• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

viața creștină

Experimentăm harul Domnului – harul abundent, la vreme de nevoie și care se înmulțește

05/01/2026 by Credincios in Cristos 6 Comments

Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos! 2 Petru 1:2

Slavă Domnului că El este har pentru noi, iar noi, credincioșii în Cristos, putem experimenta harul Domnului așa cum este revelat în Noul Testament.

Avem credință și dragoste prin harul Său, stăm în harul Său abundent, savurăm mângâiere și nădejde în har, venim la tronul harului, primim provizia oricărui har, savurăm harul care se înmulțește și chiar savurăm harul mai mare al lui Dumnezeu prin faptul că suntem smeriți.

Există multe aspecte ale harului, iar noi, ca credincioși în Cristos, putem și ar trebui să-L experimentăm pe Cristos ca har! Harul nu este ceva ce Dumnezeu ne dă sau face pentru noi; harul nu este doar o favoare nemeritată. Mai mult, harul nu este doar ceva exterior sau o bucurie, o pace sau o victorie.

Acestea pot face parte din harul Domnului sau din efectele harului Său, dar harul este Dumnezeul Triunic distribuit în Cristos în noi, credincioșii Săi, pentru a fi experimentat de noi ca savurarea noastră.

Dumnezeu ni se dăruiește pur și simplu în multe feluri, în multe situații, în multe momente și în multe aspecte pentru ca noi să-L savurăm și să ne împărtășim din El.

El vrea să fie savurat de noi. Noi, credincioșii în Cristos, trebuie să experimentăm harul Domnului așa cum este revelat în Noul Testament. Harul este foarte mult pentru experimentarea noastră.

În conceptul nostru natural, credem că, dacă avem o slăbiciune naturală sau trăim în viața naturală, nu putem savura niciodată harul lui Dumnezeu. Acesta este conceptul nostru, nu cuvântul lui Dumnezeu. Este destinul nostru să savurăm harul lui Dumnezeu și mai ales atunci când suntem slabi avem nevoie de harul Lui.

Avem multe slăbiciuni, falimentăm atât de mult, suntem slabi și suntem atât de naturali; când ne dăm seama de toate acestea, ne dăm seama de nevoia noastră de harul lui Dumnezeu. Destinul nostru a fost predestinat înainte de întemeierea lumii și anume să savurăm harul lui Dumnezeu, adică să-L savurăm pe Cristos ca har.

A-L savura pe Cristos ca har nu este ceva ce ține de abilitate sau condiție spirituală; Dumnezeu ne-a rânduit să savurăm har. Nu ar trebui să credem că, dacă suntem spirituali, avem privilegiul de a savura harul lui Dumnezeu, dar atunci când nu suntem spirituali, nu putem savura harul Său.

Acesta este un concept religios. De fapt, savurăm mai mult har, nu atunci când suntem spirituali sau nu suntem slabi, ci în slăbiciunile noastre. În slăbiciunile noastre venim la Domnul într-un mod mai disperat pentru a-L savura ca har, a ne împărtăși din El ca har și a depinde de harul Său.

Fie ca noi să venim așa cum suntem, zi de zi, să-L savurăm pe Domnul ca har. Fie ca noi să ne dăm seama de nevoia noastră de a experimenta harul Domnului așa cum este revelat în Noul Testament și fie ca noi să venim la Domnul pur și simplu pentru a-L experimenta ca har.

Trebuie să experimentăm harul Domnului după cum este revelat în Noul Testament

Prima persoană din Noul Testament care a experimentat harul a fost Maria. În Luca capitolul 1, îngerul Gabriel a venit la ea și i-a spus: Bucură-te, ai fost hăruită; Domnul este cu tine.

Ea s-a tulburat și a început să se întrebe: „Ce înseamnă aceasta?” Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai aflat har la Dumnezeu!”. Apoi i-a spus că va rămâne însărcinată și va naște un fiu, al cărui nume va fi Isus. El va fi Mântuitorul poporului Său.

Reacția și răspunsul ei au fost: „Iată, roaba Domnului! Facă-mi-se după cuvântul Tău.” Ea savura har; era într-o stare umilă, era smerită și pur și simplu deschisă, așa că Domnul avea un vas pe care să-l umple cu har.

Harul este de fapt Dumnezeu venind la noi pentru a intra în noi. Conform principiului primei mențiuni, în cazul Mariei vedem prima mențiune a harului; cu ea vedem încarnarea lui Dumnezeu. Harul este Cristos venind la noi pentru a fi totul pentru noi și a trăi în noi.

Avem credință și dragoste prin harul supraabundent al Domnului

Și harul Domnului nostru s-a înmulțit peste măsură de mult împreună cu credința și cu dragostea care este în Hristos Isus. 1 Timotei 1:14

1 Timotei 1:14 vorbește despre harul Domnului care este supraabundent cu credință și dragoste în Cristos Isus. Harul nu este nimic altceva decât Cristos Însuși, iar toate experiențele noastre ca și credincioși în Cristos sunt experimentări ale lui Cristos ca har.

Noi, creștinii, experimentăm harul lui Dumnezeu în economia lui Dumnezeu. În primul rând, avem credință și dragoste prin harul supraabundent al Domnului. Slavă Domnului că harul Său nu ne-a fost dat doar nouă; acest har este supraabundent!

Harul Domnului Isus este din belșug în noi cu credință și dragoste în Cristos Isus. Prin har suntem mântuiți și prin har avem credință să credem în Domnul și dragoste să-L iubim. Avem nevoie de mai multă credință și mai multă dragoste; calea de a obține credință și dragoste este prin har.

Când vedem frumusețea Domnului, suntem captivați de El și savurăm prețiozitatea Lui. Pur și simplu Îl iubim. Când Domnul ni se dezvăluie și Îl vedem, Îl apreciem, credința se ridică în noi pentru a crede în El și Îl iubim.

Prin credință, ne împărtășim din Cristos și, prin dragoste, Îl savurăm. Slavă Domnului că El vine în noi ca har pentru a deveni credința și dragostea noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L savurăm pe Cristos ca har astăzi. Fie ca noi să fim cei care savurează harul Domnului Isus Cristos cu duhul nostru astăzi! Aleluia, avem credință și dragoste prin harul din belșug al Domnului! Amin, Doamne, vrem să Te savurăm în dragoste și să ne împărtășim din tot ceea ce ești Tu în credință. Descoperă-ne ca să vedem cine ești. Infuzează-ne cu ceea ce ești Tu și devino credința și dragostea noastră! O, Doamne Isuse, Te iubim! Credem în Tine! Tu ești Cel mai prețios!

Am obținut acces la har și stăm în harul îmbelșugat al lui Dumnezeu

Romani 5:2 ne spune că am obținut acces la har și stăm în har; acesta este harul îmbelșugat al lui Dumnezeu. Prin credință am obținut acces la acest har în care stăm.

Astăzi, noi, cei care credem în Cristos, nu suntem sub lege, ci sub har în economia lui Dumnezeu. Prin credință, care este Cristos Însuși infuzându-ne cu ceea ce este El pentru ca noi să credem în El și să fim uniți cu El, am obținut acces la har.

Acum stăm în har. Savurăm harul îmbelșugat al Domnului. Nu ne sprijinim doar pe Domnul; stăm în El, suntem una cu El și ne odihnim în El.

Așa cum nu ne sprijinim pe un avion atunci când zburăm dintr-un oraș în altul, ci ne odihnim în el, rămânând în el, tot așa nu ne sprijinim doar pe Isus, ci rămânem în El, stăm în El și ne odihnim în El.

Astăzi stăm în har. Aleluia, păcatul este șters și noi stăm în har! Avem acces prin credință la acest har în care stăm și ne lăudăm datorită nădejdii gloriei lui Dumnezeu!

Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ne-ai dat acces la har! Slavă Domnului, am obținut acces la har și stăm în harul îmbelșugat al lui Dumnezeu! Ne deschidem Ție, Doamne, și vrem să Te savurăm continuu ca har. Fie ca noi să fim părtași la harul Domnului Isus Cristos și să-l savurăm. Fie ca noi să fim astăzi în har, savurând harul îmbelșugat al Domnului. Aleluia, Cristos, ca Duh dătător de viață, este har pentru noi și El e îmbelșugat!

Savurăm mângâierea eternă și buna nădejde a lui Dumnezeu în har

Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat prin harul Său o mângâiere veșnică și o bună nădejde. 2 Tes. 2:16

În acest har, savurăm mângâierea eternă și buna nădejde a lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2:16).

Acum Însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat mângâiere eternă și nădejde bună în har. Această mângâiere eternă este ceva ce vine la noi prin har.

Natura acestei mângâieri este de așa natură încât va răzbi în noi și ne va ajuta să trecem prin orice, căci este o mângâiere eternă. Mângâierea pe care o primim de la Dumnezeu nu este trecătoare, ci eternă; această mângâiere este viața eternă.

Avem nevoie de mângâiere. Trecem prin tot felul de situații zi de zi și avem nevoie de mângâierea eternă a Domnului. Mângâierea eternă a Domnului este suficientă pentru orice fel de situație și mediu.

Savurăm mângâierea Lui eternă și savurăm, de asemenea, o bună nădejde în har. Aceasta înseamnă că suntem umpluți de nădejde pe măsură ce-L savurăm pe Domnul ca har, căci vom intra în gloria Domnului la întoarcerea Sa!

În timp ce Îl savurăm pe Domnul ca har astăzi, suntem plini de nădejdea că vom intra în gloria Sa la venirea Domnului! Aleluia!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai dat mângâiere eternă și o bună nădejde în har. Vrem să rămânem astăzi în savurarea Domnului Isus Cristos ca har pentru a savura mângâiere eternă și buna nădejde. Aleluia, mângâierea lui Dumnezeu este eternă, nu trecătoare, iar această mângâiere ne este suficientă! Slavă Domnului, mângâierea eternă a Domnului este suficientă pentru orice fel de mediu și situație. Amin, Doamne, Îți mulțumim că ne-ai adus în savurarea Ta ca har. Îți mulțumim pentru buna nădejde pe care ne-o dai în har.

Ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului pentru a găsi har pentru ajutor la vreme de nevoie

Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie. Evrei 4:16

Evrei 4:16 este un verset minunat care ne încurajează să ne apropiem cu îndrăzneală la tronul harului, ca să putem găsi har pentru ajutor la vreme de nevoie.

Când venim la Domnul în duhul nostru, exersându-ne duhul pentru a atinge tronul harului, vom găsi har pentru ajutor la vreme de nevoie.

Avem nevoie de ajutor. Avem nevoie de ajutor la vreme de nevoie tot timpul. Domnul știe că avem nevoie de ajutor, așa că El ne-a oferit ajutor la vreme de nevoie ori de câte ori venim la tronul harului.

Am putea crede că nu avem nevoie de atât de mult ajutor, căci putem face una sau alta și știm cum să facem una și alta. Dar pentru noi, a-L trăi pe Cristos este ceva ce ține de a avea nevoie de har tot timpul.

Nu este ceva ce ține de spiritualitate sau de condiția noastră spirituală; cu toții avem nevoie de ajutor, care este harul!

Singurul care nu a suferit din cauza slăbiciunii în acest fel a fost Domnul Isus. Acesta este acum har pentru noi ori de câte ori ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului.

Fie ca noi să nu fim privați de savurarea tronului harului prin faptul că ne ținem de conceptul nostru religios. Fie ca noi să nu fim ținuți înapoi de concepțiile și religiozitatea noastră și, prin urmare, să nu savurăm ajutorul oportun dat nouă prin har.

Fie ca noi să venim zilnic la tronul harului în duhul nostru. Cristos, care stă pe tronul din ceruri, este acum în duhul nostru, căci duhul nostru este locuința Sa (Efeseni 2:22).

Ori de câte ori ne întoarcem către duhul nostru, atingem tronul din ceruri, iar acest tron este de har pentru noi. Fie ca noi să ne apropiem mereu de tronul harului pentru a-L primi și a-L savura pe Cristos ca har al nostru pentru ajutor la momentul potrivit.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai instalat tronul harului în duhul nostru! Aleluia, ne putem apropia cu îndrăzneală la tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har pentru ajutor la nevoie! Amin, Doamne, ne apropiem astăzi de tronul harului. Ne apropiem cu îndrăzneală. Avem nevoie de harul Tău. Avem nevoie de har pentru ajutor la momentul potrivit. O, Doamne, fie ca să nu fim privați de savurarea tronului harului prin concepțiile noastre religioase. Fie ca noi să continuăm să ne apropiem de tronul harului în duhul nostru pentru a-L primi și a-L savura pe Domnul Isus ca har!

Primim resursa abundentă a oricărui har a lui Dumnezeu

Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună. 2 Cor. 9:8

2 Corinteni 9:8 vorbește despre primirea resursei abundente a oricărui har a lui Dumnezeu. În experimentarea de către noi a harului în economia lui Dumnezeu, noi, credincioșii în Cristos, primim resursa abundentă a oricărui har a lui Dumnezeu.

Resursa abundentă a oricărui har a lui Dumnezeu este din belșug, iar această resursă abundentă este tot harul. Avem nevoie de tot harul. Dumnezeu poate să ne abunde orice har, astfel încât, având întotdeauna toată îndestularea, să prisosim în orice faptă bună.

Dumnezeu poate să ne abunde harul Său; pe măsură ce savurăm harul îmbelșugat al Domnului, avem toată îndestularea și prisosim în orice faptă bună.

Lucrarea noastră pentru Domnul și în Domnul nu este o luptă sau ceva ce trebuie să facem; este o revărsare a savurării de către noi a harului îmbelșugat al Domnului! Amin!

Fie ca noi să cooperăm cu Domnul în slujba noastră adusă Lui, savurând harul Său îmbelșugat și primind rezerva oricărui har.

Fie ca noi să venim la Domnul pentru a-L savura și pentru a fi umpluți de savurarea lui Cristos. Și apoi, când L-am savurat suficient pe Domnul, va exista o revărsare a vieții divine din noi, care este lucrarea noastră.

Pe măsură ce predicăm Evanghelia, îi vizităm pe cei noi și facem multe lucruri pentru Domnul, fie ca noi să ne dăm seama de nevoia noastră de rezerva abundentă de har al Domnului.

Doamne Isuse, ne deschidem Ție pentru a primi resursa abundentă a oricărui har a lui Dumnezeu! Aleluia, Dumnezeu poate să aprovizioneze abundent orice har, pentru ca, având întotdeauna în toate lucrurile din belșug, să prisosim în orice faptă bună! Amin, Doamne, fie ca harul Tău să ne aprovizioneze astăzi! Fie ca noi să avem tot din belșug savurând harul Tău astăzi! Fie ca noi să prisosim în orice faptă bună savurând harul abundent al lui Dumnezeu!

Putem savura constant harul lui Dumnezeu care se înmulțește

Harul lui Dumnezeu nu este doar din belșug, ci se și înmulțește. Savurăm constant harul care se înmulțește al lui Dumnezeu (1 Petru 1:2b; 2 Petru 1:2; Apocalipsa 22:21). Harul se înmulțește în noi.

Harul pe care-l savurăm nu este mort sau pe moarte, ci viu și se înmulțește. Harul ni se înmulțește zi de zi. Avem nevoie de tot harul. Avem nevoie de har din belșug. Avem nevoie de har înmulțit. Mai ales pe măsură ce poverile cresc, Dumnezeu Își înmulțește harul. Harul poate într-adevăr să ne împlinească toate nevoile.

Pe măsură ce trecem prin atâtea lucruri în viața noastră creștină, avem nevoie de har. Pe măsură ce trecem prin atâtea situații în viața noastră umană, în viața de familie, în viața de biserică, în situațiile noastre profesionale etc., harul Domnului Isus se poate înmulți pentru a satisface nevoia.

Pur și simplu trebuie să rămânem în savurarea lui Cristos ca har zi de zi. Trebuie să ne deschidem către Domnul și să venim la El așa cum suntem, savurându-L ca har.

Pe măsură ce savurăm harul Său, harul Său va împlini toate nevoile noastre și va purta toate poverile. Slavă Domnului că harul Său se înmulțește și este gata să ne împlinească toate nevoile, indiferent de situație!

Doamne Isuse, vrem să savurăm în mod constant harul care se înmulțește al lui Dumnezeu! Aleluia, harul lui Dumnezeu se înmulțește și se multiplică! Amin, Doamne, ne deschidem Ție astăzi. Venim la Tine pentru a savura harul Domnului Isus Cristos. Fie ca harul Tău să se înmulțească pentru noi. Venim la Tine în timp ce trecem prin atâtea situații din viața noastră umană, din viața noastră de familie și din viața noastră de biserică. Înmulțește harul Tău. Avem nevoie de harul Tău care se înmulțește. Depindem de harul Tău!

Savurăm harul mai mare al lui Dumnezeu prin faptul că suntem smeriți

Dar, în schimb, ne dă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți. Iacov 4:6

Putem savura harul mai mare al lui Dumnezeu prin faptul că suntem smeriți (Iacov 4:6; 1 Petru 5:5). Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți.

Când suntem mândri, când credem că știm ce facem și cine suntem, având atitudinea de a nu avea nevoie de Domnul și de harul Său, nu putem savura har.

Nu putem savura har atunci când suntem mândri. Mai mult, când suntem mândri, Dumnezeu ni se împotrivește. Cuvântul „a rezista” se referă la rezistență în sensul de rezistență militară.

Dumnezeu ni se împotrivește atunci când suntem mândri și nu ne poate da niciun har. Cei mândri nu pot experimenta harul. Mândria ne face nebuni. Dar când suntem umili, când suntem dispuși să fim smeriți sub mâna puternică a lui Dumnezeu, putem savura har, un har și mai mare.

Harul are o măsură; Domnul este fără măsură, dar experimentarea noastră din El are o măsură. Când suntem umili, avem o măsură sporită de har, căci savurăm un har mai mare. Când suntem mândri, suntem înguști la minte și nu putem savura niciun har. O, Doamne!

Din cauza decăderii omului, mândria a fost injectată în ființa noastră; suntem cu toții mândri, dar trebuie să recunoaștem acest lucru pentru ceea ce este. Poate că suntem capabili să funcționăm într-un mod natural, fiind un individ puternic, dar nu există har acolo.

Fie ca noi să-L căutăm pe Domnul în această privință, astfel încât El să poată trata fiecare element de mândrie care este în ființa noastră.

Fie ca noi să-I permitem Domnului să ne smerească și fie ca noi să fim smeriți sub mâna puternică a lui Dumnezeu. El folosește multe falimente pentru a ne smeri. Fie ca noi să nu compensăm falimentul nostru printr-un fel de autojustificare și găsind scuze pentru noi înșine.

Fie ca noi să ne deschidem Domnului în falimentele noastre și să-I permitem să ne slujească, să ne învețe și să ne perfecționeze chiar și în falimentele noastre și vom savura un har mai mare.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi. Întrucât mândria este în noi toți, s-ar putea să nu fim mândri astăzi, dar Satan ne poate face să fim mândri mai târziu, când vom fi mai utili Domnului.

Fie ca noi să-I permitem Domnului să ne expună mândria și să o trateze. Suntem prada lui Satan atunci când suntem mândri. Când suntem mândri, suntem cea mai nebună persoană. Când suntem umili, suntem cea mai înțeleaptă persoană.

Fie ca noi să-I permitem Domnului să aibă o cale în ființa noastră astăzi. Fie ca noi să venim la El din nou și din nou și fie ca El să ne expună mândria, să o trateze și să ne facă umili, astfel încât să putem primi un har mai mare. Cât de mult avem nevoie să savurăm harul Domnului Isus Cristos astăzi!

Doamne Isuse, venim la Tine pentru a Te savura ca har mai mare astăzi. Fie ca noi să fim dispuși să fim făcuți umili sub mâna puternică a lui Dumnezeu. Amin, Doamne, mântuiește-ne de mândria noastră. Mântuiește-ne de a fi o poziție în care Tu ni te opui. Fie ca noi să fim frați și surori simpli care-L savurează pe Domnul ca har zi de zi. O, Doamne Isuse, lărgește-ne inima pe măsură ce Tu răzbați în noi și ne expui mândria. Mărește-ne capacitatea de a Te savura ca har mai mare. Fie ca noi să nu Te limităm în ființa noastră. Mărește măsura harului savurat de noi astăzi. Ne deschidem Ție, dragă Doamne, și vrem să savurăm harul Domnului Isus Cristos astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Experience the Grace of the Lord – the Abounding, Timely, and Multiplying Grace, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 6 cu tema: Harul în cartea Fapte (ziua 2), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025SITERO-RO-w6d2, buna nădejde a lui Dumnezeu, credință și dragoste, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, har pentru ajutor la vreme de nevoie, harul mai mare al lui Dumnezeu, harul supraabundent al Domnului, ne apropiem de tronul harului, resursa abundentă a oricărui har, savurăm harul Domnului, savurăm mângâierea eternă, stăm în harul îmbelșugat, Witness Lee

Savurăm diferite aspecte ale harului – Dumnezeu în Cristos distribuit întru noi pentru savurarea noastră

04/01/2026 by Credincios in Cristos 5 Comments

Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin. Apocalipsa 22:21

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să cunoaștem, să experimentăm și să savurăm harul lui Dumnezeu, adică trebuie să-L savurăm pe Dumnezeu în Cristos ca porție a noastră pentru savurarea noastră, împărtășindu-ne din multele aspecte diferite ale harului în experimentarea noastră zi de zi. Amin!

Săptămâna aceasta, venim la subiectul Harul în cartea Fapte și vrem să vedem cum Îl putem savura pe Cristos ca har în viața noastră de zi cu zi. De multe ori în viața de biserică, ne salutăm unii pe alții cu: Harul fie cu tine! sau Har ție, și facem bine să facem asta.

Dar ce este harul? Cum putem savura harul? Cum este harul legat de viața noastră de zi cu zi? Trebuie să vedem că harul lui Dumnezeu este ceva de o importanță extraordinară, căci astăzi suntem în epoca harului, iar întreaga Biblie se încheie cu: Harul Domnului Isus să fie cu toți sfinții.

Ceea ce încununează întreaga revelație din Biblie, ceea ce finalizează și chiar concluzionează revelația din cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, este harul. Nu este vorba de a face lucruri pentru Dumnezeu, de străduința noastră sau de lupta noastră pentru a face lucruri pentru El – este vorba de har.

Când a venit Cristos, a venit harul. Înainte de Cristos, exista legea lui Moise, iar poporul lui Dumnezeu trebuia să respecte legea pentru a fi în relație corectă cu Dumnezeu.

Dar acum, că a venit Cristos, harul este aici. Nu mai suntem în epoca legii – suntem acum în epoca harului și putem și ar trebui să Îl savurăm pe Cristos ca har în toate lucrurile.

Harul este Dumnezeul Triunic Însuși distribuit în ființa noastră și experimentat ca savurarea noastră

Ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. Efeseni 2:7

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să cunoaștem, să experimentăm și să savurăm harul lui Dumnezeu (Efeseni 2:7; 1 Corinteni 15:10). Harul lui Dumnezeu, are o importanță extraordinară.

Conform revelației divine din Noul Testament, harul nu este doar ceva ce Dumnezeu face pentru noi sau ne dăruiește, ci Dumnezeu Însuși, ceea ce Dumnezeu este pentru noi spre savurarea noastră (Ioan 1:16-17; 2 Corinteni 12:9).

Noul Testament dezvăluie că harul nu este în principal lucrarea pe care Dumnezeu o face pentru noi sau lucrurile pe care ni le dă El; mai degrabă, harul este Dumnezeul Triunic Însuși distribuit în ființa noastră și experimentat ca savurarea noastră.

De multe ori venim la Domnul și Îi cerem să facă lucruri pentru noi, să ne ajute să facem mai bine și să ne facă un frate sau o soră mai bun(ă), astfel încât să putem aduce o binecuvântare vieții de biserică. Dar acesta nu este har; harul este ceva intrinsec, ceva ce ține de Dumnezeul Triunic distribuit în ființa noastră pentru a fi experimentat de noi ca savurarea noastră. Amin!

Putem înțelege acest lucru pe plan mental, dar cât de mult suntem în experimentarea reală a harului în viața noastră de zi cu zi? Fie ca noi să avem o rugăciune în noi ca Domnul să ne acorde măsura de har de astăzi. Cât de mult avem nevoie de harul Domnului în fiecare zi.

Fie ca noi să ne rugăm unii pentru alții pentru a-L savura pe Dumnezeu în Cristos ca har. Fie ca noi să ne rugăm unii pentru alții ca toți sfinții să experimenteze măsura harului pentru astăzi.

Ioan 1:17 ne spune că harul a venit prin Isus Cristos; aceasta indică faptul că harul nu este un lucru, ci o persoană. Personificarea harului este Dumnezeu Însuși. Pavel și-a dat seama de acest lucru când a spus că s-a ostenit mai mult decât alții, dar nu el, ci harul lui Dumnezeu care este cu el (1 Corinteni 15:10).

Dumnezeu nu ne dă doar un dar, ceva numit har; harul este o Persoană, căci atunci când a venit Cristos, a venit harul. Harul lui Dumnezeu este cu noi; fie ca acest har, care este persoana minunată a lui Cristos pe care o savurăm, nu este în zadar.

Dacă punem laolaltă 1 Corinteni 15:10 și Galateni 2:20, vedem că nu mai sunt eu, ci Cristos, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. Harul este persoana lui Isus Cristos; harul a venit în persoana lui Isus Cristos. Când Dumnezeu este savurat de noi, acesta este har.

Dumnezeu vrea să fie savurat de om ca har, așa că El a venit în persoana lui Isus Cristos ca har pentru a fi savurat de noi.

Harul este Dumnezeu în Fiul Său, Isus Cristos, pentru a fi porția noastră, astfel încât să putem savura tot ceea ce este El. Harul este Dumnezeu venind la noi, fiind savurat de noi și venind să fie experimentarea și savurarea noastră.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, Dumnezeu a trecut printr-un proces. El a devenit om, fiind încarnat ca ființă umană, iar oamenii L-au văzut și L-au atins și au primit har după har de la El. El a murit pe cruce pentru a realiza răscumpărarea și a mers mai departe pentru a deveni un Duh dătător de viață.

Trăirea umană pe care a avut-o a fost minunată, perfectă și bogată în exprimarea lui Dumnezeu în toate atributele Sale divine manifestate în virtuțile Sale umane. Dar apoi El a murit și, după trei zile de moarte, a înviat pentru a deveni un Duh dătător de viață. El a biruit moartea, a ieșit din moarte și a înviat.

Acum, Dumnezeul Triunic procesat a fost finalizat pentru a fi Duhul dătător de viață, iar acest Duh ne dă har și chiar este har cu duhul nostru. Dumnezeu a investit mult timp și muncă pentru a trece printr-un proces pentru a deveni harul cu duhul nostru, pentru ca noi să Îl putem savura.

Harul nu este doar Cristos Însuși; este, de asemenea, Cristos mișcând, Cristos lucrând, Cristos domnind, Cristos convingând, Cristos supunând, Cristos mântuind și Cristos înălțând.

Harul nu este doar Cristos; este Cristos făcând multe lucruri pentru savurarea și experimentarea noastră. Poate că nu ne-am gândit la har în acest fel, dar harul este Cristos în lucrarea Sa cerească mișcând, lucrând, domnind, convingând, supunând, mântuind și înălțând.

Când Îl savurăm pe Cristos, când Îl vedem și-L apreciem acest Cristos viu și activ, ne împărtășim din El ca har. Fie ca noi să venim la Domnul zi de zi întorcându-ne către duhul nostru pentru a-L savura ca har. Fie ca noi să ne dăm seama că Dumnezeul personificat, care este har, este disponibil pentru savurarea și experimentarea noastră.

Harul este ceva ce ține de a-I permite lui Cristos să fie totul pentru noi, pentru savurarea noastră. Harul nu este ceva ce ține de ceea ce putem face noi, ci de ceea ce este El pentru noi și ceea ce poate face în noi, pentru noi și prin noi.

Doamne Isuse, vrem să cunoaștem, să experimentăm și să savurăm harul lui Dumnezeu cu duhul nostru! Aleluia, harul este Dumnezeu Însuși pentru savurarea noastră! Amin, Doamne, ne deschidem Ție astăzi doar pentru a Te savura! Fie ca noi să avem o schimbare în conceptul nostru ca să nu-Ți cerem să faci lucruri pentru noi și să ne dai lucruri, ci să venim să Te savurăm ca har! Aleluia, harul este Dumnezeul Triunic Însuși distribuit în ființa noastră și experimentat ca savurarea noastră! Amin, Doamne, vrem să Te savurăm astăzi. Fie ca să vedem că personificarea harului este Dumnezeu Însuși și fie ca să-Ți permitem să fii totul pentru noi și în noi! Slavă Domnului, nu mai sunt eu, ci Cristos! Aleluia, ne ostenim pentru Domnul, dar nu suntem noi, ci harul lui Dumnezeu care este cu noi! Îți mulțumim, Doamne, că Te putem savura ca har. Aleluia, harul este Dumnezeu în Fiul Său, Isus Cristos, ca să fie porția noastră, astfel încât să putem savura tot ceea ce este El! Amin, Doamne, vrem să-L savurăm pe Cristos mișcându-se, lucrând, domnind, convingând, supunând, mântuind și înălțând în noi! O, ce har minunat!

Diferite aspecte ale harului pentru experimentarea și savurarea noastră în viața noastră creștină

Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. Fapte 4:33

Noul Testament ne arată multe aspecte diferite ale harului pentru experimentarea și savurarea noastră în viața noastră creștină. Dacă am citi întregul Noul Testament și am verifica, exista aproximativ 100 de aspecte ale harului; în acest articol, am dori să menționăm și să ne concentrăm asupra a 17 dintre ele.

Slavă Domnului pentru diferitele aspecte ale harului pentru experimentarea noastră!

În Fapte 4:33 vedem un mare har; după ce Duhul fusese distribuit în primele zile din cartea Fapte, sfinții au avut un mare har. Ei se adunau într-un singur acord, se adunau laolaltă, frângeau pâinea din casă în casă și cu mare putere dădeau mărturie despre învierea Domnului Isus.

Și un mare har era peste toți. Fie ca astăzi să avem un mare har peste noi toți, rămânând în învățătura și părtășia apostolilor, rugându-ne într-un singur acord și adunându-ne din casă în casă.

Credem că Domnul are o dorință, un interes, o dorință de a ne aduce mai mult har și de a ne împarte mai mult har, chiar de a ne revărsa mai mult har. Trebuie doar să cooperăm cu El. Fie ca mare har să fie peste noi toți, în toate bisericile locale din Africa, Europa, Asia, America de Nord și America de Sud.

Cu cât intrăm mai mult în acest har, cu atât mai mult ne va aduce la un singur acord și ne va face capabili să menținem singurul acord și să ducem mărturia Domnului la sfârșitul acestei epoci. Amin!

Fapte 11:23 vorbește despre harul vizibil; Barnaba a călătorit la Antiohia și, când a ajuns, a văzut harul lui Dumnezeu. Ce minunat e că harul poate fi vizibil!

Cum este posibil așa ceva? El a văzut ceva petrecându-se printre sfinți; viețile lor erau diferite, oamenii se schimbau, exista bucurie și pace acolo, iar harul se manifesta vizibil. Se manifesta ceva în viața lor și în întâlnirile lor, iar harul era vizibil.

Oamenii spun astăzi: Dacă aș putea să-L văd pe Dumnezeu, poate aș crede în El. Ei bine, trebuie să-i invităm la întâlnirile bisericii, astfel încât să vadă harul lui Dumnezeu vizibil!

Cu toții putem mărturisi că, atunci când venim la întâlnirile bisericii, vedem har printre sfinți. Putem fi plini de griji sau obosiți, dar harul este porția noastră în întâlniri și suntem umpluți din belșug de harul vizibil. Mulți dintre noi putem mărturisi despre experiențe în care am văzut har. Când vedem harul, ne bucurăm și suntem încurajați.

Harul ne mântuiește (Efeseni 2:5; Tit 2:11; 2 Timotei 1:9). Nu suntem mântuiți prin fapte sau lucrări, ci prin har. Mărețul har, ce dulce este acest cuvânt, care a mântuit un nenorocit ca mine! Acest imn, compus de John Newton, este atât de bogat și minunat, deoarece provine din experimentarea sa din Cristos.

Deși era o persoană dură și aspră, într-o zi s-a întors către Domnul și și-a dat seama că avea nevoie de Dumnezeu. Harul ne mântuiește. Suntem mântuiți prin har. Nu suntem mântuiți prin lege sau religie, ci prin har. Harul lui Dumnezeu aduce mântuire tuturor oamenilor.

Harul ne împuternicește (2 Timotei 2:1). Pe măsură ce degradarea se strecoară în biserici și mulți se abat de la economia lui Dumnezeu, trebuie să fim împuterniciți în harul care este în Cristos Isus.

Timotei a fost copilul spiritual al lui Pavel și un conlucrător mai tânăr; a fost încurajat de Pavel să fie împuternicit în har, în fața oricărei degradări. În timpul degradării și declinului, trebuie să fim împuterniciți în har. Harul poate face acest lucru în noi.

Harul este împărțit (Galateni 2:9). Iacov, Chifa și Ioan au înțeles că harul i-a fost dat lui Pavel; ceva i-a fost împărțit lui Pavel. Persecutorul bisericii, care se opunea Domnului și bisericii, acum primea har. Aceasta nu este ceva doctrinar, nu este ceva ce ține de învățătură, ci ceva ce ține de experimentare și savurare.

Ioan 1:14 și 16-17 vorbesc despre harul adevărat. Harul și realitatea merg împreună ca o pereche. Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, și noi am privit gloria Lui, o glorie ca a singurului născut din Tatăl, plin de har și realitate. Harul este real. Toți am gustat harul. Am văzut harul. Harul este real. Amin!

În Fapte 14:26, vedem că frații sunt încredințați harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care urmau să o îndeplinească. După ce cinci frați s-au adunat pentru a sluji Domnului cu rugăciune și post, Duhul a venit și le-a cerut să-i pună deoparte pe Saul și pe Barnaba pentru lucrarea la care El îi chemase.

Frații i-au încredințat pe cei doi Domnului și harului lui Dumnezeu. Pentru noi, a face lucrarea lui Dumnezeu este în întregime ceva ce ține de har.

Efeseni 3:8 vorbește despre harul pentru a funcționa. Harul i-a fost dat lui Pavel pentru a funcționa în a vesti neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Cristos ca Evanghelie. Lui Pavel i-a fost dată o funcție specială, iar această funcție i-a fost transmisă prin har.

Evrei 4:16 vorbește despre har pentru ajutor la timp. Putem și ar trebui să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har pentru ajutor la timp. Cum accesăm harul? Cum primim harul? Trebuie să venim la tronul harului în duhul nostru.

Tronul reprezintă autoritatea și, în acest caz, este al harului, care se revarsă asupra noastră cu bogățiile lui Dumnezeu. Putem înainta cu îndrăzneală aplicând sângele prețios al lui Cristos pentru a veni la Domnul în duhul nostru și a fi alimentați cu har pentru ajutor la timp.

În fiecare zi, putem face timp să venim la Domnul în viața noastră de zi cu zi pentru a-L savura.

În Romani 5:2, 17 și 20-21, vedem harul abundent și care domnește. Stăm în acest har și ne lăudăm cu el. Harul este poziția noastră, iar harul este lauda noastră. Mai mult, harul domnește în noi. Când Îl savurăm pe Domnul, când savurăm diferitele aspecte ale harului în experiența noastră zilnică, harul domnește în noi.

Cu cât experimentăm mai mult harul, cu atât primim mai mult abundența harului, domnim în viață prin Cristos, căci El domnește în noi. Harul trebuie să domnească în noi ca împărat pentru a birui orice fel de lucru negativ. Această domnie prin dreptate este spre viața eternă, finalizându-se în Noul Ierusalim. Amin!

Doamne Isuse, vrem să savurăm feluritele aspecte ale harului în viața noastră creștină de zi cu zi și în viața de biserică. Amin, Doamne, fie ca să Te savurăm ca har și să fim umpluți de Tine ca har, ca să avem un mare har printre noi! Fie ca harul să fie atât de real pentru noi în viața noastră de zi cu zi, în osteneala noastră, în comportamentul și schimbarea noastră în viață, încât harul să fie vizibil! Oh, fie ca toți să vadă harul lui Dumnezeu savurat și exprimat printre noi în viața de biserică! Împuternicește-ne prin harul Tău. Dă-ne mai mult din harul Tău, ca să putem trăi viața creștină. Fie ca să ne împărtășim din harul real al lui Dumnezeu, savurându-L pe Cristos ca har în viața noastră de zi cu zi. Amin, Doamne, avem nevoie de harul Tău pentru a funcționa în viața de biserică într-un mod normal. Ne apropiem de tronul harului pentru a primi îndurare și a găsi har pentru ajutor la timp. Amin, Doamne, avem nevoie de harul Tău astăzi! Fie ca savurarea lui Cristos ca har să domnească în noi pentru ca harul să domnească în noi! Amin, Doamne, primim abundența harului și a darului dreptății pentru a domni în viață prin Isus Cristos! Slavă Domnului!

Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 2 Corinteni 12:9

Romani 3:24 ne spune că suntem îndreptățiți prin harul Său. Nu suntem îndreptățiți prin fapte; suntem îndreptățiți fără plată prin harul Său.

Plângeri 3:55 ne spune cum să primim harul: chemând Numele Domnului. Când chemăm Numele Domnului, primim har! O, Doamne Isuse!

Romani 12:6 vorbește despre daruri care ne sunt date conform harului. Fiecare credincios în Cristos primește daruri conform harului. Aleluia!

Un aspect foarte plăcut al harului este harul suficient, văzut în 2 Corinteni 12:9. Datorită revelațiilor pe care Pavel le-a primit de la Domnul, pentru ca inima lui să nu se înălțe din cauza cuvintelor pe care le-a auzit și a vedeniilor pe care le-a avut, Dumnezeu i-a dat un țepuș în carne.

Pavel L-a rugat pe Domnul de trei ori să îndepărteze acest țepuș, dar singurul răspuns al Domnului a fost: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Așa că Pavel s-a lăudat mult mai mult cu slăbiciunea sa, pentru ca puterea lui Cristos să locuiască peste el.

Harul lui Cristos este puterea care se desăvârșește în slăbiciunea noastră. Dacă suntem puternici, nu putem savura har; când suntem slabi, ceea ce suntem cu toții, Îl putem savura Cristos ca har.

Harul atotsuficient ne umbrește, ne susține și ne întărește în mod pozitiv. Acest har ne protejează și ne acoperă, apărându-ne de dușman.

Nu vrem să arătăm altora că suntem slabi; mai ales frații cred că sunt atât de puternici și dau o față curajoasă când sunt în adunări. Dar când suntem puternici, Domnul nu poate lucra în noi, căci se pare că nu avem nevoie de El ca har.

De multe ori, când lucrurile merg bine, suntem autosuficienți și trăim ca și cum nu am avea nevoie de Domnul. O, Doamne! Așadar, Domnul aranjează lucrurile în viața noastră pentru a ne arăta cât de slabi suntem și, uneori, El poate chiar permite ca lucrurile să rămână în viața noastră pentru a ne expune continuu slăbiciunea.

Fie ca noi să ne dăm seama că suntem slabi și dependenți de Domnul și fie ca noi să ne dăm seama că aceasta este o binecuvântare, căci harul Lui ne poate fi suficient. Amin!

2 Corinteni 13:14 vorbește despre harul Domnului Isus Cristos. Apostolul Pavel a văzut că harul este al Domnului Isus Cristos, iar acest har al lui Cristos, împreună cu dragostea lui Dumnezeu și cu părtășia Duhului Sfânt, este cu noi, chiar cu duhul nostru. Slavă Domnului pentru harul lui Isus Cristos!

Harul Domnului Isus este cu duhul nostru; Cristos ca har este cu duhul nostru (Galateni 6:18; 1 Corinteni 16:23; 2 Timotei 4:22).

Unde este harul astăzi? Harul este cu duhul nostru. Tronul lui Dumnezeu este în duhul nostru. Calea de a atinge harul și de a primi harul este prin exersarea duhului nostru. Fie ca să nu ne neglijăm duhul nostru, ci să-l prețuim.

Întreaga Biblie se încheie cu: „Harul Domnului Isus să fie cu toți sfinții” (Apocalipsa 22:21). Mulți oameni știu că Geneza 1:1 spune că la început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.

Dar cine știe cum se termină Biblia? Ceea ce a făcut Domnul de-a lungul Bibliei este să ne aducă pe toți într-o experimentare mai subiectivă și personală a lui Cristos.

La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul, dar de-a lungul epocilor, El vrea să vină să fie har pentru noi. Fie ca noi să fim cei care savurează multele aspecte diferite ale harului în viața noastră creștină și în viața de biserică, astăzi și în fiecare zi!

Doamne Isuse, ne deschidem Ție pentru a savura diferitele aspecte ale harului în situațiile prin care trecem astăzi. Ne exersăm duhul pentru a chema Numele Tău și a ne împărtăși din Tine ca har. Amin, Doamne, fie ca noi să Te savurăm ca har suficient astăzi. Fie ca harul Tău să se manifeste în slăbiciunea noastră astăzi. Amin, Doamne, harul Tău este suficient pentru noi! Chiar și atunci când trecem prin situații dificile, când slăbiciunea noastră se manifestă și este expusă, vrem să Te savurăm ca har și să ne împărtășim din tot ceea ce ești Tu în duh. O, Doamne, chiar și atunci când pare că nu putem suporta ceva, pentru că suntem atât de slabi, venim la Tine! Acoperă-ne, protejează-ne și umbrește-ne cu harul Tău. Sprijină-ne, susține-ne și întărește-ne prin harul Tău. Aleluia, harul Domnului Isus este cu duhul nostru. Amin, Doamne, ne întoarcem către duhul nostru și ne exersăm duhul pentru a Te savura ca har! Aleluia, harul Domnului Isus este cu toți sfinții! Slavă Domnului pentru diferitele aspecte ale harului, toate acestea fiind Dumnezeu în Cristos pentru savurarea noastră astăzi!!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Enjoy Different Aspects of Grace – God in Christ Dispensed into us for our Enjoyment, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 6 cu tema: Harul în cartea Fapte (ziua 1), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025SITERO-RO-w6d1, Cristos e savurarea noastră, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, diferite aspecte ale harului, Dumnezeu în Cristos distribuit întru noi, experimentarea și savurarea noastră, harul abundent, harul Domnului Isus Cristos, harul ne împuternicește, îndreptățiți prin har, înviorarea de dimineață, mântuiți prin har, savurăm harul lui Dumnezeu, Witness Lee

Învățăm să nu aducem amestec în biserică și să ne împlinim cursul slujbei noastre

01/01/2026 by Credincios in Cristos 4 Comments

În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții. Romani 8:2

Trebuie să învățăm din greșeala lui Iacov și din amestecul devastator al bisericii din Ierusalim, să nu aducem niciun amestec în viața de biserică și trebuie să învățăm din lecția lui Pavel să împlinim cursul slujbei noastre înaintea Domnului, indiferent de ce se întâmplă.

Slavă Domnului că El nu doar ne arată ce face într-un mod pozitiv prin discipoli și chiar mai mult, El ne dă lecții de învățat pentru a fi avertizați. Fie ca noi să primim îndurare de la Domnul pentru a fi mântuiți de uneltirile lui Satan de a zădărnici răspândirea și zidirea bisericii.

Cartea Fapte consemnează răspândirea Cristosului înviat în înălțarea Sa prin discipoli pentru producerea bisericilor ca împărăție a lui Dumnezeu pe pământ. Pe măsură ce Domnul căuta să se răspândească, discipolii lui Cristos, care erau evrei prin natură și prin constituție, L-au împiedicat pe Domnul în răspândirea Sa, căci Domnul le-a expus constituția și concepțiile lor. La fel este și cu noi astăzi.

Domnul dorește să se răspândească într-o anumită zonă sau într-un anumit grup de oameni, dar noi putem avea preconcepții despre acei oameni, poate nu ne plac anumite aspecte ale culturii lor și pur și simplu îi privim de sus. Așadar, Domnul poate să nu aibă o cale de a se mișca liber prin noi. O, Doamne!

Apostolul Petru, de exemplu, a trebuit să fie salvat de vălurile tradițiilor sale religioase și ale vechiului său mediu; el credea că mântuirea este pentru evrei, iar biserica este pentru evrei, dar Dumnezeu vrea să-L răspândească pe Cristos la toate națiunile. O, Doamne!

Fie ca noi să fim mântuiți de orice concepte culturale și religioase și fie ca noi să rămânem sub viziunea cerească a economiei eterne a lui Dumnezeu, astfel încât El să poată răzbate în noi și să curgă prin noi.

De asemenea, trebuie să fim mântuiți de orice dispute care apar între sfinții care Îl slujesc pe Domnul, în special din cauza relațiilor personale și a afecțiunilor naturale. O, Doamne! Fie ca Domnul să aibă o cale pură și clară de a curge în noi, conform economiei Sale din Noul Testament, și fie ca noi să fim mântuiți de orice relații naturale! Fie ca noi să ne amintim bine că nu ne aducem niciodată relațiile noastre naturale și nu preferăm oameni sau grupuri de oameni în slujirea Domnului de către noi.

Fie ca Domnul să aibă o cale de a străluci asupra noastră și de a expune orice și tot ce Îl împiedică să se răspândească în noi, prin noi și în jurul nostru. Și fie ca noi să spunem Amin strălucirii și expunerii Sale, astfel încât El să poată curăța aceste lucruri din ființa noastră.

Să învățăm din greșelile lui Iacov și Pavel să nu aducem amestec în biserică

Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. Galateni 2:20

În Fapte 21:18-21 vedem că trebuie să învățăm din greșeala lui Iacov și din amestecul devastator al bisericii din Ierusalim (Matei 22:7; 24:1-2). Iacov era considerat un apostol de frunte în Ierusalim, în principal datorită evlaviei sale datorate respectării legii.

El a făcut marea greșeală de a înălța Vechiul Testament al literelor; a făcut acest lucru sub o mantie frumoasă. El a prețuit legea literelor prin Moise, totuși a numit-o „legea desăvârșită a libertății” (Iacov 1:25). Am putea crede că această lege perfectă a libertății este legea vieții, dar, de fapt, cuvintele „perfect” și „libertate” sunt o manta care acoperă aprecierea lui Iacov pentru legea lui Moise.

Dumnezeu nu vrea să păzim legea perfectă a libertății; mai degrabă, Ieremia a profețit despre legea vieții care va fi scrisă în inimile noastre (Ieremia 31:32-34), iar Pavel a vorbit despre legea Duhului vieții (Romani 8:2).

Ceea ce a vorbit Iacov nu era legea vieții, ci legea literei. Iacov a folosit termeni precum lege, legea împărătească, legea perfectă a libertății, cuvântul adevărului și cuvântul sădit; toate acestea se referă la aceeași lege mozaică. El a apreciat foarte mult legea (Fapte 21:20) și, prin aceasta, a adus un amestec în viața de biserică. O, Doamne Isuse!

Când a venit Cristos, legea s-a sfârșit; legea a fost dată prin Moise, și aceea a fost epoca legii, dar harul a venit prin Isus Cristos – acum suntem în epoca harului (Ioan 1:17). Nu mai suntem în epoca legii; suntem în epoca harului, în care nu trebuie să păzim legea lui Moise, ci să fim atenți la legea Duhului vieții.

Apostolul Pavel a vorbit despre a fi crucificat împreună cu Cristos și a fi făcut asemenea morții lui Cristos prin puterea învierii lui Cristos (Galateni 2:20; Filipeni 3:10). Această viață, o viață crucificată cu Cristos în care El trăiește în noi și noi Îl trăim pe Cristos, produce viața Trupului care se finalizează în Noul Ierusalim.

Viața creștină nu este o viață de cultivare a sinelui, ci o viață de renegare de sine; cultivarea de sine nu îndeplinește economia lui Dumnezeu, ci renegarea de sine o face (Matei 16:24). Slavă Domnului că vechiul nostru „eu” a fost crucificat; acum nu ar trebui să mai fim noi cei care trăiesc, ci Cristos care trăiește în noi.

În loc să accentuăm sau să încurajăm autocultivarea și respectarea legii lui Moise, ar trebui pur și simplu să-L trăim pe Cristos; ceea ce ar trebui să știm printre noi este doar Isus Cristos, și El crucificat (1 Corinteni 2:2).

Noi, cei ce suntem ai lui Cristos Isus, am crucificat carnea cu patimile și poftele ei (Galateni 5:24). Nu trebuie să ne străduim mai mult să rezistăm ispitelor; mai degrabă, trebuie să crucificăm carnea cu patimile și poftele ei și trebuie să renunțăm la orice eforturi de a-I plăcea Domnului sau de a împlini legea.

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră, astfel încât să nu aducem niciun amestec în viața de biserică. Fie ca noi să învățăm din lecția lui Iacov să-I permitem Domnului să înlăture orice apreciere pentru lege sau religie și să ne fixăm pe Cristos, singurul care ar trebui să trăiască în noi astăzi!

Iacov se lăuda că în biserica din Ierusalim existau mii de evrei credincioși, care erau plini de râvnă pentru lege (Fapte 21:20). Poate suna bine, dar este un amestec în viața de biserică. Dacă vizitați astăzi o biserică locală și prezbiterii de acolo vă spun: „Uite, frate, câți sfinți avem și toți sunt plini de râvnă pentru Lege!”

Trebuie să fim plini de râvnă pentru a-L câștiga pe Cristos, să fim găsiți în Cristos, să-L cunoaștem pe Cristos, să-L urmărim pe Cristos și să-L înălțăm pe Cristos pentru a-L savura pe deplin pe Cristos (Filipeni 3:6-14; Coloseni 1:18). Amin!

Cea mai mare lipsă a lui Iacov este crucea lui Cristos; perfecțiunea creștină din Iacov duce doar la autocultivare, dar un creștin nu caută să se perfecționeze conform legii, ci mai degrabă este transformat în moartea lui Cristos prin puterea învierii Sale.

Fie că suntem un om bun sau un om rău, trebuie să fim terminați. Nu mai sunt eu, ci Cristos. Nu autocultivare, ci o viață crucificată, pentru ca Cristos să trăiască în noi.

Fie ca Domnul să ne mântuiască de a aduce orice amestec în viața de biserică de astăzi. Fie ca noi să nu amestecăm cuvântul lui Dumnezeu cu concepțiile noastre religioase, concepțiile tradiționale sau gândurile culturale.

Fie ca noi să fim la curent cu Domnul în lucrarea Sa pe pământ astăzi și fie ca noi să fim una cu El și una cu sfinții sub viziunea cerească a economiei lui Dumnezeu.

Trebuie să învățăm din lecția lui Pavel să fim mântuiți de amestecarea practicilor iudaice cu economia noutestamentară a lui Dumnezeu; această amestecare nu este doar eronată, ci și abominabilă în ochii lui Dumnezeu (Fapte 21:18-27, 31, 36; Evrei 10:29).

Este incredibil că Pavel, care a văzut clar viziunea economiei noutestamentare a lui Dumnezeu, a făcut ceea ce a făcut în Fapte 21; era pe punctul de a amesteca practicile iudaice cu economia noutestamentară a lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a întrerupt acest lucru și l-a oprit.

El voia să se facă evreu pentru evrei, dar aceasta era prea mult pentru Dumnezeu, căci aducea o amestec în viața de biserică.

Aceasta arată că, atunci când există amestec în viața de biserică, este ușor să fim de acord cu el, chiar dacă avem o viziune clară. Fie ca Domnul să Se îndure de noi în această privință. Fie ca noi să ne rugăm cu adevărat Domnului și să-L rugăm:

Doamne Isuse, mântuiește-ne de a aduce orice amestec în viața de biserică de astăzi! Salvează-ne de la a introduce practici și tradiții religioase în viața de biserică de astăzi. Fie ca noi să vedem o viziune clară a economiei eterne a lui Dumnezeu și să Te lăsăm să Te introduci în noi pentru zidirea bisericii. Amin, Doamne, scrie legea vieții în inimile noastre, astfel încât să Te putem exprima spontan. Aleluia, nu trebuie să practicăm autocultivarea conform legii lui Moise, pentru că avem legea Duhului vieții în duhul nostru! Amin, Doamne, prețuim faptul că suntem un singur duh cu Tine și respingem orice autocultivare conform legii. Fie ca noi să trăim o viață crucificată astăzi, fiind conformați morții lui Cristos prin puterea învierii Sale. Amin, Doamne, fie ca să nu mai fiu eu, ci Cristos să trăiască în noi. Păstrează-ne în duhul nostru astăzi. Fie ca noi să nu încercăm să ne îmbunătățim pe noi înșine sau să-i ajutăm pe alții să practice autocultivarea, ci pur și simplu să ne concentrăm pe câștigarea lui Cristos, pe cunoașterea lui Cristos, pe trăirea lui Cristos și pe exprimarea lui Cristos!

Învățăm din lecția lui Pavel să facem tot ce este necesar pentru a împlini cursul slujbei noastre

Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. Fapte 20:24

O altă lecție pe care trebuie să o învățăm înaintea Domnului este lecția apelului lui Pavel la Cezar, folosindu-și cetățenia romană pentru a se salva de persecutorii săi, astfel încât să-și poată împlini cursul slujbei lui (Fapte 22:25-29; 23:10-11; 25:8-12; 26:32).

Apostolul Pavel nu a fost perfect și nici nu a încercat să se perfecționeze; pe de o parte, nu a ascultat de avertismentul Duhului în Trup mergând la Ierusalim și, pe de altă parte, a făcut tot ce este necesar pentru a-și împlini slujba.

Pavel a fost dispus să-și sacrifice viața pentru Domnul, dar totuși s-a străduit să trăiască mai mult pentru a putea împlini slujba înaintea Domnului cât mai mult posibil (Fapte 20:24).

El a mers la Ierusalim, deși a fost avertizat de Duhul Sfânt prin multe membre ale Trupului că va fi legat și întemnițat dacă va merge, și a fost întemnițat acolo. Pavel Îl iubea pe Domnul și era dispus să-și sacrifice viața pentru Domnul.

Totuși, când a fost întemnițat, nu a considerat că își terminase întreaga slujbă; prin urmare, și-a folosit cetățenia romană pentru a se salva de persecutori și a-și prelungi zilele aici pe pământ.

Faptul că Pavel a fost întemnițat nu i-a oprit slujba; dimpotrivă, mai avea multe de făcut în Domnul și pentru Domnul. Dumnezeu, în suveranitatea Sa, l-a salvat pe Pavel pentru a-l putea separa de toate situațiile periculoase și capcanele. Dumnezeu l-a salvat pe Pavel și l-a trimis într-o închisoare liniștită, pentru ca Pavel să poată avea un mediu liniștit și timp pentru a-și scrie epistolele.

Dacă ne uităm la istoria lui Pavel atât în Fapte, cât și în Epistole, vedem că Pavel a fost în Cezareea (24:27) și în Roma (28:16, 23, 30) într-o închisoare liniștită, pentru a-și scrie ultimele epistole.

Domnul a avut o cale prin Pavel să dezvăluie într-un mod exhaustiv și complet ceea ce avea în inimă pentru biserică. Cât de recunoscători Îi suntem Domnului astăzi pentru scrisorile pe care le-a scris Pavel, căci acestea au devenit parte a întregirii cuvântului lui Dumnezeu.

Pavel a fost una cu Domnul prin ultimele sale epistole pentru a dezvălui în mod exhaustiv bisericii, de-a lungul generațiilor, revelația misterului economiei noutestamentare al lui Dumnezeu, pe care a primit-o de la Domnul.

Nu suntem noi recunoscători Domnului pentru revelația divină pe care a dezvăluit-o prin Pavel? Fără slujba sa de completare, revelația divină din cuvântul lui Dumnezeu nu ar fi completă.

Fie ca din lecția lui Pavel să învățăm să nu renunțăm atunci când ni se pare că, din cauza neascultării noastre de îndrumarea Domnului în Trup, ne aflăm într-o închisoare, într-un loc care ne limitează la maximum.

De multe ori Domnul îi „întemnițează” pe anumiți membri ai Trupului Său, punându-i într-un loc liniștit, astfel încât să Îl savureze într-un mod mai profund și să elibereze viața divină prin ei, pentru ca multe membre ale Trupului să fie încurajate.

Fie ca niciodată să nu ne gândim că, acum, fiind limitați de Domnul într-o anumită situație sau mediu, funcția noastră înaintea Domnului s-a încheiat. Dacă ne uităm la Pavel, beneficiul și profitul pe care biserica le-a primit de-a lungul generațiilor din epistolele sale vor fi măsurate de o veșnicie (Fapte 25:11 și nota de subsol 1 din Biblia Recovery Version).

Slavă Domnului pentru slujba lui Pavel din închisoare; din închisoare a scris epistolele, alcătuind inima revelației divine – Efeseni, Filipeni, Coloseni și Galateni. Tot din închisoare, a scris 1 Timotei, 2 Timotei și Tit, împreună cu Evrei.

Poate că ne gândim și preferăm o situație plăcută, confortabilă, călătorind, bucurându-ne și predicând Evanghelia, dar în cazul lui Pavel, Domnul a folosit închisoarea sa pentru a elibera cel mai înalt vârf al revelației divine. Ce model este acesta pentru noi și cât de mult trebuie să învățăm cu toții acest lucru!

Doamne Isuse, vrem să fim una cu Tine pentru a împlini cursul slujbei noastre! Te iubim, Doamne, și vrem să mergem mai departe cu Tine, indiferent ce se întâmplă, pentru ca Tu să crești în noi, să curgi prin noi și să slujești altora prin noi. Îți mulțumim pentru toate situațiile noastre și mediul în care ne aflăm. Pur și simplu ne deschidem către Tine, Doamne, și vrem să-Ți oferim o cale de a avansa în noi și prin noi. Fie ca să nu privim în jos sau să fim dezamăgiți de situațiile limitatoare în care ne aflăm. Fie ca să nu ne descurajăm atunci când suntem puși într-o „închisoare” ca urmare a neascultării de călăuzirea Ta în Trup. O, Doamne, fie ca noi să ne străduim să trăim mai mult în toate situațiile, folosind toate lucrurile, pentru a putea împlini slujba înaintea Domnului cât mai mult posibil! Amin, Doamne, chiar și atunci când ne aflăm într-un mediu liniștit și restrictiv, fie ca noi să Te savurăm, să Te câștigăm și să-Ți permitem să curgi în noi și prin noi pentru zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Learn not to Bring Mixture into the Church and Fulfill the Course of our Ministry, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 5 cu tema: Să ne păstrăm în singura curgere a lucrării Domnului pentru răspândirea bisericii și să primim îndurarea Domnului ca să fim mântuiți de uneltirile lui Satan (ziua 5), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, biserica lui Cristos, economia lui Dumnezeu, Îl slujim pe Domnul, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, Trupul lui Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2025SITERO-RO-w5d5, conformați morții lui Cristos, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, îl trăim pe Cristos, învățăm din greșelile lui Iacov și Pavel, ne împlinim cursul slujbei noastre, nu aducem amestec în biserică, o viață crucificată, slujba lui Pavel din închisoare, Witness Lee

Să fim mântuiți de rânduieli și tradiții religioase și să ne menținem în curgere

30/12/2025 by Credincios in Cristos 3 Comments

Ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câștig de la noi, căci nu suntem în neștiință despre planurile lui. 2 Cor. 2:11

Ca și credincioși în Cristos, trebuie să primim îndurarea Domnului pentru a fi salvați de planurile lui Satan de a zădărnici răspândirea și zidirea bisericii; trebuie să ne ferim de factorii negativi, să învățăm din istoria noastră și să ne menținem în curgerea epocii pentru zidirea Trupului lui Cristos. Amin!

În cartea Fapte vedem istoria lui Dumnezeu în om; discipolii nu au mers doar să predice Evanghelia, ci mai mult, au mers să-L predice pe Cristosul înviat în înălțarea Sa pentru a produce bisericile ca Împărăție a lui Dumnezeu pe pământ.

Astăzi, suntem continuarea cărții Fapte și trebuie, de asemenea, să-L predicăm pe Cristosul înviat în oameni prin predicarea Evangheliei și prin viața noastră, astfel încât Împărăția lui Dumnezeu să fie răspândită și biserica să fie zidită.

Pe partea pozitivă, există multe lucruri pozitive pe care le putem învăța de la primii ucenici și facem bine să învățăm de la ei.

În ceea ce privește partea negativă, însă, trebuie să fim avertizați cu privire la anumite aspecte, deoarece au existat lucruri pe care Satan le-a introdus pentru a deteriora părtășia, a opri părtășia și a împiedica lucrarea Domnului pe pământ.

Biblia este credincioasă în a ne prezenta nu numai partea pozitivă, ci și partea nu atât de pozitivă, astfel încât să putem lua aminte la avertisment și să fim păstrați în curgerea lui Dumnezeu.

Satan are anumite planuri. Nu ar trebui să fim ignoranți în ceea ce privește planurile lui. Cel rău este în culise în toate și lucrează în toate pentru a împiedica lucrarea Domnului pe pământ și a opri propagarea lui Cristos pentru aducerea Împărăției lui Dumnezeu.

Fie ca Satan să nu ne uzurpe (2 Corinteni 2:11) și fie ca noi să nu fim ignoranți în ceea ce privește planurile lui. Mai degrabă, fie ca noi să ne dăm seama că Domnul operează în culise pentru a Se propaga în om și fie ca noi să fim conștienți de planurile vrăjmașului.

Uneltirile vrăjmașului sunt comploturile, planurile, uneltirile, intențiile și scopul său, toate acestea fiind concentrate pe împiedicarea împlinirii economiei lui Dumnezeu și distrugerea clădiriilui Dumnezeu.

Cât de mult avem nevoie să primim îndurarea Domnului astăzi, pentru a putea fi mântuiți de uneltirile lui Satan de a zădărnici răspândirea și zidirea bisericii!

Fie ca noi să fim în alertă, învățând din istoria noastră în viața de biserică de la bun început și fie ca noi să ne menținem în curgerea epocii, unicul curent divin, pentru zidirea Trupului lui Cristos!

Să fim mântuiți de rânduieli, tradiții religioase și vechiul trecut și să trăim sub viziunea economiei eterne a lui Dumnezeu

Rămâneți dar tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei. Gal. 5:1 din pricina fraților mincinoși, furișați și strecurați printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie. Gal. 2:4

Când biserica a început să se răspândească, așa cum este consemnat în cartea Fapte, Satan a creat multe probleme pentru a limita răspândirea bisericii.

Trebuie să vedem aceste probleme și să fim conștienți de uneltirile lui Satan și trebuie să fim mântuiți de lucrurile pe care Satan le ridică pentru a împiedica zidirea bisericii.

Unul dintre primele lucruri pe care Satan le-a folosit a fost limitarea și robia iudaismului (Fapte 15:1-34), care sunt vechile rânduieli și tradiții din iudaism.

Credincioșii din Iudeea erau creștini, dar erau și evrei care încă păstrau tradițiile iudaismului și priveau biserica și viața creștină dintr-un punct de vedere evreiesc.

Mulți dintre ei credeau că legea, rânduielile și ritualurile lor erau de la Dumnezeu; prin urmare, le respectau, încercau să fie pioși prin aceasta și se considerau cei mai în măsură să păzească cuvântul lui Dumnezeu.

Domnul Isus a predicat Evanghelia pentru ca toți oamenii să fie mântuiți și nu a subliniat niciodată nimic legat de iudaism; cu toate acestea, discipolii au fost foarte mult influențați de iudaism.

Satan a folosit acest lucru pentru a limita sever biserica și a aduce probleme. Odată ce Pavel a văzut viziunea cerească, însă, a vorbit clar despre aceasta, iar Domnul a avut o cale de a îndepărta această limitare.

Poate că nu suntem influențați de iudaism astăzi, dar este posibil să avem o mulțime de rânduieli și regulamente care leagă biserica. O, Doamne Isuse!

Duhul Sfânt nu poate fi legat, dar biserica poate fi limitată în răspândirea și zidirea ei prin regulile și rânduielile noastre bazate pe trecutul, religia și concepțiile noastre. Ori de câte ori se întâmplă acest lucru, Duhul Sfânt reacționează și rupe rânduielile.

Fie ca noi să rămânem în cuvântul lui Dumnezeu și să nu ne abatem de la viziunea cerească a economiei lui Dumnezeu, fără a lua vreo rânduială sau regulament care L-ar limita pe Domnul.

Însă dacă luăm principiile din Biblie ca rânduieli moarte, ne aflăm în principiul iudaismului. Biserica nu depinde de rânduieli sau regulamente, ci de Duhul Sfânt.

Se poate încerca să lege biserica, dar Duhul nu poate fi legat sau limitat. Trebuie să fim mântuiți de rânduielile și regulile noastre, trebuie să fim eliberați de religia noastră și trebuie să trăim și să umblăm conform viziunii cerești a economiei lui Dumnezeu!

Trebuie să fim mântuiți de rânduielile exterioare și moarte, de opiniile umane și de sine cu vechile sale concepte (Romani 5:10; Filipeni 1:19-21a; 2:12-16; Fapte 15:1-12; Galateni 2:21; 5:1; 2:4).

Dacă primim îndurare de la Domnul, vom fi mântuiți în aceste privințe; gradul în care suntem mântuiți este gradul în care biserica poate fi zidită.

Pentru ca noi să fim zidiți și pentru ca biserica să aibă o cale de a se răspândi sub călăuzirea și mișcarea Duhului Sfânt, trebuie să fim mântuiți de rânduieli, regulamente și religie.

Trebuie să învățăm din lecția lui Petru să fim mântuiți de vălurile tradițiilor noastre religioase și ale vechiului nostru trecut, astfel încât să putem vedea și trăi sub viziunea economiei eterne a lui Dumnezeu pentru a păstra adevărul Evangheliei (Fapte 10:9-16; Galateni 2:11-14).

Fie ca Domnul să aibă îndurare de noi și să răzbată în noi. Fie ca noi să primim îndurarea Domnului pentru a rămâne sub viziunea cerească a economiei eterne a lui Dumnezeu și fie ca noi să-I permitem Domnului să expună și să înlăture orice rânduieli, regulamente și tradiții religioase care ne-ar împiedica să Îl savurăm pe Cristos și să fim una cu El pentru a răspândi biserica.

Fie ca noi să nu împiedicăm răspândirea bisericii prin rânduielile, regulile și tradițiile noastre religioase.

Dacă Domnul nu poate răzbate în noi, El va trebui să pătrundă ca Duh Sfânt și să meargă la alți oameni care sunt dispuși să-I permită să răzbată și să acționeze. Este bine să venim la Domnul și să fim înaintea Lui în legătură cu acest lucru, spunându-I:

Doamne Isuse, vrem să cooperăm pe deplin cu Tine în mișcarea Ta de a răspândi biserica pe întregul pământ. Ne dăm Ție astăzi. Vrem să primim îndurarea Ta pentru a fi mântuiți de uneltirile lui Satan de a zădărnici răspândirea și zidirea bisericii. Amin, Doamne, păstrează-ne în duhul nostru astăzi, un singur duh cu Tine. Vrem să ne menținem în curgerea epocii pentru zidirea Trupului lui Cristos. Strălucește asupra noastră, Doamne, și expune orice rânduieli exterioare și moarte. Salvează-ne de rânduieli, opinii omenești și sinele cu vechile sale concepte. O, Doamne, fie ca noi să primim îndurare de la Tine pentru a fi mântuiți în aceste aspecte, astfel încât biserica să se poată răspândi și să fie zidită! Amin, Doamne Isuse, continuă să strălucești asupra noastră și continuă să expui și să înlături orice ar împiedica mișcarea Ta în noi și prin noi. Mântuiește-ne de vălul tradițiilor noastre religioase și al vechiului nostru trecut. Fie ca noi să vedem și să trăim sub viziunea economiei eterne a lui Dumnezeu pentru a ține adevărul Evangheliei!

Să fim mântuiți de relațiile naturale și de pierderea singurului acord și să fim una cu slujba epocii

Neînțelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu și a plecat cu corabia la Cipru. Pavel și-a ales pe Sila și a plecat după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului. Fapte 15:39-40

După ce Domnul a găsit o cale de a rezolva problema iudaismului și a răzbit în Ierusalim (Fapte 15:1-34), El a găsit o cale de a răspândi biserica prin Pavel și Barnaba. Ei au fost într-un singur acord și au mers să predice Evanghelia și să ridice biserici una cu Domnul. Aceasta a fost glorios!

Însă a apărut o problemă interioară, o problemă subiectivă: Barnaba și Pavel nu puteau fi într-un singur acord (vv. 35-41) din cauza opiniilor umane și a relațiilor naturale ale lui Barnaba.

În a doua lor călătorie de predicare a Evangheliei și de vizitare a bisericilor, Barnaba a vrut să-l ia pe Marcu cu ei, dar Pavel a simțit că nu era potrivit; a apărut o ceartă între ei și singurul acord s-a pierdut.

Cearta lor a fost lucrarea lui Satan, iar răspândirea bisericii a fost mult afectată, deoarece Pavel și Barnaba nu puteau fi într-un singur acord. O, Doamne!

Nu știm cine a avut dreptate și cine a greșit, dar știm că Barnaba l-a luat pe Marcu și a plecat undeva, în timp ce Pavel și Sila au fost trimiși de biserică să meargă mai departe.

Fie ca noi să învățăm din lecția lui Barnaba astăzi să fim mântuiți de opiniile umane și de relațiile naturale (Fapte 13:13; 15:35-40; Coloseni 4:10). Disputele care apar între conlucrători din cauza relațiilor personale sunt teribile.

Fie ca Domnul să răzbată în noi în această privință, căci toți suntem în felul acesta; toți avem relații naturale și preferăm anumiți oameni altora. Fie ca Domnul să ne mântuiască de opiniile noastre omenești și de relațiile naturale, în special în slujirea Domnului de către noi.

De asemenea, trebuie să învățăm din lecția lui Apollo, care nu era pe deplin una cu slujba epocii și îi lipsea o revelație completă a economiei noutestamentare a lui Dumnezeu (Fapte 18:24—19:2; 1 Corinteni 1:12; 16:10-12).

El era foarte dăruit și puternic și, după ce s-a convertit la Cristos, a predicat Evanghelia și a făcut o anumită lucrare. Cu toate acestea, el nu era una cu Pavel. Chiar și atunci când Pavel l-a rugat să vină la el de câteva ori, Apollo a refuzat, spunând că va veni când va avea ocazia.

Fie ca noi să învățăm din lecția lui Apollo să fim mântuiți de o slujbă căreia îi lipsește o revelație completă a economiei noutestamentare a lui Dumnezeu și de a nu fi pe deplin una cu slujba epocii.

Fie ca noi să rămânem sub televizarea viziunii cerești a economiei noutestamentare a lui Dumnezeu și fie ca noi să fim una cu slujba epocii de astăzi! Ce îndurare este pentru noi să fim în slujba epocii sub vorbirea prezentă a Domnului; fie ca noi să rămânem aici.

De asemenea, trebuie să învățăm din lecția lui Pavel din Fapte 16:6-12 să urmăm călăuzirea Duhului în Trupul lui Cristos. Pavel însuși avea probleme în interior; Duhul voia ca el să meargă și să răspândească biserica, dar el nu înțelegea călăuzirea Duhului Sfânt.

El a oscilat între a merge înainte sau a se întoarce și a avut o viziune noaptea spunându-i să meargă în Macedonia, în Europa (vv. 9-10).

Aceasta indică faptul că relațiile vechi, afecțiunile vechi și înclinațiile vechi ne pot ține departe de a merge în alt loc și chiar ne pot face să ne stabilim, fără să dorim să ne mutăm. O, Doamne!

Duhul Sfânt i-a interzis lui Pavel și conlucrătorilor săi, iar Duhul lui Isus nu le-a permis (vv. 6-7). Când Duhul Sfânt ne interzice, suntem separați și sfințiți.

Este bine să avem vorbirea Domnului în noi, iar cuvântul Său preferat este NU; cu cât venim mai mult la El pe parcursul zilei, cu atât avem mai multă sfințire și separare interioară.

Duhul lui Isus fie ne permite, fie nu ne permite, pe măsură ce trăim una cu Domnul, să facem voia lui Dumnezeu sub cruce, așa cum a făcut-o Domnul Isus.

Fie ca noi să experimentăm Duhul Sfânt și Duhul lui Isus lucrând în noi pentru slujirea noastră pe pământ. Duhul Sfânt spune nu pentru a ne sfinți, iar Duhul lui Isus spune să ne ducem și ne trimite în umanitatea lui Isus pentru a împlini voia lui Dumnezeu sub cruce. Amin! Fie ca noi să rămânem sub vorbirea Domnului astăzi, ca Duh!

Trebuie să învățăm din lecția lui Pavel să practicăm viața Trupului și să luăm cuvântul Duhului prin membrele Trupului, ascultându-l ca pe un cuvânt de la Cap (Fapte 20:23; 21:4, 7-8, 11-14).

Pavel a fost avertizat de cel puțin două persoane sau grupuri separate să nu meargă la Ierusalim, căci va fi legat și întemnițat, dar nu a ascultat. Un profet pe nume Agab chiar i-a luat cingătoarea lui Pavel, s-a legat cu ea și a spus că oricine o poartă va fi pus în închisoare.

Pavel ar fi trebuit să asculte de membrele Trupului care au dat acest avertisment, dar nu a făcut-o; prin urmare, a fost întemnițat și, chiar și atunci când a vrut să se apere, toată lumea s-a înfuriat pe el.

A fost întemnițat în Cezareea timp de doi ani, iar mai târziu a continuat să fie întemnițat până la martirajul său.

Desigur, acest lucru nu L-a împiedicat pe Domnul să se miște și să vorbească prin el, căci Pavel a profitat de ocazia de a nu fi activ în exterior în Evanghelie și în călătorii și a scris epistolele sale, care au rămas până în ziua de azi și sunt de mare ajutor Trupului lui Cristos.

Doamne Isuse, mântuiește-ne de opiniile omenești și de relațiile naturale în viața de biserică și în lucrarea Domnului. O, Doamne, ne deschidem strălucirii Tale astăzi. Expune orice din omul natural cu preferințele și opiniile sale naturale. Fie ca noi să învățăm să renunțăm la opiniile noastre și să refuzăm să ne încurcăm în relațiile naturale, în timp ce Îi slujim Domnului și suntem una cu El pentru a răspândi Evanghelia. Acordă-ne să rămânem zilnic sub viziunea cerească a economiei eterne a lui Dumnezeu pentru a fi la curent cu Tine în lucrarea Ta de astăzi. Amin, Doamne, mântuiește-ne de o slujbă căreia îi lipsește o revelație completă a economiei noutestamentare a lui Dumnezeu. Mântuiește-ne de a nu fi pe deplin una cu slujba epocii. Fie ca să învățăm să ne deschidem către Tine, să fim deschiși către Tine și să nu ne stabilim undeva, ci să fim gata să ne mutăm și să facem lucrurile una cu Tine pe tot parcursul zilei. Sfințește-ne ca Duh Sfânt; vrem să ascultăm vorbirea și călăuzirea Ta interioară. Condu-ne ca Duhul lui Isus să împlinim voia lui Dumnezeu sub cruce. Amin, Doamne, fie ca noi toți să înaintăm împreună cu Tine în mișcarea Ta pe pământ astăzi, fiind una cu Tine și una cu Trupul!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Saved from Ordinances and Religious Traditions and Keeping ourselves in the Flow, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 5 cu tema: Să ne păstrăm în singura curgere a lucrării Domnului pentru răspândirea bisericii și să primim îndurarea Domnului ca să fim mântuiți de uneltirile lui Satan (ziua 4), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, economia lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2025SITERO-RO-w5d4, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, mântuiți de relațiile naturale, ne menținem în curgere, pierderea singurului acord, să fim mântuiți de rânduieli, una cu slujba epocii, viziunea economiei lui Dumnezeu, Witness Lee

Răspândirea bisericii prin creșterea vieții lui Cristos rezolvă orice problemă

29/12/2025 by Credincios in Cristos 5 Comments

Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului. Fapte 1:8

Principiul fundamental al bisericii este că biserica este universală și eternă, așadar biserica trebuie să se răspândească constant pe pământ; răspândirea bisericii este adusă de creșterea vieții Domnului și de curgerea Lui, iar atunci când biserica se răspândește, orice concepții eronate sunt spulberate și orice îngustime a minții este eliminată. Amin!

Slavă Domnului pentru Dumnezeul nostru care curge mereu, se răspândește mereu și crește mereu! Dumnezeu curge din veșnicie în timp și, în timp, El curge până când va curge până în Noul Ierusalim!

Și curgerea lui Dumnezeu este una; Dumnezeu are un singur curent divin, care este curentul divin al vieții Sale, părtășia vieții și curentul lucrării Sale.

Orice face Dumnezeu este un singur lucru; în fiecare epocă, El a făcut un singur lucru, curgând într-un mod particular, iar noi trebuie să ne unim cu curentul divin și să rămânem în curentul vieții divine.

Slavă Domnului că, prin regenerare, curentul divin a ajuns la noi, iar acum Dumnezeul Triunic curge în noi. Ce miracol este acesta că Dumnezeul Triunic a venit în noi pentru a curge în ființa noastră și, de asemenea, pentru a curge din noi!

Dumnezeu Tatăl este sursa, Cristos Fiul este cursul, iar Duhul ne dă viață. Fie ca noi să-L lăsăm pe Domnul să curgă în noi astăzi și în fiecare zi!

Cartea Fapte ne arată că există un singur curent divin, care a început în ziua cincizecimii în Ierusalim și a curs spre Samaria, Antiohia, Asia, Europa și până la marginile pământului.

Când curentul divin curge într-un loc, viața lui Dumnezeu este acolo, oamenii regenerați intră în părtășia Trupului, iar mărturia lui Isus este prezentă, căci lucrarea lui Dumnezeu este prezentă. Slavă Domnului!

Modul în care ne putem menține în curgerea divină, în unicul curent divin, este dându-I Domnului preeminența în ființa noastră și iubindu-L.

Trebuie doar să-L iubim pe Domnul Isus și să-I acordăm primul loc. Când Îi acordăm Domnului primul loc, El are o cale de a curge în ființa noastră și de a ne umple cu Sine Însuși și, de asemenea, El va curge din noi pentru a ajunge la alții ca râu divin.

Fie ca noi să ne dăruim Domnului astăzi pentru a fi înflăcărați în dragostea noastră pentru El și pentru a-L iubi cu dragostea cea dintâi. Fie ca noi să plătim prețul de a-I da Domnului preeminența în toate lucrurile, astfel încât El să poată curge în noi și din noi, pentru ca râul divin să ajungă la atât de mulți alții din jurul nostru!

Biserica este universală și eternă: biserica trebuie să se răspândească constant prin creșterea vieții Domnului și revărsarea vieții Sale

...În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin părțile Iudeii și ale Samariei....Cei ce se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul. Fapte 8:1, 4

Dacă citim cartea Fapte, vom vedea că principiul de bază al bisericii este că nu este doar locală sau regională, ci eternă și universală, așa că biserica trebuie să se răspândească constant pe pământ (Fapte 1:8; 8:1; 9:31).

Încă de la început, Domnul Isus le-a spus discipolilor Săi că vor primi putere atunci când Duhul Sfânt va veni peste ei și că vor fi martorii Lui atât în ​​Ierusalim, cât și în toată Iudeea și Samaria și până la marginile pământului.

Domnul Isus a intenționat ca biserica să se răspândească tot timpul, chiar până la marginile pământului. După ce biserica a fost formată la ziua cincizecimii, ea s-a răspândit constant în ultimii două mii de ani și se răspândește și astăzi.

Biserica a fost formată în Ierusalim, dar nu a rămas acolo; biserica este universală, așa că biserica trebuie să se răspândească. Răspândirea bisericii nu se face conform metodelor, planurilor sau organizării omenești; răspândirea bisericii nu este realizată de mâini omenești.

Mai degrabă, răspândirea bisericii este adusă de creșterea vieții Domnului și de revărsarea vieții Domnului, de revărsarea vieții (Efeseni 4:16; Ioan 7:37-39; Fapte 2:42, 46-47; 5:20; 6:4, 7; 12:24; 19:20).

Putem mărturisi că atunci când Domnul crește în noi și curge în noi și din noi putem predica Evanghelia și să-L revărsăm la alții. Uneori, poate vrem să predicăm Evanghelia mult, dar Domnul stabilește anumite limite; alteori, Domnul vrea să curgă din noi, iar noi Îl limităm. O, Doamne!

Dumnezeu vrea ca biserica să se răspândească. El vrea ca biserica să se răspândească atât de mult încât, în cazul primilor discipoli, El a permis să aibă loc o persecuție, astfel încât discipolii să fie împrăștiați și să meargă peste tot să predice Evanghelia.

Fie ca noi să vedem că răspândirea bisericii este adusă de creșterea vieții Domnului. Trebuie să lăsăm viața Domnului să crească în noi puțin câte puțin, zi de zi.

Pe măsură ce El crește în noi și strălucește în noi, moartea noastră este expusă și eliminată, întunericul nostru este îndepărtat, iar Domnul are o cale de a curge liber în noi și prin noi. Fie ca noi să-I cerem Domnului să crească în noi zi de zi și să facă toate celelalte lucruri să se retragă.

Fie ca noi să ne apropiem de El, să ne întoarcem inima spre El și să-I permitem să ne elibereze de păcat, să ne sprijine în slăbiciunea noastră și să facă să dispară orice întuneric în lumina Sa.

Fie ca zilnic să-I cerem Domnului să crească în noi și să ne dea partea de creștere în viață pentru ziua aceea. Și indiferent unde ne-am afla, fie ca să ne exersăm duhul pentru a vorbi în numele Domnului și a-L vesti pe Domnul.

Domnul vrea să răspândească biserica și face asta prin noi. El vrea să câștige pe unii dintre cei din jurul nostru. Poate că suntem la un eveniment special sau poate pur și simplu vorbim cu cineva pe stradă; în timp ce facem una și alta, fie ca să-L lăsăm pe Domnul să curgă în noi și să curgă din noi.

Domnul aranjează toate lucrurile și toate situațiile pentru ca noi să creștem în viața divină și, de asemenea, să răspândim viața divină altora, pentru ca biserica să crească.

În Fapte 5:20, îngerul care l-a eliberat pe Petru din închisoare i-a spus: „Du-te și vorbește cuvintele acestei vieți.” Noi avem această viață, viața divină; trebuie să stăm și să vorbim cuvintele acestei vieți.

Viața divină trebuie să fie atât de vizibilă și reală în noi încât chiar și îngerii să o poată vedea și să ne încurajeze să vorbim cuvintele acestei vieți.

Fie ca viața, lucrarea și vorbirea noastră să facă viața divină atât de reală și prezentă încât alții să creadă în Domnul Isus și să devină parte a răspândirii bisericii.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai venit în noi ca viață pentru a ne regenera și a ne face parte din biserică, creșterea lui Cristos! Aleluia, biserica este eternă și universală, așa că biserica trebuie să se răspândească constant pe pământ! Amin, Doamne, crești în noi pentru răspândirea bisericii. Dă-ne porția de har de astăzi, ca să putem crește în viață pentru biserică. Fie ca să vedem că răspândirea bisericii este adusă de creșterea în viața Domnului și de revărsarea vieții Domnului! Amin, Doamne, crești în noi puțin mai mult astăzi. Curgi din duhul nostru în mintea, emoția și voința noastră și saturează ființa noastră interioară cu Tine însuți ca viață. Fie ca să existe multă creștere în viață astăzi. Fie ca să existe revărsarea vieții în noi și prin noi. Îți permitem să crești în noi și să te răspândești din duhul nostru în mintea, emoția și voința noastră. Crești în noi, Doamne dragă, și fie ca toate celelalte lucruri să se retragă. Fie ca inima noastră să fie zilnic mai aproape de Tine și fie ca noi să fim eliberați de păcat! Curgi în noi și curgi prin noi astăzi!

Când biserica se răspândește, concepțiile eronate sunt spulberate și îngustimea minții noastre este eliminată

Și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut. Aici nu mai este nici grec , nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul și în toți. Col. 3:10-11

Unul dintre efectele minunate ale răspândirii bisericii este expunerea și eliminarea lucrurilor negative și ciudate din noi și dintre noi. Când biserica începe să se răspândească, concepțiile eronate sunt spulberate!

Răspândirea bisericii poate străpunge multe bariere și poate elimina multe practici nedorite. Vedem acest lucru la începutul vieții de biserică din Ierusalim.

Când biserica a început să se răspândească, multe bariere au fost dărâmate, multe practici nedorite au fost expuse și eliminate, iar sfinții au fost mântuiți de la a fi înguști la minte.

În Ierusalim, mulți dintre sfinți au păstrat tradițiile și învățăturile Vechiului Testament, iar acest lucru i-au făcut să se închidă față de ceilalți. Într-un fel, s-au sigilat și i-au disprețuit pe ceilalți oameni și, mai rău, nu au comunicat cu ceilalți.

Între ei, au avut o oarecare creștere în viață și o creștere numerică, dar când a venit vorba de răspândirea bisericii, erau înguști la minte, chiar închiși la minte. O, Doamne!

Așa că Domnul a adus o persecuție și mulți dintre discipoli au fost împrăștiați în toată Iudeea și Samaria și, oriunde mergeau, predicau Evanghelia pentru a răspândi biserica.

Apostolul Petru a fost cel mai important apostol; el a avut viziunea misterului lui Dumnezeu și a auzit profețiile despre taina lui Cristos. Cu toate acestea, chiar dacă știa atât de multe și a văzut atât de multe, aproape că a adus biserica în limitele iudaismului.

În mintea lui, biserica aparținea Ierusalimului și evreilor și nu ar trebui să meargă în țările neamurilor sau la poporul neamurilor. Cu toate acestea, Domnul vrea ca biserica să se răspândească, așa că Domnul a trebuit să răzbească în Petru!

Când biserica începe să se răspândească, orice concepții eronate sunt spulberate, indiferent dacă concepțiile sunt regionale, rasiale sau reciproc discriminatorii (vezi 1 Corinteni 12:24; Coloseni 3:10-11).

Prin răspândirea bisericii este eliminată îngustimea noastră mentală. Nu ne dăm seama cât de înguști suntem și concentrați pe aspecte locale până când mergem să vizităm alte localități sau participăm la conferințe și instruri.

Este ușor să fii într-o biserică locală și să simți o aromă locală și un gust aparte, și chiar dacă biserica poate merge bine, este ușor să existe anumite practici în biserica noastră locală care ne disting de alte biserici. O, Doamne!

De aceea avem nevoie ca biserica să se răspândească și trebuie să acționăm în interesul Domnului! Când ne mutăm într-o altă localitate și aducem viața de biserică acolo, vom fi mântuiți de îngustimea noastră mentală și orice concepții eronate vor fi înlăturate!

Deoarece nu este ușor să răzbatem în concepțiile regionale din noi, biserica trebuie să se răspândească și mai mult! Și dacă nu ne mutăm pentru răspândirea Domnului, trebuie să ne integrăm vizitând alte biserici locale, participând la conferințe și omogenizându-ne cu alți sfinți din regiunile și localitățile lor.

Acest lucru ne va salva de a fi închiși la minte și vom pierde gustul și aroma locală din localitatea noastră. Putem proveni dintr-o anumită țară sau zonă a țării unde oamenii vorbesc într-un anumit fel și cu un anumit accent; putem, de asemenea, să însușim anumite practici pe care numai noi le facem în biserica noastră locală.

Nu există britanic în omul nou, nici californian sau texan. Nu există polonez, german și american în omul nou, nici grec, evreu, coreean, chinez sau portughez.

Cristos trebuie să devină toți și în toți, iar pentru aceasta trebuie să creștem în viață, să fim umpluți cu El și să-I permitem să curgă. Chiar mai mult, trebuie să răspândim biserica și să fim parte a răspândirii bisericii!

În Fapte 8 vedem în special primul pas în împrăștierea discipolilor – mai întâi, au fost împrăștiați în Samaria (vv. 1-25). Evreilor ortodocși nu le plăceau samaritenii pentru că erau un popor mixt; erau evrei amestecați cu neamurile. În ochii lor, a fi samaritean era mai rău decât a fi parte dintre neamuri.

Dar Domnul a răzbit prin concepțiile și îngustimea minții discipolilor și a răspândit evanghelia în Samaria pentru a-i mântui pe mulți dintre ei!

Filip a predicat evanghelia, apostolii au venit și s-au rugat pentru samariteni, iar Duhul Sfânt s-a coborât imediat peste ei; prin urmare, Dumnezeu a confirmat răspândirea bisericii!

Dumnezeu vrea ca biserica să se răspândească la toți oamenii, de la Ierusalim până la Samaria și până la marginile pământului.

Al doilea pas al răspândirii bisericii, văzut în Fapte 8, a fost prin faptul că Filip a fost călăuzit de Duhul Sfânt să predice evanghelia famenului etiopian (vv. 26-39).

Evreii nu s-au gândit niciodată că Dumnezeu îi va chema pe neamuri să audă evanghelia, să primească mântuirea și să devină parte a bisericii.

Într-o zi, însă, un înger al Domnului a venit la Filip și i-a spus să meargă spre sud pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza și apoi să se apropie de carul famenului etiopian.

El a urmat îndrumarea Domnului și a început o conversație cu famenul și, începând de la Scriptura pe care o citea, i-a predicat evanghelia famenului și chiar l-a botezat.

Apoi, mai târziu, a fost luat de Duhul și a plecat. Ce minunat! Domnul vrea să răspândească! Cel mai probabil, prin famenul etiopian, Domnul a avut o cale de a aduce evanghelia în Africa!

Doamne Isuse, ai Tu o cale de a crește în noi și de a răspândi biserica pe tot pământul! Amin, Doamne, fie ca noi să fim una cu Tine pentru răspândirea bisericii pe pământ astăzi. Fie ca noi să permitem vieții Tale în noi să crească și fie ca Te lăsăm să curgi în noi și din noi pentru răspândirea bisericii. Fie ca, Doamne, să expui și să spulberi orice concepții eronate pe care le-am putea avea. Fie ca implicarea noastră în evanghelie pentru răspândirea bisericii să expună și să înlăture orice concepții regionale, rasiale sau reciproc discriminatorii! Fie ca toată îngustimea noastră la minte să fie eliminată! Fie ca Cristos să fie toți și în toți, în noi și printre noi! O, Doamne, vrem să Te lăsăm să crești în noi și să Te răspândești prin noi! Fie ca noi să urmăm călăuzirea Duhului în toate lucrurile pentru a vorbi altora, a le predica Evanghelia și chiar a ne muta în locul unde vrei Tu să răspândești biserica! Amin, Doamne, curgi în noi, curgi în noi și curgi din noi în mulți ființe umane pentru răspândirea bisericii de astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Spreading of the Church by the Growth of Christ’s Life deals with Any Problems, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte – săptămâna 5 cu tema: Să ne păstrăm în singura curgere a lucrării Domnului pentru răspândirea bisericii și să primim îndurarea Domnului ca să fim mântuiți de uneltirile lui Satan (ziua 2), bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: biserica lui Cristos, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Predicăm Evanghelia, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: 2025SITERO-RO-w5d2, biserica e eternă, biserica e universală, biserica se răspântește, concepțiile eronate sunt spulberate, creșterea lui Cristos ca viață, Cristos Se răspândește în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, îngustimea minții e eliminată, răspândirea bisericii, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 47
  • Page 48
  • Page 49
  • Page 50
  • Page 51
  • Interim pages omitted …
  • Page 170
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.’ Apocalipsa 2:7Mâncăm din pomul vieții și suntem în mod absolut una cu Dumnezeu în victoria noastră asupra șiretlicurilor lui Satan
  • Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste. Efeseni 3:17Zidim biserica și intrăm în viața de biserică pentru a fi mântuiți și pentru a schimba această epocă
  • Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Matei 16:18Să facem o lucrare care schimbă epoca prin zidirea bisericii și trăirea vieții de biserică
  • Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 1 Petru 4:10Trăim o viață a harului, savurăm cuvântul harului și lucrăm prin puterea harului
  • Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. 2 Timotei 4:22Să venim la tronul harului pentru a găsi har și a lăsa harul să facă totul în noi
  • Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timotei 2:22O viață care schimbă epoca este o viață care moștenește căile evlavioase ale strămoșilor

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului