Dorința lui Dumnezeu

Feriți-vă să aveți o inimă rea de necredință – aveți un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu!

06/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Pentru a atinge țelul chemării lui Dumnezeu, savurarea Cristosului atotinclusiv pentru a aduce împărăția lui Dumnezeu și pentru a deveni clădirea Sa, trebuie să ne ferim de o inimă rea de necredință.

În Num. 13-14, ca urmare a raportului negativ dat de cei zece spioni care au fost să vadă țara și ca un deznodământ al rătăcirii lor prin pustie, vedem că poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință.

Prin urmare, Dumnezeu a intervenit și, dintre toți copiii lui Israel care au ieșit din Egipt, doar doi – Iosua și Caleb – au intrat în țara bună.

Trebuie să învățăm de la Iosua și Caleb ce înseamnă să reprezentăm interesul lui Dumnezeu în această epocă și ce înseamnă să luptăm împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu.

Caleb este mai ales un bun exemplu de a fi un biruitor și, așa cum se vede în Apocalipsa 3 și 5, adevăratul biruitor este Cristos Însuși și El vrea să se reproducă pe Sine Însuși ca Biruitor în fiecare dintre noi care se roagă pentru aceasta și I se deschide Lui pentru acest lucru.

A existat un contrast între cei zece spioni și Iosua și Caleb, deoarece cei zece spioni au văzut aceeași țară pe care au văzut-o Iosua și Caleb, dar ei au adus un raport negativ și rău oamenilor. Aceștia au recunoscut că în țară curge lapte și miere, dar au mai spus că oamenii din țară sunt puternici, cetățile sunt mari și fortificate, iar în țară sunt giganți (Num. 13:27-28).

Ei s-au măsurat cu inamicul și s-au văzut ca fiind incapabili să meargă și să ia în stăpânire țara. Ei chiar au spus că erau ca niște lăcuste față de ei (v. 31-33). Ce fel de duh este acesta?

Așadar, poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova, întrebându-L de ce i-ar scoate din Egipt în această țară ca să piară de sabie și copiii lor să fie luați ca pradă… și chiar au sugerat să își numească un căpitan și să se întoarcă în Egipt.

Iosua și Caleb au avut totuși o vorbire pozitivă; în 13:20 Caleb a liniștit poporul în fața lui Moise și a spus: Să ne urcăm îndată și să luăm în posesiune țara, pentru că suntem în stare să o biruim.

Iar în 14:7-9 au spus că, dacă Iehova este satisfăcut de poporul lui Israel, El îi va aduce în țara aceasta și le-o va da; numai să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova sau să se teamă de poporul din țară, pentru că sunt în stare să ia în posesiune țara.

În fața unei astfel de situații, Iosua și Caleb au fost neînfricați. Biruitorii sunt neînfricați; ei văd uriașii (giganții) din țară, dar punctul lor de referință este Dumnezeu Însuși.

După ce cei doisprezece spioni au dat raportul și după ce poporul lui Israel a murmurat împotriva lui Iehova cu o inimă rea de necredință, Dumnezeu a intervenit și Și-a exercitat judecata, și a promis că niciunul dintre acești oameni care au văzut gloria și semnele Sale în Egipt și în pustie și totuși L-au încercat de zece ori, nu vor intra în această țară, cu excepția lui Iosua și Caleb.

Caleb a avut un duh diferit și L-a urmat pe Domnul pe deplin, așa că i s-a permis să intre în țară, iar urmașii săi au luat-o în stăpânire.

Acesta este duhul pe care ar trebui să îl avem: un duh de credință, un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu și de a nu-l pune la îndoială. Prin urmare, ar trebui să ne ferim de o inimă rea a necredinței și să avem un duh de credință în cuvântul lui Dumnezeu, iar El ne va aduce în țara bună!

Să nu avem o inimă rea de necredință, ci un duh de credință în Cuvântul lui Dumnezeu

Conform consemnării din Num. 13-14, poporul lui Israel a avut o inimă rea de necredință (vezi 3:31-33; 14:1-3, 9, 11). Pavel se referă la aceasta în Evrei 7:4, 7-9, când a spus: Nu vă împietriți inima ca în ziua provocării, ca în ziua încercării în pustie.

Problema era inima; poporul lui Israel L-a testat și L-a încercat pe Dumnezeu de zece ori, și au avut o inimă rea de necredință, așa că El a fost nemulțumit de această generație, pentru că întotdeauna au rătăcit în inima lor și nu au cunoscut căile Sale.

Nici o inimă nu este mai rea decât o inimă a necredinței, și nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât o inimă rea a necredinței.

De exemplu, David a comis un păcat grav – a ucis un bărbat, astfel încât să se poată căsători cu soția sa, dar Dumnezeu nu a renunțat la el. Totuși, necredința copiilor lui Israel din pustie L-a determinat pe Dumnezeu să renunțe la ei, pentru că necredința insultă și ofensează nu numai dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu, ci pe Dumnezeu Însuși.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu și necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic. Dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea Sa și în căile Sale, Îl insultăm; prin urmare, trebuie să ne ferim să avem o inimă rea a necredinței.

Există o diferență între cunoașterea faptelor lui Dumnezeu și cunoașterea căilor Sale; poporul lui Israel a cunoscut faptele lui Dumnezeu, miracolele Sale și lucrurile pe care le-a făcut pentru a le oferi hrană, băutură și protecție; însă Moise a cunoscut căile lui Dumnezeu (Psa. 103:7).

Faptele lui Dumnezeu sunt activitățile Sale, iar căile Sale sunt principiile prin care El acționează. Poporul lui Israel s-a bucurat de un miracol zilnic – mana, mâncarea din ceruri, dar nu cunoșteau căile lui Dumnezeu, așa că se plângeau și murmurau mereu împotriva lui Dumnezeu.

Când duceau lipsă de mâncare și apă, se plângeau și murmurau, și Dumnezeu acționa în numele lor; de aceea, au fost fericiți temporar, dar nu cunoșteau cu adevărat căile lui Dumnezeu.

S-ar putea ca și noi să fim la fel – într-o seară putem să-L lăudăm pe Domnul în întâlnire, iar a doua zi dimineață ne plângem împotriva lui Dumnezeu, murmurând împotriva Sa. Cât de mult avem nevoie să cunoaștem căile lui Dumnezeu și să ne dăm seama care sunt principiile a ceea ce face El!

Dumnezeul nostru nu Se va renega niciodată de Sine Însuși; El este capabil, atotputernic și credincios, ținându-Și promisiunile și împlinindu-Și cuvântul întotdeauna. Trebuie să fim atenți ca nu cumva în vreunul dintre noi să existe o inimă rea de necredință îndepărtându-ne de Dumnezeul cel viu.

Astăzi avem vestea bună vestită nouă, întocmai ca și copiii lui Israel, dar acest lucru nu le-a adus profit, pentru că nu a găsit credință la ei (Evrei 4:2).

Totul depinde de inima noastră; dacă putem crede cu inima noastră sau dacă inima noastră are necredință.

S-ar putea să vedem atâtea dificultăți și lucruri rele care se ridică în fața noastră pentru a ne opri să intrăm în savurarea deplină a lui Cristos și, dacă ne măsurăm cu ele, ne putem simți fără speranță și astfel să avem o inimă rea de necredință.

Dar dacă credem în Domnul și ne încredem în cuvântul Său, știind că El este credincios să-și țină Cuvântul și să facă ceea ce a promis, vom coopera cu El și El ne va aduce în savurarea deplină a lui Cristos.

Dacă ne focalizăm și ne concentrăm pe noi înșine, vom avea o inimă necredincioasă și astfel vom insulta pe Dumnezeu; dar dacă ne concentrăm pe Domnul și avem un duh de credință în cuvântul Său, Domnul ne va aduce în împlinirea a ceea ce a promis.

Doamne Isuse, mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință. Venim la Tine, Doamne, și credem în cuvântul Tău. Credem că orice ai promis, Tu vei face! Avem încredere în promisiunile Tale chiar și atunci când vedem “uriași” și probleme mari în calea noastră. Doamne, fie ca noi să cunoaștem nu doar faptele și miracolele pe care le faci pentru a ne satisface nevoile, ci și căile Tale, principiile conform cărora acționezi și faci lucrurile. Salvează-ne de la a ne împietri inima ca în ziua provocării, și mântuiește-ne din faptul de a avea o inimă rea de necredință! Amin, Doamne Isuse, fă-ne să avem un duh de credință în cuvântul Tău, crezând că ceea ce ai promis, vei face!

O inimă de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în Dumnezeu și în cuvântul Său Îl onorează

De ce este rea necredința? Faptul de a avea o inimă rea de necredință este rău, deoarece necredința Îl insultă pe Dumnezeul viu, credincios și atotputernic; dacă nu credem în Dumnezeu, în lucrarea și în căile Sale, Îl insultăm.

Da, uriașii și problemele mari pot fi în calea noastră și pot exista chiar și niște inamici și probleme neobișnuit de mari – dar este oare Dumnezeu incapabil să le trateze? Este Dumnezeu intimidat de uriașii din țara bună și din cetățile fortificate? Nu, nu este.

El ne-a vorbit, ne-a chemat și nu vrea să ne concentrăm asupra noastră cu capacitatea noastră de a ne descurca și în forța noastră în ce privește tratarea inamicului.

Trebuie să privim la Domnul, nu să fim concentrați pe noi înșine, ci să credem în El, deoarece El este capabil să facă ceea ce a spus că va face.

Faptul de a avea o inimă rea de necredință înseamnă că inima noastră este împietrită împotriva Sa (Evrei 3:8-9); o astfel de inimă poate fi foarte rațională, deoarece raționalizează foarte mult, dar de fapt este încăpățânată și fără rațiune, fiindcă este împietrită.

O inimă de necredință se îndepărtează de drumul cel bun, se rătăcește, nu cunoaște principiile sau căile lui Dumnezeu și Îl testează pe Dumnezeu punându-L la încercare; în cele din urmă, o astfel de inimă se autoamăgește și va fi înșelată (3:13).

Dacă permitem inimii noastre să fie împietrită față de Dumnezeu și cuvântul Său, s-ar putea să avem o inimă rea de necredință, care Îl insultă pe Dumnezeu și aduce judecata Sa. Cât de periculos este să ni se împietrească inima!

Trebuie să ne rugăm Domnului din nou pentru ca inima noastră să ni se înmoaie și să nu ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu sau să ne îndoim de cuvântul Său.

O inimă rea de necredință Îl insultă pe Dumnezeu, dar credința noastră în El Îl onorează. Nimic nu Îl insultă pe Dumnezeu mai mult decât necredința noastră și nimic nu Îl onorează mai mult decât credința noastră în El.

Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu și să îl combinăm cu credința noastră, spunând Amin cuvântului lui Dumnezeu, fără să acordăm atenție situațiilor și mediilor noastre.

Este posibil să avem o situație dificilă, soțul sau soția noastră ne pot face multe probleme, iar copiii noștri pot fi foarte solicitanți cu timpul și ființa noastră, dar atunci când spunem Amin cuvântului lui Dumnezeu, inima noastră se înmoaie și Domnul poate face în noi ceea ce a spus că va face.

Mai întâi, spunem Amin cuvântului Domnului, apoi recunoaștem că în noi înșine nu putem face ceea ce a spus, apoi El vine să facă în noi ceea ce a spus că va face.

Domnul să pună în noi un duh de credință; ceea ce avem nevoie nu este să fim giganți sau eroi spirituali, ci cei care sunt în stare să biruiască pentru că avem pe Dumnezeu și cuvântul Său! Vrăjmașul poate fi mai aprig, dar Domnul vorbește, El ne conduce, iar noi mergem în numele Său și cu autoritatea Sa!

Doamne Isuse, îndură-Te de noi; înmoaie-ne inima și nu lăsa niciodată să fie împietrită! Spunem Amin cuvântului Tău – spunem Amin promisiunilor Tale, dorinței Tale de a ne aduce în țara bună, unde putem aduce împărăția lui Dumnezeu și putem fi expresia Sa corporativă. Dar nu putem face acest lucru în noi înșine, Doamne; avem nevoie ca Tu să intri și să o faci în noi. Amin, Doamne Isuse, fă în noi ceea ce ai promis în cuvântul Tău. Îndeplinește dorința inimii Tale în noi. Ne întoarcem inima către Tine; păstrează-ne inima deschisă și moale față de Tine, astfel ca Tu să poți lucra în noi ceea ce trebuie să lucrezi pentru îndeplinirea țelului Tău!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Beware of having an Evil Heart of Unbelief – have a Spirit of Faith in God’s Word! (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 2 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Avertisment: să nu repetăm Istoria lui Israel de Falimentare a Atingerii Țelului Chemării lui Dumnezeu!

05/08/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

În 1 Corinteni vedem că istoria copiilor lui Israel din Vechiul Testament este un tip reprezentativ al credinciosului nou-testamentar, și există un avertisment de a nu repeta istoria negativă a celor care au avut o inimă de necredință și nu au intrat în țara bună.

Săptămâna aceasta, în studiul nostru aprofundat asupra cărții Numeri, ajungem la tema “Parteneri cu Cristos care luptă pentru interesul lui Dumnezeu.”

Fundalul este Numeri 13-14 unde vedem că Moise a trimis doisprezece reprezentanți – câte unul din fiecare dintre cele douăsprezece seminții – ca spioni care să intre în țara bună, să facă o căutare amănunțită și să aducă înapoi mostre ale produselor din țară.

Toți cei doisprezece spioni au spus că țara este foarte bună, curgând lapte și miere, dar zece dintre ei au fost necredincioși și astfel au dat un raport negativ și au nutrit o inimă rea de necredință în rândul adunării.

Drept urmare, toată adunarea – cu puține excepții – a murmurat nu numai împotriva lui Moise și Aaron, ci împotriva lui Dumnezeu, spunând: De ce ne-a adus Iehova aici să ne omoare? Doar doi – Iosua și Caleb – au fost plini de credință, s-au concentrat pe Domnul, au crezut în cuvântul Domnului, în promisiunea Sa și au dat o mărturie puternică și pozitivă.

Astfel, Dumnezeu a venit și a spus că întreaga generație care a ieșit din Egipt și a fost numărată la început, toți vor muri în pustie, dar copiii lor – despre care au spus că vor fi devorați de inamic – vor intra în țara bună, împreună cu Iosua și Caleb.

Iosua Îl simbolizează pe Cristos în calitate de Liderul nostru în război pentru lupta împotriva inamicului și posesia țării bune. Caleb îl simbolizează pe partenerul lui Cristos, după cum a menționat Pavel în Evrei 3:14.

Caleb era un israelit obișnuit – nu era clasificat cu Noe și Avraam, ci era doar o persoană obișnuită, a cărui caracter, constituție, credință și determinare indică faptul că Dumnezeu poate face ca oamenii obișnuiți să devină biruitori.

În mijlocul unei situații haotice pline de răzvrătire, murmur și vorbire rea, Domnul este în stare să ia un credincios obișnuit și să-l facă un biruitor, un cuceritor victorios.

Dar trebuie să fim asemenea persoane ca Iosua și Caleb, cu un duh diferit, cei care Îl iubesc pe Domnul, sunt plini de credință, se concentrează pe Domnul, cred în cuvântul Său și dau o mărturie puternică și pozitivă cu privire la cuvântul lui Dumnezeu și împlinirea lui.

Astăzi, în acest articol, vrem să vedem că istoria Israelului este un tip reprezentativ al nostru în viața de biserică și să fim avertizați cu privire la faptul de a fi veghetori, astfel încât să nu repetăm istoria poporului Israel.

Avertisment: să nu repetăm Istoria lui Israel de Falimentare a Atingerii Țelului Chemării lui Dumnezeu!

În 1 Corinteni, Pavel ne spune că istoria copiilor lui Israel din Vechiul Testament este un tip reprezentativ al credincioșilor nou-testamentari, iar istoria lor este pentru ajustarea, învățarea și avertizarea noastră (vezi 1 Cor. 10:5-11; 5:7-8; 10:1-2).

Pavel i-a avertizat pe credincioși să nu repete istoria copiilor lui Israel în faptul de a face lucruri rele împotriva lui Dumnezeu (vezi v. 6-11); el a fost clar și sobru în gândire când a spus acest lucru, pentru că și-a dat seama că există o posibilitate certă ca istoria negativă a poporului Israel să fie repetată în biserica lui Dumnezeu care se află în Corint sau în oricare biserică locală.

Țelul chemării lui Dumnezeu a copiilor lui Israel a fost ca aceștia să intre în țara promisă pentru a se bucura de bogățiile sale, pentru ca ei să stabilească Împărăția lui Dumnezeu și să fie expresia lui Dumnezeu pe pământ (Exod 3:7-8).

Dumnezeu a vrut ca aceștia să fie eliberați din Egipt, să vadă semnele și puterea lui Dumnezeu, să treacă prin Marea Roșie și să fie aduși pe drumul către țara bună pentru a stabili Împărăția lui Dumnezeu și locuința Sa.

Acest lucru ar fi trebuit să îi umple de credință, căci dacă acesta este scopul lui Dumnezeu, cu siguranță El va face ceea ce a spus că va face.

Cu toate acestea, deși tot Israelul a fost răscumpărat prin Paște, eliberat din tirania egipteană și adus pe muntele lui Dumnezeu pentru a primi revelația locuinței lui Dumnezeu, tabernaculul, aproape toți au căzut și au murit în pustie, falimentând în faptul de a atinge acest țel din cauza faptelor lor rele și a necredinței lor (vezi Evrei 3:7-19; 1 Cor. 10:5, 7-10).

Domnul Isus a făcut o aplicare a acestui principiu când a vorbit despre cele cinci fecioare nechibzuite și cele cinci înțelepte; fecioarele nechibzuite aveau ulei în lămpile lor, dar nu aveau ulei în vasul lor și, atunci când acestea s-au stins, nu aveau acea porție suplimentară de ulei; când a venit mirele, trebuiau să mai cumpere ulei și nu li s-a permis să intre la ospățul de nuntă.

Aceasta înseamnă că cineva poate fi credincios întreaga viață sau să fie în viața de biserică timp de zeci de ani, dar viața sa poate sfârși în faliment, fără umplerea cu Duhul, fără creșterea în viață și fără să intre în savurarea deplină a Cristosului atotinclusiv, ci mai degrabă, să fie ca unul care a căzut în pustie.

Ce avertisment este acesta pentru noi! Numai Caleb și Iosua au atins scopul și au intrat în țara bună (Numeri 14:27-30).

Aceasta înseamnă că, deși am fost răscumpărați prin Cristos, eliberați din robia lui Satan și aduși în revelația economiei lui Dumnezeu, totuși putem falimenta în faptul de a atinge țelul chemării lui Dumnezeu, care este să intrăm în posesia țării noastre bune, Cristos (Filipeni 3:12-14), și să savurăm bogățiile Sale pentru împărăția lui Dumnezeu, ca să putem fi expresia Sa în epoca actuală și să participăm în savurarea deplină a lui Cristos în epoca împărăției (Mat. 25:21, 23).

Ce avertisment este acesta pentru noi!

Ar fi fost normal ca un israelit să fi fost mântuit din cauza Paștelui, să își facă exodul afară din Egipt, să fie botezat prin traversarea Mării Roșii, să primească revelația pe muntele lui Dumnezeu, să experimenteze mana ca hrană oferită de Dumnezeu, să bea apa vie care curge din stânca lovită și să zidească locuința lui Dumnezeu!

Ar fi fost normal ca o persoană din poporul lui Dumnezeu să învețe să I se închine și să Îl slujească trăind o viață curată, sfântă, pură și plină de bucurie, și să fie format într-o armată care intră în Canaan, îl tratează pe inamic, își revendică moștenirea, o cultivă, zidește templul și stabilește împărăția lui Dumnezeu.

Acest lucru este complet normal; acest lucru nu este pentru supra-oameni, ci este normal.

Ceea ce nu este normal este să fim plini de necredință, să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale delegate și să pierim pe drumul către țara bună.

Domnul trebuie – și noi trebuie să Îi permitem – să ne reînnoiască mintea, ca să avem o înțelegere potrivită a faptului că un biruitor este un credincios normal.

Dar, deoarece astăzi există atât de multă deviere, când întâlnim pe cineva care învață să ducă o viață de biruitor, am putea crede că este spectaculos… dar Domnul nu ar gândi niciodată așa, iar persoana respectivă nu ar spune niciodată acest lucru, ci mai degrabă ar recunoaște că el doar învață să Îl urmeze pe Miel oriunde merge El.

Fie ca noi să fim avertizați de acest lucru și să ne deschidem cu adevărat Domnului să-I spunem:

Doamne Isuse, mântuiește-ne din a falimenta să atingem țelul chemării Tale, prin faptul de a avea o inimă de necredință și de a ne răzvrăti împotriva Ta. Doamne, adu-ne în savurarea și posesia Cristosului atotinclusiv ca țară bună, ca noi să fim expresia Ta și împărăția Ta în epoca prezentă și să participăm în savurarea deplină a lui Cristos în epoca viitoare. Fă-ne credincioși normali, cei biruitori, cei care nu doar că sunt eliberați de lume, botezați, primesc revelația lui Dumnezeu, Îl savurează pe Cristos ca porția dată de Dumnezeu și zidesc locuința lui Dumnezeu, ci sunt cei care sunt formați ca o armată, intră în țara bună pentru a-l trata pe inamic, savurează și intră în posesia țării bune, zidesc templul lui Dumnezeu pentru expresia Sa și stabilesc împărăția lui Dumnezeu pentru guvernarea Sa!

Să învățăm de la Iosua și Caleb calea de a intra în Țara Bună și să intrăm în posesia ei prin credință

În calitate de credincioși nou-testamentari, trebuie să fim avertizați solemn cu privire la repetarea falimentului copiilor lui Israel în pustie (1 Corinteni 10:6, 11) și trebuie să ne dăm seama că, fără harul și îndurarea lui Dumnezeu, am fi la fel ca și copiii lui Israel (Rom. 9:15-16).

Trebuie să citim istoria lui Israel ca pe istoria noastră, acordând o atenție deosebită capitolelor 13 și 14 din Numeri și rugându-ne ca Domnul să ne dea îndurarea și harul Său pentru a ne face persoane ca Iosua și Caleb astăzi.

Dintre toți copiii lui Israel care au ieșit din Egipt, doar doi, Iosua și Caleb, au intrat în țara bună (Deut. 1:34-38; Num. 13:17-14:38).

Trebuie să învățăm de la Iosua și Caleb ce înseamnă să reprezentăm interesul lui Dumnezeu în această epocă și să luptăm cu inamicul, dându-ne seama că, așa cum se vede în Apocalipsa 3 și 5, Cristos Însuși este Biruitorul și El vrea să Se reproducă pe Sine în noi.

Cristos le-a spus celor biruitori din Laodicea: Celui ce biruiește, va sta cu Mine pe tronul Meu, așa cum și Eu am biruit și stau cu Tatăl Meu pe tronul Său. Cristos, în a treia etapă a slujbei Sale – etapa intensificării Sale – dorește să Se reproducă pe Sine în fiecare dintre noi care se roagă pentru acest lucru și I se deschide pentru aceasta.

Deși tot poporul Israel a fost răscumpărat, numai doi biruitori – Iosua și Caleb – au primit premiul țării bune (vezi Iosua 14:6-14; 19:49-51).

Există un contrast puternic între cei zece spioni și Iosua și Caleb; cei zece au adus un raport negativ despre țara bună, crezând mai degrabă în ceea ce au văzut (giganții, cetățile mărețe, imposibilitatea de a cuceri țara) decât ceea ce le-a promis Dumnezeu.

S-au măsurat pe ei înșiși cu inamicul, și sinele lor era centrul și criteriul. S-au văzut ca niște lăcuste în fața giganților din țară și au ajuns la concluzia că este imposibil să ia în stăpânire țara.

Dar slavă Domnului, există vorbirea pozitivă a lui Iosua și Caleb, care au spus cu îndrăzneală: Haideți să urcăm și să luăm în posesiune țara, căci suntem în stare să o biruim (Num. 13:30).

Ei au adus un raport pozitiv cu privire la țara bună și au privit la Domnul și s-au încrezut în El că, dacă Iehova este satisfăcut de ei, îi va aduce în țară și le va da această țară în care curge lapte și miere.

Ei au spus: Doar poporul să nu se răzvrătească împotriva lui Iehova și să nu îi fie teamă de oamenii din țară, pentru că aceștia sunt pâinea lor; Iehova este cu ei, așa că nu trebuie să le fie teamă. Iosua și Caleb erau neînfricați; da, existau giganți, dar punctul de referință nu a fost mărimea lor, ci Iehova Însuși.

Astfel Dumnezeu a vorbit cu privire la spionii răzvrătiți și la poporul lui Israel, că toți cei care nu au crezut și L-au încercat pe Dumnezeu și s-au răzvrătit împotriva Sa, toți aceștia vor muri în pustie, iar copiii lor vor intra în țara bună, împreună cu Iosua și Caleb, care au avut un duh diferit.

Ce onoare ca Domnul să rostească un astfel de cuvânt în numele nostru!

Conform celor descrise cu privire la copiii lui Israel în Numeri, nu toți credincioșii în Cristos care au fost răscumpărați prin Cristos vor avea parte de El ca premiu pentru ei înșiși, ca odihnă și satisfacție în epoca bisericii și în epoca împărăției.

Trebuie să luăm acest lucru ca un avertisment și să fim cei care învață de la Iosua și Caleb calea de a intra în țara bună în credință și de a intra în posesiunea ei!

Doamne Isuse, Tu ne-ai promis și Tu dorești ca noi să intrăm în savurarea și posesiunea Cristosului atotinclusiv ca țară bună, ca noi să fim expresia și împărăția Ta pe pământ. Amin, Doamne, este plăcerea Ta să faci acest lucru – fă-o în noi și cu noi! Fă-ne credincioșii normali, biruitorii Tăi, cei care sunt plini de credință în cuvântul Tău și care nu sunt făcători de rău sau răzvrătiți. Îndură-Te de noi și dă-ne harul Tău, astfel încât să nu falimentăm în atingerea țelului chemării Tale, ci să intrăm în savurarea lui Cristos pentru a deveni împărăția și expresia Sa pe pământ astăzi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Warning: don’t Repeat Israel’s History of Failing to Reach the Goal of God’s Calling! (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 11 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristos este realitatea cetăților de refugiu: ca păcătoșii care au făcut greșeli, noi ne refugiem în El!

02/08/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În Num. 35 citim despre cetățile de refugiu, șase cetăți printre cetățile leviților care au fost desemnate să fie cetăți de refugiu; acestea Îl simbolizează pe Cristosul atotinclusiv (realitatea cetăților de refugiu) ca întruparea Dumnezeului răscumpărător în care păcătoșii care au făcut greșeli se pot refugia pentru adăpost.

Astăzi există lucruri precum închisorile, unde ucigașii – intenționați sau neintenționați – sunt reținuți de-a lungul unui proces de judecată al semenilor lor, atât în decursul lui cât și după acesta.

Dar Dumnezeu în înțelepciunea Sa a rânduit ca șase dintre cetățile din țara bună să fie concepute ca cetăți de refugiu, cetăți în care cel vinovat se poate refugia și să trăiască până când judecata este pronunțată. Aceste cetăți de refugiu erau răspândite în Israel așa încât acestea să fie accesibile celor care aveau nevoie de ele, și erau locuite și de leviți.

Cetățile de refugiu sunt un tip reprezentativ minunat al lui Cristos, întruparea Dumnezeului răscumpărător, care a venit să moară pentru noi și să ne răscumpere pentru ca noi, păcătoșii care au făcut greșeli, să ne refugiem în El, să rămânem în El, să fim eliberați de mânia răzbunătorului, și să trăim o viață pașnică. Aleluia!

Cristos a fost dat la moarte din greșeală de către oamenii care făceau greșeli, și El a murit pentru a ne răscumpăra și să croiască un drum pentru noi, oamenii care am făcut greșeli, ca să ne refugiem în El ca cetatea noastră de refugiu și să rămânem în El tot restul vieții noastre.

Iar faptul că aceste cetăți au fost locuite și de leviți arată faptul că în bisericile locale (cetățile leviților) trebuie să punem deoparte timp și spațiu pentru a predica evanghelia, pentru ca păcătoșii care au făcut greșeli să se poată refugia în Cristos și să intre în viața de biserică, viața corporativă a lui Cristos, pentru ca ei să găsească pace, odihnă, savurare și adăpost. Aleluia!

Este posibil să nu fim cei care săvârșesc o crimă, dar săvârșim greșeală după greșeală; chiar și atunci când încercăm să nu comitem greșeli, le facem în continuare, și indiferent cât de mult încercăm să nu comitem greșeli, continuăm să o facem.

Suntem o fabrică care face greșeli; unele greșeli sunt mai mari, în timp ce altele sunt mai mici, așa că trebuie să fugim de răzbunătorul sângelui, adică trebuie să fugim de judecata care vine.

Cum și când și unde ne putem refugia? Putem veni la Domnul, Cel care a venit în lume pentru ca noi, păcătoșii care au făcut greșeli, să Îl privim, să credem în El și să avem viață eternă.

Aleluia, ne putem refugia în Cristos ca realitate a cetăților de refugiu, și în El găsim tot ce avem nevoie; în El avem adăpost și în El avem viață, pace, bucurie și toate bogățiile lui Dumnezeu! Îți mulțumim, Doamne Isuse!

În calitate de păcătoșii care fac greșeli ne refugiem în Cristos, realitatea cetăților de refugiu

Cetățile de refugiu Îl simbolizează pe Cristosul atotinclusiv ca întruparea Dumnezeului răscumpărător, în care păcătoșii care au greșit se pot refugia pentru adăpost (Num. 35:6-7, 9-34).

Cristos este Singurul care a trăit pe pământ și nu a greșit niciodată; cu toate acestea, El a fost dat de Dumnezeu în mâna păcătoșilor (vezi Fapte 2:23; Rom. 4:25), care din greșeală L-au dat la moarte (Luca 23:34; 1 Cor. 2:8). Pilat știa, regele Irod știa și chiar fariseii și conducătorii poporului lui Dumnezeu știau că Isus nu avea nici o greșeală în El, totuși L-au omorât.

Pe cruce, Domnul S-a rugat: Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac! El știa că ei erau păcătoși care au făcut greșeli. Niciunul dintre conducătorii acestei epoci nu știa cine este Cristos, căci dacă ar fi știut, nu L-ar fi crucificat pe Domnul gloriei.

Acum, dacă vreun păcătos se pocăiește, Dumnezeu îl va considera ca un păcătos care a greșit și îl va ierta (vezi Luca 24:47; Fapte 2:38) și orice păcătos care se pocăiește se poate refugia în Cristos. Dar dacă cineva aude Evanghelia, o refuză și nu se pocăiește, Dumnezeu îl va considera un păcătos cu voia, unul care este destinat să piară (Num. 35:16; Ioan 3:16-18).

Cristos a venit ca lumină în lume; El nu a venit să condamne pe om, ci să-l mântuiască; cine crede în El nu va pieri, ci va avea viață eternă, dar cine nu crede, este condamnat.

Prin îndurarea Sa, noi, în calitate de păcătoșii care au greșit, am crezut în Domnul și ne refugiem în Cristos reprezentat de cetățile noastre de refugiu.

Existau șase cetăți de refugiu – câte trei de fiecare parte a râului Iordan; numărul șase simbolizează omul care face greșeli, care a fost creat de către Dumnezeu în ziua a șasea (Gen. 1:26-27, 31). Cu toții suntem oameni care fac greșeli, dar slavă Domnului, Îl avem pe Cristos ca cetatea noastră de refugiu și ne putem refugia în El!

Numărul trei simbolizează Dumnezeul Triunic ca refugiu pentru omul care face greșeli; numărul doi (erau două grupuri de câte trei cetăți fiecare) simbolizează o mărturie care stă în univers, care mărturisește și declară universului că Dumnezeul Triunic trăiește pe pământ printre ființele umane pentru a fi cetatea lor de refugiu.

Biblia mărturisește, experiența noastră mărturisește, iar biserica mărturisește că Dumnezeul Triunic S-a întrupat, a trăit pe pământ, a fost dat morții, a murit și a înviat, pentru ca El să fie realitatea cetăților de refugiu pentru toți oamenii care au făcut greșeli, care cred în El și astfel se refugiază în El.

Aceste cetăți de refugiu nu erau numai pentru copiii lui Israel, ci și pentru străinii și locuitorii temporari de printre ei; aceasta înseamnă că Dumnezeul Triunic, în calitate de refugiu pentru omul care face greșeli, este pentru toată omenirea.

Toți cei care se pocăiesc și cred în Domnul se pot refugia în Cristos ca cetatea de refugiu, iar acest Cristos – întruparea Dumnezeului Triunic – este atât de aproape și disponibil. El S-a răspândit tuturor oamenilor, printre toți oamenii, chiar în locul în care ne aflăm, pentru a fi o cetate de refugiu pentru toți cei care greșesc.

Cu toții facem greșeli; primul pas pentru a trata aceste greșeli este să recunoaștem că am făcut greșeli și apoi să ne refugiem către Domnul Isus, Răscumpărătorul nostru și cetatea noastră de refugiu, căci în El găsim adăpost, pace, viață și bucurie.

Doamne, recunoaștem că suntem oameni care fac greșeli și care au nevoie de un Mântuitor. Ne refugiem către Tine, Doamne, căci Tu ești realitatea cetăților de refugiu pentru noi toți, păcătoșii care fac greșeli, să ne pocăim, să credem și la care să ne refugiem. Îți mulțumim, Doamne, că ai murit pentru noi; ai fost dispus să fii dat la moarte prin greșeală de către păcătoșii care făceau greșeli, și ai devenit o cetate de refugiu pentru toți cei care se pocăiesc și cred în Tine. Îți mulțumim că ai ajuns la noi, venind acolo unde suntem, și fiind o mărturie a cetăților de refugiu pentru noi. Amin, Doamne, ne refugiem în Tine!

Dumnezeul Triunic ajunge la om pretutindeni pentru a fi o cetate a refugiului pentru toți cei care fac greșeli

Ceea ce ne arată Noul Testament în realitate este o împlinire a tipului pe care îl vedem în Vechiul Testament; în Num. 35 vedem că erau șase cetăți de refugiu răspândite în Israel, iar în Luca 15 vedem pe Dumnezeul Triunic care ajunge la om pentru a-l aduce pe om întru El Însuși.

În Trinitatea Sa, Dumnezeu ajunge la noi și are o relație cu noi pentru a deveni mântuirea noastră. Când credem în Domnul și ne pocăim de păcatele noastre, suntem botezați întru numele Dumnezeului Triunic – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Mat. 28:19).

În Luca 15, în special, vedem cum Dumnezeu Triunic ajunge la păcătoși pentru a-i aduce înapoi la Dumnezeu: păstorul Îl simbolizează pe Domnul Isus (v. 4), femeia simbolizează Duhul (v. 8), iar tatăl Îl simbolizează pe Dumnezeu Tatăl (v. 20).

Dumnezeul Triunic ajunge la noi oriunde am fi – El ajunge în toate orașele și colțurile pământului – pentru a-L găsi pe om și a Se deschide ca cetăți de refugiu ca oamenii care fac greșeli să se refugieze în El.

Tatăl ne iubește și Își arată dragostea Sa față de noi, Fiul vine ca să fie har pentru noi pentru savurarea noastră, iar Duhul ca părtășie vorbește și aduce în realitate tot ceea ce este Dumnezeu în dragostea Sa și tot ceea ce este Cristos în harul Său pentru noi (2 Cor. 13:14).

Dumnezeul Triunic vine ca să fie Mântuitorul și harul nostru pentru a avea o relație intimă cu noi; noi, ca oameni care fac greșeli, ne putem pocăi, credem în El, Îl contactăm și ne refugiem în El pentru adăpost și apărare.

Mai mult decât atât, faptul că cele șase cetăți de refugiu s-au numărat printre cele patruzeci și opt de cetăți ale leviților răspândite în Israel este foarte semnificativ.

Cetățile leviților pot simboliza bisericile locale, unde credincioșii trăiesc și slujesc lui Dumnezeu în duhul lor; cetățile de refugiu Îl semnifică pe Cristos în calitate de Mântuitorul nostru, care ne cruță de judecata morții și ne eliberează, astfel încât să ne putem recâștiga posesiunile spirituale.

Aceasta înseamnă că, în timp ce trăim astăzi în bisericile locale, trebuie să funcționăm în predicarea Evangheliei, pentru ca omul să primească răscumpărarea lui Cristos, să fie îndreptățit, să primească moștenirea spirituală și astfel să obțină o locuință în Cristos!

În bisericile locale locuim printre poporul lui Dumnezeu și Îl savurăm pe Cristos; El este porția noastră repartizată de Dumnezeu și El este porția noastră unică, repartizată sfinților în lumină.

Cu toate acestea, Dumnezeu vrea să aducă pe mulți alții în cetățile de refugiu, în El Însuși ca locuință; pentru aceasta, trebuie să predicăm Evanghelia pentru ca mulți să se refugieze în Cristosul răscumpărător și să intre în viața de biserică pentru a savura trăirea în locuința reciprocă a lui Dumnezeu și a omului.

Ceea ce dorește Dumnezeu este această locuință reciprocă în care atât Dumnezeu, cât și omul, găsesc odihnă; pentru aceasta, El a făcut aranjamente ca Dumnezeu și omul, omul și Dumnezeu, să se întâlnească, să trăiască împreună în pace și să fie zidiți împreună.

Pe de o parte, Dumnezeul Triunic S-a întrupat și S-a lărgit pentru a se răspândi printre oameni până în cel mai îndepărtat loc în care aceștia există, astfel încât oamenii care fac greșeli să se refugieze în El; pe de altă parte, El ajunge la om prin sfinții din bisericile locale pentru a aduce pe păcătoșii care fac greșeli în locuința Sa.

Îți mulțumim, Dumnezeule Triunic, pentru că Te-ai întrupat în Cristos și Te-ai răspândit pretutindeni pe pământ pentru a fi o cetate de refugiu pentru toți cei care fac greșeli! Doamne, Te luăm ca cetatea noastră de refugiu; suntem oameni care fac greșeli și astăzi am făcut atât de multe greșeli. Ne pocăim, Doamne, sub lumina Ta strălucitoare, și aplicăm sângele prețios al lui Cristos. Venim înaintea Ta să ne refugiem în Tine ca cetatea noastră de refugiu. Îl luăm pe Cristos ca refugiul nostru și ne exersăm duhul pentru a fi un singur duh cu Domnul, o parte intrinsecă a locuinței reciproce a lui Dumnezeu și a omului!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ is the Reality of the Cities of Refuge: as Mistake-Making Sinners, we Flee to Him! (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 5 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să aplicăm moartea lui Cristos la situația noastră și să Îi vorbim lui Cristos pentru a bea apă vie

31/07/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În Numeri 20 vedem că poporul lui Israel a fost însetat, iar lui Moise i sa spus să vorbească stâncii, ca să curgă apa; Cristos ca stâncă spirituală ne urmează ca să ne dea apă vie ori de câte ori suntem însetați.

Stânca lovită este un tip reprezentativ al lui Cristos și apa care curge din stâncă este un tip reprezentativ al Duhului, care a curs din Cristos în moartea și învierea Sa.

În aceste zile savurăm și considerăm cu rugăciune tipurile principale ale lui Cristos în cartea Numeri, dintre care multe nu pot fi găsite în alte cărți ale Bibliei.

Primul tip reprezentativ pe care l-am văzut a fost toiagul înmugurit, un tip reprezentativ al Cristosului înviat care înmugurește, înflorește și aduce rod în înviere ca să Își alimenteze poporul cu viața de înviere și să aducă în lumină autoritatea rânduită de Dumnezeu.

Al doilea tip reprezentativ pe care l-am văzut a fost vițeaua roșie din Numeri 19, care era componenta principală a apei pentru impuritate.

În acest tip reprezentativ al vițelei roșii vedem procesele prin care Domnul a trecut și realizările pe care le-a atins. Este uimitor să vedem că atât de multe elemente pot fi un tip al lui Cristos, care este realitatea oricărui lucru pozitiv din univers.

Cristos a venit pentru răscumpărarea noastră (culoarea roșie pentru vițea) și a venit în asemănarea cărnii păcatului și în ceea ce privește păcatul, și totuși El nu a avut nici un păcat în carne.

Cristos nu a avut nici un defect; deși El a venit în carne, El nu a avut păcatul cărnii sau natura păcătoasă, ci mai degrabă a fost perfect și fără vină. Mulți L-au încercat pe Domnul și au vrut să găsească vină în El, dar nimeni nu a găsit nimic; Cristos a fost perfect și fără cusur.

Cristos nu a fost niciodată folosit de nimeni, în special de către sau pentru dușmanul lui Dumnezeu (la fel cum vițeaua roșie nu fusese niciodată sub jug). Nimeni nu L-a folosit pe Domnul; nimeni nu putea să Îl înrobească sau să Îl influențeze, mai ales Satan.

La fel ca și vițeaua roșie, Domnul Isus a fost crucificat în afara taberei, pe un munte mic în afara orașului Ierusalim.

El a avut o umanitate demnă (lemnul de cedru), a fost umil în umanitatea Sa (isopul), și a îndeplinit răscumpărarea în înțelesul ei cel mai înalt (isopul).

Deși El a fost o astfel de Persoană și a îndeplinit atât de multe lucruri, El a fost redus la nimic (Marcu 9:12) în ochii oamenilor, dar în ochii lui Dumnezeu a fost prețios și de mare valoare.

Acum noi, credincioșii în Cristos, putem să aplicăm sângele lui Cristos și să credem întru El și suntem curățiți de păcatul și impuritatea noastră. Duhul Sfânt în înviere aplică eficacitatea răscumpărării lui Cristos cu puterea de spălare a Duhului învierii Sale. Aleluia!

Să fim identificați cu Cristos în moartea Sa și să vorbim lui Cristos pentru a bea apă vie

În Numeri 20 poporul lui Israel era însetat și a murmurat împotriva lui Moise și a lui Iehova; când Moise a mers la Dumnezeu în legătură cu acest lucru, Dumnezeu i-a spus să vorbească cu stânca și apa va curge.

Se pare că atât acum cât și înainte de acest eveniment exista o stâncă care îi urma pe copiii lui Israel în pustie, și în acest caz Dumnezeu i-a spus lui Moise să vorbească stâncii, ca să curgă apă.

Stânca din Numeri 20:8 Îl reprezintă pe Cristosul crucificat și înviat, iar apa care curgea din stâncă reprezintă Duhul ca apa vie care a curs din Cristosul crucificat și înviat (1 Cor. 10:4; Ioan 19:34).

Cristos este stânca spirituală care ne urmează pe noi, poporul lui Dumnezeu, în timp ce călătorim în pustie ca să ajungem în țara bună; acest Cristos, ca stâncă spirituală, a fost deja lovit pe cruce și apa vie a curs din El.

În 1 Cor. 10:4 Pavel spune cu îndrăzneală că fiii lui Israel erau urmați de o stâncă spirituală, iar acea stâncă era Cristos. Această piatră a fost despicată mai devreme și apa a țâșnit din piatră pentru ca poporul lui Israel să bea.

Acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos care, pe cruce, a fost lovit de Dumnezeu și din El a curs sânge (pentru răscumpărarea noastră) și apă (pentru regenerarea și rezerva de viață) – vezi Ioan 19:34.

Ceea ce trebuie să facem astăzi nu este să “lovim stânca”, ci să vorbim stâncii, căci aceasta a fost deja lovită și despicată.

Cristosul înviat ca Duh dătător de viață este mereu cu noi, biserica, pentru a ne alimenta cu apa vieții.

De vreme ce Cristos a fost crucificat și Duhul a fost dat, nu este nevoie să lovim din nou stânca. În economia lui Dumnezeu, Cristos ar trebui crucificat doar o singură dată (vezi Evrei. 7:27; 9:26-28). Ceea ce trebuie să facem este să “luăm toiagul” și să “vorbim stâncii.”

A lua toiagul înseamnă că trebuie să fim identificați cu Cristos în moartea Sa și să aplicăm moartea lui Cristos la noi înșine și la situația noastră. Când chemăm numele Domnului, aplicăm moartea lui Cristos la noi înșine și la situația noastră.

A vorbi stâncii înseamnă că noi vorbim un cuvânt direct lui Cristos ca stâncă lovită, cerându-i să ne dea Duhul vieții! Trebuie să Îi vorbim sincer cu privire la situația noastră, spunându-I că suntem însetați și că vrem să bem apa vie!

Una dintre cele mai bune căi de a savura distribuirea divină este să Îi vorbim direct lui Cristos stânca. Trebuie să poruncim apelor să curgă și să bem din El înspre toată plinătatea!

Pur și simplu trebuie să fim cu Domnul, să vorbim cu El și să ne deschidem Lui; chiar și atunci când suntem obosiți, ar trebui doar să Îi spunem, Doamne, sunt obosit și îmi este sete; dă-mi să beau din apa vie!

Duhul a fost deja dat, așa că trebuie să Îi cerem Duhul vieții ca apa vie!

Domnul i-a spus femeii samaritence în Ioan 4:10 că, dacă ar ști cine este Cel ce îi cere să bea, ea I-ar fi cerut și El i-ar fi dat apă vie. Primul pas pentru a obține apă vie este să cerem Domnului să ne dea să bem.

Pe baza faptulul că Duhul a fost deja dat și Cristos a fost deja crucificat, noi putem aplica moartea lui Cristos la noi înșine și să Îi cerem lui Cristos să ne dea Duhul, și vom primi Duhul viu ca rezerva îmbelșugată de viață (Filipeni 1:19)!

Doamne Isuse, suntem însetați – dă-ne să bem apa vie! Îți mulțumim, Doamne, că ai fost lovit pe cruce ca apa vie să curgă. Ne identificăm cu Tine, Doamne, ca moartea Ta să ne fie aplicată, și Îți cerem cu credință să ne dai Duhul ca rezerva îmbelșugată de viață! Amin, Doamne, ne deschidem Ție și venim la Tine așa cum suntem – vrem să bem din apa vie ca setea noastră să fie potolită! Păstrează-ne în vorbirea cu Tine, în deschiderea față de Tine și în a-Ți spune totul, astfel încât, ca apă vie, să curgi întru noi și să ne potolești setea!

Doamne, fie ca noi să Te reprezentăm în mod corect în acțiunile Tale, cu atitudinea Ta, conform Cuvântului Tău!

În povestea din Numeri 20 vedem atât un aspect pozitiv, cât și unul negativ. În acest capitol vedem că Moise, în loc să vorbească stâncii, a spus poporului lui Israel: “Ascultați, răzvrătiților!” și apoi a lovit stânca de două ori, și apa a curs.

Moise a condamnat poporul ca fiind răzvrătiți dar, de fapt, Moise a fost cel care s-a răzvrătit împotriva cuvântului lui Dumnezeu (vezi Num. 20:10-11, 24; 27:14). Uneori și noi putem fi așa; sfinții și cei tineri par să murmure foarte mult – pentru că sunt însetați, dar duhul și atitudinea noastră este să le spunem că sunt răzvrătiți.

Copiii lui Israel s-au plâns deoarece ei erau însetați; de multe ori sfinții și tinerii se plâng pentru că duc lipsă de Duhul. Ei nu se plâng pentru că sunt răzvrătiți, ci pentru că au nevoie de mai mult din Duhul, sunt lipsiți de Duhul; ceea ce trebuie să facem este să Îl distribuim pe Cristos ca Duhul în înviere în cei însetați, iar acest lucru le va rezolva problemele.

Însă Moise a falimentat cu privire la a-L sfinți pe Dumnezeu, făcându-L comun; a-L sfinți pe Dumnezeu înseamnă a-L face sfânt, separat de toți zeii falși, iar a falimenta cu privire la a-L sfinți pe Dumnezeu înseamnă a-L face comun.

Moise nu a fost una cu Dumnezeu în atitudinea sa față de poporul lui Dumnezeu; el s-a mâniat atunci când Dumnezeu nu S-a mâniat – și astfel a falimentat cu privire la a-L reprezenta corect pe Dumnezeu în natura Sa sfântă.

De asemenea, Moise a lovit stânca de două ori, fără a păzi astfel cuvântul lui Dumnezeu în economia Sa. Prin cuvântul și atitudinea sa, Moise a ofensat atât natura sfântă a lui Dumnezeu, cât și economia Sa divină, iar consecința a fost că el și-a pierdut dreptul de a intra în țara bună, chiar dacă era intim cu Dumnezeu și putea fi considerat un tovarăș al lui Dumnezeu (Exod 33:11). O, Doamne Isuse!

În tot ce spunem și facem cu privire la poporul lui Dumnezeu, atitudinea noastră ar trebui să fie conform cu natura sfântă a lui Dumnezeu, iar acțiunile noastre trebuie să fie conform cu economia Sa divină, pentru ca noi să putem vorbi Cuvântul lui Dumnezeu și să Îl sfințim.

În caz contrar, în cuvintele și faptele noastre, ne vom răzvrăti împotriva Sa și Îl vom ofensa. Mai ales atunci când vine vorba de poporul lui Dumnezeu care este însetat – lucru care de multe ori se manifestă prin plângerea și murmurul lor, Dumnezeu nu este supărat sau mânios pe poporul Său, la fel cum o mamă nu este mânioasă când copilul ei strigă atunci când îi este sete.

La fel cum o mamă care are un copil care este însetat și plânge, Domnul ne prețuiește și Își asumă responsabilitatea de a ne alimenta cu apă.

Fie ca să învățăm să Îl reprezentăm pe Dumnezeu în mod corect în acțiunile Sale, în atitudinea noastră, și conform Cuvântului lui Dumnezeu! Sfinții ne urmăresc și nu ar trebui să îi dezamăgim pe sfinții credincioși prin reprezentarea greșită a lui Dumnezeu.

Doamne, fie ca noi să Te reprezentăm în mod corect în acțiunile Tale, cu atitudinea Ta, și conform cu cuvântul Tău față de poporul lui Dumnezeu! Vrem să Te sfințim, Doamne, și să nu ne răzvrătim împotriva Ta prin faptul de a Te reprezenta greșit față de poporul Tău. Fie ca noi să fim cei care Îl reprezintă pe Dumnezeu în mod corect în natura Sa sfântă și să păstrăm Cuvântul Său în economia Sa, având o atitudine corectă față de poporul lui Dumnezeu și să fim una cu Domnul pentru a-i alimenta cu apă vie. Amin, Doamne, fie ca noi să bem în mod profund din Tine și să facem ca apa vie să curgă ca tot poporul Tău însetat să bea și să fie satisfăcut!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Apply the Death of Christ to our Situation and Speak to Christ to Drink Living Water (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere

29/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat al cărții Numeri, vrem să vedem și să experimentăm tipurile majore referitoare la Cristos în Numeri, și în special în acest articol, vrem să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron Îl simbolizează pe Cristosul înviat care înflorește și aduce rod spre maturitate.

Strict vorbind, în cartea Numeri există o singură profeție referitoare la Cristos, dar există câteva tipuri reprezentative majore cu privire la Cristos în această carte, câteva tipuri specifice cărții Numeri care nu sunt găsite în nici o altă carte din Biblie.

Un tip reprezentativ este o persoană sau un lucru care Îl reprezintă pe Cristos; există multe persoane și lucruri în întreaga Biblie care Îl reprezintă pe Cristos, dezvăluind-ne bogățiile lui Cristos.

Toiagul înmugurit al lui Aaron este foarte special, ceva văzut numai în Numeri și acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, un Cristos care nu doar înmugurește, ci și înflorește și aduce rod spre maturitate.

Povestea toiagului înmugurit a avut loc imediat după ce a fost o mare răzvrătire împotriva lui Moise și a lui Aaron, iar Dumnezeu a intervenit pentru a arăta cine este autoritatea delegată pe care El a rânduit-o, și a făcut acest lucru făcând ca un băț mort, uscat, fără frunze și rădăcini (un toiag) să înmugurească, să înflorească și să aducă migdale coapte peste noapte.

Privind mai îndeaproape la situația răzvrătirii împotriva lui Moise și a lui Aaron, unii dintre conducătorii leviților și ai poporului lui Israel au avut ambiție și mândrie – ei au dorit să aibă poziția lui Moise și funcția lui Aaron.

Nu ar trebui să fie așa între noi – ar trebui să prețuim funcția celuilalt și să nu râvnim la ea, nu să disprețuim funcția noastră sau funcția altora în Trup. Ar trebui să prețuim funcția noastră și funcția tuturor mădularelor din Trupul lui Cristos.

Mândria este sursa ambiției; trebuie să fim atenți la ambiție și mândrie. Inima noastră trebuie să fie purificată de orice formă de ambiție, scop, motiv și intenție subtilă în viața de biserică.

Nu ar trebui să urmărim niciodată să fim primii în lucrarea Domnului, și niciodată nu ar trebui să considerăm că suntem mai presus de ceilalți; mai degrabă, ar trebui să rămânem în părtășie cu sfinții și să fim omogenizați împreună.

Mândria este un atribut al naturii noastre decăzute prin naștere.

Chiar și cu apostolul Pavel, datorită revelațiilor mărețe pe care le-a primit, Dumnezeu a permis ca el să aibă un spin de la Satan în carnea sa, căci era îngrijorat de faptul că Pavel se va îngâmfa datorită revelațiilor sale.

Trebuie să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de orice fel de căderi și că acest lucru invită harul lui Dumnezeu; totuși, mândria ne face un nebun de frunte. Când există rivalitate în lucrarea Domnului, acest lucru arată ambiție și mândrie.

Grija pentru propriul prestigiu este un semn de mândrie subtilă; aluzia la capacitatea, succesul și virtuțile noastre, sunt o formă ușuratică de mândrie. Faptul de a gândi despre noi mai mult decât ar trebui să o facem, de asemenea, este o formă de mândrie.

Cristos, în umanitatea Sa, S-a smerit, oferindu-ne un model bun de a ne smeri și de a sta departe de mândrie.

Trebuie să Îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn, și pe noi înșine ca sclavii sfinților; dacă un frate a căzut din cauza unei anumite ofense, trebuie să-l recuperăm cu smerenie, iar acest lucru ne va împiedica să cădem și noi în ispită.

Fie ca noi să fim înaintea Domnului în ce privește ființa noastră și mândria din natura noastră decăzută, împreună cu ambiția pentru poziție, și pur și simplu să Îi spunem:

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai stabilit un model pentru noi cum să ne smerim și să stăm departe de mândrie. Ne dăruim Ție, Doamne, ca să Te slujim, să Te administrăm altora și ca să fim sclavi ai sfinților. Mântuiește-ne de mândrie și ambiție. Să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de tot felul de căderi și că acest lucru cheamă harul lui Dumnezeu, în timp ce mândria ne face un nebun de frunte. O, Doamne, mântuiește-ne de ambiție, de mândrie, de grija succesului și a capacității noastre și de faptul de a gândi despre noi înșine mai mult decât ar trebui să gândim!

Să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron reprezintă pe Cristosul înviat, care înflorește și aduce rod

În Numeri 16-17 vedem cum Core, Datan și Abiram, împreună cu două sute cincizeci de lideri ai poporului lui Dumnezeu, oameni bine cunoscuți de către ceilalți, s-au ridicat înaintea lui Moise pentru a contesta autoritatea sa și autoritatea lui Aaron.

Ei s-au adunat împotriva lui Moise și i-au spus că el și Aaron iau prea mult asupra lor, căci întreaga adunare este sfântă, astfel că de ce să se înalțe ei mai presus de adunarea lui Iehova?

Dar Moise le-a spus: Este oare un lucru mărunt că Dumnezeul lui Israel v-a separat de mulțime să vă aducă lângă El ca să faceți serviciul tabernaculului lui Iehova și să stați înaintea mulțimii ca să le slujiți, de râvniți și la preoție?

Astfel Dumnezeu a intervenit, iar când leviții răzvrătiți și-au luat cădelnița și au pus foc în ea, Dumnezeu a venit și i-a judecat, terminându-i.

Apoi Dumnezeu i-a cerut lui Eliezer, fiul lui Aaron, să scoată cădelnițele din cenușă și să împrăștie focul și să facă din cădelnițe plăci bătute pentru acoperirea altarului.

Când poporul lui Dumnezeu venea la altarul pentru arderea de tot, ei vedeau aceste plăci de bronz bătute ca urmare a judecății lui Dumnezeu.

Când venim la cruce ca realitate a altarului pentru arderea de tot, Îl savurăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă – El este absolutismul nostru înaintea lui Dumnezeu, și apreciem, de asemenea, judecata lui Dumnezeu asupra oricărei ambiții, serviciu carnal, răzvrătire și mândrie.

După un astfel de eveniment, Dumnezeu a spus poporului Israel să ia un toiag pentru fiecare din cele douăsprezece triburi, să scrie numele triburilor pe ele și să le pună înaintea Chivotului Mărturiei peste noapte, iar toiagul care va înmuguri, acela să fie toiagul autorității recunoscut de către Dumnezeu.

Toiegele au stat înaintea mărturiei toată noaptea, iar a doua zi dimineața toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit și chiar a adus ca rod migdale coapte.

Toiagul lui Aaron, un toiag înmugurit, este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, Cristosul înflorit, chiar Cristosul care aduce rod. Acest toiag nu este pentru a bate poporul sau pentru a-i domina cu autoritate, ci pentru a hrăni poporul lui Dumnezeu.

Un astfel de Cristos împarte viață altora – El a venit ca noi să avem viață, El Își împarte viața Sa în noi, și prin moarte și inviere El ne-a regenerat ca să ne facă reproducerea și continuarea Sa (vezi Ioan 12:24; 1 Pet. 1:3).

Astăzi, Cristosul înviat, ca realitatea toiagului înmugurit al lui Aaron, încă înmugurește, iar noi suntem rodul, migdalele înmuguririi Sale.

Trebuie să Îi cerem Domnului să fie toiagul nostru înmugurit de astăzi – trebuie să Îi permitem să ne servească, să ne alimenteze și să ne hrănească. Pe măsură ce slujim cu cei tineri sau în comunitate, în timp ce ne trăim viața creștină și viața de biserică, trebuie să fim alimentați de către Cristosul înviat.

Tot serviciul nostru trebuie să fie în, prin și cu Cristosul înviat, care înmugurește, aduce rod și înflorește pentru a hrăni poporul cu El Însuși ca viața de înviere. Cristos a venit ca să ne slujească; El nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească și să Își dea viața Sa ca răscumpărare pentru noi (Luca 22:26-27).

Chiar și în viitor, El ne va sluji – El se va încinge și ne va sluji cu El Însuși ca viața de înviere (Luca 12:37).

În calitate de Mielul din mijlocul tronului, El ne va păstori (Apocalipsa 7:17); El este atât de smerit și de umil încât vine la nivelul nostru ca să ne păstorească, să ne îndrume spre izvoarele de apă și să șteargă orice lacrimă din ochii noștri.

Trebuie să savurăm faptul că Cristos ne slujește și să Îi permitem să ne alimenteze cu Sine Însuși ca viața de înviere.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai trecut prin moarte și ai intrat în înviere ca să împarți viață în noi și să ne alimentezi cu Tine! Amin, Doamne Isuse, noi suntem continuarea Ta, creșterea Ta și reproducerea Ta! Venim la Tine, Doamne, ca să fim alimentați de Tine ca realitatea toiagului înmugurit. Avem nevoie de alimentarea Ta cu viața de înviere. Vrem să învățăm să Te lăsăm să ne slujești zi de zi. Să Te lăsăm să ne slujești cu viața învierii, ca să fim preoții care slujesc lui Dumnezeu și administrează pe Dumnezeu poporului Său.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit prin moarte și înviere

Toiagul înmugurit este un tip reprezentativ atât de minunat al Cristosului înviat care ne alimentează și ne hrănește cu Cristos Însuși ca viața de înviere.

Totuși, fundalul acestui tip reprezentativ este destul de negativ; rădăcina răzvrătirii printre poporul lui Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale delegate a fost ambiția, lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă (Num. 16:3, 9-10).

Lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă este cauzată de ambiție, iar ambiția subminează planul lui Dumnezeu și dăunează poporului lui Dumnezeu; de-a lungul secolelor, multe probleme între creștini au fost cauzate de ambiție (vezi Mat. 20:20-28; 3 Ioan 9-11).

În calitate de autoritatea desemnată a lui Dumnezeu, autoritatea Sa delegată pe pământ, Moise a adus cazul acesta la Dumnezeu ca autoritatea cea mai înaltă, pentru vorbirea, expunerea și judecarea Sa. Într-o luptă pentru putere, Singurul care poate judeca și expune situația reală este Dumnezeu Însuși (vezi Num. 16:4-5).

Dumnezeu i-a judecat pe cei răzvrătiți; Core și ceilalți au coborât de vii și direct în Șeol (v. 33) – ei nu au murit mai întâi (cf. Apoc. 19:20). Acesta a fost un lucru nou pe care Iehova l-a făcut să se întâmple (Num. 16:29-30).

Judecata lui Dumnezeu asupra celor două sute cincizeci de oameni care s-au răzvrătit împreună cu Core, Datan și Abiram semnifică judecata crucii asupra întregii slujiri a omului față de Dumnezeu, care este conform opiniilor omului, prin carnea sa și în rivalitate cu ceilalți.

Trebuie să învățăm din acest lucru că nu putem sluji lui Dumnezeu conform cu opiniile noastre, cu carnea noastră sau în rivalitate cu ceilalți; trebuie să punem toate aceste lucruri pe altar astfel încât toate opiniile noastre carnale, rivalitatea și opiniile noastre să fie arse de Cristos pe cruce.

De vreme ce răzvrătirea lui Core și a cetei sale din Numeri 16 a fost legată de preoție (v. 3, 8-10), înmugurirea toiagului lui Aaron a fost o reabilitare care indică faptul că Aaron a fost cel acceptat de Dumnezeu ca având autoritate în slujba preoției dată de către Dumnezeu (v. 5).

Principiul serviciului nostru față de Dumnezeu stă în toiagul înmugurit; serviciul nostru față de Dumnezeu trebuie să fie în înviere și prin cruce, prin savurarea și experimentarea de către noi a vieții de înviere.

Învierea este un principiu etern în serviciul nostru adus lui Dumnezeu; ca slujitori ai lui Dumnezeu, preoții de astăzi, noi suntem cei care au murit și au înviat, iar slujirea noastră este în înviere și prin savurarea vieții de înviere.

Toată slujirea noastră către Domnul trebuie să treacă prin moarte și înviere înainte ca aceasta să fie acceptată de Dumnezeu; aceasta arată că serviciul nu este de la noi sau din noi, ci de la Dumnezeu și din Dumnezeu.

Învierea înseamnă că totul este din Dumnezeu și nu din noi; înseamnă că noi nu suntem în stare, ci Dumnezeu este Cel care este în stare. Dacă încă mai credem că suntem în stare, că putem face ceva și că suntem folositori lui Dumnezeu în noi înșine, încă nu cunoaștem învierea.

Dacă cunoaștem cu adevărat învierea, renunțăm la noi înșine, pentru că ne dăm seama că nu o putem face; atâta timp cât tăria noastră naturală rămâne, puterea învierii nu are nici un motiv să se manifeste.

Ce este imposibil cu omul, este posibil cu Dumnezeu; ceea ce putem face în domeniul omului este natural, dar ceea ce Dumnezeu poate face în noi și prin noi, acesta este domeniul învierii.

Pavel a fost un model în acest sens; el a slujit lui Dumnezeu în duh în evanghelia Fiului Său și, chiar când a fost împovărat dincolo de puterea sa, astfel încât nu mai avea speranță de viață, având răspunsul morții în gândul său, el și-a pus încrederea nu în sine, ci în Dumnezeu, care înviază morții (vezi Rom. 1:9; 7:6; 2 Cor. 1:8-9).

Doamne Isuse, vrem să fim preoții de astăzi care Te slujesc în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere. Fie ca serviciul nostru adus lui Dumnezeu să treacă prin moarte și înviere, astfel încât să fie acceptabil pentru Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca tot ce facem în serviciul nostru către Dumnezeu să fie făcut din Dumnezeu și prin moarte și înviere. Să cunoaștem învierea și să trăim în înviere, fiind alimentați de Cristosul înviat cu viața de înviere. Amin, Doamne Isuse, speranța și sursa noastră nu este în noi înșine, ci în Dumnezeu, Cel care înviază morții și care ne poate alimenta cu viața de înviere!