• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

o armată preoțească

Să luptăm pentru interesul lui Dumnezeu și să purtăm mărturia lui Dumnezeu în viața de biserică

28/01/2020 by Credincios in Cristos 1 Comment

Cartea Numeri este o consemnare a formării celor din poporul ales şi răscumpărat al lui Dumnezeu într-o armată preoţească ce să lupte pentru Dumnezeu şi să călătorească împreună cu Dumnezeu pentru a fi pregătiţi de Dumnezeu să intre în stăpânirea Cristosului atotinclusiv ca ţară bună.

În calitate de popor al lui Dumnezeu de astăzi, noi Îl avem pe Cristos ca și Conducător în viața noastră creștină, suntem formați în armata Sa pentru a lupta pentru interesele Sale, călătorim împreună cu Dumnezeu, purtăm mărturia lui Dumnezeu și suntem pregătiți de Dumnezeu pentru a-L poseda pe Cristosul atotinclusiv.

Istoria noastră ca și credincioși în Cristos este simbolizată de istoria copiilor lui Israel, în special așa cum este consemnată în Exod, Levitic și Numeri.

Săptămâna aceasta ne-am concentrat pe o schiță vitală a revelației divine din cărțile Exod, Levitic și Numeri referitoare la economia lui Dumnezeu cu poporul Său ales și răscumpărat.

În aceste trei cărți vedem cel puțin zece articole majore care ne ajută să-L posedăm pe Cristosul atotinclusiv simbolizat de țara bună.

Mai întâi vedem Paștele, care este Cristos Însuși; Cristos a fost pregătit de Dumnezeu și ni s-a dat amândouă ca să ne acopere și să ne protejeze de judecata lui Dumnezeu, și să fie sursa noastră interioară pentru a ne mișca în unitate cu Dumnezeu afară din lume.

În al doilea rând, avem prezența Domnului; prezența Sa merge cu noi, iar noi suntem guvernați de prezența directă a lui Dumnezeu, de zâmbetul Său și, în special, El ne conduce prin Duhul și prin Cuvântul Său.

În al treilea rând, Îl avem pe Cristos ca mana noastră zilnică și stânca spirituală cu apa vie pentru a ne alimenta zilnic, pe măsură ce trăim și umblăm în viața noastră creștină și în viața de biserică.

În al patrulea rând, Îl avem pe Cristos ca și Chivotul mărturiei; El este mărturia lui Dumnezeu și El este în noi pentru a fi centrul nostru și totul al nostru ca să ne facă mărturia lui Dumnezeu.

În al cincilea rând, avem tabernaculul mărturiei, mărturia lărgită a lui Dumnezeu și Dumnezeu ne acoperă cu Sine Însuși pentru a Se adăuga pe Sine Însuși la noi și pentru a fi unitatea noastră pentru mărturia Sa; în acest fel, purtăm mărturia lui Dumnezeu.

În al șaselea rând, Îl avem pe Cristos ca realitatea tuturor ofrandelor; El este absolutismul nostru, hrana noastră, pacea noastră, acoperirea noastră pentru păcat, viața care tratează păcatul și El este tot ceea ce avem nevoie.

Îl al șaptelea rând, avem preoția cu experimentarea lui Cristos ca Marele Preot; noi suntem preoți ai lui Dumnezeu și trăim în Cristos și prin Cristos, aplicându-L pe Cristos și făcându-L pe El totul în viața noastră creștină.

În al optulea rând, avem reglementările unei vieți sfinte; am fost cumpărați cu un preț și trebuie să trăim o viață sfântă în viața de biserică pentru a fi poporul sfânt al Dumnezeului nostru sfânt.

În al nouălea rând, suntem formați în armata divină, suntem maturizați în viața divină și ne păstrăm noutatea și prospețimea cu Domnul pentru a-L sluji în armată.

În al zecelea rând, prin menținerea preoției vom putea duce bătălia; păstrând părtășia cu Domnul și trăind în prezența Sa, vom putea duce bătălia împreună cu Domnul.

Să luptăm împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu ca să-l învingem pe inamic și să aducem împărăția lui Dumnezeu

Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui. Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului: pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti. Efes. 6:10-12În calitate de poporul ales și răscumpărat de Dumnezeu, noi suntem armata preoțească care luptă împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu; acest lucru este văzut ca tip reprezentativ în istoria copiilor lui Israel din Num. 4:23, 30 și 35.

Copiii lui Israel trebuiau formați ca o armată și să lupte împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu împotriva inamicilor de pe pământ, dar lupta și bătălia noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva autorităților spirituale.

Copiii lui Israel l-au învins pe regele Aradului și i-au distrus poporul; făcând acest lucru, ei au luptat împreună cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu și l-au biruit pe primul inamic dintre canaaniți (Num. 21:1-3).

Apoi, poporul lui Dumnezeu l-a învins pe Sihon, împăratul amoriților împreună cu poporul său, și pe Og, împăratul Basanului împreună cu poporul său; asta înseamnă că i-au biruit pe cei doi “paznici de la poartă” ai Canaanului (vv. 21-35).

Chiar înainte de a intra în țara bună, Israelul a trebuit să se lupte cu unii dintre împărații care “păzeau poarta” spre țara bună; aceasta a fost pentru intrarea lor în țara bună.

Apoi, copiii lui Israel i-au învins și pe madianiți cu cei cinci împărați ai lor; biruindu-i, poporul a biruit armata de la poarta Canaanului (vezi Num. 31:1-12).

Acești împărați pe care i-a biruit poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu simbolizează puterile spirituale, conducătorii și autoritățile aerului, pe care noi, ca și credincioși în Cristos, trebuie să-i biruim.

În calitate de credincioși în Cristos, noi nu doar am fost chemați de Dumnezeu, aleși de El, mântuiți și alimentați de către El și aduși pe muntele înalt pentru a vedea revelația divină; suntem, de asemenea, formați într-o armată care luptă pentru interesele Sale pe pământ.

Pentru a lupta războiul spiritual, trebuie să ne dăm seama că bătălia noastră nu este în noi înșine, ci în Trup.

Trebuie să fim întăriți în Domnul și în puterea tăriei Sale, iar în Trup trebuie să îmbrăcăm întreaga armură a lui Dumnezeu, pentru a putea sta în picioare împotriva stratagemelor diavolului (Efeseni 6:10).

Lupta noastră nu este împotriva sângelui și cărnii; mai degrabă, este împotriva conducătorilor, împotriva autorităților, împotriva conducătorilor lumii din acest întuneric, împotriva forțelor spirituale ale răului din locurile cerești.

Lupta noastră este în Trup și, ca Trup, lupta noastră este în domeniul spiritual; trebuie să luptăm împreună cu Dumnezeu și pentru ca Dumnezeu să-l înfrângă pe inamic și să aducem împărăția lui Dumnezeu.

Așa cum copiii lui Israel au trecut printr-un proces pentru a fi formați într-o armată, tot așa suntem și noi formați în armata sfântă a lui Dumnezeu pentru a lupta războiul spiritual și pentru a-l birui pe inamicul lui Dumnezeu.

Biserica este războinicul corporativ al lui Dumnezeu și, ca atare, biserica trebuie să îmbrace toată armura lui Dumnezeu și să învingă inamicul pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, fie ca să fim întăriți în Domnul și în puterea tăriei Sale. Fie ca biserica în calitate de Trupul lui Cristos să îmbrace întreaga armură a lui Dumnezeu, pentru ca să fim capabili să stăm împotriva stratagemelor diavolului. Amin, Doamne, vrem să stăm una cu Tine pe pământ și să luptăm împreună cu Dumnezeu pentru Dumnezeu în Trup pentru a-l învinge pe inamic și pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Amin, Doamne, stăm în victoria Ta, stăm în Trup și luptăm pentru ca împărăția lui Dumnezeu să fie adusă și pentru ca inamicul să fie învins!

Să luptăm pentru interesul lui Dumnezeu și să purtăm mărturia lui Dumnezeu în viața de biserică

Cartea Numeri este o consemnare a formării celor din poporul ales şi răscumpărat al lui Dumnezeu într-o armată preoţească ce să lupte pentru Dumnezeu şi să călătorească împreună cu Dumnezeu pentru a fi pregătiţi de Dumnezeu să intre în stăpânirea Cristosului atotinclusiv ca ţară bună. Generaţia a doua nu a trecut prin atât de mult ca prima generaţie, dar ei au beneficiat de lucrurile pe care prima generaţie le-a experimentat. Eu cred că cei din generaţia mai în vârstă le-au spus celor din generaţia mai tânără despre tot ceea ce ei au experimentat, au savurat şi au suferit. Această vorbire a făcut parte din ridicarea sau zidirea celei de-a doua generaţii. Ceea ce a experimentat prima generaţie nu a fost o experiență în zadar, întrucât a fost transmis celei de-a doua generaţii. Witness Lee, Studiul-viaţă Numeri, pag. 368Copiii lui Israel au fost formați într-o armată sfântă pentru a duce războiul sfânt pentru înfrângerea inamicului lui Dumnezeu și pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu. Ca o armată preoțească, au purtat cu ei locuința lui Dumnezeu, Tabernaculul Mărturiei cu Chivotul Mărturiei.

În viața de biserică de astăzi, noi purtăm mărturia lui Dumnezeu cu Dumnezeu Însuși; deoarece biserica poartă mărturia lui Dumnezeu, biserica este locuința lui Dumnezeu pe pământ.

Tabernaculul Mărturiei înseamnă că noi, ca poporul ales și răscumpărat al lui Dumnezeu, suntem zidiți împreună cu El pentru a fi locuința Sa pe pământ; așa este biserica astăzi.

Chivotul Mărturiei Îl simbolizează pe Cristos ca centrul economiei lui Dumnezeu printre poporul Său ales și răscumpărat.

Centrul poporului Israel, în timp ce călătoreau prin pustie, a fost Tabernaculul Mărturiei cu Chivotul Mărturiei; centrul lor era Cristos, mărturia lui Dumnezeu.

Centrul nostru de astăzi în viața de biserică este Cristos Însuși, mărturia lui Dumnezeu; astăzi Îl avem pe Cristos cu noi într-un mod personal și purtăm mărturia lui Dumnezeu în biserică.

În timp ce călătoreau prin pustie, copiii lui Israel nu s-au angajat în comerț, o ocupație sau orice altceva din ceea ce făceau alte popoare; întreaga lor ocupație era să urmeze conducerea lui Dumnezeu, să călătorească împreună cu Dumnezeu, să se îngrijească de mărturia lui Dumnezeu (Tabernaculul cu Chivotul) și să lupte împreună cu Dumnezeu pentru interesul Său pe pământ. La fel este și cu noi astăzi.

Alții din jurul nostru se îngrijesc de cariera lor, locul lor de muncă, ocupația lor, familia lor, sportul lor, dar grija noastră unică este să urmăm conducerea Domnului, să avem mărturia lui Dumnezeu și să luptăm pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ.

În ochii oamenilor lumești se pare că noi ne pierdem timpul – la fel cum copiii lui Israel păreau să-și piardă timpul în pustiu, în ochii celorlalte popoare.

Dar în ochii lui Dumnezeu, oamenii lumești sunt cei care pierd timpul (Mat. 20:3), iar noi facem o lucrare care va schimba această epocă și împlinim scopul lui Dumnezeu.

În calitate de armata preoțească care duce războiul sfânt al lui Dumnezeu, noi purtăm locuința lui Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este printre noi. În viața de biserică, luptăm pentru interesul lui Dumnezeu și purtăm mărturia lui Dumnezeu ca să împlinim scopul lui Dumnezeu și să-l învingem pe inamicul lui Dumnezeu, aducând împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Cuvintele cheie din Exod sunt răscumpărare, conducere, revelație și zidire; cuvintele cheie din Levitic sunt părtășie, slujire și sfințenie; iar cuvintele cheie din Numeri sunt formare, călătorie și luptă.

Cartea Numeri este o consemnare a poporului ales și răscumpărat al lui Dumnezeu, format într-o armată preoțească pentru a lupta pentru Dumnezeu și pentru a călători împreună cu Dumnezeu, astfel încât ei să fie pregătiți de Dumnezeu să-L posede pe Cristosul atotinclusiv ca țară bună.

Și în special ca cei tineri din viața de biserică din recâștigarea Domnului, noi învățăm din experiența, istoria și greșelile generației mai în vârstă – la fel cum copiii lui Israel au învățat de la generația care a fost eliberată din Egipt.

A doua generație învață de la prima generație, iar experiențele primei generații sunt transmise către cea de-a doua generație pentru zidirea și învățarea lor. Fie ca să învățăm și fie ca să purtăm mărturia lui Dumnezeu pe măsură ce luptăm pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ în viața de biserică!

Doamne Isuse, vrem să trăim viața de biserică purtând mărturia lui Dumnezeu și luptând pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ, astfel încât inamicul să fie învins și împărăția lui Dumnezeu să fie adusă. Amin, Doamne, fie ca să fim o parte a armatei sfinte formată de Tine pentru a lupta în unitate cu Tine pentru înfrângerea inamicului și pentru aducerea împărăției lui Dumnezeu! Vrem să urmăm conducerea Ta, să purtăm mărturia Ta, să savurăm alimentarea Ta și să fim una cu Tine pentru a lupta pentru interesul lui Dumnezeu pe pământ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Fighting for God’s Interest and Bearing the Testimony of God in the Church Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (2) – săptămâna 1 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Recâștigarea Domnului, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, formați într-o armată sfântă, întăriți în Domnul, interesul lui Dumnezeu, luptăm împreună cu Dumnezeu, luptăm pentru Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu, o armată preoțească, să aducem împărăția lui Dumnezeu, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

22/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Noaptea e pe sfârșite, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm deci de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Rom. 13:12

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat cu rugăciune al cărții Numeri, ajungem la subiectul “Aprinderea lămpilor”, care este în mod special menționat în Num. 8:1-4; e nevoie de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea și mișscarea noastră.

Deși multe alte detalii legate de Cortul întâlnirii sunt omise din această consemnare, preoții sunt instruiți în mod specific să aprindă lămpile sfeșnicului. Prin urmare, acest lucru trebuie să fie important pentru Dumnezeu.

După un capitol despre ofranda celor doisprezece triburi ale lui Israel pentru închinarea la Dumnezeu și intrarea în Sfânta Sfintelor, după venirea în Sfânta Sfintelor pentru a auzi vorbirea lui Dumnezeu deasupra acoperământului expierii de pe Chivotul Mărturiei, acum ajungem la aprinderea lămpilor.

Această chestiune de aprindere a lămpilor pare să nu aibă nicio legătură cu celelalte probleme – se pare că există o deconectare, ceva menționat brusc… dar în ochii lui Dumnezeu aceasta este o chestiune importantă.

Dumnezeu vrea să formeze o armată din mijlocul poporului Său ales și răscumpărat, o armată care să călătorească împreună cu El și să lupte împreună cu El pentru interesul Său pe pământ; în această lumină vrem să vedem chestiunea aprinderii lămpilor.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici un om obișnuit nu avea dreptul sau calificarea să aprindă lămpile sau să ardă tămâia.

Doar slujitorii calificați ai lui Dumnezeu, preoții sfinți, aveau dreptul și datoria să aprindă lămpile și să ardă tămâia și să se ocupe de lucrurile din Sfânta Sfintelor.

În primul rând, trebuie să avem Tabernaculul, mărturia lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu; intenția și scopul lui Dumnezeu este să aibă o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între El și poporul Său și o astfel de locuință va deveni expresia și mărturia Sa pe pământ.

În Exod, vedem cum viziunea și modelul tabernaculului au fost date de către Dumnezeu lui Moise, iar Moise l-a dat poporului; împreună cu acest lucru este prezentarea rânduielilor legate de preoție.

În Vechiul Testament, tabernaculul și preoția sunt două lucruri separate – tabernaculul este un lucru și apoi există niște oameni care slujesc acolo, care sunt preoții.

În Noul Testament, tabernaculul și preoția sunt unul și același lucru – casa spirituală și preoția sfântă sunt una și aceeași.

Dumnezeu vrea ca tot poporul Său să fie preoții Săi, dar în Vechiul Testament am văzut că poporul lui Israel, ca întreg, a falimentat înaintea lui Dumnezeu, așa că a trebuit să aleagă un trib – tribul lui Levi și în special casa lui Aaron, pentru a-L sluji.

Astăzi Dumnezeu dorește să obțină o preoție universală pentru serviciul Său și închinarea Sa; armata pe care Dumnezeu vrea să o câștige este preoția, iar preoția este tabernaculul.

Slujba preoților este una militară, arătând că preoții nu servesc doar făcând anumite lucruri… ei luptă! Astăzi armata lui Dumnezeu este o armată preoțească.

În cartea Exodului, după descoperirea sfeșnicului cu aprinderea lămpilor, Moise vorbește despre veșmintele preoților, hainele preoției; în Numeri, totuși, după ce s-au menționat toate aceste lucruri legate de vorbirea lui Dumnezeu și de formarea unei armate, se menționează aprinderea lămpilor.

Părea că eram în Sfânta Sfintelor, iar acum suntem înapoi în Locul Sfânt, aprinzând lămpile; acesta nu este un regres, ci atingerea unei alte probleme legată de faptul de a fi o armată, căci fără lămpile aprinse, tabernaculul este în întuneric.

Tabernaculul este o clădire fără ferestre, iar Dumnezeu locuiește acolo; nu există loc pentru nici o lumină naturală sau vreo lumină artificială, căci ceea ce luminează tabernaculul lui Dumnezeu este lumina din sfeșnic.

Când intrăm în Sfânta Sfintelor, nu există nici o lumină a sfeșnicului, ci doar gloria shekina a lui Dumnezeu; Dumnezeu este lumina, Cristos este lumina lumii, iar adevărata lumină este de fapt Dumnezeu Însuși, Dumnezeul Triunic.

Cu toate acestea, în biserică în calitate de tabernaculul lui Dumnezeu cu omul, este nevoie de sfeșnicul cu lămpile și este datoria și responsabilitatea noastră să aprindem lămpile. Aprinderea lămpilor oferă lumină pentru lucrarea, slujirea, mișcarea și direcția noastră preoțească.

Este nevoie de lumină, de aprinderea lămpilor de către corpul preoțesc care este calificat să mențină acea lumină. Este dorința lui Dumnezeu ca sfeșnicul să fie instalat și să strălucească neîncetat – zi și noapte, iar lămpile să nu se stingă.

Șase puncte principale referitoare la funcția luminii în noi ca popor al lui Dumnezeu

Șase puncte principale referitoare la funcția luminii: 1. Lumina ne iluminează, ne dă lumină, și strălucește. 2. Lumina clarifică lucrurile și le face definite și clare. 3. Lumina pătrunde pentru a expune. 4. Lumina reglementează. 5. Lumina administrează. 6. Lumina motivează.Când vorbim despre chestiunea luminii, fie în domeniul fizic, fie în domeniul spiritual, există șase puncte principale cu privire la funcția luminii:

1. Lumina ne iluminează, luminează, dă lumină, aduce lumină asupra unei situații. Lumina risipește întunericul, aduce lumină asupra lucrurilor, dă lumină și strălucește. Primul lucru pe care îl face lumina este să limpezească lucrurile și să ilumineze.

2. Lumina elucidează, clarifică lucrurile și face lucrurile definite și clare. Înainte de a fi lumină, exista întuneric, confuzie și neclaritate; când lumina strălucește, lucrurile sunt foarte definite și clare, discernem lucruri, iar lucrurile sunt aduse la lumină.

3. Lumina pătrunde pentru a expune. Pe partea negativă, lumina expune toate lucrurile; toți gândacii sunt expuși și fug de lumină, iar lucrurile din întuneric nu pot exista în lumină, pentru că atunci când lumina este prezentă, întunericul nu poate exista. Lumina expune și, odată cu expunerea luminii, lucrurile din întuneric sunt judecate.

Pe partea pozitivă, când suntem în lumină, vedem lucrurile așa cum sunt cu adevărat, iar lumina ne transfuzează, ne infuzează, ne pătrunde, ne iradiază și ne încălzește.

4. Lumina reglementează. Lumina ne conduce, ne ghidează, ne ajustează cursul și ne reglementează. Fără lumină nu există reglementare; putem merge din loc în loc, să facem cutare lucru, și credem că avem o direcție, dar de multe ori alergăm în cerc. Când nu există lumină, nu există nici o reglementare, nici o ajustare a cursului și nici o direcție.

5. Lumina administrează. Dacă ne uităm la Noul Ierusalim, în mijlocul orașului există un tron, și nu există lumină naturală sau lumină artificială în acest oraș, pentru că Domnul Dumnezeu strălucește și Mielul este lampa care Îl strălucește / radiază pe Dumnezeu.

Dumnezeu strălucește de pe tron și această strălucire dă lumină noului univers; această lumină există ca să administreze (toate națiunile vor umbla în lumina orașului), să guverneze, să conducă, să gestioneze și să opereze lucrurile.

Chiar și în viața de biserică, Dumnezeu guvernează prin lumină; cu cât este mai strălucitor, cu atât mai mult Dumnezeu guvernează printre noi. Întunericul înseamnă că ceva sau cineva guvernează – puterea întunericului; Dumnezeu înlocuiește astăzi această guvernare cu propria Sa guvernare prin El Însuși ca lumină.

6. Lumina motivează; când suntem într-o situație întunecată suntem deprimați, dar când suntem într-o situație limpede și într-o lumină strălucitoare, suntem stimulați și motivați. Soarele ne energizează, ne stârnește, ne cheamă la acțiune și ne face să mergem mai departe. Lumina divină ne motivează și ne stimulează ca armată a lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne deschidem Ție ca unică lumină; strălucește în noi, iluminează-ne și limpezește situația noastră. Risipește tot întunericul nostru, Doamne, și clarifică toate lucrurile. Fie ca lumina Ta să pătrundă, să expună și să îndepărteze tot ce este din întuneric și din lucrările întunericului. Doamne, vrem să trăim în lumină și să cooperăm cu Tine pentru a aprinde lămpile în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne îndrume, să ne ajusteze și să ne reglementeze. Fie ca lumina Ta să administreze și să guverneze în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne motiveze și să ne energizeze ca să fim armata de care ai nevoie astăzi pe pământ!

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

Vorbește lui Aaron și spune-i: Când aprinzi lămpile, cele șapte lămpi să dea lumină în fața sfeșnicului. Și Aaron a făcut astfel; a aprins lămpile în fața sfeșnicului, precum Domnul i-a poruncit lui Moise. Numeri 8:2-3Deși există multe detalii referitoare la Cortul Întâlnirii care nu au fost menționate în Numeri 8, Dumnezeu a instruit pe Aaron în mod specific cum să aprindă luminile lampadarului / sfeșnicului (vezi Numeri 8:1-4).

După ofranda celor douăsprezece triburi ale lui Israel și vorbirea lui Dumnezeu dintre heruvimii de pe acoperământul expierii din Numeri 7, Dumnezeu l-a instruit pe Moise cum să aprindă lampadarele.

Dumnezeu i-a spus lui Moise în mod specific că atunci când Aaron aprinde lămpile, cele șapte lămpi vor lumina în fața lampadarului.

Până în acest punct a fost curățirea de pângărire, jurământul de nazirei, aranjarea și formarea taberelor, binecuvântarea, ofranda și vorbirea lui Dumnezeu; acum este nevoie de aprinderea lămpilor.

Cele șapte lămpi – care semnifică cele șapte Duhuri (vezi Apocalipsa 4:5), luminează în fața lampadarului, strălucind spre mijlocul tabernaculului; astfel, strălucirea lămpilor era în direcția potrivită pentru slujire și mișcare.

Când lămpile erau aprinse, poporul lui Dumnezeu putea începe să-și ofere serviciul spiritual lui Dumnezeu.

Putem spune că, deși putem fi un preot îmbrăcat adecvat, consacrat și sfințit, dacă nu există lumina lămpilor, nu putem sluji lui Dumnezeu, căci nu putem sluji lui Dumnezeu în întuneric. Aceasta înseamnă că, pentru ca noi să slujim ca preoți, trebuie să existe lumină.

În viața de biserică de astăzi putem fi pregătiți să slujim, dar dacă condiția și mediul din biserică nu este în lumină, nu știm ce să facem sau să spunem.

Uneori poate exista multă slujire în viața de biserică, dar situația este în întuneric și lucrurile se fac în întuneric, fără lumină; în cele din urmă, va exista o problemă.

Pentru serviciul și mișcarea noastră trebuie să existe multă lumină; lumina este mediul și condiția de a fi supuși pentru ca să Îi slujim pe Dumnezeu într-un mod adecvat. Scopul unic al aprinderii lămpilor a fost pentru ofrandă, luptă și mișcare, pentru că toate acestea necesită lumină.

În viața de biserică de astăzi avem nevoie de mai multă lumină; în viața de biserică, cu toate aspectele ei, este nevoie de lumină, așa că trebuie să aprindem lămpile!

Cu cât există mai multă lumină și mai multă strălucire, cu atât există mai multă strălucire din Dumnezeu, cu atât mai mult serviciu există, războiul este purtat într-un mod adecvat, iar lucrarea de zidire poate continua.

Fără strălucirea luminii, copiii lui Israel nu puteau să se miște – cu atât mai puțin să lupte pentru Dumnezeu; prin urmare, de îndată ce au consacrat ceva lui Dumnezeu (așa cum se vede în Num. 7), au aprins imediat lămpile pentru ca lumina să strălucească.

Noi nu suntem sursa luminii ci Dumnezeu este; dar este nevoie ca noi să aprindem lămpile. Ca preoți, este treaba și responsabilitatea noastră să menținem lumina aprinsă, pentru a menține lumina aprinsă în Locul Sfânt.

Trebuie să tindem spre această îndatorire sfântă, prin faptul de a menține lumina aprinsă în viața de biserică. Dacă noi, ca popor al lui Dumnezeu, Îi consacrăm ceva lui Dumnezeu, El va străluci printre noi și vom avea lumină; pentru ca noi, în calitate de popor al lui Dumnezeu, să devenim armata Sa, trebuie să avem lumină pentru a putea lupta, umbla și sluji.

Fără a avea lumina divină, nu putem vedea unde să mergem și ce să facem și, fără lumina lui Dumnezeu, putem provoca probleme și putem chiar să ne luptăm unul cu celălalt.

Deoarece întunericul nopții este mult prea avansat, trebuie să ne dezbrăcăm de lucrările întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii, care sunt Cristos Însuși, în diferite aspecte de îmbrăcăminte și trăire (vezi Rom. 13:12, 14).

Doamne Isuse, ne consacrăm Ție cu tot ce suntem și cu tot ce avem. Strălucește asupra noastră, Doamne, și fă ca lumina Ta divină să fie exprimată ca să ne conducă și să ne călăuzească în Dumnezeul nostru care slujește, luptând pentru interesul lui Dumnezeu și fiind una cu Dumnezeu pentru mișcarea Sa pe pământ. Viața noastră depinde de strălucirea Ta, de vorbirea Ta. Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a fi preoții care aprind lămpile în Locul Sfânt din viața de biserică, astfel încât biserica să fie plină de lumină. Ne dezbrăcăm de orice lucrare a întunericului și ne îmbrăcăm cu armele luminii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Need for Lighting the Lamps to have Light in our Serving, Fighting, and Moving (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Trupul lui Cristos, viața de biserică Tagged With: aprinderea lămpilor, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, funcția luminii, lămpile lampadarului, lumină în slujirea noastră, o armată preoțească, să aprindem lămpile, slujba preoților, slujim lui Dumnezeu, Studiul-Cristalizare Numeri, viața de biserică, Witness Lee

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu... Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:20; 10:31Cristos a croit calea în glorie și este acum Căpitanul mântuirii noastre complete în glorie
  • Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin. 2 Corinteni 13:14Să vedem și să permitem viziunii bisericii în Dumnezeul Triunic procesat să ne guverneze viața
  • Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea. Ioan 14:11Dumnezeul Triunic în care ne aflăm nu este pentru înțelegerea noastră, ci pentru savurare și experimentare
  • Dar cine se lipește de [este unit cu] Domnul este un singur duh cu El. 1 Corinteni 6:17Trăim în unirea organică cu Domnul pentru a fi biserica în Dumnezeul Triunic în realitate
  • Pavel, Silvan și Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl și în Domnul Isus Hristos: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos. 1 Tesaloniceni 1:1Să vedem că biserica este în Dumnezeul Triunic: avem o relație de viață cu Dumnezeu
  • Dar voi ați primit ungerea din partea Celui Sfânt și știți orice lucru. 1 Ioan 2:20Îl cunoaștem pe Dumnezeul Triunic într-un mod experimental, în domeniul personal al inimii noastre

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului