• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Credincios in Cristos

O revelație mai înaltă a excelenței lui Cristos conduce la o experimentare mai înaltă a Sa

14/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Nu că deja am și primit aceasta sau că am și fost făcut deja desăvârșit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care și eu am fost apucat de Cristos Isus. Fil. 3:12 Cum putem cunoaște sau cum putem avea excelența cunoașterii lui Cristos, chiar o revelație mai înaltă a lui Cristos? Această excelență vine numai prin revelație; fără revelație de la Tatăl cu privire la Cristos, nu-L putem cunoaște pe Cristos.

Cristos este atotinclusiv și atotcuprinzător, dar oare vedem noi o revelație cu privire la El și oare avem noi o apreciere a cine este și ce anume este El? Este posibil să-L cunoaștem pe Cristos doar ca Mântuitor, ca Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii; dacă Îl cunoaștem doar ca o asemenea Persoană, experimentarea Sa de către noi este limitată la ceea ce vedem și cunoaștem despre El.

Pavel a considerat legea ca fiind cel mai prețios și mai excelent lucru și s-a concentrat doar pe lege, dorind să fie găsit de alții în dreptatea legii și fiind zelos pentru lege.

Însă, când I-a făcut plăcere lui Dumnezeu să-L dezvăluie pe Fiul Său în el, Pavel a văzut excelența lui Cristos și a renunțat de bună voie și cu bucurie la orice lucru din lege și din rânduieli, deoarece Cristos este mult mai superior și mai excelent decât legea.

Apoi el a scris multe lucruri despre Cristos, în special în cartea Coloseni, unde a spus că Cristos este porția repartizată a sfinților în lumină (Col. 1:12), imaginea vizibilă a Dumnezeului invizibil (1:15), Cel dintâi născut al întregii creații (1:15); toate lucrurile coinerează în El (1:17), căci El este centrul susținător al întregului univers.

Cristos nu este doar Mielul lui Dumnezeu și Mântuitorul – El este mult mai măreț și este atotinclusiv și atotcuprinzător.

Cristos este Capul Trupului și începutul (1:18), El este primul născut dintre cei morți (v. 19); El este Cel în care toată plinătatea este încântată să locuiască.

Cristos este numit misterul lui Dumnezeu (2:2); Dumnezeu este un mister și, dacă vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, trebuie să-L cunoaștem pe Cristos. În Cristos locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii (2:9); întreaga Dumnezeire este încântată să locuiască în El – Tatăl, Fiul și Duhul, cu toate atributele divine, locuiesc trupește în Cristos. Ce Cristos!

Aceasta este diferența dintre acest om-Dumnezeu Isus și noi, ca mulți oameni-Dumnezeu; noi avem viața și natura lui Dumnezeu, dar nu avem Dumnezeirea Sa și multe dintre atributele pe care El le are, noi nu le avem.

Cristos este întruparea tuturor umbrelor reprezentative (Col. 2:16-17), realitatea tuturor lucrurilor pozitive din univers. Cristos este viața noastră (Col. 3:4); El este toți membrii singurului om nou (3:10). Ce Cristos atotinclusiv!

El este atât atotinclusiv, cât și atotcuprinzător; în Efeseni 3:18 vedem dimensiunile vaste ale lui Cristos – lățimea, lungimea, înălțimea și adâncimea. Trebuie să vedem mai mult din Cristos pentru a putea experimenta mai mult din El.

Ar trebui să ne rugăm ca Pavel: “Doamne, dă-ne un duh de înțelepciune și revelație, ca să Te cunoaștem într-un mod mai deplin!”

Cu cât avem mai multă revelație din Cristos, cu atât putem avea mai multă experimentare a lui Cristos și cu atât putem avea mai multă savurare a Sa; trebuie să avem o revelație mai înaltă a excelenței lui Cristos.

Excelența cunoașterii lui Cristos vine prin revelația de la Tatăl

[Isus] i-a spus, Binecuvântat ești tu, Simon Barjona, deoarece nu carnea și sângele ți-au revelat acestea, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Mat. 16:17 Toate lucurile Mi-au fost date de Tatăl Meu și nimeni nu-L cunoaște pe deplin pe Fiul în afară de Tatăl; nici nu-L cunoaște cineva pe deplin pe Tatăl în afară de Fiul și cel căruia Fiul vrea sa i-L reveleze. Mat. 11:27Pavel a avut excelența cunoașterii lui Cristos și o astfel de cunoaștere vine prin revelație; fără revelație de la Tatăl cu privire la Cristos, nu-L putem cunoaște pe Cristos.

În Matei 16, Domnul i-a întrebat pe discipoli: “Cine spun oamenii că sunt Eu?” și după ce aceștia I-au răspuns cu ce alții spuneau, Domnul i-a întrebat: “Cine spuneți voi că sunt Eu?”

Atunci Petru, care de obicei își deschidea gura și spunea ceva greșit, a spus: “Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului cel viu” (Matei 16:17); Domnul i-a spus: “Binecuvântat ești tu, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”

De unde vine revelația excelenței lui Cristos? Este de la Tatăl.

Nimeni nu-L cunoaște pe deplin pe Fiul decât Tatăl, și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl decât Fiul, și acela căruia vrea Fiul i-L descopere (Mat. 11:27).

Revelația lui Cristos vine de la Tatăl; trebuie să ne rugăm și să ne exersăm duhul, rugându-L pe Domnul să ne reveleze excelența cunoașterii lui Cristos; o asemenea revelație vine de la Tatăl.

Acesta este motivul pentru care Pavel a spus în Efes. 3:14, “îmi plec genunchii înaintea Tatălui…” și în Gal. 1:15-16 a spus că i-a făcut plăcere Tatălui să-L reveleze pe Fiul Său în el. Îi face plăcere Tatălui să ni-L descopere pe Fiul și să-L reveleze în noi; trebuie să-L rugăm să reveleze această Persoană excelentă în noi.

Când ne rugăm, “Tată, revelează-L pe Fiul Tău în mine! Îți face plăcere să-L revelezi pe Fiul Tău în mine – fă-o, Doamne!” La această rugăciune El dorește să răspundă, pentru că se potrivește cu dorința Sa; Lui Îi face plăcere să-L reveleze pe Fiul Său în noi.

Dacă vrem să-L experimentăm pe Cristos, mai întâi trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos (Fil. 3:7-10). Înainte de a-L experimenta pe Cristos, trebuie să avem excelența cunoașterii Sale; cunoașterea vine mai întâi, iar apoi urmează experimentarea.

Experimentarea lui Cristos depinde de excelența cunoașterii lui Cristos. Îndată ce ne vom da seama de acest lucru, vom dori să pătrundem în epistolele lui Pavel și vom vrea să ne rugăm cu cuvântul lui Dumnezeu ca noi să avem o revelație a acestei Persoane excelente.

Odată ce vom avea o revelație a lui Cristos, Îl vom experimenta; fără ca să-L cunoaștem printr-o revelație de la Tatăl, nu-L putem experimenta pe Cristos.

De multe ori este posibil să experimentăm ceva din Cristos, dar nu înțelegem și nici nu savurăm; când avem o revelație a lui Cristos și vedem excelența Sa, Îl vom experimenta și Îl vom savura într-un mod mai bogat și mai deplin.

Când vom vedea un Cristos atât de excelent, vom fi motivați să-L urmăm și să-L experimentăm. Trebuie să-I cerem Domnului.

Tată, revelează-L pe Fiul Tău nouă și în noi. Fie ca să vedem o revelație a excelenței lui Cristos astfel încât să avem excelența cunoașterii lui Cristos. Fie ca să avem revelație după revelație a Cristosului excelent, astfel încât să fim motivați să urmăm un astfel de Cristos și să-L experimentăm. O, Doamne, Îți face plăcere să-L ni-L revelezi pe Cristos – fie ca să avem multă revelație a lui Cristos prin exersarea duhului nostru asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Amin, Doamne, strălucește asupra noastră, revelează-L și descoperă-L pe Cristos nouă ca să-L savurăm și să-L experimentăm într-un mod mai bogat și mai deplin!

Să avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, ca să putem avea o experimentare mai înaltă a Sa

...ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui, de vreme ce ochii inimii voastre au fost luminați, ca să cunoașteți care este speranța chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți și care este nemărginita mărime a puterii Lui față de noi, cei ce credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Cristos când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Lui în locurile cerești, mai presus de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. Efes. 1:17-21Trebuie să ne dăm seama că nu-L putem experimenta pe Cristos fără ca să-L cunoaștem printr-o revelație a Sa.

În cartea Galateni vedem cum mai întâi Îl avem pe Cristos revelat în noi (Galateni 1:15-16), iar apoi Cristos trăiește în noi (2:20) și, ca urmare, El este format în noi (4:19).

Înainte ca Cristos să poată trăi în noi și să fie format în noi, El trebuie să fie revelat în noi; totul începe cu o revelație a lui Cristos.

În cele trei etape ale unirii noastre cu Cristos – unirea, contopirea și încorporarea – încorporarea se referă la persoanele care conlocuiesc reciproc; acesta este rezultatul revelației lui Cristos.

Cristos este format în noi, Cristos trăiește în noi – totul începe cu revelația. Trebuie să privim spre Domnul pentru o revelație mai înaltă. Dacă nu avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, nu putem avea o experiență mai înaltă a Sa (1 Ioan 5:20).

Cu toții avem o oarecare revelație din Cristos, o oarecare experimentare a lui Cristos; dar avem nevoie de o revelație mai înaltă a lui Cristos ca să-L experimentăm într-un mod mai înalt.

Pe măsură ce ne deschidem Domnului în Cuvântul Său și ne rugăm asupra Cuvântului Său, putem chiar să-L rugăm să ne dea același fel de revelație pe care Pavel a avut-o, pentru a putea avea o experiență mai înaltă a lui Cristos, la fel ca Pavel.

Experimentarea lui Cristos de către noi nu poate depăși excelența cunoașterii lui Cristos de către noi; prin urmare, ar trebui să-I cerem lui Cristos să lumineze ochii inimii noastre și să ne dea un duh de înțelepciune și revelație în deplina Sa cunoaștere.

Nu trebuie să încetăm niciodată să căutăm excelența cunoașterii lui Cristos, căci de îndată ce încetăm să primim revelația cu privire la Cristos, experimentarea lui Cristos de către noi va înceta.

Apostolul nu a încetat niciodată să-L caute pe Cristos; chiar și când a devenit un credincios matur în Cristos, el a spus: “Un singur lucru fac, Îl urmăresc.” Fie ca noi toți să avem un astfel de duh căutător.

Fie ca niciodată să nu ne oprim din urmărirea, căutarea și câștigarea lui Cristos, indiferent cât de mult L-am savurat și experimentat.

Pe măsură ce creștem în viață, pe măsură ce vedem mai mult din Cristos, trebuie să avem un duh căutător pentru a vedea cine este Cristos; cu cât vedem mai mult valoarea supremă a lui Cristos, cu atât avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, cu atât putem avea o experimentare mai înaltă a Sa.

Dacă avem un duh căutător care rezultă din revelația mai înaltă a lui Cristos pe care o vedem, ne vom da seama că Cristos merită totul – se merită să renunțăm la orice altceva, ca să-L savurăm și să-L experimentăm.

Căutarea noastră de-a lungul vieții este să-L câștigăm pe Cristos, să-L cunoaștem pe Cristos și să-L experimentăm pe Cristos.

Cristos este realitatea tuturor lucrurilor pozitive din univers; nu spunem că tot ceea ce este pozitiv în univers este Cristos (acesta este panteismul, pe care îl negăm), dar suntem de acord că tot ce este pozitiv Îl indică pe Cristos, și El este realitatea tuturor lucrurilor pozitive.

El este atotinclusiv și atotcuprinzător; trebuie să avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, pentru a putea avea o experiență mai înaltă a Sa.

Doamne Isuse, vrem să avem o revelație mai înaltă a lui Cristos, astfel încât să putem avea o experiență mai înaltă a Sa în viața noastră de zi cu zi. Fie ca savurarea și experimentarea lui Cristos de către noi să fie mult înălțată și crescută pe măsură ce avem o cunoaștere sporită a lui Cristos, chiar excelența cunoașterii lui Cristos de către noi. Doamne, Tu ești atotinclusiv și atotcuprinzător; vrem să Te cunoaștem ca o asemenea Persoană și vrem să Te savurăm și să Te experimentăm ca o asemenea Persoană în viața noastră de zi cu zi. Amin, Doamne, fie ca să avem un duh căutător, astfel încât să-L cunoaștem și să-L experimentăm pe Cristos pe deplin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, A Higher Revelation of the Excellency of Christ leads to a Higher Experience of Him (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 5 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristosul atotinclusiv, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, duh de înțelepciune și revelație, excelența cunoașterii lui Cristos, excelența lui Cristos, experimentăm pe Cristos, experimentarea lui Cristos, o revelație mai înaltă, revelația cu privire la Cristos, Tatăl ne revelează, Witness Lee

Excelența Cunoașterii lui Cristos este Excelența lui Cristos conștientizată de către noi

13/11/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

...iată, o voce ieșind din nor și spunând: Acesta este Fiul Meu, Preaiubitul, în care Mi-am găsit plăcerea. De El să ascultați! Matei 17:5

Trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos, care este derivată din excelența persoanei Sale; când vedem o revelație cu privire la Cristos, vom realiza scumpătatea Sa supremă și valoare Sa imensă și vom renunța la orice altceva pentru a-L câștiga doar pe El.

Apostolul Pavel, înainte de convertirea sa, era zelos pentru lege; el a considerat legea ca fiind cel mai prețios lucru și a făcut totul având legea în vedere.

El a considerat că a fi neprihănit în conformitate cu legea era cel mai important lucru și a mers până acolo că i-a persecutat pe acei evrei care L-au urmat pe Isus, pe care el L-a considerat ca fiind eretic și vorbind împotriva legii.

Pavel a fost ghidat de ceea ce a văzut și a considerat ca fiind cel mai prețios și mai excelent; în toate lucrurile pe care le-a făcut și le-a vorbit, el a fost conform legii și a căutat să-I placă lui Dumnezeu împlinind legea.

Zelul său pentru lege era un semn al aprecierii legii de către el; râvna lui a ieșit din aprecierea lui și el era chiar mândru de acest lucru.

Cristos este infinit mai prețios și mai excelent decât legea și decât orice altcineva, dar dacă nu vedem scumpătatea Sa, nu Îl putem aprecia. Odată ce vedem scumpătatea lui Cristos, vom renunța la orice altceva, considerând toate lucrurile ca fiind gunoi din cauza lui Cristos.

Avem nevoie de o revelație a scumpătății și excelenței lui Cristos; atunci, vom avea excelența cunoașterii lui Cristos, care este derivată din excelența persoanei Sale.

Putem considera multe lucruri ca fiind prețioase și excelente, dar odată ce Îl vedem pe Cristos, odată ce realizăm excelența Sa supremă, Îl vom considera ca fiind cel mai excelent și mai prețios, și orice altceva va păli în comparație cu El.

Fie ca să fim și noi ca Pavel, considerând toate lucrurile ca murdărie, deșeuri și gunoi, din cauza lui Cristos, din cauza excelenței cunoașterii lui Cristos.

Numai Dumnezeu ne poate dezvălui pentru a vedea o revelație a lui Cristos; numai venind la Domnul și fiind deschis către El, rugându-L să ne dezvăluie ca să vedem excelența cunoașterii lui Cristos și putem ca să-L apreciem.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi și să ilumineze ochii inimii noastre ca să-L vedem pe Cristos, să avem excelența cunoașterii lui Cristos și să-L apreciem până când toate celelalte lucruri devin nimic în comparație cu El.

Excelența cunoașterii lui Cristos este cunoașterea subiectivă a lui Cristos de către noi

...Socotesc de asemenea toate lucrurile a fi o pierdere în contul excelenței cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu, în contul căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor și le socotesc gunoi ca să-L câștig pe Cristos. Fil. 3:8 Excelența cunoașterii lui Cristos pe care Pavel a văzut-o și a socotit-o ca fiind ceva foarte înalt este derivată din excelența persoanei Sale (vezi Fil. 3:8; Mat. 17:5; Col. 1:13).

Pentru Dumnezeu Cristos este Cel mai prețios, Singurul care Îl desfătează, cea mai excelentă ființă din univers; dar pentru noi, El poate să nu fie atât de excelent sau prețios, deoarece ducem lipsă de o revelație a Sa.

Excelența cunoașterii lui Cristos nu este cunoașterea care aparține lui Cristos, cunoașterea pe care Cristos Însuși o are; mai degrabă, această cunoaștere este cunoașterea noastră subiectivă despre Cristos (Ioan 17:3).

Aceasta este viața eternă, să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L cunoaștem pe Cristos într-un mod subiectiv; când Îl cunoaștem pe Cristos având o revelație a Lui, Îl vom aprecia până la maxim.

În Fil. 3:8 cunoașterea înseamnă de fapt a avea o revelație, o viziune cu privire la Cristos și excelența Sa. Îl apreciem pe Cristos nu doar prin faptul că avem o cunoaștere mentală despre El, ci având o viziune, o revelație despre Cristos și excelența Sa.

Când îi face plăcere lui Dumnezeu să-L reveleze pe Fiul Său în noi, vom renunța la orice altceva și Îl vom savura, Îl vom aprecia și Îl vom ține la cea mai înaltă considerație (Galateni 1:15-16).

În calitate de credincioși în Cristos, am văzut o revelație a excelenței lui Cristos, dar trebuie să-L vedem mai mult până când vom avea excelența cunoașterii lui Cristos, care este cunoașterea noastră subiectivă a lui Cristos.

Pentru a avea o revelație cu privire la Cristos, avem nevoie de trei lucruri: mai întâi e nevoie să fie îndepărtate vălurile, apoi e nevoie ca ochii inimii noastre să fie luminați și lumina divină să strălucească. Avem nevoie ca Domnul să ne înlăture vălul pentru ca noi să fim dezvăluiți și să vedem.

Apoi, trebuie ca ochii inimii noastre să fie iluminați; ochii noștri spirituali sunt în inima noastră și trebuie să avem o vedere interioară a lui Cristos, o revelație despre cine este El și ce este El (Efeseni 1:17-23).

În cele din urmă, avem nevoie de lumină; avem nevoie ca Domnul să strălucească asupra noastră pentru a-L vedea pe Cristos și pentru a avea excelența cunoașterii lui Cristos.

Fie ca să ne rugăm să avem un duh de înțelepciune și revelație în deplina cunoaștere a lui Cristos, pentru ca să avem revelația persoanei lui Cristos, prin faptul că ochii inimii noastre sunt iluminați.

Practic vorbind, aceasta implică cuvântul lui Dumnezeu; lumina divină trebuie să strălucească asupra adevărului din cuvântul lui Dumnezeu pentru ca noi să primim o revelație lăuntrică despre cine este Cristos.

Când citim Biblia și ne întoarcem inima către Domnul, chemând numele Lui și deschizându-ne ființa către El, lumina divină va străluci asupra faptelor și adevărurilor din Cuvânt.

Pe măsură ce ne exersăm duhul pentru a ne ruga cu Cuvântul, vom primi o revelație a lui Cristos. Avem nevoie de un duh de înțelepciune și revelație; revelația nu vine mai întâi în mintea noastră ca cunoaștere, ci vine mai întâi în duhul nostru ca o viziune lăuntrică.

Trebuie să avem revelația lui Cristos din nou și din nou, iar acest lucru ne va determina să cunoaștem și să apreciem excelența cunoașterii lui Cristos, care este cunoașterea subiectivă a lui Cristos de către noi.

Când vom avea o cunoaștere atât de subiectivă despre Cristos, vom uita orice altceva și vom renunța la orice altă urmărire, țel sau vis, căci vom prețui excelența cunoașterii lui Cristos.

Doamne Isuse, dezvăluie-ne să vedem o revelație a persoanei excelente a lui Isus Cristos, Fiul Preaiubit al Tatălui. Dă-ne un duh de înțelepciune și revelație în deplina cunoaștere a Lui și luminează ochii inimii noastre ca să-L vedem pe Cristos. Amin, Doamne, strălucește în noi prin cuvântul Tău, ca să avem o cunoaștere subiectivă a lui Cristos. Fie ca să avem excelența cunoașterii lui Cristos, o cunoaștere subiectivă a lui Cristos, pentru ca să-L apreciem, să-L iubim, să-L prețuim și să abandonăm orice altceva pentru a-L câștiga!

Excelența cunoașterii lui Cristos este excelența lui Cristos conștientizată de noi

...Avem nevoie de o revelație a excelenței lui Cristos, a scumpătății Sale supreme. Dacă avem o revelație a excelenței lui Cristos, automat vom avea excelența cunoașterii lui Cristos. Prin cunoaștere înțelegem, de fapt, o revelație, o viziune cu privire la Cristos și la excelența Sa...Pavel a fost capturat de excelența cunoașterii lui Cristos și, de dragul acestei cunoașteri, a fost gata să renunțe la toate lucrurile și să le socotească pierdere. Witness Lee, Studiul-viață Filipeni, pag. 161Când Cristos i-a fost revelat de către Dumnezeu, Pavel a văzut supereminența, scumpătatea supremă a lui Cristos; el și-a dat seama de valoarea extraordinară a lui Cristos (vezi Fapte 9:3-5, 20, 22; 22: 13-16; 26:13-16).

Înainte de a-L întâlni pe Cristos pe drumul spre Damasc, Pavel a iubit legea până la cel mai înalt grad, și nu I-a dat nici o atenție lui Cristos; de aceea, când L-a cunoscut pe Cristos, când Dumnezeu l-a revelat pe Cristos în el, a început să dobândească cunoașterea lui Cristos.

Cu această revelație a lui Cristos, Pavel a început să aibă cunoștința lui Cristos și a început să-L aprecieze și să-L prețuiască până la cel mai înalt grad.

Excelența cunoașterii lui Cristos este excelența lui Cristos conștientizată de noi (Ioan 16:13-14; Galateni 1:15-16); o astfel de cunoaștere este lăuntrică, subiectivă și personală, iar când Îl vedem pe acest Cristos, vom fi capturați de către El.

Cristos în persoana Lui este deja excelent, dar este posibil sau poate nu ne-am dat seama de excelența acestei persoane. Odată ce ne dăm seama, vom avea excelența cunoașterii lui Cristos.

Cu toții trebuie să avem o viziune a scumpătății lui Cristos și excelența cunoașterii lui Cristos atotinclusiv și nelimitat (1 Pet. 2:4). Dacă nu vedem o viziune, nu putem avea experiența lui Cristos; viziunea noastră este întotdeauna mai mare și mai înaltă decât experiența noastră, așa că viziunea noastră despre Cristos trebuie să fie excelentă și mare.

Este foarte important să avem mai multă viziune cu privire la Cristos, deoarece experiența noastră individuală nu poate ajunge niciodată la standardul revelației lui Cristos.

De exemplu, dacă Îl cunoaștem pe Cristos doar ca fiind Mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatul lumii, dacă Îl cunoaștem doar ca Mântuitorul omenirii, atunci vom crede în El și vom avea viața eternă, dar experimentarea lui Cristos de către noi nu ar trebui să se oprească la acest lucru.

Limita superioară a experienței noastre despre Cristos este revelația lui Cristos pe care o avem, viziunea cu privire la Cristos pe care o vedem. Viziunea cu privire la Cristos văzută de Pavel a fost foarte mare, iar el a scris pe larg în cartea Colosenilor despre această persoană excelentă (vezi Col. 1:12, 15-19; 2: 2-3, 9, 16-17; 3: 4, 10).

Când citim cartea Coloseni, vedem articol după articol despre ceea ce este Cristos și vom avea o apreciere mai mare a persoanei Sale.

Câștigarea excelenței cunoașterii lui Cristos poate fi ilustrată prin experiența turiștilor care fac cumpărături în Hong Kong, mai ales când aceștia merg la comercianții de jad.

Comercianții de jad prezintă aceste produse în așa fel încât ascultătorii să cunoască excelența acestor lucruri și ca rezultat ei sunt bucuroși să plătească orice preț pentru a le avea.

Înainte ca turiștii să intre în magazin, nu aveau cunoștința acestor obiecte prețioase, dar, odată ce li se prezintă scumpătatea , ei câștigă excelența cunoștinței acestor obiecte de jad.

Dacă avem o revelație a excelenței lui Cristos, vom avea în mod automat și excelența cunoașterii lui Cristos.

Doamne Isuse, avem nevoie să vedem o viziune a scumpătății lui Cristos, pentru a avea excelența cunoașterii Cristosului atotinclusiv și nelimitat. Fie ca Dumnezeu să binevoiască să-L reveleze pe Fiul Său în noi! Fie ca orice văl de pe ochii noștri să fie îndepărtat și să avem ochii inimii noastre iluminate pentru a-L vedea acest Cristos prețios și excelent sub lumina divină. Amin, Doamne, dă-ne viziunea după viziunea cu privire la Cristos, pentru ca să-L experimentăm și să-L savurăm ca o asemenea Personană minunată, prețioasă și excelentă!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Excellency of the Knowledge of Christ is the Excellency of Christ Realized by us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 5 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristosul atotinclusive, cunoaștere subiectivă a lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, excelența cunoașterii lui Cristos, excelența lui Cristos, experimentarea lui Cristos, ne exersăm duhul, revelația cu privire la Cristos, să fim dezveliți, scumpătatea lui Cristos, Witness Lee

Să fim iluminați de Dumnezeu ca să nu avem nicio încredere în abilitatea sau înzestrarea noastră naturală

12/11/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În El de asemenea ați fost circumciși cu o circumcizie făcută nu de mâini, în dezbrăcarea de trupul păcatului, în circumcizia lui Cristos. Col. 2:11

În calitate de credincioși în Cristos, ar trebui să fim cei care nu au încredere în carne și nu au încredere în abilitatea sau înzestrarea noastră naturală; numai atunci când suntem iluminați de Domnul, putem putem să facem acest lucru.

Poate că credem că carnea este aspectele negative și rele ale naturii noastre decăzute, așa că suntem de acord cu faptul că nu avem încredere în acest fel de carne; totuși, carnea implică mult mai mult.

Carnea – despre care Pavel vorbește în Fil. 3:3-4 că nu avea încredere în ea – cuprinde tot ceea ce suntem și avem în ființa noastră naturală.

Ne naștem cu o anumită dispoziție, cu anumite abilități și virtuți; am fost crescuți într-o anumită familie și societate și cu anumite principii morale, etice și religioase; și am fost instruiți și educați pentru a avea anumite abilități și cunoștințe.

Toate acestea sunt bune și foarte apreciate în lume, și lumea de astăzi ne învață să avem încredere în sine, să ne clădim încrederea în sine și să ne cunoaștem și pur și simplu să fim noi înșine.

Totuși, în calitate de credincioși în Cristos, trebuie să ne dăm seama că tot ceea ce suntem și avem în ființa noastră naturală este carnea, indiferent că sunt aspecte bune sau mai puțin bune.

Când Pavel a vorbit despre carne în Fil. 3:3-4 se referea la faptul că era circumcis în a opta zi, era zelos pentru lege, era ireproșabil conform legii, era fariseu, era din neamul lui Israel și din tribul lui Beniamin, etc.

Toate aceste lucruri nu sunt neapărat rele; am putea spune că au alcătuit ceea ce Pavel era prin naștere, creștere, educație și căutare personală și, dacă ați fi în iudaism, ați considera aceste lucruri ca fiind excelente.

Cu toate acestea, când Pavel L-a văzut pe Cristos, când lui Dumnezeu I-a făcut plăcere să-L dezvăluie pe Fiul Său în el, pur și simplu a considerat toate aceste lucruri carnale drept refuz, ca fiind gunoi, de dragul excelenței cunoașterii lui Cristos.

El obișnuia să prețuiască cel mai mult legea și apoi L-a văzut pe Cristos; a văzut excelența supremă și valoarea maximă a lui Cristos și a renunțat la toate celelalte lucruri, considerându-le drept refuz de dragul lui Cristos.

Experimentarea lui Cristos de către noi începe cu o revelație referitoare la El; trebuie să vedem o revelație a prețiozității și valorii Sale supreme și, atunci când vom vedea o astfel de viziune, pur și simplu nu vom mai avea încredere în carne și nu vom mai avea încredere în capacitatea sau înzestrarea noastră naturală; mai degrabă, ne vom încrede în Domnul.

Chiar și aspectele onorabile, vrednice de iubit și superioare ale ființei noastre naturale sunt și ele din carne; trebuie să nu avem încredere în carnea noastră și să nu avem încredere în abilitatea sau înzestrarea noastră naturală. Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să ne lumineze ca acest lucru să devină experimentarea noastră!

Să fim iluminați de Dumnezeu pentru ca cu adevărat să nu avem încredere în abilitatea sau înzestrarea noastră naturală

Deși am fost regenerați, este posibil să continuăm să trăim în natura noastră decăzută, să ne lăudăm cu ceea ce facem în carne și să avem încredere în calificările noastre naturale (Gal. 3:2-3). Doar atunci când suntem iluminați de Dumnezeu putem spune cu adevărat că nu avem nicio încredere în calificările noastre, abilitatea noastră sau inteligența noastră naturale; doar atunci vom putea depune mărturie că nu avem nicio încredere în carne și că încrederea noastră este în întregime în Domnul (Fil. 3:3; Prov. 3:5-6). Deși noi, în calitate de credincioși în Cristos, avem viața divină pe care am primit-o prin regenerare, putem continua să trăim în natura noastră căzută, ne putem lăuda cu ceea ce facem în carne și putem avea încredere în calificările noastre naturale (Gal. 3:2-3).

S-ar putea să nu vedem faptul că carnea noastră nu Îi este plăcută lui Dumnezeu – chiar și atunci când aceasta încearcă din din greu să-I fie plăcută Lui – și putem considera aspectele bune ale ființei noastre naturale ca pe ceva ce trebuie apreciat și înălțat. O, Doamne Isuse!

În calitate de credincioși în Cristos, ar trebui să fim la fel ca Pavel, neavând încredere în carne, neavând încredere în abilitatea sau înzestrarea noastră naturală (Fil. 3:3-6). Cu toții avem abilitățile noastre naturale prin naștere, talentele noastre obținute prin educație și instruire, și moștenirea noastră naturală pe care o primim prin creșterea noastră.

Putem crede că înzestrarea noastră naturală este cea mai bună, și de fapt cu toții credem că înzestrarea noastră este cea mai bună.

De exemplu, poporul chinez consideră că cultura, mâncarea și înzestrarea chinezească sunt cele mai bune, în timp ce britanicii consideră că cultura lor este și mai bună.

Cu toții avem o moștenire naturală și cu toții avem anumite abilități naturale, o educație, o instruire, o creștere religioasă; toate acestea par pozitive și nu neapărat negative, dar sunt parte a cărnii care trebuie respinsă și nu trebuie crezută.

Încrederea în toate aceste lucruri trebuie să fie dărâmată, altfel nu Îl putem experimenta pe Cristos.

În viața de biserică, Domnul este credincios să ne expună carnea, expresia ființei naturale și a întregului om natural cu manifestările sale. În viața de biserică nu acordăm atenție și nu înălțăm calificările naturale, ci mai degrabă învățăm să luăm crucea, să Îl trăim pe Cristos și să Îl administrăm pe Cristos.

S-ar putea să fim cu adevărat pricepuți la un anumit lucru și să avem abilități într-un anumit domeniu, dar atunci când slujim împreună și ne coordonăm pentru mișcarea Domnului, punem toate aceste lucruri deoparte pentru a fi prin cruce și prin duh.

Trebuie să fim luminați de Dumnezeu pentru a putea spune cu adevărat că nu avem încredere în calificările noastre naturale, capacitatea sau inteligența noastră.

Când Domnul strălucește asupra noastră și ne expune abilitățile noastre naturale, înzestrarea noastră naturală și toate aspectele bune ale cărnii noastre, numai atunci putem fi în măsură să mărturisim că nu avem încredere în carne, ci în Domnul (Fil. 3:3; Prov. 3:5-6).

Fie ca să învățăm să ne încredem în Domnul din toată inima și să nu ne bazăm pe propria noastră înțelegere; mai degrabă, fie ca în toate căile noastre să-L recunoaștem pe El și El ne va netezi cărările.

Fie ca să fim iluminați de Domnul ca să nu avem încredere în abilitatea sau înzestrarea noastră naturală, ci să ne încredem în Domnul pe deplin și absolut; doar atunci Îl putem experimenta pe Cristos.

Doamne Isuse, strălucește asupra noastră și expune încrederea în capacitatea noastră naturală, înzestrarea naturală, zelul natural și orice lucru care provine din omul nostru natural. Mântuiește-ne, Doamne, de încrederea în carne cu toate manifestările ei. Fie ca încrederea noastră să fie pe deplin în Tine și să nu ne bazăm pe propria noastră înțelegere. Da, Doamne, vrem ca să Te recunoaștem în toate căile noastre, pentru ca Tu să netezești căile. Luminează-ne, Doamne, ca să nu mai avem încredere în abilitățile, calificările sau inteligența noastră naturală, ci să ne încredem doar în Domnul!

Secretul de a-L experimenta pe Cristos este să nu ne încredem în carne ci doar în Domnul

Fiindcă noi suntem circumcizia, cei care servim prin Duhul lui Dumnezeu și ne lăudăm în Cristos Isus și nu avem nicio încredere în carne. Fil. 3:3-6În Filipeni 4 Pavel a spus că a învățat secretul de a face toate lucrurile în Cel care l-a întărit; cu toate acestea, pentru a intra în experimentarea lui Cristos și pentru a continua să Îl experimentăm pe Cristos, trebuie să învățăm un alt secret.

Acest secret – secretul experimentării lui Cristos – este să nu ne încredem în capacitatea și calificările noastre naturale, și anume, nu ne încredem în carne, ci doar în Domnul.

Dacă citim Fil. 3:1-6 am putea crede că nu putem să fim niciodată ca acești “câini”, iudaizatorii, care aveau atât de multă încredere în carne și care au făcut atât de multe probleme în biserică; cu toate acestea, dacă ne încredem în carne, putem face același fel de lucruri.

Dacă continuăm să trăim după vechea noastră natură și ne lăudăm cu ceea ce putem face în noi înșine și dacă avem încredere în calificările noastre, suntem la fel ca iudaizatorii și vom provoca probleme în viața de biserică.

Când avem încredere în carne și în calificările noastre naturale, nu Îl putem experimenta pe Cristos; experimentarea Sa de către noi este oprită.

Pentru ca să-L experimentăm pe Cristos, trebuie să servim prin Duhul lui Dumnezeu – și nu prin natura noastră decăzută; trebuie să ne lăudăm în Cristos – nu în faptele noastre; trebuie să nu ne încredem în capacitatea și calificările noastre naturale – ci să ne încredem doar în Domnul.

Fie ca Domnul să-Și facă cuvântul Său real în noi; fie ca nu doar să îl înțelegem și să fim de acord cu el la nivel mental, ci fie ca să ne rugăm asupra acestor versete și să cerem Domnului să ne lumineze și să lucreze acest lucru în noi.

Când Domnul strălucește cu adevărat asupra noastră și ne arată cât de multă încredere avem în carne, ne vom pleca la pământ în fața Sa și vom mărturisi cât de necurată este natura noastră.

O, cât de spurcată și de necurată este carnea! Ea încearcă să-I facă pe plac lui Dumnezeu – dar nu reușește, și încearcă să facă lucruri bune – dar ele nu sunt acceptabile înaintea lui Dumnezeu.

Dacă vrem să-L experimentăm pe Cristos, nu trebuie să ne încredem în carne, ci numai în Domnul; acesta este secretul experimentării lui Cristos.

Trebuie să învățăm acest secret, și acesta trebuie să fie practicat ori de câte ori dorim să-L experimentăm pe Cristos, căci fără avea încredere doar în Domnul și neavând încredere în carne, nu Îl putem experimenta pe Cristos.

Când vedem o revelație a lui Cristos, când vedem prețiozitatea Sa supremă, vom pierde toată încrederea în carne, căci carnea noastră cu toate eforturile ei nu poate fi pe placul lui Dumnezeu și nici nu poate trăi viața creștină.

Fie ca să-L căutăm pe Domnul și lumina Sa din cuvântul Său, și fie ca să-L rugăm să lucreze acest lucru în noi, astfel încât să nu ne mai încredem în carne, să nu mai avem încredere în capacitatea și înzestrarea noastră naturală și să nu mai avem încredere în nimic bun din carne, ci numai în Domnul.

Când suntem luminați de Domnul cu privire la carnea noastră și încrederea noastră în ea, vom abandona carnea, o vom condamna și nu vom mai avea încredere în ea; atunci, vom fi introduși în savurarea și experimentarea lui Cristos.

Doamne, vrem să învățăm secretul de a-L experimenta pe Cristos – să nu avem încredere în carne, ci numai în Domnul. Amin, Doamne, strălucește asupra noastră, căci doar în lumina Ta vedem situația și starea noastră reală. Numai sub luminarea Ta ne dăm seama cât de mult ne mai încredem în carnea noastră cu toate manifestările ei. Doamne, îndură-Te de noi. Luminează-ne ca să putem vedea ce este carnea cu adevărat; strălucește asupra noastră ca să putem respinge și repudia carnea și să ne încredem doar în Tine! Amin, Doamne, vrem să Te experimentăm și să Te savurăm pentru viața de biserică!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Enlightened by God to Truly have no Trust in our Natural Ability or Heritage (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 5 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, viața creștină Tagged With: abilitatea sau înzestrarea naturală, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentăm pe Cristos, experimentarea lui Cristos, ființa noastră căzută, iluminați de Dumnezeu, ne încredem în Domnul, nicio încredere în carne, recunoaștem pe Domnul, tratăm cu carnea, Witness Lee

Să nu avem nicio încredere în carne, ci în Domnul pe care Îl servim în duh

11/11/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Fiindcă noi suntem circumcizia, cei care servim prin Duhul lui Dumnezeu și ne lăudăm în Cristos Isus și nu avem nicio încredere în carne. Fil. 3:3

Noi, cei care credem în Domnul Isus, nu ar trebui să avem încredere în carne; mai degrabă, încrederea noastră ar trebui să fie în întregime în Domnul, pe care Îl servim în duh. Amin!

Săptămâna aceasta, în înviorarea noastră de dimineață, ajungem la subiectul “Să nu avem nici o încredere în carne și să socotim toate lucrurile ca fiind pierdere de dragul lui Cristos și al excelenței cunoașterii lui Cristos.”

În Fil. 4:13 Pavel a declarat că a învățat secretul de a face toate lucrurile în Cel care l-a întărit; acest cuvânt pe care l-a rostit spre sfârșitul vieții sale și toată această carte Filipeni dezvăluie secretul lui Pavel de a-L experimenta pe Cristos.

Săptămâna aceasta ne vom concentra în principal pe Filipeni 3, un capitol care oferă câteva detalii și cadrul experimentării lui Cristos de către noi, pentru a putea învăța acest secret.

Experimentarea lui Cristos este pentru savurarea lui Cristos și ar trebui să rezulte în savurarea lui Cristos; cu toate acestea, înainte de experimentarea lui Cristos de către noi, altceva trebuie să vină mai întâi, și anume, revelația lui Cristos.

Trebuie să avem excelența cunoașterii lui Cristos; trebuie să avem o revelație legată de cine este Cristos și o astfel de revelație ne va determina să-L urmăm, ceea ce ne va aduce în experimentarea lui Cristos, iar experimentarea lui Cristos de către noi ne va face să-L savurăm pe Cristos.

Faptul de a vedea o revelație a lui Cristos, experimentarea lui Cristos și savurarea lui Cristos nu este o problemă de învățătură ci de experimentare, și totul începe cu faptul de a avea o revelație legată de cine este Cristos.

Convertirea lui Pavel a fost consemnată de trei ori în cartea Faptelor (capitolele 9, 22 și 26) și, dacă citim acest fapt, putem trage concluzia că această revelație a fost ceva exterior, dar de fapt, a fost ceva interior.

Da, a fost o lumină măreață care a strălucit asupra lui Saul, iar el a auzit o voce la exterior, dar el, de fapt, a fost orbit fizic, iar revelația pe care a văzut-o nu era exterioară, ci interioară.

În Gal. 1:15-16 Pavel a mărturisit că, atunci când I-a făcut plăcere lui Dumnezeu să-L reveleze pe Fiul Său în el… – el L-a avut pe Cristos revelat nu numai pentru el, ci și în el; această revelație este interioară și subiectivă.

Pe de o parte, nu trebuie să avem încredere în carne, iar pe de altă parte, trebuie să socotim toate lucrurile ca pierdere de dragul excelenței cunoașterii lui Cristos.

Astăzi, în special, vrem să vedem de ce noi, în calitate de credincioși în Cristos, nu ar trebui să avem încredere în carne, și vrem să ne deschidem Domnului ca El să strălucească asupra noastră în ce privește carnea, ca să ne dăm seama ce este carnea.

Nu ar trebui să avem încredere în carne, ci în Domnul pe care Îl servim în duh

Și cei care sunt în carne nu-I pot fi plăcuți lui Dumnezeu. Rom. 8:8Pavel a mărturisit în Fil. 3:3 că nu a avut încredere în carne, ci în Domnul, pe care L-a servit în duh; în calitate de credincioși în Cristos, nu ar trebui să avem încredere în carne, ci încrederea noastră ar trebui să fie în întregime în Domnul.

Ce este această carne despre care vorbește Pavel? Putem crede că carnea noastră este atât de rea și negativă, cu multe pofte și păcate; cu toate acestea, carnea descrisă de Pavel în Fil. 3 este diferită.

Ceea ce Pavel considera ca fiind “carnea” a fost că el a fost circumcis în a opta zi, că a fost din neamul lui Israel, că a fost din tribul lui Beniamin, că a fost un evreu născut din evrei, că în ceea ce privește legea, era un fariseu, că în ceea ce privește zelul, a persecutat biserica și că, în ceea ce privește dreptatea care este în lege, el a devenit perfect / ireproșabil.

Toate acestea erau aspecte ale cărnii sale și nu erau neapărat toate rele. Putem crede că carnea include numai lucruri rele și nici un lucru bun; cu toate acestea, aspectele onorabile, vrednice de iubit și superioare ale ființei noastre naturale sunt și ele carne.

Deci trebuie să spunem la fel ca Pavel că nu avem încredere în carne, mai ales în aspectele pozitive și chiar spirituale ale cărnii noastre.

Ceea ce Pavel prețuia cel mai mult înainte de convertirea sa a fost legea; numai poporul evreu avea legea, el era zelos pentru lege, a învățat legea, a încercat să fie ireproșabil potrivit legii, și legea a fost totul pentru el până când L-a văzut pe Cristos și atunci legea a devenit ca un lucru de nimic pentru el.

Carnea din Fil. 3:3-4 cuprinde tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem în ființa noastră naturală; cuprinde nu numai lucrurile rele (pe care le abandonăm cel mai ușor), ci chiar și aspectele pozitive ale cărnii.

Tot ceea ce suntem în ființa noastră naturală, indiferent dacă este bun sau rău, indiferent dacă este pozitiv sau negativ, este carnea.

Conform cu Filipeni 3, religia este unul dintre lucrurile care aparțin cărnii, iar religia trebuie abandonată pentru ca noi să-L câștigăm pe Cristos.

Acest lucru se potrivește cu gândul din Galateni 1, unde vedem că religia a fost un substitut al lui Cristos, înlocuindu-L pe Cristos.

Atâta timp cât Pavel era plin de zel pentru religie, nu era loc în el pentru Cristos; vasul său era plin de lege, de zel pentru lege și pentru dreptatea legii, și deci nu avea loc pentru Cristos.

Domnul a spus ceva despre asta și în Matei 7:21 unde a spus că nu toți cei care Îi spun “Doamne, Doamne” vor intra în împărăția cerurilor; mai degrabă, unii vor spune că au profețit în numele Său, au alungat demoni în numele Său și au făcut multe lucrări de putere în numele Său.

Toate acestea sunt aparent bune și spirituale, totuși Domnul le va spune: “Depărtați-vă de la Mine, lucrători ai fărădelegii.”

Trebuie să înțelegem că nu numai lucrurile bune pe care le avem din naștere, ci și lucrurile bune și lucrurile pozitive din omul nostru natural pe care le dobândim de-a lungul vieții noastre fac parte din carne; în această carne nu trebuie să avem încredere.

Am fi nechibzuiți să credem că aspectele decăzute și rele ale cărnii noastre pot fi un înlocuitor pentru Cristos; lucrurile bune, aspectele pozitive, lucrurile onorabile și punctele noastre forte sunt cele care Îl pot înlocui pe Cristos.

Doamne Isuse, strălucește asupra noastră ca să vedem ce este carnea; fie ca să nu avem încredere în carne, ci în Domnul pe care Îl servim în duh. Fie ca să ne dăm seama că tot ceea ce suntem și avem în ființa noastră naturală este carnea și fie ca să fim una cu Tine pentru a abandona, a nega și a nu mai avea încredere în carne. Strălucește asupra noastră, Doamne, și dezvăluie-ne ca să vedem că până și elementele bune, calificările și aspectele onorabile, vrednice de iubit și superioare ale ființei noastre naturale sunt și ele parte din carne. Fie ca să învățăm să nu avem încredere în carne; fie ca încrederea noastră să fie numai în Domnul!

Să ne dăm seama că încrederea noastră în carne ne ține la distanță de Cristos și să tratăm carnea

Înainte ca o persoană să fie tratată de Domnul, judecă ușor tot ce îi iese în cale. Ea deschide gura și emite judecăți repede. Dar după ce o persoană este tratată de Domnul, nu judecă cu ușurință; ea nu mai are deloc încredere. Nimeni care face propuneri rapide și crede în propria tărie nu cunoaște crucea. O asemenea persoană niciodată nu a experimentat lucrarea crucii. Odată ce carnea noastră este circumcisă, nu vom mai crede în noi înșine. Nu vom fi atât de plini de încredere și nu ne vom exprima opiniile cu ușurință. Înaintea Domnului trebuie să vedem că suntem slabi, fără putere, neajutorați și clătinați. Watchman Nee, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, pag. 66-67Cele mai mari probleme printre copiii lui Dumnezeu sunt faptul că nu știu ce este carnea și că carnea lor nu a fost tratată (Rom. 8:8; Gal. 5:24).

Chiar și printre noi, cei din viața de biserică, s-ar putea să nu fim atât de clari ce este carnea și, dacă nu suntem clari, nu există nici o cale ca acea parte a ființei noastre naturale să fie atinsă.

Aceasta a fost experimentarea lui Pavel și aceasta a fost și experimentarea lui Petru; Petru a fost foarte zelos pentru Cristos, dar a fost foarte mult și în carne.

În Vechiul Testament îl vedem pe Iov care era foarte bun, plin de integritate și drept, totuși, toate lucrurile erau în carne și acestea îl împiedicau să-L cunoască pe Dumnezeu.

Unul dintre cele mai evidente semne ale cărnii neatinse este încrederea în sine; încrederea în sine este caracteristica cărnii.

De exemplu, când ne uităm la Saul din Tars înainte de a-L vedea pe Cristos, el era atât de încrezător în carnea sa și era convins că ceea ce făcea era corect și că putea să o facă.

Asta ne învață societatea de astăzi – “clădește-ți încrederea în sine”, “ai încredere în tine”, în caz contrar, ești o persoană slabă. Totul sună bine, dar de fapt, odată ce Îl vedem pe Cristos, ne pierdem toată încrederea în carne.

Încrederea noastră în carne ne ține la distanță de Cristos; Îl înlocuiește pe Cristos, ne determină să nu ne dăm seama de nevoia noastră de Cristos și, astfel, nu avem loc în vasul nostru pentru Cristos.

Încrederea în carne devine un mare înlocuitor al lui Cristos și un mare impediment în experimentarea lui Cristos de către noi. Experimentarea lui Cristos de către noi începe în momentul când ne pierdem toată încrederea în carne.

Dacă suntem în carne, nu Îi facem pe plac lui Dumnezeu (Rom. 8:8); carnea poate încerca să Îi facă pe plac lui Dumnezeu, dar nu va reuși niciodată.

Toți cei care au fost doborâți de cruce sunt zdrobiți; ei au învățat să se teamă de Dumnezeu și nu-și mai pună speranța și încrederea în ei înșiși.

Dar înainte de a fi tratați de Domnul, ne grăbim să judecăm orice ne iese în cale; deschidem gura, judecăm și ne spunem opinia cu ușurință.

După ce am fost tratați de Domnul, nu mai avem încredere în carne; carnea noastră este circumcisă și nu mai avem încredere în noi înșine.

Prin îndurarea Domnului, fie ca noi să fim cei care ne dăm seama că încrederea noastră în carne ne ține la distanță de Cristos și Îl înlocuiește pe Cristos. Fie ca să venim înaintea Domnului privitor la carnea noastră, acceptând tratarea crucii, astfel încât să nu avem încredere în carne, ci în Domnul pe care Îl servim.

Când carnea noastră este tratată, nu vom mai avea încredere deplină în noi înșine; nu ne vom mai grăbi să ne exprimăm opiniile, nu vom pronunța judecata ci ne vom da seama cât de slabi, neputincioși și neajutorați suntem în fața Domnului.

Doamne Isuse, fă-ne să ne dăm seama că încrederea noastră în carne ne împiedică să Îl experimentăm pe Cristos, astfel încât să cooperăm cu tratarea crucii. Îndură-Te de noi și strălucește asupra încrederii noastre în sine, cel mai evident semn al cărnii noastre neatinse. Fie ca să vedem cum încrederea noastră în carne Îl înlocuiește pe Cristos și fie ca să fim înaintea Ta privitor la carnea noastră, acceptând tratarea crucii, astfel încât să nu avem încredere în carne, ci în Domnul pe care-L servim și Îl iubim! Amin, Doamne Isuse, încrederea noastră nu este în noi înșine, ci în Tine!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We should have No Confidence in the Flesh but in the Lord whom we Serve in Spirit (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 5 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: ce este carnea, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentarea lui Cristos, ființa noastră naturală, Îl servim pe Domnul în duh, încrederea în carne, ne încredem în Domnul, nicio încredere în carne, tratăm cu carnea, tratați de Domnul, Watchman Nee, zelos pentru lege

“Comutăm întrerupătorul” legii Duhului vieții și suntem în Cuvântul constant și instantaneu al Domnului

09/11/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți orice vreți și vi se va face. Ioan 15:7

Rămânem în Cristos și Cristos rămâne în noi “comutând întrerupătorul” legii Duhului vieții din duhul nostru bucurându-ne mereu, rugându-ne neîncetat și dând mereu mulțumiri; de asemenea, facem acest lucru fiind cuvântul constant din Scripturi și cuvântul actual ca Duh.

În această întreagă săptămână am văzut că trebuie să învățăm secretul de a fi în Cristos ca fiind Cel care ne întărește; Pavel a spus că el poate face toate lucrurile în Acela care l-a întărit, și a învățat secretul de a fi mulțumit.

Când învățăm secretul de a fi în Cristos ca fiind Cel care ne întărește, putem face toate lucrurile în El și, de asemenea, putem fi adevărați, demni, drepți, curați, frumoși și vorbiți de bine.

Care este acest secret de a fi în Cristos ca Cel care ne întărește? Este secretul rămânerii în Domnul, adică să locuim în El, să rămânem în părtășie cu El tot timpul, pentru ca să experimentăm și să savurăm rămânerea Sa în noi.

A rămâne în Cristos înseamnă a trăi în Trinitatea divină; a rămâne în Cristos înseamnă a-L lua pe Cristos ca locuință a noastră. A-L avea pe Cristos rămânând în noi înseamnă a trăi împreună cu Trinitatea divină, adică a avea prezența lui Cristos ca savurarea noastră pentru ca El să fie una cu noi.

Fie ca să învățăm secretul de a rămâne în Domnul, pentru ca El să rămână în noi. Fie ca să rămânem în Cristos ca Îmăărat al nostru, astfel încât El să poată rămâne în noi și să ne facă regina Sa, palatul Său regal, biserica Sa glorioasă.

A-L lua pe Dumnezeu ca locuință a noastră – locuința noastră eternă – este cea mai înaltă și mai deplină experiență a lui Dumnezeu. Când Îl luăm pe El ca locuință, El devine totul pentru noi; El devine nu doar rezerva și protecția noastră, ci tot ceea ce avem nevoie.

A rămâne în Cristos și a-I permite să rămână în noi înseamnă a trăi în realitatea încorporării universale a Dumnezeului Triunic procesat și finalizat cu credincioșii răscumpărați și regenerați.

Este o pre-gustare a Noului Ierusalim – noi suntem în Dumnezeu și Dumnezeu este în noi, noi trăim în Dumnezeu și Dumnezeu trăiește în noi, iar noi, ca persoane, suntem în Dumnezeu și Dumnezeu ca persoană locuiește în noi.

Noi rămânem în Cristos pentru ca El să rămână în noi iubindu-L; când Îl iubim pe Domnul, Tatăl și Fiul vin la noi ca să facă un locaș cu noi, și rămânem în El așa cum și El rămâne în noi.

Cu cât Îl iubim mai mult pe Domnul, cu atât avem prezența Lui și cu atât mai mult savurăm tot ceea ce este El; în același timp, El vine la noi să facă un locaș cu noi și să ne facă locașul Său pe măsură ce devenim locașul Său.

În cele din urmă, a rămâne în Cristos pentru ca El să rămână în noi înseamnă a da atenție învățăturii lăuntrice a ungerii; mai întâi sângele Domnului ne curăță și apoi ungerea Lui ne învață toate lucrurile, ne saturează cu elementul lui Dumnezeu și pur și simplu rămânem în Domnul.

În acest articol vrem să vedem ultimele două moduri sau căi de a rămâne în Domnul pentru ca El să rămână în noi.

Rămânem în Domnul pentru ca El să rămână în noi “comutând întrerupătorul” legii Duhului vieții din duhul nostru

Mereu bucurați-vă, rugați-vă neîncetat, în toate mulțumiți; pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu în Cristos Isus pentru voi. 1 Tes. 5:16-18Un mod foarte simplu de a rămâne în Cristos pentru ca El să rămână în noi este “comutând întrerupătorul” legii Duhului vieții din duhul nostru (vezi Rom. 8: 2, 4).

În fiecare zi trebuie să “comutăm întrerupătorul”, mai ales dimineața; Cristos este legea Duhului de viață ca principiu automat instalat în noi, dar trebuie să “comutăm întrerupătorul” prin exersarea duhului nostru.

Ca Domnul să rămână în noi și ca noi să rămânem în El este complet legat de Duhul care dă viață din duhul nostru; noi rămânem în El și El rămâne în noi prin intermediul Duhului din duhul nostru.

Prin intermediul Duhului bogat și incomensurabil din duhul nostru, noi știm cu deplină siguranță că noi și Dumnezeu suntem una și că rămânem unul în celălalt (vezi 1 Corinteni 15:45b; Rom. 8:16; 1 Cor. 6:17 ; Fil. 1:19; Ioan 3:34; 1 Ioan 3:24; 4:13).

Cum “comutîm întrerupătorul” legii Duhului vieții? În 1 Tes. 5:16-18 Pavel ne oferă câteva simple moduri de a face asta: mereu bucurați-vă, rugați-vă neîncetat și mulțumiți în toate lucrurile!

Modul de a rămâne în Cristos ca fiind Cel care ne întărește, pentru ca El să fie activat în noi ca Dumnezeul care operează în interior este bucurându-ne mereu, rugându-ne neîncetat și mulțumind în toate lucrurile.

Mai ales când nu simțim să facem asta, trebuie să ne bucurăm; trebuie să-L lăudăm pe Domnul!

Și trebuie să continuăm să respirăm duhual; la fel cum din punct de vedere fizic trebuie să respirăm în mod constant altfel murim, tot așa duhual trebuie să ne rugăm neîncetat!

Cum ne putem ruga neîncetat? A ne ruga nu înseamnă doar să-i ceri lui Dumnezeu lucruri sau să-i spui lucruri; rugăciunea noastră cea mai simplă este, O, Doamne Isuse… – chemarea numelui Domnului este pentru a ne expira pe noi înșine și a-L inspira pe El.

La fel cum un bec este mereu aprins dacă este conectat în mod corect la fluxul de energie electrică, și noi trebuie să ne rugăm neîncetat și, în orice, trebuie să mulțumim! Când ne rugăm, suntem strălucitori în interior; când mulțumim, suntem înviorați în interior.

Nu trebuie doar ca să ne rugăm, ci și să mulțumim în toate lucrurile; rugăciunea fără mulțumire nu funcționează, de aceea trebuie să ne rugăm și să mulțumim și trebuie să dăm mulțumiri împreună cu rugăciunea.

Activitatea duhului nostru este aceea de a ne ruga Domnului; chiar și fără a deschide gura fizic pentru a spune ceva, duhul nostru „respiră” automat în noi pentru a avea părtășie cu Domnul.

S-ar putea să ne simțim deșelați, dar atunci când chemăm din interior, O Doamne Isuse! – chiar dacă nu scoatem un sunet la exterior, Îl vom inspira pe Domnul.

Cu toții trebuie să practicăm acest tip de rugăciune neîntreruptă, o rugăciune care este inaudibilă, dar constantă, ceva ce are loc mereu în duhul nostru.

Când ne rugăm neîncetat, ne exersăm în mod constant duhul pentru a-L contacta pe Domnul; acest lucru ne va determina să trăim și să umblăm în duhul nostru activat și spontan vom rămâne în Domnul și Îl vom savura ca viața noastră.

Aleluia, știm care este voia lui Dumnezeu în Cristos Isus pentru noi: să ne bucurăm mereu, să ne rugăm neîncetat și, în orice, să mulțumim! În acest fel, “comutăm întrerupătorul” legii Duhului vieții din duhul nostru și rămânem în Domnul. Amin!

Fie ca noi să exersăm acest lucru în viața noastră de zi cu zi și să avem o asemenea rugăciune neîntreruptă.

Fie ca să ne dăm seama că legea Duhului vieții, adică Dumnezeul Triunic întrupat în Cristos și realizat ca Duhul este un principiu spontan și o putere automată, și El nu poate funcționa în noi decât dacă ne bucurăm mereu, ne rugăm neîncetat și în toate lucrurile aducem mulțumiri!

Dacă facem aceste trei lucruri, economia lui Dumnezeu va funcționa în noi, vom activa legea Duhului vieții și vom rămâne în Domnul.

Doamne Isuse, vrem să rămânem în Tine pentru ca Tu să rămâi în noi, “comutând întrerupătorul” legii Duhului vieții din duhul nostru! Mulțumim Doamne că ai venit să fii Duhul care dă viață din duhul nostru, astfel încât să putem rămâne în Tine și Tu în noi. Amin, Doamne, vrem să fim cei care ne bucurăm mereu, ne rugăm neîncetat și dăm mulțumiri în toate pentru ca noi să rămânem în Domnul și Domnul să rămână în noi! Doamne Isuse, vrem să Te respirăm! Vrem să Te lăudăm și să Te savurăm! Vrem să ne rugăm neîncetat și să mulțumim mereu, rugându-ne și mulțumind înaintea Ta!

Rămânem în Domnul pentru ca El să rămână în noi având de-a face cu cuvântul constant și instantaneu al Domnului

Voi cercetați Scripturile...și acestea mărturisesc despre Mine. Însă voi nu sunteți dispuși să veniți la Mine ca să aveți viață. Ioan 5:39-40Un mod și o practică minunată ca noi să rămânem pe Cristos pentru ca El să rămână în noi este a avea de-a face cuvântul constant din Scripturi – care este în afara noastră – și cu cuvântul prezent ca Duh – care este în noi (Ioan 5:39-40; 6:63; 2 Cor. 3:6; Apocalipsa 2:7).

Când venim la Cuvântul lui Dumnezeu – Cuvântul scris în Biblie, trebuie să ne rugăm, Doamne, vin la Tine în Cuvântul Tău! Altfel, putem fi la fel ca fariseii care, chiar dacă au venit la cuvântul lui Dumnezeu, nu au venit la Domnul, pentru a avea viață (Ioan 5:39-40).

Putem primi viață citind cuvântul lui Dumnezeu numai dacă venim la Domnul și Îl atingem pe El.

Duhul este Cel care dă viață; cuvintele pe care Domnul ni le vorbește sunt duh și sunt viață.

Când venim la cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, avem explicația, definiția și expresia Domnului misterios; atunci când Îl contactăm pe Domnul în interior și avem cuvântul Său prezent, avem experiența păstrării Domnului Cristos și avem prezența Domnului în mod practic (Efeseni 5:26; 6:17-18).

Cuvântul scris al lui Dumnezeu este „logosul”; cuvântul prezent, instant, rostit ca Duh este „rhema”.

Trebuie să învățăm să convertim logos-ul în rhema, astfel încât să nu avem doar o cunoaștere mentală a cuvântului lui Dumnezeu ci să primim vorbirea instantanee a Domnului din noi.

Când citim cu rugăciune cuvântul, primim vorbirea instantanee a Domnului în cuvântul Său, iar cuvântul Său rămâne în noi; când cuvântul Său rămâne în noi, noi rămânem în Domnul și El în noi.

Domnul vrea să ne curățească, să ne spele și să ne purifice prin vorbirea Lui în cuvântul Său, pentru ca El să prezinte biserica Lui Însuși fiind glorioasă, neavând nicio pată, nici o rid sau vreun astfel lucru.

Când convertim cuvântul scris al lui Dumnezeu în vorbirea prezentă a Domnului în noi, toate bătrânețea și ridurile noastre sunt înlăturate și devenim tineri, noi și proaspeți cu Domnul.

Dacă rămânem în Cuvântul constant și scris al Domnului, cuvintele Sale instantanee și vii vor rămâne în noi (Ioan 8:31; 15:7; 1 Ioan 2:14).

Rămânem în Domnul și cuvintele Sale rămân în noi pentru ca să vorbim în El și El să vorbească în noi; aceasta este pentru zidirea lui Dumnezeu în om și omul în Dumnezeu. Minunat!

Pe de o parte îi permitem cuvântului lui Dumnezeu să rămână în noi în mod bogat și, în acest fel, rămânem în Dumnezeu, iar pe de altă parte, rămânem în Domnul Însuși și El rămâne în noi. Rezultatul acestui fapt este că vorbim în Cristos și Cristos vorbește în noi pentru zidirea lui Dumnezeu în om și a omului în Dumnezeu. Aleluia!

În 2 Cor. 2:17 Pavel spune că vorbim în Cristos înaintea lui Dumnezeu, iar în 13:3 spune că Cristos vorbește în noi.

Ori de câte ori vorbim, trebuie să ne rugăm ca vorbirea noastră să fie în Cristos și ca Cristos să vorbească în noi; aceasta este o profețire autentică (1 Cor. 14:4) și aceasta zidește biserica. Trebuie să profețim vorbind în Domnul și permițându-I să vorbească în noi.

Doamne Isuse, vrem să rămânem în Tine rămânând în cuvântul Tău; fie ca Cuvântul Tău să fie nu doar cuvinte scrise în Biblie, ci cuvinte vii, instantanee, vorbite de Tine pentru a ne da viață. Amin, Doamne, vrem să ne rugăm peste cuvântul Tău, pentru ca noi să avem Cuvântul Tău instant și prezent care să ne împărtășească viața! Vrem să rămânem în cuvântul Tău constant și scris, astfel încât cuvintele Tale instantanee și vii să rămână în noi! Amin, Doamne, vrem să rămânem în Tine și lăsăm ca cuvintele Tale să rămână în noi, ca să putem vorbi în Tine și să vorbești în noi pentru zidirea lui Dumnezeu în om și a omului în Dumnezeu! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Switch on the Law of the Spirit of Life and be in the Lord’s Constant and Instant Word (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 4 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: citim cu rugăciune Cuvântul, comutăm întrerupătorul, Cristos rămâne în noi, cuvântul prezent al Domnului, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentarea lui Cristos, legea Duhului vieții, mereu bucurați-vă, mulțumim în toate lucrurile, ne exersăm duhul, o rugăciune neîntreruptă, rămânem în Cristos, rugați-vă neîncetat, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 130
  • Page 131
  • Page 132
  • Page 133
  • Page 134
  • Interim pages omitted …
  • Page 149
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Copilașilor, păziți-vă de idoli. Amin. 1 Ioan 5:21Trebuie să ieșim din tabăra idolatriei și a religiei înspre Cristos în duhul nostru
  • De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. 2 Timotei 1:6-7Intrăm dincolo de perdea (în duhul nostru) și ieșim din tabără (ieșim din religie)
  • Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. 1 Tesaloniceni 5:23Cristos ne conduce în glorie ca Marele nostru Preot și prin sfințirea Sa divină
  • Cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume Hristos în voi, nădejdea slavei. Coloseni 1:27Cristos este sămânța gloriei din noi și suntem mântuiți întru glorie prin suferință
  • Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu... Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:20; 10:31Cristos a croit calea în glorie și este acum Căpitanul mântuirii noastre complete în glorie
  • Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin. 2 Corinteni 13:14Să vedem și să permitem viziunii bisericii în Dumnezeul Triunic procesat să ne guverneze viața

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului