Îl trăim pe Cristos

Să ne îngrijim de interesele lui Dumnezeu și să avem credință în Dumnezeu pentru a fi partenerii lui Cristos

08/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Trebuie să fim cei care se îngrijesc de interesele lui Dumnezeu, având credință în Dumnezeu (pe măsură ce suntem infuzați cu El) pentru a fi partenerii lui Cristos în întreprinderea și însărcinarea Sa divină.

În Numeri 13-14 Iosua și Caleb L-au onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a onorat; ei s-au îngrijit de interesele lui Dumnezeu, au avut credință în cuvântul lui Dumnezeu și au devenit biruitori datorită lui Dumnezeu, Cel în care au avut încredere și pe care L-au savurat.

Toți cei doisprezece spioni care au mers să vadă țara bună aveau aceleași fapte, același peisaj, dar Iosua și Caleb aveau un duh diferit; ei și-au exersat nu doar mintea ca să înțeleagă, ci și duhul lor, ca să stea pe cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece au crezut în cuvântul lui Dumnezeu și au stat pe cuvântul lui Dumnezeu, au declarat că țara este a lor, că sunt în stare să o biruiască și că Dumnezeu le va da țara ca să o posede.

Au fost adevărați biruitori, dar nu au biruit în ei înșiși sau prin ei înșiși, ci datorită lui Dumnezeu, Cel în care au avut încredere.

Dumnezeu le-a promis țara, Dumnezeu a fost Cel care Și-a adus poporul cu un braț puternic și cu tandrețe către țara bună și Dumnezeu a fost Cel care va da țara poporului Israel în posesia lor.

Deci tot ce ei au avut de făcut în calitate de poporul lui Dumnezeu a fost să savureze ceea ce a făcut Dumnezeu și să aibă credință în cuvântul Său.

În viața noastră creștină de multe ori avem încercări, probleme și suferințe, și se pare că Dumnezeu este tăcut și nu răspunde atunci când aducem toate aceste lucruri înaintea Sa.

Dar dacă avem credință în Dumnezeu, dacă inimile noastre sunt pline de credință rămânând în cuvântul lui Dumnezeu și crezând în promisiunile Sale, El ne va aduce în savurarea Cristosului atotinclusiv ca țară bună.

Dacă învățăm să ne deschidem inima către El, Îi permitem să ne întărească în omul nostru interior și stăm în cuvântul Său, inima noastră va fi plină de credință și vom avea un duh de credință, un duh diferit, crezând că Dumnezeu va face în noi ceea ce a spus că va face.

Trebuie să fim Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos – care este adevăratul Iosua. Când Îl savurăm pe Cristos și participăm în El, devenim părtașii Săi și trăim datorită Lui; când Îl urmăm pe Cristos, devenim partenerii Săi, iar El este adevăratul nostru Iosua care ne conduce în posesiunea țării bune.

Fie ca noi să fim Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos, cei care Îl urmăm pe Cristos oriunde merge, luptăm împreună cu El împotriva inamicilor și să ne împărtășim cu El în luarea și posesiunea țării!

Și fie ca noi să-I spunem Domnului să facă acest lucru în noi, căci în noi înșine nu putem face acest lucru – dar Lui Îi face plăcere să ne dea țara și Îi face plăcere să Se reproducă pe Sine Însuși ca Biruitor în noi, pentru a ne face la fel ca El, biruitori, cei care stau cu El pe tronul Său!

Să învățăm să ne îngrijim de interesele lui Dumnezeu ca să-L onorăm pe Dumnezeu, să avem credință în El și să fim biruitorii Săi

În Numeri 14:38 vedem că Iosua și Caleb L-au onorat pe Dumnezeu și Dumnezeu la rândul Său i-a onorat; ei au fost umpluți cu credință. Cu toate acestea, credința lor nu și-a avut originea în ei – nu erau ei sursa, ci numai Dumnezeu a fost sursa, iar ei s-au îngrijit de interesele lui Dumnezeu.

În experiența noastră totul depinde de lucrurile la care privim. Iosua și Caleb nu s-au uitat la cetățile fortificate, uriașii și locuitorii țării – ei au privit spre Dumnezeu și promisiunile Sale.

Când Petru era în barcă și L-a văzut pe Isus mergând pe mare, L-a rugat să rostească un cuvânt și el va veni; cât timp Petru se uita la Domnul, a mers pe apă, dar când și-a îndreptat privirea spre mare, a început să se scufunde.

Autorul și Perfectatorul credinței noastre este Domnul, și noi trebuie să privim spre El.

O parte din strategia inamicului este de a ne ademeni și chiar de a ne constrânge să ne uităm la un lucru negativ din mediul nostru, în ființa noastră, sau în istoria noastră, și nu la Cristosul înălțat, omul-Dumnezeu Isus de pe tron care posedă toată autoritatea în cer și pe pământ!

Inamicul vrea să ne îndepărtăm privirea de la Cristos, Conducătorul împăraților pământului, Cel care este biruitor și care l-a distrus pe diavolul, având cheile morții și Hadesului în mâinile Sale.

Inamicul vrea să ne uităm la noi înșine, la dispoziția noastră, la falimentele noastre, la situația noastră și la simțămintele noastre. Dar slavă Domnului, ne putem exersa duhul și ne putem activa voința pentru a lua decizia de a-i spune inamicului să tacă, și putem privi către Isus!

Satan, ne uităm înspre Isus! Nu ne uităm la noi înșine, la falimentele noastre și la starea noastră. Nu ne uităm la starea și falimentele altora, nu ne uităm la starea bisericii și refuzăm să ne concentrăm asupra trecutului nostru, asupra slăbiciunii noastre, sau asupra inamicilor noștri. O, Doamne Isuse, ne fixăm ochii pe Tine! Tu ești Autorul și Perfectatorul credinței noastre; credința este în Tine și ne îndreptăm ochii către Tine! Te iubim, Doamne! Ne place să privim înspre Tine ca să fim infuzați cu Tine și să fim umpluți cu credință!

Inamicul ne atacă foarte subtil și de multe ori cădem; dar ne vom ridica din nou și când suntem în întuneric, Iehova este o lumină pentru noi. Fie ca să învățăm să ne ridicăm din orice faliment, slăbiciune și încercare și să privim spre Isus astăzi!

El, ca Autorul și Perfectatorul credinței noastre, ne poate infuza cu credință. Chiar și atunci când avem o anumită situație în care avem nevoie ca El să intervină și se pare că nu ne răspunde, trebuie ca pur și simplu să perseverăm în rugăciune până când El va face ceea ce a spus că va face.

Fie ca Domnul să producă credință în noi; El să producă genul de credință care crede în Dumnezeu chiar și atunci când nu răspunde rugăciunilor noastre, când El nu ia nici o măsură de a ne salva și nici nu răspunde la petițiile noastre cele mai arzătoare.

Fie că ne răspunde sau nu, fie că acționează sau nu, putem cunoaște căile Sale și putem ști că El este drept, credincios, iubitor și plin de compasiune și credem în El chiar dacă El nu face nimic pentru noi!

Exemplul lui Iosua și Caleb din Biblie ne arată ce înseamnă să credem (Num. 13:30; 14:7-9). Nu Iosua și Caleb au fost cei care au biruit în această situație din Num. 13-14, ci Acela în care s-au încrezut.

Nu prin puterea și credința noastră putem birui; mai degrabă, Domnul este Biruitorul care este în duhul nostru și Se reproduce pe Sine în noi ca să putem birui.

Cristos a biruit, Lui I s-a dat să stea pe tron și El dorește să ne producă în calitate de biruitorii Săi, ori de câte ori ne întoarcem spre El, Îl chemăm, Îi cerem acest lucru, ne deschidem Lui și Îi permitem să facă ceea ce trebuie să facă în noi!

Dumnezeu face totul – noi pur și simplu trebuie să savurăm ceea ce face El. Cristos ca om l-a învins deja pe inamic; El, Isus Nazarineanul, omul-Dumnezeu, l-a distrus pe diavolul pe cruce, l-a alungat pe stăpânitorul acestei lumi și a judecat întregul său sistem mondial.

Când El S-a înălțat, noi am fost înălțați; când El a fost întronat, noi am fost întronați; acum, în duh, suntem una cu El, așezați în al treilea cer, și luptăm nu pentru victorie, ci din victorie.

Domnul Isus a făcut acest lucru deja; noi credem în El, rămânem în unirea organică cu El și venim înaintea Sa la tronul harului pentru ca El să facă în noi și prin noi ceea ce noi nu putem face.

Trebuie să urmăm exemplul lui Iosua și Caleb, care aveau inimi pline de credință. Fie ca noi să fim simpli în această chestiune, să ne întoarcem inima către Domnul, să ne deschidem inima către El, să-L rugăm să ne întărească în omul nostru interior ca să-Și facă domiciliul în inima noastră și să ne umple inima cu credință.

Credința oprește activitățile noastre și Îl laudă pe Dumnezeu, căci El a făcut totul. Credința nu este de la noi înșine – ea vine din grija noastră pentru interesele lui Dumnezeu și nu pentru beneficiul nostru, și vine prin exersarea duhului nostru pentru a savura ceea ce Dumnezeu a făcut deja.

Adevărul este că noi nu putem reuși – dar Cristos poate reuși; noi nu o putem face, nici nu vrem să o facem, dar Cristos în calitate de Biruitorul, este în noi, și poate să o facă. Dumnezeu este capabil să facă în noi cu mult mai mult decât putem cere sau gândi, mai mult decât tot ce visăm sau ne imaginăm. Fie ca noi să venim la El și Îi spunem:

Doamne Isuse, ne întoarcem inima spre Tine; întărește-ne în omul nostru interior și fă-Ți casa în inima noastră până când inima noastră este plină de credință. Recunoaștem, Doamne, că în noi înșine nu o putem face și nu putem reuși, dar Te avem pe Tine ca Biruitorul din duhul nostru. Venim la Tine, Doamne: reprodu-Te pe Tine Însuși în noi! Vrem pur și simplu să savurăm tot ceea Tu ce ești și ceea ce Tu ai făcut, și vrem să cooperăm cu Tine, pentru ca să ne faci biruitorii Tăi! Nu avem încredere în noi înșine și în capacitatea noastră cu râvna noastră; ne încredem în Tine, Doamne, și Îți permitem să lucrezi în noi ca să ne faci persoane ca Iosua și Caleb astăzi!

Să fim partenerii lui Cristos, cei care Îl urmează pe Domnul în duh pentru a intra în Țara Bună

Iosua este un tip reprezentativ al lui Cristos, iar Caleb este un tip reprezentativ al nostru, credincioșii în Cristos; trebuie să fim Calebii de astăzi, parteneri ai lui Cristos (Num. 14:24; Iosua 14:6-14; Evr. 2:10; 3:14).

Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne propunem și să promitem să fim ca și Caleb; nu, trebuie ca doar să ne consacrăm pe noi înșine Domnului, dându-I permisiunea de a lucra în noi și asupra noastră, călăuzindu-ne pașii, până când El obține în noi ceea ce vrea să obțină.

Cristos, Căpetenia mântuirii noastre, este adevăratul Iosua, și El ne conduce ca să luăm în posesiune țara; noi, în calitate de Calebii de astăzi, suntem partenerii lui Cristos, cei care luptă cu El împotriva vrăjmașilor și se împărtășesc cu El în luarea în posesie a țării (Evrei 2:10; 3:14).

Domnul în calitate de adevăratul Iosua vrea să câștige multe persoane care sunt asemenea lui Caleb, cei infuzați cu credință și care stau cu El în cuvântul Său. Cristos a fost uns de Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire însărcinarea lui Dumnezeu, iar noi, ca parteneri ai Săi, luăm parte împreună cu El la îndeplinirea însărcinării lui Dumnezeu.

Cristos a fost uns de Dumnezeu și noi am fost în mod ferm atașați și uniți cu Unsul lui Dumnezeu.

El este uns și desemnat să facă totul, iar noi, ca parteneri ai Săi, savurăm ungerea care curge asupra noastră. El este Capul, noi suntem Trupul Său; El este Căpetenia mântuirii, iar noi suntem armata Sa; El este Liderul, iar noi suntem adepții / urmașii Săi; El este Unsul, iar noi suntem partenerii Săi.

El ne-a uns cu Sine Însuși ca ungerea, și noi suntem una cu El ca parteneri ai lui Cristos, împărtășindu-ne cu El ca tovarăși ai Săi în această însărcinare.

Evrei 3:7-14 se ocupă de intrarea în țara bună; tipul reprezentativ al acestei intrări în țara bună a fost intrarea în țară sub conducerea lui Iosua (Iosua 1:1-6) și Caleb a fost partenerul său în posedarea țării bune (Num. 32:12; Iosua 14:6-8).

Iosua a preluat conducerea, iar Caleb nu a avut nici o problemă să îl urmeze; Iosua era clar, avea conducerea directă a lui Dumnezeu, și Caleb a funcționat în măsura sa, era coordonat cu Iosua și nu era invidios sau în competiție cu el. Ce model!

Astăzi Cristos este adevăratul Iosua și noi suntem Calebii Săi, partenerii lui Cristos. În calitate de parteneri ai lui Cristos, lucrăm împreună cu Cristos și cooperăm cu El pentru a împlini dorința lui Dumnezeu de a avea o expresie corporativă a Sa.

Cum facem acest lucru? Mai întâi, nu ne uităm la ceea ce putem vedea – mediul, situația, starea oamenilor, trecutul nostru sau inamicii, ci privim către Isus prin exersarea duhului nostru în cuvântul Său.

Când ne exersăm duhul, avem un “duh diferit”, așa cum au făcut Iosua și Caleb, un duh de credință care ne determină să credem în cuvântul lui Dumnezeu. Alții pot avea un duh de lașitate, necredincios și răzvrătit, dar noi trebuie să avem un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, Tu ești adevăratul nostru Iosua – Căpetenia mântuirii noastre, Conducătorul și Generalul nostru – și noi suntem Calebii Tăi, partenerii lui Cristos! Amin, Doamne, declarăm cu credință că suntem Calebii de astăzi, partenerii lui Cristos care savurează ungerea și însărcinarea lui Cristos și sunt uniți cu El pentru măreața Sa întreprindere! Amin, Doamne Isuse, suntem una cu Tine și te luăm ca Liderul și Căpetenia noastră. Ne exersăm duhul, Doamne, ca să nu ne uităm la ceea ce putem vedea în exterior, ci ca să privim la Isus, Autorul și Perfectatorul credinței noastre, Cel care va îndeplini ceea ce a spus!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Caring for God’s Interests and having Faith in God to be the Partners of Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere

29/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat al cărții Numeri, vrem să vedem și să experimentăm tipurile majore referitoare la Cristos în Numeri, și în special în acest articol, vrem să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron Îl simbolizează pe Cristosul înviat care înflorește și aduce rod spre maturitate.

Strict vorbind, în cartea Numeri există o singură profeție referitoare la Cristos, dar există câteva tipuri reprezentative majore cu privire la Cristos în această carte, câteva tipuri specifice cărții Numeri care nu sunt găsite în nici o altă carte din Biblie.

Un tip reprezentativ este o persoană sau un lucru care Îl reprezintă pe Cristos; există multe persoane și lucruri în întreaga Biblie care Îl reprezintă pe Cristos, dezvăluind-ne bogățiile lui Cristos.

Toiagul înmugurit al lui Aaron este foarte special, ceva văzut numai în Numeri și acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, un Cristos care nu doar înmugurește, ci și înflorește și aduce rod spre maturitate.

Povestea toiagului înmugurit a avut loc imediat după ce a fost o mare răzvrătire împotriva lui Moise și a lui Aaron, iar Dumnezeu a intervenit pentru a arăta cine este autoritatea delegată pe care El a rânduit-o, și a făcut acest lucru făcând ca un băț mort, uscat, fără frunze și rădăcini (un toiag) să înmugurească, să înflorească și să aducă migdale coapte peste noapte.

Privind mai îndeaproape la situația răzvrătirii împotriva lui Moise și a lui Aaron, unii dintre conducătorii leviților și ai poporului lui Israel au avut ambiție și mândrie – ei au dorit să aibă poziția lui Moise și funcția lui Aaron.

Nu ar trebui să fie așa între noi – ar trebui să prețuim funcția celuilalt și să nu râvnim la ea, nu să disprețuim funcția noastră sau funcția altora în Trup. Ar trebui să prețuim funcția noastră și funcția tuturor mădularelor din Trupul lui Cristos.

Mândria este sursa ambiției; trebuie să fim atenți la ambiție și mândrie. Inima noastră trebuie să fie purificată de orice formă de ambiție, scop, motiv și intenție subtilă în viața de biserică.

Nu ar trebui să urmărim niciodată să fim primii în lucrarea Domnului, și niciodată nu ar trebui să considerăm că suntem mai presus de ceilalți; mai degrabă, ar trebui să rămânem în părtășie cu sfinții și să fim omogenizați împreună.

Mândria este un atribut al naturii noastre decăzute prin naștere.

Chiar și cu apostolul Pavel, datorită revelațiilor mărețe pe care le-a primit, Dumnezeu a permis ca el să aibă un spin de la Satan în carnea sa, căci era îngrijorat de faptul că Pavel se va îngâmfa datorită revelațiilor sale.

Trebuie să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de orice fel de căderi și că acest lucru invită harul lui Dumnezeu; totuși, mândria ne face un nebun de frunte. Când există rivalitate în lucrarea Domnului, acest lucru arată ambiție și mândrie.

Grija pentru propriul prestigiu este un semn de mândrie subtilă; aluzia la capacitatea, succesul și virtuțile noastre, sunt o formă ușuratică de mândrie. Faptul de a gândi despre noi mai mult decât ar trebui să o facem, de asemenea, este o formă de mândrie.

Cristos, în umanitatea Sa, S-a smerit, oferindu-ne un model bun de a ne smeri și de a sta departe de mândrie.

Trebuie să Îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn, și pe noi înșine ca sclavii sfinților; dacă un frate a căzut din cauza unei anumite ofense, trebuie să-l recuperăm cu smerenie, iar acest lucru ne va împiedica să cădem și noi în ispită.

Fie ca noi să fim înaintea Domnului în ce privește ființa noastră și mândria din natura noastră decăzută, împreună cu ambiția pentru poziție, și pur și simplu să Îi spunem:

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai stabilit un model pentru noi cum să ne smerim și să stăm departe de mândrie. Ne dăruim Ție, Doamne, ca să Te slujim, să Te administrăm altora și ca să fim sclavi ai sfinților. Mântuiește-ne de mândrie și ambiție. Să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de tot felul de căderi și că acest lucru cheamă harul lui Dumnezeu, în timp ce mândria ne face un nebun de frunte. O, Doamne, mântuiește-ne de ambiție, de mândrie, de grija succesului și a capacității noastre și de faptul de a gândi despre noi înșine mai mult decât ar trebui să gândim!

Să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron reprezintă pe Cristosul înviat, care înflorește și aduce rod

În Numeri 16-17 vedem cum Core, Datan și Abiram, împreună cu două sute cincizeci de lideri ai poporului lui Dumnezeu, oameni bine cunoscuți de către ceilalți, s-au ridicat înaintea lui Moise pentru a contesta autoritatea sa și autoritatea lui Aaron.

Ei s-au adunat împotriva lui Moise și i-au spus că el și Aaron iau prea mult asupra lor, căci întreaga adunare este sfântă, astfel că de ce să se înalțe ei mai presus de adunarea lui Iehova?

Dar Moise le-a spus: Este oare un lucru mărunt că Dumnezeul lui Israel v-a separat de mulțime să vă aducă lângă El ca să faceți serviciul tabernaculului lui Iehova și să stați înaintea mulțimii ca să le slujiți, de râvniți și la preoție?

Astfel Dumnezeu a intervenit, iar când leviții răzvrătiți și-au luat cădelnița și au pus foc în ea, Dumnezeu a venit și i-a judecat, terminându-i.

Apoi Dumnezeu i-a cerut lui Eliezer, fiul lui Aaron, să scoată cădelnițele din cenușă și să împrăștie focul și să facă din cădelnițe plăci bătute pentru acoperirea altarului.

Când poporul lui Dumnezeu venea la altarul pentru arderea de tot, ei vedeau aceste plăci de bronz bătute ca urmare a judecății lui Dumnezeu.

Când venim la cruce ca realitate a altarului pentru arderea de tot, Îl savurăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă – El este absolutismul nostru înaintea lui Dumnezeu, și apreciem, de asemenea, judecata lui Dumnezeu asupra oricărei ambiții, serviciu carnal, răzvrătire și mândrie.

După un astfel de eveniment, Dumnezeu a spus poporului Israel să ia un toiag pentru fiecare din cele douăsprezece triburi, să scrie numele triburilor pe ele și să le pună înaintea Chivotului Mărturiei peste noapte, iar toiagul care va înmuguri, acela să fie toiagul autorității recunoscut de către Dumnezeu.

Toiegele au stat înaintea mărturiei toată noaptea, iar a doua zi dimineața toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit și chiar a adus ca rod migdale coapte.

Toiagul lui Aaron, un toiag înmugurit, este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, Cristosul înflorit, chiar Cristosul care aduce rod. Acest toiag nu este pentru a bate poporul sau pentru a-i domina cu autoritate, ci pentru a hrăni poporul lui Dumnezeu.

Un astfel de Cristos împarte viață altora – El a venit ca noi să avem viață, El Își împarte viața Sa în noi, și prin moarte și inviere El ne-a regenerat ca să ne facă reproducerea și continuarea Sa (vezi Ioan 12:24; 1 Pet. 1:3).

Astăzi, Cristosul înviat, ca realitatea toiagului înmugurit al lui Aaron, încă înmugurește, iar noi suntem rodul, migdalele înmuguririi Sale.

Trebuie să Îi cerem Domnului să fie toiagul nostru înmugurit de astăzi – trebuie să Îi permitem să ne servească, să ne alimenteze și să ne hrănească. Pe măsură ce slujim cu cei tineri sau în comunitate, în timp ce ne trăim viața creștină și viața de biserică, trebuie să fim alimentați de către Cristosul înviat.

Tot serviciul nostru trebuie să fie în, prin și cu Cristosul înviat, care înmugurește, aduce rod și înflorește pentru a hrăni poporul cu El Însuși ca viața de înviere. Cristos a venit ca să ne slujească; El nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească și să Își dea viața Sa ca răscumpărare pentru noi (Luca 22:26-27).

Chiar și în viitor, El ne va sluji – El se va încinge și ne va sluji cu El Însuși ca viața de înviere (Luca 12:37).

În calitate de Mielul din mijlocul tronului, El ne va păstori (Apocalipsa 7:17); El este atât de smerit și de umil încât vine la nivelul nostru ca să ne păstorească, să ne îndrume spre izvoarele de apă și să șteargă orice lacrimă din ochii noștri.

Trebuie să savurăm faptul că Cristos ne slujește și să Îi permitem să ne alimenteze cu Sine Însuși ca viața de înviere.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai trecut prin moarte și ai intrat în înviere ca să împarți viață în noi și să ne alimentezi cu Tine! Amin, Doamne Isuse, noi suntem continuarea Ta, creșterea Ta și reproducerea Ta! Venim la Tine, Doamne, ca să fim alimentați de Tine ca realitatea toiagului înmugurit. Avem nevoie de alimentarea Ta cu viața de înviere. Vrem să învățăm să Te lăsăm să ne slujești zi de zi. Să Te lăsăm să ne slujești cu viața învierii, ca să fim preoții care slujesc lui Dumnezeu și administrează pe Dumnezeu poporului Său.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit prin moarte și înviere

Toiagul înmugurit este un tip reprezentativ atât de minunat al Cristosului înviat care ne alimentează și ne hrănește cu Cristos Însuși ca viața de înviere.

Totuși, fundalul acestui tip reprezentativ este destul de negativ; rădăcina răzvrătirii printre poporul lui Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale delegate a fost ambiția, lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă (Num. 16:3, 9-10).

Lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă este cauzată de ambiție, iar ambiția subminează planul lui Dumnezeu și dăunează poporului lui Dumnezeu; de-a lungul secolelor, multe probleme între creștini au fost cauzate de ambiție (vezi Mat. 20:20-28; 3 Ioan 9-11).

În calitate de autoritatea desemnată a lui Dumnezeu, autoritatea Sa delegată pe pământ, Moise a adus cazul acesta la Dumnezeu ca autoritatea cea mai înaltă, pentru vorbirea, expunerea și judecarea Sa. Într-o luptă pentru putere, Singurul care poate judeca și expune situația reală este Dumnezeu Însuși (vezi Num. 16:4-5).

Dumnezeu i-a judecat pe cei răzvrătiți; Core și ceilalți au coborât de vii și direct în Șeol (v. 33) – ei nu au murit mai întâi (cf. Apoc. 19:20). Acesta a fost un lucru nou pe care Iehova l-a făcut să se întâmple (Num. 16:29-30).

Judecata lui Dumnezeu asupra celor două sute cincizeci de oameni care s-au răzvrătit împreună cu Core, Datan și Abiram semnifică judecata crucii asupra întregii slujiri a omului față de Dumnezeu, care este conform opiniilor omului, prin carnea sa și în rivalitate cu ceilalți.

Trebuie să învățăm din acest lucru că nu putem sluji lui Dumnezeu conform cu opiniile noastre, cu carnea noastră sau în rivalitate cu ceilalți; trebuie să punem toate aceste lucruri pe altar astfel încât toate opiniile noastre carnale, rivalitatea și opiniile noastre să fie arse de Cristos pe cruce.

De vreme ce răzvrătirea lui Core și a cetei sale din Numeri 16 a fost legată de preoție (v. 3, 8-10), înmugurirea toiagului lui Aaron a fost o reabilitare care indică faptul că Aaron a fost cel acceptat de Dumnezeu ca având autoritate în slujba preoției dată de către Dumnezeu (v. 5).

Principiul serviciului nostru față de Dumnezeu stă în toiagul înmugurit; serviciul nostru față de Dumnezeu trebuie să fie în înviere și prin cruce, prin savurarea și experimentarea de către noi a vieții de înviere.

Învierea este un principiu etern în serviciul nostru adus lui Dumnezeu; ca slujitori ai lui Dumnezeu, preoții de astăzi, noi suntem cei care au murit și au înviat, iar slujirea noastră este în înviere și prin savurarea vieții de înviere.

Toată slujirea noastră către Domnul trebuie să treacă prin moarte și înviere înainte ca aceasta să fie acceptată de Dumnezeu; aceasta arată că serviciul nu este de la noi sau din noi, ci de la Dumnezeu și din Dumnezeu.

Învierea înseamnă că totul este din Dumnezeu și nu din noi; înseamnă că noi nu suntem în stare, ci Dumnezeu este Cel care este în stare. Dacă încă mai credem că suntem în stare, că putem face ceva și că suntem folositori lui Dumnezeu în noi înșine, încă nu cunoaștem învierea.

Dacă cunoaștem cu adevărat învierea, renunțăm la noi înșine, pentru că ne dăm seama că nu o putem face; atâta timp cât tăria noastră naturală rămâne, puterea învierii nu are nici un motiv să se manifeste.

Ce este imposibil cu omul, este posibil cu Dumnezeu; ceea ce putem face în domeniul omului este natural, dar ceea ce Dumnezeu poate face în noi și prin noi, acesta este domeniul învierii.

Pavel a fost un model în acest sens; el a slujit lui Dumnezeu în duh în evanghelia Fiului Său și, chiar când a fost împovărat dincolo de puterea sa, astfel încât nu mai avea speranță de viață, având răspunsul morții în gândul său, el și-a pus încrederea nu în sine, ci în Dumnezeu, care înviază morții (vezi Rom. 1:9; 7:6; 2 Cor. 1:8-9).

Doamne Isuse, vrem să fim preoții de astăzi care Te slujesc în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere. Fie ca serviciul nostru adus lui Dumnezeu să treacă prin moarte și înviere, astfel încât să fie acceptabil pentru Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca tot ce facem în serviciul nostru către Dumnezeu să fie făcut din Dumnezeu și prin moarte și înviere. Să cunoaștem învierea și să trăim în înviere, fiind alimentați de Cristosul înviat cu viața de înviere. Amin, Doamne Isuse, speranța și sursa noastră nu este în noi înșine, ci în Dumnezeu, Cel care înviază morții și care ne poate alimenta cu viața de înviere!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Serving God in the Principle of the Budding Rod, through Death and Resurrection (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să fim preoții sfinți care sunt stăpâniți de către Dumnezeu și care Îl trăiesc pe Cristos ca să aprindă lămpile

26/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Sarcina sfântă de a aprinde lămpile în Locul Sfânt era serviciul persoanelor sfinte, serviciul preoților, cei care erau saturați cu Dumnezeu, umpluți cu Dumnezeu și care trăiau absolut pentru Dumnezeu; preoții sfinți Îl exprimă pe Dumnezeu în viața lor de zi cu zi și Îl administrează pe Dumnezeu altora.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici o persoană ordinară nu era calificată să aprindă lămpile sau să ardă tămâia și nici o persoană de rând nu avea dreptul să ardă tămâia.

Trebuie să fim preoții sfinți ai lui Dumnezeu astăzi, aceia care sunt umpluți cu Dumnezeu și saturați cu Dumnezeu, aceia care slujesc lui Dumnezeu și omului.

Îi slujim lui Dumnezeu în biserică, care este tabernaculul lui Dumnezeu astăzi; locuința lui Dumnezeu pe pământ este biserica, iar noi în calitate de credincioșii în Cristos trăim în viața de biserică și avem responsabilitatea de a aprinde lămpile și de a arde tămâie.

Intenția și scopul lui Dumnezeu este de a avea o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între Dumnezeu și om, și ca această locuință să devină expresia Sa pe pământ.

În Vechiul Testament vedem cum a fost dată lui Moise o viziune a tabernaculului împreună cu modelul său, împreună cu rânduielile, ofrandele și preoția.

În Noul Testament, preoția și tabernaculul sunt unul și același lucru; noi suntem atât locuința lui Dumnezeu, cât și slujitorii Săi, preoții Săi.

Dumnezeu vrea ca să câștige o preoție, un grup corporativ care este poporul Său spiritual și care Îl exprimă și este umplut cu El.

Acest grup de oameni sunt credincioșii în Cristos, biserica de pe pământ astăzi; în calitate de credincioși în Cristos și mădulare ale Trupului lui Cristos, astăzi avem responsabilitatea de a intra în Locul Sfânt (reprezentat de întâlnirile bisericii) și să aprindem lămpile pentru a face ca lumina divină să strălucească.

Trebuie să aprindem lămpile, iar pentru aceasta trebuie să trăim în mod corespunzător – trebuie să Îl exprimăm pe Cristos în viața noastră de zi cu zi, așa cum preoții trebuiau să poarte veșmintele preoțești când aprindeau lămpile.

De seara până dimineața, datoria noastră este să aprindem lămpile; astăzi suntem în timpul nopții, în cea mai întunecată parte a acestei epoci, și până când vine Domnul, trebuie să aprindem lămpile în Locul Sfânt pentru ca poporul lui Dumnezeu să aibă lumină, să savurăm multele aspecte bogate ale lui Cristos, și ca toți să avansăm spre Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența directă a lui Dumnezeu.

Să fim preoții sfinți care sunt stăpâniți de către Dumnezeu și care Îl trăiesc pe Cristos pentru a aprinde lămpile

Sarcina sfântă de a aprinde lămpile în Locul Sfânt a fost un serviciu al preoților; oamenii obișnuiți nu pot face acest lucru, numai persoanele sfinte, preoții, pot aprinde lămpile.

Dacă suntem oameni comuni, dacă suntem la fel ca cei din lumea de azi, nu suntem calificați să aprindem lămpile; numai preoții sfinți pot intra în Locul Sfânt și pot aprinde lămpile.

Ce înseamnă să fii preot? A fi preot, conform întregii Bibliei, înseamnă să fim o persoană care este luată în stăpânire de Dumnezeu, umplută cu Dumnezeu, saturată cu Dumnezeu și care trăiește absolut pentru Dumnezeu.

A fi preot înseamnă că Dumnezeu este profesia noastră; ocupația noastră unică este să Îl savurăm pe Dumnezeu, să Îl iubim pe Dumnezeu, să fim în prezența Sa și să fim umpluți cu Dumnezeu.

Există un preț implicat pentru a fi un adevărat preot; nu doar apărem la întâlnire și spunem: sunt un preot! Totul depinde de cât de mult suntem stăpâniți de Domnul, cât de mult suntem umpluți și saturați cu Dumnezeu și cât de mult trăim absolut pentru Dumnezeu.

A fi un preot depinde de cât de mult trăim pe Cristos în timpul săptămânii, cât de mult suntem îmbrăcați cu El în momentele noastre private sau în momentele noastre cu alți oameni.

Aprinderea lămpilor în Locul Sfânt necesită serviciul unei asemenea persoane (vezi 1 Pet. 2:5, 9; Apoc. 1:6). Suntem o preoție sfântă, o preoție împărătească, o preoție în mod autentic spirituală; aceasta să fie realitatea noastră zilnică.

Când vorbim despre a fi preot, trebuie să luăm în considerare în special îmbrăcămintea preotului; preotul trebuia să aibă un pieptar, un efod, o mantie, o tunică brodată în lucrare de carouri, un turban și un brâu pentru încins – acestea sunt veșminte sfinte pentru preoți.

Ce semnifică aceste veșminte? Ele semnifică expresia lui Cristos în preoție și, în special în ceea ce ne privește, veșmântul nostru preoțesc este Cristos trăit din noi.

Când ne trăim viața de zi cu zi, făcând treburile noastre zilnice, slujba noastră și celelalte activități pe care le facem, îl exprimăm noi pe Cristos?

Pe de o parte Îl avem pe Cristos ca întrupare a lui Dumnezeu înăuntrul nostru și, pe de altă parte, trebuie să Îl avem pe Cristos ca expresie și ca viața noastră. Cristos trebuie să fie trăit din noi.

El trebuie să ne satureze și să ne pătrundă în interior, și El trebuie să fie trăit din noi la exterior.

Ca preoți sfinți trebuie să petrecem zilnic timp cu Dumnezeu, fiind în prezența Sa, saturați cu frumusețea Sa, ca să putem radia excelența Sa; pe măsură ce suntem infuzați cu El, elementul Său operează în noi pentru a ne transforma în interior și pentru a ne conforma imaginii Sale în exterior.

Când are loc un astfel de proces metabolic, Îl vom exprima pe Cristos în mod spontan.

Dar dacă în viața noastră de zi cu zi nu avem expresia lui Cristos, atunci orice facem în întâlnirile bisericii va fi ipocrizie, un spectacol cu care ne îmbrăcăm ca să îl vadă alții.

Dacă nu suntem îmbrăcați cu trăirea lui Cristos, adevăratele noastre veșminte preoțești, nu suntem calificați sau echipați pentru a aprinde lămpile.

Calificarea noastră de a aprinde lămpile în Locul Sfânt astăzi este faptul de a fi stăpâniți de Dumnezeu, umpluți cu Dumnezeu, saturați cu Dumnezeu și trăirea lui Cristos pentru a-L exprima pe El; astfel, oricând ne întâlnim, vom aprinde spontan lămpile.

Doamne Isuse, vrem să fim preoții sfinți care sunt saturați cu Dumnezeu și sunt luați în stăpânire de către Dumnezeu pentru a fi calificați să aprindă lămpile în Locul Sfânt. Amin, Doamne, păstrează-ne în prezența Ta pentru a fi infuzați și saturați cu Tine, astfel încât elementul Tău să ne satureze, să ne pătrundă și să fie exprimat prin noi. Doamne, Tu să fii trăit prin noi astăzi. Trăirea noastră zilnică să fie trăirea lui Cristos și expresia noastră să fie expresia lui Cristos. Mântuiește-ne de ipocrizie; mântuiește-ne din a face un spectacol sau de a ne preface în fața altora. Doamne, fă-ne preoții sfinți care sunt saturați cu Cristos și care Îl exprimă pe Cristos, ca să putem aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Să fim preoții sfinți de astăzi care experimentează aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii

Lumina din Locul Sfânt nu era o lumină naturală sau o lumină artificială; era o lumină care provenea din lampadarul de aur, adică din natura divină a lui Cristos.

Lampadarul se referă la natura divină care este suportul, ceea care susține lămpile cu lumina.

Pentru ca noi să experimentăm aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile de biserică, trebuie să avem câteva elemente sau calificări.

Mai întâi, trebuie să Îl avem pe Cristos, întruparea Dumnezeului Triunic în calitate de lampadar; trebuie să Îl savurăm pe Cristos, să Îl experimentăm pe Cristos și să fim umpluți și saturați cu Cristos.

Trebuie să avem natura divină ca aurul, elementul lampadarului; trebuie să fim părtași ai naturii divine, savurând promisiunile divine din Cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să savurăm și să experimentăm umanitatea înnobilată a lui Isus reprezentată de fitilul lampadarului; trebuie să mâncăm umanitatea Domnului, să fim părtași în duh în trăirea Sa omenească prin citirea și rugăciunea asupra Cuvântului Său, iar în viața noastră trebuie să fie exprimată umanitatea lui Isus.

De asemenea, trebuie să experimentăm și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos reprezentat de ulei; trebuie să fim saturați cu Duhul, și anume cu Duhul compus atotinclusiv al lui Cristos pentru aprinderea lămpilor.

În cele din urmă, trebuie să fim oameni sfinți ca preoți, cei saturați cu Dumnezeu și îmbrăcați cu expresia lui Cristos reprezentată de veșmintele noastre preoțești.

Acest lucru vorbește despre viața noastră zilnică; nu putem truca viața creștină, nici nu putem să ne punem o mască atunci când venim la întâlnire, ci mai degrabă trebuie să Îl experimentăm pe Cristos și să fim umpluți cu El pentru ca El să devină expresia noastră.

Când venim la întâlnire, pur și simplu expunem ceea ce suntem și unde am fost, ceea ce am făcut și unde suntem în relația noastră cu Cristos.

Toate aceste elemente – lampadarul (întruparea lui Dumnezeu, Cristos), aurul (natura divină), fitilul (umanitatea înnobilată a lui Cristos), uleiul (Duhul lui Cristos) și preoții sfinți cu veșmintele preoțești (Cristos ca expresie a noastră) trebuie să fie experiența noastră zilnică.

Dacă Îl experimentăm pe Cristos în toate aceste aspecte și apoi venim la întâlnire, Îl vom exprima pe Cristos în mod spontan; automat vom fi cei care aprind lămpile și, împreună cu ceilalți preoți, vom lupta în calitate de armata lui Dumnezeu. Amin!

Preoții trebuiau să mențină lămpile aprinse de seara până dimineața înaintea lui Iehova; nu se spune nimic în Exod 27:21 legat de ziuă, fapt care ne arată că epoca de astăzi este noaptea, nu ziua.

De aceea, avem nevoie ca lumina să strălucească în această epocă a nopții până când se ivește ziua, până când Domnul ca Luceafărul de dimineață se întoarce (vezi Rom. 13:12; 2 Pet. 1:19).

Prin lumina care strălucește în întâlniri în timpul acestei epoci întunecate, suntem luminați ca să vedem mai mult din Cristos și pentru a vedea mai clar drumul către Sfânta Sfintelor; Îl vom savura pe Cristos în adâncimile Sale dinăuntrul lui Dumnezeu și vom intra în Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să fim cei care Îl experimentăm pe Cristos autentic zi de zi, ca să fim preoții sfinți care aprind lămpile în Locul Sfânt. Mântuiește-ne, Doamne, din faptul de a trăi în întuneric și din faptul de a răspândi întuneric altora. Adu-ne în lumină și păstrează-ne în umblarea în lumină zi de zi. Zilnic să Îl savurăm pe Cristos ca întrupare a Dumnezeului Triunic, să savurăm umanitatea înnobilată a lui Isus, să fim saturați cu Duhul lui Cristos și să trăim ca niște preoți sfinți care Îl exprimă zilnic pe Cristos, ca să fim calificați să aprindem lămpile în Locul Sfânt. Amin, Doamne, fă-ne astfel de persoane, aceia care experimentează aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being the Holy Priests who are Possessed by God and who Live Christ to Light the Lamps (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 5 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Dumnezeu ne întâlnește, ne vorbește și ne infuzează pe Cristosul Ispăşitor în glorie

17/07/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Faptul că Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său și le-a vorbit de deasupra acoperământului expierii și dintre heruvimi arată că Dumnezeu se întâlnește cu noi și ne vorbește în Cristosul ispășitor și în gloria exprimată de El ca mărturie a Sa.

Acest lucru este foarte semnificativ, pentru că nu putem pur și simplu să-L întâlnim pe Dumnezeu și să Îi vorbim oriunde, dacă nu suntem într-o anumită stare, chiar într-un anumit loc.

Locul în care Dumnezeu se întâlnește cu poporul Său este Cristos Însuși, iar acest Cristos este plin de strălucire, glorie și mărturie; în acest Cristos, care a făcut ispășire pentru păcatele noastre și ne-a deschis calea ca să venim în Sfânta Sfintelor, în El și pe baza Sa ne putem întâlni cu Dumnezeu și să avem vorbirea Sa.

În cărțile Exod, Levitic și Numeri vedem că locul în care Dumnezeu S-a întâlnit cu Moise și cu poporul Său, în general, nu este Cortul Întâlnirii și nici măcar Sfânta Sfintelor, ci acoperământul expierii, capacul Chivotului Mărturiei, sub heruvimi și pe baza sângelui stropit.

Unde se întâlnește Dumnezeu cu noi? Care este locul în care trebuie să fim ca să fim acceptați de Dumnezeu, primiți de către El cu bucurie și pace, și să avem prezența Sa și vorbirea Sa?

Acest loc nu este meritul nostru, efortul nostru, strădania noastră sau bunătatea noastră și trăirea fără păcat; locul în care Dumnezeu se întâlnește cu noi este Cristosul ispășitor, Cristosul strălucitor, Cristosul glorios.

Dumnezeu are o lege, o mărturie, și această lege exprimă cine este El; El este sfânt, drept și glorios și standardul Său este foarte înalt. Cu toate acestea, noi suntem păcătoși, plini de păcate și chiar putreziți până la os, și nu există nici un efort al cărnii care să ne poată face plăcuți lui Dumnezeu.

Cum putem deci să venim la El așa cum suntem? Numai datorită lui Cristos și prin Cristos în calitate de acoperământ al ispășirii; pe baza Cristosului ispășitor care Și-a vărsat sângele pentru a ne acoperi păcatele, ne putem întâlni cu Dumnezeu.

El a trăit o viață omenească perfectă, având o umanitate dreaptă și înălțată (simbolizată de lemnul de salcâm, baza chivotului), iar în divinitatea Sa L-a exprimat pe Dumnezeu în glorie.

El a murit pentru noi, iar pe cruce El Și-a vărsat sângele omenesc – sângele Său de om-Dumnezeu, care este eficient pentru totdeauna – ca noi să îl aplicăm gratuit și să venim înaintea lui Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să vorbească cu noi, să aibă părtășie cu noi și să ne aducă în dorința inimii Sale, ca noi să fim poporul Său și să zidim locuința Sa pe pământ astăzi. Cristos a devenit locul în care Dumnezeu se întâlnește cu poporul Său răscumpărat și vorbește cu ei în har. Aleluia!

Dumnezeu se întâlnește cu noi și ne vorbește în Cristosul ispășirii și în gloria Sa

În Exod 15:22 Dumnezeu i-a spus lui Moise că se va întâlni cu el și va vorbi cu el de deasupra acoperământului expierii, dintre cei doi heruvimi care sunt pe Chivotul Mărturiei; acolo va vorbi tot ce vrea să vorbească copiilor lui Israel.

Care este semnificația acestui fapt în experiența noastră? Dumnezeu se întâlnește astăzi cu noi și ne vorbește în Cristosul ispășitor ca mărturie a Sa și în gloria care este exprimată în Cristosul ispășitor (vezi 2 Cor. 3:8-11, 18).

Cristos a rezolvat toate problemele dintre noi și Dumnezeu; El S-a oferit ca sacrificiu de ispășire și, în calitate de Mare Preot, a îndeplinit acțiunea de ispășire.

Acum, în înălțarea Sa, Cristos a devenit locul în care se aplică această ispășire, și aici, în înălțarea Sa în Sfânta Sfintelor, stăm înaintea Sa în glorie pentru a-L întâlni pe Domnul gloriei!

Aici, în glorie, stăm pe Cristosul ispășitor să-L întâlnim pe Dumnezeu și să avem vorbirea Sa, având conștiința deplină că suntem spălați în mod complet cu sângele Său, legea care ne condamnă este acoperită de către Cristos (realitatea capacului chivotului) și sângele este aplicat.

Avem asigurarea că putem fi aici – avem dreptul să fim aici, pentru că sângele a fost stropit, Cristos a devenit locul de întâlnire al lui Dumnezeu și al omului și Dumnezeu dorește ca noi să fim aici!

Aleluia, Dumnezeu se poate întâlni cu noi în Cristosul ispășitor fără a încălca guvernarea Sa sau atributele și cerințele Sale divine, pentru că aici, în acest Cristos și în gloria Sa, suntem sub conducerea Sa și suntem deschiși vorbirii Sale!

Acest loc în care ne întâlnim cu Dumnezeu nu este doar un loc, ci o persoană – Cristosul ispășitor și gloria lui Dumnezeu strălucind din Cristos.

Așa cum heruvimii sunt pe capacul chivotului și Dumnezeu a vorbit poporului Său dintre heruvimi, tot astfel gloria lui Dumnezeu este prezentă ori de câte ori Dumnezeu ne vorbește și când atingem pe Cristosul ispășitor și aplicăm sângele Său, avem gloria lui Dumnezeu cu strălucirea și vorbirea Sa.

Ori de câte ori Dumnezeu se întâlnește cu noi, această întâlnire trebuie să aibă loc în mijlocul gloriei Sale.

Cu toții putem mărturisi acest lucru din experiența noastră; ori de câte ori ne întâlnim cu Dumnezeu, fie personal, fie în întâlnire, această întâlnire se află în mijlocul gloriei Sale.

Când ne întâlnim cu Dumnezeu în Cristos, când aplicăm sângele lui Cristos și venim înaintea lui Dumnezeu să-L întâlnim și să Îi vorbim, avem simțământul că suntem în mijlocul gloriei lui Dumnezeu. În ziua când ne-am pocăit și am crezut în Domnul Isus, am fost aduși într-un domeniu al gloriei.

În ziua în care lumina Domnului a strălucit asupra noastră și am intrat în viața de biserică, am intrat într-un domeniu al gloriei. Dumnezeu nu se întâlnește niciodată cu noi în întuneric; întotdeauna Se întâlnește cu noi în glorie și ne vorbește dintre heruvimii gloriei.

Ca Dumnezeu să vorbească poporului Său dintre heruvimi înseamnă că El ne vorbește în mijlocul gloriei Sale (Num. 7:89; Exod 25:22; Psa. 80:1, 3; 99:1).

Doamne, venim înaintea Ta pe baza sângelui prețios al lui Cristos ca să avem prezența și vorbirea Ta. Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai făcut ispășire pentru noi și ai devenit Cristosul ispășitor, locul în care ne putem întâlni cu Dumnezeu, să fim în prezența Sa și să avem vorbirea Sa! Aleluia, putem aplica sângele lui Cristos și putem veni în părtășie cu Dumnezeu în Cristos, sub gloria lui Dumnezeu! Îți mulțumim pentru această cale nouă și vie de a intra în Sfânta Sfintelor – sângele vărsat al lui Cristos și pentru locul în care Îl întâlnim pe Dumnezeu – Cristosul ispășitor și gloria Sa ca mărturie a lui Dumnezeu!

Dumnezeu se întâlnește cu noi și ne vorbește infuzându-ne cu El Însuși în strălucirea lui Cristos

Ce este gloria lui Dumnezeu? Când Dumnezeu se întâlnește cu noi, ne întâlnește în Cristosul ispășitor ca loc și sub heruvimii gloriei, ceea ce înseamnă că Se întâlnește cu noi în mijlocul gloriei Sale.

Dar ce este această glorie în care Dumnezeu se întâlnește cu noi? Gloria în care Dumnezeu se întâlnește cu noi și ne vorbește este strălucirea lui Cristos (2 Cor. 4:4, 6).

Evanghelia pe care am primit-o este Evanghelia gloriei lui Dumnezeu în fața lui Isus Cristos și ori de câte ori inima noastră se întoarce către Domnul, vălul nostru este îndepărtat (2 Corinteni 3:17) pentru ca noi să vedem pe Domnul față în față și să fim infuzați cu El (v. 18).

Aici, în gloria lui Dumnezeu care strălucește în Cristos, ne întâlnim cu Dumnezeu, avem prezența Sa și avem vorbirea Sa cu infuzarea Sa.

Când ne trezim dimineața și ne întoarcem inima către Domnul, chiar dacă putem avea mustrări de conștiință și se dă o luptă în ființa noastră, ne exersăm duhul și Îl aplicăm pe Cristos ca ofrandă pentru păcat și ofrandă pentru abatere și credem în sângele Său.

Pe măsură ce aplicăm sângele lui Cristos, cerând Domnului să aplice acest sânge conform evaluării Sale, vedem pe Domnul față în față și contemplăm gloria Sa.

Dumnezeul care a spus, “Din întuneric lumina va străluci”, a strălucit în inima noastră ca să ne aducă la cunoștința gloriei lui Dumnezeu în fața lui Isus Cristos pentru a ne infuza cu Sine Însuși.

Cât de minunat este faptul că acum putem să ne întoarcem ființa către Domnul, să ne exersăm credința în sângele Său, să intrăm în Sfânta Sfintelor în duhul nostru și să vedem gloria Domnului, stând pe baza Cristosului ispășitor și fiind infuzați cu Dumnezeu!

Gloria Sa este în strălucirea Sa, iradierea Sa, fața Sa radiantă, cu chipul Său înălțat pentru noi.

Dumnezeu este bucuros să fim aici și să ne întâlnească aici, și chiar dacă nu știm de ce avem nevoie, El știe, ne infuzează, Se introduce pe Sine Însuși întru noi, ne saturează cu Sine Însuși, ne pătrunde, ne mântuiește în mod organic și ne face la fel ca Cristos!

Pe măsură ce contemplăm fața lui Cristos în duh, suntem sfințiți, reînnoiți, transformați, conformați, zidiți și glorificați!

Domnul dorește ca noi să privim la El, să Îl contemplăm; El ne-a dat dreptul să venim pe baza sângelui Său, și calea înspre Dumnezeu a fost deschisă – trebuie ca pur și simplu să venim la El! Amin!

Ce fel de Cristos este acest Cristos strălucitor? Pe de o parte El este divin – El Îl strălucește pe Dumnezeu în gloria Sa prin divinitatea Sa; pe de altă parte, El are umanitatea, care este baza strălucirii Sale.

Așa cum lemnul de salcâm a fost baza Chivotului Mărturiei, iar capacul chivotului a fost făcut din aur pur, tot astfel, baza strălucirii Sale este umanitatea Sa, și în divinitatea Sa strălucește asupra noastră.

În experimentarea noastră de astăzi avem nevoie de umanitatea lui Isus pentru a exprima natura divină a lui Cristos. Trebuie să Îl savurăm și să Îl cunoaștem pe Cristos în umanitatea și divinitatea Sa, iar acest lucru poate avea loc stând pe baza Cristosului ispășitor și contemplând fața Sa în strălucirea lui Cristos, fiind infuzați cu Dumnezeu.

Faptul că nu este redată grosimea capacului chivotului și greutatea nu este cunoscută indică faptul că greutatea lui Cristos este incomensurabilă. Din punct de vedere experimental, greutatea Sa este în funcție de cât putem duce.

Trebuie să petrecem mai mult timp cu Domnul, stând pe Cristosul ispășitor prin aplicarea sângelui Său și privindu-L pe Domnul față în față, ca să putem fi infuzați cu Cristos și să câștigăm mai multă greutate din Cristos.

Doamne Isuse, ne întoarcem inima spre Tine, îndepărtează orice văl din fața noastră și adu-ne în locul în care Te putem privi fața în față. Amin, Doamne, ne exersăm duhul ca să Te vedem, stând pe baza Cristosului ispășitor ca să fim infuzați cu Tine, saturați cu Tine și pătrunși de Tine! Ne exersăm credința în sângele Tău, intrăm în Sfânta Sfintelor din duhul nostru și contemplăm gloria Domnului! Amin, iubim să fim sub strălucirea Ta, Doamne Isuse! Iubim să Te întâlnim față în față, stând pe baza sângelui și în glorie, și să fim infuzați cu dorința inimii Tale, mărturia Ta vie pe pământ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God Meets us, Speaks to us, and Infuses us on the Propitiating Christ in the Glory (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 8 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic ca binecuvântarea noastră unică și să Îl distribuim ca binecuvântare altora

13/07/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Trinitatea Divină, așa cum este revelată în Cuvântul sfânt, este pentru distribuirea Dumnezeului Triunic în om; ce binecuvântare este să avem chipul Său zâmbind asupra noastră, să avem pacea Sa și să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic. Dumnezeul Triunic este binecuvântarea noastră unică!

Binecuvântarea eternă a Dumnezeului Triunic este mult mai mult decât lucrurile materiale, cariera noastră sau o lucrare minunată pe care o facem pentru Dumnezeu; această binecuvântare este ca Dumnezeul Triunic să Se distribuie în Trinitatea Sa Divină ca să ne umple și să ne satureze, până când vom deveni una cu El și chiar vom deveni El Însuși în viață, în natură, expresie și funcție, pentru a fi poporul Său, expresia Sa corporativă.

Când vorbim despre acest cuvânt, binecuvântare, nu ne referim la ceea ce este bine cunoscut ca binecuvântare, ceva care este necuvenit sau nemeritat, ceva bun, fiindu-ne dat de către cineva; mai degrabă, binecuvântarea este ca Dumnezeu Însuși să fie distribuit întru noi pentru a fi totul al nostru.

Binecuvântarea este o vorbire, o declarație a lui Dumnezeu, a favoarei, a bunăvoinței și fericirii pentru noi și situația care îndeplinește această binecuvântare, condiția care arată această binecuvântare, care sunt toate cuvintele minunate, bune, generoase și binecuvântate.

Nu este un lucru mărunt să fim sub binecuvântarea lui Dumnezeu; nu este un lucru mărunt să fim plasați în poziția corectă pentru ca Dumnezeu să ne dea binecuvântarea Sa.

Problema este că, în înțelegerea noastră naturală și tradițională, de cele mai multe ori considerăm binecuvântarea lui Dumnezeu ca fiind ceva exterior, material și chiar fizic; trebuie să ne schimbăm părerea pentru a ne da seama că binecuvântările lui Dumnezeu sunt divine, eterne și interioare.

Avem nevoie ca Dumnezeul Triunic să ne vorbească și să ne dezvăluie ca să vedem ce este binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru ca noi să fim înfășurați, învăluiți și cuprinși de binecuvântarea vorbirii Dumnezeului Triunic, astfel încât realitatea acestor binecuvântări să ne umple, să ne satureze și să ne pătrundă.

În întregul univers, binecuvântarea noastră unică este Dumnezeul Triunic; Dumnezeul Triunic este binecuvântarea unică și această binecuvântare vine la noi prin distribuirea Ființei Divine întru noi în Trinitatea Sa Divină.

A fi binecuvântați nu înseamnă că primim o mașină mai bună, o soție minunată, copii buni, o casă bună sau o slujbă mai bună; a fi binecuvântați înseamnă că savurăm distribuirea divină a Trinității Divine în ființa noastră.

Astăzi vrem să vedem mai mult privitor la acest lucru, și anume ce ne spune Biblia despre acest lucru și cum putem intra în savurarea distribuirii divine astfel încât să putem savura binecuvântarea lui Dumnezeu!

Trinitatea Divină este modul în care Dumnezeu se distribuie întru noi pentru ca noi să Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic

2 Corinteni 13:14 este un verset fascinant, fiind o binecuvântare nou-testamentară din partea apostolului Pavel pentru ca credincioșii în Cristos să savureze distribuirea divină a Dumnezeului Triunic.

Harul Domnului, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului nu sunt trei aspecte separate, ci trei aspecte ale aceluiași lucru, așa cum Domnul, Dumnezeu și Duhul Sfânt nu sunt trei dumnezei distincți, ci trei “ipostaze” ale aceluiași Dumnezeu nedivizibil și indivizibil.

Deoarece cartea 2 Corinteni vorbește despre harul lui Cristos (vezi 2 Corinteni 1:12; 4:15; 6:1; 8:1; 9; 9:8; 14; 12:9), harul lui Cristos este menționat primul; sursa harului este dragostea lui Dumnezeu, iar curgerea harului este părtășia Duhului.

Dumnezeul Triunic în trei ipostaze divine (trei substanțe sau elemente susținătoare) – Tatăl, Fiul și Duhul – era necesar credincioșilor distrași și confuzi din Corint, care erau mângâiați și restaurați.

Când citim acest verset, ne dăm seama că Trinitatea Dumnezeirii nu este pentru înțelegerea noastră doctrinară a teologiei sistematice, ci pentru distribuirea lui Dumnezeu în Trinitatea Sa Divină întru noi, poporul Său ales și răscumpărat.

Când Trinitatea Divină este menționată în Noul Testament, aceasta are întotdeauna legătură cu relația lui Dumnezeu cu creaturile Sale, mai ales cu omul și mai ales cu noi, poporul Său ales și răscumpărat.

De exemplu, după ce Cristos a înviat din morți, El le-a poruncit discipolilor Săi să meargă și să discipolizeze națiunile, botezându-i întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt (vezi Mat. 28:19).

El i-a însărcinat pe discipoli să îi aducă pe credincioși întru Dumnezeul Triunic, adică într-o unire organică cu Dumnezeul procesat, care a trecut printr-un proces îndelungat ca să intre în înviere.

Datorită unei astfel de uniri organice și pe baza unei astfel de uniri, apostolul a binecuvântat pe credincioși cu Trinitatea Divină binecuvântată în participarea în harul Fiului cu dragostea Tatălui prin părtășia Duhului.

În porțiune după porțiune în Noul Testament vedem că revelația divină a Trinității Dumnezeirii în Biblie, de la Geneza până la Apocalipsa, este pentru ca să înțelegem modul în care Dumnezeu se distribuie pe Sine Însuși întru poporul Său ales ca să savureze și să participe în ceea ce este El.

Dumnezeu în Trinitatea Sa misterioasă și minunată se distribuie pe Sine întru noi, poporul Său ales, pentru ca noi să putem participa, savura și intra în cunoașterea Dumnezeului Triunic procesat acum și pentru eternitate! Aleluia!

Pe măsură ce suntem binecuvântați de Iehova, fiind sub distribuirea divină a Trinității Divine, Îl savurăm pe Tatăl, Fiul și Duhul și există un rezultat spontan – devenim o binecuvântare pentru alții.

Rezultatul spontan și lipsit de efort al savurării și participării noastre în Dumnezeul Triunic procesat ca urmare a distribuirii lui Dumnezeu este că devenim canalul distribuirii lui Dumnezeu înspre alții.

Pur și simplu devenim lărgirea distribuirii Dumnezeului Triunic, care merge mai departe pentru a extinde, a conferi și a elibera binecuvântarea divină a Dumnezeului Triunic către alții. Această binecuvântare este pentru zidirea bisericii, astfel încât Domnul să poată câștiga o expresie corporativă.

Doamne Isuse, ne deschidem distribuirii Tale divine astăzi! Vrem să savurăm și să fim binecuvântați cu Dumnezeul Triunic procesat și care circulă în interior zi de zi, astfel încât să putem să Îl distribuim ca binecuvântare unică în univers altora! Doamne, păstrează-ne în savurarea și primirea distribuirii divine și menține-ne în starea de a te distribui pe Tine în alții pentru împlinirea dorinței inimii lui Dumnezeu de a avea mărturia lui Isus, expresia corporativă a lui Isus! Doamne, distribuie-Te întru noi și prin noi în alții pentru zidirea bisericii, Trupul lui Cristos, expresia Ta corporativă pe pământ!

Savurarea Dumnezeului Triunic ca binecuvântarea noastră unică și distribuirea Sa ca binecuvântare către alții

Adevărul despre Trinitatea Divină este atât de profund și atât de înalt, iar înțelegerea faptului că binecuvântarea unică în univers este Dumnezeul Triunic care este distribuit în noi, este atât de măreață.

Dar, uneori, când ne gândim la situația noastră din viața noastră creștină, am putea fi dezamăgiți și am putea simți că tot ce este sub soare și tot ceea ce se află în domeniul spiritual este o vanitate a vanității… am putea simți că nimic nu este real – nici măcar viața de biserică.

Ce trebuie să facem atunci când ne simțim în acest fel?

Am putea dori chiar să renunțăm, gândindu-ne că acest adevăr înalt nu corespunde experienței noastre; putem crede că, din moment ce experiența noastră nu se potrivește cu ceea ce cunoaștem și cu ceea ce vedem, care este atunci scopul ei? Ce ar trebui să facem cu adevărat într-un astfel de moment?

Ar trebui să ne întoarcem pur și simplu către Dumnezeul Triunic. Binecuvântarea și porția noastră reală nu este altceva decât Dumnezeul Triunic.

Binecuvântarea reală nu este o slujbă excelentă, o casă frumoasă, o viață liniștită, o educație superioară, o viață de familie bună sau un mare succes în viață. A fi binecuvântat nu înseamnă că avem o poziție înaltă în biserică.

Mai degrabă, a fi binecuvântat înseamnă să Îl avem pe Dumnezeul Triunic, fiind sub distribuirea Dumnezeului Triunic în Trinitatea Sa Divină. Ce binecuvântare este ca Dumnezeul Triunic să fie binecuvântarea noastră!

Ce binecuvântare este să avem fața Sa, prezența Sa și să Îl savurăm zilnic ca har! Ce binecuvântare este să fim păstrați de El și binecuvântați de către El, și să avem chipul Său înălțat asupra noastră, oferindu-ne pacea!

Cu cât suferim mai mult, cu atât mai mult Îl savurăm pe El ca har. Cu cât ne întoarcem mai mult către El, cu atât mai mult avem fața Sa zâmbitoare în duhul nostru; chipul Său zâmbește asupra noastră, ne asigură și ne confirmă. O, ce binecuvântare este să avem pace în El, prin El și cu El!

Singura cale prin care putem fi păstrați în umblarea noastră creștină și în viața de biserică este prin distribuirea Tatălui care, de asemenea, ne binecuvintează.

Singura cale ca să avem strălucirea Sa și ca să Îl savurăm ca har este prin distribuirea Fiului, care strălucește asupra noastră și este îndurător față de noi.

Singura cale prin care putem fi fericiți este faptul de a avea zâmbetul Domnului asupra noastră și faptul de a avea pacea Sa, iar acest lucru are loc prin distribuirea Duhului cu duhul nostru.

Rezultatul savurării lui Dumnezeu de către noi este că avem pace; când Îl savurăm pe Cristos ca har și suntem păziți de Tatăl, avem pace, iar Dumnezeu este fericit cu noi.

Când Îl savurăm pe Dumnezeul Triunic ca totul al nostru ca să fim alimentați și El să fie totul pentru noi, avem siguranță, savurare și pace adevărată.

Astăzi această lume devine tot mai mult un loc nesigur și periculos; adevărata siguranță poate fi găsită cu adevărat în Dumnezeul Triunic, care ajunge la noi prin savurarea harului.

Prin moartea și învierea Sa, Cristos a devenit un Duh dătător de viață și El Se insuflă pe Sine în noi pentru a ne infuza cu tot ceea ce este și a realizat.

Binecuvântarea adevărată este aceasta, să avem distribuirea Dumnezeului Triunic în Trinitatea Sa Divină și să fim o binecuvântare pentru alții, de asemenea, prin distribuirea lui Dumnezeu în ei. Fie ca noi să fim astfel de oameni!

Dumnezeule Triunic, venim la Tine – Tu ești adevărata noastră binecuvântare și adevărata noastră porție! Ce binecuvântare este ca Dumnezeul Triunic să fie siguranța noastră, savurarea noastră și pacea noastră! Ce binecuvântare este să fim păstrați de către Tatăl, să savurăm pe Fiul ca har și să fim umpluți cu pace de Duhul! Ce binecuvântare este ca fața lui Dumnezeu să fie înălțată peste noi, să ne asigure, să ne confirme și să ne promită! Amin, Doamne, păstrează-ne sub binecuvântarea Ta savurând distribuirea Ta divină, și fă-ne un canal de binecuvântare pentru ceilalți!