și chipul înălțat al Duhului și pacea Sa. Păstrează-ne în savurarea binecuvântării Tale, Doamne, în toate aspectele ei minunate! Fie ca noi să fim păstrați sub binecuvântarea lui Dumnezeu, să Îl savurăm pe Cristos ca har în strălucirea Sa și să fim umpluți de pace, în timp ce Duhul este fericit cu noi. Fie ca noi să fim oamenii binecuvântați ai Dumnezeului Triunic binecuvântat, și fie ca noi să binecuvântăm pe alții cu distribuirea divină a Trinității Divine în ei pentru participarea lor în harul și pacea Sa!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Spirit as God’s Lifted-up Countenance Confirms us, Promises us, and Gives us Peace (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 7 ziua 3.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos Tagged With: binecuvântarea Dumnezeului Triunic, chipui înălțat al lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Duhul ne dă pacea, fața Sa strălucește, nu întristați pe Duhul Sfânt, oameni binecuvântați, savurăm pacea prin Duhul, Studiul-Cristalizare Numeri, un Dumnezeu care binecuvintează

Dumnezeu în Cristos face ca fața Sa să strălucească asupra noastră și este îndurător față de noi pentru savurarea noastră

10/07/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Domnul să-Și înalțe fața peste tine și să-ți dea pacea! Numeri 6:25

În binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic, așa cum este consemnată în Numeri 6:25, a doua parte spune: “Domnul să facă fața Sa să strălucească asupra ta și să fie îndurător față de tine”; acest lucru se referă la Cristos Fiul care a venit în calitate de strălucire a lui Dumnezeu și este har față de noi pentru savurarea noastră.

Această binecuvântare din Numeri 6:22-27 este binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic – nu este doar o binecuvântare vechi-testamentară a preoților pentru poporul lui Dumnezeu, nici nu este doar o binecuvântare nou-testamentară, ci este Dumnezeul Triunic care se distribuie în Trinitatea Sa Divină întru noi pentru savurarea noastră.

Prima parte a binecuvântării poate fi atribuită lui Dumnezeu Tatăl, “Iehova să te binecuvinteze și să te păzească”; Tatăl este Cel care ne păzește de cel rău și ne binecuvintează.

Dumnezeu Tatăl ne binecuvintează în orice fel și în orice aspect al dragostei Sale și El este Cel care ne păzește în toate privințele și în toate aspectele prin puterea Sa.

Domnul Isus S-a rugat ca noi, credincioșii Săi, să fim păziți de cel rău; El a cerut Tatălui în Ioan 17 să nu ne scoată din lume (care se află în cel rău, sub sfera sa de influență), ci să ne păstreze în numele și puterea Sa și să ne păzească de cel rău.

În calitate de credincioși în Cristos, de multe ori nu ne dăm seama cât de mult cel rău încearcă să ne atace, să ne înșele, să ne corupă și să ne tragă în jos; Îi mulțumim Domnului pentru Tatăl care ne păzește de cel rău.

Tatăl nu doar ne păzește de inamic, ci ne și binecuvintează – El ne-a predestinat și ne-a ales și El ne duce printr-un proces ca să ne facă la fel ca și Cristos; pentru acest lucru El ne-a binecuvântat în Cristos cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești!

Toate binecuvântările spirituale sunt ale noastre în Cristos Isus și datorită lui Dumnezeu noi suntem în Cristos Isus; pentru că suntem în Cristos, suntem binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală.

Aceste binecuvântări nu sunt doar “lucruri” pe care Dumnezeu ni le oferă ca daruri; aceste binecuvântări sunt în distribuirea divină a Trinității Divine întru noi. Cu alte cuvinte, trebuie să ne rugăm ca să fim păstrați în distribuirea Dumnezeului Triunic și departe de cel rău; adevărata binecuvântare înseamnă să fim sub distribuirea divină!

Nu știm cu adevărat ce avem nevoie; noi credem că avem nevoie de mai multă răbdare sau de bucurie, dar atâta timp cât rămânem sub distribuirea divină, fiind păstrați de Tatăl în Dumnezeul Triunic și departe de inamic, vom primi tot felul de binecuvântări spirituale ca să trăim viața creștină și viața de biserică pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu.

Dumnezeu S-a întrupat ca să ni Se arate într-un mod strălucitor; acum fața Sa strălucește asupra noastră

Poporul care locuia în întuneric a văzut o mare lumină! Peste cei ce locuiau în țara umbrei morții, a răsărit o lumină! Matei 4:16 Isus le-a vorbit din nou, zicând: Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întunecime, ci va avea Lumina vieții. Ioan 8:12În Numeri 6:25 preoții trebuiau să binecuvinteze pe poporul lui Israel, spunând: Domnul să facă fața Sa să strălucească asupra voastră și să fie plin de har față de voi; o asemenea binecuvântare I se poate atribui lui Dumnezeu Fiul.

Cum ne binecuvintează Dumnezeul Triunic? El nu ne binecuvântează doar într-un mod general în toate lucrurile, ci ne binecuvintează făcând ca fața Sa să strălucească asupra noastră și fiind plin de har față de noi. Nu este un lucru mărunt să avem fața lui Iehova, chiar o față strălucitoare, o față care strălucește asupra noastră.

Când fața lui Dumnezeu strălucește asupra noastră înseamnă că El este plin de har față de noi, El ne dă har și El este harul pentru noi.

Unde vedem că Dumnezeu strălucește asupra noastră și ne dă har?

În Luca 1:78, când Domnul Isus urma să se nască, Zaharia a profețit: Soarele care răsare ne va vizita din înălțime; soarele de la răsărit este Fiul din Trinitatea Divină care a fost încarnat ca să ni-L arate pe Dumnezeu într-un mod strălucitor.

După cum se vede în Luca 1:78, Mat. 4:16 și Ioan 8:12, Dumnezeu S-a întrupat ca să ni Se arate într-un mod strălucitor și când a venit Cristos, El a venit ca o mare lumină, chiar lumina lumii.

Când Dumnezeu S-a întrupat, când Cuvântul S-a făcut trup, Dumnezeu a venit din eternitate pe puntea timpului pentru a deveni om; aceasta este Sfânta Treime care luminează fața Sa asupra oamenilor, Soarele care răsare și ne vizitează din înălțime.

Aleluia, Cel care este lumina lumii a venit să strălucească asupra noastră, cei care suntem în întuneric și umblăm în întuneric pentru ca să putem avea lumina vieții!

Încarnarea lui Dumnezeu este strălucirea lui Dumnezeu pentru a ni Se arăta într-un mod luminos și strălucitor.

Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, dar prin întruparea Sa am văzut fața Sa și am contemplat gloria Sa (Ioan 1:14) și de atunci El a strălucit asupra noastră neîncetat.

Acum, fața lui Dumnezeu strălucește asupra noastră și, atât atunci când a fost pe pământ, cât și de-a lungul epocilor, oriunde este El, există lumina care strălucește asupra poporului care se află în întuneric, căci El este lumina lumii.

Fața Sa strălucește asupra noastră; fața semnifică prezența. Fiind Cel al cărui chip strălucește asupra noastră, Cristos este prezența vizibilă a Dumnezeului invizibil.

Dumnezeu este invizibil; prezența Sa este invizibilă; El nu poate fi văzut sau atins, dar prin încarnarea Sa, El a devenit soarele strălucitor, adică prezența Sa invizibilă a devenit vizibilă!

Prezența lui Dumnezeu a devenit vizibilă și strălucitoare în întruparea lui Isus Cristos, iar unii dintre discipolii Săi au văzut o mică parte a gloriei Sale când L-au privit pe Muntele Transfigurării (vezi 2 Petru 1:16-18; Matei 17:1-2).

Dacă citim cele patru Evanghelii, vom vedea un om care mergea printre păcătoși, printre discipoli și printre toți oamenii din jur; El a fost odată Dumnezeul invizibil, nevăzut și de neaccesibil, dar acum El S-a încarnat ca să fie prezent și văzut printre oameni.

Acesta este Iehova care luminează cu fața Sa.

Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai venit ca strălucirea chipului lui Dumnezeu. Aleluia, Dumnezeu S-a întrupat ca să Se arate pe Sine nouă într-un mod strălucitor, iar acum fața Sa strălucește asupra noastră! Doamne, noi eram în întuneric, fără lumină sau viață divină, dar Tu ai venit ca soarele de la răsărit strălucind din înălțime și Tu L-ai adus pe Dumnezeu într-un mod strălucitor! Strălucește asupra noastră, Doamne, și adu mai mult din elementul lui Dumnezeu în ființa noastră! Fie ca fața Ta să strălucească asupra noastră și fie ca fața Ta să strălucească prin noi înspre alții, aducându-L pe Dumnezeu la ei și făcându-L pe Dumnezeu vizibil și real pentru ei!

Dumnezeu face ca fața Sa să strălucească asupra noastră și El este îndurător față de noi pentru savurarea noastră

Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți! Amin. 2 Cor. 13:14Iehova face ca fața Sa să strălucească asupra noastră și este îndurător față de noi; aceste două lucruri aduse împreună exprimă ceea ce e spus în Ioan 1:14, 16-17.

Aici vedem că Cuvântul a devenit carne și a locuit printre noi, plin de har și de realitate; apoi, am primit din plinătatea Sa, și har peste har, căci harul și realitatea au venit prin Cristos Isus.

Dumnezeu a venit în Fiul, în Cristos, ca să fie prezent cu noi într-un mod vizibil; aceasta este strălucirea chipului Său.

Unde strălucește fața Sa, acolo este darul harului; când vedem fața lui Dumnezeu în Isus Cristos, primim și harul Său.

Împreună cu strălucirea chipului Său vine distribuirea harului Său; ca Domnul să fie îndurător față de noi, înseamnă că El este har neîncetat pentru noi.

Ce este acest har? Acest har este harul lui Cristos (2 Corinteni 13:14), care este de fapt Cristos Însuși venind la noi pentru savurarea noastră; când Îl avem pe Cristos, avem har și Îl savurăm pe El ca har.

Dumnezeu vine la noi în Cristos ca har ca să Îl putem savura. Am putea spune că Dumnezeu Tatăl care ne păzește este mai obiectiv, dar Dumnezeu Fiul care vine la noi să strălucească asupra noastră și să fie îndurător față de noi este mai subiectiv și mai experimental.

Harul este Dumnezeu pentru savurarea noastră; Dumnezeu vine la noi în Cristos ca să fie savurat de către noi. Aleluia, Dumnezeul Triunic este cu totodată îndurător față de noi, venind la noi în Fiul ca să strălucească asupra noastră și să ne dea har.

Dumnezeu vrea ca noi să Îl savurăm, și pentru aceasta mai întâi ne păzește și ne binecuvântează și, în al doilea rând, El vine la noi în Fiul ca să strălucească asupra noastră și să fie îndurător față de noi pentru savurarea noastră.

Încarnarea lui Dumnezeu a fost strălucirea prezenței Sale și, împreună cu această strălucire, a venit harul; acest har este harul Domnului Isus Cristos, care este de fapt Cristos Însuși.

Când Cristos a venit, a venit harul; când a venit Cristos, Dumnezeu a devenit savuros în El.

Binecuvântarea este persoana Fiului care vine la noi ca har, iar harul Domnului Isus Cristos este cu noi toți, și anume cu duhul nostru. Amin!

Această binecuvântare întreită a Dumnezeului Triunic din Numeri 6 este într-adevăr semnificativă și minunată.

Mai întâi vedem că Tatăl ne binecuvântează și ne păzește, apoi Fiul face ca fața Sa să strălucească asupra noastră și este îndurător față de noi și în cele din urmă Duhul Își ridică chipul asupra noastră și ne dă pacea.

Tatăl ne păzește și ne binecuvintează, Fiul este îndurător față de noi și strălucește asupra noastră, iar Duhul exprimă fața Dumnezeului Triunic ca să ne dea pacea prin chipul Său.

În câteva epistole ni se spune: “Har și pace vouă” (vezi Rom. 1:7; 1 Cor. 1:3; 2 Pet. 1:2; Apoc. 1:4); Dumnezeu este harul pentru savurarea noastră, iar pacea este rezultatul savurării lui Dumnezeu de către noi ca har.

Când Îl savurăm pe Cristos ca har, pacea este cu noi; când avem pace, avem savurarea harului. Fie ca să rămânem sub strălucirea feței lui Dumnezeu în Cristos și fie ca să savurăm harul lui Cristos în toate zilele vieții noastre!

Doamne Isuse, vrem să vă vedem fața Ta, să primim strălucirea feței Tale și să trăim înaintea feței Tale ca să Te savurăm ca har! Dorim să fim mereu sub strălucirea feței Tale, căci în strălucirea Ta primim și savurăm harul. Aleluia, harul este Dumnezeul Triunic care este totul pentru noi ca savurarea noastră deplină, iar Dumnezeu ne binecuvântează prin faptul că este îndurător față de noi pentru savurarea noastră! Amin, Doamne, fie ca să savurăm harul în toate zilele vieții noastre, să trăim o viață în har și să putem administra har altora altora pentru a-i binecuvânta cu distribuirea Dumnezeului Triunic!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God in Christ makes His Face Shine upon us and He is Gracious to us for our Enjoyment (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 7 ziua 3.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos Tagged With: binecuvântarea Dumnezeului Triunic, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Domnul să fie îndurător, fața Sa strălucește, harul este Crisos, harul lui Cristos, lumina lumii, savurarea Domnului, Studiul-Cristalizare Numeri

Iertarea eternă, iertarea instrumentală și iertarea restauratoare

05/07/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Cât de departe este răsăritul de apus, atât de departe a mutat El fărădelegile noastre de la noi. Psa. 103:12

Trebuie să vedem și să înțelegem faptul că în împărăția lui Dumnezeu și în Biblie există mai mult decât un fel de iertare – există cel puțin cinci, primele trei fiind iertarea eternă, iertarea instrumentală și iertarea restauratoare.

În Biblie, cuvântul iertare este menționat de multe ori, dar acest cuvânt nu se referă la același fel de iertare.

De exemplu, în Efeseni 4:32 am fost iertați de către Dumnezeu în Cristos. În Ioan 20:23 discipolii au primit autoritatea de a ierta: “Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate.” În 1 Ioan 1:9 ni se spune că dacă ne mărturisim păcatele, Dumnezeu ne va ierta.

În Matei 6:14-15 se spune că dacă îi iertăm pe alții, Dumnezeu ne va ierta, dar dacă nu iertăm, nu vom fi iertați. În Iacov 5:15 ni se spune că cel care a păcătuit trebuie să vină la prezbiteri ca ei să vină și să se roage pentru el și acesta va fi iertat.

Se folosește același cuvânt “iartă” sau “iertare”, dar acest cuvânt se referă la mai mult decât un fel de iertare.

Dacă nu vedem acest lucru, putem face o eroare gravă în relația noastră cu ceilalți din împărăție, pentru că putem crede că se aplică un anumit fel de iertare, când de fapt se aplică un alt fel și chiar putem vătăma guvernarea lui Dumnezeu.

În special frații responsabili și prezbiterii dintr-o localitate trebuie să își dea seama că fac parte din administrația lui Dumnezeu, parte a guvernării Sale pe pământ, și există cinci feluri de iertare.

De exemplu, dacă noi, în calitate de cetățeni, săvârșim o infracțiune, nu este bine și vom fi sub sentința legii, dar nu este un lucru atât de neobișnuit; dar dacă un judecător sau un polițist comite o infracțiune, întregul sistem de justiție se va prăbuși, iar sistemul guvernamental și de justiție va fi afectat.

Trebuie să știm că există un asemenea lucru ca iertarea eternă (e legat de viață, Dumnezeu care ne iartă toate păcatele noastre pentru eternitate în momentul regenerării noastre), iertarea instrumentală (e legată de biserică, Dumnezeu a dat autoritate bisericii să proclame iertarea păcatelor), iertarea restauratoare (se referă la părtășie, părtășia noastră cu Dumnezeu este restaurată atunci când ne mărturisim păcatele și El ne iartă), iertarea guvernamentală (e legată de disciplină) și iertarea împărăției (e legată de administrație).

În acest articol vrem să vedem mai multe detalii despre primele trei feluri de iertare.

Iertarea eternă: Dumnezeu ne iartă toate păcatele îndată ce am crezut în Domnul Isus!

Spunând: Binecuvântați sunt aceia ale căror nelegiuiri sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite. Romani 4:7Primul fel de iertare menționat în Biblie – și cel mai familiar tuturor credincioșilor în Cristos – este iertarea eternă, care este legată de viață. Aceasta este iertarea care vine odată cu mântuirea noastră, despre care vorbește Domnul Isus în Luca 24:47 și Pavel în Rom. 4:7.

Când ne pocăim și credem în Domnul, Dumnezeu ne iartă păcatele – și le iartă pentru eternitate! Dumnezeu aruncă păcatele noastre în adâncurile mării și al abisului și nu le mai vede și nu Își mai aduce aminte de păcatele noastre. Aleluia!

Aceasta este iertarea pe care am obținut-o în momentul în care am fost mântuiți; când am crezut în Domnul Isus, am fost iertați de toate păcatele noastre și Domnul a îndepărtat toate păcatele noastre. După pocăință, nu mai avem nici o urmă de păcat înaintea lui Dumnezeu. Aleluia!

În ciuda falimentelor și a deficitelor noastre din trecut, știm că am fost iertați de Dumnezeu, căci El ne-a dat viața Sa eternă.

Atunci când ne pocăim de păcatele noastre, Dumnezeu Își împarte viața Sa divină în noi și devenim fii ai lui Dumnezeu. Nimic nu poate schimba acest lucru; chiar dacă suntem un fiu neascultător sau un fiu bun al lui Dumnezeu, suntem fii ai lui Dumnezeu și Dumnezeu ne-a iertat toate păcatele!

Și odată ce suntem iertați de Dumnezeu, suntem iertați pentru totdeauna; primim viața eternă pentru totdeauna și suntem îndreptățiți pentru totdeauna (vezi Luca 24:47; Rom. 4:7-8; Psalmul 103:12).

Când Dumnezeu se uită la un păcătos regenerat, El nu vede nici o urmă de păcat în el, deoarece toate păcatele sale au fost iertate înaintea lui Dumnezeu și au fost îndepărtate. Aleluia!

Un credincios regenerat nu are păcat, deoarece în momentul în care noi credem în Domnul Isus, ne-au fost iertate toate păcatele și Domnul le-a îndepărtat – nu avem nici o urmă de păcat înaintea lui Dumnezeu (Fapte 10:43; Evr. 8:12). Slavă Domnului!

Îți mulțumim, Doamne Isuse, pentru că ne-ai iertat de toate păcatele noastre în momentul în care am crezut în Tine. Aleluia pentru iertarea veșnică a lui Dumnezeu care ne-a fost acordată într-un mod liber! Am fost răscumpărați, regenerați, iertați de către Dumnezeu și îndreptățiți înaintea Sa! Slavă Domnului, în momentul în care noi credem în Domnul Isus, Dumnezeu iartă și îndepărtează toate păcatele noastre și nu mai avem nici o urmă de păcat înaintea lui Dumnezeu! Te lăudăm și Îți mulțumim, dragă Domne Isuse, pentru iertarea veșnică a lui Dumnezeu!

Iertarea instrumentală: Proclamarea de către Dumnezeu a iertării prin biserică

După ce a spus aceste cuvinte, a suflat peste ei și le-a zis: „Luați Spirit Sfânt! Dacă veți ierta păcatele cuiva, ele vor fi iertate; dar dacă nu le veți ierta, nu vor fi iertate.” Ioan 20:22-23Al doilea fel de iertare este iertarea instrumentală, care se referă la biserică.

După ce a insuflat Duh Sfânt în discipolii Săi după învierea Sa, Domnul le-a spus că El le-a dat autoritatea de a ierta și de a reține păcatele oamenilor. Aceasta nu înseamnă că biserica poate ierta prin sine păcatele altora, ci mai degrabă că Dumnezeu proclamă iertarea prin biserică.

Prin trimiterea Duhului Sfânt în biserica Sa, Domnul a însărcinat biserica să fie reprezentanta Sa pe pământ; acum iertarea este acordată prin biserică (Ioan 20:22-23).

Aceasta nu înseamnă că de fapt biserica iartă pe oameni, ci că biserica proclamă iertarea pe care Dumnezeu a acordat-o.

Iertarea instrumentală, prin urmare, este proclamarea de către Dumnezeu a iertării prin om; dacă o persoană este mântuită de curând, dar nu cunoaște înțelesul iertării, este bine ca un reprezentant al bisericii să se ridice și să-i spună: Tu L-ai acceptat pe Domnul astăzi, așa că Îi poți mulțumi pentru că te-a iertat de păcatele tale!

Cel care dă iertarea este Dumnezeu, dar instrumentul care o proclamă pe pământ omului este biserica.

De multe ori când cineva crede în Domnul, el nu realizează ceea ce s-a întâmplat; el poate fi foarte fericit pentru că a primit viața lui Dumnezeu și se simte liber de păcat, dar noi în calitate de credincioși trebuie să îi declarăm faptele.

Trebuie să spunem fiecărui credincios regenerat că, atunci când el a fost regenerat, Dumnezeu i-a iertat păcatele! Când Pavel a fost botezat, Anania a declarat că Dumnezeu l-a iertat de păcatele sale.

Biserica reprezintă astăzi pe Dumnezeu ca să fie una cu Dumnezeu și să declare iertarea lui Dumnezeu omului. Biserica a primit Duhul Sfânt și este sub autoritatea Duhului, astfel încât biserica are autoritatea de a declara omului iertarea lui Dumnezeu.

Aceasta nu este o iertare directă, ci una indirectă, pentru că Dumnezeu iartă pe om prin biserică în calitate de canal al Său. Iertarea eternă este iertarea directă a oamenilor de către Dumnezeu, iar iertarea instrumentală este proclamarea de către Dumnezeu a iertării prin om.

Aleluia, biserica este sub autoritatea Duhului Sfânt și are autoritatea de a proclama omului iertarea lui Dumnezeu! Amin, Doamne Isuse, stăm pe cuvântul Tău și în biserică și vrem să proclamăm iertarea păcatelor tuturor celor care se pocăiesc și cred în numele Tău! Îți mulțumim, Doamne, că putem fi una cu Tine în acordarea de iertare oamenilor, pentru că biserica este una cu Capul și Capul iartă, în timp ce biserica proclamă iertarea păcatelor! Slavă Domnului!

Iertarea restauratoare: Să ne mărturisim păcatele pentru a fi iertați de către Dumnezeu și să ne fie restaurată părtășia

Dar dacă trăim în lumină așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții; iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăță de orice păcat...Dacă ne mărturisim păcatele, El este corect și își respectă promisiunea de a ni le ierta, curățându-ne de orice nedreptate. 1 Ioan 1:7, 9Chiar dacă în calitate de credincioși în Cristos am fost iertați de toate păcatele noastre și ne dăm seama că acesta este un fapt, noi încă mai păcătuim, încă greșim și încă avem falimente.

Pe măsură ce ne străduim să trăim viața împărăției în viața de biserică, noi falimentăm, păcătuim, facem greșeli și erori și suntem scoși din savurarea lui Cristos. Când păcătuim, părtășia noastră cu Domnul este întreruptă și bucuria noastră dispare.

Avem nevoie de iertarea restauratoare prin mărturisirea păcatelor și pocăința înaintea Domnului pentru a primi iertarea Sa și pentru a restabili părtășia cu El. Când păcătuim în viața noastră de zi cu zi, conștiința noastră ne condamnă și părtășia noastră cu Dumnezeu este întreruptă (Fapte 24:16; 1 Tim. 1:5; 3:9; 2 Tim. 1:3).

Noi rămânem totuși fii ai Tatălui nostru ceresc, pentru că relația de Tată-fiu cu Dumnezeu în viață nu poate fi niciodată schimbată, dar păcatul ne poate vătăma părtășia cu Dumnezeu.

Ceea ce trebuie să facem este să ne mărturisim păcatele și ofensele înaintea lui Dumnezeu, înainte de a ne putea asigura iertarea în părtășie (1 Ioan 1:7, 9; 2:1-2). Slavă Domnului, avem un avocat la Tatăl, iar când ne mărturisim păcatele noastre înaintea Domnului, El ne iartă păcatele și ne curăță de orice nedreptate.

Acest lucru îl experimentăm aproape în fiecare zi, pentru că zilnic facem greșeli, ofense și păcate, iar acestea ne întrerup părtășia noastră cu Domnul.

În lucrurile pe care le spunem sau le facem, păcătuim și trebuie să venim la Domnul pentru a ne mărturisi păcatele. Odată ce ne mărturisim păcatele, Domnul este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curețe de toată nedreptatea noastră.

Dacă i-am ofensat pe frații noștri, trebuie să ne mărturisim și lor (vezi Mat. 5:23-24). Dacă am jignit pe unii dintre frați, trebuie să ne mărturisim păcatele și ofensele nu numai lui Dumnezeu, ci și celor pe care i-am ofensat, căutând să fim iertați.

Trebuie să ne menținem în părtășie constantă cu Dumnezeu; atunci când venim la Dumnezeu, trebuie să recunoaștem sincer faptele noastre păcătoase înaintea Sa și trebuie să cerem iertarea Sa.

Dacă ne mărturisim păcatele și ne pocăim înaintea Domnului, cerând iertarea Lui, părtășia noastră cu Dumnezeu va fi restaurată și inima noastră va fi plină de bucuria mântuirii (Ps. 51:12; Prov. 15:13a; 17:22a; 15:15b).

Ca noi să trăim viața creștină trebuie să cunoaștem secretul menținerii noastre în părtășie constantă cu Dumnezeu; dacă falimentăm, trebuie să Îi cerem lui Dumnezeu iertarea Sa și trebuie să recâștigăm părtășia dulce pe care o aveam cu Dumnezeu (1 Ioan 1:9).

Viața noastră creștină este o viață în Domnul, împreună cu Domnul și înaintea Domnului; prețuim părtășia noastră cu El și vrem să tratăm tot ceea ce intervine între noi și El, ca să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu.

Când ne mărturisim păcatele sub lumina lui Dumnezeu, suntem restaurați în părtășia noastră cu El.

Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru că ne-ai oferit o cale de a fi restaurați în părtășia noastră cu Dumnezeu chiar și după ce am păcătuit și am făcut greșeli. Îți mulțumim că putem veni la Tine să ne mărturisim păcatele, să ne pocăim și să primim iertarea. Doamne, fie ca să cunoaștem și să practicăm secretul vieții creștine prin menținerea noastră în părtășie constantă cu Dumnezeu. Fie ca să ne întoarcem mereu spre Tine, să ne mărturisim păcatele, să cerem iertarea lui Dumnezeu și să recâștigăm părtășia dulce pe care o aveam cu Dumnezeu! Doamne Isuse, Te iubim!

Acest articol este o traducere în limba română pentru, Eternal Forgiveness, Instrumental Forgiveness, and Restorative Forgiveness (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea Împărâției lui Dumnezeu în Viața Creștină și viața de Biserică – săptămâna 4 ziua 5.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Savurăm pe Cristos Tagged With: administrația lui Dumnezel, credem în Domnul Isus, Dumezeu iartă păcatele, iertarea eternă, iertarea instrumentală, iertarea restauratoare, mărturisim păcatele, părtășie cu Dumnezeu, proclamarea iertării

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 141
  • Page 142
  • Page 143
  • Page 144
  • Page 145
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci. Daniel 12:3Stelele strălucitoare și vii îl urmează pe Cristos ca Steaua vie pentru a fi duplicatul Său
  • Cel ce adeverește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse! Apocalipsa 22:20Trăim într-o relație intimă cu Domnul și iubim apariția Lui pentru a-L găsi pe Cristos
  • Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său... Galateni 1:15-16Să avem revelația vie și Cuvântul viu pentru a urma Steaua vie a lui Cristos
  • Și au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” Matei 2:2Înfometați să-L cunoaștem pe Cristos ca steaua vie și călăuziți de Cuvântul Său viu pentru a-L savura
  • Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere să cunoaștem pe Cel ce este adevărat. Și noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. 1 Ioan 5:20Când suntem în El, Dumnezeul adevărat devine experiența noastră ca viață eternă pentru noi
  • ...Și noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. 1 Ioan 5:20Adevăratul Dumnezeu și viața eternă includ faptul de a fi în Cel Adevărat și în Isus Cristos

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului