Experimentăm pe Cristos

Să fim preoții sfinți care sunt stăpâniți de către Dumnezeu și care Îl trăiesc pe Cristos ca să aprindă lămpile

26/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Sarcina sfântă de a aprinde lămpile în Locul Sfânt era serviciul persoanelor sfinte, serviciul preoților, cei care erau saturați cu Dumnezeu, umpluți cu Dumnezeu și care trăiau absolut pentru Dumnezeu; preoții sfinți Îl exprimă pe Dumnezeu în viața lor de zi cu zi și Îl administrează pe Dumnezeu altora.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici o persoană ordinară nu era calificată să aprindă lămpile sau să ardă tămâia și nici o persoană de rând nu avea dreptul să ardă tămâia.

Trebuie să fim preoții sfinți ai lui Dumnezeu astăzi, aceia care sunt umpluți cu Dumnezeu și saturați cu Dumnezeu, aceia care slujesc lui Dumnezeu și omului.

Îi slujim lui Dumnezeu în biserică, care este tabernaculul lui Dumnezeu astăzi; locuința lui Dumnezeu pe pământ este biserica, iar noi în calitate de credincioșii în Cristos trăim în viața de biserică și avem responsabilitatea de a aprinde lămpile și de a arde tămâie.

Intenția și scopul lui Dumnezeu este de a avea o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între Dumnezeu și om, și ca această locuință să devină expresia Sa pe pământ.

În Vechiul Testament vedem cum a fost dată lui Moise o viziune a tabernaculului împreună cu modelul său, împreună cu rânduielile, ofrandele și preoția.

În Noul Testament, preoția și tabernaculul sunt unul și același lucru; noi suntem atât locuința lui Dumnezeu, cât și slujitorii Săi, preoții Săi.

Dumnezeu vrea ca să câștige o preoție, un grup corporativ care este poporul Său spiritual și care Îl exprimă și este umplut cu El.

Acest grup de oameni sunt credincioșii în Cristos, biserica de pe pământ astăzi; în calitate de credincioși în Cristos și mădulare ale Trupului lui Cristos, astăzi avem responsabilitatea de a intra în Locul Sfânt (reprezentat de întâlnirile bisericii) și să aprindem lămpile pentru a face ca lumina divină să strălucească.

Trebuie să aprindem lămpile, iar pentru aceasta trebuie să trăim în mod corespunzător – trebuie să Îl exprimăm pe Cristos în viața noastră de zi cu zi, așa cum preoții trebuiau să poarte veșmintele preoțești când aprindeau lămpile.

De seara până dimineața, datoria noastră este să aprindem lămpile; astăzi suntem în timpul nopții, în cea mai întunecată parte a acestei epoci, și până când vine Domnul, trebuie să aprindem lămpile în Locul Sfânt pentru ca poporul lui Dumnezeu să aibă lumină, să savurăm multele aspecte bogate ale lui Cristos, și ca toți să avansăm spre Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența directă a lui Dumnezeu.

Să fim preoții sfinți care sunt stăpâniți de către Dumnezeu și care Îl trăiesc pe Cristos pentru a aprinde lămpile

Sarcina sfântă de a aprinde lămpile în Locul Sfânt a fost un serviciu al preoților; oamenii obișnuiți nu pot face acest lucru, numai persoanele sfinte, preoții, pot aprinde lămpile.

Dacă suntem oameni comuni, dacă suntem la fel ca cei din lumea de azi, nu suntem calificați să aprindem lămpile; numai preoții sfinți pot intra în Locul Sfânt și pot aprinde lămpile.

Ce înseamnă să fii preot? A fi preot, conform întregii Bibliei, înseamnă să fim o persoană care este luată în stăpânire de Dumnezeu, umplută cu Dumnezeu, saturată cu Dumnezeu și care trăiește absolut pentru Dumnezeu.

A fi preot înseamnă că Dumnezeu este profesia noastră; ocupația noastră unică este să Îl savurăm pe Dumnezeu, să Îl iubim pe Dumnezeu, să fim în prezența Sa și să fim umpluți cu Dumnezeu.

Există un preț implicat pentru a fi un adevărat preot; nu doar apărem la întâlnire și spunem: sunt un preot! Totul depinde de cât de mult suntem stăpâniți de Domnul, cât de mult suntem umpluți și saturați cu Dumnezeu și cât de mult trăim absolut pentru Dumnezeu.

A fi un preot depinde de cât de mult trăim pe Cristos în timpul săptămânii, cât de mult suntem îmbrăcați cu El în momentele noastre private sau în momentele noastre cu alți oameni.

Aprinderea lămpilor în Locul Sfânt necesită serviciul unei asemenea persoane (vezi 1 Pet. 2:5, 9; Apoc. 1:6). Suntem o preoție sfântă, o preoție împărătească, o preoție în mod autentic spirituală; aceasta să fie realitatea noastră zilnică.

Când vorbim despre a fi preot, trebuie să luăm în considerare în special îmbrăcămintea preotului; preotul trebuia să aibă un pieptar, un efod, o mantie, o tunică brodată în lucrare de carouri, un turban și un brâu pentru încins – acestea sunt veșminte sfinte pentru preoți.

Ce semnifică aceste veșminte? Ele semnifică expresia lui Cristos în preoție și, în special în ceea ce ne privește, veșmântul nostru preoțesc este Cristos trăit din noi.

Când ne trăim viața de zi cu zi, făcând treburile noastre zilnice, slujba noastră și celelalte activități pe care le facem, îl exprimăm noi pe Cristos?

Pe de o parte Îl avem pe Cristos ca întrupare a lui Dumnezeu înăuntrul nostru și, pe de altă parte, trebuie să Îl avem pe Cristos ca expresie și ca viața noastră. Cristos trebuie să fie trăit din noi.

El trebuie să ne satureze și să ne pătrundă în interior, și El trebuie să fie trăit din noi la exterior.

Ca preoți sfinți trebuie să petrecem zilnic timp cu Dumnezeu, fiind în prezența Sa, saturați cu frumusețea Sa, ca să putem radia excelența Sa; pe măsură ce suntem infuzați cu El, elementul Său operează în noi pentru a ne transforma în interior și pentru a ne conforma imaginii Sale în exterior.

Când are loc un astfel de proces metabolic, Îl vom exprima pe Cristos în mod spontan.

Dar dacă în viața noastră de zi cu zi nu avem expresia lui Cristos, atunci orice facem în întâlnirile bisericii va fi ipocrizie, un spectacol cu care ne îmbrăcăm ca să îl vadă alții.

Dacă nu suntem îmbrăcați cu trăirea lui Cristos, adevăratele noastre veșminte preoțești, nu suntem calificați sau echipați pentru a aprinde lămpile.

Calificarea noastră de a aprinde lămpile în Locul Sfânt astăzi este faptul de a fi stăpâniți de Dumnezeu, umpluți cu Dumnezeu, saturați cu Dumnezeu și trăirea lui Cristos pentru a-L exprima pe El; astfel, oricând ne întâlnim, vom aprinde spontan lămpile.

Doamne Isuse, vrem să fim preoții sfinți care sunt saturați cu Dumnezeu și sunt luați în stăpânire de către Dumnezeu pentru a fi calificați să aprindă lămpile în Locul Sfânt. Amin, Doamne, păstrează-ne în prezența Ta pentru a fi infuzați și saturați cu Tine, astfel încât elementul Tău să ne satureze, să ne pătrundă și să fie exprimat prin noi. Doamne, Tu să fii trăit prin noi astăzi. Trăirea noastră zilnică să fie trăirea lui Cristos și expresia noastră să fie expresia lui Cristos. Mântuiește-ne de ipocrizie; mântuiește-ne din a face un spectacol sau de a ne preface în fața altora. Doamne, fă-ne preoții sfinți care sunt saturați cu Cristos și care Îl exprimă pe Cristos, ca să putem aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Să fim preoții sfinți de astăzi care experimentează aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii

Lumina din Locul Sfânt nu era o lumină naturală sau o lumină artificială; era o lumină care provenea din lampadarul de aur, adică din natura divină a lui Cristos.

Lampadarul se referă la natura divină care este suportul, ceea care susține lămpile cu lumina.

Pentru ca noi să experimentăm aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile de biserică, trebuie să avem câteva elemente sau calificări.

Mai întâi, trebuie să Îl avem pe Cristos, întruparea Dumnezeului Triunic în calitate de lampadar; trebuie să Îl savurăm pe Cristos, să Îl experimentăm pe Cristos și să fim umpluți și saturați cu Cristos.

Trebuie să avem natura divină ca aurul, elementul lampadarului; trebuie să fim părtași ai naturii divine, savurând promisiunile divine din Cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să savurăm și să experimentăm umanitatea înnobilată a lui Isus reprezentată de fitilul lampadarului; trebuie să mâncăm umanitatea Domnului, să fim părtași în duh în trăirea Sa omenească prin citirea și rugăciunea asupra Cuvântului Său, iar în viața noastră trebuie să fie exprimată umanitatea lui Isus.

De asemenea, trebuie să experimentăm și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos reprezentat de ulei; trebuie să fim saturați cu Duhul, și anume cu Duhul compus atotinclusiv al lui Cristos pentru aprinderea lămpilor.

În cele din urmă, trebuie să fim oameni sfinți ca preoți, cei saturați cu Dumnezeu și îmbrăcați cu expresia lui Cristos reprezentată de veșmintele noastre preoțești.

Acest lucru vorbește despre viața noastră zilnică; nu putem truca viața creștină, nici nu putem să ne punem o mască atunci când venim la întâlnire, ci mai degrabă trebuie să Îl experimentăm pe Cristos și să fim umpluți cu El pentru ca El să devină expresia noastră.

Când venim la întâlnire, pur și simplu expunem ceea ce suntem și unde am fost, ceea ce am făcut și unde suntem în relația noastră cu Cristos.

Toate aceste elemente – lampadarul (întruparea lui Dumnezeu, Cristos), aurul (natura divină), fitilul (umanitatea înnobilată a lui Cristos), uleiul (Duhul lui Cristos) și preoții sfinți cu veșmintele preoțești (Cristos ca expresie a noastră) trebuie să fie experiența noastră zilnică.

Dacă Îl experimentăm pe Cristos în toate aceste aspecte și apoi venim la întâlnire, Îl vom exprima pe Cristos în mod spontan; automat vom fi cei care aprind lămpile și, împreună cu ceilalți preoți, vom lupta în calitate de armata lui Dumnezeu. Amin!

Preoții trebuiau să mențină lămpile aprinse de seara până dimineața înaintea lui Iehova; nu se spune nimic în Exod 27:21 legat de ziuă, fapt care ne arată că epoca de astăzi este noaptea, nu ziua.

De aceea, avem nevoie ca lumina să strălucească în această epocă a nopții până când se ivește ziua, până când Domnul ca Luceafărul de dimineață se întoarce (vezi Rom. 13:12; 2 Pet. 1:19).

Prin lumina care strălucește în întâlniri în timpul acestei epoci întunecate, suntem luminați ca să vedem mai mult din Cristos și pentru a vedea mai clar drumul către Sfânta Sfintelor; Îl vom savura pe Cristos în adâncimile Sale dinăuntrul lui Dumnezeu și vom intra în Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să fim cei care Îl experimentăm pe Cristos autentic zi de zi, ca să fim preoții sfinți care aprind lămpile în Locul Sfânt. Mântuiește-ne, Doamne, din faptul de a trăi în întuneric și din faptul de a răspândi întuneric altora. Adu-ne în lumină și păstrează-ne în umblarea în lumină zi de zi. Zilnic să Îl savurăm pe Cristos ca întrupare a Dumnezeului Triunic, să savurăm umanitatea înnobilată a lui Isus, să fim saturați cu Duhul lui Cristos și să trăim ca niște preoți sfinți care Îl exprimă zilnic pe Cristos, ca să fim calificați să aprindem lămpile în Locul Sfânt. Amin, Doamne, fă-ne astfel de persoane, aceia care experimentează aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being the Holy Priests who are Possessed by God and who Live Christ to Light the Lamps (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 5 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să aprindem lămpile pentru a intra în Sfânta Sfintelor și a savura adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

25/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Ce privilegiu este pentru noi ca preoți să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, ca să vedem calea către Sfânta Sfintelor și să savurăm diferitele aspecte bogate ale lui Cristos cu Dumnezeu!

Aceasta este atât responsabilitatea, cât și privilegiul nostru ca preoți nou-testamentari ai lui Dumnezeu; în întâlnirile bisericii trebuie să ne exersăm duhul să aprindem lămpile, vom vedea în mod clar aspectele bogate și profunde ale lui Cristos în Dumnezeu și vom fi conduși în gloria shekina a lui Dumnezeu care este în sanctuarul lui Dumnezeu.

Porunca lui Dumnezeu pentru preoții Săi din Exod 27:20-21 a fost ca lumina să nu se stingă; seara și dimineața, preoții trebuiau să adauge ulei și să îndepărteze fitilele, astfel încât să fie lumină în Locul Sfânt.

În fiecare seară și în fiecare dimineață trebuie să Îl contactăm pe Domnul, să Îi permitem să îndepărteze orice lucru din omul natural și carne, și să câștigăm mai mult ulei, adică să fim saturați cu Duhul mai mult.

Aprinderea lămpilor din Locul Sfânt este atât o chestiune individuală, cât și una corporativă; în mod individual, trebuie să-L contactăm pe Domnul într-un mod intim, să Îl savurăm, să Îi permitem să trateze tot ceea ce lumina Sa expune în noi și să câștigăm mai mult din Duhul.

În mod corporativ, ori de câte ori venim împreună, trebuie să ne exersăm duhul și să facem ca lumina să se înalțe; nu ar trebui să avem întâlniri în întuneric, și nu ar trebui să permitem nici unui lucru din întuneric să rămână în întâlnire.

Cum putem face ca lumina să se înalțe? Făcând mai mult zgomot în întâlnire sau prin multă rugăciune? Aprinderea lămpilor nu este o activitate exterioară pe care trebuie să o facem, ci o realitate interioară în care trebuie să intrăm.

Trebuie să savurăm umanitatea lui Isus (simbolizată de fitile) și să fim saturați cu Duhul lui Cristos (simbolizat de ulei) și trebuie să savurăm divinitatea lui Cristos (așa cum este simbolizată de aurul din lampadar).

Cristos a trecut printr-un proces de încarnare, trăire omenească, crucificare și înviere, astfel încât să poată deveni Duhul lui Cristos, uleiul divin și mistic care poate alimenta lămpile pentru ca lumina să strălucească în Locul Sfânt.

În plus, lumina strălucește nu numai din divinitatea lui Cristos, ci din umanitatea Sa înnobilată saturată cu Duhul; de aceea, trebuie să mâncăm umanitatea Domnului, să Îl experimentăm în umanitatea Sa și să fim saturați cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina să se înalțe.

Tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să determine strălucirea luminii divine!

Preoții trebuiau să aprindă lămpile în Locul Sfânt, care era în tabernacul, iar tabernaculul în calitate de Cortul Întâlnirii era locul în care Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său răscumpărat și le-a vorbit (vezi Lev. 1:1).

Prin urmare, tabernaculul se referă la locul de întâlnire al lui Dumnezeu cu poporul Său, care reprezintă întâlnirea bisericii.

Când vorbim de aprinderea lămpilor în Locul Sfânt, vorbim de fapt de a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii. Întâlnirile bisericii sunt locul unde avem vorbirea lui Dumnezeu, oracolul Său; acesta este locul unde sunt aprinse lămpile și unde Cristos este mărturisit.

Nu ar trebui să disprețuim întâlnirile bisericii, ci să facem ca lumina să se înalțe în timp ce ne întâlnim.

În tipologie, aprinderea lămpilor indică calea potrivită de întâlnire; tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii – fie că ne rugăm, cântăm, aducem laudă sau profețim – ar trebui să determine lămpile să strălucească (vezi Ioan 1:6; Fil. 2:15-16; Efes. 5:8-9).

Când ne întâlnim, ar trebui să aprindem lămpile în sanctuarul lui Dumnezeu pentru ca lumina divină să înghită întunericul.

Ori de câte ori venim împreună ca să ne întâlnim ca biserică, această întâlnire este locuința lui Dumnezeu; întâlnirea noastră nu este doar o adunare socială a credincioșilor în Cristos – este sanctuarul lui Dumnezeu, Locul Sfânt.

Indiferent unde ne întâlnim – fie în aer liber, într-o cameră, într-o sală mare sau în camera de zi a sfinților – atâta timp cât ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile din sanctuar, întâlnirea noastră este sanctuarul lui Dumnezeu.

Dacă vedem acest lucru, dacă ne dăm seama că întâlnirile noastre de biserică sunt sanctuarul lui Dumnezeu în care putem avea oracolul Său, nu ne vom întâlni într-un mod natural sau într-un mod lumesc; mai degrabă, ne vom exersa duhul și vom atinge pe Domnul și în tot ceea ce facem în întâlnirile de biserică, vom determina ca lumina divină să strălucească astfel încât orice întuneric să fie risipit.

Când ne rugăm, lumina va străluci; când împărtășim ceva cu exersarea duhului nostru, lumina se va înălța.

Cu toate acestea, uneori, cu cât cineva se roagă mai mult, cu atât se întunecă mai mult [atmosfera], pentru că se roagă rugăciuni naturale și mintale. Uneori, cântăm imn după imn – doar cântă, fără savurare sau lumină; acest lucru nu dă lumină, ci aduce întuneric.

Tot ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să fie pentru aprinderea lămpilor, fără a permite ca vreo parte întunecată să rămână în noi și în jurul nostru.

În vorbirea noastră, în ascultarea noastră, în rugăciunea noastră, în cântările noastre și chiar în lucrurile practice pe care le facem, ar trebui să ne exersăm duhul ca să Îl contactăm pe Domnul pentru a face ca lumina divină să strălucească.

Nu trebuie doar să facem ceva sau să trecem de la un lucru la altul; nu trebuie doar să citim și să ne rugăm în mod exterior, ci trebuie să ne dăruim pe noi înșine ca să Îl savurăm pe Domnul, să fim umpluți cu El și să Îl vorbim pentru ca lumina divină să strălucească în întâlnirile bisericii.

Doamne Isuse, fă-ne în stare să ne dăm seama că întâlnirile bisericii sunt sanctuarul lui Dumnezeu, locul de vorbire al lui Dumnezeu și mărturia Sa. Fă-ne cei care fac totul în întâlnire pentru a aprinde luminile, adică să facem ca lumina divină să strălucească și să înghită întunericul. O, Doamne, să fim preoții de astăzi care își exersează duhul și se roagă, citesc, cântă, profețesc, ascultă și fac totul în întâlnire pentru ca lumina lui Dumnezeu să strălucească și mărturia Sa să fie exprimată!

Să aprindem lămpile ca să intrăm în Sfânta Sfintelor și să savurăm adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

În Exod 27:21 ni se spune că lămpile trebuie să fie aprinse și să strălucească în afara perdelei care este în fața Mărturiei. Lampadarul era o bucată de mobilier nu în Sfânta Sfintelor, ci în Locul Sfânt.

În cea mai mare parte, întâlnirile noastre și ființa noastră nu sunt încă în Sfânta Sfintelor; suntem încă în Locul Sfânt. Adunarea noastră este în Locul Sfânt; aspirația noastră este să fim în Sfânta Sfintelor, în prezența directă a lui Dumnezeu, având gloria Sa strălucitoare în noi și prin noi, dar noi suntem încă în Locul Sfânt.

Mai există încă un văl care separă Sfântul Sfintelor și Locul Sfânt; în spatele acestui văl este chivotul cu legea Mărturiei, care reprezintă adâncimile ascunse ale lui Cristos în Dumnezeu.

Chiar dacă avem lumina înălțată în Locul Sfânt, încă nu suntem în Sfânta Sfintelor, însă avem o vedere a Sfintei Sfintelor și aspirăm ca să intrăm acolo.

Așteptarea noastră este să intrăm în prezența lui Dumnezeu și să rămânem acolo, în prezența Sa directă, să fim împreună cu El în sanctuarul lui Dumnezeu. De fiecare dată când ne întâlnim, noi suntem în Locul Sfânt la început, dar într-o bună întâlnire, întotdeauna sfârșim în Sfânta Sfintelor.

Întâlnirea noastră începe în Locul Sfânt, dar trebuie să se sfârșească în prezența lui Dumnezeu, unde suntem infuzați de gloria Sa și avem mărturia Sa, fiind sub conducerea Sa directă.

Lumina din lămpi ne permite să vedem diferitele aspecte ale lui Cristos, la fel cum lumina lămpilor de pe lampadar le permitea preoților să vadă diferitele obiecte de mobilier din Locul Sfânt (1 Cor. 2:9-10).

De asemenea, lumina care se înalță în întâlnirile bisericii ne arată calea care duce în Sfânta Sfintelor, în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Prin aprinderea lămpilor în Locul Sfânt vedem calea care duce în Sfânta Sfintelor; prin exersarea duhului nostru în întâlnirile bisericii și cooperarea cu Domnul pentru ca lumina Sa să strălucească, avem calea care duce în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Pe de o parte, când lumina strălucește în întâlnire, vedem multele aspecte diferite ale lui Cristos; Îl vedem ca rezerva noastră de hrană (pâinea de pe masă) și lumina noastră (lampadarul) și mijlocitorul nostru (altarul de aur), și Îl savurăm ca pe o asemenea Persoană.

Aceasta este mărturia și experimentarea noastră în viața de biserică: ori de câte ori lumina strălucește în întâlnirile bisericii, vedem tot mai multe aspecte ale lui Cristos.

Când lumina strălucește în biserică, vedem că aspectele bogate și minunate ale lui Cristos sunt exprimate și evidențiate, și ele devin savurarea și experimentarea noastră.

În lumina strălucitoare a întâlnirilor bisericii ne dăm seama că există o cale în Sfânta Sfintelor – există o cale nouă și vie în prezența lui Dumnezeu prin sângele lui Isus Cristos.

Când lumina strălucește, putem veni cu îndrăzneală spre tronul harului pe baza sângelui lui Isus Cristos, și putem savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu și în Dumnezeu.

Dar dacă nu există lumină în întâlnire, dacă Domnul nu strălucește prin vorbirea, cântările și rugăciunile sfinților, nu știm pe unde mergem și ce facem.

Fără Cuvântul lui Dumnezeu care luminează, strălucește și iluminează în timpul întâlnirilor, sfinții nu știu pe unde să meargă. Dar când lumina strălucește atunci când ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, vedem clar calea către Sfânta Sfintelor ca să savurăm adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu.

În lumina divină suntem reglementați și ajustați astfel încât să putem merge mai departe în alergarea noastră, în călătoria noastră în Sfânta Sfintelor.

Doamne Isuse, este așteptarea noastră ca noi să intrăm în Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența lui Dumnezeu, savurând vorbirea Sa și fiind în gloria shekina a lui Dumnezeu. Adu-ne, Doamne, cu totul în prezența Ta directă, sub conducerea Ta, în locul în care ne poți vorbi față în față. Doamne, fie ca noi să ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, astfel ca noi și toți sfinții să savureze aspectele bogate ale lui Cristos sub lumina lui Dumnezeu, să vadă calea către Sfânta Sfintelor, și să intre în prezența lui Dumnezeu pentru a savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu! Amin, Doamne, venim cu îndrăzneală la tronul harului, pe baza sângelui lui Isus Cristos, ca noi să putem savura adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Lighting the Lamps to Enter the Holy of Holies and Enjoy the Depths of Christ in God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 4 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să facem ca lumina să se înalțe prin umanitatea lui Isus saturată cu Duhul lui Cristos

24/07/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Este datoria noastră preoțească în calitate de credincioși în Cristos să aprindem lămpile, făcând ca lumina să se înalțe în viața de biserică, mai ales în întâlnirea bisericii; acesta era un statut perpetuu pentru preoții din Vechiul Testament și este datoria noastră astăzi.

Pe de o parte, lumina divină vine de la Dumnezeu, căci numai Dumnezeu este lumină și doar El poate da lumină; pe de altă parte, trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a face ca lumina să se înalțe și să menținem lumina aprinsă în întâlnirile bisericii și în viața noastră creștină.

Cum putem aprinde lămpile în experiența noastră zilnică? Lumina este în Dumnezeu, în Cristos, în Duhul și în Cuvântul lui Dumnezeu; pentru ca noi să primim lumină, trebuie să venim la Domnul în Cuvântul Său.

Litera ucide, dar Duhul dă viață; cuvintele pe care Domnul ni le vorbește sunt duh și sunt viață. Aceasta înseamnă că trebuie să venim zilnic la Cuvântul Domnului cu o atitudine de rugăciune ca să “aprindem” Cuvântul cu duhul nostru, adică să ne exersăm duhul asupra Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât să primim lumina divină în Cuvânt.

Simpla citire a Bibliei nu ne poate da lumină, așa cum cunoașterea Scripturilor de către farisei nu le-a dat revelația că Cristos – Cuvântul viu al lui Dumnezeu – era printre ei.

Mai ales când venim la Domnul dimineața și înainte de a merge la culcare seara, trebuie să Îl contactăm, să citim și să ne rugăm cuvântul Său și să facem ca lumina să se înalțe. Apoi, când vom veni la întâlnirile bisericii, vom veni cu lumină și vom aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Trebuie să căutăm să avem vorbirea lui Dumnezeu, pentru că vorbirea Sa este strălucirea Sa. Fie ca viața noastră de biserică să fie umplută cu vorbirea lui Dumnezeu în noi și în mijlocul nostru, și fie ca să cooperăm cu Domnul pentru a fi în Cuvântul Său cu rugăciune, pentru ca El să strălucească în noi, înăuntrul nostru și prin noi înspre toți sfinții! Amin!

Fie ca să ne dăm seama că, atunci când venim la întâlnirile bisericii, nu trebuie să spunem lucruri din noi înșine sau să producem lumină în omul nostru natural; trebuie ca pur și simplu să ne exersăm duhul și să facem ca lumina să se înalțe, pentru ca să putem aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Fie ca să nu aducem întuneric la întâlnire și nu permitem ca întâlnirile să fie în întuneric, ci să fim pur și simplu cei care umblă în lumină, savurând lumina lui Dumnezeu în Cuvântul Său și să strălucim cu El în întâlnirile bisericii prin vorbirea și viața noastră.

Să luăm Cuvântul Domnului ca o lampă pentru picioarele noastre, și deschiderea Cuvântului Său să ne dea lumină și înțelegere.

Amin, să fim un factor care sporește strălucirea bisericii ca un lampadar de aur și fie ca lumina Domnului să strălucească printre noi, pentru ca toți să vadă pe Dumnezeu exprimat în biserică, mărturia Sa pe pământ!

Să facem ca lumina să se înalțe în viața de biserică prin umanitatea lui Isus saturată cu Duhul

Cum a strălucit lumina în Locul Sfânt? Cum au făcut preoții ca lumina lămpilor să se înalțe pentru a lumina tabernaculul?

Lampadarul era din aur curat, o lucrare bătută și avea șapte lămpi; aceste șapte lămpi aveau fitiluri nu din aur, ci din viața plantelor, iar aceste fitile erau saturate și îmbibate cu ulei.

Nu aurul era ceea ce ardea, ci fititele ardeau, iar acestea ardeau fiind saturate cu ulei. Prin urmare, slujba preoților era să taie fitilele carbonizate și să adauge mai mult ulei, astfel încât fitilele să ardă luminos.

Ce înseamnă toate acestea și cum se aplică toate acestea la viața noastră creștină?

Uleiul este ulei de măsline, iar Cristos este pomul de măslin; El a trecut printr-un proces ca să devină Duhul, simbolizat de uleiul de măslin. Pomul de măslin Îl simbolizează pe Cristos (cf. Rom. 11:17, 24), iar uleiul de măsline bătut simbolizează Duhul lui Cristos produs prin procesul încarnării, trăirea omenească, crucificarea și învierea lui Cristos (cf. Ioan 1:14; 1 Cor. 15:45b).

Uleiul din Vechiul Testament se referă la Duhul lui Dumnezeu; Dumnezeu a trecut printr-un proces pentru a deveni Duhul lui Cristos, Duhul cu umanitatea lui Isus și cu toate realizările Sale, iar acest Duh va face ca lumina să strălucească.

Duhul a fost produs prin procesul de încarnare, trăirea omenească, crucificarea și învierea lui Cristos (1 Cor. 15:45; Rom. 8:9); acest Duh este uleiul care alimentează lumina pentru strălucirea lui Dumnezeu în viața de biserică.

Ce înseamnă să aprindem lămpile?

În primul rând, aceasta era un lucru perpetuu, continuu; datoria preoților era să aprindă lămpile în Locul Sfânt de două ori pe zi, dimineața și seara, iar lumina din Locul Sfânt nu trebuia să se stingă niciodată.

Aceasta înseamnă că, indiferent cât de mult ne întâlnim cu sfinții și cât de consacrată este biserica locală cu adunările ei, trebuie să cooperăm cu Domnul pentru a aprinde lămpile ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii.

Bisericile locale sunt lampadarele de aur și, indiferent de cât timp o biserică locală este în existență, lumina nu poate fi întreruptă. Deci noi toți trebuie să veghem la acest lucru, asigurându-ne că lumina se înalță, pentru că această lumină este mărturia lui Isus, mărturia lampadarului de aur.

Pentru a aprinde lămpile, adică pentru a face ca lămpile să ardă în mod continuu, literalmente înseamnă a face ca lumina unei lămpi să se înalțe. Dar ceea ce determină înălțarea luminii nu este aurul din natura lampadarului, ci fitilele (din viața plantelor) și uleiul (măslinele bătute).

Acest lucru este foarte semnificativ. Pentru ca lumina să strălucească și ca lămpile să ardă, fitilele trebuiau să fie saturate cu ulei, iar tot ceea ce era ars trebuia să fie îndepărtat, astfel încât lumina să strălucească și să nu iasă fum.

Umanitatea lui Isus saturată de Duhul lui Cristos trebuie să devină savurarea și experimentarea noastră, căci numai aceasta poate face ca lumina să strălucească în viața de biserică. Trebuie să venim la Domnul și să Îi spunem:

Doamne Isuse, vrem să ne îndeplinim datoria noastră preoțească de a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii. Doamne, nu avem lumină în noi înșine, așa că venim la Tine; strălucește asupra noastră, strălucește în noi, saturează-ne cu Duhul lui Cristos și introdu umanitatea Ta în noi pentru strălucirea luminii în întâlnirile bisericii. Fie ca în timpul întâlnirilor bisericii lumina să abunde! Fie ca toți sfinții să experimenteze umanitatea înnobilată a lui Isus și să fie saturați cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina să se înalțe, iar lampadarul de aur să strălucească pentru mărturia lui Isus!

Să savurăm umanitatea lui Isus și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos pentru a face ca lumina să se înalțe

Faptul de a face să se înalțe lumina în întâlnirile bisericii nu echivalează cu a face mult zgomot, multă cântare și multă laudă la exterior; mai degrabă, a face lumina să se înalțe provine din savurarea umanității lui Isus și umplerea cu Duhul lui Cristos.

Lumina lampadarului provine din aur, element care semnifică natura divină; aceasta arată că strălucirea provine din natura divină. Dar ceea ce determină strălucirea luminii nu este aurul, ci fitilurile, iar acestea sunt din viața plantelor, semnificând umanitatea înnobilată a lui Cristos.

Dumnezeu a devenit om și a trecut printr-un proces, iar în înviere, Cristos a adus umanitatea Sa în divinitate, înnobilând-o și înălțând-o. Acum această umanitate poate fi desemnată, să fie saturată și să fie umplută cu Duhul lui Cristos pentru strălucirea lui Dumnezeu în biserică.

Lampadarul de aur este întruparea Dumnezeului Triunic; cu aurul avem natura Tatălui (aurul semnifică natura divină); cu forma, avem pe Fiul (care este întruparea și expresia lui Dumnezeu); și cu lămpile avem expresia Duhului (cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu).

Lampadarul de aur este întruparea Dumnezeului Triunic, iar astăzi, lampadarul de aur a crescut și s-a înmulțit pentru a fi numeroasele lampadare de aur identice pe tot pământul, bisericile locale (vezi Apoc. 1).

Toate lampadarele de aur sunt identice în natură, dar strălucirea lămpilor trebuie să fie menținută de către sfinți în bisericile locale.

Lumina lampadarului vine din arderea fitilului, care semnifică umanitatea lui Cristos.

Când Cristos a fost pe pământ, Duhul L-a saturat și avea rezerva de strălucire, dar ceea ce strălucea era umanitatea Sa înnobilată, iar oamenii L-au văzut pe Dumnezeu manifestat pe pământ privind la trăirea Sa omenească, cuvintele Sale și lucrările Sale.

Noi ca și credincioși în Cristos avem Duhul cu duhul nostru, dar trebuie să savurăm și să experimentăm umanitatea lui Isus, umanitatea înnobilată a lui Cristos, pentru a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii.

Umanitatea noastră emană fum și nu putem avea strălucirea luminii divine prin eforturile noastre naturale.

Deci trebuie ca pur și simplu să ne deschidem Domnului și să venim la El ca să Îl savurăm și să Îl experimentăm în umanitatea Sa înnobilată și să fim umpluți cu Duhul lui Isus pentru ca lumina să strălucească prin noi.

Așa cum fititele lămpilor lampadarului trebuiau să fie saturate cu ulei și trebuiau să fie în permanență alimentate cu uleiul de măsline, tot astfel noi trebuie să fim umpluți, saturați și pătrunși cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina divină să strălucească.

Cristos a trecut printr-un proces pentru a deveni uleiul de măsline, uleiul provenit din măsline bătute; acum, El este în noi și trebuie să fim umpluți cu Duhul lui Cristos și să experimentăm umanitatea lui Isus astfel încât lumina divină să strălucească în noi și prin noi.

Doamne Isuse, vrem să savurăm umanitatea lui Isus și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos, pentru ca lumina divină să strălucească în noi, înăuntrul nostru și prin noi. Îți mulțumim, Doamne, că ai trecut printr-un proces ca să devii constituția noastră ca umanitatea lui Isus și ca să ne umpli în calitate de Duhul lui Cristos pentru strălucirea lui Dumnezeu prin om pe pământ. Amin, Doamne, fie ca toți sfinții din toate bisericile locale să savureze și să experimenteze umanitatea lui Isus și să fie umpluți cu Duhul lui Cristos pentru ca lumina divină să strălucească. Fie ca noi toți să facem ca lumina să se înalțe în Locul Sfânt, îndeplinindu-ne astfel datoria noastră preoțească!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Causing Light to Ascend by the Humanity of Jesus saturated with the Spirit of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

22/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat cu rugăciune al cărții Numeri, ajungem la subiectul “Aprinderea lămpilor”, care este în mod special menționat în Num. 8:1-4; e nevoie de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea și mișscarea noastră.

Deși multe alte detalii legate de Cortul întâlnirii sunt omise din această consemnare, preoții sunt instruiți în mod specific să aprindă lămpile sfeșnicului. Prin urmare, acest lucru trebuie să fie important pentru Dumnezeu.

După un capitol despre ofranda celor doisprezece triburi ale lui Israel pentru închinarea la Dumnezeu și intrarea în Sfânta Sfintelor, după venirea în Sfânta Sfintelor pentru a auzi vorbirea lui Dumnezeu deasupra acoperământului expierii de pe Chivotul Mărturiei, acum ajungem la aprinderea lămpilor.

Această chestiune de aprindere a lămpilor pare să nu aibă nicio legătură cu celelalte probleme – se pare că există o deconectare, ceva menționat brusc… dar în ochii lui Dumnezeu aceasta este o chestiune importantă.

Dumnezeu vrea să formeze o armată din mijlocul poporului Său ales și răscumpărat, o armată care să călătorească împreună cu El și să lupte împreună cu El pentru interesul Său pe pământ; în această lumină vrem să vedem chestiunea aprinderii lămpilor.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici un om obișnuit nu avea dreptul sau calificarea să aprindă lămpile sau să ardă tămâia.

Doar slujitorii calificați ai lui Dumnezeu, preoții sfinți, aveau dreptul și datoria să aprindă lămpile și să ardă tămâia și să se ocupe de lucrurile din Sfânta Sfintelor.

În primul rând, trebuie să avem Tabernaculul, mărturia lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu; intenția și scopul lui Dumnezeu este să aibă o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între El și poporul Său și o astfel de locuință va deveni expresia și mărturia Sa pe pământ.

În Exod, vedem cum viziunea și modelul tabernaculului au fost date de către Dumnezeu lui Moise, iar Moise l-a dat poporului; împreună cu acest lucru este prezentarea rânduielilor legate de preoție.

În Vechiul Testament, tabernaculul și preoția sunt două lucruri separate – tabernaculul este un lucru și apoi există niște oameni care slujesc acolo, care sunt preoții.

În Noul Testament, tabernaculul și preoția sunt unul și același lucru – casa spirituală și preoția sfântă sunt una și aceeași.

Dumnezeu vrea ca tot poporul Său să fie preoții Săi, dar în Vechiul Testament am văzut că poporul lui Israel, ca întreg, a falimentat înaintea lui Dumnezeu, așa că a trebuit să aleagă un trib – tribul lui Levi și în special casa lui Aaron, pentru a-L sluji.

Astăzi Dumnezeu dorește să obțină o preoție universală pentru serviciul Său și închinarea Sa; armata pe care Dumnezeu vrea să o câștige este preoția, iar preoția este tabernaculul.

Slujba preoților este una militară, arătând că preoții nu servesc doar făcând anumite lucruri… ei luptă! Astăzi armata lui Dumnezeu este o armată preoțească.

În cartea Exodului, după descoperirea sfeșnicului cu aprinderea lămpilor, Moise vorbește despre veșmintele preoților, hainele preoției; în Numeri, totuși, după ce s-au menționat toate aceste lucruri legate de vorbirea lui Dumnezeu și de formarea unei armate, se menționează aprinderea lămpilor.

Părea că eram în Sfânta Sfintelor, iar acum suntem înapoi în Locul Sfânt, aprinzând lămpile; acesta nu este un regres, ci atingerea unei alte probleme legată de faptul de a fi o armată, căci fără lămpile aprinse, tabernaculul este în întuneric.

Tabernaculul este o clădire fără ferestre, iar Dumnezeu locuiește acolo; nu există loc pentru nici o lumină naturală sau vreo lumină artificială, căci ceea ce luminează tabernaculul lui Dumnezeu este lumina din sfeșnic.

Când intrăm în Sfânta Sfintelor, nu există nici o lumină a sfeșnicului, ci doar gloria shekina a lui Dumnezeu; Dumnezeu este lumina, Cristos este lumina lumii, iar adevărata lumină este de fapt Dumnezeu Însuși, Dumnezeul Triunic.

Cu toate acestea, în biserică în calitate de tabernaculul lui Dumnezeu cu omul, este nevoie de sfeșnicul cu lămpile și este datoria și responsabilitatea noastră să aprindem lămpile. Aprinderea lămpilor oferă lumină pentru lucrarea, slujirea, mișcarea și direcția noastră preoțească.

Este nevoie de lumină, de aprinderea lămpilor de către corpul preoțesc care este calificat să mențină acea lumină. Este dorința lui Dumnezeu ca sfeșnicul să fie instalat și să strălucească neîncetat – zi și noapte, iar lămpile să nu se stingă.

Șase puncte principale referitoare la funcția luminii în noi ca popor al lui Dumnezeu

Când vorbim despre chestiunea luminii, fie în domeniul fizic, fie în domeniul spiritual, există șase puncte principale cu privire la funcția luminii:

1. Lumina ne iluminează, luminează, dă lumină, aduce lumină asupra unei situații. Lumina risipește întunericul, aduce lumină asupra lucrurilor, dă lumină și strălucește. Primul lucru pe care îl face lumina este să limpezească lucrurile și să ilumineze.

2. Lumina elucidează, clarifică lucrurile și face lucrurile definite și clare. Înainte de a fi lumină, exista întuneric, confuzie și neclaritate; când lumina strălucește, lucrurile sunt foarte definite și clare, discernem lucruri, iar lucrurile sunt aduse la lumină.

3. Lumina pătrunde pentru a expune. Pe partea negativă, lumina expune toate lucrurile; toți gândacii sunt expuși și fug de lumină, iar lucrurile din întuneric nu pot exista în lumină, pentru că atunci când lumina este prezentă, întunericul nu poate exista. Lumina expune și, odată cu expunerea luminii, lucrurile din întuneric sunt judecate.

Pe partea pozitivă, când suntem în lumină, vedem lucrurile așa cum sunt cu adevărat, iar lumina ne transfuzează, ne infuzează, ne pătrunde, ne iradiază și ne încălzește.

4. Lumina reglementează. Lumina ne conduce, ne ghidează, ne ajustează cursul și ne reglementează. Fără lumină nu există reglementare; putem merge din loc în loc, să facem cutare lucru, și credem că avem o direcție, dar de multe ori alergăm în cerc. Când nu există lumină, nu există nici o reglementare, nici o ajustare a cursului și nici o direcție.

5. Lumina administrează. Dacă ne uităm la Noul Ierusalim, în mijlocul orașului există un tron, și nu există lumină naturală sau lumină artificială în acest oraș, pentru că Domnul Dumnezeu strălucește și Mielul este lampa care Îl strălucește / radiază pe Dumnezeu.

Dumnezeu strălucește de pe tron și această strălucire dă lumină noului univers; această lumină există ca să administreze (toate națiunile vor umbla în lumina orașului), să guverneze, să conducă, să gestioneze și să opereze lucrurile.

Chiar și în viața de biserică, Dumnezeu guvernează prin lumină; cu cât este mai strălucitor, cu atât mai mult Dumnezeu guvernează printre noi. Întunericul înseamnă că ceva sau cineva guvernează – puterea întunericului; Dumnezeu înlocuiește astăzi această guvernare cu propria Sa guvernare prin El Însuși ca lumină.

6. Lumina motivează; când suntem într-o situație întunecată suntem deprimați, dar când suntem într-o situație limpede și într-o lumină strălucitoare, suntem stimulați și motivați. Soarele ne energizează, ne stârnește, ne cheamă la acțiune și ne face să mergem mai departe. Lumina divină ne motivează și ne stimulează ca armată a lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne deschidem Ție ca unică lumină; strălucește în noi, iluminează-ne și limpezește situația noastră. Risipește tot întunericul nostru, Doamne, și clarifică toate lucrurile. Fie ca lumina Ta să pătrundă, să expună și să îndepărteze tot ce este din întuneric și din lucrările întunericului. Doamne, vrem să trăim în lumină și să cooperăm cu Tine pentru a aprinde lămpile în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne îndrume, să ne ajusteze și să ne reglementeze. Fie ca lumina Ta să administreze și să guverneze în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne motiveze și să ne energizeze ca să fim armata de care ai nevoie astăzi pe pământ!

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

Deși există multe detalii referitoare la Cortul Întâlnirii care nu au fost menționate în Numeri 8, Dumnezeu a instruit pe Aaron în mod specific cum să aprindă luminile lampadarului / sfeșnicului (vezi Numeri 8:1-4).

După ofranda celor douăsprezece triburi ale lui Israel și vorbirea lui Dumnezeu dintre heruvimii de pe acoperământul expierii din Numeri 7, Dumnezeu l-a instruit pe Moise cum să aprindă lampadarele.

Dumnezeu i-a spus lui Moise în mod specific că atunci când Aaron aprinde lămpile, cele șapte lămpi vor lumina în fața lampadarului.

Până în acest punct a fost curățirea de pângărire, jurământul de nazirei, aranjarea și formarea taberelor, binecuvântarea, ofranda și vorbirea lui Dumnezeu; acum este nevoie de aprinderea lămpilor.

Cele șapte lămpi – care semnifică cele șapte Duhuri (vezi Apocalipsa 4:5), luminează în fața lampadarului, strălucind spre mijlocul tabernaculului; astfel, strălucirea lămpilor era în direcția potrivită pentru slujire și mișcare.

Când lămpile erau aprinse, poporul lui Dumnezeu putea începe să-și ofere serviciul spiritual lui Dumnezeu.

Putem spune că, deși putem fi un preot îmbrăcat adecvat, consacrat și sfințit, dacă nu există lumina lămpilor, nu putem sluji lui Dumnezeu, căci nu putem sluji lui Dumnezeu în întuneric. Aceasta înseamnă că, pentru ca noi să slujim ca preoți, trebuie să existe lumină.

În viața de biserică de astăzi putem fi pregătiți să slujim, dar dacă condiția și mediul din biserică nu este în lumină, nu știm ce să facem sau să spunem.

Uneori poate exista multă slujire în viața de biserică, dar situația este în întuneric și lucrurile se fac în întuneric, fără lumină; în cele din urmă, va exista o problemă.

Pentru serviciul și mișcarea noastră trebuie să existe multă lumină; lumina este mediul și condiția de a fi supuși pentru ca să Îi slujim pe Dumnezeu într-un mod adecvat. Scopul unic al aprinderii lămpilor a fost pentru ofrandă, luptă și mișcare, pentru că toate acestea necesită lumină.

În viața de biserică de astăzi avem nevoie de mai multă lumină; în viața de biserică, cu toate aspectele ei, este nevoie de lumină, așa că trebuie să aprindem lămpile!

Cu cât există mai multă lumină și mai multă strălucire, cu atât există mai multă strălucire din Dumnezeu, cu atât mai mult serviciu există, războiul este purtat într-un mod adecvat, iar lucrarea de zidire poate continua.

Fără strălucirea luminii, copiii lui Israel nu puteau să se miște – cu atât mai puțin să lupte pentru Dumnezeu; prin urmare, de îndată ce au consacrat ceva lui Dumnezeu (așa cum se vede în Num. 7), au aprins imediat lămpile pentru ca lumina să strălucească.

Noi nu suntem sursa luminii ci Dumnezeu este; dar este nevoie ca noi să aprindem lămpile. Ca preoți, este treaba și responsabilitatea noastră să menținem lumina aprinsă, pentru a menține lumina aprinsă în Locul Sfânt.

Trebuie să tindem spre această îndatorire sfântă, prin faptul de a menține lumina aprinsă în viața de biserică. Dacă noi, ca popor al lui Dumnezeu, Îi consacrăm ceva lui Dumnezeu, El va străluci printre noi și vom avea lumină; pentru ca noi, în calitate de popor al lui Dumnezeu, să devenim armata Sa, trebuie să avem lumină pentru a putea lupta, umbla și sluji.

Fără a avea lumina divină, nu putem vedea unde să mergem și ce să facem și, fără lumina lui Dumnezeu, putem provoca probleme și putem chiar să ne luptăm unul cu celălalt.

Deoarece întunericul nopții este mult prea avansat, trebuie să ne dezbrăcăm de lucrările întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii, care sunt Cristos Însuși, în diferite aspecte de îmbrăcăminte și trăire (vezi Rom. 13:12, 14).

Doamne Isuse, ne consacrăm Ție cu tot ce suntem și cu tot ce avem. Strălucește asupra noastră, Doamne, și fă ca lumina Ta divină să fie exprimată ca să ne conducă și să ne călăuzească în Dumnezeul nostru care slujește, luptând pentru interesul lui Dumnezeu și fiind una cu Dumnezeu pentru mișcarea Sa pe pământ. Viața noastră depinde de strălucirea Ta, de vorbirea Ta. Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a fi preoții care aprind lămpile în Locul Sfânt din viața de biserică, astfel încât biserica să fie plină de lumină. Ne dezbrăcăm de orice lucrare a întunericului și ne îmbrăcăm cu armele luminii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Need for Lighting the Lamps to have Light in our Serving, Fighting, and Moving (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

La tronul harului Îl contemplăm pe Dumnezeu și suntem transformați în chipul lui Cristos

21/07/2019 by Credincios in Cristos 4 Comments

Când venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ne întâlnim cu Dumnezeu și Îl contemplăm, comunicăm cu El, suntem infuzați cu El, ne conformăm slujbei Sale cerești și suntem transformați în chipul Său ca să fim mărturia Sa strălucitoare, o miniatură a Noului Ierusalim astăzi.

În Vechiul Testament, Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său pe acoperământul expierii de deasupra chivotului, sub heruvimii gloriei, și acolo a vorbit cu poporul Său; astăzi Dumnezeu Se întâlnește cu poporul Său la tronul harului.

Tronul lui Dumnezeu este un tron al judecății și al dreptății, dar pentru noi, credincioșii în Cristos, acest tron este de har și putem veni oricând la tronul harului.

Cum putem noi, oameni de pe pământ, să venim la tronul harului – realitatea acoperământului expierii – care este în ceruri?

Cheia, secretul, este duhul nostru; Cristosul care este în cer este și în duhul nostru, căci El este scara cerească care unește pământul cu cerul.

În calitate de scara cerească din duh, Cristos ne unește duhul cu cerul și aduce cerul în duhul nostru; când Îl atingem pe Domnul în duh, atingem cerul, căci în duhul nostru se află poarta cerului.

Mulți credincioși ating întâmplător pe Domnul în duh și au un gust al cerului, dar noi trebuie să cunoaștem realitatea și adevărul: Cristos este în duhul nostru, suntem uniți cu El ca un singur duh și când ne întoarcem către El prin chemarea numelui Său și aplicând sângele Său prețios, atingem cerul, primim îndurare și găsim har!

Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, intrăm în Sfânta Sfintelor, unde ne întâlnim cu Dumnezeu, care este pe tronul harului.

La exterior trăim pe pământ și suntem la fel ca și alte ființe omenești, dar în interior, când Îl atingem pe Domnul, trăim în Sfânta Sfintelor, atingem tronul harului și trăim o viață cerească pe pământ.

Aleluia, de fiecare dată când intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus, venim la tronul harului dincolo de perdea ca să primim îndurare și să găsim har de la Cristosul înălțat în ceruri!

Cât Îi mulțumim și Îl lăudăm pe Domnul că ne-a arătat secretul: duhul nostru!

Secretul de a-L contacta pe Dumnezeu nu este să facem niște lucrări exterioare sau să trecem printr-un proces îndelungat de a face cutare lucru ca să ne califice să-L contactăm Dumnezeu… a contacta pe Dumnezeu are de-a face cu duhul nostru contopit și cu sângele lui Isus.

Putem aplica sângele lui Isus și intrăm imediat în Sfânta Sfintelor, ca să savurăm pe Dumnezeu în duhul nostru!

Aleluia, tronul harului este cu duhul nostru și, ori de câte ori ne întoarcem spre duh, aplicăm sângele și contactăm pe Domnul, atingem tronul harului, suntem transformați în chipul Său și trăim o viață cerească pe pământ!

La tronul harului avem părtășie cu Dumnezeu, contemplăm gloria Sa și suntem transformați în chipul Său

Unde ne întâlnim cu Dumnezeu astăzi?

În Vechiul Testament El S-a întâlnit cu poporul Său pe acoperământul Chivotului, pe acoperământul expierii; astăzi Dumnezeu se întâlnește cu noi și ne vorbește la tronul harului, realitatea acoperământului expierii (Num. 7:80; Exod 25:17-22).

Pe acoperământul expierii Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său și a comunicat cu ei, iar la tronul harului din duhul nostru ne putem întâlni cu Dumnezeu și avem vorbirea Sa.

Când venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ne întâlnim cu Dumnezeu și comunicăm cu El (Evrei 4:16; 10:19).

La tronul harului putem auzi vocea lui Dumnezeu; Dumnezeu vorbește de la tronul harului și aici auzim glasul lui Dumnezeu, vedem chipul Său, savurăm prezența Sa și suntem una cu El în economia Sa.

Atâta timp cât Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru, noi ascultăm vocea Sa, savurăm prezența Sa, iar El Își înalță chipul peste noi, și ne înștiințează de faptul că inima Sa este plină de binecuvântări și de tot felul de experiențe pozitive pentru noi ca să ne facă biruitorii care tânjim să fim. Amin!

Aici la tronul harului avem oracolul Său și primim vorbirea Sa; dacă încă rămânem în jurul crucii și nu avansăm spre Sfânta Sfintelor, va fi dificil să Îi auzim vocea.

Când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului, pur și simplu Îl vedem ca Cel de pe tron și Îl lăudăm și Îl mulțumim. Rugăciunile noastre vor deveni foarte simple – pur și simplu Îi vom spune Domnului:

“Îți mulțumesc, Doamne! Slavă Ție, Doamne! Aleluia, Te iubesc, Doamne! Te iubesc și Te prețuiesc, Doamne! Amin, Îți mulțumesc, Doamne!”

Îl lăudăm și Îi mulțumim pentru faptul că tronul Său pentru noi nu este un tron de judecată, ci unul de reper, și simțim că ceva curge din tronul harului înspre noi, prin noi și din noi.

Când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului, experimentăm viața eternă care curge întru noi ca harul alimentator. La tronul harului primim îndurare și găsim har pentru ajutor în timp util. Amin!

Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru și venim la tronul harului, ne conformăm slujbei cerești a Domnului; când El se roagă în ceruri, noi vom reproduce rugăciunea pe pământ și vom mijloci pentru ceea ce mijlocește El.

Atunci când Îl atingem pe Domnul la tronul harului noi ne vom conforma slujbei cerești a lui Cristos (vezi Evrei 4:12, 16; 7:25-26; 8:1; 13:20-21).

Mai mult, la tronul harului Îl privim pe Domnul și Îl reflectăm; suntem ca o oglindă care atât că privește, cât și reflectă pe Domnul în același timp (vezi 2 Corinteni 3:18), și astfel suntem transformați în aceeași imagine din glorie către glorie, chiar ca de la Domnul Duh.

Când noi înșine Îl vedem pe Domnul, Îl contemplăm; rezultatul va fi că Îl reflectăm astfel încât alții să Îl poată vedea prin noi.

Rezultatul contemplării și reflectării Domnului de către noi este că suntem transformați în aceeași imagine a Cristosului înviat și glorificat.

Amin, treptat suntem conformați imaginii Cristosului înviat și glorificat și suntem făcuți la fel ca El (Rom. 8:29)!

Când Îl contactăm pe Domnul în duhul nostru contopit, noi atingem tronul harului, și privim și reflectăm gloria Domnului; El infuzează și distribuie în noi elementele a ceea ce este El și ceea ce a făcut, și are loc un proces metabolic care se desfășoară în ființa noastră.

Pe măsură ce rămânem în această contemplare și reflectare a Domnului în duh, suntem treptat transformați metabolic pentru a avea forma vieții Sale, iar prin înnoirea minții noastre, suntem treptat schimbați după chipul Său!

Cât de glorios este acest lucru! Zilnic mergem din glorie către glorie prin faptul că Îl contemplăm și Îl reflectăm pe Domnul ca o oglindă!

Doamne, venim la tronul harului prin sângele lui Cristos, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu și să comunicăm cu El. Venim la Tine, Doamne, ca să ascultăm vorbirea Ta, să auzim glasul Tău, să vedem chipul Tău, să savurăm prezența Ta și să fim una cu Tine în economia Ta! Fii lăudat, Doamne! Îți mulțumim pentru tot ceea ce ești pentru noi. Îți mulțumim că ne infuzezi cu tot ceea ce Tu ești pe măsură ce Te privim, ca să Te putem reflecta altora ca o oglindă! Amin, Doamne, păstrează-ne în privirea și reflectarea Ta până când suntem transformați în aceeași imagine glorioasă ca și Tine, pentru a fi mărturia Ta strălucitoare pe pământ!

Destinul nostru este să fim Noul Ierusalim, Sfânta Sfintelor umplută cu gloria lui Dumnezeu!

Destinul nostru este să fim Noul Ierusalim, orașul sfânt în cerul și pământul cel nou, iar acest oraș va fi Sfânta Sfintelor lărgită și umplută cu gloria lui Dumnezeu!

În Noul Ierusalim nu este nevoie de soare, lună sau stele ca să strălucească, pentru că Domnul Dumnezeu Cel atotputernic este lumina, iar Mielul este lampa (vezi Apoc. 21:2-3, 10-11, 16, 22-23; 22:1-5).

În Sfânta Sfintelor din Vechiul Testament există întuneric exterior, dar lumină interioară; această lumină se extinde și se lărgește astăzi când Îl contactăm pe Domnul la tronul harului și avem strălucirea Sa, și va fi lărgită pe deplin în Noul Ierusalim!

Întregul oraș al Noului Ierusalim va fi Sfânta Sfintelor și gloria lui Dumnezeu ca lumină va străluci în Cristos, în calitate de Mielul-Lampă, prin oraș pentru eternitate!

Aleluia, în Noul Ierusalim nu este nevoie de nici o lumină naturală (soarele sau luna) sau orice lumină făcută de om, deoarece Dumnezeu Însuși va fi lumina, iar Cristos va fi lampa care Îl va străluci pe Dumnezeu către întregul oraș!

Aleluia, în eternitate vom savura tronul lui Dumnezeu și al Mielului cu râul apei vieții, Îl vom sluji, vom vedea fața Sa, vom trăi sub strălucirea Sa și vom domni pentru totdeauna!

Destinul nostru este să slujim Domnului, să vedem fața Sa, să trăim sub strălucirea Sa și să domnim pentru totdeauna; acesta este destinul nostru etern, iar astăzi putem avea un gust anticipat!

Astăzi putem începe în locul unde suntem și putem să mergem mai departe în relația noastră cu Domnul până când ajungem pe “vârful muntelui”, până când ne aflăm în prezența directă a Domnului, gloria shekina a Sa!

Trebuie să avansăm și să continuăm cu Domnul, venind în Sfânta Sfintelor, pe baza sângelui prețios al lui Cristos; trebuie să venim ca să primim îndurare și să găsim har!

Pur și simplu trebuie să venim așa cum suntem, să aplicăm sângele lui Cristos și să stăm pe Cristos ca loc de întâlnire al lui Dumnezeu și al omului; El este locul de ispășire, realitatea acoperământului expierii și El este în duhul nostru ca tron al harului!

Aici, în răscumpărarea lui Cristos, putem avea strălucirea lui Dumnezeu, putem să fim sub conducerea Sa, putem savura strălucirea Sa și vorbirea Sa, și putem avea inima Sa deschisă și descoperită nouă.

Aceasta este ceea ce dorim să experimentăm și acesta este modul în care vrem să trăim!

Vrem să avansăm cu Domnul zi de zi, lună după lună și an de an, până când vom trăi înaintea feței Sale, sub conducerea Sa directă, și suntem constant sub lumina Sa, și contemplându-L și reflectându-L să fim transformați în aceeași imagine glorioasă!

Aleluia, destinul nostru etern este să fim Noul Ierusalim, Sfânta Sfintelor umplută de gloria lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai dat un astfel de destin glorios! Destinul nostru este să strălucim pe Dumnezeu în univers și să savurăm tronul lui Dumnezeu și al Mielului cu râul apei vieții! Aleluia, este destinul nostru etern să Îl slujim pe Dumnezeu, să vedem fața Sa, să trăim sub strălucirea Sa și să domnim în vecii vecilor! Amin, Doamne, fie ca să avansăm în relația noastră cu Tine până când vom trăi permanent în prezența Ta, ca să vedem și să trăim în dorința inimii Tale și să Te contemplăm și să Te reflectăm până când suntem transformați în aceeași imagine!