• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Witness Lee

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

16/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Experimentarea lui Cristos este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Isus Se va întoarce.

Experimentarea lui Cristos de către noi este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul se va întoarce (Fil. 1:3-6); cu cât avem mai multă părtășie în evanghelie, cu atât îl experimentăm mai mult pe Cristos.

Am văzut că experimentarea lui Cristos de către noi este ceva foarte misterios, dar foarte necesar, căci viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine.

Este posibil să spunem că suntem în viața de biserică și că savurăm viața de biserică, dar cât de mult Îl experimentăm pe Cristos nu doar la întâlniri, ci și acasă, singuri, la serviciu și cu familia?

Trebuie să avem o viziune înnoită a vieții de biserică, să ne dăm seama că nu practicile creștine sau practicile din întâlniri sunt ceea ce constituie viața de biserică, ci experimentarea lui Cristos de către noi.

Cu alte cuvinte, când eu Îl trăiesc pe Cristos și tu Îl trăiești pe Cristos, când eu Îl trăiesc pe Cristos atât acasă, cât și în întâlnire, atât în dormitorul meu, cât și în sala de întâlniri, atât în fața oamenilor, cât și când oamenii nu mă pot vedea, acea trăire și experimentare a lui Cristos este parte din viața de biserică.

Și vorbind despre părtășie înspre înaintarea evangheliei, unii creștini ar putea dori să îi atragă pe mileniști, cei de Gen Z, și folosesc “modalități noi” pentru a-i atrage și pentru a-i păstra, folosind tehnologia pentru a face acest lucru și… este oare asta adevărata viață de biserică?

Acesta nu este calea recâștigării Domnului; în viața de biserică în recâștigarea Domnului pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos este viața noastră.

S-ar putea să ne gândim că aceasta este “o discuție spirituală” și nu avem în vedere latura practică, însă, potrivit Bibliei – Cuvântul lui Dumnezeu – și potrivit slujbei pe care am primit-o, trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, biserica Dumnezeului celui viu.

Cum ne comportăm ca credincioși? Trebuie să trăim așa cum o face Dumnezeu, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, pentru ca biserica să devină marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne.

Biserica este ceva foarte misterios; nu faptele, practicile și activitățile exterioare definesc ce este biserica, ci trăirea lui Cristos și experimentarea lui Cristos de către toți credincioșii.

Când Îl experimentăm pe Cristos și Îl trăim pe Cristos, devenim împreună misterul evlaviei, misterul asemănării cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este exprimat în carne. Aleluia!

Nu ar trebui să ne uităm la noi înșine și să încercăm să introspectăm sau să auto-analizăm să vedem cât L-am experimentat pe Cristos – ar trebui pur și simplu să-L iubim pe Domnul, să-L urmărim, să-L savurăm în cuvântul Său, iar experimentările lui Cristos vor veni!

Experimentarea lui Cristos este părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până la întoarcerea Domnului

Din momentul în care suntem mântuiți până când Domnul Isus Se va întoarce, viața noastră creștină ar trebui să fie o viață a predicării evangheliei. Nu suntem aici pentru a câștiga bani sau pentru a câștiga o reputație sau o poziție. Suntem aici pentru a trăi o viață a predicării evangheliei, o viață care Îl predică pe Cristos. Trăirea noastră ar trebui să fie predicarea noastră. Dacă cinev vă întreabă care este profesia voastră, ar trebui să spuneți: Profesia mea este predicarea evangheliei. Așadar, viața noastră este în principal o viață a predicării evangheliei. Fie că vorbesc, fie că rămân tăcut, viața mea, trăirea mea, ființa mea și întreaga mea persoană sunt o predicare a lui Cristos. Witness Lee, Experimentarea lui Cristos, pag. 330Primul capitol din Filipeni, o carte despre experimentarea lui Cristos, vorbește despre evanghelie, în special despre înaintarea evangheliei (vezi Fil. 1:3-6).

Cartea Filipeni dezvăluie că experimentarea lui Cristos este de fapt părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

Am putea să nu vedem nici o legătură între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos; putem chiar să credem că evanghelia și experimentarea lui Cristos sunt două lucruri diferite.

Dar această așa-zisă diferență între predicarea evangheliei și experimentarea lui Cristos trebuie expusă și înlăturată, deoarece viața noastră de predicare a evangheliei nu este ceva diferit sau în afara experimentării lui Cristos de către noi, iar părtășia înspre evanghelie nu contrazice sau exclude experimentarea lui Cristos de către noi.

Nu este vorba că eu sunt un creștin care predică evanghelia și că tu ești un creștin spiritual care Îl urmărește pe Cristos; mai degrabă, suntem ambele două aspecte ale aceluiași lucru, căci acestea două sunt inseparabile.

Pavel i-a lăudat pe filipeni încă de la începutul epistolei sale pentru părtășia lor înspre înaintarea evangheliei, și el era sigur că Domnul, Cel care a început în ei această lucrare bună, o va și duce la bun sfârșit până în ziua întoarcerii Domnului. Aleluia!

Din momentul în care suntem mântuiți până în momentul în care Domnul Isus va reveni, viața noastră creștină trebuie să fie o viață de predicare a evangheliei.

Nu suntem aici pentru a avea un loc de muncă bun, cea mai bună educație și cea mai frumoasă viață de familie, nici nu suntem aici pentru a câștiga mulți bani sau pentru a câștiga o reputație sau poziție. Suntem aici pe pământ pentru a trăi o viață de predicare a evangheliei, adică suntem aici pentru a trăi o viață care Îl exprimă pe Cristos, Îl predică pe Cristos și Îl trăiește pe Cristos.

Trăirea lui Cristos de către noi este predicarea evangheliei de către noi; trăirea noastră ar trebui să fie predicarea noastră, și profesia noastră este predicarea evangheliei.

Fie că vorbim sau tăcem, fie că suntem într-o întâlnire sau la serviciu, fie că suntem alături de credincioși sau necredincioși, trebuie să Îl experimentăm pe Cristos, având părtășie înspre înaintarea evangheliei până când Domnul Se va întoarce.

În viața de biserică ar trebui să trăim o viață de predicare a evangheliei, iar viața noastră creștină ar trebui să fie o viață creștină de predicare a evangheliei.

Predicarea evangheliei și faptul de a avea părtășie înspre înaintarea evangheliei nu ar trebui să fie doar un fel de activitate, ceva ce facem din când în când, o mișcare sau o campanie, ci ar trebui să fie viața noastră. Nu ar trebui să fie doar însărcinarea noastră, ci și viața noastră.

Doamne Isuse, vrem să-L experimentăm pe Cristos având părtășie înspre înaintarea evangheliei. Fie ca viața noastră creștină să fie o viață de predicare a evangheliei și fie ca viața noastră de biserică să fie umplută de părtășie înspre evanghelie. Salvează-ne de a avea doar o activitate exterioară de predicare a evangheliei și adu-ne într-o viață de predicare a evangheliei. Doamne, fie ca Cel ce a început această lucrare bună în noi, să o ducă la bun sfârșit până când Domnul se va întoarce, și fie ca să fim credincioși să îndeplinim o astfel de lucrare bună, părtășia înspre înaintarea evangheliei!

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ, cu atât mai mult îl experimentăm pe Cristos

Îi mulțumesc Dumnezeului meu, ... făcând cererea mea cu bucurie, pentru părtășia voastră înspre înaintarea evangheliei, din prima zi până acum, fiind încrezător chiar de acest lucru, că Cel care a început în voi o lucrare bună, o va finaliza până în ziua lui Cristos Isus. Fil. 1:3-6Când Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos, avem părtășie înspre înaintarea evangheliei și trăim o viață de predicare a evangheliei; o astfel de viață nu este individualistă, ci corporativă.

Cu cât avem mai multă părtășie în înaintarea evangheliei, cu atât mai mult Îl savurăm și Îl experimentăm pe Cristos (pe partea pozitivă) și cu atât mai mult sinele, ambiția, preferința și alegerea noastră sunt omorâte (pe partea negativă).

O viață de experimentare a lui Cristos este de fapt o viață care înaintează părtășia înspre evanghelie; ne pune în părtășia înspre înaintarea evangheliei.

Capitolul 1 din Filipeni – o carte despre experimentarea lui Cristos – menționează de multe ori evanghelia; filipenii aveau părtășie înspre înaintarea evangheliei, exista apărarea și confirmarea evangheliei, înaintarea evangheliei și credința evangheliei.

Pentru a avea o viață autentică de predicare a evangheliei, trebuie să avem o viață de experimentare a lui Cristos. Predicarea evangheliei de către noi nu trebuie să fie individualistă.

În creștinătatea de astăzi, cu cât mai mult cineva este implicat în predicarea evangheliei și se manifestă a fi evanghelist, cu atât mai mult el devine mai individualist și mai independent. Dar în predicarea evangheliei trebuie să avem părtășie, comunicare, schimb reciproc.

Cu cât avem mai multă părtășie înspre evanghelie, cu atât experimentăm mai mult din Cristos.

Curățarea trecutului, consacrarea pentru Domnul și urmărirea ungerii interioare sunt bune, dar atunci când facem aceste lucruri, este posibil să nu avem încă aceeași experimentare a lui Cristos ca atunci când predicăm evanghelia într-un mod corporativ.

În ceea ce privește predicarea evangheliei, putem fi zeloși să predicăm evanghelia în campusurile universității sau la vecinii noștri, bătând la ușă sau vizitându-i pe cei noi; cu toate acestea, oare avem părtășie înspre evanghelie sau o facem doar din râvna noastră pentru Domnul?

Dacă nu avem părtășie înspre evanghelie, nu avem prea multă experimentare a lui Cristos.

Experimentarea lui Cristos nu stă în principal în predicarea evangheliei, ci în părtășia noastră înspre evanghelie, părtășia noastră înspre înaintarea evangheliei.

Când venim împreună și Îl savurăm pe Domnul, cântăm, ne rugăm, ne coordonăm și avem părtășie înspre evanghelie, noi Îl vom experimenta pe Cristos.

În acest lucru nu este vorba despre cine e primul și cine este cel mai zelos sau ardent; este vorba despre noi toți, ca Trup corporativ, având părtășie înspre evanghelie și, prin urmare, savurându-L și experimentându-L pe Cristos.

Trebuie să ne întrebăm dacă în predicarea evangheliei avem experimentarea lui Cristos; acest lucru depinde dacă avem sau nu părtășie înspre evanghelie.

Este ușor să iei câteva tractate biblice și Noul Testament și să mergi la colțul străzii pentru a predica evanghelia, dar nu este atât de ușor să intri în părtășia evangheliei.

Când plătim prețul pentru a avea părtășia înspre înaintarea evangheliei, sinele nostru va fi negat, ambiția noastră este dată la o parte, reputația noastră este distrusă, și pur și simplu suntem una cu Domnul și cu sfinții, pentru a-L experimenta și propaga pe Cristos.

Părtășia înspre evanghelie omoară sinele, carnea și omul natural; de asemenea, ne determină să-L experimentăm pe Cristos. Fie că vorbim sau rămânem tăcuți, viața noastră cu trăirea noastră, ființa noastră cu întreaga noastră persoană, în toate lucrurile trebuie să predicăm pe Cristos.

Uneori putem fi restricționați de la a vorbi, în timp ce alteori putem vorbi liber; în toate lucrurile, trebuie să avem părtășie cu sfinții înspre evanghelie și trebuie să-L experimentăm și să-L predicăm pe Cristos.

Doamne Isuse, fie ca să-L experimentăm pe Cristos pe măsură ce avem părtășie înspre înaintarea evangheliei în Trup. Fie ca să trăim o viață de experimentare a lui Cristos și o viață de savurare a lui Cristos în înaintarea evangheliei în mod corporativ. Ne dăruim pe noi înșine Ție, Doamne, ca să fim în părtășia evangheliei cu sfinții în mod corporativ, astfel încât viața și trăirea noastră, chiar ființa și persoana noastră, să Îl emane pe Cristos, să Îl predice pe Cristos și să Îl administreze pe Cristos altora. Doamne, ne punem deoparte și ne lepădăm ambiția, preferința, dorința și alegerea noastră; vrem doar să-L experimentăm pe Cristos, având multă părtășie înspre evanghelie în mod corporativ!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The more we have Fellowship unto the Gospel Corporately, the more we Experience Christ (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Predicăm Evanghelia, Trupul lui Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: adevărata viață de biserică, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentăm pe Cristos, înaintarea evangheliei, părtășie înspre evanghelie, predicăm evanghelia corporativ, predicăm pe Cristos, predicarea evangheliei, Witness Lee

Cristosul inepuizabil este mărit prin noi pe măsură ce-L experimentăm pe Cristos zi de zi

15/10/2019 by Credincios in Cristos 3 Comments

...Biserica Dumnezeului viu, stâlpul și baza adevărului. Și cu adevărat, mare este misterul evlaviei: Cel care a fost manifestat în carne... 1 Tim. 3:15-16

Pe măsură ce-L experimentăm pe Cristos zi de zi, Cristosul inepuizabil este mărit prin noi. Experimentarea de către noi a lui Cristos este un mister, și orice experimentăm din Cristos este nelimitat. Dacă realizăm acest lucru vom vedea ci, chiar și în suferințele noastre, Dumnezeu vrea să-L mărească pe Cristos prin noi.

Dacă citim cartea Filipeni, în primul capitol vedem cum apostolul Pavel – care era în închisoare – credea că situația lui se va întoarce spre mântuirea sa, și el voi să-L mărească pe Cristos.

Pavel L-a experimentat pe Cristos ca răbdarea sa nelimitată, iar aceasta a fost mărirea Cristosului nelimitat. A-L mări pe Cristos nu înseamnă doar a-L face vizibil pe acesta ci a-L exprima fără limitare (Fil. 1:20).

A-L mări pe Cristos înseamnă a arăta întregului univers că Însuși Cristosul prin care trăim este nelimitat. În ochii oamenilor, Cristos este mic, nesemnificativ, și chiar inexistent, dar atunci când noi Îl trăim pe Cristos și Îl experimentăm pe Cristos, Îl exprimăm fără limitare și El este mărit prin noi.

În acest fel alții Îl pot vedea pe Cristos mărit în noi și El devine mare înaintea lor.

Cristos este nelimitat, dar de multe ori El este limitat și nu este mărit în experiența noastră; atunci când Îl experimentăm pe Cristos, noi Îl mărim exprimându-L în viața noastră.

Noi creștinii suntem oameni misterioși, căci Îl avem pe Cristos – misterul lui Dumnezeu – în duhul nostru și suntem biserica, taina lui Cristos.

Îl putem experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi; nimic nu este mai important decât experimentarea lui Cristos și, deși o astfel the experiență este un mister, trebuie să căutăm să-L experimentăm pe Cristos.

Atunci când Îl experimentăm pe Cristos, virtuțile noastre sunt înălțate și îmbogățite, iar expresia virtuților noastre umane este nelimitată, căci Cristos Însuși este nelimitat.

Dragostea noastră umană este limitată; s-ar putea să ne iubim soțul sau soția, și îi iubim pe copii, dar atunci când aceștia ne supără în mod repetat, iubirea noastră umană se termină. Nu ar trebui să lucrăm la dragostea noastră ci din contră, ar trebui să-L experimentăm pe Cristos, și El în noi îi va iubi pe ceilalți în mod nelimitat.

Îndurarea noastră, răbdarea noastră, și înțelepciunea noastră sunt virtuți care se vor termina, dar atunci când Îl experimentăm pe Cristos, experimentarea Sa de către noi este nelimitată și, prin urmare, toate aceste virtuți devin nelimitate.

Aceasta este adevărata experiență și viață creștină; trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L trăim pe Cristos, și acest lucru Îl va mări pe Cristos înaintea altora; rezultatul va fi că biserica va fi zidită.

Iertarea noastră este Cristosul inepuizabil fiind mărit în noi, chiar și în suferințele noastre

Atunci Petru s‑a apropiat și L‑a întrebat: Doamne, de câte ori să‑l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori? Isus i‑a zis: Eu nu‑ți zic să‑l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte. Matei 18:21-22Iertarea noastră umană se va termina; Petru a venit la Domnul și L-a întrebat dacă este de ajuns să-l ierte pe fratele său de șapte ori, dar Domnul i-a spus clar că trebuie să-l ierte de șaptezeci de ori de șapte (Mat. 18:21-22).

O asemenea iertare este nelimitată; aceasta este ceva ce în noi înșine nu putem face, dar atunci când Îl experimentăm pe Cristos, Îl vom mări pe El și iertarea noastră va fi Cristosul inepuizabile fiind mărit prin noi.

Iertarea creștină este o iertare fără sfârșit. Dacă ne uităm la noi înșine, vom vedea că nu putem face acest lucru; este posibil și știm ce înseamnă să-L experimentăm pe Cristos și să-L iubim, dar ducem lipsă în iertarea noastră.

Cum putem ierta pe alții atunci când suntem jigniți, tratați în mod rău, și persecutați fără un motiv temeinic?

Atunci când Îl experimentăm pe Cristos și Îl mărim pe El, nu vom avea nici o plângere sau murmur împotriva altora, indiferent de modul în care ne tratează; pur și simplu Îi vom mulțumi Domnului, vom accepta voia Sa, și Îi vom spune să trăiască în noi și să fie mărit în noi.

Iertarea noastră trebuie să fie mărturia Cristosului inepuizabil din noi.

Nu ar trebui să permitem ca jignirile și ofensele să erodeze viața de familie și viața de biserică; ar trebui s-ă-L experimentăm pe Cristos și să-L mărim pe Cristosul inepuizabil în noi.

Chiar și în mijlocul suferințelor ar trebui ca pur și simplu să-L iubim pe Domnul și să căutăm să-L experimentăm; atunci când Îl experimentăm pe Cristos, Îl vom mări pe El, exprimându-L ca fiind Cel care este nelimitat (2 Cor. 12:7-10).

De multe ori Îi cerem Domnului să ne înlăture suferința sau să o diminueze în intensitate; Pavel I-a cerut Domnului să înlăture spinele din carnea lui, dar Domnul mai degrabă a crescut nivelul harului.

Nu ar trebui să ne încurajăm unul pe altul să cerem mai multe suferințe sau să căutăm suferința ci ar trebui să ne dăm seama că, conform suveranității lui Dumnezeu, suferințele ne sunt necesare pentru ca să-L experimentăm pe Cristos și pentru ca El să fie mărit prin noi.

Suferințele noastre sunt necesare pentru experimentarea de către noi a lui Cristos și pentru mărirea Sa.

Poate că ne rugăm ca Domnul să înlăture suferințele, dar răspunsul Său este să crească nivelul harului, și anume să crească experimentarea de către noi a lui Cristos, ca să ne dăm seama că, chiar și în suferințele noastre, Cristos poate fi mărit prin noi.

În insulte, necesități, persecuții, și suferințe in numele lui Cristos, ne putem lăuda cu Cristos, căci El este suficient pentru noi. și El este Cel care este mărit prin noi.

Atunci când suntem slabi, El este puternic; când nu avem putere, harul Său abundează; când rămânem fără speranță, îndurarea Sa devine a noastră.

Când ne simțim slăbiți de tot și ne întoarcem către Domnul ca să-L experimentăm, vom fi întăriți în harul lui Cristos. Puterea Sa este perfectată în slăbiciune, iar harul Său este manifestat în suferințele noastre.

Fie că suferim sau nu, trebuie să căutăm să-L experimentăm pe Cristos astfel încât Cristosul inepuizabil să fie mărit în noi.

El vrea să fie exprimat prin noi nu doar într-o măsură mică în viața noastră de zi cu zi, ci El vrea să fie inepuizabil în experiența noastră ca să fie mărit prin noi fie prin viață, fie prin moarte.

Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm zi de zi. Ne întoarcem spre Tine, Doamne, și acceptăm voia Ta în viața noastră. Trăiește în noi, Doamne, căci Tu ești viața noastră. Avem așteptarea ca, orice ni s-ar întâmpla, Cristos să fie mărit în noi și văzut în noi. Doamne, fie ca iertarea noastră să fie Cristosul inepuizabil care este mărit în noi. Fie ca să savurăm harul Tău în mijlocul suferințelor și să Te lărgim, să Te mărim în toate experiențele noastre. Amin, Doamne, harul Tău este suficient pentru noi, iar puterea Ta se desăvârșește în slăbiciunile noastre!

Dumnezeu intenționează să-L mărească pe Cristos în noi: biserica este manifestarea lui Dumnezeu în carne

Și Ei mi-a spus: Harul Meu îți este suficient, fiindcă puterea Mea este făcută desăvârșită în slăbiciune. Așadar, mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să își întindă tabernaculul peste mine. 2 Cor. 12:9Experimentarea lui Cristos de către noi este un mister, și orice experiență a lui Cristos este nelimitată; dacă vedem acest lucru, o asemenea viziune ne va controla atât viața cât și umblarea noastră creștină. Ne vom da seama că intenția lui Dumnezeu este aceea de a-L mări pe Cristos prin noi.

Fie ca Domnul să ne dea o asemenea viziune și să realizăm ca, indiferent de ce ni se întâmplă și care este mediul nostru, trebuie să-L experimentăm pe Cristos și să-L mărim pe Cristos; Dumnezeu vrea ca Cristos să fie mărit prin noi.

Atunci când vom vedea această viziune, vom fi guvernați și controlați de ea în viața noastră și umblarea noastră.

Trebuie să ne dăm seama că, chiar dacă putem vedea multă lumină în Cuvântul lui Dumnezeu și avem o viața de biserică bună, de multe ori putem trăi la fel ca și cei din lume; reacționăm la fel ca ei, avem grijă de treburi la fel ca ei. căutăm ajutor la fel ca ei..o Doamne!

Fie ca să ne dăm seama că situația în care ne aflăm, suferința în care ne aflăm, și problema prin care trecem sunt pentru un anumit motiv. Dumnezeu are o intenție – El intenționează ca Fiul Său să fie mărit prin noi în experiența noastră.

Realizarea acestui lucru nu înseamnă că devenim mai spirituali ci că vrem să-L experimentăm pe Cristos astfel încât El să fie mărit prin noi; acesta este cel mai practic și mai rezonabil lucru de făcut în calitate de credincioși în Cristos.

Înainte de a merge la alții ca să le cerem ajutorul, înainte de a încerca să găsim soluția la situația noastră, trebuie să mergem la Domnul, să ne deschidem către El și să-I cerem să ne câștige mai mult ca El să fie mărit prin noi.

În mod practic, tot ceea ce ne iese în cale și ni se întâmplă în viața noastră este pentru ca să-L experimentăm pe Cristos într-un fel sau altul pentru ca El să fie mărit în noi.

Viața de biserică nu este suma totală a practicilor noastre creștine; avem nevoie de practic creștine bune, solide, scripturale și sănătoase în viața de biserică, dar viața de biserică este suma totală a experimentării de către noi a lui Cristos.

Viața de biserică este suma totală a vieții noastre creștine; de aceea, atunci când noi toți Îl trăim pe Cristos, trăirea de către noi a lui Cristos devine parte din viața de biserică, iar biserica devine un mister complet – misterul evlaviei, Dumnezeu manifestat în carne (1 Tim. 3:15-16).

Viața de biserică este suma totală a trăirii noastre – trăirea noastră nevăzută și văzută, trăirea noastră în fața oamenilor și acasă, trăirea noastră la serviciu și în dormitorul nostru, suma totală a trăirii noastre.

Vedem noi faptul că experimentarea lui Cristos de către noi trebuie să fie zilnică și continuă? Fără o asemenea viziune este posibil să promovăm anumite practici creștine și chiar să le aplicăm cu succes, dar este posibil să nu avem viața de biserică.

Fie ca să ne dăm seama că biserica este marele mister al evlaviei – Dumnezeu manifestat în carne. Fie ca să fim salvați de la a ne angaja doar în practici exterioare care sunt lipsite de viața corespunzătoare a lui Cristos pentru a susține.

Fie ca să fim mântuiți de la activități exterioare fără experiența reală a lui Cristos în viața noastră de zi cu zi.

Trebuie să știm cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului cel viu; aici trebuie să trăim la fel cum Domnul a trăit – și anume să-L trăim pe Cristos.

Atunci când Dumnezeu este exprimat în trup, când Dumnezeu Se manifestă în noi și prin noi, rezultatul este biserica. Pavel a spus, Pentru mine a trăi este Cristos (Fil. 1:21); asta înseamnă că pentru noi a trăi este Cristos, și Cristos trăiește în noi.

Cristosul pe care Îl experimentăm și pe care Îl trăim este un mister, deci dacă Îl experimentăm cu adevărat pe Cristos, nu vom cunoaște acest lucru, căci toate experiențele lui Cristos sunt misterioase.

Nu ar trebui să analizăm sau să fim în mintea noastră, ci trebuie să-L urmărim pe Cristos ca să experimentăm rezerva îmbelșugată a Duhului și să căutăm să-L experimentăm pe Cristos, și toate experiențele vor veni.

Doamne Isuse, Te iubim!Vrem să Te câștigăm și să fim găsiți în Tine pentru ca Tu să fii mărit în noi. Doamne, mântuiește-ne de a avea doar practici exterioare fără experimentarea lui Cristos. Doamne, cum rămâne cu experimentarea lui Cristos de către noi? Vrem să Te experimentăm pentru a Te mări acasă, la serviciu, în public, și în timpul nostru privat. Fie ca Tu să fii mărit în noi și prin noi. Doamne, câștigă viața de biserică potrivită, suma totală a vieții noastre creștine, suma trăirii de către noi a lui Cristos! Amin, Doamne, fie ca să câștigi manifestarea lui Dumnezeu în om, taina evlaviei, printre noi în viața de biserică azi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, The Inexhaustible Christ is Magnified through us as we Experience Christ day by day (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristos mărit prin noi, Cristosul inepuizabil, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, experimentăm pe Cristos, harul Domnului abundează, Îl mărim pe Cristos, manifestarea lui Dumnezeu, suferințele sunt necesare, virtuți nelimitate, Witness Lee

Experimentarea lui Cristos de către noi este un mister: Îl mărim pe Cristos pentru a-L exprima fără limitare

14/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

...chiar și acum Cristos va fi mărit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte. Fil. 1:20

Experimentarea lui Cristos de către noi este un mister, deoarece Dumnezeu, Cristos și biserica sunt un mister, deci noi înșine suntem un mister; trăirea noastră creștină este un mister și ar trebui să fie normal ca noi să-L mărim pe Cristos, adică să-L exprimăm fără limitare.

Începem un subiect nou în înviorarea noastră de dimineață, intitulat “Experimentarea lui Cristos”, și în special în această săptămână, ne concentrăm asupra Semnificației intrinsece a experimentării lui Cristos.

Aceasta nu înseamnă că ne întoarcem la o experiență de bază din viața noastră creștină, ci că trebuie să fim complet împrospătați și să avem o foame înnoită și un duh de urmărire pentru a-L experimenta pe Cristos în viața noastră de zi cu zi.

Trebuie să avem experimentarea lui Cristos în viața noastră de zi cu zi, altfel viața noastră de biserică va fi goală.

Este posibil să avem o cunoaștere a adevărului, anumite practici minunate și biblice în viața noastră zilnică și în viața de biserică, și putem fi chiar zeloși pentru evanghelie și pentru creșterea bisericii, dar s-ar putea să fim în mod fundamental goi dacă suntem lipsiți de Cristos în experimentarea noastră.

Trebuie să uităm de tot ce este în urmă, atât binele, cât și răul, și să nu ne lăsăm distrași de la unicul acest lucru – experimentarea lui Cristos. Trebuie să fim singulari în inimă, puri și simpli în a-L urmări pe Cristos, pentru a-L putea experimenta.

Cartea Filipeni este o carte minunată pe tema experimentării lui Cristos. Această carte este situată între cartea Efeseni (ce tratează biserica în calitate de Trup al lui Cristos) și Coloseni (care acoperă Capul Trupului, biserica), indicând oarecum că, pentru ca să mergem de la Trup la Cap și chiar în Capul, trebuie să trecem prin experimentările din Filipeni.

Noi creștem în viața divină prin experimentarea lui Cristos de către noi.

Ceea ce ne redă creșterea autentică în viața divină nu este altceva decât experimentarea lui Cristos de către noi; dacă nu Îl experimentăm pe Cristos, nu putem crește. Dar dacă Îl experimentăm pe Cristos, dacă avem experimentări mai profunde ale lui Cristos, dacă experimentarea lui Cristos de către noi este mai largă, vom crește în viață.

Există o singură unitate de măsură pentru măsurarea creșterii în viață: experimentarea lui Cristos; prin urmare, cu toții trebuie să urmărim cu disperare această experiență.

Cu cât Îl experimentăm pe Domnul în lucruri mărunte, în lucruri mari și chiar în toate lucrurile, cu atât există mai multă creștere întru Capul, Cristos, și din El va exista zidirea Trupului. Viața noastră de biserică, viața Trupului, și zidirea Trupului au loc numai atunci când Îl experimentăm pe Cristos.

Experimentarea lui Cristos este un mister, iar biserica este misterul misterului

Pentru ca inimile lor să fie încurajate, să fie uniți în dragoste și să aibă parte de toată bogăția siguranței depline a priceperii, pentru a cunoaște taina lui Dumnezeu, și anume pe Cristos. Col. 2:2 Taina aceasta este mare – mă refer la Cristos și la Biserică. Efes. 5:32Experimentarea lui Cristos de către noi este un lucru misterios; cum putem noi, ca ființe umane, să-L experimentăm pe Cristos ca întruparea Dumnezeului Triunic?

Este un lucru să citești Biblia și să știi despre Dumnezeu, dar pentru noi, ca ființe umane, experimentarea lui Cristos, este de fapt ceva misterios. Toate experimentările lui Cristos de către noi sunt misterioase în domeniul mistic.

Cu toate acestea, tendința omenească, naturală și religioasă este de a scoate misterul din experimentarea lui Cristos și din viața noastră creștină, pentru a face acest lucru să fie lipsit de mister, pentru a-l face mai tangibil, mai vizibil, ceva exterior, pentru ca simțurile omenești să înțeleagă.

Dar, de fapt, experimentările lui Cristos se petrec în domeniul divin și mistic și sunt misterioase, pentru că Dumnezeu, Cristos și biserica sunt toți misterioși; noi, credincioșii în Cristos, suntem persoane misterioase.

Un creștin este o persoană misterioasă, și toate experimentările sale sunt cu totul misterioase. Uneori, când oamenii ne întreabă: “Ce faci în viața ta creștină și de ce mergi aici și acolo pentru a te întâlni cu alți creștini?” – nu le putem explica în mod adecvat, deoarece ceea ce facem și ceea ce experimentăm este foarte misterios.

Chiar și în luarea deciziilor noastre, de multe ori nu știm dacă avem sau nu dreptate, dacă luăm decizii corecte pe măsură ce urmăm simțul interior din partea Domnului – acest lucru este atât de misterios.

Deci, în viața noastră creștină nu ar trebui să căutăm ceva exterior, nu ar trebui să umblăm după miraculos și supranatural, ci să umblăm după experimentarea interioară a lui Cristos, care este un mister.

Trebuie să-L cunoaștem pe Cristos ca misterul lui Dumnezeu, să urmărim acest mister și să căutăm să experimentăm acest mister. Dumnezeu este un mister, Cristos este misterul lui Dumnezeu (Col. 2:2), iar biserica este misterul lui Cristos (Efes. 3:4); noi ca biserică, prin urmare, suntem un mister al misterului.

Universul în sine este un mister, omul este un mister, Dumnezeu este un mister, Cristos este misterul lui Dumnezeu, biserica este misterul lui Cristos, deci suntem un mister al misterului.

Inimile noastre trebuie să fie mângâiate, legate împreună în dragoste, pentru a putea avea asigurarea deplină a înțelegerii înspre cunoașterea deplină a misterului lui Dumnezeu, Cristos.

Suntem fericiți să Îl cunoaștem pe acest Cristos; Pavel L-a cunoscut, L-a experimentat și L-a trăit, și a spus: puteți percepe – prin epistola mea – cunoașterea misterului lui Cristos de către mine.

Noi, de asemenea, îl putem cunoaște pe Cristos; Îl putem experimenta pe Cristos și Îl putem experimenta într-un mod subiectiv, nu doar într-un mod obiectiv la exteriorul nostru. Fie ca să nu fim tentați să ne concentrăm pe lucruri exterioare sau pe lucruri miraculoase, ci mai degrabă să ne concentrăm pe Cristos, misterul lui Dumnezeu, și să căutăm să-L experimentăm.

Aleluia, noi ca ființe umane Îl putem experimenta pe Cristos, care este misterul lui Dumnezeu, pentru ca să devenim biserica, misterul lui Cristos. Amin, Doamne, Îți mulțumim că ne-ai făcut oameni misterioși, cei care Îl cunoaștem și Îl experimentăm pe Cristos în viața noastră de zi cu zi. Fie ca să nu ne concentrăm pe altceva decât pe Cristos, ca să-L savurăm, să-L cunoaștem, și să-L experimentăm pentru viața de biserică. O, ce minune că noi, ca ființe umane, Îl putem experimenta pe Cristos și astfel devenim biserica, misterul lui Cristos!

Trăirea noastră creștină este un mister, căci Îl putem mări pe Cristos pentru a-L exprima fără limitare

Potrivit așteptării mele și speranței mele arzătoare că în nimic nu voi fi dat de rușine, ci cu toată îndrăzneala, ca întotdeauna, chiar și acum Cristos va fi mărit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte. Fiindcă pentru mine a trăi este Cristos. Fil. 1:19-21Faptul că experimentarea lui Cristos de către noi este un mister înseamnă că trăirea noastră creștină este un mister; de exemplu, deși dragostea noastră omenească este limitată, dragostea potrivită trăită de către un creștin este nelimitată.

Întreaga noastră viață creștină este pur și simplu un mister, căci în trăirea noastră exprimăm virtuțile creștine, iar aceste virtuți sunt virtuțile acestui mister, Cristos.

În societatea de astăzi, printre ființele umane, există multe virtuți omenești, cum ar fi dragostea, răbdarea, îngăduința, iertarea, înțelepciunea etc., dar acestea nu sunt misterioase; ele se termină și sunt corupte.

Dar dragostea, răbdarea, suferința și iertarea creștină sunt ceva mai profund decât acestea – ele sunt misterioase, pentru că sunt nelimitate. Dragostea omenească, răbdarea omenească și îngăduința omenească se termină; este posibil să iubim pe cineva pe moment, dar nu este ușor să iubim acea persoană pentru o perioadă de timp îndelungată.

Dar în calitate de creștini care Îl experimentează pe Cristos, virtuțile noastre omenești sunt diferite, căci Cristos trăiește în noi, iar virtuțile Sale exprimate prin noi sunt nelimitate.

Așa ar trebui să fim; ar trebui să fim oameni misterioși, cei pe care ceilalți îi pot vedea, dar nu pot înțelege cum putem continua să iubim, să îndurăm, să iertăm și să avem răbdare.

Dacă simțim că nu mai putem suporta, dacă simțim că nu mai putem iubi această persoană și nu mai avem răbdare cu soțul sau soția noastră… atunci nu Îl experimentăm pe Cristos.

Dacă răbdarea noastră poate fi epuizată, acest lucru arată că nu experimentăm și nu exprimăm răbdarea lui Cristos. Răbdarea noastră ca și creștini este nelimitată; cu cât circumstanțele noastre ne epuizează răbdarea, cu atât suntem mai răbdători, căci răbdarea noastră este inepuizabilă.

Virtuțile noastre creștine sunt nelimitate, incomensurabile și nesfârșite, pentru că ele nu sunt ale noastre, ci ale lui Cristos și El trăiește în noi, pe măsură ce Îl experimentăm pe El.

La fel ca Pavel, trebuie să-L mărim pe Cristos, adică să-L exprimăm fără limitare (Fil. 1:20). A-L mări pe Cristos înseamnă a arăta întregului univers că Însuși Cristosul prin care trăim este nelimitat.

În Filipeni îl vedem pe Pavel, un prizonier într-o închisoare romană, neștiind ce se va întâmpla în continuare. Totuși, acesta a spus, chiar și în această închisoare și în această situație groaznică: “Cristos va fi mărit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte.”

Cristos este măreț și nelimitat, dar în ochii oamenilor, El este limitat și de multe ori inexistent; cu toate acestea, pe măsură ce Îl experimentăm pe Cristos și Îl mărim, noi Îl mărim pe El.

Cristos este măreț: El umple întregul univers și El este atât de multe lucruri, dar acest Cristos măreț trebuie să continuie să fie preamărit de un om, de o ființă umană, de unul dintre copiii Săi, ca El să fie exprimat fără limitare.

Aceasta este experimentarea lui Cristos; chiar și în suferințele noastre, în limitările noastre, în problemele noastre, putem să-L exprimăm pe Cristos, să-L mărim, să-L arătăm ca fiind fără limitare; putem fi fără rușine, plini de speranță și așteptare că Cristos va fi mărit în trupul nostru!

Experimentarea lui Cristos de către Pavel ca îngăduință nelimitată a fost mărirea Cristosului nelimitat; orice atribut pe care Îl avem prin Cristosul viu prin intermediul alimentării bogate a Duhului lui Isus Cristos va fi nelimitat și astfel misterios (vezi Fil. 1:19-21).

Cristos este nelimitat, iar noi – ca o lupă amplificatoare – Îl mărim pe acest Cristos nelimitat în viața noastră de zi cu zi.

Care este secretul în acest lucru? În cazul lui Pavel, el a spus că această situație în care se afla se va transforma în mântuire prin rugăciunile sfinților și prin alimentarea bogată a Duhului lui Isus Cristos.

Cu alte cuvinte, modul în care Îl putem mări pe Cristos este prin alimentarea Trupului în rugăciune și prin primirea și savurarea rezervei îmbelșugate a Duhului lui Isus Cristos.

Cristosul pe care Îl experimentăm nu poate fi epuizat; dacă trăim prin El, va fi mărit în noi în caracterul Său inepuizabil.

Fie prin viață, fie prin moarte, fie că suferim sau că nu suferim, atunci când Îl experimentăm pe Cristos și savurăm alimentarea Trupului și a Duhului, preamărim această Persoană nelimitată și inepuizabilă.

Dragostea și răbdarea noastră ca soți, soții, părinți, angajați, angajatori, studenți, și așa mai departe, se termină, dar atunci când Îl experimentăm pe Cristos, virtuțile noastre nu pot fi epuizate, căci Îl mărim pe Cristos, iar această Persoană este inepuizabilă! Aleluia!

Doamne, ne dăm Ție ca să-L experimentăm pe Cristos în viața noastră de zi cu zi, pentru ca Cristos să fie mărit în noi. O, Doamne, virtuțile noastre se termină și în noi înșine suntem limitați și ușor de ofensat. Vrem să Te experimentăm pe Tine, Doamne, și vrem să trăim datorită Ție. Fie ca întregul univers să-L vadă pe Cristos mărit în sfinții Săi pe măsură ce ei Îl experimentează pe Cristos și trăiesc prin Cristos. Amin, fie ca toți credincioșii în Cristos să devină o lupă amplificatoare, astfel ca Cristos să fie exprimat și arătat în caracterul Său inepuizabil! O, Doamne, fie prin viață sau prin moarte, Cristos să fie mărit în noi, arătat în noi și exprimat prin noi!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Our Experience of Christ is a Mystery: we Magnify Christ to Express Him without Limitation (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 1 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: Cristos este nelimitat, experimentarea lui Cristos, experimentările lui Cristos, exprimăm pe Cristos, Îl mărim pe Cristos, misterul lui Cristos, misterul lui Dumnezeu, suntem persoane misterioase, trăirea noastră momenească, Witness Lee

Facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic

11/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Mergeți deci și discipolizați toate națiunile, botezându-le întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Matei 28:19

În realitatea învierii Sale, Domnul Isus, ca Rege al împărăției cerești, ne-a însărcinat să facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i în numele, persoana, realitatea, Trinității divine (Mat. 28:19).

Domnul Isus, ca om-Dumnezeu, a trecut prin procesul încarnorii, trăirii umane, crucificării, morții și învierii, iar în învierea Sa i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ.

Aleluia, un om, Isus, are toată autoritatea în ceruri și pe pământ și El este Regele nostru glorios, Regele împărăției cerești, iar noi suntem mulții supuși și cetățeni ai acestei împărății!

Datorită faptului că toată autoritatea i-a fost dată acestui Cristos înviat, El ne însărcinează, ne poruncește și ne trimite să discipolizăm toate națiunile, iar noi mergem cu autoritatea Lui!

Când mergem să predicăm evanghelia, mergem cu autoritatea Domnului; e adevărat că mergem să distribuim viața divină oamenilor și vrem să-i aducem să-L cunoască pe Cristos și să primească iertarea păcatelor, dar, mai presus de toate, dorim să-i facem parte din lărgirea împărăției cerurilor.

Există aspectul vieții, în care Cristos în învierea Sa a venit să Se sufle pe Sine întru credincioșii Săi pentru a-i regenera și pentru a-i face multele mădulare ale Trupului Său, dar există și aspectul împărăției, în care Cristos ca Împărat îi însărcinează pe ucenicii Săi să discipolizeze toate națiunile.

Cum discipolizăm noi neamurile? Nu doar prin predicarea evangheliei împărăției ca ei să creadă în Domnul și să devină cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu, ci botezându-i în Dumnezeul Triunic!

Noi am fost trimiși de Domnul nu numai pentru a-i mântui pe oameni din iad și din pierderea veșnică, ci și pentru a discipoliza națiunile pentru a le face cetățeni ai împărăției cerurilor!

A discipoliza națiunile înseamnă a face din poporul păgân poporul împărăției pentru înființarea împărăției lui Dumnezeu pe pământ, care este biserica astăzi. Și modul în care discipolizăm națiunile este botezându-le în Dumnezeul Triunic, adică prin aducerea lor într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

Împărăția lui Dumnezeu este pur și simplu Dumnezeu Însuși; a-i aduce pe oameni întru împărăția lui Dumnezeu înseamnă a-i aduce întru Dumnezeu, într-o unire organică cu Dumnezeu, prin cufundarea lor în realitatea a tot ceea ce este Dumnezeu. Aleluia! Ce însărcinare mare avem!

Suntem însărcinați să facem din păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic

Fiindcă de asemenea într-un singur Duh toți am fost botezați întru-un singur Trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi și tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh. 1 Cor. 12:13Marea însărcinare a Domnului este aceea ca să mergem și discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt (Mat. 28:19).

A-i boteza pe oameni înseamnă a-i aduce pe cei ce se pocăiesc din starea lor veche într-una nouă, terminând vechea viață și germinându-i cu noua viață a lui Cristos pentru ca ei să devină oameni ai împărăției.

Ioan Botezătorul a venit și a predicat botezul pocăinței, și acesta era doar botezul în apă; Domnul Isus i-a botezat de asemenea pe oameni, botezând pe cei care s-au pocăit pentru împărăție.

După ce Domnul Isus, ca Rege ceresc, și-a îndeplinit slujirea pe pământ, El a trecut prin procesul morții și învierii și a devenit un Duh dătător-de-viață.

Acum, în înviere, Cristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să-i boteze pe oameni întru Dumnezeul Triunic. Suntem însărcinați să-i facem pe păgâni oameni ai împărăției, botezându-i întru Dumnezeul Triunic!

Acest botez are două aspecte, unul fiind aspectul vizibil în apă și celălalt aspectul invizibil în Duhul Sfânt (Fapte 2:38, 41; 10: 44-48).

Pe de o parte, îi botezăm pe oameni în apă ca expresie și mărturie a realității invizibile; pe de altă parte, există o realitate invizibilă a botezului în Duhul Sfânt.

Fără aspectul invizibil al Duhului, aspectul vizibil prin apă este zadarnic, căci e doar o formalitate; fără aspectul vizibil în apă, aspectul invizibil al Duhului este abstract și nepractic.

După ce Cristos ca ultimul Adam și-a îndeplinit slujba pe pământ, El a trecut prin procesul crucificării, a intrat în domeniul învierii și a devenit Duhul care dă viață, El a revenit la ucenicii Săi în atmosfera și realitatea învierii Sale pentru a-i însărcina să-i facă pe păgâni poporul împărăției, botezându-i întru numele, persoana, realitatea, a Trinității Divine.

În primul rând, El Însuși și-a botezat discipolii și întreaga biserică în Duhul Sfânt (1 Cor. 12:13) în ziua Cincizecimii (Fapte 1:5; 2:4) și în casa lui Corneliu (Fapte 11:15- 17), apoi pe baza acestui botez, discipolii au continuat să-i boteze pe alții.

Ucenicii, în calitate de cetățeni ai împărăției cerești, i-au botezat pe noii convertiți (Fapte 2:38), nu numai vizibil în apă, ci și invizibil întru moartea lui Cristos (Rom. 6:3-4), întru Cristos Însuși (Gal. 3:27), întru Dumnezeul Triun (Mat. 28:19) și întru Trupul lui Cristos (1 Cor. 12:13).

Când Domnul ne-a însărcinat să discipolizăm națiunile pentru a face din ele oameni ai împărăției, botezându-i întru Dumnezeul Triunic, aceasta a însemnat că trebuie să-i punem pe oameni în El însuși Dumnezeu cu tot ce este El împreună cu moartea Sa, Cristos și Trupul lui Cristos.

Prin botez, pe partea negativă, viața veche este terminată, iar pe partea pozitivă începe noua viață, căci noii convertiți au viața divină a lui Dumnezeu ca să fie mădulare ai Trupului lui Cristos și să trăiască viața împărăției pe pământ.

Botezul obținut de Domnul este acela de a-i boteza pe oameni din viața lor în viața Trupului pentru împărăția cerurilor.

Îți mulțumim Doamne că ne-ai dat autoritatea de a-i face pe păgâni oameni ai împărăției botezându-i întru Dumnezeul Triunic. Aleluia, Cristos ca ultimul Adam a trecut prin procesul răstignirii, a intrat în înviere și a devenit un Duh dătător de viață pentru a fi dispensat în om, și El ne-a însărcinat să facem din păgâni oameni ai împărăției oameni botezându-i întru realitatea Trinității Divine! Slavă Domnului, noi am fost botezați în Dumnezeul Triunic, iar acum predicăm evanghelia împărăției pentru a-i boteza și pe alții în Trinitatea Divină!

Îi botezăm pe oameni întru Dumnezeul Triunic pentru a-i aduce într-o unire organică cu El

După ce Cristos ca ultimul Adam a îndeplinit slujba Sa pe pământ, a trecut prin procesul crucificării, a intrat în domeniul învierii şi a devenit Duhul dătător de viaţă, El S-a întors la discipolii Săi în atmosfera şi realitatea învierii Sale pentru a-i însărcina să-i facă pe păgâni poporul împărăţiei botezându-i întru numele, persoana, realitatea Trinităţii Divine (Matei 28:19). Întru din Matei 28:19 indică unire; a-i boteza pe oameni întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă a-i aduce întru unirea spirituală şi mistică cu El. Numele este suma totală a Fiinţei Divine, echivalentul persoanei Sale. A boteza pe cineva întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă a-1 scufunda întru tot ceea ce este Dumnezeul Triunic.Predicarea evangheliei astăzi nu este rea, dar este în principal o predicare la cruce, pentru că este doar cu Cristosul răstignit ca obiectiv.

Dar Cristos nu mai este pe cruce – El există în înviere, chiar și în înălțare! Și în învierea Sa, El ne-a dat toată autoritatea din ceruri și de pe pământ pentru a propovădui evanghelia împărăției și a face din păgânii oameni împărăția botezându-i în Trinitatea divină! Amin!

Trebuie să predicăm evanghelia în acest fel de atmosferă, în atmosfera învierii, și chiar trebuie să le poruncim celor necredincioși să se pocăiască, să creadă în Domnul și să fie botezați.

Uneori suntem prea timizi atunci când predicăm evanghelia, și îi întrebăm cu blândețe pe oameni dacă vor să fie botezați … – dar toată autoritatea ne-a fost dată, pentru că suntem una cu Cristos și putem sta una cu Cristos pentru a porunci altora să se pocăiască și să fie botezați întru Dumnezeul Triunic!

Trebuie să exersăm autoritatea lui Cristos într-un mod adecvat; a venit timpul să recâștigăm nu doar puterea ci și autoritatea evangheliei în timp ce predicăm evanghelia împărăției.

Acest cuvânt, „întru” în Mat. 28:19 indică unire; a boteza oamenii întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt înseamnă a-i aduce într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic.

A boteza oamenii întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă a-i aduce în unirea spirituală și mistică cu El.

Există un singur nume pentru Trinitatea Divină și acest nume este suma totală a Ființei divine, echivalentă cu persoana Lui. Deci, atunci când predicăm evanghelia și oamenii cred, ar trebui să-i botezăm întru Dumnezeul Triunic, punându-i în persoana Dumnezeului Triunic.

Am fost însărcinați să smulgem oamenii din împărăția întunericului și să îi aducem în Împărăția lui Dumnezeu, punându-i întru persoana Dumnezeului Triunic. Însărcinarea noastră este aceea de a transfera oamenii din răzvrătire în ascultare, de sub autoritatea lui Satan și întru Dumnezeu Însuși.

Amin, să botezi pe cineva întru numele Dumnezeului Triunic înseamnă să-l pui întru tot ceea ce este Dumnezeul Triunic.

Încă de la începutul evangheliei lui Matei, Trinitatea Divină este revelată pentru împărăția lui Dumnezeu; există un singur nume, dar trei în Dumnezeire, iar ei funcționează ca una pentru împărăția lui Dumnezeu.

În Matei 1:18 Îi vedem Duhul Sfânt și pe Cristos Fiul, iar în v. 23 Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl care lucrează împreună pentru producerea omului Isus (v. 21) ca întruparea Dumnezeului Triunic.

Când Cristos era pe cale să înceapă lucrarea Sa pe pământ, El ca Fiul stătea în apă, Tatăl vorbea din ceruri (vv. 16-17), iar Duhul S-a coborât ca porumbel peste El. În cap. 12 Fiul a alungat demonii de Duhul pentru a aduce Împărăția Tatălui (v. 28).

Acum în Matt. 28, în ultimul capitol din Matei, vedem că Cristos în înviere S-a întors la discipolii Săi pentru a-i însărcina să-i facă pe păgâni să devină oameni ai împărăției botezându-i întru numele, persoana, realitatea Trinității Divine. Aleluia, ce însărcinare mare avem!

Doamne Isuse, mergem în numele Tău și cu autoritatea Ta pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a boteza oamenii în Dumnezeul Triunic, astfel încât oamenii păgâni să devină cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu. Amin, Doamne, păstrează-ne în Tine, scufundați în Tine și saturați cu Tine, pentru ca noi să-i aducem și pe alții să fie cufundați în Dumnezeul Triunic și să intre într-o unire organică cu El. Da, Doamne Isuse, vrem ca și astăzi să-i aducem pe mulți în această unire spirituală și mistică cu Dumnezeul Triunic, predicând evanghelia împărăției și botezându oamenii întru Trinitatea Divină!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We are Making the Heathen the Kingdom People by Baptizing them into the Triune God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 8 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Inviorarea de Dimineață, Trupul lui Cristos, viața creștină Tagged With: autoritatea lui Cristos, botezăm oameni întru Dumnezeu, botezul pocăinței, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, întru Dumnezeul Triunic, oameni ai împărăției, predicăm evanghelia împărăției, Trinitatea Divină, unire organică cu Domnul, Witness Lee

Mergem cu Autoritatea lui Cristos să discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeu

10/10/2019 by Credincios in Cristos Leave a Comment

Și Isus a venit și le-a vorbit, spunând, Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Matei 28:18

Aleluia, toată autoritatea i-a fost dată lui Isus, Fiul Omului, în învierea Sa, iar El ne-a trimis să mergem și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le în Dumnezeul Triunic (Mat. 28:18-19)!

evanghelia după Matei, o evanghelie despre împărăția lui Dumnezeu, se încheie cu Domnul care își întâlnește discipolii pe un munte, iar acolo El le spune că Lui i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ; deci El îi însărcinează să meargă și să uceniceze toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhul Sfânt. Ce însărcinare minunată!

Pe de o parte ni se spune să mergem și să predicăm evanghelia împărăției pe întregul pământ locuit pentru o mărturie, iar apoi va veni sfârșitul (Mat. 24:14). Pe de altă parte, trebuie să mergem și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le în numele Dumnezeului Triunic.

Aceasta înseamnă că avem o dublă însărcinare, o mare însărcinare în două aspecte principale: trebuie să predicăm evanghelia împărăției pentru a-i face pe păcătoși rebeli cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu și trebuie, de asemenea, să discipolizăm acești noi credincioși pentru a-i aduce pe deplin sub autoritatea lui Dumnezeu și chiar în Însuși Dumnezeu Triunic. Aleluia!

Și toate acestea sunt până la sfârșitul veacului, în vederea încheierii acestei epoci. Domnul este alături de noi până la sfârșitul veacului și El este Fiul Omului în înviere și înălțare, având toată autoritatea în ceruri și pe pământ.

Cu El, în El, și în numele Său, noi, ca discipoli ai Săi, mergem și predicăm evanghelia împărăției și discipolizăm toate națiunile, botezându-le în Dumnezeul Triunic, pentru ca împărăția din Dumnezeu ar fi mărită și dezvoltată.

Fie ca să vedem cu adevărat care este semnificația intrinsecă a acestei mari însărcinări și să fim cu una cu Domnul pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a discipoliza națiunile pentru răspândirea și dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu.

Pe măsură ce împărăția lui Dumnezeu este mărită și stabilită pe pământ, va exista o dezvoltare a împărăției și noi toți suntem discipolizați să fim și să trăim în împărăția lui Dumnezeu; când o asemenea realitate este dobândită până la un anumit nivel, Domnul se va întoarce și va încheia această epocă.

În primul rând, noi înșine trebuie să știm ce este evanghelia împărăției și să venim sub autoritatea cerească a Domnului nostru, iar apoi putem merge ca mesageri, trimiși, ambasadori și vestitori pentru a anunța evanghelia împărăției și discipoliza toate neamurile!

Toată autoritatea din Ceruri și de pe Pământ i-a fost dată lui Isus Cristos, Fiul Omului, Regele Împărăției Cerești

In divinitatea Sa, ca singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, Domnul avea autoritate peste toate. Insă, în umanitatea Sa, ca Fiu al Omului pentru a fi împăratul împărăţiei cereşti, toată autoritatea din cer şi de pe pământ I-a fost dată după învierea Sa. Witness Lee, Studiul-viață Matei, pag. 826V-ați întrebat vreodată, de ce a spus Domnul Isus în Mat. 28:18 că Lui i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ? Nu avea oare El această autoritate, din moment ce El era Dumnezeu?

În divinitatea Sa în calitate de singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, Domnul avea autoritate asupra tuturor lucrurile; cu toate acestea, în umanitatea Sa ca Fiul Omului să fie Rege al împărăției cerești, toată autoritatea în cer și pe pământ i-a fost dată după învierea Sa.

Aceasta înseamnă că, atunci când El era pe pământ, Domnul Isus în calitate de Om, nu avea toată autoritatea în ceruri și pe pământ; dar prin moartea și învierea Lui, El nu a fost numai aprobat și întronat de Dumnezeu, dar Lui i s-a dat și toată autoritatea (Mat. 28:1-10, 18).

El este Regele împărăției cerești și El este Regele ca Fiu al Omului, ca Dumnezeu-om; ca om-Dumnezeu în umanitatea Sa, Isus Cristos este Regele împărăției lui Dumnezeu. Regele nostru este un om și toți supușii din această împărăție sunt oameni.

Aleluia, autoritatea din ceruri și de pe pământ a fost dată Acestuia! Deoarece El are toată autoritatea în ceruri și pe pământ, Cristos ne poate însărcina acum pe noi, discipolii Săi – supușii din împărăția cerească – să mergem și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Fiului și al Duhului Sfânt!

Numai în evanghelia după Matei vedem această mare însărcinare, căci această evanghelie este despre împărăția lui Dumnezeu.

Conform evangheliei lui Ioan, după învierea Sa, Domnul a venit să-i întâlnească pe discipolii Săi într-o cameră în care ușile au fost închise (Ioan 20:19); ei erau adunați acolo, temându-se pnetru viața lor din cauza evreilor.

Deci Domnul a venit la ei pentru a-i întări prin viață, iar El a suflat asupra lor și le-a spus să primească suflarea sfântă (Ioan 20:22).

În Matei Domnul le-a poruncit ucenicilor să meargă pe un anumit munte și acolo El îi va întâlni; acolo, pe baza faptului că i-a fost acordată toată autoritatea, El le-a poruncit să predice evanghelia și să discipolizeze națiunile.

În Ioan este vorba despre suflarea vieții, Duhul care este suflat în discipoli pentru regenerarea și viața lor spirituală; în Matei este vorba de a fi însărcinat și de a avea toată autoritatea pentru lărgirea împărăției lui Dumnezeu.

evanghelia după Ioan, evanghelia vieții, revelează învierea ca fiind legată de viață, putere, respirație și păstorire; evanghelia după Matei revelează învierea ca fiind ceva legat de dreptate, autoritate și discipolizarea națiunilor.

Aleluia, avem nevoie atât de viață cât și de autoritate, atât de putere cât și dreptate, atât de discipolizare cât și de păstorire!

Aleluia, toată autoritatea din ceruri și de pe pământ a fost dată lui Isus Cristos ca Fiu al Omului și Acesta este Regele Împărăției cerești a lui Dumnezeu! Slavă Domnului, Isus ca Om, omul-Dumnezeu, a fost înălțat de Dumnezeu și Lui i S-a dat toată autoritatea, iar noi, ca ucenicii Săi, am fost însărcinați să mergem și să discipolizăm toate națiunile cu autoritatea Sa! Îți mulțumim Doamne pentru că Tu nu doar intri în noi ca viață, suflându-Te în noi ca Duh, ci și ne dai autoritatea Ta de a Te reprezenta și de a discipoliza națiunile!

Având autoritatea lui Cristos, mergem să discipolizăm toate națiunile botezându-le întru Dumnezeul Triunic

Mergeți deci și discipolizați toate națiunile, botezându-le întru numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Matei 28:19Deoarece toată autoritatea din ceruri și de pe pământ a fost dată Cristosului înviat, El i-a trimis pe ucenicii Săi să discipolizeze toate națiunile, iar ei merg cu autoritatea Lui!

Când predicăm evanghelia, accentuăm de multe ori viața și harul și iertarea păcatelor – și toate acestea sunt importante; dar trebuie să ne dăm seama că, atunci când mergem să predicăm evanghelia, noi avem autoritatea Regelui!

Conform evangheliei după Matei, mergem cu autoritatea lui Cristos pentru a discipoliza toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeul Triunic! Cristos ne-a împuternicit cu toată autoritatea Sa, și El este cu noi până la sfârșitul acestei epoci; prin urmare, trebuie să mergem în numele Lui și cu autoritatea Lui pentru a discipoliza toate națiunile!

Cel căruia i s-a dat toată autoritatea în ceruri și pe pământ este Emmanuelul nostru astăzi; trebuie să mergem și să discipolizăm națiunile cu acea autoritate în înviere.

Când mergem și predicăm evanghelia trebuie să fim conștienți de faptul că mergem nu doar cu viața divină pentru a semăna sămânța vieții, ci și cu autoritate; mergem să le poruncim oamenilor să se pocăiască și le spunem să creadă în Domnul.

Prea adesea predicarea de către noi a evangheliei este într-un mod timid, aproape că implorându-i pe alții să se roage și să creadă în Domnul…este timpul să fim plini de credință, credința acestei autorități care ne-a fost dată nouă, bisericii, de către Cristosul înviat!

Noi mergem acum cu această autoritate și în această autoritate pentru a predica evanghelia! Nu ar trebui să-i implorăm pe alții sau să le cerem ceva; mai degrabă, trebuie să mergem cu autoritatea lui Cristos și să discipolizăm națiunile! Satan are putere, dar noi avem autoritate!

Noi am fost trimiși de către Domnul nu doar pentru a-i aduce pe oameni la mântuire, ci și pentru a discipoliza națiunile; aceasta este ceva legat de împărăția lui Dumnezeu.

A discipoliza oamenii înseamnă mai mult decât a-i mântui; a-i discipoliza înseamnă a-i face ucenici, a-i face urmașă ai Regelui, adepții Regelui.

A discipoliza națiunile înseamnă a face din păgâni oameni ai împărăției pentru înființarea împărăției lui Dumnezeu, care este biserica de pe pământ astăzi (vezi 1 Tes. 1:9; 2:12; Apocalipsa 1:5-6 , 9; 9-10).

Nu suntem aici doar pentru a-i mântui pe oameni; suntem aici pentru a predica evanghelia împărăției și pentru a discipoliza toate națiunile pentru viața de biserică, a cărei realitate este împărăția lui Dumnezeu astăzi.

Scopul intrinsec al predicării de către noi a evangheliei este acela de a-i aduce pe oameni din toate națiunile întru Dumnezeul Triunic, astfel încât ei să devină cetățeni ai împărăției cerurilor.

Împărăția lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât Însuși Dumnezeul Triunic; Dumnezeul Triunic este domeniul divin și mistic al împărăției, un domeniu care este în înviere, domeniul împărăției.

Când predicăm evanghelia împărăției și oamenii cred în Domnul, trebuie să îi botezăm, să îi cufundăm și să îi punem în acest domeniu – întru Dumnezeul Triunic!

Prin predicarea de către noi a evangheliei și botezarea oamenilor întru Dumnezeul Triunic, îi aducem pe aceștia într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic, astfel încât ei să fie una cu împărăția Sa, fiind cetățenii împărăției lui Dumnezeu! Aleluia!

Doamne Isuse, mergem cu autoritatea lui Cristos să predicăm evanghelia împărăției și să discipolizăm toate națiunile, botezându-le întru Dumnezeul Triunic! Aleluia, toată autoritatea I-a fost dată lui Cristos, și noi mergem cu această autoritate pentru a discipoliza națiunile, punându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin, Doamne, suntem una cu Tine să mergem și să-i aducem pe oameni într-o unire organică cu Dumnezeul Triunic, ca ei să fie cetățenii împărăției lui Dumnezeu, cetățenii regatului ceresc!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We go with Christ’s Authority to Disciple all the Nations, Baptizing them into God (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 8 ziua 4 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Inviorarea de Dimineață, Predicăm Evanghelia, viața creștină, viața de biserică Tagged With: autoritatea lui Cristos, botezăm oameni întru Dumnezeu, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, discipolizăm toate națiunile, întru Dumnezeu Triunic, Isus Cristos Fiul Omului, Isus Cristos Regele împărăției, predicăm evanghelia împărăției, toată autoritatea în cer și pe pământ, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 77
  • Page 78
  • Page 79
  • Page 80
  • Page 81
  • Interim pages omitted …
  • Page 90
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul… (2024 ITERO din primăvară)

Articole Recente

  • Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toți, totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. 1 Cor. 15:10Îl slujim pe Domnul cu credință ca un rob credincios și prudent prin puterea învierii Sale
  • Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Matei 24:45Îl slujim pe Dumnezeu din dragoste și-i slujim pe alții cu Cristos, administrându-L pe Cristos altora
  • Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. 2 Petru 1:1Noi, credincioșii, suntem sclavi care Îl slujesc pe Domnul cu darurile spirituale pe care El ni le-a dat
  • Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. Efeseni 5:15-16Douăsprezece moduri de a plăti prețul pentru a cumpăra Duhul ca ulei de aur în experiența noastră
  • Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. Efeseni 5:18Să trăim o viață de plătire a prețului pentru a avea umplerea cu Duhul Sfânt în sufletul nostru
  • Dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. Matei 25:4Să fim fecioare prudente care căutăm să fim umpluți cu Duhul în sufletele noastre, vasele noastre

Să ne ostenim asupra Cristosului atotinclusiv reprezentat de țara bună pentru zidirea bisericii…

Să luptăm lupta cea bună, să terminăm alergarea, să păstrăm credința și să iubim apariția Domnului…

Copyright © 2025 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, savurăm și exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului