Savurăm pe Cristos

Să lepădăm sinele prin cruce ca să depindem de Domnul și de Trupul lui Cristos

11/12/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Cel mai mare dușman al Trupului este sinele, sufletul care își declară independența față de Dumnezeu și față de Trup; atunci când vedem o viziune a sinelui și depindem de Domnul și de mădularele Trupului, avem prezența Domnului, sunt plini de pace și atingem realitatea Trupului.

Fie ca să vedem că Domnul ne-a dat cheia lepădării de sine și fie ca să folosim această cheie pentru a închide această poartă a Hadesului, astfel încât moartea să nu intre și să se răspândească în biserică, ci mai degrabă biserica să fie zidită.

Când Dumnezeu ne-a creat, El ne-a făcut în imaginea Sa și conform asemănării Sale, și a suflat suflarea vieții în om, astfel că omul a devenit un suflet viu.

Încă de la început, sufletul trebuia să depindă de Dumnezeu și să fie una cu Dumnezeu, dar când a venit Satan, el s-a injectat în mintea noastră, ne-a înșelat emoția și ne-a stârnit ca să ne exersăm voința de a nu asculta de Dumnezeu.

Chiar înainte ca Eva să ia parte din pomul oprit, ea era deja otrăvită de Satan în mintea, emoția și voința ei prin întrebarea și iscodirea lui.

Când mintea lui Satan a fost injectată în sufletul omenesc, sufletul omenesc a devenit sinele, întruparea lui Satan; acum fiecare om are un sine, iar acest sine este sufletul său care își declară independența față de Dumnezeu, și acest sine este întruparea lui Satan. O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să strălucească în Cuvântul Său, în timp ce ne rugăm și citim cuvântul, ca să ne dăm seama că sinele, întruparea vieții-suflet, îl are pe Satan în spatele lui și acesta îl manipulează, iar sinele este exprimat prin opiniile minții!

Am putea fi ca Petru, savurând viziunea cerească a lui Cristos și a bisericii de la Tatăl într-o clipă, dar, în clipa următoare, deschidem o poartă a Hadesului prin faptul că ne exprimăm opiniile și sentimentele separat de Domnul.

Fie ca să rămânem deschiși Domnului pentru ceea ce vrea să facă în noi, și fie ca să fim în permanență în rugăciune înaintea Sa, chemând numele Său, astfel încât sufletul nostru să se diminueze și să fie dat la moarte, iar duhul nostru să devină persoana din ființa noastră.

Când ne vom da seama că Satan se află în spatele sinelui, a vieții-suflet și a minții, vom alerga la Domnul, ne vom exersa duhul și vom prețui dependența noastră față de Domnul și față de Trup, căci numai Domnul poate termina sinele și numai El poate fi Cel care trăiește în noi pentru viața Trupului.

De-a lungul istoriei, sinele a făcut multe pagube, a provocat multă distrugere și a făcut ravagii în biserică, împiedicând zidirea bisericii chiar și în ziua de azi, două mii de ani mai târziu.

Fie ca noi să cooperăm cu Domnul pentru a trata sinele și pentru a-l lepăda, prețuind dependența noastră față de Domnul și față de mădularele Trupului.

Văzând că sinele este sufletul care este independent față de Dumnezeu, prețuim dependența noastră față de Domnul

Sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu; sinele este sufletul care este independent de Domnul.

Lumea de astăzi și societatea, în general, ne învață să ne dezvoltăm sinele, să ne întărim sinele și să ne exprimăm sinele, și pur și simplu crescând în țara și orașul în care ne aflăm, ne creștem sinele.

Atunci când suntem regenerați, sinele poate lua o formă “spirituală” dorind să facă lucruri pentru Dumnezeu, dar fără să depindă de Dumnezeu. Ori de câte ori facem ceva prin noi înșine, fără să depindem de Domnul, ne aflăm în sine.

Indiferent ce suntem și ce facem, atâta timp cât suntem independenți față de Dumnezeu, suntem în sine și am terminat-o cu Trupul.

Dumnezeu prețuiește dependența noastră față de El mai mult decât ceea ce putem face pentru El, iar El ne-a creat cu un suflet, pentru a putea depinde de Dumnezeu în orice lucru. Cu toate acestea, sufletul a devenit sinele, iar sinele declară independența față de Dumnezeu.

Când vom vedea acest lucru, când ne vom da seama că sinele este sufletul care este independent de Dumnezeu, pur și simplu ne vom întoarce către Domnul și nu vom fi independenți față de El, ci mai degrabă vom prețui dependența noastră față de Domnul.

Chiar ne vom ruga și Îi vom spune Domnului să ne amintească să depindem de El. În mod implicit, vrem să fim independenți față de Dumnezeu și să facem lucruri separat de El; aceasta este însăși natura noastră, căci în noi înșine suntem independenți față de Dumnezeu.

Dar Domnul nu are în vedere ceea ce facem; mai degrabă, El are în vedere dependența noastră față de El (Mat. 7:21-23; Ios. 9:14).

În special în biserică și pentru zidirea bisericii, cel mai mare dușman al Trupului este sinele; deoarece sinele este independent, sinele este cea mai mare problemă, cea mai mare frustrare și opoziție, în zidirea Trupului.

Atunci când vorbim despre sine, nu vorbim despre aspectele negative ale sinelui, cum ar fi să facem lucruri rele sau să fim implicați în activități greșite; mai degrabă, chiar și părerile noastre bune, inima noastră bună și simțămintele noastre bune, atunci când sunt exprimate, ele pot fi o mare piedică pentru Trup.

Dacă, în îndurarea Sa, Domnul ne arată ce este sinele, cum este exprimat sinele, și cum sinele ca sufletul care își declară independența față de Dumnezeu este cea mai mare frustrare în zidirea Trupului, vom alege să depindem de Domnul și vom prețui dependența noastră față de El.

Când vedem o viziune a Trupului lui Cristos și ne dăm seama că suntem mădulare ale Trupului, vom realiza imediat că, în calitate de mădulare ale Trupului, nu putem fi independenți față de Domnul și față de celelalte mădulare.

Sinele independent este independent nu numai față de Domnul, ci chiar și față de Trup, de mădularele Trupului; o astfel de independență, provenită dintr-un suflet independent (sinele) prezintă cea mai mare problemă în viața de biserică.

Doamne Isuse, vrem ca să vedem o viziune a sinelui și o viziune a Trupului. Fie ca să ne dăm seama că sinele este sufletul care este independent față de Dumnezeu și fie ca să prețuim dependența noastră față de Domnul. Dragă Doamne Isuse, Te iubim și iubim Trupul; ne dăm pe noi înșine Ție ca să depindem de Tine și ca să depindem și de mădularele Trupului Tău. Fie ca să cooperăm cu Tine pentru a exersa cheia lepădării de sine, astfel încât să nu mai fim independenți față de Dumnezeu, ci mai degrabă să depindem de Domnul în orice lucru, și să depindem, de asemenea, de Trup!

Să lepădăm sinele prin tratarea crucii pentru a depinde de Domnul și de Trup

Mulți credincioși spun: “Eu depind de Dumnezeu!” și totuși nu vor să aibă legătură cu semenii lor din Trup și nu au o dependență reală față de Trupul lui Cristos.

Pentru noi astăzi, a fi independent față de Trup este la fel cu a fi independent față de Dumnezeu. Nu putem spune că suntem dependenți de Dumnezeu, dar nu suntem dependenți de mădularele Trupului, pentru că Dumnezeul de care depindem este un Dumnezeu corporativ, un Cristos corporativ, Trupul lui Cristos.

Când depindem de Domnul, vom depinde și de Trup, iar când depindem de Trup, vom depinde și de Domnul într-un mod real.

Dacă verificăm experimentarea noastră în viața de biserică, ne vom da seama că de fiecare dată când eram independenți față de frații și surorile împreună cu care Domnul ne-a pus, aveam un simțământ că suntem independenți și față de Dumnezeu.

Ca să depindem de Domnul pe care nu-L vedem înseamnă să depindem de sfinții din Trupul pe care îl vedem; Cristos astăzi trăiește și este exprimat prin mădularele Sale, și Domnul ne-a pus în Trup ca să depindem de Domnul și de Trup.

Uneori ne întrebăm de ce nu avem un simț profund al prezenței Domnului; motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că suntem izolați de Trup, nu suntem în legătura potrivită cu Trupul, și nu depindem de mădularele Trupului.

Trebuie să ne străduim să fim zidiți împreună cu sfinții și să fim în regulă cu Trupul, căci dacă suntem în regulă cu Trupul și suntem zidiți în Trup, cu siguranță vom simți prezența Domnului.

Dacă ne dăm seama că Domnul este preocupat de dependența noastră față de El mai mult decât de ceea ce putem face pentru El, ne vom întreba: “Oare sunt independent de Domnul sau depind de El în timp ce fac sau spun acest lucru? Sunt oare dependent de Trup sau sunt independent de mădularele Trupului în timp ce merg acolo și fac cutare lucru?”

Dacă suntem dependenți de Domnul, El în noi ne va determina să fim dependenți de Trup; dacă suntem dependenți de Trup, vom depinde și de Domnul.

Domnul Isus, Cel de care depindem, este una cu Trupul; dacă depindem de El, depindem de Trupul Său, dar dacă suntem independenți față de Trup, suntem independenți și față de Domnul.

Când suntem independenți față de Domnul, suntem în mod spontan în sine; când suntem în sine, indiferent câte lucruri bune intenționăm să facem, suntem încorporați cu Satan – sinele este “directorul general”, iar Satan este “președintele”, și tot ceea ce facem nu este în Trup și pentru Trup.

O, fie ca să ne dăm seama că cel mai mare dușman al Trupului este sinele și fie ca să cooperăm cu lucrarea crucii pentru a trata sinele și pentru a lepăda sinele, ca să depindem de Domnul și de Trupul Său!

Fie ca să ne dăm seama că, pentru ca Trupul să fie zidit, sinele nostru – sufletul nostru independent – trebuie tratat; atunci când sinele este lepădat, suntem în Trup, iar când trăim în sine, Trupul s-a dus, și nu avem pace.

Doar atunci când viața sinelui este complet tratată de cruce, putem atinge realitatea Trupului lui Cristos și vom ajunge să cunoaștem Trupul.

Doar atunci când cooperăm cu Domnul pentru a trata sinele și pentru a lepăda sinele, putem depinde de Domnul și de Trup, și doar atunci vom onora Trupul, vom avea grijă de Trup, vom cunoaște Trupul și vom respecta Trupul.

Când acest lucru va avea loc, vom atinge realitatea Trupului și vom ajunge să cunoaștem Trupul.

Doamne Isuse, fie ca să ne dăm seama că Domnul este una cu Trupul, astfel că atunci când depindem de Domnul, trebuie să depindem și de Trup. Amin, Doamne, întărește dependența noastră față de Tine și adu-ne înapoi la Tine și la Trup pentru părtășie și coordonare în orice lucru. Fie ca să fim cei care permit crucii să opereze în noi pentru a trata sinele, astfel încât să nu mai trăim independent de Dumnezeu sau independent de Trup. Fie ca viața sinelui să fie tratată în întregime de cruce, astfel încât să atingem realitatea Trupului și să cunoaștem Trupul!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Denying the Self by the Cross to Depend on the Lord and on the Body of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 5 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cerem, căutăm și batem în rugăciune pentru a primi bogățiile lui Dumnezeu și pentru a-i hrăni și pe alții

03/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni și avem grijă de ei, trebuie să cerem, să căutăm și să batem în rugăciune pentru modul potrivit de a-i contacta; trebuie să primim resursa divină și să administrăm această resursă altora.

În Matei 7 vedem calea prin care noi, ca oameni ai împărăției, ca cetățeni ai împărăției cerurilor, putem să ne îngrijim de alții și să-i tratăm.

În primul rând, nu ar trebui să-i judecăm pe alții, nici să căutăm să le găsim defectele și să le expunem, căci noi înșine avem defecte și nimeni nu ne-a cerut să judecăm. De fapt, judecata cu care îi judecăm pe alții, vom fi și noi judecați, și măsura cu care îi măsurăm pe alții, cu ea vom fi și noi măsurați.

În al doilea rând, trebuie să fim atenți atunci când împărtășim adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu și experimentarea lui Cristos de către noi altora, deoarece unii dintre ei pot să nu fie în starea și situația potrivită și, în loc să le primească, le-ar putea călca în picioare și să se întoarcă să ne rupă (vezi v. 7).

Lucrurile sfinte se referă la adevărul obiectiv care aparține lui Dumnezeu, iar mărgăritarele se referă la experiențele subiective ale lui Cristos.

Slavă Domnului, pe măsură ce Îl urmărim și creștem în El, suntem infuzați și umpluți cu cuvântul Său, și adevărul divin este constituit în noi, până la punctul în care vrem să ne revărsăm și să împărtășim acest lucru cu alții.

În plus, pe măsură ce creștem în viață, avem experimentări subiective prețioase din Cristos, iar El devine atât de real și personal pentru noi; dorința noastră este să vorbim despre această Persoană minunată altora.

Dar pur și simplu faptul de a fi entuziasmați de adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu și faptul de a fi fericiți cu privire la experimentările lui Cristos pe care le-am avut, nu înseamnă că ar trebui să împărtășim aceste lucruri cu toată lumea, indiferent cine sunt și unde se află.

Mai degrabă, legea împărăției cerurilor – așa cum e detaliată de Domnul în Mat. 7 – este că trebuie să ne abținem să împărtășim aceste lucruri sfinte și experimentări dulci cu unii care sunt precum “câinii” și ca “porcii”, unii care pot fi credincioși, dar sunt religioși și sunt gata să se întoarcă și să ne rupă.

Când vorbim altora despre experimentările subiective ale lui Cristos de către noi, trebuie să luăm în considerare cu cine vorbim; mai ales acei tineri dintre noi, când se entuziasmează, vorbesc cu toții despre toate lucrurile și destul de curând unii se întorc și îi calcă pe picioare.

Când vorbim cu alții despre adevăr sau despre experimentările prețioase ale lui Cristos de către noi, trebuie să percepem și să stabilim dacă au sau nu capacitatea de a primi ceea ce intenționăm să împărtășim.

Ceea ce trebuie să facem în primul rând – și chiar în timp ce îi contactăm pe alții – este să cerem, să căutăm și să batem la ușă pentru modul potrivit de a-i contacta.

Să învățăm să cerem, să căutăm și să batem pentru calea potrivită de a-i contacta pe oameni conform Duhului

Adevărul este că nu știm cum să-i contactăm pe oameni, iar faptul că avem o inimă bună și savurăm cuvântul lui Dumnezeu nu înseamnă că ar trebui să le spunem tuturor acest lucru.

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni și îi tratăm, trebuie să cerem, să căutăm și să batem la uși pentru calea potrivită de a-i contacta (Mat. 7:7-8; 1 Tim. 5:1-2). Aceasta înseamnă că trebuie să ne rugăm; trebuie să ne rugăm înainte de a vorbi și trebuie să ne rugăm în timp ce vorbim cu ceilalți.

A cere înseamnă a ne ruga într-un mod obișnuit, a căuta înseamnă a ne implica într-un mod specific și a bate la uși înseamnă a cere în cel mai intim și mai serios mod.

Când întâlnim pe cineva, trebuie să-L întrebăm pe Domnul, “Doamne, ce ar trebui să vorbesc cu această persoană? Care este situația și starea ei și ce ar trebui să-i spun?” Aceasta este o rugăciune obișnuită.

Apoi trebuie să ne rugăm într-un mod mai specific, să avem cuvintele specifice de la Domnul pe care să le spunem. Și chiar mai mult, trebuie să cerem de la Domnul într-un mod cât mai intim ca El să fie Cel care vorbește în noi și El să însoțească cuvântul nostru cu mâna Sa puternică.

Domnul Isus Însuși a făcut acest lucru în Matei 11, unde, în timp ce mustra orașele care L-au respins, El a răspuns și I-a spus Tatălui: “Da, Tată”; în timp ce mustra cetățile, Domnul cerea, căuta și bătea la ușă în rugăciune înaintea Tatălui și vorbea ceea ce I-a spus Tatăl.

El a vrut să știe cum simte Tatăl în legătură cu această situație anume, cum tratează El aceste orașe, cum le mustră și cum să fie într-o astfel de situație.

Cel mai mare secret în contactarea celorlalți este că trebuie să ne rugăm; trebuie să nu ne bazăm pe ceea ce știm, pe cum simțim noi și pe ceea ce putem vedea, ci să ne rugăm.

Trebuie să ne rugăm chiar în momentul în care îi contactăm pe oameni și trebuie să învățăm să cerem, să căutăm și să batem la ușă pentru calea potrivită de a-i contacta pe oameni conform duhului.

În timp ce cerem, căutăm și batem la uși în rugăciune, rugându-ne cu cereri către Domnul, rugându-ne într-un mod specific și cerând de la El într-un mod cât mai intim, vom primi călăuzire de a-i trata pe oameni potrivit împărăției și conform Duhului.

Principiul controlator al contactului nostru cu ceilalți este împărăția și Duhul. Pe măsură ce cerem, căutăm și batem la ușă, Tatăl ne va da lucruri bune (Mat. 7:9-10), care este Duhul Sfânt (Luca 11:13).

Cu alte cuvinte, pe măsură ce ne rugăm în timp ce îi contactăm pe oameni, Domnul Se va da pe Sine Însuși nouă ca noi să-L distribuim pe El lor.

Trebuie să petrecem timp pentru a-L căuta pe Domnul; în contactul cu alții, avem nevoie de cerere, de căutare și de baterea la ușă, iar ușa se va deschide și vom avea o cale de a-i contacta pe alții în calea cea mai profitabilă.

Vom ști cum să vorbim cu ei, ce să le distribuim și cum să evităm greșelile; vom ști, de asemenea, să ne ferim de “câini” și de “porci”. Pe măsură ce ne rugăm Domnului, vom ști cum să păzim noua lege a împărăției cerurilor.

Pe măsură ce Îl căutăm, căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa și o vom găsi (Mat. 6:33). Când batem, o ușă ni se va deschide și vom intra prin poarta strâmtă și vom umbla pe calea îngustă (Mat. 7:14).

Doamne Isuse, vrem să învățăm cum să cerem, să căutăm și să batem la uși în rugăciune pentru calea potrivită de a-i contacta pe oameni conform Duhului. Salvează-ne din a ne gândi că știm cum să-i contactăm pe ceilalți și ce să le vorbim. Salvează-ne din a-i contacta pe alții și din a-i trata într-un mod natural. Doamne Isuse, Te rugăm cu privire la alții, ne rugăm într-un mod specific cu privire la ei și cerem în modul cel mai intim și cu multă stăruință, ca să-L putem distribui pe Cristos lor conform nevoii lor.

Să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile din Duhul Său pentru a ne hrăni pe noi înșine și pe alții

Dacă citim Luca 11:1-13, porțiunea paralelă cu Mat. 7, vedem parabola celui care avea un prieten care a venit la el noaptea și nu avea ce să-i dea să mănânce, așa că s-a dus la un alt prieten să ceară de mâncare.

Acest al doilea prieten, deși avea ușa încuiată și era deja în pat, datorită persistenței sale îndrăznețe, s-a ridicat și i-a dat prietenului său ceea ce avea nevoie.

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni și îi tratăm, trebuie să cerem, să căutăm și să batem la uși în rugăciune înaintea Domnului, iar noi facem acest lucru ca să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile întrupate în Duhul Său ca noi să le mâncăm și pentru ca cei de care ne îngrijim să fie hrăniți.

Când ne rugăm așa cum ne-a învățat Domnul, “Tată, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta…” – vom fi scoși din noi înșine și aduși întru Dumnezeu. Există multe feluri de rugăciuni care nu ne aduc întru Dumnezeu, dar acest fel de rugăciune ne va aduce întru Dumnezeu.

Pe măsură ce îi contactăm pe oameni, trebuie să venim la Domnul ca să cerem, să căutăm și să batem la uși în rugăciune, având o persistență lipsită de rușine în rugăciune înaintea Sa ca să primim bogățiile întrupate în Duhul Său ca să ne hrănim pe noi înșine și pe toți cei de care ne îngrijim.

Dacă noi, care suntem răi, știm să dăm daruri bune copiilor noștri, cu cât mai mult va da Tatăl nostru Duhul Sfânt celor care Îl cer! Dacă persistăm fără rușine în rugăciune, Domnul ne va da ceea ce avem nevoie.

Dacă cerem, ni se va da; dacă vom căuta, vom găsi și, dacă batem, ni se va deschide. Trebuie să ne rugăm pe noi înșine întru Dumnezeu și vom primi rezerva de viață simbolizată de Duhul; apoi, vom avea mâncare să le oferim celor pe care îi contactăm.

Rugăciunea este foarte importantă, căci dacă nu ne rugăm întru Dumnezeu, nu avem rezerva și nu putem distribui această rezervă altora!

Pe de o parte, noi înșine trebuie să fim prin cruce; trebuie să fim crucificați prin Cristos, căci în biserică nu este loc pentru persoana naturală, ci Cristos este totul și în toate (Col. 3:11). Pe de altă parte, trebuie să fim prin Duhul și să facem totul în duh pentru a-L distribui pe Cristos altora, iar acest lucru trebuie făcut pentru zidirea bisericii.

Fie ca să practicăm acest lucru: fie ca să exersăm să facem totul prin cruce și prin Duhul pentru a-L distribui pe Cristos altora pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos.

Fie ca să ne smerim ca Solomon și să cerem Domnului înțelepciune în tratarea poporului Său, cum să fim cu ei, cum să intrăm și să ieșim printre ei și cum să-i slujim (vezi 2 Cron. 1:10).

Avem nevoie de Domnul în vorbirea cu ceilalți. Trebuie să ne renegăm de noi înșine prin exersarea duhului nostru ca să ne rugăm, și trebuie să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile Sale în Duhul Său pentru a ne hrăni pe noi și pentru a-i hrăni și pe cei de care ne îngrijim.

Doamne Isuse, vrem să ne rugăm întru Dumnezeu ca să primim bogățiile lui Cristos întrupate în Duhul ca să ne hrănim pe noi și pe alții. Amin, Doamne Isuse, venim la Tine ca să primim resursa de viață; vie împărăția Ta și facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Avem nevoie de alimentarea Ta, Doamne; avem nevoie de Duhul ca alimentarea noastră, și trebuie să fim hrăniți și umpluți cu Duhul Sfânt. Fie ca să învățăm să facem totul prin cruce și prin Duhul pentru a-L distribui pe Cristos întru alții pentru Trupul Său!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Ask, Seek, and Knock in Prayer to Receive God’s Riches and Feed Others also (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Ca oameni ai împărăției, ne îngrijim de ceilalți fără a-i judeca sau a le arăta defectele

02/12/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Ca oameni ai împărăției, trebuie să ne îngrijim de ceilalți conform duhului fără a-i judeca sau a le arăta defectele.

În tratarea cu alții și în îngrijirea oamenilor conform duhului în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să trăim într-un duh umil sub guvernarea cerească a împărăției și să ne judecăm întotdeauna pe noi înșine, nu pe alții; nu trebuie să-i judecăm pe ceilalți sau să-i condamnăm.

În această săptămână, în studiul nostru aprofundat despre dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața de biserică și în viața noastră creștină, ajungem la tema “Să trăim viața împărăției îngrijindu-ne de alții conform Duhului și conștientizând iertarea lui Dumnezeu.”

Acestea sunt două aspecte importante: îngrijirea altora conform duhului și conștientizarea iertării lui Dumnezeu; ambele sunt probleme serioase și de greutate.

În Matei 7:1-12 Domnul Isus vorbește despre principiul oamenilor împărăției în tratarea celorlalți, lucru care înseamnă îngrijirea altora conform duhului.

Astfel, problema iertării lui Dumnezeu se bazează pe Matei 18, și trebuie să vedem ce este iertarea lui Dumnezeu și câte feluri de iertare există în Biblie.

Matei 7:1-12 privește principiile oamenilor împărăției în tratarea celorlalți; ea descoperă faptul că guvernarea cerească asupra poporului împărăției necesită ca aceștia să se îngrijească de ceilalți conform duhului (vezi Judecători 9:8-9).

În aceste versete există câteva principii extraordinare în tratarea și îngrijirea altora.

Primul principiul este că nu-i judecăm pe alții, deoarece noi nu suntem judecătorul; dacă îi judecăm pe alții, vom fi și noi judecați, iar măsura cu care îi judecăm pe alții, cu aceeași măsură vom fi judecați și noi.

Al doilea principiu este acela că nu ar trebui să privim la paiul din ochiul altuia și să ignorăm bârna din ochiul nostru; nu ar trebui să ne gândim la noi înșine cu o părere mai bună decât alții.

Dacă cineva are un pai în ochi, noi avem ceva mai mare decât un pai în ochiul nostru; trebuie să avem o astfel de conștientizare de a trăi împreună și a avea o relație potrivită în împărăția lui Dumnezeu.

Un alt principiu este că nu ar trebui să dăm ceea ce este sfânt la câini și nu ar trebui să aruncăm perle înaintea porcilor.

Apoi, pe măsură ce îi contactăm pe oameni, ar trebui să ne rugăm, cerând, căutând și bătând la ușă; de multe ori acest verset este scos din context, dar în Matei 7 a cere, a căuta și a bate la ușă sunt legate de îngrijirea altora și de tratarea altora. Când vorbim cu ceilalți și îi păstorim, trebuie să exersăm un anumit tip de rugăciune; apoi, prin această rugăciune, vom putea furniza alimentarea cu viață celor de care ne îngrijim.

În cele din urmă, Domnul încheie această secțiune spunând că ar trebui să facem altora ceea ce ne dorim să ne facă și ei.

Fie ca să considerăm cu rugăciune această porțiune din Mat. 7:1-12 și să ne rugăm asupra principiilor legate de modul cum să trăim unii cu alții în împărăția lui Dumnezeu.

Să uităm de noi înșine și să ne îngrijim de alții fără a-i judeca pe ei, ci pe noi înșine

În Matei 7:1-12 intenția Domnului este nu doar să ne încurajeze să fim atenți cu ceilalți, ci mai degrabă, El dorește să uităm de noi înșine și să ne îngrijim de ceilalți conform duhului.

În Matei 5-6 Domnul Isus ne-a expus temperamentul, poftele noastre, ființa noastră interioară, sinele nostru, carnea noastră și anxietatea noastră; acum El vrea să ne vorbească despre cum să învățăm să ne îngrijim de alții.

De exemplu, pe măsură ce ne îngrijim de ceilalți și îi tratăm în împărăția lui Dumnezeu, nu ar trebui să-i judecăm, ci, mai degrabă, să-i tratăm așa cum vrem să fim tratați și noi înșine. Când îi judecăm pe ceilalți, trebuie să-i judecăm conform modului în care vrem ca ei să ne judece; în acest fel, ne îngrijim de ceilalți.

Domnul a fost clar în Matei 7:1 când a spus: “Nu judeca, ca să nu fii judecat.” Cine suntem noi ca să judecăm? Ne-a făcut oare Dumnezeu un judecător ca să putem judeca pe alții?

Ca oameni ai împărăției, trebuie să trăim într-un duh umil sub guvernarea cerească a împărăției și trebuie să nu-i judecăm niciodată pe ceilalți, ci să ne judecăm întotdeauna pe noi înșine. În îngrijirea altora, nu trebuie să-i judecăm, ci să ne judecăm pe noi înșine în fața Domnului.

Cu orice judecată îi judecăm pe alții, vom fi și noi judecați, iar măsura cu care îi măsurăm pe ceilalți, vom fi și noi măsurați (Mat. 7:2). Aceasta ne arată că modul în care îi tratăm pe alții astăzi determină modul în care Domnul ne va trata în împărăția Sa.

Dacă îi judecăm pe alții cu dreptate (chiar dacă nu suntem un judecător și Dumnezeu nu ne-a dat funcția sau poziția de a-i judeca pe alții), vom fi judecați de Domnul cu dreptate.

Dacă îi judecăm pe ceilalți cu îndurare, vom fi judecați de Domnul cu îndurare și îndurarea triumfă asupra judecății (Iacov 2:13).

Domnul să ne salveze din a-i judeca pe ceilalți și să ne elibereze de un duh critic și judecător în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi. Nu trebuie să-i judecăm atât de mult pe alții, deoarece noi înșine vom fi judecați cu aceeași măsurăm în care îi judecăm pe ceilalți.

Dacă ne îngrijim de alți oameni conform duhului, nu vom fi judecați de către ei, iar noi nu îi vom judeca. În tratarea celorlalți, trebuie să-i considerăm pe ei și nu pe noi înșine, și trebuie să îi simpatizăm și să fim îndurători față de ei.

Așa cum Domnul este îndurător față de noi și nu ne judecă, tot așa ar trebui să fim îndurători față de ceilalți și să nu-i judecăm.

Motivul principal pentru care îi judecăm pe ceilalți și îi criticăm este că ne gândim prea mult la noi înșine; avem o părere mai înaltă despre noi și despre ceea ce suntem și putem face și ne pasă de simțământul nostru, așa că îi criticăm pe ceilalți.

Ca să ne ferim de a-i judeca pe ceilalți, trebuie să ne îngrijim de ei uitând de noi înșine, punându-ne de-o parte și îngrijindu-ne de simțămintele altora în tratarea lor de către noi.

Ar trebui să lăsăm deoparte propriile noastre simțăminte și chiar pe noi înșine, și să învățăm să ne îngrijim de ceilalți, nu să-i judecăm și nici să-i criticăm, fiindcă orice lucru negativ ar avea ei în caracterul sau faptele lor, avem și noi, și am putea fi chiar mai răi.

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră, să ne elibereze de un duh critic și fie ca să învățăm să ne judecăm pe noi înșine și să nu-i judecăm pe ceilalți; față de alții ar trebui să avem un duh grijuliu, îngrijindu-i conform duhului.

Doamne Isuse, fie ca noi, ca oameni ai împărăției, să trăim într-un duh umil sub guvernarea cerească a împărăției, astfel ca să ne judecăm întotdeauna pe noi înșine și să nu îi judecăm niciodată pe ceilalți. O, Doamne, salvează-ne din a-i judeca pe alții. Fie ca să învățăm să ne îngrijim de ceilalți conform duhului și fie ca să ne punem deoparte și chiar să ne ignorăm în timp ce îi tratăm pe alții. Fie ca judecata altora de către noi să fie făcută cu îndurare, astfel ca și noi să fim judecați de Domnul cu îndurare. Fie ca să învățăm să ne respingem pe noi înșine și să îi considerăm pe ceilalți, să simpatizăm cu ei și să fim îndurători față de ei în timp ce trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi.

Să învățăm să ne îngrijim de ceilalți, fără a le arăta defectele, ci conștientizând propriile noastre defecte

Fie ca Domnul să ne elibereze din a avea un duh critic sau de judecată față de alții.

În Matei 7:3 Domnul întreabă: “Și de ce privești la paiul care este în ochiul fratelui tău, dar nu consideri bârna din ochiul tău?”

S-ar putea să ne gândim că fratele nostru are un mic pai în ochi și probabil că vrem să-l ajutăm să-l îndepărteze, dar, de fapt, noi avem o bârnă, un buștean mare, în ochiul nostru.

Aceasta se întâmplă atunci când îi judecăm pe alții; când noi îi judecăm pe alții, credem că au un anumit defect și vrem să-l arătăm și chiar să îi ajutăm să-l îndepărteze, dar ceea ce nu conștientizăm este că noi avem mult mai multe defecte, chiar mai mari defecte decât ei, și nu-i putem condamna, critica sau judeca.

Ca oameni ai împărăției care trăiesc într-un duh umil și sub guvernarea cerească a împărăției, trebuie ca mai întâi să luăm în considerare bușteanul, bârna din ochiul nostru, ori de câte ori observăm un pai în ochiul fratelui nostru.

Paiul pe care îl vedem în ochiul fratelui nostru trebuie să ne amintească că noi avem o bârnă în ochiul nostru.

Atunci când venim împreună și ne împărtășim și ne rugăm și ne gândim la o anumită persoană cu probleme, rugăciunea noastră nu ar trebui să fie de judecată sau de critică față de ea, ci ar trebui să conștientizăm că toți suntem bolnavi de aceeași boală, astfel că trebuie să cerem îndurarea Domnului.

Cum să-i spunem fratelui nostru: “Lasă-mă să îndepărtez paiul din ochiul tău”, și iată, bârna este în ochiul nostru?

În îngrijirea altora, putem observa că au defecte, și este posibil să vrem să le spunem despre acestea ca să ei le poată trata; totuși, în timp ce vorbim cu ceilalți, poate că îi judecăm sau îi criticăm datorită defectelor lor.

Cu toate acestea, în împărăția lui Dumnezeu nu ar trebui să arătăm defectele altora, ci mai degrabă, să conștientizăm propriile noastre defecte, și să ne îngrijim de ceilalți conform duhului, dându-ne seama că noi înșine avem defecte.

Să nu fim ca ipocriții care vor să îndepărteze paiul din ochii altora în timp ce noi avem un buștean uriaș, o bârnă, în ochiul nostru propriu. Atâta timp cât bârna rămâne în ochiul nostru, vederea noastră este neclară și nu putem vedea limpede pentru a-i ajuta pe ceilalți cu paiul din ochiul lor. Defectul fratelui nostru este ca un pai, dar defectul nostru este ca o bârnă.

Pe măsură ce învățăm să ne îngrijim de ceilalți în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să ne dăm seama că, ori de câte ori suntem pe cale să arătăm defectul cuiva, este posibil să ne îngrijim de defect și nu de persoană; putem judeca persoana, dar noi înșine avem aceleași defecte și chiar mai mari.

Dacă ne îngrijim de un frate, ne vom îngriji nu numai de defectul său, ci și de persoana sa. Vom ști dacă ar trebui să-i arătăm defectul, dacă poate să accepte și dacă avem un duh potrivit și călăuzirea Domnului ca mai întâi să tratăm această problemă în noi înșine, și apoi să-i vorbim ceva fratelui nostru fiind una cu Domnul.

Ne vom da seama că defectul fratelui nostru este ca un pai, în timp ce defectul nostru este ca o bârnă uriașă. Nu putem ajuta pe nimeni până când vom înțelege că toți avem aceleași defecte și probleme.

Dragă Doamne Isuse, salvează-ne din a avea un duh de judecată sau de critică față de ceilalți; salvează-ne din a arăta defectele altora. Fie ca să ne dăm seama în îngrijirea altora că noi înșine avem defecte mai mari decât defectul pe care îl vedem la alții. O, Doamne, fie ca să avem îndurare față de ceilalți, așa cum și Tu ești îndurător față de noi. Fie ca defectele altora să ne amintească de propriile noastre defecte mai mari și fie ca să nu-i judecăm pe ceilalți, ci să învățăm să ne îngrijim de ei conform duhului. O, Doamne Isuse, fie ca să învățăm să ne îngrijim de persoana altora și să nu le evidențiem defectele.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, As Kingdom People we Care for Others by Not Judging them or Pointing out their Faults (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 4 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Biserica este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, luminii și vieții

27/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Când vom înțelege semnificația intrinsecă a bisericii ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, ne vom da seama că astăzi putem trăi viața împărăției în viața de biserică într-un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții. Aleluia!

Când Pavel a scris bisericii din Colose, și-a dat seama că această biserică se afla sub invazia filosofiilor, culturilor și chiar a religiilor, care încercau să se amestece cu biserica; așa că le-a scris pentru a-i inocula, spunându-le că au fost transferați de sub autoritatea întunericului și în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Aleluia, chiar dacă există tot felul de lucruri precum ascetismul, filosofia, religiile și culturile care încearcă să invadeze viața de biserică, noi, credincioșii în Cristos, suntem într-un domeniu diferit – nu suntem în domeniul minții, ci în domeniul împărăției lui Dumnezeu, care este un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții.

Prin regenerarea noastră am fost tăiați de la vechea sursă, de la vechiul nostru mod de a trăi și de la tot ceea ce este vechi, și am fost conectați, atașați, altoiți și uniți cu Domnul Isus, care El Însuși este împărăția lui Dumnezeu, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

În acest Cristos, tuturor ni s-a repartizat o porție pe care să o savurăm ca moștenirea noastră; la fel cum copiilor lui Israel li s-a repartizat o porție din țara bună, tot așa, credincioșilor în Cristos, ni s-a repartizat o porție din Cristos pe care să o moștenim, să o savurăm, să o lucrăm și la care să participăm în duh.

Cristos este universal de spațios; El este atotinclusiv și atotcuprinzător, și ne-a fost repartizat nouă, credincioșilor Săi, pentru savurarea și participarea noastră.

Biserica autentică astăzi este împărăția lui Dumnezeu pe pământ, iar atunci când trăim viața de biserică trebuie să trăim viața împărăției, dându-ne seama că suntem în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Acum suntem într-un domeniu diferit; de fiecare dată când venim împreună, trebuie să ne dăm seama că suntem în domeniul Fiului dragostei lui Dumnezeu, Preaiubitul, și la fel cum Tatăl Îl iubește pe Fiul Său preaiubit, la fel iubește El biserica împreună cu toți sfinții.

Viața de biserică astăzi este împărăția Fiului dragostei Tatălui, care este la fel de încântătoare pentru Tatăl precum Cristos Fiul.

Tatăl Și-a exprimat dragostea pentru Fiul Său de două ori – atât la momentul botezului Său, cât și atunci când a fost transfigurat pe munte. Acesta, Preaiubitul Tatălui, a devenit un domeniu, împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu și noi toți trăim în acest domeniu și ne avem ființa în acest domeniu pe măsură ce trăim viața de biserică potrivită.

Să vedem semnificația intrinsecă a bisericii ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu astăzi

Trebuie să înțelegem semnificația intrinsecă a bisericii ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, așa cum este menționată în Col. 1:13.

Fiul lui Dumnezeu – Cristos – este întruparea și expresia vieții divine; prin urmare, împărăția Fiului este un domeniu al vieții. Cine Îl are pe Fiul, are viața (1 Ioan 5:11-12); în El era viața, și viața era lumina oamenilor (Ioan 1:4).

Toți cei care L-au primit pe Domnul Isus ca întruparea lui Dumnezeu au primit viața divină și au intrat în domeniul vieții divine, împărăția lui Dumnezeu. Viața divină nu este un lucru, ci o persoană, un domeniu, o totalitate.

Viața este în Cristos, Cristos este viață, și când Îl avem pe Cristos, avem viață și suntem în domeniul vieții divine, împărăția lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl ne-a transferat de sub autoritatea întunericului întru Cristos, domeniul vieții divine. Împărăția în care am fost transferați este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu; acest domeniu al vieții este în dragoste și nu în frică.

De obicei, cuvântul împărăție este asociat cu respectul, frica, responsabilitatea și reglementările; dar împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu este un domeniu al vieții în dragoste, nu în frică.

E adevărat că împărăția lui Dumnezeu are cerințe și reguli stricte, iar standardul împărăției este cel mai înalt standard; cu toate acestea, împărăția este domeniul vieții în dragoste.

Aici nu este frică; această împărăție este un loc minunat, un loc plăcut, un loc fericit. Dacă cunoaștem biserica în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, viața de biserică va deveni un loc minunat pentru noi, chiar un paradis, un loc de încântare.

Împărăția în care ne aflăm acum este un domeniu plin de dragoste, lumină și viață. Fiul – care este întruparea vieții divine – este obiectul dragostei Tatălui; acum noi, care avem viața lui Dumnezeu, suntem și noi obiectul dragostei lui Dumnezeu.

Obiectul dragostei divine devine pentru noi întruparea vieții în dragostea divină cu autoritatea în înviere. Aleluia!

Aleluia, împărăția în care ne regăsim astăzi este un domeniu plin de viață, lumină și dragoste (1 Pet. 2:9).

Noi, în calitate de credincioși, ca destinatari ai evangheliei împărăției, am fost transferați în acest domeniu – în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Cât de mult Îl lăudăm și Îi mulțumim Domnului că ne-a adus în acest domeniu minunat, plăcut și dulce, domeniul dragostei, luminii și vieții!

Aici Cristos este preaiubitul lui Dumnezeu și este și preaiubitul nostru, și în El devenim preaiubiți în ochii lui Dumnezeu. Aici în viața de biserică savurăm dragostea lui Dumnezeu în Cristos, primim și creștem în viața divină în Fiul și suntem sub strălucirea lui Dumnezeu în Cristos și noi înșine devenim lumină în Domnul.

Îți mulțumim, Tată, că ne-ai adus în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu ca un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții. Aleluia, viața de biserică de astăzi este un domeniu plin de dragostea, lumina și viața lui Dumnezeu, și aici nu avem frică, ci suntem încântați să fim într-un loc atât de minunat și plăcut! Doamne Isuse, Te iubim! Îți mulțumim că ești totul pentru noi. În Tine savurăm dragostea Tatălui și devenim obiectul dragostei Sale. În Tine savurăm viața lui Dumnezeu și această viață crește în noi până la maturitate. În Tine avem strălucirea lui Dumnezeu și noi înșine devenim lumină în Domnul. Aleluia!

Să trăim în viața de biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, luminii și vieții

Ce înseamnă practic că trăim viața de biserică în calitate de împărăția dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al dragostei, al luminii și al vieții? Dacă ne uităm la experiența noastră, ne dăm seama că Domnul Isus este atât de iubitor și atrăgător, încât începem să-L iubim; pe măsură ce Îl iubim pe Domnul Isus, devenim conștienți de simțământul dulce al dragostei.

Ne dăm seama că Domnul Isus ne iubește și că dragostea noastră pentru El este stârnită, căci noi suntem obiectul dragostei Sale.

Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul și Îl savurăm, ceva se întâmplă în noi: în mod spontan ne aflăm sub un fel de control sau de guvernare. Acest lucru nu este ceva exterior, ci interior; Îl iubim pe Domnul înăuntrul nostru și dragostea noastră pentru El ne determină să fim limitați în anumite lucruri.

Înainte de a începe să-L iubim pe Domnul, puteam să facem orice vroiam, să trăim cum ne place, să vorbim orice doream; dar cu cât Îl iubim mai mult pe Domnul, cu atât suntem mai puțin liberi să facem ceea ce vrem.

Mai degrabă, cu cât Îi spunem mai mult Domnului, “Doamne Isuse, Te iubesc – Tu ești cel mai minunat, cel mai plăcut și cel mai atrăgător!” cu atât mai puțină libertate avem!

Există o restricție interioară, o limitare interioară cu cât continuăm să Îl iubim pe Domnul; ceva dinăuntrul nostru nu ne permite să spunem anumite lucruri, să răspundem într-un anumit fel, să mergem în anumite locuri și chiar să petrecem timp cu anumite persoane.

Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul, nu ne putem purta urât cu oamenii și nu ne putem implica în distracții lumești datorită acestui simț de restricție interioară. Ca cei care Îl iubesc pe Domnul Isus și urmăresc să-L cunoască și să-L câștige, avem un simț de restricție interioară și trăim sub stăpânirea Sa.

Totuși, această regulă nu este aspră și nu produce frică; mai degrabă, facem sau nu facem anumite lucruri pentru că Îl iubim pe Domnul și spunem sau nu spunem anumite lucruri pentru că vrem să-I fim plăcuți Lui.

Suntem guvernați și restricționați până la cel mai înalt grad în dulceața dragostei. Aceasta înseamnă să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu ca domeniu al dragostei, luminii și vieții.

Și cu cât acceptăm mai mult această limitare, cu atât suntem mai dispuși să fim restricționați și conduși de Domnul Isus din dragostea noastră pentru El, cu atât vom crește mai mult în viață și vom savura abundența vieții.

Pe măsură ce trăim viața de biserică în calitate de împărăția dragostei lui Dumnezeu, Îl savurăm pe Cristos ca viață și suntem eliberați de orice nu este Cristos. Aleluia!

Ne dăm seama că există multe lucruri care încearcă să-L înlocuiască, cum ar fi rânduielile, etica, ascetismul, filosofiile și tot felul de alte lucruri; ne dăm seama că nu numai lucrurile rele, ci chiar și lucruri “pozitive” sau “rafinate” vor să-L înlocuiască pe Cristos în noi.

Când ne ținem de filosofia, etica, ascetismul și rânduielile noastre, suntem încă sub autoritatea întunericului; dar atunci când Îl savurăm pe Domnul ca Fiul dragostei lui Dumnezeu, primim mai multă lumină și viață și renunțăm la toate celelalte lucruri în afara lui Cristos.

În viața de biserică trebuie să trăim în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu trăind prin Cristos, luându-L ca viață și ca persoană a noastră.

Cu toate acestea, cu toții trebuie să recunoaștem că, chiar dacă Îl iubim pe Domnul și dorim să-L savurăm, de multe ori suntem încă sub o formă de auto-control, un control fixat și realizat de sine.

Un astfel de control este autoritatea întunericului și, atunci când trăim în acest fel, nu putem primi lumină în timp ce citim Biblia și nu avem dorința de a ne ruga. O, Doamne Isuse!

Deși Tatăl ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului, din gândirea noastră naturală, emoția, preferința și comportamentul nostru, putem rămâne în continuare într-un anumit aspect al ființei noastre naturale.

Fie ca să cooperăm cu Domnul pentru a fi eliberați pe deplin din orice întuneric și să fim aduși complet în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, care este un domeniu al dragostei, luminii și vieții!

Dragă Doamne Isuse, Te iubim! Te urmărim ca să Te câștigăm, să Te cunoaștem și să Te savurăm ca fiind cea mai atrăgătoare și mai minunată Persoană. O, Doamne, datorită dragostei noastre pentru Tine, Te lăsăm să ne limitezi, să ne restricționezi și să guvernezi în noi, pentru a trăi în viața de biserică ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu plin de dragoste, lumină și viață. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai adus într-un loc atât de minunat, viața de biserică. Eliberează-ne pe deplin de orice întuneric, Doamne, și eliberează-ne de orice control al sinelui, filosofiei, eticii, ascetismului sau rânduielilor. Vrem doar să Te savurăm, să Te urmărim și să fim umpluți de Tine și vrem să trăim prin Tine în viața de biserică!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Church is the Kingdom of the Son of God’s Love, a Realm of Love, Light, and Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Trăim viața împărăției în viața de biserică trăind și umblând în duhul

26/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă; noi, în calitate de credincioși, trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică prin trăirea și umblarea conform duhului contopit.

Biserica intră în existență atunci când autoritatea împărăției este exercitată asupra unui grup de oameni, iar atunci când permitem împărăției lui Dumnezeu să se manifeste și să stăpânească în noi, trăim în împărăția lui Dumnezeu și suntem zidiți în biserică.

Pe de o parte, biserica este produsă ca urmare al predicării evangheliei împărăției și prin autoritatea împărăției. Pe de altă parte, pentru a trăi astăzi în viața împărăției în viața de biserică, trebuie să exersăm cheile împărăției și să Îi permitem lui Dumnezeu să Își exercite autoritatea Sa asupra noastră.

Când Domnul Isus a menționat biserica în Matei 16:18, imediat El a menționat porțile Hadesului care încearcă să o domine. Oriunde este biserica, împărăția întunericului încearcă să domine.

Biserica nu este o adunare socială de oameni care cred în Dumnezeu și care se întâlnesc împreună; biserica este locul în care autoritatea împărăției lui Dumnezeu este exercitată asupra unui grup de oameni.

Când împărăția cerurilor poate să-și afirme autoritatea asupra noastră, putem fi zidiți ca biserică. Când ținem de Cristos ca Cap și Îl întronăm ca Împărat în ființa noastră, putem crește în El în toate lucrurile și putem fi zidiți ca biserică.

Cristos are calitatea de cap unică în biserică și nimeni nu poate înlocui autoritatea Sa în Trup. Pe măsură ce suntem grupați în viața de biserică, trebuie să conștientizăm că scopul grupurilor vitale este trăirea vieții împărăției – viața de om-Dumnezeu.

Aceasta înseamnă că trebuie să învățăm să exersăm autoritatea împărăției prin faptul că suntem una cu Capul și una unul cu altul și trăind împărăția în viața de biserică.

Când întâlnim situații care au nevoie de exercitarea autorității împărăției, noi, în calitate de biserică, putem fi una cu cerurile pentru a elibera pe pământ ce a fost eliberat în ceruri și pentru a lega pe pământ ce a fost deja legat în ceruri.

Viața de biserică este practicată în domeniul grupurilor vitale, în grupuri mici, și fiecare astfel de grup este o miniatură, o reprezentare a bisericii.

Căutăm să fim vitali, vii și activi, iar scopul este acela că trăim viața împărăției în viața de biserică și exersăm autoritatea Împăratului, a Aceluia pe care L-am întronat în ființa noastră și a cărui viață trăim.

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă; trăim viața împărăției în viața de biserică

Împărăția lui Dumnezeu și biserica nu pot fi separate, deoarece biserica este în realitate împărăția, iar împărăția este realitatea bisericii din această epocă.

Biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, iar astăzi, în calitate de credincioși în Cristos, noi trebuie să trăim împărăția în viața de biserică (vezi Mat. 16:18-19; 18:17-18; 13:44-46 ; Rom. 14:17; 1 Cor. 4:20; Efes. 2:19; Col. 4:11; Apoc. 1:4-6).

De fiecare dată când Domnul Isus a vorbit despre biserică, El a menționat-o în legătură cu împărăția; aceasta indică cât de intim sunt relaționate împărăția și biserica (vezi Mat. 16:18-19; 18:17-18).

Pe de o parte, trebuie să trăim viața de biserică împreună cu toți sfinții, iar pe de altă parte, trebuie să conștientizăm că biserica autentică de astăzi este împărăția lui Dumnezeu în această epocă, și deci trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică.

Romani 14:17 dovedește faptul că biserica din această epocă este împărăția lui Dumnezeu. În timp ce Pavel vorbea despre primirea tuturor credincioșilor în viața de biserică, așa cum și Dumnezeu i-a primit, el spune că împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Unii oameni spun că, atunci când Domnul a fost respins de către evrei, El a “suspendat” împărăția lui Dumnezeu și va veni din nou pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu la a doua Sa venire.

Cu toate acestea, în Romani 14:17 Pavel nu spune că împărăția lui Dumnezeu va fi dreptate, pace și bucurie, ci că împărăția lui Dumnezeu ESTE – este astăzi, acum.

Este corect să spunem că epoca prezentă este epoca bisericii, iar epoca următoare va fi epoca împărăției; cu toate acestea, este corect să spunem că împărăția lui Dumnezeu este astăzi aici, căci împărăția este realitatea bisericii și trăirea bisericii.

Când autoritatea împărăției lui Dumnezeu operează în noi, dreptatea, pacea și bucuria ne vor caracteriza viața de zi cu zi.

De fapt, dreptatea, pacea și bucuria sunt expresia lui Cristos; când El este exprimat prin noi, El este dreptate față de noi înșine, pace față de ceilalți și bucurie cu Dumnezeu.

Pentru a trăi împărăția în viața de biserică, trebuie să fim stricți și drepți față de noi înșine, fără să ne căutăm nici o scuză.

A trăi viața împărăției în viața de biserică înseamnă să trăim pașnic față de ceilalți, urmărind pacea și căutând să fim în pace cu ei.

Pentru a trăi viața împărăției în viața de biserică, trebuie să trăim cu bucurie înaintea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt; Duhul Sfânt este duh de bucurie, iar atunci când trăim în duhul contopit, suntem plini de bucurie față de Dumnezeu.

În 1 Cor. 4:20 împărăția lui Dumnezeu se referă la viața de biserică (vezi v. 17), ceea ce implică faptul că, în sensul autorității, biserica din această epocă este împărăția lui Dumnezeu.

În Efes. 2:19 ni s-a spus că suntem concetățeni împreună cu sfinții, ceea ce indică că nu suntem doar membri ai casei lui Dumnezeu, ci și concetățeni în împărăția lui Dumnezeu, sfera în care Dumnezeu Își exercită autoritatea.

În Apoc. 1:6 ni se spune că acolo unde este biserica, acolo este împărăția lui Dumnezeu; biserica reprezintă împărăția.

Doamne Isuse, fie ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi. Fie ca să ne dăm seama că biserica autentică este împărăția lui Dumnezeu în această epocă. Aleluia, suntem concetățeni ai împărăției lui Dumnezeu împreună cu toți sfinții și, pe măsură ce trăim viața de biserică, putem trăi viața împărăției! Amin, Doamne, fie ca să trăim în împărăția lui Dumnezeu astăzi, fiind drepți față de noi înșine, pașnici față de ceilalți și plini de bucurie față de Dumnezeu. Fie ca Cristos să fie exprimat prin noi ca dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt pe măsură ce trăim viața de biserică astăzi!

Trăim viața împărăției în viața de biserică trăind și umblând în duhul

În viața de biserică astăzi suntem în împărăția lui Dumnezeu și, prin urmare, suntem sub stăpânirea, guvernarea, disciplina și exercitarea împărăției lui Dumnezeu (vezi 1 Cor. 6:9-10; Gal. 5:19-21; Efes. 5:5).

Aceasta înseamnă că există multe activități carnale și lucruri negative, cum ar fi comportamentul păcătos, adulterul, diviziunea, etc., care nu ar trebui practicate între noi, pentru că cei implicați în aceste lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.

Cei care practică aceste lucruri nu au parte în viața practică de biserică astăzi și nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu în împărăția viitoare.

În recâștigarea Domnului, în același timp, suntem atât în împărăție, cât și în biserică, așa cum este reprezentată de comoara și perla din Matei 13:44-46.

Cu toate acestea, deși biserica astăzi este împărăția lui Dumnezeu, noi suntem în realitatea împărăției doar atunci când trăim, umblăm și ne avem ființa în duhul contopit, nu în omul natural (vezi Rom. 8:4; Gal. 5:16, 25).

Pur și simplu înțelegând că biserica autentică astăzi este împărăția lui Dumnezeu din această epocă, nu înseamnă că trăim automat în realitatea împărăției.

Suntem în realitatea împărăției în viața de biserică astăzi numai atunci când trăim și umblăm prin duhul nostru contopit.

Realitatea bisericii este împărăția lui Dumnezeu, dar realitatea acestei împărății este în duhul; Duhul realității este realitatea și, atunci când trăim în duhul contopit și umblăm conform duhului, suntem în realitatea împărăției.

Dacă trăim conform omului vechi sau trăim în carne sau în sine, suntem în afara împărăției lui Dumnezeu într-un mod practic, chiar dacă putem fi în domeniul vieții de biserică. Ori de câte ori suntem în carne, suntem în domeniul vechi al ființei umane decăzute, care a fost uzurpat de Satan în întregime pentru a-și forma împărăția.

Aceasta înseamnă că, deși am fost regenerați de Dumnezeu pentru a fi cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, este posibil să trăim în împărăția lui Satan și nu în împărăția lui Dumnezeu, ori de câte ori nu trăim în duh.

Abia când trăim, umblăm, ne comportăm și ne avem ființa cu totul în duhul nostru – nu în omul nostru natural – suntem în împărăția lui Dumnezeu și, în realitate, suntem împărăția lui Dumnezeu.

Prin urmare, astăzi trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică prin trăirea și umblarea în duhul contopit.

Când ne întâlnim, trebuie să trăim și să umblăm în duhul și trebuie să ne exersăm duhul; altfel, întâlnirea noastră este o adunare socială a credincioșilor în Cristos.

Pe măsură ce ne trăim viața de zi cu zi și avem grijă de toate activitățile zilnice, trebuie să trăim și să umblăm în duh; când trăim în carne sau în sinele nostru, nu trăim în împărăția lui Dumnezeu, dar când ne fixăm mintea pe duh, ne întoarcem către duh, umblăm conform duhului și trăim în duh, în mod spontan trăim viața împărăției în viața de biserică.

Un mod foarte simplu de a trăi în duh este de a chema numele Domnului; conform cu 1 Cor. 12:3, nimeni nu poate spune “Isus este Domnul” sau “Doamne Isuse”, dacă nu este în Duhul Sfânt.

Doar atunci când suntem în duhul contopit, atingând duhul, putem declara că Isus este Domnul. Când spunem “Doamne Isuse”, declarăm că El este Domnul nostru și susținem autoritatea lui Isus Cristos.

Doamne Isuse, vrem să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu trăind, umblând și avându-ne ființa în duhul contopit. Mântuiește-ne din trăirea și umblarea în carne sau în sine. Mântuiește-ne din a mai trăi în împărăția lui Satan și sub autoritatea întunericului. Dragă Doamne Isuse, vrem să ne întoarcem către Tine, fixându-ne mintea pe duh și trăind și umblând în duhul, pentru a trăi viața împărăției în viața de biserică astăzi. Fie ca să nu fim doar în domeniul împărăției lui Dumnezeu și totuși să trăim în împărăția lui Satan – fie ca să fim în realitatea împărăției astăzi prin trăirea în duhul contopit!