• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

trăim prin duhul

Trăim și umblăm prin Duhul, semănăm înspre Duhul și ne lăudăm în cruce

26/09/2025 by Credincios in Cristos 4 Comments

Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. Gal. 5:25

Calea prin care Îl putem primi, experimenta și savura pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv dătător de viață este trăind și umblând prin Duhul, avându-L pe Cristos format în noi prin durerile nașterii, semănând în Duhul și savurând harul Domnului cu duhul nostru. Amin!

Săptămâna aceasta, considerăm cu rugăciune care este calea prin care noi, credincioșii în Cristos, putem savura Duhul ca binecuvântare a Evangheliei. În cartea Galateni, ni se spune că noi, credincioșii în Cristos, suntem descendenți ai lui Avraam și moștenim binecuvântarea promisă, care este Cristos Însuși ca Duh.

Avraam este tatăl nostru spiritual; suntem fii ai lui Avraam în duh, căci suntem regenerați prin credința în Cristos și trăim prin credință pentru a savura toate bogățiile lui Dumnezeu promise nouă. Cristos a venit să împlinească scopul lui Dumnezeu prin încarnare și, în special, El a fost o sămânță întreită.

El este sămânța femeii, promisă Evei în Gen. 3:15; El a venit să distrugă lucrările diavolului și să-l facă de rușine, chiar să-l distrugă pe diavol pe cruce. Aleluia!

El este sămânța lui Avraam promisă în Gen. 12:2-3; ca sămânță a lui Avraam, Cristos a venit să fie binecuvântarea tuturor neamurilor și să ne dea Duhul ca realitate a țării bune.

Cristos este sămânța lui David promisă în 2 Samuel 7:12-14; ca sămânță a lui David, El a fost transfigurat pentru a fi Fiul lui Dumnezeu în putere și El aduce împărăția lui Dumnezeu.

Pe măsură ce Îl savurăm pe Cristos ca sămânța întreită în umanitate, devenim una cu El pentru a face parte din sămânța femeii care să-l zdrobească și să-l distrugă pe diavol.

Suntem una cu El și ne împărtășim din binecuvântarea Sa, chiar devenim o binecuvântare pentru alții, căci Îl savurăm și-L împărțim pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv dătător de viață altora, fiind astfel parte din sămânța corporativă a lui Avraam.

Suntem una cu Cristos pentru a face parte din sămânța corporativă a lui David, căci noi, asemenea lui Cristos, vom fi transfigurați pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu în deplinătate și suntem una cu Cristos pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu. Aleluia!

Astăzi, în viața noastră de zi cu zi, trebuie să avem o cale de a-L primi, experimenta și savura pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv dătător de viață, agregatul binecuvântării atotinclusive a evangheliei depline a lui Dumnezeu.

Trebuie mai întâi ca Cristos să fie revelat în noi, căci Cristosul pe care îl experimentăm și pe care-L savurăm este bazat pe Cristosul pe care îl vedem. Apoi, trebuie să fim sub auzirea credinței, pentru a putea fi infuzați cu Cristos și a-L trăi pe Cristos.

Trebuie să fim identificați cu Cristos în moartea Lui și să trăim în învierea Lui, permițându-i lui Cristos să trăiască în noi. Fie ca noi să vedem calea prin care să Îl savurăm pe Duh ca binecuvântare a evangheliei și fie ca noi să fim cei mai buni savuratori ai Duhului în viața noastră de zi cu zi!

Savurăm Duhul ca binecuvântare trăind și umblând prin Duhul

Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești. Gal. 5:16

Galateni 5:16 și 25 ne oferă calea prin care să-L primim, să-L experimentăm și să-L savurăm pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv, dătător de viață – aceasta se face trăind și umblând prin Duhul. A trăi prin Duhul și a umbla prin Duhul cuprinde întreaga noastră ființă și întreaga noastră viață de zi cu zi; trebuie să avem întreaga noastră ființă prin Duhul.

Duhul lui Dumnezeu a venit în duhul nostru și S-a contopit cu duhul nostru (Romani 8:16); a trăi și a umbla prin Duh înseamnă a trăi și a umbla prin duhul contopit cu El. Cum facem asta? Cum putem fi cei care trăiesc și umblă prin Duh în fiecare moment al vieții noastre de zi cu zi? Este ceva ce ține de practică.

În primul rând, trebuie să vedem că am fost identificați cu Cristos. În duhul nostru, suntem una cu Domnul. Aleluia, suntem un singur duh cu Domnul și, ori de câte ori ne întoarcem la duhul nostru, Domnul Se contopește cu noi puțin mai mult în fiecare zi!

Văzând că suntem un singur duh cu Domnul, trebuie pur și simplu să chemăm Numele Domnului. Trebuie să începem dimineața prin a chema Numele Domnului. Primul lucru pe care trebuie să-l facem dimineața este să ne întoarcem inima către Domnul și să chemăm Numele Său.

Nu ar trebui să fim pasivi dimineața, luându-ne timp să facem una și alta; mai degrabă, pe măsură ce facem una și alta, trebuie să chemăm Numele Domnului pentru a-L atinge. Ori de câte ori chemăm Numele Domnului, suntem în duh (1 Corinteni 12:3). Când chemăm Numele Domnului, savurăm bogățiile lui Cristos.

Pe măsură ce chemăm Numele Domnului dimineața devreme, începem ziua într-un mod bun și întreaga zi este condusă de Cristos. Când avem un început bun dimineața, contactându-L pe Domnul, vom putea face față oricărei situații din timpul zilei.

Apoi, pe măsură ce trecem prin lucruri în timpul zilei, trebuie să chemăm în continuare Numele Domnului. A chema Numele Domnului din nou și din nou înseamnă a trăi și a umbla prin Duh.

Fie ca noi să exersăm să trăim și sp umblăm prin Duhul pe tot parcursul zilei. Fie ca noi să exersăm întoarcerea de la sinele nostru, de la omul nostru natural și de la carnea noastră și pur și simplu să ne exersăm duhul pentru a-L contacta pe Domnul.

Când suntem pe cale să facem una sau alta, trebuie mai întâi să-L contactăm pe Domnul. Domnul este în duhul nostru și noi suntem un singur duh cu Domnul. Trebuie să ne dăm seama că suntem una cu Domnul și trebuie să rămânem în unirea organică cu El pe tot parcursul zilei.

Pe măsură ce ne ocupăm de multe lucruri pe parcursul zilei, pe măsură ce ne facem treaba la serviciu sau ne ocupăm de treburile familiei, pe măsură ce studiem sau călătorim, trebuie să-L contactăm pe Domnul din nou și din nou, chemând Numele Său.

De asta avem nevoie astăzi. Trebuie să trăim și să umblăm prin Duhul. Pe măsură ce trăim și umblăm prin Duhul, contactându-L pe Domnul chemând Numele Lui din nou și din nou, vom savura Duhul ca binecuvântare în viața noastră de zi cu zi într-un mod practic.

Doamne Isuse, vrem să primim, să experimentăm și să savurăm Duhul ca binecuvântarea Evangheliei, trăind și umblând prin Duhul astăzi! Amin, Doamne, îți mulțumim că ai venit în noi pentru a Te uni cu noi ca un singur duh! Aleluia, Cristos trăiește în noi, căci El este Duhul contopit cu duhul nostru ca un singur duh! Ne exersăm duhul, Doamne dragă, doar pentru a chema Numele Tău! O, Doamne Isuse, vrem să chemăm Numele Tău astăzi! Umple-ne cu Tine Însuți. Umple-ne cu duhul Tău. Fie ca noi să Te contactăm pe tot parcursul zilei! Aleluia, în duhul nostru suntem una cu Domnul și El trăiește în noi! Amin, Doamne, vrem să avem întreaga noastră ființă prin Duh. Chemăm Numele Tău din nou și din nou pentru a Te contacta și a fi umpluți cu Tine. Vrem să trăim și să umblăm prin Duh, chemând Numele Domnului în orice timp și în orice loc!

Savurăm Duhul ca binecuvântare avându-L pe Cristos format în noi și semănând înspre Duhul

Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi! Gal. 4:19

Calea prin care Îl putem primi, savura și experimenta pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv este prin a-L avea pe Cristos format în noi prin travaliu, așa cum se vede în Galateni 4:19. Cristos este format în noi. Aceasta implică trudă și travaliu. Trebuie să ne întoarcem la Domnul din nou și din nou și trebuie să-L lăsăm pe Cristos să fie format în noi.

Cristos este în noi, dar El trebuie să crească în noi. Imaginea Sa este în duhul nostru, dar El trebuie să fie exprimat prin noi. Pe măsură ce exersăm să ne întoarcem inima către Domnul și ne exersăm duhul pentru a-L privi față în față, suntem transformați în aceeași imagine, iar Cristos este format în noi. Chipul Său este format în noi. Aceasta implică mult travaliu.

De asemenea, aceasta nu este în, din și prin noi înșine, ci este în Trup și prin Trup. Avem nevoie ca Trupul, membrele Trupului, să fie în durerile nașterii asupra noastră, astfel încât Cristos să poată fi format în noi. De asemenea, trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a fi în durerile nașterii, astfel încât Cristos să poată fi format în sfinți.

O altă cale de a savura, experimenta și primi Duhul atotinclusiv ca binecuvântare a Evangheliei este prin semănarea înspre Duhul, având în vedere dorința și scopul Duhului, pentru a realiza ceea ce dorește Duhul (Galateni 6:7-8).

Tot ceea ce facem seamănă o sămânță. Orice facem, semănăm semințe. Când rostim un anumit cuvânt în duh, pe măsură ce trăim și umblăm în Duhul, semănăm semințe de viață. Dar dacă suntem în carne și rostim cuvinte în carne, semănăm semințe în carne care duc la moarte.

Când Domnul ne luminează și ne arată că atât de mult din ceea ce facem și spunem este semănat înspre carne, vom veni la Domnul, ne vom pocăi înaintea Lui și ne vom întoarce la El. Ne vom ruga să fim cei care trăiesc și umblă în Duh, astfel încât tot ceea ce facem, tot ceea ce spunem și chiar atitudinea și înfățișarea noastră să fie o semănare înspre Duh.

Cine seamănă înspre carnea sa va secera stricăciunea cărnii, dar cine seamănă înspre Duhul va secera din Duh viața etenră. Fie ca noi să fim înaintea Domnului în ceea ce privește viața noastră zilnică.

Fie ca noi să ne deschidem către El și să-L lăsăm să ne infuzeze cu Sine însuși pe tot parcursul zilei. De aceea trebuie să chemăm numele Domnului în timpul zilei, începând de dimineață.

Când chemăm numele Domnului din adâncul ființei noastre, suntem umpluți de Domnul ca viață. Când chemăm Numele Domnului, suntem umpluți în interior cu Domnul, iar El ne spală, ne curăță și ne saturează cu Sine Însuși.

Apoi, venim la Domnul în cuvântul Său pentru a ne înnoi mintea în cuvântul lui Dumnezeu. Cât de mult avem nevoie ca mintea noastră să fie înnoită, spălată, curățită și purificată!

Dacă suntem pasivi și nu permitem în mod activ cuvântului lui Cristos să locuiască în noi din belșug, mintea noastră va fi vechime, plină de concepții, iar moartea este prezentă. Dacă nu învățăm să ne concentrăm activ atenția asupra duhului nostru, vom simți moartea, dar dacă ne concentrăm atenția asupra duhului nostru, savurăm viață și pace (Romani 8:6).

Din prisosul inimii vorbește gura noastră; trebuie să adunăm cuvântul Domnului în inima noastră, să cumpărăm adevărul, să prețuim adevărul și vom avea o comoară în inima noastră din care vom semăna înspre Duhul.

Zi de zi trebuie să cooperăm cu Domnul în viața noastră personală pentru a fi umpluți în duh, pentru a umbla și a trăi în Duh și pentru a semăna înspre Duhul. Dacă semănăm ceva înalt și bun, vom secera același lucru, dar dacă semănăm ceva josnic și urât, vom secera același lucru.

Fie ca noi să venim cu adevărat la Domnul în legătură cu aceasta, căci semănăm ceea ce suntem și vom secera fie stricăciune, fie viață eternă. Chiar și felul în care ne îmbrăcăm este o semănare; când alții ne văd, își fac o anumită impresie despre cum este și cum umblă un credincios.

Când ne îmbrăcăm într-un anumit fel, când ne coafăm părul într-un anumit fel și când umblăm și vorbim într-un anumit fel, semănăm semințe. Nu ar trebui să ne lăsăm înșelați – Dumnezeu nu este batjocorit, căci ceea ce seamănă omul, va și secera. Fie ca noi să semănăm înspre Duhul și să secerăm conform Duhului astăzi!

Doamne Isuse, descoperă-ne ca să Te vedem față în față, ca să putem fi transformați în aceeași imagine. Amin, Doamne, vrem să Te privim și să Te reflectăm, pentru ca Cristos să fie format în noi! O, Doamne, fie ca Tu să Te răspândești în ființa noastră interioară, să ne reconstitui cu Tine Însuți, să crești în noi și să fii format în noi! Fie ca imaginea lui Cristos să fie imprimată și văzută în noi tot mai mult, zi de zi! Amin, Doamne, ne dăm Ție astăzi pentru a Te savura și a Te experimenta ca Duh dătător de viață atotinclusiv. Umple-ne cu Tine Însuți. Vrem să chemăm Numele Tău. Vrem să semănăm înspre Duhul și nu înspre carne. O, Doamne, fie ca noi să fim cei care semănăm înspre Duhul cu dorința și scopul Duhului! Salvează-ne de la semănarea înspre carne, care ne duce la secerarea stricăciunii. O, Doamne, fie ca niciun cuvânt stricat să nu iasă din gura noastră, ci unul bun spre zidire! Introdu-Te în noi. Umple-ne cu cuvântul Tău. Fie ca noi să Te exprimăm și să semănăm înspre Duhul zi de zi, ca să putem împlini ceea ce dorește Duhul!

Savurăm și experimentăm Duhul ca binecuvântare lăudându-ne cu crucea lui Cristos și prin savurarea harului lui Cristos cu duhul nostru

Fraților, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin. Gal. 6:18

Galateni 6:14-15 ne oferă a noua cale în Galateni prin care Îl putem primi, experimenta și savura Duhul ca binecuvântare: lăudându-ne cu crucea lui Cristos și trăind o creație nouă.

Ca și credincioși în Cristos, departe fie de noi gândul de a ne lăuda decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea a fost crucificată față de noi și noi am fost crucificați față de lume. Crucea lui Cristos este lauda noastră.

Nu ne lăudăm cu cât știm, ce avem, ce putem face și chiar cu ce experiențe avem cu Cristos; ne lăudăm cu crucea lui Cristos. Aceasta înseamnă că crucea lui Cristos lucrează în noi pentru a termina orice lucru și tot ce aparține omului natural cu lucrurile lui naturale. Ne lăudăm cu faptul că totul a fost terminat pe cruce.

Nu ne lăudăm cu mașina noastră, ci cu crucea lui Cristos. Nu ne lăudăm cu casa noastră mare sau cu hainele pe care le purtăm, căci dragostea noastră pentru o casă mare și dragostea pentru moda elegantă au fost toate anulate.

Tot ce este în lume a fost desființat pe cruce. Totul a fost șters; ne lăudăm cu faptul că am fost crucificați împreună cu Cristos, iar crucea lui Cristos a desființat tot ce este în vechea creație. Acum suntem o creație nouă.

Nici măcar nu ne lăudăm cu cunoștințele noastre spirituale sau cu realizările spirituale; ne lăudăm cu crucea lui Cristos. Ceea ce contează nu este circumcizia, nici necircumcizia, ci o creație nouă.

Totul este nou acum, căci suntem o creație nouă în Cristos. Ceea ce contează este că suntem în Cristos, Cristos este în noi, am fost crucificați împreună cu Cristos, iar lumea a fost crucificată față de noi și noi față de lume. Slavă Domnului!

Acum suntem o creație nouă și umblăm într-o viață nouă. Ne lăudăm cu crucea lui Cristos și trăim o creație nouă! Amin!

Calea finală prin care putem să-L primim, să-L experimentăm și să-L savurăm pe Cristos ca Duh este prin harul Domnului Isus Cristos cu duhul nostru (Galateni 6:18). Epistola către Galateni se încheie cu: Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru, fraților. Amin. Minunat!

Harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru; așa putem să-L primim, să-L savurăm și să-L experimentăm pe Cristosul atotinclusiv ca Duh atotinclusiv dătător de viață, realitatea binecuvântării Evangheliei.

Când ne exersăm duhul, când trăim și umblăm în duhul nostru, savurăm harul Domnului Isus Cristos cu duhul nostru. Totul se reduce la aceasta: Duhul cu duhul nostru.

Duh minunat, atotinclusiv, dătător de viață este cu duhul nostru, iar acest Duh ne conduce la auzirea credinței, să ne îmbrăcăm cu Cristos, să fim crucificați, să umblăm și să trăim în Duh, să răspundem Duhului, să semănăm înspre Duhul, să trăim prin Duhul, să umblăm potrivit Duhului, să ne lăudăm cu crucea lui Cristos, să trăim o creație nouă și să savurăm harul lui Cristos cu duhul nostru.

Harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru, pentru ca noi să-L putem primi, savura și experimenta pe Cristos ca Duh, binecuvântarea Evangheliei.

Doamne Isuse, vrem să Îl savurăm pe Cristosul atotinclusiv ca Duh, binecuvântarea Evangheliei, lăudându-ne cu crucea lui Cristos! Aleluia, am fost crucificați împreună cu Cristos! Slavă Domnului, prin crucea lui Cristos suntem crucificați față de lume și lumea este crucificată față de noi! Amin, Doamne, nu mai aparținem acestei lumi, iar unica noastră laudă nu este nimic din această lume, ci crucea lui Cristos! Slavă Domnului, prin cruce am fost terminați, lumea a fost terminată și acum suntem o creație nouă în Cristos! Amin, Doamne, acum trăim în înviere ca o creație nouă și trăim în duhul contopit! Aleluia, harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru! Amin, Doamne, Te primim ca har astăzi. Tu ești har cu duhul nostru. Ne întoarcem către duhul nostru. Ne exersăm duhul. Ne exersăm să Te savurăm ca Duh cu duhul nostru, căci harul Domnului Isus Cristos este cu duhul nostru! Continuăm să Te savurăm astăzi ca Duhul cu duhul nostru.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Living and Walking by the Spirit, Sowing unto the Spirit, and Boasting in the Cross, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 20 cu tema: Calea de a-L primi, experimenta și savura pe Cristosul atotinclusiv ca Duh dătător de viață atotinclusiv — suma binecuvântării atotcuprinzătoare a evangheliei depline a lui Dumnezeu, ziua 6, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024WT-RO-w20d6, Cristos este format în noi, crucea lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Harul Domnului Isus, ne lăudăm în cruce, savurăm Duhul ca binecuvântare, secerăm conform Duhului, semănăm înspre Duhul, trăim prin duhul, umblăm prin Duhul, Witness Lee

Trăim și umblăm prin Duhul pentru a fi unși cu Duhul compus pentru clădirea lui Dumnezeu

08/01/2025 by Credincios in Cristos 1 Comment

Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns este Dumnezeu. 2 Cor. 1:21

Când trăim și umblăm prin Duhul și în duhul contopit, suntem unși cu Duhul compus pentru clădirea lui Dumnezeu. Uleiul sfânt pentru ungere din Exo. 30 a fost folosit pentru a unge tabernaculul cu tot ceea ce e legat de servirea în el; Duhul compus este pentru ungerea sfinților pentru biserică ca locuință a lui Dumnezeu, iar când suntem pentru locuința lui Dumnezeu și pentru preoție, putem savura Duhul compus atotinclusiv! Amin!

Întreaga noastră viață creștină este ceva ce ține de Duhul și este în duh. Dacă nu ne exersăm duhul pentru a-L contacta pe Domnul și nu trăim în duhul contopit, nu avem o viață creștină. Ne putem numi creștini, putem face multe lucruri pentru Dumnezeu și putem fi implicați în multe activități creștine, dar nu trăim o viață creștină adecvată decât dacă ne exersăm duhul și trăim în duh.

Secretul pentru a trăi viața creștină este Duhul cu duhul nostru. Singurul mod în care putem trăi viața creștină este să ne întoarcem către duhul nostru, unde locuiește Domnul ca Duh compus. Când trăim în duh și umblăm prin Duhul, trăim viața creștină. Aceasta înseamnă că Duhul este foarte important pentru noi în viața noastră creștină.

Când vorbim despre „Duhul” nu ne referim la Duhul lui Dumnezeu din Geneza 1 și nici nu ne referim doar la Duhul Sfânt implicat în concepția lui Isus Cristos așa cum se vede în Evanghelii. Duhul de astăzi nu este doar un simplu Duh care conține elementul lui Dumnezeu și bogățiile lui Dumnezeu; acest Duh este alcătuit cu multe lucruri. Dumnezeu a devenit om, a trăit o viață umană perfectă, a murit cu o moarte atotinclusivă și răscumpărătoare pe cruce, a fost îngropat și a rămas în Hades timp de trei zile, a înviat și a biruit moartea și s-a înălțat la al treilea cer.

În învierea Sa, Cristos a devenit un Duh dătător de viață. Acest Duh dătător de viață este, de asemenea, Duhul lui Isus (referindu-se în principal la umanitatea Sa, la viața Lui umană și la suferințele Sale pe pământ, inclusiv la moartea plină de suferință), Duhul lui Cristos (referindu-se în principal la El fiind Cel Uns, Unul încredințat de Dumnezeu să-și facă lucrarea și Cel care a biruit moartea și este în înviere), Duhul lui Isus Cristos cu o alimentare din belșug și Duhul.

Duhul de astăzi este Duhul procesat și finalizat care Îl include pe Dumnezeu, omul, umanitatea, viața umană, răstignirea, învierea, înălțarea la cer, moartea lui Cristos cu dulceața și puterea ei, învierea lui Cristos cu eficiența și puterea sa și înălțarea lui Cristos. Cristos, inclusiv umanitatea finalizată a lui Isus și divinitatea lui Cristos. Aleluia! Toatea acestea sunt în acest Duh, pe care noi îl numim „Duhul compus”, iar acest Duh este cu duhul nostru astăzi! Slavă Domnului!

Duhul compus ne unge pentru zidirea bisericii în calitate de casa lui Dumnezeu astăzi

Să ungi, de asemenea, pe Aaron și pe fiii lui și să-i sfințești, ca să fie în slujba Mea ca preoți. Exod 30:30

Mirul compus – uleiul pentru ungerea sfântă din Exo. 30 – a fost folosit pentru a unge tabernaculul cu toate mobilierul lui, altarul cu toate ustensilele lui, ligheanul și soclul lui și preoții (vezi Exod 30:26-30). Când toate aceste lucruri și persoane au fost unse cu uleiul sfânt pentru ungere, ele au fost sfințite, separate și sfințite lui Dumnezeu pentru scopul Său divin.

Aceasta înseamnă că Duhul astăzi nu este doar pentru noi să fim unși cu Duhul compus și să avem conducerea personală a lui Dumnezeu prin intermediul ungerii interioare (1 Ioan 2:20, 27), ci și mai mult, Duhul compus ne unge pentru zidirea bisericii în calitate de casă a lui Dumnezeu (Exod. 30:26-30; 1 Pet. 1:2; 1 Cor. 6:11; Rom. 15:16).

Duhul este pentru noi să fim unși, vopsiți și constituiți în viața noastră de zi cu zi, astfel încât să putem zidi biserica în calitate de casă a lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu din această epocă. Amin! Mirul din Exo. 30 Îl semnifică pe Dumnezeul Triunic procesat și finalizat prin întruparea, răstignirea și învierea lui Cristos pentru a deveni Duhul compus atotinclusiv, pentru a veni la poporul Său ales și răscumpărat și pentru a-i unge cu Sine, făcându-se una cu ei și făcându-i una cu El. (Ioan 20:22; 1 Ioan 2:20, 27; 2 Cor. 1:21; 1 Cor. 6:17).

Noi, credincioșii în Cristos, am fost mântuiți de Dumnezeu, regenerați cu viața Lui și am fost atașați de Cristos, Unsul. Și noi am fost unși de Dumnezeu cu acest mir sfânt, Duhul compus. Când credem în Domnul Isus, am fost pecetluiți de Duhul, iar acest Duh este Duhul compus.

Această sigilare este continuă; ea continuă zi de zi, căci Dumnezeu ne unge sau ne vopsește cu Duhul compus zi de zi, strat cu strat până când suntem pe deplin una cu El! Aleluia! Am fost pecetluiți cu Duhul pentru ziua mântuirii trupului nostru; până când suntem pe deplin răscumpărați de Dumnezeu, suntem pecetluiți de Duhul, adică suntem vopsiți de Duhul compus cu toate elementele a ceea ce este Dumnezeu până când suntem pe deplin una cu El, devenind chiar la fel ca El!

Și această vopsea nu este niciodată uscată, este întotdeauna umedă; Duhul compus ne unge continuu pentru zidirea bisericii! Aleluia! Pe măsură ce venim la Domnul pentru a avea părtășie cu El, pe măsură ce ne deschidem față de El de-a lungul zilei și pe măsură ce îl contactăm pe Domnul pe ici și colo de-a lungul zilei, suntem vopsiți cu Duhul compus pentru zidirea bisericii.

Această vopsire nu este o dată pentru totdeauna; Dumnezeu ne tot vopsește și ne unge zi de zi. El își vopsește umanitatea și divinitatea Sa asupra noastră. El Se răspândește pe Sine în toată ființa noastră pentru a infuza toate părțile noastre interioare cu elementele Sale. El vopsește moartea Sa, viața Sa umană, învierea Sa și înălțarea Sa în ființa noastră.

Pe măsură ce ascultăm de ungerea interioară, ascultând vorbirea interioară a Domnului și ascultând de învățătura ungerii, Duhul compus ne infuzează și ne unge pentru zidirea bisericii în calitate de casa lui Dumnezeu. O astfel de ungere, fiind mișcarea Duhului compus în noi, se aplică nouă și, de asemenea, adaugă în ființa noastră toate elementele Dumnezeului Triunic procesat și finalizat, astfel încât omul nostru interior să crească în viața divină cu elementele divine și noi putem fi contopiți cu Dumnezeu ca unul singur (Coloseni 2:19). Amin!

Duhul este în noi și El ne mișcă și ne unge în interior pentru a aplica tot ceea ce este Dumnezeu și tot ceea ce El a făcut și a realizat în persoana și lucrarea lui Cristos. Pe măsură ce El se aplică cu toate elementele Sale în ființa noastră, creștem în viață cu aceste elemente divine și suntem contopiți cu Dumnezeu ca una! Aleluia!

Aceasta este creșterea în viață a unui creștin. Creșterea noastră în viață nu este perfecționarea comportamentului nostru sau creșterea cunoștințelor noastre scripturale. Creșterea noastră în viață este ungerea Duhului compus în interior pentru ca toate elementele lui Dumnezeu să fie adăugate ființei noastre. Fie ca noi să ne deschidem ființa Domnului pentru a ne vopsi, a ne unge și a Se adaugă la noi zi de zi, astfel încât să creștem în viață pentru zidirea bisericii în calitate de casă a lui Dumnezeu.

Adăugarea lui Dumnezeu Triunic la ființa noastră este creșterea în viață a unui credincios în Cristos, pentru că creștem cu creșterea lui Dumnezeu în noi. Amin! Prin acest proces de creștere, pe măsură ce Domnul ne unge cu Duhul compus pentru a adăuga elementele lui Dumnezeu ființei noastre, suntem contopiți cu Dumnezeu și devenim una cu Dumnezeu; chiar devenim la fel ca Dumnezeu în viață și natură, dar nu și în Dumnezeire.

Creșterea noastră în viață este pentru zidirea bisericii. Uleiul sfânt pentru ungere are numai scopul de a unge locuința lui Dumnezeu și preoția (comp. cu 1 Petru 2:5); prin urmare, numai cei care sunt pentru locuința lui Dumnezeu și pentru preoție pot savura Duhul compus, atotinclusiv. Aleluia! Noi vrem să fim nu numai în viața de biserică în general, ci și în preoție, cei care slujesc Domnului în duh în viața de biserică, cei care sunt continuu unși cu Duhul compus pentru zidirea bisericii în calitate de casă a lui Dumnezeu. Amin!

Doamne Isuse, unge-ne cu Tine însuți astăzi. Adaugă-te la noi. Crești in noi. Vrem să dăm atenție ungerii interioare și să ascultăm de învățătura ungerii de astăzi. Amin, Doamne, suntem aici pentru Tine și pentru scopul Tău. Ne dăm Ție pentru zidirea bisericii ca locuință a Ta. Unge-ne pentru clădirea Ta. Unge-ne cu Duhul compus pentru clădirea lui Dumnezeu! Sfințește-ne și umple-ne cu tot ceea ce ești Tu pentru zidirea bisericii în calitate de casa lui Dumnezeu! Amin, Doamne Isuse, fă-ne una cu Tine în toate lucrurile. Vrem doar să rămânem în duhul nostru și să facem toate lucrurile în duh, pentru a putea rămâne sub ungerea continuă a Duhului! Fie ca tot ceea ce este Dumnezeu să fie aplicat ființei noastre pentru a adăuga în ființa noastră interioară elementele Dumnezeului Triunic procesat și finalizat! Amin, Doamne, fă-ne să creștem în viață prin adăugarea elementelor Tale în ființa noastră! Crești in noi pentru Trup! Unge-ne pentru slujirea noastră în viața de biserică pentru zidirea Trupului lui Cristos!

Umblăm, trăim, ne mișcăm, acționăm și vorbim conform Duhului pentru a fi unși cu Duhul compus și a trăi viața creștină pentru zidirea bisericii

Pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. Rom. 8:4

Tot ceea ce Dumnezeu vrea să realizeze, tot ceea ce vrea El să obțină și dorința inimii Sale, toate sunt legate de Duhul compus care astăzi este în și cu duhul nostru. Rom. 8:16 spune că Duhul mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. 2 Tim. 4:22 dezvăluie că Domnul, ca Duh, este cu duhul nostru. Pentru ca noi să împlinim scopul lui Dumnezeu de a zidi biserica în calitate de Trup al lui Cristos, trebuie să umblăm conform Duhului, să trăim în duhul contopit, să acționăm în duh și să vorbim conform Duhului.

Când suntem în duhul nostru, Duhul compus cu duhul nostru ne poate aplica tot ceea ce Dumnezeu este, a și a realizat. Când umblăm conform Duhului, ungerea poate opera în noi pentru a ne aduce în experiența vieții umane, a morții și a învierii lui Cristos. Zi de zi, ungerea lucrează în noi, se mișcă, acționează și vorbește în mod constant în noi. Această mișcare a ungerii în noi ne învață despre toate lucrurile.

Pe măsură ce umblăm, trăim, ne mișcăm, acționăm și vorbim conform duhului, suntem unși cu Duhul compus și trăim viața creștină pentru zidirea bisericii. Ce este viața creștină? Viața creștină nu este doar un creștin care trăiește o viață normală, conform ceea ce îi spune Biblia să facă. Viața creștină este acțiunea, mișcarea, lucrul și vorbirea Duhului compus în duhul nostru. Când suntem una cu Domnul în duh, permitem ungerii să ne conducă, să ne miște, să acționeze în noi și să ne vorbească nouă și în noi, și trăim viața creștină. Amin!

Pe măsură ce Îl contactăm pe Domnul zi de zi și trăim conform Duhului, ne este aplicată umanitatea potrivită a lui Isus și divinitatea Lui este adăugată ființei noastre. În umanitatea noastră, suntem atât de săraci și de jos, dar umanitatea lui Isus ne înalță și ne îmbogățește; trăirea noastră va fi la standardul lui Dumnezeu.

Vom trăi viața creștină conform standardului lui Dumnezeu nu pentru că ne îmbunătățim sau ne reparăm defectele și greșelile, ci pentru că suntem unși cu Duhul compus și El are o modalitate de a trăi în noi viața creștină. Numai Duhul poate fi creștin; numai Duhul poate trăi viața creștină într-un mod adecvat și conform standardului lui Dumnezeu. Ce minunat!

Când vedem acest lucru, când realizăm că numai Duhul compus din duhul nostru poate trăi viața creștină și poate sluji lui Dumnezeu în viața de biserică, vom renunța la luptă și strădanie și ne vom deschide pur și simplu la ungerea interioară a Domnului! Când ne deschidem Domnului, exersându-ne duhul pentru a-L contacta și a fi cu El, vom avea umanitatea lui Isus, moartea lui Cristos cu eficiența ei, puterea învierii lui Cristos cu eficiența ei și înălțarea lui Cristos aplicată la ființa noastră.

În această ungere, Duhul cu duhul nostru, avem învierea lui Cristos cu puterea ei și avem puterea învierii Sale. Multe lucruri ne deranjează, și mai ales Satan ne deranjează – el e cel rău, șarpele; puterea de a respinge dușmanul și necazurile lui se află în ungere. Când urmăm ungerea trăind în duhul nostru, învierea lui Cristos rezistă tuturor opoziției și atacurilor dușmanului, iar toate „insectele” și „șerpii” rele sunt respinse. În special șarpele cel vechi, diavolul, este respins.

Acest lucru se poate nu prin perfecționarea noastră sau făcându-ne mai buni, ci contactându-L pe Domnul și rămânând în duhul nostru. Când trăim după Duhul, urmând ungerea interioară, nu vom trăi virtuțile noastre naturale, ci mai degrabă, virtuțile lui Cristos care ne umplu și saturează virtuțile noastre. Amin! Când trăim, umblăm, ne mișcăm, acționăm și vorbim conform duhului, suntem unși cu Duhul compus și trăim viața creștină pentru zidirea bisericii. Amin!

Doamne Isuse, vrem să trăim și să umblăm în duhul nostru astăzi, pentru ca Tu să ne ungi cu Duhul și să trăim viața creștină. Amin, Doamne, fie ca viața noastră zilnică cu toate activitățile ei să fie în duhul contopit. Alegem nu să încercăm să fim mai buni, ci să umblăm, să trăim, să ne mișcăm, să acționăm și să vorbim conform duhului. Aleluia, Duhul compus este în duhul nostru și putem savura rezerva îmbelșugată a Duhului astăzi în viața noastră creștină! O, Doamne, fie ca viața noastră creștină să fie cea acționarea, mișcarea, lucrarea și vorbirea Dumnezeului finalizat care este în noi ca Duh compus! Amin, vrem să trăim viața creștină trăind după Duhul, astfel încât să fim unși cu Duhul compus și să savurăm tot ceea ce este Dumnezeu! Slavă Domnului, ungerea este lucrarea, mișcarea, acțiunea și vorbirea Duhului compus în duhul nostru! Amin, Doamne, noi vrem să urmăm conducerea ungerii astăzi. Unge-ne. Aplică la noi toate ingredientele și elementele ființei Tale. Fie ca să sacurăm și să experimentăm umanitatea Domnului, viața Sa umană perfectă, moartea Sa cu eficiența și dulceața ei, învierea Sa cu puterea ei și învierea Sa aplicată ființei noastre astăzi pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Live & Walk by the Spirit to be Anointed with the Compound Spirit for God’s Building, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Viața Creștină (2024 MDC) – săptămâna 3 (Semnificația intrinsecă și revelația mirului compus ca ulei sfânt pentru ungere ― un tip reprezentativ complet al Duhului atotinclusiv compus al Dumnezeului Triunic procesat) ziua 4, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024MDCw3d4, casa lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Duhul compus, trăim prin duhul, uleiul sfânt pentru ungere, umblăm prin Duhul, unși cu Duhul compus, vopsiți cu Duhul compus, Witness Lee

Scopul etern al lui Dumnezeu este să Se contopească cu omul pentru a câștiga Trupul lui Cristos

04/11/2024 by Credincios in Cristos 2 Comments

Și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile. Efes. 3:9

Scopul etern al lui Dumnezeu este să Se distribuie pe Sine în poporul Său pentru a-i face la fel ca El în viață și natură, dar nu în Dumnezeire pentru expresia Sa lărgită și extinsă. Răspunsul la toate întrebările este economia lui Dumnezeu, iar intenția Sa este să Se contopească cu omul pentru a produce biserica în calitate de Trupul lui Cristos care se finalizează în Noul Ierusalim. Amin!

Noi, credincioșii în Cristos, am fost mântuiți de Dumnezeu de la a trăi în deșertăciunea vieții noastre umane și acum trăim o viață pentru împlinirea scopului etern al lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a mântuit și ne-a chemat pentru scopul Său și conform scopului Său. Dumnezeul nostru nu este fără scop; El are un scop etern și tot ceea ce face este conform scopului Său.

Pentru ca El să-și îndeplinească scopul, Dumnezeu a creat toate lucrurile; El a creat cerurile, pământul și toate lucrurile din ele. Mai mult, El l-a creat pe om într-un mod special, astfel încât omul să poată fi una cu Dumnezeu, plin de Dumnezeu, chiar saturat cu Dumnezeu, astfel încât omul să devină expresia corporativă a lui Dumnezeu. Modul în care a fost creat omul a fost atât de intenționat și plin de sens!

Cu toate acestea, din păcate, să spun că omul a căzut; Satan a intervenit și l-a înșelat pe om și omul a căzut, iar mai târziu Satan a intrat în trupul omului și l-a corupt pe omul creat de Dumnezeu. Când omul a căzut, a pierdut sensul existenței sale. Oamenii căzuți astăzi nu au nici un sens pentru existența lor.

Pentru că sunt goi și lipsiți de sens, ei încearcă să găsească un scop în viață. Unii cred că, dacă au mai mulți bani, își găsesc sensul vieții; cu toate acestea, mai mulți bani și mai multe posesiuni nu pot satisface niciodată golul profund din interiorul omului. Unii cred că, atâta timp cât își găsesc un soț bun sau soție bună și au o viață de familie iubitoare, acest lucru îi va face fericiți și va deveni sensul vieții lor umane. Cu toate acestea, ei descoperă curând că nimeni de pe pământ nu-l poate satisface pe om și nimic și nimeni de aici nu poate da sens vieții omului.

Aceasta pentru că omul a fost creat pentru Dumnezeu și numai atunci când Dumnezeu vine în om pentru a Se contopi cu omul și a-l contopi pe om cu Dumnezeu, omul este satisfăcut și trăiește o viață plină de sens. Amin! Sensul vieții umane este sensul universului, pentru că omul este centrul universului, iar omul este aici pentru Dumnezeu.

Când descoperim că Dumnezeu vine în noi pentru a ne umple și a Se contopi cu noi pentru ca noi să fim una cu El și chiar să devenim la fel cu El în viață și natură, dar nu în Dumnezeire pentru a fi parte din expresia Sa corporativă, vom fi plin de sens în viața noastră, iar viața noastră umană va avea un scop. Suntem aici pentru scopul etern al lui Dumnezeu și suntem una cu El pentru ca El să-și împlinească scopul. Când Dumnezeu Își îndeplinește scopul și noi facem parte din el, viața noastră este plină de sens.

Care este scopul lui Dumnezeu în crearea omului și în tratarea poporul Său ales?

Era în țara Uț un om care se numea Iov. Și omul acesta era fără prihană și curat la suflet. El se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău. Iov 1:1 Iată totuși ce ascundeai în inima Ta, / iată, știu acum ce aveai de gând. Iov 10:13 Știu că Tu poți totul / și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale. Iov 42:5Cartea lui Iov este o carte foarte interesantă, pentru că aici vedem un om neprihănit care a făcut totul „după carte”, dar care a fost „tetat” de Dumnezeu când El i-a permis lui Satan să facă anumite lucruri lui și familiei sale. Această carte ne lasă cu o dublă întrebare: care este scopul lui Dumnezeu în crearea omului și care este scopul lui Dumnezeu în relația cu noi, poporul Său ales (Iov 1:1; 10:13; 13:3-4)?

Trebuie să știm răspunsul la aceste întrebări, deoarece acesta se referă la sensul existenței noastre umane. În scopul etern al lui Dumnezeu nu există accidente; mai degrabă, El permite lucrurilor să se întâmple și El aranjează ca multe lucruri să aibă loc pentru un anumit scop. Răspunsul la această dublă întrebare nu se găsește în Iov, ci în Noul Testament.

Care este scopul lui Dumnezeu în crearea omului? Care este scopul lui Dumnezeu în tratarea poporului Său ales? Răspunsul la ambele întrebări este economia lui Dumnezeu, care este intenția eternă a lui Dumnezeu cu dorința inimii Sale de a Se distribui în Trinitatea Sa divină pentru a fi viața și natura lor, astfel încât să devină la fel ca El pentru plinătatea Sa, expresia Sa (Gen. 1:26; 1 Tim. 1:22-23).

De ce ne-a creat Dumnezeu? De ce suntem aici pe pământ? De ce sunt atâtea suferințe în viața noastră și în lume? Răspunsul este clar: scopul etern al lui Dumnezeu, economia Sa. Noul Testament ne dezvăluie că intenția lui Dumnezeu în crearea de către El a universului, inclusiv a omului, este să se introducă pe Sine în om.

Pavel a văzut aceasta și a cooperat cu Dumnezeu în epistolele sale pentru a-i lumina pe toți, pentru ca ei să vadă care este economia tainei, care de-a lungul epocilor a fost ascunsă în Dumnezeu, care a creat toate lucrurile (Efeseni 3:9-10). Conform economiei Sale, Dumnezeu dorește să arate și să facă cunoscută înțelepciunea Sa felurită conducătorilor și autorităților din ceruri prin intermediul bisericii, conform scopului etern pe care El l-a făcut în Cristos Isus, Domnul nostru (v. 11).

Dorința inimii lui Dumnezeu, intenția Sa eternă, este să se distribuie pe Sine în poporul Său, astfel încât ei să fie umpluți cu El și să devină una cu El pentru a deveni la fel cu El în viață, natură, expresie și funcție, dar nu în Dumnezeire, astfel încât ei să devină expresia Sa corporativă. Scopul lui Dumnezeu în tratarea Sa cu noi, căutătorii Săi iubitori astăzi, chiar și atunci când suferim pierdere, este ca noi să-L putem câștiga pe Dumnezeu în cea mai mare măsură, astfel încât El să poată fi exprimat prin noi pentru deplinătatea scopului Său etern în crearea de către El a omului (Rom. 8:28-29).

Cu alte cuvinte, scopul etern al lui Dumnezeu are de-a face cu expresia Sa corporativă; El vrea să fie exprimat printr-un grup corporativ de oameni. Modul în care El face acest lucru nu este forțându-l pe om sau constrângându-l să facă ceea ce dorește El, ci venind la om prin Evanghelie pentru a-l atrage pe om, a-l atrage pe om și a veni în om. Dumnezeu a creat în noi un anumit organ pe care numai El îl poate umple – duhul nostru uman.

Satan a afectat trupul nostru uman pentru a-l transmuta în carne și ne-a corupt sufletul pentru a-l transforma în sine; totuși, Satan nu are tern în duhul nostru, căci duhul nostru este rezervat numai pentru Dumnezeu. Slavă Domnului, atunci când L-am primit pe Domnul Isus ca Mântuitor și viață, El a venit în duhul nostru, iar acum El este Duhul cu duhul nostru, distribuind în mod constant tot ceea ce este Dumnezeu întru ființa noastră.

Chiar și atunci când trecem prin vremuri de suferință și pierdere, când lucrurile nu numai că nu merg pe calea noastră, dar parcă ne descurcăm din ce în ce mai rău, ne putem deschide Domnului și Îi permitem să Se introducă mai mult în noi. S-ar putea să nu putem face mare lucru pentru a ne schimba situația exterioară, dar ne putem deschide Domnului din adâncul ființei noastre pentru a primi și a savura distribuirea Sa divină. El ne iubește și, chiar și atunci când suferim pierderi, El dorește ca noi să-L câștigăm în cea mai mare măsură, astfel încât El să poată fi exprimat prin noi pentru împlinirea scopului etern al lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să vedem scopul etern al lui Dumnezeu și să fim un vas deschis pentru a primi distribuirea Ta divină. Aleluia, scopul etern al lui Dumnezeu este să Se distribuie în noi, astfel încât să putem deveni la fel ca El în viață și natură, dar nu în Dumnezeire, pentru ca El să obțină o expresie extinsă și lărgită pe pământ! Amin, Doamne, ne deschidem Ție. Distribuie-Te întru ființa noastră puțin mai mult astăzi. Păstrează-ne ființa deschisă la distribuirea Ta divină. Fă-ne la fel ca și Tine în viață, în natură, în expresie și în funcție, dar nu în Dumnezeirea Ta, astfel încât să poți câștiga expresia Ta corporativă pe pământ. Aleluia, am fost creați de Dumnezeu după chipul Său și conform asemănării Sale pentru economia lui Dumnezeu! Slavă Domnului, chiar și tratarea Sa cu noi și atunci când suferim pierdere, Dumnezeu încă vrea să Se introducă pe Sine în noi, astfel încât să-L putem câștiga pe Dumnezeu, să fim una cu Dumnezeu și chiar să devenim Dumnezeu în viață și natură, dar nu în Dumnezeire, astfel încât putem fi expresia Lui corporativă! Amin, Doamne, câștigă Ti împlinirea scopului Tău etern în noi și cu noi astăzi!

Scopul etern al lui Dumnezeu este să Se contopească cu omul pentru a câștiga Trupul lui Cristos, expresia Sa corporativă

Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute! Apoc. 4:11Când citești Biblia, realizezi că nu omul a scris-o, ci Dumnezeu, căci Biblia nu este scrisă după logica umană, ci după gândirea lui Dumnezeu. Există multe lucruri care sunt „omise” în descrierea modului în care a fost creat universul, a modului în care s-a desfășurat istoria și chiar în viața Domnului Isus. Cu toate acestea, Biblia ne prezintă o viziune clară asupra mișcării lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament, mișcarea lui Dumnezeu nu a fost în om, ci împreună cu omul și între oameni, pentru că El nu putea intra în om. Dar într-o zi, Dumnezeu a ieșit din eternitate în timp și a intrat cu divinitatea Sa în umanitate pentru a deveni om. El a fost zămislit în pântecele unei fecioare timp de nouă luni și S-a născut pentru a fi un om numit Isus, primul om-Dumnezeu.

Acest Om a trăit o viață umană perfectă și minunată și multe lucruri pe care le-a făcut și le-a spus sunt consemnate în cele patru Evanghelii, care pot fi considerate biografia Lui. Apoi, El a fost pus pe cruce și a murit și a realizat multe lucruri minunate în moartea Sa. După ce a murit, a fost îngropat și, a treia zi, a înviat. În învierea Sa, El a devenit un Duh dătător de viață (1 Cor. 15:45).

Prin înviere, El și-a adus umanitatea în divinitatea Sa (Romani 1:3-4). Mai mult, în învierea Sa, Cristos a fost născut pentru a fi Fiul întâi născut al lui Dumnezeu în umanitatea Sa, pentru a fi Fiul întâi născut dintre numeroșii fii ai lui Dumnezeu. În cele din urmă, în învierea Sa, noi toți, care credem în Domnul Isus, am fost născuți din Dumnezeu pentru a fi mulți fii ai lui Dumnezeu (2 Petru 1:3), multele membre ale Trupului lui Cristos pentru a constitui Trupul lui Cristos, care este biserica (Efeseni 1:22-23).

Trupul lui Cristos este omul nou în noua creație și Cristos este totul și toți în acest om nou (Col. 3:10-11). În cele din urmă, acest Trup va fi lărgit și finalizat pentru a fi Noul Ierusalim ca plinătate, expresie corporativă, a lui Dumnezeu pentru eternitate. Ce minunat!

Biblia dezvăluie mișcarea lui Dumnezeu în om, iar intenția lui Dumnezeu în crearea tuturor lucrurilor este revelată în mod clar în Noul Testament. Intenția lui Dumnezeu în crearea tuturor lucrurilor, inclusiv a omului, a fost ca omul să fie contopit cu Dumnezeu pentru a produce biserica în calitate de Trup al lui Cristos pentru a finaliza Noul Ierusalim pentru expresia Sa glorioasă pentru eternitate (Zah. 12:1; Apoc. 4:11; 19:7).

Scopul etern al lui Dumnezeu, conform dorinței inimii Sale, este ca biserica să fie Trupul organic al lui Cristos pentru manifestarea înțelepciunii Sale felurite (Efeseni 1:9-11, 22-23; 3:9-11). Ceea ce dorește Dumnezeu în scopul Său etern este să câștige biserica în calitate de Trup al lui Cristos pentru manifestarea Sa corporativă. Pentru aceasta, El a creat toate lucrurile, El a trecut prin procesul lung în întruparea Sa și El vine în noi pentru a ne regenera și a-și face domiciliul în inima noastră.

Scopul etern al lui Dumnezeu este motivul pentru care El face totul și noi putem coopera cu El astăzi pur și simplu trăind în duh. Noi creștinii ar trebui să ne îngrijim doar de Duhul în duhul nostru; El este în noi pentru a-L împărtăși pe Dumnezeu în noi, pentru a ne face cunoscută voia lui Dumnezeu și pentru a ne conduce în toate lucrurile. Avem viață și trăim prin El, așa că trebuie să facem și toate lucrurile prin El și să umblăm împreună cu El în viața noastră de zi cu zi (Gal. 5:25; Rom. 8:4).

Trebuie să ne rugăm prin Duhul, să citim Biblia prin Duhul, să-i iubim pe alții prin Duhul și să predicăm Evanghelia prin Duhul. Tot ce avem nevoie este în Duhul; pur și simplu trebuie să ne împărtășim din harul atotinclusiv cu duhul nostru (Gal. 6:18) și să trăim conform Duhului, exersându-ne duhul.

Când ne îngrijim de duhul nostru, făcând toate lucrurile prin exersarea duhului nostru, Cristos își va face domiciliul în inima noastră, El ne transformă și noi facem toate lucrurile în El și împreună cu El. Duhul divin trăiește în noi ca să ne rugăm, să citim Biblia, să vorbim Cuvântul lui Dumnezeu, să ne iubim soțul sau soția, să-i vizităm pe păcătoși pentru predicarea Evangheliei și să facem toate lucrurile în noi și împreună cu noi.

Trebuie pur și simplu să trăim o viață pentru scopul etern al lui Dumnezeu, exersându-ne duhul, astfel încât El să-Și poată câștiga biserica, Trupul lui Cristos, pentru exprimarea Sa corporativă. Atunci când trăim o viață contopită, o viață în care suntem zilnic contopiți cu Dumnezeul Triunic, Domnul are o cale de a trăi în noi, de a fi exprimat prin noi și de a face toate lucrurile în noi. Fie ca noi să învățăm să ne deschidem Domnului cu privire la scopul etern al lui Dumnezeu și să cooperăm cu El pentru împlinirea scopului Său în viața noastră de zi cu zi.

Doamne Isuse, vrem să trăim o viață pentru scopul etern al lui Dumnezeu astăzi, exersându-ne duhul și trăind conform Duhului. Amin, Doamne, ne exersăm duhul pentru a trăi un singur duh cu Tine astăzi. Îți mulțumim că trăiești în noi ca să te rogi, să citești Biblia, să vorbești Cuvântul lui Dumnezeu și să faci toate lucrurile în noi și împreună cu noi. Ne deschidem către Tine. Vrem să ne rugăm prin Duhul, să trăim prin Duhul, să-i iubim pe alții prin Duhul și să predicăm evanghelia prin Duhul, pentru ca Tu să câștigi biserica, expresia corporativă a lui Dumnezeu. Amin, Doamne, câștigă împlinirea scopului etern al lui Dumnezeu în noi, cu noi și printre noi. Câștigă biserica, Trupul lui Cristos, expresia lărgită și extinsă a lui Dumnezeu în om! Câștigă-ți dorința inimii pe pământ, biserica în calitate de Trup organic al lui Cristos pentru manifestarea înțelepciunii Tale felurite! Dorim să cooperăm cu Tine pentru împlinirea scopului Tău, trăind în duhul nostru astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God’s Eternal Purpose is to Mingle Himself with Man to gain the Body of Christ, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul care este în Cristos Isus ca să îndeplinim în totalitate slujba noastră din unica slujbă a economiei lui Dumnezeu (2024 ITERO din primăvară) – săptămâna 2 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Inviorarea de Dimineață, Predicăm Evanghelia, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2024SITEROw2, biserica este Trupul lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, distribuirea lui Dumnezeu, Dumnezeu Își îndeplinește scopul, expresia lui Dumnezeu, ne rugăm prin Duhul, scopul etern al lui Dumnezeu, scopul lui Dumnezeu, sensul vieții umane, trăim prin duhul, voia lui Dumnezeu, Witness Lee

Nazireii de astăzi biruiesc afecțiunea naturală și sunt separați de moarte

28/06/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Căci setarea/fixarea minții pe carne este moarte, însă fixarea minții pe duh este viață și pace. Rom. 8:6

În calitate de nazireii de astăzi, trebuie să rămânem în separarea noastră pentru a fi sfinți înspre Dumnezeu, pentru a birui afecțiunea naturală și pentru a fi separați de moarte în oricare dintre formele ei.

În Numeri 6 vedem că Dumnezeu a făcut o provizie pentru tot poporul Său care vroia să-L slujească ca ei să se consacreze Lui și să fie nazireii care cooperează cu El pentru mișcarea Sa pe pământ.

Dumnezeu dorește ca întregul Său popor să fie nazirei separați în mod absolut și ultim înspre El, trăind o viață pentru nimeni altcineva decât pentru Dumnezeu și satisfacția Sa.

Pentru a fi asemenea persoane, trebuie să ne abținem de la orice fel de savurare și plăcere pământească; noi nu suntem aici pentru savurarea din trup sau din suflet prin lucrurile și activitățile din sistemul lumesc, ci pentru ca Dumnezeu să fie satisfăcut.

De aceea, trebuie să Îl savurăm pe Dumnezeu și să-L luăm ca satisfacție unică, trăind o viață pentru satisfacția Sa pe pământ. Mai mult, trebuie să fim absolut supuși calității de Cap a lui Cristos, precum și tuturor autorităților pe care Dumnezeu le-a desemnat peste noi.

Nazireul trebuia să-și lase părul să crească lung, să-l aibă ca un acoperământ înaintea lui Dumnezeu, luându-L pe Dumnezeu în calitate de Cap și autoritate supremă. Cristos trebuie să devină centrul universului nostru personal și trebuie să aibă primul loc în toate lucrurile.

El nu numai că ține împreună universul fizic, fiind centrul acestuia, ci trebuie să țină și universul nostru personal cu toată ființa noastră și cu viața noastră de zi cu zi.

Trebuie să învățăm să Îi dăm primul loc în toate lucrurile, oferindu-I dragostea noastră cea mai bună. Acest lucru înseamnă să ținem de El ca și Capul, pentru că de la Cap să putem fi bogat aprovizionați și legați împreună prin articulații și încheieturi.

Fie ca noi să Îl luăm zilnic pe Cristos ca și Capul nostru, spunându-I pur și simplu să ne conducă întreaga ființă, ziua noastră, viața noastră și totul al nostru. Aceasta este cooperarea interioară pe care o putem da Lui ca să fie Capul nostru.

Mai mult, trebuie să ne dăm seama că în noi înșine suntem plini de răzvrătire, așa că oricând nu suntem în duhul nostru contopit ca să rămânem în Domnul, suntem răzvrătiți față de El. De aceea, trebuie să fim plini de Cristos; El este Cel supus și El a luat voia Tatălui și a îndeplinit-o până la sfârșit.

A fi umpluți cu Cristos înseamnă să fim umpluți cu supunerea Sa; când suntem umpluți cu Cristos, avem un duh, o stare, o atmosferă și o intenție supusă și suntem foarte binecuvântați de Domnul.

Nazireii biruiesc afecțiunea și relațiile naturale și trăiesc prin duhul

În toate zilele nazireatului său pentru Domnul să nu se apropie de vreun mort. Să nu se pângărească nici pentru tatăl său, nici pentru mama sa, nici pentru fratele său, nici pentru sora sa, când aceștia vor muri, pentru că semnul dedicării sale pentru Dumnezeu este pe capul lui. Num. 6:6-7Nazireul nu trebuia să fie pângărit de moartea rudelor sale de sânge, ci trebuia să rămână în separarea sa pentru a fi sfânt înspre Dumnezeu (Numeri 6:7); acest lucru înseamnă că un nazireu trebuie să biruie afecțiunea naturală.

Dumnezeu nu vrea ca noi să iubim cu dragostea noastră naturală, ci cu El ca dragostea noastră (vezi Matei 12:48-50; Fil. 2:21; 1 Corinteni 13:4-8, 13; 2 Timotei 1:7). Aceasta înseamnă că trebuie să-L luăm pe Cristos ca viața și persoana noastră și trebuie să-i iubim pe alții cu El ca dragostea noastră.

Pavel a făcut acest lucru în 1 Corinteni 16:24 unde a spus: Dragostea mea în Cristos Isus să fie cu voi toți. Nu era numai dragostea sa, ci dragostea sa în Cristos Isus, adică Cristos ca dragoste a sa.

Mai mult, chiar și în tânjirea după sfinți, trebuie să facem acest lucru în părțile interioare ale lui Cristos Isus; nu ar trebui doar să ne fie dor de sfinți sau de a fi cu sfinții, ci să tânjim după ei în părțile interioare ale lui Cristos Isus (Filipeni 1:8).

Trebuie să permitem părților interioare ale lui Cristos Isus să devină părțile noastre interioare, iar dragostea noastră va fi dragostea Sa.

Domnul Isus Însuși a biruit afecțiunea Sa naturală pentru membrii familiei Sale; când ei au venit să încerce să intervină în ceea ce făcea, El a spus în mod clar că frații, surorile și mama Lui sunt cei care fac voia tatălui Său (Matei 12:48-50).

Cu toate acestea, mulți își caută astăzi propriile lucruri, nu lucrurile lui Cristos Isus; de aceea, trebuie să fim cei care caută lucrurile lui Cristos Isus, fixându-ne mintea pe duhul nostru contopit (Filipeni 2:21).

Lucrurile lui Cristos Isus sunt lucrurile legate de biserica cu toți sfinții. Dragostea noastră nu trebuie să fie o dragoste naturală, ci Cristos ca dragoste; o astfel de dragoste suferă îndelung, este bună, nu este geloasă, nu se laudă, nu este îngâmfată, nu piere niciodată, ci supraviețuiește în toate lucrurile (vezi 1 Corinteni 13).

Slavă Domnului, Dumnezeu nu ne-a dat un duh de lașitate, ci de putere, de iubire și de minte trează (2 Timotei 1:7); atunci când ne exersăm duhul, vom iubi pe sfinți cu Cristos ca dragoste a noastră, pentru că dragostea față de ceilalți este în duhul nostru contopit!

În Fapte 15:35-39 vedem cum problema dintre Pavel și Barnaba a fost cauzată de viața naturală cu relațiile naturale.

Pavel i-a propus lui Barnaba să viziteze pe frații din fiecare localitate în care au vestit cuvântul Domnului, iar Barnaba a vrut să îl ia pe Ioan Marcu, însă Pavel a considerat că nu este potrivit ca acesta să vină cu ei, deoarece ultima dată când a făcut-o, el i-a părăsit.

Biblia nu spune care dintre ei avea dreptate; Barnaba l-a luat pe Marcu și a navigat spre Cipru, în timp ce Pavel l-a ales pe Sila și a fost trimis cu binecuvântarea fraților.

Ioan Marcu era vărul lui Barnaba, iar după acest incident, Barnaba nu mai este menționat în cartea Faptele Apostolilor, în timp ce Ioan Marcu este recuperat mai târziu în lucrarea lui Pavel.

Aceasta arată că disputele care apar între lucrătorii Domnului din cauza afecțiunii naturale sunt teribile.

Trebuie să ne separăm de tot ceea ce este omul nostru natural cu entuziasmul lui natural, afecțiunea naturală, tăria naturală și abilitatea naturală, pentru ca să trăim prin Duhul, să umblăm prin Duhul și să slujim prin Duhul, făcând totul prin Duhul din duhul nostru pentru mărturia unică a lui Dumnezeu (Levitic 10:1-11; Galateni 5:25; Fil. 3:3; Rom. 1:9; 8:4; Zaharia 4:6).

Tot ceea ce facem în omul nostru natural cu entuziasmul și afecțiunea noastră naturală este un foc străin în ochii Domnului; trebuie să trăim în duh și să facem totul în Duhul pentru zidirea bisericii!

Doamne Isuse, Te iubim și iubim pe sfinți. Purifică dragostea noastră, Doamne, ca dragostea noastră să fie Cristos ca dragoste a noastră. Fie ca să avem mai mult din Cristos infuzat în noi până când părțile Sale interioare devin părțile noastre interioare și îi iubim pe alții în Cristos Isus. Amin, Doamne, mântuiește-ne din a iubi pe alții într-un mod natural. Fie ca să ne separăm de tot ceea ce este omul nostru natural, cu entuziasmul natural și afecțiunea naturală. Nu vrem să facem nimic prin puterea sau capacitatea noastră naturală, ci să trăim prin Duhul, să umblăm prin Duhul și să slujim prin Duhul, făcând totul prin Duhul din duhul nostru pentru mărturia unică a lui Dumnezeu!

Nazireii sunt separați de moarte prin faptul că sunt umpluți cu Cristos ca Duhul dătător de viață

În toate zilele nazireatului său pentru Domnul să nu se apropie de vreun mort. Să nu se pângărească nici pentru tatăl său, nici pentru mama sa, nici pentru fratele său, nici pentru sora sa, când aceștia vor muri, pentru că semnul dedicării sale pentru Dumnezeu este pe capul lui. În toate zilele nazireatului său să fie sfânt pentru Domnul. Dar dacă un om moare pe neașteptate lângă el și astfel își pângărește capul care a fost consacrat, va trebui să‑și radă capul în ziua curățirii lui; să și‑l radă în ziua a șaptea. Num. 6:6-9Nazireii nu aveau voie să se apropie de o persoană moartă și nici să fie pângăriți de moartea subită a vreunuia de lângă ei (vezi Numeri 6:6-9); acest lucru înseamnă că un nazireu este separat de moarte.

Principiul nazireilor este că ei sunt separați de moartea spirituală și de starea spirituală de moarte. Ori de câte ori simțim sau mirosim duhoarea morții spirituale, trebuie să fugim.

Așa cum nu ne place să ne uităm la propriul coș de gunoi sau la coșul de gunoi al altora, tot astfel nu ar trebui să privim la moarte sau să încercăm să înțelegem lucrurile care sunt răspândite pentru a provoca moartea.

Fie ca noi să ne exersăm să savurăm lucrurile bune ale economiei lui Dumnezeu și să refuzăm să ne hrănim sau să ascultăm chestiunile de bârfă, de critică și de cârtire, care în cele din urmă duc la moarte și la lipsa de viață.

Dacă contactăm aceste lucruri negative, nu ne vom putea ruga; s-ar putea să avem o sută de motive ca să ascultăm bârfe sau critici, dar rezultatul va fi că vom fi aduși într-o stare de moarte spirituale.

Trebuie să fim separați de moarte. Este mai bine să nu știm nimic și să nu încercăm să aflăm ce s-a întâmplat și cine a făcut cutare lucru, pentru că cu cât știm mai mult, cu atât mai mult vom fi aduși în starea de moarte spirituală .

Majoritatea discuțiilor din viața de biserică nu sunt legate de lucruri păcătoase, ci legate de moarte; vorbirea noastră poate răspândi moarte. Uneori, chiar și în cadrul întâlnirii, ne putem simți sufocați, neputând să ne rugăm.

În calitate denazireii de astăzi, noi trebuie să învățăm lecția de a fi în viață și de a fi separați de moarte și de lipsa de viață.

Când ajungem la întâlnire și simțim moartea – nu dinadins, ca și cum că am inspecta să vedem dacă există moarte, ci ori de câte ori simțim moartea în întâlnire – trebuie să fim primii care să ne exersăm duhul și să ne rugăm.

“Doamne Isuse, acoperă această întâlnire cu sângele tău victorios! Doamne, sub sângele Tău, participăm în viața Ta divină! Ne exersăm duhul împotriva oricărei morți, Doamne, și luptăm împotriva morții în toate formele ei! Amin, Doamne Isuse, vrem să fim plini de Cristos ca Duhul dătător de viață și vrem ca întâlnirea noastră să fie umplută cu viața și slujba vieții!”

Cel mai detestabil lucru în ochii lui Dumnezeu este moartea (vezi Apoc. 3:4, Levitic 11:31); El urăște atunci când poporul Său are numele că trăiește, dar este mort. Dumnezeul nostru este viu și trebuie să ne potrivim cu El prin faptul că suntem plini de viața Sa și astfel să fim oameni vii.

Trebuie să fim plini de Cristos ca Duhul dătător de viață ca să fim umpluți cu viață și trebuie să fim separați de moarte.

Diverse tipuri de moarte spirituală se pot răspândi printre poporul lui Dumnezeu în viața de biserică: moartea sălbatică (cadavrele fiarelor), moartea blândă (cadavrele vitelor) sau moartea subtilă (cadavrele târâtoarelor) (Levitic 5:2; cf. 1 Ioan 5:16a).

Trebuie să fim separați și mântuiți de toate aceste feluri de moarte. Cum putem fi mântuiți de moarte în toate formele ei? Pentru a fi mântuiți de moarte, trebuie să ne dăm seama că fixarea minții noastre pe carne este moarte, dar ațintirea minții noastre pe duh este viață și pace (Romani 8:6). Aleluia!

Trebuie să învățăm să ne fixăm mintea pe duhul nostru, pentru ca să fim plini de Cristos ca Duhul dătător de viață; El este anti-moarte, El ne poate mântui de moarte, iar viața Sa ne va însufleți și ne va umple de viață!

Pentru ca să fim mântuiți de moarte, trebuie să fim umpluți cu “anti-moarte”, adică trebuie să fim plini de Cristos ca Duh dătător de viață prin exersarea duhului nostru în rugăciune (Rom. 8:11; Efeseni 6:18).

Și dacă suntem pângăriți de o moarte neașteptată (nu putem controla sau prezice momentul când cei din jurul nostru brusc răspândesc moarte), trebuie să avem un nou început, cu o nouă consacrare, separându-ne din nou înspre Domnul (vezi Numeri 6:9-14a; cf. 1 Sam. 1:11; 2:11).

Fie ca noi să fim vigilenți, plini de simțământul de război împotriva morții, având un simț al morții, ca să putem lupta împotriva ei.

Doamne Isuse, ne separăm de orice ține de moarte înspre Tine, Dumnezeul nostru viu! Vrem să ne fixăm mintea pe duhul nostru, să fim atenți la duhul nostru, să ne îngrijim de duhul nostru și să ne folosim duhul nostru, pentru ca să fim plini de anti-moarte – plini de Cristos ca Duh dătător de viață! Amin, Doamne Isuse, alegem să fim separați de moarte, să stăm departe de moarte, să nu ascultăm nici o bârfă, critică sau cârteală, ci pur și simplu să Te savurăm pe Tine ca viață și să fim umpluți de viață! Umple-ne cu Tine ca viață și revarsă-Te din noi ca viață!

Acest articol este o traducere în limba română pentru, Today’s Nazarites Overcome Natural Affection and are Separated from Death (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1).

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Consacrare, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos Tagged With: biruim afecțiunea naturală, Doamne Isuse Te iubim, Duhul dătător de viață, in duhul contopit, nazireii de astăzi, nu o dragoste naturală, separați de moarte, Studiul-Cristalizare Numeri, trăim prin duhul, umpluți cu Cristos

Primary Sidebar

Căutați pe site

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Articole Recente

  • Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Efeseni 6:11Ca Trup al lui Cristos, ne îmbrăcăm cu întreaga armură a lui Dumnezeu în duh prin rugăciune
  • Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Efeseni 6:10Suntem împuterniciți în Domnul și luptăm împotriva puterilor rele din locurile cerești
  • Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Matei 6:10Îl iubim pe Cristos și alegem voia lui Dumnezeu ca armata-mireasă luptând pentru a supune voința satanică
  • Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Romani 8:37Fiind cei slabi care depind de Domnul, Dumnezeu ne va face Sulamita Sa, mireasa Sa
  • Frumoasă ești, iubito, ca Tirța, plăcută ca Ierusalimul, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor. Cântarea Cântărilor 6:4Mireasa este un războinic corporativ care luptă împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu, depinzând de Cristos
  • Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe... Apoc. 3:4-5Veșmântul nostru de nuntă este Cristos trăit din noi ca dreptatea noastră subiectivă zilnic

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului