viața creștină

Să gândim același lucru, experimentarea subiectivă a lui Cristos pentru viața de biserică

20/10/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Pentru a avea aceeași minte și aceeași dragoste unii față de alții în Domnul, trebuie să gândim același lucru, adică trebuie să gândim și să considerăm savurarea și experimentarea lui Cristos și să avem cunoașterea și experimentarea subiectivă a Cristos.

Cartea Filipeni nu se rezumă numai la problema experimentării lui Cristos, ci și la savurarea lui Cristos; pe de o parte, trebuie să-L experimentăm pe Cristos (iar acest lucru are loc în duhul nostru), iar pe de altă parte, trebuie să Îl savurăm (acest lucru are loc în sufletul nostru).

Cu toate acestea, de multe ori sufletul nostru nu își găsește plăcerea de Domnul, în cuvântul Său, în întâlniri și în părtășia cu Domnul. Din cauza multor lucruri și situații prin care trecem și pentru că de multe ori nu cooperăm cu Domnul pentru a ne trata sufletul și a fi transformați, ne pierdem savurarea Domnului.

Continuăm să ne întâlnim cu sfinții, continuăm să citim Biblia și participăm în continuare la activități spirituale și întâlniri de biserică, dar nu Îl savurăm pe Domnul.

Domnul Isus ne-a chemat să-L urmăm și să ne lepădăm sinele, să ne pierdem viața-suflet și să ne luăm crucea.

A ne pierde viața-suflet are legătură cu a nu savura lucrurile acestei lumi și a nu permite sufletului să-și aibă savurarea în această epocă și, în același timp, implică faptul de a ne găsi plăcerea în Domnul, în Cuvântul Său, în părtășie cu sfinții și în experimentarea Domnului.

Dar cu cât creștem mai mult în viața omenească și trăim în această lume, cu atât putem da înapoi înspre savurarea lucrurilor lumii și astfel pierdem savurarea Domnului. O, Doamne Isuse!

Creștinătatea în general și chiar printre noi în viața de biserică poate exista ceva precum o depresiune de grad scăzut, o stare sufletească și o condiție a sufletului nostru în care nu Îl savurăm pe Domnul, dar continuăm să participăm la evenimentele din viața de biserică.

Iar rezultatul este că nu suntem uniți în suflet, nu avem aceeași minte și avem diferite nivele de dragoste față de ceilalți.

Este posibil să iubim pe unii sfinți cu o dragoste ferventă, în timp ce alții nu sunt preferații noștri; aceasta este un rezultat al disensiunii în gândirea noastră, care ne determină să nu avem aceeași minte. O, Doamne Isuse!

Fie ca să venim din nou la Domnul pentru a fi proaspeți, noi, vii și iubitori față de El, și fie ca să avem o dragoste aprinsă față de El și să păstrăm relații strânse cu El, pentru a putea fi transformați în sufletul nostru, ajustați în mintea noastră, reglați în emoția noastră și supuși în voința noastră, și să gândim același lucru și să avem aceeași dragoste față de ceilalți.

Să gândim același lucru, experimentarea subiectivă și savurarea lui Cristos, pentru a avea aceeași minte

Între filipeni a existat disensiune în gândirea lor, iar acest lucru l-a tulburat pe apostolul Pavel (Fil. 4:2); prin urmare, i-a rugat să gândească același lucru, chiar același singur lucru, pentru ca bucuria lui să fie făcută deplină (2:2).

Pavel i-a îndemnat pe credincioșii din Filipi să gândească singurul lucru, care este experimentarea subiectivă a lui Cristos pentru viața de biserică. Conform contextului acestei cărți, singurul lucru aici trebuie să se refere la cunoașterea subiectivă și experimentarea lui Cristos (vezi v. 2; 1:20-21; 2:5; 3:7-9; 4:13).

Cristos – și numai El – ar trebui să fie centralitatea și universalitatea întregii noastre ființe și ar trebui să ne îngrijim de un lucru, și anume de experimentarea și savurarea subiectivă a lui Cristos.

De exemplu, s-ar putea să fim împovărați pentru evanghelie în cartierul nostru sau în campus, dar trebuie să ne îngrijim în primul rând de singurul lucru, care este experimentarea și savurarea subiectivă a lui Cristos.

Chiar și un lucru atât de bun precum predicarea evangheliei poate produce disensiune, diferență de opinii și diferite moduri de a face lucrurile, și chiar rivalitatea poate apărea.

Dacă nu ne gândim la singurul lucru, același lucru, care este cunoașterea și experimentarea subiectivă a lui Cristos, nu suntem uniți în suflet și nici nu avem aceeași minte.

Să urmărim singurul lucru, același lucru, care este experimentarea subiectivă a lui Cristos, și Îl vom obține pe Cristos și vom avea aceeași minte, fiind uniți în suflet. Acest singur lucru ar trebui să ne ocupe mintea tot timpul și, dacă gândim singurul lucru, imediat savurarea lui Cristos va fi porția noastră.

Gândirea noastră ar trebui să fie concentrată pe excelența cunoașterii și experimentării lui Cristos (Fil. 3:8, 10); dacă ne vom concentra pe orice altceva, vom gândi diferit, având astfel disensiuni între noi.

Concentrarea pe orice altceva în afara cunoașterii, experimentării și savurării subiective a lui Cristos, ne va determina să gândim diferit, acest lucru creând disensiuni între noi.

De fapt, a ne gândi altceva decât singurul lucru înseamnă să ne răzvrătim împotriva economiei lui Dumnezeu; economia lui Dumnezeu, care este în credință, este să gândim singurul lucru. O, Doamne Isuse!

Ar trebui să ne gândim nu numai la cunoașterea obiectivă a lui Cristos, ci și la experimentarea subiectivă a lui Cristos ca savurare a noastră pentru viața de biserică. Cu acest singur lucru ar trebui să ne ocupăm mintea noastră tot timpul.

Ceea ce ar trebui să gândim nu sunt doar lucruri practice sau cum să facem cutare lucru, ci cum să-L experimentăm pe Cristos ca savurarea noastră îmbelșugată, astfel încât să putem avea viața de biserică potrivită. Viața Trupului este rezultatul experimentării și savurării lui Cristos de către noi.

Când gândim cu toții singurul lucru, același lucru, experimentarea și savurarea subiectivă a lui Cristos, vom avea aceeași minte, vom fi uniți în suflet și Îl vom experimenta pe Cristos și Îl vom savura pentru viața de biserică.

Când Îl savurăm pe Cristos, rezultă în mod spontan viața de biserică; viața de biserică rezultă din experimentarea și savurarea lui Cristos de către noi.

Doamne Isuse, vrem să gândim același lucru, singurul lucru, care este cunoașterea, experimentarea și savurarea subiectivă a lui Cristos. Fie ca mintea noastră să fie pe deplin ocupată cu experimentarea subiectivă a lui Cristos ca savurarea noastră pentru viața de biserică. Amin, Doamne, fie ca toți sfinții să fie ocupați pe deplin și să ia în considerare acest singur lucru: cum să-L experimentăm pe Cristos ca pe savurarea noastră îmbelșugată, astfel încât să putem avea viața de biserică potrivită! Amin, Doamne, fie ca să avem o viață de biserică bogată și savuroasă ca rezultat al savurării și experimentării lui Cristos de către noi!

Să fim uniți în suflet ca să avem aceeași dragoste pentru toți sfinții și să avem savurarea lui Cristos

Dacă nu suntem uniți în suflet, adică dacă nu gândim același lucru și nu-i iubim pe ceilalți cu aceeași dragoste, nu avem savurarea lui Cristos, ci mai degrabă, cârtim și ne plângem în viața de biserică.

Ori de câte ori ne gândim la alte lucruri, în afară de experimentarea subiectivă a lui Cristos, suntem neascultători și răzvrătiți. Când ne gândim la alte lucruri în afară de economia lui Dumnezeu, ne răzvrătim împotriva economiei lui Dumnezeu.

Atunci ne va fi ușor să fim ofensați de către cineva și apoi să ne plângem și să cârtim împotriva Domnului și împotriva bisericii. Când cârtim, suntem răzvrătiți și neascultători; totuși, prin dispoziție, suntem obișnuiți să cârtim, să raționăm și să ne plângem.

Cu toate acestea, atunci când lumina Domnului strălucește asupra noastră și suntem luminați în ce privește raționamentul și cârtirea noastră, ne vom pocăi în fața Domnului cu privire la asta și vom veni la El ca să-L savurăm și ca să-L experimentăm.

Dacă nu gândim același lucru, nu suntem uniți de suflet, iar emoția noastră va fi și ea afectată.

În Fil. 2:2 Pavel le cere filipenilor să aibă aceeași dragoste; asta înseamnă că trebuiau nu doar să gândească același lucru, ci și să aibă aceeași dragoste în emoția lor.

A avea aceeași dragoste este ceva serios și important în viața de biserică, căci de multe ori avem o dragoste de nivele diferite. De multe ori îi iubim pe unii dintre sfinți cu o dragoste aprinsă, în timp ce față de ceilalți sfinți suntem destul de reci.

Când unii ne contactează și când noi îi contactăm pe ei, suntem atât de călduroși față de ei și manifestăm afecțiune, dar când îi vedem pe alți sfinți, chiar îi evităm.

Uneori, unii ne spun că ne iubesc, însă noi nu simțim nici un fel de dragoste din partea lor – ei doar ne spun vorbe dulci; alții, cu toate acestea, poate nu ne spun că ne iubesc, dar puteți simți cât de mult se îngrijesc de noi în dragoste.

A avea o dragoste care fluctuează și este fierbinte față de unii în timp ce este rece față de alții este ceva ce rezultă din viața noastră naturală, dintr-o dragoste care nu este tratată.

Cum putem trăi în viața de biserică în acest fel, iubindu-i pe unii sfinți și evitându-i pe alții? Trebuie să avem același fel de dragoste față de ceilalți, adică trebuie să Îl savurăm pe Domnul ca dragoste față de sfinți.

Dacă dragostea noastră este sau nu adecvată depinde de faptul dacă Îl savurăm sau nu pe Cristos în dragostea noastră față de ceilalți. Dacă îi iubim pe ceilalți din dragostea noastră naturală, această dragoste se va termina și va fi alterată; dar dacă îi iubim pe ceilalți savurându-L pe Cristos și experimentându-L, vom avea savurarea lui Cristos în dragostea noastră și îi vom iubi cu aceeași dragoste.

Dacă dragostea noastră față de sfinți a fost reglementată și tratată, atunci Îl vom savura pe Cristos pe măsură ce îi iubim pe sfinți. A fi una în suflet, uniți în suflet, nu este numai pentru experimentarea lui Cristos, ci mai mult pentru savurarea lui Cristos; experimentarea lui Cristos de către noi ar trebui să fie și o savurare a lui Cristos.

Pentru a-L experimenta pe Cristos cu savurare, trebuie să fim una în duh cu un singur suflet; pentru a-L savura pe Cristos, trebuie să avem un suflet potrivit, adică un co-suflet care este una cu sufletele celorlalți sfinți.

Cel mai important lucru pentru noi este să-L experimentăm pe Cristos ca savurarea noastră astăzi, pentru ca biserica să fie zidită pentru gloria Sa; acesta este modul în care ne putem păstra în recâștigarea Domnului până când El va reveni.

Doamne Isuse, vrem să fim uniți în suflet cu sfinții, gândind același lucru, pentru ca să putem iubi pe sfinți cu aceeași dragoste în savurarea lui Cristos. Amin, Doamne Isuse, fie ca să-L experimentăm pe Cristos cu savurare, fiind un singur duh cu un singur suflet cu sfinții, având un suflet potrivit, un co-suflet care este una cu sufletele sfinților. Fie ca să-L experimentăm pe Cristos ca savurarea noastră azi pentru ca biserica să fie zidită pentru gloria Sa. Doamne, păstrează-ne în savurarea Ta, pe măsură ce Te experimentăm, astfel încât să putem gândi același lucru, fiind uniți în suflet și iubind pe sfinți cu aceeași dragoste!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Thinking the Same Thing, the Subjective Experience of Christ for the Church Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Fiind uniți în suflet să-L experimentăm pe Cristos în duhul nostru și să-L savurăm în sufletul nostru

18/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Este posibil ca să avem experimentarea lui Cristos fără savurare lui Cristos, adică este posibil să-L experimentăm pe Cristos în duh, fără ca să-L savurăm de Cristos în sufletul nostru; problema este sufletul nostru. O, Doamne Isuse!

Pavel a scris epistola Filipeni pentru a-i ajuta pe credincioși nu doar să-L experimenteze pe Cristos, ci să-L savureze; deși era în închisoare și situația exterioară nu părea să se îmbunătățească, el s-a bucurat, i-a rugat pe credincioși să se bucure cu el și el însuși era plin de bucurie.

Pavel i-a încurajat pe sfinți să-i facă bucuria deplină fiind cu un duh într-un singur suflet, fiind uniți în suflet; sfinții nu aveau probleme cu exersarea duhului și unitatea în duh, dar ei aveau o problemă cu a fi una în suflet.

Sufletul nostru este întotdeauna o problemă; ne putem exersa duhul și putem fi una în duh, dar suntem noi uniți în suflet cu sfinții? Gândim noi același lucru, singurul lucru?

În Filipeni, Pavel spune că ar trebui să gândim un singur lucru, care este experimentarea și savurarea lui Cristos. Dacă am fi aliniați la acest lucru și l-am vorbi, l-am savura și l-am considera, vom fi uniți în suflet.

Am fost regenerați în duhul nostru, dar trebuie să mergem mai departe și să fim transformați în sufletul nostru. Cristos a intrat în duhul nostru, dar El trebuie să Se răspândească în sufletul nostru pentru a ne satura și transforma sufletul; atunci, sufletul nostru va fi transformat și astfel putem fi una în suflet.

Transformarea sufletului este o problemă personală; trebuie să cooperăm în mod personal cu Domnul pentru a fi transformați în minte, emoție și voință.

Dacă nu suntem una cu sfinții în gândurile, în afecțiunile și în deciziile noastre, atunci nu suntem cu un singur suflet; atâta timp cât nu suntem una în suflet, nu suntem în părtășie spre înaintarea evangheliei.

Când nu suntem una în suflet, purtarea noastră nu este demnă de evanghelie. Fie ca să plătim prețul pentru a fi transformați; fie ca să-L vedem pe Domnul cu o față dezvelită pentru ca să fim transformați în imaginea Sa și să fim transformați prin reînnoirea minții noastre.

Când suntem într-un singur duh cu un singur suflet, unitatea noastră va fi convingătoare și atrăgătoare, iar alții vor crede în Domnul în mod spontan, iar noi astfel Îl experimentăm și Îl savurăm pe Domnul.

Fiind cei care nu doar Îl experimentează pe Cristos în duhul lor ci de asemnea Îl savurează și în sufletul lor

Vorbind la modul cel mai strict, cartea Filipen nu vorbește doar de experimentarea lui Cristos, ci și de savurarea lui Cristos.

Pe de o parte, Pavel i-a încurajat pe sfinți să-L urmărească, să-L experimenteze și să-L cunoască, iar pe de altă parte, el i-a încurajat să fie una în suflet, să se bucure în Domnul, să se bucure împreună cu el și să-i facă bucuria plină (vezi Fil. 1:4, 18, 25; 2: 2, 17-18, 28-29; 3:1; 4:1, 4).

Când Pavel a scris această carte, el era în închisoare și știa că era spre sfârșitul alergării sale pe pământ; cu toate acestea, el tot se bucura în Domnul, îi încuraja pe sfinți să se bucure și a fost plin de bucurie și veselie, gândindu-se la sfinți cu bucurie și considerându-i ca fiind bucuria lui.

Cu toate acestea, este posibil ca în viața de biserică să avem o „depresie de grad scăzut”, ceva care nu se manifestă prin probleme sau diviziuni în exterior ci în faptul că nu suntem în clocot pentru Domnul.

Chiar și în lumea de azi, o astfel de depresie de grad scăzut este foarte greu de detectat și, prin urmare, greu de abordat. În viața de biserică, putem citi în continuare Biblia și slujba și s-ar putea să fim în întâlnirile bisericii, dar bucuria noastră lipsește și s-ar putea să nu-L savurăm pe Domnul în sufletul nostru.

Este posibil să nu fim „bolnavi”, dar nu există bucurie printre sfinți; este posibil să-L experimentăm pe Cristos în duhul nostru, dar să nu-L savurăm în sufletul nostru.

Trebuie să urâm o asemenea depresie de grad scăzut și să ne rugăm ca viața de biserică să fie plină de bucurie și veselie, pentru că acesta este un semn al faptului că-L savurăm pe Cristos.

Apostolul Pavel avea tot dreptul să fie deprimat – nu numai să aibă depresie de grad scăzut, ci chiar și depresie de grad înalt; dar el s-a bucurat, L-a savurat pe Domnul în sufletul său și l-a experimentat pe Cristos în duhul său.

Experimentarea lui Cristos este în principal în duhul nostru, dar savurarea lui Cristos este în sufletul nostru.

Pentru a ilustra diferența dintre a-L experimenta pe Cristos și a-L savura pe Cristos, putem să ne uităm la copii: de multe ori ei trebuie să-și mănânce legumele, deoarece părinții lor vor asta, dar poate savurează legumele.

De multe ori suntem ca și copiii, suntem nevoiți să-L experimentăm pe Cristos în duhul nostru, dar nu-L savurăm pe Cristos în sufletul nostru. Poate că-L mâncăm pe Cristos „ținându-ne nasul”, dar nu Îl savurăm. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim cei care nu doar Îl experimentează pe Cristos în duhul lor, ci și Îl savurează El în sufletul lor! Fie ca să cooperăm cu Domnul pentru ca El să ne transforme sufletul și să ne dea un gust al savurării lui Cristos.

Fie ca să fim cei care mereu ne bucurăm în Domnul – chiar și atunci când nu avem un motiv exterior să ne bucurăm, chiar și atunci când trecem prin suferințe și necazuri, și chiar când suntem în dureri sau suferim pierderi.

Bucuria în Domnul nu are nicio legătură cu mediul nostru, iar savurarea lui Cristos în suflet nu-și are sursa în ceea ce ni se întâmplă. Noi toți trebuie să ne exersăm duhul pentru a-L experimenta pe Cristos și, de asemenea, să cooperăm cu Domnul pentru a fi transformați în sufletul nostru, pentru a-L savura pe Cristos.

Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm în duhul nostru și de asemenea să Te savurăm în sufletul nostru. Mântuiește-ne de a avea o depresie de grad scăzut în viața de biserică, trăind o viață de experimentare a lui Cristos cu tristețe în duhul nostru, dar nu de a ne bucura de Cristos în sufletul nostru. Fie ca experimentarea de către noi a lui Cristos să fie însoțită de savurarea lui Cristos. Amin, Doamne, fă-ne pe cei care ne bucurăm întotdeauna în Domnul – chiar și atunci când nu avem de ce să ne bucurăm și chiar și atunci când nu avem chef să ne bucurăm! Amin, Doamne Isuse, Tu ești savurarea noastră!

Fiind uniți în suflet să-L experimentăm pe Cristos în duhul nostru și să-L savurăm în sufletul nostru

Când pentru prima dată L-am atins pe Domnul, când am fost revitalizați de El și când am atins slujba epocii și am intrat în viața de biserică, totul a fost minunat; sfinții erau minunați, Cuvântul era plăcut și ne-am bucurat în Domnul.

Bucuria mântuirii a însoțit credința noastră în Domnul, ființa noastră înviorată de El, atingerea slujbei și venirea noastră în viața de biserică.

Totuși, pe măsură ce înaintăm cu Domnul, ne întâlnim cu sfinții și obișnuim să fim în adunări și în cuvântul lui Dumnezeu, există pericolul să ne pierdem bucuria, adică să pierdem bucuria, fericirea, savurarea în sufletul nostru din cuvântul lui Dumnezeu și în biserică.

S-ar putea să mergem la întâlniri, s-ar putea să citim Biblia conform unui program, am putea chiar să citim și să digerăm o mulțime de cărți ale slujbei, dar este posibil să nu-L savurăm pe Cristos în sufletul nostru.

Mai degrabă, este posibil să-L experimentăm pe Cristos în duhul nostru și să nu-L savurăm în sufletul nostru, și este posibil să știm că Domnul ne tratează în cutare sau cutare aspect dar nu suntem fericiți în legătură cu asta în sufletul nostru.

S-ar putea ca doar să ne alăturăm sfinților în întâlniri și să căutăm ceva inspirație din partea Domnului când venim la Cuvânt și la adunări, dar nu obținem niciuna. O, Doamne Isuse! Există un real pericol de a ne pierde savurarea Domnului în sufletul nostru, deoarece sufletul nostru are atât de multe probleme.

Este posibil să fim prea mult în emoția noastră, putem fi încăpățânați în voința noastră sau putem fi mereu rătăciți în mintea noastră, astfel încât Domnul nu are cum să răzbească în noi.

S-ar putea să fim atât de ocupați de lucrurile lumii, poate că suntem atât de ocupați cu familia noastră și cu necesitățile vieții, iar hobby-urile noastre ne iau așa de mult din timpul nostr. O, Doamne Isuse… motivul pentru care mulți pierd savurarea lui Cristos este pentru că au o problemă în sufletul lor.

În exterior, poate să nu existe nicio problemă, pentru că ei nu ratează întâlnirile, nu trec peste citirea Bibliei și nu au o atitudine negativă față de sfinți sau biserică, dar în interior ei nu Îl savurează pe Domnul în sufletul.

Mai degrabă, ei își îndeplinesc datoria creștină și chiar ies să predice evanghelia împreună cu sfinții, cântând și lăudând pe Domnul, dar nu există savurare în suflet.

Motivul este că sufletul nostru nu este transformat, nu cooperăm cu Domnul în sufletul nostru și nu suntem una în suflet.

Motivul pentru care nu Îl savurăm prea mult pe Cristos este că nu suntem una în suflet; emoțiile și gândurile noastre diferă de cele ale celorlalți, și noi dorim, gândim și dorim lucruri care nu sunt unicul lucru.

Care este singurul lucru pe care trebuie să îl gândim și să-l dorim, singurul lucru care ne va face unul nu numai în duhul ci și în sufletul nostru? Este savurarea și experimentarea lui Cristos.

În cartea Corinteni vedem probleme cum ar fi datul în judecată, mâncarea oferită idolilor, diviziuni, lucrurilor de-ale cărnii și multe alte probleme.

Totuși, în cartea Filipeni, ceea ce vedem este o biserică ordonată, care are grijă de apostol și participă la evanghelie, dar nu au fost unită în suflet; mai degrabă, ei se certau, exista o disensiune în gândirea lor și nu au fost uniți în suflet, așa că nu se bucurau, căci și-au pierdut savurarea din Cristos. Oh Doamne!

Fie ca noi să aducem aceste lucruri Domnului în mod personal și corporativ în rugăciune și să-I spunem:

Doamne Isuse, izbăvește-ne să a ne trăi viața creștină fără savurarea lui Cristos. Mântuiește-ne de la pierderea savurării lui Cristos în sufletul nostru. Doamne, nu vrem doar să Te experimentăm în duhul nostru, ci și să Te savurăm în sufletul nostru. Ne deschidem Ție, Doamne și ne dăruim Ție: Tu știi care sunt problemele din sufletul nostru. Tu știi cât de puțin suntem uniți în suflet cu sfinții. Doamne, vrem să fim uniți de suflet pentru a gândi un singur lucru, și anume savurarea și experimentarea lui Cristos! Umple-ne de bucurie și de savurare în cuvântul Tău și în întâlniri. Fie ca să ne bucurăm întotdeauna în Domnul și să nu pierdem niciodată savurarea lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Joined in Soul to both Experience Christ in Spirit and Enjoy Him in our Soul (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să rămânem fermi într-un singur duh cu un singur suflet luptând împreună pentru evanghelie

17/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să ne purtăm într-o manieră demnă de evanghelia lui Cristos, adică să stăm fermi într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu credința evangheliei (Fil. 1:27); asta înseamnă să-L experimentăm pe Cristos.

Când Îl savurăm pe Cristos și Îl experimentăm în viața noastră de zi cu zi, vom trăi o viață în continuarea evangheliei – o viață care predică evanghelia.

O astfel de viață nu va fi individualistă, ci corporativă, adică vom intra în părtășia evangheliei împreună cu toți sfinții, și împreună vom rămâne într-un singur duh cu un singur suflet pentru evanghelie.

Trebuie să trăim o viață de predicare a evangheliei în viața bisericii, pentru că începând de la momentul când suntem mântuiți și până când Domnul Se va întoarce, viața noastră creștină este o viață care predică evanghelia.

Predicarea evangheliei nu ar trebui să fie o activitate pe care o facem din când în când; predicarea evangheliei ar trebui să fie viața și trăirea noastră.

Când intrăm în părtășia evangheliei, ne vom pune deoparte, vom nega preferința și alegerea noastră și sinele va fi ucis, pentru că învățăm să facem lucrurile într-un mod corporativ în Trup pentru evanghelie, nu în un mod individualist.

Trăirea unei vieți de predicare a evangheliei înseamnă că indiferent dacă vorbim sau rămânem tăcuți, trăirea noastră cu viața și ființa noastră – chiar întreaga noastră persoană – este o predicare a lui Cristos.

De exemplu, apostolul Pavel era în închisoare; el se afla într-una dintre cele mai groaznice situații exterioare, dar acolo el L-a mărit pe Cristos și a predicat evanghelia, și a făcut acest lucru chiar până când și cei din casa lui Cesar au auzit evanghelia.

În mod similar, fratele Watchman Nee a fost în închisoare timp de douăzeci de ani, neavând voie să predice evanghelia, dar cel puțin unul dintre colegii săi de celulă a mărturisit că l-a văzut pe Cristos în el, și astfel el a fost mântuit. Când suntem limitați la a nu vorbi, putem trăi evanghelia.

Indiferent dacă vorbim sau nu, dacă putem rosti cuvinte sau tăcem, viața noastră ar trebui să fie o viață care predică evanghelia și chiar mai mult, ar trebui să stăm fermi într-un singur duh, cu un singur suflet care se alătură împreună cu credința evangheliei.

Fie ca Domnul să ne deschidă ochii și să ne facă să ne dăm seama că unul dintre primele moduri în care Îl putem experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi este predicând evanghelia într-un mod corporativ, adică prin părtășia evangheliei și luptând împreună alături cu credința evangheliei.

Să stăm fermi într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături de credința evangheliei

În Fil. 1:27 Pavel ne îndeamnă să ne comportăm într-o manieră demnă de evanghelia lui Cristos.

S-ar putea să ne gândim că acest lucru se referă la faptul că trăim o viață perfectă în care ne iubim soțul, suntem ascultători de alții și facem fapte bune, dar de fapt se referă la a lua poziție cu fermitate într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu credința evangheliei.

Accentul se pune nu doar pe părtășia evangheliei sau predicarea evangheliei, ci pe faptul că putem fi una – putem să stăm fermi într-un singur duh cu un singur suflet.

Trebuie să luăm poziție cu fermitate într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu evanghelia personificate, care este Cristos.

Când noi, frații și surorile din bisericile locale, suntem una în duh și chiar una în sufletul nostru, stând împreună și luptându-ne împreună pentru credința evangheliei predicând-o și trăind-o, vom fi intrat în experimentarea lui Cristos și Îl savurăm pe Cristos ca viață.

Dar dacă nu facem acest lucru, dacă avem diferite gânduri, vom avea opinii diferite, vom lupta și vom avea diferite moduri de a predica evanghelia … atunci am terminat-o cu experimentarea lui Cristos.

Cum putem avea un singur duh cu un singur suflet? De multe ori putem fi una în duh atunci când ne exersăm duhul, dar sufletul nostru poate să nu fie una cu sufletul sfinților; este posibil să fim în rivalitate cu ceilalți pentru că încercăm să luăm conducerea și s-ar putea să fim geloși, în discordie și să nu avem aceeași minte.

Trebuie să ne exersăm duhul și să experimentăm Duhul lui Isus; în acest Duh nu există invidie, certuri sau rivalități, și pentru ca noi să fim una în duh și mai ales în suflet este posibil numai în Duhul lui Isus.

A fi una în suflet implică în principal a avea o singură minte; de multe ori nu ne este ușor să fim cu un singur suflet, pentru că toți vrem să fim primii și nimeni nu vrea să fie ultimul. Dar dacă experimentăm Duhul lui Isus, vom lua poziție cu fermitate într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu credința evangheliei împreună cu sfinții.

A fi un singur suflet și a avea un suflet similar pentru lucrarea evangheliei este mai dificil decât a fi într-un singur duh pentru experimentarea lui Cristos (vezi Fil. 2:20-21, 30).

Cartea Filipen accentuează mai mult sufletul decât duhul; este ușor să fim una în duh pur și simplu exersându-ne duhul, dar sufletul nostru are multe probleme.

Dorința apostolului era să fim una în suflet, adică să fim co-suflet, împreună cu același suflet; aceasta înseamnă că mintea, emoția și voința noastră trebuie să fie ajustate și armonizate cu sufletul sfinților, astfel încât să putem fi într-un duh cu un singur suflet.

Savurarea lui Cristos de către noi și experimentarea Sa este foarte mult în sufletul nostru; Îl atingem pe Domnul în duhul nostru, dar Îl savurăm în suflet și Îl exprimăm și îl mărim în suflet. Fie ca să ne deschidem Domnului și să-I spunem:

Doamne Isuse, vrem să stăm fermi într-un singur duh, cu un singur suflet luptând împreună alături cu credința evangheliei împreună cu sfinții, pentru ca noi să-L experimentăm pe Cristos. Salvează-ne de a fi cu minte diversă și de a avea opinii diferite cu ale sfinților; ajustează-ne și armonizează-ne în sufletul nostru, Doamne, pentru a putea câștiga unitatea pe care o dorești printre noi. Doamne, vrem să experimentăm Duhul lui Isus și să fim umpluți de acest Duh, astfel încât să fim într-un duh cu un singur suflet cu sfinții, luptându-ne împreună cu credința evangheliei!

Fiind transformați în sufletul nostru pentru a fi într-un singur Duh cu un singur suflet care îl experimentează pe Cristos și îl exprimă

A fi cu un singur suflet – nu doar într-un singur duh, ci și cu un singur suflet – necesită ca, după ce am fost regenerați în duhul nostru, să mergem mai departe pentru a fi transformați în sufletul nostru.

Faptul că noi să experimentăm că Cristos este în duhul nostru nu este suficient; trebuie să cooperăm cu El pentru a trata sufletul nostru, pentru a avea un suflet transformat.

Trebuie să tratăm mintea, emoția și voința noastră, pentru că acolo sunt problemele; nu putem fi una în suflet cu sfinții în principal deoarece avem probleme în sufletul nostru.

Trebuie să-L privim pe Cristos cu o față dezvelită pentru a fi transformați (2 Cor. 3:18), iar mintea noastră trebuie să fie reînnoită pentru ca sufletul nostru să fie transformat (Rom. 12:2).

Transformarea sufletului nostru ne va determina să avem experiențe sporite ale lui Cristos; atunci când vom fi transformați în sufletul nostru vom avea o savurare mult mai mare din acest Cristos.

În viața noastră de biserică, în coordonarea și în întâlnirile noastre, atunci când sfinții sunt una nu doar în duh ci și în suflet, în simțire, în gândire, și în dorința noastră, suntem plini de Cristos, suntem plini de dulce experiențe ale lui Cristos și de minunata savurare a lui Cristos!

Dar când nu suntem una în suflet, ci există lupte, dezacorduri, tratare cu răceală; există jigniri, rivalitate, competiție și experimentarea lui Cristos lipsește.

Unitatea în suflet este crucială; nu doar unitatea în duh, ci și unitatea în suflet, așa că trebuie să mergem mai departe și să înaintăm către unitatea în suflet.

Dacă nu suntem una în afecțiunile, gândurile și deciziile noastre, atunci nu suntem cu un singur suflet; atâta timp cât nu suntem una în suflet, nu suntem în părtășia înaintării evangheliei și conduita noastră nu este demnă de evanghelie.

A avea o comportare demnă de evanghelie înseamnă a fi într-un singur duh cu un singur suflet, luptându-ne împreună alături pentru credința evangheliei.

Trebuie să negăm viața sufletului, să o dăm deoparte și să fim transformați în suflet, pentru ca sufletul nostru să fie una cu sufletele sfinților.

Oricât de puțini sau cât de mulți suntem în zona și localitatea noastră, trebuie să fim impresionați de faptul că ar trebui să fim nu doar una în duh, dar și cu un singur suflet.

Când suntem una cu duh și cu un singur suflet, unitatea noastră va fi convingătoare, subjugătoare și atractivă; o asemenea unitate va fi mărturia noastră și noi Îl vom experimenta și Îl vom savura pe Cristos.

Când predicăm evanghelia, ne exprimăm unitatea în duh și în suflet și avem savurarea și experimentarea lui Cristos.

Cu cât mai mult predicăm evanghelia în acest fel, cu atât mai mult vom fi păstrați în savurarea și experimentarea lui Cristos, iar predicarea de către noi a evangheliei va fi un ospăț.

Dacă nu avem simțul că Îl savurăm și Îl experimentăm pe Cristos în predicarea evangheliei, dacă nu simțim că ne ospătăm din Cristos, atunci ceva nu este în regulă; s-ar putea să ne lipsească unitatea în duh și în suflet. O, Doamne Isuse!

Când suntem în duh cu un singur suflet, numărul de oameni mântuiți prin predicarea noastră a evangheliei va fi ceva secundar – ce e mai important este ospătarea din Cristos, savurarea Sa, și experimentarea lui Cristos de către noi împreună.

Doamne Isuse, ne întoarcem inima spre Tine pentru a Te privi fără nici un văl, pentru ca să Te reflectăm și să fim transformați în aceeași imagine ca Tine! Fie ca mintea noastră să fie reînnoită pentru ca sufletul nostru să fie transformat. Amin, Doamne, fie ca predicarea evangheliei de către noi să fie cu un singur duh cu un singur suflet, și fie ca să luăm poziție cu fermitate într-un singur duh, cu un singur suflet împreună sfinții luptând împreună alături de credința evangheliei. Fie ca noi să fim păstrați în unitatea în duh și în suflet, iar predicarea evangheliei de către noi să fie o ospătare din Cristos, o savurare a lui Cristos și o experimentare autentică a lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to Stand Firm in one Spirit with one Soul Striving Together for the Gospel (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

16/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Experimentarea lui Cristos de către noi este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul se va întoarce (Fil. 1:3-6); cu cât avem mai multă părtășie în evanghelie, cu atât îl experimentăm mai mult pe Cristos.

Am văzut că experimentarea lui Cristos de către noi este ceva foarte misterios, dar foarte necesar, căci viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine.

Este posibil să spunem că suntem în viața de biserică și că savurăm viața de biserică, dar cât de mult Îl experimentăm pe Cristos nu doar la întâlniri, ci și acasă, singuri, la serviciu și cu familia?

Trebuie să avem o viziune înnoită a vieții de biserică, să ne dăm seama că nu practicile creștine sau practicile din întâlniri sunt ceea ce constituie viața de biserică, ci experimentarea lui Cristos de către noi.

Cu alte cuvinte, când eu Îl trăiesc pe Cristos și tu Îl trăiești pe Cristos, când eu Îl trăiesc pe Cristos atât acasă, cât și în întâlnire, atât în dormitorul meu, cât și în sala de întâlniri, atât în fața oamenilor, cât și când oamenii nu mă pot vedea, acea trăire și experimentare a lui Cristos este parte din viața de biserică.

Și vorbind despre părtășie înspre înaintarea evangheliei, unii creștini ar putea dori să îi atragă pe mileniști, cei de Gen Z, și folosesc “modalități noi” pentru a-i atrage și pentru a-i păstra, folosind tehnologia pentru a face acest lucru și… este oare asta adevărata viață de biserică?

Acesta nu este calea recâștigării Domnului; în viața de biserică în recâștigarea Domnului pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos este viața noastră.

S-ar putea să ne gândim că aceasta este “o discuție spirituală” și nu avem în vedere latura practică, însă, potrivit Bibliei – Cuvântul lui Dumnezeu – și potrivit slujbei pe care am primit-o, trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, biserica Dumnezeului celui viu.

Cum ne comportăm ca credincioși? Trebuie să trăim așa cum o face Dumnezeu, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, pentru ca biserica să devină marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne.

Biserica este ceva foarte misterios; nu faptele, practicile și activitățile exterioare definesc ce este biserica, ci trăirea lui Cristos și experimentarea lui Cristos de către toți credincioșii.

Când Îl experimentăm pe Cristos și Îl trăim pe Cristos, devenim împreună misterul evlaviei, misterul asemănării cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este exprimat în carne. Aleluia!

Nu ar trebui să ne uităm la noi înșine și să încercăm să introspectăm sau să auto-analizăm să vedem cât L-am experimentat pe Cristos – ar trebui pur și simplu să-L iubim pe Domnul, să-L urmărim, să-L savurăm în cuvântul Său, iar experimentările lui Cristos vor veni!

Experimentarea lui Cristos este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până la întoarcerea Domnului

Primul capitol din Filipeni, o carte despre experimentarea lui Cristos, vorbește despre evanghelie, în special despre înaintarea evangheliei (vezi Fil. 1:3-6).

Cartea Filipeni dezvăluie că experimentarea lui Cristos este de fapt părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

Am putea să nu vedem nici o legătură între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos; putem chiar să credem că evanghelia și experimentarea lui Cristos sunt două lucruri diferite.

Dar această așa-zisă diferență între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos trebuie expusă și înlăturată, deoarece viața noastră de predicare a evangheliei nu este ceva diferit sau în afara experimentării lui Cristos de către noi, iar părtășia înspre evanghelie nu contrazice sau exclude experimentarea lui Cristos de către noi.

Nu este vorba că eu sunt un creștin care predică evanghelia și că tu ești un creștin spiritual care Îl urmărește pe Cristos; mai degrabă, suntem ambele două aspecte ale aceluiași lucru, căci acestea două sunt inseparabile.

Pavel i-a lăudat pe filipeni încă de la începutul epistolei sale pentru părtășia lor înspre înaintarea evangheliei, și el era sigur că Domnul, Cel care a început în ei această lucrare bună, o va și duce la bun sfârșit până în ziua întoarcerii Domnului. Aleluia!

Din momentul în care suntem mântuiți până în momentul în care Domnul Isus va reveni, viața noastră creștină trebuie să fie o viață de predicare a evangheliei.

Nu suntem aici pentru a avea un loc de muncă bun, cea mai bună educație și cea mai frumoasă viață de familie, nici nu suntem aici pentru a câștiga mulți bani sau pentru a câștiga o reputație sau poziție. Suntem aici pe pământ pentru a trăi o viață de predicare a evangheliei, adică suntem aici pentru a trăi o viață care Îl exprimă pe Cristos, Îl predică pe Cristos și Îl trăiește pe Cristos.

Trăirea lui Cristos de către noi este predicarea evangheliei de către noi; trăirea noastră ar trebui să fie predicarea noastră, și profesia noastră este predicarea evangheliei.

Fie că vorbim sau tăcem, fie că suntem într-o întâlnire sau la serviciu, fie că suntem alături de credincioși sau necredincioși, trebuie să Îl experimentăm pe Cristos, având părtășie înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

În viața de biserică ar trebui să trăim o viață de predicare a evangheliei, iar viața noastră creștină ar trebui să fie o viață creștină de predicare a evangheliei.

Predicarea evangheliei și faptul de a avea părtășie înspre înaintarea evangheliei nu ar trebui să fie doar un fel de activitate, ceva ce facem din când în când, o mișcare sau o campanie, ci ar trebui să fie viața noastră. Nu ar trebui să fie doar însărcinarea noastră, ci și viața noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L experimentăm pe Cristos având părtășie înspre înaintarea evangheliei. Fie ca viața noastră creștină să fie o viață de predicare a evangheliei și fie ca viața noastră de biserică să fie umplută de părtășie înspre evanghelie. Salvează-ne de a avea doar o activitate exterioară de predicare a evangheliei și adu-ne într-o viață de predicare a evangheliei. Doamne, fie ca Cel ce a început această lucrare bună în noi, să o ducă la bun sfârșit până când Domnul se va întoarce, și fie ca să fim credincioși să îndeplinim o astfel de lucrare bună, părtășia înspre înaintarea evangheliei!

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

Când Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos, avem părtășie înspre înaintarea evangheliei și trăim o viață de predicare a evangheliei; o astfel de viață nu este individualistă, ci corporativă.

Cu cât avem mai multă părtășie în înaintarea evangheliei, cu atât mai mult Îl savurăm și Îl experimentăm pe Cristos (pe partea pozitivă) și cu atât mai mult sinele, ambiția, preferința și alegerea noastră sunt omorâte (pe partea negativă).

O viață de experimentare a lui Cristos este de fapt o viață care înaintează părtășia înspre evanghelie; ne pune în părtășia înspre înaintarea evangheliei.

Capitolul 1 din Filipeni – o carte despre experimentarea lui Cristos – menționează de multe ori evanghelia; filipenii aveau părtășie înspre înaintarea evangheliei, exista apărarea și confirmarea evangheliei, înaintarea evangheliei și credința evangheliei.

Pentru a avea o viață autentică de predicare a evangheliei, trebuie să avem o viață de experimentare a lui Cristos. Predicarea evangheliei de către noi nu trebuie să fie individualistă.

În creștinătatea de astăzi, cu cât mai mult cineva este implicat în predicarea evangheliei și se manifestă a fi evanghelist, cu atât mai mult el devine mai individualist și mai independent. Dar în predicarea evangheliei trebuie să avem părtășie, comunicare, schimb reciproc.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie, cu atât experimentăm mai mult din Cristos.

Curățarea trecutului, consacrarea pentru Domnul și urmărirea ungerii interioare sunt bune, dar atunci când facem aceste lucruri, este posibil să nu avem încă aceeași experimentare a lui Cristos ca atunci când predicăm evanghelia într-un mod corporativ.

În ceea ce privește predicarea evangheliei, putem fi zeloși să predicăm evanghelia în campusurile universității sau la vecinii noștri, bătând la ușă sau vizitându-i pe cei noi; cu toate acestea, oare avem părtășie înspre evanghelie sau o facem doar din râvna noastră pentru Domnul?

Dacă nu avem părtășie înspre evanghelie, nu avem prea multă experimentare a lui Cristos.

Experimentarea lui Cristos nu stă în principal în predicarea evangheliei, ci în părtășia noastră înspre evanghelie, părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei.

Când venim împreună și Îl savurăm pe Domnul, cântăm, ne rugăm, ne coordonăm și avem părtășie înspre evanghelie, noi Îl vom experimenta pe Cristos.

În acest lucru nu este vorba despre cine e primul și cine este cel mai zelos sau ardent; este vorba despre noi toți, ca Trup corporativ, având părtășie înspre evanghelie și, prin urmare, savurându-L și experimentându-L pe Cristos.

Trebuie să ne întrebăm dacă în predicarea evangheliei avem experimentarea lui Cristos; acest lucru depinde dacă avem sau nu părtășie înspre evanghelie.

Este ușor să iei câteva tractate biblice și Noul Testament și să mergi la colțul străzii pentru a predica evanghelia, dar nu este atât de ușor să intri în părtășia evangheliei.

Când plătim prețul pentru a avea părtășia înspre înaintarea evangheliei, sinele nostru va fi negat, ambiția noastră este dată la o parte, reputația noastră este distrusă, și pur și simplu suntem una cu Domnul și cu sfinții, pentru a-L experimenta și propaga pe Cristos.

Părtășia înspre evanghelie omoară sinele, carnea și omul natural; de asemenea, ne determină să-L experimentăm pe Cristos. Fie că vorbim sau rămânem tăcuți, viața noastră cu trăirea noastră, ființa noastră cu întreaga noastră persoană, în toate lucrurile trebuie să predicăm pe Cristos.

Uneori putem fi restricționați de la a vorbi, în timp ce alteori putem vorbi liber; în toate lucrurile, trebuie să avem părtășie cu sfinții înspre evanghelie și trebuie să-L experimentăm și să-L predicăm pe Cristos.

Doamne Isuse, fie ca să-L experimentăm pe Cristos pe măsură ce avem părtășie înspre înaintarea evangheliei în Trup. Fie ca să trăim o viață de experimentare a lui Cristos și o viață de savurare a lui Cristos în înaintarea evangheliei în mod corporativ. Ne dăruim pe noi înșine Ție, Doamne, ca să fim în părtășia evangheliei cu sfinții în mod corporativ, astfel încât viața și trăirea noastră, chiar ființa și persoana noastră, să Îl emane pe Cristos, să Îl predice pe Cristos și să Îl administreze pe Cristos altora. Doamne, ne punem deoparte și ne lepădăm ambiția, preferința, dorința și alegerea noastră; vrem doar să-L experimentăm pe Cristos, având multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The more we have Fellowship unto the Gospel Corporately, the more we Experience Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristosul inepuizabil este mărit prin noi pe măsură ce-L experimentăm pe Cristos zi de zi

15/10/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Pe măsură ce-L experimentăm pe Cristos zi de zi, Cristosul inepuizabil este mărit prin noi. Experimentarea de către noi a lui Cristos este un mister, și orice experimentăm din Cristos este nelimitat. Dacă realizăm acest lucru vom vedea ci, chiar și în suferințele noastre, Dumnezeu vrea să-L mărească pe Cristos prin noi.

Dacă citim cartea Filipeni, în primul capitol vedem cum apostolul Pavel – care era în închisoare – credea că situația lui se va întoarce spre mântuirea sa, și el voi să-L mărească pe Cristos.

Pavel L-a experimentat pe Cristos ca răbdarea sa nelimitată, iar aceasta a fost mărirea Cristosului nelimitat. A-L mări pe Cristos nu înseamnă doar a-L face vizibil pe acesta ci a-L exprima fără limitare (Fil. 1:20).

A-L mări pe Cristos înseamnă a arăta întregului univers că Însuși Cristosul prin care trăim este nelimitat. În ochii oamenilor, Cristos este mic, nesemnificativ, și chiar inexistent, dar atunci când noi Îl trăim pe Cristos și Îl experimentăm pe Cristos, Îl exprimăm fără limitare și El este mărit prin noi.

În acest fel alții Îl pot vedea pe Cristos mărit în noi și El devine mare înaintea lor.

Cristos este nelimitat, dar de multe ori El este limitat și nu este mărit în experiența noastră; atunci când Îl experimentăm pe Cristos, noi Îl mărim exprimându-L în viața noastră.

Noi creștinii suntem oameni misterioși, căci Îl avem pe Cristos – misterul lui Dumnezeu – în duhul nostru și suntem biserica, taina lui Cristos.

Îl putem experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi; nimic nu este mai important decât experimentarea lui Cristos și, deși o astfel the experiență este un mister, trebuie să căutăm să-L experimentăm pe Cristos.

Atunci când Îl experimentăm pe Cristos, virtuțile noastre sunt înălțate și îmbogățite, iar expresia virtuților noastre umane este nelimitată, căci Cristos Însuși este nelimitat.

Dragostea noastră umană este limitată; s-ar putea să ne iubim soțul sau soția, și îi iubim pe copii, dar atunci când aceștia ne supără în mod repetat, iubirea noastră umană se termină. Nu ar trebui să lucrăm la dragostea noastră ci din contră, ar trebui să-L experimentăm pe Cristos, și El în noi îi va iubi pe ceilalți în mod nelimitat.

Îndurarea noastră, răbdarea noastră, și înțelepciunea noastră sunt virtuți care se vor termina, dar atunci când Îl experimentăm pe Cristos, experimentarea Sa de către noi este nelimitată și, prin urmare, toate aceste virtuți devin nelimitate.

Aceasta este adevărata experiență și viață creștină; trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, și acest lucru Îl va mări pe Cristos înaintea altora; rezultatul va fi că biserica va fi zidită.

Iertarea noastră este Cristosul inepuizabil fiind mărit în noi, chiar și în suferințele noastre

Iertarea noastră umană se va termina; Petru a venit la Domnul și L-a întrebat dacă este de ajuns să-l ierte pe fratele său de șapte ori, dar Domnul i-a spus clar că trebuie să-l ierte de șaptezeci de ori de șapte (Mat. 18:21-22).

O asemenea iertare este nelimitată; aceasta este ceva ce în noi înșine nu putem face, dar atunci când Îl experimentăm pe Cristos, Îl vom mări pe El și iertarea noastră va fi Cristosul inepuizabile fiind mărit prin noi.

Iertarea creștină este o iertare fără sfârșit. Dacă ne uităm la noi înșine, vom vedea că nu putem face acest lucru; este posibil și știm ce înseamnă să-L experimentăm pe Cristos și să-L iubim, dar ducem lipsă în iertarea noastră.

Cum putem ierta pe alții atunci când suntem jigniți, tratați în mod rău, și persecutați fără un motiv temeinic?

Atunci când Îl experimentăm pe Cristos și Îl mărim pe El, nu vom avea nici o plângere sau murmur împotriva altora, indiferent de modul în care ne tratează; pur și simplu Îi vom mulțumi Domnului, vom accepta voia Sa, și Îi vom spune să trăiască în noi și să fie mărit în noi.

Iertarea noastră trebuie să fie mărturia Cristosului inepuizabil din noi.

Nu ar trebui să permitem ca jignirile și ofensele să erodeze viața de familie și viața de biserică; ar trebui s-ă-L experimentăm pe Cristos și să-L mărim pe Cristosul inepuizabil în noi.

Chiar și în mijlocul suferințelor ar trebui ca pur și simplu să-L iubim pe Domnul și să căutăm să-L experimentăm; atunci când Îl experimentăm pe Cristos, Îl vom mări pe El, exprimându-L ca fiind Cel care este nelimitat (2 Cor. 12:7-10).

De multe ori Îi cerem Domnului să ne înlăture suferința sau să o diminueze în intensitate; Pavel I-a cerut Domnului să înlăture spinele din carnea lui, dar Domnul mai degrabă a crescut nivelul harului.

Nu ar trebui să ne încurajăm unul pe altul să cerem mai multe suferințe sau să căutăm suferința ci ar trebui să ne dăm seama că, conform suveranității lui Dumnezeu, suferințele ne sunt necesare pentru ca să-L experimentăm pe Cristos și pentru ca El să fie mărit prin noi.

Suferințele noastre sunt necesare pentru experimentarea de către noi a lui Cristos și pentru mărirea Sa.

Poate că ne rugăm ca Domnul să înlăture suferințele, dar răspunsul Său este să crească nivelul harului, și anume să crească experimentarea de către noi a lui Cristos, ca să ne dăm seama că, chiar și în suferințele noastre, Cristos poate fi mărit prin noi.

În insulte, necesități, persecuții, și suferințe in numele lui Cristos, ne putem lăuda cu Cristos, căci El este suficient pentru noi. și El este Cel care este mărit prin noi.

Atunci când suntem slabi, El este puternic; când nu avem putere, harul Său abundează; când rămânem fără speranță, îndurarea Sa devine a noastră.

Când ne simțim slăbiți de tot și ne întoarcem către Domnul ca să-L experimentăm, vom fi întăriți în harul lui Cristos. Puterea Sa este perfectată în slăbiciune, iar harul Său este manifestat în suferințele noastre.

Fie că suferim sau nu, trebuie să căutăm să-L experimentăm pe Cristos astfel încât Cristosul inepuizabil să fie mărit în noi.

El vrea să fie exprimat prin noi nu doar într-o măsură mică în viața noastră de zi cu zi, ci El vrea să fie inepuizabil în experiența noastră ca să fie mărit prin noi fie prin viață, fie prin moarte.

Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm zi de zi. Ne întoarcem spre Tine, Doamne, și acceptăm voia Ta în viața noastră. Trăiește în noi, Doamne, căci Tu ești viața noastră. Avem așteptarea ca, orice ni s-ar întâmpla, Cristos să fie mărit în noi și văzut în noi. Doamne, fie ca iertarea noastră să fie Cristosul inepuizabil care este mărit în noi. Fie ca să savurăm harul Tău în mijlocul suferințelor și să Te lărgim, să Te mărim în toate experiențele noastre. Amin, Doamne, harul Tău este suficient pentru noi, iar puterea Ta se desăvârșește în slăbiciunile noastre!

Dumnezeu intenționează să-L mărească pe Cristos în noi: biserica este manifestarea lui Dumnezeu în carne

Experimentarea lui Cristos de către noi este un mister, și orice experiență a lui Cristos este nelimitată; dacă vedem acest lucru, o asemenea viziune ne va controla atât viața cât și umblarea noastră creștină. Ne vom da seama că intenția lui Dumnezeu este aceea de a-L mări pe Cristos prin noi.

Fie ca Domnul să ne dea o asemenea viziune și să realizăm ca, indiferent de ce ni se întâmplă și care este mediul nostru, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L mărim pe Cristos; Dumnezeu vrea ca Cristos să fie mărit prin noi.

Atunci când vom vedea această viziune, vom fi guvernați și controlați de ea în viața noastră și umblarea noastră.

Trebuie să ne dăm seama că, chiar dacă putem vedea multă lumină în Cuvântul lui Dumnezeu și avem o viața de biserică bună, de multe ori putem trăi la fel ca și cei din lume; reacționăm la fel ca ei, avem grijă de treburi la fel ca ei. căutăm ajutor la fel ca ei..o Doamne!

Fie ca să ne dăm seama că situația în care ne aflăm, suferința în care ne aflăm, și problema prin care trecem sunt pentru un anumit motiv. Dumnezeu are o intenție – El intenționează ca Fiul Său să fie mărit prin noi în experiența noastră.

Realizarea acestui lucru nu înseamnă că devenim mai spirituali ci că vrem să-L experimentăm pe Cristos astfel încât El să fie mărit prin noi; acesta este cel mai practic și mai rezonabil lucru de făcut în calitate de credincioși în Cristos.

Înainte de a merge la alții ca să le cerem ajutorul, înainte de a încerca să găsim soluția la situația noastră, trebuie să mergem la Domnul, să ne deschidem către El și să-I cerem să ne câștige mai mult ca El să fie mărit prin noi.

În mod practic, tot ceea ce ne iese în cale și ni se întâmplă în viața noastră este pentru ca să-L experimentăm pe Cristos într-un fel sau altul pentru ca El să fie mărit în noi.

Viața de biserică nu este suma totală a practicilor noastre creștine; avem nevoie de practic creștine bune, solide, scripturale și sănătoase în viața de biserică, dar viața de biserică este suma totală a experimentării de către noi a lui Cristos.

Viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine; de aceea, atunci când noi toți Îl trăim pe Cristos, trăirea de către noi a lui Cristos devine parte din viața de biserică, iar biserica devine un mister complet – misterul evlaviei, Dumnezeu manifestat în carne (1 Tim. 3:15-16).

Viața de biserică este suma totală a trăirii noastre – trăirea noastră nevăzută și văzută, trăirea noastră în fața oamenilor și acasă, trăirea noastră la serviciu și în dormitorul nostru, suma totală a trăirii noastre.

Vedem noi faptul că experimentarea lui Cristos de către noi trebuie să fie zilnică și continuă? Fără o asemenea viziune este posibil să promovăm anumite practici creștine și chiar să le aplicăm cu succes, dar este posibil să nu avem viața de biserică.

Fie ca să ne dăm seama că biserica este marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne. Fie ca să fim salvați de la a ne angaja doar în practici exterioare care sunt lipsite de viața corespunzătoare a lui Cristos pentru a susține.

Fie ca să fim mântuiți de la activități exterioare fără experiența reală a lui Cristos în viața noastră de zi cu zi.

Trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului cel viu; aici trebuie să trăim la fel cum Domnul a trăit – și anume să-L trăim pe Cristos.

Atunci când Dumnezeu este exprimat în trup, când Dumnezeu Se manifestă în noi și prin noi, rezultatul este biserica. Pavel a spus, Pentru mine a trăi este Cristos (Fil. 1:21); asta înseamnă că pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos trăiește în noi.

Cristosul pe care Îl experimentăm și pe care Îl trăim este un mister, deci dacă Îl experimentăm cu adevărat pe Cristos, nu vom cunoaște acest lucru, căci toate experiențele lui Cristos sunt misterioase.

Nu ar trebui să analizăm sau să fim în mintea noastră, ci trebuie să-L urmărim pe Cristos ca să experimentăm rezerva îmbelșugată a Duhului și să căutăm să-L experimentăm pe Cristos, și toate experiențele vor veni.

Doamne Isuse, Te iubim!Vrem să Te câștigăm și să fim găsiți în Tine pentru ca Tu să fii mărit în noi. Doamne, mântuiește-ne de a avea doar practici exterioare fără experimentarea lui Cristos. Doamne, cum rămâne cu experimentarea lui Cristos de către noi? Vrem să Te experimentăm pentru a Te mări acasă, la serviciu, în public, și în timpul nostru privat. Fie ca Tu să fii mărit în noi și prin noi. Doamne, câștigă viața de biserică potrivită, suma totală a vieții noastre creștine, suma trăirii de către noi a lui Cristos! Amin, Doamne, fie ca să câștigi manifestarea lui Dumnezeu în om, taina evlaviei, printre noi în viața de biserică azi!