crucificat împreună cu Cristos

Trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu cu întreaga noastră ființă și să ne temem de Dumnezeu pentru a fi sfințiți către El

26/06/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Pentru a fi persoanele care se îngrijesc de ceea ce Dumnezeu Se îngrijește în unirea noastră organică cu El, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu și să ne temem de Dumnezeu, iubindu-L pe Dumnezeu cu toată ființa noastră și având o teamă corespunzătoare de Dumnezeu. Amin!

Pentru noi este crucial să ne dăm seama că Dumnezeu vrea să trăim, să acționăm, să ne comportăm, să lucrăm și să avem ființa noastră în Cristos, prin Cristos, cu Cristos și în unitatea cu Cristos.

Pavel a trăit în realitatea țării bune și a mărturisit că a fost crucificat împreună cu Cristos și că viața pe care a trăit-o a fost în unirea organică cu Cristos, care l-a iubit și S-a dat pe Sine pentru El.

Trebuie să ne dăm seama că am fost crucificați împreună cu Cristos, am murit în El și împreună cu El, iar viața pe care o trăim acum este în învierea Sa, fiind uniți organic cu El pentru a trăi una cu El și în El.

Țara bună – Cristosul atotinclusiv ca Duh dătător de viață pentru a fi rezerva noastră abundentă – poate fi moștenirea și savurarea noastră doar atunci când rămânem în Domnul, când rămânem în unirea organică cu Domnul.

Când trăim și rămânem în duhul nostru contopit, Îl savurăm pe Cristos ca țara bună; când trăim în contact cu Domnul în duhul contopit, Îl savurăm pe El ca porțiune din țara bună.

Dar când nu trăim în contactul viu cu Domnul, când ignorăm țara bună și nu ne pasă de savurarea Domnului, aceasta este o victorie a inamicului și o durere de inimă pentru Domnul, Cel care ne iubește și care și-a pus afecțiunea Sa asupra noastră.

Domnul încă așteaptă ca toți credincioșii Săi să renunțe la toți idolii, la toate lucrurile care Îl înlocuiesc în viața lor și să se întoarcă către El, să fie atrași de iubirea Sa și să-L iubească pe Dumnezeu și să se teamă de Dumnezeu.

Amin, fie să învățăm cu toții să nu ne încredem în noi înșine, ci să luăm dorința lui Dumnezeu ca dorință a noastră și, de asemenea, să-L luăm pe Cristos ca viață și ca trăire a noastră. În acest fel putem îndeplini cerințele lui Dumnezeu și putem intra în țara bună pentru a savura bogățiile ei.

Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul și puterea noastră – cu întreaga noastră ființă!

În Deut. 6:5 și 10:12 Moise i-a cerut poporului Israel să-L iubească pe Dumnezeu. Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, să ne temem de El și să fixăm întreaga noastră ființă asupra El; trebuie să-L iubim pe Domnul cu toată inima, sufletul, mintea, puterea și să ne fixăm întreaga ființă pe El.

Acest cuvânt „dragoste” implică afecțiune, care este ceva foarte tandru.

Pe de o parte, Dumnezeu are un sistem de guvernare care să ne disciplineze și să ne păstreze, dar acest sistem este pentru ca noi să vedem dragostea Sa față de noi și să-L iubim înapoi.

El vrea ca noi să putem intra în părțile tandre ale lui Cristos și să simțim cât de mult Îi pasă lui Dumnezeu de noi și cât de profund este El preocupat de noi.

Când realizăm dragostea lui Dumnezeu față de noi și suntem atrași de ea, suntem captivați de iubirea Sa; dragostea Sa ne constrânge ca un val puternic, ca un tsunami care ne împinge înainte (2 Cor. 5:14).

Iubirea Sa este irezistibilă; când realizăm dragostea Lui pentru noi, Îl iubim pe Dumnezeu în același mod.

Dumnezeu Însuși a dat un exemplu de iubire, punându-Și afecțiunea Sa asupra noastră, poporul Său (Deut. 10:15); acum Îl iubim pentru că El ni S-a prezentat ca dragoste.

Esența interioară și substanța lui Dumnezeu este dragostea, iar întreaga Sa ființă de-a lungul eternității se bazează pe iubirea Lui de Soț pentru noi.

Când realizăm acea dragoste, credem în El, simțim dragostea Lui și Îl iubim cu această dragoste. Ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu, punându-ne afecțiunea asupra Sa, ca răspuns la fixarea afecțiunii Sale asupra noastră.

Dragostea lui Dumnezeu din 1 Ioan 2:5 denotă dragostea noastră față de Dumnezeu, care este generată de dragostea Lui din noi.

Dumnezeu ne-a iubit mai întâi prin faptul că El ne-a infuzat cu dragostea Sa și a generat în noi dragostea cu care Îl iubim pe El și pe frați (1 Ioan 4:19-21).

Acest lucru ar trebui să ne determine să-L iubim pe Dumnezeu; toată duritatea noastră se topește pe măsură ce vedem dragostea Lui și Îl iubim pe Dumnezeu și îi iubim pe frați. Iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi; din cauza dragostei Sale pentru noi, îi iubim și pe frați.

În Deut. 10:12 Moise a vorbit despre a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul nostru, iar în 6:5 ne-a poruncit să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul și puterea noastră (care este puterea noastră fizică).

Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu întreaga noastră ființă, adică să-L iubim pe Dumnezeu din inima noastră, prin sufletul, mintea noastră, către trupul nostru (Marcu 12:30).

Aceasta înseamnă că dragostea lui Dumnezeu a fost vărsată în inima noastră pentru a satura inima noastră, întregul nostru suflet și chiar trupul nostru; din duhul nostru, din inima noastră pe care Îl iubim, sufletul nostru este umplut cu El ca iubire și chiar trupul exprimă iubirea.

Putem fi astfel de persoane care Îl reprezintă pe Dumnezeu și Îl exprimă în dragostea Sa; aceasta ne echipează să intrăm în țara bună potrivindu-ne cu dragostea Lui.

A iubi pe Dumnezeu (1 Corinteni 2:9) înseamnă să ne fixăm întreaga ființă – duh, suflet și trup, cu inima, sufletul, mintea și puterea (Marcu 12:30) – absolut pe El.

Aceasta înseamnă să lăsăm ca întreaga noastră ființă să fie ocupată de El și pierdută în El, astfel încât El să devină totul pentru noi și să fim una cu El practic în viața noastră de zi cu zi.

Dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu și suntem dispuși să ne fixăm ființa pe El, toate luptele noastre s-au încheiat, suntem schimbați și devenim o persoană diferită – una care simte că întregul univers este nou și vedem lucruri pe care niciun ochi nu le are văzut, auzim lucruri pe care nu le-a auzit nicio ureche și realizăm lucruri pe care altfel nimeni nu le poate înțelege.

Pentru că ne fixăm afecțiunea asupra lui Dumnezeu și Îl iubim pe Dumnezeu ca răspuns la fixarea afecțiunii Sale asupra noastră și la dragostea Sa, suntem un singur duh cu El, o singură persoană cu El și Îl savurăm ca țara bună.

Când Îl iubim pe Dumnezeu, toată lumea și totul este diferit și totul este în El; trăim în unirea organică cu Domnul, ne dăm seama că El ne-a iubit, așa că Îl iubim și, pe măsură ce Îl iubim în unirea noastră cu El, intrăm în El ca țara bună și vedem universul nou umplut cu Sine Însuși și tot ceea ce El a pregătit celor care Îl iubesc.

Fie ca noi să fim asemenea persoane; fie ca noi să fim cei care răspundem iubirii Domnului, să ne oferim de bunăvoie Lui ca să-L iubim, să ne fixăm afecțiunea asupra Lui și să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul și tăria noastră, chiar și cu întreaga noastră ființă, pentru a putea intra în deplina savurare a țării bune!

Doamne Isuse, Te iubim pentru că ne-ai iubit mai întâi. Tu ți-ai fixat afecțiunea Ta asupra noastră și ne iubești până la cel mai înalt grad; pur și simplu Îți răspundem în dragoste. Doamne, ne fixăm afecțiunea pe Tine; Te iubim pentru că Tu ne-ai iubit mai întâi și pentru că ne-ai infuzat cu dragostea Ta și ai generat în noi dragostea cu care Te iubim pe tine și pe frați! Amin, Doamne, Îți mulțumim că ne-ai poruncit să Te iubim din toată inima, sufletul și puterea noastră; Te iubim cu întreaga noastră ființă ca răspuns la iubirea Ta și în unirea organică cu Tine! Doamne Isuse, Te iubim!

Cu toții ar trebui să ne temem de Dumnezeu și să avem o frică adecvată de Dumnezeu pentru a fi sfințit către El ca popor sfânt

În Deut. 14:23 și 31:13 Moise a poruncit poporului Israel să se teamă de Dumnezeu.

A te teme de Dumnezeu nu înseamnă să-ți fie frică de Dumnezeu într-un mod negativ, ci să ai un sentiment de venerație și reverență, dorind să ne prosternăm, să ne înclinăm ființa și să realizăm maiestatea Sa, realizând tot ceea ce El este pentru noi nu numai ca Tatăl nostru în har ci și ca Dumnezeul nostru.

Astăzi, însă, mulți oameni – în special cei tineri – nu se tem de nimic și mai ales de Dumnezeu; ei resping orice autoritate pe care Dumnezeu i-a pus asupra lor și sunt într-o rebeliune deschisă împotriva lui Dumnezeu și a rânduielii Sale.

Cu toții ar trebui să recunoaștem că, potrivit rânduielii lui Dumnezeu, El a pus autorități asupra noastră în familie, în societate și în biserică; în tot ceea ce facem, spunem și gândim, ar trebui să ne temem de Dumnezeu.

Dumnezeu ne observă; El știe unde suntem și ce facem și, în cele din urmă, vom culege o recoltă din ceea ce semănăm și vom mânca fructul acestei recolte.

Aceasta lucru nu ar trebui să ne amenințe sau să ne facă să ne fie frică de Dumnezeu, ci să ne facă să ne temem de Dumnezeu și să mergem pe căile Lui.

Poate că nu ne place să auzim despre frica de Dumnezeu, dar trebuie să știm că Dumnezeul nostru este Dumnezeu și trebuie să ne temem de Dumnezeu, având o reverență plină de venerație pentru El, nedorind să-L dezamăgim sau să-L contrazicem, nedorind să Îl mâhnim.

Aceasta înseamnă că, la fel cum Lui îi pasă de noi, la fel ne pasă și nouă de El și, deoarece știm că unele lucruri Îl vor răni, nu le vom face.

El a pregătit țara bună pentru noi, dar s-ar putea să întârziem intrarea noastră în țara bună, s-ar putea să fim nepăsători și să nu ascultăm cuvântul Lui.

Fie ca noi nu doar umai să-L iubim, ci și să ne și temem de El, având o teamă corespunzătoare de Dumnezeu (Prov. 1:7; 9:10; 1 Pet. 1:17; 2:17; 3:2, 16; 2 Cor. 7:1).

Teama de Dumnezeu este începutul cunoașterii și înțelepciunii; trebuie să ne temem de Dumnezeu. Aceasta este o frică sfântă, o precauție serioasă care ne conduce să ne comportăm în mod sfințit (Fil. 2:12).

Când ne temem de Dumnezeu, ne lucrăm propria mântuire cu frică și tremur, comportându-ne într-o manieră sfântă în toată viața noastră.

Ar trebui să ne temem de Dumnezeu și să vrem să fim separați, sfințiți către El ca popor sfânt (Efeseni 1:4; 5:27; Col. 1:22; 1 Tes. 5:23; 1 Pet. 1:16).

Suntem părtași la sfințenia Sa; am primit natura Sa sfântă divină, Îi permitem ca fiind Cel Sfânt să ne satureze și să ne facă la fel ca El, și în acest fel Îl experimentăm ca țara bună.

Pentru a avea o astfel de experiență, trebuie să fim o persoană potrivită, cei care au o viață separată către El, sfințiți în El, având întreaga noastră ființă saturată cu El.

A te teme de Dumnezeu înseamnă a te supune autorității Sale; toată autoritatea din ceruri și de pe pământ i-a fost dată (Mat. 28:18) și trebuie să ne smerim înaintea Sa.

Pentru că Dumnezeu este sever față de cei care se răzvrătesc, trebuie să ne temem de El (Num. 12:1-12; 16:1-35). În Numeri 12 vedem că doi din cei mai apropiați de Moise, Miriam și Aaron, s-au revoltat împotriva lui Iehova și a lui Moise, autoritatea sa delegată, iar ei au fost sever disciplinați de Dumnezeu.

Indiferent de cine suntem, nu vom reuși în această privință, de aceea trebuie să credem în Cristos, să rămânem în unirea noastră organică cu El și să cerem să fim protejați de a fi răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu, având o frică sănătoasă de Dumnezeu.

Dacă nu avem o reverență plină de înfricoșare față de Dumnezeu, luăm o poziție periculoasă în fața lui Dumnezeu, pentru că El este sever față de cei răzvrătiți; deci trebuie să ne temem de Dumnezeu.

Doamne Isuse, dă-ne o frică adecvată și sănătoasă de Dumnezeu, pentru ca noi să fim păstrați în savurarea țării bune și să nu fim disciplinați ca fiind cei răzvrătiți. Fie ca noi să fim plini de o frică sfântă, de o precauție sănătoasă și serioasă, care ne conduce să ne comportăm în mod sfânt. Amin, Doamne Isuse, vrem să fim plini de venerație față de Tine și dorim să fim despărțiți, sfințiți Ție ca poporul Tău sfânt. Ne supunem autorității Tale și refuzăm să fim rebeli, căci Tu ești sever față de cei care se răzvrătesc. O, Doamne, vrem să fim cei care Te iubesc și se tem de Tine, pentru a fi păstrați în savurarea lui Cristos ca țara bună!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to Love God with our whole Being and Fear God to be Sanctified unto Him, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Deuteronom – săptămâna 5 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristos ar trebui să aibă preeminența în ființa noastră tripartită și în experiențele noastre spirituale

10/05/2020 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Cristos ar trebui să aibă preeminență în ființa noastră tripartită și în experiențele noastre spirituale; în calitate de cel atotinclusiv și vast, El trebuie să aibă preeminență în ființa noastră în toate lucrurile.

El a intrat în noi pentru a fi viața noastră și El ne infuzează pentru a fi chiar esența dragostei cu care Îl iubim.

În noi înșine nu avem dragoste pentru Domnul, dar când privim la El, când Îl savurăm în cuvântul Său, El infuzează esența Sa iubitoare în noi și generează în noi dragostea cu care Îl iubim.

Cristos trebuie să aibă preeminență în dragostea noastră; este posibil să avem ceva dragoste față de El și față de alții, dar dragostea noastră nu durează prea mult. Trebuie să petrecem timp cu Domnul, să-I permitem să ne iubească și să învățăm să-L iubim.

Chiar și noi frații, trebuie să învățăm să-L contactăm pe Domnul într-un mod afectuos, iubindu-L pe Domnul și fiind iubiți de El, pentru a putea răspunde dragostei Sale.

Îl iubim pe Domnul pentru că El ne-a iubit mai întâi și îi iubim pe ceilalți pentru că Domnul pune dragoste în noi. Dragostea noastră față de Domnul este un răspuns la dragostea Sa față de noi; dragostea Sa este sursa, iar dragostea noastră este cea care primește.

Slavă Domnului, dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt (Rom 5:5), iar cu această dragoste îl iubim pe Domnul și îi iubim și pe ceilalți!

Dumnezeu se distribuie pe Sine Însuși ca Duhul în noi, iar atributul Său divin de dragostea vine împreună cu viața Sa pentru a ne determina să avem dragoste autentică.

Ceea ce avem prin naștere este o formă de dragoste – avem virtutea umană a dragostei, care este o „dragostea de tip mănușă” – pare a fi iubire, dar nu este plină de realitate.

Când Îl avem pe Cristos distribuit în noi ca Duh, suntem plini de dragostea Sa; atunci putem să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim unii pe alții, să iubim biserica, să-i iubim pe sfinți și să-i iubim pe oamenii care nu sunt foarte vrednic de iubit.

Dragostea noastră pentru Domnul trebuie să fie absolută; El vrea să-L iubim din toată inima noastră și El vrea să fie centrul inimii noastre.

Pe de o parte, trebuie să-L urmăm pe Domnul luându-ne crucea, negându-ne sinele și pierzându-ne viața sufletească; pe de altă parte, când vedem acest Cristos atotinclusiv și vast, Îl iubim și suntem infuzați cu dragostea Sa.

În felul acesta Cristos devine preeminent în dragostea noastră și noi Îi dăm primul loc în dragostea noastră.

Când Îi dăm lui Cristos primul loc în dragostea noastră, Îl vom iubi pe El mai întâi; nu-i vom urî pe ceilalți, ci mai degrabă îi vom iubi cu Cristos ca dragostea noastră și îi vom oferi Domnului cea mai înaltă și cea mai bună dragoste.

Îl vom prețui pe Cristos mai presus de munca noastră, de afacerile noastre, de familia noastră, de traiul nostru și de relațiile noastre. Ce Cristos avem!

Cristos ar trebui să aibă preeminența în ființa noastră tripartită, căci El este chiar viața noastră

Dumnezeu a dorit să ne facă de cunoscut care sunt bogățiile gloriei acestei taine printre neamuri, care este Cristos în noi, speranța gloriei (Col. 1:27).

Cristos a devenit nu numai Mântuitorul și Domnul nostru, ci chiar și viața noastră; când viața noastră Cristos se va manifesta, vom fi și noi manifestați cu El în slavă (Col. 3:4).

Ca viață a noastră, Cristos trebuie să devină totul pentru noi în viața noastră de zi cu zi; El ar trebui să aibă preeminența în ființa noastră tripartită.

Cristosul care ne locuiește pe dinăuntru nu este un Cristos mic sau limitat – El este imaginea lui Dumnezeu invizibil, întruparea plinătății lui Dumnezeu și punctul focal al economiei lui Dumnezeu.

El este mai mare și mai larg decât universul, El umple toate lucrurile și El locuiește în noi, așteptând ocazia să se răspândească pe Sine în toată ființa noastră, pentru ca noi să-L trăim.

Fie ca noi să învățăm să-i dăm întregul spațiu din ființa noastră, căci Cristos trăiește în noi și locuiește în noi pentru a fi speranța gloriei pentru noi.

El vrea să fie primul nu numai în universul nostru personal, ci și în ființa noastră tripartită; aceasta înseamnă că Cristos ar trebui să aibă preeminență în trupul nostru, în sufletul nostru și în duhul nostru.

Dumnezeul păcii vrea să ne sfințească în întregime și ca duhul și sufletul și trupul nostru să fie păstrate complete, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos (1 Tes. 5:23). Cristos vrea să ne sfințească saturând și îmbibând toate cele trei părți ale ființei noastre cu El însuși.

El este atât obiectiv cât și subiectiv pentru noi; ne închinăm lui Cristos Cel întronat în ceruri, dar experimentăm, savurăm și ne împărtășim din Cristosul care locuiește în duhul nostru și suntem una cu El într-un mod foarte subiectiv (1 Cor. 6:17; Efeseni 3:17).

Pe de o parte, Cristos este pe tron administrând universul pentru a duce la îndeplinire economia Sa; ca atare, ne închinăm Lui. Pe de altă parte, Cristos ne locuiește pe dinăuntru și este un singur duh cu noi, iar ca atare, noi Îș experimentăm, Îl savurăm și ne împărtășim de El.

El este atât de mare încât universul există în El; universul în continuă expansiune, care este prea mare pentru ca mintea noastră să înțeleagă, este mult mai mic decât Cristos, iar Acesta este porțiunea noastră!

Când Îl vedem pe Cristosul atotinclusiv și realizăm cât de vast, imens și atotinclusiv este El, vom realiza că nici o problemă nu este prea mare pentru El, ci mai degrabă, El este realitatea tuturor lucrurilor pozitive.

Motivul pentru care încă dorim lucruri bune în pe lângă Cristos este faptul că nu am văzut că El este realitatea tuturor lucrurilor pozitive; s-ar putea să credem că avem nevoie cutare sau cutare lucru, dar singurul lucru de care avem nevoie este Cristos, Cel atotinclusiv și vast.

Trebuie să fim infuzați, saturați și îmbibați cu Cristosul atotinclusiv, vast și preeminent până când, în experiența noastră, El este totul pentru noi (vezi Col. 2: 16-17; 3:4, 10-11).

Deoarece El este viața noastră, tot ceea ce El are și a obținut și a atins a devenit subiectiv pentru noi; în mod universal, Cristos este vast, dar în experiența noastră, El este viața noastră, ființa noastră (Rom. 8:34, 10).

Cristosul atotinclusiv și vast, care este mai mare decât universul și în Care toată plinătatea este încântată să locuiască – Acesta locuiește în noi pentru a deveni subiectiv pentru noi și El vrea să fie preeminent în ființa noastră tripartită.

Conținutul și elementul constitutiv al ființei noastre ar trebui să fie doar Cristosul atotinclusiv și vast. Ar trebui să-I permitem lui Cristos să ne umple întreaga noastră ființă și să ne înlocuiască cu Sine însuși fiecare aspect al vieții noastre naturale.

Fie ca noi să vedem o revelație a acestui Cristos atotinclusiv și vast și să-I permitem să umple întreaga noastră ființă până când El va înlocui fiecare aspect al vieții noastre naturale cu El însuși!

Voia noastră umană trebuie să se potrivească cu voia divină; acest lucru nu se întâmplă prea des, așa că atunci când vedem voia divină și suntem unul cu Domnul, trebuie să-L rugăm să facă în noi orice vrea El să facă pentru a-și îndeplini scopul.

Trebuie să cooperăm cu Domnul în rugăciune, alegând ca voia Sa să se facă în noi, căci dorința noastră profundă este să Îi facem plăcere și să fim una cu El.

Doamne Isuse, ai preeminență în ființa noastră tripartită. Îți mulțumim că ai intrat în noi pentru a fi viața noastră în mod subiectiv; acum putem experimenta, savura și participa în Cristosul care locuiește în duhul nostru! Aleluia, suntem uniți cu Domnul ca un singur duh și Cristosul atotinclusiv, vast, și preeminent locuiește în noi! Amin, Doamne Isuse, infuzează-ne, saturează-ne și îmbibă-ne cu Cristosul atotinclusiv, vast, și preeminent până când în experiența noastră vei deveni totul pentru noi! Fie ca conținutul și elementul constitutiv al ființei noastre să fie doar Cristosul atotinclusiv și vast, și fie ca acest minunat Cristos să umple întreaga noastră ființă până când El va înlocui fiecare aspect al vieții noastre naturale cu Sine însuși!

Cristos ar trebui să aibă preeminența în experiențele noastre spirituale – noi suntem una în mod organic cu El

Este o mare capcană ca un credincios să caute experiențe; experiențele nu sunt deloc semnificative decât dacă experiența lui Cristos devine experiența noastră.

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să-I permitem lui Cristos să aibă preeminența nu numai în ființa noastră tripartită, ci și în experiențele noastre spirituale.

Nu ar trebui să căutăm doar experiențe spirituale, ci, mai degrabă, să-L iubim pe Domnul, să-L căutăm pe Domnul și să dorim să-L experimentăm; apoi, experiența Sa devine experiența noastră, iar aceasta este o adevărată experiență spirituală.

Istoria lui Cristos este experiența unui creștin, iar experiența lui Cristos este istoria creștinului (1 Cor. 1:30; Rom. 6: 3-5; Gal. 2:20; Efes. 2: 5-6).

El a devenit totul pentru noi, căci noi și El suntem uniți în mod organic în duh.

Este de la Dumnezeu că suntem în Cristos Isus, care ne-a devenit înțelepciune de la Dumnezeu – atât dreptate, cât și sfințire și răscumpărare.

Am fost botezați în Cristos și în moartea Sa; am fost înmormântați împreună cu El prin botez, pentru ca la fel cum Cristos a fost înviat din morți, tot așa și noi să umblăm în noutatea vieții, trăind în asemănarea învierii Sale.

Aleluia, am fost crucificați împreună cu Cristos și noi nu mai trăim noi, ci Cristos este Cel care trăiește în noi; iar viața care acum trăim în trup o trăim în credință, în unirea organică cu Cristos pentru ca El să trăiască în noi.

Am fost morți în păcate și ofense, dar Dumnezeu ne-a ridicat împreună cu Cristos și ne-a așezat împreună cu El în Cristos Isus!

Aleluia, istoria lui Cristos este experiența noastră, iar experiența lui Cristos este istoria noastră ca credincioși în Cristos!

Istoria lui Cristos devine experiența și istoria noastră spirituală, deoarece suntem într-o unire organică cu Domnul.

În unirea noastră organică cu Cristos, tot ceea prin care Cristos a trecut a devenit istoria noastră; pur și simplu rămânând în El ca viță, experiențele Sale devin istoria noastră și experiențele noastre de astăzi (Ioan 15:1, 4-5).

În Coloseni, în special, există o serie de fraze care indică experimentarea lui Cristos de către noi, iar acestea ne oferă o imagine completă a experimentării corespunzătoare a lui Cristos.

În Col. 1:27-28 vedem că Cristos este în noi speranța gloriei și trebuie să creștem în El până când vom deveni pe deplin crescuți în Cristos.

În Col. 2:6 vedem că, așa după cum L-am primit pe Cristos, Isus Domnul, ar trebui să și umblăm în El; pe de o parte, L-am primit, pe de altă parte, ar trebui să umblăm în El, fiind înrădăcinați și fiind zidiți în El.

În v. 8 vedem că ar trebui să fim conformați lui Cristos și să nu lăsăm pe nimeni să ne ducă în captivitate ca pradă prin filosofia sa și înșelăciunea goală, potrivit tradiției oamenilor, conform elementelor lumii și nu în conformitate cu Cristos.

În v. 13 vedem că Dumnezeu ne-a înviat împreună cu Cristos, iertându-ne toate nelegiurile și în vv. 19-20 vedem că Îl ținem pe Cristos ca și Cap, din care tot Trupul crește cu creșterea lui Dumnezeu.

Aleluia, am fost uniți cu Domnul ca un singur duh, iar El este Cel preeminent in experiențele noastre spirituale, căci experiențele noastre reale sunt de fapt experiența lui Cristos!

Doamne Isuse, Îți dăm preeminența în ființa noastră tripartită și în toate experiențele noastre spirituale. Nu dorim să căutăm nicio experiență care este în afară de Tine. Doamne, vrem să Te experimentăm în ceea ce ești și ceea ce ai realizat. Îți mulțumim că ne-ai unit cu Tine ca un singur duh, pentru că în această unire organică ceea ce Tu ești și ai a devenit al nostru! Aleluia, Îl putem experimenta pe Cristos în întruparea Sa, în viața Sa umană, în crucificarea Sa, în moartea Sa, în învierea și înălțarea Sa, deoarece suntem într-o unire organică cu El!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ should have Preeminence in our Tripartite Being and in our Spiritual Experiences, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Cunoașterea și experimentarea Cristosului atotinclusiv și vast – săptămâna 3 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm pentru zidirea bisericii

16/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să învățăm să exersăm cheile împărăției pentru a închide porțile Hadesului și pentru a elibera zidirea bisericii; trebuie să învățăm să ne lepădăm de sine, să ne luăm crucea și să ne pierdem viața-suflet.

Dacă nu exersăm zilnic faptul de a ne lepăda sinele, de a ne lua crucea, de a pierde viața-suflet și de a-L urma pe Domnul, nu vom trăi în realitatea împărăției lui Dumnezeu în viața de biserică.

Când Domnul a menționat biserica, acest lucru a fost în contextul împărăției, pentru că atunci când biserica ia naștere și este zidită, împărăția lui Dumnezeu intră în existență în practicitate pe pământ.

Unde putem vedea împărăția lui Dumnezeu pe pământ astăzi? În viața de biserică. Cum putem trăi astăzi viața împărăției pe pământ? Prin exersarea cheilor împărăției pe care Domnul ni le-a dat tuturor, ca să putem închide porțile Hadesului (care sunt mereu acolo ori de câte ori se zidește biserica) și pentru a elibera zidirea bisericii.

Cristos a venit ca împărăția lui Dumnezeu și a trăit în realitatea împărăției lui Dumnezeu; oriunde era El, împărăția era acolo și, când vorbea, El semăna sămânța împărăției în oameni.

Prin moarte și înviere, Domnul a devenit un Duh dătător de viață pentru a fi distribuit în toți cei care cred în El.

Astăzi credem întru Domnul și avem sămânța împărăției care crește în noi pentru a se dezvolta într-un domeniu peste care Dumnezeu poate stăpâni în viața divină; pe de-o parte împărăția crește lăuntric prin creșterea noastră în viața divină, iar pe de altă parte, trebuie să existe o manifestare a împărăției în noi, o expresie a împărăției.

Expresia împărăției în noi și prin noi este prin exersarea cheilor împărăției cerurilor: lepădarea sinelui, pierderea vieții-suflet și luarea propriei noastre cruci pentru a-L urma pe Domnul.

Cel mai mare inamic al Trupului este sinele; chiar avem revelația lui Cristos și a bisericii, putem totuși să exprimăm opiniile, simțămintele și gândurile sinelui, deschizând astfel porțile Hadesului ca moartea să intre în biserică.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi ca să vedem cum sinele nostru este o frustrare și o piedică în zidirea bisericii, și fie ca să alegem să ne lepădăm sinele pentru a închide și încuia această poartă a Hadesului.

Astăzi vrem să vedem cum să exersăm a doua cheie, și anume luarea crucii, voia lui Dumnezeu.

Să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii

Domnul a spus că dacă este cineva dispus să-L urmeze, trebuie să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să-L urmeze (Mat. 16:24). Singura cale de a-L urma pe Domnul este să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Crucea nu este o problemă de suferință, ci de terminare. Crucificarea era o metodă folosită de guvernul roman pentru a-i executa pe criminali; fără îndoială, criminalul de pe cruce a suferit în timp ce era crucificat, pentru că nu a ales să fie crucificat, ci a fost obligat să fie crucificat.

Domnul Isus, însă, nu a fost obligat să fie crucificat; El a ales crucea, căci El a ales să fie crucificat. Domnul Isus nu a fost obligat să meargă la cruce; mai degrabă, El a fost dispus să facă acest lucru deoarece crucea Sa era voia lui Dumnezeu.

El s-a rugat Tatălui ca, dacă este posibil, paharul să treacă de la El, dar a încheiat spunând: Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voiești (Mat. 26:39).

Crucificarea Domnului a fost pentru îndeplinirea scopului lui Dumnezeu; El nu a fost crucificat să moară ca un criminal, ci mai degrabă, El a fost dispus să fie crucificat, astfel ca, prin moarte, viața Sa să fie eliberată pentru a produce biserica.

Domnul Isus a avut în mintea Sa bucuria care-i era pusă înainte atunci când a ales voia Tatălui, care este crucea.

Ce este crucea? Este voia lui Dumnezeu. Când Domnul era pe cruce, El a suferit foarte mult; cu toate acestea, acea suferință nu a fost forțată asupra Sa, ci El a luat-o de bunăvoie.

Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii.

Domnul nu spune: Cine Mă urmează, să se lepede de sine însuși și să fie crucificat; mai degrabă, El spune: Dacă voiește cineva să Mă urmeze, să se lepede de sine însuși și să-și ia crucea și să Mă urmeze. Cu alte cuvinte, noi, credincioșii în Cristos, trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Crucea este voia lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu este crucea. Voia lui Dumnezeu este zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos; în acest scop, trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Unii frați căsătoriți pot spune: Domnul mi-a dat-o pe draga mea soție și am fost crucificat de multe ori de ea. De asemenea, surorile pot spune ceva similar, că soțul lor le crucifică și că sunt o cruce pentru ele.

A spune un astfel de lucru arată că nu ne-am luat de bună voie crucea și L-am urmat pe Domnul, ci mai degrabă, suntem “executați ca fiind infractori” de către soția noastră.

Suntem oare un purtător fericit al crucii la fel ca Domnul Isus sau suntem noi criminali care sunt executați? Astăzi, majoritatea creștinilor evită suferința și moartea și sunt ca niște infractori care sunt executați ori de câte ori vine crucea; foarte puțini sunt purtători ai crucii.

Trebuie să ne deschidem Domnului cu privire la acest lucru și să-L rugăm să strălucească asupra noastră și să ne arate ce este crucea, de ce avem nevoie de cruce, și care este scopul crucii.

Dacă vedem faptul că crucea trebuie să opereze în noi pentru a ne termina, astfel încât Cristos să fie introdus în noi și să ne facă o clădire și un mădular zidit al bisericii, care este Trupul Său, vom fi dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Suntem oare un criminal pe cale să fie executat sau suntem purtători ai crucii? Suntem dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii sau considerăm crucea ca o suferință pentru noi și îi considerăm pe cei din jurul nostru ca fiind o cruce pentru suferința noastră?

Doamne Isuse, salvează-ne de a fi ca “infractorii duși la execuție” în timp ce purtăm crucea; vrem să fim cei care sunt dispuși să-și ia crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii! Amin, Doamne, nu suntem infractori – suntem cei dispuși să poarte crucea! Nu suntem crucificați împotriva voinței noastre; mai degrabă, suntem cei care alegem să ne luăm crucea și să o purtăm, pentru ca biserica să fie zidită! Vrem să Te urmăm, Doamne, să luăm voia lui Dumnezeu, crucea, și să o purtăm de bună voie, pentru ca biserica să fie zidită!

Trebuie să ne luăm crucea și să o purtăm pentru ca omul nostru vechi să fie terminat și biserica să fie zidită

Domnul nu ne obligă să ne luăm crucea și să-L urmăm; mai degrabă, acest lucru este opțional, iar noi trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm. Soțul nostru, soția noastră și copiii noștri sunt voia lui Dumnezeu și, prin urmare, ei sunt crucea noastră.

Nu ar trebui să-i spunem soției noastre că este crucea noastră, ci, mai degrabă, trebuie să avem atitudinea în fața Domnului a faptului că soția noastră este crucea, voia lui Dumnezeu.

Singura biserică este voia lui Dumnezeu și fiecare frate și soră din biserică este voia lui Dumnezeu. A ne purta crucea înseamnă să purtăm biserica și să-i purtăm pe toți sfinții, astfel încât să avem unitatea autentică (vezi Ioan 17:21-23; Efes. 4:3, 13; 1 Cor. 1:10; Fil. 2:2).

Trebuie ca nu doar să ne luăm crucea, ci să o și purtăm, adică trebuie să rămânem pe cruce, ca omul nostru vechi să fie ținut sub terminarea crucii zi de zi (Luca 14:27; Rom. 6:6; Gal. 2:20; Fil. 3:10; 1 Cor. 15:31).

Domnul Isus a trăit în acest mod – El a trăit sub umbra crucii de la iesle până la cruce, și a fost terminat pe acea cruce.

Pentru noi, este invers: mai întâi suntem terminați, căci am fost crucificați împreună cu Cristos, și pentru tot restul vieții noastre trebuie să umblăm la fel ca și Domnul și să trăim ca El, sub umbra crucii zi de zi.

Am primit viața divină prin crucificarea Domnului și acum, pentru a fi zidiți în această viață, trebuie să luăm crucea de bună voie și cu bucurie.

Nu ar trebui să ne pese de gustul nostru, de simțământul nostru și de conștiința noastră; mai degrabă, ar trebui să ne pese doar de voia lui Dumnezeu, și anume să avem unitatea autentică (vezi Ioan 17:21-23; Efes. 4:3, 13; 1 Cor. 1:10; Fil. 2:2).

Soția sau soțul nostru este crucea noastră, deoarece este voia lui Dumnezeu pentru noi; biserica este crucea noastră, la fel e cu toți credincioșii în Cristos, pentru că ei sunt voia lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm pentru ca Domnul să-Și zidească biserica.

Domnul ne-a repartizat soția, copiii, biserica și sfinții și nu avem de ales; trebuie să fim dispuși și chiar fericiți să purtăm crucea. Dacă facem acest lucru, prezența Domnului va fi cu noi și vom savura bogățiile vieții divine.

Dacă nu avem o astfel de atitudine, vom suferi, vom scrâșni din dinți și vom deveni amărăcioși. Dacă ne exersăm preferința în ce privește persoanele cu care vrem să avem părtășie și cu cine să vorbim, vom deschide poarta ca Satan să intre.

Așadar, trebuie să exersăm a doua cheie pentru a încuia porțile Hadesului – luându-ne crucea. Preferințele și gusturile noastre fluctuează constant; astăzi s-ar putea să ne simțim pozitivi față de cineva și să ne placă, iar mâine putem simți într-un mod negativ față de ei și nu ne place de ei.

În viața de biserică și în viața de familie sentimentele noastre fluctuează, dar ar trebui să exersăm să ne luăm crucea și să o purtăm, și vom fi păziți stabili și fermi, prin purtarea crucii.

Doamne Isuse, ne exersăm duhul cu voința noastră de a alege să ne luăm crucea și să o purtăm. Este voia Ta ca să avem soția, copiii, biserica și sfinții pe care îi avem, așa că spunem Amin și ne luăm crucea și o purtăm. Ne lepădăm de noi înșine, Doamne, cu simțămintele fluctuante și cu mintea noastră rătăcitoare, și luăm voia Ta. Doamne, fie ca crucea să opereze în noi pentru a-l termina pe omul vechi zi de zi, astfel ca omul nostru interior să fie înnoit și biserica să fie zidită. Aleluia pentru biserică, voia lui Dumnezeu!