• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

Îl savurăm pe Cristos

Experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru în viața noastră de zi cu zi

28/10/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Să-L experimentăm pe Cristos ca mântuire a noastră constantă

În Fil. 2:12 Pavel ne spune să ne ducem până la capăt propria mântuire; aceasta nu este mântuirea eternă de condamnarea lui Dumnezeu, ci mântuirea zilnică și constantă, care este Cristos ca persoană vie.

După ce am văzut minunatul model al lui Cristos în Fil. 2, Pavel ne spune, ca preaiubiți, să ne ducem până la capăt propria mântuire în frică și cutremur.

Ce este această ducere până la capăt a propriei mântuiri? Mântuirea este un subiect minunat, deseori învățat printre creștini; primim mântuirea lui Dumnezeu prin credință și trebuie să ne ducem până la capăt propria mântuire.

Cu toate acestea, este posibil să înțelegem mântuirea lui Dumnezeu într-un mod slab și superficial, adică să fim mântuiți de la pieire, să scăpăm de judecata lui Dumnezeu, să mergem în cer și să avem viață eternă.

Totuși, aici în Filipeni, Pavel menționează mântuirea într-un mod mai profund, mai înalt și mai bogat decât atât. El vorbește despre o mântuire care este legată de trăirea Cristosului nostru viu, Cristosul nostru mărit.

Mântuirea este menționată de trei ori în cartea Filipeni; mai întâi în Fil. 1:19 Pavel a spus că el crede că toate lucrurile se vor întoarce spre mântuirea sa prin cererile sfinților și prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos.

Pavel nu a spus că el credea că va fi salvat din închisoare; mai degrabă, el a spus că chiar și acolo, în închisoare, mântuirea constă în faptul că nu va fi dat de rușine, ci că Cristos va fi mărit în trupul său.

El nu se aștepta la o mântuire doar în mediul exterior ca să fie eliberat din închisoare; mai degrabă, pentru el, mântuirea a fost ca Cristos să fie mărit chiar și în acel mediu restrâns.

Apoi mai încolo în acest capitol, Pavel spune că ar trebui să ne purtăm într-un chip demn de evanghelie, să fim într-un singur duh cu un singur suflet străduindu-ne împreună cu credința evangheliei și să nu ne înspăimântăm de opoziție, ceea ce pentru ei va fi o pierzare, însă pentru noi o dovadă a mântuirii noastre (1:28).

Când ne purtăm într-un chip demn de evanghelie, străduindu-ne împreună cu credincioșii într-un singur duh cu un singur suflet, nu ne înspăimântăm de nici o opoziție, ci mai degrabă, aceasta este mântuirea noastră și, de asemenea, aceasta este o dovadă a pierzării lor.

A treia mențiune a mântuirii este în 2:12; după ce Pavel L-a prezentat pe Cristos ca fiind minunatul nostru model într-un mod interior și exterior, el ne-a însărcinat să exersăm ascultarea și să ne ducem până la capăt propria mântuire cu frică și cutremur, fără cârtiri și raționamente, pentru ca în această generație coruptă și pervertită să strălucim ca niște lumini, ținând sus cuvântul vieții.

În toate aceste trei cazuri, Paul era în închisoare, dar nu a menționat că ar fi vrut să fie eliberat din închisoare; chiar mai mult, el nu era în domeniul mântuirii de păcat, de lume, de carne sau de sine, ci el vorbea despre experimentarea lui Cristos, trăirea lui Cristos și mărirea lui Cristos.

Toate astea ne arată o mântuire constantă și nevoia de a ne duce până la capăt propria mântuire. Cu toții am primit mântuirea; am fost mântuiți de iad, de pierzarea eternă și de judecata eternă a lui Dumnezeu, dar trebuie să fim mântuiți până la cel mai înalt grad. În caz contrar, suntem în pericolul de a trăi o viață goală și s-ar putea să fim și noi în diviziune. O, Doamne Isuse!

Să experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior

Atunci deci, preaiubiții mei, după cum ați ascultat întotdeauna, nu doar ca în prezența mea, ci acum cu atât mai mult în absența mea, lucrați-vă propria mântuire cu frică și tremur. Fil. 2:12Mântuirea despre care Pavel vorbește în Fil. 2:12 nu este mântuirea eternă de condamnarea lui Dumnezeu și de lacul de foc ci este mântuirea zilnică și constantă care este Cristos ca persoană vie.

Mântuirea nu este un lucru, un eveniment, o chestiune sau doar ceva ce Cristos a îndeplinit pentru noi, astfel încât să nu mergem în lacul de foc; mântuirea este o persoană – Cristos este mântuirea noastră.

Avem nevoie de acest Cristos în mod constant, zilnic și clipă de clipă, ca El să ne fie mântuirea constantă și zilnică. El trăiește în noi, crește în noi și ia formă în noi.

Această mântuire practică, zilnică, clipă de clipă, rezultă din faptul că Îl luăm pe Cristosul pe care Îl trăim, Îl experimentăm și Îl savurăm atât ca modelul nostru interior, cât și exterior.

Putem oare noi spune că acest Cristos este Cel pe care Îl trăim? Putem oare mărturisi că Îl experimentăm și Îl savurăm pe Cristos tot timpul? Pe ce anume ne concentrăm în viața noastră creștină și în viața de biserică?

Este posibil ca inamicul să fi câștigat teren în noi și printre noi, luându-ne atenția de la focusul care este Cristos ca centralitate și universalitate a economiei lui Dumnezeu, Cristos ca fiind Cel pe care Îl trăim, Îl experimentăm și Îl savurăm.

Acest Cristos, așa cum este revelat în Filipeni, este atât modelul nostru interior, cât și cel exterior.

Trebuie să vedem cum S-a coborât pe Sine Însuși, cum S-a smerit și S-a golit pe Sine Însuși chiar până la moartea pe cruce, și trebuie să-L luăm ca modelul nostru interior. Pe Acesta Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat un nume care este mai presus de orice nume.

El este modelul nostru atât interior cât și exterior.

Elementele principale ale mântuirii noastre constante sunt Cristos ca viață a crucii (Fil. 2:5-8) și Cristos în înălțarea Sa (v. 9-11). Cristos este mântuirea noastră; mântuirea noastră nu este altceva decât acest minunat Cristos atotinclusiv, cu viața Sa crucificată și înălțarea Sa.

Când acest model devine viața noastră interioară, acest model devine mântuirea noastră. Mântuirea noastră constantă este pur și simplu Cristos ca modelul nostru fiind reprodus în noi (vezi 1 Pet. 2:21).

Ceea ce vedem în Fil. 2:5-11 este realitatea care este în Isus despre care se vorbește în Efeseni 4; aceasta este realitatea Trupului lui Cristos și aceasta trebuie să fie duplicată în noi.

Așa cum a fost Isus când era pe pământ, având acest fel de viață numită realitate, tot astfel trebuie să-L învățăm și noi pe Cristos chiar așa cum este realitatea în Isus, și să-L avem ca modelul nostru reprodus și duplicat în noi pentru a fi realitatea Trupului lui Cristos.

Trebuie să experimentăm o mântuire constantă luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior; aceasta nu este altceva decât Isus care trăiește din nou pe pământ într-un mod corporativ, prin toate mădularele Sale.

El trăiește viața de om-Dumnezeu în toți credincioșii în Cristos, care sunt perfectați de către El pentru a trăi realitatea Trupului.

Trebuie să ducem până la capăt acest model prin ducerea până la capăt a mântuirii noastre.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să lucrăm pentru a obține mântuirea, căci nici o lucrare omenească nu este adecvată și nu poate fi calificată pentru a ne mântui – doar Isus este demn de a duce la bun sfârșit lucrarea de mântuire și de a ne mântui, iar noi primim această mântuire prin credință.

Noi suntem mântuiți prin credință, însă trebuie să lucrăm, să ne purtăm propria mântuire; de partea noastră trebuie să facem ceva – aceasta este mântuirea noastră, puțin câte puțin, de la o zi la alta.

Doamne Isuse, vrem să Te experimentăm și să Te savurăm ca modelul nostru interior și exterior, pentru a ne duce la capăt propria mântuire. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai mântuit de pierzarea eternă; Aleluia, am fost mântuiți crezând în Domnul Isus! Fie ca acum să experimentăm o mântuire constantă, luându-L pe Cristos ca modelul nostru interior și exterior. Fie ca Cristos ca model să devină viața noastră interioară, pentru ca El să devină mântuirea noastră. Amin, Doamne, fie ca Mântuitorul om-Dumnezeu să fie reprodus în noi și să devină mântuirea noastră subiectivă zi de zi și clipă de clipă!

Să cooperăm cu Dumnezeul care operează în interior pentru a experimenta o mântuire constantă în viața noastră zilnică

Ani la rând, nu am înțeles de ce în Filipeni 2:13 Pavel a vorbit despre Dumnezeu și nu despre Duhul. Acum îmi dau seama că Pavel a făcut acest lucru în mod intenționat pentru a ne arăta că Cristosul care este modelul nostru pentru mântuirea noastră este însuși Dumnezeul care operează în noi. Dacă analizăm contextul acestui verset, vom vedea că Cristos ca model este de asemenea Dumnezeul care operrează. Obiectiv, El este modelul. Subiectiv, când intră în noi și operează în interiorul nostru, El este Dumnezeul care operează. Pe cruce, El a fost Cristos. Dar în interiorul nostru, El este Dumnezeul care operează. Pe cruce, El, ca Cristos, a stabilit un model pentru noi. Dar, în interiorul nostru, El, ca Dumnezeu, este Cel care operează în noi pentru a lucra acest model. De aceea, modelul este mântuirea, iar mântuirea este Dumnezeul care operează. Witness Lee, Studiul-Viață Filipeni, pag. 379În Fil. 1:19 Pavel a menționat experimentarea unei mântuiri constante prin rugăciunea sfinților și prin rezerva îmbelșugată a Duhului lui Isus Cristos. Această mântuire a fost o mântuire constantă în care un anumit credincios este mântuit dintr-o anumită împrejurare într-o anumită situație.

Pavel era în închisoare și avea nevoie de o anumită mântuire, o experimentare a lui Cristos într-un anumit mod, care să-l mântuiască chiar în situația în care se afla.

El a vrut să nu fie dat de rușine, să nu fie găsit cârtind și plângându-se, ci să fie găsit în Cristos, pentru ca Cristos să fie mărit în el.

Mântuirea constantă din Fil. 2:12 se referă la mântuirea în care orice credincios este mântuit de lucrurile obișnuite în situații comune din viața de zi cu zi. Avem nevoie de această mântuire constantă; trebuie să ne ducem la capăt mântuirea cu frică și cutremur, căci Dumnezeu este Cel care operează în noi atât voința cât și înfăptuirea.

Nu trebuie să așteptăm până când suntem în închisoare sau să avem un accident pentru a savura mântuirea; în toate lucrurile comune, mondene, zilnice din viața noastră, putem fi mântuiți.

Este posibil să nu trecem prin lucruri traumatice sau prin tragedii, dar în viața noastră de zi cu zi cârtim, ne putem plânge, putem raționa, iar atitudinea și tonul nostru față de membrii familiei noastre pot să nu fie potrivite…

În aceste lucruri zilnice, în vorbirea cu oamenii, în alegerea de a nu vorbi cu anumiți oameni, în faptul de a vorbi într-un anumit fel cu anumite persoane, și în relațiile noastre cu ceilalți, trebuie să experimentăm o mântuire constantă.

Este posibil să fim conștienți de nevoia noastră de mântuire în lucrurile mari, în situații grave, dar este posibil să nu fim conștienți de cât de multă nevoie avem de o mântuire constantă în lucrurile noastre zilnice și obișnuite.

De aceea trebuie să-L vedem pe Cristos ca modelul nostru și să ne dăm seama că acest model a fost introdus în noi; acum Dumnezeu operează în noi pentru a ne mântui și noi trebuie să cooperăm cu El.

În mod obiectiv, Cristos este modelul; în mod subiectiv, El a intrat în noi pentru a opera în noi și El este Dumnezeul care operează.

Când era pe cruce, El era Cristos; când El este în noi, El este Dumnezeul care operează, care introduce acest model în noi. Trebuie să-L experimentăm pe Dumnezeul care operează ca mântuirea noastră practică, prin faptul că cooperăm cu operarea Sa în noi.

Operarea lui Dumnezeu devine mântuirea noastră pe măsură ce cooperăm cu El pentru a ne duce la capăt mântuirea. Această mântuire devine reproducerea modelului, căci Cristos este trăit în noi în timp ce cooperăm cu operarea Sa. Cristos este trăit în noi în timp ce Dumnezeu operează în noi, iar noi cooperăm cu El.

Doamne, Îți mulțumim că nu ești doar modelul nostru exterior, ci că vii în noi pentru a fi Dumnezeul care operează acest model în interior. Aleluia, Dumnezeu operează în noi atât voința, cât și înfăptuirea conform bunei Sale plăceri, iar noi putem coopera cu El pentru a-L avea pe Cristos ca model trăit în noi. Amin, Doamne, vrem să savurăm această mântuire constantă pentru a fi mântuiți în lucruri specifice și, de asemenea, în lucrurile obișnuite din viața noastră zilnică. Fie ca să cooperăm cu Dumnezeul care operează lăuntric, savurând mântuirea Sa zi de zi și clipă de clipă!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We Experience a Constant Salvation by taking Christ our Pattern in our Daily Life (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Experimentarea lui Cristos – săptămâna 3 ziua 1 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl trăim pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină, viața de biserică Tagged With: cooperăm cu Dumnezeu, Cristos e modelul nostru, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeul care operează, experimentarea lui Cristos, Îl savurăm pe Cristos, mântuirea lui Dumnezeu, o mântuire constantă, realitatea Trupului lui Cristos, rezerva îmbelșugată a Duhului, Witness Lee

Să plătim prețul pentru a cumpăra Duhul ca ulei în vasul nostru prin Cuvânt și rugăciune

01/10/2019 by Credincios in Cristos 2 Comments

Isus i-a spus: Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu toată mintea ta. Matei 22:37

În fiecare zi trebuie să fim veghetori să plătim prețul pentru a cumpăra Duhul reprezentat de uleiul de aur, astfel încât să putem alimenta bisericile cu Duhul pentru mărturia lui Isus și să fim răsplătiți de Domnul pentru a participa la cina de nuntă a Mielului.

Nevoia noastră urgentă de astăzi este să câștigăm mai mult din Duhul; trebuie să trăim o viață de cumpărare a unei porții suplimentare din Duhul pentru a ne satura întreaga ființă.

Zi de zi trebuie să trăim o astfel de viață, o viață de plătire a prețului pentru a câștiga Duhul nu numai în duhul nostru, ci și în sufletul nostru, fiind saturați cu Duhul în vasul nostru. Dacă avem o zi în care nu plătim prețul pentru a câștiga din Duhul care saturează, aceasta este o zi irosită; nu vrem să avem zile irosite!

În Matei 25 vedem că erau cinci fecioare înțelepte și cinci nechibzuite, căci cele nechibzuite nu și-au luat ulei suplimentar în vasul lor și, când a venit mirele, nu aveau suficient ulei pentru a-și aprinde lămpile.

În aspectul vieții, noi credincioșii în Cristos suntem ca o fecioară înaintea Domnului, fiind logodiți cu El prin slujba epocii și învățând să-L iubim și să fim umpluți cu El.

Noi ne-am întors la Păstorul și supraveghetorul sufletelor noastre, Domnul Isus, și El se îngrijește de bunăstarea ființei noastre interioare și de starea persoanei noastre reale (1 Petru 2:24). El supraveghează sufletele noastre și vrea să obținem mai mult din Duhul în sufletul nostru, mai mult ulei în vasul nostru.

Mai mult, cei care sunt una cu Domnul pentru a supraveghea sufletele sfinților sunt, de asemenea, preocupați de această problemă, ca sfinții nu doar să Îl savureze pe Domnul și să participe la întâlniri, ci să obțină o porție suplimentară din Duhul în sufletul lor în fiecare zi.

Pentru a câștiga mai mult din Duhul în sufletul nostru trebuie să plătim un preț; trebuie să plătim prețul renunțării la lume, să tratăm sinele, să-L iubim pe Domnul mai presus de toate lucrurile și să socotim toate lucrurile ca pierdere pentru Cristos.

Zi de zi, trebuie să plătim prețul de a ne pierde viața sufletească și de a renega lucrurile pe care vrem să le facem pentru a ne ruga mai mult, chiar să perseverăm în rugăciune și să veghem în rugăciune, pentru a putea câștiga mai mult din Duhul.

Dacă nu plătim prețul de a cumpăra ulei astăzi, va trebui să îl plătim după ce vom învia; mai devreme sau mai târziu, va trebui să plătim prețul – așa că de ce nu astăzi, de ce nu în această epocă?

Să-L iubim pe Domnul mai presus de toate lucrurile și să socotim toate lucrurile ca pierdere în contul Său pentru a-L câștiga pe El

Ba mai mult, le consider pe toate ca fiind o pierdere față de valoarea mult mai mare a cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu, de dragul Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor și pe care le consider niște gunoaie, ca să-L câștig pe Cristos. Filipeni 3:8Fie ca noi să fim cei care zilnic veghem prin faptul că plătim prețul cumpărării Duhului pentru a fi saturați cu Duhul în sufletul nostru.

Biblia ne arată multe moduri în care să cumpărăm Duhul reprezentat de uleiul de aur (uleiul auriu), iar primul mod este să Îl iubim pe Domnul mai presus de toate lucrurile. Mulțumim Domnului că El ne-a poruncit să-L iubim!

Trebuie să-L iubim pe Domnul mai presus de toate lucrurile, având ochii deschiși pentru a vedea prețiozitatea Sa supremă (vezi Mat. 22:37; Fil. 3:8; 1 Pet. 2:4; 6:7; 1:19).

Nu L-am văzut pe Domnul, dar Îl iubim și săltăm de bucurie plină de glorie!

El vrea prima noastră dragoste; această primă dragoste nu este doar dragostea cu care L-am iubit pe Domnul când am fost mântuiți pentru prima dată, ci a da Domnului preeminența în întreaga noastră ființă, în tot ceea ce este legat de noi și făcându-L pe El totul pentru noi.

Când Îi dăm Domnului prima dragoste, vor rezulta câteva lucrări – faptele dintâi. Dar dacă nu ne pocăim și nu ne întoarcem la Domnul ca prima noastră dragoste și să facem faptele dintâi, El va îndepărta lampadarul din mijlocul nostru.

Acest lucru este foarte groaznic, căci dacă nu-L iubim pe Domnul, este posibil să avem o formă exterioară a întâlnirii pe terenul bisericii, dar este posibil să nu avem realitatea interioară a bisericii, care este mărturia Dumnezeului Triunic (Apoc. 3:18).

Trebuie să socotim toate lucrurile ca pierdere în contul lui Cristos pentru a-L câștiga pe El, să fim găsiți în El și să-L cunoaștem pe El (vezi Fil. 3:7-10). Lucrurile din omul nostru natural, capacitatea noastră naturală, chiar și lucrurile și abilitățile bune pe care le putem poseda, totul trebuie pus deoparte pentru a-L putea câștiga pe Cristos.

Chiar și lucrurile care par bune și pot fi o realizare trebuie să fie considerate pierderi în contul lui Cristos, pentru a-L câștiga pe El și pentru a fi găsiți în El. Când Îl iubim pe Domnul cu prima noastră dragoste, iubindu-L mai presus de toate lucrurile, vom socoti toate lucrurile ca pierdere în contul Său, pentru a-L putea câștiga pe El.

Vom suferi de bună voie pierderea tuturor lucrurilor și chiar le vom socoti ca un gunoi, pentru a-L obține pe Cristos, pentru ca să-L câștigăm pe Cristos și să fim găsiți în El.

Aceasta înseamnă să fim atenți la plătirea prețului pentru a cumpăra Duhul reprezentat de uleiul de aur în această epocă astăzi.

În afara lui Cristos, toate celelalte lucruri sunt gunoi, obstacole, mizerie, rebuturi; pentru că Îl prețuim și Îl iubim, suntem dispuși să punem deoparte orice altceva pentru a-L câștiga pe El.

Doamne Isuse, Te iubim; ne întoarcem către Tine de la orice alt lucru și vrem să Te iubim și mai mult, adică să Te iubim cu cea mai bună dragoste, mai presus de toate lucrurile. Tu ești Cel mai prețios. Ne pocăim că am iubit alte lucruri și Îți oferim preeminența în întreaga noastră ființă și în tot ceea ce este legat de noi. O, Doamne, dragostea Ta ne întărește să fim cei care plătesc prețul pentru a cumpăra din Duhul și de a fi saturați cu Duhul. Orice altceva în afară de Tine este gunoi – Tu ești Cel mai de preț!

Să Îl savurăm pe Domnul în fiecare dimineață, tratând păcatele și răscumpărând timpul pentru a fi saturați cu Cuvântul lui Dumnezeu

Mă trezesc înaintea zorilor ca să strig către Tine după ajutor; eu nădăjduiesc în Cuvântul Tău. Ochii mei o iau înaintea străjilor nopții, ca să cuget la Cuvântul Tău. Psalm 119:147-148Pentru ca să plătim prețul de a cumpăra Duhul și de a fi saturați cu Duhul, trebuie să începem de dimineață; trebuie să Îl savurăm pe Domnul în Cuvânt dimineața devreme pentru a avea un nou început în fiecare zi.

La fel ca psalmistul în Psalmul 119:147-148, trebuie să anticipăm zorile, așteptând cu nerăbdare momentul când ne trezim ca să petrecem timp personal cu Domnul.

Iar atunci când Îl contactăm pe Domnul, trebuie să ne gândim la cuvântul Său; trebuie să ne închinăm Domnului cu Cuvântul, să conversăm cu noi înșine și cu Domnul cu Cuvântul, și chiar să-I cântăm Domnului cu Cuvântul.

Trebuie să luăm cuvântul lui Dumnezeu prin tot felul de rugăciuni, și trebuie să rostim cuvântul Său cu voce tare, gustându-l și savurându-l prin luare aminte cu atenție.

Pe măsură ce Domnul strălucește asupra noastră, trebuie să ne tratăm păcatele într-un mod amănunțit; după cum spune 1 Ioan 1:7, 9, sângele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne curăță de orice păcat atunci când îl mărturisim.

Pe măsură ce avem părtășie cu Domnul și Îi dăm primul loc, El strălucește asupra păcatelor noastre, iar noi le mărturisim; Domnul este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.

Trebuie să rămânem în părtășia cu Domnul zilnic și în fiecare ceas. Părtășia cu Domnul este de fapt curgerea vieții eterne în interiorul nostru. Am primit această curgere la momentul regenerării noastre și trebuie să fim zilnic în curgerea vieții, să nu pierdem curgerea, ci să dăm curgerii preeminența în ființa noastră.

În ceea ce privește timpul nostru, trebuie să răscumpărăm timpul și să ne petrecem energia pentru a fi constituiți și saturați și îmbibați cu Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.

Faptul că plătim prețul pentru a cumpăra din Duhul pentru a fi saturați cu Duhul înseamnă că plătim prețul de a permite Cuvântului lui Dumnezeu să locuiască în noi din belșug în toată înțelepciunea (Col. 3:16) și facem acest lucru inspirând Cuvântul insuflat al lui Dumnezeu (2 Tim. 3:16-17).

Trebuie să fim oameni ai lui Dumnezeu cu suflarea lui Dumnezeu; în fiecare zi trebuie să “Îl inspirăm pe Dumnezeu în cuvântul Său” rugându-ne asupra Cuvântului lui Dumnezeu, iar când slujim altora, “expirăm” cuvântul pe care l-am inspirat.

În Gen. 2:7 vedem că Dumnezeu a suflat în nările omului suflarea vieții și omul a devenit un suflet viu; suflarea vieții aici este duhul omenesc al omului, iar cuvântul ebraic pentru suflare (neshamah) este același ca în Prov. 20:27 care este tradus ca duh.

Apoi, în Ioan 20:22, Domnul a suflat în ucenicii Săi și a spus: Primiți suflarea sfântă, Duhul Sfânt. În cele din urmă, Scripturile sunt cuvântul insuflat al lui Dumnezeu și trebuie să ne exersăm duhul pentru a primi suflarea lui Dumnezeu.

Fie ca zilnic să plătim prețul de a răscumpăra timpul, dându-ne seama că zilele sunt rele și să Îl savurăm pe Dumnezeu în Cuvântul Său, exersându-ne duhul pentru a primi Duhul întrupat în Scripturile insuflate de Dumnezeu.

Doamne, fie ca să avem un nou început cu Tine în fiecare dimineață, chiar anticipând zorile, astfel încât să putem petrece timp cu Tine în cuvântul Tău ca să Te savurăm. Prețuim timpul cu Tine și vrem să fim infuzați cu Tine prin Cuvântul Tău. Amin, Doamne, strălucește asupra noastră și în noi, și spală-ne toate păcatele și nelegiuirile noastre. Vrem să rămânem în părtășie cu Domnul zilnic, rămânând în dulcea curgere a vieții din duhul nostru. Doamne, fie ca zilnic să răscumpărăm timpul și să ne folosim energia pentru a fi saturați și îmbibați cu Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Amin, fie ca Cuvântul să ne satureze și să devină suflarea lui Dumnezeu pentru noi prin exersarea duhului nostru, pentru a putea fi oameni ai lui Dumnezeu cu suflarea lui Dumnezeu.

Să plătim prețul pentru a cumpăra Duhul și să fim saturați cu Duhul prin rugăciune și veghere în rugăciune

...Rugându-vă în orice timp în duh și veghind la aceasta cu toată perseverența și cererea cu privire la toți sfinții. Efeseni 6:18Cel mai important mod de a obține Duhul este rugăciunea; trebuie să fim omcare plătesc prețul pentru a cumpăra Duhul și să fim saturați de Duhul fiind veghetori în rugăciune (Efeseni 6:18).

Pe de o parte, trebuie să primim Cuvântul lui Dumnezeu prin tot felul de rugăciuni și cereri, iar pe de altă parte, trebuie să ne rugăm în orice timp în duh, chiar să veghem la aceasta în toată cererea și perseverența cu privire la toți sfinții.

Aceasta înseamnă că trebuie să fim veghetori, în alertă, pentru viața noastră de rugăciune. Nu ar trebui să permitem ca timpul nostru cu Domnul să fie redus sau să fie de slabă calitate; mai degrabă, ar trebui să avem un timp de calitate cu El, un timp în care noi Îl atingem și El ne atinge.

Trebuie să perseverăm în rugăciune, veghind înspre rugăciune cu mulțumire. Începând de dimineață, trebuie să-I spunem Domnului: “Doamne, Te iau ca ofrandă pentru păcat și ofrandă pentru abatere, și cred că sângele Tău mă spală și mă curăță. Doamne, am nevoie să fiu umplut cu Tine; umple-mă cu Duhul atotinclusiv în interior și la exterior! Amin, Doamne, am nevoie de saturarea și îmbibarea cu Tine!”

Trebuie să ne rugăm în acest fel în fiecare dimineață, rugându-L pe Domnul să ne umple și să ne satureze de El Însuși ca Duhul.

Viața noastră creștină nu este o viață conform unor reguli și reglementări; mai degrabă, este o viață de plătire a prețului pentru a cumpăra din Duhul reprezentat de uleiul de aur, pentru a putea fi saturați cu Duhul în sufletul nostru.

Poate că spunem că nu avem timp să cumpărăm uleiul, dar avem timp să ne uităm la televizor, suntem pe YouTube, verificăm Facebook-ul, și ne jucăm pe telefon. Zicem că nu avem timp să ne rugăm, dar avem timp să facem sport, să mergem la sală, să călătorim și să stăm pe telefon în neștire.

S-ar putea să credem că aceste lucruri nu sunt păcătoase… dar ele iau timpul pe care ar trebui să-L petrecem cu Domnul! Există o mulțime de “totuși” în viața noastră cu Domnul; nu avem timp să ne rugăm sau să petrecem timp cu Domnul în Cuvânt, dar totuși avem timp pentru una și alta.

Trebuie să ne dăm seama că am primit Duhul Sfânt în duhul nostru ca lampa noastră, dar dacă vrem să intrăm în sărbătoarea de nuntă a Domnului, trebuie să plătim prețul în tratarea sufletului nostru, și pentru acest lucru trebuie să petrecem timp cu Domnul în rugăciune.

Deci trebuie să luăm în considerare ceea ce facem, ceea ce spunem, unde mergem și cum reacționăm la ceilalți; sunt aceste lucruri favorabile pentru a cumpăra mai mult ulei, adică pentru a fi saturați cu Duhul în sufletul nostru?

Când avem un schimb de cuvinte cu soțul sau soția noastră, oare câștigăm mai mult din Duhul? Când mergem în anumite locuri, spunem anumite cuvinte și vorbim cu anumite persoane în mod uzual, oare câștigăm mai mult din Duhul?

Trebuie să ne pocăim înaintea Domnului de atâtea lucruri pe care le-am spus și le-am făcut, pentru că aceste lucruri ne-au făcut să pierdem timpul și să nu cumpărăm ulei. Fie ca să fim cei care veghează în rugăciune, fiind în alertă pentru viața noastră de rugăciune (Efeseni 6:18).

Fie ca să ne dăm seama că modul în care obținem uleiul în vasul nostru este să petrecem timp în rugăciune cu Domnul; în acest fel plătim prețul pentru a cumpăra din Duhul și de a fi saturați cu Duhul.

Amin, fie ca să răscumpărăm timpul în aceste zile rele pentru a fi umpluți în duh, vorbindu-ne unii altora în psalmi și imnuri și cântece spirituale, mulțumind Domnului în orice moment pentru toate lucrurile și fiind supuși unul altuia în frica de Cristos (Efeseni 5:14-17)!

Doamne Isuse, iartă-ne că nu am vegheat în rugăciune. Iartă-ne că am petrecut timp să facem, să scriem, să citim, să ne jucăm și să pierdem timp cu alte lucruri, dar nu și în viața noastră de rugăciune. O, Doamne, vrem să fim cei care plătesc prețul pentru a cumpăra din Duhul ca ulei de aur în vasul nostru. Vrem să plătim prețul pentru a ne ruga și pentru a veghea înspre viața noastră de rugăciune cu Tine. Fie ca să fim cei care veghează la viața noastră de rugăciune, plătind prețul pentru a ne trata sufletul și învățând să ne oprim din a face alte lucruri ca să ne rugăm! Amin, Doamne Isuse!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Paying the Price to Buy the Spirit as the Oil in our Vessel by the Word and Prayer (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 7 ziua 2 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: cumpărăm Duhul ca ulei, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl savurăm pe Cristos, iubim pe Domnul, să răscumpărăm timpul, să-L câștigăm pe Cristos, saturat cu Duhul, saturați cu Cuvântul, toate sunt o pierdere, veghem în rugăciune, Witness Lee

Să continuăm să transferați de sub autoritatea întunericului în împărăția lui Dumnezeu

08/09/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Și aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viață eternă și această viață este în Fiul Său. 1 Ioan 5:11

Când am crezut în Domnul Isus, am primit viața divină și am fost transferați de sub autoritatea întunericului în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, acest transfer nu a fost o dată pentru totdeauna; inițial am fost transferați din întuneric la lumină, dar zilnic trebuie să fim transferați în împărăția lui Dumnezeu.

Există multe lucruri din viața noastră de zi cu zi care încă ne țin în domeniul împărăției întunericului; chiar și lucruri bune, cum ar fi religia, filozofia, cultura și etica ne pot ține în întuneric, deoarece Îl înlocuiesc pe Cristos ca lumină în ființa noastră.

Când vorbim despre împărăția lui Dumnezeu, un aspect al acestei împărății este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu; biserica astăzi este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Aceasta înseamnă că în viața de biserică ar trebui să trăim prin viața divină, astfel încât să putem trăi viața împărăției; așa cum Fiul lui Dumnezeu a venit ca noi să avem viață și să o avem din belșug, tot astfel, în împărăția lui Dumnezeu savurăm viața divină, suntem plini de dragostea divină și suntem sub lumina divină.

Aleluia, cine are pe Fiul are viața; noi, cei care L-am primit pe Domnul Isus ca viață, avem viața adevărată!

De asemenea, împărăția în care am fost transferați este împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu; acest domeniu al vieții este în dragoste, nu în frică. Nu există frică în această împărăție; noi nu “ne temem de Împăratul atotputernic” și ne supunem Lui din această cauză, ci mai degrabă, Îl iubim, petrecem timp cu El, Îl savurăm și ne supunem Lui în dragoste.

E adevărat că această împărăție are o mulțime de cerințe și reglementări, iar acestea sunt atât de înalte încât nici o ființă umană nu le poate îndeplini, dar atunci când Îl contactăm pe Domnul, suntem umpluți cu El și Îl iubim, El în noi poate îndeplini cerințele împărăției.

Împărăția în care ne regăsim astăzi este un domeniu plin de viață, lumină și dragoste; în acest domeniu Îl savurăm pe Fiul lui Dumnezeu ca viață, suntem iubiți de Dumnezeu Tatăl prin faptul că suntem în Fiul Său Preaiubit și Dumnezeu strălucește în noi și peste noi în Cristos ca lumină divină.

Aleluia pentru biserică în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu! Nu-i așa că vrem să trăim și să ne avem ființa într-un domeniu plin de viață, lumină și dragoste?

Fie ca în fiecare zi să alegem să ne întoarcem către Domnul și să fim transferați din autoritatea întunericului puțin mai mult, în tot mai multe aspecte, până când vom trăi pe deplin în această împărăție!

Am fost transferați în împărăția lui Dumnezeu, unde suntem stăpâniți în dragoste cu viață

Noi am fost transferaţi într-un domeniu în care suntem stăpâniţi în dragoste cu viaţă. Aici, sub stăpânirea şi restricţia cerească, avem libertatea autentică, libertatea potrivită în dragoste, cu viaţă şi sub lumină. Iată ce înseamnă să fim eliberaţi de sub autoritatea întunericului şi transferaţi în împărăţia Fiului dragostei Sale. Aici, în această împărăţie, II savurăm pe Cristos şi avem viaţa de biserică. Aici nu există opinie sau diviziune. Aici avem un singur lucru: viaţa de biserică cu Cristos ca totul pentru noi. Aceasta este revelaţia din cartea Coloseni. Witness Lee, Studiul-Viață Coloseni, pag. 34-35Aleluia, Dumnezeu ne-a dat viața eternă și această viață este în Fiul Său (1 Ioan 5:11), deci cel care are pe Fiul lui Dumnezeu are viața (v. 12).

Aceasta înseamnă că, atunci când am crezut în Domnul Isus, am fost transferați în împărăția Fiului dragostei Tatălui, adică în Fiul care este viața noastră. Cristos, Fiul lui Dumnezeu este în înviere (1 Pet. 1:3; Rom. 6:4-5) și El este acum Duhul dătător de viață (1 Cor. 15:45).

El ne stăpânește în învierea Sa cu dragoste. Împărăția Fiului dragostei Tatălui în care am fost transferați este un domeniu al dragostei și al vieții; în acest domeniu, suntem stăpâniți în dragoste cu viață.

De fapt, sub această stăpânire și restricție cerească, avem libertatea autentică, libertatea potrivită în dragoste, cu viață, și sub lumină. În împărăția lui Dumnezeu în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu Îl savurăm pe Cristos și avem viața de biserică.

În acest domeniu în care suntem stăpâniți în dragoste, cu viață, nu există opinii, nu există diviziune, ci avem un lucru: avem viața de biserică cu Cristos ca totul pentru noi; acest lucru este găsit în cartea Coloseni.

Când trăim prin Cristos ca viața noastră în înviere, trăim în împărăția Sa, savurându-L în dragostea Tatălui; aici avem viața de biserică (Col. 3:4; Ioan 6:57).

Când am fost crucificați cu Cristos, am murit împreună cu El, iar când El a înviat, noi am fost înviați împreună cu El; am fost altoiți în Cristos – am fost uniți cu El și creștem împreună cu El în asemănarea morții și învierii Sale.

Aleluia, am fost transferați în împărăția lui Dumnezeu prin faptul că suntem altoiți în Cristos; suntem uniți cu Domnul, suntem în mod organic una cu El, și suntem contopiți cu El.

Acum noi nu încercăm să trăim o viață creștină și o viață de biserică bună, ci mai degrabă, am fost legați, uniți și conectați cu El prin unirea organică în altoire! Aleluia!

Prin faptul că suntem altoiți în Cristos putem experimenta îmbogățirea, întărirea și înălțarea vieții Sale divine și, în același timp, suntem restricționați și limitați. Dar în această unire cu Domnul experimentăm alimentarea, îmbogățirea și întărirea.

Deoarece Tatăl găsește plăcere în Fiul, împărăția Fiului dragostei Tatălui în care am fost transferați este un lucru plăcut, o chestiune de încântare (Mat. 3:17; 17:5).

În biserică, în calitate de împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, avem realitatea și practicitatea Trupului organic al lui Cristos (Col. 2:19).

În acest domeniu suntem stăpâniți în dragoste cu viață, ca să putem fi singurul om nou; aici, în viața de biserică, avem practicitatea și realitatea omului nou universal (Efes. 2:15; 4:24; Col. 3:10-11).

În omul nou, toate cele vechi s-au dus, și ne-am îmbrăcat cu viața de biserică, împărăția lui Dumnezeu. Când ne îmbrăcăm cu omul cel nou, nu suntem atât de liberi; când suntem stăpâniți în dragoste cu viață, suntem limitați, dar Îl savurăm pe Domnul și suntem alimentați în interior!

Aleluia, am fost transferați din autoritatea întunericului în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, un domeniu al luminii în care suntem stăpâniți în dragoste cu viață! Îți mulțumim, Doamne Isuse, că ne-ai eliberat de sub puterea întunericului și ne-ai unit, ne-ai legat și ne-ai altoit organic în Tine Însuți, pentru ca să trăim în împărăția lui Dumnezeu. Vrem să rămânem în această unire organică unde putem savura tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Cristos. Vrem să trăim în biserică ca împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu pentru a avea realitatea și practicitatea Trupului organic al lui Cristos și al singurului om nou universal!

Nevoia noastră de a continua să fim transferați de sub autoritatea întunericului în împărăția lui Dumnezeu

Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă eternă, şi ele sunt acelea care mărturisesc despre Mine; şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă. Ioan 5:39-40În cartea Coloseni, autoritatea întunericului la care se face referire în 1:13 nu se referă la păcat, lume sau carne, ci la aspectele bune ale culturii noastre, caracterul nostru, dispoziția noastră și ființa noastră naturală.

Autoritatea întunericului la care se face referire în această porțiune nu este lumea cu sistemul ei, ci mai degrabă virtuțile, religia, filozofia, datinile, ritualurile, principiile și standardele etice.

Când am fost regenerați, Dumnezeu ne-a eliberat de toate acestea și ne-a transferat în împărăția Fiului dragostei Sale! Aleluia!

În această împărăție suntem stăpâniți în dragoste cu viață, și nu simțim că suntem sub dreptate, putere sau autoritate, ci sub Domnul Isus Cel iubitor și afectuos.

Cu cât ne deschidem mai mult către Domnul, ne rugăm și Îi spunem că Îl iubim, cu atât mai mult suntem eliberați de sub autoritatea întunericului pe de o parte și cu atât mai mult suntem mai restricționați și stăpâniți în interior pe de altă parte.

Deoarece Îl iubim pe Domnul, Îl luăm ca persoana și viața noastră și Îl trăim pe Cristos pentru viața de biserică. Chiar dacă inițial am fost transferați de sub autoritatea întunericului în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, trebuie să continuăm să fim transferați în împărăția lui Dumnezeu din multe aspecte ale autorității întunericului.

Există multe lucruri în viața noastră și în mediul nostru care Îl înlocuiesc pe Cristos.

Orice lucru care Îl înlocuiește pe Cristos ne ține în întuneric, indiferent dacă este ceva păcătos sau ceva ce pare pozitiv. Lucruri precum filozofia, religia, caracterul, virtuțile, conceptele și opiniile devin autoritatea întunericului care ne controlează.

Misticismul, rânduielile păgâne (care nu se regăsesc în Biblie, ci “par bune” și “se potrivesc cu Biblia”), ascetismul, și multe lucruri Îl pot înlocui pe Cristos și devin astfel autoritatea întunericului în noi.

În așa de multe situații, medii și feluri în care împărăția întunericului încă exercită control asupra noastră; trebuie să continuăm să fim transferați de sub autoritatea întunericului și în împărăția lui Dumnezeu.

De exemplu, chiar și un lucru atât de bun precum citirea Bibliei, Cuvântul lui Dumnezeu, poate fi ceva făcut în întuneric, dacă nu Îl contactăm pe Domnul.

S-ar putea să credem că acest lucru este prea mult, că atunci când citim Biblia, cu siguranță suntem în împărăția lui Dumnezeu, dar fariseii au citit Biblia, totuși nu au venit la Domnul, care are viață, pentru a primi viața conținută în Biblie, așa că au rămas în întuneric (Ioan 9:38-41; 5:39-40).

Dacă nu venim la Domnul în timp ce citim Biblia, dacă nu suntem în prezența Domnului în timp ce citim Cuvântul lui Dumnezeu, chiar și o asemenea practică bună de a citi Biblia, poate fi în întuneric.

Orice loc în care Domnul Isus nu este prezent este sub autoritatea întunericului; oricând nu Îl contactăm pe Domnul și totuși facem lucruri pentru El, este posibil să fim sub autoritatea întunericului. O, Doamne Isuse!

Cât de mult trebuie să fim eliberați de sub autoritatea întunericului și să fim transferați în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu, unde să Îl putem savura pe Cristos și să fim stăpâniți în interior de dragoste în viață!

Dragă Doamne Isuse, venim din nou la Tine pentru a fi transferați din orice aspect al autorității întunericului întru împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu! O, Doamne, fie ca să Te contactăm, să căutăm să fim și să rămânem în prezența Ta și să Te savurăm din ce în ce mai mult, până când întreaga noastră ființă cu toate activitățile și lucrurile ei este transferată din întuneric în lumină, viață și dragoste! Salvează-ne din faptul de a rămâne sub autoritatea întunericului în toate aspectele sale. Te iubim, Doamne, venim la Tine și Îți permitem să stăpânești în noi; stăpânirea Ta este plină de dragoste, viață și lumină și, prin faptul că Tu stăpânești în noi, Îl putem trăi pe Cristos pentru viața de biserică în calitate de împărăția lui Dumnezeu!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Why we still need to be Transferred out of the Authority of Darkness into God’s Kingdom (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu în viața creștină și în viața de biserică – săptămâna 3 ziua 6 (bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, viața creștină Tagged With: cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl savurăm pe Cristos, împărăția Fiului dragostei Sale, împărăția lui Dumnezeu, în prezența lui Dumnezeu, stăpâniți în dragoste, transferați din întuneric în lumină, transferați în împărăție, unirea organică, Witness Lee

Trebuie să Îl savurăm pe Cristos ca Steaua care strălucește în noi și ca Sceptrul care se ridică peste noi

04/08/2019 by Credincios in Cristos 1 Comment

Și avem cuvântul profetic și mai ferm, la care bine faceți că luați aminte, pentru că este precum o candelă care luminează într‑un loc întunecos, până când se va crăpa de ziuă și steaua de dimineață va răsări în inimile voastre. 2 Petru 1:19

În cartea Numeri vedem o profeție cu privire la Cristos – El este Steaua care strălucește într-un loc întunecat și Sceptrul care conduce cu autoritate întregul pământ pentru împărăția lui Dumnezeu.

Cartea Numeri prezintă istoria Israelului, iar istoria Israelului este un tip reprezentativ al istoriei bisericii; în 1 Cor. 10:5-6 ni se spune că aceste lucruri s-au petrecut ca exemple pentru noi, ca un tip al experimentării de către noi a lui Cristos în biserică.

Strict vorbind, singura porțiune din cartea Numeri care este o profeție se află în Numeri 24:14-25, numită și “profeția lui Balaam.” Balaam este un profet păgân chemat de Balac, un rege moabit, pentru a blestema pe copiii lui Israel care urmau să treacă prin țara sa.

În cele din urmă, după ce Balaam a venit la Balac ca urmare a promisiunilor sale de bogății și recompense, el nu a blestemat pe copiii lui Israel, ci mai degrabă i-a binecuvântat. Așa că Balac l-a adus într-un alt loc pentru a vedea pe copiii lui Israel, dar și de aici Balaam i-a binecuvântat pe copiii lui Israel.

Balaam și-a dat seama că Dumnezeu nu a vrut să blesteme pe poporul Său, căci cine blastămă pe poporul lui Dumnezeu va fi blestemat și cine va binecuvânta pe poporul lui Dumnezeu va fi binecuvântat; prin urmare, a binecuvântat pe copiii lui Israel.

Și în binecuvântarea sa, el a profețit despre Cristos, în special despre a doua venire a Sa, spunând că El este Steaua din Iacov și El este un Sceptru care se va ridica din Israel; Acesta va avea stăpânire și va distruge rămășița din cetate.

Cristos este Steaua care strălucește într-un loc întunecat; în prima Sa venire El a venit ca Steaua, iar magii păgâni au venit să-L caute deoarece au văzut steaua Sa. În a doua Sa venire, El va veni ca Steaua de dimineață ca răsplată pentru credincioșii biruitori.

Astăzi El este steaua care se ridică în inimile noastre, în timp ce luăm aminte la cuvântul profetic; El strălucește în noi și asupra noastră și vrea să ne facă stele care să strălucească într-un loc întunecat, care este lumea de astăzi.

Mai mult, în a doua Sa venire, Cristos va veni să stăpânească asupra pământului; El va fi pe tron, El va stăpâni peste toți oamenii și peste toate lucrurile și va fi întronat cu autoritate în Împărăția Sa. Aleluia!

În Numeri vedem istoria lui Israel, care semnifică istoria bisericii; la sfârșitul acestor istorii, Cristos va apărea ca Steaua și Sceptrul.

Cristos va veni ca Steaua care strălucește asupra tuturor popoarelor și ca Sceptru care să guverneze întregul pământ, iar toți cei care asupresc pe poporul lui Dumnezeu vor fi îndepărtați, iar Domnul va domni în vecii vecilor. Slavă Domnului!

Cristos este Steaua din Iacov, Steaua dimineții (Luceafărul) care se ridică în noi, și Steaua strălucitoare

Îl văd, dar nu acum, îl privesc, dar nu de aproape! O stea mărșăluiește din Iacov, un sceptru se ridică din Israel. El străpunge colțurile Moabului și capetele tuturor fiilor lui Șet. Edom este luat în stăpânire și cei din Seir, dușmanii lui, sunt luați în stăpânire, dar Israel luptă vitejește. Să conducă cel din Iacov și să‑i distrugă pe supraviețuitorii din cetate. Numeri 24:17-19În Numeri 24:17 atât Steaua din Iacov, cât și Sceptrul care se ridică din Israel se referă la Cristos. Când Cristos s-a născut, a existat o stea mare în ceruri, iar magii păgâni au văzut steaua Sa de la răsărit.

Ei au venit la Ierusalim și au întrebat de împăratul nou-născut al evreilor, pentru că au văzut steaua Sa înălțându-se și au venit să I se închine (Mat. 2:2).

Așa L-am găsit și noi pe Cristos – steaua s-a înălțat și L-am găsit; Dumnezeu a strălucit cu lumina Sa peste noi și L-am găsit pe Domnul.

La a doua venire a Sa, Domnul va fi manifestat ca o stea strălucitoare (Apoc. 2:28; 22:16) pentru credincioșii Săi biruitori. El va fi steaua strălucitoare pentru toți cei care veghează la apariția Sa și care sunt produși ca biruitori ai Săi; ca recompensă, El va veni să fie steaua dimineții.

La întoarcerea Sa publică, Cristos va fi soarele răsărit pentru poporul Său în general (vezi Mal. 4:2), dar El va fi steaua de dimineață în mod deosebit pentru iubitorii Săi care veghează.

Steaua de dimineață apare înainte de cea mai întunecată oră, înaintea zorilor; necazul cel mare va fi acest timp cel mai întunecat, după care va răsări ziua împărăției.

La prima apariție a lui Cristos, magii – nu evreii religioșii – au văzut steaua lui Cristos; la a doua Sa apariție, Cristos va fi steaua de dimineață pentru biruitorii Săi care veghează la venirea Sa.

Astăzi, în epoca harului, între cele două apariții ale Domnului, El Se înalță de asemenea ca steaua de dimineață în inimile celor care Îi aparțin (2 Pet. 1:19). Astăzi avem cuvântul profetic făcut mai ferm, căruia facem bine să dăm atenție ca la o lampă care strălucește într-un loc întunecat, până când ziua răsare și steaua dimineții se ridică în inima noastră.

Cuvântul profeției din Scriptură este ca o lampă care strălucește într-un loc întunecat. Această epocă este o noapte întunecată (Rom. 13:12) și toți oamenii din această lume se mișcă și acționează în întuneric.

Dar cuvântul profetic al Scripturii este o lampă strălucitoare pentru credincioși pentru a transmite o lumină spirituală care strălucește în întunericul nostru, îndrumându-ne să intrăm într-o zi strălucitoare, chiar să trecem de noapte până în ziua în care zorii Domnului își fac apariția.

Steaua de dimineață apare înainte de apariția soarelui; când Îl savurăm pe Cristos în epoca de astăzi ca steaua de dimineață care se ridică în inima noastră, El va fi premiul nostru ca Steaua de dimineață care se ridică în inima noastră în epoca următoare.

Trebuie să căutăm cu stăruință prezența Domnului și să fim atenți, astfel încât să nu-L ratăm pe Domnul în partea secretă a venirii Sale, când El se va ridica ca Steaua de dimineață și va veni ca un hoț ca să fure, să răpească biruitorii.

Fie ca Cuvântul lui Dumnezeu să ne lumineze pe măsură ce rămânem în spălarea apei în Cuvânt, cu multă citire cu rugăciune, astfel încât Domnul să se înalțe ca Steaua de dimineață în inima noastră, până când suntem luminați de strălucirea Cuvântului și suntem conduși în ziua zorilor.

Fiecare credincios mântuit îl are pe Cristos ca steaua care se ridică în el; El ne-a apărut pentru prima dată ca Mântuitorul nostru, și El se ridică din nou și din nou până la a doua Sa apariție în glorie.

Doamne Isuse, vrem să dăm atenție Cuvântului Tău, luându-l în considerare cu rugăciune, citindu-l și rugându-ne cu el Ție, astfel încât Cristos ca Steaua de dimineață să se înalțe în inima noastră. Amin, Doamne, Îți aparținem Ție, urmărim apariția Ta și vrem să fim biruitorii Tăi, cei care sunt răsplătiți cu Cristos ca steaua dimineții! Amin, Doamne Isuse, strălucește în noi prin cuvântul Tău, spală-ne cu apa în Cuvânt și fie ca Cuvântul Tău să strălucească asupra noastră ca o lampă într-un loc întunecat până când steaua de dimineață va răsări în inima noastră!

Cristos este Sceptrul care se ridică din Israel, Cel de pe tron cu putere și autoritate

Tronul Tău, Dumnezeule este pentru veci de veci; toiagul Împărăției Tale este un toiag al dreptății! Psalm 45:6 Domnul va întinde toiagul puterii Tale din Sion. Stăpânește în mijlocul dușmanilor Tăi! Psalm 110:2Sceptrul care se ridică din Israel în Num. 24:17 se referă la guvernarea lui Cristos; El este Sceptrul care se ridică din Israel, Cel cu putere și autoritate atotinclusivă.

Cel care are sceptrul este Cel care șade pe tron și are autoritate. Vedem acest lucru în Psalmul 2:9, unde Cristos este Cel care sfărâmă națiunile cu un toiag de fier, spulberându-le ca pe vasul unui olar.

În Psalmul 45:6 vedem că tronul lui Cristos este pentru totdeauna, iar sceptrul dreptății este sceptrul împărăției Sale. În Psalmul 110:2 se spune că Iehova va trimite sceptrul puterii Sale din Sion, pentru ca El să stăpânească în mijlocul vrăjmașilor Săi.

Mai mult, în Gen. 49:10 Iacov l-a binecuvântat pe Iuda spunând că sceptrul nu se va îndepărta de Iuda și nici toiagul de cârmuire dintre picioarele sale, până va veni Șilo, și de El vor asculta popoarele.

Pe de o parte, în cea de-a doua venire a Sa, Cristos Însuși va veni ca Cel care are tronul și are putere și autoritate atotinclusivă pentru a conduce națiunile și pentru a executa guvernarea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, cel ce biruiește și păzește lucrările Domnului până la sfârșit, El [Domnul] îi va da autoritate asupra națiunilor și le va păstori cu un toiag de fier cu autoritate; și Domnul îi va da steaua dimineții (vezi Apoc. 2:26-28).

Dacă astăzi cooperăm cu Domnul pentru a-L întrona ca Domn în ființa noastră, savurând lucrările pe care Domnul le-a îndeplinit și pe care le face, vom fi răsplătiți de El prin faptul că vom avea autoritate asupra națiunilor.

A domni cu Cristos peste națiuni în împărăția milenară este un premiu pentru biruitori (Apocalipsa 20:4, 6). Dar dacă nu răspundem chemării Domnului de a birui creștinismul degradat, nu vom participa la guvernarea împărăției milenare.

Astăzi pe pământ există atât întuneric, cât și răzvrătire; oamenii umblă în întuneric și se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și a guvernării Sale. Chiar și în creștinism, în general, există o degradare și o respingere clară a autorității lui Cristos în calitate de Cap al Trupului.

Prin urmare, astăzi Domnul caută biruitori, cei care Îl iau ca pe unicul lor Cap, sunt supuși autorității Sale și Îl întronează în ființa lor și în viața de biserică; aceștia savurează și participă la ceea ce a îndeplinit Cristos și la ceea ce face El și vor participa în regalitatea Sa când El se va întoarce.

Dacă punem versetele referitoare la stea împreună cu versetele referitoare la sceptru, vom vedea că, la venirea Domnului, El își va exercita autoritatea pe tron și în împărăția Sa.

Astăzi, epoca actuală este cu totul întunecată – este o epocă condusă de întuneric și care nu se supune autorității lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Steaua care a ieșit din Iacov, Sceptrul, se va ridica din Israel.

Cristos se va întoarce ca steaua strălucitoare a dimineții pentru a lumina această lume întunecată, iar Cristos ca sceptru se va ridica din Israel pentru a guverna acest pământ nelegiuit.

Dacă privim în jurul nostru astăzi, vom vedea că pământul este întunecat și haotic și toți oamenii sunt lipsiți de lumină și nu se află sub guvernarea lui Dumnezeu. Dar slavă Domnului, Cristos se va întoarce și vrem să fim biruitorii Săi care se întorc cu El!

Doamne, Te lăudăm ca Cel care vine cu sceptrul să guverneze peste pământ. Te întronăm în ființa noastră, Doamne, și Îți dăm preeminența în toate lucrurile. Fă-ne biruitorii Tăi, cei care se vor întoarce cu Tine și vor domni peste pământ. Vino, Doamne Isuse, ca Steaua și Sceptrul să strălucești peste toate popoarele și să guvernezi întregul pământ! Amin, Doamne Isuse, adu epoca în care tot ceea ce asuprește poporul lui Dumnezeu va fi îndepărtat, și adu-Ți Împărăția pe pământ! Amin, Doamne, tronul Tău este în vecii vecilor, iar sceptrul dreptății este sceptrul Împărăției Tale!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, We need to Enjoy Christ as the Star Shining in us and as the Sceptre Ruling over us (sursa este online), inspirat din înviorarea de dimineață asupra, Studiul-Cristalizare Numeri (1) – săptămâna 10 ziua 6 (bazat pe sluba fraților Watchman Nee și Witness Lee), vorbirea fraților, și experiența noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: a doua venire a lui Cristos, citim Cuvântul cu rugăciune, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Îl savurăm pe Cristos, împărăția milenară, răsplătiți de Cristos, Steaua care strălucește, Steaua dimineții, Steaua din Iacov, Studiul-Cristalizare Numeri, Witness Lee

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 8
  • Page 9
  • Page 10

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Articole Recente

  • Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: ‘Iată ce zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat. Apocalipsa 2:8Trăim în duh pentru a fi mărturia lui Isus cel viu: El a fost mort și acum trăiește
  • ...„Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților." Apocalipsa 1:17-18Cristos este Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel care va sfârși ceea ce a început
  • Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Apocalipsa 7:16Cristos ne va satisface, ne va păstori, ne va adăposti, ne va hrăni și ne va șterge lacrimile!
  • „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Apocalipsa 7:14Mărturia lui Isus este marea mulțime și suntem pregătiți să-L slujim pe Dumnezeu
  • Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Romani 9:15Cinci moduri în care putem coopera cu Domnul pentru a fi iluminați și pentru a avea strălucirea lui Dumnezeu
  • Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos. Apocalipsa 1:9Experimentăm lampadarele de aur: suntem umpluți cu Duhul și experimentăm lucrarea bătută

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Viața Creștină

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului