• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

viața creștină

Cristos este portretul viu al lui Dumnezeu; noi păzim legea trăindu-L pe Dumnezeu pentru a-L exprima pe El

27/01/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea....iubesc mărturiile Tale. Psalm 119:97, 119

Legea este o imagine a lui Dumnezeu, un portret al lui Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu; Cristos este realitatea legii ca mărturie a lui Dumnezeu, iar a păzi legea în realitate înseamnă să trăim o viață de om-Dumnezeu, o viață care este mărturia lui Dumnezeu.

În studiul nostru aprofundat legat de schița vitală a revelației divine din cărțile Exod, Levitic și Numeri, ne dăm seama că întreaga Biblie – și în special aceste trei cărți – descoperă economia lui Dumnezeu.

Întreaga Biblie vorbește despre economia lui Dumnezeu; încărcătura Bibliei este economia lui Dumnezeu și, în afară de aceasta, nu există nimic altceva în Biblie.

În economia Sa, Dumnezeu are o administrație a casei de a-Și îndeplini planul pentru împlinirea dorinței inimii Sale. Dumnezeu are dorința inimii de a câștiga un popor care nu doar că este creat de El, ci și regenerat de către El, sfințit și transformat de El și care este conformat imaginii lui Cristos ca întruparea Dumnezeului Triunic procesat.

În cele din urmă, acest popor va fi adus în glorie, în expresia corporativă a Dumnezeului Triunic, unde strălucește împreună cu Dumnezeu și Îl exprimă pe Dumnezeu.

Trebuie să cunoaștem economia lui Dumnezeu și să vorbim doar învățătura economiei lui Dumnezeu și, în afară de economia lui Dumnezeu, nu ar trebui să vorbim sau să învățăm nimic altceva.

În Vechiul Testament nu se găsește această expresie, “economia lui Dumnezeu”, dar avem o imagine a acesteia; în Noul Testament vedem economia lui Dumnezeu într-o vorbire clară, în special în scrierile lui Pavel.

Ca popor al lui Dumnezeu, am fost aleși și răscumpărați de Dumnezeu și suntem aduși la punctul în care putem vedea revelația divină cu privire la Dumnezeu Însuși și la economia Sa; aceasta ne instruiește și ne zidește ca mărturie a Sa pe pământ.

În cartea Genezei vedem cum a fost ales poporul lui Dumnezeu, în Exod a primit revelația divină cu privire la Dumnezeu și la locuința Sa, iar în Levitic Dumnezeu l-a instruit pe poporul Său să I se închine și să se împărtășească din El și să trăiască o viață sfântă, curată și plină de bucurie.

Dacă ne uităm la istoria copiilor lui Israel din Vechiul Testament, ne dăm seama că aceasta este un tip reprezentativ al istoriei noastre ca și credincioși în Noul Testament; ceea ce li s-a întâmplat lor este pentru avertismentul nostru, astfel încât să învățăm din exemplul lor.

O, fie ca să avem o față dezvelită ca să vedem revelația divină cu privire la Dumnezeu și la economia Sa și fie ca să fim instruiți și zidiți ca mărturia Sa pe pământ astăzi!

Legea este mărturia lui Dumnezeu pentru ca poporul Său să primească revelația cu privire la Sine Însuși

Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu doreşte şi chiar tânjeşte după curţile Domnului...Chiar vrabia a găsit o casă, şi rândunica un cuib pentru ea, unde şi-a pus puii; altarele Tale...Ferice de cei care locuiesc în casa Ta. Psalm 84:1-4Pe Muntele Sinai, poporul lui Dumnezeu au primit revelația cu privire la Dumnezeu Însuși, ca ei să fie separați înspre El pentru a fi poporul Său.

Legea nu este un set de porunci care să fie păzite de poporul Său; mai degrabă, este mărturia lui Dumnezeu ca poporul Său să primească o revelație cu privire la cine este El. Legea este un portret al lui Dumnezeu, o revelație a lui Dumnezeu Însuși; legea descoperă faptul că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al dragostei, al luminii, al sfințeniei și al dreptății.

În Noul Testament avem o descriere a lui Dumnezeu și vedem că El este dragoste, lumină, sfințenie și dreptate; cu toate acestea, în Vechiul Testament vedem o imagine a lui Dumnezeu.

Cele zece porunci sunt un tip reprezentativ care Îl simbolizează pe Cristos ca portretul lui Dumnezeu, ca expresie a imaginii lui Dumnezeu.

Evrei 1:3 spune că Isus Cristos – Fiul lui Dumnezeu – este imaginea expresă a lui Dumnezeu, întipărirea substanței lui Dumnezeu. Când ceilalți L-au văzut pe Isus, ei L-au văzut pe Dumnezeu.

Legea este, de asemenea, un portret al lui Dumnezeu; dacă aruncăm o privire mai atentă asupra celor zece porunci, ceea ce vedem nu este un set de reguli din partea lui Dumnezeu, ci mai degrabă, vedem ceea ce Dumnezeu este, și anume că Dumnezeu este dragoste, lumină, sfințenie și dreptate.

Deoarece legea era un astfel de portret al lui Dumnezeu, a fost numită Mărturia lui Dumnezeu (vezi Exod 25:16, 21; 31:18).

Prin urmare, chivotul în care a fost pusă legea era numit Chivotul Mărturiei (Exod 25:22), iar tabernaculul în care era așezat Chivotul a fost numit Tabernaculul mărturiei (Exod 38:31). În Psalmi, de multe ori legea este numită ca fiind mărturia (Ps. 19:7; 25:10; 119:2).

Prin lege, poporul lui Dumnezeu a primit o revelație despre cine este Dumnezeu; legea ca portretul lui Dumnezeu L-a revelat pe Dumnezeu poporului Său, ca ei să fie separați înspre Dumnezeul Sfânt ca poporul Său sfințit.

Domnul le-a spus poporului Său: Eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru; sfințiți-vă deci și fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt (Lev. 11:44).

Putem vedea lucrarea lui Dumnezeu chiar din primul capitol al Genezei; Dumnezeu a creat toate lucrurile și a îndeplinit multe lucruri, dar nu vedem ce fel de Dumnezeu este. Din Geneza 1 nu putem vedea dacă El este un Dumnezeu al dragostei sau un Dumnezeu al urii, un Dumnezeu al întunericului sau un Dumnezeu al luminii.

Legea însă ne prezintă un portret, o descriere a lui Dumnezeu și, prin aceasta, înțelegem cine este El. Prin lege avem un portret, o descriere, cu privire la cine este Dumnezeu; prin lege, înțelegem ce este Dumnezeu, care este dorința inimii Sale și ce fel de Dumnezeu este.

Ca mărturia lui Dumnezeu, legea este un tip reprezentativ al lui Cristos; Cristos este portretul viu al lui Dumnezeu, definiția și descrierea Sa vie. Când a venit Cristos, El L-a exprimat pe Dumnezeu, L-a explicat pe Dumnezeu și L-a declarat pe Dumnezeu; El Însuși a fost Cuvântul lui Dumnezeu, însăși definiția și explicația lui Dumnezeu.

Ca popor al lui Dumnezeu, trebuie să primim revelația cu privire la El Însuși, ca să fim separați înspre Dumnezeul Sfânt ca poporul Său sfințit; pe acest aspect se pune un accent deosebit în cartea Levitic (vezi Lev. 11:44).

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai venit ca să fii realitatea legii ca mărturie a lui Dumnezeu; Tu ești portretul viu al lui Dumnezeu, căci Tu L-ai exprimat pe Dumnezeu, L-ai declarat pe Dumnezeu și L-ai explicat pe Dumnezeu. Fie ca să primim revelația cu privire la Dumnezeu, ca să fim separați înspre Dumnezeul Sfânt ca poporul Său sfințit. Amin, Doamne, fie ca să vedem tot mai mult cine este Dumnezeul nostru și fie ca să fim infuzați cu Dumnezeu. Vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeul nostru, să vedem cine este Dumnezeul nostru și să fim infuzați cu elementul lui Dumnezeu, așa cum este descoperit în Cuvântul Său.

Cristos este portretul viu al lui Dumnezeu; noi păzim legea trăindu-L pe Dumnezeu pentru a-L exprima pe El

Realitatea păzirii legii este aceea de a-L trăi pe Dumnezeu şi a-L exprima pe Dumnezeu. O astfel de trăire, o trăire în economia eternă a lui Dumnezeu, este trăirea unui om-Dumnezeu, o viaţă de renegare continuă a sinelui şi de a fi crucificat încontinuu pentru a-L trăi pe Cristos, care este mărturia lui Dumnezeu, prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos pentru pentru expresia lărgită şi dezvoltată a lui Dumnezeu (Mat. 16:24; Gal. 2:20; Fil. 1:19-21a; Rom. 8:4). Exod 20:1, nota subsolică 1, Versiunea RecâștigăriiÎn Vechiul Testament, Dumnezeu a fost exprimat, definit și explicat prin lege; căutătorii iubitori ai lui Dumnezeu L-au văzut pe Dumnezeu, L-au savurat pe Dumnezeu și L-au cunoscut pe Dumnezeu prin lege.

Noi, ca și creștini, putem crede că legea a fost dată ca noi să o păzim, dar de fapt legea a fost dată ca mărturie a lui Dumnezeu, un portret al lui Dumnezeu, ca noi să avem o revelație despre cine și ce este Dumnezeu.

Prin urmare, mulți dintre psalmiști și-au exprimat dragostea pentru lege și, citind și închinându-se cu legea, L-au savurat din plin pe Dumnezeu.

Ca mărturie a lui Dumnezeu, legea este într-adevăr atrăgătoare. Chiar Pavel a spus că legea este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună (Rom. 7:12). Legea este sfântă, dreaptă, bună și spirituală, deoarece legea este un portret al lui Dumnezeu.

Biblia ne arată că legea este mărturia lui Dumnezeu (Exod 16:34; 31:18; 32:15; 40:20; Psa. 19:7), expresia lui Dumnezeu, o revelație a lui Dumnezeu pentru poporul Său.

Legea lui Dumnezeu descoperă atributele lui Dumnezeu, arătând că El este gelos (Ex. 20:4-6; cf. 2 Cor. 11:2), sfânt (Ex. 20:7-11), iubitor (v. 6, 12-15; cf. Rom. 13:8-10; Gal. 5:14), drept (Ex. 20: 5), adevărat (v. 16; cf. 1 Ioan 1:5-6) și pur (Exod 20:2-3, 17).

Fiind cuvântul lui Dumnezeu și mărturia Sa, expresia lui Dumnezeu, legea este un tip reprezentativ al lui Cristos ca Cuvânt al lui Dumnezeu și mărturia lui Dumnezeu, expresia lui Dumnezeu (Ioan 1:1, 18; Apocalipsa 19:13; 1:5; Col. 1:15).

Deoarece legea este un lucru atât de pozitiv, ce înseamnă pentru noi, ca și credincioși noutestamentari să păzim legea? Realitatea păzirii legii este ca noi să-L trăim pe Dumnezeu și să-L exprimăm pe Dumnezeu.

Așa cum Cristos L-a exprimat și L-a trăit pe Dumnezeu, definindu-L și explicându-L pe Dumnezeu în trăirea Sa omenească, tot așa astăzi trebuie să-L exprimăm pe Dumnezeu, fiind infuzați cu Dumnezeu prin Cuvântul Său.

Trebuie să avem o trăire în economia eternă a lui Dumnezeu, trăirea unui om-Dumnezeu; o astfel de trăire este o negare continuă a sinelui și o crucificare împreună cu Cristos, care este mărturia lui Dumnezeu.

Modul în care păzim legea – realitatea păzirii legii în duh – este prin negarea sinelui și prin trăirea unei vieți crucificate pentru a-L trăi pe Cristos, care este mărturia lui Dumnezeu.

Îl trăim pe Dumnezeu și Îl exprimăm pe Dumnezeu prin resursa bogată a Duhului lui Isus Cristos pentru expresia lărgită și extinsă a lui Dumnezeu (Mat. 16:24; Gal. 2:20; Fil. 1:19-21a; Rom. 8:4).

Putem aborda păzirea legii în două moduri – putem fi fie păzitori literali, fie căutători ai lui Dumnezeu; dacă suntem păzitori literali de lege, legea este un cod de conduită sau reglementările lui Dumnezeu pentru viața noastră creștină, dar dacă suntem căutători ai lui Dumnezeu, Cristos este realitatea legii, iar noi Îl vom trăi și Îl vom exprima pe Dumnezeu.

Fie ca noi să fim căutătorii iubiți ai lui Dumnezeu, cei care Îl iubim pe Dumnezeu, Îl căutăm pe Dumnezeu și luăm legea – și Cuvântul lui Dumnezeu – nu ca pe niște reguli și regulamente, ci ca pe portretul lui Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu și vom fi infuzați de Dumnezeu ca să nu mai trăim în noi înșine, ci în duhul contopit.

Când Îi permitem Domnului să Se infuzeze pe Sine întru noi prin cuvântul Său, vom trăi un alt fel de viață, o viață de continuă negare a sinelui și de crucificare împreună cu Cristos, iar Cristos ca realitate a legii – adevărata mărturie a lui Dumnezeu și portretul lui Dumnezeu – este infuzat în noi ca să trăiască în noi o viață de om-Dumnezeu.

Doamne Isuse, venim la Cuvântul Tău cu un duh exersat pentru a fi infuzați cu Tine ca portret al lui Dumnezeu, mărturia vie a lui Dumnezeu. Vrem să fim căutătorii iubiți ai lui Dumnezeu care sunt infuzați cu Dumnezeu în Cuvântul Său și care sunt alimentați prin Duhul îmbogățit pentru a putea trăi o viață de continuă negare a sinelui și fiind crucificați pentru a-L trăi pe Cristos! Amin, Doamne, fie ca să avem o trăire în economia eternă a lui Dumnezeu, trăirea unui om-Dumnezeu, pentru a deveni mărturia actuală a lui Dumnezeu pe pământ prin reproducerea lui Cristos ca mărturie a lui Dumnezeu.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ is the Living Portrait of God; we Keep the Law by Living God to Express Him (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristos e realitatea legii, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl trăim pe Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu, o descriere a lui Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu, portretul viu al lui Dumnezeu, revelație cu privire la Dumnezeu, să păzim legea, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

Trebuie să primim revelația cu privire la Dumnezeu și la economia lui Dumnezeu pentru zidirea lui Dumnezeu

24/01/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Înspre economia plinătății timpurilor, pentru a aduce toate lucrurile sub Cristos ca și Cap, lucrurile din ceruri și lucrurile de pe pământ, în El. Efes. 1:10 trad. lit. din Recovery Version

Chiar dacă cuvântul economie nu este folosit în cărțile Vechiului Testament, totuși, tipologia din Exod, Levitic și Numeri descoperă economia lui Dumnezeu; trebuie să primim revelația cu privire la Dumnezeu și economia lui Dumnezeu.

În aceste cărți vedem economia lui Dumnezeu în figuri reprezentative, în timp ce în Noul Testament o vedem în definiție și învățătură. De fapt, încărcătura întregii Biblii este economia lui Dumnezeu; singurul lucru pe care noi, ca credincioși, îl putem găsi în Biblie este economia lui Dumnezeu și aceasta este încărcătura sau marfa noastră unică.

Pe lângă economia lui Dumnezeu, nu avem altceva de învățat. În și conform economiei lui Dumnezeu, am fost aleși, răscumpărați și mântuiți de robia căderii și am fost eliberați în Cristos de uzurparea lumii și de robia lui Satan.

Noi eram morți în păcate și ofense, fără Dumnezeu în lume și neavând nici o speranță și nici o viață; dar slavă Domnului, Dumnezeu ne-a ales, Cristos ne-a răscumpărat și ne-a mântuit, și noi am fost mântuiți de uzurparea și robia lui Satan în lume!

Acum, fiind mântuiți, Îl savurăm pe Cristos; am primit revelația divină de la Dumnezeu și acum suntem zidiți cu Dumnezeul Triunic procesat.

În și conform economiei lui Dumnezeu, noi suntem reconstituiți, reformați, remodelați și rezidiți cu Dumnezeul Triunic, Cel care a fost procesat și finalizat pentru a deveni Duhul dătător de viață atotinclusiv.

De asemenea, suntem formați într-o armată preoțească; suntem transformați nu doar metabolic în natura noastră, ci și maturizați prin viața divină care ne saturează și crește în noi.

Domnul ne pregătește și ne formează pentru a fi armata Sa preoțească, armata care luptă pentru Dumnezeu și interesele Sale pe pământ și armata care călătorește împreună cu Dumnezeu pe pământ.

În cele din urmă, suntem pregătiți de Dumnezeu în toate felurile, astfel încât să-L putem poseda pe Cristosul atotinclusiv ca țară bună; Dumnezeu ne pregătește și ne echipează ca noi să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv. Slavă Domnului!

Astăzi vrem să vedem mai multe despre modul în care Vechiul Testament – în special Exodul, Leviticul și Numeri – vorbește despre și dezvăluie economia lui Dumnezeu și despre cum o putem experimenta în viața noastră de astăzi.

De asemenea, vrem să vedem cum noi, ca popor lui Dumnezeu, trebuie să primim revelația divină cu privire la Dumnezeu Însuși și la economia Sa pentru pregătirea și zidirea noastră ca mărturie a Sa! Amin!

Să vedem cum tipologia din Exod, Levitic și Numeri descoperă economia lui Dumnezeu

Cuvântul economie nu este folosit în Vechiul Testament, dar se găseşte în Noul Testament, în special în scrierile lui Pavel...Deşi poate că acest cuvânt nu este folosit în Exod, Levitic, şi Numeri, tipologia din aceste cărţi dezvăluie economia lui Dumnezeu. Economia lui Dumnezeu este administraţia Sa împreună cu planul Său, scopul Său, şi aranjamentul Său pentru a-Şi îndeplini planul Său şi a-Şi atinge scopul Său pentru împlinirea dorinţei inimii Sale. Această dorinţă este de a avea un popor nu doar creat de către El, dar şi regenerat, sfinţit, transformat, şi conformat imaginii lui Cristos în calitate de întrupare a Dumnezeului Triunic procesat. În cele din urmă, acest popor va fi adus în glorie, în expresia Dumnezeului Triunic. Aceasta este economia lui Dumnezeu. În Vechiul Testament avem un tablou al economiei lui Dumnezeu; în Noul Testament avem o vorbire clară cu privire la economia lui Dumnezeu. Witness Lee, Studiul-viaţă Numeri, pag. 245Expresia “economia lui Dumnezeu” nu se găsește nicăieri în Vechiul Testament, dar în tipologie, cărțile Exod, Levitic și Numeri descoperă economia lui Dumnezeu.

Întreaga Biblie vorbește despre acest lucru: economia lui Dumnezeu; în afară de aceasta, nu avem altceva de învățat, nimic altceva de vorbit și nimic altceva pe care să ne concentrăm.

Economia lui Dumnezeu nu este ceva “prea înalt” de prezentat atât credincioșilor noi, cât și necredincioșilor, nici nu este ceva complicat și de neatins, deoarece ea este centrul întregii Biblii.

Care este economia lui Dumnezeu? Conform Bibliei, economia lui Dumnezeu este administrarea casei Sale de a-și îndeplini planul pentru îndeplinirea dorinței inimii Sale.

Ceea ce este în inima lui Dumnezeu este să aibă un grup de oameni care nu doar că sunt creați de El în imaginea Sa, ci care de asemenea sunt regenerați, sfințiți, transformați și conformați cu imaginea lui Cristos ca întruparea Dumnezeului Triunic procesat.

Un astfel de popor este în cele din urmă adus în glorie, și anume în expresia corporativă a Dumnezeului Triunic (1 Tim. 1:3-4, 18; 6:3; cf. 1 Cor. 4:17; 2 Tim. 1:6-9; 4:7).

În 1 Tim. 1:3-4 Pavel l-a îndemnat pe Timotei să le poruncească unora să nu învețe alte lucruri decât economia lui Dumnezeu, care este în credință; acest lucru arată că învățătura economiei lui Dumnezeu este învățătura unică din Noul și din Vechiul Testament și că nu ar trebui să învățăm nimic altceva.

Mai mult, atunci când învățăm economia lui Dumnezeu, noi ducem războiul cel bun, luptând împotriva diferitelor învățături ale dizidenților pentru a duce la îndeplinire economia lui Dumnezeu.

Așadar, trebuie să ne ventilăm duhul până la flacără și să nu ne fie rușine de mărturia Domnului și a slujitorilor Săi; ne ventilăm duhul până la flacără, învățăm doar economia lui Dumnezeu și nu ne este rușine de mărturia Domnului!

În Vechiul Testament avem o imagine a economiei lui Dumnezeu, iar în Noul Testament avem o vorbire clară în ce privește economia lui Dumnezeu. Istoria copiilor lui Israel, așa cum este consemnată în Vechiul Testament, este un tip al istoriei credincioșilor din Noul Testament (vezi 1 Cor. 10:6, 11; Rom. 15:4).

Deci trebuie să fim atenți la vorbirea noastră, în special la murmurele noastre, pentru a putea face toate lucrurile fără murmur și raționamente; când murmurăm așa cum a făcut poporul lui Israel, Domnul poate veni să ne disciplineze.

Fie ca să învățăm din exemplul și istoria poporului Israel, dându-ne seama că Dumnezeu are o economie și că El aranjează toate lucrurile din mediul nostru pentru transformarea noastră.

Fie ca să vedem cum tipologia din Exod, Levitic și Numeri descoperă economia lui Dumnezeu și fie ca noi să fim una în duh cu Domnul ca să vorbim și să trăim în economia lui Dumnezeu astăzi.

Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai descoperit să vedem o viziune a economiei Tale, a administrației casei Tale pentru îndeplinirea planului pentru împlinirea dorinței inimii Tale. Fie ca să fim nu doar cei creați după imaginea Ta, ci și cei regenerați cu viața Ta, transformați în natura Ta și conformați cu imaginea lui Cristos ca întrupare a lui Dumnezeu! Amin, Doamne, fie ca economia lui Dumnezeu să devină unicul lucru pe care ne concentrăm, învățăm, vorbim și le spunem altora. Vrem să fim cei care, în cele din urmă, suntem aduși în glorie, în expresia corporativă a Dumnezeului Triunic!

Ca popor al lui Dumnezeu, trebuie să primim revelația cu privire la Dumnezeu și economia lui Dumnezeu pentru instruirea și zidirea noastră ca mărturie a Sa

Și să-i iluminez pe toți ca să vadă care este economia misterului, care de-a lungul epocilor a fost ascunsă în Dumnezeu, care a creat toate lucrurile. Efes. 3:9 trad. lit. din Recovery VersionÎn cartea Geneza vedem cum poporul lui Dumnezeu a fost ales de Dumnezeu, iar în Exod ei au primit revelația divină cu privire la Dumnezeu și locuința Sa.

Poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu trebuie să primească revelația divină cu privire la Dumnezeu Însuși și economia Sa pentru instruirea și zidirea lor ca mărturie a Sa.

După ce poporul Israel a participat la mântuirea inițială a lui Dumnezeu – așa cum a fost îndeplinită în Paște – ei au primit revelația divină.

Dumnezeu i-a scos din Egipt și i-a adus la muntele lui Dumnezeu, Muntele Sinai, iar acolo El le-a dat o revelație deplină cu privire la El Însuși și la locuința Sa. Putem spune că revelația pe care poporul Israel a primit-o pe Muntele Sinai conținea “modelul” pentru zidirea locuinței lui Dumnezeu.

Revelația divină a fost prin savurarea proviziei divine; poporul lui Israel a gustat resursa manei cerești și a apei vii care curgea din stânca lovită (Exod 16:1—17:7; 1 Cor. 10:3-4).

De asemenea, revelația divină a fost prin experimentarea faptului de a fi o armată care s-a împărtășit din lupta lui Dumnezeu împotriva inamicilor Săi, precum în lupta lor împotriva egiptenilor și a amaleciților (Exod 14; 17:8-16; Gal. 5:16-17; cf. 1 Pet. 2:11).

Încă de la început, când Dumnezeu a eliberat pe poporul Său din Egipt, El i-a numit “oștirile Sale”; poate că ei nu considerau că erau oștirile Domnului, dar de fapt erau oștirile lui Dumnezeu. În viziunea lui Dumnezeu, când au ieșit din Egipt, poporul lui Israel era oștirile lui Dumnezeu.

Apoi, în Exod 17, ei s-au luptat cu Amalec, cu Moise care mijlocea pe munte și Iosua care lupta în vale. Cristos mijlocește pentru noi, iar Duhul cu duhul nostru luptă împotriva cărnii; pe de o parte, Cristos este Mijlocitorul care mijlocește în duhul nostru, iar pe de altă parte, El este Duhul care luptă în duhul nostru.

Putem primi revelația cu privire la Dumnezeu și economia lui Dumnezeu, intrând în Sfânta Sfintelor reală și practică, duhul nostru contopit, și astfel să intrăm în rugăciunea reală și adevărată, luându-L pe Cristos ca Împăratul, Conducătorul, Capul și autoritatea noastră.

În acest fel, Îi oferim preeminența în ființa noastră în toate lucrurile și putem vedea o revelație a lui Dumnezeu și a economiei Sale.

În cele din urmă, în Exod 19, poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu a ajuns la muntele lui Dumnezeu; când Dumnezeu l-a trimis pe Moise să salveze pe copiii lui Israel din mâna lui Faraon, El i-a spus lui Moise că după ce va fi scos pe popor din Egipt, ei vor sluji Domnului pe acest munte (Exod 3:12), iar acest lucru s-a împlinit.

Pe acest munte, poporul lui Dumnezeu a primit revelația cu privire la Dumnezeu Însuși – legea – pentru a putea fi separat întru Dumnezeu. Legea nu este un set de porunci, un set de ceea ce să faci și ce să nu faci; mai degrabă, este o imagine al lui Dumnezeu, un portret al lui Dumnezeu.

Legea este un portret al lui Dumnezeu, o revelație a lui Dumnezeu Însuși; legea descoperă faptul că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al dragostei, al luminii, al sfințeniei și al dreptății (vezi Exod 20-24). Aceste cuvinte – dragoste, lumină, sfințenie și dreptate – sunt cruciale în descrierea caracteristicilor Dumnezeului Triunic atotputernic al nostru.

Dumnezeul nostru este însăși dragostea; El este însăși lumina, El este întru totul drept și El este sfânt. Fie ca să vedem o astfel de revelație a lui Dumnezeu și a economiei Sale!

Doamne, dă-ne revelația divină cu privire la Dumnezeu Însuși și cu privire la economia lui Dumnezeu pentru instruirea și zidirea noastră ca mărturie a Sa! Amin, Doamne, fie ca să ne dăm seama că nu doar că suntem aleși de Dumnezeu, ci că suntem aduși într-un loc în care putem vedea economia lui Dumnezeu și pe Dumnezeu Însuși. Îți mulțumim că ne-ai eliberat de lume, că ne-ai adus la Tine Însuți. Mulțumim că ne-ai dat proviziile divine ale lui Cristos ca mană cerească și ca apă vie care curge pentru a ne potoli setea. Amin, Doamne, fie ca să vedem revelația cu privire la Dumnezeu Însuși, pentru a putea fi separați întru El!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Need to receive the Revelation concerning God and God’s Economy for God’s Building (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 1 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: administrația casei lui Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, economia lui Dumnezeu, in duhul contopit, instruirea și zidirea, istoria credincioșilor, mărturia lui Cristos, revelație cu privire la Dumnezeu, să vedem tipologia, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

Zece articole majore despre cum să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv simbolizat de Țara Bună

23/01/2020 by Credincios in Cristos 2 Comments

Domnul a răspuns: „Faţa Mea va merge cu tine, şi îţi voi da odihnă.“ Exod 33:14

Aleluia, noi Îl putem poseda pe Cristosul atotinclusiv așa cum este El simbolizat de Țara Bună!

În această săptămână, în înviorarea noastră de dimineață, ajungem la Studiul-Cristalizare al cărții Numeri, partea a doua, iar subiectul nostru este “O schiță vitală a revelației divine în cărțile Exod, Levitic și Numeri cu privire la economia lui Dumnezeu cu poporul Său ales și răscumpărat.”

Ajungând la acest studiu aprofundat al cărții Numeri, vrem să fim deschiși Domnului pentru a primi lumina Sa, să fim descoperiți ca să vedem și să fim săraci în duh ca El să ne vorbească ce este pe inima Sa.

Încă de la început, în Exod 3:8, când Dumnezeu l-a chemat pe Moise, El i-a spus care este dorința Sa – El a venit să îi elibereze din mâna egiptenilor și să-i aducă într-o țară bună.

Dumnezeu nu dorea doar să-l elibereze pe poporul Său din Egipt și să-i aducă să treacă Marea Roșie, ci dorea să-i aducă până la capăt ca ei să fie formați împreună ca o armată, să intre în țara bună, să lupte pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ și să-L câștige pe Cristos ca țara atotinclusivă.

Cristos este realitatea țării bune atotinclusive, și toți credincioșii în Cristos sunt chemați să-L savureze, să-L posede și să se împărtășească din El ca țara bună.

Zece articole majore despre cum să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv simbolizat de Țara Bună

Există cel puțin zece articole majore despre cum putem să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv ca realitatea țării bune. Dorința lui Dumnezeu este ca noi să intrăm în savurarea și experimentarea Cristosului atotinclusiv ca realitatea țării bune.

Iată zece articole care ne arată cum să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv simbolizat de țara bună în calitate de casa lui Dumnezeu și împărăția Sa.

1. Paștele. Geneza începe cu Dumnezeu care l-a creat pe om în imaginea Sa și după asemănarea Sa (Gen. 1:26) și se termină cu Iosif care este înmormântat într-un sicriu în Egipt (Gen. 50:26). Așa cum spune Efeseni 2:1, 12, noi eram morți în ofense și păcate și nu aveam nici o speranță, ci eram fără Dumnezeu în lume, neavând nici un Dumnezeu și ne aflam în împărăția lui Satan.

Dar slavă Domnului, în Exod 12 vedem răscumpărarea lui Cristos; în 1 Cor. 5:7 ni se spune că Cristos este Paștele nostru – El nu e doar mielul, ci întregul Paște și El este chiar casa în care Îl mâncăm. Trebuie să fim în Cristos ca să-L putem savura.

Deoarece El urma să treacă prin Egipt cu judecata, Domnul le-a spus israeliților ca să ia mielul, să-l taie și să aplice sângele; când El va vedea sângele, va trece pe lângă ei.

Zece articole majore despre cum să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv simbolizat de Țara Bună 1. Cristos ca Paște. 2. Prezența Domnului. 3. Cristos ca mana zilnică și stânca spirituală cu apa vie. 4. Cristos ca și Chivot. 5. Tabernaculul mărturiei. 6. Cristos ca realitatea ofrandelor. 7. Preoția cu experimentarea lui Cristos ca Marele Preot. 8. Reglementările unei vieți sfinte. 9. Formarea unei armate divine. 10. Menținerea preoției pentru a fi în stare să luptăm. Mulți creștini văd acest lucru și se bucură de faptul că avem sângele lui Cristos, Mielul lui Dumnezeu, pentru că răscumpărarea noastră ne curăță de păcatele noastre și îndeplinește răscumpărarea juridică pentru a satisface cerințele lui Dumnezeu asupra noastră.

Cu toate acestea, trebuie să și mâncăm mielul – să-L mâncăm pe Cristos, cu tot ceea ce este El, inclusiv capul, trupul și picioarele. Carnea mielului era pentru hrana lor, iar mâncatul din miel era pentru mișcare; când au mâncat mielul au fost energizați, întăriți și împuterniciți să plece din Egipt.

Ei trebuiau să mănânce mielul într-un anumit fel (vezi Exod 12:11): cu mijlocul încins, cu sandalele în picioare, cu toiagul în mână, mâncând mielul în grabă. Mâncatul Paștelui a fost în prima zi a primei luni a anului; mântuirea noastră este primul nostru început, iar Domnul ne-a schimbat calendarul pentru a avea un calendar spiritual, căci ceva din viață crește, răsare și înflorește (înțelesul lui Abib).

Al doilea început a fost ridicarea tabernaculului, zidirea locuinței lui Dumnezeu. Fiecare credincios ar trebui să aibă aceste două începuturi – experimentarea mântuirii și zidirea practică a locuinței lui Dumnezeu.

2. Prezența Domnului. În Exod 33:14 și 13:21 vedem că Domnul a promis poporului Său că prezența Sa va merge cu ei și că El le va da odihnă, iar Moise I-a spus că, dacă El nu va merge cu ei, nu se vor urca.

Prezența lui Dumnezeu este ceea ce ne face pe noi, poporul lui Dumnezeu, diferiți de toți oamenii de pe acest pământ.

Trebuie să fim plini de prezența lui Dumnezeu, pentru că acest lucru ne face diferiți de ceilalți pe acest pământ. Practic vorbind, prezența Domnului este zâmbetul Său; când avem zâmbetul Domnului, avem totul. În viața noastră creștină trebuie să fim guvernați de prezența directă a Domnului.

Copiii lui Israel au fost conduși de stâlpul de nor (care semnifică Duhul) și de foc (care semnifică Cuvântul) – vezi Exod 13:21. Prezența Domnului este în Duh și în Cuvânt.

Pe de o parte, prezența Domnului ne luminează, iar pe de altă parte, este întuneric pentru opozanții noștri, la fel cum stâlpul era de lumină pentru copiii lui Israel și întuneric pentru inamicii lor. Lumina noastră călăuzitoare – prezența Domnului – devine lumina noastră ocrotitoare și această lumină ocrotitoare devine întuneric pentru opozanți.

3. Trebuie să-L savurăm pe Cristos ca mana zilnică și stânca spirituală cu apa vie. În Numeri vedem cum poporul lui Dumnezeu se săturase de mană – s-au plictisit de ea și chiar o detestau, pentru că tânjeau după mâncarea egiptenilor, cum ar fi peștii, castraveții, pepenii, prazul și usturoiul.

Pentru ca noi să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv, așa cum este El simbolizat de țara bună, trebuie să fim reconstituiți cu Cristos, mâncându-L ca mana noastră zilnică și bând din El ca stânca spirituală cu apa vie.

Dieta noastră trebuie să se schimbe, pentru a putea să-L mâncăm și să-L bem pe Cristos.

4. Trebuie să-L experimentăm pe Cristos în calitate de Chivotul. În Chivot este mărturia lui Dumnezeu (legea), care este manifestarea lui Dumnezeu, expresia lui Dumnezeu și descrierea lui Dumnezeu. Legea nu este un cod a ceea ce să facem și ce să nu facem; mai degrabă, semnificația intrinsecă a legii este să fie manifestarea, expresia și descrierea lui Dumnezeu.

Mărturia se află în chivot, deci Chivotul a devenit Chivotul mărturiei; chivotul este în tabernacul, astfel că tabernaculul a devenit tabernaculul mărturiei. Tabernaculul mărturiei este centrul poporului lui Dumnezeu; Mărturia lui Dumnezeu este centrul nostru!

5. Trebuie să experimentăm tabernaculul mărturiei, lărgirea Chivotului, sporirea Chivotului. Ceea ce avem aici sunt 48 de scânduri acoperite cu aur (Exod 26:26-29), fiecare dintre ele fiind cu adevărat înalte. Unitatea noastră în biserică este Dumnezeu ca aur!

Existau cinci drugi prin fiecare latură a tabernaculului; drugii de asemenea erau confecționați din lemn de salcâm acoperiți cu aur.

Simplu vorbind, aurul Îl simbolizează pe Dumnezeu și lemnul de salcâm îl simbolizează pe om.

Recâștigarea Domnului constă în faptul că Dumnezeu acoperă pe poporul Său răscumpărat cu Sine Însuși.

Pentru ca noi să-L savurăm pe Cristos ca țară atotinclusivă, trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne acopere cu Sine Însuși. Trebuie să vedem că noi suntem un soi de Dumnezeu!

6. Avem nevoie de ofrande.

În Levitic avem cinci ofrande majore: ofranda arsă (Cristos ca Cel absolut pentru Dumnezeu și satisfacția Sa), ofranda de mâmcare (ne putem hrăni pe Cristos cu umanitatea Sa și trăirea Sa omenească și putem fi omogenizați cu ulei proaspăt), ofranda de pace (Cristos este pacea noastră cu Dumnezeu și cu omul, și pacea Sa care întrece înțelegerea fiecăruia ne păzește gândurile și inimile în Cristos Isus), ofranda pentru păcat (Cristos este viața care tratează păcatul ca noi să tratăm păcatul și ca noi să-i slujim pe alții pentru a-i determina să-și trateze păcatul) și ofranda pentru abatere (Cristos a murit pentru păcatele noastre, faptele noastre greșite din conduita noastră și putem să-L aplicăm ca ofrandă a noastră pentru păcat).

7. E nevoie de preoție cu experimentarea lui Cristos ca Marele Preot. Ca să intrăm în țara bună și să fim formați într-o armată așa cum vedem în Numeri, trebuie să fim în preoție cu experimentarea lui Cristos ca Marele Preot.

Ce este un preot? Un preot este acela care trăiește în Cristos și prin Cristos, aplicându-L pe Cristos și făcându-L ca totul al său în viața sa.

Veșmintele noastre preoțești sunt manifestarea lui Cristos pentru gloria și frumusețea noastră, căci El este gloria noastră în divinitatea Sa și frumusețea noastră în umanitatea Sa.

Trebuie să ne îmbrăcăm cu Domnul Isus Cristos pentru a-L trăi pe Cristos și pentru a trăi prin Cristos, astfel încât să-L putem mări pe Cristos.

8. E nevoie de reglementările unei vieți sfinte. În Levitic începând cu capitolul 11 la capitolul 27 vedem reglementările unei vieți sfinte.

În aceste reglementări vedem că suntem poporul care aparține Domnului (1 Cor. 6:19-20 – nu suntem ai noștri, am fost cumpărați cu un preț), am fost separați de lume (1 Ioan 2:15, nu ar trebui să iubim lumea, ci să-L iubim pe Domnul și să-L savurăm pe El mai mult decât lumea), iar Domnul nostru este sfânt, de aceea și noi trebuie să fim sfinți. Aleluia, Dumnezeul nostru este sfânt, deci și noi suntem sfinți (1 Pet. 1:15).

9. Pentru a intra în țara bună și pentru a-L savura pe Cristos e nevoie de formarea armatei divine (așa cum este văzut în cartea Numeri). Poporul lui Israel a fost numărat de două ori – prima oară pentru a forma o armată pentru ducerea bătăliei la începutul cărții Numeri, iar a doua oară la sfârșitul cărții pentru împărțirea și repartizarea țării bune.

Un soldat în armata divină trebuie să fie cineva cu o viață maturizată. A fi transformați înseamnă să fim schimbați metabolic în viața noastră naturală, iar ca să fim maturi înseamnă să fim plini de viața divină care ne schimbă.

Trebuie să fim buni soldați ai lui Cristos Isus, cei care sunt proaspeți și tineri, păstrându-ne prospețimea și noutatea noastră cu Domnul. Trebuie să fim atât plini de experimentările lui Cristos, cât și lipsiți de deteriorare, căci dacă îmbătrânim, suntem descalificați sau pensionați din serviciul nostru spiritual.

Prin menținerea preoției, vom putea lupta pentru a-L poseda pe Cristosul atotinclusiv ca țară bună. Dacă nu știm cum să păstrăm părtășia cu Domnul, zi de zi, moment după moment, nu vom putea lupta. Slujba sfântă a preotului era considerată un război.

Patru sloganuri care rezumă anumite aspecte cruciale ale schiței vitale a revelației divine din Exod, Levitic și Numeri

Sfinţii au fost aleşi, răscumpăraţi şi mântuiţi din robia căderii. Sfinţii din Vechiul Testament au fost mântuiţi din robia Egiptului, iar noi am fost mântuiţi din robia lui Satan. Fiind mântuiţi, noi acum Îl savurăm pe Cristos. La fel ca şi copiii lui Israel la Muntele Sinai, şi noi am primit revelaţia divină şi suntem zidiţi cu Dumnezeul Triunic procesat. Noi suntem zidiţi cu Fiul ca întrupare a Tatălui şi cu Duhul în calitate de concretizare a Fiului. Mai mult, suntem formaţi într-o armată preoţească...Această armată preoțească luptă pentru Dumnezeu și călătorește împreună cu Dumnezeu...În final, am fost pregătiţi în orice fel de către Dumnezeu pentru a-L stăpâni pe Cristosul atotinclusiv ca ţară bună. Witness Lee, Studiul-viaţă Numeri, pag. 345-346În ceea ce privește schița vitală a revelației divine din cărțile Exod, Levitic și Numeri referitoare la economia lui Dumnezeu cu poporul ales și răscumpărat, există patru sloganuri care rezumă anumite aspecte cruciale.

În primul rând, poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu este cumpărat, răscumpărat și salvat din robia căderii. În al doilea rând, poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu Îl savurează pe Cristos, primește revelație și este zidit în Dumnezeul Triunic.

În al treilea rând, poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu este format într-o armată preoțească ca să lupte pentru Dumnezeu și ca să călătorească împreună cu Dumnezeu. În al patrulea rând, poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu este posedat de Dumnezeu pentru a-L deține pe Cristosul atotinclusiv ca țară bună.

Aceste patru sloganuri se aplică atât sfinților din Vechiul Testament, cât și nouă în Noul Testament, deoarece Noul Testament este ascuns în Vechiul Testament, iar Vechiul Testament este manifestat în Noul Testament (vezi Luca 24:25-27, 44-49).

Toate lucrurile scrise în legea lui Moise, în profeți și în psalmi se referă la Domnul Isus; întregul Vechi Testament este o revelație a lui Cristos și El este centrul și conținutul.

Noi, în calitate de credincioși în Cristos, am fost aleși, răscumpărați și mântuiți de robia căderii! Amin! Noi, sfinții în Cristos, am fost mântuiți de uzurparea lumii și de robia lui Satan.

Acum, fiind mântuiți, Îl savurăm pe Cristos. La fel cum au făcut copiii lui Israel la Muntele Sinai, și noi am primit revelația divină și suntem zidiți cu Dumnezeul Triunic procesat!

Am primit revelația divină și suntem zidiți cu Fiul ca întrupare a Tatălui și cu Duhul ca concretizare a Fiului.

Mai mult, suntem formați într-o armată preoțească, o armată care luptă pentru Dumnezeu și călătorește cu Dumnezeu. În viața de biserică astăzi suntem formați ca o armată preoțească de care are nevoie Dumnezeu și această armată luptă pentru Dumnezeu și călătorește împreună cu Dumnezeu.

În final, am fost pregătiți de către Dumnezeu în toate felurile pentru a-L poseda pe Cristosul atotinclusiv ca țară bună. Aleluia, am fost pregătiți de Dumnezeu să-L posedăm pe acest Cristos minunat, atotinclusiv, care este realitatea țării bune!

Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai ales, ne-ai răscumpărat și ne-ai salvat de robia căderii. Îți mulțumim că ne-ai salvat de uzurparea lumii și de robia lui Satan. Aleluia, fiind mântuiți, acum Îl savurăm pe Cristos! Am primit revelația divină și suntem zidiți cu Dumnezeul Triunic! Îți mulțumim, Doamne, căci Tu ne formezi într-o armată preoțească ca să luptăm pentru Dumnezeu și ca să călătorim împreună cu Dumnezeu. Ne dăruim Ție, Doamne, ca să fim formați în această armată! Ne încredem în Tine, Doamne, căci Tu ne-ai pregătit în toate felurile pentru a-L poseda pe Cristosul atotinclusiv ca țară bună! Aleluia!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Ten Major Items on how to Possess the All-inclusive Christ Typified by the Good Land (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 1 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristos e mana zilnică, Cristos e Paștele nostru, Cristos este chivotul, Cristosul atotinclusiv, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, e nevoie de preoție, formarea armatei divine, o viață sfântă, răscumpărați și mântuiți, schița vitală a revelației, Studiul-Cristalizare Numeri, tabernaculul mărturiei, țara cea bună, Witness Lee

Lucrarea bisericii este de a aduce împărăția lui Dumnezeu și de a-l trata pe inamicul lui Dumnezeu

24/12/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

...Împărăția lumii a devenit a Domnului nostru și a Cristosului Său; iar El va împărăți în vecii vecilor! Apocalipsa 11:15

Lucrarea bisericii este aceea de a aduce împărăția lui Dumnezeu și de a-l trata pe inamicul lui Dumnezeu; biserica poartă responsabilitatea de a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Biserica a fost adusă prin evanghelia împărăției și cu puterea împărăției lui Dumnezeu, iar acum biserica trebuie să perpetueze victoria lui Cristos asupra inamicului și să aducă împărăția lui Dumnezeu.

Când Domnul Isus a fost rugat de discipolii Săi să-i învețe să se roage, El a spus: Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta… – în rugăciunea noastră către Tatăl trebuie să-I cerem ca împărăția Sa să vină.

Dar pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu pe pământ trebuie să existe un război spiritual, căci pământul este încă sub uzurparea lui Satan și el este omul tare din casa lui, având toate ființele umane ca vase pe care folosește în scop rău.

Dacă vrem să stabilim împărăția lui Dumnezeu și să scoatem afară ființele umane decăzute din împărăția lui Satan, trebuie ca mai întâi să-l legăm pe omul tare prin rugăciune; ca biserică, ni s-a dat autoritatea de a-l lega pe omul tare, de a-i jefui casa și de a elibera vasele din casa lui pentru a fi vase pe care Domnul să le folosească și să le umple.

Ca să-l legăm pe omul tare, trebuie să ne rugăm; trebuie să tratăm toate lucrurile inamicului din ființa noastră, trebuie să fim în unitate cu sfinții și trebuie să ne rugăm în unitate cu Domnul și într-un singur acord cu Trupul Său pe pământ, iar Domnul Își va elibera voia Sa pe pământ.

Ori de câte ori predicăm evanghelia, are loc un război spiritual; trebuie ca nu doar să vorbim cuvântul lui Dumnezeu și să predicăm evanghelia împărăției, ci trebuie să-l și legăm pe omul tare, să-i eliberăm pe captivi și să înlăturăm văl după văl în mințile celor care ascultă.

Când îi păstorim pe sfinți, de multe ori credem că nu putem trece prin anumite aspecte și, uneori, chiar credem că sfinții au o problemă sau că ei înșiși sunt o problemă; problema nu sunt sfinții, ci inamicul care încearcă să-i uzurpe.

Sursa problemei este inamicul; când trăim în Trup și suntem în unitate cu Trupul, îl putem lega pe omul tare și putem elibera vasele pe care el le uzurpă, pentru ca acestea să fie umplute cu Cristos și să-L exprime pe Cristos.

Fie ca să ne dăm seama care este lucrarea bisericii din această epocă și fie ca să ne ridicăm în calitate de biserică pentru a ne îndeplini responsabilitatea.

Lucrarea bisericii este aceea de a aduce împărăția lui Dumnezeu și de a-l trata pe inamicul lui Dumnezeu

Vie Împărăția Ta, facă‑se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ! Matei 6:10 Nu oricine‑Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în ceruri. Matei 7:21Lucrarea bisericii ca Trup al lui Cristos pe pământ este să aducă împărăția lui Dumnezeu și să perpetueze victoria lui Cristos. Biserica a fost adusă în ființă prin puterea împărăției și toată lucrarea bisericii este guvernată de principiul împărăției lui Dumnezeu.

Când predicăm evanghelia, nu numai că dorim să câștigăm suflete pentru Domnul, ci să aducem împărăția lui Dumnezeu. Când îi păstorim pe sfinți, profețim în întâlnire, ne vizităm unii pe alții, suntem perfectați pentru a funcționa în măsura noastră și chiar și atunci când slujim în lucruri practice, principiul este să aducem împărăția lui Dumnezeu.

Ori de câte ori lucrăm sau facem ceva în viața de biserică, trebuie să stăm pe poziția împărăției lui Dumnezeu și trebuie să aplicăm împărăția lui Dumnezeu pentru a trata puterea lui Satan.

Domnul Isus ne-a învățat să ne rugăm ca împărăția lui Dumnezeu să vină, voia Sa să se facă, precum în ceruri, așa și pe pământ (Mat. 6:9-10).

Unii credincioși cred că împărăția lui Dumnezeu vine în mod automat, că nu este nevoie să facem nimic, dar Domnul ne-a învățat să ne rugăm ca împărăția să vină. Lucrarea bisericii este, mai presus de orice, să aducă împărăția lui Dumnezeu pe pământ și să îl trateze pe inamic.

Nu ar trebui să ne gândim că, indiferent dacă ne rugăm sau nu, împărăția lui Dumnezeu vine în mod automat; mai degrabă, ar trebui să ne dăm seama că principiul lucrării lui Dumnezeu este că El așteaptă ca noi să ne mișcăm, apoi El Se va mișca, așa că trebuie să ne rugăm pentru venirea împărăției.

Biserica a fost adusă în ființă cu scopul de a aduce împărăția (Matei 16:18-19; 18:17-18; Apocalipsa 1:6, 9; 11:15).

Viața împărăției produce biserica, biserica este împărăția lui Dumnezeu din această epocă, iar biserica este aici pentru a aduce împărăția. Biserica, care este împărăția în realitate și practicitate, aduce împărăția în manifestarea ei.

Responsabilitatea bisericii este de a perpetua victoria lui Cristos și de a aduce împărăția lui Dumnezeu (Apoc. 12:10; 11:15).

Trebuie să avem o viziune asupra victoriei lui Cristos și trebuie să o continuăm din generație în generație până când Domnul va reveni.

Noi perpetuăm victoria lui Cristos slăvindu-L – slăvind pe Isus al nostru cel victorios! Și rămânem în această victorie – nu credem în ce vedem la exterior sau în mediul înconjurător, ci credem în Cristosul victorios, care l-a distrus pe diavolul și acum este pe tron în univers, având toată autoritatea în cer și pe pământ!

Lucrarea bisericii este aceea de a aduce împărăția lui Dumnezeu și toată lucrarea pe care o face biserica este guvernată de principiul împărăției lui Dumnezeu.

Fie ca să ne dăm seama de acest lucru și nu doar să fim de acord cu aceasta, ci noi înșine să ne rugăm, cerând Domnului să vină ca Duhul realității și să ne călăuzească în realitatea acestui lucru.

Biserica este responsabilă de aducerea pe pământ a voii cerești pe pământ și de îndeplinirea ei pe pământ (vezi Mat. 6:10; 7:21; 12:50). Când ne rugăm, nu ținem cu un partid sau cu oamenii politici, ci ne rugăm ca decizia tronului să fie eliberată pe pământ.

Orice ar fi hotărât tronul din ceruri, ne rugăm să fie eliberat pe pământ.

Avem nevoie de genul de rugăciuni care eliberează voia lui Dumnezeu și o duc la îndeplinire acolo unde ne aflăm; de dragul mișcării Domnului pe pământ și pentru rușinea inamicului, trebuie să eliberăm voia lui Dumnezeu pe pământ, să perpetuăm victoria lui Cristos și să aducem împărăția lui Dumnezeu ca biserică!

Doamne, de dragul mișcării Tale pe pământ și pentru rușinarea inamicului tău, eliberează întreaga putere și autoritate a tronului în orașul și țara în care ne aflăm! Amin, Doamne Isuse, noi nu tolerăm răzvrătirea ci stăm într-un singur duh cu Tine în Trup și suntem de acord cu decizia și voia lui Dumnezeu. Fie ca împărăția Ta să vină și voia Ta să se facă pe pământ. Stăm ca biserică, una cu Capul din ceruri, ca să perpetuăm victoria lui Cristos și ca să-l dăm de rușine pe inamic! Amin, Isus Cristos este Domnul!

Biserica se supune guvernării cerești, tratează pe inamicul lui Dumnezeu și aduce împărăția lui Dumnezeu

Apoi am auzit în cer un glas puternic, zicând: „Acum au venit mântuirea, puterea, Împărăția Dumnezeului nostru și autoritatea Cristosului căci acuzatorul fraților noștri a fost aruncat, a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte. Apocalipsa 12:10Biserica, care intră în ființă sub stăpânirea cerească, îl poate trata pe inamicul lui Dumnezeu datorită supunerii ei față de stăpânirea cerească (Mat. 16:19; Efes. 6:10-18).

Domnul câștigă astăzi o armată care este absolut supusă guvernării Sale cerești; aceasta nu are nici o problemă cu deciziile tronului ci este pe deplin în pace, căci Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al păcii care îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre. O astfel de biserică îl tratează pe inamic.

Dumnezeu are nevoie de om ca acesta să coopereze cu El în lucrarea Sa; atunci când poporul lui Dumnezeu se mișcă, și Dumnezeu Se va mișca, dar, atunci când poporul lui Dumnezeu nu se roagă, mișcarea lui Dumnezeu și voia Sa sunt întârziate și frustrate.

Chiar și la nașterea Domnului Isus, nașterea Sa a fost rezultatul cooperării unora din poporul lui Dumnezeu cu Dumnezeu. Unii s-au rugat și au căutat continuu mângâierea Israelului, iar Maria și Iosif, amândoi, au cooperat cu cuvântul Domnului.

Dumnezeu vrea să aducă împărăția și El dorește ca biserica să-l trateze pe inamicul Său și să aducă stăpânirea Sa pe pământ, dar numai partea Sa nu este suficientă; El vrea ca biserica să coopereze cu El.

Când noi, ca biserică, ne supunem guvernării cerești și ne rugăm, eliberăm puterea împărăției lui Dumnezeu pe pământ, iar împărăția poate avansa. Când Domnul Isus Se va întoarce, împărăția lumii va deveni împărăția Domnului nostru și a lui Cristos (Apocalipsa 11:15).

O, ce mare responsabilitate poartă biserica și ce sarcină minunată este pe umerii noștri ca biserică!

Ce mod de viață ar trebui să avem astăzi pentru a îndeplini o astfel de sarcină? Trebuie să tratăm toate păcatele și nelegiuirile noastre, trebuie să ne consacrăm amănunțit Domnului, viața noastră sufletească trebuie să fie dată la moarte, iar omul nostru natural trebuie abandonat.

Nu putem lupta războiul spiritual în carnea noastră, cu capacitatea sinelui sau în omul natural; “eu”-ul nostru nu poate rezista lui Satan, de aceea trebuie să ne renegăm sinele, să pierdem viața-suflet, să ne luăm crucea și să stăm de partea Domnului, Cel victorios.

Ori de câte ori vine Domnul Isus, Satan Îl recunoaște și este înfrânt; Satan nu I se poate împotrivi lui Cristos, dar săgețile lui înflăcărate ne pot penetra carnea.

Aleluia, Domnul Isus, în calitate de Cap al Trupului, deja l-a biruit pe inamic, iar noi, ca Trup al Său, trebuie să biruim și noi, stând în victoria Sa și perpetuând victoria lui Cristos pe pământ.

Biserica a fost produsă prin viața de înviere a lui Cristos, iar biserica este aici pentru a se supune sub guvernarea cerească, pentru a-l trata pe inamicul lui Dumnezeu și pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Aleluia, biserica trebuie să continue lucrarea biruitoare pe care Cristos a îndeplinit-o împotriva lui Satan și să aducă voia cerului pe pământ pentru a o îndeplini pe pământ (Evrei 2:14; 1 Ioan 3:8b; Col. 2:15; Psa. 149:5-9)!

Doamne Isuse, luăm conducerea ca biserică să ne supunem guvernării cerești, căci Tu ești Domnul nostru și Dumnezeul nostru. Amin, Doamne, fie ca biserica să se supună pe deplin guvernării cerești și să fie una cu tronul. Fie ca biserica să-l trateze pe inamicul lui Dumnezeu și să aducă împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Suntem pe pământ una cu Tine, Capul nostru înălțat, și continuăm războiul pe care Cristos l-a dus pe pământ. Doamne, stăm în victoria Ta și ducem la îndeplinire lucrarea Ta biruitoare pe care ai îndeplinit-o împotriva lui Satan. Fie ca împărăția lui Dumnezeu să vină pe pământ și fie ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ, precum în ceruri!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Work of the Church is to Bring in the Kingdom of God and deal with God’s Enemy (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 6 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața creștină Tagged With: biserica se supune, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu, legăm pe omul tare, lucrarea bisericii, puterea împărăției, războiul spiritual, responsabilitatea bisericii, să aducem împărăția lui Dumnezeu, savurăm victoria lui Cristos, tratăm pe inamicul lui Dumnezeu, Witness Lee

Să ne rugăm ca să-l legăm pe omul tare, să-i eliberăm pe cei uzurpați de el și să aducem împărăția lui Dumnezeu

23/12/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Iar, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită printre cei ce pier, în mijlocul cărora dumnezeul veacului acestuia a orbit mințile necredincioșilor, ca să nu strălucească asupra lor lumina Evangheliei slavei lui Cristos, Care este chipul lui Dumnezeu. 2 Cor. 4:3-4

În ceea ce privește aducerea și stabilirea împărăției lui Dumnezeu, în Matei 12 vedem că trebuie să-l legăm pe omul tare și să-i jefuim casa, rugându-ne în unitate cu Domnul ca El să-l lege pe Satan și să-i elibereze pe oamenii căzuți de sub uzurparea sa.

Domnul Isus a venit ca Dumnezeul întrupat pentru a stabili împărăția lui Dumnezeu, adică pentru a stabili un domeniu în care Dumnezeu să-Și poată îndeplini scopul Său prin exercitarea autorității Sale.

Pe de o parte, un astfel de domeniu este un domeniu al dragostei, al vieții și al luminii, dar, pe de altă parte, pentru ca acest domeniu să intre în existență este nevoie de luptă spirituală.

Satan este stăpânitorul acestei lumi, care uzurpă în mod ilegal întreaga omenire și o folosește pentru scopul său rău; pentru ca împărăția lui Dumnezeu să vină, este nevoie de război spiritual.

Când predicăm evanghelia, nu numai că proclamăm vestea bună, ci și înaintăm pe teritoriul împărăției întunericului pentru a-i smulge pe câțiva din această împărăție rea și pentru a-i transfera în împărăția lui Dumnezeu și a luminii.

Evanghelia împărăției eliberează puterea împărăției de a supune răzvrătirea și de a-i transfera pe semenii noștri dragi de sub autoritatea întunericului și întru împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

În special în Matei 12, am văzut cum a lucrat Domnul Isus, cum a scos afară un demon mai întâi prin legarea omului tare și prin prădarea casei sale.

După ce a scos un demon, oamenii religioși au spus că El a făcut acest lucru cu Beelzebub; dacă pe Stăpânul casei Îl numesc Beelzebub, cu cât mai multe vor spune despre membrii casei Sale!

Chiar și astăzi, mulți ne dau nume, mulți intră online și spun tot felul de lucruri legate despre noi… dar slavă Domnului, vrem să fim una cu Domnul Isus, Împăratul împărăției cerești, să fim una cu El în biserică și să-l legăm pe omul tare și să-i jefuim casa!

Dacă Satan îl alungă pe Satan, împărăția sa nu va dăinui, dar Domnul prin Duhul lui Dumnezeu a scos demoni, așa că a venit împărăția lui Dumnezeu! Aleluia!

Domnul Isus S-a ocupat în mod direct de împărăția lui Satan, însă El nu a acționat singur. Da, Isus Cristos a scos demonul, dar El a făcut acest lucru prin Duhul lui Dumnezeu, iar rezultatul a fost că împărăția lui Dumnezeu (implicând pe Tatăl) a venit; întregul Dumnezeu Triunic a fost implicat.

Fie ca să vedem principiile luptei spirituale pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu și fie ca să fim una cu Domnul, stând în Trup, pentru a-l lega pe omul tare și pentru a-i jefui casa pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu.

Domnul a scos afară demoni cu Duhul lui Dumnezeu pentru ca împărăția lui Dumnezeu să vină

Dar, dacă Eu alung demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi. Sau cum poate cineva să intre în casa celui puternic și să‑i răpească bunurile, dacă nu‑l leagă mai întâi pe cel puternic? Abia atunci îi va jefui casa. Matei 12:28-29În Matei 12:28, după ce a fost acuzat de oamenii religioși că scoate demoni cu Beelzebub, Domnul a dezvăluit faptul că El scoate demonii cu Duhul lui Dumnezeu pentru ca împărăția lui Dumnezeu să vină.

În timp ce Domnul a scos demoni, El ducea lupta; El distrugea împărăția lui Satan și aducea împărăția lui Dumnezeu (vezi Marcu 3:23-28; Luca 9:1).

Principiul unui demon este răzvrătirea; astăzi este posibil să nu scoatem un demon, dar vedem în mod clar principiul unui demon la lucru, căci oriunde ne uităm, există răzvrătire. În societate, acasă, la școală, pe stradă și peste tot, oamenii sunt plini de răzvrătire.

Domnul vrea să scoată afară factorul răzvrătirii. Aceasta implică lupta.

Domnul Isus lupta pentru victorie și a obținut victoria; acum, ca biserică, trebuie să continuăm lupta și luptăm din victorie. După cum spune Cântul Cânturilor 4, avem o armură ușoară – nu este nevoie să ducem mari bătălii cu o armură grea, pentru că victoria a fost obținută, și luptăm pentru a aplica, pentru a menține și pentru a anunța victoria. Aleluia!

Duhul lui Dumnezeu este puterea împărăției lui Dumnezeu; acolo unde Duhul lui Dumnezeu este în acțiune, acolo este împărăția lui Dumnezeu și demonii nu au nici un teren (Mat. 12:28).

Când anunțăm evanghelia, suntem angajați într-un război spiritual; pentru o astfel de luptă avem nevoie de mai mult decât de Duhul esențial pentru viața și resursa noastră de viață.

Dacă pur și simplu mergem să predicăm evanghelia rămânând în viță, acest lucru este minunat dacă vrem să aducem rod și să avem niște prieteni ai evangheliei; dar dacă predicăm evanghelia împărăției, avem nevoie de puterea Duhului.

Însuși Domnul Isus, care avea deja Duhul ca esență a naturii Sale divine, a trebuit să experimenteze Duhul economic înainte de a-Și începe slujba.

Trebuie să înțelegem corect acest lucru și trebuie să știm când să cerem acest lucru.

Adevărul cu privire la botezul Duhului Sfânt este clar în cuvântul lui Dumnezeu; astăzi nu trebuie să ne rugăm ca să fim botezați în Duhul Sfânt, deoarece întregul Trup al lui Cristos a fost deja botezat în Duhul (în ziua Cincizecimii și în casa lui Cornelius).

Botezul cu Duhul Sfânt a fost deja îndeplinit. Ceea ce avem nevoie este să fim una cu Trupul și să cerem această putere după cum avem nevoie.

Este posibil să avem o inimă bună în predicarea evangheliei, dar pe măsură ce mergem să vorbim, putem fi nepăsători de războiul spiritual care are loc; dar aleluia, Duhul lui Dumnezeu este puterea împărăției lui Dumnezeu.

Acolo unde Duhul lui Dumnezeu exercită autoritate asupra opoziției și răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu, aceasta este împărăția lui Dumnezeu.

Ce s-ar întâmpla în marile universități, cum ar fi Harvard, Yale, Princeton, Cambridge, Oxford, etc, dacă am merge acolo nu ca să fim mai deștepți, ci în puterea Duhului să aducem împărăția lui Dumnezeu! Când mergem undeva în puterea împărăției lui Dumnezeu, inamicul care i-a uzurpat pe oameni va fi înfrânt!

Doamne Isuse, fie ca să vedem războiul spiritual care are loc în timp ce predicăm evanghelia împărăției și fie ca să fim una cu Tine pentru a fi umpluți în interior și îmbrăcați la exterior cu Duhul! Aleluia, predicăm evanghelia împărăției nu numai pentru a-i mântui pe oameni, ci pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu! Slavă Domnului, victoria a fost câștigată, iar acum stăm în victorie și vorbim din victorie, aplicând victoria lui Cristos la inamic. Doamne, Duhul lui Dumnezeu este puterea împărăției lui Dumnezeu, deci cerem puterea Duhului, suntem una cu Tine și una cu Trupul și ieșim să predicăm evanghelia împărăției pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ!

Să ne rugăm ca să-l legăm pe omul tare, să-i eliberăm pe cei uzurpați de el și să aducem împărăția lui Dumnezeu

Fiindcă noi, deși umblăm în fire, nu ne luptăm potrivit firii. Căci armele luptei noastre nu sunt firești, ci sunt făcute puternice de Dumnezeu pentru a dărâma fortărețe. Noi dărâmăm argumentele și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și luăm captiv orice gând ca să asculte de Cristos. 2 Cor. 10:3-5Matei 12:29 ne arată faptul că Satan este omul tare care uzurpă poporul creat de Dumnezeu, iar pentru a-i scoate pe oameni din mâna sa uzurpatoare, trebuie ca să-l legăm. Acesta este secretul luptei spirituale, așa cum Domnul Însuși a învățat.

El a scos afară demonii cu Duhul lui Dumnezeu și, înainte de a face acest lucru, El a intrat în casa omului tare și l-a legat, apoi i-a jefuit casa.

Când Domnul a scos afară demonul dintr-un om, El a jefuit casa omului tare; El i-a recuperat pe câțiva oameni care au fost uzurpați de Satan.

Înainte de a face acest lucru, înainte de a face ceva exterior, El a făcut ceva în interior – El Și-a dat seama că a intrat în împărăția lui Satan, că Satan este omul puternic și că există multe vase – ființele umane uzurpate de Satan – care trebuie să fie eliberate.

Deci, Domnul, mai întâi S-a rugat în ascuns și lăuntric pentru a-l lega pe omul tare și pentru a-i jefui casa, apoi El a scos afară demonul.

S-ar putea să vedem multe astfel de vase care sunt uzurpate de Satan și e posibil să ne pese de ele și să le contactăm, dar dacă dorim ca acestea să fie smulse din împărăția lui Satan, trebuie să ne dăm seama că Satan, ca omul tare, este mai puternic decât noi, prin urmare, ar trebui să ne rugăm ca omul tare să fie legat și să-i eliberăm pe aceștia.

Trebuie să învățăm de la Domnul ce înseamnă să-l legăm pe omul tare și ar trebui să facem acest lucru înainte de a merge să predicăm evanghelia. Secretul luptei spirituale este ca mai întâi să-l legăm pe omul tare.

Satan, ca omul tare, ocupă mintea oamenilor; trebuie să-l legăm pe omul tare din mintea persoanelor cu care vorbim.

Mai ales când predicăm evanghelia în campusurile universitare, întâlnind oameni inteligenți, strălucitori, chiar geniali, trebuie să ne dăm seama că mintea lor este sub controlul lui Satan, care este în carnea lor, și înainte de a putea împărtăși ceva cu ei, ca să aibă o schimbare a minții, trebuie să existe o legare a omului tare din mintea oamenilor.

În 2 Cor. 4:3-4 Pavel a spus că evanghelia este acoperită pentru cei care pier, în care dumnezeul acestei epoci a orbit gândurile necredincioșilor, ca iluminarea evangheliei gloriei lui Cristos, care este imaginea lui Dumnezeu, să nu strălucească asupra lor.

Fiind cei care privesc la Domnul și sunt umpluți cu El, având Duhul în interior și sunt îmbrăcați la exterior, noi suntem gata să strălucim; intrarea într-o ființă tripartită este mintea, deoarece inamicul orbește gândurile oamenilor, așa că ne rugăm în unitate cu Domnul și stăm în Trup pentru a-l lega pe omul tare și pentru a-i elibera pe cei de sub uzurparea sa.

Când mintea oamenilor este eliberată de sub controlul satanic, vasul omenesc este deschis, iar lumina evangheliei gloriei lui Cristos poate străluci în ele.

Nu ar trebui să încercăm să-i impresionăm pe oameni cu ceea ce știm sau să îi convingem; mai degrabă, trebuie să rămânem una cu Domnul în Trup și să-L lăsăm pe Domnul să strălucească. Când Dumnezeul gloriei strălucește, El poate transforma un idolatru într-unul care Îl caută, căci El infuzează în acesta capacitatea de a crede.

Cu toții trebuie să învățăm acest lucru împreună; trebuie să învățăm făcând, să învățăm să ne rugăm ca să-l legăm pe omul tare și să-i jefuim casa.

Biserica zidită are autoritatea de a-l lega pe omul tare. Armele războiului nostru nu sunt carnale, ci puternice în fața lui Dumnezeu pentru răsturnarea fortărețelor, deoarece răsturnăm raționamente și orice lucru care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu, luând captiv orice gând întru supunerea lui Cristos (2 Cor. 10:4-5).

Pe de o parte, trebuie să ne rugăm ca Domnul să lege omul tare; pe de altă parte, ca biserică zidită, putem lega pe omul tare fiind una cu Domnul.

Niciunul dintre noi nu este un erou în acest lucru, niciunul dintre noi nu poate fi un creștin super-războinic sau super-spiritual care să lege omul tare de unul singur; dar dacă trăim, slujim și lucrăm în Trup, suntem zidiți în Trup, iar autoritatea de a lega omul tare și de a-i elibera pe cei uzurpați de către el este dată Trupului!

“Casa” din Matei 12:29 se referă la împărăția lui Satan, iar “bunurile sale” (gospodăria sa) se referă la oamenii decăzuți, care sunt sub Satan, care sunt vasele sale, instrumentele sale și care sunt păstrate în casa sa pentru folosința lui.

El folosește mulți oameni, inclusiv pe Karl Marx, Sigmund Freud și atât de mulți atei agresivi astăzi; Satan folosește aceste persoane inteligente și articulate pentru interesul său, iar aceste persoane “inteligente” sunt atât de neînțelepte să nu creadă că Satan există, astfel că el îi folosește pe deplin. O, Doamne Isuse!

Fie ca să vedem că dacă vrem să stabilim împărăția lui Dumnezeu și să scoatem afară ființe umane decăzute din împărăția lui Satan, mai întâi trebuie să-l legăm pe omul tare, iar calea de a face acest lucru este prin rugăciune (Marcu 9:25-29).

Trebuie să ne rugăm și să postim; trebuie să avem un duh de rugăciune și post, dându-ne seama că sursa problemei este inamicul, omul tare; dacă omul tare este legat, vasul omenesc este eliberat.

Vasele omenești vor să fie eliberate; necredincioșii vor să fie mântuiți, iar oamenii doresc mântuire, dar inamicul îi ține; este timpul ca biserica să se ridice și să-l lege pe omul tare, exercitând autoritatea Domnului de a-l lega pe omul tare și de a-i jefui casa!

Aceasta este lupta spirituală pentru stabilirea împărăției lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, suntem una cu Tine și în Trup pentru a-l lega pe omul tare care orbește gândurile necredincioșilor. Amin, Doamne, este timpul ca împărăția lui Dumnezeu să înainteze. Suntem de acord cu Tine, Doamne, și stăm în autoritatea Ta ca biserică zidită. Fie ca aceasta să fie experiența noastră în viața de biserică, Doamne, până când vom aduce împărăția Ta și Te vom aduce înapoi. Vrem să strălucești prin noi, Doamne, ca să îndepărtezi orice văl și să aduci viața divină în om pentru a-l aduce pe om în împărăția Ta. Amin, Doamne Isuse, leagă lucrarea orbitoare a dumnezeului acestei epoci, eliberează captivii și eliberează vasele uzurpate de el pentru a fi cetățeni în împărăția lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Praying to Bind the strong man, Release those Usurped by him, and bring in God’s Kingdom (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 6 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Nevoia de Rugăciune, Recâștigarea Domnului, Trupul lui Cristos, viața creștină Tagged With: botezul cu Duhul Sfânt, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu, Domnul a dus lupta, legăm pe omul tare, predicăm evanghelia împărăției, să aducem împărăția lui Dumnezeu, să ne rugăm, să ne rugăm și să postim, să vină împărăția lui Dumnezeu, să-i eliberăm pe cei uzurpați, scoatem demoni cu Duhul, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 128
  • Page 129
  • Page 130
  • Page 131
  • Page 132
  • Interim pages omitted …
  • Page 148
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: ‘Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur. Apocalipsa 2:1Stelele vii sunt mesagerii bisericilor care trăiesc sub strălucirea Sa în împărăție
  • Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci. Daniel 12:3Stelele strălucitoare și vii îl urmează pe Cristos ca Steaua vie pentru a fi duplicatul Său
  • Cel ce adeverește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse! Apocalipsa 22:20Trăim într-o relație intimă cu Domnul și iubim apariția Lui pentru a-L găsi pe Cristos
  • Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său... Galateni 1:15-16Să avem revelația vie și Cuvântul viu pentru a urma Steaua vie a lui Cristos
  • Și au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” Matei 2:2Înfometați să-L cunoaștem pe Cristos ca steaua vie și călăuziți de Cuvântul Său viu pentru a-L savura
  • Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere să cunoaștem pe Cel ce este adevărat. Și noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. 1 Ioan 5:20Când suntem în El, Dumnezeul adevărat devine experiența noastră ca viață eternă pentru noi

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului