Experimentăm pe Cristos

Să trăim viața împărăției în viața de biserică sub autoritatea împărăției

03/09/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

Împărăția este realitatea bisericii și pentru a fi zidiți în biserică trebuie să venim sub autoritatea împărăției, să exercităm cheile împărăției și să trăim viața împărăției în viața de biserică.

Domnul Isus a venit să proclame evanghelia împărăției; El nu a proclamat evanghelia bisericii, ci a împărăției, iar rezultatul faptul că multe persoane cred în evanghelie este că biserica a luat ființă.

Viața împărăției primită de noi rezultă în viața de biserică; când primim Cuvântul lui Dumnezeu prin evanghelie, primim împărăția lui Dumnezeu și devenim membre ale bisericii, membre ale Trupului organic al lui Cristos.

Realitatea bisericii este împărăția și, pe măsură ce practicăm viața de biserică, trebuie să trăim viața împărăției.

Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate (faptul de a fi drepți cu Dumnezeu și stricți cu noi înșine înaintea lui Dumnezeu), pace (faptul de a fi în pace cu Dumnezeu și cu ceilalți) și bucurie (faptul de a fi într-o stare de bucurie înaintea lui Dumnezeu) în Duhul Sfânt.

Înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fim veseli, să fim plini de bucurie; înaintea oamenilor, trebuie să fim pașnici, căutând să trăim în pace; față de noi înșine, trebuie să fim stricți și drepți.

Dacă noi, ca și credincioși în Cristos, nu trăim în realitatea împărăției astăzi, nu putem fi zidiți în structura bisericii (Efes. 2:22).

De exemplu, un credincios poate merge la întâlniri pe tot parcursul anului, dar dacă nu trăiește viața împărăției – dacă nu știe ce înseamnă a fi strict cu el însuși, pașnic față de ceilalți și plin de bucurie față de Dumnezeu, el doar va trăi viața de biserică în mod exterior.

Dacă nu practicăm și nu trăim viața împărăției așa cum este descrisă în Matei 5-7, atunci pur și simplu vom trece prin evenimentele și activitățile din viața de biserică și vom practica biserica ca o datorie religioasă oarecare, fiind oameni de biserică.

În ochii lui Dumnezeu, dacă nu trăim viața împărăției, practicarea vieții noastre de biserică nu ne va conduce să fim zidiți în structura bisericii. Este extrem de important pentru noi și pentru toți sfinții să vedem relația dintre biserică și împărăție; biserica nu este doar un alt fel de entitate religioasă, un loc de adunare, ci e împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția lui Dumnezeu trebuie să fie realitatea bisericii, altfel acea biserică va fi goală, indiferent de câte activități și întâlniri are. Doar cei care văd ce este biserica autentică în calitate de împărăția lui Dumnezeu pot fi zidiți adecvat în biserică, chiar în structura bisericii.

Biserica este adusă în ființă prin autoritatea împărăției lui Dumnezeu

Fără împărăția ca realitate a bisericii, biserica nu poate fi zidită. În Matei 16:18-19, imediat după ce Domnul Isus a dezvăluit faptul că El este Cel care-Și zidește biserica, a vorbit și despre cheile împărăției cerurilor cu legarea și dezlegarea.

Multor pastori și lucrători creștini le place să își zidească “biserica lor”; conceptul lor de a zidi biserica este să învețe, să predice, să organizeze și să aranjeze.

Dar când Domnul a vorbit despre biserică, El a menționat porțile Hadesului care încearcă să invadeze, să se opună și să atace zidirea bisericii. Nouă ni s-au dat cheile împărăției pentru a lega și a dezlega ceea ce a fost legat și dezlegat în ceruri.

Zidirea bisericii este strâns legată de exersarea vieții împărăției. Dacă nu știm ce este viața împărăției, ce înseamnă să exersăm autoritatea Domnului de a lega și de a dezlega, nu știm ce înseamnă să zidim biserica.

Biserica este adusă în ființă prin autoritatea împărăției.

O biserică nu ia ființă atunci când sunt mulți oameni mântuiți, astfel că există un număr suficient de mare într-un anumit loc pentru a fi ridicată o biserică. O biserică este adusă în ființă prin autoritatea împărăției.

Înainte de a fi mântuiți, eram într-o altă împărăție – împărăția întunericului, împărăția lui Satan.

Cristos a venit ca să predice evanghelia împărăției, astfel încât, crezând în Domnul, nu numai că vom fi mântuiți de iad și vom primi harul lui Dumnezeu, dar vom fi eliberați de autoritatea întunericului și transferați în împărăția Fiului dragostei Sale.

Atunci când am crezut în Domnul am fost aduși într-un domeniu diferit, în împărăția lui Dumnezeu ca realitate a bisericii, acolo unde Dumnezeu Își exercită autoritatea prin viața Sa divină pentru a stăpâni și guverna peste noi.

Mântuirea pe care am primit-o nu este doar ca să ne curățească de păcatele noastre, să ne ierte păcatele și să ne îndreptățească, ci să ne aducă într-o altă împărăție.

Am fost regenerați în împărăția lui Dumnezeu, și în această împărăție – un domeniu al vieții – există autoritatea lui Cristos și a lui Dumnezeu care este exercitată.

Biserica este născută, adusă în ființă, prin autoritatea împărăției. Cele două criterii principale pentru a avea o biserică locală este mai întâi autoritatea Duhului Sfânt, și apoi luarea graniței localității.

Vrem să vedem multe biserici locale ridicate pe pământ pentru mărturia Domnului, dar prin simplu fapt că avem multe persoane mântuite și botezate care să vină împreună – aceasta nu înseamnă că ar trebui să înființăm o biserică.

Primul criteriu pentru biserică este autoritatea Duhului Sfânt, care este autoritatea împărăției lui Dumnezeu. Nimeni nu poate înființa o biserică – numai Duhul Sfânt poate înființa o biserică.

Vechimea noastră în Domnul sau experiența noastră extinsă în viața de biserică nu ne oferă terenul pentru a pune bazele bisericii și nici nu ne dă autoritate mai mult decât cea a unui frate care tocmai a fost mântuit, deoarece autoritatea este Duhul Sfânt.

Îți mulțumim, Doamne Isuse, pentru că ne-ai regenerat cu viața Ta divină și ne-ai transferat din autoritatea întunericului în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu! Aleluia, acum suntem oameni ai împărăției care trăiesc viața împărăției în viața de biserică pentru zidirea bisericii. Doamne, venim sub autoritatea Ta și Te luăm pe Tine în calitate de Capul și Împăratul nostru. Credem întru Tine, Doamne, și recunoaștem autoritatea Ta unică în biserică. Fă-ne să ne dăm seama că numai autoritatea împărăției poate introduce biserica. Fie ca să nu exersăm nici o autoritate în afară de cea de a fi una cu Domnul și în Trup în viața de biserică!

Trebuie să trăim viața împărăției în viața de biserică și să exersăm cheile împărăției

Zidirea bisericii nu se face prin gruparea sau organizarea noastră, având lideri și ajutoare adecvate sau având o clădire frumoasă unde să ne întâlnim; din contră, pentru a fi zidiți, trebuie să exersăm cheile împărăției.

Biserica ia ființă prin autoritatea împărăției, și biserica este zidită prin exersarea cheilor împărăției (vezi Mat. 16:18; 18:18; Ioan 20:23).

În Ioan 20:23, Domnul Isus le-a spus discipolilor Săi că lor li s-a dat toată autoritatea, astfel că oricui le vor ierta păcatele, ele vor fi iertate, și celor ce le vor reține păcatele, vor fi reținute.

Cine suntem noi ca să iertăm și să reținem păcatele? Dacă vedem că biserica este domeniul împărăției lui Dumnezeu, exercitând autoritatea împărăției lui Dumnezeu, ne vom da seama că biserica poate lega și dezlega împreună cu cerurile, și biserica poate ierta și reține păcatele.

Acest lucru poate părea prea mult, chiar blasfemiator, căci numai Dumnezeu poate ierta păcatele – iar acest lucru este adevărat, numai Dumnezeu poate ierta păcatele, dar atunci când biserica este una cu Capul, biserica poate exercita autoritatea împărăției pe pământ.

Așa cum Capul are autoritatea de a lega și de a dezlega, tot așa și biserica are această autoritate; la fel cum Capul poate ierta și reține păcatele, la fel poate și biserica să o facă. Însă nu multe biserici au condiția potrivită de a exercita autoritatea împărăției într-o asemenea măsură.

Biserica este reflectarea împărăției lui Dumnezeu din ceruri; nu trebuie să existe nici o diferență sau discrepanță. Fie ca Domnul să recâștige biserica într-o asemenea măsură astăzi!

Biserica nu este doar un loc frumos unde ne putem aduna, discuta și încuraja unii pe alții; mai degrabă, biserica este locul în care autoritatea lui Dumnezeu este exercitată, chiar și în ce privește iertarea păcatelor.

Cu toate acestea, nimeni nu ar trebui să încerce să abuzeze de o astfel de autoritate; dacă nu suntem cei care trăim în realitatea împărăției cerurilor și încercăm să legăm și să dezlegăm, nu vom putea face acest lucru, ci mai degrabă, ne vom confrunta cu probleme.

Atunci când împărăția cerurilor este în stare să-și afirme autoritatea asupra unei cete de credincioși, acei credincioși pot fi zidiți în biserică.

Vedem acest lucru în Efeseni 4:16 – când ne ținem de Capul, suntem zidiți împreună și creștem împreună întru Capul pentru zidirea Trupului. Când Îl luăm pe Cristos ca Cap și Îl păstrăm ca autoritate supremă și unică, doar atunci putem zidi biserica.

Cristos are conducerea unică și, pe măsură ce ținem de El ca și Cap, creștem în El în toate lucrurile. Mintea, emoția, voința, afecțiunile, deciziile și toate lucrurile trebuie să fie guvernate de către Cristos ca și Capul.

În Col. 2:19 ni se spune despre ținerea Capului, din care tot Trupul, fiind bogat alimentat și legat împreună prin intermediul articulațiilor și a încheieturilor, crește cu creșterea lui Dumnezeu. Dacă suntem supuși Capului, avem zidirea Trupului.

Dacă conducerea lui Cristos nu este cunoscută sau recunoscută, cu siguranță nu există nici o zidire în acea biserică.

Scopul grupurilor vitale în viața de biserică este trăirea vieții împărăției – viața de om-Dumnezeu; un grup vital este o reprezentare reală a bisericii.

În Matei 18:15-22 Domnul ne oferă un exemplu de trăire a împărăției în viața de biserică; cineva este ofensat de către un frate păcătos și merge să îl confrunte față în față, iar dacă nu ascultă, aduce pe alți 2-3 martori și, dacă tot nu primește, îl vor spune bisericii. Dacă fratele care păcătuiește refuză să asculte biserica, trebuie considerat ca un păgân și un colector de taxe.

Practicăm acest lucru în viața de biserică? Uneori, putem practica contrariul: putem expune situații în loc să le acoperim și poate că bârfim legat de o problemă în loc să o tratăm.

În situațiile în care un păcătos nu vrea să se pocăiască și să se întoarcă, trebuie să ne exersăm ca biserică în faptul de a fi una cu cerurile pentru a lega pe pământ ceea ce a fost legat în ceruri și a dezlega pe pământ ceea ce a fost dezlegat în ceruri.

Trebuie să avem duhul unui grup vital pentru a-i câștiga pe oameni și a-i restabili (nu ca să-i respingem și să-i punem deoparte) și trebuie să exersăm rugăciunea grupului vital în lupta pentru sfinți.

În practica noastră a grupurilor vitale, trebuie să fim vii, activi și vitali, și trebuie să trăim viața împărăției, viața de om-Dumnezeu, pentru a coopera cu Împăratul în legarea inamicului care îi ține legați pe cei adormiți și slabi, pentru a putea fi restaurați și recuperați.

Doamne Isuse, fie ca să învățăm să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi. Adu-ne cu Tine în recâștigarea bisericii într-o asemenea măsură încât biserica de pe pământ să fie împărăția lui Dumnezeu și exercită cheile împărăției pentru a lega pe pământ ceea ce a fost legat în cer și pentru a dezlega pe pământ ceea ce a fost dezlegat în cer. Amin, Doamne, fie ca împărăția cerurilor să-și poată afirma autoritatea asupra sfinților din biserică, pentru ca biserica să fie zidită. Fie ca toți să învățăm să trăim viața împărăției – viața de om-Dumnezeu, să ne îngrijim și să ne iubim unii pe alții și să dezlegăm și să legăm pe pământ ceea ce a fost deja dezlegat și legat în ceruri pentru ca cei adormiți și slabi să fie recuperați și zidiți!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Live the Kingdom Life in the Church Life under the Authority of the Kingdom (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Împărăția produce biserica și împărăția este realitatea bisericii

02/09/2019 by Credincios in Cristos 5 Comments

Biblia prezintă mai întâi împărăția lui Dumnezeu și apoi biserica; prezența împărăției produce biserica, iar evanghelia împărăției produce biserica ca rezultat al vieții divine.

Săptămâna aceasta, în studiul nostru amănunțit asupra subiectului “Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică”, ajungem la tema “Împărăția și biserica”, care leagă împărăția lui Dumnezeu de viața colectivă a bisericii.

Înțelegerea generală printre mulți credincioși astăzi este că există o separare între împărăția lui Dumnezeu și biserică; când Domnul Isus a venit pe pământ, El a adus împărăția, și în Matei 13, când poporul lui Dumnezeu L-a respins, împărăția a fost suspendată până când Domnul Se va întoarce pentru a aduce împărăția.

Mulți cred că împărăția lui Dumnezeu a fost “suspendată” datorită respingerii poporului Israel, până când Domnul Isus Se va întoarce din nou pentru a aduce împărăția și atunci acesta va fi sfârșitul bisericii și începutul epocii împărăției.

O astfel de înțelegere este incompletă conform revelației din Cuvântul lui Dumnezeu.

Împărăția lui Dumnezeu nu a fost niciodată suspendată; da, poporul evreu L-a respins pe Domnul și împărăția Sa, și în Matei 21:43 Domnul a spus că împărăția este ascunsă de națiunea lui Israel și a fost dată unei națiuni care va produce rod, referindu-se la biserică.

Înainte de înălțarea Domnului Isus, după învierea Sa, El a petrecut patruzeci de zile cu discipolii, vorbind cu ei despre împărăția lui Dumnezeu. Apoi, de-a lungul Noului Testament, apostolii au predicat împărăția lui Dumnezeu și au vorbit despre împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția nu este ceva mai mult din viitor; mai degrabă, în practica și trăirea noastră a vieții de biserică astăzi, noi trăim de fapt în împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția și biserica sunt două aspecte ale aceluiași lucru; împărăția este realitatea bisericii și fără împărăție biserica este o coajă goală.

Biserica este expresia și reprezentarea practică a împărăției; împărăția lui Dumnezeu are nevoie de un mod de a fi exprimată și reprezentată, iar acest lucru are loc prin biserică.

Deci nu ar trebui să separăm împărăția și biserica, gândindu-ne că împărăția este ceva din viitor și biserica este astăzi; din contră, în timp ce trăim în viața de biserică astăzi, noi trăim în împărăție.

Dacă nu vedem relația dintre împărăție și biserică, va exista o mare lipsă în practica noastră a vieții de biserică. Dacă nu vedem cum se raportează împărăția lui Dumnezeu la biserică, putem trece prin viața de biserică într-un mod superficial, fără a fi zidiți în structura bisericii.

Nu ne întâlnim ca o entitate religioasă denumită biserica; mai degrabă, biserica este împărăția lui Dumnezeu și, atunci când slujim în biserică, atingem împărăția lui Dumnezeu.

Evanghelia introduce împărăția lui Dumnezeu și împărăția produce biserica

În Matei 4:23 ni se spune că Isus a venit proclamând evanghelia împărăției; El nu a venit să proclame biserica, ci împărăția lui Dumnezeu și, mai târziu, în Matei 16 El a spus că Își va zidi biserica.

Cristos a venit ca semănătorul seminței vieții, sămânța împărăției; prin predicarea sau proclamarea Sa a evangheliei împărăției, El a câștigat credincioșii, cei mântuiți, ca să fie poporul împărăției, constituenții și materialul de construcție pentru ca El să zidească biserica.

Proclamarea evangheliei împărăției constă în distribuirea vieții divine în poporul ales al lui Dumnezeu pentru a-i produce ca și componente ale împărăției lui Dumnezeu ca să fie membre ale bisericii, adică să fie zidiți de către Cristos.

Viața lui Dumnezeu este împărăția lui Dumnezeu – viața divină este împărăția, iar această viață produce biserica (vezi Ioan 3:3, 5; Mat. 7:14, 21; 19:17, 29; 25:46).

Când L-am chemat pe Domnul și am crezut în El, viața lui Dumnezeu a fost împărțită în noi; această viață este împărăția lui Dumnezeu. Această viață nu doar ne califică să intrăm în împărăția lui Dumnezeu și să fim parte din ea, ci ea și este împărăția lui Dumnezeu. Viața divină este împărăția, iar această viață produce biserica.

Trebuie să ne dăm seama că viața divină pe care am primit-o în momentul regenerării noastre nu doar ne întărește, ne alimentează și ne hrănește, ci este de fapt împărăția lui Dumnezeu.

Acest lucru este similar cu viața noastră omenească – cum putem defini viața noastră omenească? Este ea doar o structură ADN? Nu, viața omenească este întrupată în noi, iar când venim cu toții împreună, suntem totalitatea vieții omenești.

Viața lui Dumnezeu nu este doar un element organic, ci este împărăția lui Dumnezeu și, atunci când vorbim despre împărăție, vorbim despre viața divină în totalitatea ei. Împărăția lui Dumnezeu este viața divină, iar această viață produce biserica.

Cu toate acestea, strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață, și nu mulți sunt cei ce o găsesc (Mat. 7:14).

Împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții pentru ca viața să se miște, să stăpânească și să guverneze astfel încât viața să își îndeplinească scopul, iar acest domeniu este împărăția. Împărăția este un domeniu pentru ca viața divină să se miște și să facă lucruri.

Evanghelia aduce viața divină, iar această viață are un domeniu – care este împărăția; viața divină cu domeniul ei produce biserica (2 Tim. 1:10). Cu toții ar trebui să avem o înțelegere înălțată a ceea ce este biserica.

Este posibil să ne fi dat seama că biserica este cuprinsă și constituită din viața lui Dumnezeu, dar poate că nu am văzut-o într-o asemenea măsură că această viață este de fapt împărăția lui Dumnezeu, iar împărăția lui Dumnezeu este domeniul în care Dumnezeu se mișcă și Își îndeplinește voia Sa.

Evanghelia împărăției produce biserica, deoarece împărăția este viața în sine, și biserica este rezultatul vieții (vezi Mat. 4:23; Fapte 8:12).

Când evanghelia împărăției a fost proclamată de Domnul, El a distribuit viața divină pentru a-i produce pe credincioși ca ei să fie oamenii împărăției, iar aceștia sunt adunați împreună pentru a deveni biserica. Biserica este rezultatul vieții și această viață este împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția este totalitatea vieții, iar această viață produce biserica. Dacă vrem să trăim în viața de biserică potrivită astăzi, trebuie să fim și în viața împărăției, experimentând viața împărăției.

Îți mulțumim Doamne Isuse că ne-ai regenerat cu viața Ta divină pentru a ne face parte din biserică. Aleluia, evanghelia împărăției aduce împărăția lui Dumnezeu, care este domeniul vieții divine, iar împărăția produce biserica. Fie ca să vedem că împărăția lui Dumnezeu este domeniul vieții pentru ca viața divină să se miște, să stăpânească și să guverneze, pentru ca viața să își îndeplinească scopul, iar această împărăție produce biserica. Amin, Doamne, vrem să trăim viața de biserică fiind în viața împărăției, experimentând viața împărăției în biserică!

Împărăția este realitatea bisericii; trăim viața împărăției în viața de biserică

Împărăția lui Dumnezeu este realitatea bisericii; în afara vieții împărăției, nu putem trăi viața de biserică (Mat. 5:3; 16:18-19; Apoc. 1:4-6, 9). Nu vorbim de faptul că biserica este realitatea împărăției, ci că împărăția este realitatea bisericii.

Împărăția produce biserica, împărăția este realitatea bisericii.

După ce Domnul Isus a proclamat evanghelia împărăției în Matei 4, în capitolele 5-7 El a rostit un discurs lung despre constituția împărăției, împărăția lui Dumnezeu cu toate elementele, principiile și caracteristicile sale.

Aici vedem multe aspecte importante ale oamenilor împărăției, cine sunt ei în natura și în influența lor între ceilalți oameni, legea care îi guvernează, faptele lor drepte pe care ar trebui să le exercite, atitudinea față de bogățiile materiale, principiul în relația cu ceilalți, și terenul vieții și lucrării lor.

Acestea sunt diferite aspecte și caracteristici ale vieții împărăției trăite în realitate.

După ce primim evanghelia împărăției, suntem produși ca discipoli ai Domnului, constituenți ai împărăției lui Dumnezeu și membre ale bisericii, și ar trebui să etalăm calitățile și caracteristicile oamenilor împărăției, așa cum sunt descrise în Matei 5-7.

În afara vieții împărăției, nu putem trăi viața de biserică; nu ar trebui să ne gândim că putem trăi viața de biserică prin faptul că ne adunăm împreună, cântăm ceva, citim câteva porțiuni ale cuvântului și ale slujbei, dar fără viața împărăției.

Împărăția este realitatea bisericii și putem trăi viața de biserică trăind viața împărăției. Realitatea împărăției cerurilor (Mat. 5-7) este conținutul vieții de biserică; fără realitatea împărăției, biserica este goală.

Prin urmare, din moment ce viața împărăției rezultă în viața de biserică, când trăim în mod colectiv în viața împărăției, noi trăim spontan viața de biserică.

În Romani 14, după ce Pavel vorbește despre practicarea vieții de biserică în primirea credincioșilor prin exercitarea generalității și prin primirea lor chiar așa cum îi primește Dumnezeu, Pavel a spus în versetul 17 că împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Dreptatea se referă la faptul de a fi strict cu noi înșine, trăirea unei vieți stricte înaintea lui Dumnezeu. Pacea este relația pe care o căutăm cu toți ceilalți credincioși ca membre în Trup. Bucuria este condiția pe care ar trebui să o avem înaintea lui Dumnezeu.

Aceasta este viața de biserică, care este viața împărăției; în viața de biserică trebuie să trăim viața împărăției, ceea ce înseamnă că trebuie să fim drepți față de noi înșine, pașnici cu ceilalți și plini de bucurie față de Dumnezeu.

Dacă vrem să avem realitatea împărăției ca și conținut al vieții noastre de biserică, trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca viață și ca rezervă de viață; prin distribuirea Dumnezeului Triunic în ființa noastră, Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos ca viața noastră.

Trebuie să ne deschidem zilnic Domnului, să Îl savurăm, să chemăm numele Său, să rămânem în prezența Sa, să avem părtășie cu El și să Îi permitem să lucreze în noi pentru a-Și distribui tot ceea ce este El, tot ceea ce are, tot ceea ce a făcut, și tot ceea ce face El în ființa noastră.

Rezultatul spontan a acestei distribuiri este viața împărăției, și această viață a împărăției va fi viața noastră de biserică.

Doamne Isuse, vrem ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi. Ne deschidem Ție, chemăm numele Tău și vrem să rămânem în prezența Ta, să avem părtășie cu Tine și să-Ți permitem să lucrezi în noi pentru a distribui tot ceea ce ești și ai făcut în ființa noastră. Păstrează-ne sub distribuirea Ta divină pentru ca noi să trăim viața împărăției în viața de biserică. Fie ca viața noastră să fie strictă față de noi înșine, pașnică față de ceilalți și plină de bucurie înaintea lui Dumnezeu. Amin, Doamne Isuse, fie ca să trăim viața împărăției în viața de biserică astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Kingdom brings forth the Church and the Kingdom is the Reality of the Church (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Dumnezeu Lucrează în Secretul Ființei Noastre: spunem Amin vocii Sale Blândă și Liniștită din interior

01/09/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Dacă studiem cu atenție scripturile, ne vom da seama că Dumnezeu are un fel de temperament căruia nu îi place ostentația; Lui Îi place să lucreze în secret, mai degrabă decât în mod deschis, și El este în noi ca o voce blândă și liniștită la care trebuie să spunem Amin.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care se ascunde; El a creat întregul univers în toată măreția acestuia, însă S-a ascuns în acesta și nu este ușor să-L găsești.

Deși El Însuși a devenit un om, El nu a venit în splendoare și măreție ca toți să-L vadă și I să se închine; din contră, El a venit ca un om smerit, un tâmplar, și a lucrat într-un mod de rând până când a împlinit vârsta de treizeci de ani.

Fața Sa nu era plăcută la privit, ci era mai degrabă marcată și chiar desfigurată, iar ceilalți nici nu se gândeau că Dumnezeul infinit ar fi locuit în El.

După ce Domnul Isus S-a manifestat în glorie înaintea lui Petru, Iacov și Ioan, El le-a poruncit să nu spună nimănui despre această viziune până când Fiul Omului va fi înviat din morți (Mat. 17:1-9). Gloria divină locuia în El, dar Lui nu I-a plăcut să o afișeze în mod deschis sau să o arate altora.

După ce a înviat, i S-a arătat Mariei, care Îl căuta cu dragoste și plângea, însă ea nu L-a recunoscut; ea a crezut că era grădinarul, până când El a chemat-o pe nume, Maria (Ioan 20:14-17).

Apoi, când cei doi ucenici coborau pe drumul lor spre Emaus din Ierusalim, Isus li s-a alăturat și a început să le vorbească, iar ei nu L-au recunoscut; ei nu și-au dat seama că El era Isus atunci când le-a deschis Scripturile ca să le arate că era necesar ca Cristos să sufere toate aceste lucruri și să intre în gloria Sa (vezi Luca 24:13-37).

Numai atunci când El a binecuvântat și a frânt pâinea, și-au dat ei seama că El este Domnul și au spus: Nu ne ardea inima în noi în timp ce ne vorbea pe drum și ne-a deschis Scripturile?

Apoi, Toma, care a ratat prima întâlnire în înviere, a spus că nu crede că Isus a înviat din morți până când el însuși nu Îl vede și Îl atinge; astfel că Domnul a venit din nou la ucenici și Toma a crezut, dar Domnul a spus: Binecuvântați sunt cei ce nu văd și totuși cred (Ioan 20:24-29).

În final, trebuie să fim avertizați de istorisirea din Isaia 39:2-8, unde Ezechia, care tocmai a fost vindecat de Domnul, a primit darurile împăratului Babilonului și le-a arătat mesagerilor lui toate bogățiile sale și tot ce avea în casa și împărăția lui.

Când Isaia a venit și l-a întrebat ce au vrut oamenii aceștia, Ezechia i-a zis totul, iar Isaia a spus că vor veni zile când tot ce este în casa împăratului și tot ceea ce părinții lui au adunat ca comori vor fi duse în Babilon – nimic nu va fi lăsat în urmă.

Nu ar trebui să expunem tot ce savurăm și experimentăm din Domnul altora; mai degrabă trebuie să avem experiențe secrete din Cristos, să Îl savurăm și să Îl căutăm în secret, și chiar și atunci când avem părtășie cu ceilalți, trebuie să ne dăm seama ce să nu vorbim și ce subiect să deschidem.

Ar trebui să trăim prin viața și natura ascunsă a Tatălui nostru și să avem întotdeauna niște experiențe secrete ale lui Cristos.

Să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu; lucrarea Sa cea mai sigură se face în secretul ființei noastre

Trebuie să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu; nu ar trebui să ne gândim că numai minunile, viziunile puternice și revelațiile mărețe sunt de la Dumnezeu, ci să ne dăm seama că El lucrează în secretul ființei noastre.

Lucrarea cea mai sigură a lui Dumnezeu se face în secretul ființei noastre.

El intră în noi ca sămânța împărăției și crește în noi; apoi, El caută să Își facă domiciliul în inima noastră prin credință (Efeseni 3:16), și face acest lucru în secretul ființei noastre, nu în mod deschis.

Cu cât slujim mai mult Domnului și cu cât mai mult rămânem în El, cu atât mai mult ne dăm seama că Dumnezeu este un Dumnezeu foarte tăcut; El este atât de tăcut încât prezența Sa este deseori nedeslușită.

Cel mai puternic mod de activitate a lui Dumnezeu este o voce blândă ascunsă în interiorul ființei noastre, ceva atât de firav încât nu o putem distinge prea ușor de propriile noastre impresii.

Uneori, din ființa noastră cea mai intimă vine o ușoară sugestie, un simțământ, o voce sau câteva cuvinte, cum ar fi: Aceasta este viața ta naturală – nu fă asta, acest lucru trebuie pus pe cruce! Poate credem că suntem noi înșine, căci acestea sunt cuvinte aproape nedefinite, dar aceste cuvinte sunt indicii ale celei mai pozitive activități a lui Dumnezeu în noi.

De multe ori credem că noi suntem cei care spunem aceste lucruri, că aceasta este propria noastră gândire, dar dacă acordăm atenție vocii blânde din noi, vom savura lucrarea Sa cea mai sigură, care se face în secretul ființei noastre.

Trebuie să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu. Cel mai intim mod de a ne călăuzi este atât de natural și normal încât abia percepem că El ne călăuzește, dar totuși El cumva o face.

Când Dumnezeu a venit în Fiul, singurul Fiu născut a venit cu scopul să Îl declare pe Dumnezeu, totuși El L-a ascuns pe Dumnezeu într-o viață umană a cărei aparență a fost “desfigurată”, o viață umană care nu avea “o formă atrăgătoare și nici măreție” (vezi Isaia 52:14; 53:2).

Nu acesta este modul în care noi am fi venit prin încarnare; noi am fi venit într-o formă atrăgătoare și cu măreție…

Dar El a venit din Galileea, o provincie nesemnificativă, și din Nazaret, un orășel, despre care iudeii spuneau că nici un profet sau persoană cu renume nu a venit vreodată de acolo (vezi Ioan 1:46; 7:52).

Astfel, când Domnul S-a arătat, a fost dificil ca oamenii să creadă că Dumnezeu era prezent în El; chiar le era greu să creadă că El era un profet de la Dumnezeu, și totuși Dumnezeu a fost ascuns în Isus din Nazaret și în El toată plinătatea Dumnezeirii i-a făcut plăcere să locuiască (Coloseni 2:9).

De asemenea, Isus din Nazaret a aparținut unei case sărace și a crescut pentru a fi tâmplar până la vârsta de treizeci de ani; cine ar fi crezut vreodată că în El locuia Dumnezeul infinit? Trebuie să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu și să înțelegem că lucrarea Sa cea mai sigură se face în secretul ființei noastre, nu doar la exterior sau într-un mod spectaculos.

Doamne Isuse, fie ca să ne dăm seama de natura ascunsă a lucrării lui Dumnezeu pentru a vedea că lucrarea cea mai sigură a lui Dumnezeu se face în secretul ființei noastre. Fie ca noi să nu mai credem că doar influențele puternice, viziunile extraordinare, revelațiile mărețe și minunile sunt de la Dumnezeu. Fie ca să înțelegem că prezența lui Dumnezeu este în noi și că El este Cel tăcut și adesea nedeslușit în noi. Doamne, fie ca noi să urmăm calea Ta cea mai intimă de a ne călăuzi și să cooperăm cu activitatea lăuntrică a lui Dumnezeu ca să putem primi călăuzirea Ta.

Dumnezeu lucrează în secret, mai degrabă decât în mod deschis, iar noi cooperăm spunând Amin la vocea Sa blândă, liniștită din interior

Biblia ne arată că Dumnezeu săvârșește minuni, face lucruri mari și este măreț și atotputernic; totuși, dacă studiem cu atenție scripturile, ne vom da seama că temperamentului Său nu îi place ostentația.

Lui Dumnezeu Îi place să lucreze în secret, mai degrabă decât într-un mod deschis. Nouă ne-ar plăcea ca Dumnezeu să facă lucruri mari în noi și pentru noi ca să putem spune altora ce face El pentru noi, dar lucrarea cea mai sigură a lui Dumnezeu este în secretul ființei noastre.

Este o minune și un mister faptul că noi credincioșii în Cristos Îl iubim pe Cel pe care nu L-am văzut (1 Petru 1:8); noi nu L-am văzut fizic, totuși Îl iubim și exultăm cu o bucurie de negrăit și plină de glorie.

Deși Cristos este în mijlocul oamenilor, El nu Se arată oamenilor; El locuiește în noi și totuși de multe ori Își ascunde conștiența locuirii Sale lăuntrice.

De la învierea Domnului și până în ziua de azi, disciplina principală pentru noi, urmașii Săi, a venit de-a lungul liniei cunoașterii Sale ca un Dumnezeu care Se ascunde.

Totul în economia lui Dumnezeu se află în atmosfera și realitatea nevăzută a credinței; Cristos ca centralitate și universalitate a economiei lui Dumnezeu nu este în realitatea văzută, ci în credință (vezi 2 Cor. 4:13, 16-18; 5:7; Evrei 11:1; Efeseni 3:17a; 1 Timotei 1:4b).

Lucrurile pe care le vedem sunt temporare, dar lucrurile care nu sunt văzute sunt eterne; trebuie să ne exersăm duhul de credință pentru a crede în Domnul și pentru a-L experimenta pe El. Trebuie să ne exersăm duhul pentru a savura lucrurile nevăzute ale bogățiilor lui Cristos în economia eternă a lui Dumnezeu.

Când suntem cei mai conștienți de propria neputință, Dumnezeu este Cel mai puternic prezent (vezi 2 Cor. 12:9-10).

Pavel L-a implorat pe Domnul de trei ori să îndepărteze țepușul din carnea lui, dar Domnul i-a spus: Harul Meu îți este suficient, căci puterea Mea este perfectată în slăbiciune.

Atunci când suntem slabi, suntem puternici în Domnul pentru că El este puternic în noi; atunci când credem că nu putem face nimic, Domnul este puternic în noi în noua noastră ființă interioară.

Dumnezeul care se ascunde este la lucru în viața noastră și lucrează cu putere; Dumnezeu lucrează în secret, mai degrabă decât în mod deschis, și putem coopera cu El spunând Amin la vocea Sa blândă și liniștită din interior.

Responsabilitatea noastră ca oameni ai împărăției cerești este să cooperăm cu Domnul răspunzând vocii Sale interioare; vocea blândă și liniștită a Domnului din noi, vocea care pare așa de mult a fi o parte din simțămintele noastre încât nu o mai recunoaștem deloc; acesta este Domnul care ne vorbește.

Acelei voci detectată în părțile cele mai lăuntrice ale ființei noastre, trebuie să-i spunem Amin, căci acolo, în secret și fără încetare, Dumnezeul care se ascunde lucrează.

De multe ori Domnul din noi ne vorbește, dar noi credem că sunt propriile noastre simțăminte sau gânduri; din acest motiv trebuie să ne exersăm duhul ca să ne dăm seama că Dumnezeu lucrează în secret, mai degrabă decât în mod deschis, și să cooperăm cu El spunând Amin la vocii Sale blândă și liniștită din interior.

Doamne Isuse, nu Te-am văzut cu ochii noștri fizici, dar noi credem în Tine și Te iubim! Credem că ești înlăuntrul nostru și că Îți place să lucrezi în secret, mai degrabă decât în mod deschis. Ne deschidem lucrării Tale în noi. Atunci când suntem slabi, suntem puternici în Tine; când nu putem face nimic, Tu lucrezi în noi. Doamne, fie ca să Te cunoaștem în calitate de Dumnezeul care Se ascunde și care lucrează în viața noastră. Vrem să cooperăm cu Tine, Doamne, răspunzând vocii Tale lăuntrice. Vrem să spunem Amin la vocea Ta blândă și liniștită, care pare atât de mult ca parte din propriile noastre simțăminte, încât de multe ori nu o mai recunoaștem ca voce. Iubite Doamne, noi Te iubim!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, God Works in the Secret of our being: we say Amen to His Gentle, Quiet Voice within (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 2 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care Se ascunde; El face multe lucruri, dar Se ascunde

29/08/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care Se ascunde; dispoziția Sa este una ascunsă și Lui nu Îi face plăcere manifestarea exterioară, ci Îi place să lucreze în secret și să facă lucrurile în mod ascuns, nu în mod deschis.

Acesta este motivul pentru care noi, ca oameni ai împărăției, trebuie să petrecem timp în secret cu Dumnezeul nostru, căci El vede în secret și îi răsplătește pe cei care Îl caută în secret.

S-ar putea să vrem ca Dumnezeu să facă multe lucruri în mod deschis și exterior pentru noi și mulți cred că Dumnezeul nostru este real doar atunci când Își manifestă puterea și autoritatea Sa de a face lucruri în mediul nostru pentru noi.

Dar Dumnezeul nostru preferă să fie ascuns și secret; întregul univers indică faptul că Dumnezeu este ascuns, El este secret și, dacă Îl căutăm pe Dumnezeu, trebuie să-L căutăm în secret.

Îl putem vedea pe Dumnezeu în univers într-un mod deschis? Nu. Îl putem percepe pe Dumnezeu cu simțurile noastre fizice? Nu, nu putem. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care Se ascunde; El este un Dumnezeu care nu privește la lucrurile exterioare ci la inimă, în secret.

Dar noi, prin natura noastră, vrem să avem ceva exterior, ceva manifestat; credem că, dacă credem în Dumnezeu și Îl urmăm, El trebuie să facă anumite lucruri supranaturale pentru noi, și putem chiar să căutăm să vedem unele miracole de la El.

El poate face câteva miracole pentru noi – și nu negăm faptul că Dumnezeu poate face astfel de lucruri, dar, în același timp, El vrea ca noi să practicăm trăirea unei vieți ascunse cu El.

Dacă tot ce avem este creșterea în viață într-un mod deschis, exterior și vizibil, atunci creșterea noastră în viața divină nu este chiar atât de reală. Nu este sănătos să ne etalăm în faptele noastre drepte; dacă facem așa ceva, nu suntem sănătoși și creșterea noastră în viață este foarte frustrată.

Indiferent dacă suntem împreună cu sfinții sau cu soțul sau soția noastră, fie că suntem la întâlniri mari sau mici, nu este bine să ne etalăm sau să expunem ceea ce am experimentat din Cristos, și este bine să nu ne etalăm în faptele noastre drepte.

Domnul Isus a condamnat ipocrizia fariseilor și a cărturarilor, care stăteau la colțul străzii atunci când se rugau ca să fie văzuți de toată lumea. Când ne rugăm ca să ne vadă alții, rugăciunile noastre pot fi auzite și apreciate de alții, dar Tatăl nu ne va răspunde rugăciunilor.

Ca popor al împărăției, trebuie să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru ceresc și trebuie să avem mult timp în secret cu Domnul.

Este posibil chiar să trebuiască să stabilim câteva momente pe parcursul zilei în care să fim singuri cu Domnul; trebuie să avem momente de rugăciune și părtășie cu El în secret.

Dumnezeul nostru este nu doar atotputernic, drept și plin de har, ci și un Dumnezeu care Se ascunde

Isaia a rostit o declarație foarte interesantă și profundă în Isaia 45:15 când a spus: Cu adevărat, Tu ești un Dumnezeu care Se ascunde, / O, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorul. Aceasta este o afirmație categorică; el nu rostea cuvinte goale sau ceva ce și-a imaginat, ci mai degrabă, pe baza faptelor pe care le-a văzut, el a ajuns la această concluzie.

Isaia a văzut ce a făcut Domnul pentru poporul Său; a văzut ce s-a întâmplat cu Israel sub mâna lui Dumnezeu și a văzut experiențele poporului lui Dumnezeu. Concluzia sa, după ce a văzut faptele și a observat ce face Dumnezeu cu poporul Său și în poporul Său, a fost că Dumnezeu este un Dumnezeu care Se ascunde.

Dumnezeu a făcut nenumărate lucruri în mijlocul copiilor lui Israel și, de asemenea, a făcut nenumărate lucruri în viețile lor personale, totuși El nu a fost exterior sau deschis, ci S-a ascuns. Dumnezeu a lucrat fără încetare în și printre poporul Său, totuși El a fost întotdeauna ascuns.

Poporul lui Israel a văzut și a apreciat lucrările exterioare ale lui Dumnezeu, dar ei erau cu adevărat ignoranți în ce privește faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu care Se ascunde.

La fel este și cu noi în viața noastră creștină. Este posibil să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca Cel Atotputernic, Cel suveran, Cel drept și Cel care este plin de har și compasiune, dar este posibil să nu-L cunoaștem ca pe Dumnezeul care Se ascunde.

În Biblie există o carte – cartea Estera – care nu menționează nici măcar o dată numele lui Dumnezeu. În această carte, Dumnezeu este un Dumnezeu ascuns; El face multe lucruri și folosește multe persoane și situații, dar El Se ascunde.

Dumnezeul care l-a ales pe Israel ca popor ales al Său devine un Dumnezeu ascuns pentru ei pentru a se îngriji de ei în secret și pentru a-i salva în timp ce acționa în secret în timpul captivității lor între națiunile păgâne.

În această carte vedem cum anume este ascuns Dumnezeu – deși El a creat toate lucrurile și poate fi văzut în creație, și deși El este îndurător și atotputernic, Îi place să Se ascundă în timp ce Se îngrijește de poporul Său în secret.

Trebuie să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca pe Dumnezeul care Se ascunde.

Credincioșii ar putea să-L cunoască pe Dumnezeu ca fiind Cel Atotputernic, Cel drept, Cel plin de har și compasiune, dar ca și Cel care Se ascunde, le este necunoscut.

S-ar putea să vrem ca Dumnezeu să vină și să schimbe cutare situație sau să înlăture un anumit lucru din mediul nostru, sau ne putem dori ca El să vină să ne vindece, să ne dea cutare lucru, să ne îngrijească și să facă lucrurile exterioare pentru noi.

Dar cum rămâne cu faptul de a-L cunoaște ca pe Dumnezeul care Se ascunde? Ne dăm oare seama că până și în viața noastră, Dumnezeu S-a îngrijit de noi, ne-a păstorit și ne-a alimentat, totuși El nu S-a manifestat când a făcut-o?

Ne dăm oare seama că Dumnezeu lucrează în viața noastră și face multe lucruri pentru a ne îngriji, a ne alimenta, a ne păstori și a ne duce mai departe cu El, totuși nu Se manifestă în mod deschis făcând acest lucru? Fie ca să învățăm să ne deschidem Domnului și să ne întoarcem întreaga noastră ființă către El în timp ce ne rugăm:

Doamne, vrem să Te cunoaștem nu doar ca Dumnezeul atotputernic, Dumnezeul cel drept și îndurător și Dumnezeul compasiunilor, ci și ca Dumnezeul care Se ascunde. Salvează-ne din faptul de a căuta semne și miracole exterioare de la Tine și adu-ne într-o cunoaștere adâncă, personală și intimă a Persoanei Tale și a ceea ce Tu faci în secret. Doamne, fie ca să învățăm să petrecem mult timp în privat cu Tine, ca să Te cunoaștem ca Dumnezeul care Se ascunde. Fie ca să învățăm să apreciem persoana Ta și tot ceea ce faci pentru noi și în noi în calitate de Cel ce nu se manifestă pe Sine Însuși!

Dumnezeu face nenumărate lucruri între noi și pentru noi, și totuși El Se ascunde

Cu toții trebuie să recunoaștem că, atunci când analizăm istoria și experiența noastră, Dumnezeu a făcut multe lucruri pentru noi – atât pentru fiecare din noi cât și pentru familia noastră, pentru biserică, pentru societate, pentru țară și pentru întreaga lume; totuși El Se ascunde.

Dumnezeu face nenumărate lucruri în mijlocul poporului Său și în viața lor personală, dar El este un Dumnezeu care Se ascunde, căci El Se tăinuiește. Lui Dumnezeu Îi place tăinuirea, dar nouă ne place afișarea; Dumnezeu nu Își dorește manifestările exterioare, însă noi nu suntem mulțumiți fără ele.

Este aproape ca și cum personalitățile noastre – personalitatea omului și personalitatea lui Dumnezeu – sunt diametral opuse. Dispoziția divină – care este una de tăinuire, ascundere și secret – constituie un proces măreț și un test pentru noi.

Un bun exemplu în acest sens este Ilie, care a fost un om care avea aceleași simțăminte ca noi (Iacov 5:17), dar care nu a putut trece testul lui Dumnezeu în calitate de Cel care Se ascunde.

Când era pe muntele Carmel și Dumnezeu a trimis foc din cer pentru a consuma ofranda, i-a fost clar că Dumnezeu era cu el, dar când era persecutat și căutat ca să fie ucis pentru că era un profet al lui Dumnezeu, și Dumnezeu nu S-a manifestat, Ilie nu a putut îndura acest lucru (vezi 1 Împărați 1-10).

El a intrat într-o peșteră și a strigat către Dumnezeu; Dumnezeu a venit la el și l-a întrebat: Ce faci aici, Ilie? Ilie a crezut că era foarte gelos pentru Iehova, însă copiii lui Israel au părăsit legământul Său, I-au aruncat altarele și i-a trecut pe profeții Săi prin sabie, și doar el, Ilie, a rămas, și toți caută să-i ia viața.

Dumnezeu cunoștea dificultatea lui Ilie, și El știa că Ilie voia ca Dumnezeu să Se manifeste, însă El a vrut ca el să-L cunoască ca pe Dumnezeul care Se ascunde.

Astfel, Dumnezeu i-a dat o demonstrație: a venit un vânt mare, puternic, dar Dumnezeu nu era în acesta; apoi a venit un cutremur, dar Dumnezeu nu era în acesta; apoi a venit un foc și Dumnezeu încă nu era în acesta. În cele din urmă, după foc a venit un glas delicat și liniștit, și Domnul era în acesta (v. 12).

Dumnezeu nu se află în lucrurile mari și miraculoase – El este într-un glas delicat și liniștit; mai ales în epoca Noului Testament, Dumnezeu vorbește poporului Său nu prin tunet și foc, ci într-un mod delicat și liniștit prin ungerea interioară (1 Ioan 2:27).

Dumnezeu ne vorbește și ne conduce prin mișcarea, funcționarea, operarea și saturarea Duhului compus care locuiește în duhul nostru, care ne saturează sufletul pentru a ne da un simțământ direct al lui Dumnezeu și al stăpânirii Sale în noi.

Ilie I-a spus lui Dumnezeu că el era singurul fidel care a rămas, dar Dumnezeu i-a răspuns lui Ilie cu multă delicatețe, spunându-i că a păstrat pentru El Însuși șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul în fața lui Baal (1 Împărați 19:18; cf. Romani 11:2-5).

Ilie a evaluat situația doar cu ceea ce putea vedea, dar Dumnezeu este un Dumnezeu care Se ascunde, și El Și-a păstrat în mod secret pentru El Însuși șapte mii de biruitori care nu și-au plecat genunchiul în fața lui Baal.

Activitatea lui Dumnezeu a fost atât de ascunsă încât nici chiar profetul Ilie nu a știut nimic despre ea.

Dumnezeu face multe lucruri în secret și este posibil să nu ne dezvăluie ceea ce face în mod ascuns; trebuie să-L cunoaștem ca fiind Dumnezeul care Se ascunde.

Doamne Isuse, fie ca să Te cunoaștem ca fiind Cel care nu numai că face lucruri în mod exterior pentru noi, dar căruia Îi place să Se ascundă și să nu facă o paradă din ceea ce face. Îți mulțumim, Doamne, că Tu nu îți dorești manifestări exterioare sau paradă, ci vrei să locuiești în inima noastră și să ne vorbești în interior ca ungerea interioară. Îți mulțumim pentru nenumăratele lucruri pe care le faci printre noi și în noi; Tu ești un Dumnezeu care Se tăinuiește, totuși Tu lucrezi și faci în permanență lucruri în noi și pentru noi. Fie ca să Te cunoaștem și să ne încredem în Tine ca Dumnezeul care Se ascunde.

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our God is a God who Hides Himself; He does many Things, but He Conceals Himself (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 2 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să practicăm trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu prin trăirea vieții ascunse a Tatălui nostru

28/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În calitate de credincioși în Cristos, suntem cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și, ca oameni ai împărăției, trebuie să practicăm trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu, adică trebuie să învățăm să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Principiul poporului împărăției este acela că trăiesc o viață ascunsă – nu își îndeplinesc faptele drepte înaintea oamenilor; când dau (fac milostenie), se roagă sau postesc, ei nu fac acest lucru pentru ca omul să le poată vedea, ci în secret, pentru ca Tatăl lor ceresc să le vadă.

Împărăția lui Dumnezeu este un domeniu diferit de cel natural; în domeniul natural, când cineva face ceva bun și lăudabil, trebuie să arate și să spună tuturor, astfel încât să primească laudele.

Dar în împărăția lui Dumnezeu noi nu facem faptele noastre drepte înaintea oamenilor, ci mai degrabă facem lucrurile în secret, înaintea Tatălui nostru, pentru ca Tatăl nostru care vede în secret să ne răsplătească.

Aceasta ar trebui să fie norma în rândul tuturor credincioșilor în Cristos și în toate bisericile; cu toate acestea, în multe locuri în care credincioșii se întâlnesc, acest lucru nu este practicat. Mai degrabă, există o mare paradă pentru cei care dau bani bisericii, iar binefăcătorii și donatorii sunt recunoscuți și lăudați.

Dar noi ar trebui să revenim la Cuvântul lui Dumnezeu și să practicăm ceea ce a spus Cuvântul; Domnul, în Matei 6, a spus în mod repetat, “în secret”, atunci când a vorbit despre dăruirea, rugăciunea și postul oamenilor împărăției.

Viața împărăției pe care am primit-o este o viață ascunsă – nu este ceva ce afișăm sau arătăm în mod deschis, ci ceva interior, ceva ce trăim în privat, ceva misterios.

Dumnezeu Însuși este ascuns, misterios și nevăzut; nu L-am văzut pe Dumnezeu cu ochii noștri umani, totuși credem întru El și suntem umpluți cu bucurie de nedescris și plini de glorie. Trebuie să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru, ca să putem trăi viața împărăției ca oameni ai împărăției.

Ca oameni ai împărăției ne îngrijim nu de ceea ce izbesc ochii, de recunoașterea sau aprecierea omului, ci trăim și ne îngrijim de prezența secretă și ascunsă a Tatălui.

El vrea ca noi să petrecem timp personal cu El în cuvântul Său și în rugăciune; El vrea ca să intrăm în camera noastră privată, să închidem ușa și să ne rugăm Tatălui nostru care este în secret.

Fie ca să fim mântuiți de afișarea sinelui și a cărnii; fie ca să fim mântuiți de o viață de spectacol, adică să facem o paradă exterioară a lucrurilor pe care le facem pentru Dumnezeu, și toate acestea fără să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Fie ca să trăim într-un duh golit și umil și fie ca inima noastră să fie pură și ingenuă, în timp ce trăim sub stăpânirea cerească a împărăției, astfel încât carnea și sinele nostru să nu fie manifestate sau exprimate, ci să facem toate lucrurile în duh pentru a-i face plăcere Tatălui nostru ceresc.

Să avem o creștere secretă în viață și să trăim o viață ascunsă cu Domnul în duh

Dacă creșterea noastră în viață este numai exterioară ca ceilalți să o vadă, aceasta nu este o creștere reală; trebuie să avem o creștere secretă în viață, niște experiențe secrete din Cristos.

În calitate de oameni ai împărăției, trebuie să ne rugăm Domnului, să ne închinăm Domnului, să-L contactăm pe Domnul și să avem părtășie cu Domnul într-un mod secret, nu în mod deschis. Îl contactăm pe Domnul și ne rugăm nu pentru că vrem o răsplată de la El, ci pentru că Îl iubim și vrem să petrecem timp cu Tatăl nostru ceresc, pe care nu L-am văzut, dar Îl iubim și Îl savurăm.

Viața noastră cu Domnul trebuie să fie o viață ascunsă și secretă, o viață în privat; nici măcar cei mai apropiați de noi nu ar trebui să știe sau să înțeleagă ce facem.

Când Domnul a vorbit despre dăruirea noastră, El a spus în Matei 6 ca mâna noastră stângă nu ar trebui să știe ce face mâna noastră dreaptă, ceea ce implică dăruire în secret.

Când avem experiențe secrete cu Domnul, ceva despre care nu vorbim altora și cu care nu ne lăudăm înaintea oamenilor, astfel de experiențe determină ca elementul lui Cristos să crească în noi și în același timp omoară sinele nostru și carnea noastră.

S-ar putea să credem că mânia și pofta noastră sunt urâte și că trebuie să le tratăm, dar sinele și carnea noastră sunt cele mai urâte, mai ales atunci când încearcă să facă bine și să obțină gloria.

Ceea ce ne frustrează în creșterea în viață este sinele; sinele iubește să fie glorificat și privit, și sinelui îi place să fie recunoscut și apreciat.

Dar ar trebui să renegăm sinele rugându-ne mult – totuși fără să-i anunțăm pe alții despre cât de mult ne rugăm; ar trebui să renegăm sinele dăruind și postind fără să facem paradă din acest lucru, fără să le menționăm.

Ca oameni ai împărăției, trebuie să trăim o viață ascunsă cu Domnul în duh, având o creștere secretă în viață și experiențe secrete cu Domnul pentru împărăția lui Dumnezeu.

Dacă le spunem mereu altora cât de mult ne rugăm sau dăruim, ne pierdem răsplata, iar creșterea noastră în viață nu este sănătoasă; dar dacă Îl căutăm pe Domnul, avem părtășie cu El, ne rugăm, dăruim și postim în secret, atunci există o creștere sănătoasă în viață, o creștere care vine de la Dumnezeu și nu de la om sau înaintea omului.

De fiecare dată când ne etalăm cu faptele noastre drepte, nu suntem sănătoși, pentru că o astfel de etalare frustrează foarte mult creșterea noastră în viață.

Ca oameni ai împărăției, trebuie să avem o experiență de rugăciune în camera noastră privată, contactându-L pe Tatăl nostru ceresc în secret, experimentând o savurare secretă a Tatălui și primind un răspuns secret de la El (Mat. 6:6).

Doamne Isuse, dorim să avem o creștere adecvată și sănătoasă în viața divină, având multe experiențe secrete din Cristos, multă savurare secretă a Tatălui și multe răspunsuri secrete de la El. Fie ca trăirea și faptele noastre să fie făcute înaintea Tatălui nostru ceresc și nu înaintea oamenilor. Fie ca să trăim viața împărăției, contactându-L pe Tatăl în secret, rugându-ne în secret și făcând faptele noastre drepte în secret, trăind prin viața ascunsă a Tatălui nostru, pentru a-I face plăcere Tatălui. Să nu ne etalăm în faptele noastre drepte, ci să renegăm sinele având o viață ascunsă cu Dumnezeu în duh.

Practicăm trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu prin trăirea vieții ascunse a Tatălui nostru

Noi, credincioșii, suntem oameni misterioși; credem în Cineva pe care nu L-am văzut niciodată cu ochii noștri și nu L-am atins niciodată cu mâinile noastre, și iubim pe Cineva pe care cele cinci simțuri ale noastre nu pot percepe.

Universul indică faptul că Dumnezeu este ascuns – El este secret; El nu poate fi văzut prin telescop, El nu poate fi atins prin încercarea sau atingerea omului și nu poate fi perceput de simțurile noastre fizice.

Cu toate acestea, Îl iubim, credem în El și suntem în împărăția Sa, împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut multe lucruri mărețe, cu toate acestea nu suntem conștienți de ele; El a făcut atât de multe pentru fiecare dintre noi, dar nu suntem conștienți că El le-a făcut.

Este posibil să fi văzut unele dintre lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu, dar nici unul dintre noi nu L-a văzut vreodată pe El deoarece El este întotdeauna ascuns, întotdeauna secret. Un astfel de Dumnezeu cu o viață și o natură secretă a intrat în noi, iar singurul mod în care putem trăi viața împărăției este prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Viața lui Dumnezeu în noi are o viață și o natură secretă; când facem ceva în și prin viața divină, vom rămâne ascunși și nu vom face paradă. Viața omenească adoră să facă paradă, un spectacol public, dar viața lui Dumnezeu este întotdeauna ascunsă.

Un ipocrit este cineva care are o manifestare exterioară fără a avea nimic în interior; tot ce are el este parada exterioară, dar nu există realitate în interior. Acest lucru este contrar naturii lui Dumnezeu și vieții Sale ascunse.

Cu toate acestea, asta este ceea ce fac creștinii de multe ori – ei fac un spectacol, încearcă tot posibilul să afișeze ceva la exterior, fără realitate la interior. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim recâștigați la experimentarea potrivită a lui Cristos conform cuvântului lui Dumnezeu și să ne dăm seama că, pentru a practica trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu, trebuie să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Dumnezeul nostru are atât de multe lucruri în El Însuși, dar numai puține sunt manifestate; El face atât de multe lucruri, dar putem vedea doar o mică parte din ele.

Dacă trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru, ne putem ruga mult – totuși alții nu vor ști cât ne-am rugat; s-ar putea să dăm mult, dar alții nu vor ști acest lucru; s-ar putea să facem și alte fapte drepte, dar alții nu vor fi conștienți de ele, deoarece le facem pentru a-I face plăcere Tatălui nostru ceresc.

Dacă suntem serioși în ce privește faptul că suntem oamenii împărăției din împărăția cerească, trebuie să învățăm să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru.

Nu ar trebui să trăim prin viața noastră naturală – care dorește întotdeauna să facă o paradă din ea însăși; ar trebui să trăim prin viața ascunsă a Tatălui, și ceea ce facem să fie în secret, ascuns de ochii altora. O, Doamne Isuse!

Fie ca să fim adevărații oameni ai împărăției care Îl caută pe Dumnezeu în privat, să trăim o viață ascunsă cu Dumnezeu și să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru!

Fie ca să ne dăm seama că nu putem face acest lucru prin viața noastră naturală, deoarece vieții noastre naturale îi place să arate altora și să facă paradă; fie ca să ne întoarcem către Domnul, să-L contactăm, să-L căutăm, să avem părtășie cu El, să ne rugăm Lui și să trăim prin viața ascunsă a Tatălui nostru!

Doamne Isuse, vrem să practicăm trăirea unei vieți ascunse cu Dumnezeu trăind prin viața ascunsă a Tatălui nostru. Suntem serioși în ce privește faptul că suntem oameni ai împărăției, cei care trăiesc astăzi în împărăția lui Dumnezeu pentru a fi răsplătiți cu manifestarea ei în viitor. Doamne Isuse, învață-ne să trăim nu prin viața noastră naturală, ci prin viața divină, viața ascunsă a Tatălui nostru ceresc. Fie ca să practicăm întoarcerea către duhul nostru, să trăim în duhul contopit și să trăim o viață ascunsă înaintea lui Dumnezeu și cu Dumnezeu.