• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Îl savurăm pe Cristos in Cuvântul Său

2026ICSC-RO-w4d6

Cristos, ca pom al vieții, este sădit în noi, iar Dumnezeu ne reconstruiește cu Sine Însuși

30/10/2026 by Credincios in Cristos 3 Comments

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Ioan 3:3

Când noi, cei care credem în Cristos, am fost regenerați, Cristos S-a sădit pe Sine Însuși în noi ca pom al vieții; acum suntem mlădițe ale lui Cristos, altoite ferm în El. Totuși, întrucât trăim încă pe linia pomului cunoștinței, Dumnezeu ne despoaie și ne mistuie pentru a ne reconstrui cu Sine Însuși, astfel încât să devenim oameni-Dumnezeu care Îl caută pe Dumnezeu și Îl trăiesc pe Cristos.

Doamne Isuse, Îți mulțumim că Te-ai sădit în noi ca pom al vieții. Aleluia! Cristos este pomul vieții în duhul nostru, iar noi suntem uniți cu Domnul ca un singur duh! Amin, Doamne, crești în noi astăzi! Crești în noi și trăiește în noi. Alegem să trăim pe linia vieții. Alegem să Te mâncăm pe Tine ca pom al vieții. Lucrează după voia Ta în ființa noastră, Doamne, prin procesul de despuiere și mistuire, astfel încât să fim dărâmați și reconstruiți cu Dumnezeu, devenind oameni-Dumnezeu pe linia vieții. Amin!

În această săptămână, am considerat în rugăciune cartea lui Iov, concentrându-ne asupra temei „Iov și cei doi pomi”. În revelația divină, există doi pomi – două surse care dau naștere la două căi, două principii și două finalizări.

Unul dintre acești pomi este pomul vieții, care este Dumnezeu Însuși, în Cristos, venind la noi sub formă a hranei, pentru a ne împărtăși din El și a trăi prin El, împlinind astfel scopul lui Dumnezeu.

A mânca din pomul vieții înseamnă a trăi pe linia vieții; noi luăm pomul vieții ca sursă și facem toate lucrurile pe baza principiului vieții. Dacă mâncăm din pomul vieții și rămânem pe linia vieții, vom ajunge în cetatea apei vieții – Noul Ierusalim – unde vom mânca din pomul vieții pentru întreaga veșnicie! Amin!

În schimb, a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului înseamnă a ne plasa pe linia morții; aceasta înseamnă că trăim conform principiului morții, iar rezultatul final este lacul de foc.

Există două surse care dau naștere la două direcții, cu două principii de viață și două finalizări; în cartea lui Iov, vedem cum atât Iov, cât și prietenii săi se aflau pe linia pomului cunoștinței binelui și răului.

Logica lor era în acord cu pomul greșit; ei rămăseseră blocați la nivelul cunoștinței binelui și răului, neînțelegând economia lui Dumnezeu.

Avem nevoie de o viziune a pomului vieții — Dumnezeu în Cristos ca hrană — și trebuie să mâncăm din pomul vieții, depinzând de Dumnezeu ca viață în trăirea noastră de zi cu zi.

În veșnicie, pomul vieții va fi porția noastră; totuși, astăzi trebuie să-L mâncăm pe Domnul ca pom al vieții și să trăim prin El în viața noastră zilnică.

Cristos S-a sădit în noi ca pom al vieții, iar acum El crește în noi

Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. Proverbe 16:25

Ne-am născut din părinții noștri fizici și am trăit pe linia pomului cunoștinței binelui și răului. Când am fost regenerați, Cristos S-a sădit în noi ca pom al vieții (vezi Ioan 1:12-13; 3:3, 5-6, 15; 11:25; 15:1, 5).

La regenerare, am primit o viață nouă; această viață nouă este Cristos Însuși. Când ne-am pocăit și am crezut în Domnul, am primit autoritatea de a fi copii ai lui Dumnezeu, cei născuți din Dumnezeu.

Avem viața și natura Sa. Prin regenerare, nu suntem născuți nici din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Astfel intrăm în împărăția lui Dumnezeu.

Am făcut parte din împărăția lui Satan, dar acum facem parte din împărăția lui Dumnezeu.

Nicodim L-a întrebat pe Domnul Isus cum ar putea intra în împărăția lui Dumnezeu, iar Domnul a spus că, dacă cineva nu se naște din nou, nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu.

Îi mulțumim Domnului că am fost născuți din nou și că Cristos S-a sădit în noi ca pom al vieții!

Totuși, în trăirea noastră practică, s-ar putea să nu fim pe linia pomului vieții, ci pe linia pomului cunoștinței binelui și răului (Prov. 16:25; 21:2). Facem ceea ce pare drept în ochii noștri, dar sfârșitul acestui lucru sunt căile morții. O, Doamne!

Putem alege să facem binele, putem respinge răul, dar atunci când facem ceea ce credem că este bine, rezultatul este moartea, căci aceasta este calea morții.

Da, suntem regenerați, dar ce se întâmplă cu viața noastră de zi cu zi? Alegem noi astăzi să trăim pe linia vieții? Ne împărtășim noi din pomul vieții și trăim astăzi conform principiului vieții?

Trebuie să fim transformați prin înnoirea minții noastre. Trebuie să fim înnoiți în mintea noastră, pentru a gândi așa cum gândește Domnul și pentru a alege pomul vieții.

Trebuie să-L căutăm pe Domnul. La fel ca Adam în grădina Edenului, noi avem astăzi o alegere: putem alege să mâncăm din pomul vieții sau ne putem împărtăși din roadele pomului cunoștinței binelui și răului.

Dumnezeu dorește să mâncăm din pomul vieții. Cristos S-a sădit pe Sine în duhul nostru ca pom al vieții în momentul regenerării noastre; acum trebuie să ne întoarcem la El, să-L savurăm, să luăm din pomul vieții și să trăim prin pomul vieții.

Dacă Îl mâncăm pe Cristos ca viață, dacă luăm din Cristos – ca pom al vieții – în viața noastră de zi cu zi, viața divină din duhul nostru va crește și se va răspândi în mintea noastră, transformând-o în mintea lui Cristos, și va umple și va stăpâni emoțiile și voința noastră.

Situația tristă, însă, este că, de prea multe ori, continuăm să mâncăm din pomul cunoștinței binelui și răului. Nu doar că mâncăm din acest pom, dar el chiar crește în noi.

Pe măsură ce înaintăm în viața umană, pe măsură ce ne dezvoltăm ca oameni și acumulăm cunoștințe, pomul cunoștinței binelui și răului crește tot mai mult în noi.

Există doi pomi care cresc în noi în paralel, în funcție de cât de mult mâncăm din fiecare. Dacă mâncăm din pomul vieții, dacă citim Cuvântul lui Dumnezeu în rugăciune și chemăm numele Domnului, pomul vieții crește în noi, iar noi devenim oameni ai vieții.

Însă, dacă ne concentrăm pe etică, moralitate, pe a face binele – evitând răul și alegând ceea ce este corect – și pe cunoștința binelui și a răului, atunci pomul cunoștinței crește în noi. O, Doamne!

Putem fi creștini buni, morali, chiar amabili și blânzi, dar, în realitate, suntem întruparea pomului cunoștinței binelui și răului și trăim pe calea morții, răspândind moartea. Acest lucru este cât se poate de practic.

Trebuie să ne întoarcem către duhul nostru. Trebuie să conștientizăm că, așa cum a spus Pavel în Galateni 2:20, am fost crucificați împreună cu Cristos și nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi.

Trebuie să citim acest verset în rugăciune și să-I permitem Domnului să trăiască în noi. În discuțiile cu soțul sau soția noastră, trebuie să-L lăsăm pe Cristos să vorbească și să trăiască în noi.

Nu ar trebui să încercăm să ne îmbunătățim pe noi înșine și nici să ne oprim înainte de a vorbi pentru a analiza ceea ce spunem; trebuie pur și simplu să ne întoarcem către Domnul și să-L lăsăm pe El să vorbească în noi.

Dacă totuși încercăm să spunem ceea ce este corect – pentru a nu-i ofensa pe alții – și să facem lucruri bune, nu facem altceva decât să fertilizăm pomul cunoștinței, făcându-l să crească și să ne conducă spre moarte.

Însă, dacă ne întoarcem către Cristos în duhul nostru, pomul vieții crește și Se manifestă în noi.

S-ar putea să avem o problemă cu soțul sau soția noastră; în loc să spunem ceva sau să ne exprimăm furia, ar trebui pur și simplu să citim Cuvântul Domnului cu rugăciune și să ne îngrijim de Cristosul care trăiește în noi.

Acesta ar trebui să fie modul nostru de a trăi în viața de zi cu zi; Îl avem pe Cristos sădit în noi ca pom al vieții, iar acum trebuie să trăim prin acest pom!

Doamne Isuse, Îți mulțumim că Te-ai sădit pe Tine Însuți ca pom al vieții în duhul nostru, în momentul în care am fost născuți din nou! Aleluia, pomul vieții este în noi, în duhul nostru, iar noi ne putem întoarce către duhul nostru pentru a savura viață și a fi umpluți cu viață! Amin, Doamne, ne întoarcem. Ne întoarcem de la orice cunoștință, de la bine și de la rău, și alegem pur și simplu viața. Ne întoarcem la pomul vieții. Amin, Doamne, amintește-ne să ne întoarcem de la încercarea de a fi morali, etici și buni, către a fi în duhul nostru! Aleluia, suntem crucificați împreună cu Cristos, iar acum Cristos trăiește în noi! Amin, Doamne, nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi! Trăiește Tu în noi astăzi, dragă Doamne. Trăiește în noi o viață care Îl exprimă pe Dumnezeu. Ne oprim ființa. Încetăm orice strădanie. Ne întoarcem pur și simplu către duhul nostru. Vrem să fim în domeniul duhului nostru, acolo unde este viața. Amin, Doamne, vrem să trăim astăzi într-un singur duh cu Tine! Nu vrem doar să ne stăpânim carnea, să ne oprim furia sau să evităm minciunile ori cuvintele jignitoare; vrem să fim în duhul nostru! Aleluia, pomul vieții este în duhul nostru! Amin!

Intenția lui Dumnezeu este să ne dărâme și să ne reconstruiască cu Sine Însuși – ca viață și natură a noastră – pentru a fi una cu El și pentru a-L trăi pe Cristos

În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții. Romani 8:2

În cartea lui Iov vedem cum acest om drag, Iov, a urmărit ceva în domeniul eticii; noi, cei care credem în Cristos, trebuie să urmărim ceva în domeniul lui Dumnezeu (1 Cor. 15:28; Efes. 3:16-21). Nu ar trebui să urmărim perfecțiunea umană sau integritatea, și nici doar să ne temem de Dumnezeu și să ne ferim de rău. Acest lucru nu este suficient.

Ceea ce dorește Dumnezeu nu este un om bun, care urmărește binele și respinge răul; El dorește un om-Dumnezeu, care Îl trăiește pe Cristos.

În viața noastră de zi cu zi, nu ar trebui să ne aflăm în domeniul pomului cunoștinței binelui și răului, ci în domeniul Duhului dătător de viață (1 Cor. 15:45; Rom. 8:2).

Cristos, ca pom al vieții, a fost sădit în duhul nostru, iar acum Duhul vieții ne eliberează, în Cristos Isus, de legea păcatului și a morții. Cu toate acestea, de multe ori încercăm în continuare să ne îmbunătățim, încercăm să facem binele și dorim să fim etici și morali.

Din acest motiv, Dumnezeu trebuie să intervină și să facă în noi ceea ce a făcut cu Iov: El ne dărâmă și ne zidește din nou cu Sine Însuși – ca viață și natură a noastră – pentru a deveni persoane absolut una cu El (2 Cor. 1:9; 4:14).

Fie ca Domnul să strălucească asupra noastră, arătându-ne că El nu dorește un om moral, un om etic sau un om integru și perfect; El dorește să câștige persoane care se află pe linia vieții, oameni care sunt absolut una cu Dumnezeu.

Scopul lui Dumnezeu în crearea omului este acela de a obține un om corporativ, pentru expresia și reprezentarea Sa. Scopul lui Dumnezeu în lucrarea Sa cu omul este acela de a obține un vas deschis, în care să Se poată distribui pe Sine Însuși, făcând omul asemenea Lui în viață și natură.

Întreaga Biblie vorbește despre acest lucru, căci aceasta este economia veșnică a lui Dumnezeu.

Pentru ca Dumnezeu să câștige un om-Dumnezeu – un vas în care să Se poată distribui pe Sine Însuși și prin care să obțină o exprimare corporativă a Sa în om – El trebuie mai întâi să ne dărâme și să ne consume, pentru ca apoi să ne reconstruiască cu Sine Însuși.

El ne despoaie și ne mistuie nu pentru că dorește să ne pedepsească sau pentru că am făcut ceva greșit, ci face acest lucru pentru a ne zidi din nou cu Sine Însuși.

Acțiunea lui Dumnezeu de a ne despuia și de a ne mistui are scopul de a ne dărâma. Suntem încă oameni căzuți, carnali; trăim în carnea noastră și rămânem într-o stare căzută. De aceea, Dumnezeu trebuie să dărâme omul natural și să ne reconstruiască cu Sine Însuși.

Dumnezeu nu dorește să repare „omul cel vechi” și nici să-l facă întreg prin îmbunătățire sau desăvârșire. El vrea să ne dărâme și să ne despoaie, pentru a ne putea zidi din nou cu Sine Însuși – ca viață și natură a noastră – astfel încât să devenim persoane care sunt absolut una cu El.

Dumnezeu Îl folosește pe Satan ca pe o unealtă urâtă pentru a ne dărâma și a ne despuia, ba chiar pentru a ne mistui.

El l-a folosit pe Satan ca pe o unealtă urâtă pentru a-l dărâma și mistui pe Iov, astfel încât Iov să devină deschis față de Domnul; iar atunci când Îl va vedea pe Dumnezeu, să-I permită pur și simplu lui Dumnezeu să Se infuzeze în el, câștigându-L astfel pe Dumnezeu.

Dumnezeu Se folosește de Satan – prin acțiunea acestuia de a despuia și a mistui – pentru a ne dărâma, oferindu-Și astfel o bază și o cale de a ne zidi din nou cu Dumnezeu Însuși, pentru a deveni oameni-Dumnezeu.

Iov nu a înțeles acest lucru, iar mulți creștini nu înțeleg care este scopul suferinței care însoțește acest proces de despuiere și mistuire.

Răspunsul este în economia lui Dumnezeu. Motivul pentru care Dumnezeu ne despoaie și ne mistuie este dorința Sa de a Se distribui în noi ca Dumnezeul Triunic: Tatăl, Fiul și Duhul.

El a trecut printr-un proces: a devenit om, a trăit o viață umană perfectă, a murit pe cruce, a înviat, S-a înălțat și a fost distribuit ca Duh în noi – poporul Său ales și răscumpărat.

Acum, El ne trece printr-un proces pentru a ne face asemenea Lui în viață și natură dar nu în dumnezeire, astfel încât să fim un duplicat și o reproducere a Sa – un om-Dumnezeu corporativ – menit să-L exprime și să-L reprezinte pe Dumnezeu.

Rezultatul acestei distribuiri divine este biserica – Trupul lui Cristos, omul cel nou și organismul Dumnezeului Triunic – care se finalizează în Noul Ierusalim, întruparea lui Dumnezeu extinsă și multiplicată la scară deplină! Aleluia!

Doamne Isuse, descoperă-ne să vedem de ce trecem prin suferințe. Ajută-ne să înțelegem că Dumnezeu Îl folosește pe Satan ca pe o unealtă urâtă pentru a ne despuia și a ne mistui, astfel încât să putem fi vase deschise către Domnul pentru distribuirea Sa divină. Amin, Doamne, ne deschidem Ție. Ajută-ne să ne deschidem Ție puțin mai mult astăzi. Distribuie-Te mai mult în noi. Creează o deschidere în noi. Lucrează după voia Ta în ființa noastră. Pur și simplu ne deschidem Ție, Doamne, și Îți permitem să Te introduci în noi. Tu vezi cât de naturali suntem și cât de mult ducem lipsa de Dumnezeu. Vezi cât de mult trăim încă potrivit pomului cunoștinței binelui și răului. Adu-ne pe deplin pe linia pomului vieții. Doamne Isuse, ni Te dăm Ție! Nu dorim să fim mai drepți sau mai morali; dorim doar să Îl câștigăm pe Dumnezeu mai mult! Nu căutăm o perfecțiune umană mai mare; vrem să Îți permitem să Te introduci în noi! O, Doamne Isuse, distribuie-Te în noi și fă-ne la fel ca Tine în viață, natură, exprimare și funcție dar nu în Dumnezeire! Amin!

Acest articol este o traducere în limba română a articolului, Christ as the Tree of Life is Planted in us and God is Rebuilding us with Himself, inspirat din înviorarea de dimineață pe tema generală, Noe, Daniel și Iov – modele ale trăirii unei vieți biruitoare pe linia vieții pentru a împlini economia lui Dumnezeu – săptămâna 4 cu tema: Iov și cei doi pomi (ziua 6) bazat pe slujba fraților Watchman Nee și Witness Lee, vorbirea fraților, și experimentarea noastră creștină.

Filed Under: Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu, Dorința lui Dumnezeu, Experimentăm pe Cristos, Îl iubim pe Domnul Isus, Îl mâncăm pe Cristos, Inviorarea de Dimineață, O Revelație a lui Cristos, Recâștigarea Domnului, Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, Savurăm pe Cristos, viața creștină Tagged With: 2026ICSC-RO-w4d6, Cristos crește în noi, Cristos e pomul vieții, Cristos e sădit în noi, cuvântul sfânt pentru înviorarea de dimineață, Dumnezeu ne dărâmă, Dumnezeu ne mistuie, Dumnezeu ne reconstruește, Îl mâncăm pe Cristos, Witness Lee

Primary Sidebar

Căutați pe site

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)

Pregătirea miresei

Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei

Articole Recente

  • Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Ioan 3:3Cristos, ca pom al vieții, este sădit în noi, iar Dumnezeu ne reconstruiește cu Sine Însuși
  • Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate! Apocalipsa 22:14Savurarea pomului vieții va fi porția noastră veșnică: să-L mâncăm pe Cristos astăzi
  • După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. Ioan 6:57Să vedem o viziune a pomului vieții și să-L savurăm pe Dumnezeu în Cristos ca hrană a noastră pentru a-L trăi pe Cristos
  • Alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Filipeni 3:14Dumnezeu ne despoaie și ne mistuie ca să ne reconstruiască cu Sine Însuși și să ne aducă pe linia vieții
  • ...„Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii.” Fapte 16:17Mâncăm din pomul vieții pentru a trăi pe linia vieții conform principiului vieții
  • Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit. Geneza 2:17Să vedem cei doi pomi: pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (2)

Să trăim o viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu pentru economia lui Dumnezeu

Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (1)

Copyright © 2026 · eleven40 Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (4)
  • Să-L experimentăm, să-L savurăm și să-L exprimăm pe Cristos (3)
  • Pregătirea miresei
  • Singurul acord și aspecte cruciale din cartea Fapte
  • Capitolele de la 5 până la 8 din Romani — miezul Bibliei
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (2)
  • O viață creștină și o viață de biserică sub guvernarea lui Dumnezeu
  • Experimentăm, Savurăm și Exprimăm pe Cristos (1)
  • Un vas înspre onoare
  • Luptăm lupta bună
  • Ne ostenim asupra Cristosului