• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Să-L cunoaștem pe Dumnezeu

Justificarea este a vieții: rezultatul justificării este să Îl savurăm pe Cristos ca viață

03/11/2025 by Credincios in Cristos 5 Comments

Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Rom. 5:21

Țelul mântuirii lui Dumnezeu este viața, căci justificarea este a vieții și înspre viață; rezultatul justificării noastre este savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră, căci Dumnezeu vrea să Îl savurăm pe El ca viață după ce suntem justificați prin credință. Slavă Domnului!

Cum putem noi, ființele umane păcătoase, să-L contactăm pe Dumnezeu, să avem părtășie cu Dumnezeu, să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L savurăm? Dumnezeu este sfânt, drept și glorios, iar noi suntem păcătoși, nedrepți și lipsiți de gloria lui Dumnezeu.

Dar slavă Domnului, El ne-a dat o cale pentru noi să ne ne apropiem de Dumnezeu, pe baza răscumpărării lui Cristos! Dumnezeu L-a trimis pe Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să vină și să realizeze răscumpărarea. Acum, pe baza răscumpărării Sale, când credem în Domnul Isus, Dumnezeu ne justifică și ne acoperă cu Cristos ca dreptate a noastră. Slavă Domnului!

Niciunul dintre noi nu poate împlini sau satisface cerințele dreptății lui Dumnezeu; cu toate acestea, Cristos a murit pe cruce pentru noi și El a împlinit toate cerințele dreptății lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament, în Levitic 16, vedem subiectul ispășirii; în ziua ispășirii, marele preot aducea sângele jertfei în Sfânta Sfintelor și îl stropea pe capacul ispășirii. În chivot, sub capacul ispășirii, se află legea lui Dumnezeu care îl condamnă pe om după ceea ce este Dumnezeu, iar deasupra capacului, se află heruvimii care semnifică gloria lui Dumnezeu.

Fără sângele sacrificiilor, omul nu poate intra în Sfânta Sfintelor și nu se poate apropia de Dumnezeu. Dar datorită sângelui sacrificiilor, Dumnezeu poate fi împăciuit, căci există ispășire. Datorită acestui sânge, cerința dreaptă a lui Dumnezeu este satisfăcută, iar sfințenia și gloria lui Dumnezeu sunt potolite; prin urmare, omul poate veni cu îndrăzneală la Dumnezeu.

Aceasta este o imagine a ceea ce se întâmplă în domeniul spiritual astăzi, realitatea lucrării Domnului pe cruce și aplicarea ei în experiența noastră creștină. În Noul Testament, îl vedem pe Domnul Isus venind să facă ispășire pentru păcatele noastre și El a fost rânduit de Dumnezeu să fie locul ispășirii.

Ce minunat e că Cristos nu doar că a făcut ispășirea și nu este doar El Însuși jertfa de ispășire, ci este și locul ispășirii unde ne întâlnim cu Dumnezeu! Amin! Cristos este jertfa de ispășire; El face ispășire pentru noi și este locul ispășirii pentru ca noi să ne întâlnim cu Dumnezeu și să Îl savurăm.

Prin credința în Cristos putem veni la Dumnezeu și să ne întâlnim cu El în Cristos, locul ispășirii, astfel încât să avem părtășie cu Dumnezeu și să ne împărtășim din Dumnezeu. Slavă Domnului! Astăzi, putem veni la Dumnezeu și să Îl savurăm pe baza jertfei lui Cristos pe cruce, prin credința noastră în El!

Țelul mântuirii lui Dumnezeu este viața, iar justificarea este a vieții, aducându-ne la standardul dreptății lui Dumnezeu pentru ca noi să savurăm viața Lui

…Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața. Rom. 5:18

Mulți creștini se bucură astăzi când își dau seama că sunt justificați înaintea lui Dumnezeu, dar se opresc aici. Însă justificarea în sine nu este țelul sau finalul. Viața este țelul mântuirii lui Dumnezeu!

Conform cu Romani 5:18, așa cum o singură greșeală a dus la osânda tuturor oamenilor, tot așa a dus la o singură faptă dreaptă a dus la justificarea spre viață pentru toți oamenii. Aleluia, justificarea este a vieții!

Fapta dreaptă a lui Cristos murind pe cruce a dus la justificarea vieții. Prin justificare, am ajuns la standardul dreptății lui Dumnezeu și acum corespundem cu ea, astfel încât El să poată împărtăși viața Sa în noi.

Țelul justificării este viața, iar țelul mântuirii lui Dumnezeu este ca viața divină să fie împărțită în noi pentru a ne umple, a crește în noi până la maturitate și a ne satura întreaga ființă. Slavă Domnului!

Ne-am gândit vreodată că justificarea este a vieții? Justificarea este minunată, dar justificarea nu este de dragul justificării; justificarea este a vieții și înspre viață. Dumnezeu ne justifică pentru ca noi să fim în poziția potrivită pentru a-L savura pe Dumnezeu și a ne împărtăși de El ca viață. Justificarea este pentru ca noi să câștigăm viață.

Nu e de mirare că Pavel a scris în Romani 4 despre Avraam ca un exemplu de justificare; Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a socotit acest lucru ca dreptate. În Geneza 15, nu este vorba de păcat; nu este vorba că păcatul trebuie înlăturat, ci că omul crede pe Dumnezeu și Dumnezeu îi dă omului o sămânță și țara bună, pentru ca Dumnezeu să câștige o împărăție pe pământ.

Justificarea este înspre viață și justificarea este a vieții. Dumnezeu ne justifică pentru ca noi să fim aduși în poziția și condiția potrivită pentru a-L savura pe Dumnezeu ca viață și ca totul pentru noi. Acum că am fost justificați, harul domnește prin dreptate înspre viață (Romani 5:21). Viața vine ca rezultat al dreptății (8:10).

Fie ca noi toți să mergem înainte cu Domnul zi de zi, știind că am fost justificați și realizând că justificarea este a vieții. Fie ca noi să ne exersăm duhul, să ne mărturisim păcatele, să aplicăm sângele prețios al Domnului și să savurăm justificarea vieții, astfel încât să ne putem împărtăși din bogățiile din Dumnezeu ca porție a noastră!

Slavă Domnului, poziția noastră exterioară s-a schimbat; fiind justificați, nu mai suntem în păcat sau sub condamnare – acum suntem în poziția corectă înaintea lui Dumnezeu pentru a ne împărtăși tot ceea ce este Dumnezeu!

Justificarea schimbă poziția noastră exterioară, calificându-ne să venim la Domnul și să savurăm viața Sa. Justificarea înspre viață indică faptul că accentul din Romani capitolul 5 este viața și că unirea organică a vieții este ceva ce ține de justificare. Slavă Domnului!

Fie ca noi să nu fim împiedicați de la o rămânere doctrinară în înțelegerea justificării, ci să savurăm faptul că suntem justificați și să mergem mai departe cu Domnul pentru a-L savura pe El ca viață! Fiind justificați de Dumnezeu, suntem aduși într-o unire organică cu Cristos, astfel încât să putem savura tot ceea ce este Dumnezeu.

În ochii lui Dumnezeu, suntem la înălțimea standardului dreptății Sale și corespundem acesteia, așa că acum Dumnezeu ne poate distribui viața Lui. Standardul Lui al dreptății este satisfăcut și acum Dumnezeu își distribuie viața și tot ce este El în ființa noastră. Slavă Domnului!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai realizat răscumpărarea pentru noi pe cruce. Credem în Tine și credem în lucrarea Ta răscumpărătoare. Aleluia, suntem justificați de Dumnezeu prin credința în Cristos! Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai justificat, ca să putem savura viața Ta! Aleluia, viața este țelul mântuirii lui Dumnezeu. Îți mulțumim, Doamne, că justificarea este a vieții! Amin, justificarea ne aduce la standardul dreptății lui Dumnezeu. Amin, Doamne, suntem acum la înălțimea standardului dreptății Tale, căci Cristos este dreptatea noastră! Aleluia, așa cum printr-o singură greșeală s-a ajuns la condamnarea tuturor oamenilor, tot așa și printr-o singură faptă dreaptă s-a ajuns la justificarea vieții tuturor oamenilor! Amin, Doamne, Îți mulțumim pentru justificarea spre viață. Ne deschidem Ție. Distribuie-Te în noi ca viață astăzi. Păstrează-ne în unirea organică cu Tine, ca să putem savura tot ceea ce Dumnezeu este în Cristos, spre savurarea noastră! Slavă Domnului, justificarea este a vieții și înspre viață!

Rezultatul justificării noastre este savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră

Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Rom. 5:1

În Romani 5:1-11 vedem subiectul justificării care ne conduce la savurarea lui Cristos ca viață. Rezultatul justificării noastre este savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră. Dumnezeu nu ne justifică doar și atât; El ne justifică pentru ca noi să putem intra în deplina savurare a lui Dumnezeu în Cristos, viața noastră.

În această porțiune din Romani, vedem șase cuvinte remarcabile: dragoste, har, pace, speranță, viață și glorie. Fiind justificați prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos (v. 1). Slavă Domnului, după ce suntem justificați, mai întâi avem pace cu Dumnezeu!

Prin Isus, am obținut acces prin credință la acest har în care stăm (v. 2). Rezultatul faptului de a fi justificați prin credință este că stăm în har. Acest lucru se datorează speranței gloriei lui Dumnezeu; acesta este al treilea rezultat al justificării noastre, care este speranța, cât și al patrulea este gloria lui Dumnezeu.

În primul rând, suntem justificați prin credință, iar apoi rezultatul este că avem pace cu Dumnezeu, stăm în har, avem speranță și avem glorie. În versetul cinci, vedem că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Acesta este al cincilea punct.

În versetul 10, vedem al șaselea punct al rezultatului justificării noastre, care este mântuirea în viața Lui, împăcarea cu El. Ce minunat!

Romani 5:1-11 ne arată că a fi justificați prin credință înseamnă a ne aduce în deplina savurare a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră. Aceasta include să avem pace cu Dumnezeu, să stăm în har, să avem speranța gloriei lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre și să fim mântuiți în viața Sa.

Fie ca noi să nu rămânem doar la a fi justificați prin credință; fie ca noi să vedem imaginea completă a mântuirii lui Dumnezeu și să ne dăm seama că justificarea este a vieții, căci rezultatul justificării este deplina noastră savurare a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră!

Rezultatul justificării noastre este întrupat în șase lucruri minunate – dragostea (v. 5), harul (v. 2), pacea (v. 1), speranța (v. 2), viața (v. 10) și gloria (v. 2) – spre savurarea noastră; aceste versete îl dezvăluie și pe Dumnezeul Triunic – Duhul Sfânt (v. 5), Cristos (v. 6) și Dumnezeu (v. 11) – spre savurarea noastră.

Împreună cu aceste șase cuvinte minunate, ca rezultat al justificării noastre, avem și trei persoane minunate. Aceste trei persoane nu sunt trei persoane distincte și separate, ci sunt unul singur – Dumnezeul Triunic.

Romani 5:5 vorbește despre Duhul Sfânt, versetul 6 vorbește despre Cristos murind pentru noi, iar versetul 11 vorbește despre lăudarea în Dumnezeu. Ne lăudăm și ne exultăm în Dumnezeu, ne glorificăm și ne exultăm în Dumnezeu, pentru că El este savurarea noastră.

Cât de minunat este să vedem că rezultatul justificării noastre este reprezentat de șase lucruri minunate și trei persoane uimitoare! Prin faptul că suntem justificați, avem dragoste, har, pace, speranță, viață și glorie și savurăm o unire organică cu Dumnezeul Triunic – Duhul Sfânt, Cristos și Dumnezeu, căci Dumnezeul Triunic a devenit savurarea noastră! Slavă Domnului!

Trebuie să luăm această porțiune a cuvântului și să ne rugăm asupra ei. Nu trebuie ca doar să o înțelegem și să fim de acord cu ea, iar memorarea ei nu este suficientă; trebuie să ne rugăm mult asupra acestei porțiuni, chiar să o luăm în considerare cu rugăciune în viața noastră de zi cu zi, pentru a-L putea savura pe Dumnezeu în Cristos ca fiind totul pentru noi în experiența noastră zilnică.

Slavă Domnului că, prin moartea răscumpărătoare a lui Cristos, Dumnezeu ne-a justificat pe noi, păcătoșii, și ne-a împăcat pe noi, dușmanii Săi, cu Sine (Romani 5:1, 10-11). Acum avem pace cu Dumnezeu, suntem justificați înaintea Sa, iar dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.

Primul lucru de care ne exultăm în acest domeniu minunat al mântuirii organice a lui Dumnezeu este dragostea lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu ne încurajează și ne confirmă, ne susține și ne mângâie. Putem avea îndoieli și putem suferi mult în timp ce trecem prin încercări și teste; însă dragostea lui Dumnezeu este în noi, confirmându-ne și susținându-ne.

Duhul ne descoperă, ne confirmă și ne asigură de dragostea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne iubește, nu avem nicio îndoială în Dumnezeu, nu ne temem de moarte sau de suferință și putem depăși orice ne iese în cale, căci El este cu noi. Slavă Domnului pentru dragostea Sa, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat!

Doamne Isuse, adu-ne să vedem și să savurăm rezultatul justificării noastre astăzi! Aleluia, ca urmare a justificării noastre, intrăm în savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră! Ce minunat e, Doamne, că acum putem veni la Dumnezeu pentru a-L savura pe El! Dumnezeu în Cristos este acum porția noastră pentru savurarea noastră! Amin, ne exersăm duhul astăzi și venim la Tine doar pentru a Te savura. Îți mulțumim, Doamne, că ai turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre prin Duhul Sfânt. Slavă Domnului, acum avem acces la acest har în care ne aflăm! Amin, Doamne, din moment ce am fost justificați prin credință și am fost împăcați cu Dumnezeu, acum avem pace cu Dumnezeu! Acum ne lăudăm, ne exultăm și ne glorificăm în Dumnezeu datorită speranței! Slavă Domnului ce suntem și vom fi mântuiți în viața Lui! Aleluia, ne așteptăm să împărtășim chiar și gloria lui Dumnezeu, căci El ne aduce la deplina savurare a lui Dumnezeu în Cristos în viața noastră de zi cu zi! Slavă Domnului pentru minunata mântuire organică a lui Dumnezeu, în care intrăm prin a fi justificați prin credință!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Justification is of Life: the Result of Justification is Enjoying Christ as life, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei – săptămâna 2 cu tema: Rezultatul justificării noastre — savurarea deplină a lui Dumnezeu în Cristos ca viață a noastră (ziua 2), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, viața creștină Tagged With: 2025ICSC-RO-w2d2, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl savurăm pe Cristos ca viață, jertfa de ispășire, justificarea este a vieții, justificarea spre viață, rezultatul justificării, savurarea deplină a lui Dumnezeu, standardul dreptății lui Dumnezeu, țelul mântuirii lui Dumnezeu, Witness Lee

Fiind copii ai luminii, suntem lumină în Domnul și umblăm în lumină, exprimându-L pe Dumnezeu

17/10/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. 1 Ioan 1:7

Odată eram întuneric, dar acum suntem lumină în Domnul, așa că trebuie să umblăm ca fiind copii ai luminii; trebuie să umblăm în lumină, așa cum Domnul este în lumină, să aducem roadele luminii și să-L avem pe Dumnezeu ca expresie în viața noastră de zi cu zi. Amin!

Fiecare dintre noi, credincioșii în Cristos, suntem copii ai lui Dumnezeu și, ca atare, trebuie să umblăm în dragoste și lumină, pentru că Dumnezeu este dragoste și lumină. Suntem născuți din Dumnezeu – suntem oameni-Dumnezeu, ființe umane care posedă viața și natura lui Dumnezeu și aparțin speciei lui Dumnezeu.

Aceasta este într-adevăr cea mai mare minune din univers, că noi, ființele umane, putem fi născuți din Dumnezeu și că păcătoșii pot fi făcuți copii ai lui Dumnezeu! Amin! Poate că nu ne dăm seama ce suntem și cine suntem astăzi, dar știm că Dumnezeu este în noi, căci Dumnezeu în Cristos, ca Duh, a venit în duhul nostru pentru a ne regenera, iar acum El crește în noi.

Ne-am născut din Dumnezeu și acum avem viața și natura divină a lui Dumnezeu. Ca atare, ca fiind copii ai lui Dumnezeu, putem fi imitatori ai lui Dumnezeu; îl putem imita pe Dumnezeu pentru că putem trăi prin viața și natura Lui, iar El poate fi exprimat prin noi.

Zi de zi, putem și ar trebui să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină. Pe măsură ce Îl cunoaștem pe Dumnezeu ca atare și Îl experimentăm ca dragoste și lumină, vom umbla și noi în dragoste și lumină.

Pe de o parte, Îl savurăm pe Dumnezeu în Cristos ca har și adevăr, căci dragostea lui Dumnezeu este exprimată prin harul lui Cristos, iar lumina lui Dumnezeu strălucește prin adevăr. Pe de altă parte, pe măsură ce Îl savurăm pe Cristos ca har și adevăr, suntem aduși mai adânc în Dumnezeu pentru a-L cunoaște ca dragoste și lumină.

Vom umbla în dragoste și lumină, ceea ce este mai profund și mai delicat decât a trăi conform adevărului și harului. A umbla în dragoste înseamnă a umbla în intimitate cu Dumnezeu, a-ți păsa de ceea ce-I pasă lui Dumnezeu și a trăi intim în dragostea Lui.

Scopul cărții Efeseni este să ne aducă în dragoste ca substanță interioară a lui Dumnezeu; atunci când suntem în dragoste, în dragostea divină, savurând dulceața dragostei divine, îi vom iubi pe ceilalți așa cum i-a iubit Cristos. Într-o astfel de condiție și atmosferă de dragoste, suntem saturați de Dumnezeu pentru a fi sfinți și fără pată înaintea Lui.

O, dragostea lui Dumnezeu în Cristos este nemăsurată și întrece orice cunoaștere, dar o putem cunoaște experimentând-o! Fie ca noi să vedem că, în calitate de cei care am fost regenerați de Dumnezeu pentru a deveni parte a speciei Sale, ar trebui să umblăm în dragoste și chiar să devenim dragoste, devenind la fel cum este Dumnezeu ca dragoste, căci suntem copiii Lui!

Astăzi vrem să vedem ce înseamnă ca noi să umblăm în lumină; suntem copii ai luminii, trebuie să fim în lumină, să umblăm în lumină și să aducem roadele luminii.

Suntem copii ai luminii, lumină în Domnul, și ar trebui să umblăm în lumină

Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Efes. 5:8

Efeseni 5:8 ne spune că noi, credincioșii în Cristos, eram odată întuneric, dar acum suntem lumină în Domnul, așa că ar trebui să umblăm ca copii ai luminii. Nu eram doar în întuneric; eram întuneric. Acum nu mai suntem doar în lumină, ci mai mult, suntem lumină în Domnul. Amin!

Așa cum Dumnezeu este lumină, tot așa și noi, ca copii ai lui Dumnezeu, suntem copii ai luminii (1 Ioan 1:5; Efeseni 5:8; Ioan 12:36). Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric deloc; acum suntem copii ai lui Dumnezeu și umblăm ca și copii ai luminii.

Îl avem pe Cristos ca lumină în noi și credem în lumină; suntem fii ai luminii. Nu suntem doar copii ai luminii – suntem însăși lumina; suntem lumină pentru că suntem una cu Dumnezeu în Domnul (Matei 5:14; 1 Ioan 1:5).

Domnul Isus ne-a spus că suntem lumina lumii, căci credem în El și Îl avem ca lumină în noi. Însă nu suntem lumină în Domnul atunci când trăim în carne, conform concepțiilor noastre naturale sau atunci când ne exprimăm sinele. Numai atunci când umblăm în lumină ca și copii ai luminii suntem lumină în Domnul, chiar lumina lumii.

Ce înseamnă a umbla în lumină? Cum putem noi, credincioșii în Cristos, să umblăm în lumină? Cum putem umbla în lumină în mod obișnuit? Cuvântul pentru „a umbla” din 1 Ioan 1:7 este o umblare obișnuită, ceva ce facem în mod obișnuit și nu doar din când în când.

Trebuie să umblăm în mod obișnuit în lumină, așa cum Domnul este în lumină și Dumnezeu este lumină. Când suntem în lumină și umblăm în lumină, suntem în afara domeniului binelui și răului.

De multe ori, noi, credincioșii în Cristos, suntem în domeniul binelui și răului. Când nu ne exersăm duhul pentru a trăi una cu Domnul și a umbla în lumină, „ne fabricăm propria lumină” și trăim conform pomului cunoștinței binelui și răului.

Dar când umblăm în lumină, așa cum Domnul este în lumină, suntem copii ai luminii și suntem în afara domeniului binelui și răului. Intenția lui Dumnezeu pentru noi astăzi este să umblăm în lumină ca fiind copii ai luminii, adică să trăim conform principiului pomului vieții, nu conform principiului cunoștinței binelui și răului.

Omul, însă, de la bun început, a ales sursa greșită; femeia a fost ademenită și înșelată de Satan, șarpele, iar bărbatul a urmat-o mâncând din pomul greșit. Atât de mulți creștini trăiesc astăzi în domeniul de a face ceea ce este corect și de a respinge lucrul greșit și vor să fie buni și nu răi.

Dar noi, astăzi, în experiența noastră creștină zilnică, umblăm în lumină, luând pomul vieții ca principiu al vieții noastre de zi cu zi? Trebuie să creștem în viață spre maturitate și să Îl savurăm pe Domnul în măsura în care alegem viața și nu moartea și umblăm în lumină în mod obișnuit.

Când ne certăm cu soțul/soția noastră, suntem puternici să ne impunem punctul de vedere pentru că credem și știm că avem dreptate. Dar dacă avem sentimentul că greșim și că nu avem dreptate în ființa noastră, nu vom dezbate sau argumenta.

Aceasta implică un aspect profund al relației noastre personale cu Domnul. Trebuie să-I cerem Domnului să ne ajute să trăim în domeniul pomului vieții, luându-L pe El ca viață a noastră și trăind una cu El, astfel încât să putem trăi în lumină, așa cum El este în lumină.

Când trăim în mod obișnuit în lumină, chiar și reacția noastră față de alți oameni, față de lucruri și față de evenimentele care au loc în jurul nostru Îl va exprima pe Domnul. Domnul este preocupat de ființa noastră; El nu vrea doar să facem ceea ce trebuie sau să spunem cuvintele corecte, ci să umblăm în lumină, luând pomul vieții ca principiu al vieții noastre zilnice.

Așadar, El aranjează toate persoanele, problemele și lucrurile din jurul nostru pentru a ne expune cât de mult încă trăim în întunericul concepțiilor noastre umane și cât de mult credem că avem dreptate. O, Doamne Isuse!

Domnul este într-un domeniu diferit, nu în domeniul binelui sau răului, ci în lumină! El a venit în noi ca lumină și ne face lumină în Domnul. Fie ca noi să ne întoarcem încontinuu către Domnul, să-I aplicăm prețiosul sânge ori de câte ori păcătuim și să mergem mai departe cu El în lumină.

Fie ca noi să ne pese mai mult să fim în lumină, să trăim conform principiului dependenței de Domnul, decât să fim corecți și să facem ceea ce trebuie. Trebuie să avem multe rugăciuni directe și sincere către Domnul, rugându-L să ne țină în lumină, să ne aducă întreaga ființă în lumină și să ne facă să trăim conform principiului pomului vieții.

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să umblăm în lumină astăzi! Slavă Domnului, acum suntem lumină în Domnul și putem umbla în lumină! Aleluia, Dumnezeu este lumină, iar noi, ca fiind copii ai lui Dumnezeu, suntem copii ai luminii. Ne deschidem Ție astăzi, dragă Doamne. Ne deschidem pentru a Te savura și a ne împărtăși din Tine. Îți permitem să strălucești în ființa noastră. Salvează-ne de la a trăi conform principiului binelui și răului. Salvează-ne de la a trăi conform pomului cunoștinței binelui și răului. O, Doamne, adu întreaga noastră ființă în lumină. Fie ca noi să vedem că suntem copii ai luminii și că ar trebui să umblăm în lumină. Fie ca noi să realizăm că suntem însăși lumina, căci suntem una cu Dumnezeu în Domnul! Aleluia, noi, cei care credem în Domnul Isus și care Îl avem pe Cristos ca lumină în noi, suntem lumină în Domnul și suntem lumina lumii! Amin, Doamne, fie ca noi să trăim și să umblăm în lumină astăzi! Fie ca noi să trăim conform principiului pomului vieții astăzi!

Umblăm ca fiind copii ai luminii pentru a avea rodul luminii și pentru ca Dumnezeu să fie exprimat în trăirea noastră

Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. Efes. 5:9

Când noi, copiii luminii, umblăm în lumină, avem rodul luminii (Efeseni 5:9). După ce Pavel ne poruncește să umblăm ca fiind copii ai luminii (v. 8), el a spus că rodul luminii constă în toată bunătatea, dreptatea și adevărul (v. 9).

Când noi, credincioșii în Cristos, umblăm ca fii ai luminii, vom avea o anumită exprimare – bunătate, dreptate și adevăr. Natura roadei luminii este bunătatea. Calea sau procedura prin care se produce roadele luminii este dreptatea. Realitatea, expresia reală a roadei luminii, este adevărul.

Dacă umblăm în lumină ca fii ai luminii, vom aduce rod. Roada luminii trebuie să fie bună în natură, dreaptă în procedură și reală în exprimare, astfel încât Dumnezeu să poată fi exprimat ca realitatea umblării noastre zilnice.

Aceasta înseamnă că, pe măsură ce umblăm în lumină ca fii ai luminii, Dumnezeu este exprimat prin noi; El este exprimat în viața noastră de zi cu zi. Este foarte semnificativ faptul că, vorbind despre roadele luminii, Pavel menționează doar trei lucruri: bunătatea, dreptatea și adevărul.

Acestea se referă la Dumnezeul Triunic, fiind expresia Dumnezeului Triunic în viața noastră de zi cu zi. Faptul că există un rod atunci când umblăm în lumină arată că acesta este organic; este rezultatul organic al vieții noastre în lumină. Nu este lucrarea luminii, nici conduita luminii; este rodul luminii.

Când umblăm în lumină, avem bunătate, dreptate și adevăr. Bunătatea îl denotă pe Dumnezeu Tatăl și se referă la Dumnezeu Tatăl, singurul care este bun (Matei 19:17). Niciunul dintre noi nu este bun; numai Dumnezeu Tatăl este bun, iar expresia noastră va fi bunătate atunci când umblăm în lumină. Natura rodului luminii este Dumnezeu Tatăl.

Procedura prin care este produs rodul luminii este dreptatea. Cristos este dreptatea lui Dumnezeu. El a venit să producă anumite lucruri conform dreptății lui Dumnezeu și a împlinit toată dreptatea (Romani 5:17-18, 21). Dumnezeu are o cale, o procedură, prin care face toate lucrurile; aceasta este dreptatea. Rodul luminii în procedura sa este dreptatea, referindu-se la Dumnezeu Fiul.

Adevărul este expresia roadei luminii; rodul luminii trebuie să fie real, adică trebuie să fie expresia lui Dumnezeu, strălucirea luminii ascunse. Dacă umblăm în lumină ca fii ai luminii, există o expresie particulară – Dumnezeu strălucește în noi și prin noi, iar noi umblăm în adevăr.

Adevărul se referă la Duhul adevărului, Duhul realității, al treilea Dumnezeu Triunic (Ioan 14:17; 16:13). Cât de minunat!

Dacă ne dăm seama cine suntem ca și credincioși în Cristos, dacă vedem că suntem fii ai luminii, chiar lumina însăși, vom umbla în lumină și va exista un rod particular pe care îl vom aduce – rodul luminii.

Rodul luminii este expresia lui Dumnezeu în viața noastră, căci Tatăl ca bunătate este exprimat prin noi, Fiul ca dreptate este trăit în noi, iar Duhul ca adevăr este manifestat în noi. Fie ca noi să umblăm ca fii ai luminii pentru a aduce rodul luminii astăzi.

Dovada că umblăm ca fii ai luminii se vede în aducerea roadelor luminii. Fie ca noi să umblăm în mod obișnuit în lumină astăzi. În această epocă, umblăm în lumină; în epoca următoare, lumina va fi intensificată și, pentru veșnicie, în cerul nou și pământul nou, Noul Ierusalim va fi expresia lui Dumnezeu ca lumină.

Apocalipsa 21:23 ne spune că cetatea Noului Ierusalim nu are nevoie de soare sau de lună ca să strălucească în cerul nou și pământul nou, căci gloria lui Dumnezeu o luminează prin Cristos ca lampă și Noul Ierusalim ca difuzor. Ce minunat e că devenim parte a expresiei corporative a lui Dumnezeu ca lumină în și ca Noul Ierusalim!

Doamne Isuse, vrem să umblăm în lumină ca fii ai luminii pentru a aduce roadele luminii. Păstrează-ne în lumină astăzi. Vrem să umblăm în lumină pentru a putea aduce roadele luminii, care sunt bune în natură, drepte în procedură și reale în exprimare! Amin, Doamne, fie ca Dumnezeu să fie exprimat ca realitatea umblării noastre zilnice! Păstrează-ne deschiși către Tine astăzi. Strălucește în noi și strălucește prin noi. Expune și îndepărtează orice întuneric și tratează orice parte întunecată din ființa noastră. O, Doamne, fie ca Dumnezeu Tatăl, ca bunătate, să fie exprimat în viața noastră de zi cu zi. Fie ca Cristos, ca dreptate, să fie trăit în noi, astfel încât să putem face lucrurile în calea lui Dumnezeu, conform procedurii Sale drepte. Fie ca Duhul realității să se manifeste prin noi și să ne călăuzească viața de zi cu zi, pe măsură ce umblăm în lumină și, prin urmare, umblăm în adevăr. O, Doamne, câștigă rodul luminii în noi, în viața noastră de zi cu zi! Fie ca noi să rămânem în lumină, să umblăm în lumină și să fim una cu Tine în lumină, până când vom deveni Noul Ierusalim, expresia lui Dumnezeu ca lumină în Cristos ca lampă!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, As Children of Light we are Light in the Lord and Walk in the Light expressing God, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 23 cu tema: Copiii lui Dumnezeu care umblă în dragoste și lumină, ziua 5, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WT-RO-W23d6, avem rodul luminii, copii ai luminii, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu e exprimat în noi, Îl exprimăm pe Dumnezeu, roadele luminii, suntem lumină în Domnul, trăirea noastră omenească, umblăm în lumină, Witness Lee

Văzând dragostea Tatălui pentru noi, umblăm în dragoste, având grijă de simțământul Tatălui

15/10/2025 by Credincios in Cristos 4 Comments

Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. 1 Ioan 4:10

În calitate de credincioși în Cristos și copii ai lui Dumnezeu, trebuie să umblăm în dragoste, așa cum Dumnezeu ne-a iubit și Cristos S-a jertfit pentru noi; trebuie să umblăm în intimitate cu Dumnezeu, savurând nu doar harul Său, ci și dragostea Sa, având grijă de simțământul Tatălui și trăind intim în dragostea Sa delicată.

O, cât de mult Îl iubim pe Domnul! Amin, cât de mult Îl iubim pe dragul nostru Tată ceresc! Eram păcătoși, morți în păcate și greșeli, dar Dumnezeu ne-a iubit atât de mult! Ne-a iubit atât de mult încât a devenit om și a venit să moară pentru noi, chiar dacă noi eram morți în păcate și greșeli. Ce fel de dragoste este aceasta?

În calitate de credincioși în Cristos, fie ca noi să ne amintim mereu de dragostea pe care o are Tatăl pentru noi. Dumnezeu este dragoste. El este pur și simplu dragoste. El iubește și iubește și iubește. El iubește pe toți oamenii fără discriminare.

Dumnezeul nostru este dragoste. Și El ne-a întins mâna în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, pentru a veni și a fi viața noastră. Cristos a venit ca expresie și întrupare a iubirii Tatălui și L-a exprimat pe Dumnezeu, L-a manifestat pe Dumnezeu și ni L-a făcut cunoscut tuturor.

Când privim la Domnul Isus, vedem cât de mult ne iubește Dumnezeu. Cristos nu a venit să ne condamne; El a venit să ne mântuiască, să ne salveze și să-Și împartă viața și natura în noi, astfel încât să putem face parte din împărăția lui Dumnezeu.

Astăzi suntem parte din împărăția lui Dumnezeu, iar viața și natura Dumnezeului nostru sunt în noi. Fiind copii ai lui Dumnezeu, trebuie să umblăm în dragoste și lumină, căci dragostea și lumina sunt natura ființei lui Dumnezeu.

Pe măsură ce facem una și alta în viața și umblarea noastră de zi cu zi, trebuie să avem o umblare care să fie constituită din substanța iubitoare a lui Dumnezeu și elementul strălucitor al lui Dumnezeu. Amin! Substanța lui Dumnezeu este dragostea, iar elementul Său este strălucitor, plin de lumină.

Ne place să fim cu Dumnezeu, să-L savurăm pe Dumnezeu și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină! Și pe măsură ce facem acest lucru, pe măsură ce Îl cunoaștem și Îl experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină, umblăm spontan în dragoste și lumină.

Rezultatul cunoașterii și experimentării lui Dumnezeu ca dragoste și lumină este că umblarea noastră zilnică este constituită din substanța iubitoare a lui Dumnezeu și din elementul strălucitor al lui Dumnezeu. Sursa interioară a umblării noastre nu mai devine eu, ci Cristos și, în special, Dumnezeu în Cristos exprimat prin noi ca dragoste și lumină.

Cu toții putem mărturisi că, în noi înșine, nu suntem oameni iubitori și nici nu ne place să umblăm în lumină. Dar atunci când Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru și rămânem în părtășie cu Domnul, umblăm spontan în dragoste și lumină. Slavă Domnului!

Fiind copii ai lui Dumnezeu, trebuie să umblăm în dragoste, adică să umblăm în intimitate cu Dumnezeu

Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 1 Ioan 3:1

Efeseni 5:2 ne spune să umblăm în dragoste, așa cum și Cristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine însuși pentru noi, ca jertfă și mireasmă lui Dumnezeu. Dacă citim și ne rugăm, ne rugăm și citim și cugetăm cu rugăciune la acest verset, vom atinge ceva din dulceața și tandrețea iubirii lui Dumnezeu.

Când atingem dragostea lui Dumnezeu, vom umbla pur și simplu în dragoste, căci Dumnezeu este dragoste. A umbla în dragoste înseamnă a umbla în intimitate cu Dumnezeu (1 Ioan 3:1). Dumnezeu este dragoste.

Îl savurăm și Îl cunoaștem pe Dumnezeu ca dragoste și umblăm în dragoste. În prezența Tatălui, nu numai că savurăm har, expresia dragostei, ci savurăm și dragostea însăși. Dragostea se găsește în Dumnezeu, căci Dumnezeu este dragoste.

Nu este ușor să ilustrăm ce fel de umblare ar trebui să avem în dragoste, dar un exemplu ar fi relația intimă dintre o fiică și o mamă. Când o fiică își iubește mama și vrea să-i facă pe plac, va face multe lucruri împotriva propriei voințe doar pentru a-i putea face pe plac. Nu va face multe lucruri pentru că mamei sale nu-i plac acele lucruri și va fi fericită când o va face fericită pe mama ei.

Când umblăm în dragoste, umblăm în intimitate cu Dumnezeu; umblăm nu doar în har sau prin har, ci în dragoste. Noi, cei care credem în Cristos, suntem copii ai lui Dumnezeu și avem o relație intimă cu Dumnezeu, Tatăl nostru.

Am primit har și venim în Fiul pentru a-L contacta pe Tatăl. Pe măsură ce venim la Tatăl pentru a-L savura și a-L cunoaște, savurăm dragoste. În prezența Tatălui, există însăși dragostea; nu există doar har, ci, mai mult decât atât, există dragoste.

Pe măsură ce umblăm în dragoste, căci Dumnezeu este dragoste, nu vom dori să facem nimic care să-I displacă Tatălui. Mai degrabă, umblăm în intimitate cu Dumnezeu și nu vrem să-L întristăm, ci să facem întotdeauna lucruri care să-I fie plăcute.

Așa a spus Pavel, că vrem să-I fim plăcuți Domnului; Îl iubim atât de mult încât nu facem nimic care să-I displacă. De exemplu, Tatăl urăște curvia, necurăția și pofta; ca și copii ai lui Dumnezeu care umblăm în dragoste, noi ne ferim și de astfel de lucruri (1 Corinteni 6:18; Evrei 13:4; 1 Corinteni 7:2; Matei 5:32; 19:9).

Există mult păcat, imoralitate și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu în jurul nostru peste tot în lume, dar noi, credincioșii în Cristos, Îl iubim pe Tatăl nostru, umblăm în dragoste și ne ferim de astfel de lucruri. Acest fel de umblare este blândă și delicată; nu este doar o viață prin har, ci mai mult, o umblare în dragoste.

Cristos a venit să fie savurarea noastră și El este plin de har și realitate (Ioan 1:17). Când Îl savurăm pe Cristos, savurăm har; apoi, mergem mai adânc și-L savurăm pe Tatăl ca dragoste, sursa harului.

Fie ca noi să fim copiii lui Dumnezeu care savurează dragostea lui Dumnezeu și umblă în dragoste. Fie ca noi să ne amintim întotdeauna că suntem sfinți care suntem separați de El și saturați de El și trăim și umblăm în intimitate cu Dumnezeu.

Putem ilustra diferența dintre dragoste și har în relația dintre o mamă și copilul ei. Uneori, un copil poate dori ceva de la mama sa, iar mama sa i-l dăruiește cu dragoste; acesta este har. Alteori, copilul vrea pur și simplu să rămână în îmbrățișarea mamei sale; aceasta este dragoste.

Când primim ceva de la Dumnezeu, acesta este har, dar când savurăm ceea ce este Dumnezeu, aceasta este dragoste. Trebuie nu doar să-L savurăm pe Cristos ca har, ci și mai mult, să mergem mai departe și mai adânc cu Domnul pentru a-L savura pe Dumnezeu Tatăl ca dragoste, astfel încât să putem umbla în dragoste.

Când atingem dragostea Tatălui, vom trăi în intimitate cu Dumnezeu; vom savura harul, dar și mai mult, Îl vom savura pe Dumnezeu ca dragoste și îl vom exprima pe Dumnezeu ca dragoste în viața noastră de zi cu zi.

Doamne Tată, Te iubim! Îți mulțumim că ne-ai iubit mai întâi. Îți mulțumim că ne-ai arătat dragostea Ta făcându-ne copii ai lui Dumnezeu! Aleluia, Dumnezeul nostru este Tatăl nostru și El este dragoste! O, Doamne, ne deschidem Ție! Revarsă mai mult din Tine în noi ca dragoste. Constituie-ne cu dragostea Ta. Vrem să savurăm nu doar harul Tău, ci și mai mult, să Te atingem ca dragoste și să umblăm în dragoste. Ne dăm Ție, Doamne. Îți dăm umblarea și viața noastră zilnică. Vrem să trăim și să umblăm în dragoste. Te iubim atât de mult, Doamne, încât nu vrem să facem nimic care să-Ți displacă. Fie ca viața și umblarea noastră zilnică să fie în intimitate cu Dumnezeu. O, Doamne Tată, Te iubim! Ne place să fim în prezența Ta, savurând dragostea Ta. Ce fel de dragoste este aceasta, că Dumnezeu a venit să fie om și ne-a răscumpărat, ne-a regenerat și ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu! Doamne Tată, Te iubim și iubim ceea ce iubești Tu! Te iubim și urâm ceea ce urăști Tu. Alegem să trăim în intimitate cu Dumnezeu astăzi și ne ținem departe de orice Îți displace! Amin, vrem să umblăm în dragoste astăzi!

Când vedem dragostea Tatălui pentru noi, umblăm în dragoste și ne pasă de simțământul Tatălui, trăind intim în dragostea Sa delicată

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). Efes. 2:4-5

Natura esenței lui Dumnezeu este dragostea; ceea ce este El prin însăși esența Sa este dragostea. În aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu printre noi, că Dumnezeu L-a trimis pe singurul Său Fiu născut în lume, ca noi să avem viață și să trăim prin El (1 Ioan 4:9).

Dumnezeu este dragoste și Și-a manifestat dragostea trimițându-L pe Fiul Său să vină și să moară pentru noi, chiar să devină viața noastră, ca noi să putem deveni copii ai lui Dumnezeu. O, ce fel de dragoste este aceasta?

Una e să iubești pe cineva care este demn de iubit și bun, dar noi eram morți în păcate și greșeli, răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu și departe de Dumnezeu, totuși Dumnezeu ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său să vină și să moară pentru noi.

El iubește omenirea decăzută (1 Ioan 4:19); atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3:16). Când vedem dragostea lui Dumnezeu manifestată în Cristos, suntem mișcați, inima noastră se topește și pur și simplu Îi răspundem cu dragoste. Pur și simplu Îl iubim înapoi.

Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât ne-a dat viață prin Fiul Său cu propria Lui viață, ca să putem deveni copiii Lui.

1 Ioan 4:10 spune în continuare că așa s-a manifestat dragostea lui Dumnezeu – nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Aceasta este dragostea mai înaltă și mai nobilă a lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât L-a trimis pe Fiul Său ca să ne mântuiască și să ne dea viața lui Dumnezeu, ca să devenim copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeul nostru, fiind bogat în îndurare, datorită marii Sale iubiri cu care ne-a iubit, ne-a întins mâna chiar și atunci când eram morți în păcate și greșeli și ne-a adus la viață împreună cu Cristos, dându-ne viața Lui și făcându-ne copii ai lui Dumnezeu (Efeseni 2:4-6).

Ne aflam într-o stare jalnică, foarte umili, nevrednici de dragostea lui Dumnezeu; însă Dumnezeu este bogat în îndurare și ne-a atins în îndurarea Sa pentru a ne aduce într-o stare potrivită în care să ne poată iubi.

Iubirea mai nobilă a lui Dumnezeu este atributul Său esențial și El Și-a exercitat atât îndurarea, cât și dragostea Sa pentru a ne aduce în împărăția lui Dumnezeu, făcându-ne copii ai lui Dumnezeu.

Cât de mult Îi mulțumim Domnului că, datorită marii Sale iubiri, El este bogat în îndurare pentru a ne mântui din poziția noastră jalnică într-o stare potrivită pentru dragostea Sa și ne-a iubit nespus de mult!

Pe măsură ce vedem dragostea Tatălui în Cristos, Îi răspundem cu dragoste și, în umblarea noastră zilnică, vom ține cont de simțământul Tatălui, căci trăim intim în dragostea Sa delicată. Când ne gândim la Tatăl, care a trimis Duhul Fiului Său în inimile noastre strigând: „Ava, Tată” (Romani 8:16), suntem umpluți de dragoste față de El.

Ne vom preocupa nu doar de cerințele Tatălui, ci și de simțământul Tatălui, iar simțământul Tatălui va deveni simțământul nostru. Când îi vom întâlni pe alții, îi vom iubi cu dragostea lui Dumnezeu, care a fost turnată în inimile noastre. Când vorbim cu sfinții și cu cei din jurul nostru, în special cu cei din familia noastră, ei vor atinge ceva din dragostea lui Dumnezeu.

Când alții ne atacă și chiar ne urăsc, când cei mai apropiați ne urăsc și nu vor să vorbească cu noi, dragostea lui Dumnezeu se va exprima prin noi, căci trăim în intimitate cu Dumnezeu, ne pasă de simțământul Tatălui și umblăm în dragoste.

Nu vom fi indignați și nici nu-i vom ataca pe cei care ne urăsc; mai degrabă, vom permite Tatălui ca dragoste să fie exprimat prin noi. Așa cum Dumnezeu Tatăl ne iubește și se întinde spre noi în îndurarea Sa pentru a ne aduce într-o stare în care ne poate iubi până la capăt, tot așa și noi exprimăm dragostea Tatălui, chiar dragostea pe care Tatăl o are în noi.

Această dragoste nu este dragostea noastră naturală; dragostea noastră naturală este limitată și se strică, dar dragostea divină este nelimitată, nobilă și eternă. Dragostea lui Dumnezeu este atât de puternică încât nimic nu ne poate separa de dragostea lui Dumnezeu în Isus Cristos.

Însă această dragoste este atât de intimă și delicată, căci ne atinge, ajunge la noi și ne împarte ceea ce este Dumnezeu, chiar în adâncul ființei noastre. Fie ca noi să fim cei care Îl savurează și Îl experimentează pe Dumnezeu ca dragoste, astfel încât să umblăm în dragoste.

Fie ca noi să permitem dragostei lui Dumnezeu să ne atingă, să ne topească inima și să ne infuzeze, astfel încât să putem umbla în dragoste, umblând în intimitate cu Dumnezeu și îngrijindu-ne de inima Tatălui. O, cât de mult ne iubește Dumnezeu! Cât de mult Îl iubim noi! Ce dragoste delicată are El față de noi!

Îți mulțumim, Tată, că ești bogat în îndurare, datorită marii Tale iubiri cu care ne-ai iubit. Îți mulțumim că ai venit la noi în îndurarea Ta pentru a ne mântui în Fiul și a ne regenera cu viața Ta, astfel încât să putem fi copii ai lui Dumnezeu! Ce fel de dragoste este aceasta, nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre! Te iubim, Doamne Tată! Îți mulțumim că ne-ai arătat dragostea Ta cea mai nobilă și mai înaltă. Amin, în aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu printre noi, că Dumnezeu L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume, ca noi să avem viață și să trăim prin El! Te iubim, Tată! Îți răspundem în dragoste. Vrem să umblăm în dragoste, având întotdeauna grijă de simțământul Tatălui în umblarea noastră zilnică. Fie ca noi să trăim intim în dragostea Ta delicată astăzi. Fie ca dragostea Ta să fie exprimată prin noi către cei din jurul nostru. Desăvârșește-ne în dragostea Ta. Păstrează-ne în dragostea Ta. Cât de mult avem nevoie de dragostea Ta astăzi! Cât de mult vrem ca dragostea Ta să fie exprimată prin noi, pe măsură ce umblăm în dragoste!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Seeing the Father’s Love for us, we Walk in Love Caring for the Father’s Feeling, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 23 cu tema: Copiii lui Dumnezeu care umblă în dragoste și lumină, ziua 4, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WT-RO-w23d4, Ava Tată, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Doamne Tată Te iubim!, dragostea Tatălui pentru noi, Dumnezeu este dragoste, exprimăm dragostea lui Dumnezeu, ne pasă de simțământul Tatălui, trăind intim în dragoste, umblăm în dragoste, umblăm în intimitate cu Dumnezeu, Witness Lee

Fiind copiii lui Dumnezeu, noi umblăm în dragoste și lumină, nu doar conform adevărului și harului

14/10/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Efes. 5:8

În calitate de credincioși în Cristos, suntem copii ai lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este Tatăl nostru; în calitate de copii ai lui Dumnezeu, ar trebui să umblăm în dragoste și lumină, și putem face asta pentru că Cristos în noi este dragoste și lumină pentru a fi elementul constitutiv al ființei noastre în umblarea noastră zilnică. Amin!

Dumnezeu este lumină (1 Ioan 1:5) și Dumnezeu este dragoste (4:8, 16). Aceasta este ceea ce este Dumnezeu în natura Sa; dragostea și lumina sunt constituenții ființei Sale.

Când Îl vedem pe Dumnezeu și Îl atingem pe Dumnezeu, vedem lumină și dragoste și atingem lumină și dragoste. Cu toate acestea, Dumnezeu ca dragoste vine la noi ca har, iar Dumnezeu ca lumină vine la noi ca adevăr.

Nu-L putem atinge pe Dumnezeu ca lumină, căci El locuiește într-o lumină de neapropiat; Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit să-L exprime pe Dumnezeu ca lumină, iar El este calea și realitatea (adevărul) și viața.

Cristos a venit să-L exprime pe Dumnezeu și să ni-L facă cunoscut, chiar să ni-L facă vizibil, căci El L-a definit pe Dumnezeu, L-a exprimat pe Dumnezeu, L-a explicat pe Dumnezeu și L-a făcut real pentru noi.

Dumnezeu, ca lumină, vine la noi ca adevăr; când venim la Cuvântul lui Dumnezeu sau suntem sub auzirea credinței, ceea ce primim este adevărul divin, iar adevărul Îl aduce pe Dumnezeu ca lumină.

Dumnezeu strălucește asupra noastră și în noi prin cuvântul Său, adevărul. De aceea trebuie să venim la cuvântul lui Dumnezeu zi de zi; venim nu doar pentru a citi Biblia și a avea o cunoaștere generală despre Dumnezeu și planul Său, ci pentru a avea strălucirea Sa.

De fapt, când Dumnezeu strălucește, suntem treziți din orice somn sau moțăială și suntem înviați din orice situație de moarte.

Zi de zi avem nevoie de strălucirea Domnului; trebuie să ne deschidem către El, să ne întoarcem inima către El și să-I permitem să strălucească în noi; El strălucește în noi și peste noi prin cuvântul Său, adevărul, și suntem sfințiți în adevăr (Ioan 17:17) pentru a avea elementul Său sfânt în noi.

Dumnezeu este dragoste și El Și-a turnat dragostea în inimile noastre. Ne-a arătat dragostea Lui venind să moară pentru noi în persoana Domnului Isus; dragostea Sa care L-a făcut să moară pentru noi este atât de convingătoare și emoționantă, iar noi suntem atinși de dragostea Lui.

Când vedem dragostea lui Dumnezeu și suntem atinși de dragostea Sa, Îl savurăm pe Cristos ca har, căci harul este veirea dragostei Sale către noi. Dragostea lui Dumnezeu este sursa harului lui Dumnezeu; Cristos a venit plin de har și realitate, căci El a venit să-L exprime pe Dumnezeu și să-L reprezinte pe Dumnezeu.

Astăzi, noi, cei care credem în Cristos, suntem copii ai lui Dumnezeu și trebuie să umblăm în dragoste și lumină; facem acest lucru nu într-un mod exterior sau deliberat, ci într-un mod organic, intrinsec, trăind după viața și natura divină a Tatălui nostru ceresc în duhul nostru.

Ca și copii ai lui Dumnezeu, ar trebui să umblăm în dragoste și lumină, nu numai conform harului și adevărului

Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu. Efes. 5:2

În Efeseni 5:2 și 8, ni se spune să umblăm în dragoste și lumină; în calitate de copii ai lui Dumnezeu, ar trebui să umblăm în dragoste și lumină. Pavel nu ne-a îndemnat sau încurajat doar să umblăm în dragoste și lumină; ne-a poruncit să umblăm în dragoste și lumină.

În Efeseni 4:17-32, elementele de bază sunt harul și realitatea (adevărul), iar în 5:1-33, elementele de bază sunt dragostea și lumina (vezi versetele 2, 25, 8-9, 13).

Pe de o parte, trebuie să Îl savurăm și experimentăm pe Cristos ca har și adevăr, fiind umpluți de savurarea lui Cristos ca har și constituiți cu adevărul în ființa noastră interioară. Pe de altă parte, trebuie să mergem mai adânc decât harul și adevărul și să atingem sursa, chiar însăși ființa lui Dumnezeu, astfel încât să umblăm în dragoste și lumină.

Harul este expresia dragostei, căci dragostea este sursa harului. Adevărul este strălucirea luminii divine, căci lumina este originea și sursa adevărului. În însăși ființa Sa, Dumnezeu este dragoste și lumină (1 Ioan 4:8; 1:5); când El este exprimat și revelat în Domnul Isus, Dumnezeu vine la noi ca har și adevăr.

Când Cristos a venit, dragostea lui Dumnezeu s-a transformat în har pentru noi, iar lumina Lui a devenit adevăr. Când am auzit Evanghelia pentru prima dată, am fost atinși de dragostea lui Dumnezeu și l-am primit pe Cristos ca har; ceea ce am auzit a fost adevărul, care transmitea strălucirea luminii lui Dumnezeu.

Pe măsură ce Îl savurăm pe Cristos ca har și adevăr, suntem aduși mai adânc în Dumnezeu pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L experimenta pe Dumnezeu ca dragoste și lumină.

Viața noastră de zi cu zi trebuie să meargă mai adânc decât simpla savurare a harului și a adevărului; trebuie să umblăm în dragoste și lumină. Trebuie să progresăm de la elementele exterioare ale harului și adevărului la elementele interioare ale dragostei și luminii.

Dragostea este substanța interioară a lui Dumnezeu; putem simți dragostea interioară a lui Dumnezeu. Lumina este elementul exprimat al lui Dumnezeu; lumina exterioară a lui Dumnezeu este vizibilă.

Dumnezeu nu ne dă lucruri doar și apoi le cere de la noi; El ne deschide însăși substanța interioară a ființei Sale. El își deschide inima către noi, arătându-ne dragostea Sa și manifestându-Se nouă ca lumină.

El nu ne dă doar o lumină sau o dragoste și nici nu ne arată doar un aspect a ceea ce este El pentru a ne impresiona. El ne deschide miezul ființei Sale.

Dragostea interioară a lui Dumnezeu poate fi simțită, iar lumina exterioară a lui Dumnezeu este vizibilă. Putem mărturisi că putem simți dragostea lui Dumnezeu în interior și putem vedea lumina lui Dumnezeu strălucind.

Fie ca noi să mergem mai adânc cu Domnul în viața noastră de zi cu zi, astfel încât nu numai să Îl savurăm pe El ca har și adevăr, ci să atingem sursa cunoscându-L și experimentându-L pe Dumnezeu ca dragoste și lumină.

Și fie ca noi să umblăm în dragoste și lumină, căci suntem copii ai lui Dumnezeu. Umblarea noastră zilnică în calitate de copii ai lui Dumnezeu ar trebui să fie constituită atât din substanța iubitoare a lui Dumnezeu, cât și din elementul strălucitor al lui Dumnezeu; aceasta ar trebui să fie sursa interioară a umblării noastre.

Trebuie să vedem substanța iubitoare a lui Dumnezeu și să fim constituiți cu ea. Trebuie să vedem și să fim umpluți cu elementul strălucitor al lui Dumnezeu.

Trebuie să transformăm acest lucru în rugăciunea noastră și să-I cerem Domnului să ne arate esența și substanța Lui iubitoare și trebuie să fim deschiși către El pentru ca El să strălucească asupra noastră și să ne infuzeze cu Sine Însuși ca lumină.

Pe măsură ce umblăm astăzi în calitate de copii ai lui Dumnezeu, trebuie să fim constituiți cu substanța iubitoare a lui Dumnezeu și cu elementul strălucitor al lui Dumnezeu, astfel încât să putem umbla în dragoste și lumină.

Sursa interioară a umblării noastre zilnice trebuie să fie substanța interioară a lui Dumnezeu ca dragoste și elementul strălucitor al lui Dumnezeu ca lumină. O astfel de umblare în dragoste și lumină este mai profundă și mai fină decât a trăi conform adevărului și harului.

Nu minimalizăm adevărul și harul; vrem doar să ne dăm seama că există o cale mai profundă de a-L cunoaște și experimenta pe Dumnezeu, chiar de a umbla în ceea ce este Dumnezeu, umblând în dragoste și lumină.

Zi de zi, începând de dimineață, trebuie să ne apropiem de tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har pentru ajutor la timp (Evrei 4:16). Trebuie să Îl savurăm pe Domnul în cuvântul Său pentru a fi umpluți de adevăr.

Cu toate acestea, trebuie să mergem și mai adânc pentru a atinge sursa harului și a adevărului, adică să-L atingem și să-L savurăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină.

Trebuie să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină și trebuie să umblăm în dragoste și lumină, căci suntem copii ai lui Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu, ca dragoste și lumină, să fie sursa vieții noastre de zi cu zi.

Fie ca noi să profităm de fiecare ocazie din timpul zilei, chiar și de momentele în care luăm o pauză sau trebuie să așteptăm să se întâmple anumite lucruri, pentru a ne deschide Domnului și a-L atinge pe Dumnezeu ca dragoste și lumină, astfel încât să putem umbla în dragoste și lumină.

Fie ca Domnul să ne înalțe viața de zi cu zi și umblarea în El și cu El până când vom umbla în lumină și dragoste în calitate de copii ai lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să umblăm în dragoste și lumină astăzi. Fii sursa vieții noastre astăzi. Venim la Tine în cuvântul Tău și chemăm numele Tău pentru a Te savura ca har și adevăr. Umple-ne cu savurarea lui Cristos și constituie-ne cu Tine ca adevăr, cuvântul viu al lui Dumnezeu. O, Doamne, vrem să mergem mai adânc cu Tine pentru a atinge însăși esența și natura ființei Tale. Fie ca noi să-L atingem, să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină, sursa harului și a adevărului. Infuzează-ne cu Tine Însuți ca dragoste. Fie ca noi să-L atingem pe Dumnezeu ca dragoste și să primim strălucirea lui Dumnezeu ca lumină. O, Doamne Isuse, fie ca umblarea noastră zilnică în calitate de copii ai lui Dumnezeu să fie constituită atât din substanța iubitoare a lui Dumnezeu, cât și din elementul strălucitor al lui Dumnezeu! Doamne Tată, vrem să fim constituiți cu substanța Ta iubitoare! Vrem să experimentăm elementul strălucitor al lui Dumnezeu! O, fie ca Dumnezeu, ca lumină și dragoste, să fie sursa interioară a umblării noastre creștine de astăzi! Amin, Doamne, vrem să mergem mai adânc cu Tine și să avem o umblare în dragoste și lumină astăzi!

Umblăm în dragoste, așa cum Cristos ne-a iubit, și umblăm ca fiind copii ai luminii, chiar ca lumină în Domnul

Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. Efes. 4:32

A umbla în dragoste și lumină este ceva foarte profund; nu putem umbla în dragoste și lumină decât dacă mergem mai adânc cu Domnul, chiar mai adânc decât să-L cunoaștem și să-L savurăm pe Cristos ca adevăr și har.

Pavel ne poruncește în Efeseni 5:2 să umblăm în dragoste, așa cum și Cristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine însuși pentru noi, ca jertfă și mireasmă lui Dumnezeu.

Ce fel de dragoste este aceasta? Acesta este Dumnezeu ca dragoste exprimată și trăită în Cristos. Cristos nu doar ne-a iubit și apoi a venit să ne mântuiască din păcat; El S-a jertfit pe Sine pentru noi.

Pe de o parte, în 4:32 îl vedem pe Dumnezeu ca model al umblării noastre zilnice; pe de altă parte, Cristos este exemplul pentru trăirea noastră în 5:2. În 4:32, ni se spune să-i iertăm pe ceilalți așa cum Dumnezeu ne-a iertat în Cristos; Dumnezeu este modelul iertării.

Dar în Efeseni 5 vedem că Cristos este exemplul nostru, căci dragostea este exprimată în Cristos (v. 2, 25) și lumina este strălucită de Cristos asupra noastră (v. 14) pentru a fi elementele de bază care constituie ființa noastră.

Cristos ne-a iubit și S-a jertfit pe Sine pentru noi; El este exemplul umblării în dragoste. El S-a oferit pe Sine ca jertfă lui Dumnezeu pentru răscumpărarea păcatelor noastre; de asemenea, S-a oferit pe Sine ca ofrandă lui Dumnezeu pentru părtășia noastră cu Dumnezeu.

În Biblie, există o diferență între o jertfă și o ofrandă. O ofrandă este adusă lui Dumnezeu pentru părtășie cu Dumnezeu, dar o jertfă este adusă Lui pentru răscumpărare.

Cristos ne-a iubit într-o asemenea măsură încât S-a oferit lui Dumnezeu ca jertfă pentru păcatele noastre pentru răscumpărarea noastră și, de asemenea, S-a dat lui Dumnezeu ca ofrandă pentru părtășia noastră cu Dumnezeu.

El ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi. Suntem atinși de dragostea Lui, iar aceasta este, de asemenea, o mireasmă plăcută lui Dumnezeu.

Trebuie să învățăm de la Cristos să trăim și să umblăm în dragoste și lumină; pe măsură ce învățăm de la Cristos și Îl exprimăm ca dragoste, vom umbla pe aceeași cale pe care a umblat și El.

Fie ca noi să urmăm exemplul Domnului astăzi de a umbla în dragoste, astfel încât umblarea noastră zilnică să fie și ea o mireasmă plăcută lui Dumnezeu.

Fie ca Domnul să ne câștige viața de zi cu zi într-o asemenea măsură. Fie ca noi să fim atinși de dragostea lui Dumnezeu exprimată în Cristos și fie ca noi să trăim și să umblăm în dragoste astăzi.

Pe măsură ce urmăm exemplul Domnului, umblarea noastră va fi în dragoste pentru ceilalți și va emana o mireasmă plăcută lui Dumnezeu. Amin!

Efeseni 5:8 ne spune că odată eram întuneric, dar acum suntem lumină în Domnul; prin urmare, ar trebui să umblăm ca niște copii ai luminii. Trebuie să umblăm în dragoste și lumină.

Odată nu eram doar în întuneric, ci eram întunericul însuși. Pentru că eram una cu Satan, eram în întuneric și eram întunericul însuși. Dar acum, după ce am crezut în Domnul Isus, nu suntem doar în lumină, ci suntem lumina însăși.

Suntem copii ai luminii și chiar ai luminii în Domnul (Matei 5:14). Fie ca noi să vedem că suntem lumină în Domnul și fie ca noi să rămânem zilnic în lumină, să umblăm în lumină și să-I permitem Domnului să strălucească asupra noastră și prin noi.

Aceasta este o activitate pe care o facem în mod obișnuit; nu este o umblare deliberată, ci ceva organic, care vine din constituția interioară a ființei noastre.

Când umblăm în dragoste și lumină, vom dovedi ce este plăcut Domnului (Efeseni 5:10). Fie ca noi să nu umblăm în mod nechibzuit, orbește sau în ignoranță; fie ca noi să umblăm ca niște copii ai luminii, dovedind ce este plăcut Domnului.

Fie ca Domnul să câștige aceasta în noi. Fie ca Domnul să câștige viața noastră zilnică venind din ființa noastră interioară, din constituția ființei noastre, așa cum Îl cunoaștem și Îl experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai iiubit și Te-ai jertfit pentru noi, ca o ofrandă și o jertfă lui Dumnezeu, ca o mireasmă plăcută! O, Doamne, Te iubim! Îți răspundem cu dragoste, căci dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin credință! Te luăm pe Tine, dragă Doamne Isuse, ca exemplu pentru viața noastră. Vrem să urmăm exemplul Tău astăzi, umblând în dragoste. Îți mulțumim că Te-ai jertfit pentru noi, ca să fim mântuiți de păcatele noastre și să avem părtășie cu Dumnezeu. Te iubim, Doamne. Exprimă-te prin noi ca dragoste. Fie ca umblarea noastră să fie în dragoste față de ceilalți și plină de o mireasmă plăcută lui Dumnezeu! Amin, Doamne Isuse, Te iubim! Îți mulțumim că ne faci lumină în Domnul! Slavă Domnului, odată eram întuneric, dar acum suntem lumină în Domnul! Vrem să umblăm în lumină ca și copii ai luminii. Strălucește în noi, dragă Doamne. Strălucește în fiecare parte a ființei noastre. Păstrează-ne în lumină. Fie ca noi să umblăm în dragoste și lumină, ca să putem dovedi ce este bine plăcut Domnului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, As Children of God we Walk in Love and Light, not just According to Truth and Grace, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 23 cu tema: Copiii lui Dumnezeu care umblă în dragoste și lumină, ziua 3, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WT-RO-w23d3, copii ai luminii, copiii lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste, strălucirea luminii divine, suntem lumină în Domnul, umblăm în adevăr, umblăm în dragoste, umblăm în dragoste și lumină, Witness Lee

Îl cunoaștem și-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină, savurându-L pe Cristos ca har și adevăr

13/10/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. 1 Ioan 4:8

În calitate de credincioși în Cristos, născuți din Dumnezeu pentru a avea viața și natura Lui, trebuie să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină; atunci când Îl cunoaștem pe Dumnezeu ca o astfel de dragoste și lumină, Îl vom savura pe El ca har și adevăr, realitate, în viața noastră de zi cu zi. Amin!

Cât de mult Îi mulțumim Domnului și Îl lăudăm pentru faptul că ne-a regenerat cu viața lui Dumnezeu pentru a ne face copii ai lui Dumnezeu, parte a speciei lui Dumnezeu!

Noi, credincioșii în Cristos, Îl avem pe Cristos trăind în noi, iar El, ca persoană vie, locuiește în noi, trăiește în noi, crește în noi, este format în noi și ne aduce la maturitate, astfel încât să putem fi glorificați și să fim așa cum este El. Minunat!

Pe măsură ce trecem prin viața noastră de zi cu zi, având grijă de multe lucruri și făcând lucrurile pe care trebuie să le facem zilnic, învățăm să avem părtășie cu Domnul, chiar să-I permitem să se răspândească în noi, să-Și facă locuința în noi și să facă toate lucrurile în noi.

Suntem copii ai lui Dumnezeu. Așa cum copiii noștri au viața și natura noastră, tot așa și noi, ca și copii ai lui Dumnezeu, avem viața și natura lui Dumnezeu în noi.

Cu cât ne întoarcem mai mult către Domnul, întorcându-ne către duhul nostru pe parcursul zilei, cu atât ajungem să-L cunoaștem mai mult pe Domnul care locuiește în noi.

Cu cât Îl contactăm mai mult pe Domnul în toate situațiile noastre și în toate lucrurile în care ne aflăm, cu atât El crește mai mult în noi, trăiește în noi și este format în noi.

În calitate de copii ai lui Dumnezeu, având viața și natura Lui, putem fi imitatori ai lui Dumnezeu, căci viața divină a lui Dumnezeu în noi poate fi exprimată pentru a trăi același fel de viață pe care a trăit-o Isus.

Însă dacă încercăm doar în noi înșine și prin efortul nostru natural să-L exprimăm pe Dumnezeu, rezultatul nu va fi exprimarea lui Dumnezeu, ci ceea ce vedem astăzi în creștinism, încercarea umană de a-L exprima pe Dumnezeu prin intermediul religiei.

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să ne aducă la realizarea faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu și fie ca noi să fim imitatori ai lui Dumnezeu trăind în duhul nostru contopit! Amin!

Putem fi perfecți așa cum Tatăl nostru ceresc este perfect, deoarece avem viața și natura Lui în noi. Avem viața și natura lui Dumnezeu și putem fi la fel de perfecți ca Tatăl nostru.

Aceasta nu înseamnă că ne îmbunătățim pe noi înșine și că viața noastră naturală devine mai bună, chiar mai asemănătoare cu Dumnezeu; mai degrabă, aceasta înseamnă că suntem terminați, omul nostru natural este omorât, sinele este lepădat și Cristos trăiește în noi.

Numai atunci când Cristos trăiește în noi putem fi expresia lui Dumnezeu. Numai atunci când trăim în duhul nostru, una cu Domnul, putem fi perfecți așa cum Tatăl nostru ceresc este perfect.

Trebuie să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină – Dumnezeu este dragoste și Dumnezeu este lumină

Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric. 1 Ioan 1:5

Noul Testament ne arată că Dumnezeu este dragoste și lumină (1 Ioan 4:8, 16; 1:5). Trebuie să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină.

Cunoașterea pe care trebuie să o avem despre Dumnezeu nu este obiectivă, ceva ce știm în mintea noastră. Trebuie să avem o cunoaștere adecvată a lui Dumnezeu ca dragoste și lumină, dar trebuie să avem și o cunoaștere și o experiență subiectivă a Lui.

Suntem copii ai lui Dumnezeu și trebuie să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca dragoste și lumină. Îi putem cere Domnului să ne călăuzească să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca dragoste și, de asemenea, să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca lumină.

Când Domnul Isus a înviat, în ziua învierii Sale, El a spus că Se va înălța la Tatăl Său și Tatăl nostru, la Dumnezeul Său și Dumnezeul nostru. Dumnezeu este Dumnezeul nostru și, de asemenea, Tatăl nostru.

Vrem să-L cunoaștem ca dragoste și lumină. Dragostea și lumina sunt de fapt Dumnezeu Însuși; ele sunt ființa lui Dumnezeu, esența Sa (vezi 1 Ioan 4:8; 1:5). Acesta este mesajul pe care l-am auzit de la El și pe care vi-l anunțăm: Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric. Amin, Dumnezeu este lumină!

Lumina este însăși ființa Sa. Natura ființei lui Dumnezeu este lumina. Când îl vedem pe Dumnezeu, vedem lumină, căci Dumnezeu este lumină. Când venim la Dumnezeu, atingem lumina, căci Dumnezeu este lumină. Când suntem una cu Domnul, umblăm în lumină și nu este întuneric în noi sau în viața noastră.

Mai mult, Dumnezeu este dragoste; cine nu iubește, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.

Cartea 1 Ioan spune mai întâi că Dumnezeu este lumină (1:5) și apoi că Dumnezeu este dragoste (4:8, 16). Apostolul Ioan a fost o persoană care L-a cunoscut și L-a experimentat pe Dumnezeu ca dragoste și lumină în viața sa de zi cu zi, iar scrierile sale au împărtășit ceva din Dumnezeu ca dragoste și lumină celor care le-au citit.

Dragostea este natura esenței lui Dumnezeu; în esența Sa, Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu nu doar iubește; Dumnezeu este dragoste. Când Îl atingem pe Dumnezeu, atingem dragostea. Dragostea noastră este limitată, dar dragostea lui Dumnezeu este nelimitată și transcendentă.

Natura esenței lui Dumnezeu este dragostea; din dragoste, El L-a trimis pe Fiul Său Preaiubit să vină și să moară pentru noi.

Datorită marii iubiri cu care ne-a iubit, pe când eram încă păcătoși, Cristos a venit să moară pentru noi. Nu există niciun moment în care Dumnezeu să nu fie dragoste; El este dragoste, căci esența ființei Sale este dragostea.

Trebuie să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină. Trebuie să ne deschidem Domnului zi de zi, pentru a-L putea cunoaște și experimenta pe Dumnezeu ca dragoste și lumină.

Când Îl atingem pe Dumnezeu ca lumină, primim adevărul, realitatea, căci adevărul este strălucirea luminii. Lumina este sursa adevărului, iar dragostea este sursa harului.

Când lumina strălucește, ea devine adevăr, iar când dragostea este exprimată, ea devine har. Dragostea, ca natură a esenței lui Dumnezeu, este sursa harului, în timp ce lumina, ca natură a exprimării lui Dumnezeu, este sursa adevărului.

Nu-L putem atinge pe Dumnezeu ca lumină, căci oricine Îl vede pe Dumnezeu față în față va muri, căci El locuiește într-o lumină de neapropiat. Însă putem savura ca har; Evanghelia după Ioan ne arată că Cristos a venit plin de har și realitate (Ioan 1:17).

Cristos a venit să-L facă pe Dumnezeu plăcut, abordabil și ușor de acceptat, așa că a venit plin de har și realitate. Când Îl primim pe Cristos, avem părtășie cu El și trăim prin har și realitate, El ne aduce în părtășia cu Tatăl, unde atingem dragostea Lui ca sursă de har și lumina Lui ca sursă de adevăr.

Când credem în Domnul Isus, primim har și adevăr; când Îl savurăm ca har și adevăr, suntem aduși înapoi la sursa harului și adevărului, Dumnezeu Tatăl ca dragoste și lumină.

Fie ca noi să rămânem în părtășie cu Dumnezeu ca dragoste și lumină, pentru a putea deveni copii iubiți ai lui Dumnezeu care umblă în dragoste și lumină. Fie ca noi să căutăm să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină, pentru ca în toată viața noastră de zi cu zi să putem umbla în dragoste și lumină.

Zi de zi trebuie să-I cerem Domnului să ne dea porția de har de care avem nevoie pentru a-L trăi pe Cristos și a-L exprima pe Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl vrea să-L savurăm pe Fiul Său ca har și realitate și vrea să ajungem să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină.

Când dragostea divină ni se arată, ea devine har; apoi, când lumina divină strălucește asupra noastră, ea devine adevăr. Putem mărturisi că, pe măsură ce venim la cuvântul Domnului și ne exersăm să-L atingem, Îl savurăm pe Domnul ca har, căci dragostea lui Dumnezeu ajunge la noi ca har.

De asemenea, putem mărturisi că simțim strălucirea Domnului prin cuvântul Său și ceea ce obținem este adevărul, expresia lui Dumnezeu ca lumină.

Fie ca noi să venim la Domnul din nou și din nou în cuvântul Său și să rămânem în părtășie cu El pe tot parcursul zilei, astfel încât să-L putem cunoaște și experimenta pe Dumnezeu ca dragoste și lumină în viața noastră de zi cu zi!

Doamne Isuse, vrem să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină. Aleluia, suntem copii ai lui Dumnezeu și putem să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină în viața noastră de zi cu zi! Ne deschidem Ție, Doamne. Vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca dragoste, chiar să-L atingem pe Dumnezeu ca dragoste și să fim umpluți de Dumnezeu ca dragoste. Îți mulțumim, Tată, că ne iubești. Îți mulțumim că faci atâtea lucruri pentru noi din dragoste pentru noi. Îți mulțumim că ne păstrezi în dragostea Ta și că-Ți arăți dragostea față de noi zi de zi. Venim la Tine și Îl savurăm pe Cristos ca har, expresia lui Dumnezeu ca dragoste. O, Cristos este atât de bogat și plin de har și realitate! Amin, Doamne, ne deschidem Ție pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L experimenta pe Dumnezeu ca lumină! Fie ca noi să rămânem sub strălucirea Ta astăzi. Strălucește asupra noastră și strălucește în noi. Păstrează-ne în lumină. Venim la Tine în cuvântul Tău, pentru ca adevărul Tău să fie infuzat în noi, să strălucească asupra noastră și să ne satureze. Aleluia, Dumnezeu este dragoste și lumină și putem să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină în viața noastră de zi cu zi, căci suntem copii ai lui Dumnezeu!

Îl cunoaștem și-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină, savurându-L pe Cristos ca har și adevăr

Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți...Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Efes. 5:1, 8

Când spunem că Dumnezeu este dragoste și lumină, vorbim despre natura însăși a ființei Sale. Însă atunci când ajungem să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Dumnezeu ca dragoste și lumină, de fapt Îl savurăm pe Cristos ca har și adevăr, căci dragostea ajunge la noi ca har și lumina strălucește ca adevăr.

Acesta este un lucru pentru experiența noastră zilnică ca creștini, ca credincioși în Cristos și ca copii ai lui Dumnezeu.

Neamurile umblă în deșertăciunea minții lor pentru că nu au strălucirea luminii lui Dumnezeu asupra lor (Efeseni 4:17-18). Cu toate acestea, noi, credincioșii în Cristos, avem lumina divină care este Dumnezeu Însuși, strălucind asupra noastră și chiar făcându-ne lumină în Domnul (Efeseni 5:8).

Slavă Domnului că Dumnezeu strălucește asupra noastră și lumina Sa ajunge la noi ca adevăr pentru a expune orice întuneric, a îndepărta orice pată întunecată și a ne sfinți, chiar pentru a adăuga natura lui Dumnezeu în noi și a ne face la fel ca El.

Noi, credincioșii în Cristos, avem lumina divină strălucind asupra noastră. Pe măsură ce Îl savurăm pe Dumnezeu ca lumină care strălucește asupra noastră prin intermediul lui Cristos ca adevăr, umblăm în lumină și chiar devenim lumină. Aleluia!

Într-o zi, toate lucrurile care sunt necurate vor fi manifestate prin lumină, căci tot ceea ce face lucrurile evidente este lumină. Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră astăzi. Fie ca să-I permitem să expună orice întuneric și să manifeste orice aspect din împărăția întunericului din noi.

Fie ca noi să fim cei care se trezesc din orice somn și chiar sunt înviați din morți, pentru ca Cristos să strălucească asupra noastră (Efeseni 5:13-14).

Când Domnul strălucește asupra noastră și expune orice întuneric din noi, trebuie doar să spunem Amin și să-L lăsăm pe Domnul să trateze acel lucru, curățând acel lucru din ființa noastră. Dacă primim expunerea și dojenirea, vom fi binecuvântați.

Lumina expune și, de asemenea, curăță. De multe ori în viața noastră de zi cu zi, simțim că Domnul strălucește asupra noastră în diferite aspecte ale vieții noastre, în relația noastră cu ceilalți, în modul în care reacționăm la ceea ce se întâmplă și chiar în atitudinea noastră față de unii oameni.

Dacă permitem luminii Domnului să strălucească asupra noastră, să ne dojeneze și să ne expună și nu ne certăm cu lumina, Îl vom cunoaște pe Dumnezeu ca dragoste și lumină. Fiecare expunere este strălucirea lui Cristos.

Fie ca noi să ne închinăm Domnului pentru strălucirea Lui și să primim dojenirea Lui. Dacă facem asta, vom umbla în lumină. Dar dacă nu suntem dispuși să primim dojenirea de la lumină, vom rămâne în întuneric.

Fie ca Domnul să aibă o cale să ne lumineze zi de zi și fie ca noi să ne poziționăm sub strălucirea Lui venind la cuvântul Său cu exersarea duhului nostru. Uneori, strălucirea Lui expune faptul că nu doar dormim, ci suntem morți; El ne trezește din somn și ne înviază din morți. O, câtă nevoie avem de strălucirea Domnului zi de zi!

Pe măsură ce El strălucește asupra noastră prin Cuvânt, adevărul ajunge la noi și Îl savurăm pe Cristos ca adevăr. De asemenea, Îl savurăm pe Dumnezeu ca dragoste exprimată prin Cristos ca har; când dragostea lui Dumnezeu ajunge la noi, primim și savurăm harul.

O, ce har! Ce har primim de la Domnul atunci când Îi permitem să strălucească asupra noastră și să ne expună, și ne deschidem către El pentru a primi elementul Său!

Efeseni 4:17-32 ni-L arată pe Cristos ca realitatea harului pentru trăirea omului nou. Efeseni 5:1-21 ni-L arată pe Cristos ca lumină plină de dragoste pentru umblarea noastră zilnică.

Fie ca să-L lăsăm pe Domnul să strălucească asupra noastră. Fie ca noi să-L savurăm pe El ca har. Fie ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca dragoste și lumină în viața noastră de zi cu zi și fie ca noi să-L experimentăm pe Cristos ca adevăr și har, exprimarea lui Dumnezeu ca dragoste și lumină.

Doamne Isuse, luminează-ne! Ne deschidem strălucirii Tale. Expune și îndepărtează orice întuneric din ființa noastră. Vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca dragoste și lumină în experiența noastră zilnică. Aleluia, Cristos este lumină plină de dragoste pentru umblarea noastră zilnică. Strălucește asupra noastră, Doamne, și luminează fiecare parte a ființei noastre și fiecare aspect a vieții noastre. Spunem Amin strălucirii Tale. Fie ca orice este întunecat sau impur să fie manifestat prin lumină. Dă-ne harul de a fi de acord cu lumina și de a permite luminii să curețe orice păcat și întuneric din ființa noastră. O, Doamne, fie ca să nu rămânem adormiți sau în moarte, ci să ne trezim și să ne ridicăm din orice somn sau moarte, pentru a-L putea cunoaște și experimenta pe Dumnezeu ca dragoste și lumină! Fă-ne dispuși să acceptăm expunerea, dojenirea și dezvăluirea din strălucirea Ta, pentru a putea fi copii ai lui Dumnezeu, umblând în dragoste și lumină. Amin, Doamne, vrem să umblăm în lumină, așa cum Tu ești în lumină și vrem să umblăm în dragoste, așa cum Tu ești dragoste. Te iubim, Doamne Isuse!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Know and Experience God as Love and Light by Enjoying Christ as Grace and Truth, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 23 cu tema: Copiii lui Dumnezeu care umblă în dragoste și lumină, ziua 2, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WT-RO-w23d2, adevărul e infuzat în noi, Cristos e har și adevăr, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, dragoste și lumină, Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este lumină, Îl cunoaștem pe Dumnezeu, ne deschidem strălucirii, savurăm pe Cristos ca adevăr, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 20
  • Page 21
  • Page 22
  • Page 23
  • Page 24
  • Interim pages omitted …
  • Page 62
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.’ Apocalipsa 2:7Mâncăm din pomul vieții și suntem în mod absolut una cu Dumnezeu în victoria noastră asupra șiretlicurilor lui Satan
  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi
  • Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului