Savurăm pe Cristos

Mișcarea lui Dumnezeu pe pământ astăzi este în și prin biserică cu Cristos ca centru

13/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Mișcarea lui Dumnezeu pe pământ astăzi se află în biserică și prin biserică, iar biserica îl are ca centru pe Cristos.

Psalmul 68 este o expunere tipologică a porțiunii din Numeri 10:35-36 și Îl revelează pe Cristos ca centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ; astăzi Dumnezeu se mișcă în om, iar mișcarea Sa este ca să îl deifice pe om pentru a obține biserica, locuința Sa.

În aceste versete din Numeri vedem că Moise, atunci când chivotul a pornit la drum, a spus: Ridică-Te, Doamne, și inamicii Tăi să fie împrăștiați; și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea Ta. Iar când chivotul se oprea, el a spus: Întoarce-Te, o Iehova, la zecile de mii ale miilor din poporul Tău.

Cu alte cuvinte, Chivotul care i-a condus pe copiii lui Israel conform conducerii lui Dumnezeu nu era doar ceva exterior, ceva care depindea de om sau de preferința și opinia omului, ci era un Chivot viu, chiar întruparea lui Dumnezeu printre oameni.

Moise a petrecut multe zile pe muntele lui Dumnezeu în prezența Sa pentru a primi legea și modelul tabernaculului, iar el și-a dat seama că acest tabernacul era clădirea lui Dumnezeu pe pământ, locuința Sa.

Dumnezeu dorește nu doar să-și salveze poporul din sclavia Egiptului și de uzurparea faraonului, ci să-i aducă într-un loc și într-o situație în care El să poată locui printre ei, El să poată fi exprimat printre ei și El să poată avea un popor pe pământ.

Deci, atunci când tabernaculul a fost construit, acesta a fost momentul, locul și situația în care Dumnezeu se afla printre poporul Său, pentru că putea să locuiască printre ei în Chivot.

Dumnezeu l-a condus pe poporul Său prin Chivot într-un mod specific, pentru ca El să le ofere odihnă și satisfacție; când poporul Său urma conducerea Chivotului, ei erau în pace, savurând odihna și fiind satisfăcuți.

Chivotul este un tip reprezentativ al lui Cristos; Cristos este întruparea lui Dumnezeu, iar atunci când El a venit, Dumnezeu a locuit printre oameni.

Paul a aplicat tipul reprezentativ din Psalmul 68 la Cristos; ridicarea lui Iehova în aceste versete se referă la ridicarea lui Cristos la ceruri în înălțarea Sa, iar întoarcerea Sa se referă la a doua venire a Domnului.

Aceste versete din Numeri 10:35-36 prezintă o viziune completă a economiei lui Dumnezeu începând cu încarnarea lui Cristos pentru a fi Chivotul – întruparea Dumnezeului Triunic – trecând prin înălțarea Sa și până la a doua Sa venire.

Mișcarea lui Dumnezeu este în Cristos; Cristos este centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ, iar astăzi mișcarea lui Dumnezeu este în om și prin om.

Pentru ca Dumnezeu să se miște în om și printre oameni, totuși, omul trebuie să devină la fel ca Cristos în viață și natură – ceea ce Dumnezeu chiar face prin intermediul mântuirii Sa organică. Aleluia!

De la încarnarea Sa până la înălțarea Sa, Cristos este centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ

Psalmul 68 este o expunere a porțiunii din Numeri 10:35-36, și ambele porțiuni Îl revelează pe Cristos ca centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ. Ceea ce vedem în Psalmul 68, care este considerat cel mai înalt dintre toți psalmii, este mișcarea lui Dumnezeu pe pământ.

Acest psalm are două secțiuni: versetele 1-18 vorbesc despre Cristos ca centru al mișcării lui Dumnezeu pe pământ începând de la încarnarea Sa trecând prin înălțarea Sa pentru zidirea locuinței lui Dumnezeu, și versetele 19-35 vorbesc despre savurarea lui Dumnezeu în casa Sa.

Odată ce Dumnezeu obține o locuință pe pământ, poporul Său pur și simplu Îl poate savura în casa Sa.

Mișcarea lui Dumnezeu a început după ridicarea tabernaculului cu Chivotul, simbolizându-L pe Cristosul întrupat pentru a fi locuința lui Dumnezeu pe pământ, cu Sine Însuși ca centru al mișcării lui Dumnezeu în economia Sa.

În Ioan 1:14 vedem că Cuvântul a devenit carne și a locuit printre noi, iar noi am văzut gloria Sa, glorie ca a singurului născut din Tatăl. Ca tabernacul, Cristos L-a adus pe Dumnezeu la om; El L-a făcut pe Dumnezeu posibil de a fi contactat, de atins, de primit, de experimentat, de intrat și de savurat.

Când Cristos a venit, Dumnezeu a venit; Dumnezeu S-a mișcat în și prin Cristos pe pământ. Mișcarea lui Dumnezeu în tabernacul cu Chivotul începând de la Muntele Sinai (Psa. 68:8b, 17b) trecând prin pustie (v. 4b, 7b) și până la Muntele Sionului (v. 16) este un tip reprezentativ al mișcării Sale în Cristos începând de la încarnare și până la înălțare (Ioan 1:17; Efes. 4:8-10).

Legea a fost dată prin Moise, dar harul și realitatea au venit prin Isus Cristos.

Pe Muntele Sinai a fost dată legea și modelul tabernaculului; legea a fost dată prin Moise, dar slavă Domnului, harul și realitatea lui Dumnezeu au fost întrupate și exprimate în tabernacul, care este Cristos ca întruparea lui Dumnezeu.

Isus Cristos, adevăratul tabernacul al lui Dumnezeu printre oameni, a venit să-L aducă pe Dumnezeu la om, iar acest tabernacul a început o călătorie până la Muntele Sionului în înălțarea Sa.

Începând de la întruparea Sa și până la înălțarea Sa, Cristos este centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ. Fără Cristos, Dumnezeu nu Se poate mișca pe pământ; când Cristos a venit, Dumnezeul Triunic a făcut un “tur” lung care a durat treizeci și trei de ani și jumătate, iar acest tur s-a încheiat odată cu înălțarea lui Cristos la al treilea cer.

Psalmul 68 este despre mișcarea lui Dumnezeu în tabernacul (care Îl simbolizează pe Cristos) ca locuința Sa cu Chivotul (care îl simbolizează pe Cristos) ca centru.

Tabernaculul cu Chivotul a călătorit printre copiii lui Israel timp de patruzeci de ani până a ajuns în Sion; Cristos în calitate de tabernaculul lui Dumnezeu a călătorit timp de treizeci și trei de ani și jumătate până când S-a înălțat la al treilea cer.

Dumnezeu Se poate mișca pe pământ doar după ce a stabilit o cale – tabernaculul cu Chivotul din Vechiul Testament, și Cristos în calitate de tabernacul cu Chivotul din Noul Testament – în care El a putut fi împreună cu poporul Său și în care ei L-au putut contacta și în care au putut fi cu El.

Aleluia, astăzi Cristos este centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ – El este tabernaculul lui Dumnezeu cu omul!

Aleluia, Cristos este centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ! Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai venit să-L aduci pe Dumnezeu la om – L-ai făcut pe Dumnezeu posibil de contactat, de atins, de primit, de experimentat, de intrat și de savurat! Amin, Dumnezeu să Se ridice, toți inamicii Săi să fie împrăștiați și toți cei ce Îl urăsc să fugă dinaintea Sa! Te lăudăm, Doamne Isuse, ca întruparea lui Dumnezeu, tabernaculul lui Dumnezeu cu omul, omul-Dumnezeu care a venit să aducă mișcarea lui Dumnezeu pe pământ printre oameni! Aleluia pentru Cristosul nostru, Cel care este centrul mișcării lui Dumnezeu pe pământ!

Mișcarea lui Dumnezeu pe pământ astăzi este în și prin biserică, cu Cristos ca centru

Mișcarea lui Dumnezeu pe pământ nu a fost doar cu Domnul Isus acum două mii de ani; mai degrabă, astăzi Dumnezeu încă se mișcă pe acest pământ în și prin biserică, și El se mișcă cu Cristos ca centru al bisericii (Ioan 5:17; Fapte 28:31; 1 Tim. 3:15-16; Psa. 68:4, 7).

Biserica a fost produsă în învierea lui Cristos, pentru că atunci când El a înviat, Cristos a fost extins, lărgit și duplicat în mulți credincioși în Cristos care compun biserica, Trupul lui Cristos.

Cristos ca centru al mișcării lui Dumnezeu pe pământ astăzi continuă să Se miște în și prin biserică, iar centrul bisericii este Cristos.

Biserica este biserica Dumnezeului Cel viu, stâlpul și temelia adevărului; biserica este măreața taină a evlaviei, căci în biserică Dumnezeu este manifestat în carne, în biserică Cristos este predicat printre națiuni, și în biserică Cristos este glorificat și exprimat.

Aleluia, Dumnezeu Se mișcă pe pământ, mișcarea Sa este în și cu tabernaculul, și El Se mișcă împreună cu Cristos ca centru al bisericii!

Mișcarea lui Dumnezeu în biserică este de fapt în și prin om; Dumnezeu Se mișcă în om pentru a-l deifica pe om, adică pentru a-l face pe om la fel ca Dumnezeu în viață, natură, expresie și funcție, dar nu în Dumnezeire.

Dumnezeu se mișcă în Cristos și în cei care devin la fel ca Cristos în toate felurile posibile.

Atanasie, unul dintre primii părinți ai bisericii, a spus despre Domnul Isus că El a fost făcut om ca noi să putem fi făcuți Dumnezeu, căci Cuvântul a fost făcut carne pentru ca noi, împărtășindu-ne din Duhul Său, să fim deificați.

Ceea ce vorbim aici nu este faptul că omul devine Dumnezeu în sensul de a fi venerat sau atotputernic; mai degrabă, subliniem câteva versete foarte cruciale din Noul Testament care ne arată cum noi, ființele umane, suntem făcuți Dumnezeu în viață și natură, dar nu în Dumnezeire.

De fapt, acesta este principiul mișcării lui Dumnezeu în om; mișcarea lui Dumnezeu astăzi este în om și prin om, iar mișcarea Sa este să îl deifice pe om, făcându-l pe om Dumnezeu în viață și natură, dar nu în Dumnezeire.

În Rom. 8 vedem câteva versete foarte clare care ne arată cum întreaga noastră ființă tripartită nu doar că este umplută cu viața lui Dumnezeu, ci ea devine viață; în mântuirea organică a lui Dumnezeu, duhul, sufletul și trupul nostru devin viața divină eternă a lui Dumnezeu pentru ca noi să fim făcuți Dumnezeu în viață și natură.

În Rom. 8:10 vedem că, de vreme ce Cristos este în noi, duhul nostru este viață datorită dreptății. Când Cristos a intrat în noi, El a intrat în duhul nostru; El nu este numai viața noastră, ci El a făcut din duhul nostru o viață.

Duhul nostru este viață, iar această viață este viața zoe, viața divină, eternă, necreată, indisolubilă, indestructibilă, viața minunată a Dumnezeului Triunic. Indiferent cum ne simțim acum, duhul nostru este zoe – duhul nostru este viață!

Apoi în Rom. 8:6 vedem că de fiecare dată când ne fixăm mintea pe duhul nostru, mintea noastră devine viață; mintea noastră nu este doar plină de viață, ci devine viață. Ce minunat că, în mântuirea Sa organică, Dumnezeu face din mintea noastră răzvrătită viață, viața divină!

Mai mult, în Rom. 8:11 vedem că Duhul Celui care L-a înviat pe Isus din morți, locuiește în noi și El dă viață trupului nostru muritor prin Duhul Său care ne locuiește în interior. 2 Cor. 5:4 confirmă acest lucru, și anume că la întoarcerea Domnului trupurile noastre muritoare vor fi înghițite de viață.

Când ne deschidem către Domnul și permitem Duhului Celui care L-a înviat pe Isus din morți să ne locuiască în interior, El dă viață trupului nostru muritor prin Duhul Său care ne locuiește!

Aceasta este experiența noastră de multe ori când venim la întâlnire: când ajungem la întâlnire ne simțim ca și cum ne-am trage oasele spre acel scaun… dar pe măsură ce savurăm distribuirea Domnului, întreaga noastră ființă este umplută de viața divină! Aleluia pentru mișcarea lui Dumnezeu pe pământ astăzi!

Slavă Ție, Doamne, Tu ești un Dumnezeu Triunic care Se mișcă, și Tu astăzi Te miști pe acest pământ în și prin biserică, cu Cristos ca centru al bisericii! Doamne, Te luăm ca centru al nostru, realitatea noastră și totul al nostru; Îți dăm primul loc în toate lucrurile din ființa noastră. Ne deschidem Ție, Doamne, pentru ca Tu să te miști în noi și să faci din duhul, sufletul și trupul nostru viață – viața divină, eternă, necreată a lui Dumnezeu. Aleluia, duhul nostru este viață, mintea noastră devine viață atunci când ne fixăm mintea pe duh, iar trupul nostru este saturat cu viața lui Dumnezeu pe măsură ce savurăm locuința lui Dumnezeu! Amin, Doamne, suntem una cu Tine pentru mișcarea Ta de pe pământ astăzi, mișcarea Ta în și prin om pentru a-l deifica pe om și pentru a-L avea pe Cristos ca centru al mișcării Tale!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God’s Move on the Earth today is in and through the Church with Christ as the Center (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 12 ziua 2 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să avem călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu în și prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu

12/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Slavă Domnului, putem avea călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu în și prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu!

Călăuzirea lui Dumnezeu pentru poporul Său este într-un mod general, iar conducerea Sa este într-un mod specific prin Cristos, Cel care a fost crucificat și înviat și care acum este în înălțarea Sa.

În cartea Numeri vedem atât faptul că Dumnezeu a călăuzit în mod general pe poporul Său prin intermediul norului și al celor două trâmbițe de argint (Num. 9:15 – 10:10), cât și faptul că El l-a călăuzit pe poporul Său într-un mod specific prin Chivot (v. 33-36), un tip reprezentativ al Cristosului crucificat și înviat în înălțarea Sa.

Săptămâna aceasta în prima parte a studiului nostru aprofundat al cărții Numeri am ajuns la ultima porțiune, Numeri 10, iar accentul nostru este pe Cristos ca și centru al mișcării lui Dumnezeu pe pământ începând de la încarnarea Sa trecând prin înălțarea Sa și până la a doua Sa venire.

În acest articol, în special, vrem să vedem că Cristos este Conducătorul nostru unic; nu un om este cel care ne conduce, ci Cristosul crucificat și înviat este Cel care ne conduce la locul potrivit de odihnă în călătoria lungă și aspră a vieții creștine.

În viața de biserică și în viața noastră creștină, Domnul ne conduce atât într-un mod general, cât și într-un mod specific, prin Sine Însuși ca Cristosul crucificat și înviat în înălțare.

Și mai mult, El ne conduce conform legământului Său; El este credincios conform legământului Său ca să ne aducă până la capăt în savurarea deplină a țării bune, iar Cristosul pe care Îl vedem este Cristosul pe care Îl savurăm și Îl posedăm.

Slavă Domnului pentru minunatul nostru Cristos, Cel care a venit ca să fie încarnat, a trăit o viață omenească perfectă, a fost crucificat, a înviat și este acum în înălțare, și care ne conduce acum prin El Însuși ca realitatea chivotului până la capăt către locurile de odihnă! Aleluia!

Și pe măsură ce El ne călăuzește și ne conduce, El ne urmează în calitate de stânca care ne dă apă pentru a ne potoli setea.

Pe de o parte, El ne conduce și ne călăuzește prin Sine Însuși ca mărturie vie a lui Dumnezeu; pe de altă parte, El ne și urmează ca stâncă vie pentru a ne oferi apă vie în timp ce urmăm conducerea Sa.

Slavă Domnului, pe măsură ce Domnul ne conduce și ne călăuzește, El ne și alimentează, iar conducerea Sa este ridicarea Sa; pe măsură ce El se ridică, inamicii sunt împrăștiați, iar noi Îl urmăm în victoria Sa!

Fie ca noi să fim cei care ne deschidem Domnului și Îi permitem să strălucească din nou asupra noastră, astfel încât, așa cum El l-a condus pe poporul Său în pustie prin intermediul norului, al trâmbițelor de argint și al chivotului, și noi să fim conduși de către El, călăuziți de El ca să intrăm în odihnă, în timp ce Cristos Își arată biruința! Amin!

Să avem călăuzirea și conducerea lui Dumnezeu prin Cristos conform legământului lui Dumnezeu

În Numeri 9:15 – 10:10 Dumnezeu a călăuzit pe poporul Său într-un mod general prin intermediul norului și al celor două trâmbițe de argint; când suflau trâmbițele, oamenii știau ce să facă, iar când norul se mișca, tot poporul se mișca.

Norul simbolizează prezența lui Dumnezeu ca harta noastră de călătorie; când avem prezența lui Dumnezeu, avem harta noastră pentru călătorie și putem urma călăuzirea și conducerea Sa.

Trâmbițele de argint diferă de coarnele berbecului pentru jubileu; trâmbițele de argint au un scop specific. Când copiii lui Israel mergeau la război împotriva adversarului lor, ei sunau o alarmă sunând din trâmbițe, pentru ca Iehova să-și amintească de poporul Său și să-i salveze de inamicii lor.

Pavel aplică acest lucru în 1 Cor. 14:8-9 unde spune că, atunci când trâmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? Suflarea trâmbițelor este ca rostirea unui mesaj, ambele ar trebui să se bazeze pe cunoașterea de către noi a mișcării Duhului Sfânt.

În special, ceea ce vorbim ar trebui să fie conform celor trei principii văzute în suflarea trâmbițelor.

În primul rând, numai preoților le era permis să sune trâmbițele; acest lucru indică faptul că numai cei care trăiesc înaintea lui Dumnezeu și se apropie de Dumnezeu pot cunoaște mișcarea Duhului Sfânt.

În al doilea rând, trâmbițele trebuie să fie dintr-o lucrare bătută, ceea ce înseamnă că mesajele despre care vorbim sunt de încredere numai dacă noi am trecut prin încercări.

În al treilea rând, trâmbițele trebuiau făcute din argint, ceea ce înseamnă că mesajele pe care le vorbim trebuie să se bazeze pe răscumpărarea lui Cristos și pe harul lui Dumnezeu.

Sunarea unei alarme este legată de plecarea la război; când vorbim ceva, este ca și cum am merge la război, căci vorbirea noastră poate ajuta și pregăti sfinții să se ridice și să lupte pentru Domnul.

Ceea ce vrem să accentuăm este conducerea Domnului prin intermediul chivotului, care este un tip reprezentativ al Cristosului crucificat și înviat în înălțarea Sa. Chivotul mergea înaintea poporului pentru a căuta un loc în care copiii lui Israel să se odihnească (Num. 10:33-36).

Chivotul i-a călăuzit pe copii lui Israel într-un mod specific, asemănător cu modul în care o barcă mică conduce o corabie mare printr-o strâmtoare îngustă și printr-un curent rapid.

Conducătorul unic al poporului lui Dumnezeu nu este vreun om (v. 29-32), ci este Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Sa (Mat. 23:10). Conducătorul nostru unic este Cristos; noi nu urmăm un om ci pe Domnul, și El este unicul Conducător.

Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Sa ne conduce și ne călăuzește. El este Conducătorul care ne conduce la locul potrivit de odihnă în călătoria lungă și aspră a vieții creștine (Evrei 4:8-9).

Așa cum Iosua l-a condus pe poporul lui Israel în odihna temporară din țara bună, tot astfel Cristos, în calitate de adevăratul nostru Iosua, ne conduce în odihna și savurarea deplină a Sa în calitate de Conducătorul nostru.

În călătoria noastră creștină lungă și aspră, trebuie să-L urmăm pe Cristos, Conducătorul nostru unic, și El ne va conduce în pacea desăvârșită și satisfacția deplină.

Pe de o parte, Dumnezeu l-a condus pe poporul Său prin intermediul norului, al trâmbițelor de argint și al chivotului; pe de altă parte, exista o stâncă care îi urma pe copiii lui Israel, și apă vie curgea din stâncă pentru a-i alimenta. Chivotul viu i-a condus și apa vie i-a urmat pentru a-i alimenta cu apă vie până când copiii lui Israel au intrat în odihnă.

Conducerea Chivotului Legământului indică faptul că conducerea lui Cristos este credincioasă, conform unui legământ.

Nu a fost Moise cel care l-a condus pe poporul Israel și nici socrul său nu i-a călăuzit; mai degrabă, Dumnezeu a fost Cel care l-a condus pe poporul Său prin intermediul chivotulului viu, Chivotul Legământului.

Conducerea din biserică nu este potrivit emoției sau afecțiunii, ci conform unui legământ.

Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam și urmașii săi pentru a-i aduce în țara bună (vezi Gen. 17:1-8; Exod 23:20). Așa cum Dumnezeu i-a spus lui Avraam, atunci când Lot s-a despărțit de el, să privească în toate cele patru direcții spre țara Canaanului, pentru că Dumnezeu îi va da această țară, tot astfel trebuie să Îl vedem pe Cristos și să Îl savurăm pe Cristos.

Trebuie să ne ridicăm ochii și să privim din locul unde ne aflăm, să Îl vedem pe Cristosul atotinclusiv și să întrăm în savurarea Sa ca țară bună.

În primul rând, Îl vedem pe Cristos ca țară bună, apoi ne ridicăm pentru a umbla în Cristosul pe care Îl vedem.

În cele din urmă, legământul lui Dumnezeu a fost introdus în Chivot, iar Chivotul a fost numit Chivotul Legământului. Prin urmare, Cristosul care ne conduce într-un loc de odihnă este Cristosul legământului, Cristosul credincioșiei lui Dumnezeu (cf. 2 Cor. 1:19-20).

Multe promisiuni ale lui Dumnezeu în El și prin El sunt da și Amin, pentru gloria lui Dumnezeu prin noi.

Cristosul care ne conduce într-un loc de odihnă este Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Sa, și El este și Cristosul legământului, Cristos credincioșiei lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne deschidem conducerii și călăuzirii Tale în duhul contopit. Ne exersăm duhul și Te luăm ca pe Conducătorul nostru unic. Condu-ne în calitate de Cristosul crucificat și înviat în înălțarea Ta, în timp ce Te urmăm în călătoria lungă și aspră a vieții noastre creștine. Amin, Doamne, du-ne la locul potrivit de odihnă și condu-ne conform cu legământul Tău. Fie ca să privim din locul în care ne aflăm și să-L vedem pe Cristosul atotinclusiv, să-L savurăm și să-L posedăm împreună cu toți sfinții, potrivit credincioșiei lui Dumnezeu în legământul Său!

Să vedem un portret al biruinței lui Cristos în prima și a doua Sa venire

Numeri 10:35 este citat în Psalmul 68:18, iar Pavel a folosit această porțiune în Efeseni 4:8-10 pentru a aplica această porțiune înălțării lui Cristos.

La momentul în care Chivotul Legământului a fost instalat înaintea copiilor lui Israel în călătoria de trei zile pentru a le căuta un loc de odihnă, Moise a spus: Ridică-Te, Doamne, și inamicii Tăi să fie împrăștiați; și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea Ta (Num. 10:33-35).

În mod similar, când Chivotul s-a odihnit, el a spus: Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel (v. 36).

Aceste versete sunt pline de semnificație, iar interpretarea și aplicarea lor se află în Noul Testament. Ridicarea din acest verset se referă la ridicarea lui Cristos la ceruri în înălțarea Sa, iar întoarcerea trebuie că se referă la a doua venire a lui Cristos.

Cuvântul lui Moise în versetele 35-36 ilustrează o viziune completă a economiei lui Dumnezeu începând cu încarnarea lui Cristos pentru a fi Chivotul, întruparea Dumnezeului Triunic, trecând prin înălțarea Sa și până la a doua Sa venire.

În Vechiul Testament, oriunde a fost Chivotul, un tip reprezentativ al lui Cristos, biruința a fost câștigată; în cele din urmă, acest chivot a urcat triumfător către vârful muntelui Sionului.

Acesta este un portret al modului în care Cristos a obținut biruința și S-a înălțat triumfător la ceruri.

Aleluia, în Cristos, ca realitate a Chivotului, Dumnezeu S-a întrupat, iar Acesta – Cristos ca întruparea Dumnezeului Triunic – nu numai că a fost crucificat, dar a și înviat, S-a înălțat și a fost întronat în mod triumfător mai presus de Muntele etern al Sionului pe tronul lui Dumnezeu.

Și El Se va întoarce la credincioșii Săi, în special la biruitorii Săi, și îi va răpi pentru a-i aduce acolo unde este El, pe tron. Aleluia!

Există mult mai multe de savurat în această porțiune, iar în articolele următoare vom intra în acest subiect mai amănunțit.

Aleluia, Dumnezeu să Se ridice și inamicii Săi să fie împrăștiați! Ridică-Te, o Iehova, și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea Ta! Aleluia! Și întoarce-Te, o Iehova, la zecile de mii ale miilor din poporul Tău! Te lăudăm, Doamne Isuse, ca întruparea Dumnezeului Triunic! Tu ai venit, ai împlinit planul lui Dumnezeu, ai murit și ai înviat și ai fost înălțat ca să intri în biruință în glorie! Aleluia, Doamne, Tu Te vei întoarce în biruință pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ! Te lăudăm, Doamne Isuse!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Having God’s Guidance and Leading in and through Christ according to God’s Covenant (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 12 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Stăm de partea Domnului, credem în promisiunile Sale și luăm dificultățile ca hrană a noastră

09/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Trebuie să învățăm de la Caleb și Iosua și să fim deciși și determinați în voința noastră de a sta de partea Domnului, urmându-L, fiind asigurați că El va face ceea ce ne-a promis – El ne va aduce în savurarea Cristosului atotinclusiv ca țară bună.

Trebuie să fim Calebii de azi, partenerii lui Cristos; Cristos este adevăratul nostru Iosua, conducându-ne în țara bună, iar noi suntem partenerii Săi, cei care cooperează cu El în credință, stând pe promisiunile lui Dumnezeu.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să promitem lui Dumnezeu că vom face cutare sau cutare lucru pentru El; mai degrabă, trebuie pur și simplu să ne deschidem Domnului și să Îi permitem să facă în noi ceea ce El vrea să facă, pentru ca El să obțină în noi ceea ce dorește pentru scopul Său.

Trebuie să permitem Domnului să lucreze în noi și asupra noastră, să ne direcționeze pașii, și trebuie să Îl rugăm să ne facă partenerii Săi prin faptul că se reproduce pe Sine Însuși în noi.

Cristos – în calitate de adevăratul nostru Iosua – a fost uns și desemnat de Dumnezeu pentru a îndeplini însărcinarea lui Dumnezeu, iar noi – în calitate de Calebii de astăzi – suntem partenerii Săi care iau parte cu El la îndeplinirea însărcinării Sale.

Am fost în mod ferm atașați la Cel uns și desemnat; suntem mădulare ale Trupului Său și, din moment ce ungerea este pe Capul, ungerea curge și asupra noastră, ungându-ne ca să fim partenerii Săi care iau parte împreună cu El ca tovarăși ai Săi în însărcinarea divină.

Practic, aceasta înseamnă că trebuie să-L luăm pe Dumnezeu după cuvântul Său, să credem ceea ce promite și să nu privim la mediu, dificultăți sau încercări, tot ceea ce pare să facă imposibilă împlinirea scopului lui Dumnezeu.

Trebuie să ne exersăm duhul – nu doar mintea noastră; pe de o parte, cu mintea noastră, citim cuvântul lui Dumnezeu, dar cu duhul nostru spunem Amin cuvântului Său și credem în Domnul, crezând că El va împlini în noi și prin noi ceea ce a spus că va face.

Și atunci când întâmpinăm dificultăți, încercări, probleme și greutăți, trebuie să avem atitudinea lui Caleb: acestea sunt hrana noastră. Nu căutăm probleme sau dificultăți, dar când acestea vin, stăm de partea Domnului cu credință, credem în cuvântul Său și stăm de partea Domnului, iar El va duce lupta pentru noi.

Uriașii par să fie atât de mari și chiar mult mai măreți decât noi, dar Dumnezeul nostru este și mai mare – El îi poate distruge acești uriași, iar noi vom fi hrăniți în mod abundent pentru a continua să Îl savurăm pe Domnul și să intrăm în țara bună. Amin, Doamne Isuse, fă-ne astfel de persoane!

Stăm de partea Domnului, crezând în faptul că El duce lupta pentru noi și Își va îndeplini voia Sa în noi

În Iosua 14:6-15 vedem o mărturie foarte bună din partea lui Caleb, care la 85 de ani era plin de vigoare, gata să ia țara pe care Dumnezeu i-a promis-o.

Fie ca Domnul să ne păstreze puternici, vitali, proaspeți, pregătiți pentru luptă tot timpul, la fel ca și Caleb, chiar la vârsta de 85 de ani!

Caleb L-a urmat pe Iehova, Dumnezeul lui Israel; atunci când alții au adus un raport negativ și au topit inima copiilor lui Israel, Caleb a stat de partea Domnului, crezând că El va împlini ceea ce a spus că va face, și anume că El îi va aduce în țara bună.

Și chiar dacă în țară au fost uriași – anachimii, nefilimii, Caleb i-a luat ca hrana sa; nu i-a permis țării să îl devoreze (așa cum au spus ceilalți spioni), ci el l-a devorat pe inamic.

Caleb avea o voință determinată și decisă de a-L urma pe Domnul conform cuvântului Său. Voia sa era stabilită; el nu și-a exersat puterea voinței, ci funcția voinței, și nu a promis că va face lucrurile prin capacitatea sa – voia sa era pur și simplu stabilită și stătea de partea Domnului, pe baza cuvântului Său.

Trebuie să depindem de Dumnezeu, să stăm pe cuvântul Său și să nu ne bazăm pe noi înșine; nu ar trebui să ne încredem în noi înșine ca să împlinim ceea ce vrea Dumnezeu, ci trebuie să ne încredem în Domnul.

Dumnezeu va împlini ceea ce a vorbit; când Dumnezeu ne poruncește să facem ceva, trebuie să fim conștienți de faptul că aceasta este o oportunitate pentru El să vină și să facă ceea ce vrea să facă El în noi.

Trebuie să fim deciși și determinați în voința noastră să stăm de partea Domnului, așa cum Caleb L-a urmat pe Domnul pe deplin (Num. 14:6-9, 24; Deut. 1:36; Iosua 14:14).

Caleb L-a urmat pe Domnul pentru că știa că Dumnezeu voia ca copiii lui Israel să intre în țara bună; el a stat pe cuvântul lui Dumnezeu, a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și l-a urmat pe Domnul, pentru că știa că Dumnezeu va face ceea ce voia să facă (Iosua 14:8).

Când Dumnezeu vrea să facem ceva, El va veni să facă ceea ce vrea; pur și simplu trebuie să fim cei care stăm de partea Domnului, ne încredem în El și în cuvântul Său și cooperăm cu El pentru ca El să facă în noi ceea ce vrea să facă.

Poate crede că suntem slabi – și inamicul știe că suntem slabi; cu toate acestea, și Dumnezeu știe că suntem slabi și El va veni să facă ceea ce a spus, așa că trebuie doar să stăm de partea Domnului și să credem în cuvântul Său.

Poate că vedem clar în mediul nostru că dificultățile sunt mari, încercările sunt dure și problemele par să fie fără soluție, iar inamicul știe și acest lucru; cu toate acestea, și Dumnezeu știe și acest lucru, și El nu ne-ar cere să intrăm în țara bună dacă n-ar intenționa să vină și să lupte în numele nostru și să-i distrugă pe inamicii noștri!

Deci trebuie să Îi spunem Domnului:

Doamne Isuse, refuzăm să credem în ceea ce vedem în jurul nostru sau chiar în noi – ne încredem în Tine și rămânem în cuvântul Tău! Suntem de partea Domnului; suntem deciși și determinați în voința noastră de a-L urma pe Domnul oriunde ne-ar conduce. Voia Ta este ca noi să intrăm în savurarea deplină a Cristosului atotinclusiv, astfel încât să putem fi expresia Ta corporativă și să aducem împărăția Ta pe pământ – așa că spunem: Amin, Doamne, fă-o în noi! Ne deschidem Ție și Te lăsăm să intri; învinge inamicii din noi și din jurul nostru și îndeplinește-Ți scopul Tău în noi și prin noi!

Să stăm pe promisiunile lui Dumnezeu și să luăm dificultățile ca hrana noastră în timp ce Îl urmăm pe Dumnezeu

Cei zece spioni au ajuns la concluzia că țara Canaanului își mănâncă locuitorii, dar Iosua și Caleb, având un duh diferit, nu s-au temut de nefilimi sau de locuitorii țării, ci au spus: Ei sunt pâinea noastră (Num. 14:9). Ce minunat!

Nefilimii erau cei căzuți, uriașii care au rezultat din unirea îngerilor decăzuți cu ființele umane decăzute. Caleb a crezut că nefilimii (anachimii) urmau să fie înfrânți și să devină pâinea lor deoarece știa că Dumnezeu promisese să îi aducă în țară (Num. 13:30, 33).

Experiența lui Caleb demonstrează că, cu cât mâncăm mai mulți nefilimi, cu atât vom deveni mai puternici; el a fost plin de vitalitate la optzeci și cinci de ani, deoarece asimilând atât de mulți anachimi de-a lungul anilor, el a dezvoltat o constituție care nu arăta nici o urmă de vârstă (Iosua 14:10-14).

Există trei aspecte ale aplicării referitoare la nefilimi; în primul rând, ei simbolizează duhurile rele și împărăția lui Satan și ființele umane care li se alătură.

Apoi, nefilimii simbolizează toate dificultățile care ne stau în cale, care ne provoacă; cu cât mâncăm mai mulți nefilimi, cu atât devenim mai puternici și înghițim dificultățile prin viața de înviere a lui Cristos.

În al treilea rând, nefilimii simbolizează uriașii din noi înșine; există gloria de sine, voința de sine, înălțarea sinelui și toate manifestările sinelui.

Când Domnul atinge dispoziția și particularitatea noastră, ne dăm seama că este monstruoasă și ne exersăm duhul în lumina biruinței lui Cristos pentru a învinge pe inamic, și îl luăm pe inamic ca hrana noastră! Inamicul ne poate spune că, dacă ne privim pe noi înșine, suntem condamnați, dar noi îi spunem:

Satan, noi nu suntem condamnați – tu ești condamnat, iar uriașii care ne stau în cale sunt pâinea noastră! Aleluia, nimic din ființa noastră nu poate rezista biruinței lui Cristos aplicată nouă. Noi stăm de partea biruinței lui Cristos! Stăm de partea Domnului pentru a învinge inamicul și aplicăm biruința lui Cristos tuturor uriașilor din ființa noastră! Aleluia, Cristos este Biruitorul!

Bătălia noastră cu inamicul va fi o înfrângere pentru el – deoarece noi stăm în biruința lui Cristos, luptând din biruință și aplicând biruința lui Cristos la acesta; astfel, el va fi o pâine pentru noi, pentru că inamicul învins este cea mai gustoasă pâine.

Inamicul va fi hrana noastră, iar înghițirea lui va fi satisfacția noastră; când stăm de partea Domnului, pe baza cuvântului Său, inamicul este învins, iar inamicul învins este hrana noastră.

De fiecare dată când întâmpinăm o dificultate, o încercare, o situație imposibilă sau un mediu tulburător, trebuie să ne punem întrebarea: Vom muri aici de foame sau vom mânca?

Dacă ne bazăm pe Domnul pentru biruință și permitem ca viața Sa biruitoare să se manifeste în noi, vom găsi hrană proaspătă și o vitalitate sporită chiar și în dificultățile noastre, și vom fi hrăniți.

Pe de o parte Îl mâncăm pe Domnul în cuvântul Său; ne rugăm și citim cuvântul Său și permitem cuvântului Său să opereze în noi și să fie digerat în ființa noastră interioară. Pe de altă parte, însă, pâinea noastră nu este doar cuvântul lui Dumnezeu și faptul de a face voia Sa, ci și acești “anachimi”, dificultățile care ne stau în cale.

Cu cât mâncăm mai mulți anachimi, cu atât devenim mai puternici.

Aceasta nu înseamnă că suntem mândri și aroganți și că Îi cerem Domnului mai multe dificultăți sau căutăm probleme; mai degrabă, ne smerim în fața Domnului și, atunci când apar dificultăți, stăm de partea Domnului și considerăm aceste dificultăți drept hrana noastră.

Hrănindu-ne în acest fel ne va face puternici și ne va determina să creștem înspre maturitate.

Mulți creștini sunt slabi deoarece se tem de dificultăți și sunt învinși când vin greutățile; dar cei care s-au întâlnit cu dificultățile și le biruiesc una după alta, ispită după ispită și greutăți după greutăți, sunt plini de vigoare și puternici.

Trebuie să ne dăm seama că fiecare dificultate și ispită pe care Satan o pune în calea noastră este hrană pentru noi; cât timp stăm de partea Domnului și permitem ca viața Sa de înviere să fie manifestată în noi, vom mânca dificultăți și vom crește spiritual în Domnul.

Când cei care nu au credință văd necazurile și greutățile, ei sunt înspăimântați, dar cei ce se încred în Domnul le consideră drept hrana lor și ei cresc în Domnul.

Fie ca noi să acceptăm încercările una după alta, să stăm de partea Domnului în cuvântul Său, să ne exersăm duhul și să fim hrăniți în El în toate aceste lucruri. Trebuie să avem credință vie pentru a continua, să ducem lupta și să îl înghițim pe inamic; inamicul învins este cea mai bună pâine, cea mai gustoasă pâine!

Doamne Isuse, ne încredem în Tine pentru biruință și permitem ca viața Ta biruitoare să fie manifestată în noi, astfel încât, indiferent de greutăți și ispită, să găsim hrană proaspătă și o vitalitate sporită în viața noastră creștină. Amin, Doamne, fie ca să vedem faptul că greutățile, ispitele și încercările sunt o oportunitate pentru a fi nutriți, hrăniți și întăriți în continuarea noastră cu Tine! Întărește credința noastră în Tine ca să stăm de partea Domnului astfel încât, indiferent de ce s-ar întâmpla, să fim hrăniți în mod bogat, stând pe cuvântul Tău și mâncând dificultățile și inamicii învinși drept cea mai gustoasă pâine!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We stand with the Lord, Believe in His Promises, and take Difficulties as our Food (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să ne îngrijim de interesele lui Dumnezeu și să avem credință în Dumnezeu pentru a fi partenerii lui Cristos

08/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să fim cei care se îngrijesc de interesele lui Dumnezeu, având credință în Dumnezeu (pe măsură ce suntem infuzați cu El) pentru a fi partenerii lui Cristos în întreprinderea și însărcinarea Sa divină.

În Numeri 13-14 Iosua și Caleb L-au onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a onorat; ei s-au îngrijit de interesele lui Dumnezeu, au avut credință în cuvântul lui Dumnezeu și au devenit biruitori datorită lui Dumnezeu, Cel în care au avut încredere și pe care L-au savurat.

Toți cei doisprezece spioni care au mers să vadă țara bună aveau aceleași fapte, același peisaj, dar Iosua și Caleb aveau un duh diferit; ei și-au exersat nu doar mintea ca să înțeleagă, ci și duhul lor, ca să stea pe cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece au crezut în cuvântul lui Dumnezeu și au stat pe cuvântul lui Dumnezeu, au declarat că țara este a lor, că sunt în stare să o biruiască și că Dumnezeu le va da țara ca să o posede.

Au fost adevărați biruitori, dar nu au biruit în ei înșiși sau prin ei înșiși, ci datorită lui Dumnezeu, Cel în care au avut încredere.

Dumnezeu le-a promis țara, Dumnezeu a fost Cel care Și-a adus poporul cu un braț puternic și cu tandrețe către țara bună și Dumnezeu a fost Cel care va da țara poporului Israel în posesia lor.

Deci tot ce ei au avut de făcut în calitate de poporul lui Dumnezeu a fost să savureze ceea ce a făcut Dumnezeu și să aibă credință în cuvântul Său.

În viața noastră creștină de multe ori avem încercări, probleme și suferințe, și se pare că Dumnezeu este tăcut și nu răspunde atunci când aducem toate aceste lucruri înaintea Sa.

Dar dacă avem credință în Dumnezeu, dacă inimile noastre sunt pline de credință rămânând în cuvântul lui Dumnezeu și crezând în promisiunile Sale, El ne va aduce în savurarea Cristosului atotinclusiv ca țară bună.

Dacă învățăm să ne deschidem inima către El, Îi permitem să ne întărească în omul nostru interior și stăm în cuvântul Său, inima noastră va fi plină de credință și vom avea un duh de credință, un duh diferit, crezând că Dumnezeu va face în noi ceea ce a spus că va face.

Trebuie să fim Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos – care este adevăratul Iosua. Când Îl savurăm pe Cristos și participăm în El, devenim părtașii Săi și trăim datorită Lui; când Îl urmăm pe Cristos, devenim partenerii Săi, iar El este adevăratul nostru Iosua care ne conduce în posesiunea țării bune.

Fie ca noi să fim Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos, cei care Îl urmăm pe Cristos oriunde merge, luptăm împreună cu El împotriva inamicilor și să ne împărtășim cu El în luarea și posesiunea țării!

Și fie ca noi să-I spunem Domnului să facă acest lucru în noi, căci în noi înșine nu putem face acest lucru – dar Lui Îi face plăcere să ne dea țara și Îi face plăcere să Se reproducă pe Sine Însuși ca Biruitor în noi, pentru a ne face la fel ca El, biruitori, cei care stau cu El pe tronul Său!

Să învățăm să ne îngrijim de interesele lui Dumnezeu ca să-L onorăm pe Dumnezeu, să avem credință în El și să fim biruitorii Săi

În Numeri 14:38 vedem că Iosua și Caleb L-au onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu la rândul Său i-a onorat; ei au fost umpluți cu credință. Cu toate acestea, credința lor nu și-a avut originea în ei – nu erau ei sursa, ci numai Dumnezeu a fost sursa, iar ei s-au îngrijit de interesele lui Dumnezeu.

În experiența noastră totul depinde de lucrurile la care privim. Iosua și Caleb nu s-au uitat la cetățile fortificate, uriașii și locuitorii țării – ei au privit spre Dumnezeu și promisiunile Sale.

Când Petru era în barcă și L-a văzut pe Isus mergând pe mare, L-a rugat să rostească un cuvânt și el va veni; cât timp Petru se uita la Domnul, a mers pe apă, dar când și-a îndreptat privirea spre mare, a început să se scufunde.

Autorul și Perfectatorul credinței noastre este Domnul, și noi trebuie să privim spre El.

O parte din strategia inamicului este de a ne ademeni și chiar de a ne constrânge să ne uităm la un lucru negativ din mediul nostru, în ființa noastră, sau în istoria noastră, și nu la Cristosul înălțat, omul-Dumnezeu Isus de pe tron care posedă toată autoritatea în cer și pe pământ!

Inamicul vrea să ne îndepărtăm privirea de la Cristos, Conducătorul împăraților pământului, Cel care este biruitor și care l-a distrus pe diavolul, având cheile morții și Hadesului în mâinile Sale.

Inamicul vrea să ne uităm la noi înșine, la dispoziția noastră, la falimentele noastre, la situația noastră și la simțămintele noastre. Dar slavă Domnului, ne putem exersa duhul și ne putem activa voința pentru a lua decizia de a-i spune inamicului să tacă, și putem privi către Isus!

Satan, ne uităm înspre Isus! Nu ne uităm la noi înșine, la falimentele noastre și la starea noastră. Nu ne uităm la starea și falimentele altora, nu ne uităm la starea bisericii și refuzăm să ne concentrăm asupra trecutului nostru, asupra slăbiciunii noastre, sau asupra inamicilor noștri. O, Doamne Isuse, ne fixăm ochii pe Tine! Tu ești Autorul și Perfectatorul credinței noastre; credința este în Tine și ne îndreptăm ochii către Tine! Te iubim, Doamne! Ne place să privim înspre Tine ca să fim infuzați cu Tine și să fim umpluți cu credință!

Inamicul ne atacă foarte subtil și de multe ori cădem; dar ne vom ridica din nou și când suntem în întuneric, Iehova este o lumină pentru noi. Fie ca să învățăm să ne ridicăm din orice faliment, slăbiciune și încercare și să privim spre Isus astăzi!

El, ca Autorul și Perfectatorul credinței noastre, ne poate infuza cu credință. Chiar și atunci când avem o anumită situație în care avem nevoie ca El să intervină și se pare că nu ne răspunde, trebuie ca pur și simplu să perseverăm în rugăciune până când El va face ceea ce a spus că va face.

Fie ca Domnul să producă credință în noi; El să producă genul de credință care crede în Dumnezeu chiar și atunci când nu răspunde rugăciunilor noastre, când El nu ia nici o măsură de a ne salva și nici nu răspunde la petițiile noastre cele mai arzătoare.

Fie că ne răspunde sau nu, fie că acționează sau nu, putem cunoaște căile Sale și putem ști că El este drept, credincios, iubitor și plin de compasiune și credem în El chiar dacă El nu face nimic pentru noi!

Exemplul lui Iosua și Caleb din Biblie ne arată ce înseamnă să credem (Num. 13:30; 14:7-9). Nu Iosua și Caleb au fost cei care au biruit în această situație din Num. 13-14, ci Acela în care s-au încrezut.

Nu prin puterea și credința noastră putem birui; mai degrabă, Domnul este Biruitorul care este în duhul nostru și Se reproduce pe Sine în noi ca să putem birui.

Cristos a biruit, Lui I s-a dat să stea pe tron și El dorește să ne producă în calitate de biruitorii Săi, ori de câte ori ne întoarcem spre El, Îl chemăm, Îi cerem acest lucru, ne deschidem Lui și Îi permitem să facă ceea ce trebuie să facă în noi!

Dumnezeu face totul – noi pur și simplu trebuie să savurăm ceea ce face El. Cristos ca om l-a învins deja pe inamic; El, Isus Nazarineanul, omul-Dumnezeu, l-a distrus pe diavolul pe cruce, l-a alungat pe stăpânitorul acestei lumi și a judecat întregul său sistem mondial.

Când El S-a înălțat, noi am fost înălțați; când El a fost întronat, noi am fost întronați; acum, în duh, suntem una cu El, așezați în al treilea cer, și luptăm nu pentru victorie, ci din victorie.

Domnul Isus a făcut acest lucru deja; noi credem în El, rămânem în unirea organică cu El și venim înaintea Sa la tronul harului pentru ca El să facă în noi și prin noi ceea ce noi nu putem face.

Trebuie să urmăm exemplul lui Iosua și Caleb, care aveau inimi pline de credință. Fie ca noi să fim simpli în această chestiune, să ne întoarcem inima către Domnul, să ne deschidem inima către El, să-L rugăm să ne întărească în omul nostru interior ca să-Și facă domiciliul în inima noastră și să ne umple inima cu credință.

Credința oprește activitățile noastre și Îl laudă pe Dumnezeu, căci El a făcut totul. Credința nu este de la noi înșine – ea vine din grija noastră pentru interesele lui Dumnezeu și nu pentru beneficiul nostru, și vine prin exersarea duhului nostru pentru a savura ceea ce Dumnezeu a făcut deja.

Adevărul este că noi nu putem reuși – dar Cristos poate reuși; noi nu o putem face, nici nu vrem să o facem, dar Cristos în calitate de Biruitorul, este în noi, și poate să o facă. Dumnezeu este capabil să facă în noi cu mult mai mult decât putem cere sau gândi, mai mult decât tot ce visăm sau ne imaginăm. Fie ca noi să venim la El și Îi spunem:

Doamne Isuse, ne întoarcem inima spre Tine; întărește-ne în omul nostru interior și fă-Ți casa în inima noastră până când inima noastră este plină de credință. Recunoaștem, Doamne, că în noi înșine nu o putem face și nu putem reuși, dar Te avem pe Tine ca Biruitorul din duhul nostru. Venim la Tine, Doamne: reprodu-Te pe Tine Însuși în noi! Vrem pur și simplu să savurăm tot ceea Tu ce ești și ceea ce Tu ai făcut, și vrem să cooperăm cu Tine, pentru ca să ne faci biruitorii Tăi! Nu avem încredere în noi înșine și în capacitatea noastră cu râvna noastră; ne încredem în Tine, Doamne, și Îți permitem să lucrezi în noi ca să ne faci persoane ca Iosua și Caleb astăzi!

Să fim partenerii lui Cristos, cei care Îl urmează pe Domnul în duh pentru a intra în Țara Bună

Iosua este un tip reprezentativ al lui Cristos, iar Caleb este un tip reprezentativ al nostru, credincioșii în Cristos; trebuie să fim Calebii de astăzi, parteneri ai lui Cristos (Num. 14:24; Iosua 14:6-14; Evr. 2:10; 3:14).

Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne propunem și să promitem să fim ca și Caleb; nu, trebuie ca doar să ne consacrăm pe noi înșine Domnului, dându-I permisiunea de a lucra în noi și asupra noastră, călăuzindu-ne pașii, până când El obține în noi ceea ce vrea să obțină.

Cristos, Căpetenia mântuirii noastre, este adevăratul Iosua, și El ne conduce ca să luăm în posesiune țara; noi, în calitate de Calebii de astăzi, suntem partenerii lui Cristos, cei care luptă cu El împotriva vrăjmașilor și se împărtășesc cu El în luarea în posesie a țării (Evrei 2:10; 3:14).

Domnul în calitate de adevăratul Iosua vrea să câștige multe persoane care sunt asemenea lui Caleb, cei infuzați cu credință și care stau cu El în cuvântul Său. Cristos a fost uns de Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire însărcinarea lui Dumnezeu, iar noi, ca parteneri ai Săi, luăm parte împreună cu El la îndeplinirea însărcinării lui Dumnezeu.

Cristos a fost uns de Dumnezeu și noi am fost în mod ferm atașați și uniți cu Unsul lui Dumnezeu.

El este uns și desemnat să facă totul, iar noi, ca parteneri ai Săi, savurăm ungerea care curge asupra noastră. El este Capul, noi suntem Trupul Său; El este Căpetenia mântuirii, iar noi suntem armata Sa; El este Liderul, iar noi suntem adepții / urmașii Săi; El este Unsul, iar noi suntem partenerii Săi.

El ne-a uns cu Sine Însuși ca ungerea, și noi suntem una cu El ca parteneri ai lui Cristos, împărtășindu-ne cu El ca tovarăși ai Săi în această însărcinare.

Evrei 3:7-14 se ocupă de intrarea în țara bună; tipul reprezentativ al acestei intrări în țara bună a fost intrarea în țară sub conducerea lui Iosua (Iosua 1:1-6) și Caleb a fost partenerul său în posedarea țării bune (Num. 32:12; Iosua 14:6-8).

Iosua a preluat conducerea, iar Caleb nu a avut nici o problemă să îl urmeze; Iosua era clar, avea conducerea directă a lui Dumnezeu, și Caleb a funcționat în măsura sa, era coordonat cu Iosua și nu era invidios sau în competiție cu el. Ce model!

Astăzi Cristos este adevăratul Iosua și noi suntem Calebii Săi, partenerii lui Cristos. În calitate de parteneri ai lui Cristos, lucrăm împreună cu Cristos și cooperăm cu El pentru a împlini dorința lui Dumnezeu de a avea o expresie corporativă a Sa.

Cum facem acest lucru? Mai întâi, nu ne uităm la ceea ce putem vedea – mediul, situația, starea oamenilor, trecutul nostru sau inamicii, ci privim către Isus prin exersarea duhului nostru în cuvântul Său.

Când ne exersăm duhul, avem un “duh diferit”, așa cum au făcut Iosua și Caleb, un duh de credință care ne determină să credem în cuvântul lui Dumnezeu. Alții pot avea un duh de lașitate, necredincios și răzvrătit, dar noi trebuie să avem un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, Tu ești adevăratul nostru Iosua – Căpetenia mântuirii noastre, Conducătorul și Generalul nostru – și noi suntem Calebii Tăi, partenerii lui Cristos! Amin, Doamne, declarăm cu credință că suntem Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos care savurează ungerea și însărcinarea lui Cristos și sunt uniți cu El pentru măreața Sa întreprindere! Amin, Doamne Isuse, suntem una cu Tine și te luăm ca Liderul și Căpetenia noastră. Ne exersăm duhul, Doamne, ca să nu ne uităm la ceea ce putem vedea în exterior, ci ca să privim la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre, Cel care va îndeplini ceea ce a spus!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Caring for God’s Interests and having Faith in God to be the Partners of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Feriți-vă să aveți o inimă rea de necredință – aveți un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu!

06/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Pentru a atinge țelul chemării lui Dumnezeu, savurarea Cristosului atotinclusiv pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu și pentru a deveni clădirea Sa, trebuie să ne ferim de o inimă rea de necredință.

În Num. 13-14, ca urmare a raportului negativ dat de cei zece spioni care au fost să vadă țara și ca un deznodământ al rătăcirii lor prin pustie, vedem că poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință.

Prin urmare, Dumnezeu a intervenit și, dintre toți copiii lui Israel care au ieșit din Egipt, doar doi – Iosua și Caleb – au intrat în țara bună.

Trebuie să învățăm de la Iosua și Caleb ce înseamnă să reprezentăm interesul lui Dumnezeu în această epocă și ce înseamnă să luptăm împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu.

Caleb este mai ales un bun exemplu de a fi un biruitor și, așa cum se vede în Apocalipsa 3 și 5, adevăratul biruitor este Cristos Însuși și El vrea să se reproducă pe Sine Însuși ca Biruitor în fiecare dintre noi care se roagă pentru aceasta și I se deschide Lui pentru acest lucru.

A existat un contrast între cei zece spioni și Iosua și Caleb, deoarece cei zece spioni au văzut aceeași țară pe care au văzut-o Iosua și Caleb, dar ei au adus un raport negativ și rău oamenilor. Aceștia au recunoscut că în țară curge lapte și miere, dar au mai spus că oamenii din țară sunt puternici, cetățile sunt mari și fortificate, iar în țară sunt giganți (Num. 13:27-28).

Ei s-au măsurat cu inamicul și s-au văzut ca fiind incapabili să meargă și să ia în stăpânire țara. Ei chiar au spus că erau ca niște lăcuste față de ei (v. 31-33). Ce fel de duh este acesta?

Așadar, poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova, întrebându-L de ce i-ar scoate din Egipt în această țară ca să piară de sabie și copiii lor să fie luați ca pradă… și chiar au sugerat să își numească un căpitan și să se întoarcă în Egipt.

Iosua și Caleb au avut totuși o vorbire pozitivă; în 13:20 Caleb a liniștit poporul în fața lui Moise și a spus: Să ne urcăm îndată și să luăm în posesiune țara, pentru că suntem în stare să o biruim.

Iar în 14:7-9 au spus că, dacă Iehova este satisfăcut de poporul lui Israel, El îi va aduce în țara aceasta și le-o va da; numai să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova sau să se teamă de poporul din țară, pentru că sunt în stare să ia în posesiune țara.

În fața unei astfel de situații, Iosua și Caleb au fost neînfricați. Biruitorii sunt neînfricați; ei văd uriașii (giganții) din țară, dar punctul lor de referință este Dumnezeu Însuși.

După ce cei doisprezece spioni au dat raportul și după ce poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova cu o inimă rea de necredință, Dumnezeu a intervenit și Și-a exercitat judecata, și a promis că niciunul dintre acești oameni care au văzut gloria și semnele Sale în Egipt și în pustie și totuși L-au încercat de zece ori, nu vor intra în această țară, cu excepția lui Iosua și Caleb.

Caleb a avut un duh diferit și L-a urmat pe Domnul pe deplin, așa că i s-a permis să intre în țară, iar urmașii săi au luat-o în stăpânire.

Acesta este duhul pe care ar trebui să îl avem: un duh de credință, un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu și de a nu-l pune la îndoială. Prin urmare, ar trebui să ne ferim de o inimă rea a necredinței și să avem un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu, iar El ne va aduce în țara bună!

Să nu avem o inimă rea de necredință, ci un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu

Conform consemnării din Num. 13-14, poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință (vezi 3:31-33; 14:1-3, 9, 11). Pavel se referă la aceasta în Evrei 7:4, 7-9, când a spus: Nu vă împietriți inima ca în ziua provocării, ca în ziua încercării în pustie.

Problema era inima; poporul lui Israel L-a testat și L-a încercat pe Dumnezeu de zece ori, și au avut o inimă rea de necredință, așa că El a fost nemulțumit de această generație, pentru că întotdeauna au rătăcit în inima lor și nu au cunoscut căile Sale.

Nici o inimă nu este mai rea decât o inimă a necredinței, și nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât o inimă rea a necredinței.

De exemplu, David a comis un păcat grav – a ucis un bărbat, astfel încât să se poată căsători cu soția sa, dar Dumnezeu nu a renunțat la el. Totuși, necredința copiilor lui Israel din pustie L-a determinat pe Dumnezeu să renunțe la ei, pentru că necredința insultă și ofensează nu numai dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu, ci pe Dumnezeu Însuși.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu și necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic. Dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea Sa și în căile Sale, Îl insultăm; prin urmare, trebuie să ne ferim să avem o inimă rea a necredinței.

Există o diferență între cunoașterea faptelor lui Dumnezeu și cunoașterea căilor Sale; poporul lui Israel a cunoscut faptele lui Dumnezeu, miracolele Sale și lucrurile pe care le-a făcut pentru a le oferi hrană, băutură și protecție; însă Moise a cunoscut căile lui Dumnezeu (Psa. 103:7).

Faptele lui Dumnezeu sunt activitățile Sale, iar căile Sale sunt principiile prin care El acționează. Poporul lui Israel s-a bucurat de un miracol zilnic – mana, mâncarea din ceruri, dar nu cunoșteau căile lui Dumnezeu, așa că se plângeau și murmurau mereu împotriva lui Dumnezeu.

Când duceau lipsă de mâncare și apă, se plângeau și murmurau, și Dumnezeu acționa în numele lor; de aceea, au fost fericiți temporar, dar nu cunoșteau cu adevărat căile lui Dumnezeu.

S-ar putea ca și noi să fim la fel – într-o seară putem să-L lăudăm pe Domnul în întâlnire, iar a doua zi dimineață ne plângem împotriva lui Dumnezeu, murmurând împotriva Sa. Cât de mult avem nevoie să cunoaștem căile lui Dumnezeu și să ne dăm seama care sunt principiile a ceea ce face El!

Dumnezeul nostru nu Se va renega niciodată de Sine Însuși; El este capabil, atotputernic și credincios, ținându-Și promisiunile și împlinindu-Și cuvântul întotdeauna. Trebuie să fim atenți ca nu cumva în vreunul dintre noi să existe o inimă rea de necredință îndepărtându-ne de Dumnezeul cel viu.

Astăzi avem vestea bună vestită nouă, întocmai ca și copiii lui Israel, dar acest lucru nu le-a adus profit, pentru că nu a găsit credință la ei (Evrei 4:2).

Totul depinde de inima noastră; dacă putem crede cu inima noastră sau dacă inima noastră are necredință.

S-ar putea să vedem atâtea dificultăți și lucruri rele care se ridică în fața noastră pentru a ne opri să intrăm în savurarea deplină a lui Cristos și, dacă ne măsurăm cu ele, ne putem simți fără speranță și astfel să avem o inimă rea de necredință.

Dar dacă credem în Domnul și ne încredem în cuvântul Său, știind că El este credincios să-și țină Cuvântul și să facă ceea ce a promis, vom coopera cu El și El ne va aduce în savurarea deplină a lui Cristos.

Dacă ne focalizăm și ne concentrăm pe noi înșine, vom avea o inimă necredincioasă și astfel vom insulta pe Dumnezeu; dar dacă ne concentrăm pe Domnul și avem un duh de credință în cuvântul Său, Domnul ne va aduce în împlinirea a ceea ce a promis.

Doamne Isuse, mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință. Venim la Tine, Doamne, și credem în cuvântul Tău. Credem că orice ai promis, Tu vei face! Avem încredere în promisiunile Tale chiar și atunci când vedem “uriași” și probleme mari în calea noastră. Doamne, fie ca noi să cunoaștem nu doar faptele și miracolele pe care le faci pentru a ne satisface nevoile, ci și căile Tale, principiile conform cărora acționezi și faci lucrurile. Salvează-ne de la a ne împietri inima ca în ziua provocării, și mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință! Amin, Doamne Isuse, fă-ne să avem un duh de credință în cuvântul Tău, crezând că ceea ce ai promis, vei face!

O inimă de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în Dumnezeu și în cuvântul Său Îl onorează

De ce este rea necredința? Faptul de a avea o inimă rea de necredință este rău, deoarece necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic; dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea și în căile Sale, Îl insultăm.

Da, uriașii și problemele mari pot fi în calea noastră și pot exista chiar și niște inamici și probleme neobișnuit de mari – dar este oare Dumnezeu incapabil să le trateze? Este Dumnezeu intimidat de uriașii din țara bună și din cetățile fortificate? Nu, nu este.

El ne-a vorbit, ne-a chemat și nu vrea să ne concentrăm asupra noastră cu capacitatea noastră de a ne descurca și în forța noastră în ce privește tratarea inamicului.

Trebuie să privim la Domnul, nu să fim concentrați pe noi înșine, ci să credem în El, deoarece El este capabil să facă ceea ce a spus că va face.

Faptul de a avea o inimă rea de necredință înseamnă că inima noastră este împietrită împotriva Sa (Evrei 3:8-9); o astfel de inimă poate fi foarte rațională, deoarece raționalizează foarte mult, dar de fapt este încăpățânată și fără rațiune, fiindcă este împietrită.

O inimă de necredință se îndepărtează de drumul cel bun, se rătăcește, nu cunoaște principiile sau căile lui Dumnezeu și Îl testează pe Dumnezeu punându-L la încercare; în cele din urmă, o astfel de inimă se autoamăgește și va fi înșelată (3:13).

Dacă permitem inimii noastre să fie împietrită față de Dumnezeu și cuvântul Său, s-ar putea să avem o inimă rea de necredință, care Îl insultă pe Dumnezeu și aduce judecata Sa. Cât de periculos este să ni se împietrească inima!

Trebuie să ne rugăm Domnului din nou pentru ca inima noastră să ni se înmoaie și să nu ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu sau să ne îndoim de cuvântul Său.

O inimă rea de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în El Îl onorează. Nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât necredința noastră și nimic nu Îl onorează mai mult decât credința noastră în El.

Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu și să îl combinăm cu credința noastră, spunând Amin cuvântului lui Dumnezeu, fără să acordăm atenție situațiilor și mediilor noastre.

Este posibil să avem o situație dificilă, soțul sau soția noastră ne pot face multe probleme, iar copiii noștri pot fi foarte solicitanți cu timpul și ființa noastră, dar atunci când spunem Amin cuvântului lui Dumnezeu, inima noastră se înmoaie și Domnul poate face în noi ceea ce a spus că va face.

Mai întâi, spunem Amin cuvântului Domnului, apoi recunoaștem că în noi înșine nu putem face ceea ce a spus, apoi El vine să facă în noi ceea ce a spus că va face.

Domnul să pună în noi un duh de credință; ceea ce avem nevoie nu este să fim giganți sau eroi spirituali, ci cei care sunt în stare să biruiască pentru că avem pe Dumnezeu și cuvântul Său! Vrăjmașul poate fi mai aprig, dar Domnul vorbește, El ne conduce, iar noi mergem în numele Său și cu autoritatea Sa!

Doamne Isuse, îndură-Te de noi; înmoaie-ne inima și nu lăsa niciodată să fie împietrită! Spunem Amin cuvântului Tău – spunem Amin promisiunilor Tale, dorinței Tale de a ne aduce în țara bună, unde putem aduce împărăția lui Dumnezeu și putem fi expresia Sa corporativă. Dar nu putem face acest lucru în noi înșine, Doamne; avem nevoie ca Tu să intri și să o faci în noi. Amin, Doamne Isuse, fă în noi ceea ce ai promis în cuvântul Tău. Îndeplinește dorința inimii Tale în noi. Ne întoarcem inima către Tine; păstrează-ne inima deschisă și moale față de Tine, astfel ca Tu să poți lucra în noi ceea ce trebuie să lucrezi pentru îndeplinirea țelului Tău!