• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

O Revelație a lui Cristos

Îi face plăcere lui Dumnezeu să-Și reveleze Fiul în noi – Cristos este revelat în noi în mod subiectiv

14/09/2025 by Credincios in Cristos 5 Comments

Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său... Gal. 1:15-16

Noul Testament dezvăluie faptul că Cristos este profund legat de ființa noastră interioară și dorește să aibă o relație subiectivă cu noi; în Galateni 1:15-16, în special, vedem că lui Dumnezeu i-a plăcut să-Și reveleze Fiul în Pavel și, de asemenea, în noi – Îi face plăcere lui Dumnezeu să-Și reveleze Fiul în noi! Amin!

Săptămâna aceasta venim la cartea Galateni pentru a vedea principalele aspecte ale lui Cristos pe care să le savurăm, să le experimentăm și să le exprimăm în această carte, iar titlul este: Cel care este format în credincioși.

În Vechiul Testament, Dumnezeu era în afara căutătorilor Săi, a poporului Său, și nu putea pătrunde în ei; El putea doar să-i miște să facă lucruri pentru El sau să vorbească lucruri pentru El. Însă în Noul Testament, Dumnezeu nu este doar obiectiv, în afara noastră, ci este subiectiv, în noi, fiind experimentat de noi. Amin!

Vrem să vedem calea vieții creștine și umblarea pe care ne aflăm, așa cum se vede în Noul Testament, pentru a-L putea savura, experimenta și exprima pe Cristos.

În cartea Galateni, Pavel are o anumită povară și subliniază anumite lucruri, dar lucrul principal este același: el vrea să-L prezinte pe Cristosul care este revelat în noi, care trăiește în noi și care este format în noi.

Dumnezeu în Cristos în Noul Testament este subiectiv pentru noi; El nu vrea doar să-L venerăm și să-L ascultăm, ci mai mult, să-L cunoaștem subiectiv și să fim umpluți de El.

Trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră în raport cu experimentarea lui Cristos de către noi; El trebuie să crească în noi, iar experimentarea lui Cristos trebuie să fie înălțată, astfel încât să putem avea o savurare reală a lui Cristos. Și toate acestea sunt pentru ca noi să-L exprimăm pe Cristos.

Nu Îl savurăm și-L experimentăm pe Cristos doar pentru a merge mai departe cu Domnul și a trăi o viață creștină adecvată; savurarea și experimentarea noastră cu Cristos este pentru ca noi să-L exprimăm pe Cristos.

De ce trebuie să-L experimentăm și să-L exprimăm pe Cristos? Este pentru a-L putea exprima pe Cristos. Cristos vrea să Se exprime prin noi.

Mai întâi, El este revelat în noi, apoi trăiește în noi și Își face domiciliul în inimile noastre și, în final, El este format în noi, astfel încât noi să-L exprimăm pe Cristos. Noi, credincioșii în Cristos, trebuie să-L exprimăm pe Cristosul pe care Îl savurăm și pe care îl experimentăm.

Există o mare nevoie astăzi pe pământ de exprimarea lui Cristos. Mulți creștini pur și simplu se exprimă pe ei înșiși și apoi menționează numele lui Dumnezeu pentru ca noi să știm că sunt creștini; aceasta nu este expresia lui Cristos.

Dumnezeu l-a creat pe om după imaginea și asemănarea Sa, astfel încât omul să-L experimenteze pe Dumnezeu, să Îl savureze pe Dumnezeu și să-L exprime prin împărtășirea a ceea ce este Dumnezeu, să fie constituit cu Dumnezeu și să trăiască conform lui Dumnezeu.

Scopul lui Dumnezeu este ca noi să-L exprimăm pe Cristos și Îl putem exprima doar experimentându-L și savurându-L mai întâi.

Cristos este profund legat de ființa noastră și dorește să aibă o relație subiectivă cu noi

Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, / dar acum ochiul meu Te-a văzut. Iov 42:5

Întregul Noul Testament ne arată că Cristos este profund legat de ființa noastră interioară, căci El dorește să aibă o relație subiectivă cu noi.

În special, pe măsură ce venim la cartea Galateni, în Galateni în 1:15-16 vedem că lui Dumnezeu Îi face plăcere să-Și reveleze Fiul în noi. Apoi, în 2:20, ni se spune că Cristos trăiește în noi, iar în 4:19 vedem că Cristos este format în noi.

Pavel nu ne spune să citim Biblia și să ascultăm de cuvântul lui Dumnezeu, iar atunci Dumnezeu ne va binecuvânta; mai degrabă, el spune că Îi place lui Dumnezeu să-Și reveleze Fiul în noi.

Pavel ne spune că am fost crucificați împreună cu Cristos și că acum nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi. Mai mult, Cristosul care trăiește în noi este, de asemenea, format în noi, pentru ca să fim transformați după imaginea lui Cristos.

Fie ca noi să venim la Domnul în cuvântul Său zi de zi, având în vedere acest lucru, realizând că Cristos este profund legat de ființa noastră și dorește să aibă o relație subiectivă cu noi. Este intenția și plăcerea lui Dumnezeu ca Fiul Său să fie revelat în noi. Este intenția și plăcerea lui Dumnezeu ca Cristosul Său să trăiască în noi și să fie format în noi.

Cu toții suntem în acest proces în care nu urmăm niște forme exterioare, ci Îl avem pe Cristos revelat în noi, Cristos crescând în noi, Cristos trăind în noi și Cristos fiind format în noi.

Dorința inimii lui Dumnezeu în mântuirea Sa este ca noi să cooperăm cu El în așa măsură încât El să poată fi format în noi și exprimat prin noi.

Ce lucru minunat și glorios este acesta! Dacă vedem acest lucru, dacă vedem că Cristos vrea să fie profund legat de ființa noastră interioară și dorește să aibă o relație subiectivă cu noi, vom fi revoluționați în viața noastră creștină.

Cunoașterea și observarea acestui lucru schimbă natura înțelegerii noastre asupra vieții creștine. Trăirea unei vieți creștine nu e ceva ce ține de comportament. Nu e ceva ce ține de etică sau moralitate și nici nu e ceva ce ține de a încerca să ne îmbunătățim pentru a-I putea fi plăcuți lui Dumnezeu.

Viața creștină este o viață care îl exprimă pe Dumnezeu. Pentru aceasta, Dumnezeu vrea să aibă o relație subiectivă cu noi; El vrea nu doar să știm despre El sau să avem o mulțime de doctrine sănătoase și să ținem rânduielile, ci El vrea să fie revelat în noi, să crească în noi, să trăiască în noi și să fie format în noi.

Dacă citim toate cele șaizeci și șase de cărți ale Bibliei, vedem că punctul central în gândul divin din cuvântul sfânt este minunatul Duh divin care vine în duhul uman pentru a Se contopi ca un singur duh cu noi. Aceasta este cheia economiei lui Dumnezeu, aceasta este cheia vieții noastre creștine și acesta este secretul universului. Extraordinar!

Esența celor șaizeci și șase de cărți ale Bibliei este aceea că Dumnezeu, ca Duh, se unește și se contopește cu duhul nostru uman pentru a fi un singur duh contopit, astfel încât noi să fim una cu Dumnezeu și Dumnezeu să fie una cu noi.

Biblia vorbește despre multe lucruri, dar ideea principală este că Dumnezeu, în Cristos, a trecut printr-un proces pentru a deveni un Duh dătător de viață, pentru a veni în duhul nostru și a se contopit cu duhul nostru ca un singur duh. Este ușor, însă, să avem doar o cunoaștere obiectivă a lui Dumnezeu, știind multe lucruri despre Dumnezeu și despre cuvântul Său.

Însă Dumnezeu vrea nu doar să-L cunoaștem în mod obiectiv, ci, mai mult decât atât, să avem savurarea și experimentarea subiectivă a lui Dumnezeu, astfel încât să-L putem exprima pe Dumnezeu. Trebuie să-L experimentăm pe Cristos, să-L savurăm pe Cristos și să-L exprimăm pe Cristos; acest lucru este foarte subiectiv.

Fie ca noi să ne deschidem Domnului și să-I cerem să ne elibereze de simpla cunoaștere a Lui sau de cunoașterea Lui într-un mod obiectiv. Fie ca noi să învățăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu într-un mod subiectiv în viața noastră creștină de zi cu zi.

Doamne Isuse, luminează-ne să vedem că Cristos este profund legat de ființa noastră interioară! Fie ca noi să ne dăm seama că Cristos dorește să aibă o relație subiectivă cu noi. Amin, Doamne, ne deschidem Ție astăzi. Întoarce-ne de la simpla cunoaștere obiectivă a lui Dumnezeu la o savurare subiectivă a lui Cristos. Salvează-ne de la simpla cunoaștere a lui Dumnezeu și a cuvântului Său și adu-ne într-o experimentare și o savurare mai profundă, mai subiectivă a lui Cristos. Ce minunat este că Îi face plăcere lui Dumnezeu să-Și reveleze Fiul în noi! Amin, Doamne Isuse, revelează-Te în noi astăzi! Vrem să Te cunoaștem în mod subiectiv și intim. Slavă Domnului, Cristos crește în noi, Cristos trăiește în noi și Cristos este format în noi! Amin, Doamne, păstrează-ne în cunoașterea și experimentarea subiectivă a lui Cristos, astfel încât să-L putem avea pe Cristos revelat în noi, crescând în noi, trăind în noi și fiind format în noi! Fie ca noi să mergem mai departe cu Domnul în umblarea noastră cu El, având o relație personală cu El. Fie ca noi să dezvoltăm și să aprofundăm relația noastră subiectivă cu Domnul zi de zi!

Îi face plăcere lui Dumnezeu să-Și reveleze Fiul în noi – Cristos este revelat în noi pentru ca noi să-L cunoaștem, să-L primim ca viața noastră și să devenim fii ai lui Dumnezeu

Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui. Efes. 1:17

Gal. 1:15-16 spune: „Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său..”

Dumnezeu L-a revelat pe Fiul Său lui Pavel și nouă. El descoperă pe Fiul Său în noi. Dumnezeu binevoiește să-L reveleze pe Fiul Său în noi. Nu doar nouă, ci în noi. Aceasta este o ceva subiectiv și interior.

Dacă ne gândim la experiența noastră, ne dăm seama că fiecare dintre noi a avut cel puțin un moment în care Dumnezeu L-a revelat pe Cristos în noi. Dacă nu putem indica realitatea acestei experiențe, atunci trebuie să venim la Domnul despre acest lucru. Trebuie să-I cerem să-L reveleze pe Cristos în noi.

Saul din Tars obișnuia să-i prigonească pe cei care chemau Numele Domnului și era pe drum spre Damasc ca să-i lege și să-i pună în închisoare. În acel moment, pe drumul spre Damasc, Cristos i S-a arătat. El nu L-a văzut pe Cristos doar cu ochii săi fizici; Tatăl a binevoit să-L reveleze pe Fiul Său în el.

Când Saul L-a văzut pe Cristos, a fost captivat de arătarea Lui și a devenit apostolul Pavel. La mulți ani după convertirea sa, Pavel a declarat că Dumnezeu a binevoit să-Și reveleze Fiul în el.

Această revelație nu a fost doar ceva exterior, o viziune exterioară luminoasă până la punctul în care l-a orbit, ci ceva interior, o vedere interioară a lui Cristos.

O astfel de vedere l-a calificat pe Pavel și l-a făcut apostol, astfel încât să-L poată prezenta pe Cristosul care fusese revelat în el.

Când Cristos este revelat în noi, cursul vieții noastre se schimbă. Când Dumnezeu Îl revelează pe Fiul în noi, Îl vom anunța altora ca evanghelie, căci Dumnezeu a binevoit să-Și reveleze Fiul în noi.

Cuvântul „reveleze [descopere]” este crucial și de o importanță capitală. În cartea Galateni, îl vedem pe Pavel tratând religia iudaică și influența acesteia asupra sfinților; el se lupta cu religia deoarece gândirea și mentalitatea religioasă îi copleșiseră pe credincioșii galateni.

Chiar dacă primiseră evanghelia de la Pavel, totuși unii iudaizatori veniseră și i-au influențat să se întoarcă la lege și la circumcizie.

În opinia lui Pavel, el a vorbit despre religie ca despre epoca rea prezent, care îi copleșea pe credincioșii autentici, astfel încât aceștia să piardă din vedere evanghelia. O, Doamne Isuse!

Ducem și noi aceeași luptă și astăzi, căci dacă Cristos nu este revelat în noi într-un mod proaspăt, vom fi sub influența religiei.

Pe parcursul unei perioade de o mie cinci sute de ani, de la vremea lui Moise până la venirea lui Ioan Botezătorul, iudaismul a fost pe deplin stabilit ca religie. Astăzi, creștinismul ca religie este chiar mai vechi decât era iudaismul în vremea Domnului Isus. Domnul a tolerat această situație religioasă mult timp, dar nu o va mai tolera mult timp.

Trebuie să înțelegem că, dacă nu avem revelația proaspătă și prezentă a lui Cristos în noi, dacă nu-L trăim pe Cristos și Cristos este format în noi, trăim într-o religie și suntem oameni religioși.

Așa cum era imposibil ca Pavel să fie eliberat de religia iudaismului fără revelația lui Dumnezeu, este, de asemenea, imposibil pentru noi să fim ținuți departe de religia de astăzi, creștinismul, fără revelația lui Dumnezeu!

Trebuie să-L avem pe Cristos revelat în noi. Acest lucru nu ar trebui să fie ceva ce se întâmplă doar o dată în momentul regenerării noastre; zi de zi trebuie să avem o revelație proaspătă a lui Cristos în noi.

Pe măsură ce ne trăim viața creștină, Îi slujim Domnului și ne întâlnim în viața de biserică, trebuie să avem o revelație a lui Cristos zi de zi, chiar și clipă de clipă, altfel trăim în religie.

A revela înseamnă a face ceva cunoscut, a divulga sau a arăta clar și a expune ceva ce a fost ținut secret. În Noul Testament, cuvântul „revelat” este folosit într-un mod profund, iar această revelație este legată de duhul nostru (Romani 1:17; 8:18; 1 Corinteni 2:10; 1 Petru 1:5; 5:1).

Dumnezeu ni-L descoperă pe Cristos în duhul nostru, prin Duhul Său. În Vechiul Testament, Iov a spus: „Am auzit de Tine cu auzul urechii, dar acum ochiul meu Te-a văzut” (Iov 42:5).

Dacă Dumnezeu nu-L descoperă pe Fiul Său în noi, noi trăim doar într-o religie, făcând tot posibilul să facem binele și să respingem răul, astfel încât să-I putem plăcea lui Dumnezeu, dar fără Cristos. O, Doamne Isuse!

Descoperirea Fiului Său de către Dumnezeu este ÎN NOI; nu este exterioară, ci interioară, nu printr-o viziune exterioară, ci o vedere interioară.

Când Îl vedem pe Cristos, suntem captivați de El și nu vom mai trăi într-un mod religios, ci vom avea o relație personală, subiectivă, interioară cu El, permițându-I să crească în noi, să trăiască în noi și să fie format în noi.

În cazul lui Pavel, evanghelia pe care a primit-o prin revelația lui Cristos este centrul revelației lui Dumnezeu în Noul Testament (Romani 1:1, 9). Această evanghelie este o revelație a Dumnezeului Triunic procesat pentru a deveni Duhul atotinclusiv și dătător de viață (1 Corinteni 15:45; 2 Corinteni 3:17; Galateni 3:2, 5, 14).

Evanghelia este centrată pe Dumnezeul Triunic ca fiind viața noastră, astfel încât să putem fi una cu Dumnezeu în mod organic, pentru a fi Trupul lui Cristos care Îl exprimă în mod corporativ (Romani 8:11; 12:4-5; Efeseni 1:22-23). Aleluia pentru această evanghelie minunată care ne este revelată în duh!

Punctul central al evangheliei revelate lui Pavel este Dumnezeu Însuși în Trinitatea Sa, devenind Duhul procesat, atotinclusiv, pentru a fi viață și totul pentru noi, spre savurarea noastră, astfel încât El și noi să putem fi una pentru a-L exprima pentru veșnicie (Galateni 4:4, 6; 3:13-14, 26-28; 6:15).

Când Cristos este revelat în noi, când Îl vedem pe Fiul lui Dumnezeu ca întrupare și expresie a Tatălui care ni se revelează subiectiv (Ioan 1:18; 14:9-11; Evrei 1:3), Îl vom lua și Îl vom primi ca viața noastră (Ioan 10:10; 1 Ioan 5:13; Coloseni 3:4) și devenim copii ai lui Dumnezeu.

Asta dorește Dumnezeu: ca Cristos să fie revelat în noi pentru ca noi să-L cunoaștem, să-L primim ca viața noastră (Ioan 17:3; 3:16) și să devenim fii ai lui Dumnezeu (1:12; Galateni 4:5-6). Fie ca noi să ne deschidem Domnului din nou și din nou, pentru a avea o revelație proaspătă a lui Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu în noi.

Îți mulțumim, Tată, că Ți-ai revelat Fiul în noi! Aleluia, Dumnezeu Își găsește plăcerea să-Și reveleze Fiul în noi. Ne deschidem Ție, Doamne. Nu vrem să ne trăim viața creștină doar conform a ceea ce știm despre Dumnezeu din Biblie, ci vrem să trăim într-un singur duh cu Tine astăzi! O, fie ca să avem o revelație proaspătă a lui Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu în noi! Amin, Doamne, îndepărtează orice văl de pe ochii noștri, ca să Te putem vedea față în față! Fie ca Cristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, să fie revelat în noi. Fie ca să fim eliberați de la simpla cunoaștere obiectivă a lui Cristos la o vedere interioară a minunatei persoane a lui Isus Cristos! Ne îndreptăm inima către Tine astăzi. Ne exersăm duhul pentru a Te contacta. Nu vrem să mai trăim într-un mod religios, fiind influențați de creștinismul religios de astăzi să facem binele, să ascultăm de cuvântul lui Dumnezeu și să avem un cod de etică și moralitate. Fie ca să avem o revelație proaspătă a lui Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu în noi! Amin, Doamne Isuse, fii revelat în noi astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, It Pleases God to Reveal His Son in us – Christ is Revealed in us Subjectively!, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 19 cu tema: Cel care este format în credincioși, ziua 1, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WTw19d1, Cristos e descoperit în noi, Cristos e revelat în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu Îl revelează pe Cristos, experimentăm pe Cristos, Îi face plăcere lui Dumnezeu, îl trăim pe Cristos, o revelație a lui Cristos, relație subiectivă cu Domnul, Witness Lee

Trăirea noastră zilnică este o trăire a harului, o trăire totală a experimentării lui Dumnezeu ca har

09/09/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Tim. 4:22

În calitate de credincioși în Cristos, trăirea noastră este o trăire a harului, experimentarea harului; Domnul, ca har, este cu duhul nostru și suntem contopiți cu El, așa că trăirea noastră este o trăire totală a experimentării Dumnezeului Triunic ca har. Amin!

Dumnezeu ne-a ales după cunoașterea mai dinainte Tatălui, în sfințirea Duhului, spre ascultarea și stropirea sângelui lui Isus Cristos, și acum harul și pacea ni se înmulțesc (1 Petru 1:2). Legea a fost dată prin Moise pentru a fi o imagine a ceea ce este Dumnezeu, dar harul și realitatea au venit prin Isus Cristos. Când a venit Cristos, a venit harul; când a venit Cristos, a venit era harului.

Înainte de Cristos, aveam legea și toată lumea trebuia să asculte de lege, căci legea acționa ca un copil conducător, conducându-i pe oameni la Cristos. Dar acum, că a venit Cristos, legea s-a terminat și noi, credincioșii în Cristos, Îl putem savura pe Cristos ca har. Cristos ca har este cu duhul nostru.

În El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său (Efeseni 1:8).

Dumnezeu a făcut ca harul lui Cristos să ne fie plin, în orice înțelepciune și chibzuință (v. 8). Slavă Domnului, am obținut acces prin credință la acest har în care stăm! Stăm în har și nimic nu ne poate clătina din a sta în harul în care avem acces prin credință.

Păcatul este șters. Dumnezeu curge în inimile noastre și curge în noi. El a făcut ispășire prin sângele Său, păcatul nostru este șters și tratat, iar acum noi, credincioșii în Cristos, stăm în har!

Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt sunt cu noi toți. Slavă Domnului, avem un puls spiritual, care este transmiterea Dumnezeului Triunic ca dragoste a lui Dumnezeu, harul lui Cristos și părtășia Duhului Sfânt!

Zi de zi trebuie să ne verificăm pulsul; trebuie să-L contactăm pe Dumnezeul Triunic și să savurăm transmiterea divină, astfel încât să avem un puls spiritual adecvat.

Când Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru, Tatăl ne binecuvântează și ne păzește, Cristos face ca fața Lui să strălucească peste noi și este îndurător cu noi, iar Duhul Își ridică fața peste noi și ne dă pace. Slavă Domnului!

Când Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru, dragostea lui Dumnezeu Tatăl este izvorul dragostei și al luminii pentru noi, harul lui Cristos este grăsimea casei lui Dumnezeu spre savurarea noastră, iar părtășia cu Duhul Sfânt este râul plăcerilor lui Dumnezeu pe care să-l bem. Amin, fie ca noi să bem din râul plăcerilor lui Dumnezeu astăzi!

Trăirea noastră este trăirea harului, experimentarea harului – trăirea totală a experimentării Dumnezeului Triunic ca har

Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toți, totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. 1 Cor. 15:10

Noi, credincioșii în Cristos, suntem slujitori ai noului legământ, iar trăirea noastră este trăirea harului, experimentarea harului (Evrei 12:28; 1 Corinteni 15:10; 2 Corinteni 1:12, 15).

De fapt, avem o trăire și o experimentare totală a Dumnezeului Triunic ca har, căci harul este cu duhul nostru, suntem ceea ce suntem prin harul lui Dumnezeu, iar viața, trăirea și lucrarea noastră sunt toate prin harul lui Dumnezeu. Amin!

Am primit o împărăție neclintită și acum avem har, prin har putem sluji lui Dumnezeu cu bunăvoință, cu evlavie și frică. Lauda noastră este mărturia conștiinței noastre, că ne comportăm în lume și mai mult față de sfinți în simplitate și sinceritate, nu în înțelepciune carnală, ci în harul lui Dumnezeu.

Trăirea noastră ar trebui să fie o trăire a harului, iar vizitarea sfinților și părtășia cu ei ar trebui să fie pentru ca ei să aibă har îndoit. Amin!

Harul Domnului Isus Cristos, Duhul harului, este cu duhul nostru; duhul nostru a fost regenerat pentru a fi locașul și vasul Dumnezeului Triunic (vezi Evrei 10:29b; Galateni 6:18; Filipeni 4:23; Filipeni 25; 2 Timotei 4:22; cf. 1:6-7).

Duhul harului este cu duhul nostru și harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru; aceasta înseamnă că Cristos, ca Duh, este cu duhul nostru.

Fie ca noi să înflăcărăm darul lui Dumnezeu care este în noi, căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de lașitate, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. Amin!

Ori de câte ori noi, credincioșii în Cristos, ne întoarcem la duhul nostru, intrăm pe poarta cerului și atingem tronul harului în cer, prin Cristos, scara cerească (Evrei 4:16; Gen. 28:12-17; Ioan 1:51; Efeseni 2:22).

Astăzi avem îndrăzneală să ne apropiem de tronul harului în duhul nostru, ca să primim îndurare și să găsim har. Cristos, scara cerească, a fost instalat în duhul nostru, iar atunci când ne exersăm duhul, atingem cerurile, căci Cristos, scara cerească, Îl aduce pe Dumnezeu în noi și pe noi în Dumnezeu! Slavă Domnului!

Când ne întoarcem către duhul nostru și ne exersăm duhul, trăim o viață cerească pe pământ, avem o atmosferă cerească și devenim clădirea lui Dumnezeu, căci suntem zidiți împreună într-o locuință a lui Dumnezeu în duh.

Aleluia, există o scară înălțată în duhul nostru, care aduce cerul pe pământ și unește pământul cu cerul! Dumnezeu a devenit om pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu, savurându-L pe Cristos ca scară cerească în duhul său contopit!

Asta vrea Dumnezeu, să-Și zidească biserica, locuința Sa, prin faptul că noi trăim în întregime prin har, trăim în întregime prin experimentarea Dumnezeului Triunic ca har în trăirea noastră de zi cu zi. Harul este cu toți cei ce-L iubesc pe Domnul Isus în nestricăciune (Efeseni 6:24).

Când Îi spunem Domnului Isus că-L iubim, harul este cu noi. Când Îl iubim pe Domnul, savurăm El ca har. Fie ca noi să venim la Domnul pentru a fi purificați și curățiți de orice stricăciune și fie ca noi să-L savurăm ca har cu duhul nostru.

Smerenia ne mântuiește de tot felul de distrugere și invită harul lui Dumnezeu (1 Petru 5:5-6; Iacov 4:6). Fie ca noi să ne încingem cu smerenie unii față de alții, pentru că Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți.

Fie ca noi să fim smeriți sub mâna cea puternică a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea potrivită, El să ne înalțe, căci El dă mai mult har celor ce sunt smeriți sub mâna Lui cea puternică. Fie ca noi să savurăm cuvântul harului Său și să ne încredințăm lui Dumnezeu și cuvântului harului Său (Faptele Apostolilor 20:32; Ieremia 15:16).

Acest cuvânt este capabil să ne zidească și să ne dea moștenirea printre toți cei ce au fost sfințiți. Zi de zi trebuie să găsim cuvintele Domnului și să le mâncăm, căci cuvintele harului Său sunt savurarea și bucuria inimii noastre, căci suntem chemați după Numele Lui.

Trăirea noastră este o trăire totală a harului, o trăire totală a experimentării Dumnezeului Triunic ca har. Fie ca noi să experimentăm Duhul harului și al rugăciunilor pentru a ne aduce în savurarea Dumnezeului Triunic (Zaharia 12:10).

Ce minunat e că Duhul harului este cu duhul nostru și, atunci când experimentăm acest Duh al harului și al rugăciunilor, suntem aduși în savurarea Dumnezeului Triunic. El se roagă în noi, prin noi, pentru noi și cu noi; suntem contopiți cu El, El este contopit cu noi și avem o singură viață și o singură trăire.

Ca slujitori ai noului legământ, Îl savurăm pe Cristos ca harul nostru atotsuficient prin suferințe. Slujba noului legământ este produsă prin revelație plus suferință (vezi 2 Corinteni 12:7; 1:3-4, 8-10).

Pe de o parte, primim o revelație a Dumnezeului Triunic, a economiei lui Dumnezeu și a bisericii; pe de altă parte, suferințele introduc această revelație în ființa noastră, astfel încât însăși ființa noastră devine slujba.

Așa cum un vas este pictat și apoi pus în cuptor, astfel încât pictura devine parte din vas, tot așa revelația divină a economiei lui Dumnezeu este introdusă în noi prin multe suferințe. Amin!

Cristos, ca har, devine putere care locuiește peste noi, slujitorii noului legământ, umbrindu-ne în slăbiciunea noastră pentru a deveni locuința noastră care să ne susțină, să ne sprijine, să ne întrețină, să ne protejeze și să ne păzească (2 Corinteni 12:9). Amin!

Cu toții avem nevoie de harul lui Dumnezeu în Cristos aplicat nouă ca putere pentru a ne mișca și a ne proteja (Ezechiel 1:6b, 9a; Exod 19:4; Isaia 40:31; 2 Corinteni 4:7; 1:12; 12:9; 1 Corinteni 15:10; Psalmul 17:8; 57:1; 63:7; 91:4).

Amin, cât de mult avem nevoie ca harul lui Dumnezeu în Cristos să ni se aplice zi de zi, astfel încât trăirea noastră să fie o trăire totală a harului, experimentarea Dumnezeului Triunic ca har!

Fie ca noi să savurăm abundența harului zi de zi, ca să putem domni în viață în toate situațiile noastre (Romani 5:17). Fie ca trăirea noastră totală să fie o trăire a harului, o trăire totală a experimentării Dumnezeului Triunic ca har.

Aleluia, harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru! Amin, Doamne, Îți mulțumim că ești Duhul harului cu duhul nostru. Îți mulțumim că ne-ai regenerat duhul pentru a-l face locașul lui Dumnezeu și vasul Dumnezeului Triunic. Ne întoarcem către duhul nostru. Venim cu îndrăzneală pentru a atinge tronul harului din ceruri prin Cristos, ca scară cerească ridicată în duhul nostru contopit! Aleluia, duhul nostru este poarta cerului, iar harul este cu duhul nostru! Doamne, vrem să avem o trăire totală a harului, adică să avem o trăire totală a experimentării Dumnezeului Triunic ca har. Slavă Domnului, harul este cu toți cei care Îl iubesc pe Domnul Isus Cristos în nestricăciune! Amin, Doamne, Te iubim! Ne smerim înaintea Ta și suntem dispuși să fim smeriți sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca să putem primi har, chiar să savurăm un har mai mare. Venim la Tine în cuvântul Tău pentru a savura cuvântul harului Tău; ne încredințăm lui Dumnezeu și cuvântului harului Său. Amin, Doamne Isuse, fie ca să experimentăm Duhul harului și al rugăciunilor, ca să putem fi aduși în savurarea Dumnezeului Triunic! Vrem să-L savurăm pe Cristos ca harul nostru atotsuficient chiar și prin suferințe, ca să putem avea slujba noului legământ. Amin, Doamne, avem nevoie ca harul lui Dumnezeu în Cristos să ni se aplice ca tărie și putere pentru mișcarea și protecția noastră! Fie ca trăirea noastră să fie o trăire a harului. Fie ca experimentarea noastră creștină zilnică să fie o experiență a harului!

Savurăm har peste har, administrăm har și devenim produsul harului în economia lui Dumnezeu: Trupul lui Cristos care se finalizează în Noul Ierusalim!

Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10

Întregul Nou Testament vorbește despre har ca fiind Dumnezeu în Cristos, pe care îl savurăm și despre noi, ca și credincioși în Cristos, trăind prin har, chiar trăind în întregime experimentându-L pe Dumnezeul Triunic ca har.

Începem viața creștină prin har, stăm în har, trăim prin har, lucrăm în har, trăirea noastră este o trăire prin har și nu noi, ci harul lui Dumnezeu face totul în noi. Douăzeci și patru de ore pe zi, fie că dormim, fie că suntem treji, Îl luăm pe Dumnezeul Triunic ca viață și persoană a noastră.

Când El se mișcă, ne mișcăm și când El vrea să spunem ceva, vorbim. Suntem contopiți cu El, suntem una cu El și trăim într-un singur duh cu El. Duhul Său și duhul nostru au devenit un singur duh – un singur duh contopit.

Trăirea Lui este contopită cu trăirea noastră, natura Lui este contopită cu natura noastră, iar trăirea noastră este o trăire totală a experimentării Dumnezeului Triunic ca har.

Trăirea noastră nu este conform cu ceea ce e corect sau greșit, binele și răul sau vreo lege sau rânduială; este o trăire a harului, chiar o trăire totală a harului în economia lui Dumnezeu.

Trăirea noastră trebuie să fie trăirea reciprocă a Dumnezeului Triunic procesat cu noi, fiind uniți împreună; noi Îl luăm ca viață și persoană a noastră, iar El ne ia pe noi ca viață și expresie a Sa. El inițiază și noi urmăm; El vorbește și noi vorbim; El și noi trăim și ne mișcăm împreună, în unitate. Fie ca noi să avem o astfel de trăire astăzi.

Când trăirea noastră este o trăire a harului, trăirea totală a experimentării Dumnezeului Triunic ca har, vom fi buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu (1 Petru 4:10; Efeseni 3:2). Îl savurăm pe Dumnezeu ca har și Îl administrăm pe Dumnezeul Triunic ca har și altora.

Însăși cuvintele noastre vor transmite har ascultătorilor (Luca 4:22; Efeseni 4:29; Isaia 50:4).

Fie ca cuvintele harului să iasă din gura noastră; niciun cuvânt stricat să nu iasă din gura noastră, ci unul bun, spre zidire, după nevoie, ca să dea har celor ce ascultă.

Când trăirea noastră este o trăire a harului, când Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic procesat ca har zi de zi, vom revărsa har față de ceilalți, iar vorbirea noastră va fi plină de har. Trebuie să savurăm harul vieții în viața de biserică pentru a ne păstra în unitatea autentică (Psalmul 133).

Când savurăm roua care coboară, harul vieții, savurăm o unitate autentică în viața de biserică, iar binecuvântarea Domnului este asupra noastră. Savurarea lui Cristos ca har ne menține în unitate. În trăirea de biserică, când avem har asupra noastră, biserica va fi zidită, iar harul pe care îl primim va fi vizibil (Faptele Apostolilor 4:33; 11:23).

Pe măsură ce-L savurăm pe Domnul ca har zi de zi, vom etala harul printre noi, iar alții vor vedea harul lui Dumnezeu. Amin!

Produsul harului în economia lui Dumnezeu este Trupul lui Cristos – poemul lui Dumnezeu, exprimând înțelepciunea infinită și planul divin al lui Dumnezeu (Efeseni 2:10, 7; 2 Corinteni 5:17). În Cristos suntem capodopera lui Dumnezeu, iar El va arăta în veacurile viitoare bogățiile nemărginite ale harului Său în bunătate față de noi în Cristos Isus.

Astăzi, suntem Trupul lui Cristos, produsul harului în economia lui Dumnezeu și exprimăm înțelepciunea infinită și planul divin al lui Dumnezeu pe măsură ce-L savurăm pe Cristos ca har și avem trăirea harului.

Harul Domnului Isus împărtășit credincioșilor Săi de-a lungul epocii Noului Testament se finalizează în Noul Ierusalim (Apocalipsa 22:21; cf. 21:23; 22:1-2). În Noul Ierusalim, Dumnezeul Triunic procesat și finalizat va fi harul savurat de toți credincioșii pentru eternitate. Slavă Domnului!

Întreaga Biblie se finalizează cu Apocalipsa 22:21: Harul Domnului Isus să fie cu toți sfinții! Fie ca noi să avem o trăire zilnică a harului, cu har, prin har și plină de har!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai venit în noi ca Duh, ca să Te contopești cu noi și să fii un singur duh cu noi. Ne exersăm duhul pentru a domni în viață astăzi. Umple-ne cu har. Vrem să fim un singur duh cu Tine în toate lucrurile. Fie ca noi să fim buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, administrând har altora prin vorbirea și prin trăirea noastră. O, Doamne, fie ca harul să curgă prin noi pentru a transmite har celor care aud! Vrem să savurăm harul vieții în viața de biserică, ca să putem rămâne în unitatea autentică! Fie ca harul să fie peste noi, pentru ca biserica să poată fi zidită în dragoste. O, Doamne Isuse, fie ca trăirea noastră zilnică să fie o trăire totală a savurării Dumnezeului Triunic procesat ca har, astfel încât, atunci când ne întâlnim, harul pe care îl primim să fie vizibil! Aleluia, produsul harului în economia lui Dumnezeu este Trupul lui Cristos ca poem al lui Dumnezeu! Slavă Domnului, suntem capodopera lui Dumnezeu, exprimând înțelepciunea infinită și planul divin al lui Dumnezeu! Amin, Doamne, face ca noi să savurăm Tine ca har până când vom deveni Noul Ierusalim, unde vom savura har pentru toată veșnicia! Slavă Domnului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our Daily Living is the Living of Grace, a Total Living of Experiencing God as Grace, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 18 cu tema: Harul lui Dumnezeu și Duhul atotinclusiv, ziua 3, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WT-RO-w18d3, administrăm har, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, devenim produsul harului, Duhul harului, experimentăm pe Dumnezeu ca har, experimentarea harului, ne apropiem de tronul harului, o trăire a harului, savurăm har peste har, slujba noului legământ, Witness Lee

Savurăm curentul Trinității Divine din noi ca pulsul și rezerva noastră spirituală

07/09/2025 by Credincios in Cristos 4 Comments

Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin. 2 Cor. 13:14

Noi, credincioșii în Cristos, putem savura curentul Trinității Divine din noi ca puls spiritual și rezervă zilnică.

În 2 Corinteni, Cristos, ca har al lui Dumnezeu, este țara bună în care să intrăm, să o experimentăm, să o savurăm, să ne împărtășim din ea și să o posedăm; această carte este despre harul lui Cristos, iar întreaga noastră viață de biserică depinde de 2 Corinteni 13:14, căci curentul Trinității Divine din noi este pulsul nostru spiritual. Aleluia!

Săptămâna aceasta venim la subiectul: Harul lui Dumnezeu și Duhul atotinclusiv. În cartea 2 Corinteni, vedem subiectul harului lui Dumnezeu în multe feluri și aspecte, iar harul este pur și simplu Dumnezeul Triunic în Cristos ca Duh pentru savurarea noastră.

Am văzut că Cristos este imaginea lui Dumnezeu și comoara; în noi, El este comoara, iar în afara noastră, El este imaginea lui Dumnezeu. El Se introduce în noi puțin câte puțin și zi de zi pentru a deveni comoara noastră lăuntrică și ne transformă după imaginea Sa, astfel încât să putem purta imaginea lui Cristos.

Fie ca noi să continuăm să fim descoperiți astăzi și zi de zi, astfel încât să putem vedea harul lui Dumnezeu și Duhul atotinclusiv în cartea 2 Corinteni.

Subiectul celei de-a doua epistole la Corinteni este harul lui Dumnezeu; această carte se încheie cu harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt fiind cu noi toți (2 Corinteni 13:14).

Peste tot în această carte vedem harul lui Dumnezeu, căci harul lui Dumnezeu este cel care ne poate purta prin viața noastră creștină. Prin har suntem ceea ce suntem, prin har trăim, prin har slujim și tot ceea ce suntem și facem este prin harul lui Dumnezeu.

Harul Lui ne este suficient. Indiferent de suferință și durere, indiferent de persecuție și încercări, harul lui Dumnezeu ne este suficient.

Cartea a doua la Corinteni poate fi considerată cea mai profundă carte din Noul Testament. În ea nu-l vedem doar pe Pavel confruntându-se cu diferite probleme în Corint, ci vedem și o autobiografie a unei persoane în duh.

Apostolul Pavel și-a prezentat pur și simplu viața și trăirea lui Cristos de către el înaintea sfinților, astfel încât aceștia să poată fi hrăniți de Cristosul pe care l-a experimentat. El nu a prezentat doar câteva doctrine sau învățături și nici nu a rostit doar câteva adevăruri înalte și doctrine mai profunde; el și-a prezentat pur și simplu autobiografia ca persoană în duh.

Slavă Domnului că vedem un astfel de model înaintea noastră pe care să-l urmăm în Domnul, în timp ce trăim viața creștină astăzi. Fie ca Domnul să ne lumineze în această săptămână pentru a vedea harul lui Dumnezeu și Duhul atotinclusiv.

În 2 Corinteni, Cristos ca har al lui Dumnezeu este țara bună pentru noi să-L savurăm și posedăm

Îmi vei arăta cărarea vieții; / înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse / și desfătări veșnice, în dreapta Ta. Psalm 16:11

În cartea 2 Corinteni, Cristos, ca har al lui Dumnezeu, este țara bună în care să intrăm, să o experimentăm, să o savurăm, să ne împărtășim din ea și să o stăpânim (Ioan 1:17; 1 Corinteni 15:10; cf. Galateni 2:20; 1 Corinteni 5:7; 10:3-4; 2 Corinteni 13:14).

În dicționarul expozitiv al lui Vine, cuvântul har este definit ca ceea ce dăruiește plăcere și încântare. Harul este Dumnezeu în Cristos venind la noi pentru a fi savurarea noastră și totul pentru noi.

Iată ce este în inima lui Dumnezeu: El vrea ca omul să fie fericit, El vrea să-l facă pe om fericit și El vrea să fie viața și satisfacția omului, astfel încât omul să-L savureze pe Dumnezeu. Dumnezeu vrea să-l satisfacă pe om și să-l facă fericit.

Aceasta nu înseamnă că El va face tot ce-I cerem să facă pentru a ne face fericiți; mai degrabă, El ne face fericiți dăruindu-Se nouă ca har al lui Dumnezeu.

El se revarsă în noi ca un râu de apă a vieții și în prezența Lui este plinătatea bucuriei (Psalmul 16:11). Pe măsură ce Îl savurăm pe Domnul și suntem una cu El, gustăm că în prezența Lui este plinătatea bucuriei.

În 2 Corinteni, Cristos, ca har al lui Dumnezeu, este țara bună în care să intrăm, să o experimentăm, să savurăm, să ne împărtășim din ea și să o posedăm.

Înainte de a ajunge la 2 Corinteni, să ne uităm la 1 Corinteni pentru un contrast. În 1 Corinteni, îi vedem pe credincioșii corinteni rătăcind în pustie, așa cum poporul lui Israel a rătăcit în pustie. Ei nu erau în duhul lor – nu erau spirituali; mai degrabă, rătăceau în sufletul lor, erau în carnea lor și erau chiar carnali.

Cu siguranță au ieșit din lume, fiind eliberați din Egipt, dar încă nu au intrat în țara bună, Cristosul atotinclusiv ca har al lui Dumnezeu pentru savurarea noastră.

În 1 Corinteni 5:7 Pavel spune că Cristos, Paștele nostru, a fost jertfit pentru noi; aceasta este experimentarea lui Cristos în Egipt și apoi în pustie. Pe măsură ce credincioșii corinteni rătăceau în pustia sufletului lor, ei trăiau și se comportau în carnea lor.

În 1 Corinteni vedem că un credincios poate fi unul din trei feluri de oameni: poate fi un om spiritual care trăiește în duhul său sub ungerea Duhului Sfânt; poate fi un om sufletesc care trăiește sub îndrumarea sufletului său; sau poate fi o persoană carnală, chiar un om carnal, care trăiește în carne și sub influența cărnii. Aceasta este experiența unui credincios în pustie.

Când trăim în duhul nostru, când suntem guvernați de duhul contopit și conduși de Duh, intrăm în savurarea Cristosului atotinclusiv ca har al lui Dumnezeu care este totul pentru noi pentru savurarea și experimentarea noastră.

Galateni 3:14 ne arată că binecuvântarea lui Avraam este Cristosul atotinclusiv care astăzi este Duhul atotinclusiv, dătător de viață.

Cartea 1 Corinteni a fost scrisă pentru ca credincioșii din Corint să aspire să crească în viață, astfel încât să poată fi oameni spirituali, astfel încât să poată fi oameni care trăiesc, se mișcă și acționează în duhul lor.

În cartea 2 Corinteni, prin contrast, vedem un grup de oameni care nu trăiau în sufletul lor, ci trăiau în duhul lor; trăiau în duhul lor contopit.

Ei trăiau în realitatea țării bune; nu mai rătăceau în pustie, ci Îl savurau pe Cristos ca har al lui Dumnezeu, ca realitate a țării bune, intrând în, experimentând, savurând, împărtășindu-se și stăpânind țara bună.

Chiar dacă 2 Corinteni nu menționează termenul „țara bună”, în această carte vedem o autobiografie a unei persoane care trăiește în duh, o persoană care trăiește prin harul lui Dumnezeu în duhul său. Chiar și atunci când se afla în suferințe și încercări, el tot savura harul lui Dumnezeu, căci Domnul i-a spus că harul Său îi este de ajuns (2 Corinteni 12:9).

În 2 Corinteni 13:14, ultimul verset din această carte, vedem că harul Domnului Isus Cristos este menționat primul, căci întreaga carte este despre harul lui Cristos (2 Corinteni 1:12; 4:15; 6:1; 8:1, 9; 9:8, 14; 12:9).

Fie ca noi să fim cei care nu mai rătăcesc în pustia sufletului nostru și nu se mai lasă călăuziți de carnea noastră, ci să trăim în duh și să umblăm prin duh, savurându-L pe Cristos ca har al lui Dumnezeu, care este totul pentru noi pentru savurarea și experiența noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L savurăm pe Cristos ca harul lui Dumnezeu, realitatea țării bune în care să intrăm, să o experimentăm, să o savurăm, să ne împărtășim din ea și să o posedăm. Aleluia, Cristos, ca țară bună, este harul lui Dumnezeu pe care să savurăm astăzi! Amin, Doamne, vrem să creștem și să atingem maturitatea, astfel încât să nu mai rătăcim în pustia sufletului nostru, ci să trăim în duhul. Aleluia, harul Domnului este suficient pentru noi. Ne deschidem Ție, Doamne Isuse. Venim la Tine cu toate situațiile noastre, toate problemele noastre și toate suferințele noastre. Vrem să savurăm harul Tău suficient astăzi. Fă-ne să creștem în viață și să fim eliberați de sine, de carne și de omul natural. O, Doamne, privim la Tine și depindem de harul Tău. Harul Tău este suficient pentru noi. Îți mulțumim că te-ai revărsat în noi ca harul Domnului Isus, aducându-ne dragostea lui Dumnezeu prin intermediul părtășiei Duhului Sfânt. Aleluia, Cristos, ca harul lui Dumnezeu, este pentru noi să savurăm, să ne împărtășim din el, să-l posedăm și să-l experimentăm astăzi!

Curentul Trinității Divine din noi este pulsul nostru spiritual și rezerva noastră zilnică

Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” 2 Cor. 12:9

2 Corinteni 13:14 este un verset minunat care ne spune că harul Domnului Isus, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt sunt cu noi toți. Ca o concluzie a autobiografiei sale ca persoană în duh, Pavel ne binecuvântează cu Trinitatea Divină, chiar curentul Trinității Divine din noi.

Ceea ce vedem în acest verset este o circulație, o curgere, un curent; Dumnezeu Tatăl ca dragoste este sursa, Dumnezeu Fiul ca har este cursul dragostei lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Duhul ca părtășie este curgerea dragostei lui Dumnezeu și a harului Fiului.

Cristos, ca harul lui Dumnezeu, curge în noi cu dragostea lui Dumnezeu Tatăl prin intermediul părtășiei Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ca circulație, transmiterea harului lui Cristos cu dragostea Tatălui este rezerva în viața noastră creștină și în viața de biserică.

Dumnezeu Tatăl este sursa, ca o fântână adâncă sub pământ; din dragostea lui Dumnezeu Tatăl iese Cristos Fiul ca har pentru noi. Iar curgerea care ajunge la noi este părtășia Duhului Sfânt ca un curent care curge din dragostea lui Dumnezeu și harul lui Cristos.

Părtășia Duhului este părtășia, comunicarea, transmiterea, circulația harului lui Cristos cu dragostea Tatălui.

Așa cum avem circulația sângelui în corpul nostru uman, tot așa avem circulația Trinității Divine în duhul nostru. Așa cum viața noastră umană depinde de circulația sângelui în corpul nostru fizic, tot așa viața noastră creștină și viața de biserică depind de circulația Trinității Divine, de curentul Trinității Divine, în duhul nostru.

Dumnezeu nu a venit în noi doar ca viață și asta e tot; El este un Dumnezeu Triunic care curge, căci Tatăl curge în Fiul prin Duhul continuu pentru a ajunge la noi, a ne satura, a ne umple și a face totul în noi și pentru noi.

Întreaga viață de biserică depinde de 2 Corinteni 13:14. Viața de biserică depinde de dragostea lui Dumnezeu, de harul lui Cristos și de părtășia Duhului pentru a curge ca curent al Trinității Divine în duhul nostru.

Așa cum curentul electric dintr-o clădire este ncesar în mod vital pentru toate activitățile și viața din acea clădire, tot așa curentul Trinității Divine din noi este ncesar în mod vital pentru viața noastră creștină și viața de biserică cu toate activitățile lor.

Atunci când vorbim cu alții, facem niște treburi prin casă, ne facem treaba la birou, lucrăm sau pur și simplu ne relaxăm, trebuie să rămânem în curgerea Dumnezeului Triunic. Trebuie să avem senzația interioară că curentul divin este în continuă desfășurare.

Dacă curentul din noi se oprește, nu avem nimic de spus; trebuie să ne ocupăm de problema sau blocajul în calea electricității divine din ființa noastră.

Când vorbim, trebuie să vorbim în curentul Dumnezeului Triunic, curgerea Trinității Divine, altfel, vorbirea noastră va fi goală. Când facem lucruri, trebuie să le facem în duhul nostru, astfel încât să putem rămâne în curentul Trinității Divine.

Curentul Trinității Divine, așa cum este revelat în 2 Corinteni 13:14, este pulsul nostru spiritual. Cum este pulsul tău astăzi? Ți-ai luat pulsul astăzi? Ești vital și viu? Este pulsul tău vibrant și puternic?

Cei care au probleme de sănătate trebuie întotdeauna să își verifice pulsul. Ori de câte ori avem probleme de sănătate spirituală, trebuie mai întâi să ne verificăm pulsul spiritual. Trebuie să ne exersăm duhul pentru a-L savura pe Cristos ca harul lui Dumnezeu care curge în noi cu dragostea Tatălui prin intermediul părtășiei Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt transmite bogățiile divine în ființa noastră; această transmitere este părtășia. Lucrarea lui Dumnezeu în noi este foarte liniștită, totuși este foarte viguroasă, puternică și eficientă. Poate că suntem puțin obosiți, dar când ne întoarcem către Domnul și chemăm numele Domnului, vom atinge această circulație viguroasă și eficientă care are loc în duhul nostru.

Când curentul electric se oprește într-un oraș, viața acelui oraș cu toate activitățile sale se oprește; când curentul Trinității Divine se oprește în ființa noastră, viața noastră creștină se oprește. O, Doamne!

Fie ca noi să învățăm să fim în curgerea vieții astăzi. Fie ca noi să învățăm să facem totul în curentul Trinității Divine în viața noastră creștină și în viața de biserică. Fie ca noi să ne exersăm duhul pentru a-L atinge pe Domnul, a ne împărtăși din bogățiile Sale și a-L revărsa în viața și vorbirea noastră.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai venit în duhul nostru ca curent al Trinității Divine, curgerea bogată a vieții divine! Aleluia, Dumnezeul Triunic a fost instalat în ființa noastră și El curge în noi ca dragostea lui Dumnezeu, harul lui Cristos și părtășia Duhului Sfânt! Amin, Doamne, ne deschidem curgerii Tale vii din noi. Vrem să menținem circulația Trinității Divine în ființa noastră. Aleluia, circulația Trinității Divine este sursa în viața noastră creștină și în viața de biserică! Te iubim, Doamne! Vrem să vorbim în curgere, să ascultăm în curgere și să facem toate lucrurile în curgerea vieții divine. Fie ca noi să tratăm orice problemă sau blocaj în calea curentului divin din ființa noastră. O, harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt sunt cu noi toți, împărtășind tot ceea ce Dumnezeul Triunic este și are în ființa noastră! Slavă Domnului pentru părtășia Duhului care ne aduce dragostea lui Dumnezeu Tatăl și harul Domnului Isus Cristos pentru savurarea și participarea noastră!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Enjoy the Current of the Divine Trinity within us as our Spiritual Pulse and Supply, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 18 cu tema: Harul lui Dumnezeu și Duhul atotinclusiv, ziua 1, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WT-RO-w18d1, Cristos ca har al lui Dumnezeu, Cristos e țara bună, curentul Trinității Divine, curgerea Trinității Divine, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Duhul atotinclusiv, pulsul nostru spiritual, rezerva noastră spirituală, Witness Lee

Suntem vase de pământ care conțin o comoară neprețuită: excelența puterii este de la Dumnezeu

05/09/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. 2 Cor. 4:7

Noi, credincioșii în Cristos, suntem vase de pământ care conțin o comoară neprețuită – Cristosul glorios, iar excelența puterii este de la Dumnezeu și nu din noi, căci Dumnezeu a strălucit comoara prețioasă în noi și îl putem experimenta pe Cristos ca fiind comoară în interior și imagine în exterior pentru a străluci cu El ca glorie a noastră. Amin!

Săptămâna aceasta L-am savurat pe Cristos ca imagine al lui Dumnezeu și comoară; aceste două aspecte sunt interconectate, căci Cristos, imaginea lui Dumnezeu, strălucește în noi pentru a deveni comoara noastră interioară.

Chipul lui Dumnezeu se referă la Cristos ca expresie exterioară, în timp ce comoara se referă la Cristos ca conținut interior. Prin iluminarea Evangheliei gloriei lui Cristos, care este imaginea lui Dumnezeu, L-am primit pe Cristos în noi și astfel am obținut o comoară neprețuită.

Când L-am primit pe Domnul ca urmare a auzirii Evangheliei și a răspunsului nostru, ceva din Cristos a fost infuzat în noi. Acum, ca și credincioși în Cristos, învățăm să cooperăm cu Domnul, astfel încât orice văl să fie îndepărtat de pe ochii noștri, ca să-L putem vedea pe Domnul față în față.

Satan, ca dumnezeu al acestei epoci, lucrează atât pentru a obține închinarea noastră, cât și pentru a ne acoperi ochii să nu-L vedem pe Dumnezeu, ca să nu vedem valoarea lui Cristos. El ne orbește gândurile și ne acoperă cu conceptele noastre.

Credem că conceptele noastre sunt bune, căci sunt ceea ce gândim; totuși, Satan se ascunde în spatele conceptelor noastre și, prin intermediul conceptelor noastre, ne acoperă, ca să nu-L vedem pe Cristos. O, Doamne!

Slavă Domnului că a strălucit asupra noastră și, de asemenea, că strălucește în noi ca evanghelie, ca să poată fi infuzat în noi! Fie ca noi să învățăm să renunțăm la conceptele noastre, să ne întoarcem inima către Domnul și să ne exersăm duhul, ca să-L putem vedea pe Domnul față în față!

Ori de câte ori inima se întoarce către Domnul, vălurile sunt îndepărtate și experimentăm libertatea în Cristos. Apoi, Îl privim față în față, iar El, ca imagine glorioasă al lui Dumnezeu, Se strălucește în noi pentru a-Și imprima imaginea asupra noastră și în noi.

Fața lui Isus Cristos strălucește, căci El este Cel mai prețios. Când petrecem timp cu Domnul și-L privim față în față, suntem infuzați cu El și putem face orice vrea El să facem, căci El este cel care face totul în noi.

Slavă Domnului că ne-a ales să fim vase, vase de pământ, care să-L conțină pe Cristosul glorios ca fiind comoara noastră neprețuită. El ne-a ales să fim vase de onoare umplute cu Dumnezeul Triunic în Cristos ca fiind comoara noastră neprețuită!

Dumnezeu a strălucit comoara prețioasă în noi, vasele de lut: excelența puterii este de la Dumnezeu și nu de la noi!

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. 2 Cor. 4:6-7

2 Corinteni 4:7 spune: „Pentru ca excelența puterii să fie de la Dumnezeu și nu din noi.” Noi suntem vase de pământ, dar Dumnezeu a strălucit în noi o comoară prețioasă, pe Cristosul glorios (vv. 4, 6). Faptul că suntem vase de pământ dovedește că excelența puterii este de la Dumnezeu și nu din noi.

În noi înșine, suntem doar vase de pământ; suntem păcătoși, decăzuți și smeriți. Cum putem manifesta adevărul și cum putem străluci gloria Evangheliei? Numai prin Dumnezeul care strălucește în noi comoara prețioasă – Cristosul glorios, astfel încât El să devină comoara noastră neprețuită.

Deși suntem vase de pământ fără valoare, Dumnezeu a strălucit comoara prețioasă în ființa noastră. Acum, această comoară, Cristosul glorios care locuiește în noi în interior, este sursa puterii care ne dă energie și ne face capabili să strălucim gloria lui Dumnezeu și să manifestăm adevărul.

Slavă Domnului că avem această comoară neprețuită în vasul nostru de pământ! Această comoară are putere, și această putere este excelentă! Puterea acestui Cristos glorios care locuiește în noi este transcendentă, de neîntrecut.

Când oamenii ne privesc în exterior, văd că suntem vase de pământ, exact ca și ei. Dar în interior, avem o comoară neprețuită – Cristos ca întrupare a Dumnezeului Triunic procesat și finalizat, care este Duhul atotinclusiv și dătător de viață în duhul nostru (1 Corinteni 15:45; Galateni 4:22). Aleluia!

Atâta timp cât ne întoarcem către duhul nostru și rămânem în duhul nostru, privindu-L pe Domnul față în față, Domnul ne oferă continuu puterea extraordinară de care avem nevoie pentru a-L exprima. Prin distribuirea Sa divină, El ne infuzează cu tot ceea ce este El și ne constituie slujitori ai unui nou legământ (2 Corinteni 3:6).

Avem o comoară minunată, vie și activă în vasul nostru de pământ. Această comoară este puterea, sursa tăriei, pentru ca noi să ne comportăm și să slujim în lumea de astăzi, iar prin excelența puterii acestei comori, putem străluci evanghelia și manifesta adevărul. Amin!

Pavel a mărturisit despre caracterul pământesc al vasului său și despre excelența puterii comorii din el în 2 Corinteni 4:8-9. El a spus că erau apăsați din toate părțile, dar nu la strâmtoare; a fi apăsați din toate părțile se referă la vasul de pământ și nu la strâmtoare, la comoara neprețuită.

Ei simțeau că era prea mult, fiind apăsați din toate părțile – aceasta este caracterul pământesc al vasului lor. Totuși, nu erau la strâmtoare – aceasta este excelența puterii comorii.

Erau incapabili să găsească o cale de ieșire – vasul de pământ; dar nu complet lipsiți de o cale de ieșire – comoara. Ei erau persecutați – vasul de pământ, dar nu abandonați – comoara. Trântiți jos – vasul, dar nu omorâți – comoara.

În mod similar, în 2 Corinteni 6:8-10, el a enumerat multe elemente care prezintă vasul și comoara.

Prin glorie și ocară, prin vorbire de rău și în vorbire de bine, ca niște înșelători, și totuși adevărați; ca niște necunoscuți, și totuși cunoscuți; ca niște care murind, și totuși iată că trăim; ca niște pedepsiți, și totuși nu sunt omorâți; ca niște întristați, și totuși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, și totuși stăpânim toate lucrurile.

2 Corinteni 7:5-6 menționează, de asemenea, contrastul dintre comoară și vas. Noi, credincioșii în Cristos, trăim într-un paradox: avem constant vasul de pământ cu suferințele și limitările lui, dar avem și comoara, iar excelența puterii este de la Dumnezeu, nu din noi.

Unii frați tineri ar putea crede că trebuie să suprime „caracterul de pământ al vasului” și s-ar putea comporta ca și cum nici măcar nu ar avea un vas de pământ; acest lucru nu este normal. Alții încearcă să camufleze vasul de pământ, întărindu-se pe ei înșiși.

Fie ca vasul de pământ să fie văzut, dar cu comoara înăuntru. Comoara trebuie să strălucească prin vas. Fie ca noi să ne încredem nu în vasul de pământ, ci în comoara neprețuită din vas, realizând că excelența puterii nu este din noi, ci de la Dumnezeu!

Dumnezeu L-a strălucit pe Cristos în noi, El introduce pe Cristos în însăși țesutul ființei noastre și El ne va transforma după imaginea lui Cristos! Aleluia!

Comoara este puterea și sursa de tărie pentru ca noi să-L trăim pe Cristos, să-L manifestăm pe Cristos și să strălucim Evanghelia altora.

Ca și credincioși în Cristos, Îl avem pe Cristos ca o comoară minunată în noi, iar în exterior, îl purtăm pe Cristos ca imagine al lui Dumnezeu, expresia Dumnezeului Triunic (2 Corinteni 4:4).

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai venit în noi ca să fii comoara neprețuită din vasul nostru de pământ. Amin, Doamne, vrem să Te cunoaștem ca fiind comoara din noi. Vrem să Te privim ca fiind Cel mai prețios, ca să putem fi infuzați cu Tine. Fie ca noi să realizăm că în noi înșine nu suntem nimic mai mult decât vase de pământ, dar avem o comoară neprețuită în noi! Slavă Domnului, excelența puterii nu vine din noi, ci de la Dumnezeu! Amin, Doamne, fie ca noi să vedem că comoara din noi devine sursa puterii care ne dă energie și ne face capabili să strălucim gloria lui Dumnezeu și să manifestăm adevărul! Aleluia, Cristos, minunata comoară din vasul nostru de pământ, ne împuternicește și ne energizează din interior! Amin, Doamne, ne întoarcem către Tine. Hrănește-ne continuu cu puterea extraordinară prin distribuirea Ta divină, ca să putem fi constituiți în slujitori ai unui nou legământ! Slavă Domnului pentru comoara din vasul nostru de pământ!

Trăim o viață crucificată pentru manifestarea vieții de înviere prin excelența puterii comorii ascunse din vasul nostru de pământ

Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Fil. 1:20

Apostolul Pavel a mărturisit în repetate rânduri despre persecuția, suferințele și pericolul pe care le-a experimentat; totuși, ceea ce vedem în experiența sa nu este o complângere, o cârtire sau o ceartă cu Domnul despre acestea, ci pur și simplu Cristos trăind în el și fiind exprimat prin el.

Pe partea negativă, apostolii au fost sub omorârea crucii prin atâtea situații dificile, persecuții și medii dure. Moartea lui Cristos lucra în ei. Pe partea pozitivă, viața divină a fost eliberată prin ei, căci ei au manifestat viața de înviere.

Ei au trăit printr-o viață care era atotsuficientă și atotpotrivită, iar excelența puterii nu era de la ei, ci de la comoara ascunsă din vasul lor de pământ.

Acesta este cu adevărat un paradox, căci apostolul nu a primit nicio glorie sau recunoaștere exterioară, nici nu a fost justificat sau salvat din închisoare, totuși în toate aceste lucruri, el L-a trăit pe Cristos și L-a manifestat.

Noi, cei care credem în Cristos, trebuie să trăim o viață crucificată pentru manifestarea vieții de înviere. Am fost crucificați împreună cu Cristos (Galateni 2:20), iar acum Cristos trăiește în noi.

În noi înșine, suntem un vas de pământ fragil, slab, muritor și păcătos, dar în acest vas conținem o comoară neprețuită. Excelenta putere nu vine din vas, ci din comoara din noi.

Chiar dacă ni se pare că suntem zilnic sub omorârea crucii, iar vasul nostru slab devine din ce în ce mai slab, trebuie să-L contactăm pe Domnul ca har în duhul nostru și să rămânem în duhul nostru, unde este provizia de alimentare.

Cristos trăiește în noi; El ne face capabili să trăim o viață crucificată pentru manifestarea vieții de înviere, astfel încât să ne putem îndeplini slujirea pentru noul legământ al lui Dumnezeu.

Pe de o parte, trăim o viață crucificată, fiind zilnic sub omorârea crucii. Pe de altă parte, harul abundă în noi, iar viața este împărtășită prin noi. Mai mult, viața noastră devine o manifestare a lui Cristos. Fie prin cuvintele și faptele noastre, Cristos este mărit (Filipeni 1:19-21).

Pe măsură ce trăim o viață crucificată pentru manifestarea vieții de înviere, excelența puterii este cea a comorii ascunse în vasul nostru de pământ.

Slavă Domnului că suntem vase de pământ care conțin o comoară minunată! Viața și slujirea noastră de astăzi ar trebui să fie în Duh, ceva real și viu. Domnul vrea să câștige acest lucru printre noi astăzi.

În interior, Îl avem pe Cristos ca fiind comoară minunată, iar în exterior, Îl purtăm pe Cristos ca imagine al lui Dumnezeu, astfel încât Cristos să poată fi exprimat prin noi. Cristos pentru noi nu este doar un Mântuitor – El este Cel Mai Excelent din univers și El trăiește în duhul nostru!

El este comoara care locuiește în noi și Îl putem experimenta și savura pe Cristos ca fiind comoară din interior și imagine din exterior. Fie ca noi să rămânem într-un contact personal, direct și intim cu Domnul zi de zi.

Fie ca noi să căutăm fața Lui. Fie ca noi să-L privim și să privim în indicele ființei Sale din duhul nostru.

Strălucirea feței Sale devine strălucirea feței noastre. Slujirea noastră pentru Domnul va izvorî din contemplarea Domnului de către noi pentru a fi infuzați cu El, iar excelența puterii este comoara neprețuită din vasul nostru de pământ.

Vom sluji altora nu numai prin vorbirea noastră, ci chiar și prin trăirea noastră, prin felul în care trăim. Cristos va străluci prin noi.

Doamne Isuse, vrem să Te contemplăm astăzi. Tu ești comoara din vasul nostru de pământ. Ne întoarcem inima către Tine. Ne îndreptăm întreaga ființă spre Tine. Te primim ca har, căci Tu trăiești în noi pentru a ne face capabili să trăim o viață crucificată pentru manifestarea vieții de înviere. Amin, Doamne Isuse, chiar dacă suntem sub lucrarea de omorâre a crucii, fie ca viața să fie administrată prin noi multor altora. Fie ca harul să abunde în noi și fie ca harul să curgă prin noi către cei din jurul nostru. Privim la Tine, Doamne, pentru a fi infuzați cu Tine. Te luăm ca viață și persoană. Vrem să trăim viața creștină și să slujim ca slujitori ai unui nou legământ prin excelența puterii comorii ascunse în vasul nostru de pământ. O, Doamne, fie ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru, ca să fim asemenea imaginii Tău, pentru ca vasul nostru să fie făcut asemenea comorii! Fie ca Tu să te arăți prin noi! Amin, Doamne, fie ca cuvintele noastre și chiar viața noastră să vorbească pentru Tine și să-L administreze pe Cristos altora!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Earthen Vessels Containing a Priceless Treasure: the Excellency of the Power is of God, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 17 cu tema: Cristos ca fiind imaginea lui Dumnezeu și comoara, ziua 6, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl slujim pe Domnul, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2024WT-RO-w17d6, caracterul de pământ al vasului, Cristos e comoara, Cristos e comoara neprețuită, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu a strălucit comoara, excelența puterii comorii ascunse, excelența puterii este de la Dumnezeu, o viață crucificată, savurăm pe Cristosul glorios, suntem vase de pământ, Witness Lee

Îl savurăm pe Cristosul glorios ca fiind comoara noastră: privim fața Sa și trăim în prezența Sa

02/09/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. 2 Cor. 4:7

Strălucirea lui Dumnezeu în inimile noastre aduce în noi o comoară, Cristosul glorios; fața lui Isus Cristos este comoara din duhul nostru și, atunci când avem strălucirea și vorbirea Sa prezentă, avem comoara feței Sale și El are o cale să strălucească în noi și prin noi.

Fie ca noi să învățăm să petrecem mult timp cu Domnul nu doar dimineața, ci chiar și pe tot parcursul zilei, astfel încât să-L putem contacta, să fim luminați de El și să fim infuzați de El. Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, trebuie să venim la Cristos, căci Cristos este imaginea lui Dumnezeu.

Dumnezeu este invizibil, dar Cristos este vizibil. Cum venim la Cristos? Pe de o parte, Cristos este în duhul nostru, iar pe de altă parte, El este întrupat în Cuvânt.

Când venim la Cuvântul lui Dumnezeu prin exersarea duhului nostru, întorcându-ne inima către Domnul, Îl privim pe Domnul față în față și suntem infuzați cu El.

Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, dar Cristos, singurul Fiu născut, care este în sânul Tatălui, ni L-a descoperit. Pe măsură ce citim Evangheliile și ne îndreptăm inimile către Domnul, suntem infuzați de acest Cel minunat.

Ce persoană minunată este Isus Cristos! El nu este doar iubitor, plin de grijă și plin de har; El este expresia lui Dumnezeu ca dragoste, lumină, viață, sfințenie, dreptate și glorie. Dumnezeu este lumină, viață și dragoste; acestea sunt esența ființei Sale.

Dar cum putem vedea pe Dumnezeu exprimat sau cum putem experimenta aceste caracteristici ale lui Dumnezeu? Doar venind la Cristos. Când am auzit Evanghelia, ceva din Cristos a strălucit asupra noastră și în noi.

A existat o impresie despre Cristos, o imagine vie a persoanei minunate a lui Isus Cristos, care s-a imprimat în ființa noastră în timp ce am auzit Evanghelia și am reacționat pur și simplu la aceasta crezând.

Noi, cei care credem în Cristos, nu suntem în niciun fel mai speciali decât alții; ceea ce este special la noi este Cristosul glorios care a fost infuzat în noi și imprimat în ființa noastră.

Zi de zi învățăm să renunțăm la concepțiile noastre și să ne întoarcem inima către Domnul, astfel încât orice văl de pe ochii noștri să fie luat.

Dumnezeul acestui veac încearcă în mod activ să ne orbească punând văluri pe ochi și aproape orice în această lume poate deveni un văl care ne împiedică să-L vedem pe Domnul.

Îl putem savura pe Domnul dimineața, dar apoi trebuie să facem unele lucruri la serviciu, iar aceste lucruri devin un văl. Putem chiar să fim într-o întâlnire, savurându-L pe Domnul cu sfinții, dar apoi o notificare vine pe telefonul nostru și suntem transportați într-un domeniu diferit.

Fie ca noi să cooperăm activ cu Dumnezeu pentru a fi eliberați de lucrarea de orbire a vrăjmașului, renunțând la concepțiile noastre și întorcându-ne inima către Domnul, astfel încât să-L putem vedea pe Domnul față în față!

Strălucirea lui Dumnezeu în inimile noastre aduce în noi o comoară, Cristosul glorios!

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. 2 Cor. 4:6-7

În 2 Corinteni 4:4, Pavel ne spune că Dumnezeu vrea să-L strălucească pe Cristos în ființa noastră, chiar să lumineze cunoașterea gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos. Apoi, în versetul 7, el a spus: „Dar avem această comoară în vase de lut.”

Care este comoara în vase de lut? Știm că suntem de lut și, prin urmare, suntem un vas de lut; dar care este comoara în noi? Cristos, ca Duh dătător de viață în noi, este Cel care strălucește și lucrează; aceasta este comoara pe care o avem în noi.

Strălucirea lui Dumnezeu în inimile noastre aduce în noi o comoară – Cristosul glorios, care este comoara noastră. Cristosul glorios, care este întruparea lui Dumnezeu pentru a fi viața și totul pentru noi, a strălucit în inimile noastre pentru a deveni comoara noastră.

Slavă Domnului pentru iluminarea Evangheliei gloriei pe fața lui Isus Cristos; El strălucește în noi și avem o comoară. Datorită strălucirii din inimile noastre, pentru că Cristos S-a iluminat în inimile noastre, acum avem o comoară atât de minunată, prețioasă și minunată (Matei 6:21; 13:44)! Aleluia!

Fie ca noi să căutăm să-L cunoaștem pe Acesta, să-I cunoaștem prețiozitatea și să-L cunoaștem ca fiind cea mai minunată Persoană. Fie ca noi să ne dăm seama că, chiar dacă suntem vase de lut fragile, muritoare și slabe, avem în noi o comoară neprețuită, care este Cristosul glorios.

O comoară neprețuită este conținută în vase fără valoare. Conținând o astfel de comoară neprețuită – Cristosul glorios strălucind în noi – devenim slujitori ai noului legământ cu o slujbă neprețuită. Iar puterea pentru noi de a ne îndeplini slujba, excelența puterii, nu este de la noi, ci de la Dumnezeu.

Cristos a venit în noi nu doar ca viața noastră pentru a ne regenera și a ne face credincioșii Săi, copiii lui Dumnezeu și membrele Trupului lui Cristos; El a venit și în noi ca comoară neprețuită. Această comoară, Cristosul glorios care locuiește în noi, este în noi, iar această comoară din noi este sursa divină pentru viața creștină (2 Corinteni 4:7).

Excelenta putere nu este de la noi, ci de la Dumnezeu; este o comoară extraordinară în noi, iar puterea este de la Dumnezeu, nu de la noi. Slavă Domnului!

Avem un motor în noi, un motor divin, care este sursa divină pentru viața noastră creștină; acest motor nu este propria noastră energie sau zel, ci Cristosul care locuiește în noi, Cristosul glorios care strălucește în noi.

Ori de câte ori Îl contactăm pe Domnul întorcându-ne inima către El și exersându-ne duhul pentru a-L savura pe El, suntem umpluți de energie și sursă pentru a trăi viața creștină și viața de biserică.

Când suntem în dulcea unire organică cu Domnul, contactându-L într-un mod proaspăt, putem face orice în El, căci El trăiește în noi și face totul în noi.

Datorită comorii din noi, putem face multe lucruri și, datorită acestei comori neprețuite din vasul nostru de lut, există multe lucruri pe care nu le putem face (1 Corinteni 2:4; Efeseni 1:19; 3:7, 20; Coloseni 1:29). Există anumite lucruri pe care pur și simplu nu le putem face și există anumite locuri în care nu putem merge, pur și simplu datorită Cristosului care locuiește în noi, Cristosul glorios.

Și, în același timp, există unele locuri în care putem merge și mergem deja, și există unele lucruri care păreau imposibile, dar acum le putem face datorită lui Cristos care locuiește în noi, comoara din vasul nostru de lut.

Fie ca noi să învățăm să ne întoarcem către Domnul și să-L contactăm într-un mod proaspăt, astfel încât să putem fi proaspăt infuzați cu El, să avem strălucirea feței Sale și să fim hrăniți și energizați din interior pentru a trăi viața creștină.

Numai atunci când rămânem în contact cu Domnul, privindu-L față în față, putem face lucruri care par imposibile și putem respinge anumite lucruri pe care toți ceilalți le fac.

Doamne Isuse, îți mulțumim că Te-ai strălucit întru noi pentru a deveni comoara din vasul nostru de lut! Aleluia, strălucirea lui Dumnezeu în inimile noastre aduce în noi o comoară – Cristosul glorios! Amin, Cristosul care este întruparea lui Dumnezeu a venit să fie viața noastră și totul pentru noi! Ce îndurare că noi, vase de lut, fragile și slabe, putem conține o astfel de comoară neprețuită! Îți mulțumim, Doamne dragă, că ai venit să locuiești în noi și să fii comoara noastră interioară. Strălucește în noi mai mult astăzi. Infuzează-ne mai mult cu Tine însuți ca fiind comoara noastră. Menține-ne deschiși către Tine. Ne întoarcem inima către Tine. Vrem să rămânem în prezența Ta, privindu-Te față în față. Aleluia, Cristosul glorios, ca fiind comoară neprețuită, este conținută în vasul nostru uman fără valoare! Slavă Domnului, datorită acestei comori neprețuite, suntem acum slujitori ai noului legământ cu o slujbă neprețuită! Amin, Doamne, Tu ești sursa noastră divină de alimentare pentru viața noastră creștină. Ne împărtășim din Tine, Te savurăm, suntem una cu Tine și trăim datorită Ție astăzi!

Privim fața Domnului și trăim în prezența Sa pentru a-L simți ca fiind comoara neprețuită

Dar pe cine iertați voi, îl iert și eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în fața lui Hristos. 2 Cor. 2:10

Toți credincioșii în Cristos au în ei o comoară neprețuită, Cristosul glorios; totuși, nu toți savurează această comoară și nici nu simt că Cristosul care locuiește în ei este o astfel de comoară pentru ei.

Expresia „această comoară” din 2 Corinteni 4:7 se referă la versetul 6, unde Pavel vorbește despre fața lui Isus Cristos. Dumnezeul care a spus: „Din întuneric va străluci lumina”, este Cel care a strălucit în inimile noastre ca să lumineze cunoașterea gloriei lui Dumnezeu în fața lui Isus Cristos; dar noi avem această comoară în vase de lut. Minunat!

Când Dumnezeu strălucește în inimile noastre, El ne luminează pe noi, ca să putem cunoaște gloria lui Dumnezeu în fața lui Cristos. Gloria lui Dumnezeu manifestată în fața lui Isus Cristos este Dumnezeul gloriei exprimat prin Isus Cristos.

Când Îl cunoaștem pe Cristosul glorios, când privim fața Sa strălucitoare, Îl cunoaștem pe Dumnezeul gloriei.

Acest Dumnezeu al gloriei i s-a arătat lui Avraam cu multe mii de ani în urmă și l-a atras, chemându-l chiar din poporul său să fie un popor al Lui. Trebuia să plece, chiar dacă nu știa unde merge, din cauza acestei comori neprețuite.

Literal, cuvântul grecesc pentru „față” din 2 Corinteni 4:6 este același cuvânt tradus prin „persoană” în 2:10. Se referă la partea din jurul ochilor unei persoane, privirea ca indice al gândurilor și sentimentelor interioare, care arată și manifestă întreaga noastră persoană.

Aceasta înseamnă că, ori de câte ori avem ochii Domnului, când privim atent în ochii Lui și nu avem niciun văl între noi, avem comoara înăuntru și simțim comoara neprețuită.

Cel mai intim lucru este atunci când privim în ochii cuiva și simțim de ce are nevoie, ce își dorește și ce ar trebui să facem; comunicăm doar cu ochii, nu cu cuvinte.

Domnul Isus este o persoană minunată, vie, strălucitoare, iar când privim în ochii Lui, când privim fața Lui exersându-ne duhul și îndreptându-ne inima către Domnul, simțim cât de prețios și minunat este El.

Este adevărat că suntem vase de lut care conțin o comoară neprețuită, dar trăim oare având simțământul că Cristosul glorios este comoara din noi? Dacă nu avem indicele feței lui Cristos, dacă nu privim fața Lui și nu ne uităm în ochii Lui, El nu poate fi o comoară pentru noi în realitate. O, Doamne!

Cu alte cuvinte, putem trăi viața creștină și face multe lucruri bune, fără a păcătui, și a ne ține departe de multe lucruri rele, dar dacă nu avem indicele ochilor Domnului privind fața Lui minunată, nu-L simțim pe Cristosul glorios ca pe comoara neprețuită care locuiește în noi.

Pavel, în 2 Corinteni 2:10, a trăit și a acționat în indicele ochilor Domnului. Tocmai îl certase pe un frate și se confruntase cu o anumită situație negativă, iar acum era dispus să-l ierte pe acest frate nu pentru că așa voia el, ci pentru că privea fața Domnului.

El privea fața Domnului, privind atent în indicele ochilor Săi, iar Domnul voia ca el să-l ierte pe frate. Nu Pavel a fost cel care a preluat inițiativa; ochii lui Cristos, persoana lui Cristos, au fost cei care au preluat inițiativa în acest sens.

Așa ar trebui să ne trăim viața creștină astăzi. Trebuie să facem toate lucrurile în indicele ochilor Domnului, privindu-L față în față și rămânând constant în prezența Lui. Aceasta înseamnă că trebuie să ne părăsim vechea persoană și, în schimb, să-L luăm pe Cristos ca persoană a noastră, privind în indicele ochilor Săi.

De multe ori, suntem atât de concentrați asupra a ceea ce avem nevoie, a ceea ce ne dorim și a ceea ce se întâmplă cu noi; dar atunci când ne ridicăm ochii de la situația și condiția noastră și privim pur și simplu fața lui Cristos, ne concentrăm doar asupra Sa.

Când privim indicele ochilor Domnului și savurăm prezența Sa, vom avea un sentiment dulce al prețiozității lui Cristos care locuiește în noi, Cristosul glorios, ca fiind comoară neprețuită a noastră.

Atunci vom fi foarte fericiți și, mai mult, El va avea o modalitate de a străluci în noi și prin noi – gloria lui Cristos va străluci din interiorul nostru! Aleluia! Cristos este Cel Mai Excelent din întregul univers și Îl avem în vasul nostru de lut.

Deoarece îl avem pe Cristosul glorios în noi ca fiind comoară, nu iubim lumea. Nu iubim lumea nu pentru că ni se spune să nu o facem sau pentru că trebuie să facem asta; nu iubim lumea pentru că întreaga lume este inferioară comorii din vasul nostru de lut.

Cristosul Excelent și minunat este comoara noastră interioară și ne place să ne uităm în fața Lui și să fim infuzați cu El. Pentru că El este atât de prețios și minunat, renunțăm și lăsăm deoparte toate celelalte lucruri, pentru că vrem doar să-L câștigăm și să fim găsiți în El!

Pe măsură ce privim fața Lui, privind cu atenție indicele ochilor Săi, simțim prețiozitatea Lui și putem fi pe deplin una cu El în orice facem. De fapt, El va fi lucrând în noi și prin noi, exprimându-Se în noi și prin noi.

Doamne Isuse, ne întoarcem inimile către Tine și vrem să Te privim față în față. Fie ca noi să învățăm să ne părăsim vechea persoană și, în schimb, să-L luăm pe Cristos ca persoană a noastră, privind indicele ochilor Tăi! Amin, Doamne, păstrează-ne în prezența Ta, savurând prezența Ta proaspătă clipă de clipă. Vrem să avem un sentiment dulce al prețiozității Cristosului gloriei care locuiește în noi, în timp ce Te privim față în față. Dragă Doamne Isuse, Tu ești Cel mai prețios. Tu ești Cel mai excelent. Tu ești Cel mai drag. Nimic nu este mai prețios sau mai excelent decât Tine. Pentru că Te iubim și Te privim, suntem dispuși să renunțăm la toate celelalte lucruri și să nu iubim lumea și lucrurile din lume. Amin, Doamne, Tu ești comoara dinlăuntrul nostru și ne place să petrecem timp cu Tine pentru a Te privi, astfel încât să putem fi infuzați cu Tine! Fie ca noi să trăim în prezența Ta astăzi, ca să putem simți prețiozitatea și dulceața Ta și să Te putem străluci!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Enjoy the Christ of Glory as our Treasure: Behold His Face & Live in His Presence, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 17 cu tema: Cristos ca fiind imaginea lui Dumnezeu și comoara, ziua 3, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WT-RO-w17d3, Cristos e comoara noastră, Cristosul glorios e comoara noastră, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, privim fața Domnului, privim indicele ochilor Domnului, savurăm pe Cristosul glorios, simțim comoara neprețuită, strălucirea lui Dumnezeu, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 28
  • Page 29
  • Page 30
  • Page 31
  • Page 32
  • Interim pages omitted …
  • Page 54
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare. 1 Petru 3:19În îngroparea Sa, Cristos a proclamat duhurilor din închisoare victoria lui Dumnezeu asupra lui Satan
  • Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: ‘Iată ce zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat. Apocalipsa 2:8Trăim în duh pentru a fi mărturia lui Isus cel viu: El a fost mort și acum trăiește
  • ...„Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților." Apocalipsa 1:17-18Cristos este Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel care va sfârși ceea ce a început
  • Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Apocalipsa 7:16Cristos ne va satisface, ne va păstori, ne va adăposti, ne va hrăni și ne va șterge lacrimile!
  • „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Apocalipsa 7:14Mărturia lui Isus este marea mulțime și suntem pregătiți să-L slujim pe Dumnezeu
  • Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Romani 9:15Cinci moduri în care putem coopera cu Domnul pentru a fi iluminați și pentru a avea strălucirea lui Dumnezeu

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului