• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Savurăm pe Cristos

Rugăciunea de la altarul tămâii pentru creșterea înspre maturitate pentru formarea armatei

02/02/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

Suferă răul ca un bun ostaş al lui Isus Hristos. 1 Tim. 2:3

Rugăciunea de la altarul tămâii a rezultat în numărarea copiilor lui Israel pentru formarea unei armate care să lupte pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ; trebuie să fim cei care se roagă la altarul tămâii pentru creșterea și maturitatea credincioșilor astfel încât să fie formată o armată.

Domnul astăzi vrea să câștige o armată care să fie una cu El să lupte împreună cu El și pentru El pe pământ; ca să facem parte din armată, avem nevoie de creșterea în viață înspre maturitate.

Pe de o parte, Dumnezeu vrea să câștige un grup de oameni care Îl primesc ca viață și Îl experimentează pentru a fi transformați în imaginea lui Cristos și să-L exprime pe Dumnezeu în mod corporativ; pe de altă parte, El are nevoie ca poporul Său să-L reprezinte cu stăpânirea Sa asupra pământului pentru subjugarea inamicului și aducerea împărăției lui Dumnezeu.

Atunci când vine vorba de tratarea inamicului, nu putem păstra nimic pentru noi înșine – trebuie să fim absoluți pentru Dumnezeu și să-L ascultăm în mod deplin.

Lucrarea lui Dumnezeu este ca biserica să-i producă pierdere fatală lui Satan; biserica în ansamblu este în degradare, dar Domnul vrea să-Și câștige biruitorii Săi în biserici, cei care au ajuns la vârsta spirituală de douăzeci de ani și sunt formați în armată pentru a lupta pentru interesul Său pe pământ.

Când facem orice alt tip de activitate în biserică, inclusiv citirea Bibliei, predicarea evangheliei, îngrijirea sfinților și chiar ridicarea de biserici – e posibil să păstrăm ceva pentru sine, dar în lucrarea lui Dumnezeu, sinele trebuie renegat în mod deplin.

Ca să ne angajăm într-un război spiritual pentru a-l trata pe Satan și pentru a recâștiga pământul pentru Dumnezeu, trebuie să fim în întregime și absolut pentru Dumnezeu și să ne supunem Lui în mod complet.

Nu putem să ne păstrăm pe noi înșine și nu putem să lăsăm nici măcar puțin teren pentru noi înșine, căci atunci când facem acest lucru, inamicul știe. Nu este vorba atât de mult de cuvintele pe care le spunem și de lucrarea pe care o facem, ci de ființa noastră – luptăm prin ceea ce suntem, constituția noastră, ființa noastră.

Ceea ce vrea Dumnezeu nu sunt supereroi sau giganți spirituali în Cristos; El dorește credincioși normali, care sunt credincioși în fața Domnului să-și trateze sinele, carnea și omul natural și care nu lasă niciun teren în ființa lor pentru inamic.

Astfel de oameni ajung la maturitate și cunosc Trupul, trăiesc în înălțare, domnesc în viață și duc războiul spiritual împreună cu alții care au atins maturitatea spirituală.

Astfel de oameni se roagă la altarul tămâiei pentru formarea armatei; ei nu privesc pe ceilalți și nu îi disprețuiesc sau îi critică, ci mai degrabă se roagă pentru ei la altarul tămâii, pentru ca să se formeze o armată în toate bisericile locale pentru mișcarea Domnului.

Creșterea înspre maturitate pentru a fi formați într-o armată și rugăciunea de la altarul tămâii

Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei depline a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos. Efes. 4:13În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să avansăm în experiența noastră spirituală, în creșterea noastră în viață și în experimentarea lui Cristos de către noi.

Începem cu experimentarea lui Cristos ca întruparea lui Dumnezeu (realitatea tabernaculului) și apoi continuăm să-L experimentăm pe Cristos ca lumina vieții (realitatea lampadarului), resursa de viață (pâinea Prezenței), și apoi înaintăm să ne rugăm la altarul tămâii pentru interesele lui Dumnezeu și mișcarea Sa.

Pe măsură ce creștem în viață înspre maturitate, noi înșine suntem formați într-o armată pentru a lupta împreună cu Dumnezeu și pentru interesele lui Dumnezeu, și ne rugăm la altarul tămâii pentru formarea armatei Domnului, o armată care luptă pentru mișcarea lui Dumnezeu pe pământ.

În Exod 30 a existat un recensământ făcut imediat după descrierea altarului tămâii, iar în versetele 11-16 accentul era mai mult pe recensământ decât pe argintul de răscumpărare (argintul pentru ispășire).

Numărarea poporului Israel era pentru formarea armatei.

Cum putem noi, în calitate de credincioși în Cristos, să devenim o armată care luptă pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ? Ca să fim în armată trebuie să creștem înspre maturitate; trebuie să avansăm în viață și experiență până când ajungem la vârsta spirituală de douăzeci de ani.

Apoi, vom fi formați spontan în armata care luptă pentru interesul lui Dumnezeu și vom ajunge la altarul tămâii, unde ne rugăm pentru alții ca să crească în viață înspre maturitate, pentru a fi formați în armata lui Dumnezeu.

Avem o nevoie urgentă ca să creștem și să ajungem la maturitate, astfel încât să fim calificați să fim formați într-o armată; numai atunci când s-a format o astfel de armată, Dumnezeu Se poate mișca pe pământ pentru scopul Său.

Dumnezeu vrea să Se miște; vrea să-Și elibereze binecuvântarea, vrea să îl trateze pe inamicul Său și vrea să-Și aducă împărăția în multe părți de pe pământ, dar El așteaptă după un grup de oameni care să crească înspre maturitate ca să fie formați într-o armată pentru a coopera cu El.

Nevoia noastră este să creștem; trebuie să creștem în viață înspre maturitate și odată ce ajungem la maturitatea spirituală, vom coopera cu Domnul atât pentru a lupta cu inamicul, cât și pentru a ne ruga pentru creșterea înspre maturitate a fraților și surorilor noastre în Domnul.

Cu toții trebuie să creștem în viață până când ajungem cu toții la unitatea credinței și la cunoașterea deplină a Fiului lui Dumnezeu, la un om pe deplin crescut, la măsura staturii plinătății lui Cristos (Ef. 4:13).

Amin, trebuie să creștem! Amin, toți sfinții trebuie să crească! Când vom ajunge la maturitatea spirituală, când vom ajunge la vârsta spirituală de douăzeci de ani, vom fi formați în armată care poate lupta pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ și ne vom ruga la altarul tămâiei ca mulți alții să crească în viață înspre maturitate ca să intre în armată!

Doamne Isuse, crești în noi înspre maturitate, ca să fim formați în armata Ta pentru a lupta una cu Tine pentru interesul Tău pe pământ și pentru înfrângerea inamicului Tău. Amin, Doamne, vrem să cooperăm cu Tine, crescând zilnic în viață înspre maturitate, avansând în experiența noastră spirituală și rugându-ne la altarul tămâii pentru formarea armatei. O, Doamne, fie ca noi și toți sfinții să creștem în viață înspre maturitate, pentru ca Tu să-Ți câștigi armata pentru ca Satan să sufere pierderi și împărăția lui Dumnezeu să fie adusă pe pământ!

Rugăciunea de la altarul tămâii pentru creșterea sfinților înspre maturitate pentru formarea armatei

Rugăciunea mijlocitoare la altarul tămâii urgentează recensământul lui Dumnezeu printre poporul Său pentru ca o armată să poată fi formată să lupte pentru mişcarea Sa. Aceasta înseamnă că rugăciunea de la altarul tămâii este cea care conduce la formarea armatei...Ca rezultat al rugăciunii de la altarul tămâii, Domnul efectuează un recensământ militar al sfinţilor din biserici. Aici și acolo, El Îşi numără poporul Său. Cei care sunt număraţi sunt cei calificaţi să meargă la război. Witness Lee, Studiul-viaţă Exod, pag. 1656-1657În ceea ce privește formarea armatei, cel mai necesar lucru este rugăciunea; nu avem nevoie de “războinici ai rugăciunii”, ci de credincioși normali care se roagă în duhul Trupului pentru formarea armatei.

Nu avem nevoie de “eroi ai rugăciunii”; mai degrabă, avem nevoie de sfinți care se roagă sub autoritatea Cristosului înălțat și în ordinea Trupului pentru ca armata să fie formată.

Dumnezeu are nevoie de un grup de oameni care intervin la altarul tămâii, care se roagă rugăciuni de autoritate și război; aceștia sunt singurul războinic corporativ care aduc rugăciunea de care Dumnezeu are nevoie pentru formarea armatei.

Domnul are pe inima Sa faptul ca noi să înălțăm acest fel de rugăciune în toate întâlnirile de rugăciune de pe pământ.

Rugăciunea de la altarul tămâii a rezultat în recensământul copiilor lui Israel pentru formarea unei armate care să lupte pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ (Exod 20:11-16; Num. 1:45-46).

În urma rugăciunii de la altarul tămâii, Domnul conduce un “recensământ militar” al sfinților din biserici; cei numărați sunt calificați să meargă la război pentru mișcarea lui Dumnezeu pe pământ (Num. 2:32; 4:23; 2 Tim. 2:3).

Mijlocirea adusă la altarul tămâii este pentru creșterea și maturitatea credincioșilor, astfel încât să fie formați într-o armată (Efeseni 4:13; 6:10-12).

Nevoia noastră disperată este să creștem înspre maturitate în viața de biserică astăzi; pentru ca recâștigarea Domnului să continue și pentru ca mișcarea Domnului să avanseze, este nevoie ca noi, pe de o parte, să avansăm în creșterea noastră în viață înspre maturitate și, pe de altă parte, să fim cei care se roagă la altarul tămâii pentru creșterea sfinților înspre maturitate pentru formarea armatei.

Trebuie să ajungem la maturitate și să fim formați într-o armată și, de asemenea, trebuie să ne rugăm la altarul tămâii ca alții să ajungă la maturitate.

După ce ajungem la altarul tămâii și rămânem acolo o perioadă de timp, ne vom da seama că nimic nu este mai important ca creșterea înspre maturitate a sfinților pentru ca armata să se formeze; apoi ne vom ruga numai pentru mișcarea Domnului, pentru mărturia Sa de pe întregul pământ.

La altarul tămâii nu ne rugăm în principal pentru nevoile noastre, pentru că știm că atunci când căutăm împărăția lui Dumnezeu toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra (Mat. 5:33), deci ne rugăm pentru mărturia Domnului, pentru mișcarea Sa de pe pământ și pentru ca mulți sfinți să crească înspre maturitate pentru a fi formați în armata de care Dumnezeu are nevoie ca să avanseze pe pământ.

La altarul tămâii lăsăm în mâna Domnului lucruri precum sănătatea noastră, slujba noastră, familia noastră, și intrăm în Cristos pentru a fi cei care se roagă la altarul tămâii pentru creșterea sfinților înspre maturitate pentru formarea armatei.

Chiar dacă la suprafață mai putem avea ceva rugăciuni pentru probleme personale, precum sănătatea noastră, familia, rudele noastre etc., în interior, adevărata noastră preocupare este pentru mișcarea Domnului, recâștigarea și mărturia Sa.

În timp ce ne rugăm la altarul tămâii pentru creșterea în viață a sfinților pentru ca Domnul să-Și câștige armata, Domnul va avea un recensământ în rândul poporului Său, astfel încât să poată fi formată o armată care să lupte pentru mișcarea Sa.

Amin, ca urmare a rugăciunii sfinților la altarul tămâii, Domnul conduce “un recensământ militar” în biserici și îi numără pe cei care sunt calificați să meargă la război.

Amin, cu cât ne rugăm mai mult la altarul tămâii, cu atât ne vom da seama de nevoia disperată de maturitate și cu atât mai mare va fi urgența de a ne ruga pentru creșterea vieții înspre maturitate (1 Corinteni 2:6; 3:1-2; 14:20; 16:13; Evrei 5:14—6: 1; Efeseni 3:16).

Doar atunci când Dumnezeu Își câștigă armata Se poate mișca pe pământ pentru scopul Său, pentru că în afară de o armată formată din cei maturi, nu există nicio cale ca Dumnezeu să Se miște (Efeseni 4:13; 6:10-12).

O, Doamne, Te chemăm pentru mișcarea Ta de pe pământ astăzi. Privim la Tine pentru avansarea noastră în recâștigarea Ta. Unde este mărturia Ta, Doamne? Unde sunt biruitorii, sfinții care sunt maturi pentru a fi formați în armata de care Tu ai nevoie să lupte împreună cu Tine pentru interesul Tău? Amin, Doamne, ne rugăm pentru creșterea și maturitatea sfinților, ca ei să ajungă la vârsta spirituală de douăzeci de ani și să fie formați în armata Ta. Amin, Doamne, fie ca să creștem în viață mai mult în fiecare zi până când ajungem cu toții la un om pe deplin crescut. Eliberează rugăciunile de la altarul tămâiei. Vrem să fim cei care se roagă la altarul tămâii împreună cu Tine pentru ca sfinții Săi să crească înspre maturitate și să fie formați în armata Ta de pe pământ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Praying at the Incense Altar for the Growth unto Maturity for the Formation of the Army (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 2 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Inviorarea de Dimineață, Războiul Spiritual, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: altarul tămâii, căutăm împărăția lui Dumnezeu, creștere înspre maturitate, creșterea sfinților, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, formați într-o armată sfântă, luptăm împreună cu Dumnezeu, maturitatea în viață, mișcarea lui Dumnezeu, numărarea copiilor lui Israel, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

Să cunoaștem Trupul și să ne angajăm în războiul spiritual ca să fim pentru Dumnezeu și să ascultăm de El

31/01/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

Pentru aceasta, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi, după ce veţi fi învins toate, să staţi în picioare. Efes. 6:13

Trebuie să creștem în viață înspre maturitate până când ajungem în al patrulea stadiu al experienței noastre spirituale și a vieții spirituale – creșterea deplină a lui Cristos în noi; acest stadiu include angajarea în războiul spiritual, căci Cristos este pe deplin crescut și maturizat în noi.

În primul stadiu al experienței vieții trăim în Cristos, în al doilea stadiu rămânem în Cristos, iar în al treilea, Cristos trăiește în noi.

Experiențele din al treilea stadiu sunt cruciale, căci dacă avem aceste experiențe, vom fi spontan aduși la maturitate în viață și vom putea lupta războiul spiritual, domni în viață și cunoaște Trupul.

Pentru a ajunge la maturitatea spirituală, trebuie să tratăm carnea, sinele și constituția naturală cu puterea și abilitatea sa naturală.

Trebuie ca lumina Domnului să strălucească asupra noastră și să ne arate ce este carnea, sinele și constituția naturală și trebuie să permitem crucii să le trateze ca să putem trece prin moarte și în înviere și astfel să fim folositori Domnului în înviere.

Întreaga noastră ființă decăzută este carnea, iar expresia și trăirea omului nostru vechi este doar carnea; carnea nu poate fi schimbată sau îmbunătățită, ci mai degrabă rămâne la fel, nu poate fi pe placul lui Dumnezeu și rămâne cu noi până când vom merge ca să fim cu Domnul sau vom fi răpiți.

Verdictul lui Dumnezeu asupra cărnii este moartea; El vrea să distrugă carnea în același mod în care vrea să-l distrugă pe Satan.

Sinele este viața-suflet cu accent pe gândurile și opiniile noastre omenești; mintea, noi înșine și viața-suflet sunt înrudite cu sinele. Satan este întrupat în sine, iar sinele este sufletul care declară independența față de Dumnezeu.

Când Domnul strălucește asupra noastră privitor la sine, îl vom urî și îl vom repudia, și vom permite crucii să lucreze în noi pentru a da la moarte sinele cu toate expresiile sale.

Agregatul abilităților noastre fizice și mentale alcătuiește constituția noastră naturală; această constituție este naturală, nu are nici un element divin, deci nu este folositoare lui Dumnezeu decât dacă trece prin moarte și iese în înviere.

În Trupul lui Cristos nu există niciun loc pentru abilitățile și creativitatea noastră naturală; Trupul primește și apreciază numai ceea ce iese din înviere.

Fie ca să cooperăm cu Domnul în rugăciune și în viața noastră de zi cu zi, permițându-I să strălucească asupra noastră și să ne treacă prin experiențele de care avem nevoie pentru ca carnea să fie crucificată, sinele să fie renegat, și constituția naturală să fie adusă prin moarte și în înviere pentru Trup.

Când carnea, sinele și constituția naturală sunt tratate, noi cunoaștem Trupul și suntem maturi în viață

Al patrulea stadiu al experienţei noastre spirituale şi a vieţii noastre spirituale este stadiul cel mai înalt — creşterea deplină a lui Cristos în noi—stadiul războiului spiritual, unde Cristos este pe deplin crescut şi maturizat în noi — Efes. 4:13-16; 6:10-18. Pentru a cunoaşte Trupul şi a trăi în Trup, trebuie în primul rând să ne tratăm carnea, sinele şi constituţia naturală—Gal. 5.24; Mat. 16.24. Dacă încă trăim conform cărnii, în noi înşine, şi Îl servim pe Domnul în abilitatea noastră naturală, nu avem cum să cunoaştem Trupul — 1 Cor. 12:12. Doar atunci când carnea noastră a fost tratată, opinia personală a fost zdrobită şi viaţa naturală a fost sfărâmată ne va face în stare viaţa divină dinăuntrul nostru să cunoaştem Trupul şi să ne dăm seama că suntem doar membre ale Trupului şi că această viaţă dinăuntrul nostru nu poate fi independentă. Studiul-Cristalizare Numeri (2), schița 2Al patrulea stadiu al experimentării noastre spirituale și a vieții spirituale este stadiul cel mai înalt – creșterea deplină a lui Cristos în noi – stadiul războiului spiritual, în care Cristos este pe deplin crescut și maturizat în noi (Efeseni 4:13-16; 6:10-18).

La sfârșitul celui de-al treilea stadiu a experimentării vieții Îl exprimăm pe Dumnezeu cu chipul Său, iar în stadiul al patrulea, Îl reprezentăm cu autoritatea Sa (Gen. 1:26); în acest fel, îndeplinim intenția inițială a lui Dumnezeu în crearea omului.

Experimentarea vieții în stadiul al patrulea include cunoașterea Trupului, cunoașterea înălțării, guvernarea împreună cu Cristos, angajarea în războiul spiritual și faptul de a fi plin de statura lui Cristos (1 Cor. 12:27; Efes. 6:10-12).

Dar pentru ca noi să cunoaștem Trupul și să trăim în Trup, trebuie ca mai întâi să tratăm carnea, sinele și constituția naturală (Gal. 5:24; Mat. 16:24), căci dacă noi continuăm să trăim conform cărnii și Îl slujim pe Domnul în abilitatea noastră naturală, nu există nicio cale să cunoaștem Trupul (1 Cor. 12:12).

Este posibil să credem că cunoaștem Trupul și este posibil să avem o doctrină a Trupului, căci putem vedea o licărire a luminii cu privire la Trup, dar dacă nu ne tratăm carnea, sinele și constituția naturală, nu putem cunoaște Trupul și viața Trupului.

Abia atunci când sinele nostru a fost tratat cu desăvârșire, carnea a fost crucificată și constituția naturală a trecut prin moarte în înviere, suntem capabili să atingem realitatea vieții Trupului și să ajungem să cunoaștem Trupul.

Când întreaga noastră ființă naturală va fi tratată, vom ști că suntem un membru al Trupului care are viața Trupului și depinde de membrele Trupului pentru existența și ființa ei.

Viața pe care o avem – viața divină în duhul nostru – nu este doar viața noastră, ci și viața Trupului, căci aceeași viață care curge prin toate membrele Trupului lui Cristos și menține Trupul în unitate.

Atingerea acestui stadiu este în mod organic și nu într-un mod obiectiv sau mental; nu putem “înțelege doctrina Trupului” și astfel să cunoaștem viața Trupului, ci mai degrabă, mai întâi tratăm carnea, sinele și constituția naturală, apoi vom cunoaște Trupul și vom trăi în viața Trupului.

Când cunoaștem viața Trupului, intrăm într-o altă dimensiune a experimentării lui Cristos, căci viața Trupului cu conștiința sa nu mai este îngropată sub carne, sine și constituție naturală, ci mai degrabă, acum cunoaștem Trupul!

Numai atunci când carnea noastră a fost tratată, opinia sinelui a fost înfrântă, și viața naturală a fost zdrobită, viața divină din noi ne va face în stare să cunoaștem Trupul și să ne dăm seama că suntem pur și simplu membre ale Trupului și că viața din noi nu poate fi independentă.

Acesta este un moment de cotitură pentru noi; ne dăm seama acum că nu suntem independenți sau individualiști, ci membre ale Trupului și în Trup.

Doamne Isuse, vrem să cunoaștem Trupul; Te rugăm să ne dai experiențele de care avem nevoie ca să cunoaștem Trupul. Vrem să cooperăm cu Tine, Doamne, astfel încât carnea noastră să fie tratată, opinia sinelui să fie înfrântă, și viața naturală să fie zdrobită, astfel încât viața divină din noi să ne facă în stare să cunoaștem Trupul! Amin, Doamne, fie ca să nu mai existe obstacole pentru viața Ta în noi. Fie ca să trăim viața Ta, să trăim prin viața Ta, și să trăim viața Trupului, dându-ne seama că suntem membre ale Trupului și că viața din interiorul nostru nu poate fi independentă!

Angajarea în războiul spiritual ca să-l tratăm pe Satan necesită ca noi să fim în întregime pentru Dumnezeu și să-L ascultăm în mod complet

v. 10 Încolo, fiți puternici în Domnul și în tăria puterii lui. v. 11 Îmbrăcați‐vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. v. 12 Pentru că n‐avem luptă împotriva sângelui și cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva celor duhovnicești ale răutății în locurile cerești. Efes. 6:10-12Dacă vrem să ducem războiul spiritual și să-l tratăm pe inamicul lui Dumnezeu, trebuie să ne ocupăm mai întâi de carnea noastră, de sine și de viața-suflet (2 Cor. 10:3-5; Efes. 6:10-12); altfel, inamicul știe că suntem o țintă ușoară și nu putem lupta cu el.

Când ajungem la maturitatea spirituală în al patrulea stadiu al experienței vieții, ne vom da seama că există o lucrare a lui Dumnezeu, care rezolvă problema lui Dumnezeu, deoarece lucrarea lui Dumnezeu este aceea ca omul să exercite autoritate și să aibă stăpânire asupra tuturor lucrurilor create de El.

Dumnezeu are nevoie ca omul să aibă autoritate pentru El în creația Sa; nu suntem aici doar pentru lucrarea de mântuire a sufletelor sau chiar pentru mântuirea noastră personală – suntem aici pentru lucrarea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să Se îngrijească de nevoia Sa prin tratarea inamicului Său și aducerea împărăției Sale pe pământ.

Căutarea și dorința noastră astăzi ar trebui să fie nu numai să-L iubim pe Domnul, să fim mai sfinți, să fim mai plini de zel pentru Domnul și să mântuim mai multe suflete; toate acestea sunt bune într-adevăr, dar sunt centrate pe om.

Trebuie să ne îngrijim de lucrarea lui Dumnezeu și de nevoia Sa; trebuie să vedem că Dumnezeu are o nevoie și acest pământ nu este doar pentru nevoia noastră, ci pentru nevoia Sa.

Dumnezeu a înfăptuit slujba împăcării cu noi, dar chiar dacă ar fi să mântuim toate sufletele din întreaga lume, încă nu am îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu și nu am îndeplinit cerința Sa.

Lucrarea lui Dumnezeu este ca omul să stăpânească și să guverneze peste toată creația Sa, proclamând triumful Său și tratându-l pe inamicul lui Dumnezeu pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

S-ar putea să apreciem foarte mult lucrarea de predicare a evangheliei, dar dacă lucrarea noastră este doar predicarea evangheliei și îngrijirea noilor credincioși, încă nu producem pierdere fatală lui Satan.

Omul este aici pe pământ pentru a restaura pământul din mâna lui Satan și pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Iar a face lucrarea lui Dumnezeu costă un preț, deoarece Satan îi cunoaște pe cei care încă își iubesc sinele sau au o reținere, și el îi știe pe cei care sunt pe deplin și absolut pentru Dumnezeu.

Dacă vrem să fim oamenii pe care Dumnezeu să-i folosească pentru a răsturna toată activitatea și autoritatea lui Satan, trebuie să fim cei care ascultăm de Domnul în mod complet și absolut și trebuie să fim cei care sunt în întregime pentru Dumnezeu.

A face orice altă lucrare pentru Dumnezeu contează mai puțin dacă ne păstrăm puțin pe noi înșine, dar în tratarea lui Satan, nu putem lăsa nici un pic de teren pentru noi înșine.

Când studiem Biblia, predicăm evanghelia, slujim în biserică sau îi vizităm pe cei noi în casele lor, putem păstra ceva din noi înșine și este în regulă, dar în lucrarea de tratare a lui Satan, sinele trebuie să fie abandonat în mod complet.

Dacă ne păstrăm sinele, Satan nu poate fi învins.

Asta este ceea ce face armata; războinicii din armată fac lucrarea lui Dumnezeu nu numai predicând evanghelia, înființând biserici, învățând adevărul, păstorindu-i pe sfinți, perfectând membrele Trupului, ci ei deschid calea ca Fiul Omului să se întoarcă pe acest pământ și să revendice întregul pământ ca moștenire a Sa.

În războiul spiritual nu putem păstra niciun teren pentru noi înșine; trebuie să plătim prețul pentru a fi în întregime pentru Dumnezeu și pentru a ne supune complet Lui și trebuie să fim uniți cu frații noștri războinici pentru a produce lui Satan o pierdere fatală.

În războiul spiritual nu putem păstra nimic din noi înșine și nu putem păstra nici un teren pentru noi; mai degrabă, sinele trebuie abandonat în mod complet.

Biserica trebuie să se angajeze în război spiritual pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ; pentru aceasta, trebuie să creștem în viață înspre maturitate și să tratăm sinele, carnea și constituția naturală, astfel încât inamicul să nu aibă niciun teren în ființa noastră.

De asemenea, trebuie să fim în întregime pentru Dumnezeu și să ne supunem Lui în mod absolut și complet.

Doamne Isuse, fie ca să fim cei care nu numai că facem o lucrare pentru Dumnezeu, ci cooperează cu Dumnezeu pentru a face lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea de aducere a împărăției lui Dumnezeu și de a produce pierdere fatală lui Satan. Amin, Doamne, fie ca biserica să se angajeze în război spiritual, luptând pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu. Fie ca mulți sfinți să crească în viață înspre maturitate, pentru a atinge vârsta spirituală de douăzeci de ani, tratând carnea, sinele și constituția naturală și fie ca sfinții să fie în întregime pentru Dumnezeu și să-L asculte în mod absolut și complet. O, Doamne, fie ca noi să vedem nevoia lui Dumnezeu, să nu avem rețineri, să-Ți dăm tot terenul în ființa noastră și să fim cei care fac lucrarea lui Dumnezeu, astfel încât Satan să sufere pierderi și împărăția lui Dumnezeu să fie adusă pe pământ pentru ca Dumnezeu să-Și câștige pământul pentru El Însuși!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Knowing the Body and Engaging in Spiritual Warfare by being for God and Obeying Him (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 2 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Inviorarea de Dimineață, Războiul Spiritual, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața creștină Tagged With: carnea e crucificată, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl ascultăm pe Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, ne lepădăm sinele, războiul spiritual, să cunoaștem Trupul, Studiul-Cristalizare Numeri, suntem pentru Dumnezeu, suntem un membru al Trupului, tratăm pe inamicul lui Dumnezeu, Witness Lee

Nevoia noastră urgentă este să creștem în viață înspre maturitate pentru formarea armatei lui Dumnezeu

29/01/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

[...] ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste. Efes. 3:17

Pentru ca Domnul să-Și câștige astăzi armata Sa ca să lupte pentru interesul Său și pentru a-I proteja mărturia, este nevoie urgentă de creștere și maturitate, deci trebuie să creștem în viață înspre maturitate.

În recâștigarea Domnului, astăzi, există o nevoie urgentă de creștere și maturitate necesară pentru formarea armatei lui Dumnezeu; cu toții trebuie să creștem în viață înspre maturitate (Ex. 30:14; Num. 1:2-3, 18; Ef. 4:12-16).

Războiul spiritual este ceva ce experimentăm în a patra etapă a experimentării vieții, iar această etapă începe cu cunoașterea Trupului.

Trebuie să avem o cunoștință intrinsecă, interioară, organică a Trupului în viață, iar această cunoaștere se bazează pe experimentări amănunțite de tratare a cărnii, a sinelui și a constituției naturale.

Acestea sunt trei straturi din ființa noastră, care suprimă conștiința Trupului care este în viața divină ce se află în duhul nostru.

Orice face Domnul în viața credincioșilor Săi, El o face ]n mod amănunțit – acesta este caracterul Său.

Când trecem prin tratarea crucii, tratarea sinelui și tratarea cărnii, acestea sunt tratări amănunțite; când apare lumina Domnului, noi suntem expuși, inamicul fuge și viața divină curge.

Trebuie să ne tratăm constituția noastră naturală, astfel încât toată capacitatea noastră – atât de la naștere, cât și din educație – să fie tratată și adusă în înviere.

Apoi, în mod spontan, viața divină din noi începe să iasă la suprafață și începem deja să cunoaștem Trupul; ne dăm seama că suntem membre și ne este imposibil să fim independenți și individualiști și recunoaștem ordinea și autoritatea din Trup.

Acum suntem într-un alt domeniu – suntem membre ale Trupului, nu putem trăi fără Trupul și nici nu putem citi Biblia, să ne rugăm, să predicăm evanghelia, să slujim în biserică sau trăim viața creștină de unii singuri – avem nevoie de Trup.

Odată ce cunoaștem Trupul într-un mod atât de intrinsec, vom cunoaște înălțarea și vom domni în viață; acum suntem la vârsta spirituală de douăzeci de ani, deci ne putem implica în războiul spiritual. Atingerea vârstei de douăzeci de ani în semnificația spirituală înseamnă intrarea în a patra etapă a experimentării vieții.

Cu toate acestea, nu trebuie să fim la fel de avansați în această etapă precum a fost apostolul Pavel sau chiar atât cât a fost fratele Witness Lee; Domnul nu dorește ca noi să fim ca altcineva, ci mai degrabă să creștem în viață înspre maturitate, astfel încât să ne putem maturiza conform porției noastre în Trup, pentru a fi formați într-o armată care luptă pentru interesul lui Dumnezeu.

Trebuie să creștem în viață înspre maturitate și să fim umpluți de viața divină care ne schimbă

În recâştigarea Domnului de astăzi, există o nevoie urgentă de creşterea şi maturitatea cerute pentru formarea armatei lui Dumnezeu; trebuie să creştem în viaţă spre maturitate — Exod 30:14; Num. 1:2-3, 18; Efes. 4:12-16. Spiritual vorbind, bărbaţii care au douăzeci de ani şi mai mult îi simbolizează pe aceia din poporul lui Dumnezeu care, indiferent de statutul lor natural, sunt puternici în duh şi maturi în viaţa divină; doar aceştia sunt calificaţi să fie formaţi într-o armată pentru a lupta pentru interesul şi mişcarea lui Dumnezeu de pe pământ — Exod 30:14; Num. 1:3. Studiul-Cristalizare Numeri (2), schița 2Din punct de vedere spiritual, bărbații care au vârsta de douăzeci de ani și mai mult îi simbolizează pe aceia din poporul lui Dumnezeu care, indiferent de statutul lor natural, sunt puternici în duh și maturi în viața divină; numai aceștia sunt calificați ca să fie formați într-o armată pentru a lupta pentru interesul lui Dumnezeu și pentru a se deplasa pe pământ (Ex. 30:14; Num. 1:3).

Creșterea în viață este creșterea elementului lui Dumnezeu (Col. 2:19), creșterea staturii lui Cristos (Efeseni 3:17a; 4:13), extinderea terenului Duhului Sfânt (5:18), scăderea elementului omenesc, zdrobirea vieții naturale și supunerea fiecărei părți a sufletului nostru (2 Tim. 1:7).

Ce definiție înaltă, profundă și completă a ceea ce înseamnă să creștem în viață înspre maturitate!

Mai întâi trebuie să avem creșterea elementului lui Dumnezeu; zi de zi trebuie să-I cerem Domnului să crească în noi și să lărgească terenul Duhului Sfânt în mintea, emoția și voința noastră.

Corespunzător creșterii Domnului în noi, există și scăderea elementului nostru omenesc; în acest sens avem vești bune – noi vom scădea și Dumnezeu va crește!

S-ar putea să nu ne placă zdrobirea vieții naturale, dar ce este și mai înfricoșător decât aceasta este faptul de a fi în viața de biserică timp de cincizeci de ani și să nu fim niciodată zdrobiți în viața noastră naturală.

În primul rând, există creșterea elementului lui Dumnezeu, iar acest lucru este asociat cu scăderea elementului omenesc; mai întâi este creșterea staturii lui Cristos; acest lucru este asociat cu zdrobirea vieții naturale.

Mai întâi, există lărgirea terenului Duhului Sfânt, iar acest lucru este asociat cu supunerea fiecărei părți a sufletului nostru.

Domnul nu vrea doar să ne înfrângă tot timpul, ci mai degrabă ca noi să fim supuși; a fi supus înseamnă că nu există nicio rezistență. Cu toate acestea, probabil, nimeni dintre noi nu poate privi fața Domnului și să spună: Doamne, nu există niciun fel de rezistență în mine!

Domnul știe unde suntem; El nu este șocat că încă avem elementul omenesc, viața naturală și că nu suntem supuși; dar dacă suntem deschiși înspre El, vom experimenta creșterea în viață și vom fi foarte încurajați.

Pe măsură ce ne deschidem Domnului, creștem în viață înspre maturitate și creștem până când devenim un om pe deplin crescut; Dumnezeu crește în noi, Cristos crește în ființa noastră și Duhul își extinde terenul în noi.

A fi transformați înseamnă a fi schimbați metabolic în viața noastră naturală, în timp ce a fi maturizați înseamnă a fi umpluți cu viața divină care ne schimbă; ultima etapă a transformării este maturitatea, plinătatea vieții (Evrei 6:1).

Prin urmare, să fim aduși înspre maturitate!

Domnul este credincios să folosească toate lucrurile, toți oamenii, toate problemele și toate situațiile pentru a ne transforma, astfel încât viața Sa din noi să opereze pentru a ne conforma metabolic imaginii lui Cristos.

Atunci, această viață divină care operează în interior ne saturează, ne umple și ne pătrunde pentru a ne determina să creștem în viață înspre maturitate și să fim formați într-o armată care luptă pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ.

Scopul nostru nu este doar de a fi transformați, ci de a ajunge la maturitate; dorim nu numai să creștem în viață și să fim conformați chipului lui Cristos, ci și să fim umpluți cu viața lui Dumnezeu până când vom deveni persoane adulte și mature care au plinătatea vieții.

Doamne Isuse, ne deschidem Ție; crești în noi zi de zi până când suntem maturi, plini de viața divină care ne transformă. Fie ca să avem creșterea elementului lui Dumnezeu, creșterea staturii lui Cristos și extinderea Duhului Sfânt pe măsură ce elementul omenesc scade, viața naturală este zdrobită și fiecare parte a sufletului nostru este supusă. Amin, Doamne, ne deschidem ființa cât de mult putem pentru creșterea Ta în noi și pentru scăderea elementului nostru; fie ca să existe o creștere zilnică a vieții înspre maturitate pentru zidirea bisericii și formarea armatei!

Să-L avem pe Cristos format complet în noi și să fim transformați întru imaginea Sa, ca să fim maturi în viață

[...] ţinându-se strâns de Capul, din care tot Trupul, hrănit şi strâns unit prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea lui Dumnezeu. Col. 2:19 În Noul Testament, cuvântul “matur” se referă la credincioșii care sunt deplin crescuți și perfectați în viața lui Dumnezeu (Matei 5:48; Ioan 3:3, 5-6, 15); trebuie să creștem în viață înspre maturitate până când vom fi pe deplin crescuți în viața divină și perfectați în această viață.

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să înaintăm și să fim aduși la maturitate uitând de lucrurile care sunt în urmă și întinzându-ne înainte înspre lucrurile care sunt în față, urmărind savurarea deplină și câștigarea lui Cristos pentru savurarea cea mai înaltă a lui Cristos în împărăția milenială (Fil. 3:12-15).

Fie ca să învățăm să uităm ce este în urmă și să ne întindem înainte ca să-L câștigăm pe Cristos și să-L urmărim pe Cristos, ca să putem crește în viață înspre maturitate zi de zi.

Condiția necesară pentru maturitate în viața spirituală este să creștem continuu în viața divină; trebuie să creștem nu numai atunci și acum, ci în mod continuu (Efeseni 4:15).

Așadar, zi de zi trebuie să cerem Domnului să ne dea măsura zilnică de creștere în viață; numai El știe cât de mult ar trebui să creștem zilnic, de aceea trebuie să cooperăm cu El în rugăciune, ca El să determine creșterea în noi zi de zi.

Așadar, de ce să nu-I cerem: Doamne, dă-mi creșterea de astăzi în viața divină, ca să pot crește în viață înspre maturitate, până când voi fi răpit ca primele roade pentru satisfacția Ta și pentru înfrângerea inamicului! Amin!

Rezultatul final al creșterii și maturității credincioșilor în viața lui Cristos este un om pe deplin crescut – biserica în calitate de Trupul lui Cristos care crește într-un om matur (v. 13, 16).

A fi maturi înseamnă a-L avea pe Cristos pe deplin format în noi și mai înseamnă că am fost transformați complet întru imaginea Sa (Galateni 4:19; 2 Corinteni 3:18).

Din momentul când am fost regenerați, Domnul a lucrat în noi pentru ca noi să avem imaginea Sa (Rom. 8:29) și, când El Își va fi lucrat pe deplin imaginea Sa în noi, și când această imagine este exprimată pe deplin prin noi, vom fi maturi în viață.

Cu toate acestea, de multe ori Domnul este întemnițat în duhul nostru, deoarece ființa noastră interioară nu este deschisă răspândirii Sale din duhul nostru în toate părțile interioare ale sufletului nostru. Este ca și cum, oriunde vrea să meargă, există un semn de “Trecere interzisă” în ființa noastră.

Aceasta nu înseamnă că nu-L recunoaștem deloc pe Domnul; mai degrabă, Îl avem pe Domnul în duhul nostru și ne place să-L savurăm, dar El s-ar putea să nu aibă nici un teren în gândurile, deciziile, alegerile și dorințele noastre.

Sinele poate avea tot terenul și, chiar dacă suntem mântuiți și Îl avem pe Domnul în duhul nostru, El este limitat la duhul nostru și nu are nici un control asupra minții, emoției și voinței noastre, pentru că nu-I dăm terenul.

Ca noi să creștem în viață înspre maturitate, astfel încât Cristos să fie format pe deplin în noi și noi să fim transformați întru imaginea Sa, trebuie să ne deschidem inima către Domnul și trebuie să deschidem fiecare parte din inima noastră către El tot mereu.

Când suntem pe cale să decidem ceva, când ne gândim la ceva și când dorim sau iubim ceva, ar trebui pur și simplu să ne deschidem către El și să-I spunem: Doamne Isuse, Te iubesc; sunt dispus să Îți fiu pe plac!

Deschiderea către Domnul în acest fel și cu asemenea rugăciuni scurte Îi vor oferi cooperarea de care El are nevoie să Se răspândească din duhul nostru în fiecare parte a sufletului nostru și El va satura ființa noastră interioară cu Sine Însuși.

Trebuie să fim cei care cresc în viață zi de zi, pe măsură ce ne deschidem către El tot mereu, având o creștere normală în viață în viața de biserică pentru ca Domnul să ne formeze în armata Sa luptând pentru interesul Său pe pământ.

Doamne Isuse, dă-ne în fiecare zi măsura creșterii în viață înspre maturitate. Crești în noi în fiecare zi, Doamne, și fă-ne să creștem în viață înspre maturitate continuu. Amin, Doamne Isuse, Te iubim și suntem dispuși să Îți fim pe plac. Ne deschidem mintea, emoția și voința către Tine. Menține-ne întorși către Tine și deschizându-ne toate părțile interioare ale ființei noastre către Tine, astfel ca Tu să ai calea în noi și să ne saturezi ființa noastră interioară cu Tine. Amin, Doamne Isuse, fie ca să-L avem pe Cristos format pe deplin în noi și fie ca să fim transformați pe deplin întru imaginea Sa!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our Urgent need is to Grow in Life unto Maturity for the Formation of God’s Army (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 2 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Războiul Spiritual, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: creștere înspre maturitate, creșterea lui Dumnezeu, Cristos e format în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentarea vieții, formarea armatei divine, intrăm în armată, maturi în viață, nevoia noastră urgentă, Studiul-Cristalizare Numeri, umpluți de viața divină, un om pe deplin crescut, Witness Lee

Creșterea și maturitatea sunt necesare pentru a intra în armată și pentru a lupta pentru mărturia lui Dumnezeu

29/01/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

De la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei care pot ieşi la luptă în Israel: număraţi-i după cetele lor, tu şi Aaron. Numeri 1:3

În cartea Numeri vedem cum s-au format israeliții într-o armată pentru a proteja mărturia lui Dumnezeu și pentru a lupta pentru mișcarea Sa pe pământ; pentru aceasta, un bărbat israelit trebuia să aibă cel puțin douăzeci de ani, ceea ce este legat de creștere și maturitate.

În această săptămână, în studiul nostru aprofundat al cărții Numeri, am ajuns la subiectul “Creșterea și maturitatea necesare pentru formarea armatei pentru a proteja mărturia lui Dumnezeu și a lupta pentru mișcarea Sa pe pământ.”

În calitate de credincioși în Cristos, suntem membri ai familiei lui Dumnezeu și toți suntem în diferite etape ale creșterii în viață înspre maturitate.

Pur și simplu trebuie să venim la Domnul așa cum suntem, pe baza sângelui Său prețios, iar El va veni la noi acolo unde suntem ca să ne spele picioarele, să ne hrănească, să ne alimenteze, să ne lumineze, să ne descopere și să ne ajute să avem înțelegerea corectă a locului în care ne aflăm în viața noastră creștină.

Atunci, Îl putem lăsa să ne alimenteze și, de asemenea, să atingă orice parte a ființei noastre care trebuie atinsă, ca El să înlăture orice piedică și frustrare pentru a realiza în noi ceea ce era pe inima Sa pentru fiecare membru al Trupului Său.

Tatăl îi iubește pe toți copiii Săi; El a rânduit ca Fiul Său să fie Cristosul pentru a face totul și pentru a fi totul și vrea să ne servească și să ne slujească deoarece El are o mare nevoie.

Nevoia lui Dumnezeu este să obțină o mărturie corporativă pe pământ, un grup de oameni care Îl vor exprima și Îl vor reprezenta ca El să-Și exercite stăpânirea și să-l facă pe Satan să sufere pierderi grave.

Pentru aceasta, El are nevoie de o armată; El vrea să Se miște dintr-o țară în alta pe tot pământul, dar oriunde vrea să meargă, există o rezistență acerbă, așa că trebuie să Se miște luptând.

De partea noastră, există o nevoie disperată, o nevoie urgentă de creștere înspre maturitate; El dorește să aibă credincioși care au creșterea și maturitatea necesară în viață și care să se prezinte Domnului pentru a înălța slujba de rugăciune a bisericii, astfel încât multe rugăciuni să fie oferite la altarul de tămâie pentru a răspunde nevoilor lui Dumnezeu.

Săptămâna aceasta ne vom concentra în special pe semnificația spirituală a vârstei de douăzeci de ani menționată în Numeri; aceasta era vârsta potrivită ca bărbații din Israel să intre în armată și să lupte pentru interesul lui Dumnezeu.

Trebuie să avem o înțelegere clară a semnificației spirituale a vârstei de douăzeci de ani; Domnul nu a spus că cei care vor intra în armată vor fi de treizeci și cinci, cincizeci și șapte sau șaptezeci și doi, ci de douăzeci de ani.

În înțelegerea noastră omenească putem spune că la douăzeci de ani ajungem la sfârșitul adolescenței și suntem în primii ani de maturizare; devenim un adult tânăr. Ca să intrăm în armată nu trebuie să avem maturitatea apostolului Pavel sau a apostolului Ioan, ci este nevoie de un anumit grad de maturitate pentru a fi înrolat în armată.

Poporul lui Dumnezeu este format într-o armată pentru a proteja mărturia lui Dumnezeu și pentru a lupta pentru mișcarea Sa pe pământ

Accentul din Numeri este pe modul în care israeliţii, care fuseseră răscumpăraţi, primiseră revelaţie şi fuseseră instruiţi de Dumnezeu, au fost formaţi într-o armată pentru a proteja mărturia lui Dumnezeu şi a lupta pentru mişcarea Sa pe pământ — Num. 1:2-3, 19-20. Din moment ce pământul creat de Dumnezeu a fost ruinat de Satan, Dumnezeu trebuie să câştige un grup de oameni care să fie formaţi într-o armată pentru mişcarea Sa pe pământ — v. 3. Numeri ne arată cum Dumnezeu Şi-a format poporul răscumpărat într-o armată care să înconjoare şi să protejeze mărturia Sa — Num. 2:1-2, 32, 34. Studiul-Cristalizare Numeri (2), schița 2Accentul din cartea Numeri este pe modul în care poporul lui Israel – care a fost răscumpărat, a primit revelație și a fost instruit de Dumnezeu – a fost format într-o armată pentru a proteja mărturia lui Dumnezeu și pentru a lupta pentru mișcarea Sa pe pământ (Num. 1:2-3, 19-20).

Mărturia lui Dumnezeu are nevoie de protecție, pentru că există asalt pretutindeni pe pământ. Din nou și din nou, există val după val de atac asupra mărturiei lui Dumnezeu, așa că este nevoie de o armată care să înconjoare și să protejeze mărturia lui Dumnezeu.

Cortul Întâlnirii era înconjurat de armată, așa că mărturia lui Dumnezeu era în siguranță și securizată; inamicul nu avea cum să pătrundă, iar poporul Israel a luptat pentru mișcarea și mărturia lui Dumnezeu pe pământ.

Astăzi trebuie să fim formați într-o armată pentru a proteja mărturia lui Dumnezeu și a lupta pentru mișcarea Sa pe pământ; când înconjurăm și protejăm mărturia lui Dumnezeu, mărturia Sa va fi în siguranță și securizată, inamicul nu va avea cum să pătrundă, iar Dumnezeu are o cale liberă de a Se mișca pe pământ.

Dumnezeu vrea să Se miște pe tot pământul și mai ales în Europa, și El vrea să se miște în toate națiunile arabe; pentru aceasta, trebuie să avem creșterea și maturitatea în viață și să luptăm în rugăciune pentru interesul lui Dumnezeu.

Este nevoie de mai mult decât entuziasm – trebuie să existe vârsta spirituală de douăzeci de ani și înrolarea în armată pentru ca interesul lui Dumnezeu să fie realizat pe pământ.

Întrucât pământul creat de Dumnezeu a fost ruinat de Satan, Dumnezeu trebuie să câștige un grup de oameni care să fie format într-o armată pentru mișcarea Sa pe pământ.

Cartea Numeri arată cum Dumnezeu a format pe poporul Său răscumpărat într-o armată pentru a înconjura și a proteja mărturia Sa (Num. 2:1-2, 32, 34). În special în primele patru capitole ale acestei cărți, vedem cum israeliții au fost formați într-o armată conform aranjamentului lui Dumnezeu.

Pentru ca copiii lui Israel să fie formați într-o armată, ei trebuiau să fie numărați; numai după ce erau numărați, israeliții puteau fi formați într-o armată (Num. 1:2-3, 19-20).

Noi, ca popor al lui Dumnezeu astăzi, trebuie să vedem că Dumnezeu are o nevoie – pe partea pozitivă El vrea să fie exprimat de un grup de oameni care trăiesc o viață corporativă de om-Dumnezeu, iar de partea negativă, El are nevoie de o armată care să-l trateze pe inamicul Său.

Fie ca să-I permitem Domnului să ne instruiască și să ne formeze în armata Sa și fie ca să creștem în viață până la maturitate, pentru a atinge vârsta spirituală de douăzeci de ani, astfel încât să fim înrolați în armata lui Dumnezeu pentru a lupta pentru mișcarea Sa pe pământ și pentru a proteja interesele Sale.

Doamne Isuse, ne dăruim Ție ca să creștem în viață până la maturitate și să atingem vârsta spirituală de douăzeci de ani, pentru a putea fi înrolați în armata Ta și ca să luptăm pentru interesul Tău și să Te miști pe pământ. Amin, Doamne, fie ca noi să fim formați în armata sfântă și preoțească pentru a proteja mărturia lui Dumnezeu și a lupta pentru mișcarea Sa pe pământ. Câștigă armata de care ai nevoie, Doamne, pe pământ, armata care Îți va da cooperarea în rugăciune necesară pentru a Te mișca pe pământ și pentru ca mărturia Ta să fie protejată și apărată.

Creșterea și maturitatea sunt necesare pentru a intra în armată și pentru a lupta pentru mărturia lui Dumnezeu

Ci, ţinând adevărul în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos. Efes. 4:15În Num. 1:3 vedem că un bărbat israelit trebuia să aibă cel puțin douăzeci de ani pentru a merge la serviciul militar; acest lucru este legat de creștere și maturitate.

Existau aproximativ două milioane de israeliți, dar doar 603.550 aveau douăzeci și ceva de ani și mai mult, așa că numai aceștia au putut să meargă la serviciul militar (v. 45-46); toți ceilalți israeliți erau prețioși și necesari, dar ei nu puteau fi războinici.

Chiar dacă există atât de mulți credincioși pe pământ, doar un număr mic dintre ei sunt maturi în viață până acolo încât sunt capabili să lupte pentru mărturia lui Dumnezeu (Efeseni 4:12, 15-16; 6:10-12).

În viața de biserică în recâștigarea Domnului există un număr mare de sfinți, dar numai un număr mic este matur în viață până acolo încât să poată lupta pentru mărturia lui Dumnezeu.

Când vorbim despre maturitate în viață, deoarece creșterea și maturitatea sunt necesare pentru a intra în armată, trebuie să ne dăm seama că maturitatea este o etapă.

Cei de douăzeci de ani sunt maturi – există o anumită maturitate acolo, iar cei de cincizeci de ani sunt mai maturi, în timp ce cei de optzeci de ani sunt și mai maturi; acest lucru nu anulează gradul de maturitate pe care îl are un bărbat de douăzeci de ani, care va crește la rândul său.

Este la fel și în domeniul spiritual; vorbim despre calificarea de bază a vârstei de douăzeci de ani, vârsta la care putem primi o anumită instruire pentru a fi formați ca armată.

Numeri menționează vârsta pentru cei care intră în armată, care era de douăzeci de ani și mai mult, dar această carte nu menționează vârsta pentru pensionare.

Nu există nicio îmbătrânire în armată; nu există o vârstă de pensionare când vine vorba de războiul spiritual și nu există nicio limită de vârstă înaintată.

Caleb avea optzeci și cinci de ani și și-a pus ochii pe Hebron ca să-l ia, și spunea că era la fel de plin de vigoare ca la douăzeci de ani; în Hebron erau nefilimi uriași și anachimi gigantici, dar Caleb a spus: “Ei sunt mâncarea noastră!”

Armata lui Dumnezeu era puternică, la fel cum Caleb a putut lupta și a fost la fel de puternic în fața lui Dumnezeu, la optzeci de ani, ca și la patruzeci de ani (Ios. 14:6, 10-11). Aceasta înseamnă că noi, credincioșii în Cristos, trebuie să avem atât viață, cât și maturitate în viață, pentru a fi numărați de Dumnezeu.

Conform cărții Numeri, nici copiii, nici femeile nu au fost numărați; copiii simbolizează imaturitate, iar femeile simbolizează slăbiciune.

Faptul că doar bărbații care aveau douăzeci de ani și mai mult au putut să se angajeze în război înseamnă că, printre credincioși, doar cei care sunt maturi în viață și puternici pot lupta în războiul spiritual.

În aplicarea acestui principiu pentru noi, atât frații cât și surorile pot fi “bărbați” în ochii lui Dumnezeu pentru formarea armatei, având atât creștere cât și maturitate în viață pentru a fi puternici și capabili să lupte în războiul spiritual.

Cei numărați trebuiau să fie confirmați de Moise, Aaron și conducătorii celor 12 triburi (Num. 1:4, 16-18).

Este posibil să fi fost unii sub vârsta de douăzeci de ani care doreau să se alăture armatei, iar dorința lor era apreciată, dar ei trebuiau să fie evaluați atât de Moise, de Aaron, cât și de conducătorii triburilor.

Intrarea noastră în armată este confirmată de discernământul celor care au adevărata autoritate spirituală; aceștia trebuie să poată să mărturisească în numele casei că nu suntem indivizi izolați, nu vrem să fim “eroi”, ci mai degrabă facem parte din comunitate și trăim în părtășie.

Moise Îl simbolizează pe Cristos în calitate de Capul Trupului care Își exercită autoritatea, Aaron Îl simbolizează pe Cristos ca Marele Preot care își exercită preoția, iar conducătorii celor 12 triburi îi simbolizează pe bătrânii și conducătorii din biserică (Col. 1:18; Ev. 8:1; Fapte 14:23).

Acest lucru indică faptul că noi, ca popor al lui Dumnezeu, suntem numărați pentru armată pe baza vieții și maturității în viață, iar acest lucru este confirmat de autoritatea spirituală.

Viața, maturitatea și confirmarea autorității spirituale sunt necesare pentru formarea armatei lui Dumnezeu.

Pentru a fi numărați, copiii lui Israel trebuiau să se afle în părtășia vieții casei tatălui lor și trebuiau să crească în viață până la maturitate, care este simbolizată de vârsta de douăzeci de ani (Num. 1:1-16) .

Trebuie să fim în părtășia bisericii și să fim una cu biserica; dacă luptăm pentru familia lui Dumnezeu, trebuie să fim în pace și în unitate.

Doamne Isuse, dă-ne creșterea și maturitatea vieții necesare ca să fim înrolați în armata Ta pentru a putea lupta pentru mărturia Ta. Amin, Doamne Isuse, fie ca să continuăm să creștem în viață până la maturitate, astfel încât să putem primi instruirea de care avem nevoie și să fim formați în armata sfântă și preoțească a lui Dumnezeu pe pământ. Fie ca să creștem în viață până la maturitate zi de zi, iar creșterea și maturitatea noastră în viață să fie confirmate de autoritatea spirituală. Amin, Doamne, păstrează-în părtășia Trupului în viața de biserică și câștigă-ne ca armata Ta pe pământ, care luptă pentru interesele Tale ca să protejeze mărturia Ta!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Growth and Maturity are Required to Join the Army and Fight for God’s Testimony (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 2 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Războiul Spiritual, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața creștină Tagged With: armata lui Dumnezeu, creștere în viață, creștere înspre maturitate, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, formați într-o armată sfântă, intrăm în armată, luptăm pentru Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu, mișcarea lui Dumnezeu, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

Să luptăm pentru interesul lui Dumnezeu și să purtăm mărturia lui Dumnezeu în viața de biserică

28/01/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

Cartea Numeri este o consemnare a formării celor din poporul ales şi răscumpărat al lui Dumnezeu într-o armată preoţească ce să lupte pentru Dumnezeu şi să călătorească împreună cu Dumnezeu pentru a fi pregătiţi de Dumnezeu să intre în stăpânirea Cristosului atotinclusiv ca ţară bună.

În calitate de popor al lui Dumnezeu de astăzi, noi Îl avem pe Cristos ca și Conducător în viața noastră creștină, suntem formați în armata Sa pentru a lupta pentru interesele Sale, călătorim împreună cu Dumnezeu, purtăm mărturia lui Dumnezeu și suntem pregătiți de Dumnezeu pentru a-L poseda pe Cristosul atotinclusiv.

Istoria noastră ca și credincioși în Cristos este simbolizată de istoria copiilor lui Israel, în special așa cum este consemnată în Exod, Levitic și Numeri.

Săptămâna aceasta ne-am concentrat pe o schiță vitală a revelației divine din cărțile Exod, Levitic și Numeri referitoare la economia lui Dumnezeu cu poporul Său ales și răscumpărat.

În aceste trei cărți vedem cel puțin zece articole majore care ne ajută să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv simbolizat de țara bună.

Mai întâi vedem Paștele, care este Cristos Însuși; Cristos a fost pregătit de Dumnezeu și ni s-a dat amândouă ca să ne acopere și să ne protejeze de judecata lui Dumnezeu, și să fie sursa noastră interioară pentru a ne mișca în unitate cu Dumnezeu afară din lume.

În al doilea rând, avem prezența Domnului; prezența Sa merge cu noi, iar noi suntem guvernați de prezența directă a lui Dumnezeu, de zâmbetul Său și, în special, El ne conduce prin Duhul și prin Cuvântul Său.

În al treilea rând, Îl avem pe Cristos ca mana noastră zilnică și stânca spirituală cu apa vie pentru a ne alimenta zilnic, pe măsură ce trăim și umblăm în viața noastră creștină și în viața de biserică.

În al patrulea rând, Îl avem pe Cristos ca și Chivotul mărturiei; El este mărturia lui Dumnezeu și El este în noi pentru a fi centrul nostru și totul al nostru ca să ne facă mărturia lui Dumnezeu.

În al cincilea rând, avem tabernaculul mărturiei, mărturia lărgită a lui Dumnezeu și Dumnezeu ne acoperă cu Sine Însuși pentru a Se adăuga pe Sine Însuși la noi și pentru a fi unitatea noastră pentru mărturia Sa; în acest fel, purtăm mărturia lui Dumnezeu.

În al șaselea rând, Îl avem pe Cristos ca realitatea tuturor ofrandelor; El este absolutismul nostru, hrana noastră, pacea noastră, acoperirea noastră pentru păcat, viața care tratează păcatul și El este tot ceea ce avem nevoie.

Îl al șaptelea rând, avem preoția cu experimentarea lui Cristos ca Marele Preot; noi suntem preoți ai lui Dumnezeu și trăim în Cristos și prin Cristos, aplicându-L pe Cristos și făcându-L pe El totul în viața noastră creștină.

În al optulea rând, avem reglementările unei vieți sfinte; am fost cumpărați cu un preț și trebuie să trăim o viață sfântă în viața de biserică pentru a fi poporul sfânt al Dumnezeului nostru sfânt.

În al nouălea rând, suntem formați în armata divină, suntem maturizați în viața divină și ne păstrăm noutatea și prospețimea cu Domnul pentru a-L sluji în armată.

În al zecelea rând, prin menținerea preoției vom putea duce bătălia; păstrând părtășia cu Domnul și trăind în prezența Sa, vom putea duce bătălia împreună cu Domnul.

Să luptăm împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu ca să-l învingem pe inamic și să aducem împărăția lui Dumnezeu

Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui. Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului: pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti. Efes. 6:10-12În calitate de poporul ales și răscumpărat de Dumnezeu, noi suntem armata preoțească care luptă împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu; acest lucru este văzut ca tip reprezentativ în istoria copiilor lui Israel din Num. 4:23, 30 și 35.

Copiii lui Israel trebuiau formați ca o armată și să lupte împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu împotriva inamicilor de pe pământ, dar lupta și bătălia noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva autorităților spirituale.

Copiii lui Israel l-au învins pe regele Aradului și i-au distrus poporul; făcând acest lucru, ei au luptat împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu și l-au biruit pe primul inamic dintre canaaniți (Num. 21:1-3).

Apoi, poporul lui Dumnezeu l-a învins pe Sihon, împăratul amoriților împreună cu poporul său, și pe Og, împăratul Basanului împreună cu poporul său; asta înseamnă că i-au biruit pe cei doi “paznici de la poartă” ai Canaanului (vv. 21-35).

Chiar înainte de a intra în țara bună, Israelul a trebuit să se lupte cu unii dintre împărații care “păzeau poarta” spre țara bună; aceasta a fost pentru intrarea lor în țara bună.

Apoi, copiii lui Israel i-au învins și pe madianiți cu cei cinci împărați ai lor; biruindu-i, poporul a biruit armata de la poarta Canaanului (vezi Num. 31:1-12).

Acești împărați pe care i-a biruit poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu simbolizează puterile spirituale, conducătorii și autoritățile aerului, pe care noi, ca și credincioși în Cristos, trebuie să-i biruim.

În calitate de credincioși în Cristos, noi nu doar am fost chemați de Dumnezeu, aleși de El, mântuiți și alimentați de către El și aduși pe muntele înalt pentru a vedea revelația divină; suntem, de asemenea, formați într-o armată care luptă pentru interesele Sale pe pământ.

Pentru a lupta războiul spiritual, trebuie să ne dăm seama că bătălia noastră nu este în noi înșine, ci în Trup.

Trebuie să fim întăriți în Domnul și în puterea tăriei Sale, iar în Trup trebuie să îmbrăcăm întreaga armură a lui Dumnezeu, pentru a putea sta în picioare împotriva stratagemelor diavolului (Efeseni 6:10).

Lupta noastră nu este împotriva sângelui și cărnii; mai degrabă, este împotriva conducătorilor, împotriva autorităților, împotriva conducătorilor lumii din acest întuneric, împotriva forțelor spirituale ale răului din locurile cerești.

Lupta noastră este în Trup și, ca Trup, lupta noastră este în domeniul spiritual; trebuie să luptăm împreună cu Dumnezeu și pentru ca Dumnezeu să-l înfrângă pe inamic și să aducem împărăția lui Dumnezeu.

Așa cum copiii lui Israel au trecut printr-un proces pentru a fi formați într-o armată, tot așa suntem și noi formați în armata sfântă a lui Dumnezeu pentru a lupta războiul spiritual și pentru a-l birui pe inamicul lui Dumnezeu.

Biserica este războinicul corporativ al lui Dumnezeu și, ca atare, biserica trebuie să îmbrace toată armura lui Dumnezeu și să învingă inamicul pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, fie ca să fim întăriți în Domnul și în puterea tăriei Sale. Fie ca biserica în calitate de Trupul lui Cristos să îmbrace întreaga armură a lui Dumnezeu, pentru ca să fim capabili să stăm împotriva stratagemelor diavolului. Amin, Doamne, vrem să stăm una cu Tine pe pământ și să luptăm împreună cu Dumnezeu pentru Dumnezeu în Trup pentru a-l învinge pe inamic și pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Amin, Doamne, stăm în victoria Ta, stăm în Trup și luptăm pentru ca împărăția lui Dumnezeu să fie adusă și pentru ca inamicul să fie învins!

Să luptăm pentru interesul lui Dumnezeu și să purtăm mărturia lui Dumnezeu în viața de biserică

Cartea Numeri este o consemnare a formării celor din poporul ales şi răscumpărat al lui Dumnezeu într-o armată preoţească ce să lupte pentru Dumnezeu şi să călătorească împreună cu Dumnezeu pentru a fi pregătiţi de Dumnezeu să intre în stăpânirea Cristosului atotinclusiv ca ţară bună. Generaţia a doua nu a trecut prin atât de mult ca prima generaţie, dar ei au beneficiat de lucrurile pe care prima generaţie le-a experimentat. Eu cred că cei din generaţia mai în vârstă le-au spus celor din generaţia mai tânără despre tot ceea ce ei au experimentat, au savurat şi au suferit. Această vorbire a făcut parte din ridicarea sau zidirea celei de-a doua generaţii. Ceea ce a experimentat prima generaţie nu a fost o experiență în zadar, întrucât a fost transmis celei de-a doua generaţii. Witness Lee, Studiul-viaţă Numeri, pag. 368Copiii lui Israel au fost formați într-o armată sfântă pentru a duce războiul sfânt pentru înfrângerea inamicului lui Dumnezeu și pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu. Ca o armată preoțească, au purtat cu ei locuința lui Dumnezeu, Tabernaculul Mărturiei cu Chivotul Mărturiei.

În viața de biserică de astăzi, noi purtăm mărturia lui Dumnezeu cu Dumnezeu Însuși; deoarece biserica poartă mărturia lui Dumnezeu, biserica este locuința lui Dumnezeu pe pământ.

Tabernaculul Mărturiei înseamnă că noi, ca poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu, suntem zidiți împreună cu El pentru a fi locuința Sa pe pământ; așa este biserica astăzi.

Chivotul Mărturiei Îl simbolizează pe Cristos ca centrul economiei lui Dumnezeu printre poporul Său ales și răscumpărat.

Centrul poporului Israel, în timp ce călătoreau prin pustie, a fost Tabernaculul Mărturiei cu Chivotul Mărturiei; centrul lor era Cristos, mărturia lui Dumnezeu.

Centrul nostru de astăzi în viața de biserică este Cristos Însuși, mărturia lui Dumnezeu; astăzi Îl avem pe Cristos cu noi într-un mod personal și purtăm mărturia lui Dumnezeu în biserică.

În timp ce călătoreau prin pustie, copiii lui Israel nu s-au angajat în comerț, o ocupație sau orice altceva din ceea ce făceau alte popoare; întreaga lor ocupație era să urmeze conducerea lui Dumnezeu, să călătorească împreună cu Dumnezeu, să se îngrijească de mărturia lui Dumnezeu (Tabernaculul cu Chivotul) și să lupte împreună cu Dumnezeu pentru interesul Său pe pământ. La fel este și cu noi astăzi.

Alții din jurul nostru se îngrijesc de cariera lor, locul lor de muncă, ocupația lor, familia lor, sportul lor, dar grija noastră unică este să urmăm conducerea Domnului, să avem mărturia lui Dumnezeu și să luptăm pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ.

În ochii oamenilor lumești se pare că noi ne pierdem timpul – la fel cum copiii lui Israel păreau să-și piardă timpul în pustiu, în ochii celorlalte popoare.

Dar în ochii lui Dumnezeu, oamenii lumești sunt cei care pierd timpul (Mat. 20:3), iar noi facem o lucrare care va schimba această epocă și împlinim scopul lui Dumnezeu.

În calitate de armata preoțească care duce războiul sfânt al lui Dumnezeu, noi purtăm locuința lui Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este printre noi. În viața de biserică, luptăm pentru interesul lui Dumnezeu și purtăm mărturia lui Dumnezeu ca să împlinim scopul lui Dumnezeu și să-l învingem pe inamicul lui Dumnezeu, aducând împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Cuvintele cheie din Exod sunt răscumpărare, conducere, revelație și zidire; cuvintele cheie din Levitic sunt părtășie, slujire și sfințenie; iar cuvintele cheie din Numeri sunt formare, călătorie și luptă.

Cartea Numeri este o consemnare a poporului ales și răscumpărat al lui Dumnezeu, format într-o armată preoțească pentru a lupta pentru Dumnezeu și pentru a călători împreună cu Dumnezeu, astfel încât ei să fie pregătiți de Dumnezeu să-L posede pe Cristosul atotinclusiv ca țară bună.

Și în special ca cei tineri din viața de biserică din recâștigarea Domnului, noi învățăm din experiența, istoria și greșelile generației mai în vârstă – la fel cum copiii lui Israel au învățat de la generația care a fost eliberată din Egipt.

A doua generație învață de la prima generație, iar experiențele primei generații sunt transmise către cea de-a doua generație pentru zidirea și învățarea lor. Fie ca să învățăm și fie ca să purtăm mărturia lui Dumnezeu pe măsură ce luptăm pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ în viața de biserică!

Doamne Isuse, vrem să trăim viața de biserică purtând mărturia lui Dumnezeu și luptând pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ, astfel încât inamicul să fie învins și împărăția lui Dumnezeu să fie adusă. Amin, Doamne, fie ca să fim o parte a armatei sfinte formată de Tine pentru a lupta în unitate cu Tine pentru înfrângerea inamicului și pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu! Vrem să urmăm conducerea Ta, să purtăm mărturia Ta, să savurăm alimentarea Ta și să fim una cu Tine pentru a lupta pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Fighting for God’s Interest and Bearing the Testimony of God in the Church Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 1 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, formați într-o armată sfântă, întăriți în Domnul, interesul lui Dumnezeu, luptăm împreună cu Dumnezeu, luptăm pentru Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu, o armată preoțească, să aducem împărăția lui Dumnezeu, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 131
  • Page 132
  • Page 133
  • Page 134
  • Page 135
  • Interim pages omitted …
  • Page 152
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare. 1 Petru 3:19În îngroparea Sa, Cristos a proclamat duhurilor din închisoare victoria lui Dumnezeu asupra lui Satan
  • Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: ‘Iată ce zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat. Apocalipsa 2:8Trăim în duh pentru a fi mărturia lui Isus cel viu: El a fost mort și acum trăiește
  • ...„Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților." Apocalipsa 1:17-18Cristos este Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel care va sfârși ceea ce a început
  • Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Apocalipsa 7:16Cristos ne va satisface, ne va păstori, ne va adăposti, ne va hrăni și ne va șterge lacrimile!
  • „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Apocalipsa 7:14Mărturia lui Isus este marea mulțime și suntem pregătiți să-L slujim pe Dumnezeu
  • Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Romani 9:15Cinci moduri în care putem coopera cu Domnul pentru a fi iluminați și pentru a avea strălucirea lui Dumnezeu

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului