Dorința lui Dumnezeu

Când Îl trăim pe Cristos, Îl trăim pe Cel care este modelul unei vieți crucificate

25/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În Fil. 2 Îl vedem pe Cristos crucificat ca modelul nostru, iar acest tipar este viața crucificată din noi; atunci când îl trăim pe Cristos, Îl trăim Cel care este modelul unei vieți crucificate.

Cristos ca modelul nostru nu este doar ceva obiectiv, ceva ce ar trebui să urmăm la exterior, ci și ceva subiectiv și experimental, ceva ce putem experimenta în interior trăindu-L pe Cristos pentru a trăi o viață crucificată.

Cristos, Cel care a stabilit modelul de a Se goli și de a Se smeri pe Sine Însuși și de a nu apuca faptul de a fi egal cu Dumnezeu, El Însuși este modelul nostru, iar El lucrează acum în noi ca Dumnezeu care ne locuiește în interior.

Nu trebuie să încercăm să urmăm acest model în exterior, prin propria noastră putere, sforțare, și râvnă; pur și simplu trebuie să ne întoarcem către Cristosul dinn interior, căci El ca model trăiește în noi, iar noi trebuie să-L trăim Cristos, adică să trăim o viață crucificată împreună cu Domnul.

Cristos este modelul nostru interior pentru trăirea noastră; prin urmare, chiar dacă avem cel mai înalt standard al poziției celei mai înalte, nu ar trebui să apucăm acest lucru și să ținem de el.

Avem nevoie disperată de a-L experimenta pe Cristos ca modelul nostru în viața de biserică; avem o nevoie disperată de a trăi o viață crucificată împreună cu Cristos, pentru ca El să fie exprimat prin noi.

Apostolul Pavel a trăit o astfel de viață; chiar dacă alții l-au predicat pe Cristos din invidie și cu certuri, încercând să obțină o reacție de la Pavel, el era fericit pentru că Cristos a fost predicat.

Atenția lui Pavel era asupra lui Cristos; el a mărturisit că pentru el a trăi este Cristos și a muri este câștig, căci va merge să fie cu Domnul.

Ce înseamnă că pentru noi să trăim este Cristos? Înseamnă că Îl experimentăm pe Cristos ca modelul nostru, adică îl luăm pe Cel ce se umilește pe Sine și Se golește pe Sine ca viață crucificată și Îl trăim pe El.

Aceasta înseamnă să avem aceeași minte, adică să avem mintea lui Cristos; în acest fel suntem una nu numai în duh, ci și în suflet, căci gândim același lucru, fiind alăturați în suflet, iar accentul nostru unic este să-L savurăm și să-L experimentăm pe Cristos în mod subiectiv.

Cât de mult avem nevoie să-L trăim pe Cristos în viața Sa umană, în special în golirea de Sine Însuși, în umilirea de Sine, și în faptul că nu a ținut de egalitatea cu Dumnezeu ca fiind o comoară!

Cât de mult avem nevoie pentru a trăi viața divină din noi, viața crucificată, deoarece această viața – și nu noi în noi înșine – este cea care ne poate face în stare să ne golim și să ne smerim. Amin, Doamne Isuse, fie ca asta să fie experiența noastră!

Cristos crucificat este modelul nostru, iar acest model este viața crucificată dinăuntrul nostru

Aleluia, în calitate de credincioși în Cristos, Îl avem pe Cristosul crucificat ca modelul nostru, iar acest model este viața crucificată din noi (vezi 1 Corinteni 1:23a; 2: 2; Gal. 2:20; 3: 1; 6:14).

Când am fost regenerați, Duhul a intrat în duhul nostru și s-a contopit pe Sine cu duhul nostru; acum putem fi la fel de smeriți precum a fost Isus și ne putem goli prin Duhul lui Isus Cristos.

Cristos ca model este în noi, căci avem Duhul lui Isus Cristos; când suntem în duh, ne putem goli și ne putem smeri pe noi înșine, considerându-i pe ceilalți mai excelenți decât noi înșine.

Dar când nu trăim în Duhul lui Isus Cristos, facem lucruri din rivalitate și în competiție cu ceilalți, iar Domnul nu este exprimat prin noi.

Cristos este tiparul, modelul unei vieți crucificate, iar El trăiește în noi; El însuși trăiește din noi ca Duhul lui Isus Cristos. El nu este doar modelul nostru într-un mod exterior, ci și viața noastră în interior.

Avem o viață în noi care nu insistă niciodată să fie ceva, ci se golește mereu, ocupă un loc mai de jos și se smerește; trebuie să-L savurăm pe Cristos ca o astfel de viață și trebuie să trăim prin această viață.

Modelul lui Cristos este văzut în Phil. 2 în șapte pași: 1. El S-a golit de Sine, 2. El a luat forma de sclav, 3. S-a asemănat cu oamenii, 4. S-a smerit pe Sine, 5. S-a făcut ascultător, 6. A devenit ascultător până la moarte și 7. El a fost ascultător până la moartea crucii.

Acest tipar este foarte înalt și în noi înșine nu-L putem imita și nici nu-L putem urma; avem aspirația de a fi ca El și de a trăi același fel de viață ca El, dar singurul mod în care putem face acest lucru este realizând că El este acum viața noastră în interior.

Viața crucificată a lui Cristos este în noi; pașii umilirii Sale sunt toate aspectele vieții crucificate. Când trăim viața crucificată, putem lăsa deoparte orice exaltare de sine, ne umilim pe noi înșine, ne golim și nu ne apucăm de nicio poziție sau onoare care este pe bună dreptate a noastră.

Când Cristos a fost ascultător până la moartea crucii El a trăit viața crucificată într-un mod deplin și absolut; o astfel de viață este acum în noi și, atunci când îl trăim pe El, putem trăi același fel de viață în viața noastră de zi cu zi.

În noi înșine nu vrem să fim smeriți sau goliți, ci mai degrabă, vrem să fim înălțați și umpluți, dar când Îl trăim pe Cristos, când trăim viața crucificată, ne smerim în mod spontan, ne golim și nu dorim să avem o poziție înaltă.

Cât de mult trebuie să-L trăim pe Cristos, să-L experimentăm pe Cristos și să-L cunoaștem în mod subiectiv ca modelul nostru trăind această viață crucificată în noi!

Îți mulțumim Doamne pentru stabilirea modelului unei vieți crucificate, și mulțumim că ai venit în noi ca viață crucificată pentru a trăi același fel de viață în noi astăzi! Aleluia, Cel care S-a golit pe Sine, S-a smerit pe El însuși și nu a considerat egalitatea cu Dumnezeu ca pe o comoară de apucat acum trăiește în noi, și noi putem să-L trăim! Doamne, ne întoarcem către Tine și Te luăm ca viață și tot ceea ce avem, pentru a putea trăi viața crucificată în viața noastră de zi cu zi. Amin, Doamne, fie ca viața crucificată să fie trăită în noi într-un mod deplin și absolut.

Când Îl trăim pe Cristos, Îl trăim Cel care este modelul unei vieți crucificate – trăim o viață crucificată

În Fil. 1:21 Pavel a mărturisit că pentru el a trăi este Cristos, apoi a continuat să vorbească despre acest Cristos în Fil. 2 când a prezentat modelul lui Cristos.

Cine era acest Cristos pe care L-a trăit Pavel? El era Cel care s-a smerit pe Sine, S-a golit de Sine și nu a considerat egalitatea cu Dumnezeu ca pe o comoară de apucat; acesta este Cristos ca model al unei vieți crucificate.

Când îl trăim pe Cristos, Îl trăim Cel care este modelul unei vieți crucificate; Îl trăim pe Cel care se golește de sine și se umilește pe Sine.

Cum ar arăta să-L trăim pe Cristos? Dacă îl trăim pe Cristos, ne golim de sing, ne smerim pe noi înșine și nu apucăm nici o onoare sau poziție care poate fi pe bună dreptate a noastră.

În viața noastră de familie, între soț și soție, soțul care Îl trăiește pe Cristos nu apucă de „calitatea sa de soț” și nu își revendică autoritatea; mai degrabă, el se smerește și se golește și Îl trăiește de Cristos ca viața crucificată.

Când îl experimentăm pe Cristos și îl trăim pe Cristos, trăim automat o viață crucificată; Îl trăim pe Cel care este modelul unei vieți crucificate.

Cristos este modelul nostru nu ca noi să ne străduim ca să-L imităm la exterior, ci ca noi să-L trăim în mod organic și spontan trăindu-L și experimentându-L pe Cristos.

Viața crucificată a lui Cristos în noi este cu adevărat o viață de auto-golire și auto-umilire, iar această viață nu apucă nimic ca fiind o comoară, ci este întotdeauna dispusă să lase deoparte poziția și titlul.

Atunci când avem un schimb de cuvinte cu soțul nostru și simțim că „temperatura crește”, trebuie să permitem minții vii a lui Cristos să lucreze în noi, și trebuie ca să trăim viața crucificată.

În conversația cu ceilalți, atunci când alții ne jignesc, când suntem pe cale să facem și să spunem ceva, trebuie să spunem pur și simplu: Amin, Doamne, spun Amin minții Tale care ne infuzează, ne saturează și ne transformă mintea! Amin!

Filipeni 2 ne arată că ar trebui să trăim o viață crucificată pentru a savura de puterea învierii; ar trebui să luăm viața crucificată a lui Cristos ca model pentru a putea experimenta puterea învierii, care L-a înălțat pe Cristos până la cel mai înalt vârf din univers (Fil. 2:9).

Atât experimentarea lui Cristos ca modelul unei vieți crucificate, cât și experimentarea puterii de înviere care Îl înalță sunt nesfârșite.

Când Îl trăim pe Cristos, Îl trăim Cel care este modelul unei vieți crucificate și trăim astfel o viață crucificată, care se goleste de sine și se umilește pe înșine; nu încercăm să ne smerim sau să ne golim pe noi înșine – pur și simplu trăim o astfel de viață.

Când trăim o astfel de viață, când trăim o viață crucificată, suntem aduși în puterea învierii prin care Cristos este înălțat.

Vom rămâne fermi pentru mărturia Domnului, dar nu vom revendica nici o poziție, titlu sau poziție pentru noi înșine; mai degrabă, luăm viața crucificată ca modelul nostru.

În cele din urmă, vom intra în puterea învierii și vom experimenta înălțarea lui Dumnezeu.

Nu căutăm să fim înălțați, ci căutăm să experimentăm viața crucificată și, în timp ce facem aceasta, vom experimenta și viața și puterea învierii, și vom fi înălțați în Cristos și cu Cristos.

Doamne Isuse, vrem să-L trăim pe Cristos, să-L trăim pe Cel care este modelul vieții crucificate. Salvează-ne de la a încerca în exterior să Te imităm și să ne smerim și să ne golim pe noi înșine; fie ca să învățăm să ne întoarcem spre Tine și să permitem minții Tale să ne satureze, să ne transforme și să cauzeze ca mintea noastră să fie mintea lui Cristos. Amin, Doamne Isuse, fie ca viața Ta crucificată să fie trăită în noi într-un mod deplin și absolut până când vom fi aduși în înviere pentru a fi înălțați împreună cu Tine și în Tine. Îți mulțumim Doamne căci Tu ești fost modelul nostru și că Tu ai venit în noi ca model pentru a trăi în noi.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, When we Live Christ, we live the One who is the Pattern of a Crucified Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 2 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristos este reprezentarea supunerii față de autoritate; viața Sa de supunere este în noi

23/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Cristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a golit de bunăvoie pentru a deveni om creat; El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit și a devenit reprezentarea supunerii față de autoritate (Fil. 2:6-8).

Modelul nostru în viața noastră creștină nu este doar un om, ci un om-Dumnezeu, Mântuitorul nostru om-Dumnezeu care S-a golit pe Sine și S-a smerit pe Sine și care a fost înălțat și glorificat de către Dumnezeu. Acest model este acum în noi și El vrea să trăiască același fel de viață în noi astăzi pe pământ.

Fiind egal cu Dumnezeu, El nu a considerat acest lucru ca fiind o comoară care trebuie apucat și reținut, așa că S-a golit de El însuși, lăsând la o parte forma și slava lui Dumnezeu.

El nu a lăsat deoparte divinitatea Sa, ci doar forma, manifestarea, expresia divinității Sale și El a devenit om; deși El era un om -Dumnezeu, majoritatea oamenilor nu și-au dat seama de acest lucru.

El a schimbat expresia exterioară de la forma lui Dumnezeu în forma unui sclav; El a devenit de la cea mai înaltă formă și poziție la cea mai joasă formă și poziție – nu doar un om, ci un sclav.

Când alții L-au văzut, au văzut asemănarea oamenilor; la exterior El era doar un om, dar în interior El era Dumnezeu, având divinitatea în El. Deși El a devenit om și a apărut ca om în exterior, El, în calitate de Dumnezeu, avea realitatea divinității în interior; El a devenit om devenind trup și divinitatea Sa era ascunsă în învelișul umanității Sale.

El S-a smerit pe Sine, S-a golit de Sine, și a fost găsit în asemănare ca om. El nu S-a împotrivit altora și nici nu a insistat; El a fost ascultător până la cruce.

Este impresionant și inspirator să vedem cum Cristos S-a golit de bunăvoie de Sine însuși pentru a deveni om și, ca atare, El a fost reprezentarea supunerii față de autoritate. Această minte să fie și în noi, mintea care a fost în Cristos Isus în timp ce a trecut prin toate aceste procese și lucruri.

El S-a smerit, El devenind ascultător până la moarte și încă moartea de cruce; moartea pe cruce a fost punctul culminant al umilinței lui Cristos.

Ce imagine frumoasă și model minunat vedem în Domnul Isus în timp ce S-a golit pe Sine și S-a smerit pe Sine și a învățat să asculte de Dumnezeu prin lucrurile pe care El le-a experimentat ca om!

Un astfel de model este acum în noi, iar El vrea să fie reimprimat și reprodus în noi în toate bisericile locale din întreaga lume!

Cristos S-a golit de bunăvoie pentru a deveni om ca reprezentare a supunerii față de autoritate

În acest univers a avut loc o rebeliune; îngerii și apoi toți oamenii s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, așa că Domnul Isus a devenit un om creat pentru a reprezenta supunerea față de autoritate.

Când Dumnezeu a devenit om, când Domnul Isus S-a coborât pe pământ, El S-a golit de slavă și de toată gloria, poziția, puterea și imaginea în dumnezeirea Sa și, drept urmare, cei fără revelație nu L-au recunoscut ca Dumnezeu.

Majoritatea contemporanilor Săi L-au considerat ca fiind un om obișnuit. În Dumnezeire există armonie și egalitate, nimeni nu este mai înalt sau mai mic; cu toate acestea, Fiul a ales în mod voluntar să se supună autorității Tatălui.

Cristos S-a golit de bună voie pentru a deveni om ca reprezentare a supunerii față de autoritate; El a spus că Tatăl este mai mare decât El (Ioan 14:28) și El a luat o astfel de poziție în mod voluntar.

Este minunat să vedem acest aranjament cu bucurie în Dumnezeire, și anume că Tatăl este Capul și Fiul se supune Tatălui; Tatăl este reprezentarea autorității și Fiul este reprezentarea supunerii față de autoritate.

Nu a fost ușor, însă, ca Fiul să Se supună; este ușor pentru noi ca ființe umane să ne supunem, căci trebuie doar să ne smerim pe noi înșine, dar supunerea Domnului nu a fost un lucru așa de simplu.

Într-un anumit sens, supunerea Domnului a fost chiar mai dificilă decât crearea de către El a cerurilor și a pământului, pentru că atunci când S-a supus, El a trebuit să pună deoparte și să Se golească de toată gloria, puterea, poziția și imaginea în Dumnezeirea Sa, și a trebuit să ia forma unui sclav.

Prin urmare, Cristos a creat supunere, supunerea reală. Cristos și Tatăl au împărtășit anterior aceeași glorie, dar când Fiul a venit pe pământ, El S-a „dezbrăcat de autoritatea Lui” și „s-a îmbrăcat cu supunerea”; El a creat supunerea către autoritate și a devenit reprezentarea supunerii față de autoritate.

El s-a smerit, devenind ascultător față de Tatăl și de mediul pe care El l-a aranjat în jurul Lui.

Deoarece El era Dumnezeu și S-a golit de bună voie pentru a deveni om, fiind supus autorității, această ascultare în Dumnezeire este cel mai minunat lucru din univers.

De multe ori ne putem întreba: De ce trebuie să mă supun acestei persoane sau acelei persoane? Și chiar în viața de biserică putem să ne întrebăm: nu suntem toți frați? De ce trebuie să mă supun acestui frate sau să mă supun acelui frate?

NU avem dreptul să punem astfel de întrebări, căci modelul lui Cristos este reprezentarea supunerii față de autoritate în noi; El nu a avut niciodată un asemenea gând, deoarece El a reprezentat supunerea, chiar și o supunere perfectă față de autoritate.

Fie ca să învățăm de la El; să-L luăm ca modelul nostru și să-I permitem să trăiască același fel de viață în noi.

Când El a fost pe pământ, Domnul Isus și-a fixat inima și fața să Se supună El însuși lui Dumneze, luând calea supunerii chiar și până la moarte. În Isa. 50:7 vedem cum El și-a făcut fața de cremene pentru a se supune lui Dumnezeu, iar în Luca 9:51 și Marcu 10:31-34 și-a fixat pașii fața să meargă la Ierusalim, știind ce I se va întâmpla acolo.

El știa că era pe cale să fie arestat, înfiorat, bătut, maltratat și în cele din urmă pus la moarte pe cruce, dar El și-a pus inima să Se supună lui Dumnezeu și voinței Sale. Ce model este El pentru noi!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că Te-ai golit de bună voie pentru a deveni om și ai devenit reprezentarea supunerii față de autoritate. Îți mulțumim Doamne pentru că Ți-ai dat deoparte maiestatea, gloria, forma dumnezeirii, poziția și imaginea dumnezeirii și Te-ai umilit. Doamne, Tu ai creat supunere, supunere reală față de autoritate și acum Tu ești în noi. Ne deschidem către Tine, Doamne și Îți permitem să lucrezi în noi și să trăiești mai mult în noi. Fie ca supunerea Ta față de autoritate să fie infuzată în noi și să fie introdusă în ființa noastră, pentru a o putea trăi în viața noastră de zi cu zi.

Mântuirea aduce supunere, căci viața de supunere a lui Cristos este în noi astăzi

Chiar dacă Cristos era Fiul lui Dumnezeu, El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care El le-a suferit (Evrei 5:8).

Mulți cred că Domnului Isus I-a fost atât de ușor ca om-Dumnezeu să trăiască viața umană, pentru că El putea face orice lucru. Cu toate acestea, ceea ce Biblia ne arată cu privire la El este că El a suferit toată viața Lui și a învățat ascultarea prin lucrurile pe care El le-a suferit.

Dumnezeu a rânduit ca Cristos să moară – și Cristos a ascultat asta în întregime, chiar și până la moartea de cruce (Fil. 2:8). Cristos a învățat această ascultare prin suferința morții.

Trecerea noastră prin suferință este pentru ca noi să învățăm ascultare și supunere. Folosul nostru în mâna Domnului nu se măsoară prin cât de mult suferim, ci dacă învățăm ascultare în suferință. Dacă suntem înmuiați și învățăm ascultarea în suferință, suntem folositori lui Dumnezeu.

Nu putem evita suferințele; suferințele sunt porțiunea noastră din viața noastră umană și, dacă dorim după ușurință și bucurie, nu suntem folositori Domnului.

Cu toții trebuie să învățăm să fim ascultători în suferințe, învățând de la Domnul Isus, modelul nostru de supunere față de autoritate.

Când am fost mântuiți, am intrat în multă bucurie; mântuirea aduce bucurie. Totuși, mântuirea aduce și supunerea, căci Cristos ne-a dat viața Sa de supunere și trebuie să trăim această viață astăzi. Singurul mod prin care putem experimenta mântuirea este prin faptul că suntem supuși, la fel cum Domnul a fost supus.

Cristos a devenit sursa mântuirii noastre prin ascultare; El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit, El a stabilit un tipar pentru noi și El se infuzează în noi ca un astfel de model pentru a trăi în noi același tip de viață.

Când întâlnim autoritatea lui Dumnezeu, ne vom supune în mod automat, căci nu putem decât să ascultăm de autoritatea lui Dumnezeu; cu toate acestea, trebuie să cooperăm zilnic cu viața Domnului din noi pentru a ne supune lui Dumnezeu și mediului pe care ni l-a alocat.

Domnul, care a fost supus de-a lungul vieții Sale, ne-a dat nouă – credincioșilor Săi – viața Sa de supunere; viața divină pe care am primit-o prin regenerare este o viață de supunere. Ascultarea noastră ca și credincioși este o consecință a luării lui Cristos ca model de ascultare (Fil. 2:8; Col. 3:4).

Trebuie să-L luăm pe Cristos ca model de ascultare și să trăim prin viața Lui de ascultare în noi. El S-a smerit până la capăt, dar Dumnezeu L-a înălțat până la cel mai înalt grad și I-a dat numele care este deasupra oricărui nume (Fil. 2:9).

Cristos, ca om-Dumnezeu, a fost preamărit de Dumnezeu datorită ascultării și supunerii Sale față de Dumnezeu, și un om a fost adus în glorie!

El a devenit om, a trăit o viață umană perfectă pe pământ, I-a fost supus lui Dumnezeu în toate, a devenit ascultător până la moarte, a murit pe cruce și a vărsat sângele Său pentru răscumpărarea noastră și, după trei zile în mormânt, a fost înviat și a fost ridicat la ceruri.

Aleluia, acest Ascultător a fost ridicat la ceruri și El Și-a adus natura Sa umană în divinitate, în Dumnezeire! Minunat!

El este modelul nostru în ceea ce a ales ca să facă, și atunci când urmăm modelul Său trăind viața Lui supusă, Dumnezeu ne va aduce și pe noi în glorie cu El.

Îți mulțumim Doamne că ne-ai dat viața Ta de supunere; acum ascultarea noastră este o consecință a luării lui Cristos ca model de ascultare. Doamne, în noi înșine suntem răzvrătiți și nu suntem dispuși să ne supunem, dar viața Ta de supunere este în noi și vrem să trăim zilnic această viață! Amin, Doamne Isuse, vrem să învățăm de la Tine, să învățăm ascultare prin lucrurile pe care le suferim, având atitudinea Ta de a ne supune lui Dumnezeu în toate lucrurile. Mântuiește-ne de a alege o viață de ușurință și plăcere. Te luăm ca modelul nostru, să învățăm de la Tine și să trăim prin viața Ta de supunere în viața noastră de zi cu zi și în viața de biserică.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ is the Representation of Submission to Authority; His Life of Submission is in us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 2 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

16/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Experimentarea lui Cristos de către noi este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul se va întoarce (Fil. 1:3-6); cu cât avem mai multă părtășie în evanghelie, cu atât îl experimentăm mai mult pe Cristos.

Am văzut că experimentarea lui Cristos de către noi este ceva foarte misterios, dar foarte necesar, căci viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine.

Este posibil să spunem că suntem în viața de biserică și că savurăm viața de biserică, dar cât de mult Îl experimentăm pe Cristos nu doar la întâlniri, ci și acasă, singuri, la serviciu și cu familia?

Trebuie să avem o viziune înnoită a vieții de biserică, să ne dăm seama că nu practicile creștine sau practicile din întâlniri sunt ceea ce constituie viața de biserică, ci experimentarea lui Cristos de către noi.

Cu alte cuvinte, când eu Îl trăiesc pe Cristos și tu Îl trăiești pe Cristos, când eu Îl trăiesc pe Cristos atât acasă, cât și în întâlnire, atât în dormitorul meu, cât și în sala de întâlniri, atât în fața oamenilor, cât și când oamenii nu mă pot vedea, acea trăire și experimentare a lui Cristos este parte din viața de biserică.

Și vorbind despre părtășie înspre înaintarea evangheliei, unii creștini ar putea dori să îi atragă pe mileniști, cei de Gen Z, și folosesc “modalități noi” pentru a-i atrage și pentru a-i păstra, folosind tehnologia pentru a face acest lucru și… este oare asta adevărata viață de biserică?

Acesta nu este calea recâștigării Domnului; în viața de biserică în recâștigarea Domnului pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos este viața noastră.

S-ar putea să ne gândim că aceasta este “o discuție spirituală” și nu avem în vedere latura practică, însă, potrivit Bibliei – Cuvântul lui Dumnezeu – și potrivit slujbei pe care am primit-o, trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, biserica Dumnezeului celui viu.

Cum ne comportăm ca credincioși? Trebuie să trăim așa cum o face Dumnezeu, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, pentru ca biserica să devină marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne.

Biserica este ceva foarte misterios; nu faptele, practicile și activitățile exterioare definesc ce este biserica, ci trăirea lui Cristos și experimentarea lui Cristos de către toți credincioșii.

Când Îl experimentăm pe Cristos și Îl trăim pe Cristos, devenim împreună misterul evlaviei, misterul asemănării cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este exprimat în carne. Aleluia!

Nu ar trebui să ne uităm la noi înșine și să încercăm să introspectăm sau să auto-analizăm să vedem cât L-am experimentat pe Cristos – ar trebui pur și simplu să-L iubim pe Domnul, să-L urmărim, să-L savurăm în cuvântul Său, iar experimentările lui Cristos vor veni!

Experimentarea lui Cristos este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până la întoarcerea Domnului

Primul capitol din Filipeni, o carte despre experimentarea lui Cristos, vorbește despre evanghelie, în special despre înaintarea evangheliei (vezi Fil. 1:3-6).

Cartea Filipeni dezvăluie că experimentarea lui Cristos este de fapt părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

Am putea să nu vedem nici o legătură între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos; putem chiar să credem că evanghelia și experimentarea lui Cristos sunt două lucruri diferite.

Dar această așa-zisă diferență între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos trebuie expusă și înlăturată, deoarece viața noastră de predicare a evangheliei nu este ceva diferit sau în afara experimentării lui Cristos de către noi, iar părtășia înspre evanghelie nu contrazice sau exclude experimentarea lui Cristos de către noi.

Nu este vorba că eu sunt un creștin care predică evanghelia și că tu ești un creștin spiritual care Îl urmărește pe Cristos; mai degrabă, suntem ambele două aspecte ale aceluiași lucru, căci acestea două sunt inseparabile.

Pavel i-a lăudat pe filipeni încă de la începutul epistolei sale pentru părtășia lor înspre înaintarea evangheliei, și el era sigur că Domnul, Cel care a început în ei această lucrare bună, o va și duce la bun sfârșit până în ziua întoarcerii Domnului. Aleluia!

Din momentul în care suntem mântuiți până în momentul în care Domnul Isus va reveni, viața noastră creștină trebuie să fie o viață de predicare a evangheliei.

Nu suntem aici pentru a avea un loc de muncă bun, cea mai bună educație și cea mai frumoasă viață de familie, nici nu suntem aici pentru a câștiga mulți bani sau pentru a câștiga o reputație sau poziție. Suntem aici pe pământ pentru a trăi o viață de predicare a evangheliei, adică suntem aici pentru a trăi o viață care Îl exprimă pe Cristos, Îl predică pe Cristos și Îl trăiește pe Cristos.

Trăirea lui Cristos de către noi este predicarea evangheliei de către noi; trăirea noastră ar trebui să fie predicarea noastră, și profesia noastră este predicarea evangheliei.

Fie că vorbim sau tăcem, fie că suntem într-o întâlnire sau la serviciu, fie că suntem alături de credincioși sau necredincioși, trebuie să Îl experimentăm pe Cristos, având părtășie înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

În viața de biserică ar trebui să trăim o viață de predicare a evangheliei, iar viața noastră creștină ar trebui să fie o viață creștină de predicare a evangheliei.

Predicarea evangheliei și faptul de a avea părtășie înspre înaintarea evangheliei nu ar trebui să fie doar un fel de activitate, ceva ce facem din când în când, o mișcare sau o campanie, ci ar trebui să fie viața noastră. Nu ar trebui să fie doar însărcinarea noastră, ci și viața noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L experimentăm pe Cristos având părtășie înspre înaintarea evangheliei. Fie ca viața noastră creștină să fie o viață de predicare a evangheliei și fie ca viața noastră de biserică să fie umplută de părtășie înspre evanghelie. Salvează-ne de a avea doar o activitate exterioară de predicare a evangheliei și adu-ne într-o viață de predicare a evangheliei. Doamne, fie ca Cel ce a început această lucrare bună în noi, să o ducă la bun sfârșit până când Domnul se va întoarce, și fie ca să fim credincioși să îndeplinim o astfel de lucrare bună, părtășia înspre înaintarea evangheliei!

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

Când Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos, avem părtășie înspre înaintarea evangheliei și trăim o viață de predicare a evangheliei; o astfel de viață nu este individualistă, ci corporativă.

Cu cât avem mai multă părtășie în înaintarea evangheliei, cu atât mai mult Îl savurăm și Îl experimentăm pe Cristos (pe partea pozitivă) și cu atât mai mult sinele, ambiția, preferința și alegerea noastră sunt omorâte (pe partea negativă).

O viață de experimentare a lui Cristos este de fapt o viață care înaintează părtășia înspre evanghelie; ne pune în părtășia înspre înaintarea evangheliei.

Capitolul 1 din Filipeni – o carte despre experimentarea lui Cristos – menționează de multe ori evanghelia; filipenii aveau părtășie înspre înaintarea evangheliei, exista apărarea și confirmarea evangheliei, înaintarea evangheliei și credința evangheliei.

Pentru a avea o viață autentică de predicare a evangheliei, trebuie să avem o viață de experimentare a lui Cristos. Predicarea evangheliei de către noi nu trebuie să fie individualistă.

În creștinătatea de astăzi, cu cât mai mult cineva este implicat în predicarea evangheliei și se manifestă a fi evanghelist, cu atât mai mult el devine mai individualist și mai independent. Dar în predicarea evangheliei trebuie să avem părtășie, comunicare, schimb reciproc.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie, cu atât experimentăm mai mult din Cristos.

Curățarea trecutului, consacrarea pentru Domnul și urmărirea ungerii interioare sunt bune, dar atunci când facem aceste lucruri, este posibil să nu avem încă aceeași experimentare a lui Cristos ca atunci când predicăm evanghelia într-un mod corporativ.

În ceea ce privește predicarea evangheliei, putem fi zeloși să predicăm evanghelia în campusurile universității sau la vecinii noștri, bătând la ușă sau vizitându-i pe cei noi; cu toate acestea, oare avem părtășie înspre evanghelie sau o facem doar din râvna noastră pentru Domnul?

Dacă nu avem părtășie înspre evanghelie, nu avem prea multă experimentare a lui Cristos.

Experimentarea lui Cristos nu stă în principal în predicarea evangheliei, ci în părtășia noastră înspre evanghelie, părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei.

Când venim împreună și Îl savurăm pe Domnul, cântăm, ne rugăm, ne coordonăm și avem părtășie înspre evanghelie, noi Îl vom experimenta pe Cristos.

În acest lucru nu este vorba despre cine e primul și cine este cel mai zelos sau ardent; este vorba despre noi toți, ca Trup corporativ, având părtășie înspre evanghelie și, prin urmare, savurându-L și experimentându-L pe Cristos.

Trebuie să ne întrebăm dacă în predicarea evangheliei avem experimentarea lui Cristos; acest lucru depinde dacă avem sau nu părtășie înspre evanghelie.

Este ușor să iei câteva tractate biblice și Noul Testament și să mergi la colțul străzii pentru a predica evanghelia, dar nu este atât de ușor să intri în părtășia evangheliei.

Când plătim prețul pentru a avea părtășia înspre înaintarea evangheliei, sinele nostru va fi negat, ambiția noastră este dată la o parte, reputația noastră este distrusă, și pur și simplu suntem una cu Domnul și cu sfinții, pentru a-L experimenta și propaga pe Cristos.

Părtășia înspre evanghelie omoară sinele, carnea și omul natural; de asemenea, ne determină să-L experimentăm pe Cristos. Fie că vorbim sau rămânem tăcuți, viața noastră cu trăirea noastră, ființa noastră cu întreaga noastră persoană, în toate lucrurile trebuie să predicăm pe Cristos.

Uneori putem fi restricționați de la a vorbi, în timp ce alteori putem vorbi liber; în toate lucrurile, trebuie să avem părtășie cu sfinții înspre evanghelie și trebuie să-L experimentăm și să-L predicăm pe Cristos.

Doamne Isuse, fie ca să-L experimentăm pe Cristos pe măsură ce avem părtășie înspre înaintarea evangheliei în Trup. Fie ca să trăim o viață de experimentare a lui Cristos și o viață de savurare a lui Cristos în înaintarea evangheliei în mod corporativ. Ne dăruim pe noi înșine Ție, Doamne, ca să fim în părtășia evangheliei cu sfinții în mod corporativ, astfel încât viața și trăirea noastră, chiar ființa și persoana noastră, să Îl emane pe Cristos, să Îl predice pe Cristos și să Îl administreze pe Cristos altora. Doamne, ne punem deoparte și ne lepădăm ambiția, preferința, dorința și alegerea noastră; vrem doar să-L experimentăm pe Cristos, având multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The more we have Fellowship unto the Gospel Corporately, the more we Experience Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic

11/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În realitatea învierii Sale, Domnul Isus, ca Rege al împărăției cerești, ne-a însărcinat să facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i în numele, persoana, realitatea, Trinității divine (Mat. 28:19).

Domnul Isus, ca om-Dumnezeu, a trecut prin procesul încarnorii, trăirii umane, crucificării, morții și învierii, iar în învierea Sa i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ.

Aleluia, un om, Isus, are toată autoritatea în ceruri și pe pământ și El este Regele nostru glorios, Regele împărăției cerești, iar noi suntem mulții supuși și cetățeni ai acestei împărății!

Datorită faptului că toată autoritatea i-a fost dată acestui Cristos înviat, El ne însărcinează, ne poruncește și ne trimite să discipolizăm toate națiunile, iar noi mergem cu autoritatea Lui!

Când mergem să predicăm evanghelia, mergem cu autoritatea Domnului; e adevărat că mergem să distribuim viața divină oamenilor și vrem să-i aducem să-L cunoască pe Cristos și să primească iertarea păcatelor, dar, mai presus de toate, dorim să-i facem parte din lărgirea împărăției cerurilor.

Există aspectul vieții, în care Cristos în învierea Sa a venit să Se sufle pe Sine întru credincioșii Săi pentru a-i regenera și pentru a-i face multele mădulare ale Trupului Său, dar există și aspectul împărăției, în care Cristos ca Împărat îi însărcinează pe ucenicii Săi să discipolizeze toate națiunile.

Cum discipolizăm noi neamurile? Nu doar prin predicarea evangheliei împărăției ca ei să creadă în Domnul și să devină cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, ci botezându-i în Dumnezeul Triunic!

Noi am fost trimiși de Domnul nu numai pentru a-i mântui pe oameni din iad și din pierderea veșnică, ci și pentru a discipoliza națiunile pentru a le face cetățeni ai împărăției cerurilor!

A discipoliza națiunile înseamnă a face din poporul păgân poporul împărăției pentru înființarea împărăției lui Dumnezeu pe pământ, care este biserica astăzi. Și modul în care discipolizăm națiunile este botezându-le în Dumnezeul Triunic, adică prin aducerea lor într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

Împărăția lui Dumnezeu este pur și simplu Dumnezeu Însuși; a-i aduce pe oameni întru împărăția lui Dumnezeu înseamnă a-i aduce întru Dumnezeu, într-o unire organică cu Dumnezeu, prin cufundarea lor în realitatea a tot ceea ce este Dumnezeu. Aleluia! Ce însărcinare mare avem!

Suntem însărcinați să facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic

Marea însărcinare a Domnului este aceea ca să mergem și discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt (Mat. 28:19).

A-i boteza pe oameni înseamnă a-i aduce pe cei ce se pocăiesc din starea lor veche într-una nouă, terminând vechea viață și germinându-i cu noua viață a lui Cristos pentru ca ei să devină oameni ai împărăției.

Ioan Botezătorul a venit și a predicat botezul pocăinței, și acesta era doar botezul în apă; Domnul Isus i-a botezat de asemenea pe oameni, botezând pe cei care s-au pocăit pentru împărăție.

După ce Domnul Isus, ca Rege ceresc, și-a îndeplinit slujirea pe pământ, El a trecut prin procesul morții și învierii și a devenit un Duh dătător-de-viață.

Acum, în înviere, Cristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să-i boteze pe oameni întru Dumnezeul Triunic. Suntem însărcinați să-i facem pe păgâni oameni ai împărăției, botezându-i întru Dumnezeul Triunic!

Acest botez are două aspecte, unul fiind aspectul vizibil în apă și celălalt aspectul invizibil în Duhul Sfânt (Fapte 2:38, 41; 10: 44-48).

Pe de o parte, îi botezăm pe oameni în apă ca expresie și mărturie a realității invizibile; pe de altă parte, există o realitate invizibilă a botezului în Duhul Sfânt.

Fără aspectul invizibil al Duhului, aspectul vizibil prin apă este zadarnic, căci e doar o formalitate; fără aspectul vizibil în apă, aspectul invizibil al Duhului este abstract și nepractic.

După ce Cristos ca ultimul Adam și-a îndeplinit slujba pe pământ, El a trecut prin procesul crucificării, a intrat în domeniul învierii și a devenit Duhul care dă viață, El a revenit la ucenicii Săi în atmosfera și realitatea învierii Sale pentru a-i însărcina să-i facă pe păgâni poporul împărăției, botezându-i întru numele, persoana, realitatea, a Trinității Divine.

În primul rând, El Însuși și-a botezat discipolii și întreaga biserică în Duhul Sfânt (1 Cor. 12:13) în ziua Cincizecimii (Fapte 1:5; 2:4) și în casa lui Corneliu (Fapte 11:15- 17), apoi pe baza acestui botez, discipolii au continuat să-i boteze pe alții.

Ucenicii, în calitate de cetățeni ai împărăției cerești, i-au botezat pe noii convertiți (Fapte 2:38), nu numai vizibil în apă, ci și invizibil întru moartea lui Cristos (Rom. 6:3-4), întru Cristos Însuși (Gal. 3:27), întru Dumnezeul Triun (Mat. 28:19) și întru Trupul lui Cristos (1 Cor. 12:13).

Când Domnul ne-a însărcinat să discipolizăm națiunile pentru a face din ele oameni ai împărăției, botezându-i întru Dumnezeul Triunic, aceasta a însemnat că trebuie să-i punem pe oameni în El însuși Dumnezeu cu tot ce este El împreună cu moartea Sa, Cristos și Trupul lui Cristos.

Prin botez, pe partea negativă, viața veche este terminată, iar pe partea pozitivă începe noua viață, căci noii convertiți au viața divină a lui Dumnezeu ca să fie mădulare ai Trupului lui Cristos și să trăiască viața împărăției pe pământ.

Botezul obținut de Domnul este acela de a-i boteza pe oameni din viața lor în viața Trupului pentru împărăția cerurilor.

Îți mulțumim Doamne că ne-ai dat autoritatea de a-i face pe păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic. Aleluia, Cristos ca ultimul Adam a trecut prin procesul răstignirii, a intrat în înviere și a devenit un Duh dătător de viață pentru a fi dispensat în om, și El ne-a însărcinat să facem din păgâni oameni ai împărăției oameni botezându-i întru realitatea Trinității Divine! Slavă Domnului, noi am fost botezați în Dumnezeul Triunic, iar acum predicăm evanghelia împărăției pentru a-i boteza și pe alții în Trinitatea Divină!

Îi botezăm pe oameni întru Dumnezeul Triunic pentru a-i aduce într-o unire organică cu El

Predicarea evangheliei astăzi nu este rea, dar este în principal o predicare la cruce, pentru că este doar cu Cristosul răstignit ca obiectiv.

Dar Cristos nu mai este pe cruce – El există în înviere, chiar și în înălțare! Și în învierea Sa, El ne-a dat toată autoritatea din ceruri și de pe pământ pentru a propovădui evanghelia împărăției și a face din păgânii oameni împărăția botezându-i în Trinitatea divină! Amin!

Trebuie să predicăm evanghelia în acest fel de atmosferă, în atmosfera învierii, și chiar trebuie să le poruncim celor necredincioși să se pocăiască, să creadă în Domnul și să fie botezați.

Uneori suntem prea timizi atunci când predicăm evanghelia, și îi întrebăm cu blândețe pe oameni dacă vor să fie botezați … – dar toată autoritatea ne-a fost dată, pentru că suntem una cu Cristos și putem sta una cu Cristos pentru a porunci altora să se pocăiască și să fie botezați întru Dumnezeul Triunic!

Trebuie să exersăm autoritatea lui Cristos într-un mod adecvat; a venit timpul să recâștigăm nu doar puterea ci și autoritatea evangheliei în timp ce predicăm evanghelia împărăției.

Acest cuvânt, „întru” în Mat. 28:19 indică unire; a boteza oamenii întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt înseamnă a-i aduce într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

A boteza oamenii întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă a-i aduce în unirea spirituală și mistică cu El.

Există un singur nume pentru Trinitatea Divină și acest nume este suma totală a Ființei divine, echivalentă cu persoana Lui. Deci, atunci când predicăm evanghelia și oamenii cred, ar trebui să-i botezăm întru Dumnezeul Triunic, punându-i în persoana Dumnezeului Triunic.

Am fost însărcinați să smulgem oamenii din împărăția întunericului și să îi aducem în Împărăția lui Dumnezeu, punându-i întru persoana Dumnezeului Triunic. Însărcinarea noastră este aceea de a transfera oamenii din răzvrătire în ascultare, de sub autoritatea lui Satan și întru Dumnezeu Însuși.

Amin, să botezi pe cineva întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă să-l pui întru tot ceea ce este Dumnezeul Triunic.

Încă de la începutul evangheliei lui Matei, Trinitatea Divină este revelată pentru împărăția lui Dumnezeu; există un singur nume, dar trei în Dumnezeire, iar ei funcționează ca una pentru împărăția lui Dumnezeu.

În Matei 1:18 Îi vedem Duhul Sfânt și pe Cristos Fiul, iar în v. 23 Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl care lucrează împreună pentru producerea omului Isus (v. 21) ca întruparea Dumnezeului Triunic.

Când Cristos era pe cale să înceapă lucrarea Sa pe pământ, El ca Fiul stătea în apă, Tatăl vorbea din ceruri (vv. 16-17), iar Duhul S-a coborât ca porumbel peste El. În cap. 12 Fiul a alungat demonii de Duhul pentru a aduce Împărăția Tatălui (v. 28).

Acum în Matt. 28, în ultimul capitol din Matei, vedem că Cristos în înviere S-a întors la discipolii Săi pentru a-i însărcina să-i facă pe păgâni să devină oameni ai împărăției botezându-i întru numele, persoana, realitatea Trinității Divine. Aleluia, ce însărcinare mare avem!

Doamne Isuse, mergem în numele Tău și cu autoritatea Ta pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a boteza oamenii în Dumnezeul Triunic, astfel încât oamenii păgâni să devină cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu. Amin, Doamne, păstrează-ne în Tine, scufundați în Tine și saturați cu Tine, pentru ca noi să-i aducem și pe alții să fie cufundați în Dumnezeul Triunic și să intre într-o unire organică cu El. Da, Doamne Isuse, vrem ca și astăzi să-i aducem pe mulți în această unire spirituală și mistică cu Dumnezeul Triunic, predicând evanghelia împărăției și botezându oamenii întru Trinitatea Divină!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We are Making the Heathen the Kingdom People by Baptizing them into the Triune God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 8 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Mergem cu Autoritatea lui Cristos să discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeu

10/10/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Aleluia, toată autoritatea i-a fost dată lui Isus, Fiul Omului, în învierea Sa, iar El ne-a trimis să mergem și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le în Dumnezeul Triunic (Mat. 28:18-19)!

evanghelia după Matei, o evanghelie despre împărăția lui Dumnezeu, se încheie cu Domnul care își întâlnește discipolii pe un munte, iar acolo El le spune că Lui i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ; deci El îi însărcinează să meargă și să uceniceze toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhul Sfânt. Ce însărcinare minunată!

Pe de o parte ni se spune să mergem și să predicăm evanghelia împărăției pe întregul pământ locuit pentru o mărturie, iar apoi va veni sfârșitul (Mat. 24:14). Pe de altă parte, trebuie să mergem și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le în numele Dumnezeului Triunic.

Aceasta înseamnă că avem o dublă însărcinare, o mare însărcinare în două aspecte principale: trebuie să predicăm evanghelia împărăției pentru a-i face pe păcătoși rebeli cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și trebuie, de asemenea, să discipolizăm acești noi credincioși pentru a-i aduce pe deplin sub autoritatea lui Dumnezeu și chiar în Însuși Dumnezeu Triunic. Aleluia!

Și toate acestea sunt până la sfârșitul veacului, în vederea încheierii acestei epoci. Domnul este alături de noi până la sfârșitul veacului și El este Fiul Omului în înviere și înălțare, având toată autoritatea în ceruri și pe pământ.

Cu El, în El, și în numele Său, noi, ca discipoli ai Săi, mergem și predicăm evanghelia împărăției și discipolizăm toate națiunile, botezându-le în Dumnezeul Triunic, pentru ca împărăția din Dumnezeu ar fi mărită și dezvoltată.

Fie ca să vedem cu adevărat care este semnificația intrinsecă a acestei mari însărcinări și să fim cu una cu Domnul pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a discipoliza națiunile pentru răspândirea și dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu.

Pe măsură ce împărăția lui Dumnezeu este mărită și stabilită pe pământ, va exista o dezvoltare a împărăției și noi toți suntem discipolizați să fim și să trăim în împărăția lui Dumnezeu; când o asemenea realitate este dobândită până la un anumit nivel, Domnul se va întoarce și va încheia această epocă.

În primul rând, noi înșine trebuie să știm ce este evanghelia împărăției și să venim sub autoritatea cerească a Domnului nostru, iar apoi putem merge ca mesageri, trimiși, ambasadori și vestitori pentru a anunța evanghelia împărăției și discipoliza toate neamurile!

Toată autoritatea din Ceruri și de pe Pământ i-a fost dată lui Isus Cristos, Fiul Omului, Regele Împărăției Cerești

V-ați întrebat vreodată, de ce a spus Domnul Isus în Mat. 28:18 că Lui i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ? Nu avea oare El această autoritate, din moment ce El era Dumnezeu?

În divinitatea Sa în calitate de singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, Domnul avea autoritate asupra tuturor lucrurile; cu toate acestea, în umanitatea Sa ca Fiul Omului să fie Rege al împărăției cerești, toată autoritatea în cer și pe pământ i-a fost dată după învierea Sa.

Aceasta înseamnă că, atunci când El era pe pământ, Domnul Isus în calitate de Om, nu avea toată autoritatea în ceruri și pe pământ; dar prin moartea și învierea Lui, El nu a fost numai aprobat și întronat de Dumnezeu, dar Lui i s-a dat și toată autoritatea (Mat. 28:1-10, 18).

El este Regele împărăției cerești și El este Regele ca Fiu al Omului, ca Dumnezeu-om; ca om-Dumnezeu în umanitatea Sa, Isus Cristos este Regele împărăției lui Dumnezeu. Regele nostru este un om și toți supușii din această împărăție sunt oameni.

Aleluia, autoritatea din ceruri și de pe pământ a fost dată Acestuia! Deoarece El are toată autoritatea în ceruri și pe pământ, Cristos ne poate însărcina acum pe noi, discipolii Săi – supușii din împărăția cerească – să mergem și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Fiului și al Duhului Sfânt!

Numai în evanghelia după Matei vedem această mare însărcinare, căci această evanghelie este despre împărăția lui Dumnezeu.

Conform evangheliei lui Ioan, după învierea Sa, Domnul a venit să-i întâlnească pe discipolii Săi într-o cameră în care ușile au fost închise (Ioan 20:19); ei erau adunați acolo, temându-se pnetru viața lor din cauza evreilor.

Deci Domnul a venit la ei pentru a-i întări prin viață, iar El a suflat asupra lor și le-a spus să primească suflarea sfântă (Ioan 20:22).

În Matei Domnul le-a poruncit ucenicilor să meargă pe un anumit munte și acolo El îi va întâlni; acolo, pe baza faptului că i-a fost acordată toată autoritatea, El le-a poruncit să predice evanghelia și să discipolizeze națiunile.

În Ioan este vorba despre suflarea vieții, Duhul care este suflat în discipoli pentru regenerarea și viața lor spirituală; în Matei este vorba de a fi însărcinat și de a avea toată autoritatea pentru lărgirea împărăției lui Dumnezeu.

evanghelia după Ioan, evanghelia vieții, revelează învierea ca fiind legată de viață, putere, respirație și păstorire; evanghelia după Matei revelează învierea ca fiind ceva legat de dreptate, autoritate și discipolizarea națiunilor.

Aleluia, avem nevoie atât de viață cât și de autoritate, atât de putere cât și dreptate, atât de discipolizare cât și de păstorire!

Aleluia, toată autoritatea din ceruri și de pe pământ a fost dată lui Isus Cristos ca Fiu al Omului și Acesta este Regele Împărăției cerești a lui Dumnezeu! Slavă Domnului, Isus ca Om, omul-Dumnezeu, a fost înălțat de Dumnezeu și Lui i S-a dat toată autoritatea, iar noi, ca ucenicii Săi, am fost însărcinați să mergem și să discipolizăm toate națiunile cu autoritatea Sa! Îți mulțumim Doamne pentru că Tu nu doar intri în noi ca viață, suflându-Te în noi ca Duh, ci și ne dai autoritatea Ta de a Te reprezenta și de a discipoliza națiunile!

Având autoritatea lui Cristos, mergem să discipolizăm toate națiunile botezându-le întru Dumnezeul Triunic

Deoarece toată autoritatea din ceruri și de pe pământ a fost dată Cristosului înviat, El i-a trimis pe ucenicii Săi să discipolizeze toate națiunile, iar ei merg cu autoritatea Lui!

Când predicăm evanghelia, accentuăm de multe ori viața și harul și iertarea păcatelor – și toate acestea sunt importante; dar trebuie să ne dăm seama că, atunci când mergem să predicăm evanghelia, noi avem autoritatea Regelui!

Conform evangheliei după Matei, mergem cu autoritatea lui Cristos pentru a discipoliza toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeul Triunic! Cristos ne-a împuternicit cu toată autoritatea Sa, și El este cu noi până la sfârșitul acestei epoci; prin urmare, trebuie să mergem în numele Lui și cu autoritatea Lui pentru a discipoliza toate națiunile!

Cel căruia i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ este Emmanuelul nostru astăzi; trebuie să mergem și să discipolizăm națiunile cu acea autoritate în înviere.

Când mergem și predicăm evanghelia trebuie să fim conștienți de faptul că mergem nu doar cu viața divină pentru a semăna sămânța vieții, ci și cu autoritate; mergem să le poruncim oamenilor să se pocăiască și le spunem să creadă în Domnul.

Prea adesea predicarea de către noi a evangheliei este într-un mod timid, aproape că implorându-i pe alții să se roage și să creadă în Domnul…este timpul să fim plini de credință, credința acestei autorități care ne-a fost dată nouă, bisericii, de către Cristosul înviat!

Noi mergem acum cu această autoritate și în această autoritate pentru a predica evanghelia! Nu ar trebui să-i implorăm pe alții sau să le cerem ceva; mai degrabă, trebuie să mergem cu autoritatea lui Cristos și să discipolizăm națiunile! Satan are putere, dar noi avem autoritate!

Noi am fost trimiși de către Domnul nu doar pentru a-i aduce pe oameni la mântuire, ci și pentru a discipoliza națiunile; aceasta este ceva legat de împărăția lui Dumnezeu.

A discipoliza oamenii înseamnă mai mult decât a-i mântui; a-i discipoliza înseamnă a-i face ucenici, a-i face urmașă ai Regelui, adepții Regelui.

A discipoliza națiunile înseamnă a face din păgâni oameni ai împărăției pentru înființarea împărăției lui Dumnezeu, care este biserica de pe pământ astăzi (vezi 1 Tes. 1:9; 2:12; Apocalipsa 1:5-6 , 9; 9-10).

Nu suntem aici doar pentru a-i mântui pe oameni; suntem aici pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a discipoliza toate națiunile pentru viața de biserică, a cărei realitate este împărăția lui Dumnezeu astăzi.

Scopul intrinsec al predicării de către noi a evangheliei este acela de a-i aduce pe oameni din toate națiunile întru Dumnezeul Triunic, astfel încât ei să devină cetățeni ai împărăției cerurilor.

Împărăția lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât Însuși Dumnezeul Triunic; Dumnezeul Triunic este domeniul divin și mistic al împărăției, un domeniu care este în înviere, domeniul împărăției.

Când predicăm evanghelia împărăției și oamenii cred în Domnul, trebuie să îi botezăm, să îi cufundăm și să îi punem în acest domeniu – întru Dumnezeul Triunic!

Prin predicarea de către noi a evangheliei și botezarea oamenilor întru Dumnezeul Triunic, îi aducem pe aceștia într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic, astfel încât ei să fie una cu împărăția Sa, fiind cetățenii împărăției lui Dumnezeu! Aleluia!

Doamne Isuse, mergem cu autoritatea lui Cristos să predicăm evanghelia împărăției și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeul Triunic! Aleluia, toată autoritatea I-a fost dată lui Cristos, și noi mergem cu această autoritate pentru a discipoliza națiunile, punându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin, Doamne, suntem una cu Tine să mergem și să-i aducem pe oameni într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic, ca ei să fie cetățenii împărăției lui Dumnezeu, cetățenii regatului ceresc!