realitatea Trupului lui Cristos

Trăim în duh pentru a savura Duhul ca realitatea lui Dumnezeu, a învierii și a Trupului

30/03/2025 by Credincios in Cristos 2 Comments

Astăzi trebuie să trăim în duh pentru a savura Duhul și de realitatea lui Dumnezeu, a învierii și a Trupului lui Cristos.

În calitate de credincioși în Cristos, îl putem experimenta, savura și exprima pe Cristos ca înviere; în special, trebuie să vedem adevărul dezvăluit referitor la învierea lui Cristos și să trăim în duhul nostru pentru a savura Duhul ca realitate a învierii, realitatea Dumnezeului Triunic și realitatea Trupului lui Cristos! Aleluia!

Săptămâna aceasta, în înviorarea noastră de dimineață, venim la subiectul, Cristos ca fiind învierea și bobul de grâu, bazat în principal pe Ioan 11 și 12, unde vedem aceste două aspecte prețioase referitoare la minunatul nostru Domn Isus Cristos.

Cristos nu numai că S-a făcut carne și a murit pe cruce, ci a și înviat; El a înviat din morți, pentru că moartea nu L-a putut ține. El a dezlegat durerile morții și a intrat în înviere; El a devenit chiar înviere, căci El este învierea și viața.

Când Cristos a fost înviat de Dumnezeu, sentimentele bruște și ascuțite de durere sau suferință emoțională sau agonia morții au încetat! Amin! De multe ori, în experiența noastră, s-ar putea să nu ne simțim atât de încântați sau bucuroși, deoarece nu suntem plini de viață tot timpul.

Dar indiferent cum ne simțim, nu putem să stăm cu sentimentele noastre; suntem de acord cu faptul că Cristosul din noi nu poate fi ținut de moarte, ci mai degrabă, El este în înviere! Slavă Domnului!

În Apoc. 1:18 Domnul Isus este prezentat ca fiind Cel viu; El a murit și iată că El trăiește în vecii vecilor. Putem fi siguri de prezența Sa în duhul nostru tot timpul, deoarece El trăiește pentru totdeauna în duhul nostru. Slavă Domnului!

În 2 Cor. 1:8-9 Pavel vorbește despre necazul care l-a atins pe el și pe colaboratorii săi în Asia; a spus că erau împovărați în mod excesiv, peste puterea lor. Putem depune mărturie că uneori ne-am aflat într-un mediu sau într-o situație în care am simțit că este mai presus de puterea noastră să răzbim. În astfel de situații, avem nevoie de Cristos ca puterea noastră de înviere.

Pavel a mărturisit că ei au disperați chiar să trăiască; disperarea este mai rea decât depresia, deoarece indică faptul că ei și-au pierdut orice speranță și au fost biruiți de un sentiment de inutilitate sau de înfrângere. Atât el, cât și conlucrătorii săi au avut în ei înșiși răspunsul morții, astfel încât să nu își întemeieze încrederea în ei înșiși, ci pe Dumnezeu, care înviează morții.

Este ușor să spunem că ne încredem în Dumnezeu, dar când vine vorba de anumite situații în care nu vedem nicio modalitate de a scăpa sau de a ne îmbunătăți mediul, trebuie să învățăm să ne încredem în Dumnezeu care înviează morții.

După cum 2 Cor. 4:16 spune: De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Amin! Putem mărturisi că omul nostru exterior se mistuiește și dorim să cooperăm cu Domnul pentru ca omul nostru interior să fie înnoit.

Omul nostru exterior este compus din sufletul nostru ca persoană și carnea noastră ca organ al său; omul nostru interior este compus din duhul nostru ca persoană, cu sufletul nostru ca organ.

Fie ca toți să-L cunoaștem și să Îl savurăm pe Dumnezeu ca Dumnezeul învierii, exersându-ne duhul pentru a savura Duhul realității în viața noastră de zi cu zi, astfel încât să putem fi înnoiți în interior și făcuți la fel ca Cristos în toate modurile posibile.

Să vedem adevărul dezvăluit cu privire la învierea lui Cristos: cele trei lucruri majore care s-au întâmplat în învierea Sa

Îl putem experimenta, savura și exprima pe Cristos ca înviere (Ioan 11:25). Pentru a trăi în înviere, trebuie mai întâi să vedem adevărul descoperit despre învierea lui Cristos. Învierea urmează după moarte; de exemplu, s-ar putea să nu știm ce fel de semințe avem în mână, dar dacă îl punem în pământ și mor și apoi cresc în înviere, vom ști.

Cristos a ieșit din sămânța lui David după carne și a fost desemnat Fiul lui Dumnezeu cu putere în înviere (Rom. 1:3-4). El a ieşit din moarte şi a fost desemnat, marcat, să fie Fiul lui Dumnezeu, chiar Fiul întâi născut al lui Dumnezeu.

Înainte de a putea trăi în înviere, trebuie să vedem mai întâi adevărul descoperit despre învierea lui Cristos. Cristos nu a fost doar înviat din morți de către Tatăl; au fost trei lucruri minunate care s-au întâmplat la învierea lui Cristos. Învierea însăși este uimitoare, căci un om a înviat din morți pentru a trăi veșnic; dar au fost trei lucruri majore care au avut loc în învierea Sa.

În primul rând, Cristos în umanitatea Sa a fost născut de Dumnezeu în învierea Sa pentru a fi Fiul întâi născut al lui Dumnezeu (Fapte 13:33; Rom. 8:29). El a fost Singurul Fiu născut al lui Dumnezeu din veșnicie în veșnicie, dar în învierea Sa, Cristos în umanitatea Sa a fost născut pentru a fi Fiul întâi născut al lui Dumnezeu.

El nu era Fiul lui Dumnezeu în umanitatea Sa; prin încarnare, El s-a îmbrăcat cu umanitate, iar în partea Sa umană El nu a fost fiul lui Dumnezeu.

Prin urmare, El a fost desemnat să fie Fiul întâi născut al lui Dumnezeu în umanitatea Sa; acesta este primul element major al adevărului dezvelit al învierii lui Cristos. Acum El este Fiul întâi născut al lui Dumnezeu și noi suntem conformați chipului Său.

În al doilea rând, toți credincioșii în Cristos au fost regenerați de Dumnezeu Tatăl prin învierea lui Cristos pentru a produce biserica în calitate de Trup, reproducerea Sa (1 Petru 1:3; Ioan 12:24; 1 Corinteni 10:17).

Nu numai că Cristos a fost născut de Dumnezeu pentru a fi Fiul Său întâi născut, dar noi toți, în calitate de credincioși în Cristos, am fost regenerați în același timp în învierea lui Cristos pentru a fi mulți fii ai lui Dumnezeu. Slavă Domnului!

El a căzut în pământ ca un singur bob de grâu și, în învierea Sa, au fost produse multe boabe! Noi, credincioșii în Cristos, nu suntem doar creștini, cei care cred în Cristos și sunt mântuiți; suntem fii ai lui Dumnezeu, născuți din Dumnezeu, pentru a fi mulți copii ai lui Dumnezeu, avându-l pe Cristos ca frate geamăn și frate mai mare. Ce minunat!

Suntem mulți fii ai lui Dumnezeu pentru a fi multele membre ale Trupului lui Cristos pentru ca El să aibă o expresie corporativă.

Cristos este Capul, noi suntem Trupul și împreună suntem expresia corporativă a lui Dumnezeu în carne. În învierea lui Cristos, a avut loc o mare naștere: Cristos ca Fiu Întâi născut și noi, ca mulți fii, am fost născuți de Dumnezeu în învierea lui Cristos. Aleluia!

În al treilea rând, Cristos ca ultimul Adam a devenit un Duh dătător de viață (1 Cor. 15:45). Extraordinar! El a fost transfigurat pentru a fi un Duh care dă viață. El era carne, dar această carne a devenit Duh; El a fost transfigurat într-o altă formă.

Când S-a întors la ucenicii Săi, El a apărut pur și simplu printre ei într-o cameră încuiată, iar ei au putut să-I atingă carnea și să vadă locul în care au fost băgate cuiele în mâinile și picioarele Lui. El are acum un corp spiritual, care este atât carne, cât și Duh. Nu putem înțelege asta, dar asta s-a întâmplat. Și acesta este un Duh dătător de viață! Aleluia!

Fără aceste elemente majore ale învierii Domnului (Fiul întâi născut ca fiind Capul Trupului, mulți fii ai lui Dumnezeu ca membri ai Trupului și Duhul ca esență și realitate a Trupului), nu ar exista nici o biserică, nici Trup al lui Cristos și nici o economie a lui Dumnezeu (Col. 1:18; 1 Cor. 12:12; Efes. 4:4).

De fapt, fără învierea lui Cristos și fără cele trei lucruri majore care s-au întâmplat în ea, nu putem avea o viață de creștin, nu poate exista nici o biserică și nu există Trup al lui Cristos sau economia lui Dumnezeu.

Învierea lui Cristos este foarte semnificativă. El nu numai că a înviat din morți, ci și mai mult, El a fost născut pentru a fi Fiul întâi născut al lui Dumnezeu, ne-a regenerat pentru Trupul Său și El a devenit un Duh dătător de viață. Prin învierea Domnului, El a devenit Capul Trupului, noi am devenit multele membre ale Trupului și El este esența Trupului, fiind Duhul dătător de viață în duhul nostru. Slavă Domnului!

Doamne Isuse, vrem să-L trăim, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos ca înviere astăzi. Dezvăluie-ne pentru a vedea adevărul despre învierea lui Cristos, astfel încât să putem realiza cele trei lucruri majore care au avut loc în această minunată înviere! Aleluia, Cristos nu doar a fost înviat de Dumnezeu, ci chiar mai mult, El a fost născut de Dumnezeu în învierea Sa pentru a fi Fiul întâi născut al lui Dumnezeu! Slavă Domnului, Isus Cristos a fost desemnat Fiul lui Dumnezeu cu putere în învierea Sa! Mulțumim, Doamne, noi, în calitate de credincioși în Cristos, am fost regenerați de Dumnezeu Tatăl prin învierea lui Cristos pentru producerea bisericii! Aleluia, cu toții am fost regenerați în învierea lui Cristos pentru a fi mulți fii ai lui Dumnezeu și multe membre ale Trupului lui Cristos! Amin, Doamne, să vedem că în învierea Ta ai devenit un Duh dătător de viață pentru a ne împărtăși din viața lui Dumnezeu în noi și a fi esența și realitatea Trupului lui Cristos! Aleluia pentru învierea lui Cristos!

Trăim în duhul nostru pentru a savura Duhul realității ca realitate a Dumnezeului Triunic, a învierii și a Trupului lui Cristos

Biblia este clară cu privire la cele trei lucruri majore care au avut loc în învierea lui Cristos și, de asemenea, ne spune cum putem savura sau participa la aceste lucruri: este prin intermediul Duhului realității. Duhul de astăzi este realitatea Dumnezeului Triunic, realitatea învierii și realitatea Trupului lui Cristos.

Cum Îl putem savura pe Dumnezeul Triunic? Cum putem savura și experimenta învierea lui Cristos? Cum putem trăi în Trupul lui Cristos ca membre ale Trupului? Toate acestea au de-a face cu Duhul realității.

Realitatea Dumnezeului Triunic, a învierii și a Trupului lui Cristos sunt toate în Duhul realității, care Cristos a devenit prin învierea Sa (Ioan 14:17; 15:26; 16:13; 1 Ioan 5:6). Realitatea învierii este Cristos ca Duh dătător de viață (Ioan 11:25; 20:22; 1 Cor. 15:45).

Tot ceea ce Dumnezeul Triunic are și este, tot ceea ce El a făcut și a realizat și toate atributele Sale minunate care pot fi comunicate omului sunt în Duhul realității. Realitatea morții și învierii prin care a trecut Dumnezeu în Cristos se află în acest Duh al realității.

Duhul realității a fost promis de Domnul Isus ucenicilor Săi când era pe pământ; El a promis că va merge la Tatăl prin moarte și, în învierea Sa, Se va întoarce la ei ca un alt Mângâietor, Duhul realității, pentru a fi cu ei și în ei.

Acest Duh ne călăuzește în toată realitatea a ceea ce este Dumnezeu, făcându-L real pentru noi. Duhul realității face ca totul din Dumnezeul Triunic procesat să devină realitate pentru noi în Trupul lui Cristos (Ioan 16:13-15). Tot ceea ce este Dumnezeul Triunic – sfințenia, dreptatea, viața, lumina, puterea, harul, bucuria și toate atributele divine – sunt realizate de noi în Duhul realității din duhul nostru.

Aceste atribute divine ale Dumnezeului Triunic sunt făcute reale pentru noi în Trupul lui Cristos pentru a fi atributele reale ale Trupului lui Cristos (Rom. 15:16; 14:17; Efes. 3:16). Trupul lui Cristos are atributele lui Dumnezeu transmise continuu în el prin intermediul Duhului realității, iar atunci când trăim în duhul nostru, putem avea atributele divine exprimate prin noi! Aleluia!

Atâta timp cât rămânem în biserică ca Trup al lui Cristos și ne exersăm duhul, trăim în duhul nostru și umblăm conform duhului, Duhul realității se aplică nouă și aduce în noi atributele divine ale lui Dumnezeu pentru a le face virtuțile noastre. Slavă Domnului!

Mai mult decât atât, tot ceea ce Dumnezeul Triunic a experimentat în încarnarea, viața umană, crucificarea și învierea lui Cristos sunt realizate de acest Duh al realității ca fiind experiențele reale ale Trupului lui Cristos. Astăzi, noi, ca membre ale Trupului lui Cristos, Îl putem experimenta pe Cristos în încarnarea Sa, viața umană, crucificarea, învierea și înălțarea Sa prin simpla întoarcere la duhul nostru și trăirea în duhul nostru contopit.

Când ni s-au întâmplat lucruri negative, le putem trata pur și simplu prin capacitatea morții lui Cristos în duhul nostru. Când suntem maltratați de alții și suntem pe cale de a ne supărăm, vom putea să nu ne pierdem cumpătul, să nu învinovățim pe alții sau să-i mustrăm pentru că moartea lui Cristos sunt făcute reale în noi prin Duhul realității.

Mai mult, îi putem ierta pe alții și îi putem iubi pentru că Duhul realității din duhul nostru ne aplică învierea lui Cristos cu puterea sa. Slavă Domnului! În situațiile noastre practice, zilnice, Duhul realității ne face real pentru noi, membrele Trupului lui Cristos, tot ceea ce este Dumnezeu, tot ceea ce are El și toate procesele prin care a trecut cu eficiența lor.

Tot ce trebuie să facem este să ne întoarcem la duhul nostru și să umblăm conform duhului, pentru că Duhul realității este unit cu duhul nostru ca un singur duh (Romani 8:9-11; 1 Cor. 6:17).

Suntem un singur duh cu Domnul și, atunci când ne exersăm să ne îndreptăm întreaga ființă către acest duh contopit, să ne fixăm mintea asupra duhului nostru (Romani 8:6) și să trăim conform duhului (v. 4), suntem capabili să trăim Trupul lui Cristos și să devenim expresia corporativă a lui Dumnezeu (Efeseni 1:23). Aleluia!

Fără Duh, nu există nici Trup al lui Cristos, nici biserică (Efeseni 4:4); când suntem în duhul nostru, când trăim în duhul contopit, suntem biserica, Trupul lui Cristos și Îl exprimăm pe Cristos în mod colectiv în viața noastră de zi cu zi.

Doamne Isuse, ne întoarcem la duhul nostru pentru a savura Duhul realității ca realitate a Dumnezeului Triunic, realitatea învierii și realitatea Trupului lui Cristos! Aleluia, Duhul realității este astăzi cu duhul nostru și suntem un singur duh cu Domnul! Slavă Domnului, toate atributele lui Dumnezeu sunt acum făcute reale pentru noi și aplicate nouă prin Duhul realității în duhul nostru! Amin, Doamne, fie ca noi să vedem acest secret de a trăi conform duhului, astfel încât Duhul realității să se aplice și să facă real pentru noi tot ceea ce este Dumnezeu, tot ceea ce are și toate procesele prin care a trecut. O, Doamne Isuse! Vrem să vorbim, să facem lucruri, să-i tratăm pe alții și să tratăm toate problemele conform duhului nostru contopit. Vrem să trăim în duhul nostru unit cu Tine, astfel încât să putem trăi în Trupul lui Cristos și să devenim expresia corporativă a lui Dumnezeu! Fie ca toți să trăim în duhul nostru, astfel încât Duhul realității Dumnezeului Triunic să devină realitatea Trupului lui Cristos pentru expresia corporativă a lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Live in Spirit to Enjoy the Spirit as the Reality of God, Resurrection, and the Body, inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos – săptămâna 9 (Cristos ca fiind învierea și bobul de grâu) ziua 1, bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm pentru zidirea bisericii

16/12/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

În calitate de credincioși în Cristos, trebuie să învățăm să exersăm cheile împărăției pentru a închide porțile Hadesului și pentru a elibera zidirea bisericii; trebuie să învățăm să ne lepădăm de sine, să ne luăm crucea și să ne pierdem viața-suflet.

Dacă nu exersăm zilnic faptul de a ne lepăda sinele, de a ne lua crucea, de a pierde viața-suflet și de a-L urma pe Domnul, nu vom trăi în realitatea împărăției lui Dumnezeu în viața de biserică.

Când Domnul a menționat biserica, acest lucru a fost în contextul împărăției, pentru că atunci când biserica ia naștere și este zidită, împărăția lui Dumnezeu intră în existență în practicitate pe pământ.

Unde putem vedea împărăția lui Dumnezeu pe pământ astăzi? În viața de biserică. Cum putem trăi astăzi viața împărăției pe pământ? Prin exersarea cheilor împărăției pe care Domnul ni le-a dat tuturor, ca să putem închide porțile Hadesului (care sunt mereu acolo ori de câte ori se zidește biserica) și pentru a elibera zidirea bisericii.

Cristos a venit ca împărăția lui Dumnezeu și a trăit în realitatea împărăției lui Dumnezeu; oriunde era El, împărăția era acolo și, când vorbea, El semăna sămânța împărăției în oameni.

Prin moarte și înviere, Domnul a devenit un Duh dătător de viață pentru a fi distribuit în toți cei care cred în El.

Astăzi credem întru Domnul și avem sămânța împărăției care crește în noi pentru a se dezvolta într-un domeniu peste care Dumnezeu poate stăpâni în viața divină; pe de-o parte împărăția crește lăuntric prin creșterea noastră în viața divină, iar pe de altă parte, trebuie să existe o manifestare a împărăției în noi, o expresie a împărăției.

Expresia împărăției în noi și prin noi este prin exersarea cheilor împărăției cerurilor: lepădarea sinelui, pierderea vieții-suflet și luarea propriei noastre cruci pentru a-L urma pe Domnul.

Cel mai mare inamic al Trupului este sinele; chiar avem revelația lui Cristos și a bisericii, putem totuși să exprimăm opiniile, simțămintele și gândurile sinelui, deschizând astfel porțile Hadesului ca moartea să intre în biserică.

Fie ca Domnul să Se îndure de noi ca să vedem cum sinele nostru este o frustrare și o piedică în zidirea bisericii, și fie ca să alegem să ne lepădăm sinele pentru a închide și încuia această poartă a Hadesului.

Astăzi vrem să vedem cum să exersăm a doua cheie, și anume luarea crucii, voia lui Dumnezeu.

Să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii

Domnul a spus că dacă este cineva dispus să-L urmeze, trebuie să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să-L urmeze (Mat. 16:24). Singura cale de a-L urma pe Domnul este să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Crucea nu este o problemă de suferință, ci de terminare. Crucificarea era o metodă folosită de guvernul roman pentru a-i executa pe criminali; fără îndoială, criminalul de pe cruce a suferit în timp ce era crucificat, pentru că nu a ales să fie crucificat, ci a fost obligat să fie crucificat.

Domnul Isus, însă, nu a fost obligat să fie crucificat; El a ales crucea, căci El a ales să fie crucificat. Domnul Isus nu a fost obligat să meargă la cruce; mai degrabă, El a fost dispus să facă acest lucru deoarece crucea Sa era voia lui Dumnezeu.

El s-a rugat Tatălui ca, dacă este posibil, paharul să treacă de la El, dar a încheiat spunând: Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voiești (Mat. 26:39).

Crucificarea Domnului a fost pentru îndeplinirea scopului lui Dumnezeu; El nu a fost crucificat să moară ca un criminal, ci mai degrabă, El a fost dispus să fie crucificat, astfel ca, prin moarte, viața Sa să fie eliberată pentru a produce biserica.

Domnul Isus a avut în mintea Sa bucuria care-i era pusă înainte atunci când a ales voia Tatălui, care este crucea.

Ce este crucea? Este voia lui Dumnezeu. Când Domnul era pe cruce, El a suferit foarte mult; cu toate acestea, acea suferință nu a fost forțată asupra Sa, ci El a luat-o de bunăvoie.

Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii.

Domnul nu spune: Cine Mă urmează, să se lepede de sine însuși și să fie crucificat; mai degrabă, El spune: Dacă voiește cineva să Mă urmeze, să se lepede de sine însuși și să-și ia crucea și să Mă urmeze. Cu alte cuvinte, noi, credincioșii în Cristos, trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Crucea este voia lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu este crucea. Voia lui Dumnezeu este zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos; în acest scop, trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Unii frați căsătoriți pot spune: Domnul mi-a dat-o pe draga mea soție și am fost crucificat de multe ori de ea. De asemenea, surorile pot spune ceva similar, că soțul lor le crucifică și că sunt o cruce pentru ele.

A spune un astfel de lucru arată că nu ne-am luat de bună voie crucea și L-am urmat pe Domnul, ci mai degrabă, suntem “executați ca fiind infractori” de către soția noastră.

Suntem oare un purtător fericit al crucii la fel ca Domnul Isus sau suntem noi criminali care sunt executați? Astăzi, majoritatea creștinilor evită suferința și moartea și sunt ca niște infractori care sunt executați ori de câte ori vine crucea; foarte puțini sunt purtători ai crucii.

Trebuie să ne deschidem Domnului cu privire la acest lucru și să-L rugăm să strălucească asupra noastră și să ne arate ce este crucea, de ce avem nevoie de cruce, și care este scopul crucii.

Dacă vedem faptul că crucea trebuie să opereze în noi pentru a ne termina, astfel încât Cristos să fie introdus în noi și să ne facă o clădire și un mădular zidit al bisericii, care este Trupul Său, vom fi dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul.

Suntem oare un criminal pe cale să fie executat sau suntem purtători ai crucii? Suntem dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii sau considerăm crucea ca o suferință pentru noi și îi considerăm pe cei din jurul nostru ca fiind o cruce pentru suferința noastră?

Doamne Isuse, salvează-ne de a fi ca “infractorii duși la execuție” în timp ce purtăm crucea; vrem să fim cei care sunt dispuși să-și ia crucea și să-L urmăm pe Domnul pentru zidirea bisericii! Amin, Doamne, nu suntem infractori – suntem cei dispuși să poarte crucea! Nu suntem crucificați împotriva voinței noastre; mai degrabă, suntem cei care alegem să ne luăm crucea și să o purtăm, pentru ca biserica să fie zidită! Vrem să Te urmăm, Doamne, să luăm voia lui Dumnezeu, crucea, și să o purtăm de bună voie, pentru ca biserica să fie zidită!

Trebuie să ne luăm crucea și să o purtăm pentru ca omul nostru vechi să fie terminat și biserica să fie zidită

Domnul nu ne obligă să ne luăm crucea și să-L urmăm; mai degrabă, acest lucru este opțional, iar noi trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm. Soțul nostru, soția noastră și copiii noștri sunt voia lui Dumnezeu și, prin urmare, ei sunt crucea noastră.

Nu ar trebui să-i spunem soției noastre că este crucea noastră, ci, mai degrabă, trebuie să avem atitudinea în fața Domnului a faptului că soția noastră este crucea, voia lui Dumnezeu.

Singura biserică este voia lui Dumnezeu și fiecare frate și soră din biserică este voia lui Dumnezeu. A ne purta crucea înseamnă să purtăm biserica și să-i purtăm pe toți sfinții, astfel încât să avem unitatea autentică (vezi Ioan 17:21-23; Efes. 4:3, 13; 1 Cor. 1:10; Fil. 2:2).

Trebuie ca nu doar să ne luăm crucea, ci să o și purtăm, adică trebuie să rămânem pe cruce, ca omul nostru vechi să fie ținut sub terminarea crucii zi de zi (Luca 14:27; Rom. 6:6; Gal. 2:20; Fil. 3:10; 1 Cor. 15:31).

Domnul Isus a trăit în acest mod – El a trăit sub umbra crucii de la iesle până la cruce, și a fost terminat pe acea cruce.

Pentru noi, este invers: mai întâi suntem terminați, căci am fost crucificați împreună cu Cristos, și pentru tot restul vieții noastre trebuie să umblăm la fel ca și Domnul și să trăim ca El, sub umbra crucii zi de zi.

Am primit viața divină prin crucificarea Domnului și acum, pentru a fi zidiți în această viață, trebuie să luăm crucea de bună voie și cu bucurie.

Nu ar trebui să ne pese de gustul nostru, de simțământul nostru și de conștiința noastră; mai degrabă, ar trebui să ne pese doar de voia lui Dumnezeu, și anume să avem unitatea autentică (vezi Ioan 17:21-23; Efes. 4:3, 13; 1 Cor. 1:10; Fil. 2:2).

Soția sau soțul nostru este crucea noastră, deoarece este voia lui Dumnezeu pentru noi; biserica este crucea noastră, la fel e cu toți credincioșii în Cristos, pentru că ei sunt voia lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie să fim dispuși să ne luăm crucea și să o purtăm pentru ca Domnul să-Și zidească biserica.

Domnul ne-a repartizat soția, copiii, biserica și sfinții și nu avem de ales; trebuie să fim dispuși și chiar fericiți să purtăm crucea. Dacă facem acest lucru, prezența Domnului va fi cu noi și vom savura bogățiile vieții divine.

Dacă nu avem o astfel de atitudine, vom suferi, vom scrâșni din dinți și vom deveni amărăcioși. Dacă ne exersăm preferința în ce privește persoanele cu care vrem să avem părtășie și cu cine să vorbim, vom deschide poarta ca Satan să intre.

Așadar, trebuie să exersăm a doua cheie pentru a încuia porțile Hadesului – luându-ne crucea. Preferințele și gusturile noastre fluctuează constant; astăzi s-ar putea să ne simțim pozitivi față de cineva și să ne placă, iar mâine putem simți într-un mod negativ față de ei și nu ne place de ei.

În viața de biserică și în viața de familie sentimentele noastre fluctuează, dar ar trebui să exersăm să ne luăm crucea și să o purtăm, și vom fi păziți stabili și fermi, prin purtarea crucii.

Doamne Isuse, ne exersăm duhul cu voința noastră de a alege să ne luăm crucea și să o purtăm. Este voia Ta ca să avem soția, copiii, biserica și sfinții pe care îi avem, așa că spunem Amin și ne luăm crucea și o purtăm. Ne lepădăm de noi înșine, Doamne, cu simțămintele fluctuante și cu mintea noastră rătăcitoare, și luăm voia Ta. Doamne, fie ca crucea să opereze în noi pentru a-l termina pe omul vechi zi de zi, astfel ca omul nostru interior să fie înnoit și biserica să fie zidită. Aleluia pentru biserică, voia lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Being Willing to Take up our Cross and Bear it for the Building up of the Church (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 5 ziua 5 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru în viața noastră de zi cu zi

28/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

În Fil. 2:12 Pavel ne spune să ne ducem până la capăt propria mântuire; aceasta nu este mântuirea eternă de condamnarea lui Dumnezeu, ci mântuirea zilnică și constantă, care este Cristos ca persoană vie.

După ce am văzut minunatul model al lui Cristos în Fil. 2, Pavel ne spune, ca preaiubiți, să ne ducem până la capăt propria mântuire în frică și cutremur.

Ce este această ducere până la capăt a propriei mântuiri? Mântuirea este un subiect minunat, deseori învățat printre creștini; primim mântuirea lui Dumnezeu prin credință și trebuie să ne ducem până la capăt propria mântuire.

Cu toate acestea, este posibil să înțelegem mântuirea lui Dumnezeu într-un mod slab și superficial, adică să fim mântuiți de la pieire, să scăpăm de judecata lui Dumnezeu, să mergem în cer și să avem viață eternă.

Totuși, aici în Filipeni, Pavel menționează mântuirea într-un mod mai profund, mai înalt și mai bogat decât atât. El vorbește despre o mântuire care este legată de trăirea Cristosului nostru viu, Cristosul nostru mărit.

Mântuirea este menționată de trei ori în cartea Filipeni; mai întâi în Fil. 1:19 Pavel a spus că el crede că toate lucrurile se vor întoarce spre mântuirea sa prin cererile sfinților și prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos.

Pavel nu a spus că el credea că va fi salvat din închisoare; mai degrabă, el a spus că chiar și acolo, în închisoare, mântuirea constă în faptul că nu va fi dat de rușine, ci că Cristos va fi mărit în trupul său.

El nu se aștepta la o mântuire doar în mediul exterior ca să fie eliberat din închisoare; mai degrabă, pentru el, mântuirea a fost ca Cristos să fie mărit chiar și în acel mediu restrâns.

Apoi mai încolo în acest capitol, Pavel spune că ar trebui să ne purtăm într-un chip demn de evanghelie, să fim într-un singur duh cu un singur suflet străduindu-ne împreună cu credința evangheliei și să nu ne înspăimântăm de opoziție, ceea ce pentru ei va fi o pierzare, însă pentru noi o dovadă a mântuirii noastre (1:28).

Când ne purtăm într-un chip demn de evanghelie, străduindu-ne împreună cu credincioșii într-un singur duh cu un singur suflet, nu ne înspăimântăm de nici o opoziție, ci mai degrabă, aceasta este mântuirea noastră și, de asemenea, aceasta este o dovadă a pierzării lor.

A treia mențiune a mântuirii este în 2:12; după ce Pavel L-a prezentat pe Cristos ca fiind minunatul nostru model într-un mod interior și exterior, el ne-a însărcinat să exersăm ascultarea și să ne ducem până la capăt propria mântuire cu frică și cutremur, fără cârtiri și raționamente, pentru ca în această generație coruptă și pervertită să strălucim ca niște lumini, ținând sus cuvântul vieții.

În toate aceste trei cazuri, Paul era în închisoare, dar nu a menționat că ar fi vrut să fie eliberat din închisoare; chiar mai mult, el nu era în domeniul mântuirii de păcat, de lume, de carne sau de sine, ci el vorbea despre experimentarea lui Cristos, trăirea lui Cristos și mărirea lui Cristos.

Toate astea ne arată o mântuire constantă și nevoia de a ne duce până la capăt propria mântuire. Cu toții am primit mântuirea; am fost mântuiți de iad, de pierzarea eternă și de judecata eternă a lui Dumnezeu, dar trebuie să fim mântuiți până la cel mai înalt grad. În caz contrar, suntem în pericolul de a trăi o viață goală și s-ar putea să fim și noi în diviziune. O, Doamne Isuse!

Să experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior

Mântuirea despre care Pavel vorbește în Fil. 2:12 nu este mântuirea eternă de condamnarea lui Dumnezeu și de lacul de foc ci este mântuirea zilnică și constantă care este Cristos ca persoană vie.

Mântuirea nu este un lucru, un eveniment, o chestiune sau doar ceva ce Cristos a îndeplinit pentru noi, astfel încât să nu mergem în lacul de foc; mântuirea este o persoană – Cristos este mântuirea noastră.

Avem nevoie de acest Cristos în mod constant, zilnic și clipă de clipă, ca El să ne fie mântuirea constantă și zilnică. El trăiește în noi, crește în noi și ia formă în noi.

Această mântuire practică, zilnică, clipă de clipă, rezultă din faptul că Îl luăm pe Cristosul pe care Îl trăim, Îl experimentăm și Îl savurăm atât ca modelul nostru interior, cât și exterior.

Putem oare noi spune că acest Cristos este Cel pe care Îl trăim? Putem oare mărturisi că Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos tot timpul? Pe ce anume ne concentrăm în viața noastră creștină și în viața de biserică?

Este posibil ca inamicul să fi câștigat teren în noi și printre noi, luându-ne atenția de la focusul care este Cristos ca centralitate și universalitate a economiei lui Dumnezeu, Cristos ca fiind Cel pe care Îl trăim, Îl experimentăm și Îl savurăm.

Acest Cristos, așa cum este revelat în Filipeni, este atât modelul nostru interior, cât și cel exterior.

Trebuie să vedem cum S-a coborât pe Sine Însuși, cum S-a smerit și S-a golit pe Sine Însuși chiar până la moartea pe cruce, și trebuie să-L luăm ca modelul nostru interior. Pe Acesta Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat un nume care este mai presus de orice nume.

El este modelul nostru atât interior cât și exterior.

Elementele principale ale mântuirii noastre constante sunt Cristos ca viață a crucii (Fil. 2:5-8) și Cristos în înălțarea Sa (v. 9-11). Cristos este mântuirea noastră; mântuirea noastră nu este altceva decât acest minunat Cristos atotinclusiv, cu viața Sa crucificată și înălțarea Sa.

Când acest model devine viața noastră interioară, acest model devine mântuirea noastră. Mântuirea noastră constantă este pur și simplu Cristos ca modelul nostru fiind reprodus în noi (vezi 1 Pet. 2:21).

Ceea ce vedem în Fil. 2:5-11 este realitatea care este în Isus despre care se vorbește în Efeseni 4; aceasta este realitatea Trupului lui Cristos și aceasta trebuie să fie duplicată în noi.

Așa cum a fost Isus când era pe pământ, având acest fel de viață numită realitate, tot astfel trebuie să-L învățăm și noi pe Cristos chiar așa cum este realitatea în Isus, și să-L avem ca modelul nostru reprodus și duplicat în noi pentru a fi realitatea Trupului lui Cristos.

Trebuie să experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior; aceasta nu este altceva decât Isus care trăiește din nou pe pământ într-un mod corporativ, prin toate mădularele Sale.

El trăiește viața de om-Dumnezeu în toți credincioșii în Cristos, care sunt perfectați de către El pentru a trăi realitatea Trupului.

Trebuie să ducem până la capăt acest model prin ducerea până la capăt a mântuirii noastre.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să lucrăm pentru a obține mântuirea, căci nici o lucrare omenească nu este adecvată și nu poate fi calificată pentru a ne mântui – doar Isus este demn de a duce la bun sfârșit lucrarea de mântuire și de a ne mântui, iar noi primim această mântuire prin credință.

Noi suntem mântuiți prin credință, însă trebuie să lucrăm, să ne purtăm propria mântuire; de partea noastră trebuie să facem ceva – aceasta este mântuirea noastră, puțin câte puțin, de la o zi la alta.

Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm și să Te savurăm ca modelul nostru interior și exterior, pentru a ne duce la capăt propria mântuire. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai mântuit de pierzarea eternă; Aleluia, am fost mântuiți crezând în Domnul Isus! Fie ca acum să experimentăm o mântuire constantă, luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior. Fie ca Cristos ca model să devină viața noastră interioară, pentru ca El să devină mântuirea noastră. Amin, Doamne, fie ca Mântuitorul om-Dumnezeu să fie reprodus în noi și să devină mântuirea noastră subiectivă zi de zi și clipă de clipă!

Să cooperăm cu Dumnezeul care operează în interior pentru a experimenta o mântuire constantă în viața noastră zilnică

În Fil. 1:19 Pavel a menționat experimentarea unei mântuiri constante prin rugăciunea sfinților și prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos. Această mântuire a fost o mântuire constantă în care un anumit credincios este mântuit dintr-o anumită împrejurare într-o anumită situație.

Pavel era în închisoare și avea nevoie de o anumită mântuire, o experimentare a lui Cristos într-un anumit mod, care să-l mântuiască chiar în situația în care se afla.

El a vrut să nu fie dat de rușine, să nu fie găsit cârtind și plângându-se, ci să fie găsit în Cristos, pentru ca Cristos să fie mărit în el.

Mântuirea constantă din Fil. 2:12 se referă la mântuirea în care orice credincios este mântuit de lucrurile obișnuite în situații comune din viața de zi cu zi. Avem nevoie de această mântuire constantă; trebuie să ne ducem la capăt mântuirea cu frică și cutremur, căci Dumnezeu este Cel care operează în noi atât voința cât și înfăptuirea.

Nu trebuie să așteptăm până când suntem în închisoare sau să avem un accident pentru a savura mântuirea; în toate lucrurile comune, mondene, zilnice din viața noastră, putem fi mântuiți.

Este posibil să nu trecem prin lucruri traumatice sau prin tragedii, dar în viața noastră de zi cu zi cârtim, ne putem plânge, putem raționa, iar atitudinea și tonul nostru față de membrii familiei noastre pot să nu fie potrivite…

În aceste lucruri zilnice, în vorbirea cu oamenii, în alegerea de a nu vorbi cu anumiți oameni, în faptul de a vorbi într-un anumit fel cu anumite persoane, și în relațiile noastre cu ceilalți, trebuie să experimentăm o mântuire constantă.

Este posibil să fim conștienți de nevoia noastră de mântuire în lucrurile mari, în situații grave, dar este posibil să nu fim conștienți de cât de multă nevoie avem de o mântuire constantă în lucrurile noastre zilnice și obișnuite.

De aceea trebuie să-L vedem pe Cristos ca modelul nostru și să ne dăm seama că acest model a fost introdus în noi; acum Dumnezeu operează în noi pentru a ne mântui și noi trebuie să cooperăm cu El.

În mod obiectiv, Cristos este modelul; în mod subiectiv, El a intrat în noi pentru a opera în noi și El este Dumnezeul care operează.

Când era pe cruce, El era Cristos; când El este în noi, El este Dumnezeul care operează, care introduce acest model în noi. Trebuie să-L experimentăm pe Dumnezeul care operează ca mântuirea noastră practică, prin faptul că cooperăm cu operarea Sa în noi.

Operarea lui Dumnezeu devine mântuirea noastră pe măsură ce cooperăm cu El pentru a ne duce la capăt mântuirea. Această mântuire devine reproducerea modelului, căci Cristos este trăit în noi în timp ce cooperăm cu operarea Sa. Cristos este trăit în noi în timp ce Dumnezeu operează în noi, iar noi cooperăm cu El.

Doamne, Îți mulțumim că nu ești doar modelul nostru exterior, ci că vii în noi pentru a fi Dumnezeul care operează acest model în interior. Aleluia, Dumnezeu operează în noi atât voința, cât și înfăptuirea conform bunei Sale plăceri, iar noi putem coopera cu El pentru a-L avea pe Cristos ca model trăit în noi. Amin, Doamne, vrem să savurăm această mântuire constantă pentru a fi mântuiți în lucruri specifice și, de asemenea, în lucrurile obișnuite din viața noastră zilnică. Fie ca să cooperăm cu Dumnezeul care operează lăuntric, savurând mântuirea Sa zi de zi și clipă de clipă!