• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Dorința lui Dumnezeu

Poporul lui Dumnezeu trebuie să se potrivească cu Dumnezeu pentru a fi calificați pentru a moșteni țara bună

23/06/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Fiindcă este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!“ 1 Petru 1:16

Cartea Deuteronomului vorbește despre genul de persoană care este calificată să moștenească țara bună; trebuie să I ne potrivim lui Dumnezeu în ceea ce este El, adică moștenitorii trebuie să se potrivească cu Dătătorul moștenirii!

În această săptămână, în înviorarea noastră de dimineață, venim la subiectul „Să devenim calificați pentru moștenirea țării promise”.

Există o progresie în primele cinci cărți ale Bibliei, Pentateuhul, care au fost scrise de Moise; ei ilustrează etapele lucrării Domnului și calea bisericii pentru a ajunge chiar la granița țării bune.

Iar Deuteronomul pune această întrebare foarte importantă: Ați dori să dețineți țara bună? Ești calificat să intri în țara bună pentru a o poseda și a o savura?

Geneza începe într-un mod glorios, cu lucrarea de re-creație a lui Dumnezeu, finalizându-se în capodopera Sa – omul; apoi inamicul Său, Satan, intră pe scenă și îl determină pe om să aibă cădere după cădere. În cele din urmă, Iehova pare să-i spună lui Satan: Doar atâta poți face?

Dumnezeu vine să-l cheme pe Avraam și pe neamul său, promițându-i țara bună și o sămânță. Apoi Geneza este o poveste a țării bune și se termină pe o notă tristă, Iosif fiind înmormântat într-un sicriu din Egipt.

Exodul continuă de aici; exod înseamnă o cale de ieșire – ceea ce înseamnă nu numai că copiii lui Israel aveau o cale de ieșire din Egipt, ci și că aveau o cale de întoarcere către țara bună!

În Exod vedem mântuirea de către Dumnezeu a poporului Său pentru ca aceștia să se întoarcă în țara bună. Chemarea de către Dumnezeu a slujitorului Său – Moise – nu a fost doar să-i elibereze pe copiii lui Israel din Egipt, ci și mai mult, să-i aducă în țara bună.

Etapa copiilor lui Israel în pustie este un tip reprezentativ a ceea ce vedem în 1 Corinteni, în care Cristos este atât de mult pentru savurarea noastră.

Apoi, în 2 Corinteni vedem că suntem duși doar de la aspecte a ceea ce Cristos este și suntem aduși în Însuși Cristos ca fiind Sfânta sfintelor, Cristos ca țara noastră bună.

Acolo, în țara bună, trebuie să trăim un anumit tip de viață; această viață este înfățișată în Galateni, Efeseni, Filipeni și Coloseni. Trăirea noastră în țara bună este trăindu-L pe, mărindu-L pe Cristos, fiind una cu Cristos și exprimândul-L lui Cristos.

Exodul se încheie cu ridicarea și completarea tabernaculului.

În Levitic vedem nevoia de a fi instruiți pentru a fi un popor curat, sfânt și fericit, astfel încât să fim la fel de sfinți precum este Dumnezeu și să trăim în țara bună.

Pentru aceasta avem nevoie de ofranda arsă; lui Dumnezeu îi este foame, El are nevoie să mănânce și noi vrem să-I oferim ceva ca hrană – trebuie să-I oferim ofrande experimentându-L pe Cristos ca realitatea tuturor ofrandelor în fiecare dimineață, în fiecare seară, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an, și la fiecare sărbătoare.

Dumnezeu trebuie să aducă în țara bună un grup de oameni cărora le pasă de El, Îi satisfac nevoia Lui și vor să-L ia, să fie identificați cu El, să se potrivească cu El și să-L satisfacă.

În Numeri vedem cum poporul lui Dumnezeu este format într-o armată, mișcându-se cu Dumnezeu ca țelul lor, calea lor, destinația lor și totul al lor pentru intrarea lor în țara bună.

Numeri pare să prezinte o poveste plină de dificultăți, lupte și eșecuri, dar prezintă de fapt o poveste de triumf, victorie și strălucire minunată!

Chiar dacă vedem eșec după eșec, vedem și că există o învățare din aceste eșecuri; cartea se încheie cu uimitoare victorii militare și un nou popor renumărat care stă la granița țării bune, gata să intre!

Apoi ajungem la Deuteronom, care este un supliment și o continuare cărții Numeri; în această carte suntem la granița țării bune și suntem întrebați: Suntem pregătiți și calificați să mergem în țara bună?

În Deuteronom vedem trei lucruri principale: această carte Îl manifestă pe Dumnezeu, îl expune pe om și Îl descoperă pe Cristos.

Pe de o parte din această carte vedem cum Dumnezeu dă țara poporului Său; El a pus țara bună înaintea lor și și-a manifestat dragostea, grija și intenția în ceea ce privește poporul Său – aceasta este o manifestare a cine este Dumnezeu.

Deuteronomul expune și omul, arătându-ne cine suntem, cum că nu suntem calificați să intrăm în țara bună, nu putem intra în țară și nu avem o modalitate de a o face.

De asemenea, această carte Îl descoperă pe Cristos – El este secretul, El este calea de a intra în țară de a-L savura pe Cristos și a trăi în țară cu longevitate.

Poporul lui Dumnezeu trebuie să se potrivească cu Dumnezeu în ceea ce este El: ei trebuie să fie sfinți, întrucât El este sfânt

Iată că Domnul, Dumnezeul vostru, v‑a pus țara înainte. Suiți‑vă și luați‑o în stăpânire, așa cum v‑a poruncit Domnul, Dumnezeul părinților voștri. Să nu vă temeți și să nu vă înspăimântați.» Deut. 1:21Cartea Deuteronomului vorbește despre genul de persoană care este calificată pentru a moșteni țara promisă din Canaan ca țară bună (Deut. 1:8, 21).

Dumnezeu a pus țara înaintea poporului Său cu multă considerație divină, așa că ei au trebuit să intre și să o posede, fără să aibă nici o teamă sau spaimă.

Întreaga mântuire a lui Dumnezeu, inclusiv experiența de către noi a Sa și trăirea lui Cristos de către noi și având o viață absolut în El, este furnizată și oferită nouă cu o condiție – ea este a noastră, dar trebuie să fim un anumit fel de persoană.

Ca popor al lui Dumnezeu, trebuie să ne potrivim lui Dumnezeu în ceea ce este El (Deut. 4:20, 40; 10:12-21).

Cerurile și cerurile cerurilor aparțin lui Iehova; totuși El și-a fixat inima pe noi, pentru că El ne iubește și vrea să ne dea țara bună.

Dar nu suntem demni de acest lucru; deci trebuie să ne tăiem împrejur inima noastră care este contaminată, căzută, nevrednică și lipsită de răspuns, și avem gâtul înțepenit.

Dar Dumnezeul nostru execută dreptate pentru orfan, are grijă de văduvă, iubește pe străin și pe sărac și le dă mâncare și îmbrăcăminte.

Cel care este mai înalt decât cerurile și care Își fixează inima Sa pe noi ne dezvăluie cine este El pentru ca noi să fim la fel ca El.

Noi, ca moștenitori ai țării bune, trebuie să ne potrivim Dătătorului moștenirii, pentru ca El să fie alături de noi atât în trăirea noastră, cât și în lupta noastră (Deut. 1:8; 4:1-2, 5-9).

Așa cum vedem în Cântarea Cântărilor, Dumnezeu ne ia – pe noi care nu ne potrivim deloc cu El – și, prin relația și afecțiunea intimă cu noi, El ne face aceia care I se potrivesc pe deplin!

Aceasta este povestea Bibliei: Dumnezeu vine la noi și ne face la fel ca El!

Pe măsură ce ne concentrăm pe Domnul și suntem conduși de El într-o relație și părtășie intimă, putem trăi împreună cu El și să ne potrivim Lui până la punctul în care putem lupta împreună cu El pentru a intra în țară și a poseda țara bună.

Pentru a ne potrivi cu Dumnezeu ca Dătător al moștenirii, trebuie să fim sfinți, întrucât El este sfânt (Lev. 11:44; 19:2; 20:7; 1 Pet. 1:16).

Dumnezeul nostru este sfânt și El vrea să fim la fel de sfinți precum El este sfânt. El este separat, neobișnuit și despărțit de orice și de oricine altcineva și, de asemenea, vrea ca noi să fim la fel ca El, prin sfințirea noastră.

Dumnezeu este sfințit și trebuie să fim și noi sfințiți; pentru ca noi să ne potrivim cu El și să ne savurăm moștenirea, trebuie să ne potrivim cu Dăruitorul moștenirii, fiind la fel de sfânt precum El este sfânt.

Sfințenia nu înseamnă a fi fără păcat sau perfect; a fi sfânt înseamnă a fi sfințit, separat înspre Dumnezeu – trebuie să fim diferit și distinct de tot ceea ce este comun!

Așadar, trebuie să fim saturați și îmbibați de Dumnezeu și de elementul Său sfânt, pentru a putea fi la fel de sfinți precum El este sfânt!

Devenim sfinți având pe Dumnezeu în noi; devenim mai sfinți fiind în Dumnezeu; devenim cei mai sfinți fiind contopiți, îmbibați și saturați de Dumnezeu, cu rezultatul că devenim Noul Ierusalim, orașul sfânt (Apocalipsa 21:2, 10).

Prin mântuirea Sa, Dumnezeu ne separă către El însuși, iar El, ca fiind Cel sfânt, vine în noi pentru a ne face sfinți, întrucât El este sfânt; finalizarea acestui proces este că devenim orașul sfânt, Noul Ierusalim!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne iubești și Ți-ai fixat inima asupra noastră pentru a ni-L da pe Cristosul atotinclusiv ca țară bună pentru stăpânirea și savurarea noastră. Nu suntem demni; suntem contaminați, căzuți și cu gâtul înțepenit, dar Tu vii la noi, ne infuzezi cu elementul Tău și ne faci sfinți chiar așa cum și Tu ești sfânt! Amin, Doamne, să devenim oamenii care se potrivesc cu Dătătorul moștenirii, astfel încât să fii împreună cu noi atât în trăirea noastră, cât și în lupta noastră. Te iubim, Doamne Isuse, și ne deschidem către Tine; vrem să cooperăm cu lucrarea Ta sfințitoare, pentru ca noi să fim făcuți sfinți, precum și Tu ești sfânt!

Cristos ne alimentează și ne face cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, se încred în Dumnezeu, se tem de Dumnezeu, simt sentimentele tandre ale lui Dumnezeu și trăiesc în prezența lui Dumnezeu

Acum, Israel, ce altceva cere Domnul Dumnezeul tău de la tine decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să‑L iubești și să‑L slujești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău. Deut. 10:12Cei care sunt calificați să moștenească țara bună cunosc inima lui Dumnezeu și guvernarea Sa; ei Îl iubesc pe Dumnezeu, se încred în Dumnezeu, se tem de Dumnezeu, se supun guvernării lui Dumnezeu, se gândesc la sentimentele tandre ale lui Dumnezeu și trăiesc în prezența lui Dumnezeu (Deut. 10:12; 6:5; 2 Corinteni 10:13; Luca 6:36; Fil. 1:8).

Pe măsură ce suntem pe pasul de a trăi în domeniul acestei Persoane minunate, trebuie să trăim în prezența lui Dumnezeu și trebuie să ne potrivim cu Dumnezeu pentru a trăi în această țară.

Mai întâi trebuie să cunoaștem inima lui Dumnezeu și ce intenționează El; El ne este manifestat prin cuvântul Său și putem ști ce a intenționat El din eternitatea trecută. El vrea să Se dea pe Sine în tot ceea ce El este, tot ceea ce a făcut și tot ceea ce va face; El vrea să ne dea toate acestea.

Dacă vom avea toate acestea, trebuie să cunoaștem inima Sa de dragoste față de noi și să fim cei care sunt dispuși să fie sub guvernarea Sa.

Suntem noi cei dispuși să fim sub guvernarea lui Dumnezeu? Guvernarea lui Dumnezeu complementează dragostea noastră pentru El și chiar precede dragostea noastră pentru El, temându-ne și onorându-L.

Când Îl iubim pe Dumnezeu și ne supunem sub stăpânirea lui Dumnezeu, putem cunoaște mintea Sa și sentimentele Sale tandre, lucrurile care contează cu adevărat pentru El, și putem fi făcuți cei care se îngrijesc de El în mod practic, în mod specific, fin și repetitiv până la El găsește o satisfacție deplină în noi, căci răspundem sentimentelor Sale tandre.

În acest fel putem fi cei care trăim în prezența lui Dumnezeu ca țară bună.

Acesta este profilul unei persoane care este calificată să intre și să moștenească țara bună.

Cum putem face asta? În noi înșine nu putem realiza acest lucru; mai degrabă, cerința lui Dumnezeu să ne potrivim Lui ne expune, pentru că nimeni dintre noi nu poate realiza acest lucru.

Dar slavă Domnului, Cristos este Cel care ne alimentează, ne susține și ne face să fim cei care-L iubim pe Dumnezeu, avem încredere în Dumnezeu, ne temem de Dumnezeu, ne supunem conducerii lui Dumnezeu, ne gândim la sentimentele tandre ale lui Dumnezeu și trăim în prezența lui Dumnezeu (Matei 8:9; Luca 7:13; Ioan 6:57; 14:6; 1 Ioan 3:2).

Nu ar trebui să descurajăm când auzim cerințele înalte ale lui Dumnezeu; mai degrabă, trebuie să ne dăm seama că Cristos ca și cuvânt al lui Dumnezeu vine să ne susțină și să ne facă cei care Îl iubim pe Dumnezeu, ne temem de Dumnezeu, ne supunem conducerii lui Dumnezeu, ne gândim la sentimentele tandre ale lui Dumnezeu și trăim în prezența lui Dumnezeu.

Pur și simplu trebuie să avem o înviorare de dimineață cu Domnul prin cuvântul Său viu și să avem o victorie zilnică prin El ca și cuvânt al lui Dumnezeu și vom deveni cei calificați pentru a moșteni țara bună.

Trebuie să-L contactăm pe Cristos și să-L savurăm în cuvântul Său; El ne va alimenta, ne va susține și ne va face să fim cei care sunt calificați să participe în țara bună, căci El ne va face pe cei care se potrivesc cu El Însuși!

Doamne Isuse, venim la Tine în cuvântul Tău viu, ca să Te savurăm și să Te cunoaștem; ne deschidem către Tine, Doamne, pentru ca Tu să ne alimentezi, să ne susții și să ne faci cei care se potrivesc cu Dumnezeu să fie calificați să savureze țara bună. Recunoaștem că în noi înșine nu suntem calificați, dar Cristos ca și cuvânt viu al lui Dumnezeu ne poate face cei care cunoaștem inima lui Dumnezeu și guvernarea Sa! Amin, Doamne, vrem să fim cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, au încredere în Dumnezeu, se tem de Dumnezeu, se supun conducerii lui Dumnezeu, se gândesc la sentimentele tandre ale lui Dumnezeu și trăiesc în prezența lui Dumnezeu! Du-ne mai departe cu Tine, Doamne, până intrăm cu toții în savurarea deplină și trăirea în țara bună!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God’s People need to Match God in order to be Qualified to Inherit the Good Land, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Deuteronom – săptămâna 5 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristos e secretul, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu este sfânt, îl trăim pe Cristos, moștenim țara bună, ne potrivim cu Dumnezeu, părtășie intimă cu Domnul, pregătiți și calificați, Studiul-Cristalizare Deuteronom, suntem sfințiți de Domnul, Witness Lee

Să inspirăm cuvântul lui Dumnezeu suflat de El prin citirea cu rugăciune a Cuvântului pentru a-L savura pe Cristos

13/06/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru acea disciplinare în dreptate. 2 Tim. 3:16

În calitate de credincioși în Cristos, trăim nu numai cu pâine, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu; când citim cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu noi inspirăm suflarea lui Dumnezeu, pentru că toată Scriptura este suflată de Dumnezeu. Aleluia!

Iar Cuvântul lui Dumnezeu nu este departe de noi; Dumnezeu nu este doar sus în ceruri stăpânind întregul univers – El este atât de aproape de noi, atât de disponibil pentru noi, încât El a devenit suflarea noastră.

În Deut. 30:11-14 Moise a vorbit despre porunca lui Dumnezeu, care nu este departe pentru cineva să o aducă aproape, nu este în ceruri ca cineva să o aducă în jos și nu este în abis să o aducă cineva se ridică. Mai degrabă, cuvântul este inima noastră și în gura noastră.

Pavel a interpretat și aplicat această porție în Rom. 10:6-9 unde a spus că Cristos ca cuvânt al lui Dumnezeu nu este departe de noi; nu ar trebui să spunem: Cine se va urca în ceruri ca să-L aducă jos? sau, Cine va coborî în abis ca să-L ridice?

Mai degrabă, ar trebui să ne dăm seama că Cristos a trecut deja printr-un proces: El ca și Cuvânt al lui Dumnezeu a coborât pe pământ prin întrupare, iar apoi prin moarte și îngropare, S-a dus la abis, locuința morților și El a fost ridicat pentru a deveni un Duh dătător-de-viață pentru a fi în inima noastră și în gura noastră.

Ori de câte ori mărturisim că Isus este Domnul și credem în inima noastră că Dumnezeu L-a înviat din morți, suntem mântuiți; de fiecare dată când chemăm numele Domnului, savurăm toate bogățiile Sale, căci același Domn este bogat pentru toți cei care cheamă numele Lui (Rom. 10:12-13). Aleluia!

Ce imagine completă vedem despre Cristos: El este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, crucificat, îngropat, înviat și devenind Duhul care dă viață; în înviere El a venit și S-a suflat în ucenicii Săi spunând: Primiți suflarea sfântă (Ioan 20:22).

Cum putem să-L savurăm pe Dumnezeu și să fim umpluți de viața Sa și elementul Său? Prin a-L inspira pe El. Cum Îl putem inspira pe Dumnezeu? Ei bine, El a devenit aerul viu ca noi să-L inspirăm chemând numele Său.

De asemenea, toată Scriptura este suflată de Dumnezeu (2 Tim. 3:16); trebuie să inspirăm cuvântul lui Dumnezeu, inhalând ceea ce El a expirat, pentru a putea fi perfecționați, convinși, corectați, instruiți în dreptate și echipați pentru orice lucrare bună.

Astăzi Domnul este atât de aproape și disponibil pentru noi – Îl putem primi ca aprovizionare a vieții noastre, puterea noastră și tot ceea ce avem nevoie doar chemându-L pe El și rugându-ne cu cuvântul Său!

Să inspirăm Cuvântul suflat de Dumnezeu prin citirea cu rugăciune a Cuvântului pentru a-L savura pe Cristos

Astfel El te‑a smerit, te‑a lăsat înfometat și te‑a hrănit cu mana despre care nu știai nimic nici tu, nici părinții tăi, ca să te învețe că omul nu trăiește doar cu pâine, ci omul trăiește cu orice cuvânt care iese din gura Domnului. Deut. 8:3Domnul Isus a aplicat cuvântul din Deut. 8:3 la Sine Însuși (și la noi toți) când a spus: Omul nu va trăi numai prin pâine, ci prin fiecare cuvânt care iese prin gura lui Dumnezeu.

Când Moise a vorbit despre aceasta, se referea la lege, la rânduieli, la decrete și la poruncile pe care Dumnezeu le-a dat poporului Său; acestea sunt cuvântul lui Dumnezeu.

Totalitatea, agregatul cuvântului lui Dumnezeu este Cristos, care este Cuvântul lui Dumnezeu devenind trup, parcurgând un proces pentru a deveni un Duh dătător-de-viață, pentru ca noi să-L inspirăm (Ioan 1:14, 14).

Ca noi să trăim prin fiecare cuvânt care iese prin gura lui Dumnezeu înseamnă să trăim prin Cristos, întruparea suflării divine.

Unde este Cristos astăzi? El este în cuvântul Său, El este întrupat în cuvintele Bibliei și, atunci când ne rugăm asupra Cuvântului lui Dumnezeu, când citim cu rugăciune cuvântul, Îl inspirăm ca și cuvânt al lui Dumnezeu.

Toate cuvintele din Deuteronom sunt respirația lui Dumnezeu, iar respirația lui Dumnezeu este întrupată în Cristos.

În timp ce citim Deuteronomul (și toate celelalte cărți ale Bibliei), trebuie să inhalăm tot ceea ce a expirat Dumnezeu, tot ceea ce El a respirat în afară. Pe măsură ce inspirăm suflarea divină a lui Dumnezeu în cuvântul Său, Îl vom savura pe Cristos, care este întruparea respirației divine.

Cu cât Îl primim pe Cristos ca suflarea Dumnezeului vorbitor, cu atât Îl vom savura mai mult pe Cristos.

Nu numai că inspirăm cuvântul lui Dumnezeu chemând numele Domnului, ci și citim cu rugăciune cuvântul lui Dumnezeu. Rugăciunea asupra cuvântului lui Dumnezeu nu trebuie sa devina niciodată un obicei vechi pentru noi; trebuie să luăm cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul oricărei rugăciuni și petiții (Efeseni 6:17).

Trebuie să fim într-o atmosferă de rugăciune pe măsură ce venim la cuvântul lui Dumnezeu, realizând că nu este vorba doar de litere negre pe alb pe care le citim, ci chiar mai mult, este cuvântul răsuflat al lui Dumnezeu, chiar respirația lui Dumnezeu (2 Tim. 3:16).

În timpul nostru personal cu Domnul, trebuie să inspirăm cuvântul lui Dumnezeu și să-l lăsăm să lucreze în noi, mărturisind ceea ce cuvântul expune și tratând orice lucru asupra căruia Domnul strălucește.

Copiii lui Israel au fost obligați să păstreze poruncile, statutele și rânduielile; întrucât toate acestea sunt cuvântul lui Dumnezeu, iar cuvântul lui Dumnezeu este Cristos, astăzi trebuie să-l păstrăm pe Cristos!

Trebuie să-L păstrăm pe Cristos ca și cuvânt al lui Dumnezeu, luându-L pe Cristos, ținându-L pe Cristos, ținându-L cu El, pentru ca noi să-L câștigăm, să Îl savurăm și să-L trăim.

Trebuie să-L iubim pe Cristos, să-L păstrăm pe Cristos, să-l învățăm pe Cristos, să-L purtăm pe Cristos și să-L scriem pe Cristos (Deut. 6:1, 5-9; Fil. 3:9; 1:19-21a).

În Deut. 6 se spune că ar trebui să-L iubim pe Iehova Dumnezeul nostru cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea noastră, și ar trebui să păstrăm porunca pe care Dumnezeu ne-o dă în inima noastră, să o repetăm copiilor noștri, să vorbim despre ea atunci când suntem în casa noastră și când călătorim, când ne culcăm și când ne ridicăm.

Ar trebui să legăm aceste cuvinte la mâna noastră și ca semn între ochii noștri, ar trebui să le scriem pe ușa casei noastre și pe poarta noastră.

Întrucât porunca este Cristos, noi credincioșii în Cristos ar trebui să-L iubim pe Cristos ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, să-L păstrăm pe Cristos, să-L învățăm pe Cristos ca fiind cuvântul, să-L purtăm pe Cristos ca fiind cuvântul și să-L scriem pe Cristos ca fiind cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să luăm cuvântul lui Dumnezeu prin toate rugăciunile și petițiile, citind cu rugăciune cuvântul lui Dumnezeu pentru a inspira cuvântul lui Dumnezeu care a fost răsuflat!

Doamne Isuse, ne exersăm duhul pentru a citi cu rugăciune cuvântul lui Dumnezeu, pentru a putea să inspirăm cuvântul lui Dumnezeu care a fost suflat! Aleluia, toate cuvintele din Biblie sunt respirația lui Dumnezeu, iar respirația lui Dumnezeu este cu totul în Cristos, astfel încât să putem veni la cuvânt și să inspirăm suflarea divină exersându-ne duhul! Amin, Doamne, vrem să Te savurăm în cuvântul Tău. Vrem să primim suflarea Dumnezeului vorbitor în cuvântul Său, ca să-L savurăm pe Cristos! Fă-ne cei care Îl iubim pe Cristos, Îl păstrăm pe Cristos, Îl învățăm pe Cristos, Îl purtăm pe Cristos și Îl scriem pe Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu zilnic!

Să savurăm fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu pentru a fi alimentat pentru a-L câștiga pe Cristos ca țară bună

Însă Isus, răspunzând, a zis:  Este scris: „Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“. Mat. 4:4Cum putem noi, ca popor al lui Dumnezeu, să intrăm în posesia deplină a Cristosului atotinclusiv ca realitate a țarii bune? Doar savurând fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, pentru a putea fi susținuți și aprovizionați în călătoria noastră în țară.

Dumnezeu i-a condus pe cei din poporul Său în țara bună (care este un tip reprezentativ al lui Cristos), iar Cristos îi susținea pe drumul lor în Cristos (care este tot ceea ce iese prin gura lui Dumnezeu).

Aleluia, fiecare cuvânt din Biblie este Cristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca noi să primim ca viață și aprovizionare a noastră (Psa. 119:1, 9)!

Pur și simplu trebuie să citim cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a savura fiecare cuvânt care iese prin gura lui Dumnezeu; acest lucru ne va furniza pentru a-L câștiga pe Cristosul atotinclusiv ca realitate a țării bune.

Pe de o parte Cristos este țara bună, iar pe de altă parte, El este hrana care ne susține pe drumul înspre țara bună. El este țara bună, El este hrana care ne va susține pentru a intra în țara bună și El este Cel care ne poate aduce în țară; trebuie să fim umpluți cu Cristos, săturați cu El și chiar să devenim El pentru a putea intra în savurarea deplină a lui Cristos ca țară bună.

Dumnezeu nu a intenționat niciodată să reușim de unii singuri; El ne-a chemat în savurarea Cristosului atotinclusiv ca țară bună, și ni L-a dat pe Cristos să fie rezerva noastră în cuvântul Său pentru ca noi să fim susținuți și să intrăm în țara bună.

Domnul ne conduce în țara bună prin Cristos și El ne susține prin Cristos, care este tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu; Cristos ne susține să intrăm în Sine Însuși.

Deci ar trebui să învățăm să inspirăm suflarea Tatălui, a Fiului și a Duhului; dacă Îl respirăm pe Dumnezeul Triunic procesat, harul lui Cristos, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului va fi cu noi (2 Cor. 13:14).

Când vom savura fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, vom putea face în Cristos ceea ce nu putem face în noi înșine.

În Fil. 4:13 Pavel a declarat că este capabil să facă toate lucrurile în Acela care îl întărește; aceste lucruri sunt prezentate în v. 8, care sunt lucruri adevărate, demne, drepte, pure, minunate, bine vorbite, despre orice virtute și orice laudă.

Cum putem trăi astfel de virtuți? Cum Îl putem trăi pe Cristos pentru expresia corporativă a lui Dumnezeu?

Este numai în El, în Cristos; numai prin respirarea cuvântului lui Dumnezeu, prin inhalarea a ceea ce Dumnezeu a expirat în cuvântul Său, prin citirea cu rugăciune a Cuvântului Său.

Când ne rugăm peste cuvântul lui Dumnezeu, elementul Său este infuzat în noi și Îl savurăm pe Cristos; El în noi va putea face ceea ce nu putem face și El ne conduce în deplina savurarea și experimentare a Sa Însuși ca țară bună. Amin!

Deoarece toate Scripturile sunt suflarea lui Dumnezeu, expirație lui Dumnezeu (2 Tim. 3:16), ar trebui să inhalăm Scripturile primind Cuvântul lui Dumnezeu prin tot felul de rugăciuni (Efeseni 6:17-18).

Pe măsură ce dăm Biblia ca învățătură, ar trebui să-L exhalăm, să-L suflăm în afară pe Dumnezeu întru oameni. Când avem grijă de ceilalți, trebuie să nu le oferim doar versete biblice, ci să-L suflăm pe Dumnezeu în ei, adică să respirăm Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-am respirat prin citirea noastră cu rugăciune.

Doamne Isuse, venim la Tine în cuvântul Tău, ca să Te savurăm pe tine ca fiind tot ceea ce iese prin gura lui Dumnezeu! Numai Tu ne poți susține, alimenta și face în stare să intrăm în deplina savurare a Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune. Doamne, ne exersăm duhul pentru a citi cu rugăciune cuvântul Tău, astfel încât să inspirăm Scripturile primind Cuvântul lui Dumnezeu prin tot felul de rugăciuni. Amin, Doamne, vrem să fim oameni ai lui Dumnezeu cu suflarea lui Dumnezeu, cei care Îl inspiră pe Dumnezeu în cuvântul Său și Îl expiră pe Dumnezeu în oameni!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Breathing in the Breathed out Word of God by Pray-reading the Word to enjoy Christ, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Deuteronom – săptămâna 1 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl mâncăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: chemăm numele Domnului, Cristos este cuvântul, cuvântul din gura lui Dumnezeu, cuvântul e suflarea lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl inspirăm pe Cristos, să-L câștigăm pe Cristos, Studiul-Cristalizare Deuteronom, suflarea divină, Witness Lee

Cristos ca și Cuvântul viu este în gura noastră și în inima noastră pentru a-L respira

12/06/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Cuvântul este aproape de tine; este în gura ta și în inima ta. Acesta este cuvântul credinței, pe care‑l predicăm. Rom. 10:8

Cristos este Cuvântul viu al lui Dumnezeu care, ca respirație care iese din gura lui Dumnezeu, este în inima noastră și în gura noastră pentru a-L inspira și pentru a fi alimentați și întăriți în timp ce chemăm numele Domnului. Aleluia!

În Deut. 30:11-14 Moise vorbește despre poruncă, iar Pavel ia această porție și o interpretează în Rom. 10:6-9, aplicând-o lui Cristos ca și Cuvânt al lui Dumnezeu, arătându-ne cum Cristos a trecut printr-un proces pentru a deveni Cuvântul lui Dumnezeu în gura noastră și în inima noastră.

Dumnezeu a trecut printr-un lung proces pentru ca El să nu devină numai viața noastră, ci chiar suflarea noastră; El s-a suflat în cuvântul Său (toată Scriptura este insuflată – adică suflată – de Dumnezeu, 2 Tim. 3:16) și Îl putem inspira și trăi datorită Lui (Mat. 4:4, omul va trăi prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu).

Când punem Deut. 30:11-14 împreună cu Rom. 10:6-9 avem o imagine completă cu privire la Cristos; aceasta este baza pe care stăm când spunem că Cristos este dezvăluit în toată cartea Deuteronomului.

Moise a fost împovărat să re-vorbească legea, poruncile și rânduielile către noua generație, pentru ca ei să fie perfecționați pentru a intra în țara bună și a o lua în stăpânire.

Aceasta ne arată că re-vorbirea cuvântului lui Dumnezeu este pentru noi să o luăm în considerare, să o respirăm și să fim perfecționați și pregătiți pentru a intra în posesia și savurarea Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune.

Aleluia, Cristos S-a coborât din ceruri pe pământ pentru a deveni om, iar El a murit pe cruce pentru păcatele noastre, a fost îngropat și a mers în Hades și a fost înviat pentru a deveni un Duh dătător de viață care, ca suflare, poate intra in noi și poate fi chiar suflarea noastră!

Slavă Domnului, atunci când ne exersăm duhul pentru a chema numele Domnului și ne rugăm peste cuvântul Său, noi inspirăm cuvântul lui Dumnezeu care a fost suflat de El, și suntem aprovizionați și putem trăi prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu!

Fie ca să avem o astfel de viziune a întregii Scripturi, realizând că acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu care au ieșit din gura lui Dumnezeu, iar noi, care avem un duh uman, ne putem exersa duhul pentru a inspira ceea ce Dumnezeu a suflat în afară!

Fie că este în Vechiul Testament sau în Noul Testament, fie că este un cuvânt pe care îl savurăm sau nu, fie că este o porțiune a cuvântului pe care o înțelegem sau nu, întreaga Biblie este cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce are ieșit din gura lui Dumnezeu și, atunci când ne exersăm duhul, Îl putem inspira pe Dumnezeu prin cuvântul Său!

Cristos a fost întrupat, crucificat, îngropat și înviat pentru a deveni Cuvântul viu al lui Dumnezeu în gura noastră și în inima noastră

Porunca aceasta, pe care ți‑o dau astăzi, nu este prea grea pentru tine, nici prea departe de tine. Nu este nici în cer, ca să zici: «Cine se va sui în cer pentru noi ca să ne‑o aducă și astfel s‑o auzim și s‑o împlinim?» Și nu este nici de partea cealaltă a mării, ca să zici: «Cine va traversa marea ca să ne‑o aducă și astfel s‑o auzim și s‑o împlinim?» Dimpotrivă, Cuvântul este foarte aproape de tine; este în gura ta și în inima ta, ca să‑l poți împlini. Deut. 30:11-14În Romani 10:6-9 Pavel aplică cuvântul rostit de Moise în Deuteronom 30:11-14 lui Cristos; el indică faptul că porunca – care este cuvântul lui Dumnezeu (v. 11, 14) – este Cristos ca Cuvânt (Ioan 1:1; Apocalipsa 19:13).

Cristos ca Cuvânt al lui Dumnezeu este suflarea lui Dumnezeu care iese din gura lui Dumnezeu (cf. Deut. 8:3; 2 Tim. 3:16), iar El este în inima noastră și în gura noastră.

În Deut. 30:12 „ea” se referă la porunca din v. 11; nu ar trebui să spunem: Cine se va urca la cer pentru noi și o va aduce pentru a ne face să auzim și să o facem? Aceasta se referă la Cristos, iar Pavel a aplicat porunca lui Cristos, pentru că Cristos a coborât din cer pentru a fi întrupat ca și Cuvânt al lui Dumnezeu.

Cristos este Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1:1) care a fost întrupat pentru a fi om, făcându-și cortul printre noi, plin de har și realitate (v. 14).

Aparent această porțiune din Deuteronom vorbește despre porunca lui Dumnezeu, dar de fapt vorbește despre Cuvântul lui Dumnezeu, care este Cristos.

Cristos este cuvântul unic în întregul univers, iar vorbirea oricărui alt cuvânt este o minciună; El este adevăratul cuvânt. A aduce cuvântul jos înseamnă a-L aduce pe Cristos din ceruri; acest lucru a avut loc prin încarnare și a fost realizat de Însuși Cristos.

În Deut. 30 Moise continuă să spună: Nu este nici peste mare ca să spui: Cine va trece peste mare pentru noi și o va aduce la noi ca să ne facă să auzim și să o facem? Pavel aplică acest cuvânt lui Cristos spunând: Sau, Cine se va coborî în abis? adică să-L scoată pe Cristos din morți (Rom. 10:7).

Aceasta indică moartea și îngroparea lui Cristos; El a murit și a intrat în Hades, unde este locuința morților. El a predicat Evanghelia celor ținuți acolo și le-a declarat victoria lui Dumnezeu asupra morții!

În Apocalipsa 9 vedem că Antihrist iese din abis, iar în Apocalipsa 13 vedem că iese din mare; marea este gura abisului.

În învierea Sa, Cristos a venit din abis – El a ieșit dintre morți.

Slavă Domnului, Cristos a murit pe cruce, S-a dus în abis, în regiunea morții și a puterii satanice a întunericului și El a ieșit în înviere!

Chiar mai mult, Deut. 30:14 spune: Dar cuvântul este foarte aproape de tine, chiar în gura ta și în inima ta, ca să îl poți face; Pavel aplică acest lucru în Rom. 10:8 spunând: „și anume cuvântul credinței pe care îl proclamăm”.

Deci Cristos ca și Cuvântul lui Dumnezeu S-a coborât prin încarnare, a intrat în abis și a ieșit din abis prin învierea Sa, iar acum El este chiar cuvântul care este aproape de noi – El este în gura noastră și în inima noastră!

În învierea Sa, Cristos a devenit Duhul dătător de viață (1 Corinteni 15:45) pentru a fi suflarea din gura noastră și cuvântul din inima noastră.

Când punem împreună Deuteronom 30:11-14 și Romani 10:6-9, avem o imagine completă cu privire la Cristos; în această imagine vedem că Cristos S-a întrupat, că a fost crucificat și îngropat, că S-a dus în abis, că S-a ridicat dintre morți și că în învierea Sa a devenit suflarea, Duhul dătător de viață; aceasta este baza pentru a spune că Cristos este dezvăluit în toată cartea Deuteronomului (Ioan 20:22; 1 Corinteni 15:45b).

Aleluia!

Te lăudăm Doamne căci ai coborât ca și Cuvânt al lui Dumnezeu pentru a fi încarnat, pentru a muri pentru noi, a fi îngropat și a fi scos din abis în înviere pentru a fi Duhul dătător de viață! Aleluia, Cuvântul lui Dumnezeu nu este departe de noi – El, ca Duh dătător de viață, a devenit suflarea noastră în gura noastră și El este cuvântul din inima noastră! Îți mulțumim Doamne că ai devenit atât de disponibil pentru noi; Tu nu ești departe de noi, ci mai degrabă, ești ca aerul, gata să fii inspirat și savurat de către noi. Amin, Doamne, Te inspirăm prin cuvântul Tău prin exersarea duhului nostru chemând numele Tău!

Cristos ca și Cuvânt viu este în gura noastră și în inima noastră pentru a-L inspira chemând numele Său

Duhul este Cel Ce dă viață; carnea nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le‑am spus sunt duh și viață. Ioan 6:63Cristos a devenit Cuvântul viu, Duhul; El, ca și Cuvânt al lui Dumnezeu, a trecut printr-un lung proces de încarnare, de trăire umană, de crucificare, de moarte, de îngropare și de înviere pentru a deveni cuvântul respirabil al lui Dumnezeu.

Acum El nu este departe de noi, ci mai degrabă, El este în gura noastră și în inima noastră, la fel ca aerul, respirația, care pot fi primite în ființa noastră.

Domnul nu mai este departe sau inaccesibil – El este disponibil ca noi să-L primim și să-L respirăm pentru a fi rezerva noastră de viață, puterea noastră, bogățiile noastre și totul al nostru prin chemarea numelui Său (Rom. 10:12-13).

În Deut. 8:3 se spune că putem trăi prin tot ceea ce se iese prin gura lui Dumnezeu, iar Domnul însuși a citat acest lucru în Mat. 4:4.

Domnul Isus, când a fost ispitit în pustie de diavol, a citat mai ales din cartea Deuteronomului; acest lucru arată că El savura această carte și că Îl respira pe Dumnezeu în timp ce Se ruga peste această carte, deci ceea ce a ieșit din El a fost cuvântul lui Dumnezeu, căci El a trăit prin cuvântul lui Dumnezeu.

Trăim nu numai prin pâine sau mâncare, ci prin fiecare cuvânt care iese prin gura lui Dumnezeu, pentru că toată Scriptura este suflată de Dumnezeu (2 Tim. 3:16).

Așadar, trebuie să primim sabia Duhului, care Duh este Cuvântul lui Dumnezeu, prin intermediul tuturor rugăciunii și cererilor (Efeseni 6:17), rugându-ne de fiecare dată în duh.

Cuvintele pe care Domnul ni le-a spus sunt duh și sunt viață; carnea nu profită nimic, iar îmbunătățirea cărnii n-are nici o valoare, dar cuvintele pe care Dumnezeu ni le vorbește într-un mod viu sunt duh și sunt viață.

După ce Pavel vorbește despre procesul prin care Cristos a trecut – încarnarea (coborârea Lui), moartea, îngroparea și învierea (fiind înviat din abis), el a vorbit despre chemarea numelui Domnului!

Cum putem să-L savurăm pe Dumnezeu, să-L primim pe Dumnezeu și să-L respirăm pe Dumnezeu? Doar prin chemarea numelui Domnului. Cristos ca și Cuvânt viu este în gura noastră și în inima noastră ca noi să-L inspirăm chemând numele Lui.

Când chemăm numele Său și ne exersăm duhul pentru a ne ruga peste cuvântul lui Dumnezeu, primim duh și viață, suntem alimentați și hrăniți, suntem întăriți și îmbogățiți.

Ca și Cuvânt al lui Dumnezeu, Cristosul încarnat, crucificat și înviat – care a devenit Duhul dătător de viață ca respirația răsuflată de Dumnezeu vorbitor – este acum cuvântul legii, inclusiv poruncile, statutele și rânduielile, dat de Moise în Deuteronom.

În cartea Deuteronomului expresii precum lege, porunci, decrete, rânduieli și judecăți sunt sinonime pentru Cristos, iar căutătorii iubitori ai Domnului în Vechiul Testament au primit cuvântul lui Dumnezeu într-un mod viu și au fost infuzați cu Dumnezeu când veneau la cuvânt.

Fie ca noi să fim cei care venim la Domnul și la cuvântul Lui din nou și din nou, cu exersarea duhului nostru, să-L primim pe Cristos ca cuvânt viu, chemând numele Domnului și citind cu rugăciune cuvântul Său!

Îți mulțumim Doamne Isuse că ai devenit Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul viu, pentru a fi în gura noastră și în inima noastră! Aleluia, Dumnezeul nostru este aproape – El este disponibil ca noi să-L primim ca rezerva de viață, puterea noastră și tot ceea avem nevoie atunci când chemăm numele Domnului! Amin, Doamne, chemăm numele Tău să fim umpluți cu Tine și să savurăm toate bogățiile Tale! Ne rugăm peste cuvântul Tău pentru a primi duh și viață. Te lăudăm Doamne pentru că ești Cristosul încarnat, crucificat și înviat, care a devenit Duhul dătător de viață pentru a fi suflarea Dumnezeului vorbitor în inima noastră și în gura noastră!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ as the Living Word is in our Mouth and in our Heart for us to Breathe Him in, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Deuteronom – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl mâncăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: chemăm numele Domnului, Cristos e cuvântul viu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, cuvântul viu al lui Dumnezeu, Îl respirăm pe Cristos, mâncăm cuvintele Domnului, o Doamne Isuse, Studiul-Cristalizare Deuteronom, trăim prin cuvântul Domnului, Witness Lee

Să lăsăm cuvântul lui Cristos să locuiască în noi în mod bogat și să experimentăm funcțiile Cuvântului

01/06/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea. Psa. 119:105

Când permitem păcii lui Cristos să arbitreze în inima noastră, devenim locul vorbirii lui Dumnezeu și lăsăm cuvântul lui Cristos să locuiască în noi bogat pentru singurul om nou.

De multe ori, diferite părți ale ființei noastre sunt în război – există diferite părți în ființa noastră care se ceartă unele cu altele; în acest moment trebuie să dăm loc păcii lui Cristos care prezidează.

Avem pacea lui Cristos – aceasta a fost instalată în ființa noastră și acum trebuie să lăsăm ca această pace să domnească și să arbitreze în noi, având cuvântul final.

Într-o zi Cristos va fi Judecătorul și va avea ultimul cuvânt, dar până atunci, trebuie să păstrăm unitatea Trupului, unitatea Duhului, permițând păcii lui Cristos să arbitreze în inima noastră.

Pentru aceasta, trebuie să lăsăm deoparte opinia și conceptul nostru și să ascultăm cuvântul Arbitrului care locuiește în noi.

Cristos a intrat în noi atât ca viață, cât și ca pace; El este Arbitrul care locuiește și El vrea să arbitreze în inima noastră și să stăpânească în noi ca pace.

Când vom permite Arbitrului care locuiește să aibă ultimul cuvânt în noi, vom avea mai puține probleme, mai ales probleme personale, pentru că Domnul va arbitra și va înlătura toate disputele din noi.

Pacea lui Cristos instalată în ființa noastră rezolvă toate disputele din ființa noastră, determinându-ne să avem pace cu Dumnezeu și cu omul.

Pentru viața potrivită a Trupului, avem nevoie ca pacea lui Cristos să arbitreze, să ne ajusteze și să decidă toate lucrurile din inima noastră și în relațiile noastre cu celelalte membre ale Trupul lui Cristos.

Cristosul atotinclusiv și vast devine totul pentru noi, iar El ca pace arbitrează în inima noastră; în omul nou nu pot exista distincții culturale – doar Cristos poate fi în singurul om.

Ori de câte ori simțim că există diferite părți care se ceartă în noi, trebuie să acordăm loc păcii lui Cristos, permițând acestei păci să aibă ultimul cuvânt.

Aceasta înseamnă că, indiferent de părerea și concepția noastră, trebuie să le dăm deoparte și să ascultăm cuvântul Arbitrului care locuiește. Când pacea lui Cristos arbitrează în inima noastră, avem pace cu Dumnezeu și cu omul și păstrăm unitatea Trupului lui Cristos.

Pacea lui Cristos este de fapt legătura de unire a păcii, unitatea din Trupul lui Cristos. În această pace viața de biserică în calitate de omul cel nou este păstrată, și pe măsură ce pacea lui Cristos prezidează în inima noastră, reînnoirea omului nou are loc continuu.

Unitatea noastră în bisericile locale este menținută nu prin străduința umană, ci prin pacea lui Cristos care arbitrează în noi. Aceasta înseamnă că trebuie să rămânem pe cruce și să permitem lucrării crucii să ne termine și să ne păstreze în unitate.

Să îngăduim păcii lui Cristos să arbitreze în noi pentru a ne menține în unitate ca să putem avea vorbirea lui Dumnezeu

Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din belșug, învățându‑vă și sfătuindu‑vă unii pe alții cu toată înțelepciunea și cântându‑I lui Dumnezeu cu recunoștință în inimile voastre psalmi, imnuri și cântări duhovnicești. Tot ceea ce faceți, cu vorba sau cu fapta, să faceți în Numele Domnului Isus, mulțumind, prin El, lui Dumnezeu Tatăl. Col. 3:16-17Este foarte interesant că în Col. 3 că Pavel menționează mai întâi pacea lui Cristos arbitrând în inima noastră, iar apoi el vorbește despre cuvântul lui Cristos care locuiește bogat în noi.

De ce e pacea lui Cristos mai întâi și apoi cuvântul lui Cristos? Dorită faptului că, potrivit principiului din Biblie, vorbirea lui Dumnezeu necesită unitatea.

Când poporul lui Dumnezeu este divizat, cuvântul Lui devine rar; când există o diviziune între poporul lui Dumnezeu, cuvântul Lui devine rar.

Dumnezeu vorbește când există unități între poporul Său și când există împărțire, cuvântul Lui este rar și nu se vorbește de la Dumnezeu.

De exemplu, când copiii lui Israel erau în pustie, Dumnezeu a vorbit în cortul întâlnirii; Cortul Întâlnirii a fost un semn al unității poporului lui Dumnezeu.

Mai târziu, când templul a fost zidit în Ierusalim ca continuarea Cortului Întâlnirii, vorbirea lui Dumnezeu a fost prin preoți, când au intrat în Sfânta Sfintelor.

Astăzi trebuie să lăsăm ca pacea lui Cristos să arbitreze în inima noastră, pentru a putea fi păstrați într-o situație plină de unitate și armonie și să devenim locul vorbirii lui Dumnezeu, oracolul Său (Apocalipsa 2:1, 7).

Când ne aflăm într-o situație cu argumente, dispute, ofensări și jigniri, cuvântul lui Cristos nu poate locui în noi; chiar dacă cuvântul vrea să locuiască, el nu poate.

Deci trebuie să lăsăm ca pacea lui Cristos să arbitreze în noi; acest cuvânt „lăsăm” nu este ceva pasiv, ci agresiv – noi cooperăm cu El, lăsăm ca pacea să arbitreze în mod activ în noi și să ne mențină într-o situație de pace.

Nu stăm doar acolo și așa cumva pacea lui Cristos stăpânește în noi și cuvântul lui Cristos locuiește în noi bogat …

Trebuie să citim Cuvântul, să ne rugăm cu cuvântul, să cântăm cuvântul, să absorbim Cuvântul și să asimilăm Cuvântul viu, cu rhema – cuvântul vorbit instantaneu al lui Cristos – și trebuie să lăsăm ca acest Cuvânt care este viață și duh să aibă o cale în noi, un trecere liberă în noi.

Dumnezeu vrea să-Și facă domiciliul în toată inima noastră prin cuvântul Său; ar trebui să-i permitem păcii lui Cristos să arbitreze în noi, astfel încât să fim păstrați într-o condiție de unitate, și trebuie să lăsăm ca Cuvântul lui Cristos să locuiască în noi bogat.

De fiecare dată când venim la Domnul, înainte ca El să ne vorbească, trebuie să permitem păcii lui Cristos să arbitreze în inima noastră; chiar înainte de a ne aduce darul pe altar, în timp ce ne amintim că cineva are ceva împotriva noastră, ar trebui să mergem să avem grijă de acest lucru pocăindu-ne și mărturisind mai întâi.

În caz contrar, darul oferit Domnului de către noi va fi pretențios și este posibil să nu fie acceptabil înaintea Sa. Trebuie să lăsăm ca pacea lui Cristos să arbitreze în inima noastră, apoi să lăsăm ca cuvântul lui Cristos să locuiască în noi în mod bogat.

Doamne Isuse, permitem păcii lui Cristos să arbitreze în inima noastră, pentru a putea fi păstrați într-o situație plină de unitate și armonie și să devenim locul vorbirii lui Dumnezeu, oracolul Său. Amin, Doamne, vrem să tratăm cu orice jignire sau păcat pe care lumina Ta îl expune și lăsăm ca pacea Ta să aibă ultimul cuvânt în noi. Întronăm pacea Ta în inima noastră, pentru a putea fi păstrați în unitate. Salvează-ne de la a fi într-o situație de diviziune sau tulburare; adu-ne în pace și fie ca pacea Ta să arbitreze în noi. Amin, Doamne Isuse, permitem păcii Tale să arbitreze în inima noastră și lăsăm ca cuvântul Tău să locuiască în noi în mod bogat!

Trebuie să lăsăm ca Cuvântul lui Cristos să locuiască în mod bogat în noi și să experimentăm funcțiile Cuvântului

Și cum, din copilărie, ai cunoscut Sfintele Scripturi, care‑ți pot da înțelepciunea ce duce la mântuire prin credința în Cristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru acea disciplinare în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și pe deplin echipat pentru orice lucrare bună. 2 Tim. 3:15-17Ce înseamnă să lăsăm cuvântul lui Cristos să locuiască bogat în noi? Înseamnă că permitem cuvântului lui Dumnezeu să aibă un spațiu adecvat pentru a pătrunde și satura toată ființa noastră.

Pentru noi ca credincioși în Cristos este esențial să lăsăm cuvântul lui Cristos să intre în noi, să locuiască în noi, să predomine în noi și să înlocuiască conceptele, opiniile și filozofiile noastre (vezi Psa. 119:130; cf. Apoc. 21:23; 22:5).

Chiar dacă Îl iubim pe Domnul și suntem în viața de biserică, există unele filozofii ale acestei epoci care încă predomină și lucrează în noi; am ales lucrurile din trecutul nostru, din educația noastră și din societatea de azi.

Există unele lucruri în noi, unele ideologii, unele opinii și concepte, iar acestea nu permit cuvântului să intre în noi, să locuiască și să aibă o cale în noi.

Așadar, trebuie să lăsăm cuvântul lui Cristos să locuiască în noi în mod bogat, permițându-i să înlocuiască conceptele, opiniile și filozofiile noastre. Putem chiar trebuie să-i spunem Domnului,

O, Doamne, Te iubesc, vreau să permit cuvântului Tău să locuiască în mine în mod bogat în toată înțelepciunea, așa că sunt dispus să las conceptele mele la o parte. Doamne, fie ca cuvântul Tău să câștige teren în mine. Sunt dispus să-mi uit părerea și să-mi pun deoparte filozofia, pentru ca cuvântul Tău să stăpânească în mine!

Trebuie să permitem cuvântului Domnului să aibă primul loc în noi, astfel încât să putem experimenta funcțiile cuvântului lui Dumnezeu care operează în noi și administrăm altora bogățiile lui Cristos din ființa noastră (Col. 3:16).

Mai întâi trebuie să permitem păcii lui Cristos care arbitrează să ne păstreze în unitate, pentru ca Domnul să ne vorbească, și trebuie să acordăm primul loc cuvântului lui Dumnezeu; dacă facem acest lucru, vom experimenta funcțiile cuvântului lui Dumnezeu.

Unele dintre funcțiile Cuvântului lui Dumnezeu sunt: cuvântul lui Dumnezeu ne luminează, ne hrănește, ne potolește setea, ne întărește, ne spală, ne zidește, ne perfecționează și ne edifică.

În primul rând, Cuvântul lui Dumnezeu ne luminează (Psa. 119:105, 130); Cuvântul Său este o lampă pentru calea noastră și ne dă înțelegere, strălucind asupra noastră și determinându-ne să umblăm în lumina lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu ne hrănește; putem trăi datorită cuvântului lui Dumnezeu la fel cum trăim datorită pâinii. Cât de dulci și minunate sunt cuvintele Domnului pentru noi (Mat. 4:4; 1 Tim. 4:6)!

Cuvântul lui Dumnezeu ne udă pentru a ne potoli setea; putem veni la Domnul fără bani pentru a bea și a ne potoli setea în cuvântul Său (Isaia 55:1, 8-11).

Cuvântul lui Dumnezeu ne întărește și, pe măsură ce ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, el devine viață pentru noi și aduce vindecare întregii noastre ființe (1 Ioan 2:14; Prov. 4:20-22).

Cuvântul lui Dumnezeu ne spală; suntem pregătiți să fim mireasa lui Cristos fără nicio pată sau riduri prin spălarea apei în cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 5:26).

Dumnezeu prin cuvântul harului Său este capabil să ne zidească și să ne dea o moștenire printre toți cei care au fost sfințiți; Cuvântul lui Dumnezeu este capabil să ne zidească (Fapte 20:32).

Cuvântul lui Dumnezeu ne completează și ne perfecționează; toată Scriptura este suflată de Dumnezeu și este profitabilă pentru învățătură, pentru convingere, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie complet, complet echipat pentru orice lucrare bună (2 Tim. 3:15-17). Amin!

Cuvântul lui Dumnezeu ne edifică sfințindu-ne; când lăsăm ca cuvântul lui Cristos să locuiască în noi în mod bogat, suntem sfințiți de Cuvânt, de Domnul care ne vorbește în cuvântul Său (Ioan 17:17).

Ar trebui să petrecem mai mult timp pentru a medita asupra cuvântului lui Dumnezeu – chiar să petrecem mai mult timp în cuvântul lui Dumnezeu decât ascultând știrile sau pe rețelele de social media. Avem timp, dar este posibil să pierdem mult timp.

Zilele sunt rele – trebuie să trăim în aceste zile rele în așa fel încât să răscumpărăm timpul prin a fi în cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce permitem Cuvântului lui Dumnezeu să locuiască în noi bogat și să locuiască în noi, putem deveni o ființă umană potrivită, un om al lui Dumnezeu plin de Cristos ca realitate a tuturor atributelor lui Dumnezeu (Col. 3:16-25; Fil. 4:5-8).

Dacă permitem păcii lui Cristos să arbitreze în noi și dacă suntem plini de cuvântul lui Cristos, vom avea omul nou într-un mod practic. Atunci toți sfinții din toate bisericile din recâștigarea Domnului Îl vor trăi pe Cristos în singurul om nou.

Fie ca să ne rugăm neîncetat și să fim fermi și perseverenți în rugăciune, practicând aceste lucruri, ridicând pro-activitatea noastră în căutarea lucrurilor de sus, astfel încât pacea lui Cristos să arbitreze în inima noastră și cuvântul lui Cristos să ne locuiască pentru noul om.

Doamne Isuse, lăsăm cuvântul lui Cristos să locuiască în noi bogat, dându-i loc adecvat în noi pentru a pătrunde și a satura întreaga ființă. Amin, Doamne, vrem să petrecem timp cu Tine în cuvântul Tău, cugetând la cuvântul Tău și rugându-ne Ție cu cuvântul Tău, pentru ca cuvântul Tău să intre în noi, să locuiască în noi, să domine în noi și să ne înlocuiască conceptele, opiniile și filozofiile noastre. Dăm cuvântului Tău primul loc, astfel încât să experimentăm funcțiile cuvântului lui Dumnezeu care operează în noi și să administrăm bogățiile lui Cristos din ființa noastră pentru singurul om nou.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Let the Word of Christ dwell in us Richly and Experience the Functions of the Word, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Cunoașterea și experimentarea Cristosului atotinclusiv și vast – săptămâna 6 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața creștină Tagged With: avem vorbirea lui Dumnezeu, cuvântul locuiește în mod bogat, cuvântul lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentăm funcțiile Cuvântului, ne rugăm cu Cuvântul, o situație de armonie, pacea lui Cristos, pacea lui Cristos arbitrează, să absorbim cuvântul, Witness Lee

Să avem o trăire una cu trăirea lui Cristos căutând lucrurile de sus, unde este Cristos

28/05/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

De aceea, El poate să‑i mântuiască pe deplin pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, fiindcă trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei. Evrei 7:25

Ca noi să căutăm lucrurile de sus și să ne gândim la ele înseamnă să ne unim cu Domnul în slujba Sa cerească, întreprinderea Sa divină; aceasta este pentru ca noi să-L trăim pe Cristos și să avem o singură trăire cu Cristos.

Am trăit prea mult în lucrurile de pe pământ; prea mult ne-am concentrat asupra lucrurilor pe care le putem vedea și simți, și prea mult nu am trăit una cu Domnul.

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să căutăm lucrurile de sus și să ne gândim la ele. Aceasta nu este un lucru pe care-l facem în mod pasiv; noi nu ne setăm mintea în mod implicit pe lucrurile de sus. Din contră, acest lucru este ceva foarte proactiv.

În ceea ce privește poziția noastră, trebuie să exersăm credința pentru a crede faptele din cuvântul lui Dumnezeu și trebuie să realizăm că în ochii lui Dumnezeu suntem în Cristos, în locurile cerești, în Dumnezeu.

În ceea ce privește experimentarea de către noi a lucrurilor cerești, din viața care este în cer, trebuie să fim proactivi.

Domnul Isus ne-a spus să ne rugăm, să căutăm și să batem; acest lucru arată că trebuie să ne exersăm puterea pentru a ne ruga, să fim specifici să căutăm și să batem în mod intenționat. Prea mult ne-am rugat rugăciuni comune și nu am obținut sau realizat nimic.

Trebuie să ne rugăm să-L contactăm pe Domnul și să-L absorbim, să-L căutăm într-un mod specific, căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și trebuie să batem căutându-L extrem de stăruitor.

Aceasta înseamnă să ne gândim la lucrurile de sus, căci nu „aterizăm în binecuvântarea cerească”, ci ne străduim să căutăm lucrurile de sus, acolo unde este Cristos!

Aceasta înseamnă că trebuie să creștem exersarea ființei noastre, duhul, inima și tăria noastră; trebuie să ne exersăm din nou pentru a-L iubi pe Domnul nu într-un mod pasiv, ci să fim proactivi pentru a-I spune,

Doamne Isuse, Te iubesc! Mă întorc către duhul meu chiar acum. Doamne, îmi exersez întreaga ființă pentru a Te contacta și pentru a mă gândi la lucrurile de sus! Amin, Doamne, caut ceea ce este de sus! Caut lucrurile de deasupra unde Tu ești, stând la dreapta lui Dumnezeu! Doamne, nu sunt indiferent sau nepăsător; nu sunt apatic – vreau lucrurile de mai sus, le caut și vreau să câștig aceste lucruri! Amin, Doamne, recâștigă-mă de la lucrurile care se văd la lucrurile nevăzute, de la orice este pe pământ până la lucrurile de deasupra! Vreau să fiu unit cu Tine în slujba Ta cerească și în întreprinderea Ta divină!

Să avem o trăire una cu trăirea lui Cristos căutând lucrurile de sus, unde Cristos mijlocește pentru noi

Partea cea mai importantă a celor spuse este că avem un astfel de Mare Preot, Care S‑a așezat la dreapta tronului Măreției, în ceruri. Așadar, dacă ar fi pe pământ, nu ar mai fi Preot, întrucât există preoți care aduc daruri potrivit cu Legea. Evrei 8:1, 4Care sunt lucrurile de sus menționate în Col. 3:1-4? Acestea sunt lucrurile legate de slujba cerească a lui Cristos. În slujba Sa cerească, Cristos astăzi trăiește ca Mare Preot pentru a mijloci pentru biserici, El este Slujitorul locurilor cerești și El administrează întregul univers pentru economia lui Dumnezeu.

În special, conform cu Evrei 8:1 și 4, 4:14, 7:25 și 4:16, Cristos este Marele Preot ceresc care trăiește pentru totdeauna pentru a mijloci, și El este în stare să ne mântuiască până la cel mai înalt grad prin mijlocirea Sa.

Cristosul care este viața noastră și care este la dreapta lui Dumnezeu, are multe roluri în locurile cerești; El este Domnul, Cristosul, Capul, Mielul și Regele și El este în special Marele Preot și Slujitorul Ceresc.

Trebuie să-L vedem în acest fel și trebuie să-L cunoaștem în ceea ce este El și în ce face; când ne fixăm mintea asupra lucrurilor de sus, ne unim cu El în întreprinderea Sa cerească neterminată, în dorința inimii Sale, în economia Sa, în lucrarea Sa și în voia Sa care încă trebuie îndeplinite.

Iar atunci când facem acest lucru, într-adevăr Îl trăim pe Cristos, avem o trăire una cu trăirea lui Cristos și suntem una cu El în dorința inimii Sale.

Cristosul nostru este în ceruri mijlocind pentru biserici; El nu doar stă la dreapta lui Dumnezeu și se odihnește, dar El trăiește întotdeauna pentru a mijloci – El mijlocește pentru mine și pentru tine.

Când suntem uniți cu El, când suntem sub transmisia Sa divină de la tron în duhul nostru, răspundem mijlocirii Sale și ne alăturăm Lui în rugăciunea Sa.

De multe ori în întâlnirea de rugăciune sau în timpul nostru de rugăciune personală cu Domnul, avem un simțământ să ne rugăm pentru o anumită persoană, o anumită problemă sau o anumită situație; aceasta este mijlocirea Domnului care a avut ecou în rugăciunea noastră.

Cristosul ceresc care mijlocește tot timpul transmite povara Sa întru noi pentru a ne ruga și a mijloci împreună cu El în timp ce ne fixăm mintea asupra lucrurilor de sus.

Ca noi să căutăm lucrurile de mai sus și să ne fixăm mintea pe ele este să ne alăturăm Domnului în slujba Sa cerească.

Trăirea noastră ar trebui să fie un fel de viață în care căutăm aceste lucruri cerești și ne fixăm mintea pe ele; aceasta înseamnă că trebuie să trăim un singur duh cu Domnul, alăturându-ne Cristosului ceresc în preoția Sa pentru a mijloci, în slujba Sa pentru a-l administra pe Cristos altora și în administrarea Sa pentru a elibera voia Sa pe pământ.

Dacă noi toți ne gândim la lucrurile de sus și, astfel, avem o singură trăire cu Cristos, viața de biserică va fi înălțată mult.

Când ne fixăm mintea pe lucrurile de sus, ne dăm seama că Cristos este mai ocupat decât atunci când era pe pământ, căci El mijlocește pentru noi, El păstorește toate bisericile Sale și-i slujește pe toți sfinții.

Fie ca noi ne unim cu Domnul în întreprinderea Lui cerească și să mijlocim împreună cu El pentru ceea ce este în inima Sa!

Doamne Isuse, ne fixăm mintea pe lucrurile de sus, acolo unde Cristos este, stând la dreapta lui Dumnezeu și mijlocind pentru noi ca Marele Preot ceresc! Amin, Doamne, ne exersăm duhul pentru a ne concentra nu asupra lucrurilor de pe pământ, ci asupra lucrurilor cerești. Răspundem în rugăciune la ceea ce mijlocești în ceruri și vrem să cooperăm cu Tine în slujba Ta cerească. Doamne, vrem să avem o singură trăire cu trăirea Cristos și să devenim pe pământ o duplicare și o reflectare a slujbei Tale cerești!

Să ne alăturăm lui Cristos în slujba Sa cerească, în timp ce El slujește și administrează pentru scopul lui Dumnezeu

Stăruiți în rugăciune! Vegheați în ea cu mulțumire! Col. 4:2În slujba Sa cerească, Cristos face trei lucruri principale: El este Marele Preot ceresc care mijlocește pentru toți sfinții și pentru toate bisericile, El este Slujitorul Ceresc pentru a le administra sfinților bogățiile lui Cristos și El este Administratorul universal al guvernării lui Dumnezeu pentru îndeplinirea scopului lui Dumnezeu.

Când ne gândim la lucrurile de sus, avem o singură trăire cu trăirea lui Cristos și ne alăturăm Lui în întreprinderea Sa cerească pentru a ne ruga și a mijloci pentru toate bisericile, pentru a-L administra pe Cristos altora și pentru a răspunde pe pământ la ceea ce El se roagă în cer pentru scopul lui Dumnezeu.

Pe de o parte ne alăturăm lui Cristos în mijlocirea Sa cerească, iar pe de altă parte, ne alăturăm Lui pentru a-i alimenta pe alții păstorindu-i pe sfinți, administrându-L pe Cristos și slujindu-i pe alții cu bogățiile lui Cristos (Evrei 8:1-2; Ef. 3:8).

Îl luăm pe Cristos ca viață fiind uniți cu El pentru a administra bogățiile lui Cristos celor din jurul nostru. Cristos în slujba Sa cerească trăiește ca Administratorul universal al guvernării lui Dumnezeu pentru îndeplinirea scopului lui Dumnezeu (Apocalipsa 4:1-2, 5; 5:6; Ef. 1:10-11).

De pe tronul din ceruri, transmiterea divină aduce lucrurile de sus întru noi în bisericile locale.

Mai ales când ne adunăm pentru a ne ruga, întrucât Trupul lui Cristos se roagă împreună într-un singur acord, în coordonare și în duhul corporativ, în mo frecvent tronul din ceruri va transmite ceva în membrii Trupului și va aduce lucrurile de sus întru biserici.

În felul acesta, Cristos administrează guvernarea lui Dumnezeu pentru a aduce voia Sa pe pământ – în primul rând pentru biserici, pentru a lega și a dezlega, iar noi pe pământ, suntem în unitate cu administrația cerească.

În acest fel, avem o trăire una cu trăirea lui Cristos și Îl luăm ca viață a noastră.

Dacă privim situația din jurul nostru, în societate, în politică și printre națiuni, totul este un dezastru.

În recâștigarea Domnului nu suntem pentru cutare sau cutare partid, sau pentru această ideologie sau pentru acea ideologie – noi ne alăturăm tronului ceresc, iar ceea ce spune tronul este ceea ce contează!

Ceea ce decide tronul este ceea ce se va întâmpla, iar noi, pe pământ ca biserici suntem sub transmiterea cerească și spunem Amin deciziilor divine, guvernării cerești și ne rugăm ca voia Sa să se facă pe pământ așa cum este în ceruri!

În Apocalipsa 4-5 avem viziunea „guvernului nostru central”, care este tronul din ceruri; în Apocalipsa 1-3 avem o viziune a bisericilor locale ca „ambasade” pentru a îndeplini decizia „guvernului central”.

Prin cele șapte Duhuri, ceea ce se află în „sediul” ceresc este transmis în biserici ca „ambasade”.

Aleluia, sediul nostru se află în ceruri și toate bisericile locale sunt ambasadele cerului pe pământ, aducându-L pe Dumnezeu la om și aducându-l pe om la Dumnezeu!

Ceea ce are loc în bisericile locale ar trebui să fie sub conducerea tronului lui Dumnezeu în ceruri. Pentru ca recâștigarea să fie recâștigarea Domnului, ea trebuie să fie sub conducerea Sa (Col. 1:18; 2:19; Apocalipsa 4:2-3).

Indiferent de confuzia, diviziunea, zgomotul, cacofonia și dezastrul care se petrece în jurul nostru, indiferent de știrile adevărate sau de cele false, vrem să ne gândim la lucrurile de sus pentru a avea o singură trăire cu trăirea lui Cristos și suntem de acord cu El în rugăciune!

Fie ca noi toți să ne gândim la lucrurile de sus, unde se află Cristos.

Fie ca să nu petrecem atât de mult timp cu aceste lucruri de jos, ci să găsim care este direcția tronului, voia cerească și să ne alăturăm Capului nostru ceresc, Cristos!

Doamne Isuse, alegem să ne fixăm mintea pe lucrurile de sus și să ne alăturăm Ție în lucrarea Ta cerească, astfel încât să putem avea o singură trăirea cu trăirea lui lui Cristos astăzi! Amin, Doamne, suntem una cu Tine în mijlocirea Ta pentru toate bisericile și pentru toți sfinții. Ne alăturăm Ție în lucrarea Ta cerească pentru a adminstra rezerva de viață sfinților distribuind bogăția lui Cristos în ei. O, Doamne, primim transmisia divină și suntem de acord cu deciziile tronului lui Dumnezeu; suntem sub conducerea Ta, suntem de acord cu ceea ce Tu decizi în rugăciunea noastră! Amin, Doamne Isuse!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Having a Living one with Christ’s Living by Seeking the Things Above, where Christ is, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Cunoașterea și experimentarea Cristosului atotinclusiv și vast – săptămâna 6 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: căutăm lucrurile de sus, Cristos mijlocește pentru noi, Cristos păstorește bisericile, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, o singură trăire cu Cristos, să-L trăim pe Cristos, slujba cerească a lui Cristos, suntem în Cristos, trăirea lui Cristos, una cu Cristos în trăire, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 63
  • Page 64
  • Page 65
  • Page 66
  • Page 67
  • Interim pages omitted …
  • Page 84
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții! Proverbe 4:23Inima este întrerupătorul vieții: trebuie să avem o inimă activă și un duh exersat
  • Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri. Coloseni 2:10Suntem făcuți deplini în Cristos pe măsură ce realizăm ce avem în El și savurăm bogățiile Sale
  • Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Coloseni 2:9Toată plinătatea Dumnezeirii locuiește trupește în Cristos iar noi suntem făcuți deplini în El
  • În care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei. Coloseni 2:3Toate comorile înțelepciunii și cunoașterii sunt în Cristos, istoria lui Dumnezeu și misterul lui Dumnezeu
  • Pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos. Coloseni 2:2Ne exersăm întreaga ființă să-L savurăm pe Cristosul atotinclusiv ca mister al lui Dumnezeu
  • Căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși. Efeseni 1:9O viziune a lui Cristos ca poveștile lui Dumnezeu și a bisericii, poveștile lui Cristos

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului