slujim lui Dumnezeu

Îl slujim pe Domnul ca soldați în armata Domnului: slujirea noastră este un război pentru Cristos

12/11/2024 by Credincios in Cristos 5 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, Îl slujim pe Domnul ca soldați în biserică ca armata Domnului, pentru că slujirea noastră este un război pentru Cristos; luptăm lupta bună pentru interesele Domnului pe acest pământ și Îl lăsăm pe Domnul să ne supună voința pentru a o face puternică împotriva dușmanului să lupte împotriva oricărei morți. Amin!

Pe de o parte, suntem un învățător și un păstor, un păstor-învățător, iar pe de altă parte, suntem un soldat în armata lui Dumnezeu. Ca învățători, trebuie să fim slujitori buni ai lui Cristos Isus, cei care sunt hrăniți cu cuvintele credinței și care își exersează duhul pentru a-L trăi pe Cristos în viața noastră de zi cu zi pentru viața de biserică.

Un învățător în economia lui Dumnezeu nu este cineva care este instruit într-un seminar biblic și care cunoaște atât de mult Biblia încât să îi poată învăța pe alții. Mai degrabă, noi toți suntem învățători, pentru că îl avem pe Învățătorul, pe Cristos Însuși ca Duh, care trăiește în noi și ne supunem învățăturii Lui interioare, ungerii Lui. El ne învață din interior, El ne hrănește și noi învățăm să-L urmăm și să ascultăm de conducerea Lui.

Pe măsură ce Îl savurăm pe Domnul în Cuvântul Său, pe măsură ce ne scufundăm mai adânc în adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu și suntem constituiți cu adevărul, obținem un depozit bun din cuvintele sănătoase ale Domnului.

Acest depozit bun trebuie să fie păzit, mărit, îmbogățit și, de asemenea, administrat altora. Mulțumim Domnului că în viața de biserică avem cuvântul Domnului în fiecare zi; venim personal la Domnul în cuvântul Său și ne adunăm împreună pentru a profeți, pentru a vorbi pentru Domnul și pentru a-L lăsa pe Domnul să ne vorbească și prin noi.

Ce secret am găsit – duhul nostru omenesc, care este un duh de credință! Și duhul nostru ne este supus, adică ne putem exersa duhul pentru a-L contacta pe Domnul și ne putem exersa duhul pentru a vorbi ceea ce am auzit despre El! Avem același duh de credință conform căruia vorbim ceea ce vedem, auzim, savurăm și credem!

Când vorbim cu alții, nu le comunicăm doctrine și nici nu încercăm să-i învățăm despre învățăturile sănătoase din Cuvântul lui Dumnezeu. Mai degrabă, învățăm să-i păstorim în Domnul și să-i învățăm administrând ceva din bogățiile lui Cristos în ei.

Bogățiile lui Cristos sunt constituite în noi prin căutarea Domnului de către noi în mod sârguincios, savurându-L pe Domnul, studiind Cuvântul Său cu rugăciune și deschiderea către Domnul în viața noastră de zi cu zi, astfel încât El să facă toate aceste lucruri reale pentru noi în experiența noastră.

Apoi, administrăm ceva din depozitul bun a cuvintelor sănătoase ale Domnului altora, vorbindu-le despre Cristosul pe care L-am savurat. Aleluia!

Îi slujim pe Domnul ca soldați în armata Domnului, pentru că slujirea noastră este un război pentru Cristos

În 2 Tim. 2:3-4 vedem că apostolii L-au slujit pe Domnul ca soldați; aceasta indică faptul că ei considerau slujirea lor o luptă pentru Cristos, la fel cum serviciul preoțesc era considerat un serviciu militar, o luptă (2 Tim. 2:3-4; Numeri 4:23, 30, 35; 2 Tim. 4:7).

În Vechiul Testament, în Num. 4, vedem că slujba preoțească este de la 30 de ani în sus și până la 50 de ani, pentru a face slujba în cortul întâlnirii. Cuvântul în ebraică pentru serviciu este și serviciu militar. În viziunea lui Dumnezeu, serviciul preot a fost un război, un serviciu militar.

Noi, credincioșii în Cristos, îi slujim Domnului ca soldați în armata Domnului; de fiecare dată când mergem să-L administrăm pe Cristos, suntem într-un război. Pe de o parte, îi slujim lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, luptăm împotriva dușmanului. Pe măsură ce zilele se întunecă în jurul nostru, ne aflăm într-un război.

Slujirea Domnului este sunetul trâmbiței pentru ca oștirea să meargă la război; a lupta războiul bun înseamnă a lupta împotriva diferitelor învățături ale disidenților și a duce la îndeplinire economia lui Dumnezeu conform slujbei apostolilor (1 Cor. 14:8; 1 Tim. 1:18; Numeri 10:9; Judec. 7:18).

Cei ce fac diviziuni sunt oameni negativi, care vorbesc lucruri diferite, chiar dau ca învățătură lucruri diferite. Fie ca noi să rămânem pe linia economiei lui Dumnezeu și să nu accentuăm nimic altceva decât economia eternă a lui Dumnezeu.

Vedem acest lucru în 1 Cor. 14:8, unde Pavel vorbea despre vorbirea în limbi, și deodată a spus: Căci, de asemenea, dacă trâmbița face un sunet nesigur, cine se va pregăti pentru luptă? Putem crede că a vorbi în limbi este ceva mic, dar aici Pavel spune că a accentua vorbirea în limbi este ca și cum a suna din trâmbiță și a da un sunet nesigur, așa că sfinții nu se pot pregăti pentru luptă. O, Doamne!

Dacă accentuăm ceva din Cuvântul lui Dumnezeu care este minor, nu în linia centrală a economiei lui Dumnezeu, scoatem un sunet incert. Trebuie să accentuăm ceea ce trebuie accentuat. Trebuie să existe trâmbița economiei lui Dumnezeu cu privire la Cristos și biserică.

Lucrurile minore sunt de ajutor la locul lor și la momentul potrivit. Fie ca să avem discernământ cu privire la aceste lucruri, astfel încât să putem sluji Domnului ca soldați în armata Domnului, realizând că slujirea noastră este un război pentru Cristos.

Pentru ca noi să luptăm în lupta bună pentru interesele Domnului pe acest pământ, trebuie să înlăturăm toate încurcăturile pământești și să ne apucăm de viața eternă, fără a ne încrede în viața noastră umană (2 Tim. 4:7; 1 Tim. 6:12; conform cu 2 Cor. 5:4).

Niciun soldat nu poate sluji în armată dacă este încă încurcat cu lucrurile din această viață. Cuvântul pentru viață din 2 Tim. 2:4 este „bios”, referindu-se la viața umană, fizică. Trebuie să avem grijă de atâtea lucruri în viața noastră umană, dar dacă suntem implicați în aceste lucruri, nu putem sluji ca soldați în armata Domnului.

Pe măsură ce creștem în viața de biserică și ne asumăm atât de multe responsabilități legate de viața noastră umană, viața noastră de familie și viața noastră de muncă, avem tendința de a fi legați, încurcați și nu atât de împovărați pentru Domnul și interesul Său pentru pământ.

S-ar putea să ne căsătorim și apoi să avem copii, un loc de muncă solicitant și o viață de familie ocupată, iar disponibilitatea noastră pentru Domnul scade. Suntem încetiniți de aceste lucruri practice. Să ne rugăm ca Domnul să ne descurce din treburile acestei vieți.

Fie ca să nu permitem spinilor să sufoce cuvântul lui Dumnezeu și să ne împiedice creșterea în viață. Fie ca să ne ocupăm cu inima noastră pentru a fi eliberați de păcatele și plăcerile ascunse, eliberați de neliniștile acestei vieți și eliberați de traficul lumesc, astfel încât să fie blând pentru Domnul să crească și sămânța vieții să rodească în noi.

Să ne rugăm pentru noi înșine și pentru soțul și soția noastră ca Domnul să ne țină credincioși și sârguincioși să fim soldați în armata Domnului până la sfârșit. Problemele vieții noastre materiale, fizice, nu ar trebui să ne încurce în timp ce ne străduim să-L slujim pe Cristos altora.

Fie ca noi să realizăm că slujirea noastră față de Domnul și serviciul nostru față de El este un război spiritual și să-L savurăm de Domnul și să fim una cu El în lupta spirituală de astăzi. Preoții din Vechiul Testament purtau amândoi Chivotul Mărturiei și erau pregătiți să lupte împotriva celor care vor ataca această mărturie.

În mod similar, noi astăzi, ca biserică, suntem armata lui Dumnezeu și suntem soldați în armata Domnului, luptând lupta spirituală. Noi astăzi luptăm împotriva dușmanului lui Dumnezeu, Satan. Biserica nu este doar Trupul lui Cristos, plinătatea Celui care umple totul în toți (Efeseni 1:22-23), ci și armata lui Dumnezeu.

Biserica nu este doar omul nou creat în Cristos pe cruce (2:15-16) și Împărăția lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu (v. 19) și soția lui Cristos, partenera Sa (5:24-25) ci chiar mai mult, biserica este un războinic pentru a lupta împotriva vrăjmașului lui Dumnezeu.

Aceasta înseamnă că noi, credincioșii în Cristos, suntem soldați în armata Domnului și împreună suntem un singur războinic, Trupul lui Cristos. Tot ceea ce este Cristos și tot ceea ce a făcut El ar trebui să fie folosit și aplicat ca aspecte ale armurii lui Dumnezeu.

Ca Trup, trebuie să-L purtăm pe Cristos ca pieptar (6:14) și să-L luăm ca scut (v. 16), și trebuie să avem coapsele încinse cu Cristos (v. 14) și să-L purtăm pe Cristos ca o pereche de încălțăminte pentru a sta în picioare să luptăm (v. 15). Amin, ca biserică suntem o armată universală și divină care luptă pentru Dumnezeu în univers împotriva dușmanului Său.

Doamne Isuse, fă-ne să vedem că suntem soldați în armata Domnului, cei care luptă în lupta spirituală în Domnul. Vrem să înlăturăm orice încurcătură din această viață fizică și să slujim în armată una cu Domnul și una cu Trupul! Amin, Doamne, fie ca problemele vieții noastre materiale să nu ne încurce în timp ce ne străduim să-L administrăm pe Cristos altora! Fie ca noi să învățăm să-L administrăm pe Cristos și să luptăm în Domnul, realizând că serviciul nostru pentru Domnul este un război spiritual. Doamne, ține-ne credincioși Ție până la sfârșit. Vrem să tratăm pământul inimii noastre, astfel încât să fie moale față de Tine să crească în noi și să ne facă expresia și reprezentarea Ta pe pământ. Vrem să luptăm o luptă bună pentru interesele Domnului pe acest pământ, punând stăpânire pe viața eternă și fără a ne încrede în viața noastră umană. Luptăm războiul bun împotriva diferitelor învățături ale disidenților și ducem economia lui Dumnezeu conform slujirii apostolilor! Doamne, păzește-ne inima. Îndreaptă-ne inima spre dragostea lui Dumnezeu și în răbdarea lui Cristos, astfel încât să putem avea această realitate!

Să fim vigilenți pentru a lupta împotriva morții și pentru a avea o voință supusă și înviată de Cristos pentru războiul spiritual

În Num. 6:6-7, 9 vedem că nazireii au trebuit să stea departe nu numai de plăcerile lumești, vinul și alte lucruri de genul acesta, ci și mai mult să stea departe de orice fel de moarte. În viața de biserică, trebuie să fim vigilenți pentru a lupta împotriva morții, ultimul dușman al lui Dumnezeu, umpleți de viață pentru a domni în viață (2 Cor. 5:4; Rom. 5:17; 8:6, 11).

Poate că nu realizăm acest lucru, dar moartea este dușmanul lui Dumnezeu, moartea este urâtă și moartea este peste tot. Nu vorbim doar despre moartea umană sau despre moartea în lume cu toate lucrurile lumești, divertisment, sport etc.

Chiar și în viața de biserică, moartea caută să intre. Trebuie să ne dăm seama că moartea este urâtă; moartea spirituală este urâtă de Dumnezeu, pentru că ea vine și îi îndepărtează pe sfinți. Păcatul încă ne deranjează în viața de biserică, dar ceea ce ne împiedică și mai mult este moartea.

În jurământul naziretului, vedem că acesta trebuia să stea departe de moarte, chiar dacă una dintre rudele lui apropiate a murit. El a trebuit să stea departe de moartea care s-a întâmplat brusc, pe neașteptate. Astăzi, în viața de biserică, suntem cu atât de mulți sfinți care Îl savurează pe Domnul; totuși, dintr-o dată, unul dintre sfinții care ne este atât de aproape moare, suferind moarte spirituală.

El acordă mai multă atenție pomului cunoașterii decât pomului vieții și suferă moartea spirituală. Când cineva moare brusc, fără ca tu să fii implicat, trebuie să stai departe de moartea spirituală.

De cele mai multe ori, totuși, moartea spirituală nu are loc într-un mod brusc, ci vine prin vorbire liberă, prin bârfă și prin faptul că suntem liberi în a vorbi unii cu alții. Criticăm și ne exprimăm opiniile. Pot exista unele preocupări, chiar preocupări autentice, și putem avea părtășie cu privire la preocupările noastre. Dar atunci când vorbim liber și îi criticăm pe alții, le vorbim moarte sfinților. O, Doamne Isuse!

Fie ca Domnul să ne salveze de la ascultarea vorbirii care ne îndepărtează de la Domnul și de la rostirea altora de cuvinte care dau moarte. Fie ca noi să fim vigilenți pentru a lupta împotriva morții venind la Domnul și fiind umpluți de viața Sa!

Uneori, în viața de biserică sau în viața noastră creștină, atingem moartea; nu este vina noastră, nu am făcut nimic pentru a aduce moartea, dar vorbim cu cineva care ne dă moartea sau pur și simplu atingem ceva din moarte. Și nu ne dăm seama. Simțim doar că nu Îl savurăm pe Domnul, viața divină din noi nu este atât de plină de vioiciune, iar Domnul pare să fie atât de departe.

Trebuie să ne dăm seama că, în calitate de soldați în armata Domnului, ar trebui să luptăm împotriva oricărui fel de moarte și să fim pe deplin pe linia vieții.

Uneori Domnul este credincios să ne dezvăluie, prin sfinți, că răspândim moartea prin felul în care vorbim și prin cuvintele pe care le spunem, chiar și prin atitudinea pe care o avem. În îndurarea Sa, Domnul dezvăluie moartea în noi și în situația din jurul nostru și trebuie să luptăm împotriva morții. Ori de câte ori simțim moartea, trebuie să ne întoarcem la duhul nostru și să fim plini de viață și pace.

Trebuie să ne fixăm mintea asupra lucrurilor de sus, asupra Domnului Isus Însuși, astfel încât să fim plini de viața Sa și să respingem orice moarte.

Ca soldați în armata Domnului, trebuie să avem voința noastră supusă și înviată de Cristos pentru a fi asemenea turnului lui David, arsenalul pentru războiul spiritual (Cânt. Cânt. 4:4; comp. cu 1 Cronici 11:22).

De atâtea ori suntem răzvrătiți și cu gâtul înțepenit, așa cum au fost copiii lui Israel în Vechiul Testament. Însă Domnul lucrează în mediul nostru prin atâtea lucruri, situații și oameni pentru a ne supune voința și a o face puternică în înviere. A fi supus de Domnul nu înseamnă că suntem blânzi și că orice și oricine din lume ne poate călca în picioare.

Mai degrabă, ne exerseazăm duhul de putere, de dragoste și de chibzuință pentru a fi una cu Domnul și pentru a domni în viață. Vom fi cei care administrăm viața și aducem avantaje situației actuale, domnind în Domnul și împreună cu El.

Doamne Isuse, vrem să fim vigilenți pentru a lupta împotriva morții. Amin, Doamne, ca soldați în armata Domnului, suntem una cu Tine împotriva oricărui atac al morții asupra bisericii. Slavă Domnului, porțile Hadesului nu vor izbândo asupra bisericii zidite! Ne exersăm duhul pentru a fi una cu Tine, Doamne, și pentru a fi plini de viață. Vrem să rămânem pe linia vieții, una cu Duhul dătător de viață pentru a primi viață și a administra viața. Stăm împotriva oricărei morți. Ne exersăm duhul pentru a rămâne în viață. Amin, Doamne, alegem să Te savurăm ca viață, să Te trăim și să administrăm viața altora. Umple-ne cu viața Ta până când viața Ta domnește în noi! Fie ca Tu să ai calea Ta, dragă Doamne, să ne supui și să înviezi voința, astfel încât să existe în noi un arsenal pentru războiul spiritual! Ne deschidem Ție în viața noastră de zi cu zi pentru a fi tratați în voința noastră, astfel încât voința noastră să fie supusă și înviată pentru războiul spiritual!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Serve the Lord as Soldiers in the Lord’s Army: our Ministry is a Warfare for Christ, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să fim un vas înspre onoare, un om al lui Dumnezeu deplin echipat, prin faptul de a fi întăriți în harul care este în Cristos Isus ca să îndeplinim în totalitate slujba noastră din unica slujbă a economiei lui Dumnezeu (2024 ITERO din primăvară) – săptămâna 3 ziua 3 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere

29/07/2019 by Credincios în Cristos 1 Comment

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat al cărții Numeri, vrem să vedem și să experimentăm tipurile majore referitoare la Cristos în Numeri, și în special în acest articol, vrem să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron Îl simbolizează pe Cristosul înviat care înflorește și aduce rod spre maturitate.

Strict vorbind, în cartea Numeri există o singură profeție referitoare la Cristos, dar există câteva tipuri reprezentative majore cu privire la Cristos în această carte, câteva tipuri specifice cărții Numeri care nu sunt găsite în nici o altă carte din Biblie.

Un tip reprezentativ este o persoană sau un lucru care Îl reprezintă pe Cristos; există multe persoane și lucruri în întreaga Biblie care Îl reprezintă pe Cristos, dezvăluind-ne bogățiile lui Cristos.

Toiagul înmugurit al lui Aaron este foarte special, ceva văzut numai în Numeri și acesta este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, un Cristos care nu doar înmugurește, ci și înflorește și aduce rod spre maturitate.

Povestea toiagului înmugurit a avut loc imediat după ce a fost o mare răzvrătire împotriva lui Moise și a lui Aaron, iar Dumnezeu a intervenit pentru a arăta cine este autoritatea delegată pe care El a rânduit-o, și a făcut acest lucru făcând ca un băț mort, uscat, fără frunze și rădăcini (un toiag) să înmugurească, să înflorească și să aducă migdale coapte peste noapte.

Privind mai îndeaproape la situația răzvrătirii împotriva lui Moise și a lui Aaron, unii dintre conducătorii leviților și ai poporului lui Israel au avut ambiție și mândrie – ei au dorit să aibă poziția lui Moise și funcția lui Aaron.

Nu ar trebui să fie așa între noi – ar trebui să prețuim funcția celuilalt și să nu râvnim la ea, nu să disprețuim funcția noastră sau funcția altora în Trup. Ar trebui să prețuim funcția noastră și funcția tuturor mădularelor din Trupul lui Cristos.

Mândria este sursa ambiției; trebuie să fim atenți la ambiție și mândrie. Inima noastră trebuie să fie purificată de orice formă de ambiție, scop, motiv și intenție subtilă în viața de biserică.

Nu ar trebui să urmărim niciodată să fim primii în lucrarea Domnului, și niciodată nu ar trebui să considerăm că suntem mai presus de ceilalți; mai degrabă, ar trebui să rămânem în părtășie cu sfinții și să fim omogenizați împreună.

Mândria este un atribut al naturii noastre decăzute prin naștere.

Chiar și cu apostolul Pavel, datorită revelațiilor mărețe pe care le-a primit, Dumnezeu a permis ca el să aibă un spin de la Satan în carnea sa, căci era îngrijorat de faptul că Pavel se va îngâmfa datorită revelațiilor sale.

Trebuie să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de orice fel de căderi și că acest lucru invită harul lui Dumnezeu; totuși, mândria ne face un nebun de frunte. Când există rivalitate în lucrarea Domnului, acest lucru arată ambiție și mândrie.

Grija pentru propriul prestigiu este un semn de mândrie subtilă; aluzia la capacitatea, succesul și virtuțile noastre, sunt o formă ușuratică de mândrie. Faptul de a gândi despre noi mai mult decât ar trebui să o facem, de asemenea, este o formă de mândrie.

Cristos, în umanitatea Sa, S-a smerit, oferindu-ne un model bun de a ne smeri și de a sta departe de mândrie.

Trebuie să Îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn, și pe noi înșine ca sclavii sfinților; dacă un frate a căzut din cauza unei anumite ofense, trebuie să-l recuperăm cu smerenie, iar acest lucru ne va împiedica să cădem și noi în ispită.

Fie ca noi să fim înaintea Domnului în ce privește ființa noastră și mândria din natura noastră decăzută, împreună cu ambiția pentru poziție, și pur și simplu să Îi spunem:

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai stabilit un model pentru noi cum să ne smerim și să stăm departe de mândrie. Ne dăruim Ție, Doamne, ca să Te slujim, să Te administrăm altora și ca să fim sclavi ai sfinților. Mântuiește-ne de mândrie și ambiție. Să reținem întotdeauna că smerenia ne salvează de tot felul de căderi și că acest lucru cheamă harul lui Dumnezeu, în timp ce mândria ne face un nebun de frunte. O, Doamne, mântuiește-ne de ambiție, de mândrie, de grija succesului și a capacității noastre și de faptul de a gândi despre noi înșine mai mult decât ar trebui să gândim!

Să vedem cum toiagul înmugurit al lui Aaron reprezintă pe Cristosul înviat, care înflorește și aduce rod

În Numeri 16-17 vedem cum Core, Datan și Abiram, împreună cu două sute cincizeci de lideri ai poporului lui Dumnezeu, oameni bine cunoscuți de către ceilalți, s-au ridicat înaintea lui Moise pentru a contesta autoritatea sa și autoritatea lui Aaron.

Ei s-au adunat împotriva lui Moise și i-au spus că el și Aaron iau prea mult asupra lor, căci întreaga adunare este sfântă, astfel că de ce să se înalțe ei mai presus de adunarea lui Iehova?

Dar Moise le-a spus: Este oare un lucru mărunt că Dumnezeul lui Israel v-a separat de mulțime să vă aducă lângă El ca să faceți serviciul tabernaculului lui Iehova și să stați înaintea mulțimii ca să le slujiți, de râvniți și la preoție?

Astfel Dumnezeu a intervenit, iar când leviții răzvrătiți și-au luat cădelnița și au pus foc în ea, Dumnezeu a venit și i-a judecat, terminându-i.

Apoi Dumnezeu i-a cerut lui Eliezer, fiul lui Aaron, să scoată cădelnițele din cenușă și să împrăștie focul și să facă din cădelnițe plăci bătute pentru acoperirea altarului.

Când poporul lui Dumnezeu venea la altarul pentru arderea de tot, ei vedeau aceste plăci de bronz bătute ca urmare a judecății lui Dumnezeu.

Când venim la cruce ca realitate a altarului pentru arderea de tot, Îl savurăm pe Cristos ca ofranda noastră arsă – El este absolutismul nostru înaintea lui Dumnezeu, și apreciem, de asemenea, judecata lui Dumnezeu asupra oricărei ambiții, serviciu carnal, răzvrătire și mândrie.

După un astfel de eveniment, Dumnezeu a spus poporului Israel să ia un toiag pentru fiecare din cele douăsprezece triburi, să scrie numele triburilor pe ele și să le pună înaintea Chivotului Mărturiei peste noapte, iar toiagul care va înmuguri, acela să fie toiagul autorității recunoscut de către Dumnezeu.

Toiegele au stat înaintea mărturiei toată noaptea, iar a doua zi dimineața toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit și chiar a adus ca rod migdale coapte.

Toiagul lui Aaron, un toiag înmugurit, este un tip reprezentativ al lui Cristos – nu un Cristos mort, ci Cristosul înviat, Cristosul înmugurit, Cristosul înflorit, chiar Cristosul care aduce rod. Acest toiag nu este pentru a bate poporul sau pentru a-i domina cu autoritate, ci pentru a hrăni poporul lui Dumnezeu.

Un astfel de Cristos împarte viață altora – El a venit ca noi să avem viață, El Își împarte viața Sa în noi, și prin moarte și inviere El ne-a regenerat ca să ne facă reproducerea și continuarea Sa (vezi Ioan 12:24; 1 Pet. 1:3).

Astăzi, Cristosul înviat, ca realitatea toiagului înmugurit al lui Aaron, încă înmugurește, iar noi suntem rodul, migdalele înmuguririi Sale.

Trebuie să Îi cerem Domnului să fie toiagul nostru înmugurit de astăzi – trebuie să Îi permitem să ne servească, să ne alimenteze și să ne hrănească. Pe măsură ce slujim cu cei tineri sau în comunitate, în timp ce ne trăim viața creștină și viața de biserică, trebuie să fim alimentați de către Cristosul înviat.

Tot serviciul nostru trebuie să fie în, prin și cu Cristosul înviat, care înmugurește, aduce rod și înflorește pentru a hrăni poporul cu El Însuși ca viața de înviere. Cristos a venit ca să ne slujească; El nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească și să Își dea viața Sa ca răscumpărare pentru noi (Luca 22:26-27).

Chiar și în viitor, El ne va sluji – El se va încinge și ne va sluji cu El Însuși ca viața de înviere (Luca 12:37).

În calitate de Mielul din mijlocul tronului, El ne va păstori (Apocalipsa 7:17); El este atât de smerit și de umil încât vine la nivelul nostru ca să ne păstorească, să ne îndrume spre izvoarele de apă și să șteargă orice lacrimă din ochii noștri.

Trebuie să savurăm faptul că Cristos ne slujește și să Îi permitem să ne alimenteze cu Sine Însuși ca viața de înviere.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că ai trecut prin moarte și ai intrat în înviere ca să împarți viață în noi și să ne alimentezi cu Tine! Amin, Doamne Isuse, noi suntem continuarea Ta, creșterea Ta și reproducerea Ta! Venim la Tine, Doamne, ca să fim alimentați de Tine ca realitatea toiagului înmugurit. Avem nevoie de alimentarea Ta cu viața de înviere. Vrem să învățăm să Te lăsăm să ne slujești zi de zi. Să Te lăsăm să ne slujești cu viața învierii, ca să fim preoții care slujesc lui Dumnezeu și administrează pe Dumnezeu poporului Său.

Să Îl slujim pe Dumnezeu în principiul toiagului înmugurit prin moarte și înviere

Toiagul înmugurit este un tip reprezentativ atât de minunat al Cristosului înviat care ne alimentează și ne hrănește cu Cristos Însuși ca viața de înviere.

Totuși, fundalul acestui tip reprezentativ este destul de negativ; rădăcina răzvrătirii printre poporul lui Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu și a autorității Sale delegate a fost ambiția, lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă (Num. 16:3, 9-10).

Lupta pentru putere și pentru o poziție mai înaltă este cauzată de ambiție, iar ambiția subminează planul lui Dumnezeu și dăunează poporului lui Dumnezeu; de-a lungul secolelor, multe probleme între creștini au fost cauzate de ambiție (vezi Mat. 20:20-28; 3 Ioan 9-11).

În calitate de autoritatea desemnată a lui Dumnezeu, autoritatea Sa delegată pe pământ, Moise a adus cazul acesta la Dumnezeu ca autoritatea cea mai înaltă, pentru vorbirea, expunerea și judecarea Sa. Într-o luptă pentru putere, Singurul care poate judeca și expune situația reală este Dumnezeu Însuși (vezi Num. 16:4-5).

Dumnezeu i-a judecat pe cei răzvrătiți; Core și ceilalți au coborât de vii și direct în Șeol (v. 33) – ei nu au murit mai întâi (cf. Apoc. 19:20). Acesta a fost un lucru nou pe care Iehova l-a făcut să se întâmple (Num. 16:29-30).

Judecata lui Dumnezeu asupra celor două sute cincizeci de oameni care s-au răzvrătit împreună cu Core, Datan și Abiram semnifică judecata crucii asupra întregii slujiri a omului față de Dumnezeu, care este conform opiniilor omului, prin carnea sa și în rivalitate cu ceilalți.

Trebuie să învățăm din acest lucru că nu putem sluji lui Dumnezeu conform cu opiniile noastre, cu carnea noastră sau în rivalitate cu ceilalți; trebuie să punem toate aceste lucruri pe altar astfel încât toate opiniile noastre carnale, rivalitatea și opiniile noastre să fie arse de Cristos pe cruce.

De vreme ce răzvrătirea lui Core și a cetei sale din Numeri 16 a fost legată de preoție (v. 3, 8-10), înmugurirea toiagului lui Aaron a fost o reabilitare care indică faptul că Aaron a fost cel acceptat de Dumnezeu ca având autoritate în slujba preoției dată de către Dumnezeu (v. 5).

Principiul serviciului nostru față de Dumnezeu stă în toiagul înmugurit; serviciul nostru față de Dumnezeu trebuie să fie în înviere și prin cruce, prin savurarea și experimentarea de către noi a vieții de înviere.

Învierea este un principiu etern în serviciul nostru adus lui Dumnezeu; ca slujitori ai lui Dumnezeu, preoții de astăzi, noi suntem cei care au murit și au înviat, iar slujirea noastră este în înviere și prin savurarea vieții de înviere.

Toată slujirea noastră către Domnul trebuie să treacă prin moarte și înviere înainte ca aceasta să fie acceptată de Dumnezeu; aceasta arată că serviciul nu este de la noi sau din noi, ci de la Dumnezeu și din Dumnezeu.

Învierea înseamnă că totul este din Dumnezeu și nu din noi; înseamnă că noi nu suntem în stare, ci Dumnezeu este Cel care este în stare. Dacă încă mai credem că suntem în stare, că putem face ceva și că suntem folositori lui Dumnezeu în noi înșine, încă nu cunoaștem învierea.

Dacă cunoaștem cu adevărat învierea, renunțăm la noi înșine, pentru că ne dăm seama că nu o putem face; atâta timp cât tăria noastră naturală rămâne, puterea învierii nu are nici un motiv să se manifeste.

Ce este imposibil cu omul, este posibil cu Dumnezeu; ceea ce putem face în domeniul omului este natural, dar ceea ce Dumnezeu poate face în noi și prin noi, acesta este domeniul învierii.

Pavel a fost un model în acest sens; el a slujit lui Dumnezeu în duh în evanghelia Fiului Său și, chiar când a fost împovărat dincolo de puterea sa, astfel încât nu mai avea speranță de viață, având răspunsul morții în gândul său, el și-a pus încrederea nu în sine, ci în Dumnezeu, care înviază morții (vezi Rom. 1:9; 7:6; 2 Cor. 1:8-9).

Doamne Isuse, vrem să fim preoții de astăzi care Te slujesc în principiul toiagului înmugurit, prin moarte și înviere. Fie ca serviciul nostru adus lui Dumnezeu să treacă prin moarte și înviere, astfel încât să fie acceptabil pentru Dumnezeu. Amin, Doamne, fie ca tot ce facem în serviciul nostru către Dumnezeu să fie făcut din Dumnezeu și prin moarte și înviere. Să cunoaștem învierea și să trăim în înviere, fiind alimentați de Cristosul înviat cu viața de înviere. Amin, Doamne Isuse, speranța și sursa noastră nu este în noi înșine, ci în Dumnezeu, Cel care înviază morții și care ne poate alimenta cu viața de înviere!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Serving God in the Principle of the Budding Rod, through Death and Resurrection (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 1 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

22/07/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Săptămâna aceasta în studiul nostru aprofundat cu rugăciune al cărții Numeri, ajungem la subiectul “Aprinderea lămpilor”, care este în mod special menționat în Num. 8:1-4; e nevoie de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea și mișscarea noastră.

Deși multe alte detalii legate de Cortul întâlnirii sunt omise din această consemnare, preoții sunt instruiți în mod specific să aprindă lămpile sfeșnicului. Prin urmare, acest lucru trebuie să fie important pentru Dumnezeu.

După un capitol despre ofranda celor doisprezece triburi ale lui Israel pentru închinarea la Dumnezeu și intrarea în Sfânta Sfintelor, după venirea în Sfânta Sfintelor pentru a auzi vorbirea lui Dumnezeu deasupra acoperământului expierii de pe Chivotul Mărturiei, acum ajungem la aprinderea lămpilor.

Această chestiune de aprindere a lămpilor pare să nu aibă nicio legătură cu celelalte probleme – se pare că există o deconectare, ceva menționat brusc… dar în ochii lui Dumnezeu aceasta este o chestiune importantă.

Dumnezeu vrea să formeze o armată din mijlocul poporului Său ales și răscumpărat, o armată care să călătorească împreună cu El și să lupte împreună cu El pentru interesul Său pe pământ; în această lumină vrem să vedem chestiunea aprinderii lămpilor.

Aprinderea lămpilor este o sarcină sfântă care aparține exclusiv preoților; nici un om obișnuit nu avea dreptul sau calificarea să aprindă lămpile sau să ardă tămâia.

Doar slujitorii calificați ai lui Dumnezeu, preoții sfinți, aveau dreptul și datoria să aprindă lămpile și să ardă tămâia și să se ocupe de lucrurile din Sfânta Sfintelor.

În primul rând, trebuie să avem Tabernaculul, mărturia lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu; intenția și scopul lui Dumnezeu este să aibă o clădire pe pământ pentru locuința Sa, o locuință reciprocă între El și poporul Său și o astfel de locuință va deveni expresia și mărturia Sa pe pământ.

În Exod, vedem cum viziunea și modelul tabernaculului au fost date de către Dumnezeu lui Moise, iar Moise l-a dat poporului; împreună cu acest lucru este prezentarea rânduielilor legate de preoție.

În Vechiul Testament, tabernaculul și preoția sunt două lucruri separate – tabernaculul este un lucru și apoi există niște oameni care slujesc acolo, care sunt preoții.

În Noul Testament, tabernaculul și preoția sunt unul și același lucru – casa spirituală și preoția sfântă sunt una și aceeași.

Dumnezeu vrea ca tot poporul Său să fie preoții Săi, dar în Vechiul Testament am văzut că poporul lui Israel, ca întreg, a falimentat înaintea lui Dumnezeu, așa că a trebuit să aleagă un trib – tribul lui Levi și în special casa lui Aaron, pentru a-L sluji.

Astăzi Dumnezeu dorește să obțină o preoție universală pentru serviciul Său și închinarea Sa; armata pe care Dumnezeu vrea să o câștige este preoția, iar preoția este tabernaculul.

Slujba preoților este una militară, arătând că preoții nu servesc doar făcând anumite lucruri… ei luptă! Astăzi armata lui Dumnezeu este o armată preoțească.

În cartea Exodului, după descoperirea sfeșnicului cu aprinderea lămpilor, Moise vorbește despre veșmintele preoților, hainele preoției; în Numeri, totuși, după ce s-au menționat toate aceste lucruri legate de vorbirea lui Dumnezeu și de formarea unei armate, se menționează aprinderea lămpilor.

Părea că eram în Sfânta Sfintelor, iar acum suntem înapoi în Locul Sfânt, aprinzând lămpile; acesta nu este un regres, ci atingerea unei alte probleme legată de faptul de a fi o armată, căci fără lămpile aprinse, tabernaculul este în întuneric.

Tabernaculul este o clădire fără ferestre, iar Dumnezeu locuiește acolo; nu există loc pentru nici o lumină naturală sau vreo lumină artificială, căci ceea ce luminează tabernaculul lui Dumnezeu este lumina din sfeșnic.

Când intrăm în Sfânta Sfintelor, nu există nici o lumină a sfeșnicului, ci doar gloria shekina a lui Dumnezeu; Dumnezeu este lumina, Cristos este lumina lumii, iar adevărata lumină este de fapt Dumnezeu Însuși, Dumnezeul Triunic.

Cu toate acestea, în biserică în calitate de tabernaculul lui Dumnezeu cu omul, este nevoie de sfeșnicul cu lămpile și este datoria și responsabilitatea noastră să aprindem lămpile. Aprinderea lămpilor oferă lumină pentru lucrarea, slujirea, mișcarea și direcția noastră preoțească.

Este nevoie de lumină, de aprinderea lămpilor de către corpul preoțesc care este calificat să mențină acea lumină. Este dorința lui Dumnezeu ca sfeșnicul să fie instalat și să strălucească neîncetat – zi și noapte, iar lămpile să nu se stingă.

Șase puncte principale referitoare la funcția luminii în noi ca popor al lui Dumnezeu

Când vorbim despre chestiunea luminii, fie în domeniul fizic, fie în domeniul spiritual, există șase puncte principale cu privire la funcția luminii:

1. Lumina ne iluminează, luminează, dă lumină, aduce lumină asupra unei situații. Lumina risipește întunericul, aduce lumină asupra lucrurilor, dă lumină și strălucește. Primul lucru pe care îl face lumina este să limpezească lucrurile și să ilumineze.

2. Lumina elucidează, clarifică lucrurile și face lucrurile definite și clare. Înainte de a fi lumină, exista întuneric, confuzie și neclaritate; când lumina strălucește, lucrurile sunt foarte definite și clare, discernem lucruri, iar lucrurile sunt aduse la lumină.

3. Lumina pătrunde pentru a expune. Pe partea negativă, lumina expune toate lucrurile; toți gândacii sunt expuși și fug de lumină, iar lucrurile din întuneric nu pot exista în lumină, pentru că atunci când lumina este prezentă, întunericul nu poate exista. Lumina expune și, odată cu expunerea luminii, lucrurile din întuneric sunt judecate.

Pe partea pozitivă, când suntem în lumină, vedem lucrurile așa cum sunt cu adevărat, iar lumina ne transfuzează, ne infuzează, ne pătrunde, ne iradiază și ne încălzește.

4. Lumina reglementează. Lumina ne conduce, ne ghidează, ne ajustează cursul și ne reglementează. Fără lumină nu există reglementare; putem merge din loc în loc, să facem cutare lucru, și credem că avem o direcție, dar de multe ori alergăm în cerc. Când nu există lumină, nu există nici o reglementare, nici o ajustare a cursului și nici o direcție.

5. Lumina administrează. Dacă ne uităm la Noul Ierusalim, în mijlocul orașului există un tron, și nu există lumină naturală sau lumină artificială în acest oraș, pentru că Domnul Dumnezeu strălucește și Mielul este lampa care Îl strălucește / radiază pe Dumnezeu.

Dumnezeu strălucește de pe tron și această strălucire dă lumină noului univers; această lumină există ca să administreze (toate națiunile vor umbla în lumina orașului), să guverneze, să conducă, să gestioneze și să opereze lucrurile.

Chiar și în viața de biserică, Dumnezeu guvernează prin lumină; cu cât este mai strălucitor, cu atât mai mult Dumnezeu guvernează printre noi. Întunericul înseamnă că ceva sau cineva guvernează – puterea întunericului; Dumnezeu înlocuiește astăzi această guvernare cu propria Sa guvernare prin El Însuși ca lumină.

6. Lumina motivează; când suntem într-o situație întunecată suntem deprimați, dar când suntem într-o situație limpede și într-o lumină strălucitoare, suntem stimulați și motivați. Soarele ne energizează, ne stârnește, ne cheamă la acțiune și ne face să mergem mai departe. Lumina divină ne motivează și ne stimulează ca armată a lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, ne deschidem Ție ca unică lumină; strălucește în noi, iluminează-ne și limpezește situația noastră. Risipește tot întunericul nostru, Doamne, și clarifică toate lucrurile. Fie ca lumina Ta să pătrundă, să expună și să îndepărteze tot ce este din întuneric și din lucrările întunericului. Doamne, vrem să trăim în lumină și să cooperăm cu Tine pentru a aprinde lămpile în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne îndrume, să ne ajusteze și să ne reglementeze. Fie ca lumina Ta să administreze și să guverneze în viața de biserică. Fie ca lumina Ta să ne motiveze și să ne energizeze ca să fim armata de care ai nevoie astăzi pe pământ!

Nevoia de aprindere a lămpilor pentru a avea lumină în slujirea, lupta și mișcarea noastră

Deși există multe detalii referitoare la Cortul Întâlnirii care nu au fost menționate în Numeri 8, Dumnezeu a instruit pe Aaron în mod specific cum să aprindă luminile lampadarului / sfeșnicului (vezi Numeri 8:1-4).

După ofranda celor douăsprezece triburi ale lui Israel și vorbirea lui Dumnezeu dintre heruvimii de pe acoperământul expierii din Numeri 7, Dumnezeu l-a instruit pe Moise cum să aprindă lampadarele.

Dumnezeu i-a spus lui Moise în mod specific că atunci când Aaron aprinde lămpile, cele șapte lămpi vor lumina în fața lampadarului.

Până în acest punct a fost curățirea de pângărire, jurământul de nazirei, aranjarea și formarea taberelor, binecuvântarea, ofranda și vorbirea lui Dumnezeu; acum este nevoie de aprinderea lămpilor.

Cele șapte lămpi – care semnifică cele șapte Duhuri (vezi Apocalipsa 4:5), luminează în fața lampadarului, strălucind spre mijlocul tabernaculului; astfel, strălucirea lămpilor era în direcția potrivită pentru slujire și mișcare.

Când lămpile erau aprinse, poporul lui Dumnezeu putea începe să-și ofere serviciul spiritual lui Dumnezeu.

Putem spune că, deși putem fi un preot îmbrăcat adecvat, consacrat și sfințit, dacă nu există lumina lămpilor, nu putem sluji lui Dumnezeu, căci nu putem sluji lui Dumnezeu în întuneric. Aceasta înseamnă că, pentru ca noi să slujim ca preoți, trebuie să existe lumină.

În viața de biserică de astăzi putem fi pregătiți să slujim, dar dacă condiția și mediul din biserică nu este în lumină, nu știm ce să facem sau să spunem.

Uneori poate exista multă slujire în viața de biserică, dar situația este în întuneric și lucrurile se fac în întuneric, fără lumină; în cele din urmă, va exista o problemă.

Pentru serviciul și mișcarea noastră trebuie să existe multă lumină; lumina este mediul și condiția de a fi supuși pentru ca să Îi slujim pe Dumnezeu într-un mod adecvat. Scopul unic al aprinderii lămpilor a fost pentru ofrandă, luptă și mișcare, pentru că toate acestea necesită lumină.

În viața de biserică de astăzi avem nevoie de mai multă lumină; în viața de biserică, cu toate aspectele ei, este nevoie de lumină, așa că trebuie să aprindem lămpile!

Cu cât există mai multă lumină și mai multă strălucire, cu atât există mai multă strălucire din Dumnezeu, cu atât mai mult serviciu există, războiul este purtat într-un mod adecvat, iar lucrarea de zidire poate continua.

Fără strălucirea luminii, copiii lui Israel nu puteau să se miște – cu atât mai puțin să lupte pentru Dumnezeu; prin urmare, de îndată ce au consacrat ceva lui Dumnezeu (așa cum se vede în Num. 7), au aprins imediat lămpile pentru ca lumina să strălucească.

Noi nu suntem sursa luminii ci Dumnezeu este; dar este nevoie ca noi să aprindem lămpile. Ca preoți, este treaba și responsabilitatea noastră să menținem lumina aprinsă, pentru a menține lumina aprinsă în Locul Sfânt.

Trebuie să tindem spre această îndatorire sfântă, prin faptul de a menține lumina aprinsă în viața de biserică. Dacă noi, ca popor al lui Dumnezeu, Îi consacrăm ceva lui Dumnezeu, El va străluci printre noi și vom avea lumină; pentru ca noi, în calitate de popor al lui Dumnezeu, să devenim armata Sa, trebuie să avem lumină pentru a putea lupta, umbla și sluji.

Fără a avea lumina divină, nu putem vedea unde să mergem și ce să facem și, fără lumina lui Dumnezeu, putem provoca probleme și putem chiar să ne luptăm unul cu celălalt.

Deoarece întunericul nopții este mult prea avansat, trebuie să ne dezbrăcăm de lucrările întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii, care sunt Cristos Însuși, în diferite aspecte de îmbrăcăminte și trăire (vezi Rom. 13:12, 14).

Doamne Isuse, ne consacrăm Ție cu tot ce suntem și cu tot ce avem. Strălucește asupra noastră, Doamne, și fă ca lumina Ta divină să fie exprimată ca să ne conducă și să ne călăuzească în Dumnezeul nostru care slujește, luptând pentru interesul lui Dumnezeu și fiind una cu Dumnezeu pentru mișcarea Sa pe pământ. Viața noastră depinde de strălucirea Ta, de vorbirea Ta. Doamne, vrem să cooperăm cu Tine pentru a fi preoții care aprind lămpile în Locul Sfânt din viața de biserică, astfel încât biserica să fie plină de lumină. Ne dezbrăcăm de orice lucrare a întunericului și ne îmbrăcăm cu armele luminii!