viața creștină

Feriți-vă să aveți o inimă rea de necredință – aveți un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu!

06/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Pentru a atinge țelul chemării lui Dumnezeu, savurarea Cristosului atotinclusiv pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu și pentru a deveni clădirea Sa, trebuie să ne ferim de o inimă rea de necredință.

În Num. 13-14, ca urmare a raportului negativ dat de cei zece spioni care au fost să vadă țara și ca un deznodământ al rătăcirii lor prin pustie, vedem că poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință.

Prin urmare, Dumnezeu a intervenit și, dintre toți copiii lui Israel care au ieșit din Egipt, doar doi – Iosua și Caleb – au intrat în țara bună.

Trebuie să învățăm de la Iosua și Caleb ce înseamnă să reprezentăm interesul lui Dumnezeu în această epocă și ce înseamnă să luptăm împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu.

Caleb este mai ales un bun exemplu de a fi un biruitor și, așa cum se vede în Apocalipsa 3 și 5, adevăratul biruitor este Cristos Însuși și El vrea să se reproducă pe Sine Însuși ca Biruitor în fiecare dintre noi care se roagă pentru aceasta și I se deschide Lui pentru acest lucru.

A existat un contrast între cei zece spioni și Iosua și Caleb, deoarece cei zece spioni au văzut aceeași țară pe care au văzut-o Iosua și Caleb, dar ei au adus un raport negativ și rău oamenilor. Aceștia au recunoscut că în țară curge lapte și miere, dar au mai spus că oamenii din țară sunt puternici, cetățile sunt mari și fortificate, iar în țară sunt giganți (Num. 13:27-28).

Ei s-au măsurat cu inamicul și s-au văzut ca fiind incapabili să meargă și să ia în stăpânire țara. Ei chiar au spus că erau ca niște lăcuste față de ei (v. 31-33). Ce fel de duh este acesta?

Așadar, poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova, întrebându-L de ce i-ar scoate din Egipt în această țară ca să piară de sabie și copiii lor să fie luați ca pradă… și chiar au sugerat să își numească un căpitan și să se întoarcă în Egipt.

Iosua și Caleb au avut totuși o vorbire pozitivă; în 13:20 Caleb a liniștit poporul în fața lui Moise și a spus: Să ne urcăm îndată și să luăm în posesiune țara, pentru că suntem în stare să o biruim.

Iar în 14:7-9 au spus că, dacă Iehova este satisfăcut de poporul lui Israel, El îi va aduce în țara aceasta și le-o va da; numai să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova sau să se teamă de poporul din țară, pentru că sunt în stare să ia în posesiune țara.

În fața unei astfel de situații, Iosua și Caleb au fost neînfricați. Biruitorii sunt neînfricați; ei văd uriașii (giganții) din țară, dar punctul lor de referință este Dumnezeu Însuși.

După ce cei doisprezece spioni au dat raportul și după ce poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova cu o inimă rea de necredință, Dumnezeu a intervenit și Și-a exercitat judecata, și a promis că niciunul dintre acești oameni care au văzut gloria și semnele Sale în Egipt și în pustie și totuși L-au încercat de zece ori, nu vor intra în această țară, cu excepția lui Iosua și Caleb.

Caleb a avut un duh diferit și L-a urmat pe Domnul pe deplin, așa că i s-a permis să intre în țară, iar urmașii săi au luat-o în stăpânire.

Acesta este duhul pe care ar trebui să îl avem: un duh de credință, un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu și de a nu-l pune la îndoială. Prin urmare, ar trebui să ne ferim de o inimă rea a necredinței și să avem un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu, iar El ne va aduce în țara bună!

Să nu avem o inimă rea de necredință, ci un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu

Conform consemnării din Num. 13-14, poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință (vezi 3:31-33; 14:1-3, 9, 11). Pavel se referă la aceasta în Evrei 7:4, 7-9, când a spus: Nu vă împietriți inima ca în ziua provocării, ca în ziua încercării în pustie.

Problema era inima; poporul lui Israel L-a testat și L-a încercat pe Dumnezeu de zece ori, și au avut o inimă rea de necredință, așa că El a fost nemulțumit de această generație, pentru că întotdeauna au rătăcit în inima lor și nu au cunoscut căile Sale.

Nici o inimă nu este mai rea decât o inimă a necredinței, și nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât o inimă rea a necredinței.

De exemplu, David a comis un păcat grav – a ucis un bărbat, astfel încât să se poată căsători cu soția sa, dar Dumnezeu nu a renunțat la el. Totuși, necredința copiilor lui Israel din pustie L-a determinat pe Dumnezeu să renunțe la ei, pentru că necredința insultă și ofensează nu numai dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu, ci pe Dumnezeu Însuși.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu și necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic. Dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea Sa și în căile Sale, Îl insultăm; prin urmare, trebuie să ne ferim să avem o inimă rea a necredinței.

Există o diferență între cunoașterea faptelor lui Dumnezeu și cunoașterea căilor Sale; poporul lui Israel a cunoscut faptele lui Dumnezeu, miracolele Sale și lucrurile pe care le-a făcut pentru a le oferi hrană, băutură și protecție; însă Moise a cunoscut căile lui Dumnezeu (Psa. 103:7).

Faptele lui Dumnezeu sunt activitățile Sale, iar căile Sale sunt principiile prin care El acționează. Poporul lui Israel s-a bucurat de un miracol zilnic – mana, mâncarea din ceruri, dar nu cunoșteau căile lui Dumnezeu, așa că se plângeau și murmurau mereu împotriva lui Dumnezeu.

Când duceau lipsă de mâncare și apă, se plângeau și murmurau, și Dumnezeu acționa în numele lor; de aceea, au fost fericiți temporar, dar nu cunoșteau cu adevărat căile lui Dumnezeu.

S-ar putea ca și noi să fim la fel – într-o seară putem să-L lăudăm pe Domnul în întâlnire, iar a doua zi dimineață ne plângem împotriva lui Dumnezeu, murmurând împotriva Sa. Cât de mult avem nevoie să cunoaștem căile lui Dumnezeu și să ne dăm seama care sunt principiile a ceea ce face El!

Dumnezeul nostru nu Se va renega niciodată de Sine Însuși; El este capabil, atotputernic și credincios, ținându-Și promisiunile și împlinindu-Și cuvântul întotdeauna. Trebuie să fim atenți ca nu cumva în vreunul dintre noi să existe o inimă rea de necredință îndepărtându-ne de Dumnezeul cel viu.

Astăzi avem vestea bună vestită nouă, întocmai ca și copiii lui Israel, dar acest lucru nu le-a adus profit, pentru că nu a găsit credință la ei (Evrei 4:2).

Totul depinde de inima noastră; dacă putem crede cu inima noastră sau dacă inima noastră are necredință.

S-ar putea să vedem atâtea dificultăți și lucruri rele care se ridică în fața noastră pentru a ne opri să intrăm în savurarea deplină a lui Cristos și, dacă ne măsurăm cu ele, ne putem simți fără speranță și astfel să avem o inimă rea de necredință.

Dar dacă credem în Domnul și ne încredem în cuvântul Său, știind că El este credincios să-și țină Cuvântul și să facă ceea ce a promis, vom coopera cu El și El ne va aduce în savurarea deplină a lui Cristos.

Dacă ne focalizăm și ne concentrăm pe noi înșine, vom avea o inimă necredincioasă și astfel vom insulta pe Dumnezeu; dar dacă ne concentrăm pe Domnul și avem un duh de credință în cuvântul Său, Domnul ne va aduce în împlinirea a ceea ce a promis.

Doamne Isuse, mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință. Venim la Tine, Doamne, și credem în cuvântul Tău. Credem că orice ai promis, Tu vei face! Avem încredere în promisiunile Tale chiar și atunci când vedem “uriași” și probleme mari în calea noastră. Doamne, fie ca noi să cunoaștem nu doar faptele și miracolele pe care le faci pentru a ne satisface nevoile, ci și căile Tale, principiile conform cărora acționezi și faci lucrurile. Salvează-ne de la a ne împietri inima ca în ziua provocării, și mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință! Amin, Doamne Isuse, fă-ne să avem un duh de credință în cuvântul Tău, crezând că ceea ce ai promis, vei face!

O inimă de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în Dumnezeu și în cuvântul Său Îl onorează

De ce este rea necredința? Faptul de a avea o inimă rea de necredință este rău, deoarece necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic; dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea și în căile Sale, Îl insultăm.

Da, uriașii și problemele mari pot fi în calea noastră și pot exista chiar și niște inamici și probleme neobișnuit de mari – dar este oare Dumnezeu incapabil să le trateze? Este Dumnezeu intimidat de uriașii din țara bună și din cetățile fortificate? Nu, nu este.

El ne-a vorbit, ne-a chemat și nu vrea să ne concentrăm asupra noastră cu capacitatea noastră de a ne descurca și în forța noastră în ce privește tratarea inamicului.

Trebuie să privim la Domnul, nu să fim concentrați pe noi înșine, ci să credem în El, deoarece El este capabil să facă ceea ce a spus că va face.

Faptul de a avea o inimă rea de necredință înseamnă că inima noastră este împietrită împotriva Sa (Evrei 3:8-9); o astfel de inimă poate fi foarte rațională, deoarece raționalizează foarte mult, dar de fapt este încăpățânată și fără rațiune, fiindcă este împietrită.

O inimă de necredință se îndepărtează de drumul cel bun, se rătăcește, nu cunoaște principiile sau căile lui Dumnezeu și Îl testează pe Dumnezeu punându-L la încercare; în cele din urmă, o astfel de inimă se autoamăgește și va fi înșelată (3:13).

Dacă permitem inimii noastre să fie împietrită față de Dumnezeu și cuvântul Său, s-ar putea să avem o inimă rea de necredință, care Îl insultă pe Dumnezeu și aduce judecata Sa. Cât de periculos este să ni se împietrească inima!

Trebuie să ne rugăm Domnului din nou pentru ca inima noastră să ni se înmoaie și să nu ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu sau să ne îndoim de cuvântul Său.

O inimă rea de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în El Îl onorează. Nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât necredința noastră și nimic nu Îl onorează mai mult decât credința noastră în El.

Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu și să îl combinăm cu credința noastră, spunând Amin cuvântului lui Dumnezeu, fără să acordăm atenție situațiilor și mediilor noastre.

Este posibil să avem o situație dificilă, soțul sau soția noastră ne pot face multe probleme, iar copiii noștri pot fi foarte solicitanți cu timpul și ființa noastră, dar atunci când spunem Amin cuvântului lui Dumnezeu, inima noastră se înmoaie și Domnul poate face în noi ceea ce a spus că va face.

Mai întâi, spunem Amin cuvântului Domnului, apoi recunoaștem că în noi înșine nu putem face ceea ce a spus, apoi El vine să facă în noi ceea ce a spus că va face.

Domnul să pună în noi un duh de credință; ceea ce avem nevoie nu este să fim giganți sau eroi spirituali, ci cei care sunt în stare să biruiască pentru că avem pe Dumnezeu și cuvântul Său! Vrăjmașul poate fi mai aprig, dar Domnul vorbește, El ne conduce, iar noi mergem în numele Său și cu autoritatea Sa!

Doamne Isuse, îndură-Te de noi; înmoaie-ne inima și nu lăsa niciodată să fie împietrită! Spunem Amin cuvântului Tău – spunem Amin promisiunilor Tale, dorinței Tale de a ne aduce în țara bună, unde putem aduce împărăția lui Dumnezeu și putem fi expresia Sa corporativă. Dar nu putem face acest lucru în noi înșine, Doamne; avem nevoie ca Tu să intri și să o faci în noi. Amin, Doamne Isuse, fă în noi ceea ce ai promis în cuvântul Tău. Îndeplinește dorința inimii Tale în noi. Ne întoarcem inima către Tine; păstrează-ne inima deschisă și moale față de Tine, astfel ca Tu să poți lucra în noi ceea ce trebuie să lucrezi pentru îndeplinirea țelului Tău!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Beware of having an Evil Heart of Unbelief – have a Spirit of Faith in God’s Word! (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 2 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca Steaua care strălucește în noi și ca Sceptrul care se ridică peste noi

04/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În cartea Numeri vedem o profeție cu privire la Cristos – El este Steaua care strălucește într-un loc întunecat și Sceptrul care conduce cu autoritate întregul pământ pentru împărăția lui Dumnezeu.

Cartea Numeri prezintă istoria Israelului, iar istoria Israelului este un tip reprezentativ al istoriei bisericii; în 1 Cor. 10:5-6 ni se spune că aceste lucruri s-au petrecut ca exemple pentru noi, ca un tip al experimentării de către noi a lui Cristos în biserică.

Strict vorbind, singura porțiune din cartea Numeri care este o profeție se află în Numeri 24:14-25, numită și “profeția lui Balaam.” Balaam este un profet păgân chemat de Balac, un rege moabit, pentru a blestema pe copiii lui Israel care urmau să treacă prin țara sa.

În cele din urmă, după ce Balaam a venit la Balac ca urmare a promisiunilor sale de bogății și recompense, el nu a blestemat pe copiii lui Israel, ci mai degrabă i-a binecuvântat. Așa că Balac l-a adus într-un alt loc pentru a vedea pe copiii lui Israel, dar și de aici Balaam i-a binecuvântat pe copiii lui Israel.

Balaam și-a dat seama că Dumnezeu nu a vrut să blesteme pe poporul Său, căci cine blastămă pe poporul lui Dumnezeu va fi blestemat și cine va binecuvânta pe poporul lui Dumnezeu va fi binecuvântat; prin urmare, a binecuvântat pe copiii lui Israel.

Și în binecuvântarea sa, el a profețit despre Cristos, în special despre a doua venire a Sa, spunând că El este Steaua din Iacov și El este un Sceptru care se va ridica din Israel; Acesta va avea stăpânire și va distruge rămășița din cetate.

Cristos este Steaua care strălucește într-un loc întunecat; în prima Sa venire El a venit ca Steaua, iar magii păgâni au venit să-L caute deoarece au văzut steaua Sa. În a doua Sa venire, El va veni ca Steaua de dimineață ca răsplată pentru credincioșii biruitori.

Astăzi El este steaua care se ridică în inimile noastre, în timp ce luăm aminte la cuvântul profetic; El strălucește în noi și asupra noastră și vrea să ne facă stele care să strălucească într-un loc întunecat, care este lumea de astăzi.

Mai mult, în a doua Sa venire, Cristos va veni să stăpânească asupra pământului; El va fi pe tron, El va stăpâni peste toți oamenii și peste toate lucrurile și va fi întronat cu autoritate în Împărăția Sa. Aleluia!

În Numeri vedem istoria lui Israel, care semnifică istoria bisericii; la sfârșitul acestor istorii, Cristos va apărea ca Steaua și Sceptrul.

Cristos va veni ca Steaua care strălucește asupra tuturor popoarelor și ca Sceptru care să guverneze întregul pământ, iar toți cei care asupresc pe poporul lui Dumnezeu vor fi îndepărtați, iar Domnul va domni în vecii vecilor. Slavă Domnului!

Cristos este Steaua din Iacov, Steaua dimineții (Luceafărul) care se ridică în noi, și Steaua strălucitoare

În Numeri 24:17 atât Steaua din Iacov, cât și Sceptrul care se ridică din Israel se referă la Cristos. Când Cristos s-a născut, a existat o stea mare în ceruri, iar magii păgâni au văzut steaua Sa de la răsărit.

Ei au venit la Ierusalim și au întrebat de împăratul nou-născut al evreilor, pentru că au văzut steaua Sa înălțându-se și au venit să I se închine (Mat. 2:2).

Așa L-am găsit și noi pe Cristos – steaua s-a înălțat și L-am găsit; Dumnezeu a strălucit cu lumina Sa peste noi și L-am găsit pe Domnul.

La a doua venire a Sa, Domnul va fi manifestat ca o stea strălucitoare (Apoc. 2:28; 22:16) pentru credincioșii Săi biruitori. El va fi steaua strălucitoare pentru toți cei care veghează la apariția Sa și care sunt produși ca biruitori ai Săi; ca recompensă, El va veni să fie steaua dimineții.

La întoarcerea Sa publică, Cristos va fi soarele răsărit pentru poporul Său în general (vezi Mal. 4:2), dar El va fi steaua de dimineață în mod deosebit pentru iubitorii Săi care veghează.

Steaua de dimineață apare înainte de cea mai întunecată oră, înaintea zorilor; necazul cel mare va fi acest timp cel mai întunecat, după care va răsări ziua împărăției.

La prima apariție a lui Cristos, magii – nu evreii religioșii – au văzut steaua lui Cristos; la a doua Sa apariție, Cristos va fi steaua de dimineață pentru biruitorii Săi care veghează la venirea Sa.

Astăzi, în epoca harului, între cele două apariții ale Domnului, El Se înalță de asemenea ca steaua de dimineață în inimile celor care Îi aparțin (2 Pet. 1:19). Astăzi avem cuvântul profetic făcut mai ferm, căruia facem bine să dăm atenție ca la o lampă care strălucește într-un loc întunecat, până când ziua răsare și steaua dimineții se ridică în inima noastră.

Cuvântul profeției din Scriptură este ca o lampă care strălucește într-un loc întunecat. Această epocă este o noapte întunecată (Rom. 13:12) și toți oamenii din această lume se mișcă și acționează în întuneric.

Dar cuvântul profetic al Scripturii este o lampă strălucitoare pentru credincioși pentru a transmite o lumină spirituală care strălucește în întunericul nostru, îndrumându-ne să intrăm într-o zi strălucitoare, chiar să trecem de noapte până în ziua în care zorii Domnului își fac apariția.

Steaua de dimineață apare înainte de apariția soarelui; când Îl savurăm pe Cristos în epoca de astăzi ca steaua de dimineață care se ridică în inima noastră, El va fi premiul nostru ca Steaua de dimineață care se ridică în inima noastră în epoca următoare.

Trebuie să căutăm cu stăruință prezența Domnului și să fim atenți, astfel încât să nu-L ratăm pe Domnul în partea secretă a venirii Sale, când El se va ridica ca Steaua de dimineață și va veni ca un hoț ca să fure, să răpească biruitorii.

Fie ca Cuvântul lui Dumnezeu să ne lumineze pe măsură ce rămânem în spălarea apei în Cuvânt, cu multă citire cu rugăciune, astfel încât Domnul să se înalțe ca Steaua de dimineață în inima noastră, până când suntem luminați de strălucirea Cuvântului și suntem conduși în ziua zorilor.

Fiecare credincios mântuit îl are pe Cristos ca steaua care se ridică în el; El ne-a apărut pentru prima dată ca Mântuitorul nostru, și El se ridică din nou și din nou până la a doua Sa apariție în glorie.

Doamne Isuse, vrem să dăm atenție Cuvântului Tău, luându-l în considerare cu rugăciune, citindu-l și rugându-ne cu el Ție, astfel încât Cristos ca Steaua de dimineață să se înalțe în inima noastră. Amin, Doamne, Îți aparținem Ție, urmărim apariția Ta și vrem să fim biruitorii Tăi, cei care sunt răsplătiți cu Cristos ca steaua dimineții! Amin, Doamne Isuse, strălucește în noi prin cuvântul Tău, spală-ne cu apa în Cuvânt și fie ca Cuvântul Tău să strălucească asupra noastră ca o lampă într-un loc întunecat până când steaua de dimineață va răsări în inima noastră!

Cristos este Sceptrul care se ridică din Israel, Cel de pe tron cu putere și autoritate

Sceptrul care se ridică din Israel în Num. 24:17 se referă la guvernarea lui Cristos; El este Sceptrul care se ridică din Israel, Cel cu putere și autoritate atotinclusivă.

Cel care are sceptrul este Cel care șade pe tron și are autoritate. Vedem acest lucru în Psalmul 2:9, unde Cristos este Cel care sfărâmă națiunile cu un toiag de fier, spulberându-le ca pe vasul unui olar.

În Psalmul 45:6 vedem că tronul lui Cristos este pentru totdeauna, iar sceptrul dreptății este sceptrul împărăției Sale. În Psalmul 110:2 se spune că Iehova va trimite sceptrul puterii Sale din Sion, pentru ca El să stăpânească în mijlocul vrăjmașilor Săi.

Mai mult, în Gen. 49:10 Iacov l-a binecuvântat pe Iuda spunând că sceptrul nu se va îndepărta de Iuda și nici toiagul de cârmuire dintre picioarele sale, până va veni Șilo, și de El vor asculta popoarele.

Pe de o parte, în cea de-a doua venire a Sa, Cristos Însuși va veni ca Cel care are tronul și are putere și autoritate atotinclusivă pentru a conduce națiunile și pentru a executa guvernarea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, cel ce biruiește și păzește lucrările Domnului până la sfârșit, El [Domnul] îi va da autoritate asupra națiunilor și le va păstori cu un toiag de fier cu autoritate; și Domnul îi va da steaua dimineții (vezi Apoc. 2:26-28).

Dacă astăzi cooperăm cu Domnul pentru a-L întrona ca Domn în ființa noastră, savurând lucrările pe care Domnul le-a îndeplinit și pe care le face, vom fi răsplătiți de El prin faptul că vom avea autoritate asupra națiunilor.

A domni cu Cristos peste națiuni în împărăția milenară este un premiu pentru biruitori (Apocalipsa 20:4, 6). Dar dacă nu răspundem chemării Domnului de a birui creștinismul degradat, nu vom participa la guvernarea împărăției milenare.

Astăzi pe pământ există atât întuneric, cât și răzvrătire; oamenii umblă în întuneric și se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și a guvernării Sale. Chiar și în creștinism, în general, există o degradare și o respingere clară a autorității lui Cristos în calitate de Cap al Trupului.

Prin urmare, astăzi Domnul caută biruitori, cei care Îl iau ca pe unicul lor Cap, sunt supuși autorității Sale și Îl întronează în ființa lor și în viața de biserică; aceștia savurează și participă la ceea ce a îndeplinit Cristos și la ceea ce face El și vor participa în regalitatea Sa când El se va întoarce.

Dacă punem versetele referitoare la stea împreună cu versetele referitoare la sceptru, vom vedea că, la venirea Domnului, El își va exercita autoritatea pe tron și în împărăția Sa.

Astăzi, epoca actuală este cu totul întunecată – este o epocă condusă de întuneric și care nu se supune autorității lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Steaua care a ieșit din Iacov, Sceptrul, se va ridica din Israel.

Cristos se va întoarce ca steaua strălucitoare a dimineții pentru a lumina această lume întunecată, iar Cristos ca sceptru se va ridica din Israel pentru a guverna acest pământ nelegiuit.

Dacă privim în jurul nostru astăzi, vom vedea că pământul este întunecat și haotic și toți oamenii sunt lipsiți de lumină și nu se află sub guvernarea lui Dumnezeu. Dar slavă Domnului, Cristos se va întoarce și vrem să fim biruitorii Săi care se întorc cu El!

Doamne, Te lăudăm ca Cel care vine cu sceptrul să guverneze peste pământ. Te întronăm în ființa noastră, Doamne, și Îți dăm preeminența în toate lucrurile. Fă-ne biruitorii Tăi, cei care se vor întoarce cu Tine și vor domni peste pământ. Vino, Doamne Isuse, ca Steaua și Sceptrul să strălucești peste toate popoarele și să guvernezi întregul pământ! Amin, Doamne Isuse, adu epoca în care tot ceea ce asuprește poporul lui Dumnezeu va fi îndepărtat, și adu-Ți Împărăția pe pământ! Amin, Doamne, tronul Tău este în vecii vecilor, iar sceptrul dreptății este sceptrul Împărăției Tale!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to Enjoy Christ as the Star Shining in us and as the Sceptre Ruling over us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 6 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristos este realitatea cetăților de refugiu: ca păcătoșii care au făcut greșeli, noi ne refugiem în El!

02/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În Num. 35 citim despre cetățile de refugiu, șase cetăți printre cetățile leviților care au fost desemnate să fie cetăți de refugiu; acestea Îl simbolizează pe Cristosul atotinclusiv (realitatea cetăților de refugiu) ca întruparea Dumnezeului răscumpărător în care păcătoșii care au făcut greșeli se pot refugia pentru adăpost.

Astăzi există lucruri precum închisorile, unde ucigașii – intenționați sau neintenționați – sunt reținuți de-a lungul unui proces de judecată al semenilor lor, atât în decursul lui cât și după acesta.

Dar Dumnezeu în înțelepciunea Sa a rânduit ca șase dintre cetățile din țara bună să fie concepute ca cetăți de refugiu, cetăți în care cel vinovat se poate refugia și să trăiască până când judecata este pronunțată. Aceste cetăți de refugiu erau răspândite în Israel așa încât acestea să fie accesibile celor care aveau nevoie de ele, și erau locuite și de leviți.

Cetățile de refugiu sunt un tip reprezentativ minunat al lui Cristos, întruparea Dumnezeului răscumpărător, care a venit să moară pentru noi și să ne răscumpere pentru ca noi, păcătoșii care au făcut greșeli, să ne refugiem în El, să rămânem în El, să fim eliberați de mânia răzbunătorului, și să trăim o viață pașnică. Aleluia!

Cristos a fost dat la moarte din greșeală de către oamenii care făceau greșeli, și El a murit pentru a ne răscumpăra și să croiască un drum pentru noi, oamenii care am făcut greșeli, ca să ne refugiem în El ca cetatea noastră de refugiu și să rămânem în El tot restul vieții noastre.

Iar faptul că aceste cetăți au fost locuite și de leviți arată faptul că în bisericile locale (cetățile leviților) trebuie să punem deoparte timp și spațiu pentru a predica evanghelia, pentru ca păcătoșii care au făcut greșeli să se poată refugia în Cristos și să intre în viața de biserică, viața corporativă a lui Cristos, pentru ca ei să găsească pace, odihnă, savurare și adăpost. Aleluia!

Este posibil să nu fim cei care săvârșesc o crimă, dar săvârșim greșeală după greșeală; chiar și atunci când încercăm să nu comitem greșeli, le facem în continuare, și indiferent cât de mult încercăm să nu comitem greșeli, continuăm să o facem.

Suntem o fabrică care face greșeli; unele greșeli sunt mai mari, în timp ce altele sunt mai mici, așa că trebuie să fugim de răzbunătorul sângelui, adică trebuie să fugim de judecata care vine.

Cum și când și unde ne putem refugia? Putem veni la Domnul, Cel care a venit în lume pentru ca noi, păcătoșii care au făcut greșeli, să Îl privim, să credem în El și să avem viață eternă.

Aleluia, ne putem refugia în Cristos ca realitate a cetăților de refugiu, și în El găsim tot ce avem nevoie; în El avem adăpost și în El avem viață, pace, bucurie și toate bogățiile lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne Isuse!

În calitate de păcătoșii care fac greșeli ne refugiem în Cristos, realitatea cetăților de refugiu

Cetățile de refugiu Îl simbolizează pe Cristosul atotinclusiv ca întruparea Dumnezeului răscumpărător, în care păcătoșii care au greșit se pot refugia pentru adăpost (Num. 35:6-7, 9-34).

Cristos este Singurul care a trăit pe pământ și nu a greșit niciodată; cu toate acestea, El a fost dat de Dumnezeu în mâna păcătoșilor (vezi Fapte 2:23; Rom. 4:25), care din greșeală L-au dat la moarte (Luca 23:34; 1 Cor. 2:8). Pilat știa, regele Irod știa și chiar fariseii și conducătorii poporului lui Dumnezeu știau că Isus nu avea nici o greșeală în El, totuși L-au omorât.

Pe cruce, Domnul S-a rugat: Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac! El știa că ei erau păcătoși care au făcut greșeli. Niciunul dintre conducătorii acestei epoci nu știa cine este Cristos, căci dacă ar fi știut, nu L-ar fi crucificat pe Domnul gloriei.

Acum, dacă vreun păcătos se pocăiește, Dumnezeu îl va considera ca un păcătos care a greșit și îl va ierta (vezi Luca 24:47; Fapte 2:38) și orice păcătos care se pocăiește se poate refugia în Cristos. Dar dacă cineva aude Evanghelia, o refuză și nu se pocăiește, Dumnezeu îl va considera un păcătos cu voia, unul care este destinat să piară (Num. 35:16; Ioan 3:16-18).

Cristos a venit ca lumină în lume; El nu a venit să condamne pe om, ci să-l mântuiască; cine crede în El nu va pieri, ci va avea viață eternă, dar cine nu crede, este condamnat.

Prin îndurarea Sa, noi, în calitate de păcătoșii care au greșit, am crezut în Domnul și ne refugiem în Cristos reprezentat de cetățile noastre de refugiu.

Existau șase cetăți de refugiu – câte trei de fiecare parte a râului Iordan; numărul șase simbolizează omul care face greșeli, care a fost creat de către Dumnezeu în ziua a șasea (Gen. 1:26-27, 31). Cu toții suntem oameni care fac greșeli, dar slavă Domnului, Îl avem pe Cristos ca cetatea noastră de refugiu și ne putem refugia în El!

Numărul trei simbolizează Dumnezeul Triunic ca refugiu pentru omul care face greșeli; numărul doi (erau două grupuri de câte trei cetăți fiecare) simbolizează o mărturie care stă în univers, care mărturisește și declară universului că Dumnezeul Triunic trăiește pe pământ printre ființele umane pentru a fi cetatea lor de refugiu.

Biblia mărturisește, experiența noastră mărturisește, iar biserica mărturisește că Dumnezeul Triunic S-a întrupat, a trăit pe pământ, a fost dat morții, a murit și a înviat, pentru ca El să fie realitatea cetăților de refugiu pentru toți oamenii care au făcut greșeli, care cred în El și astfel se refugiază în El.

Aceste cetăți de refugiu nu erau numai pentru copiii lui Israel, ci și pentru străinii și locuitorii temporari de printre ei; aceasta înseamnă că Dumnezeul Triunic, în calitate de refugiu pentru omul care face greșeli, este pentru toată omenirea.

Toți cei care se pocăiesc și cred în Domnul se pot refugia în Cristos ca cetatea de refugiu, iar acest Cristos – întruparea Dumnezeului Triunic – este atât de aproape și disponibil. El S-a răspândit tuturor oamenilor, printre toți oamenii, chiar în locul în care ne aflăm, pentru a fi o cetate de refugiu pentru toți cei care greșesc.

Cu toții facem greșeli; primul pas pentru a trata aceste greșeli este să recunoaștem că am făcut greșeli și apoi să ne refugiem către Domnul Isus, Răscumpărătorul nostru și cetatea noastră de refugiu, căci în El găsim adăpost, pace, viață și bucurie.

Doamne, recunoaștem că suntem oameni care fac greșeli și care au nevoie de un Mântuitor. Ne refugiem către Tine, Doamne, căci Tu ești realitatea cetăților de refugiu pentru noi toți, păcătoșii care fac greșeli, să ne pocăim, să credem și la care să ne refugiem. Îți mulțumim, Doamne, că ai murit pentru noi; ai fost dispus să fii dat la moarte prin greșeală de către păcătoșii care făceau greșeli, și ai devenit o cetate de refugiu pentru toți cei care se pocăiesc și cred în Tine. Îți mulțumim că ai ajuns la noi, venind acolo unde suntem, și fiind o mărturie a cetăților de refugiu pentru noi. Amin, Doamne, ne refugiem în Tine!

Dumnezeul Triunic ajunge la om pretutindeni pentru a fi o cetate a refugiului pentru toți cei care fac greșeli

Ceea ce ne arată Noul Testament în realitate este o împlinire a tipului pe care îl vedem în Vechiul Testament; în Num. 35 vedem că erau șase cetăți de refugiu răspândite în Israel, iar în Luca 15 vedem pe Dumnezeul Triunic care ajunge la om pentru a-l aduce pe om întru El Însuși.

În Trinitatea Sa, Dumnezeu ajunge la noi și are o relație cu noi pentru a deveni mântuirea noastră. Când credem în Domnul și ne pocăim de păcatele noastre, suntem botezați întru numele Dumnezeului Triunic – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Mat. 28:19).

În Luca 15, în special, vedem cum Dumnezeu Triunic ajunge la păcătoși pentru a-i aduce înapoi la Dumnezeu: păstorul Îl simbolizează pe Domnul Isus (v. 4), femeia simbolizează Duhul (v. 8), iar tatăl Îl simbolizează pe Dumnezeu Tatăl (v. 20).

Dumnezeul Triunic ajunge la noi oriunde am fi – El ajunge în toate orașele și colțurile pământului – pentru a-L găsi pe om și a Se deschide ca cetăți de refugiu ca oamenii care fac greșeli să se refugieze în El.

Tatăl ne iubește și Își arată dragostea Sa față de noi, Fiul vine ca să fie har pentru noi pentru savurarea noastră, iar Duhul ca părtășie vorbește și aduce în realitate tot ceea ce este Dumnezeu în dragostea Sa și tot ceea ce este Cristos în harul Său pentru noi (2 Cor. 13:14).

Dumnezeul Triunic vine ca să fie Mântuitorul și harul nostru pentru a avea o relație intimă cu noi; noi, ca oameni care fac greșeli, ne putem pocăi, credem în El, Îl contactăm și ne refugiem în El pentru adăpost și apărare.

Mai mult decât atât, faptul că cele șase cetăți de refugiu s-au numărat printre cele patruzeci și opt de cetăți ale leviților răspândite în Israel este foarte semnificativ.

Cetățile leviților pot simboliza bisericile locale, unde credincioșii trăiesc și slujesc lui Dumnezeu în duhul lor; cetățile de refugiu Îl semnifică pe Cristos în calitate de Mântuitorul nostru, care ne cruță de judecata morții și ne eliberează, astfel încât să ne putem recâștiga posesiunile spirituale.

Aceasta înseamnă că, în timp ce trăim astăzi în bisericile locale, trebuie să funcționăm în predicarea Evangheliei, pentru ca omul să primească răscumpărarea lui Cristos, să fie îndreptățit, să primească moștenirea spirituală și astfel să obțină o locuință în Cristos!

În bisericile locale locuim printre poporul lui Dumnezeu și Îl savurăm pe Cristos; El este porția noastră repartizată de Dumnezeu și El este porția noastră unică, repartizată sfinților în lumină.

Cu toate acestea, Dumnezeu vrea să aducă pe mulți alții în cetățile de refugiu, în El Însuși ca locuință; pentru aceasta, trebuie să predicăm Evanghelia pentru ca mulți să se refugieze în Cristosul răscumpărător și să intre în viața de biserică pentru a savura trăirea în locuința reciprocă a lui Dumnezeu și a omului.

Ceea ce dorește Dumnezeu este această locuință reciprocă în care atât Dumnezeu, cât și omul, găsesc odihnă; pentru aceasta, El a făcut aranjamente ca Dumnezeu și omul, omul și Dumnezeu, să se întâlnească, să trăiască împreună în pace și să fie zidiți împreună.

Pe de o parte, Dumnezeul Triunic S-a întrupat și S-a lărgit pentru a se răspândi printre oameni până în cel mai îndepărtat loc în care aceștia există, astfel încât oamenii care fac greșeli să se refugieze în El; pe de altă parte, El ajunge la om prin sfinții din bisericile locale pentru a aduce pe păcătoșii care fac greșeli în locuința Sa.

Îți mulțumim, Dumnezeule Triunic, pentru că Te-ai întrupat în Cristos și Te-ai răspândit pretutindeni pe pământ pentru a fi o cetate de refugiu pentru toți cei care fac greșeli! Doamne, Te luăm ca cetatea noastră de refugiu; suntem oameni care fac greșeli și astăzi am făcut atât de multe greșeli. Ne pocăim, Doamne, sub lumina Ta strălucitoare, și aplicăm sângele prețios al lui Cristos. Venim înaintea Ta să ne refugiem în Tine ca cetatea noastră de refugiu. Îl luăm pe Cristos ca refugiul nostru și ne exersăm duhul pentru a fi un singur duh cu Domnul, o parte intrinsecă a locuinței reciproce a lui Dumnezeu și a omului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ is the Reality of the Cities of Refuge: as Mistake-Making Sinners, we Flee to Him! (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 5 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să credem în Cristos ca realitatea șarpelui de bronz și să savurăm viața Sa care tratează păcatul

01/08/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Șarpele de bronz din Numeri 21:4-9 este un tip reprezentativ al Domnului Isus, care a fost crucificat în asemănarea cărnii păcatului ca Substitut și înlocuitor al nostru pentru ca noi, păcătoșii care suntem mușcați de șarpe, să Îl privim (să credem în El) și să avem viață eternă.

În Numeri 21 cei din poporul Israel au devenit nerăbdători pe drum și au murmurat împotriva lui Moise și Aaron, plângându-se că nu este mâncare și apă în pustie, iar sufletul lor detestă mana pe care trebuiau să o mănânce în fiecare zi.

Poporul s-a plâns atât de mult încât Domnul a trimis șerpi înfocați printre ei și i-a mușcat, așa că mulți dintre ei au murit; acest lucru arată că noi, ca oameni decăzuți, am fost mușcați de cel rău, șarpele, și suntem pe moarte.

În Mat. 3:7 Domnul Isus i-a numit pe farisei și pe saduchei pui de vipere, iar în Ioan 8:44 El a spus că: Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul. În 1 Ioan 3:10, Ioan ne spune că există copiii lui Dumnezeu sau copiii diavolului. Dacă oamenii nu sunt regenerați, ei sunt copiii diavolului.

Poporul lui Israel a venit la Moise și a mărturisit că au păcătuit plângându-se și murmurând împotriva lui Iehova, și i-au cerut să meargă la Dumnezeu în numele lor; Dumnezeu i-a spus lui Moise să facă un șarpe de bronz asemănător cu șarpele înfocat care a mușcat poporul, și să îl ridice pe un stâlp.

Toți cei care au fost mușcați de șarpele înfocat și priveau la șarpele de bronz trăiau.

Aceasta este o istorisire unică a cărții Numeri și este foarte semnificativă în viața noastră creștină de astăzi, pentru că Domnul Isus însuși a aplicat tipului șarpelui de bronz la Sine însuși.

În Ioan 3:14-15, în timp ce Domnul Isus vorbea cu acest bărbat în vârstă nobil, drept și respectat, Nicodim, El a spus: Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie, tot astfel trebuie să fie ridicat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Știm cu toții că Cristos este realitatea tuturor lucrurilor pozitive din univers, dar aici vedem că Cristos este realitatea unui element negativ, șarpele de bronz. El a venit în asemănarea cărnii păcatului (El “S-a arătat ca un șarpe”, dar nu a avut otrava lui), dar fără păcatul în carne, și a venit să moară și să omoare șarpele și păcatul, astfel încât toți cei care cred în El să nu moară, ci să aibă viață eternă.

Și în conversația Sa cu Nicodim, Domnul S-a referit la El Însuși ca șarpele de bronz, făcând aluzie la faptul că Nicodim, care părea a fi un om bun, onorabil și aparent drept / neprihănit, a fost mușcat de șarpe și era șerpesc în natură.

Trebuie să vedem cum se aplică acest lucru la noi și cum Îl putem savura pe Cristos ca realitatea șarpelui de bronz.

Crezând în Cristos ca realitatea șarpelui de bronz, avem viața eternă

Ca descendenți ai lui Adam, toți oamenii au fost mușcați de șarpele vechi, Satan; Satan ne-a mușcat și ne-a infuzat cu otrava sa atunci când Adam a păcătuit, și toți suntem născuți în păcat. În ochii lui Dumnezeu, toți păcătoșii sunt nu doar mușcați de Satan, șarpele, ci ei sunt șerpești, adică au natura rea și otrăvitoare a lui Satan ca păcat.

Când copiii lui Israel au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, au fost mușcați de șerpi; Dumnezeu i-a spus lui Moise să ridice un șarpe de bronz în numele lor, pentru judecata lui Dumnezeu, pentru ca toți cei care privesc la acel șarpe de bronz, să poată trăi.

Domnul Isus a venit în “asemănarea cărnii păcatului” (Rom. 8:3) – a cărui asemănare este cea din forma șarpelui de bronz – și în ceea ce privește păcatul pentru ca El să condamne păcatul în carne.

Șarpele de bronz avea forma șarpelui, dar era fără otrava șarpelui; Domnul Isus a venit în asemănarea cărnii păcatului, dar în nici un caz nu a avut păcatul cărnii.

E adevărat că Cristos a fost făcut “în asemănarea cărnii păcatului” când a devenit om și S-a îmbrăcat cu natura umană, dar El nu a participat în nici un fel în păcatul cărnii (2 Cor. 5:21).

Când a fost ridicat în carne pe cruce, prin moartea Sa, Satan, șarpele vechi, a fost tratat; El a murit ca realitatea șarpelui de bronz, astfel încât Dumnezeu să poată judeca șarpele vechi cu natura sa otrăvitoare.

Prin cruce Cristos, realitatea șarpelui de bronz, a tratat șarpele vechi și, de asemenea, natura șarpelui din omul decăzut (Evrei 2:14; Ioan 1:29).

La fel ca și copiii lui Israel, trebuie să privim la Cristos, realitatea șarpelui de bronz și să trăim; aceasta înseamnă că trebuie să credem în Cristos și să primim viața eternă!

Șarpele de bronz Îl simbolizează mai întâi pe Domnul Isus, apoi pe copiii lui Israel (care au păcătuit și ar fi trebuit să fie atârnați pe stâlp pentru a fi blestemați și judecați), iar în al treilea rând, îl simbolizează pe Satan, șarpele vechi.

Nu este vorba de faptul că copiii lui Israel au vrut și au fost porniți spre păcat, ci mai degrabă, șarpele din ei i-a determinat să păcătuiască. Când Dumnezeu i-a judecat pe copiii lui Israel, El a judecat de fapt șarpele; cel atârnat de stâlp era șarpele, nu copiii lui Israel.

Ca ființe umane noi am fost mușcați de șarpe și am păcătuit, iar acum există o natură șerpească în ființa noastră; prin natură, suntem una cu Satan, șarpele vechi, și suntem șerpești.

Dar slavă Domnului, Cristos a venit ca Substitut al nostru – El a venit ca realitatea șarpelui de bronz, și El a judecat șarpele pe cruce. Ceea ce avem nevoie este un Substitut, cineva care să poată fi judecat în numele nostru, și Dumnezeu L-a judecat pe Cristos ca realitatea șarpelui de bronz, care a venit în asemănarea cărnii păcatului.

Cristos, Substitut al nostru, a fost judecat prin faptul că a fost identificat cu noi, oamenii pe care i-a înlocuit.

De aceea, pe cruce vedem două înlocuiri: noi, ca oamenii care am fost răscumpărați de Cristos, am fost identificați cu Satan, și Cristos S-a identificat cu noi, poporul Său răscumpărat.

Când auzim Evanghelia, ne dăm seama că suntem șerpești în interior, păcătoși în natură și condamnăm pe Satan din noi; atunci, primim crucea lui Cristos și credem întru El și avem viață eternă!

Acesta este principiul regenerării: noi, care am fost identificați cu Satan și chiar suntem o parte din Satan, vedem că Domnul Isus a tratat identificarea noastră cu Satan pe cruce; prin urmare, condamnăm această identificare cu Satan și primim mântuirea Domnului cu urmarea că trăim și avem viață eternă! Aleluia!

Văzând că Domnul Isus ca realitate a șarpelui de bronz l-a tratat pe Satan, șarpele vechi, pe cruce, îl condamnăm pe Satan din noi, primim crucea, credem în Domnul și avem viață eternă prin credință!

Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai venit ca realitatea șarpelui de bronz pentru a trata șarpele vechi și natura noastră șerpească. Doamne, ne dăm seama că am fost mușcați de Satan, șarpele, și că suntem prin natură șerpești, chiar una cu Satan. O, Doamne, privim la Tine și credem în Tine, realitatea șarpelui de bronz, căci Tu ai venit în asemănarea cărnii păcatului, dar fără otrava acestuia, și ai tratat păcatul și pe Satan pe cruce! Aleluia, Isus Cristos l-a terminat pe Satan, păcatul și carnea pe cruce și putem crede în El, să avem viață eternă și să trăim!

Să Îl savurăm, să Îl aplicăm și să Îl distribuim pe Cristos ca viața care tratează păcatul în noi și alții

Cristos ca realitatea șarpelui de bronz se referă la El Însuși ca fiind realitatea ofrandei pentru păcat; s-ar putea să apreciem mai mult ofranda pentru abatere deoarece putem vedea câte păcate comitem, dar ofranda pentru păcat este un lucru mare.

Uneori, însă, am putea crede că luarea lui Cristos ca ofranda noastră pentru păcat este ceva teoretic, pentru că nu avem o înțelegere a ceea ce înseamnă faptul ca Cristos este ofranda pentru păcat. Deoarece Cristos este realitatea șarpelui de bronz, putem să Îl savurăm zi de zi și să Îl aplicăm la ființa noastră ca realitatea ofrandei pentru păcat.

Cristos nu este numai Cel care a tratat natura noastră păcătoasă pe cruce, dar El este și viața care tratează păcatul, viața care tratează natura noastră păcătoasă.

Prin urmare, noi nu doar Îl savurăm pe Cristos inițial ca realitatea șarpelui de bronz, atunci când credem în Domnul și ne dăm seama că Îl avem ca Substitut, dar zilnic Îl putem savura și aplica pe Domnul la ființa noastră ca realitatea ofrandei pentru păcat, viața care tratează păcatul.

Mai mult decât atât, Îl putem administra altora pe Cristos ca viața care tratează păcatul. Dacă știm că un anumit frate sau soră a săvârșit unele păcate, trebuie doar să ne rugăm pentru ei și să învățăm înaintea Domnului cum să Îl administrăm pe Cristos lor ca viața care tratează păcatul, pentru ca să își poată trata păcatele.

Viața lui Cristos este o viață care tratează păcate. În primul rând, noi trebuie să fim tratați prin faptul că savurăm viața lui Cristos care tratează păcatul și, apoi, trebuie să distribuim altora un astfel de Cristos ca viață care tratează păcatul.

A expune păcatele și greșelile altora și a pretinde că “strălucim cu lumina lui Dumnezeu asupra lor” nu înseamnă că aceștia vor primi vreun ajutor; ceea ce îi ajută pe alții este distribuirea lui Cristos de către noi ca viață care tratează păcatul.

În calitate de preoți, trebuie să îndepărtăm nelegiuirea congregației, savurând mai întâi pe Cristos ca viața care tratează păcatul și apoi având capacitatea de a îndepărta nelegiuirea poporului lui Dumnezeu.

Domnul să ne aducă într-o astfel de experiență; să ne dăm seama că mai întâi trebuie să Îl savurăm și să Îl aplicăm pe Domnul la noi înșine ca viața care tratează păcatul, și apoi trebuie să Îl distribuim altora ca viața care tratează păcatul.

Când mergem la alții care au păcătuit, mai întâi trebuie să le înmuiem inima împietrită; o persoană care păcătuiește, de obicei, are inima împietrită (Evrei 3:14) de înșelăciunea păcatului.

Trebuie să avem încredere în Domnul că avem harul cu duhul de a-i înmuia inima împietrită. Și apoi, atunci când inima lui se va înmuia, Cristos ca viață îi va fi distribuit într-un mod real și bogat, iar această viață va opera în el.

Nici măcar nu trebuie să menționăm greșelile sau păcatele sale – Cristosul pe care Îl distribuim altora va lucra în el pentru a expune ceea ce trebuie expus, și pentru a-l vindeca.

Așa cum medicamentul adecvat ajunge la părțile bolnave ale trupului nostru fizic și le vindecă, tot astfel și distribuirea lui Cristos altora ca viață care tratează păcatul va ajuta să îndepărtăm păcatele dintre sfinți.

Fie ca noi toți să învățăm să Îl luăm pe Cristos ca ofranda noastră pentru păcat, astfel încât să Îl putem distribui ca viața care tratează păcatul poporului lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, Te luăm ca ofranda noastră pentru păcat, pentru ca păcatul nostru să fie tratat și pentru ca să Te putem distribui altora ca viața care tratează păcatul. Doamne, Îți mulțumim că ai murit pentru noi pe cruce ca Substitut al nostru, ca realitatea șarpelui de bronz; Tu ai purtat păcatul nostru și ai terminat păcatul din natura noastră. Fie ca zi de zi să Te savurăm și să Te aplicăm ca realitatea ofrandei pentru păcat și să Te distribuim ca viața care tratează păcatul în alții. Amin, Doamne Isuse, Tu ești viața care tratează păcatul, viața care tratează natura noastră păcătoasă; vrem să Te experimentăm, să Te aplicăm și să Te distribuim ca pe o asemenea Persoană!