de dragul bisericii

Să fim dispuși să renunțăm la rânduielile noastre de dragul bisericii ca om nou

08/10/2025 by Credincios in Cristos 4 Comments

Pe cruce, Cristos a creat omul nou în Sine Însuși, desființând în carnea Sa legea poruncilor în rânduieli, zidul de mijloc al despărțirii; toate modurile noastre de viață și de închinare – care creează vrăjmășie și dezbinare – au fost desființate pe cruce, iar acum îl avem doar pe Cristos și unitatea autentică. Amin!

Unul dintre principalele motive pentru care biserica de astăzi nu este încă omul nou în realitate este că noi toți, ca credincioși în Cristos, ne ținem de rânduielile noastre, adică de modurile noastre de viață și de închinare.

De partea Sa, Domnul Isus a desființat în mod specific toate aceste rânduieli și a țintuit pe cruce înscrierea din rânduieli; de partea noastră, trebuie să aplicăm acest lucru astăzi în viața noastră de biserică și în viața noastră creștină.

Domnul vrea să câștige omul nou astăzi, dar cine este dispus să-L ia doar pe Cristos ca viață și persoană pentru singurul om nou? El vrea să câștige biserica în calitate de om corporativ care-L exprimă și reprezintă pe Dumnezeu, biserica în aspectul omului nou, dar cine este dispus să renunțe la rânduielile sale bune, chiar și la rânduielile făcute de ei înșiși, pentru a putea fi una cu alții în viața de biserică de dragul unității?

Dumnezeu vrea să obțină biserica în calitate de manifestare înțeleaptă a tot ceea ce este Cristos și El ni l-a dat pe Cristos ca înțelepciune de la Dumnezeu pentru noi, ca dreptate, sfințire și răscumpărare. Dar cine Îl ia pe Cristos și numai pe Cristos ca fiind totul pentru el și cine Îl ia pe Cristos și numai pe Cristos ca persoană pentru omul nou, astfel încât Cristos să fie totul și în toți?

Domnul, de partea Sa, a făcut și face totul; noi, de partea noastră, trebuie să cooperăm cu El, chiar să-I permitem să crucifice și să desființeze toate rânduielile din ființa și viața noastră, astfel încât să putem fi biserica în calitate de un singur om nou.

Pe măsură ce creștem într-o anumită țară și într-un anumit oraș, pe măsură ce mergem la școală și ne dezvoltăm și creștem în carieră și în viața de familie, pe măsură ce ne întâlnim cu sfinții dintr-o anumită localitate pentru o perioadă lungă de timp, câștigăm o mulțime de obiceiuri, moduri de viață și moduri de închinare. Acestea pot să nu fie greșite, dar ne despart și ne separă de ceilalți.

Când mergem să vizităm alți sfinți, alte familii, alte localități și alte biserici din alte țări, ne dăm seama cât de diferiți sunt de noi. Rânduielile lor ne pot impresiona cel mai mult și ne putem da seama că fac una sau alta mai bine decât noi, sau că noi facem una sau alta mai bine decât ei.

Acesta nu ar trebui să fie obiectivul nostru. Oriunde mergem să vizităm și să ne omogenizăm, trebuie să renunțăm la rânduielile noastre, să nu insistăm asupra lor și pur și simplu să fim de acord cu modul în care fac alții lucrurile, astfel încât să putem fi una cu ei în Trup.

Cristos a desființat legea poruncilor în rânduieli și a creat omul nou

Efeseni 2:14-15 ne spune în mod clar că, pe cruce, Cristos a creat omul nou în Sine, desființând în carnea Sa legea poruncilor prin rânduieli, zidul de mijloc al despărțirii. Legea despre care se vorbește în acest verset nu este legea poruncilor morale, ci legea poruncilor rituale, cum ar fi orânduirile circumciziei, păzirea Sabatului și consumul anumitor alimente.

Există legea poruncilor morale, care nu va fi niciodată desființată, ci va rămâne pentru totdeauna; însă există și legea orânduirilor, modurile de viață și de închinare, care au fost desființate. Legea poruncilor morale nu va fi desființată în această epocă, nici în următoarea, nici în veșnicie.

Cu toate acestea, poruncile rituale legate de lucruri precum consumul anumitor alimente, păzirea unei anumite zile mai presus de altele și întâlnirea și închinarea la Dumnezeu într-un anumit mod au fost desființate.

Cei trei piloni ale iudaismului sunt păzirea Sabatului, circumcizia și alimentația; acestea au provenit din cuvântul lui Dumnezeu, însă au fost dispensaționale, adică au fost doar pentru o anumită dispensație de timp. Când a venit Cristos, toate ritualurile au fost terminate. Când Cristos era pe pământ, El a împlinit legea poruncilor morale, dar a încălcat legea rânduielilor.

Uneori, El vindeca pe cineva bolnav în ziua de Sabat, chiar dacă știa că ceilalți Îl urmăreau pentru a vedea dacă va încălca Sabatul. Odată, El a vindecat o femeie bolnavă în ziua de Sabat, iar altădată El a vindecat un paralitic în ziua de Sabat.

Mai târziu, lui Petru i s-a arătat o viziune de la Dumnezeu să ia și să mănânce dintr-un cearșaf plin cu animale necurate; și-a dat seama că Domnul voia ca el să meargă la neamuri și să le spună Evanghelia, chiar dacă acestea erau necurate pentru evrei.

Trebuie să ne dăm seama că pe cruce, Cristos a creat omul nou în Sine, desființând în carnea Sa legea poruncilor în rânduieli. Pavel a fost, de asemenea, foarte ferm când a venit vorba de rânduieli și chiar l-a mustrat pe Petru în față când s-a retras de la masa cu sfinții neamuri, văzându-i pe sfinții evrei venind de la Iacov.

În capitolul 3 din Filipeni, Pavel a folosit un cuvânt peiorativ, concizie, numindu-i chiar pe iudaizatori „câini”, pentru că și-a dat seama că încercau să-i aducă pe credincioșii dintre neamuri înapoi la rânduielile din iudaism.

Rânduielile sunt forme sau moduri de viață și de închinare, care creează dușmănie și dezbinare. Pe cruce, Cristos a desființat toate rânduielile referitoare la viață și închinare, toate rânduielile care au divizat națiunile (Efeseni 2:15; Coloseni 2:14).

El a șters înscrisul din rânduieli și acum nu mai există rânduieli care să fie împotriva noastră sau contrare nouă; El le-a pironit pe toate pe cruce.

Pe măsură ce ne întâlnim astăzi în viața de biserică, nu ar trebui să insistăm asupra vreunei practici anume; dacă insistăm asupra vreunui mod de viață, de închinare sau de întâlnire, aceasta devine o rânduială care separă și creează dușmănie.

Creștinii din întreaga lume au fost divizați prin rânduieli, cum ar fi diferitele moduri de a face botezul, folosirea instrumentelor muzicale, practicarea vieții de biserică și întâlnirea unii cu alții.

Dacă insistăm asupra unei anumite practici, indiferent cât de bună este și cât de mult beneficiu spiritual obținem prin practicarea ei, o facem o rânduială și ne separăm de ceilalți.

Cristos a desființat toate rânduielile pe cruce. Trebuie să-I permitem să trateze toate rânduielile din noi, astfel încât să putem fi biserica în calitate de un singur om nou. Dacă vedem că rânduielile creează dușmănie și dezbinare, le vom trata cu mare seriozitate.

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să ne lumineze cu privire la rânduielile noastre. Fie ca noi să nu ne uităm la rânduielile altora, ci să fim de acord cu modul în care fac lucrurile, cu excepția cazului în care este un anumit lucru este păcătos, imoral sau idolatru.

S-ar putea să nu aprobăm anumite practici, când suntem cu alții, ar trebui doar să fim de acord cu ele pentru a nu da loc rânduielilor.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai creat omul nou în Tine pe cruce, desființând în carnea Ta legea poruncilor în rânduieli! Aleluia, toate rânduielile au fost terminate pe cruce! Amin, Doamne, luminează-ne să vedem ce rânduieli avem în noi și cum ar trebui să le respingem! Strălucește asupra noastră și expune orice formalitate sau mod de viață pe care îl avem și care ne separă de ceilalți. O, Doamne, mântuiește-ne de a fi separați sau dezbinați de ceilalți prin felul în care mâncăm, bem sau prin respectarea anumitor zile, prin anumite practici și prin îndeplinirea anumitor ritualuri în viața de biserică! Fie ca să vedem că Cristos a desființat toate reglementările privind viața și închinarea, astfel încât El să poată crea un singur om nou în Sine Însuși! Slavă Domnului, zidul din mijloc de despărțire, diferitele moduri de viață și de închinare, au fost dărâmate și acum suntem un singur om nou! Amin, Doamne, Te luăm ca viața și persoana noastră. Te luăm ca modul nostru unic de viață și de închinare și suntem dispuși să mergem una cu alții în modul lor de a se întâlni sau de a practica ceva de dragul unui singur om nou!

Să fim dispuși să renunțăm la rânduielile noastre de dragul bisericii ca om nou

Încă din vremea lui Babel, omenirea a fost divizată prin rânduieli privind modurile de viață și de închinare (Gen. 11:1-9). Însă Cristos pe cruce a desființat toate rânduielile și a dărâmat zidul de despărțire din mijloc, iar acum trebuie să biruim Babelul în viața noastră creștină zilnică și în viața de biserică.

Am putea crede că noi, cei din viața de biserică, am părăsit creștinismul și nu avem rânduieli, căci ne adunăm pentru a-L savura pe Domnul, a-L mânca în cuvânt, a-I chema numele, a citi cu rugăciune cuvântul Său și a cânta, chiar și pentru a ne împărtăși savurarea noastră în cadrul întâlnirilor.

Însă am putea merge să vizităm biserica dintr-o altă localitate și am putea observa unele diferențe în modul în care se întâlnesc, în modul în care își conduc întâlnirile și chiar în modul în care aranjează scaunele în cadrul întâlnirii.

Acestea pot fi cu greu numite rânduieli, dar sunt diferențe; trebuie să fim dispuși să fim una cu ceilalți atunci când ne întâlnim cu ei, fiind dispuși să renunțăm la rânduielile noastre de dragul bisericii ca om nou. Putem compara modul în care practicăm viața de biserică cu modul în care o altă localitate sau o altă țară practică viața de biserică și putem fi expuși la rânduielile care sunt în noi.

Chiar și modul nostru de a chema numele Domnului și de a citi cu rugăciune cuvântul Său poate fi o rânduială, căci ne poate separa de unii sfinți care vor să aibă părtășie cu noi. Nu ar trebui să insistăm asupra a nimic legat de felul sau formalitatea noastră de viață și de închinare, ci ar trebui să fim dispuși să renunțăm la rânduielile noastre de dragul unității.

Singura noastră sursă ar trebui să fie Cristos; nu ar trebui să permitem ca nimic din trecutul, cultura sau naționalitatea noastră să fie sursa noastră (vezi Coloseni 3:10-11). Cel mai mare obstacol în biserică, fiind omul nou, sunt rânduielile.

Modul în care ne exersăm duhul în cadrul întâlnirii, modul nostru unic de a ne elibera duhul, poate fi o rânduială; trebuie să învățăm să intrăm în modul în care alții își exersează duhul și să fim una cu ei, fără a ieși în evidență în niciun fel.

Fiecare rânduială creează diferențe, diviziuni și chiar dușmănie. Fie ca noi să nu insistăm asupra nimic altceva decât să fim de acord cu ceilalți. Mai ales astăzi, când lumea pare să devină mai mică și, când se întâmplă ceva într-o anumită localitate, toate celelalte localități află despre asta prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, fie ca noi să învățăm să renunțăm la rânduielile noastre.

Domnul poate binecuvânta o anumită localitate într-un anumit fel și noi am putea dori să copiem modul în care fac lucrurile; copierea sau preluarea rânduielilor altora nu va funcționa. Nu ar trebui să insistăm asupra modului nostru de viață și de închinare atunci când ne întâlnim și nici nu ar trebui să criticăm sau să expunem modul de viață și de închinare al altora.

Trebuie ca pur și simplu să-L lăsăm pe Cristos să crucifice toate rânduielile din noi în timp ce mergem înainte una cu alții în practicarea vieții de biserică astăzi, pentru ca Domnul să poată câștiga omul nou.

Atâta timp cât o practică nu este imorală, păcătoasă sau idolatră, chiar dacă s-ar putea să nu ne placă sau să nu fim de acord cu ea, ar trebui să fim flexibili și să renunțăm la diferențele noastre pentru a fi la fel ca ceilalți.

Nu facem aceasta într-un mod ecumenic sau exterior, de dragul altora, ci într-un mod organic, permițându-I Domnului să distrugă orice rânduială din noi de dragul omului nou.

Unii credincioși pot veni printre noi în viața de biserică și pot fi destul de surprinși sau șocați de modul în care practicăm viața de biserică. Fie că ne dăm seama de acest lucru sau nu, în biserica noastră locală avem un mod particular de a practica viața de biserică, care nu este rău sau malefic, ci poate deveni căile și formele noastre de închinare către Dumnezeu, rânduielile noastre.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi și să ne lumineze în această privință. Oamenii lumești consideră diferențele culturale ca o sursă de prestigiu; se laudă chiar cu trecutul lor, cu practicile și realizările lor. Dar în Cristos, noi, credincioșii în Cristos, am renegat acest prestigiu. Acum, singurul nostru prestigiu este Cristos și unitatea autentică.

Fie ca noi toți să fim dispuși să renunțăm la rânduielile și la mândria noastră culturală, astfel încât Domnul să aibă o cale de a avea o viață de biserică adecvată printre noi astăzi (Efeseni 4:22-24).

Fie ca noi să învățăm să mergem una cu alții în felul lor de a se întâlni și practica viața de biserică în bisericile locale, renunțând la rânduielile noastre și exersându-ne duhul pentru a fi una cu ceilalți pentru omul nou.

Nu ar trebui să vorbim despre propria noastră viață de biserică, despre cum practicăm lucrurile, cum facem una sau alta; ar trebui pur și simplu să mergem una cu alții și să practicăm lucrurile așa cum le fac ei în biserica lor locală.

Nu ar trebui să vorbim despre propria noastră istorie și nici să încercăm să aflăm care este sursa sau istoria modului în care fac ei lucrurile; mai degrabă, ar trebui să-L lăsăm pe Cristos să înlăture toate rânduielile.

Nu ar trebui să atingem situațiile negative și nici să ne întrebăm de ce alții fac asta în acel fel; ar trebui pur și simplu să ne exersăm să-L savurăm pe Domnul împreună cu sfinții.

Nu ar trebui să ne certăm despre nicio doctrină și nici să apărăm o anumită practică spirituală utilă; ar trebui pur și simplu să să-L savurăm pe Domnul și să lăsăm deoparte rânduielile noastre.

Fie ca Domnul să ne mântuiască de orice atitudine de superioritate atunci când suntem cu alții și fie ca noi să fim salvați de a avea propriul nostru cerc de prieteni sau tovarăși, cei cu care ne petrecem timpul.

Fie ca noi să fim dispuși să fim zidiți și omogenizați cu toți sfinții din toate bisericile locale. În loc să insistăm asupra vreunei rânduieli, ar trebui pur și simplu să-L slujim pe Cristos altora într-un duh de dragoste și grijă.

Atâta timp cât nu există idolatrie, curvie, dezbinare sau erezie, ar trebui pur și simplu să renunțăm la rânduielile noastre și să fim pur și simplu una cu Domnul și cu ceilalți pentru a practica viața de biserică.

Dacă suntem cu toții dispuși să renunțăm la rânduielile noastre și la mândria noastră culturală, va fi posibil ca Domnul să aibă viața de biserică potrivită, iar omul nou va lua ființă.

Doamne Isuse, Te iubim și vrem să fim una cu Tine în timp ce practicăm viața de biserică pentru ca Tine să câștigăm realitatea omului nou! Te luăm ca singura noastră sursă; nu vrem să permitem ca nimic din trecutul sau cultura noastră să fie sursa noastră. Amin, Doamne, fie ca nimic din cultura sau naționalitatea noastră să nu fie sursa noastră. Renunțăm la orice prestigiu natural sau cultural și pur și simplu îl luăm pe Cristos ca prestigiu și unitate! Amin, Doamne Isuse, îndură-Te de noi când vizităm alte localități sau vedem modul în care alții practică viața de biserică. Expune rânduielile noastre și dă-ne harul să renunțăm la propriile noastre căi sau forme de viață și închinare atunci când ne întâlnim cu alții. Fie ca să învățăm să le urmăm, fiind flexibili în modul în care practicăm viața de biserică, pentru ca Tu să poți câștiga adevărata unitate printre noi și ca omul nou să poată lua ființă! Amin, Doamne Isuse, fie ca Tu să câștigi viața de biserică potrivită printre noi astăzi! Fie ca Tu să câștigi realitatea omului nou în toate bisericile locale!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Willing to Let Go of our Ordinances for the Sake of the Church as the New Man, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (partea 2) – săptămâna 22 cu tema: Creatorul singurului om nou ca fiind capodopera lui Dumnezeu, ziua 4, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și pentru ca biserica să fie zidită astăzi

23/05/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să învățăm să exersăm cheia pierderii viața-suflet pentru a încuia această poartă a Hadesului pentru zidirea bisericii; dacă suntem dispuși să pierdem savurarea noastră sufletească prezentă de dragul Domnului și pentru biserică, alții vor fi hrăniți de noi, Îl vom savura pe Cristos și nu vom suferi, ci vom fi bucuroși! Amin!

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să exersăm cheile împărăției lui Dumnezeu pentru zidirea bisericii. Împărăția lui Dumnezeu astăzi este biserica, iar în viața de biserică trebuie să trăim în realitatea împărăției lui Dumnezeu.

Biserica și împărăția sunt strâns legate. Nu putem avea o viață de biserică adecvată fără a fi în împărăția lui Dumnezeu în realitate. Domnul Isus a spus că El va zidi biserica Sa și, imediat după ce a spus asta, El a spus că porțile Hadesului nu o vor birui.

El ne dă cheile împărăției cerurilor pentru a încuia porțile Hadesului pentru zidirea bisericii. Cât de mult trebuie să ne exersăm duhul, să trăim în duhul nostru și să exersăm cheile împărăției cerurilor pentru a închide și a încuia porțile Hadesului într-un mod subiectiv în viața de biserică de astăzi!

Dacă vrem să zidim biserica astăzi, trebuie să învățăm să închidem și să încuiem porțile Hadesului prin exersarea a trei chei. În primul rând, există cheia renegării de sine. De îndată ce biserica a fost dezvăluită lui Petru și ucenicilor, Satan a intrat prin intențiile bune ale lui Petru și a fost exprimat prin opinia sa, iar Domnul a identificat-o imediat ca fiind Satan.

Intențiile noastre bune, dorința noastră ca alții să nu treacă prin suferință și opiniile noastre pot fi întruparea lui Satan, deschizând porțile Hadesului pentru ca inamicul să atace biserica și să o deterioreze! Sinele este pur și simplu sufletul care declară independența față de Dumnezeu; atunci când nu depindem de Domnul și de Trup, suntem în sine.

A doua cheie este luarea crucii. A lua crucea înseamnă pur și simplu că luăm voia lui Dumnezeu, căci crucea este voia lui Dumnezeu. Crucea nu este o suferință; crucea este moartea, terminarea. Am fost crucificați împreună cu Cristos și, atunci când ne exersăm duhul pentru a fi un singur duh cu Domnul, experimentăm crucea lui Cristos în Duh cu duhul nostru.

Fie ca noi să fim cei care reneagă sinele și ne luăm propria cruce pentru a-L urma pe Domnul astăzi. Fie ca noi să ne exersăm duhul și să lăsăm crucea să lucreze în noi, astfel încât să purtăm crucea și să-L urmăm pe Domnul, închizând porțile Hadesului în viața de biserică, pentru ca biserica să fie zidită astăzi!

Învățăm să exersăm cheia pierderii vieții-suflet, a pierderii savurării sufletului nostru astăzi

A treia cheie subiectivă pentru a încuia porțile Hadesului în experiența noastră este pierderea viații-suflet (Matei 16:25). Ce este această viață-suflet și de ce vrea Domnul să o pierdem?

În mai multe locuri din Evanghelii, Domnul a spus că, dacă ne salvăm sufletul în această epocă, dacă permitem sufletului își aibă savurarea în această epocă, ne vom pierde sufletul în epoca următoare, adică ne vom pierde savurarea sufletească în epoca următoare.

A salva viața-suflet înseamnă pur și simplu a ne mulțumi sinele permițând sufletului să-și aibă savurarea. Însă a pierde viața-suflet înseamnă a pierde savurarea sufletului.

Domnul ne-a creat cu un suflet; suntem cu toții un suflet viu cu multe dorințe, sentimente, gânduri, emoții și decizii. Dumnezeu l-a creat pe om ca suflet (Geneza 2:7), iar sufletul omului are nevoie de bucurie.

Însă din cauza decăderii omului, sufletul omului dorește să savureze lucrurile pe care le oferă lumea, de lucrurile care sunt de la vrăjmaș și chiar de lucrurile care sunt separate de Dumnezeu.

Când am crezut în Domnul Isus și L-am primit pe Dumnezeu în duhul nostru, acum Îl savurăm pe Cristos în duhul nostru, iar primirea lui Dumnezeu și exprimarea Lui ar trebui să fie savurarea și amuzamentul nostru.

În calitate de credincioși în Cristos, primirea lui Dumnezeu în duhul nostru și exprimarea Lui prin sufletul nostru ar trebui să fie savurarea și amuzamentul nostru astăzi (Neemia 8:10; Romani 14:17).

Totuși, deoarece trăim în această lume și suntem condiționați, instruiți și încurajați să savurăm lucrurile pe care le iubește sufletul nostru decăzut, noi, credincioșii în Cristos, permitem de multe ori sufletului nostru să-și aibă savurarea sa sufletească și nu ne pierdem viața-suflet.

Domnul Isus a spus că, dacă vrem să-L urmăm, trebuie să ne pierdem viața-suflet de dragul Lui; dacă ne pierdem viața-suflet de dragul Lui astăzi, o vom găsi în epoca următoare.

Domnul Isus a luat inițiativa în a face acest lucru; când a fost pe pământ, El nu Și-a căutat propriile lucruri, nu a făcut ceea ce-I plăcea sufletului Său și nu a realizat sau a spus lucruri care să-L mulțumească, ci, dimpotrivă, Și-a pierdut viața-suflet până la capăt.

El și-a sacrificat viața-suflet pentru ca ucenicii Săi să fie păstoriți, îngrijiți, hrăniți și învățați cu cuvintele vieții și a făcut sacrificiul suprem de a-Și da viața-suflet murind pe cruce pentru noi.

Aceasta a fost o suferință, omenește vorbind, dar Domnul privea spre răsplată, spre bucuria pusă înaintea Lui: biserica ca produs al morții și învierii Sale. Domnul Isus Și-a pierdut savurarea sufletească în această epocă pentru a-Și putea găsi viața-suflet în epoca viitoare (Ioan 10:11; Isaia 53:12); și noi trebuie să facem la fel astăzi (Ioan 12:24-26).

S-ar putea părea că este o suferință pentru sufletul nostru să-și piardă savurarea sufletească prezentă, dar dacă o facem exersând duhul nostru pentru a-L savura pe Domnul în duhul nostru, ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii, iar sufletul nostru Îl va savura pe Domnul și va savura a fi cu sfinții.

Trebuie să ne dăm seama că, dacă ne salvăm viața-suflet în această epocă, o vom pierde în epoca viitoare; totuși, dacă ne pierdem viața-suflet în această epocă, o vom găsi în epoca viitoare (Matei 16:25). Fie ca noi să fim cei care ne salvăm viața-suflet în epoca viitoare pierzând viața-suflet de dragul Domnului în această epocă!

Una dintre răsplătirile din împărăția viitoare este să ne găsim viața-suflet, adică să avem savurarea sufletului nostru așa cum a rânduit Dumnezeu. Însă astăzi trebuie să ne pierdem savurarea sufletească de dragul Domnului; trebuie să exersăm cheia pierderii viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii.

Singura cale prin care biserica poate fi zidită este dacă ne pierdem savurarea sufletească în această epocă. Dacă tu și cu mine ne pierdem viața-suflet astăzi, nepermițând sufletului nostru să savureze ceea ce își dorește în această lume, ci negând această bucurie sufletească de dragul Domnului și al bisericii, biserica poate fi zidită.

Cum poate fi zidită biserica dacă fiecare credincios în Cristos face ceea ce îi place în sufletul său? Cum poate fi zidită biserica dacă ne salvăm cu toții sufletul savurăm ceea ce îi place sufletului în această epocă? O, Doamne!

Fie ca noi să înțelegem că trebuie să-L iubim pe Domnul Isus și să urâm și să ne lepădăm viața-suflet, neiubindu-ne viața-suflet până la moarte (1 Corinteni 16:22; 2:9; Luca 14:26; 9:23; Apocalipsa 12:11).

Când Îl iubim pe Domnul, iubim biserica și suntem dispuși să ne pierdem viața-suflet, chiar să o urâm de dragul Domnului și al bisericii, îl biruim pe dușman și închidem și chiar încuiem poarta Hadesului pentru a zidi biserica astăzi.

Fie ca noi să venim la Domnul dimineața și, de asemenea, pe parcursul zilei, să-I spunem:

Doamne Isuse, Te iubim! Ne dăm pe noi înșine să Te savurăm! Ne exersăm duhul pentru a Te savura și a Te experimenta astăzi. Amin, Doamne Isuse, vrem să Te urmăm astăzi renunțând la sine, pierzându-ne viața-suflet și luându-ne crucea. O, Doamne Isuse, fă-ne dispuși să ne pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Tău și de dragul bisericii! Vrem să exersăm cheia pierderii viața-suflet astăzi pentru zidirea bisericii. Fie ca noi să cooperăm cu Tine exersându-ne duhul și nepermițând sufletului nostru să-și aibă savurarea în această epocă, ci să pierdem savurarea sufletească de dragul Tău. Amin, Doamne, vrem să Te primim în duhul nostru și să Te exprimăm prin sufletul nostru, ca să putem fi umpluți de bucurie și desfătare. Aleluia, bucuria Domnului este puterea noastră! Slavă Domnului, Îl putem savura pe Domnul în duhul nostru și ne putem pierde viața-suflet de dragul Lui și de dragul bisericii de astăzi! Amin, Doamne Isuse, fă-ne dispuși să ne pierdem viața-suflet în această epocă de dragul Tău și de dragul bisericii, ca să o putem găsi în epoca următoare, la întoarcerea Ta! Amin, Doamne, fă-ne pe noi biruitorii Tăi, cei care aplicăm sângele Mielului, rostim cuvântul mărturiei noastre și nu ne iubim viața-suflet până la moarte!

Să vim dispuși să ne pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului, pentru ca alții să fie hrăniți și pentru ca biserica să fie zidită

Când Domnul Isus a mers la cruce, nu a făcut-o cu lacrimi sau plângându-se; mai degrabă, așa cum spune Evrei 12:2, El a mers la cruce cu bucurie. Deși crucea a fost pierderea supremă a vieții Sale sufletești, El a privit la răsplată, la bucuria pusă înaintea Sa.

El a prevăzut care va fi rezultatul, așa că nu I-a părut niciodată rău pentru că Și-a pierdut sufletul. El știa că prin moartea Sa se vor produce multe boabe (Ioan 12:24) și că, în învierea Sa, mulții credincioși în Cristos vor fi regenerați pentru a fi Trupul Său (1 Petru 1:3).

Aceasta era savurarea pusă înaintea Lui și, pentru această bucurie, El a fost dispus să-Și piardă viața-suflet pentru noi și pentru biserică.

Astăzi, oamenii caută multe lucruri în afara lui Dumnezeu pentru a se satisface pe ei înșiși și pentru a fi amuzați, distrați și fericiți. Există atât de multe lucruri astăzi care îl atrag pe om, îl captivează și îl îndepărtează de Domnul pur și simplu prin faptul că sunt atât de distractive, amuzante și atractive. O, Doamne.

În vremurile de demult, oamenii obișnuiau să se joace și erau dependenți de unele jocuri, dar astăzi oamenii au telefoanele lor mobile cu o mulțime de jocuri, aplicații și lucruri care ne anunță, ne amintesc și ne îndepărtează de Domnul și de la a face ceea ce trebuie să facem.

Mai mult, există multe lucruri pe care sufletul nostru le iubește, cum ar fi călătoriile, vizionarea de divertisment, cititul, antrenamentele de sport, practicarea sporturilor sau vizionarea sporturilor etc.

Chiar dacă suntem credincioși în Cristos, de multe ori când suntem singuri, în intimitatea propriei case și nimeni din biserică nu ne vede, îi permitem sufletului nostru să aibă savurarea sa sufletească prezentă. În zilele acestea, mai mult ca niciodată, lumea este la îndemâna noastră, în buzunare și peste tot în jurul nostru, atrăgându-ne, anunțându-ne, amintindu-ne și uzurpându-ne la fiecare nivel.

Când jucăm un joc sau urmărim anumite sporturi, când călătorim sau îi privim pe alții care călătoresc, când conducem sau îi privim pe alții conducând, când jucăm un joc sau îi privim pe alții jucând un joc, sufletul nostru este distrat și fericit. Orice face ca sufletul nostru să fie fericit separat de Domnul este ceva din lume care ne uzurpă și aduce moarte în viața de biserică.

Dacă nu ne pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului și de dragul bisericii, ne vom pierde savurarea sufletească în epoca următoare.

Nu ne pierdem viața-suflet pentru că TREBUIE să facem asta; o pierdem pentru că Îl iubim pe Domnul și Îl savurăm pe El și, de dragul Lui și de dragul bisericii, ne dăm de bunăvoie viața-suflet.

Ne pierdem viața-suflet astăzi întorcându-ne privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, care a croit calea luând inițiativa de a-Și pierde viața-suflet de dragul dobândirii bisericii!

Amin, dacă suntem dispuși să pierdem toată savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului, de dragul bisericii și de dragul tuturor sfinților, alții vor fi hrăniți de noi și vor fi zidiți prin noi; aceasta nu este o suferință, ci o bucurie!

Cu toții putem mărturisi că am gustat această bucurie de a pierde viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii, iar sfinții au fost hrăniți prin noi și zidiți în biserică. De exemplu, când ne pierdem savurarea sufletească prezentă și îi ducem cu mașina pe sfinți la întâlnire sau de la aeroport, sfinții sunt hrăniți.

Când ne pierdem viața-suflet și nu facem ceea ce vrea sufletul nostru, ci plătim prețul pentru a fi în Cuvânt și pentru a-i vizita pe cei noi pentru a avea părtășie cu ei în Cuvânt, ei sunt hrăniți și sunt zidiți împreună.

Pe de o parte, sufletul nostru suferă pierderea savurării sale; pe de altă parte, pentru că ne exersăm duhul pentru a-L atinge pe Domnul și a-L savura pe El în duh, în cele din urmă sufletul intră în savurarea Domnului, iar El are o cale de a fi exprimat prin sufletul nostru.

Dacă suntem cei care își pierd viața-suflet de dragul Domnului în această epocă, vom intra în bucuria Sa în epoca următoare. Răsplata împărăției pentru împărtășirea bucuriei Împăratului în domnirea peste pământ în manifestarea împărăției depinde de faptul dacă ne salvăm viața-suflet în această epocă sau o pierdem (Matei 16:25-28; 25:21, 23).

Dacă suntem dispuși să ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului în această lume, vom intra în bucuria Sa atunci când El Se va întoarce; El ne va cere nouă, urmașilor Săi, partenerilor Săi, să intrăm în bucuria Sa. Aceasta va fi mântuirea sufletului nostru!

Doamne Isuse, Te iubim și ne dăm pe noi înșine să Te savurăm astăzi! Amin, Doamne, ne exersăm duhul ca să Te atingem, să Te savurăm și să Te experimentăm. Suntem dispuși, dragă Doamne Isuse, să ne pierdem savurarea prezentă de dragul Domnului, de dragul bisericii și de dragul tuturor sfinților! Amin, Doamne, așa cum ne pierdem viața-suflet de dragul Tău, credem că alții sunt hrăniți și zidiți prin noi! O, ce bucurie este să ne exersăm duhul, să Îl savurăm pe Domnul și să pierdem savurarea sufletească prezentă de dragul Domnului și de dragul bisericii, astfel încât biserica să poată fi zidită! Amin, Doamne, vrem să intrăm în bucuria Ta în epoca viitoare, fiind dispuși să ne pierdem savurarea sufletească în această epocă, de dragul Tău! O, Doamne, fă-ne dispuși să ne pierdem savurarea sufletească astăzi, de dragul Tău. Vrem să călcăm pe urmele Tale astăzi, fiind exact ca Tine în pierderea vieții noastre sufletești de dragul Tău. Trăiește în noi astăzi. Vrem să Te savurăm în duhul nostru și să Te lăsăm să fii exprimat în sufletul nostru!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Losing the Soul-Life for the Lord’s Sake and for the Church to be Built up Today, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să trăim în realitatea Împărăției lui Dumnezeu – săptămâna 4 (Exersarea împărăției pentru zidirea bisericii) ziua 6, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului în această epocă pentru a ne salva sufletul în epoca viitoare

17/12/2019 by Credincios in Cristos 4 Comments

Trebuie să fim aceia care ne pierdem viața-suflet în această epocă, nepermițând sufletului să aibă propria savurare în această epocă, astfel încât să putem obține savurarea deplină în epoca următoare.

Viața de biserică de astăzi este locul în care putem trăi realitatea împărăției lui Dumnezeu, căci biserica este împărăția lui Dumnezeu în această epocă.

Cu toate acestea, ca să trăim viața împărăției în viața de biserică și ca să zidim biserica, trebuie să exersăm cheile împărăției.

Dumnezeu ne-a dat cheile împărăției; dintre acestea, trei chei sunt, renegarea sinelui, luarea crucii și pierderea vieții-suflet; când exersăm aceste trei chei, vom încuia porțile Hadesului și, în mod spontan, vom zidi biserica.

Împărăția lui Dumnezeu astăzi este o adevărată exersare; când Cristos va domni, va fi un mare premiu, dar astăzi trebuie să fim instruiți și trebuie să ne exersăm, exersând cheile împărăției în viața de biserică și în viața noastră de zi cu zi, pentru a încuia porțile Hadesului și pentru a elibera zidirea bisericii.

Pe de o parte, sămânța împărăției crește în noi câte puțin zi de zi, dar pe de altă parte, pentru ca noi să avem o expresie și o manifestare potrivită a vieții împărăției, trebuie să renegăm sinele, să ne luăm crucea și să o purtăm, și să ne pierdem viața-suflet.

Trebuie să ne dăm seama că nu putem trăi așa cum am făcut-o înainte; nu putem trăi la fel ca oamenii din lume, în vanitatea minții lor sau conform unui standard ridicat de etică sau de moralitate.

Trăirea noastră ar trebui să fie conform principiilor din împărăția lui Dumnezeu; ca să zidim biserica trebuie nu doar ca să-L lăsăm pe Cristos să crească în noi în mod personal și corporativ, ci și trebuie să ne renegăm sinele, să ne luăm crucea și să ne pierdem viața-suflet.

Porțile Hadesului sunt chiar acolo, întotdeauna prezente unde se află biserica; ori de câte ori vom încerca să zidim biserica, porțile Hadesului vor încerca să atace.

Și s-ar putea să ne gândim că porțile Hadesului sunt mari persecuții sau diviziuni în biserică, dar de fapt, sinele, mintea neînnoită și viața sufletului sunt cele care deschid ușa ca moartea să intre în biserică. O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră și să ne arate cât de mult încă trăim în sine, cât de mult încă respingem crucea și cât de mult continuăm să ne distrăm sufletul, permițând sufletului nostru să aibă propria savurare în această epocă.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi și să ne facă una cu El în exersarea cheilor împărăției ca să renegăm sinele, să ne luăm crucea și să o purtăm, și să pierdem viața-suflet astăzi de dragul bisericii.

De ce trebuie să ne pierdem viața-suflet, pierzându-ne savurarea sufletească din această epocă

În Matei 16:25 Domnul Isus a spus că, dacă vrem să-L urmăm, trebuie să ne renegăm pe noi înșine, să ne luăm crucea și să ne pierdem viața-suflet.

Ce este viața-suflet și cum ne putem pierde viața-suflet? A salva sufletul înseamnă a fi pe placul sinelui, permițând sufletului să aibă propria savurare, dar a pierde viața-suflet înseamnă a pierde savurarea sufletului.

Când Dumnezeu ne-a creat, El ne-a făcut un suflet viu (Gen. 2:7), și în sufletul nostru avem nevoia de savurare.

Ca ființe umane avem nevoie de savurare, iar savurarea noastră principală și de vârf ar trebui să fie Cristos, care este în duhul nostru, care este adevărata noastră bucurie.

Intenția lui Dumnezeu în crearea omului a fost ca omul să-L primească ca viață în duhul său și să-L exprime prin sufletul său, iar acest lucru ar fi trebuit să fie savurarea și amuzamentul omului (vezi Neemia 8:10; Rom. 14:17).

Cu toate acestea, omul a căzut și, în loc să-L ia pe Dumnezeu în duhul său și să-L exprime prin sufletul său, duhul omului a fost mortificat (fără funcție), iar sufletul omului a fost corupt ca să devină sinele cu voința sa independentă. Sinele caută să aibă savurare și plăcere în această epocă.

Când Domnul Isus a venit, El Și-a pierdut savurarea din sufletul Său în această epocă, astfel încât să-Și poată găsi viața-suflet în epoca următoare (vezi Ioan 10:11; Isaia 53:12); cu toții trebuie să facem același lucru (Ioan 12:24-26).

Pierderea savurării sufletești în această epocă nu este ceva legat de suferință; mai degrabă, este o adevărată bucurie. Dacă ne pierdem savurarea sufletească, de exemplu, ca să iertăm pe cineva care ne-a ofensat, acest lucru va duce la bucurie și zidire.

Dar dacă nu îi iertăm pe ceilalți, ci “prețuim” și ne hrănim ofensa, acest lucru va duce la deteriorarea relațiilor noastre. Când ne vom pierde savurarea sufletească în această epocă de dragul zidirii bisericii, alții vor fi hrăniți și zidiți prin noi.

Dar, dacă profităm de ceea ce are lumea să ofere și să ne complacem în plăceri, distracții și pofte lumești, sufletul nostru își va primi savurarea în această epocă și vom pierde savurarea din epoca viitoare.

Domnul nu ne-a creat cu suflet ca să savurăm lucrurile și plăcerile lumești din această epocă; aceste lucruri sunt de fapt lipsite de valoare, efemere și trecătoare, iar adevărata savurare este savurarea din epoca viitoare și savurarea supremă pentru eternitate.

Domnul Isus, de dragul bucuriei puse în fața Sa, S-a dus cu bucurie la cruce și Și-a pierdut viața-suflet în timp ce era pe pământ, ca să o găsească și să o savureze în epoca viitoare.

Trebuie să-L urmăm în a face același lucru. El a știut că prin moartea Sa vor ieși multe boabe, așa că Și-a ținut ochii pe premiu.

Pavel și-a pierdut viața-suflet în această epocă, considerându-L pe Cristos ca fiind un premiu de câștigat și pentru care e gata să sufere, și el a vrut să-L obțină pe Cristos și să fie găsit în El în toate lucrurile.

Deci, astăzi cu toții avem de ales: putem savura viața noastră sufletească în această epocă, complăcându-ne în distracții și plăceri sufletești și ne vom pierde viața sufletească în epoca următoare sau ne putem pierde viața-suflet în această epocă, și o vom găsi în epoca viitoare (Mat. 16:25).

Toate distracțiile pe care le căutăm în afara lui Dumnezeu sunt pentru satisfacția sufletului; atunci când ascultăm muzică, ne jucăm jocuri, suntem implicați în sport și vizionăm lucruri pentru divertismentul nostru, suntem fericiți în sufletul nostru decăzut.

Când facem aceste lucruri se pare că “câștigăm întreaga lume”, dar de fapt ne pierdem sufletul. Dar dacă alegem să ne pierdem viața-suflet în această epocă, o vom câștiga în epoca viitoare.

Doamne Isuse, Te iubim și alegem să ne pierdem viața-suflet în această epocă, astfel încât să o câștigăm în epoca viitoare. Doamne, fie ca Tu să devii plăcerea și divertismentul nostru. Venim la Tine, Doamne, pentru a fi umpluți cu viața Ta în duhul nostru și pentru a Te exprima prin sufletul nostru. Amin, Doamne, vrem să Te urmăm pe Tine, Mântuitorul nostru, în renegarea de sine, în luarea crucii și în pierderea vieții-suflet pentru bucuria pusă în fața noastră – zidirea bisericii pentru expresia corporativă și reprezentarea lui Dumnezeu pe pământ! Doamne Isuse, credem că dacă ne pierdem viața-suflet de dragul Tău în această epocă, o vom găsi în epoca viitoare!

Să-L iubim pe Domnul Isus și să ne pierdem viața-suflet de dragul bisericii în această epocă

Dacă suntem regenerați, dar continuăm să căutăm să savurăm divertismentul, distracțiile, sporturile și activitățile lumești de astăzi, vom avea o savurare trecătoare în suflet astăzi, dar ne vom pierde sufletul în epoca viitoare.

Această epocă nu este epoca în care să avem savurare în suflet, așa cum este oferită de această lume; această epocă este pentru ca să-L primim pe Dumnezeu ca viață în duhul nostru, să creștem în viață și să ne pierdem viața-suflet de dragul bisericii.

Ne-ar putea dori să jucăm un anumit joc pe telefon sau pe calculator, să fim implicați într-un anumit sport, să urmăm o anumită echipă de sport sau o emisiune TV, iar sufletul nostru este încântat să privească, să primească, să savureze și să fie infuzat în mod pasiv cu ceea ce are lumea de oferit.

Dacă ne distrăm sufletul în propria savurare în această epocă, ne vom pierde sufletul în epoca viitoare.

Când a venit Domnul Isus, El a fost respins de oameni; această epocă prezentă, epoca bisericii, este epoca respingerii – suntem respinși de alții din cauză că-L urmăm pe Domnul și nu ar trebui să căutăm să fim acceptați sau bine primiți de către ei.

În calitate de căutători ai Domnului, destinul nostru este să fim respinși de lume, pentru că nu ne alăturăm lor în același potop de destrăbălare, nici nu participăm la lucrurile lumești și de divertisment pe care ei le savurează.

Destinul nostru, ca și căutători al Domnului, este să ne pierdem viața sufletească în această epocă de dragul Domnului și de dragul bisericii, căci Îl iubim pe Domnul mai mult decât ne iubim viața-suflet și vrem ca biserica să fie zidită mai mult decât savurarea noastră sufletească.

Această epocă nu este epoca în care să savurăm lucruri în suflet; este epoca în care ne pierdem savurarea sufletească. Trebuie să-L iubim pe Domnul și să ne pierdem viața-suflet de dragul Domnului și de dragul bisericii în această epocă, pentru a ne câștiga sufletul în următoarea.

Când Domnul Se va întoarce, acela va fi timpul Său – și al tuturor celor care și-au pierdut viața sufletească pe acest pământ – să savureze pământul.

Satan va fi legat, Cristos va recâștiga pământul și întregul pământ va fi sub guvernarea Sa; Cristos va savura pământul și toți urmașii Săi care și-au renegat sinele și și-au pierdut viața sufletească în această epocă vor lua parte la această savurare.

El îi va răsplăti în împărăția viitoare cu mult mai mult; El îi va face împărați ca să stăpânească asupra pământului și vor fi partenerii Săi în savurare.

Aceasta va fi mântuirea sufletului nostru; ca să avem savurarea în epoca viitoare, trebuie să plătim prețul în această epocă pierzându-ne sufletul. Trebuie să-L iubim pe Domnul Isus și să urâm și să ne renegăm viața-suflet, neiubindu-ne viața sufletească nici chiar până la moarte (1 Cor. 16:22; 2:9; Luca 14:26; 9:23; Apoc. 12:11).

Trebuie să fim biruitorii de astăzi care nu-și iubesc viața-suflet nici chiar până la moarte; a nu ne iubi viața-suflet înseamnă a o urî, pentru că atunci când o urâm, o vom pierde.

Dacă suntem dispuși să pierdem întreaga noastră savurare sufletească actuală de dragul Domnului, de dragul bisericii și de dragul tuturor sfinților, alții vor fi hrăniți de către noi și vor fi zidiți prin noi; aceasta nu este o suferință, ci o bucurie (Evrei 12:2).

Pierderea vieții noastre sufletești în această epocă nu înseamnă că devenim ca asceții, să ne îndepărtăm de orice lucru din această lume; mai degrabă, pe măsură ce Îl savurăm pe Domnul în viața de biserică, avem o savurare reală în suflet – prin exersarea duhului nostru și zidim biserica și Îl distribuim pe Cristos altora.

Răsplata împărăției de a împărtăși bucuria Împăratului în guvernarea asupra pământului în manifestarea împărăției depinde de faptul dacă ne salvăm viața-suflet în această epocă sau dacă o pierdem (vezi Mat. 16:25-28; 25:21, 23).

Dacă ne stăpânim prin viața divină și umblând conform duhului astăzi, în acea zi vom avea parte să fim co-împărații lui Cristos care să guverneze asupra acestui pământ.

Doamne Isuse, Te iubim, iubim biserica și îi iubim pe toți sfinții; de dragul Tău, suntem dispuși să ne pierdem viața-suflet în această epocă, ca să ne câștigăm sufletul în următoarea epocă! Amin, Doamne Isuse, vrem să fim biruitorii Tăi de astăzi, cei care îl biruiesc pe inamic prin faptul că nu ne iubim viața-suflet chiar până la moarte! Fie ca să fim dispuși să ne pierdem toată savurarea noastră sufletească actuală, de dragul Domnului și de dragul bisericii, ca alții să fie hrăniți de noi și să fie zidiți prin noi! Amin, Doamne Isuse, Te iubim și iubim biserica!