Witness Lee

Să aplicăm moartea lui Cristos la situația noastră și să Îi vorbim lui Cristos pentru a bea apă vie

31/07/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

În Numeri 20 vedem că poporul lui Israel a fost însetat, iar lui Moise i sa spus să vorbească stâncii, ca să curgă apa; Cristos ca stâncă spirituală ne urmează ca să ne dea apă vie ori de câte ori suntem însetați.

Stânca lovită este un tip reprezentativ al lui Cristos și apa care curge din stâncă este un tip reprezentativ al Duhului, care a curs din Cristos în moartea și învierea Sa.

În aceste zile savurăm și considerăm cu rugăciune tipurile principale ale lui Cristos în cartea Numeri, dintre care multe nu pot fi găsite în alte cărți ale Bibliei.

Primul tip reprezentativ pe care l-am văzut a fost toiagul înmugurit, un tip reprezentativ al Cristosului înviat care înmugurește, înflorește și aduce rod în înviere ca să Își alimenteze poporul cu viața de înviere și să aducă în lumină autoritatea rânduită de Dumnezeu.

Al doilea tip reprezentativ pe care l-am văzut a fost vițeaua roșie din Numeri 19, care era componenta principală a apei pentru impuritate.

În acest tip reprezentativ al vițelei roșii vedem procesele prin care Domnul a trecut și realizările pe care le-a atins. Este uimitor să vedem că atât de multe elemente pot fi un tip al lui Cristos, care este realitatea oricărui lucru pozitiv din univers.

Cristos a venit pentru răscumpărarea noastră (culoarea roșie pentru vițea) și a venit în asemănarea cărnii păcatului și în ceea ce privește păcatul, și totuși El nu a avut nici un păcat în carne.

Cristos nu a avut nici un defect; deși El a venit în carne, El nu a avut păcatul cărnii sau natura păcătoasă, ci mai degrabă a fost perfect și fără vină. Mulți L-au încercat pe Domnul și au vrut să găsească vină în El, dar nimeni nu a găsit nimic; Cristos a fost perfect și fără cusur.

Cristos nu a fost niciodată folosit de nimeni, în special de către sau pentru dușmanul lui Dumnezeu (la fel cum vițeaua roșie nu fusese niciodată sub jug). Nimeni nu L-a folosit pe Domnul; nimeni nu putea să Îl înrobească sau să Îl influențeze, mai ales Satan.

La fel ca și vițeaua roșie, Domnul Isus a fost crucificat în afara taberei, pe un munte mic în afara orașului Ierusalim.

El a avut o umanitate demnă (lemnul de cedru), a fost umil în umanitatea Sa (isopul), și a îndeplinit răscumpărarea în înțelesul ei cel mai înalt (isopul).

Deși El a fost o astfel de Persoană și a îndeplinit atât de multe lucruri, El a fost redus la nimic (Marcu 9:12) în ochii oamenilor, dar în ochii lui Dumnezeu a fost prețios și de mare valoare.

Acum noi, credincioșii în Cristos, putem să aplicăm sângele lui Cristos și să credem întru El și suntem curățiți de păcatul și impuritatea noastră. Duhul Sfânt în înviere aplică eficacitatea răscumpărării lui Cristos cu puterea de spălare a Duhului învierii Sale. Aleluia!

Să fim identificați cu Cristos în moartea Sa și să vorbim lui Cristos pentru a bea apă vie

În Numeri 20 poporul lui Israel era însetat și a murmurat împotriva lui Moise și a lui Iehova; când Moise a mers la Dumnezeu în legătură cu acest lucru, Dumnezeu i-a spus să vorbească cu stânca și apa va curge.

Se pare că atât acum cât și înainte de acest eveniment exista o stâncă care îi urma pe copiii lui Israel în pustie, și în acest caz Dumnezeu i-a spus lui Moise să vorbească stâncii, ca să curgă apă.

Stânca din Numeri 20:8 Îl reprezintă pe Cristosul crucificat și înviat, iar apa care curgea din stâncă reprezintă Duhul ca apa vie care a curs din Cristosul crucificat și înviat (1 Cor. 10:4; Ioan 19:34).

Cristos este stânca spirituală care ne urmează pe noi, poporul lui Dumnezeu, în timp ce călătorim în pustie ca să ajungem în țara bună; acest Cristos, ca stâncă spirituală, a fost deja lovit pe cruce și apa vie a curs din El.

În 1 Cor. 10:4 Pavel spune cu îndrăzneală că fiii lui Israel erau urmați de o stâncă spirituală, iar acea stâncă era Cristos. Această piatră a fost despicată mai devreme și apa a țâșnit din piatră pentru ca poporul lui Israel să bea.

Acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos care, pe cruce, a fost lovit de Dumnezeu și din El a curs sânge (pentru răscumpărarea noastră) și apă (pentru regenerarea și rezerva de viață) – vezi Ioan 19:34.

Ceea ce trebuie să facem astăzi nu este să “lovim stânca”, ci să vorbim stâncii, căci aceasta a fost deja lovită și despicată.

Cristosul înviat ca Duh dătător de viață este mereu cu noi, biserica, pentru a ne alimenta cu apa vieții.

De vreme ce Cristos a fost crucificat și Duhul a fost dat, nu este nevoie să lovim din nou stânca. În economia lui Dumnezeu, Cristos ar trebui crucificat doar o singură dată (vezi Evrei. 7:27; 9:26-28). Ceea ce trebuie să facem este să “luăm toiagul” și să “vorbim stâncii.”

A lua toiagul înseamnă că trebuie să fim identificați cu Cristos în moartea Sa și să aplicăm moartea lui Cristos la noi înșine și la situația noastră. Când chemăm numele Domnului, aplicăm moartea lui Cristos la noi înșine și la situația noastră.

A vorbi stâncii înseamnă că noi vorbim un cuvânt direct lui Cristos ca stâncă lovită, cerându-i să ne dea Duhul vieții! Trebuie să Îi vorbim sincer cu privire la situația noastră, spunându-I că suntem însetați și că vrem să bem apa vie!

Una dintre cele mai bune căi de a savura distribuirea divină este să Îi vorbim direct lui Cristos stânca. Trebuie să poruncim apelor să curgă și să bem din El înspre toată plinătatea!

Pur și simplu trebuie să fim cu Domnul, să vorbim cu El și să ne deschidem Lui; chiar și atunci când suntem obosiți, ar trebui doar să Îi spunem, Doamne, sunt obosit și îmi este sete; dă-mi să beau din apa vie!

Duhul a fost deja dat, așa că trebuie să Îi cerem Duhul vieții ca apa vie!

Domnul i-a spus femeii samaritence în Ioan 4:10 că, dacă ar ști cine este Cel ce îi cere să bea, ea I-ar fi cerut și El i-ar fi dat apă vie. Primul pas pentru a obține apă vie este să cerem Domnului să ne dea să bem.

Pe baza faptulul că Duhul a fost deja dat și Cristos a fost deja crucificat, noi putem aplica moartea lui Cristos la noi înșine și să Îi cerem lui Cristos să ne dea Duhul, și vom primi Duhul viu ca rezerva îmbelșugată de viață (Filipeni 1:19)!

Doamne Isuse, suntem însetați – dă-ne să bem apa vie! Îți mulțumim, Doamne, că ai fost lovit pe cruce ca apa vie să curgă. Ne identificăm cu Tine, Doamne, ca moartea Ta să ne fie aplicată, și Îți cerem cu credință să ne dai Duhul ca rezerva îmbelșugată de viață! Amin, Doamne, ne deschidem Ție și venim la Tine așa cum suntem – vrem să bem din apa vie ca setea noastră să fie potolită! Păstrează-ne în vorbirea cu Tine, în deschiderea față de Tine și în a-Ți spune totul, astfel încât, ca apă vie, să curgi întru noi și să ne potolești setea!

Doamne, fie ca noi să Te reprezentăm în mod corect în acțiunile Tale, cu atitudinea Ta, conform Cuvântului Tău!

În povestea din Numeri 20 vedem atât un aspect pozitiv, cât și unul negativ. În acest capitol vedem că Moise, în loc să vorbească stâncii, a spus poporului lui Israel: “Ascultați, răzvrătiților!” și apoi a lovit stânca de două ori, și apa a curs.

Moise a condamnat poporul ca fiind răzvrătiți dar, de fapt, Moise a fost cel care s-a răzvrătit împotriva cuvântului lui Dumnezeu (vezi Num. 20:10-11, 24; 27:14). Uneori și noi putem fi așa; sfinții și cei tineri par să murmure foarte mult – pentru că sunt însetați, dar duhul și atitudinea noastră este să le spunem că sunt răzvrătiți.

Copiii lui Israel s-au plâns deoarece ei erau însetați; de multe ori sfinții și tinerii se plâng pentru că duc lipsă de Duhul. Ei nu se plâng pentru că sunt răzvrătiți, ci pentru că au nevoie de mai mult din Duhul, sunt lipsiți de Duhul; ceea ce trebuie să facem este să Îl distribuim pe Cristos ca Duhul în înviere în cei însetați, iar acest lucru le va rezolva problemele.

Însă Moise a falimentat cu privire la a-L sfinți pe Dumnezeu, făcându-L comun; a-L sfinți pe Dumnezeu înseamnă a-L face sfânt, separat de toți zeii falși, iar a falimenta cu privire la a-L sfinți pe Dumnezeu înseamnă a-L face comun.

Moise nu a fost una cu Dumnezeu în atitudinea sa față de poporul lui Dumnezeu; el s-a mâniat atunci când Dumnezeu nu S-a mâniat – și astfel a falimentat cu privire la a-L reprezenta corect pe Dumnezeu în natura Sa sfântă.

De asemenea, Moise a lovit stânca de două ori, fără a păzi astfel cuvântul lui Dumnezeu în economia Sa. Prin cuvântul și atitudinea sa, Moise a ofensat atât natura sfântă a lui Dumnezeu, cât și economia Sa divină, iar consecința a fost că el și-a pierdut dreptul de a intra în țara bună, chiar dacă era intim cu Dumnezeu și putea fi considerat un tovarăș al lui Dumnezeu (Exod 33:11). O, Doamne Isuse!

În tot ce spunem și facem cu privire la poporul lui Dumnezeu, atitudinea noastră ar trebui să fie conform cu natura sfântă a lui Dumnezeu, iar acțiunile noastre trebuie să fie conform cu economia Sa divină, pentru ca noi să putem vorbi Cuvântul lui Dumnezeu și să Îl sfințim.

În caz contrar, în cuvintele și faptele noastre, ne vom răzvrăti împotriva Sa și Îl vom ofensa. Mai ales atunci când vine vorba de poporul lui Dumnezeu care este însetat – lucru care de multe ori se manifestă prin plângerea și murmurul lor, Dumnezeu nu este supărat sau mânios pe poporul Său, la fel cum o mamă nu este mânioasă când copilul ei strigă atunci când îi este sete.

La fel cum o mamă care are un copil care este însetat și plânge, Domnul ne prețuiește și Își asumă responsabilitatea de a ne alimenta cu apă.

Fie ca să învățăm să Îl reprezentăm pe Dumnezeu în mod corect în acțiunile Sale, în atitudinea noastră, și conform Cuvântului lui Dumnezeu! Sfinții ne urmăresc și nu ar trebui să îi dezamăgim pe sfinții credincioși prin reprezentarea greșită a lui Dumnezeu.

Doamne, fie ca noi să Te reprezentăm în mod corect în acțiunile Tale, cu atitudinea Ta, și conform cu cuvântul Tău față de poporul lui Dumnezeu! Vrem să Te sfințim, Doamne, și să nu ne răzvrătim împotriva Ta prin faptul de a Te reprezenta greșit față de poporul Tău. Fie ca noi să fim cei care Îl reprezintă pe Dumnezeu în mod corect în natura Sa sfântă și să păstrăm Cuvântul Său în economia Sa, având o atitudine corectă față de poporul lui Dumnezeu și să fim una cu Domnul pentru a-i alimenta cu apă vie. Amin, Doamne, fie ca noi să bem în mod profund din Tine și să facem ca apa vie să curgă ca tot poporul Tău însetat să bea și să fie satisfăcut!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Apply the Death of Christ to our Situation and Speak to Christ to Drink Living Water (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 3 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Cristosul răscumpărător ca realitate a vițelei roșii ne curățește de impuritate

30/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Unul dintre tipurile reprezentative ale lui Cristos revelate în mod unic în cartea Numeri este vițeaua roșie, componenta principală a apei pentru impuritate, și care Îl simbolizează pe Cristosul răscumpărător.

Nu se vorbește prea mult despre tipul reprezentativ al vițelei roșii, dar acesta se referă la Cristosul răscumpărător care, pe baza procesului prin care a trecut și împreună cu eficacitatea și rezultatul morții și învierii Sale, ne poate spăla păcatul și impuritățile.

Primul tip reprezentativ al lui Cristos pe care l-am văzut în Numeri este toiagul înmugurit, care este un tip foarte pozitiv pe un fundal foarte negativ.

În timp ce a existat o răzvrătire împotriva lui Moise și a lui Aaron din partea poporului și a câtorva dintre leviți, Dumnezeu a venit să arate cine are autoritatea delegată a lui Dumnezeu; modul în care a făcut-o a fost în calea vieții.

El nu a arătat din ceruri cine are autoritatea Sa, ci a cerut copiilor lui Israel să aducă douăsprezece toiege, câte unul pentru fiecare dintre triburile lui Israel, înaintea lui Dumnezeu în fața Chivotului în Sfânta Sfintelor, iar toiagul care înmugurea era cel pe care Dumnezeu l-a ales și l-a rânduit.

Înmugurirea ține de viață; toiegele celor douăsprezece triburi ale lui Israel au fost moarte, fără rădăcini, lipsite de viață și fără frunze, dar Dumnezeu a făcut ca unul dintre ele să înmugurească, să înflorească și chiar să aducă rod – migdale coapte.

Pe de-o parte, trebuie să ne dăm seama că în noi există mândrie și ambiție și acest lucru ne face să ne răzvrătim împotriva autorității lui Dumnezeu și a autorității pe care El a rânduit-o să Îl reprezinte pe pământ.

Pe de altă parte, însă, trebuie să fim înaintea Domnului, să Îl savurăm și să Îl experimentăm în moartea și învierea Sa pentru manifestarea vieții de înviere.

De-a lungul secolelor, a existat multă luptă pentru putere și pentru o poziție mai înaltă, iar această ambiție, împreună cu mândria, a subminat planul lui Dumnezeu și I-a vătămat poporul. Mândria este în noi toți, iar mândria dă naștere la ambiție; mândria ne face un nebun de frunte și ne face să nu primim binecuvântarea lui Dumnezeu și îndurarea Sa.

Nu trebuie să gândim despre noi mai mult decât se cuvine, ci mai degrabă să ne smerim, să stăm departe de mândrie și să Îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn și pe noi înșine ca sclavi ai sfinților.

Trebuie să ne dăm seama că Domnul Isus, Mântuitorul și viața noastră, a venit la noi și în noi ca să ne slujească; El ne-a slujit când era pe pământ, El este printre noi ca Cel care ne slujește și chiar în eternitate El ne va sluji ca Mielul lui Dumnezeu.

Principiul slujirii Domnului se află în toiagul înmugurit, căci învierea este un principiu etern în serviciul nostru față de Dumnezeu.

Putem fi capabili să facem mult pentru Domnul și “în numele Său”, dar orice noi putem face este din domeniul natural și nu este acceptabil pentru Dumnezeu. Cu toate acestea, ceea ce este imposibil pentru noi face parte din domeniul învierii și devine ceea ce Dumnezeu face – lucrarea Sa, serviciul Său prin noi și în noi.

Să vedem cum vițeaua roșie Îl simbolizează pe Cristosul răscumpărător și să aplicăm aceasta la experiența noastră

Componenta principală a apei pentru impuritate în Numeri 19 a fost vițeaua roșie; vițeaua roșie Îl simbolizează pe Cristosul răscumpărător.

Dacă citim consemnarea din Numeri 19 cu privire la componentele apei pentru impuritate și procesul prin care trebuia să treacă, vom fi plini de laudă și închinare la adresa lui Dumnezeu pentru Cristosul nostru răscumpărător.

Cristos Însuși este realitatea tuturor lucrurilor pozitive și, în special El, în calitate de Răscumpărătorul, este realitatea vițelei roșii. Trebuie să vedem detaliile și specificațiile acestei ape pentru impuritate și să vedem cum Îl semnifică pe Cristos și cum o putem aplica la experiența noastră.

Vițeaua era roșie – culoarea roșie semnifică asemănarea cu carnea păcatului, care este pentru purtarea păcatului omului în mod exterior. Cristos a devenit în asemănarea cu carnea păcatului – și totuși fără păcat în carne – pentru ca El să poată purta păcatele și păcatul nostru în carnea Sa, terminând păcatul și tratând toate păcatele noastre.

Cristos este realitatea vițelei roșii – El este Cel care răscumpără, Cel care nu a avut păcat, fără cusur, fără pată, dar avea asemănarea cu carnea păcatului și El a venit să trateze și să înlăture păcatul din carne.

Nici un defect – vițeaua roșie fără defect înseamnă că, deși Cristos era asemănător cu carnea păcatului, El nu avea natura păcătoasă.

Cristos a venit în calitate de Dumnezeul care a devenit om; El este Dumnezeul care s-a îmbrăcat cu carne – El s-a îmbrăcat cu asemănarea cărnii păcatului, dar nu a avut păcat și nu s-a găsit nici un păcat sau cusur în El. Vițeaua roșie trebuia să fie perfectă, fără cusur; acest lucru indică faptul că Cristos a fost perfect.

Fariseii, saducheii, iudeii, romanii și poporul, ei toți au încercat să găsească vină în El, dar El a fost fără cusur și perfect.

Vițeaua roșie, care nu a fost niciodată sub jug, simbolizează că Cristos nu a fost niciodată folosit de nimeni; în mod special, El nu a fost niciodată folosit de Satan sau pentru Satan.

Satan a venit ca să Îl ispitească și să Îl determine să păcătuiască sau să alunece, dar El l-a învins pe Satan în umanitatea Sa, și în El, conducătorul acestei lumi nu a avut nimic. Satan a încercat să Îl ispitească și să Îl înșele, dar El a respins mereu ispitele lui și nu a fost niciodată folosit de dușmanul lui Dumnezeu. Ce om-Dumnezeu!

Ca și vițeaua roșie, Cristos a fost crucificat în afara taberei, pe Golgota, un munte mic în afara orașului Ierusalim (Num. 19:3; Evr. 13:12-13; Mat. 27:33). Cristos a fost dus în afara taberei și a fost crucificat, așa cum vițeaua a fost dusă în afara taberei.

Chiar și un astfel de tip reprezentativ al vițelei roșii arată spre răscumpărarea lui Cristos, felul în care a fost tratat și ucis, și chiar locația în care a avut loc acest lucru! Minunat!

Lemnul de cedru, firele stacojii și isopul ca un tip reprezentativ al lui Cristos. Preotul trebuia să ia lemn de cedru și isop și fire stacojii și să le arunce în mijlocul arderii viței (Num. 19:6).

Lemnul de cedru, un copac înalt și demn, Îl simbolizează pe Cristos în umanitatea Sa demnă. Isopul, una dintre cele mai mici plante, Îl simbolizează pe Cristos în umanitatea Sa umilă. Stacojiul, roșu la culoare, simbolizează răscumpărarea în înțelesul ei cel mai înalt.

Cristosul înalt și demn și Cristosul cel umil și smerit în răscumpărarea Sa erau elemente pentru compoziția apei pentru impuritate.

Cenușa ca un tip reprezentativ al lui Cristos și eficacitatea eternă a lucrării Sale răscumpărătoare. În Num. 19:9 vedem cum un om (care este curat) trebuia să adune cenușa vițelei roșii (după ce era arsă) și să o pună în afara taberei într-un loc curat, iar această cenușă trebuia păstrată pentru adunarea copiilor lui Israel ca apă pentru impuritate, căci este o ofrandă pentru păcat.

Cenușa se referă la faptul că Cristos este redus la nimic; în Marcu 9:12 vedem că Cristos în calitate de Fiul Omului a venit, a suferit multe lucruri, dar a fost socotit ca nimic. Acest lucru l-a experimentat Domnul în viața Sa umană – El a suferit mult, dar El a fost socotit ca fiind nimic.

Această cenușă a fost păstrată pentru apă pentru impuritate; era o purificare a păcatului sau o ofrandă pentru păcat. Și impuritatea la care se face referire aici nu era numai cea a păcatului, ci cea a morții, care a devenit prevalentă printre copiii lui Israel (Numeri 16:49), de aceea aveau nevoie de apă pentru impuritate.

Cenușa care era așezată în afara taberei într-un loc curat (Numeri 19:9) – aceasta simbolizează eficacitatea răscumpărării Domnului care rămâne în locul păcătoșilor.

Faptul că sângele răscumpărător era adus în fața Cortului Întâlnirii și era stropit acolo simbolizează că răscumpărarea lui Cristos este eficientă înaintea lui Dumnezeu și că Dumnezeu este satisfăcut cu lucrarea de răscumpărare a lui Cristos.

Pe de o parte, eficacitatea răscumpărării Domnului este aplicată nouă, păcătoșilor, iar pe de altă parte, acest sânge răscumpărător este eficace pentru totdeauna înaintea lui Dumnezeu.

Aplicarea apei pentru impuritate. Când cineva devenea necurat, prin faptul că intra în contact cu moartea (fie o persoană moartă, o situație moartă, fie un animal mort), trebuia să ia cenușa arderii ofrandei pentru păcat și să adauge la ea apă curgătoare într-un vas (Num. 19:17).

Apa curgătoare Îl simbolizează pe Duhul Sfânt în învierea lui Cristos. Acest lucru ne arată că, dacă atingem moartea, pe neașteptate sau inconștient, ori de câte ori suntem conștienți de moarte sau de faptul că suntem în moarte, trebuie să aplicăm răscumpărarea lui Cristos și să Îl luăm ca realitate a vițelei roșii.

Doar lucrarea de răscumpărare a lui Cristos, prin umanitatea Sa demnă și umilă, cu moartea Sa și cu Duhul Învierii Sale, ar putea vindeca și curăța situația de necurăția morții. În apa pentru impuritate există eficacitatea răscumpărării lui Cristos cu puterea de spălare a Duhului învierii Sale.

Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ai devenit la fel ca noi, în asemănarea cărnii păcatului, ca să ne poți purta păcatul, să tratezi păcatul și să condamni păcatul în carne. Îți mulțumim că ai o umanitate demnă și înaltă, și totuși umilă și smerită; ca o astfel de Persoană, Tu ai îndeplinit răscumpărarea pentru noi. Îți mulțumim, Doamne, că ai fost crucificat în afara taberei, pentru că Te-ai oferit lui Dumnezeu prin Duhul etern. Aleluia, astăzi Îl putem aplica pe Cristosul răscumpărător la ființa noastră și putem fi vindecați și curățiți de necurăția morții.

Duhul Sfânt aplică răscumpărarea lui Cristos la noi pentru a ne curăța de întinare

Ori de câte ori noi, poporul lui Dumnezeu, suntem pângăriți de moarte, trebuie să venim la Domnul și trebuie să permitem Duhului Sfânt să ne fie aplicat pentru a ne curăța și spăla.

După cum se vede în tipul reprezentativ al vițelei roșii, componenta principală a apei pentru impuritate în Numeri 19, Duhul Sfânt este compus cu eficacitatea eternă a răscumpărării Domnului, iar când Îl aplicăm ființei noastre, necurăția noastră este îndepărtată.

Pe de o parte trebuie să vedem și să apreciem procesul prin care a trecut Cristos, realitatea vițelei roșii și, pe de altă parte, trebuie să aplicăm această Persoană cu toate lucrurile prin care a trecut la ființa noastră.

Ceea ce a făcut Cristos este eficace pentru eternitate înaintea lui Dumnezeu și trebuie aplicat la noi, păcătoșii.

Când suntem pângăriți și ne dăm seama de acest lucru, trebuie să venim la Domnul, să Îl luăm pe Cristos ca realitate a vițelei roșii și să Îi permitem Duhului Sfânt să ne fie aplicat pentru a îndepărta orice necurăție din noi.

Pur și simplu, prin faptul că venim la Domnul, ne rugăm și citim Cuvântul Său, noi suntem spălați, suntem curățiți și orice impuritate este înlăturată de la noi.

În 1 Ioan 1:7 ni se spune că, dacă umblăm în lumină, așa cum și El este în lumină, avem părtășie unul cu altul și sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăță de orice păcat. Când ne dăm seama că am păcătuit, când suntem conștienți că suntem pângăriți, trebuie să luăm sângele Domnului Isus ca să fim spălați și curățiți de păcatele noastre pentru a restabili părtășia dintre noi și Dumnezeu.

Pângărirea și păcatul nostru ne fac să fim tăiați din părtășia noastră cu Dumnezeu, așa că Dumnezeu ne oferă o cale ca să ne întoarcem la El.

El Însuși a devenit om, S-a îmbrăcat cu asemănarea cărnii păcatului, a tratat păcatul în carne și în înviere a devenit Duhul îmbogățit cu toate elementele divinității, umanității, trăirii omenești, crucificării, morții și învierii Sale.

Sângele pe care l-a vărsat pe Golgota acum două mii de ani este eficient și astăzi, vorbește mai mult decât orice alt sânge; acest sânge vorbește pentru iertarea păcatelor și curățirea de impuritate.

Pur și simplu trebuie să venim la Domnul în lumină și să aplicăm sângele lui Cristos, iar Duhul Sfânt va aplica răscumpărarea lui Cristos la ființa noastră pentru ca să fim curățiți de orice impuritate, păcat și necurăție. Aleluia!

Doamne Isuse, venim la Tine așa cum suntem; vrem să umblăm în lumină, ca să putem avea părtășie cu Tine, și sângele Tău ne curățește de orice păcat. Îți mulțumim, Doamne, că Ți-ai vărsat sângele pe cruce pentru răscumpărarea noastră. Îți mulțumim că ai devenit Duhul ca să aplici sângele la ființa noastră și să ne curățești de orice nedreptate, păcat și necurăție. Amin, Doamne Isuse, pur și simplu venim la Tine și permitem Duhului Sfânt să aplice răscumpărarea lui Cristos la ființa noastră ca să putem fi spălați, curățiți și purificați și putem continua în părtășie cu Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Redeeming Christ as the Reality of the Red Heifer Cleanses us from Impurity (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 2 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere

29/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat al cărții Numeri, vrem să vedem și să experimentăm tipurile majore referitoare la Cristos în Numeri, și în special în acest articol, vrem să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron Îl simbolizează pe Cristosul înviat care înflorește și aduce rod spre maturitate.

Strict vorbind, în cartea Numeri există o singură profeție referitoare la Cristos, dar există câteva tipuri reprezentative majore cu privire la Cristos în această carte, câteva tipuri specifice cărții Numeri care nu sunt găsite în nici o altă carte din Biblie.

Un tip reprezentativ este o persoană sau un lucru care Îl reprezintă pe Cristos; există multe persoane și lucruri în întreaga Biblie care Îl reprezintă pe Cristos, dezvăluind-ne bogățiile lui Cristos.

Toiagul înmugurit al lui Aaron este foarte special, ceva văzut numai în Numeri și acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, un Cristos care nu doar înmugurește, ci și înflorește și aduce rod spre maturitate.

Povestea toiagului înmugurit a avut loc imediat după ce a fost o mare răzvrătire împotriva lui Moise și a lui Aaron, iar Dumnezeu a intervenit pentru a arăta cine este autoritatea delegată pe care El a rânduit-o, și a făcut acest lucru făcând ca un băț mort, uscat, fără frunze și rădăcini (un toiag) să înmugurească, să înflorească și să aducă migdale coapte peste noapte.

Privind mai îndeaproape la situația răzvrătirii împotriva lui Moise și a lui Aaron, unii dintre conducătorii leviților și ai poporului lui Israel au avut ambiție și mândrie – ei au dorit să aibă poziția lui Moise și funcția lui Aaron.

Nu ar trebui să fie așa între noi – ar trebui să prețuim funcția celuilalt și să nu râvnim la ea, nu să disprețuim funcția noastră sau funcția altora în Trup. Ar trebui să prețuim funcția noastră și funcția tuturor mădularelor din Trupul lui Cristos.

Mândria este sursa ambiției; trebuie să fim atenți la ambiție și mândrie. Inima noastră trebuie să fie purificată de orice formă de ambiție, scop, motiv și intenție subtilă în viața de biserică.

Nu ar trebui să urmărim niciodată să fim primii în lucrarea Domnului, și niciodată nu ar trebui să considerăm că suntem mai presus de ceilalți; mai degrabă, ar trebui să rămânem în părtășie cu sfinții și să fim omogenizați împreună.

Mândria este un atribut al naturii noastre decăzute prin naștere.

Chiar și cu apostolul Pavel, datorită revelațiilor mărețe pe care le-a primit, Dumnezeu a permis ca el să aibă un spin de la Satan în carnea sa, căci era îngrijorat de faptul că Pavel se va îngâmfa datorită revelațiilor sale.

Trebuie să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de orice fel de căderi și că acest lucru invită harul lui Dumnezeu; totuși, mândria ne face un nebun de frunte. Când există rivalitate în lucrarea Domnului, acest lucru arată ambiție și mândrie.

Grija pentru propriul prestigiu este un semn de mândrie subtilă; aluzia la capacitatea, succesul și virtuțile noastre, sunt o formă ușuratică de mândrie. Faptul de a gândi despre noi mai mult decât ar trebui să o facem, de asemenea, este o formă de mândrie.

Cristos, în umanitatea Sa, S-a smerit, oferindu-ne un model bun de a ne smeri și de a sta departe de mândrie.

Trebuie să Îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn, și pe noi înșine ca sclavii sfinților; dacă un frate a căzut din cauza unei anumite ofense, trebuie să-l recuperăm cu smerenie, iar acest lucru ne va împiedica să cădem și noi în ispită.

Fie ca noi să fim înaintea Domnului în ce privește ființa noastră și mândria din natura noastră decăzută, împreună cu ambiția pentru poziție, și pur și simplu să Îi spunem:

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai stabilit un model pentru noi cum să ne smerim și să stăm departe de mândrie. Ne dăruim Ție, Doamne, ca să Te slujim, să Te administrăm altora și ca să fim sclavi ai sfinților. Mântuiește-ne de mândrie și ambiție. Să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de tot felul de căderi și că acest lucru cheamă harul lui Dumnezeu, în timp ce mândria ne face un nebun de frunte. O, Doamne, mântuiește-ne de ambiție, de mândrie, de grija succesului și a capacității noastre și de faptul de a gândi despre noi înșine mai mult decât ar trebui să gândim!

Să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron reprezintă pe Cristosul înviat, care înflorește și aduce rod

În Numeri 16-17 vedem cum Core, Datan și Abiram, împreună cu două sute cincizeci de lideri ai poporului lui Dumnezeu, oameni bine cunoscuți de către ceilalți, s-au ridicat înaintea lui Moise pentru a contesta autoritatea sa și autoritatea lui Aaron.

Ei s-au adunat împotriva lui Moise și i-au spus că el și Aaron iau prea mult asupra lor, căci întreaga adunare este sfântă, astfel că de ce să se înalțe ei mai presus de adunarea lui Iehova?

Dar Moise le-a spus: Este oare un lucru mărunt că Dumnezeul lui Israel v-a separat de mulțime să vă aducă lângă El ca să faceți serviciul tabernaculului lui Iehova și să stați înaintea mulțimii ca să le slujiți, de râvniți și la preoție?

Astfel Dumnezeu a intervenit, iar când leviții răzvrătiți și-au luat cădelnița și au pus foc în ea, Dumnezeu a venit și i-a judecat, terminându-i.

Apoi Dumnezeu i-a cerut lui Eliezer, fiul lui Aaron, să scoată cădelnițele din cenușă și să împrăștie focul și să facă din cădelnițe plăci bătute pentru acoperirea altarului.

Când poporul lui Dumnezeu venea la altarul pentru arderea de tot, ei vedeau aceste plăci de bronz bătute ca urmare a judecății lui Dumnezeu.

Când venim la cruce ca realitate a altarului pentru arderea de tot, Îl savurăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă – El este absolutismul nostru înaintea lui Dumnezeu, și apreciem, de asemenea, judecata lui Dumnezeu asupra oricărei ambiții, serviciu carnal, răzvrătire și mândrie.

După un astfel de eveniment, Dumnezeu a spus poporului Israel să ia un toiag pentru fiecare din cele douăsprezece triburi, să scrie numele triburilor pe ele și să le pună înaintea Chivotului Mărturiei peste noapte, iar toiagul care va înmuguri, acela să fie toiagul autorității recunoscut de către Dumnezeu.

Toiegele au stat înaintea mărturiei toată noaptea, iar a doua zi dimineața toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit și chiar a adus ca rod migdale coapte.

Toiagul lui Aaron, un toiag înmugurit, este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, Cristosul înflorit, chiar Cristosul care aduce rod. Acest toiag nu este pentru a bate poporul sau pentru a-i domina cu autoritate, ci pentru a hrăni poporul lui Dumnezeu.

Un astfel de Cristos împarte viață altora – El a venit ca noi să avem viață, El Își împarte viața Sa în noi, și prin moarte și inviere El ne-a regenerat ca să ne facă reproducerea și continuarea Sa (vezi Ioan 12:24; 1 Pet. 1:3).

Astăzi, Cristosul înviat, ca realitatea toiagului înmugurit al lui Aaron, încă înmugurește, iar noi suntem rodul, migdalele înmuguririi Sale.

Trebuie să Îi cerem Domnului să fie toiagul nostru înmugurit de astăzi – trebuie să Îi permitem să ne servească, să ne alimenteze și să ne hrănească. Pe măsură ce slujim cu cei tineri sau în comunitate, în timp ce ne trăim viața creștină și viața de biserică, trebuie să fim alimentați de către Cristosul înviat.

Tot serviciul nostru trebuie să fie în, prin și cu Cristosul înviat, care înmugurește, aduce rod și înflorește pentru a hrăni poporul cu El Însuși ca viața de înviere. Cristos a venit ca să ne slujească; El nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească și să Își dea viața Sa ca răscumpărare pentru noi (Luca 22:26-27).

Chiar și în viitor, El ne va sluji – El se va încinge și ne va sluji cu El Însuși ca viața de înviere (Luca 12:37).

În calitate de Mielul din mijlocul tronului, El ne va păstori (Apocalipsa 7:17); El este atât de smerit și de umil încât vine la nivelul nostru ca să ne păstorească, să ne îndrume spre izvoarele de apă și să șteargă orice lacrimă din ochii noștri.

Trebuie să savurăm faptul că Cristos ne slujește și să Îi permitem să ne alimenteze cu Sine Însuși ca viața de înviere.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai trecut prin moarte și ai intrat în înviere ca să împarți viață în noi și să ne alimentezi cu Tine! Amin, Doamne Isuse, noi suntem continuarea Ta, creșterea Ta și reproducerea Ta! Venim la Tine, Doamne, ca să fim alimentați de Tine ca realitatea toiagului înmugurit. Avem nevoie de alimentarea Ta cu viața de înviere. Vrem să învățăm să Te lăsăm să ne slujești zi de zi. Să Te lăsăm să ne slujești cu viața învierii, ca să fim preoții care slujesc lui Dumnezeu și administrează pe Dumnezeu poporului Său.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit prin moarte și înviere

Toiagul înmugurit este un tip reprezentativ atât de minunat al Cristosului înviat care ne alimentează și ne hrănește cu Cristos Însuși ca viața de înviere.

Totuși, fundalul acestui tip reprezentativ este destul de negativ; rădăcina răzvrătirii printre poporul lui Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale delegate a fost ambiția, lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă (Num. 16:3, 9-10).

Lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă este cauzată de ambiție, iar ambiția subminează planul lui Dumnezeu și dăunează poporului lui Dumnezeu; de-a lungul secolelor, multe probleme între creștini au fost cauzate de ambiție (vezi Mat. 20:20-28; 3 Ioan 9-11).

În calitate de autoritatea desemnată a lui Dumnezeu, autoritatea Sa delegată pe pământ, Moise a adus cazul acesta la Dumnezeu ca autoritatea cea mai înaltă, pentru vorbirea, expunerea și judecarea Sa. Într-o luptă pentru putere, Singurul care poate judeca și expune situația reală este Dumnezeu Însuși (vezi Num. 16:4-5).

Dumnezeu i-a judecat pe cei răzvrătiți; Core și ceilalți au coborât de vii și direct în Șeol (v. 33) – ei nu au murit mai întâi (cf. Apoc. 19:20). Acesta a fost un lucru nou pe care Iehova l-a făcut să se întâmple (Num. 16:29-30).

Judecata lui Dumnezeu asupra celor două sute cincizeci de oameni care s-au răzvrătit împreună cu Core, Datan și Abiram semnifică judecata crucii asupra întregii slujiri a omului față de Dumnezeu, care este conform opiniilor omului, prin carnea sa și în rivalitate cu ceilalți.

Trebuie să învățăm din acest lucru că nu putem sluji lui Dumnezeu conform cu opiniile noastre, cu carnea noastră sau în rivalitate cu ceilalți; trebuie să punem toate aceste lucruri pe altar astfel încât toate opiniile noastre carnale, rivalitatea și opiniile noastre să fie arse de Cristos pe cruce.

De vreme ce răzvrătirea lui Core și a cetei sale din Numeri 16 a fost legată de preoție (v. 3, 8-10), înmugurirea toiagului lui Aaron a fost o reabilitare care indică faptul că Aaron a fost cel acceptat de Dumnezeu ca având autoritate în slujba preoției dată de către Dumnezeu (v. 5).

Principiul serviciului nostru față de Dumnezeu stă în toiagul înmugurit; serviciul nostru față de Dumnezeu trebuie să fie în înviere și prin cruce, prin savurarea și experimentarea de către noi a vieții de înviere.

Învierea este un principiu etern în serviciul nostru adus lui Dumnezeu; ca slujitori ai lui Dumnezeu, preoții de astăzi, noi suntem cei care au murit și au înviat, iar slujirea noastră este în înviere și prin savurarea vieții de înviere.

Toată slujirea noastră către Domnul trebuie să treacă prin moarte și înviere înainte ca aceasta să fie acceptată de Dumnezeu; aceasta arată că serviciul nu este de la noi sau din noi, ci de la Dumnezeu și din Dumnezeu.

Învierea înseamnă că totul este din Dumnezeu și nu din noi; înseamnă că noi nu suntem în stare, ci Dumnezeu este Cel care este în stare. Dacă încă mai credem că suntem în stare, că putem face ceva și că suntem folositori lui Dumnezeu în noi înșine, încă nu cunoaștem învierea.

Dacă cunoaștem cu adevărat învierea, renunțăm la noi înșine, pentru că ne dăm seama că nu o putem face; atâta timp cât tăria noastră naturală rămâne, puterea învierii nu are nici un motiv să se manifeste.

Ce este imposibil cu omul, este posibil cu Dumnezeu; ceea ce putem face în domeniul omului este natural, dar ceea ce Dumnezeu poate face în noi și prin noi, acesta este domeniul învierii.

Pavel a fost un model în acest sens; el a slujit lui Dumnezeu în duh în evanghelia Fiului Său și, chiar când a fost împovărat dincolo de puterea sa, astfel încât nu mai avea speranță de viață, având răspunsul morții în gândul său, el și-a pus încrederea nu în sine, ci în Dumnezeu, care înviază morții (vezi Rom. 1:9; 7:6; 2 Cor. 1:8-9).

Doamne Isuse, vrem să fim preoții de astăzi care Te slujesc în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere. Fie ca serviciul nostru adus lui Dumnezeu să treacă prin moarte și înviere, astfel încât să fie acceptabil pentru Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca tot ce facem în serviciul nostru către Dumnezeu să fie făcut din Dumnezeu și prin moarte și înviere. Să cunoaștem învierea și să trăim în înviere, fiind alimentați de Cristosul înviat cu viața de înviere. Amin, Doamne Isuse, speranța și sursa noastră nu este în noi înșine, ci în Dumnezeu, Cel care înviază morții și care ne poate alimenta cu viața de înviere!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Serving God in the Principle of the Budding Rod, through Death and Resurrection (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să fim preoții sfinți care sunt stăpâniți de către Dumnezeu și care Îl trăiesc pe Cristos ca să aprindă lămpile

26/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Sarcina sfântă de a aprinde lămpile în Locul Sfânt era serviciul persoanelor sfinte, serviciul preoților, cei care erau saturați cu Dumnezeu, umpluți cu Dumnezeu și care trăiau absolut pentru Dumnezeu; preoții sfinți Îl exprimă pe Dumnezeu în viața lor de zi cu zi și Îl administrează pe Dumnezeu altora.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici o persoană ordinară nu era calificată să aprindă lămpile sau să ardă tămâia și nici o persoană de rând nu avea dreptul să ardă tămâia.

Trebuie să fim preoții sfinți ai lui Dumnezeu astăzi, aceia care sunt umpluți cu Dumnezeu și saturați cu Dumnezeu, aceia care slujesc lui Dumnezeu și omului.

Îi slujim lui Dumnezeu în biserică, care este tabernaculul lui Dumnezeu astăzi; locuința lui Dumnezeu pe pământ este biserica, iar noi în calitate de credincioșii în Cristos trăim în viața de biserică și avem responsabilitatea de a aprinde lămpile și de a arde tămâie.

Intenția și scopul lui Dumnezeu este de a avea o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între Dumnezeu și om, și ca această locuință să devină expresia Sa pe pământ.

În Vechiul Testament vedem cum a fost dată lui Moise o viziune a tabernaculului împreună cu modelul său, împreună cu rânduielile, ofrandele și preoția.

În Noul Testament, preoția și tabernaculul sunt unul și același lucru; noi suntem atât locuința lui Dumnezeu, cât și slujitorii Săi, preoții Săi.

Dumnezeu vrea ca să câștige o preoție, un grup corporativ care este poporul Său spiritual și care Îl exprimă și este umplut cu El.

Acest grup de oameni sunt credincioșii în Cristos, biserica de pe pământ astăzi; în calitate de credincioși în Cristos și mădulare ale Trupului lui Cristos, astăzi avem responsabilitatea de a intra în Locul Sfânt (reprezentat de întâlnirile bisericii) și să aprindem lămpile pentru a face ca lumina divină să strălucească.

Trebuie să aprindem lămpile, iar pentru aceasta trebuie să trăim în mod corespunzător – trebuie să Îl exprimăm pe Cristos în viața noastră de zi cu zi, așa cum preoții trebuiau să poarte veșmintele preoțești când aprindeau lămpile.

De seara până dimineața, datoria noastră este să aprindem lămpile; astăzi suntem în timpul nopții, în cea mai întunecată parte a acestei epoci, și până când vine Domnul, trebuie să aprindem lămpile în Locul Sfânt pentru ca poporul lui Dumnezeu să aibă lumină, să savurăm multele aspecte bogate ale lui Cristos, și ca toți să avansăm spre Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența directă a lui Dumnezeu.

Să fim preoții sfinți care sunt stăpâniți de către Dumnezeu și care Îl trăiesc pe Cristos pentru a aprinde lămpile

Sarcina sfântă de a aprinde lămpile în Locul Sfânt a fost un serviciu al preoților; oamenii obișnuiți nu pot face acest lucru, numai persoanele sfinte, preoții, pot aprinde lămpile.

Dacă suntem oameni comuni, dacă suntem la fel ca cei din lumea de azi, nu suntem calificați să aprindem lămpile; numai preoții sfinți pot intra în Locul Sfânt și pot aprinde lămpile.

Ce înseamnă să fii preot? A fi preot, conform întregii Bibliei, înseamnă să fim o persoană care este luată în stăpânire de Dumnezeu, umplută cu Dumnezeu, saturată cu Dumnezeu și care trăiește absolut pentru Dumnezeu.

A fi preot înseamnă că Dumnezeu este profesia noastră; ocupația noastră unică este să Îl savurăm pe Dumnezeu, să Îl iubim pe Dumnezeu, să fim în prezența Sa și să fim umpluți cu Dumnezeu.

Există un preț implicat pentru a fi un adevărat preot; nu doar apărem la întâlnire și spunem: sunt un preot! Totul depinde de cât de mult suntem stăpâniți de Domnul, cât de mult suntem umpluți și saturați cu Dumnezeu și cât de mult trăim absolut pentru Dumnezeu.

A fi un preot depinde de cât de mult trăim pe Cristos în timpul săptămânii, cât de mult suntem îmbrăcați cu El în momentele noastre private sau în momentele noastre cu alți oameni.

Aprinderea lămpilor în Locul Sfânt necesită serviciul unei asemenea persoane (vezi 1 Pet. 2:5, 9; Apoc. 1:6). Suntem o preoție sfântă, o preoție împărătească, o preoție în mod autentic spirituală; aceasta să fie realitatea noastră zilnică.

Când vorbim despre a fi preot, trebuie să luăm în considerare în special îmbrăcămintea preotului; preotul trebuia să aibă un pieptar, un efod, o mantie, o tunică brodată în lucrare de carouri, un turban și un brâu pentru încins – acestea sunt veșminte sfinte pentru preoți.

Ce semnifică aceste veșminte? Ele semnifică expresia lui Cristos în preoție și, în special în ceea ce ne privește, veșmântul nostru preoțesc este Cristos trăit din noi.

Când ne trăim viața de zi cu zi, făcând treburile noastre zilnice, slujba noastră și celelalte activități pe care le facem, îl exprimăm noi pe Cristos?

Pe de o parte Îl avem pe Cristos ca întrupare a lui Dumnezeu înăuntrul nostru și, pe de altă parte, trebuie să Îl avem pe Cristos ca expresie și ca viața noastră. Cristos trebuie să fie trăit din noi.

El trebuie să ne satureze și să ne pătrundă în interior, și El trebuie să fie trăit din noi la exterior.

Ca preoți sfinți trebuie să petrecem zilnic timp cu Dumnezeu, fiind în prezența Sa, saturați cu frumusețea Sa, ca să putem radia excelența Sa; pe măsură ce suntem infuzați cu El, elementul Său operează în noi pentru a ne transforma în interior și pentru a ne conforma imaginii Sale în exterior.

Când are loc un astfel de proces metabolic, Îl vom exprima pe Cristos în mod spontan.

Dar dacă în viața noastră de zi cu zi nu avem expresia lui Cristos, atunci orice facem în întâlnirile bisericii va fi ipocrizie, un spectacol cu care ne îmbrăcăm ca să îl vadă alții.

Dacă nu suntem îmbrăcați cu trăirea lui Cristos, adevăratele noastre veșminte preoțești, nu suntem calificați sau echipați pentru a aprinde lămpile.

Calificarea noastră de a aprinde lămpile în Locul Sfânt astăzi este faptul de a fi stăpâniți de Dumnezeu, umpluți cu Dumnezeu, saturați cu Dumnezeu și trăirea lui Cristos pentru a-L exprima pe El; astfel, oricând ne întâlnim, vom aprinde spontan lămpile.

Doamne Isuse, vrem să fim preoții sfinți care sunt saturați cu Dumnezeu și sunt luați în stăpânire de către Dumnezeu pentru a fi calificați să aprindă lămpile în Locul Sfânt. Amin, Doamne, păstrează-ne în prezența Ta pentru a fi infuzați și saturați cu Tine, astfel încât elementul Tău să ne satureze, să ne pătrundă și să fie exprimat prin noi. Doamne, Tu să fii trăit prin noi astăzi. Trăirea noastră zilnică să fie trăirea lui Cristos și expresia noastră să fie expresia lui Cristos. Mântuiește-ne de ipocrizie; mântuiește-ne din a face un spectacol sau de a ne preface în fața altora. Doamne, fă-ne preoții sfinți care sunt saturați cu Cristos și care Îl exprimă pe Cristos, ca să putem aprinde lămpile în Locul Sfânt.

Să fim preoții sfinți de astăzi care experimentează aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii

Lumina din Locul Sfânt nu era o lumină naturală sau o lumină artificială; era o lumină care provenea din lampadarul de aur, adică din natura divină a lui Cristos.

Lampadarul se referă la natura divină care este suportul, ceea care susține lămpile cu lumina.

Pentru ca noi să experimentăm aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile de biserică, trebuie să avem câteva elemente sau calificări.

Mai întâi, trebuie să Îl avem pe Cristos, întruparea Dumnezeului Triunic în calitate de lampadar; trebuie să Îl savurăm pe Cristos, să Îl experimentăm pe Cristos și să fim umpluți și saturați cu Cristos.

Trebuie să avem natura divină ca aurul, elementul lampadarului; trebuie să fim părtași ai naturii divine, savurând promisiunile divine din Cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să savurăm și să experimentăm umanitatea înnobilată a lui Isus reprezentată de fitilul lampadarului; trebuie să mâncăm umanitatea Domnului, să fim părtași în duh în trăirea Sa omenească prin citirea și rugăciunea asupra Cuvântului Său, iar în viața noastră trebuie să fie exprimată umanitatea lui Isus.

De asemenea, trebuie să experimentăm și să fim umpluți cu Duhul lui Cristos reprezentat de ulei; trebuie să fim saturați cu Duhul, și anume cu Duhul compus atotinclusiv al lui Cristos pentru aprinderea lămpilor.

În cele din urmă, trebuie să fim oameni sfinți ca preoți, cei saturați cu Dumnezeu și îmbrăcați cu expresia lui Cristos reprezentată de veșmintele noastre preoțești.

Acest lucru vorbește despre viața noastră zilnică; nu putem truca viața creștină, nici nu putem să ne punem o mască atunci când venim la întâlnire, ci mai degrabă trebuie să Îl experimentăm pe Cristos și să fim umpluți cu El pentru ca El să devină expresia noastră.

Când venim la întâlnire, pur și simplu expunem ceea ce suntem și unde am fost, ceea ce am făcut și unde suntem în relația noastră cu Cristos.

Toate aceste elemente – lampadarul (întruparea lui Dumnezeu, Cristos), aurul (natura divină), fitilul (umanitatea înnobilată a lui Cristos), uleiul (Duhul lui Cristos) și preoții sfinți cu veșmintele preoțești (Cristos ca expresie a noastră) trebuie să fie experiența noastră zilnică.

Dacă Îl experimentăm pe Cristos în toate aceste aspecte și apoi venim la întâlnire, Îl vom exprima pe Cristos în mod spontan; automat vom fi cei care aprind lămpile și, împreună cu ceilalți preoți, vom lupta în calitate de armata lui Dumnezeu. Amin!

Preoții trebuiau să mențină lămpile aprinse de seara până dimineața înaintea lui Iehova; nu se spune nimic în Exod 27:21 legat de ziuă, fapt care ne arată că epoca de astăzi este noaptea, nu ziua.

De aceea, avem nevoie ca lumina să strălucească în această epocă a nopții până când se ivește ziua, până când Domnul ca Luceafărul de dimineață se întoarce (vezi Rom. 13:12; 2 Pet. 1:19).

Prin lumina care strălucește în întâlniri în timpul acestei epoci întunecate, suntem luminați ca să vedem mai mult din Cristos și pentru a vedea mai clar drumul către Sfânta Sfintelor; Îl vom savura pe Cristos în adâncimile Sale dinăuntrul lui Dumnezeu și vom intra în Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, vrem să fim cei care Îl experimentăm pe Cristos autentic zi de zi, ca să fim preoții sfinți care aprind lămpile în Locul Sfânt. Mântuiește-ne, Doamne, din faptul de a trăi în întuneric și din faptul de a răspândi întuneric altora. Adu-ne în lumină și păstrează-ne în umblarea în lumină zi de zi. Zilnic să Îl savurăm pe Cristos ca întrupare a Dumnezeului Triunic, să savurăm umanitatea înnobilată a lui Isus, să fim saturați cu Duhul lui Cristos și să trăim ca niște preoți sfinți care Îl exprimă zilnic pe Cristos, ca să fim calificați să aprindem lămpile în Locul Sfânt. Amin, Doamne, fă-ne astfel de persoane, aceia care experimentează aprinderea autentică a lămpilor în întâlnirile bisericii!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being the Holy Priests who are Possessed by God and who Live Christ to Light the Lamps (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 9 ziua 5 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să aprindem lămpile pentru a intra în Sfânta Sfintelor și a savura adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

25/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Ce privilegiu este pentru noi ca preoți să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, ca să vedem calea către Sfânta Sfintelor și să savurăm diferitele aspecte bogate ale lui Cristos cu Dumnezeu!

Aceasta este atât responsabilitatea, cât și privilegiul nostru ca preoți nou-testamentari ai lui Dumnezeu; în întâlnirile bisericii trebuie să ne exersăm duhul să aprindem lămpile, vom vedea în mod clar aspectele bogate și profunde ale lui Cristos în Dumnezeu și vom fi conduși în gloria shekina a lui Dumnezeu care este în sanctuarul lui Dumnezeu.

Porunca lui Dumnezeu pentru preoții Săi din Exod 27:20-21 a fost ca lumina să nu se stingă; seara și dimineața, preoții trebuiau să adauge ulei și să îndepărteze fitilele, astfel încât să fie lumină în Locul Sfânt.

În fiecare seară și în fiecare dimineață trebuie să Îl contactăm pe Domnul, să Îi permitem să îndepărteze orice lucru din omul natural și carne, și să câștigăm mai mult ulei, adică să fim saturați cu Duhul mai mult.

Aprinderea lămpilor din Locul Sfânt este atât o chestiune individuală, cât și una corporativă; în mod individual, trebuie să-L contactăm pe Domnul într-un mod intim, să Îl savurăm, să Îi permitem să trateze tot ceea ce lumina Sa expune în noi și să câștigăm mai mult din Duhul.

În mod corporativ, ori de câte ori venim împreună, trebuie să ne exersăm duhul și să facem ca lumina să se înalțe; nu ar trebui să avem întâlniri în întuneric, și nu ar trebui să permitem nici unui lucru din întuneric să rămână în întâlnire.

Cum putem face ca lumina să se înalțe? Făcând mai mult zgomot în întâlnire sau prin multă rugăciune? Aprinderea lămpilor nu este o activitate exterioară pe care trebuie să o facem, ci o realitate interioară în care trebuie să intrăm.

Trebuie să savurăm umanitatea lui Isus (simbolizată de fitile) și să fim saturați cu Duhul lui Cristos (simbolizat de ulei) și trebuie să savurăm divinitatea lui Cristos (așa cum este simbolizată de aurul din lampadar).

Cristos a trecut printr-un proces de încarnare, trăire omenească, crucificare și înviere, astfel încât să poată deveni Duhul lui Cristos, uleiul divin și mistic care poate alimenta lămpile pentru ca lumina să strălucească în Locul Sfânt.

În plus, lumina strălucește nu numai din divinitatea lui Cristos, ci din umanitatea Sa înnobilată saturată cu Duhul; de aceea, trebuie să mâncăm umanitatea Domnului, să Îl experimentăm în umanitatea Sa și să fim saturați cu Duhul lui Cristos, astfel încât lumina să se înalțe.

Tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să determine strălucirea luminii divine!

Preoții trebuiau să aprindă lămpile în Locul Sfânt, care era în tabernacul, iar tabernaculul în calitate de Cortul Întâlnirii era locul în care Dumnezeu S-a întâlnit cu poporul Său răscumpărat și le-a vorbit (vezi Lev. 1:1).

Prin urmare, tabernaculul se referă la locul de întâlnire al lui Dumnezeu cu poporul Său, care reprezintă întâlnirea bisericii.

Când vorbim de aprinderea lămpilor în Locul Sfânt, vorbim de fapt de a face ca lumina să se înalțe în întâlnirile bisericii. Întâlnirile bisericii sunt locul unde avem vorbirea lui Dumnezeu, oracolul Său; acesta este locul unde sunt aprinse lămpile și unde Cristos este mărturisit.

Nu ar trebui să disprețuim întâlnirile bisericii, ci să facem ca lumina să se înalțe în timp ce ne întâlnim.

În tipologie, aprinderea lămpilor indică calea potrivită de întâlnire; tot ceea ce facem în întâlnirile bisericii – fie că ne rugăm, cântăm, aducem laudă sau profețim – ar trebui să determine lămpile să strălucească (vezi Ioan 1:6; Fil. 2:15-16; Efes. 5:8-9).

Când ne întâlnim, ar trebui să aprindem lămpile în sanctuarul lui Dumnezeu pentru ca lumina divină să înghită întunericul.

Ori de câte ori venim împreună ca să ne întâlnim ca biserică, această întâlnire este locuința lui Dumnezeu; întâlnirea noastră nu este doar o adunare socială a credincioșilor în Cristos – este sanctuarul lui Dumnezeu, Locul Sfânt.

Indiferent unde ne întâlnim – fie în aer liber, într-o cameră, într-o sală mare sau în camera de zi a sfinților – atâta timp cât ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile din sanctuar, întâlnirea noastră este sanctuarul lui Dumnezeu.

Dacă vedem acest lucru, dacă ne dăm seama că întâlnirile noastre de biserică sunt sanctuarul lui Dumnezeu în care putem avea oracolul Său, nu ne vom întâlni într-un mod natural sau într-un mod lumesc; mai degrabă, ne vom exersa duhul și vom atinge pe Domnul și în tot ceea ce facem în întâlnirile de biserică, vom determina ca lumina divină să strălucească astfel încât orice întuneric să fie risipit.

Când ne rugăm, lumina va străluci; când împărtășim ceva cu exersarea duhului nostru, lumina se va înălța.

Cu toate acestea, uneori, cu cât cineva se roagă mai mult, cu atât se întunecă mai mult [atmosfera], pentru că se roagă rugăciuni naturale și mintale. Uneori, cântăm imn după imn – doar cântă, fără savurare sau lumină; acest lucru nu dă lumină, ci aduce întuneric.

Tot ce facem în întâlnirile bisericii trebuie să fie pentru aprinderea lămpilor, fără a permite ca vreo parte întunecată să rămână în noi și în jurul nostru.

În vorbirea noastră, în ascultarea noastră, în rugăciunea noastră, în cântările noastre și chiar în lucrurile practice pe care le facem, ar trebui să ne exersăm duhul ca să Îl contactăm pe Domnul pentru a face ca lumina divină să strălucească.

Nu trebuie doar să facem ceva sau să trecem de la un lucru la altul; nu trebuie doar să citim și să ne rugăm în mod exterior, ci trebuie să ne dăruim pe noi înșine ca să Îl savurăm pe Domnul, să fim umpluți cu El și să Îl vorbim pentru ca lumina divină să strălucească în întâlnirile bisericii.

Doamne Isuse, fă-ne în stare să ne dăm seama că întâlnirile bisericii sunt sanctuarul lui Dumnezeu, locul de vorbire al lui Dumnezeu și mărturia Sa. Fă-ne cei care fac totul în întâlnire pentru a aprinde luminile, adică să facem ca lumina divină să strălucească și să înghită întunericul. O, Doamne, să fim preoții de astăzi care își exersează duhul și se roagă, citesc, cântă, profețesc, ascultă și fac totul în întâlnire pentru ca lumina lui Dumnezeu să strălucească și mărturia Sa să fie exprimată!

Să aprindem lămpile ca să intrăm în Sfânta Sfintelor și să savurăm adâncimile lui Cristos în Dumnezeu

În Exod 27:21 ni se spune că lămpile trebuie să fie aprinse și să strălucească în afara perdelei care este în fața Mărturiei. Lampadarul era o bucată de mobilier nu în Sfânta Sfintelor, ci în Locul Sfânt.

În cea mai mare parte, întâlnirile noastre și ființa noastră nu sunt încă în Sfânta Sfintelor; suntem încă în Locul Sfânt. Adunarea noastră este în Locul Sfânt; aspirația noastră este să fim în Sfânta Sfintelor, în prezența directă a lui Dumnezeu, având gloria Sa strălucitoare în noi și prin noi, dar noi suntem încă în Locul Sfânt.

Mai există încă un văl care separă Sfântul Sfintelor și Locul Sfânt; în spatele acestui văl este chivotul cu legea Mărturiei, care reprezintă adâncimile ascunse ale lui Cristos în Dumnezeu.

Chiar dacă avem lumina înălțată în Locul Sfânt, încă nu suntem în Sfânta Sfintelor, însă avem o vedere a Sfintei Sfintelor și aspirăm ca să intrăm acolo.

Așteptarea noastră este să intrăm în prezența lui Dumnezeu și să rămânem acolo, în prezența Sa directă, să fim împreună cu El în sanctuarul lui Dumnezeu. De fiecare dată când ne întâlnim, noi suntem în Locul Sfânt la început, dar într-o bună întâlnire, întotdeauna sfârșim în Sfânta Sfintelor.

Întâlnirea noastră începe în Locul Sfânt, dar trebuie să se sfârșească în prezența lui Dumnezeu, unde suntem infuzați de gloria Sa și avem mărturia Sa, fiind sub conducerea Sa directă.

Lumina din lămpi ne permite să vedem diferitele aspecte ale lui Cristos, la fel cum lumina lămpilor de pe lampadar le permitea preoților să vadă diferitele obiecte de mobilier din Locul Sfânt (1 Cor. 2:9-10).

De asemenea, lumina care se înalță în întâlnirile bisericii ne arată calea care duce în Sfânta Sfintelor, în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Prin aprinderea lămpilor în Locul Sfânt vedem calea care duce în Sfânta Sfintelor; prin exersarea duhului nostru în întâlnirile bisericii și cooperarea cu Domnul pentru ca lumina Sa să strălucească, avem calea care duce în adâncimile lui Cristos întru Dumnezeu.

Pe de o parte, când lumina strălucește în întâlnire, vedem multele aspecte diferite ale lui Cristos; Îl vedem ca rezerva noastră de hrană (pâinea de pe masă) și lumina noastră (lampadarul) și mijlocitorul nostru (altarul de aur), și Îl savurăm ca pe o asemenea Persoană.

Aceasta este mărturia și experimentarea noastră în viața de biserică: ori de câte ori lumina strălucește în întâlnirile bisericii, vedem tot mai multe aspecte ale lui Cristos.

Când lumina strălucește în biserică, vedem că aspectele bogate și minunate ale lui Cristos sunt exprimate și evidențiate, și ele devin savurarea și experimentarea noastră.

În lumina strălucitoare a întâlnirilor bisericii ne dăm seama că există o cale în Sfânta Sfintelor – există o cale nouă și vie în prezența lui Dumnezeu prin sângele lui Isus Cristos.

Când lumina strălucește, putem veni cu îndrăzneală spre tronul harului pe baza sângelui lui Isus Cristos, și putem savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu și în Dumnezeu.

Dar dacă nu există lumină în întâlnire, dacă Domnul nu strălucește prin vorbirea, cântările și rugăciunile sfinților, nu știm pe unde mergem și ce facem.

Fără Cuvântul lui Dumnezeu care luminează, strălucește și iluminează în timpul întâlnirilor, sfinții nu știu pe unde să meargă. Dar când lumina strălucește atunci când ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, vedem clar calea către Sfânta Sfintelor ca să savurăm adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu.

În lumina divină suntem reglementați și ajustați astfel încât să putem merge mai departe în alergarea noastră, în călătoria noastră în Sfânta Sfintelor.

Doamne Isuse, este așteptarea noastră ca noi să intrăm în Sfânta Sfintelor pentru a fi în prezența lui Dumnezeu, savurând vorbirea Sa și fiind în gloria shekina a lui Dumnezeu. Adu-ne, Doamne, cu totul în prezența Ta directă, sub conducerea Ta, în locul în care ne poți vorbi față în față. Doamne, fie ca noi să ne exersăm duhul ca să aprindem lămpile în Locul Sfânt, în întâlnirile bisericii, astfel ca noi și toți sfinții să savureze aspectele bogate ale lui Cristos sub lumina lui Dumnezeu, să vadă calea către Sfânta Sfintelor, și să intre în prezența lui Dumnezeu pentru a savura adâncimile lui Cristos cu Dumnezeu! Amin, Doamne, venim cu îndrăzneală la tronul harului, pe baza sângelui lui Isus Cristos, ca noi să putem savura adâncimile lui Cristos împreună cu Dumnezeu!