Trupul lui Cristos

Să aplicăm moartea lui Cristos la situația noastră și să Îi vorbim lui Cristos pentru a bea apă vie

31/07/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În Numeri 20 vedem că poporul lui Israel a fost însetat, iar lui Moise i sa spus să vorbească stâncii, ca să curgă apa; Cristos ca stâncă spirituală ne urmează ca să ne dea apă vie ori de câte ori suntem însetați.

Stânca lovită este un tip reprezentativ al lui Cristos și apa care curge din stâncă este un tip reprezentativ al Duhului, care a curs din Cristos în moartea și învierea Sa.

În aceste zile savurăm și considerăm cu rugăciune tipurile principale ale lui Cristos în cartea Numeri, dintre care multe nu pot fi găsite în alte cărți ale Bibliei.

Primul tip reprezentativ pe care l-am văzut a fost toiagul înmugurit, un tip reprezentativ al Cristosului înviat care înmugurește, înflorește și aduce rod în înviere ca să Își alimenteze poporul cu viața de înviere și să aducă în lumină autoritatea rânduită de Dumnezeu.

Al doilea tip reprezentativ pe care l-am văzut a fost vițeaua roșie din Numeri 19, care era componenta principală a apei pentru impuritate.

În acest tip reprezentativ al vițelei roșii vedem procesele prin care Domnul a trecut și realizările pe care le-a atins. Este uimitor să vedem că atât de multe elemente pot fi un tip al lui Cristos, care este realitatea oricărui lucru pozitiv din univers.

Cristos a venit pentru răscumpărarea noastră (culoarea roșie pentru vițea) și a venit în asemănarea cărnii păcatului și în ceea ce privește păcatul, și totuși El nu a avut nici un păcat în carne.

Cristos nu a avut nici un defect; deși El a venit în carne, El nu a avut păcatul cărnii sau natura păcătoasă, ci mai degrabă a fost perfect și fără vină. Mulți L-au încercat pe Domnul și au vrut să găsească vină în El, dar nimeni nu a găsit nimic; Cristos a fost perfect și fără cusur.

Cristos nu a fost niciodată folosit de nimeni, în special de către sau pentru dușmanul lui Dumnezeu (la fel cum vițeaua roșie nu fusese niciodată sub jug). Nimeni nu L-a folosit pe Domnul; nimeni nu putea să Îl înrobească sau să Îl influențeze, mai ales Satan.

La fel ca și vițeaua roșie, Domnul Isus a fost crucificat în afara taberei, pe un munte mic în afara orașului Ierusalim.

El a avut o umanitate demnă (lemnul de cedru), a fost umil în umanitatea Sa (isopul), și a îndeplinit răscumpărarea în înțelesul ei cel mai înalt (isopul).

Deși El a fost o astfel de Persoană și a îndeplinit atât de multe lucruri, El a fost redus la nimic (Marcu 9:12) în ochii oamenilor, dar în ochii lui Dumnezeu a fost prețios și de mare valoare.

Acum noi, credincioșii în Cristos, putem să aplicăm sângele lui Cristos și să credem întru El și suntem curățiți de păcatul și impuritatea noastră. Duhul Sfânt în înviere aplică eficacitatea răscumpărării lui Cristos cu puterea de spălare a Duhului învierii Sale. Aleluia!

Să fim identificați cu Cristos în moartea Sa și să vorbim lui Cristos pentru a bea apă vie

În Numeri 20 poporul lui Israel era însetat și a murmurat împotriva lui Moise și a lui Iehova; când Moise a mers la Dumnezeu în legătură cu acest lucru, Dumnezeu i-a spus să vorbească cu stânca și apa va curge.

Se pare că atât acum cât și înainte de acest eveniment exista o stâncă care îi urma pe copiii lui Israel în pustie, și în acest caz Dumnezeu i-a spus lui Moise să vorbească stâncii, ca să curgă apă.

Stânca din Numeri 20:8 Îl reprezintă pe Cristosul crucificat și înviat, iar apa care curgea din stâncă reprezintă Duhul ca apa vie care a curs din Cristosul crucificat și înviat (1 Cor. 10:4; Ioan 19:34).

Cristos este stânca spirituală care ne urmează pe noi, poporul lui Dumnezeu, în timp ce călătorim în pustie ca să ajungem în țara bună; acest Cristos, ca stâncă spirituală, a fost deja lovit pe cruce și apa vie a curs din El.

În 1 Cor. 10:4 Pavel spune cu îndrăzneală că fiii lui Israel erau urmați de o stâncă spirituală, iar acea stâncă era Cristos. Această piatră a fost despicată mai devreme și apa a țâșnit din piatră pentru ca poporul lui Israel să bea.

Acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos care, pe cruce, a fost lovit de Dumnezeu și din El a curs sânge (pentru răscumpărarea noastră) și apă (pentru regenerarea și rezerva de viață) – vezi Ioan 19:34.

Ceea ce trebuie să facem astăzi nu este să “lovim stânca”, ci să vorbim stâncii, căci aceasta a fost deja lovită și despicată.

Cristosul înviat ca Duh dătător de viață este mereu cu noi, biserica, pentru a ne alimenta cu apa vieții.

De vreme ce Cristos a fost crucificat și Duhul a fost dat, nu este nevoie să lovim din nou stânca. În economia lui Dumnezeu, Cristos ar trebui crucificat doar o singură dată (vezi Evrei. 7:27; 9:26-28). Ceea ce trebuie să facem este să “luăm toiagul” și să “vorbim stâncii.”

A lua toiagul înseamnă că trebuie să fim identificați cu Cristos în moartea Sa și să aplicăm moartea lui Cristos la noi înșine și la situația noastră. Când chemăm numele Domnului, aplicăm moartea lui Cristos la noi înșine și la situația noastră.

A vorbi stâncii înseamnă că noi vorbim un cuvânt direct lui Cristos ca stâncă lovită, cerându-i să ne dea Duhul vieții! Trebuie să Îi vorbim sincer cu privire la situația noastră, spunându-I că suntem însetați și că vrem să bem apa vie!

Una dintre cele mai bune căi de a savura distribuirea divină este să Îi vorbim direct lui Cristos stânca. Trebuie să poruncim apelor să curgă și să bem din El înspre toată plinătatea!

Pur și simplu trebuie să fim cu Domnul, să vorbim cu El și să ne deschidem Lui; chiar și atunci când suntem obosiți, ar trebui doar să Îi spunem, Doamne, sunt obosit și îmi este sete; dă-mi să beau din apa vie!

Duhul a fost deja dat, așa că trebuie să Îi cerem Duhul vieții ca apa vie!

Domnul i-a spus femeii samaritence în Ioan 4:10 că, dacă ar ști cine este Cel ce îi cere să bea, ea I-ar fi cerut și El i-ar fi dat apă vie. Primul pas pentru a obține apă vie este să cerem Domnului să ne dea să bem.

Pe baza faptulul că Duhul a fost deja dat și Cristos a fost deja crucificat, noi putem aplica moartea lui Cristos la noi înșine și să Îi cerem lui Cristos să ne dea Duhul, și vom primi Duhul viu ca rezerva îmbelșugată de viață (Filipeni 1:19)!

Doamne Isuse, suntem însetați – dă-ne să bem apa vie! Îți mulțumim, Doamne, că ai fost lovit pe cruce ca apa vie să curgă. Ne identificăm cu Tine, Doamne, ca moartea Ta să ne fie aplicată, și Îți cerem cu credință să ne dai Duhul ca rezerva îmbelșugată de viață! Amin, Doamne, ne deschidem Ție și venim la Tine așa cum suntem – vrem să bem din apa vie ca setea noastră să fie potolită! Păstrează-ne în vorbirea cu Tine, în deschiderea față de Tine și în a-Ți spune totul, astfel încât, ca apă vie, să curgi întru noi și să ne potolești setea!

Doamne, fie ca noi să Te reprezentăm în mod corect în acțiunile Tale, cu atitudinea Ta, conform Cuvântului Tău!

În povestea din Numeri 20 vedem atât un aspect pozitiv, cât și unul negativ. În acest capitol vedem că Moise, în loc să vorbească stâncii, a spus poporului lui Israel: “Ascultați, răzvrătiților!” și apoi a lovit stânca de două ori, și apa a curs.

Moise a condamnat poporul ca fiind răzvrătiți dar, de fapt, Moise a fost cel care s-a răzvrătit împotriva cuvântului lui Dumnezeu (vezi Num. 20:10-11, 24; 27:14). Uneori și noi putem fi așa; sfinții și cei tineri par să murmure foarte mult – pentru că sunt însetați, dar duhul și atitudinea noastră este să le spunem că sunt răzvrătiți.

Copiii lui Israel s-au plâns deoarece ei erau însetați; de multe ori sfinții și tinerii se plâng pentru că duc lipsă de Duhul. Ei nu se plâng pentru că sunt răzvrătiți, ci pentru că au nevoie de mai mult din Duhul, sunt lipsiți de Duhul; ceea ce trebuie să facem este să Îl distribuim pe Cristos ca Duhul în înviere în cei însetați, iar acest lucru le va rezolva problemele.

Însă Moise a falimentat cu privire la a-L sfinți pe Dumnezeu, făcându-L comun; a-L sfinți pe Dumnezeu înseamnă a-L face sfânt, separat de toți zeii falși, iar a falimenta cu privire la a-L sfinți pe Dumnezeu înseamnă a-L face comun.

Moise nu a fost una cu Dumnezeu în atitudinea sa față de poporul lui Dumnezeu; el s-a mâniat atunci când Dumnezeu nu S-a mâniat – și astfel a falimentat cu privire la a-L reprezenta corect pe Dumnezeu în natura Sa sfântă.

De asemenea, Moise a lovit stânca de două ori, fără a păzi astfel cuvântul lui Dumnezeu în economia Sa. Prin cuvântul și atitudinea sa, Moise a ofensat atât natura sfântă a lui Dumnezeu, cât și economia Sa divină, iar consecința a fost că el și-a pierdut dreptul de a intra în țara bună, chiar dacă era intim cu Dumnezeu și putea fi considerat un tovarăș al lui Dumnezeu (Exod 33:11). O, Doamne Isuse!

În tot ce spunem și facem cu privire la poporul lui Dumnezeu, atitudinea noastră ar trebui să fie conform cu natura sfântă a lui Dumnezeu, iar acțiunile noastre trebuie să fie conform cu economia Sa divină, pentru ca noi să putem vorbi Cuvântul lui Dumnezeu și să Îl sfințim.

În caz contrar, în cuvintele și faptele noastre, ne vom răzvrăti împotriva Sa și Îl vom ofensa. Mai ales atunci când vine vorba de poporul lui Dumnezeu care este însetat – lucru care de multe ori se manifestă prin plângerea și murmurul lor, Dumnezeu nu este supărat sau mânios pe poporul Său, la fel cum o mamă nu este mânioasă când copilul ei strigă atunci când îi este sete.

La fel cum o mamă care are un copil care este însetat și plânge, Domnul ne prețuiește și Își asumă responsabilitatea de a ne alimenta cu apă.

Fie ca să învățăm să Îl reprezentăm pe Dumnezeu în mod corect în acțiunile Sale, în atitudinea noastră, și conform Cuvântului lui Dumnezeu! Sfinții ne urmăresc și nu ar trebui să îi dezamăgim pe sfinții credincioși prin reprezentarea greșită a lui Dumnezeu.

Doamne, fie ca noi să Te reprezentăm în mod corect în acțiunile Tale, cu atitudinea Ta, și conform cu cuvântul Tău față de poporul lui Dumnezeu! Vrem să Te sfințim, Doamne, și să nu ne răzvrătim împotriva Ta prin faptul de a Te reprezenta greșit față de poporul Tău. Fie ca noi să fim cei care Îl reprezintă pe Dumnezeu în mod corect în natura Sa sfântă și să păstrăm Cuvântul Său în economia Sa, având o atitudine corectă față de poporul lui Dumnezeu și să fim una cu Domnul pentru a-i alimenta cu apă vie. Amin, Doamne, fie ca noi să bem în mod profund din Tine și să facem ca apa vie să curgă ca tot poporul Tău însetat să bea și să fie satisfăcut!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Apply the Death of Christ to our Situation and Speak to Christ to Drink Living Water (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

22/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat cu rugăciune al cărții Numeri, ajungem la subiectul “Aprinderea lămpilor”, care este în mod special menționat în Num. 8:1-4; e nevoie de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea și mișscarea noastră.

Deși multe alte detalii legate de Cortul întâlnirii sunt omise din această consemnare, preoții sunt instruiți în mod specific să aprindă lămpile sfeșnicului. Prin urmare, acest lucru trebuie să fie important pentru Dumnezeu.

După un capitol despre ofranda celor doisprezece triburi ale lui Israel pentru închinarea la Dumnezeu și intrarea în Sfânta Sfintelor, după venirea în Sfânta Sfintelor pentru a auzi vorbirea lui Dumnezeu deasupra acoperământului expierii de pe Chivotul Mărturiei, acum ajungem la aprinderea lămpilor.

Această chestiune de aprindere a lămpilor pare să nu aibă nicio legătură cu celelalte probleme – se pare că există o deconectare, ceva menționat brusc… dar în ochii lui Dumnezeu aceasta este o chestiune importantă.

Dumnezeu vrea să formeze o armată din mijlocul poporului Său ales și răscumpărat, o armată care să călătorească împreună cu El și să lupte împreună cu El pentru interesul Său pe pământ; în această lumină vrem să vedem chestiunea aprinderii lămpilor.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici un om obișnuit nu avea dreptul sau calificarea să aprindă lămpile sau să ardă tămâia.

Doar slujitorii calificați ai lui Dumnezeu, preoții sfinți, aveau dreptul și datoria să aprindă lămpile și să ardă tămâia și să se ocupe de lucrurile din Sfânta Sfintelor.

În primul rând, trebuie să avem Tabernaculul, mărturia lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu; intenția și scopul lui Dumnezeu este să aibă o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între El și poporul Său și o astfel de locuință va deveni expresia și mărturia Sa pe pământ.

În Exod, vedem cum viziunea și modelul tabernaculului au fost date de către Dumnezeu lui Moise, iar Moise l-a dat poporului; împreună cu acest lucru este prezentarea rânduielilor legate de preoție.

În Vechiul Testament, tabernaculul și preoția sunt două lucruri separate – tabernaculul este un lucru și apoi există niște oameni care slujesc acolo, care sunt preoții.

În Noul Testament, tabernaculul și preoția sunt unul și același lucru – casa spirituală și preoția sfântă sunt una și aceeași.

Dumnezeu vrea ca tot poporul Său să fie preoții Săi, dar în Vechiul Testament am văzut că poporul lui Israel, ca întreg, a falimentat înaintea lui Dumnezeu, așa că a trebuit să aleagă un trib – tribul lui Levi și în special casa lui Aaron, pentru a-L sluji.

Astăzi Dumnezeu dorește să obțină o preoție universală pentru serviciul Său și închinarea Sa; armata pe care Dumnezeu vrea să o câștige este preoția, iar preoția este tabernaculul.

Slujba preoților este una militară, arătând că preoții nu servesc doar făcând anumite lucruri… ei luptă! Astăzi armata lui Dumnezeu este o armată preoțească.

În cartea Exodului, după descoperirea sfeșnicului cu aprinderea lămpilor, Moise vorbește despre veșmintele preoților, hainele preoției; în Numeri, totuși, după ce s-au menționat toate aceste lucruri legate de vorbirea lui Dumnezeu și de formarea unei armate, se menționează aprinderea lămpilor.

Părea că eram în Sfânta Sfintelor, iar acum suntem înapoi în Locul Sfânt, aprinzând lămpile; acesta nu este un regres, ci atingerea unei alte probleme legată de faptul de a fi o armată, căci fără lămpile aprinse, tabernaculul este în întuneric.

Tabernaculul este o clădire fără ferestre, iar Dumnezeu locuiește acolo; nu există loc pentru nici o lumină naturală sau vreo lumină artificială, căci ceea ce luminează tabernaculul lui Dumnezeu este lumina din sfeșnic.

Când intrăm în Sfânta Sfintelor, nu există nici o lumină a sfeșnicului, ci doar gloria shekina a lui Dumnezeu; Dumnezeu este lumina, Cristos este lumina lumii, iar adevărata lumină este de fapt Dumnezeu Însuși, Dumnezeul Triunic.

Cu toate acestea, în biserică în calitate de tabernaculul lui Dumnezeu cu omul, este nevoie de sfeșnicul cu lămpile și este datoria și responsabilitatea noastră să aprindem lămpile. Aprinderea lămpilor oferă lumină pentru lucrarea, slujirea, mișcarea și direcția noastră preoțească.

Este nevoie de lumină, de aprinderea lămpilor de către corpul preoțesc care este calificat să mențină acea lumină. Este dorința lui Dumnezeu ca sfeșnicul să fie instalat și să strălucească neîncetat – zi și noapte, iar lămpile să nu se stingă.

Șase puncte principale referitoare la funcția luminii în noi ca popor al lui Dumnezeu

Când vorbim despre chestiunea luminii, fie în domeniul fizic, fie în domeniul spiritual, există șase puncte principale cu privire la funcția luminii:

1. Lumina ne iluminează, luminează, dă lumină, aduce lumină asupra unei situații. Lumina risipește întunericul, aduce lumină asupra lucrurilor, dă lumină și strălucește. Primul lucru pe care îl face lumina este să limpezească lucrurile și să ilumineze.

2. Lumina elucidează, clarifică lucrurile și face lucrurile definite și clare. Înainte de a fi lumină, exista întuneric, confuzie și neclaritate; când lumina strălucește, lucrurile sunt foarte definite și clare, discernem lucruri, iar lucrurile sunt aduse la lumină.

3. Lumina pătrunde pentru a expune. Pe partea negativă, lumina expune toate lucrurile; toți gândacii sunt expuși și fug de lumină, iar lucrurile din întuneric nu pot exista în lumină, pentru că atunci când lumina este prezentă, întunericul nu poate exista. Lumina expune și, odată cu expunerea luminii, lucrurile din întuneric sunt judecate.

Pe partea pozitivă, când suntem în lumină, vedem lucrurile așa cum sunt cu adevărat, iar lumina ne transfuzează, ne infuzează, ne pătrunde, ne iradiază și ne încălzește.

4. Lumina reglementează. Lumina ne conduce, ne ghidează, ne ajustează cursul și ne reglementează. Fără lumină nu există reglementare; putem merge din loc în loc, să facem cutare lucru, și credem că avem o direcție, dar de multe ori alergăm în cerc. Când nu există lumină, nu există nici o reglementare, nici o ajustare a cursului și nici o direcție.

5. Lumina administrează. Dacă ne uităm la Noul Ierusalim, în mijlocul orașului există un tron, și nu există lumină naturală sau lumină artificială în acest oraș, pentru că Domnul Dumnezeu strălucește și Mielul este lampa care Îl strălucește / radiază pe Dumnezeu.

Dumnezeu strălucește de pe tron și această strălucire dă lumină noului univers; această lumină există ca să administreze (toate națiunile vor umbla în lumina orașului), să guverneze, să conducă, să gestioneze și să opereze lucrurile.

Chiar și în viața de biserică, Dumnezeu guvernează prin lumină; cu cât este mai strălucitor, cu atât mai mult Dumnezeu guvernează printre noi. Întunericul înseamnă că ceva sau cineva guvernează – puterea întunericului; Dumnezeu înlocuiește astăzi această guvernare cu propria Sa guvernare prin El Însuși ca lumină.

6. Lumina motivează; când suntem într-o situație întunecată suntem deprimați, dar când suntem într-o situație limpede și într-o lumină strălucitoare, suntem stimulați și motivați. Soarele ne energizează, ne stârnește, ne cheamă la acțiune și ne face să mergem mai departe. Lumina divină ne motivează și ne stimulează ca armată a lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne deschidem Ție ca unică lumină; strălucește în noi, iluminează-ne și limpezește situația noastră. Risipește tot întunericul nostru, Doamne, și clarifică toate lucrurile. Fie ca lumina Ta să pătrundă, să expună și să îndepărteze tot ce este din întuneric și din lucrările întunericului. Doamne, vrem să trăim în lumină și să cooperăm cu Tine pentru a aprinde lămpile în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne îndrume, să ne ajusteze și să ne reglementeze. Fie ca lumina Ta să administreze și să guverneze în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne motiveze și să ne energizeze ca să fim armata de care ai nevoie astăzi pe pământ!

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

Deși există multe detalii referitoare la Cortul Întâlnirii care nu au fost menționate în Numeri 8, Dumnezeu a instruit pe Aaron în mod specific cum să aprindă luminile lampadarului / sfeșnicului (vezi Numeri 8:1-4).

După ofranda celor douăsprezece triburi ale lui Israel și vorbirea lui Dumnezeu dintre heruvimii de pe acoperământul expierii din Numeri 7, Dumnezeu l-a instruit pe Moise cum să aprindă lampadarele.

Dumnezeu i-a spus lui Moise în mod specific că atunci când Aaron aprinde lămpile, cele șapte lămpi vor lumina în fața lampadarului.

Până în acest punct a fost curățirea de pângărire, jurământul de nazirei, aranjarea și formarea taberelor, binecuvântarea, ofranda și vorbirea lui Dumnezeu; acum este nevoie de aprinderea lămpilor.

Cele șapte lămpi – care semnifică cele șapte Duhuri (vezi Apocalipsa 4:5), luminează în fața lampadarului, strălucind spre mijlocul tabernaculului; astfel, strălucirea lămpilor era în direcția potrivită pentru slujire și mișcare.

Când lămpile erau aprinse, poporul lui Dumnezeu putea începe să-și ofere serviciul spiritual lui Dumnezeu.

Putem spune că, deși putem fi un preot îmbrăcat adecvat, consacrat și sfințit, dacă nu există lumina lămpilor, nu putem sluji lui Dumnezeu, căci nu putem sluji lui Dumnezeu în întuneric. Aceasta înseamnă că, pentru ca noi să slujim ca preoți, trebuie să existe lumină.

În viața de biserică de astăzi putem fi pregătiți să slujim, dar dacă condiția și mediul din biserică nu este în lumină, nu știm ce să facem sau să spunem.

Uneori poate exista multă slujire în viața de biserică, dar situația este în întuneric și lucrurile se fac în întuneric, fără lumină; în cele din urmă, va exista o problemă.

Pentru serviciul și mișcarea noastră trebuie să existe multă lumină; lumina este mediul și condiția de a fi supuși pentru ca să Îi slujim pe Dumnezeu într-un mod adecvat. Scopul unic al aprinderii lămpilor a fost pentru ofrandă, luptă și mișcare, pentru că toate acestea necesită lumină.

În viața de biserică de astăzi avem nevoie de mai multă lumină; în viața de biserică, cu toate aspectele ei, este nevoie de lumină, așa că trebuie să aprindem lămpile!

Cu cât există mai multă lumină și mai multă strălucire, cu atât există mai multă strălucire din Dumnezeu, cu atât mai mult serviciu există, războiul este purtat într-un mod adecvat, iar lucrarea de zidire poate continua.

Fără strălucirea luminii, copiii lui Israel nu puteau să se miște – cu atât mai puțin să lupte pentru Dumnezeu; prin urmare, de îndată ce au consacrat ceva lui Dumnezeu (așa cum se vede în Num. 7), au aprins imediat lămpile pentru ca lumina să strălucească.

Noi nu suntem sursa luminii ci Dumnezeu este; dar este nevoie ca noi să aprindem lămpile. Ca preoți, este treaba și responsabilitatea noastră să menținem lumina aprinsă, pentru a menține lumina aprinsă în Locul Sfânt.

Trebuie să tindem spre această îndatorire sfântă, prin faptul de a menține lumina aprinsă în viața de biserică. Dacă noi, ca popor al lui Dumnezeu, Îi consacrăm ceva lui Dumnezeu, El va străluci printre noi și vom avea lumină; pentru ca noi, în calitate de popor al lui Dumnezeu, să devenim armata Sa, trebuie să avem lumină pentru a putea lupta, umbla și sluji.

Fără a avea lumina divină, nu putem vedea unde să mergem și ce să facem și, fără lumina lui Dumnezeu, putem provoca probleme și putem chiar să ne luptăm unul cu celălalt.

Deoarece întunericul nopții este mult prea avansat, trebuie să ne dezbrăcăm de lucrările întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii, care sunt Cristos Însuși, în diferite aspecte de îmbrăcăminte și trăire (vezi Rom. 13:12, 14).

Doamne Isuse, ne consacrăm Ție cu tot ce suntem și cu tot ce avem. Strălucește asupra noastră, Doamne, și fă ca lumina Ta divină să fie exprimată ca să ne conducă și să ne călăuzească în Dumnezeul nostru care slujește, luptând pentru interesul lui Dumnezeu și fiind una cu Dumnezeu pentru mișcarea Sa pe pământ. Viața noastră depinde de strălucirea Ta, de vorbirea Ta. Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a fi preoții care aprind lămpile în Locul Sfânt din viața de biserică, astfel încât biserica să fie plină de lumină. Ne dezbrăcăm de orice lucrare a întunericului și ne îmbrăcăm cu armele luminii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Need for Lighting the Lamps to have Light in our Serving, Fighting, and Moving (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Binecuvântarea unică este Dumnezeul Triunic distribuit în Trinitatea Sa Divină întru noi

08/07/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În studiul nostru aprofundat asupra cărții Numeri, ajungem la Num. 6:22-27, Binecuvântarea Eternă a Dumnezeului Triunic, și în acest articol dorim să vedem că binecuvântarea unică în univers este Dumnezeu Însuși, iar această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Ființei Divine întru noi în Trinitatea Sa Divină.

În tradiția iudeo-creștină această porțiune din Numeri 6 este o binecuvântare cunoscută, rostită de obicei la sfârșitul “serviciului creștin”, în ca să binecuvinteze congregația.

Dar această binecuvântare întreită a lui Iehova indică sau prefigurează Trinitatea Divină, binecuvântarea din Trinitatea Divină. Trebuie să avem o viziune clară asupra Trinității Divine ca structură a întregii revelații divine și trebuie să savurăm distribuirea Sa divină, care este binecuvântarea lui Dumnezeu.

Când spunem “binecuvântare”, de multe ori spunem aceasta într-un mod liber, natural sau religios; prin definiție generală, binecuvântarea este ceva care este dat sau conferit pentru fericirea și bunăstarea destinatarilor binecuvântării.

Binecuvântarea este întotdeauna ceva minunat. Dar ceea ce noi numim binecuvântare nu înseamnă doar binecuvântarea de la om la om, ci binecuvântarea din partea lui Dumnezeu, chiar din partea Dumnezeului Triunic pentru poporul Său. Trebuie să privim acest lucru într-un mod mai profund.

În Vechiul Testament, în ebraică, binecuvântarea înseamnă a da sau a face ceva de valoare pentru altcineva; atunci când Iehova binecuvântează pe poporul Său, El oferă, furnizează, aprovizionează ceva de valoare pentru nevoile poporului Său și pentru participarea lor.

În greacă, unul din înțelesurile cuvântului “binecuvântat” ar fi că există o extindere a beneficiilor într-un mod generos față de cineva care este plasat într-o poziție foarte favorabilă pentru a primi această binecuvântare, pentru a primi aceste beneficii.

În Efes. 1:3 vedem că noi, în calitate de credincioși, suntem binecuvântați cu tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cerești în Cristos Isus. Binecuvântare aici înseamnă a lăuda, a spune ceva bun, a vorbi bine despre ceva; este un fel de vorbire de bine.

Binecuvântarea este un discurs bun, o rostire justă, un cuvânt binevoitor, care implică și un beneficiu. Cu alte cuvinte, pentru a încheia, binecuvântarea este o vorbire, o declarație din partea lui Dumnezeu, a favoarei, a bunăvoinței și a fericirii pentru noi, și este, de asemenea, situația care îndeplinește această binecuvântare, condiția care arată această binecuvântare, care sunt toate cuvinte minunate, bune, generoase și binecuvântate.

Nu este un lucru mărunt ca Dumnezeu să ne spună un lucru bun; când El vorbește ceva pozitiv, ceva bun și fericit, înseamnă că Dumnezeu ne binecuvintează. Trebuie să fim cei care, prin îndurarea Sa, suntem în stare să primim acest fel de binecuvântare.

Fie ca noi să fim mântuiți de înțelegerea noastră naturală și religioasă a binecuvântării lui Dumnezeu și să ne ridicăm ochii să ne dăm seama că binecuvântarea lui Dumnezeu este spirituală, divină, eternă și lăuntrică.

Fie ca toți să fim sub binecuvântarea Domnului; fie ca să fim înfășurați, învăluiți și cuprinși de vorbirea binecuvântată a Dumnezeului Triunic, și fie ca realitatea acestor binecuvântări să ne umple, să ne satureze și să ne pătrundă!

Binecuvântarea unică este Dumnezeul Triunic și această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Sa

Binecuvântarea unică în întregul univers este Dumnezeul Triunic, iar această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Ființei Divine întru noi în Trinitatea Sa Divină – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Lucrurile materiale, cum ar fi o educație bună, o casă frumoasă, o mașină mai bună, o carieră bună, o afacere înfloritoare și o stare de sănătate bună – chiar dacă acestea sunt bune și nu sunt rele, nu sunt binecuvântările care Îl preocupă în principal pe Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să ne binecuvânteze cu Sine Însuși, cu Ființa Sa și cu tot ceea ce a făcut și a îndeplinit. El mai întâi Și-a propus aceste lucruri, apoi le-a împlinit și le aplică ființei noastre; El vrea să distribuie tot ceea ce este și a făcut în noi ca să ne binecuvinteze cu Sine Însuși într-un mod abundent!

Există multe cazuri în care nazireii și credincioșii în Cristos sunt într-o stare de suferință și fără să aibă nimic; dacă ne uităm la Pavel și la ceilalți, nu am putea să spunem că erau binecuvântați într-un sens uman atunci când erau în închisoare, însă ei au savurat unica binecuvântare în univers, care este Dumnezeul Triunic și au fost binecuvântați cu Dumnezeu Însuși.

Lucrul de care vorbim nu este doar binecuvântarea lui Dumnezeu Însuși, ci binecuvântarea care vine prin distribuirea de Sine Însuși; binecuvântarea lui Dumnezeu este distribuirea lui Dumnezeu, iar binecuvântarea unică este Dumnezeul Triunic – și această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Sa.

Întregul proces al distribuirii lui Dumnezeu din eternitate în eternitate este o binecuvântare măreață.

Această binecuvântare este văzută în întreaga Biblie, chiar înainte de crearea universului – în eternitatea trecută, când Tatăl ne-a selectat, ne-a sigilat și ne-a predestinat la filiație pentru a fi sfinți.

Apoi, în timp, Dumnezeu S-a întrupat în Fiul pentru a fi un om care să ducă la îndeplinire răscumpărarea pentru iertarea păcatelor noastre și, în cele din urmă, după moartea și învierea Sa, a devenit Duhul locuitor în interior, trăiește în interiorul nostru, și este una cu noi. El ne pecetluiește, fiind un angajament și o garanție pentru savurarea deplină a Dumnezeului Triunic.

În tot acest proces, Dumnezeu este moștenirea noastră unică și noi suntem moștenirea Sa unică, iar acest lucru se finalizează în eternitatea viitoare în Noul Ierusalim!

Aceasta este binecuvântarea Dumnezeului Triunic pentru totdeauna. Nu este acest lucru mult mai bun decât ceva material, câteva posesiuni materiale?

Dumnezeu ne-a binecuvântat prin faptul că S-a distribuit pe Sine ca Ființă Divină în acest fel; fără această binecuvântare, totul în acest univers este o vanitate a vanităților.

Mulți oameni au mărturisit de-a lungul istoriei că, indiferent cât de multă faimă aveau, câtă avere au câștigat, cât de multe lucruri au acumulat, ei nu erau “fericiți până la adânci bătrâneți”, ci mai degrabă, totul a fost o vanitate a vanității.

Când omul este lipsit de binecuvântarea unică – Dumnezeul Triunic, totul este zero, nu există nimic.

Efeseni 1 este o consemnare a modului în care Dumnezeul Triunic binecuvântează poporul Său ales, răscumpărat și transformat în Trinitatea Sa Divină, rezultând în biserică în calitate de Trup al lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate în toate.

În aceste binecuvântări, avem binecuvântarea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt – binecuvântarea întreită din partea Dumnezeului Triunic, distribuirea întreită a lui Dumnezeu întru noi, ca să ne facă poporul ales, răscumpărat și transformat al lui Dumnezeu, biserica în calitate de Trup al lui Cristos.

Dumnezeu Însuși este binecuvântarea noastră și această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Ființei Divine întru noi în Trinitatea Sa Divină.

Ca oameni creați de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, avem un “simț al scopului divin implantat” în noi, care funcționează de-a lungul epocilor și pe care nimic sub soare, ci numai singurul Dumnezeu îl poate satisface.

Doar Dumnezeu ne poate satisface; lucrurile trecătoare ne pot satisface temporar, dar satisfacția reală, profundă și semnificativă este binecuvântarea unică în univers – Dumnezeul Triunic Însuși.

Există un simț profund al unui scop în noi, în inima noastră, și numai atunci când Îl cunoaștem pe Dumnezeu, Îl savurăm pe Dumnezeu și Îl experimentăm pe Dumnezeu, suntem satisfăcuți.

Dumnezeu ne binecuvintează în Trinitatea Sa Divină – în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt – și binecuvântările Sale rezultă în biserică în calitate de Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate.

Biserica în calitate de Trup al lui Cristos este suma Trinității Divine ca o curgere pentru distribuirea a tot ceea ce este Dumnezeu în noi, poporul Său ales; biserica este plinătatea, totalitatea Celui care umple toate și în toate.

Această binecuvântare eternă a lui Dumnezeu nu este doar pentru tine și pentru mine ca să avem o savurare sau fericire; în cele din urmă, aceasta rezultă în biserică și se finalizează în Noul Ierusalim!

Îți mulțumim, Doamne, că ai pus în noi un simț al scopului divin implantat, pe care nimic sub soare nu îl poate satisface, ci numai Dumnezeu. Amin, Doamne, Tu ești satisfacția noastră unică, binecuvântarea noastră unică. Aleluia, binecuvântarea unică în univers este Dumnezeul Triunic și această binecuvântare ajunge la noi prin distribuirea Dumnezeului Triunic în Trinitatea Sa Divină întru noi pentru a ne produce pe noi ca biserică, Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate! Doamne, ne deschidem distribuirii Tale divine ca să fim binecuvântați cu Dumnezeul Triunic și să fim cu adevărat satisfăcuți. Slavă Domnului!

Noul Ierusalim este împlinirea supremă a binecuvântării lui Dumnezeu față de poporul Său

În Efeseni 1 vedem cum Dumnezeul Triunic Își binecuvintează poporul Său în Tatăl (v. 3-6), în Fiul (v. 7-12) și în Duhul (v. 13-14). Există o curgere a Trinității Divine din eternitate în puntea timpului, în om, prin om, iar rezultatul este biserica în calitate de Trup al lui Cristos, plinătatea Celui care umple totul și în toate.

Binecuvântarea unică este Dumnezeul Triunic și El ne binecuvintează cu Sine Însuși, distribuindu-se în Trinitatea Sa Divină întru noi pentru a ne produce ca biserica, Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate.

Finalizarea și împlinirea binecuvântării Dumnezeului Triunic este Noul Ierusalim, orașul sfânt.

În acest oraș vedem numărul doisprezece în mod repetat: doisprezece porți cu numele celor doisprezece triburi (Apoc. 21:12), douăsprezece pietre cu numele celor doisprezece apostoli (v.14), pomul vieții care rodește douăsprezece feluri de fructe (22: 2), iar dimensiunile zidului sunt multipli de doisprezece.

Numărul doisprezece este peste tot, iar acest număr arată că Dumnezeul Triunic este contopit cu poporul Său pentru a fi binecuvântarea lor.

Finalizarea consemnării din întreaga Biblie este Dumnezeu Cel Triunic, ca binecuvântarea specială și subiectivă pentru poporul Său.

În orașul sfânt vedem cum Însuși Dumnezeu în Trinitatea Sa Divină – Tatăl, Fiul și Duhul – care este pe deplin contopit, distribuit, constituit și saturat în poporul Său ales și răscumpărat ca binecuvântarea lor.

Noul Ierusalim este împlinirea și binecuvântarea supremă a Dumnezeului Triunic față de poporul Său și o astfel de binecuvântare va dura pentru eternitate.

Această binecuvântare este împlinirea supremă a binecuvântării lui Dumnezeu față de Israel în Numeri 6; numai atunci când Noul Ierusalim intră în scenariu, această binecuvântare va fi complet împlinită.

Astăzi suntem în proces de împlinire a binecuvântării lui Dumnezeu față de poporul Său; noi savurăm distribuirea divină a Trinității Divine ca unica noastră binecuvântare și suntem produși pentru a fi biserica, Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate și suntem finalizați pentru a fi Noul Ierusalim!

Slavă Domnului, pentru eternitate vom savura binecuvântarea unică – Dumnezeul Triunic, savurând distribuirea Trinității Divine întru noi până când noi și El, El și noi, devenim o entitate corporativă pentru expresia corporativă a Dumnezeului Triunic.

Doamne, menține-ne în savurarea Ta ca unică binecuvântare astăzi, ca să fim contopiți cu Dumnezeul Triunic și să devenim biserica, Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple toate și în toate! Păstrează-ne în primirea distribuirii divine a Trinității Divine zi de zi, savurând alegerea Tatălui, răscumpărarea Fiului și sigilarea Duhului, până când vom deveni plinătatea Ta. Amin, Doamne, păstrează-ne sub binecuvântarea Ta, savurându-Te ca binecuvântare unică până când devenim Noul Ierusalim, împlinirea supremă a binecuvântării lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Unique Blessing is the Triune God being Dispensed in His Divine Trinity into us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 7 ziua 1.

Un nazireu are un duh umil și este absolut supus calității de Cap a Domnului

27/06/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

A fi un nazireu înseamnă că noi nu respingem ci suntem absolut sub conducerea Domnului, precum și tuturor autorităților desemnate de Dumnezeu, așa cum este indicat de faptul că un nazireu care nu își rade capul, ci își lasă părul să crească lung.

Primul lucru referitor la nazirei este că ei trebuie să se abțină de la orice plăcere pământească, iar al doilea, că ei trebuie să fie absolut supuși autorității lui Dumnezeu și autorității desemnate pe care El a rânduit-o.

Dumnezeu dorește ca noi toți din poporul Său să fim nazireii de astăzi, cei care sunt sfințiți și separați în mod absolut și în cele din urmă înspre Dumnezeu; El dorește ca noi să nu fim pentru nimeni altcineva decât pentru Dumnezeu și pentru satisfacția Sa, mărturia lui Isus.

Primul aspect legat de a fi un nazireu este abstinența de la orice fel de savurare și plăcere pământească; la fel cum un nazireu trebuia să se abțină de la vin și orice altceva legat de sursa acestuia, tot astfel noi, nazireii de astăzi, trebuie să ne abținem de la orice fel de savurare și plăcere pământească.

S-ar putea să nu păcătuim sau să comitem fărădelege, însă s-ar putea ca pur și simplu să ne complacem în a savura lucrurile lumii, despre care credem că nu sunt rele, dăunătoare sau păcătoase. S-ar putea să ne placă să ne uităm la televizor, să urmărim sportul, să călătorim sau să fim implicați în activități lumești de care ne bucurăm și chiar le considerăm ca fiind obiceiurile noastre.

Totuși, implicarea în savurarea și plăcerea pământească duce la poftă, iar acest lucru ne pângărește, descalificându-ne de la a fi un nazireu.

Nu suntem aici pe pământ pentru plăcerea și savurarea pentru sine; nu suntem aici ca să ne bucurăm de ceea ce a proiectat Satan în “cosmosul” său – sistemul său mondial. Suntem aici pe pământ ca să-L urmăm pe Cristos, să Îl savurăm pe Cristos și să fim plini de Cristos.

Dumnezeu urăște lumea (ca sistem) atât de mult încât Biblia spune că prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu. Nu putem iubi lumea și pe Dumnezeu în același timp; nu numai că nu avem capacitatea de a face acest lucru, dar oricând iubim lumea, dragostea pentru Dumnezeu devine inactivă.

Fie ca noi să fim cei care plătesc prețul pentru a fi cu totul separați de orice plăcere pământească.

Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu dorește să fim serioși și triști tot timpul; din contră, asta înseamnă că Dumnezeu dorește ca noi să Îl savurăm pe El ca plăcerea și satisfacția noastră, El dorește ca noi să fim umpluți cu Cristos ca vinul nou și El vrea ca noi să fim pentru satisfacția Sa.

De fapt, suntem satisfăcuți cu adevărat și în mod profund doar atunci când Îl savurăm pe Dumnezeu, și suntem cu adevărat satisfăcuți atunci când Dumnezeu este satisfăcut. Atunci când Îl bem pe Cristos ca vinul nou zi de zi, suntem turnați lui Dumnezeu ca ofrandă de băutură pentru satisfacția Sa, iar aceasta Îl face fericit pe Dumnezeu și pe noi.

Un nazireu nu respinge ci este absolut supus calității de Cap a Domnului și autorității Sale desemnate

Faptul că unui nazireu nu i se permitea să își radă capul, ci trebuia să își lase părul să crească lung pe perioada jurământului de nazireu, arată faptul că un nazireu nu respinge, ci este absolut supus calității de Cap a Domnului și autorității Sale desemnate.

Părul lung este un acoperământ înaintea lui Dumnezeu; o femeie are nevoie de păr lung pentru a-și acoperi capul, luând pe Dumnezeu și pe soțul ei ca acoperirea ei.

În 1 Corinteni 11 vedem că părul lung al unei femei este un acoperământ înaintea lui Dumnezeu, un semn că este sub conducerea lui Dumnezeu.

Nazireul trebuia să-și lase părul să crească lung (liber), adică să rămână supus calității de Cap a Domnului, în care este puterea (vezi Judecători 16:17). În tip reprezentativ, părul lung al unui nazireu arată că el este absolut sub conducerea lui Dumnezeu și sub conducerea autorității desemnate pe care Dumnezeu a rânduit-o.

În calitate de nazireii de astăzi, trebuie să fim supuși calității de Cap a Domnului și trebuie să fim supuși autorităților desemnate care sunt peste noi, care poartă autoritatea lui Dumnezeu.

În această epocă de nelegiuire, în care poliția trebuie impună legea și instanțele judecătorești trebuie să aplice legea fără de care ar fi haos, trebuie să fim cei care luăm inițiativa să nu respingem, ci să fim absolut sub calitatea de Cap a Domnului și a autorității Sale desemnate.

Legile din țara în care trăim îi protejează pe cetățenii acestei țări, iar constituția ne garantează drepturile și ne indică responsabilitățile. Prin natură noi suntem rebeli; prin natura noastră decăzută, dacă nu ar fi nici un polițist sau instanțe judecătorești, noi am fi rebeli și sălbatici, fără nici o constrângere.

Este periculos să nu avem nici o lege sau autoritate desemnată de Dumnezeu, deoarece natura rebelă a lui Satan este în noi toți; prin urmare, Dumnezeu a stabilit guvernarea umană (Geneza 9:5-6) pentru a reprezenta autoritatea lui Dumnezeu.

Pavel ne-a spus în Romani 13:1-2 că fiecare persoană trebuie să fie supusă autorităților de peste ea, căci nu există nici o autoritate decât cea din partea lui Dumnezeu, iar cele care există sunt rânduite de Dumnezeu; așa că cel care se opune autorității se opune rânduirii lui Dumnezeu.

Dumnezeu a pus autorități desemnate deasupra noastră peste tot; acasă sunt părinții, soțul și soția, iar la școală sunt cadrele didactice, la locul de muncă există managerii și directorii executivi, iar în societate există numeroase autorități desemnate care Îl reprezintă pe Dumnezeu.

Poate că nu suntem de acord sau nu ne place persoana care este în poziție de conducere, dar le respectăm funcția / poziția și ne supunem lor pentru că suntem absolut sub calitatea de Cap a Domnului.

În viața de biserică, Domnul a dat prezbiteri, care sunt autoritatea Sa desemnată, iar Petru îi încurajează pe tineri să fie supuși prezbiterilor, căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar le dă har celor umili (1 Petru 5:5).

În supunerea față de Domnul și față de autoritatea Sa desemnată există putere. Fie ca noi să nu respingem, ci să fim absolut supuși calității de Cap a Domnului în interior și în biserică și autorității Sale desemnate peste noi.

Doamne Isuse, fă-ne nazireii de astăzi, cei care nu resping, ci sunt absolut supuși calității de Cap a Domnului și autorității Sale desemnate. Îți mulțumim Doamne că ai ridicat o autoritate desemnată în viața noastră de familie, în viața de biserică, în școală, la locul de muncă și în societate; fii Tu Cel supus în noi, Doamne, ca să ne supunem autorității și autorităților desemnate pe care Tu le-ai pus. Amin, Doamne, vrem să fim cei care luăm conducerea în a fi absolut supuși calității Tale de Cap, autorității Tale și autorităților desemnate care Te reprezintă peste noi.

Să ținem de Cristos ca și Cap, să fim umpluți cu Cristos și cu supunerea Sa și să stăm sub calitatea Sa de Cap

În Coloseni 1:17-18, Pavel spune că toate lucrurile converg în Cristos, pentru că El este Capul Trupului, biserica, și El trebuie să aibă primul loc în toate lucrurile.

Ceea ce ține universul fizic este Cristos; întregul univers converge în El. Cristos este centrul susținător al tuturor lucrurilor și El este centrul universului.

El trebuie să fie, de asemenea, centrul universului nostru personal, căci dacă nu Îl luăm pe Cristos ca centru, este haos în viața noastră și în ființa noastră.

Aceasta înseamnă că în viața noastră de zi cu zi trebuie să-I oferim Domnului primul loc în toate lucrurile, adică să Îl avem ca prima noastră dragoste, care ne va face să facem lucrările dintâi, lucrările care ies din savurarea noastră a persoanei Sale ca prima noastră dragoste (Apoc. 2:4-5).

Cristos este Capul Trupului și, ca membri ai Trupului Său, trebuie să ținem de El ca și Cap, din care tot Trupul, fiind bogat aprovizionat și legat împreună prin articulații și încheieturi, crește cu creșterea lui Dumnezeu (Coloseni 2:19).

Pentru ca noi să ținem de Cristos ca Cap, trebuie mai întâi să-L recunoaștem ca și Cap; trebuie să-L lăsăm să aducă sub calitatea de Cap ființa noastră, viața noastră, vorbirea noastră și tot ceea ce facem cu tot ceea ce suntem și avem.

Toată ființa noastră și toate treburile noastre zilnice trebuie să fie aduse sub calitatea de Cap a Domnului.

A ține de Cap înseamnă că rămânem intim conectați la Capul; noi rămânem intim conectați cu Cristos ca și Capul Trupului și vom crește odată cu creșterea lui Dumnezeu, pur și simplu ținând Capul.

Ținerea lui Cristos ca Cap înseamnă să fim supuși în mod absolut calității de Cap a Domnului. Cum putem fi supuși Domnului? Doar Cristos este Cel supus; El S-a supus pe deplin lui Dumnezeu și a acceptat voia lui Dumnezeu până la sfârșit (Filipeni 2:8-9).

A fi umpluți cu Cristos înseamnă a fi plini de supunere și să avem un duh, o stare, o atmosferă și o intenție supusă.

Singura cale prin care putem să ținem de Cristos ca și Cap și să nu respingem, ci să fim absolut supuși calității de Cap a Domnului este să fim umpluți cu Cristos. Trebuie să fim umpluți în duh și vom avea un duh supus, o poziție supusă, o atmosferă supusă, și chiar intenția noastră va fi supusă (Efeseni 5:18-21).

Rezultatul faptului că suntem umpluți în duh este că suntem supuși Domnului și autorității Sale desemnate și vom fi foarte binecuvântați.

Pe de o parte, ne supunem unii altora prin faptul că suntem umpluți în duh și, pe de altă parte, faptul că ne supunem unii altora rezultă în a fi umpluți în duh.

Este o mare binecuvântare să fim sub calitatea de Cap a Domnului; este o mare binecuvântare să fim sub cineva, sub ceva sau sub un anumit mediu și astfel să fim supuși calității de Cap a Domnului. Este o binecuvântare ca noi să fim foarte limitați; cu cât vom continua mai mult cu Domnul, cu atât mai limitați vom fi.

Trebuie să reținem și să avem lumina Domnului strălucind în noi ca să ne dăm seama că este o mare binecuvântare să fim limitați.

Pavel a mărturisit despre aceasta în Efeseni 3:1 unde a spus că este prizonier al lui Cristos Isus; în opinia sa, el nu era un prizonier al Imperiului Roman, ci un prizonier al lui Cristos Isus.

Apoi, în Efeseni 4:1 a spus că era un prizonier în Domnul, adică L-a luat pe Domnul ca închisoarea sa. Cu cât mai multă limitare avem în Domnul, cu atât mai multă revelație primim din partea Domnului.

În Efeseni 6:20 el a spus că era un ambasador în lanțuri; poate că nu ne plac lanțurile, dar Domnul ne pune limite ca noi să Îl putem reprezenta cu îndrăzneală – și acest lucru facem în lanțuri, aici Îl vorbind pe Cristos altora.

Doamne Isuse, adu-ne sub calitatea Ta de Cap astăzi. Te luăm ca și Capul nostru; adu întreaga noastră ființă – cu duhul, sufletul și trupul nostru – sub calitatea Ta de Cap. Doamne, adu întreaga noastră zi cu toate treburile ei sub calitatea Ta de Cap. Vrem să fim absolut supuși Ție ca și Cap, luându-Te pe Tine ca supunerea noastră. Amin, Doamne, umple-ne în duh! Umple-ne cu Tine și cu supunerea Ta, căci numai atunci când suntem umpluți cu Tine putem fi supuși în mod absolut calității Tale de Cap! Fă-ne să vedem că este o mare binecuvântare pentru noi să fim sub autoritatea Ta și să fim foarte limitați. Doamne, fie ca odată cu multă limitare să existe mai multă revelație, ca să fim ambasadorii Tăi în lanțuri oriunde ne aflăm!