Dorința lui Dumnezeu

Trăim în înălțare trăind în duhul nostru și devenim un palanchin pentru Cristos

15/10/2024 by Credincios in Cristos 3 Comments

În calitate de iubitori ai lui Cristos, urmărindu-L pe Domnul în dragoste, suntem chemați de El să trăim în înălțare ca noua creație în înviere, trăind în duhul nostru și iubindu-L pe Domnul, astfel încât să putem deveni maturi în bogăția vieții lui Cristos, să fim trăsura care Îl poartă în mișcarea Sa pe pământ și să devim o grădină pentru savurarea Sa personală.

Urmărirea Domnului de către noi în dragoste este văzută în tip reprezentativ în cartea Cântării Cântărilor, unde începem prin a-L iubi pe Domnul Isus și a-I cere să ne sărute, să ne iubească și să ne infuzeze cu ceea ce este El. Ne dezvoltăm relația personală și intimă cu Domnul în viața noastră de zi cu zi exersând să-i spunem Domnului că Îl iubim dimineața devreme și menținându-ne dragostea pentru El pe tot parcursul zilei.

Noi, credincioșii în Cristos, trăim într-o poveste de dragoste divină; Domnul Isus ca fiind Cea mai minunată Persoană ne-a atras, atrăgându-ne la Sine și avem o relație intimă, spirituală, afectuoasă și privată cu El. Învățăm zilnic să-L contactăm și să creștem în dragoste pentru El. Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul și Îl urmărim cu dragoste, suntem chemați de Domnul să fim eliberați de sine.

Este ușor pentru sine să se strecoare și ne putem concentra mai mult asupra situației noastre interioare și asupra stării exterioare decât asupra Domnului. Când vine introspecția, când privim în noi înșine fără ca lumina Domnului să strălucească asupra noastră, există o barieră între noi și Domnul. Deci Domnul ne arată cine este El și ce face El și ne dăm seama că nimic nu este prea înalt sau prea mare pentru a opri această persoană înviată.

Când ne întoarcem către duhul nostru și Îl savurăm pe Cristosul care sare pe deal și munte, pur și simplu vom ieși din noi înșine și ne vom concentra asupra Lui. El ne întărește cu puterea învierii Sale și ne oferă și ne încurajează cu viața înfloritoare de înviere, astfel încât să putem fi eliberați de sine. Cu toții tânjim după asta, să fim eliberați de sine cu toată mizeria lui. Dar nu ne putem elibera și nici nu putem face ceva în noi înșine sau prin noi înșine pentru a fi eliberați de sine. Ceea ce putem face este să ne exersăm duhul, pentru că în duhul nostru suntem contopiți cu Domnul și numai contactându-L pe El în duh suntem capabili să fim una cu crucea pentru a fi eliberați de sine.

Când sinele este îndepărtat, când acordăm mai multă atenție Domnului Însuși decât nouă înșine, suntem transformați într-un om nou în noua creație a lui Dumnezeu și participăm la împlinirea economiei lui Dumnezeu în zidirea Trupului organic al lui Cristos. Fie ca toți să avansăm împreună cu Domnul în relația noastră romantică, intimă, afectuoasă și spirituală cu El, până când El dobândește ceea ce urmărește, mireasa după care El se va întoarce la răpire!

Suntem chemați să trăim în înălțare ca noua creație în înviere, trăind continuu în duhul nostru

În a treia etapă a Cântării Cântărilor, de la 3:6 la 5:1, vedem că iubitoarea lui Cristos este chemată să trăiască în înălțare ca noua creație în înviere. Domnul ne cheamă la Sine, unde este El, să fim una cu El; El ne cheamă să trăim în înălțare discernându-ne duhul de sufletul nostru. 1 Tes. 5:23 spune că Dumnezeul păcii ne sfințește pe deplin, iar duhul nostru, sufletul și trupul nostru vor fi păstrate complet, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Dacă nu știm să ne discerne duhul de sufletul nostru, nu vom putea trăi în înălțare pentru a fi noua creație în înviere.

A trăi în înălțare înseamnă a trăi continuu în duhul nostru; când suntem în duhul nostru și trăim în duhul nostru, suntem uniți cu Cristosul înălțat în ceruri (Efeseni 2:22; Geneza 28:12-17; Ioan 1:51; Apoc. 4:1-2; Evr. 4:12, 16). Suntem uniți cu Domnul ca un singur duh, iar Cristos, ca scară cerească, este în duhul nostru pentru a ne uni cu Dumnezeu Însuși. Putem pur și simplu să venim cu îndrăzneală la tronul harului în duhul nostru și să trăim continuu în duh pentru a trăi în înălțare și a fi o nouă creație în înviere.

Deoarece în duhul nostru suntem uniți cu Domnul, trebuie să trăim continuu în duhul nostru. Trebuie să trăim și să umblăm în duhul nostru. Când trăim în duhul nostru, trăim în înălțare și suntem uniți cu Cristosul înălțat la ceruri. Prin unirea noastră cu crucea lui Cristos, sinele a fost zdrobit, iar prin puterea învierii lui Cristos și prin bogăția învierii Sale, suntem întăriți și devenim o persoană spirituală care se potrivește cu Dumnezeu și este calificată să se miște cu Dumnezeu. Amin!

Deși noi, credincioșii în Cristos, trăim pe pământ și încă avem carnea, trebuie să trăim nu în viața noastră naturală sau după carne, ci în duh și prin duh. Trebuie să trăim în înălțare trăind continuu în duhul nostru. Pe măsură ce facem cutare și cutare lucru, pe măsură ce avem grijă de atâtea lucruri necesare în exterior, concentrarea noastră nu este asupra lucrurilor sau persoanelor, ci asupra lui Cristos Însuși, Cel de care suntem strâns legați și care este totul pentru noi.

Pe măsură ce ne trăim viața de zi cu zi pe pământ, ne dăm seama că suntem uniți cu Cristosul înălțat la ceruri și trăim, acționăm, mișcăm și facem totul în duhul nostru (Romani 8:4). Acest lucru necesită să ne discernem duhul de sufletul nostru. Cum putem trăi în duhul nostru dacă nu știm care este diferența dintre duh și suflet?

Fie ca noi să venim la cuvântul lui Dumnezeu prin exersarea duhului nostru, astfel încât cuvântul să devină viu și mai activ și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până la despărțirea sufletului și a duhului (Evr. 4:12). Când citim cu rugăciune cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul devine viu și străpunge și pătrunde pentru a ne despărți duhul de suflet.

Când ne discernem duhul, ne vom da seama că Sfânta Sfintelor din ceruri, unde locuiește Domnul Isus, este conectată cu duhul nostru, chiar și este în duhul nostru! Însuși Cristos care este în cer este acum și în duhul nostru și El, ca scară cerească, unește duhul nostru cu cerul și aduce cerul în duhul nostru. Ori de câte ori ne întoarcem la duhul nostru, suntem în înălțare împreună cu Domnul și putem trăi în înălțare ca o nouă creație în înviere.

Doamne Isuse, vrem să trăim în înălțare ca noua creație în înviere, trăind continuu în duhul nostru. Aleluia, în duhul nostru suntem uniți cu Domnul ca un singur duh, iar cerurile sunt unite cu noi! Amin, Doamne, vrem să trăim, să acționăm, să ne mișcăm și să facem totul în duhul nostru. Venim la Tine în cuvântul Tău, pentru ca cuvântul Tău să străpungă și să despartă duhul nostru de sufletul nostru. Salvează-ne din trăirea în suflet, în sine sau în carne. Fie ca noi să ne vedem duhul, să ne cunoaștem duhul, să trăim în duhul nostru și să facem toate lucrurile în duhul nostru, astfel încât să putem trăi în înălțare ca noua creație în înviere. Amin, Doamne Isuse, ne iubim duhul! Vrem să trăim și să umblăm în duhul nostru! Întărește-ne și încurajează-ne cu puterea și bogățiile învierii Tale și păstrează-ne în duhul nostru astăzi! Vrem să fim una cu Tine în viața noastră de zi cu zi, trăind continuu în duhul nostru astăzi!

Fiind transformați și reconstruiți cu Trinitatea divină pentru a fi un palanchin pentru Cristos, matur în bogățiile vieții lui Cristos

Pe măsură ce Duhul lucrează în noi pentru a ne transforma, noi devenim un vas mișcător al lui Cristos, o trăsură pentru Cristos, chiar o „mașină” pentru El, pentru ca El să Se miște în noi și prin noi în și pentru Trupul lui Cristos (S. S. 3:9-10, 2 Cor. 2:12-17). Ca iubitori ai lui Cristos, devenim un palanchin pentru Cristos, făcut din lemnul Libanului, cu stâlpi din argint, partea de jos de aur, scaunul de purpură, iar partea din mijloc este încrustată cu dragostea noastră pentru El.

Prin lucrarea transformatoare a Duhului în noi, devenim un palanchin pentru Cristos, „mașina” lui Cristos pentru mișcarea lui Cristos în Trup și pentru Trup. Cristos Însuși lucrează pentru a construi acest palanchin și El folosește nu umanitatea noastră, ci umanitatea înviată, înălțată și nobilă a lui Cristos (simbolizată de lemnul Libanului), natura lui Dumnezeu (simbolizată de aur) ca bază, răscumpărarea lui Cristos (simbolizată de argint) ca suporturi și calitatea de împărat lui Cristos (violet) ca scaun.

Interiorul palanchinului pentru Cristos este încrustat cu dragostea căutătorilor lui Cristos (fiicele Ierusalimului), ceea ce arată că noi, iubitorii lui Cristos, suntem una cu toți căutătorii lui Cristos în dragoste în principiul Trupului lui Cristos. Zi de zi suntem reconstruiți cu Trinitatea Divină, astfel încât structura noastră exterioară să fie umanitatea înviată și înălțată a lui Isus și decorarea noastră interioară să fie dragostea noastră pentru Domnul.

Palanchinul are un exterior si un interior; exteriorul este lemn din Liban, stâlpi de argint și o bază de aur, semnificând umanitatea înălțată a lui Cristos, răscumpărarea lui Cristos și natura divină a lui Dumnezeu. Ceea ce văd ceilalți în noi este Dumnezeul Triunic exprimat în umanitate.

Interiorul este incrustat cu dragoste; Îl iubim pe Domnul și Îi dăm dragostea noastră, iar El este Iubitul nostru. Amin! Cristos ne face dintr-o iapă, care este sălbatică și naturală prin naștere, într-un palanchin, care este ceva zidit. Materialul substanțial folosit pentru această clădire este umanitatea lui Isus în înviere și înălțare. Suntem transformați și reconstruiți cu Trinitatea Divină pentru a fi un palanchin pentru Cristos.

Devenim un vas în mișcare al lui Cristos, zidit cu umanitatea înviată și înălțată a lui Cristos. Trebuie să învățăm să luăm umanitatea înviată și înălțată a Domnului ca structură de bază, astfel încât să putem fi zidiți în vasul în mișcare care Îl conține și îl exprimă. Amin!

Trebuie să savurăm învierea lui Cristos și să trăim după natura divină a Tatălui, astfel încât să putem fi transformați și reconstruiți cu Trinitatea Divină și să fim un palanchin pentru Cristos pentru mișcarea Sa pe pământ. Deși toate aceste aspecte sună destul de misterioase, trebuie să le aducem Domnului în rugăciune, astfel încât El să ne poată aduce în realitatea tuturor acestor lucruri în viața noastră creștină. El Însuși lucrează asupra noastră și în noi, asumându-și întreaga responsabilitate de a ne face un palanchin pentru Cristos.

De-a lungul anilor, Domnul a lucrat asupra noastră cu intenția de a ne face un palanchin pentru El Însuși. El nu folosește componentele noastre naturale sau abilitățile naturale; El se folosește pe Sine ca material – umanitatea lui Cristos, răscumpărarea lui Cristos și divinitatea lui Dumnezeu. Ce ar trebui să facem de partea noastră? Trebuie pur și simplu să fim deschiși față de El. Trebuie pur și simplu să-L iubim. Iubește-L pe Domnul, acesta este cel mai bun și cel mai scurt mod de a coopera cu El.

Decorul interior al palanchinului a fost incrustat cu dragoste de la fiicele Ierusalimului. Trebuie să-I oferim Domnului dragostea noastră; ceea ce vrea El nu este altceva decât dragostea noastră. De aceea El l-a întrebat pe Petru, chiar și după cel mai mare eșec al său, Simon, fiul lui Ioan, Mă iubești mai mult decât aceștia? (Ioan 21:15) Domnul caută mereu dragostea noastră. Dragostea noastră oferă ceva pentru decorarea interioară a palanchinului.

El face lucrarea, noi Îl iubim și El ne transformă și ne reconstruiește cu Trinitatea Divină pe măsură ce Îi dăm dragostea noastră. Cu cât Îl iubim mai mult pe Domnul, cu atât ne vom pierde mai mult personalitatea și caracterul și cu atât mai mult ne vom pierde voința; în același timp, devenim persoane potrivite pentru ca Domnul să se miște în noi și prin noi, și va exista un minunat decor interior.

Pe măsură ce trăim în înălțarea lui Cristos ca noua creație în înviere, noi, ca iubitori ai lui Cristos, devenim maturi în bogățiile vieții lui Cristos, astfel încât să putem deveni o grădină pentru Cristos pentru savurarea Sa privată (Cântarea Cântărilor 4:12-15). Vom fi pregătiți să dăm parfumul lui Cristos în orice împrejurare sau mediu (v. 16).

Devenim o grădină privată pentru savurarea și satisfacția personală a lui Cristos. Devenim o grădină închisă, disponibilă nu pentru ca alții să o savureze, ci doar pentru Mirele nostru. Indiferent ce vânt vine, vântul de nord sau de sud, răspândim parfumul lui Cristos. Nu vom avea o problemă cu nicio circumstanță exterioară, ci mai degrabă, căutăm să fim constituiți în interior cu Cristos, astfel încât, indiferent de mediul înconjurător, parfumul lui Cristos să fie răspândit. Învățăm lecția de a fi întăriți să facem toate lucrurile în Cristos, Cel care ne dă putere (Filipeni 4:13).

Doamne Isuse, transformă-ne și reconstruiește-ne cu Tine Însuți ca să fim un palanchin pentru Cristos, o trăsură pentru ca El să aibă o cale de a Se mișca pe pământ pentru Trup. Păstrează-ne în duhul nostru astăzi, iubindu-Te și deschizându-ne către Tine. Te iubim, Doamne Isuse, și Îți dăm permisiunea de a ne reconstrui cu Trinitatea Divină, astfel încât structura noastră exterioară să fie umanitatea înviată și înălțată a lui Isus și decorul nostru interior să fie dragostea noastră pentru Domnul. Doamne Isuse, câștigă-ne pe deplin pentru scopul Tău, astfel încât dorința inimii Tale să fie împlinită în noi! Te iubim și ne deschidem către Tine. Vrem să trăim în înălțarea lui Cristos ca noua creație în înviere, astfel încât să putem deveni maturi în bogăția vieții lui Cristos. Suntem aici pentru Tine, Doamne; vrem să fim o grădină închisă pentru savurarea Ta privată. Continuă în noi, Doamne, și introdu-Te pe Tine Însuți în noi astăzi. Păstrează-ne să trăim continuu în duhul nostru, astfel încât să putem trăi în înălțarea lui Cristos și să fim pentru satisfacția și savurarea Ta! Fie ca parfumul lui Cristos să iasă din noi, în timp ce trăim un duh cu Tine astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Living in Ascension by Living in our Spirit and Becoming a Palanquin for Christ, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 4 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să fim eliberați de sine prin cruce prin puterea învierii lui Cristos

14/10/2024 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de iubitori ai lui Cristos, care Îl urmăresc pentru satisfacția noastră reciprocă, suntem chemați să fim eliberați de sine prin unirea noastră cu crucea lui Cristos și facem acest lucru prin puterea învierii în duhul nostru contopit. Amin!

Vrem să fim cei care iubesc apariția Domnului, menținându-ne dragostea pentru Domnul zi de zi. Noi, credincioșii în Cristos, suntem iubitori ai lui Cristos, cei care Îl iubesc pe El pe care nu L-am văzut, fiind atrași de El să-L urmărească și să-L savureze. Cât de mult Îl iubim pe Domnul Isus!

Deși nu L-am văzut niciodată fizic, nici nu L-am atins sau L-am simțit cu simțurile noastre fizice sau psihologice, Îl iubim, pentru că El este Cel mai minunat. Zi de zi Îl contactăm și Îl savurăm. Nu ne uităm la lucrurile care nu se văd și nici nu ne concentrăm asupra situației noastre sau a mediului; ne concentrăm pe Cel Nevăzut, Cel care este Cel mai Prețios. El ni s-a arătat în duh.

Am văzut ceva din El în cuvântul Său și, prin auzirea credinței, am început să credem în El. Am fost uniți cu El, El ne-a atras la Sine și am fost magnetizați de El. Noi pur și simplu Îl iubim! Când ne trezim dimineața, Îi spunem: Doamne Isuse, Te iubesc! Poate că nu simțim asta, dar în adâncul ființei noastre există o dragoste pentru Domnul. Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt și pur și simplu Îl iubim pe Domnul.

În exterior, epoca devine din ce în ce mai întunecată, iar în creștinism în general există atât de multă degradare; totuși, Îl iubim pe Domnul și Îl savurăm și ne place să petrecem timp cu El pentru a fi infuzați cu El. El este cu adevărat cel mai minunat! El este lumină în întuneric, El este bucurie în durere și El este viața cerească pe pământ.

El ne aduce raiul la noi și ne aduce la ceruri, pentru că atunci când ne întoarcem către duhul nostru, El ne unește cu Dumnezeu și Îl aduce pe Dumnezeu la noi și pe noi în Dumnezeu. Îl iubim cu adevărat. Ne place să petrecem timp cu El, savurându-L în cuvântul Său și împărtășindu-ne din bogățiile Sale.

În cuvântul Său, El ne vorbește și ne descoperă toate bogățiile Sale pentru noi. Când ne deschidem Domnului și venim la cuvântul Său, bogățiile ființei Sale strălucesc asupra noastră, suntem infuzați cu dulceața Sa și nu-I putem rezista! Cum poți rezista celui mai minunat, cel ce este cel mai prețios?

Când privim fața Lui, El ne infuzează cu ceea ce este El. Putem spune cu adevărat: Doamne Isuse, sărută-mă. Sărută-mă cu sărutările gurii Tale, căci dragostea Ta este mai bună decât vinul! Vinul ne poate oferi decât fericire temporară, dar gustul dulce al Domnului ne oferă adevărată bucurie, fericire, pace și odihnă.

Pe măsură ce Îl iubim pe Domnul Isus și părtășia cu El, trecem prin unele experiențe într-un mod progresiv pentru a fi pregătiți ca mireasa Sa. Această experiență progresivă și părtășie cu Domnul este văzută în tipuri reprezentative și în imagini în cartea Cântarea Cântărilor.

Suntem chemați să fim eliberați de sine prin unitatea noastră cu crucea lui Cristos

În a doua etapă a Cântării Cântărilor, în legătură cu experiența noastră creștină, noi, ca iubitori ai lui Cristos, suntem chemați de Domnul să fim eliberați de sine prin unirea noastră cu crucea lui Cristos (Cântarea Cântărilor 2:8-3:5). Cu toții putem mărturisi că, pe măsură ce Îl iubim pe Domnul Isus și Îl urmărim pentru satisfacție, de atâtea ori cădem în introspecție, concentrându-ne pe noi înșine, condiția și situația noastră.

Când privim la Domnul, El este ca o gazelă sau un cerb tânăr, sărind pe munți și sărind pe dealuri. Dar când ne uităm la noi înșine, pare că există un zid între noi și Domnul, iar El pare să privescă prin ferestre și să arunce o privire prin zăbrele. El ne cheamă să venim, să ne ridicăm și să venim împreună cu El, dar parcă suntem închiși, închiși în pereți și blocați în introspecția noastră.

De partea Sa, Domnul sare pe munți și sare pe dealuri, pentru El nu există niciun obstacol sau barieră și nimic nu este prea înalt sau prea mare pentru a-L opri. Dar de partea noastră, se pare că există niște bariere și unele dificultăți, și există sinele, care ne ține jos și ne închide. O, Doamne.

Toate problemele legate de părtășia noastră cu Cristos vin din partea noastră; de partea Sa, nu este nicio problemă, dar de partea noastră, sunt munți și dealuri care ne împiedică să venim la El. Cu Domnul, există puterea de a sări și de a sălta peste orice barieră, dar când suntem în sine, suntem blocați, nu avem puterea de a ne mișca și ne concentrăm asupra noastră. O, Doamne Isuse!

Introspecția înseamnă să privim în noi, să privim înăuntrul nostru, în noi înșine, în loc să privim la Domnul Isus. S-ar putea să ne pese prea mult de condiția noastră spirituală în fața Domnului, fiind preocupați dacă rămânem în perfecțiunea pe care am atins-o. Când facem asta, devenim introspectivi, iar acesta devine un zid despărțitor care ne ține departe de Domnul și ne desparte de prezența Sa.

Cântarea Cântărilor 2:8-9 vorbește despre vitalitatea învierii; în aceste versete, Cristos este asemănat cu o gazelă sau cu un cerb tânăr sărind pe munți și sărind pe dealuri. Cristosul nostru este în înviere și nimic nu este prea mare sau prea înalt pentru a-L opri pe Cristosul înviat. Trebuie să căutăm și să cunoaștem prezența lui Cristosului care sare peste munți și dealuri.

Cristos este în înviere, fiind plin de puterea învierii, dar noi suntem în introspecție. Ori de câte ori suntem introspectivi, ori de câte ori ne concentrăm asupra propriei noastre condiții fără a fi una cu Domnul și a-L iubi cu ardoare, astfel încât El să strălucească asupra noastră în loc să „luminăm” noi înșine, vedem munți și dealuri în fața noastră, și acolo pare a fi un zid între noi și Domnul.

Problema sinelui ne separă de Domnul. Cu toate acestea, Domnul ne cheamă afară din sine; El vrea ca noi să fim eliberați de sine prin unirea cu crucea prin puterea învierii Sale. El ne cere să ieșim din noi înșine, din introspecția noastră, astfel încât să ne putem alătura Lui și să fim una cu El ca fiind Cristosul înviat care sărind dealuri și sărind muntele.

Fiind iubitorii lui Cristos, uneori putem cădea în introspecție, care devine o izolare ca un zid care ne ține departe de prezența lui Cristos. Domnul ne cheamă și ne încurajează să ne ridicăm și să ieșim din situația noastră scăzută pentru a fi împreună cu El. Fie ca noi să auzim chemarea Domnului și să ne exersăm duhul pentru a-L contacta, astfel încât să putem fi plini de puterea Sa de înviere pentru a fi eliberați de sine prin unirea noastră cu crucea lui Cristos.

Doamne Isuse, Te iubim. Ne concentrăm doar pe Tine. Nu vrem să cădem în introspecție. Vrem să Te vedem și să Te savurăm ca fiind Cristosul care sare peste munte și deal! Aleluia, nimic nu este prea înalt sau prea mare pentru a-L opri pe Cristosul înviat! Amin, Doamne, să auzim chemarea Ta ca să fim eliberați de sine prin unirea noastră cu crucea lui Cristos! Salvează-ne de sine. Salvează-ne de la introspecție. Salvează-ne de a fi izolați și despărțiți de prezența Ta prin introspecția noastră. O, Doamne, fie ca să auzim cuvântul Tău încurajator pentru ca noi să ne ridicăm și să ieșim din situația noastră joasă pentru a fi împreună cu Tine în înviere! Amin, Doamne, Te iubim! Vrem să fim eliberați de sine prin unirea noastră cu crucea lui Cristos prin puterea învierii Tale! Du-ne mai departe cu tine. Vrem să avansăm alături de Tine în viața noastră de zi cu zi. Vrem să căutăm și să cunoaștem prezența Cristosului care sare peste munți și dealuri! Te iubim, Doamne Isuse!

Prin puterea învierii, suntem capabili să fim conformați cu moartea lui Cristos, fiind una cu crucea Sa

Cum putem fi eliberați din introspecție? Cum putem fi eliberați de sine prin unirea noastră cu crucea lui Cristos? Ca iubitori ai lui Cristos, care Îl urmăresc pentru satisfacție, Îl iubim, Îl căutăm și Îl savurăm. Cu toate acestea, ne este ușor să cădem în sine și să fim introspectivi. Ne este ușor să fim izolați în introspecția noastră, departe de prezența Domnului.

Sinele nostru se strecoara; ne face să fim introspectivi. Ori de câte ori ne uităm la noi înșine, încercând să ne analizăm și să ne examinăm, vom fi mereu într-o situație de jos. Biblia ne spune să ne întoarcem privirea către Isus (Evrei 12:2); sinele nostru nu merită atenția noastră. Sinele nostru ne înșală și nu este real; deși eul poate fi atât de prezent și puternic astăzi, ar trebui să ne uităm la Isus.

Introspecția este unul dintre cei mai mari dușmani ai progresului nostru în viața creștină. Trebuie să fim întăriți cu puterea învierii pentru a fi eliberați de sine, fiind una cu crucea lui Cristos. Domnul ne încurajează, ca iubitori ai Săi, să ne ridicăm și să-L urmăm cu bogățiile învierii Sale. Cântarea Cântărilor 2:13 spune: „Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!” El ne consideră frumoasa Sa și ne cheamă să plecăm.

Pentru că suntem introspectivi, suntem într-o situație scăzută; așa că Iubitul nostru Domn Isus ne cheamă la Sine și ne cere să ne ridicăm, căci iarna a trecut și ploaia a trecut și a dispărut. Florile apar pe pământ și a venit vremea cântării; vocea turturelei se aude în pământul nostru. Toate acestea sunt bogățiile învierii înfloritoare a lui Cristos.

Trebuie Îl savurăm pe Domnul și să fim întăriți de puterea învierii, astfel încât să fim capabili să fim conformați cu moartea lui Cristos, fiind una cu crucea Sa. Versetul 14 spune: „Porumbiță din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, / arată-mi fața ta și fă-mă să-ți aud glasul! / Căci glasul tău este dulce și fața ta, plăcută.”

S-ar putea să fim introspectivi, concentrându-ne asupra noastră înșine în loc de Domnul, dar Domnul ne încurajează prin puterea învierii Sale și cu bogățiile înfloritoare ale învierii Sale ca noi să ieșim din noi înșine și să fim eliberați de sine. Trebuie să învățăm să cunoaștem puterea învierii lui Cristos, să învățăm și să experimentăm bogățiile învierii înfloritoare a lui Cristos și să experimentăm crucea lui Cristos pentru a fi eliberați de sine.

Prin întărirea puterii învierii lui Cristos și prin încurajarea învierii înfloritoare a lui Cristos putem experimenta crucea lui Cristos și putem fi eliberați de sine. Prin puterea învierii – nu prin viața noastră naturală – noi, iubitorii de Cristos, suntem capabili să fim conformați cu moartea Sa, fiind una cu crucea Sa. Aceasta înseamnă că trebuie să ne exersăm duhul și să fim în duhul contopit, astfel încât să putem participa și să experimentăm învierea lui Cristos.

Acest lucru ne permite să fim una cu crucea pentru a fi eliberați de sine și a fi transformați într-un om nou în noua creație a lui Dumnezeu pentru împlinirea economiei lui Dumnezeu în zidirea Trupului organic al lui Cristos (Romani 8:2, 4, 29; Gal. 6:15). Ca iubitori de Cristos, suntem chemați de Domnul să rămânem pe cruce, într-o stare crucificată, în mod continuu (Gal. 2:20; 1 Cor. 15:31; 2 Cor. 4:10-11).

Cu toate acestea, s-ar putea să nu alegem să facem acest lucru, pentru că este in lucru dificil să pătrundem în crăpăturile stâncii și în acoperirea prăpastiei înalte în munți pe un drum accidentat. Așadar, Domnul ne dă putere, ca iubiți ai Săi, să ne ridicăm și să ne îndepărtăm din situația noastră scăzută în introspecția noastră asupra sinelui, arătându-ne puterea învierii Sale.

De asemenea, El ne încurajează, prin bogățiile înfloritoare ale învierii Sale, să fim eliberați de sine, fiind una cu crucea lui Cristos. Prin puterea învierii Sale, noi, cei care Îl iubim pe Domnul, ne hotărâm să luăm crucea negându-ne pe sine (Matei 16:24). Prin puterea învierii lui Cristos suntem capabili să fim conformați cu moartea lui Cristos, fiind una cu crucea Sa (Filipeni 3:10).

Cum putem savura și experimenta puterea învierii Sale astăzi? Realitatea învierii este Cristos ca Duh, Cristosul pneumatic (Ioan 11:25), iar acest Cristos locuiește în noi și este contopit cu duhul nostru regenerat (1 Cor. 6:17). În și prin intermediul duhului nostru participăm și experimentăm învierea lui Cristos. Puterea și bogățiile învierii lui Cristos ne permit și ne încurajează să fim una cu crucea, astfel încât să fim eliberați de sine și să fim transformați într-un om nou în noua creație a lui Dumnezeu! Aleluia!

Doamne Isuse, arată-ne puterea învierii Tale și încurajează-ne prin bogățiile înfloritoare ale învierii Tale. Ne exersăm duhul pentru a Te contacta, a Te cunoaște, a Te savura și a ne putea împărtăși din puterea învierii Tale. O, Doamne, doar prin puterea învierii Tale noi, ca iubitori ai lui Cristos, ne putem hotărî să luăm crucea prin renegarea sinelui! Numai prin puterea învierii Tale suntem capabili să fim conformați cu moartea Ta, fiind una cu crucea Ta. Ne întoarcem către Tine chiar acum. Ne exersăm duhul. Vrem să fim în duhul nostru, pentru că în duh suntem contopiți cu Tine și aici locuiești Tu ca Duh. Amin, Doamne, vrem să fim în duhul nostru contopit, astfel încât să putem participa și să experimentăm învierea lui Cristos! Păstrează-ne în duhul nostru astăzi, astfel încât să fim capabili să fim una cu crucea lui Cristos pentru a fi eliberați de sine și a fi transformați într-un om nou în noua creație a lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Delivered from the Self through the Cross by the Power of Christ’s Resurrection, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 4 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să apucăm viața eternă la care suntem chemați să luptăm lupta bună a credinței

08/10/2024 by Credincios în Cristos 1 Comment

În calitate de credincioși în Cristos, care Îl iubesc și Îl urmăresc atât în mod personal, cât și corporativ, luptăm lupta bună a credinței apucând viața eternă; apucăm viața eternă trăind prin această viață, pentru a putea lupta în lupta bună a credinței.

Pe măsură ce ne pregătim pentru venirea Domnului, trebuie să luptăm mai întâi lupta bună, în al doilea rând, să alergăm și să terminăm alergarea și, al treilea, să păstrăm credința. Când trăim o astfel de viață, ne pregătim pentru venirea Domnului și El ne va răsplăti la întoarcerea Sa.

Când vorbim despre păstrarea credinței, trebuie să ne dăm seama că credința are un aspect obiectiv și unul subiectiv. Când Biblia vorbește despre „credință”, se referă la aspectul obiectiv, lucrurile în care credem pentru ca noi să fim mântuiți; aceasta este credința pe care o păstrăm și pe care o păstrăm, pentru că aceasta este economia lui Dumnezeu.

Credința este întregul conținut al economiei lui Dumnezeu și toți credincioșii adevărați în Cristos țin de această credință pentru a fi mântuiți. S-ar putea să diferim în practicile noastre și s-ar putea să avem anumite doctrine care diferă de alții, dar atâta timp cât ne păstrăm credința, credința obiectivă legată de persoana și lucrarea lui Cristos, suntem mântuiți și suntem frați și surori în Domnul.

Credința are și un aspect subiectiv; în Noul Testament, este tradus în principal prin a crede sau credință. Cum putem avea această credință subiectivă? Cum putem crede? Credința subiectivă este produsă de credința obiectivă. Când auzim, vedem și primim credința obiectivă, această credință obiectivă produce o reacție în noi, o abilitate pe care o numim credință, credința noastră.

Când spunem că trebuie să păstrăm credința, nu vrem să spunem că trebuie să păstrăm doar credința obiectivă, ci și mai mult, lăsăm ca credința obiectivă să devină credința subiectivă în noi ca fiind capacitatea noastră de a crede.

Un fel de a ilustra acest lucru este când ne uităm la televizor; când ne uităm la ceva la televizor, acel lucru este infuzat în noi, iar peisajul pe care îl urmărim este imprimat în ființa noastră.

Când venim la Cuvântul lui Dumnezeu și participăm la adunările bisericii, privim televizorul ceresc. Avem economia eternă jucată în fața noastră și suntem infuzați cu peisajul divin. Ceea ce urmărim în Cuvântul lui Dumnezeu și în adunările bisericii este opera divină, divertismentul divin și televiziunea divină cerească, având în fața noastră economia lui Dumnezeu.

Privim la televiziunea divină a mântuirii complete a lui Dumnezeu care se rulează înaintea noastră, iar aceasta ne infuzează cu realitatea divină a tot ceea ce este Cristos. Ca rezultat, pur și simplu credem în Domnul, pentru că Domnul Isus cu prețiozitatea Sa este televizat în ființa noastră. Credința obiectivă pe care o vedem produce credință în noi, pentru că Cristos ne infuzează cu El Însuși ca credință noastră.

Cu toții putem mărturisi că de multe ori, atâta timp cât ne „aducem oasele” la adunările bisericii, suntem infuzați cu televiziunea divină și cerească și, când părăsim adunările, suntem vitali, înviorați și plini de credință, căci Cristos a fost infuzat în noi pentru a deveni capacitatea noastră de a crede. Aleluia!

Luptăm lupta bună a credinței apucând viața eternă la care am fost chemați

Noi, credincioșii în Cristos, ne prețuim foarte mult credința; este specialitatea noastră în viața de biserică și nu o tăgăduim, ci mai degrabă o ținem, o prețuim, o exersăm și luptăm pentru ea. Pavel i-a spus lui Timotei să lupte lupta bună a credinței (1 Tim. 6:12); trebuie să luptăm lupta bună a credinței apucând viața eternă, la care am fost chemați și am mărturisit mărturisirea cea bună înaintea multor martori.

Ce înseamnă să luptăm pentru credință? Care este această luptă bună a credinței? A lupta pentru credință înseamnă a lupta pentru economia noutestamentară a lui Dumnezeu, care este conținutul credinței. Nu luptăm pentru doctrine, practici și învățături; luptăm pentru credință.

S-ar putea să ținem foarte mult la practica de a chema numele Domnului în mod audibil și obținem atât de multă viață și rezervă exersându-ne să citim cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu ne luptăm pentru chemarea Domnului împreună cu alți credincioși și nici pentru citirea cuvântului cu rugăciune.

Mai degrabă, luptăm pentru credință, care este conținutul economiei noutestamentare a lui Dumnezeu. Luptăm pentru Cristos ca întrupare a lui Dumnezeu și pentru biserică în calitate de Trup al lui Cristos.

Unii s-ar putea să nu fie de acord cu noi în ceea ce privește aspectului de a avea o singură biserică locală într-un oraș, dar atâta timp cât păstrează credința, ei sunt frații și surorile noastre dragi în Domnul. Poate că am descoperit atât de multe adevăruri mai profunde în Biblie, dar nu ne luptăm cu alții pentru ele; luptăm lupta bună a credinței – luptăm pentru credință.

Ne-am dat seama cât de multă viață și provizii de viață primim atunci când avem practici ale vieții, cum ar fi chemarea Domnului, citirea cu rugăciune a Cuvântului lui Dumnezeu, profeția, cugetarea rugativă asupra Cuvântului lui Dumnezeu, declararea imnurilor și exersarea duhului nostru pentru a vorbi pentru Domnul.

Prețuim aceste practici, dar nu luptăm pentru nicio practică de viață, ci luptăm pentru credință. Atâta timp cât un creștin crede în persoana și lucrarea lui Cristos și atâta timp cât crede că Trupul este unul atât universal, cât și local, luptăm pentru credință împreună, căci ei sunt frați și surori în Domnul.

S-ar putea să simțim că mulți credincioși duc lipsă astăzi, pentru că ei nu au o cale de a-L savura și experimenta pe Cristos ca viață precum avem noi; totuși, atâta timp cât se țin de credință, ei sunt dragii noștri frați și surori în Domnul. Credința este ceva specific în viața de biserică și nu luptăm pentru nimic altceva decât pentru credință.

Luptăm lupta bună a credinței apucând viața eternă. Aceasta înseamnă că nu luptăm pentru credință stând pe un piedestal și certându-ne cu toată lumea despre credință; mai degrabă, luptăm pentru credință savurând, împărtășindu-ne și trăind prin viața divină.

Luptăm lupta bună a credinței apucând viața eternă, la care am fost chemați. Am fost chemați la viața eternă; am fost chemați să savurăm și să ne împărtășim din viața eternă. Aceasta nu este doar o luptă obiectivă prin a fi de partea adevărului în economia eternă a lui Dumnezeu; aceasta este și o luptă subiectivă, o luptă prin apucarea vieții eterne.

Noi, credincioșii în Cristos, am primit o altă viață pe lângă viața noastră umană; avem viața divină a lui Dumnezeu și trebuie să trăim prin această viață, să savurăm de această viață și să exprimăm această viață. Mai ales astăzi, în epoca degradării bisericii, viața eternă este foarte importantă, chiar vitală, pentru viața noastră creștină și de biserică.

Pentru ca noi să ducem la îndeplinire economia lui Dumnezeu cu privire la biserică, să ne confruntăm cu procesul de declin al bisericii și să menținem o bună ordine în viața de biserică, viața eternă este o condiție prealabilă (1 Tim. 1:16; 6:19; 2 Tim. 1:1, 10; Tit 1:2; 3:7)

Doamne Isuse, vrem să luptăm astăzi lupta bună a credinței, apucând viața eternă. Aleluia, am primit viața lui Dumnezeu, viața eternă, necreată, divină a lui Dumnezeu în noi și putem trăi prin această viață! O, Doamne, vrem să fim una cu Tine și una cu semenii noștri credincioși în Cristos pentru a lupta lupta bună a credinței. Nu luptăm pentru doctrine, învățături sau practici, oricât de bune și spirituale ar fi acestea; luptam pentru credință. Amin, Doamne, vrem să luptăm pentru credință apucând viața eternă și fără a avea încredere în viața noastră umană. Ne exersăm duhul pentru a fi un duh cu Tine. Vrem să trăim un singur duh cu Tine astăzi. Ne lăsăm pe noi înșine deoparte și vrem să trăim prin viața eternă din duhul nostru. Amin, Doamne, fie ca viața Ta să curgă în noi, să crească în noi și să fie exprimată prin noi. Fie ca viața Ta din noi să ne întărească și să ne întărească să luptăm lupta bună a credinței împreună cu toți credincioșii adevărați în Cristos.

Apucăm viața eternă savurând și trăind această viață, neavând încredere în viața noastră umană

Noi, credincioșii în Cristos, am fost chemați la viața eternă a lui Dumnezeu (1 Tim. 6:12). Această viață este cea care este cu adevărat viață (1 Tim. 6:19). Există multe feluri de viață, inclusiv viața vegetală, viața animală și viața umană, dar viața divină este viața care este cu adevărat viață.

Ne-am născut din părinții noștri umani pentru a avea viața umană și am fost renăscuți pentru a avea viața divină a lui Dumnezeu; ceea ce este născut din trup este carne, dar ceea ce este născut din Duh este duh (Ioan 3:6; 1:12).

Acum suntem cei care trăim prin această viață eternă pe care am primit-o. Învățăm să căutăm dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea și blândețea și luptăm pentru economia noutestamentară a lui Dumnezeu și apucăm viața eternă (1 Tim. 6:11-12).

Îl urmărim pe Cristos împreună cu cei care Îl iubesc și Îl cheamă dintr-o inimă curată (2 Tim. 2:22). Ca Timotei de astăzi, noi suntem cei care apucăm viața eternă, adică nu avem încredere în viața noastră umană naturală, ci trăim prin viața divină.

Când am primit viața lui Dumnezeu în noi, am devenit un om-Dumnezeu, iar acum învățăm să trăim prin această viață. În mod implicit, suntem în viața naturală și trăim conform ei, dar învățăm să trăim după viața divină și să o exprimăm.

A apuca viața eternă la care am fost chemați înseamnă a ne exersa duhul pentru a trăi prin această viață, a exprima această viață și a permite ca această viață să se manifeste în noi. Faptul că suntem chemați la viața eternă nu înseamnă că am fost chemați la binecuvântări în cer; mai degrabă înseamnă că am fost chemați să savurăm și să trăim prin viața divină.

Viața eternă nu se referă în principal la binecuvântările pe care le vom primi în viitor; se referă la viața noastră de zi cu zi de astăzi. Suntem chemați la viața eternă pentru ca noi să trăim prin viața eternă, adică să trăim în viața noastră zilnică o viață nu prin viața noastră naturală, ci prin viața divină.

Luptăm lupta bună a credinței apucând viața eternă la care suntem chemați. Pe de o parte, luptăm pentru credință declarând adevărul și rostind adevărul economiei eterne a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, luptăm pentru credință trăind prin viața eternă din duhul nostru.

Chiar și atunci când vorbim cu soțul nostru, soția noastră sau cu copiii noștri sau când facem niște cumpărături, luptăm lupta bună a credinței atunci când apucăm viața eternă pentru a trăi prin această viață.

Trebuie să ne exersăm duhul tot timpul, pe tot parcursul zilei, pentru a trăi conform cu viața divină și nu conform cu viața noastră umană. Pentru a lupta lupta bună a credinței în viața creștină, trebuie să apucăm viața eternă și să nu ne încredem în viața umană. Acest lucru pare a fi imposibil, pentru că suntem naturali, umani și căzuți și, implicit, avem încredere în noi înșine și în viața noastră umană.

Întreaga lume ne învață și ne încurajează să trăim în noi înșine, prin noi înșine, pentru noi înșine și să ne exprimăm pe noi înșine. Cu cât ești mai „tu însuți”, cu atât ei te apreciază mai mult și te înalță. Oh, Doamne. Noi, credincioșii în Cristos, suntem aici pentru a trăi printr-o altă viață. Suntem aici pentru a apuca viața eternă și pentru a trăi prin această viață.

Într-adevăr, trebuie să fim oameni, dar noi suntem oameni în mod Isus, nu oameni într-un mod natural. Trăim prin viața lui Isus în duhul nostru. Trăim o viață umană prin viața eternă; am fost chemați la această viață și acum trăim prin această viață.

Chiar dacă există atât de multe distrageri astăzi și există multe lucruri, persoane și situații care ne pot preocupa, trebuie să continuăm să ne întoarcem la duhul nostru și să trăim după viața divină din duhul nostru. Am fost chemați în mod unic la viața eternă, care este Însuși Dumnezeul Triunic fiind viața noastră.

Fiind cei chemați la viața eternă, ar trebui să apucăm acum această viață, să trăim această viață și chiar să ne avem întreaga noastră ființă conform acestei vieți. Și acesta nu este ceva teoretic sau doctrinar; acesta este ceva ce practicăm și trăim în viața noastră de zi cu zi.

Îl contactăm zilnic pe Domnul, verificăm zilnic cu El despre toate lucrurile. Și chemăm în mod constant numele Lui, învățând să trăim prin El, împreună cu El și să-L trăim pe El. El este viața în noi. Cristos este viața noastră (Col. 3:4) și El este, de asemenea, speranța gloriei în noi (1:27).

Îl luăm și trăim prin El, chiar și trăim datorită Lui și una cu El (Ioan 6:57; 1 Cor. 6:17). Este bine să verificăm cu Domnul în această privință și să fim înaintea Sa cu privire la aceasta, spunându-I:

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ne-ai chemat la viața eternă. Aleluia, avem viața eternă a lui Dumnezeu în duhul nostru și am fost chemați în mod unic la această viață. Amin, Doamne, vrem să trăim conform cu viața Ta, nu ne încredem în viața noastră naturală, ci lăsăm ca viața Ta să trăiască în noi și să se exprime prin noi. Venim la Tine din nou și din nou, Doamne. Tu vezi câte lucruri încearcă să ne distragă atenția și să ne preocupe. Fă-ne să vedem chemarea noastră: am fost chemați la viața eternă, să trăim prin această viață și să exprimăm această viață. Amin, Doamne, noi vrem să trăim astăzi prin viața eternă ca să luptăm lupta bună a credinței. Te luăm ca viața noastră. Vrem să verificăm cu Tine în toate lucrurile, astfel încât să-Ți putem permite să trăiești în noi. Fie ca noi să fim nu doar umani în viața noastră, ci umani în mod Isus, umani într-un mod divin, permițând ca viața divină să fie exprimată în noi. Vrem să ne întoarcem la Tine, Doamne drag, cu privire la toate lucrurile, pentru ca Tu să fii exprimat prin noi.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Lay Hold on Eternal Life to Which we are Called to Fight the Good Fight of the Faith, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 3 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să plătim prețul pentru a merge din toată inima pe călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi până la sfârșit

04/10/2024 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este cea mai dificilă parte a călătoriei, căci ceea ce contează nu este doar cum alergăm, ci și cum terminăm cursa; nu ar trebui să ne obosim, ci să alergăm cursa până la capăt. Amin!

În 1 Cor. 10:1-13 vedem că copiii lui Israel sunt un tip reprezentativ al bisericii; istoria și experiența lor sunt un avertisment și o încurajare pentru noi în viața noastră creștină.

Trebuie să fim încurajați și avertizați de tipul reprezentativ copiilor lui Israel, a căror călătorie către țara bună simbolizează cursa creștină către scopul nostru, Cristosul atotinclusiv.

Această porțiune din 1 Cor. 10 este o continuare a capitolului 9:24-25, unde Pavel spune că el aleargă cursa pentru a câștiga nu o coroană pieritoare, ci una nepieritoare.

Prin urmare, chiar s-a purtat aspru cu trupul ca să-l facă sclavul să ca nu cumva, după ce le-a predicat altora, să fie dezaprobat.

Trebuie să ne purtăm aspru cu trupul nostru și să-l facem sclavul nostru, supunându-l, astfel încât să putem alerga cursa cu răbdare și să terminăm cursa în mod glorios.

Când cineva aleargă o cursă, trebuie să nu acorde atenție lucrurilor din jurul său și nici dorințelor tripului său, ci cursei și cum să alerge mai repede.

Poate vrea să mănânce ceva sau poate vrea să doarmă mai mult, dar își limitează somnul și mâncatul, pentru că este un alergător în cursă.

Oamenii din această lume se poartă aspru cu trupul lor și sunt stricți cu ei înșiși pentru a obține o coroană coruptibilă, dar noi suntem aici pentru a obține o coroană necoruptibilă.

Copiii lui Israel călătoreau prin pustie și aceasta era călătoria lor stabilită de Domnul.

Cu toate acestea, ei nu au trăit pentru Domnul, nu L-au urmat absolut pe Domnul și au neglijat țelul lui Dumnezeu, așa că au fost disciplinați de Domnul. O, Doamne Isuse!

Noi, credincioșii în Cristos, am fost răscumpărați prin Cristos, eliberați din robia lui Satan și aduși să vedem revelația economiei lui Dumnezeu.

Totuși, s-ar putea să nu reușim să atingem țelul chemării lui Dumnezeu, adică să nu reușim să intrăm în stăpânirea țării noastre bune, Cristos, și să savurăm bogățiile Sale pentru împărăția lui Dumnezeu, astfel încât să putem fi expresia Sa în acest epoca prezentă și participa la cea mai deplină savurare a lui Cristos în epoca împărăției (Filipeni 3:12-14; Mat. 25:21, 23). O, Doamne!

Dumnezeu are un scop și un țel; El vrea să ne conducă spre savurarea deplină a Cristosului atotinclusiv ca realitate a țării bune.

Așa că trebuie să acordăm atenție acestui țel pentru a alerga în cursă.

Nu trebuie să ne complacem în ceea ce ne dorim și nici să zăbovim în experiențele trecute și în lucrile pozitive din trecut; ar trebui să uităm lucrurile care sunt în urmă și să ne întindem înainte spre ceea ce este înainte, pentru a-l câștiga pe Cristosul lui Dumnezeu!

Să plătim prețul pentru a merge din toată inima în călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi până la sfârșit

În Marcu 6:45-51 vedem cum Domnul i-a silit pe ucenicii Săi să urce în corabie și să meargă înainte pe partea cealaltă, spre Betsaida, în timp ce El a trimis mulțimile departe și El a rămas înapoi să se roage.

În timp ce vâsleau pe mare, a fost o furtună, iar vântul le era împotriva lor.

Domnul era singur pe țărm, în timp ce ei vâslau pe mare.

Apoi, la a patra strajă a nopții, Domnul Isus a venit la ei și a vrut să treacă pe lângă ei, dar ei L-au văzut și au strigat către El.

Când El a intrat cu ei în corabie, vântul a încetat și ei au ajuns pe malul celălalt.

Când Domnul nu era cu ei pe corabie, vânturile erau împotriva lor, iar ei erau aproape de sfârșitul călătoriei lor, dar nu știau asta, până când a venit Domnul.

Ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru noi este cea mai dificilă parte. Fiecare dintre noi are o călătorie rânduită de Dumnezeu.

Domnul chiar ne obligă să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu, așa cum Domnul Isus i-a silit pe ucenicii Săi să urce în barcă și să meargă pe partea cealaltă.

Suntem constrânși din toate părțile să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu, pentru că dragostea lui Dumnezeu ne constrânge (2 Cor. 5:14).

Ceea ce este cel mai important în viața noastră creștină este să căutăm călătoria pe care Domnul ne-a rânduit-o și să o parcurgem cu credincioșie.

S-ar putea să știm care este această călătorie, dar s-ar putea să nu mergem pe ea; prin urmare, viața noastră poate fi plină de multă moarte duhuală, întuneric și restricție. O, Doamne!

Acesta este motivul pentru care de multe ori există dispute și conflicte în lucrarea lui Dumnezeu, pentru că nu mergem pe drumul rânduit de Dumnezeu pentru noi.

Trebuie să ne punem în mâna lui Dumnezeu într-un mod liniștit, răbdător, rugător, consacrat și ascultător și să căutăm din toată inima călăuzirea Sa.

Trebuie să fim dispuși să-L ascultăm și să acționăm numai în conformitate cu voia Sa.

Ar trebui să ne rugăm ca Domnul să ne descopere care este călătoria pe care El a desemnat-o pentru noi; apoi, ar trebui să plătim orice preț pentru a merge din toată inima pe ea. Amin!

Astăzi suntem în ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru noi; suntem în cea de-a patra veghe a nopții, chiar înainte de venirea Domnului.

Vântul ne este contrar, marea este învolburată și se pare că avem furtună după furtună.

Nu trebuie să fim necăjiți sau dezamăgiți, pentru că Domnul Isus Se roagă pentru noi și în curând ni Se va arăta.

Nu ar trebui să ne oprim din vâslit și să lăsăm barca în derivă în funcție de vânt și valuri, pentru că acest lucru ne va duce din ce în ce mai departe de Dumnezeu și de țelul Lui.

Domnul va veni la noi în ceasul cel mai întunecat, în ultima veghe a nopții, în ultima parte a călătoriei pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o.

Chiar dacă este dificil, trebuie să plătim prețul pentru a merge din toată inima pe cale.

Trebuie să fim dispuși să mergem pe călătoria pe care El ne-a desemnat-o până la sfârșit, consacrându-ne Domnului.

Când furtuna este grea și marea este împotriva noastră, putem să privim la Domnul și să-I permitem să vină în barca noastră. El este cu noi chiar acolo, în mijlocul furtunii.

El este pe munte, Se roagă și mijlocește pentru ca noi să ne terminăm cu succes cursa și El este și împreună cu noi, în mijlocul furtunilor, așteaptând să-L invităm în barca noastră.

Odată ce Domnul vine în barca noastră în mijlocul furtunii, furtuna s-a terminat și ajungem la destinație.

Un lucru important în viața creștină este să căutăm călătoria pe care Domnul a rânduit-o și să o parcurgem cu credincioșie.

Trebuie să găsim calea și să o umblăm cu credincioșie, chiar și din toată inima să-L urmăm pe Domnul pe această cale.

Fie ca noi să venim la Domnul din nou și din nou cu privire la acest lucru, deschizându-ne față de El și întrebându-L,

Doamne Isuse, vrem să căutăm călătoria pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o și să mergem pe ea cu credincioșie. Dezvăluie-ne, Doamne, să vedem care este călătoria pe care ne-ai rânduit-o. Ne punem în mâinile lui Dumnezeu într-un mod liniștit, răbdător, rugător, consacrat și ascultător. Nu vrem să facem propria nostru cale sau să facem ceea ce credem că ar trebui să facem; pur și simplu vrem să căutăm din toată inima conducerea Ta și să urmăm calea pe care Tu ai rânduit-o pentru noi. Amin, Doamne, dezvăluie-ne călătoria pe care ne-ai desemnat-o și întărește-ne să plătim orice preț pentru a merge pe ea din toată inima! Slavă Domnului, Îl avem pe Cristos în ceruri mijlocind pentru noi, chiar și atunci când suntem în furtună! Îți mulțumim, Doamne, că mijlocești ca noi să ne terminăm cursa și să obținem premiul. Vrem să continuăm să vâslim prin furtună și Îți permitem să intri în barca noastră. Intră, Doamne, și fii împreună cu noi în furtună. Adu-ne până la capăt. Vrem să ne terminăm cursa și să obținem premiul!

Să nu devenim obosiți, ci să alergăm cursa până la capăt pentru a obține premiul

E îndurarea și harul Domnului că El ne-a arătat care este calea pe care Dumnezeu a rânduit ca noi să umblăm, cursa pe care El ne-a desemant-o.

Suntem încântați că suntem pe drumul corect, dar cum vom alerga la final rămâne de văzut.

Nu trebuie să presupunem că, dacă alergăm astăzi, vom alerga și atunci când Domnul Se va întoarce.

Prin îndurarea și harul Său, alergăm astăzi cursa și trebuie să continuăm să ne smerim în fața Domnului și să căutăm călătoria pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru ca noi să o parcurgem din toată inima.

În cazul ucenicilor din Marcu 6, se pare că Domnul a vrut să treacă pe lângă ei (v. 48), iar ei L-au rugat să intre în barca lor.

Se pare că Domnul n-ar fi avut nicio intenție să meargă la ucenici.

El le-a poruncit să meargă pe cealaltă parte, la Betsaida, și era pe cale să-i întâlnească acolo. Dacă nu ar urma călătoria rânduită de Dumnezeu, ei nu L-ar fi întâlnit.

Dacă au luat o întorsătură greșită și au mers pe o cale greșită, Domnul nu i-ar fi întâlnit când a venit.

Acest lucru este foarte serios. Dacă Domnul ne cheamă să facem ceva și alegem să facem altceva, s-ar putea ca Domnul să nu ne mai întâlnească înainte de vremea răpirii; s-ar putea să nu facă un ocol doar pentru a ne întâlni în călătoria greșită pe care noi alegem să o luăm.

Răpirea are loc de-a lungul căii pe care Domnul a rânduit-o. Dacă nu suntem acolo, vom rata răpirea.

Fiecare dintre noi trebuie să-și asume responsabilitatea în ce direcție ar trebui să mergem.

Pe măsură ce alergăm cursa, trebuie să nu obosim, leșinând în sufletul nostru din orice motiv (Evrei 12:3); mai degrabă, ar trebui să fim cei care alergăm cursa până la capăt.

Este ușor să oboseim, căci vântul ne este contrar, suntem în mijlocul furtunii și este ultima veghe al nopții; este întuneric, periculos și furtunos.

A fi obosit înseamnă a fi fără putere în suflet; totul pare a fi în zadar. Unii frați și surori au alergat cinci sau zece ani, apoi au simțit că nu pot continua.

Se pare că totul a fost în zadar, pentru că ei își văd foștii colegi de facultate devenind prosperi în lume, părând că se bucură de viața lor, în timp ce sfintii Îl urmăresc pe Domnul în viața de biserică.

Poate că am fost la instruirea cu timp integral, apoi ne uităm la foștii noștri colegi și vedem cum par să se bucure de viața în lume în timp ce noi suntem ca un predicator sărac; la un moment dat, s-ar putea să devenim obosiți și s-ar putea să nu avem putere, chiar gândindu-ne că totul este în zadar.

În astfel de situații trebuie să citim și să ne rugăm Mica 7:8, “Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși; chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea!”

Amin, deși cădem – și e adevărat, noi cădem, ne vom ridica și, deși suntem în întuneric – și ne găsim în întuneric, Dumnezeu este o lumină pentru noi.

Trebuie să avem un astfel de duh. Trebuie să ne îndreptăm privirea către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre și trebuie să mergem pe călătoria rânduită de Dumnezeu pentru noi.

Chiar dacă suntem în ultima parte a călătoriei rânduită de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, pe măsură ce ajungem la cea mai dificilă parte a călătoriei, trebuie să alergăm cursa cu perseverență până la capăt.

Cu toții avem nevoie de îndurarea Domnului în această privință și trebuie să ne încurajăm unii pe alții să alergăm la cursă.

Pe de o parte, ne adunăm împreună cu sfinții și ne încurajăm unii pe alții.

Pe de altă parte, fiecare dintre noi trebuie să caute călătoria pe care Domnul a rânduit-o și să o parcurgă cu credincioșie.

Și să nu obosim, leșinând în sufletele noastre; mai degrabă, ar trebui să fim cei care alergăm cursa până la capăt.

Nu trebuie să renunțăm sau să obosim.

Nu ar trebui să leșinăm în sufletul nostru, ci să ne întoarcem privirea către Isus și să alergăm cursa pusă înaintea noastră, astfel încât să putem termina cursa și să primim premiul!

Doamne Isuse, vrem să alergăm cursa cu răbdare, privind în țintă la Isus. Te căutăm, dragă Doamne, și căutăm să cunoaștem călătoria pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o, ca să putem merge cu credincioșie în ea. Amin, Doamne, suntem atât de fericiți să fim aici în această călătorie către premiu, alergând cursa cu răbdare. Ne deschidem Ție. Salvează-ne de la a fi obosiți în timp ce alergăm cursa. Salvează-ne de a leșina în sufletul nostru din orice motiv. Să fim noi cei care alergăm cursa până la capăt! O, Doamne, vrem să privim țintă la Isus, așa cum ne aflăm în ultima parte a călătoriei. Amin, Doamne, chiar dacă epoca se întunecă și furtuna este mai puternică, vrem să ne întoarcem privirea către Isus și să alergăm cursa pusă înaintea noastră! Ne încredem în Tine, Doamne, și privim la Tine. Infuzează-ne cu Tine însuți ca să devuu credinta noastra. n, Doamne, chiar și atunci când falimentăm, vrem să ne ridicăm și să continuăm cursa! Chiar și atunci când suntem în întuneric, venim la Tine ca să Te avem ca lumină și să continuăm cursa cu credincioșie până la sfârșit! Da, Doamne, du-ne până la capăt în cursă, ca să putem declara ca și Pavel, mi-am terminat cursa!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Pay the Price to Wholeheartedly Walk on the Journey Ordained by God for us to the End, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului pentru a primi răsplata lui Cristos ca fiind coroana dreptății (2024 ICSC) – săptămâna 2 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Credința este o capacitate de substanțiere ca noi să-L savurăm Dumnezeu și să-L infuzăm pe El în alții

03/10/2024 by Credincios in Cristos 4 Comments

Credința este o capacitate de substanțiere infuzată în noi de Domnul atunci când credem în El; trăim prin credință, nu după înfățișare și privim lucrurile care nu se văd, care sunt eterne, nu lucrurile care se văd, care sunt temporare. Amin!

Credința este ca un al șaselea simț care ne-a fost împărțit în momentul regenerării noastre.

Credința nu este ceva pe care unii oameni îl obțin pentru că lucrează cu adevărat din greu pentru a crede ceea ce spune Biblia și nici nu este ceva ce putem produce noi.

Suntem infuzați cu credință prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.

De exemplu, Avraam era un păgân care trăia într-o țară păgână, dar Dumnezeul gloriei i s-a arătat și nu i-a putut rezista lui Dumnezeu; el i-a răspuns lui Dumnezeu având credinţă.

Această credință, pe care Dumnezeu a infuzat-o în el pentru a deveni credința lui, i-a fost socotită ca fiind dreptate.

În mod asemănător atât de mulți alții din Vechiul Testament, când au avut apariția lui Dumnezeu și vorbirea Lui, când Duhul Sfânt s-a mișcat asupra lor și le-a descoperit lucruri despre Dumnezeu, ei nu I s-au putut împotrivi lui Dumnezeu: pur și simplu au avut credință.

În Noul Testament, îl vedem pe Pavel care a fost un persecutor înverșunat al credincioșilor în Cristos, urmașii lui Isus.

Deși respira moarte față de ei, Dumnezeu S-a îndurat de el și Domnul Isus i s-a arătat.

El a fost convertit la Cristos pur și simplu prin faptul că Domnul i-a apărut.

Când Dumnezeu ni se arată prin cuvântul Său, când vedem frumusețea lui Isus Cristos, pur și simplu Îi răspundem crezând în El.

Acest lucru nu este de la noi – este Domnul Însuși care vine la noi pentru a ne infuza cu Sine, iar aceasta devine capacitatea noastră de a crede.

Cu toții putem depune mărturie despre asta.

Ori de câte ori venim la Domnul în cuvântul Său și avem strălucirea Lui, apariția Lui, suntem infuzați cu credință.

Această infuzie nu este doar o dată pentru totdeauna; trebuie să petrecem zilnic timp cu Domnul în Cuvântul Său pentru a fi infuzați cu El ca credință.

Viața noastră creștină este o viață de credință, o umblare prin credință și o cursă care este în credință.

Suntem acum pe cursa creștină, pe calea credinței și nu umblăm prin vedere, nici după înfățișare, ci prin credință.

Deoarece credința este ceva cu care Dumnezeu ne infuzează prin apariția Lui față de noi, nu-i putem judeca pe alții pentru că nu au credință.

Trebuie doar să ne rugăm pentru ei și să învățăm să le slujim ceva din Cristos, astfel încât și ei să-l poată vedea pe minunatul Isus care este întronat în ceruri, încununat cu slavă și cinste.

Când Îl vedem, când Îl privim pe Domnul Isus, suntem infuzați cu credință pentru a merge mai departe cu Domnul pe calea creștină și putem alerga cursa cu răbdare, pentru că Cristos Însuși în noi este capabil să alerge cursa. Aleluia!

Credința este în duhul nostru ca o abilitate de substanțiere ca să-L cunoaște pe Dumnezeu și să trăim în domeniul lucrurilor nevăzute

Ce este credința? Cum de unii oameni au credință în timp ce alții nu o au? Cum se face că uneori avem credință și alteori nu avem credință?

Credința este o capacitate de substanțiere; credinţa este capacitatea prin care substanțiem lucrurile nevăzute şi lucrurile în care nădăjduim (Evrei 11:1).

Credința nu este de la noi înșine; nu avem credință în noi când ne naștem din părinții noștri. Credința vine prin auzirea cuvântului lui Dumnezeu, a evangheliei (Romani 10:17).

Noi, credincioșii în Cristos, avem acest al șaselea simț, credința noastră, care este o capacitate de substanțiere pentru noi de a substanția tot ceea ce este de la Dumnezeu și din economia lui Dumnezeu.

Credința este substanțierea lucrurilor sperate, convingerea lucrurilor nevăzute. Și credința este în duhul nostru, nu în mintea noastră, în emoțiile noastre sau în voința noastră. Avem un duh de credință.

2 Cor. 4:13 spune că credem, de aceea vorbim, pentru că avem același duh de credință.

Trebuie să ne exersăm duhul de credință, duhul nostru contopit, pentru a crede și a vorbi lucrurile pe care le-am experimentat din Domnul.

Așa cum ne exersăm gura pentru a mânca mâncare și ochii noștri pentru a vedea lucrurile, tot așa trebuie să ne exersăm duhul de credință, capacitatea noastră de substanțiere, pentru a substanția ce este Dumnezeu, ce dorește El și caree este economia Sa.

Dar credința nu este în noi; trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a avea credință.

Credința vine de la Domnul; ori de câte ori ne întoarcem la Domnul chemând numele Lui, rugându-ne și având părtășie cu El, suntem infuzați cu Cristos ca credință.

Apoi, prin acest duh de credință, suntem capabili să credem și să vorbim și să declarăm.

Viața creștină este o viață de credință, o viață de a-L savura pe Domnul în duhul contopit și de a ne exercita capacitatea de substanțiere pentru a substanția tot ceea ce este Dumnezeu în Cristos ca Duh pentru noi și pentru noi.

Credința este în duhul nostru, care este contopit cu Duhul Sfânt (1 Cor. 6:17).

Trebuie să avem grijă de Dumnezeul viu ca Duhul din duhul nostru, umblând conform duhului nostru contopit (Romani 8:4); acestea sunt lucruri nevăzute, lucruri din duh.

Prin credință, substanțiem lucrurile nevăzute, lucrurile din domeniul divin.

A substanția lucrurile din domeniul fizic nu este dificil: pur și simplu ne exersăm cele cinci simțuri fizice.

Pentru a substanția lucrurile din domeniul psihologic, avem mintea, emoția și voința noastră, iar aceste lucruri sunt făcute reale pentru noi prin intermediul simțurilor sufletului nostru.

Dar pentru ca noi să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să-L savurăm pe Dumnezeu, să-L contactăm pe Dumnezeu, să-L experimentam pe Dumnezeu și să fim una cu Dumnezeu pentru împlinirea scopului Său, trebuie să ne exersăm duhul de credință.

Trebuie să ne exersăm din ce în ce mai mult capacitatea de substanțiere în duhul nostru – credința noastră, venind la Domnul din nou și din nou.

Viața noastră de zi cu zi ar trebui să fie prin credință, nu prin vedere.

Noi nu luăm în considerare lucrurile care se văd, ci cele care nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt temporare, dar cele care nu se văd sunt eterne (2 Cor. 4:18).

Banii, prosperitatea și posesiunile sunt lucruri văzute și sunt temporare; sunt azi aici și mâine au dispărut.

Dacă ne concentrăm pe lucrurile văzute, suntem cei mai mizerabili persoane.

Dar dacă ne exersăm duhul de credință pentru a avea capacitatea de substanțiere de a substanția ceea ce este din Dumnezeu în domeniul lucrurilor nevăzute, suntem cei mai fericiți oameni, pentru că savurăm și atingem ceva din eternitate.

Ceea ce ochii noștri pot vedea este foarte limitat. Ceea ce urechile noastre pot auzi este destul de limitat. Chiar și lucrurile la care ne putem gândi sunt limitate.

Dar ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi este nelimitat și totul este în domeniul credinței noastre; prin urmare, trebuie să ne exersăm duhul de credință, capacitatea noastră de substanțiere.

Când ne exersăm duhul de credință, Duhul din duhul nostru ne conduce să cercetăm lucrurile lui Dumnezeu, lucrurile eterne ale lui Dumnezeu, astfel încât să savurăm și să ne împărtășim din ceea ce este Dumnezeu.

Adâncurile lui Dumnezeu ne sunt descoperite pe măsură ce ne exersăm duhul de credință.

Toate promisiunile lui Dumnezeu, țelul Său glorios, împărăția Sa și răsplata Lui sunt făcute reale pentru noi prin intermediul capacității de substanțiere pe care o avem în duhul nostru de credință.

Viața noastră creștină ar trebui să fie o astfel de viață, o viață a lucrurilor nevăzute, nu a lucrurilor care se văd (Rom. 8:24-25; Evrei 11:27; 1 Pet. 1:8; Gal. 6:10).

Cristos este o persoană pe care nu L-am văzut cu ochii, nici pe care nu L-am atins cu mâinile sau pe care nu l-am simțit cu emoțiile noastre, dar Îl iubim și exultăm de bucurie nespusă și plină de glorie! Amin!

Ori de câte ori lăsăm lucrurile nevăzute și ne concentrăm asupra lucrurilor care sunt văzute, suntem în degradare.

Degradarea bisericii este degradarea de la lucrurile nevăzute la cele văzute; recâștigarea Domnului este să-și recâștige biserica de la lucrurile văzute până la cele nevăzute (Ioan 20:25; 2 Cor. 5:7; Rom. 8:24-25; 1 Pet. 1:8).

Ne putem concentra pe multe lucruri care sunt atât de necesare în domeniul văzut, dar dacă pierdem din vedere domeniul nevăzut și nu ne exersăm duhul de credință, capacitatea noastră de substanțiere, suntem în degradare.

Fie ca noi să învățăm să ne exersăm duhul de credință și să umblăm prin credință, nu prin ceea ce vedem (2 Cor. 5:7).

Am fost mântuiți prin credință (Efeseni 2:8), iar această credință ne-a făcut să experimentăm nașterea divină cu viața divină.

Acum învățăm să ne exersăm duhul de credință pentru a substanția lucrurile lui Dumnezeu și ale economiei Sale și trăim o viață prin credință prin exersarea duhului nostru de credință, a capacității noastre de substanțiere.

Prin intermediul acestei capacități de substanțiere, suntem capabili să simțim viața divină invizibilă din noi.

Doamne Isuse, mulțumim că ne-ai regenerat cu viața Ta și ne-ai infuzat cu credință, ca să putem ști cine ești Tu și care este scopul Tău pentru noi. Aleluia, noi, credincioșii în Cristos, avem un duh de credință, o capacitate de substanțiere prin care substanțiem ceea ce este de la Dumnezeu! Amin, Doamne, ne exersăm duhul de credință pentru a crede și a vorbi ceea ce vedem de la Tine și Te savurăm. Vrem să trăim o viață a lucrurilor nevăzute, o viață de substanțiere a ceea ce este de la Dumnezeu, savurând ceea ce este Dumnezeu pentru noi și trăind ceea ce Dumnezeu în Cristos ca Duh în duhul nostru este în noi. Doamne Isuse, Te iubim! Deși nu Te-am văzut niciodată cu ochii noștri fizici și nici nu Te-am simțit cu emoțiile noastre sau Te-am atins cu mâinile noastre, Te iubim! Îl iubim pe Cel nevăzut, căci El ni s-a arătat și ne-a infuzat cu credință! Slavă Domnului, avem în noi o capacitate de substanțiere pentru a substanția lucrurile nevăzute, lucrurile vieții divine și ale lui Dumnezeu și să fim convinși de lucrurile în care sperăm! Slavă Domnului pentru duhul nostru de credință!

Să ne exersăm duhului nostru de credință pentru a predica evanghelia și pentru a-i infuza pe alții cu Dumnezeu ca credință

Cum am dobândit noi creștinii credință? Cum pot creștinii să aibă credință, în timp ce cei din jurul lor nu o au?

Este prin privirea țintă la Isus. Când privim la Isus, El ne infuzeasă cu Sine însuși ca credință, ca element de credință.

Cristos devine credința noastră.

Când privim de la toate lucrurile către Isus, suntem infuzați cu El ca credință și avem capacitatea de substanțiere care ne face real ceea ce este despre Dumnezeu și viața Sa divină (Evrei 12:2).

Am câștigat acest simț de substanțiere, această capacitate de substanțiere, prin auzirea evangheliei.

Când ne-a fost predicată Evanghelia, credința a fost infuzată în noi. A crede în Domnul este o reacție la atracția Lui cerească prin evanghelie.

Evanghelia nu este doar o declarație a scopului lui Dumnezeu și o chemare la pocăință; evanghelia este o infuzie a ceea ce este Dumnezeu în ascultători.

După ce am crezut în Domnul Isus, noi, creștinii, învățăm să fim una cu El prin exersarea duhului nostru de credință pentru a predica evanghelia pentru a-i infuza pe alții cu Dumnezeu ca credință. Amin!

Predicarea corectă a evangheliei nu este ceva ce ține de a-i învăța pe alții despre Dumnezeu sau de a-i convinge de păcatul lor sau de judecata viitoare.

Predicarea corectă a evangheliei este ceva ce ține de a infuza ceea ce este de la Dumnezeu în cei care aud.

Prin urmare, înainte de a putea predica evanghelia, trebuie să venim la Domnul, să-L savurăm pe El și să fim plini de El.

Trebuie să ne exersăm capacitatea de substanțiere de a ne împărtăși din ceea ce este de la Dumnezeu și de a fi saturați cu El.

Apoi, vom avea ceva din El de împărțit altora.

Este ca și cum suntem încărcați cu electricitatea cerească și când predicăm evanghelia prin exersarea duhului nostru de credință, îi conectăm pe alții la această electricitate cerească.

Ascultătorii pot clătina din cap și nu reacționează într-un mod pozitiv, dar atâta timp cât ne exersăm duhul de credință pentru a vorbi ceva despre Cristos, Dumnezeu este infuzat în ei.

Ei pot chiar să respingă ceea ce vorbim și s-ar putea să lupte cu el, dar în adâncul lor sunt convinși și atinși.

Cei care aud pot crede că este o prostie să creadă, pentru că sunt atât de multe lucruri care nu au sens pentru mintea lor, dar ceva din Dumnezeu este infuzat în ei prin predicarea evangheliei.

În cele din urmă, ei vor reacționa și vor spune: Doamne Isuse, mulțumesc. Ești atât de bun. Cred în Tine ca Mântuitor al meu.

Noi, credincioșii în Cristos, trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a fi mai întâi umpluți de Domnul și de tot ceea ce este El, și apoi să vorbim altora ceva despre Cristos, astfel încât Dumnezeu să poată fi infuzat în ei ca credință.

Nu ar trebui să fim intimidați de răspunsul lor sau de lipsa lor de răspuns; ar trebui pur și simplu să vorbim cuvântul lui Dumnezeu pentru ca Cristos să fie infuzat în ei. Și ar trebui să ne rugăm pentru ei.

Biserica trebuie să dedice mult timp rugăciunii pentru predicarea evangheliei.

Trebuie să ne rugăm pentru atât de mulți din jurul nostru pentru a primi capacitatea de substanțiere pentru ca ei să savureze lucrurile nevăzute și să fie convinși de lucrurile la care au sperat.

Cu cât ne rugăm mai mult pentru evanghelie, cu atât ne cufundăm mai mult în Dumnezeu prin rugăciune, cu atât vom fi mai fermecați când vorbim altora despre Domnul.

Domnul Isus nu a fost un om atrăgător în exterior, dar era un farmec de nedescris în privința Lui, pentru că El L-a exprimat pe Dumnezeul bogat în atributele Sale îmbelșugate prin virtuțile Sale umane aromate (Matei 14:14; Marcu 6:34; Mat. 15:32).

Când ne exersăm duhul de credință și Îl savurăm pe Dumnezeu, suntem plini de farmecul ceresc și, când vorbim altora, ei vor fi atrași de Cristosul care este în noi.

Alții vor fi fermecați când ne vor asculta; nu noi îi vom fermeca, ci Domnul îi va atrage la Sine. Va exista o infuzie a elementului lui Dumnezeu în ei (Efeseni 2:8; Gal. 3:2, 5).

Acest principiu se aplică tuturor slujirii aduse lui Dumnezeu și înaintea omului.

Dacă slujim într-un mod adecvat, vom fi fermecătoro pentru alții, pentru că Cristos Se va exprima prin noi și toată slujirea noastră îl va infuza pe Dumnezeu în alții.

Aceasta este în totalitate ceva ce ține de harul lui Dumnezeu, de savurarea a tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi, pentru a avea totul din El infuzat în noi și exprimat prin noi.

Doamne Isuse, ne exersăm duhul de credință pentru a fi plini de Tine și pentru a Te vorbi celor din jurul nostru, pentru ca ei să fie infuzați cu Dumnezeu ca abilitate de a crede! Amin, Doamne, ne exersăm să Te contactăm astăzi. Ne exersăm capacitatea de a veni la Tine, de a ne împărtăși din bogățiile Tale, de a fi plini de Tine și de a fi una cu Tine! Amin, Doamne, umple-ne cu Tine Însuți. Saturează-ne ceea ce Tu ești. Umple-ne până la revărsare. Revarsă prin noi către alții. Vrem ca Tu să ai o cale de a-i infuza pe cei din jur cu ceva din Dumnezeu pentru ca ei să aibă credință! Doamne, ne rugăm pentru viața noastră de zi cu zi și pentru predicarea evangheliei. Fie ca vorbirea noastră cu alții să-l infuzeze pe Dumnezeu în ei, astfel încât Dumnezeu să devină capacitatea lor de substanțiere pentru ca ei să-L savureze pe Dumnezeu și să se împărtășească din tot ceea ce este Dumnezeu! Amin, Doamne Isuse, fie ca chiar și vorbirea noastră către colegii noștri să fie o infuzare a lui Dumnezeu în ei, pentru ca credința să se ridice în ei să creadă și să savureze tot ceea ce este Dumnezeu!